Discursurile din prima zi a reuniunii - începând cu cel al lui Ban Ki-moon (secretar general ONU) şi terminând cu cel al odiosului Mugabe (dictatorul din Zimbabwe) semănau cu dialogul dintre orbi şi surzi. Fiecare î-şi pomovează propriile interese de moment (în cel mai bun caz - al ţării pe care o conduce) şi nimeni nu se gândeşte şi nu vorbeşte despre cauzele reale a penuriei alimenare - SUPRAPOPULAŢIA planetei şi devastarea barbară a resurselor ei naturale.

Îmi pare rău s-o spun, dragi pământeni de etnie rromânească, însă cu ăştia departe nu ajungem... Adică, efectiv ne prăbuşim în gol.

"După noi - să vină măcar şi potopul"! - cred că e cel mai bun motto pentru summitul FAO de la Roma, care î-şi va încheia astăzi lucrările.

Ştiiaţi că, dacă utilzăm norma de consum românească la scară mondială, atunci pentru asigurarea normei de consum alimentar a 6,5 miliarde de locuitori ai Terrei ar fi de ajuns 1,8 miliarde hectare de ternuri cu destinaţie agricolă ?

Ştiiaţi că, astăzi omenirea utilizează abuziv şi iraţional 5,5 miliarde ha terenuri cu destinaţie agricolă, adică de trei ori mai mult decât ar avea efectiv nevoie, şi că aceste terenuri ar putea fi din nou restituite Naturei pentru asigurarea unei mai bune regularizări biotice a vieţii pe planetă ?

Prezint în continuare un studiu la acest subiect, pe cât de evident pe atât şi de evitat de către formatorii plătiţi de opinie.

* * *

Scris de Paisie Protopopescu 

Despre echivalentul alimentar al omului şi problema defrişării pădurilor

Într-o publicaţie anterioară, rămasă fără ecou, vorbeam despre conceptul de „pompă forestieră", care transformă fenomenele climaterice de pe glob din abiotice în unele ghidate de învelişul biotic al Terrei. Dincolo de cifre, calcule, scheme, etc., conceptul se reduce la la o afirmaţie foarte simplă:

De asemenea cunoaştem importanţa pădurilor virgine în menţinerea echilibrului biologic şi climateric în cadrul funcţiei supreme a biosferei terestre - reglarea şi menţinerea condiţiilor acceptabile pentru viaţa biologică pe Pământ.

Astăzi, cota ecosistemelor naturale globale distruse şi piternic afectate (şi care nu mai participă la autoreglarea vieţii biologice pe Pământ) a atins catastrofala cifră de 63%. (vezi: Regularizarea biotică şi perspectivele perpetuării vieţii pe Pământ ). Tot acolo aflăm, că „echivalentul geografic" al pragului admis de distrugere şi afectare puternică a ecosistemelor planetare nu trebuie să depăşească 20% din suprafaţa uscatului, pentru ca ecosistemele neafectate să-şi poată continua efectiv funcţia supremă - regularizarea biotică a vieţii pe Pământ.

Desigur, stoparea oricărei activităţi umane pe o suprafaţă de 43 % din uscat şi reâmpădurirea acestor teritorii, astăzi pare o utopie.

Ş-atuci, nu se mai poate face nimic? Oare chiar mişcărilor ecologiste nu le mai rămâne nimic de făcut, decât să rânească deşeurile „civilizaţiei hiperconsumului"?

Eu cred că ceva foarte important, ce ţine de cauze şi nu de efecte, ar mai fi totuşi de făcut.

Dar pentru aceasta ar trebui să schimbăm mai întâi unghiul de abordare al problematicii ecologice.

Haideţi mai întâi să ne dumerim cum se gestionează aceste 63 % procente din ecosistemele distruse şi puternic degradate şi mai ales, şă înţelegem de câte terenuri agricole avem nevoie pentru asigurarea necesităţilor vitale (consumul fiziologic alimentar) al omului astăzi, când am ajuns să fim 6,5 miliarde pe acest pământ. 

• Suprafaţa globului pământesc constituie 510,10 mln. km².
• Suprafaţa bazinului acvatic constituie 361,20 mln. km².
• Suprafaţa uscatului planetei constituie 148,90 mln. km².
• Suprafaţa uscatului măsurată în hectare este de 14,89 miliarde ha

Acum să vedem cum este utilizată suprafaţa Pământului după „repartiţia folosinţelor" (termen perfect birocratic utilizat de Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor (MAAP) al României) atât în plan global, cât mai ales la scară naţională şi în primul rând, în cele două habitate mioritice:

Nu o să intrăm în detalii referitor la capitolul „Păduri şi alte terenuri forestiere", menţionând doar în treacăt, că dacă în România suprafaţa acestora se apropie de media mondială (aşa insuficientă cum e), apoi în R. Moldova situaţia la acest capitol e de-a dreptul catastrofală.

Să examinăm mai atent capitolul „Terenuri cu destinaţie agricolă", care a contribuit cel mai mult la distrugerea ecosostemelor naturale. În primul rând sare în ochi decalajul izbitor dintre suprafaţa terenurilor arabile pe scară mondială şi cea din ţările române: de 4 ori mai mare în România şi de aproape 6 ori mai mare în R. Moldova. Suntem noi oare, marii exportatori de producţie agricolă ai lumii? Sau merge vorba despre o agricultură absolut ineficientă, care în plus a redus la minimum stratul forestier al teritoriilor respective, contribuind în mod hotărâtor la accentuarea fenomenelor climaterice destabilizatoare din subcontinentul balcanic.

Să încercăm să stabilim acum cere totuşi ar putea fi limitele geografice ale unei agriculturi moderne, căreia îi revine sarcina de a hrăni o omenire de 6,5 miliarde

Pentru a înţelege eficienţa utilizării terenurilor cu destinaţie agricolă de către civilizaţia umană, este necesar de a introduce în raţionamentele noastre două noţiuni noi: „consumul fiziologic normativ uman" (NCF) al celor mai importante tipuri de produse alimentare şi „suprafaţa agricolă normativă" necesară pentru asigurarea consumului fiziologic pentru fiecare om cu utilizarea procedeelor agrotehnice contemporane.

Iată cum arată coşul consumului fiziologic normativ anual şi al suprafeţelor agricole necesare pentru români:

În continuare vom utiliza NCF la români în calitate de indicator generalizat pentru întreaga populaţie a globului, ca fiind unul mediu între consumul fiziologic în ţările bogate şi cele sărace. În felul acesta vom admite că întreaga planetă este populată de fiinţe umane statistice denumite - „români convenţionali".

Acum să vedem care este norma de terenuri agricole necesare pentru asigurarea NCF pe plan global şi naţional, raportată la numărul populaţiei.

Datele obţinute sunt foarte instructive.

Astfel, la nivel global pentru asigurarea NCF-ului a 6,5 miliarde de „români convenţionali" sunt necesare 1,8 miliarde ha de terenuri cu destinaţie agricolă, în timp ce omenirea a defrişat şi utilizează în acest scop de 3 ori mai mult - 5,5 miliarde ha de terenuri în care ecosistemele naturale sunt distruse complet.

La nivelul ţărilor româneşti situaţia e ceva mai bună:

• România - un necesar de 6,2 mln. ha faţă de 14,8 mln. utilizate astăzi (de 2,4 ori mai mult)
• R. Moldova - necesarul de 1,1 mln ha faţă de 2,5 mln. ha utilizaţe (de 2,3 ori mai mult)

Ce vor să ne spună aceste cifre?

În primul rând, că suntem foarte proşti gospodari pe pământurile care le-am smuls cu forţa de la Natură;

În al doilea rând, ocupăm pe nedrept de la două până la trei ori mai multe terenuri arabile decât avem nevoie pentru asigurarea consumului fiziologic;

În al treilea rând, chiar şi astăzi, în condiţiile suprapopulaţiei evidente, putem începe la scară naţională şi mondială campania de reîntoarcere în natură a celei mai mari părţi a terenurilor cu destinaţie agricolă prin înpădurirea lor urgentă.

În felul acesta în R.Moldova am putea întoarce Naturei 1,4 milioane hectare pentru restabilirea treptată a ecosistemelor distruse; în România - 8,6 milioane hectare, iar la scară mondială s-ar putea exclude din circuitul economic uman 3,7 miliarde hectare!

Aceasta înseamnă că omenirea, dacă ar fi raţională, cum se pretinde a fi, ar putea fără prea mari eforturi începe restituirea a 37.282.968 km² de pământ pentru restabilirea ecosistemelor naturale.

E mult sau e puţin?

Este exact siprafaţa Africii şi Australiei (fără insulele din jurul lor)!!!

Eu zic că impresionant de mult. Adică, impresionantă această barbarie şi eco-colonialism uman, care a defrişat şi distrus atâtea ecosisteme naturale, practic fără a avea nevoie de aceste terenuri! 

Desigur, "resituţia ecologică"   nu va fi un lucru uşor de efectuat. Dar haideţi să punem la treabă armata de politicieni, birocraţi şi aşa-zişi „experţi" locali şi internaţionali!

Au reuşit doar să pună la punct cacealmaua aia abstractă cu emisiile mai mult sau mai puţin virtuale de carbon? Uitaţi-vă ce bişniţă şi ce foială în jurul cotelor naţionale de carbon!

Pe când aici e totul cu mult mai simplu şi mai transparent.

• Taxe usturătoare aplicate tuturor ţărilor fără excepţii pentru fiecare hectar de terenuri cu destinaţie agricolă utilizat peste limita necesară pentru asigurarea NCF;

Iar din aceste taxe se vor plăti:

• Compensaţii pentru fiecare hectar scos din circuitul agricol;
• Bonusuri pentru fiecare hectar împădurit şi inclus în aria teritoriilor protejate, în care este interzisă orice activitate umană.

Poate că odată cu implementarea acestui program global, omenirea va conştientiza, însfârşit, necesitatea renunţării la indicatorii activităţii umane de genul Produsul Intern Brut şi înlocuirii lui cu alţii, raportaţi la Natură, care ar calcula, bunăoară, valoarea energetică a fotosintezei efectuate de ecosistemele uneia sau altei ţări, în funcţie de care se va stabili şi consumul energetic maxim admis pentru economia teritoriului (ţării) respective.

Dacă omenirea nu înţelege alt argument decât cel al banului, trebiue să-i prezentăm nota de plată pentru „serviciile" ecosistemelor planetare: aer, apă, ploi, climă temperată, energia solară fotosintezată de plante, etc, etc.

Cred, la etapa actuală a mentalităţii noastre ecologice, contabilizarea terenurilor agricole utilizate abuziv şi ineficient, în paralel cu împădurirea şi retrocedarea lor înapoi către Natură - iată o cauză cu adevărat majoră şi nobilă, pentru care ar trebu să lupte întreaga suflare ecologică mondială şi naţională. Şi desigur, să nu uite să facă donaţii de prezervative către ţările lumii a treia, pentru a stopa suprapopulaţia.

Iată un articol la temă, publicat in EcoMagaizn 27 Mai 2008  

Cat costa supravietuirea planetei

Omenirea trebuie sa plateasca in jur de 400 de miliarde de euro pentru salvarea naturii. Specialisti din 191 de tari s-au reunit la Bonn pentru a planifica o revolutie ecologica

Noile afaceri profitabile vor fi cele care vor opri distrugerea Terrei.

Peste 6.000 de cercetatori discuta in aceste zile, in cadrul unor intalniri organizate sub egida ONU, despre modalitatile prin care s-ar putea obtine cele aproape 400 miliarde de euro necesare pentru a salva Pamantul. Problema nu e deloc minora intrucat, conform ultimelor estimari, daca nu asiguram sanatatea naturii, oamenii vor disparea impreuna cu ea.

Lacomia omului, a sasea catastrofa

Programul Natiunilor Unite pentru mediu (UNEP) va anunta miercuri, in prima zi a Conferintei Biodiversitatii de la Bonn, ca a sasea mare distrugere a naturii a inceput deja. Discursul directorului executiv al UNEP, Achim Steiner, a fost dezvaluit in avans de cotidianul german „Der Spiegel".

Rapoartele intocmite de oameni de stiinta din 24 de tari arata ca, pana acum, biodiversitatea planetei a fost grav avariata de cinci catastrofe majore: o ciocnire cu un meteorit, doua eruptii vulcanice si doua epoci glaciare. Acum, motivul disparitiei speciilor este lacomia omului. Cei 6,6 miliarde de pamanteni devoreaza natura intr-un ritm fara precedent.

Cel putin patru milioane de vase pentru pescuit ies, zi de zi, in larg si prind tot ce misca. Oceanele au devenit niste veritabile deserturi acoperite de ape. Padurile tropicale sunt defrisate si in locul lor sunt plantate cereale pentru a umple frigiderele cu mancare sau rezervoarele masinilor cu biocombustibili.

Oamenii polueaza apele, solul si aerul cu substante toxice. In plus, ei muta speciile dintr-o zona in alta, provocand veritabile catastrofe in cadrul ecosistemelor naturale.

Subventiile ar putea fi o solutie

Pentru a opri dezastrele provocate de oameni trebuie sa fie create alternative. De pilda, solutia gasita pentru padurea tropicala din Guyana poate fi o varianta. Un consortiu finaciar londonez s-a oferit sa plateasca localnicilor o suma anuala fixa pentru asa-numitele „servicii ecologice". Indigenii au datoria sa nu mai taie niciun copac si, in plus, sa apere padurea de asaltul investitorilor. Banii primiti din Marea Britanie vor fi un fel de salariu pentru protejarea naturii.

O alta metoda a fost cea propusa Braziliei de cancelarul Germaniei. Angela Merkel a semnat recent un contract cu guvernul brazilian prin care Germania s-a anagajat sa cumpere etanolul produs din trestia de zahar braziliana, numai daca padurea tropicala nu va mai fi defrisata si se respecta o serie de alte masuri pentru protejarea mediului.

Credite verzi pentru rezervatii

O alta metoda de a atrage bani pentru protejarea si extinderea zonelor naturale ar fi obligarea celor care polueaza sa plateasca un soi de taxa.

Acest proiect presupune ca fiecare hectar de padure sa primeasca, an de an, un numar de certificate „verzi", zonele desemnate pentru impadurire, de asemenea, iar marii poluatori sa fie obligati prin lege sa le cumpere.
Cine profita, intretine

Companiile care vand extracte de plante pe post de medicamente sau suplimente alimentare sunt vizate direct de programul preconizat de ONU.

Acestea trebuie sa ofere o parte din banii castigati drept ajutor pentru intretinerea mediului in zonele unde plantele respective cresc.

Conform estimarilor, profituri de cel putin 43 miliarde de euro se obtin numai in Uniunea Europeana din vanzarea unor plante uscate si maruntite, ambalate in capsule. „Cel putin 5% din aceste sume trebuie sa fie date celor care aduna ierburile din junglele Africii, Asiei sau Americii de Sud. In acest fel, indigenii le vor cunoaste adevarata valoare si le vor pretui, ajutandu-le sa se inmulteasca", spune Achim Steiner in raportul sau.

Cine cumpara si protejeaza

Situatia din Patagonia este deja binecunoscuta. Aici, zone intinse au intrat in proprietatea unor miliardari precum Douglas si Kris Tompkins, George Soros, Luciano si Carlo Benetton sau Ted Turner. Chiar si actori celebri, precum Sharon Stone sau Christopher Lambert si-au investit banii cumparand sute de hectare de teren in sudul Americii de Sud. Toti acestia au pus bariere la intrarea pe terenurile lor si nicio activitate industriala nu este permisa pe distante de sute de kilometri.

Dar, pentru ca nu toti pamantenii sunt miliardari, o alta metoda de a participa la cheta pentru salvarea planetei ar fi impunerea unei taxe „pe frumusetea mediului natural" in toate statiunile turistice (ceva gen taxa de statiune de la noi), care ar ajuta la alcatuirea fondului necesar.

391 miliarde de euro

Natiunile Unite estimeaza ca ar fi nevoie de 33 miliarde de euro pe an, timp de sapte ani consecutiv, pentru protejarea rezervatiilor existente pe uscat

Oceanografii spun ca 20 miliarde de euro pe an, timp de trei ani, ar fi suficiente pentru salvarea speciilor marine

Pentru replantarea padurilor defrisate ne-ar fi necesare inca zece miliarde de euro anual, timp de cel putin 10 de ani

Certificatele de carbon valoreaza doar 25 miliarde de euro pe an, ceea ce inseamna ca lipsesc 38 miliarde de euro pe an

Sursa: Universul Padurii

Teoria regularizării biotice  ne spune că ar mai exista o „a treia cale".
Nici nu mai e o cale, ci aşa, o cărăruşă îngustă şi spinoasă pe care urmează să ne târâm pe brânci, ruşinaţi îndărăt, în sânul Naturii-Mumă. Dar culmea e că nici în cazul acesta nu vom reuşi să ne întoarcem toţi - pe această cărăruşă vor putea trece doar a zecea parte din populaţia actuală a planetei, restul urmând să rămână aici, la margine prăpastiei şi să-şi ispăşească pedeapsa pentru simplul fapt că au fost membri ai celor două VIP-cluburi odioase create pe o planetă cu resurse finite - „civilizaţia consumului" şi „civilizaţia cămătarilor".
Desigur, eradicarea suprapopulaţiei planetei ne-ar da prea multe bătăi de cap, iar pe de asupra ne-ar modifica radical comportamentul şi mentalitatea. Ce politician sau lider de opinie, întreg la minte, va lansa o asemenea iniţiativă?

Aşa că, pe loc repaos - distracţia continuă!
Până la miezul nopţii au mai rămas clipe numărate!
Să le folosim la maximum! Să luăm de la Viaţă şi de la Natură tot ce-a mai rămas neatins şi nepângărit!

Adriane, ai intuit perfect starea de spirit care mă copleşeşte atunci când vorbesc despre problemele ecologice - resemnarea.

De unde atâta pesimism, în timp ce toară lumea din jur inclusiv forurile decizionale mondiale şi naţionale au conştientizat pericolele ecologice, ba mai mult chiar, au şi început să întreprindă paşi concreţi în direcţia cea bună - Protocolul de la Kyoto, dezvoltarea durabilă, etc, etc...
Într-un moment de grea cumpănă, omenirea din nou s-a solidarizat şi a pornit în direcţia cea bună. Posibil...

Dar de ce oare, nu mă părăseşte senzaţia, că în tot ce facem astăzi suntem extrem de duplicitari (făţarnici, conform „dicţionarului moldo-român" ;) ) , ba chiar ridicoli?!
De ce cred aşa? Fiincă umblăm doar la efecte nu şi la cauze.

Iar cauzele degradării vertiginoase a biosferei Pământului sunt doar două şi ambele de origine antropogenă: SUPRAPOPULAŢIA şi CONSUMUL ENERGETIC EXCESIV.

Reducem până în 2020 emisiile de carbon cu 20%? Însă vom consuma şi mai multă energie pentru a crea aceste tehnologii noi, mai ecologice. Şi ne vom pomeni în 2020 că în loc de 13 TerraWatt (consumul energetic global actual) vom consuma 20 TW! Asta în timp ce „norma de consum" planetar al speciei umane nu poate depăşi 1,5-2,0 TW pentru a păstra ecilibrul energetic (şi viaţa biologică) în biosfera Pământului.
Am elaborat cu mare tam-tam „conceptul dezvoltării durabile", în care pentru prima oară în istoria omenirii am întrodus indicatorii calităţii vieţii şi ai mediului. OK! Dar de ce nu am exclus indicatorii economici care ne-au adis în pragul catastrofei? Produsul intern brut, cifra de afaceri, profitul - aceşti monştri ai economiei de piaţă - care ne impun să extragem (dinamităm, tăiem, distrugem), să procesăm, să producem şi să vindem tot mai mult şi mai mult!
Pentru ce toate astea? Cum adică? Ca să fim în topul ţărilor celor mai dezvoltate (d.p.d.v. militar şi tehnologic), în topul companiilor transnaţionale şi naţionale, în topul miliardarilor, formatorilor de opinie, etc.
Economia de piaţă cu filosofia sa de creştere economică continuă din contul resurselor naturale este incompatibilă cu perpetuarea vieţii biologice pe o planetă cu resurse finite.

Am făcut, poate o descoperire senzaţională? Pe naiba!
Toţi economiştii şi politicienii înţeleg asta, însă... Însă se hrănesc din treuca capitalului internaţional, care nici chiar în ceasul al doisprezecelea nu va renunţa la PROFITUL SĂU CU ORICE PREŢ, care îi aduce putere şi control asupra tuturor structurilor politice şi economice din această lume!!!
Acest capital e în stare chiar şi orice pornire nobilă să o reducă la profit. Uitaţivă în ce profanare s-a transformat Protocolul de la Kyoto cu bursa sa oribilă a cotelor de carbon.
Aşa că, la moment nu există nici un acord internaţional sau act naţional care ş-ar propune reducerea de 10 ori a consumurilor energetice sau ar umbla la mecanismele care generează acest consum excesiv - actualii indicatori extensivi ai economiei de piaţă.
Iar aceasta înseamnă că nimeni în lume nu vrea să umble la CONSUMUL ENERGETIC EXCESIV - cauza majoră a tuturor relelor.

Atunci, poate, forurile internaţionale şi naţionale sunt preocupate de rezolvarea celei de a doua cauze majore a problemelor de pe Pământ - SUPRAPOPULAŢIA?
Să fim serioşi! Astăzi despre reducerea populaţiei umane se poate vorbi doar în şoaptă. Căci nu este „political correctnes", doamne iartă!

În privinţa problemei suprapopulaţiei traba e şi mai „îmbârligată" (complicată - din acelaşi „dicţionar").
Doarece, dacă nu se iau măsuri drastice de reducere de 10 a consumurilor energetice, singura alternativă de a salva planeta de la rostogolirea în hăul abiotic, rămâne reducerea de 10 ori a numărului populaţiei (vezi Teoria regularizării biotice), adică pe Pământ ar putea să locuiască în perfectă armonie cu Natura doar 650 milioane de oameni.
Vă imaginaţi ce înseamnă aceasta? Eu unul, nu prea îmi imaginez cum s-ar putea impune fiecărui cuplu de pe planetă pe parcursul a două generaţii să aibă doar câte un copil, cu trecerea ulterioară la formula permanentă „Un cuplu - doi copii".

Pe de o parte, cel mai înrăit adversar ai ideii va fi aceiaşi lume a capitalului, pentru care reducerea populaţiei înseamnă în primul rând reducerea de 10 ori a consumatorilor producţiei economice, diminuarea drastică a cotei vânzărilor globale şi implicit a profiturilor nete personale.
Iar pe de altă parte, tradiţiile, credinţele şi mentalităţile popoarelor lumii, care nu sunt pregătite să accepte imixtiunea statelor în aşternuturile sale.
E necesară o lungă campanie de informare şi sensibilizare a oamenilor, însă capitalul deocamdată nu acceptă să cheltuie bani pe aşa ceva şi nici să permită guvernelor să facă aceste cheltuieli din banii publici strânşi tot de la aceşti magnaţi financiari.

Iată de unde vine resemnarea mea, Adriane.
Să continuăm cuminţi să facem aziluri pentru câini, să eliminăm gunoiştile neautorizate, să colectăm pentru reciclare deşeurile civilizaţiei consumului, să plantăm fiecare câte un pom?
Sunt nişte acţiuni nobile, desigur, dar care tratează doar efectele „bolii".

Eu însă vreau mai mult - să începem însfârşit se eradicăm CAUZELE.
Dar cum? Are cineva vre-o idee?

Oricum, e un mare pas înainte în începutul unei dezbateri internaţionale "la rece" a spinoaselor decizii care urmează a fi luate în vederea stopării suprapopulaţiei.

Dacă, desigur, ne mai intereseză să locuim pe această planetă.

„Numărul copiilor dăunează planetei"

Publicat in EcoMagaizn 13.Mai.2008

Prinţul Philip al Marii Britanii, el însuşi tată de patru ori, recomandă europenilor mai puţini copii 
Prinţul consort al reginei Elisabeta a II-a spune că familiile ar trebui să fie mai puţin numeroase. El susţine că suprapopularea este un dezastru ecologic.
Ecologistul cel mai înfocat al familiei regale din Marea Britanie, prinţul Philip, declară că suprapopularea planetei este principalul factor care a generat încălzirea globală. El spune că actuala criză alimentară nu ar exista dacă am fi mai puţini, notează cotidianul britanic „The Times".

Cererea este prea mare
Ducele consideră că limitarea numărului membrilor fiecărei familii reprezintă cea mai bună soluţie pentru combaterea crizei alimentare şi a încălzirii. În acest fel, susţine reprezentantul Casei Regale, preţurile la produsele alimentare de bază, cum sunt pâinea sau orezul, ar intra pe o pantă descendentă.
„Preţurile la alimente au cunoscut o creştere fără precedent. Toată lumea pune această situaţie pe seama faptului că resursele alimentare nu sunt suficiente, dar nimeni nu se gândeşte că, de fapt, cererea a devenit mai mare decât oferta, adică sunt prea mulţi oameni. Este o problemă delicată, a cărei rezolvare este greu de găsit, pentru că nimeni nu îşi doreşte ca guvernul să intervină în problemele care ţin de familie", spune Ducele de Edinburgh, într-un interviu acordat unei televiziuni britanice, citat de „The Times".
Cu toate acestea, prinţul Philip, care are patru copii şi opt nepoţi, nu a mers până la a se declara susţinătorul unei politici asemănătoare celei din China, unde nicio familie nu trebuie să aibă mai mult de un copil.

Credincioşii sunt ecologişti
În acelaşi interviu, prinţul Philip vorbeşte despre trecutul său „verde" şi despre iniţiativele sale de a convinge liderii religioşi ai lumii să se implice în susţinerea cauzelor ecologice. „Din câte am înţeles eu, majoritatea religiilor susţin că lumea este creată de o forţă specială şi atunci am spus: «Ei, bine, dacă voi credeţi într-adevăr că Dumnezeu a făcut lumea, nu credeţi şi că ar trebui să contribuiţi la menţinerea şi bunăstarea acestei creaţii?»", continuă Prinţul Philip.
Soţul reginei Marii Britanii este notoriu pentru glumele-gafe pe care le face din când în când.

Ecodestin regal 
- Încă din 1970 a montat panouri solare la reşedinţa din Sandringham
- Este preşedintele emerit al organizaţiei internaţionale World Wide Fund for Nature
- Printre preocupările „verzi" cele mai importante pentru prinţul Philip se numără conservarea speciilor
- Pentru plimbările în jurul Londrei foloseşte o maşină de talie mică, ce foloseşte gaz petrol lichefiat

Sursa: Adevarul

Aşadar, vorba lui Victor Nichituş, - Domnilor, unde sunt îngrijorările? 
Dacă problema există, de ce mass-media şi ştiinţa nu bat clopotele? De ce politicienii nu organizează summit-uri internaţionale şi dezbateri la ONU sau în parlamentele naţionale?

Sunt sigur, cancelariile conducătorilor multor state şi al principalelor organizaţii internaţionale nu duc lipsă de note, memorandumuri şi scrisori analitice cu conţinut foarte alarmant vis-a-vis de impactul dezastruos al suprapopulaţiei necontrolate asupra calităţii vieţii umane, dar mai ales asupra calităţilor regenerative ale naturii. Dar părerea mea, ca nespecialist, este că atât savanţii, cât şi politicienii lumii nu sunt pregătiţi/nu au curajul să discute cu popoarele lumii subiectul suprapopulaţiei şi al implicaţiilor sale, deoarece rezolvarea acestei probleme necesită revizuirea radicală nu doar a modului de viaţă, dar în primul rând a majorităţii valorilor civilizaţionale contemporane.

Iată doar câteva dintre problemele şi implicaţiile care stau, ca să zic, la suprafaţă.

Implicaţiile de ordin filosofic-doctrinar.
Va trebui să renunţăm la viziunea antropocentistă asupra lumii şi să însuşim de urgenţă biocentrismul cu „Natura-Mumă" în capul lucrurilor.
Acesta va însemna ca evoluţioniştii să renunţe la conceptul tupeist „omul cununa evoluţiei şi rege al naturii".
Iar creaţioniştii s-o mai tempereze cu „fiinţa aleasă, creată după chip şi asemănare" şi să înceteze să inducă credincioşilor ideea că pentru ei Pământul reprezintă o gară de tranzit oarecare în drumul lor spre „impărăţia cerească", din care cauză ne putem permite să facem aici mizerie.
Cu siguranţă că instalarea doctrinei biocentriste va genera revenirea, dar la alt nivel a vechilor culturi păgâne şi a zeilor soarelui, fertilităţii, etc, etc, toţi supuşi ai zeităţii centrale - Maica Natură.

Implicaţii de ordin politic
Va trebui revăzută cea mai mare realizare civilizaţională a sec. XX - proclamarea vieţii umane (şi a drepturilor omului) în calitate de valoari supreme universale. Dacă omenirea doreşte să mai trăiască pe această planetă, atunci trebuie să se înghesuie pe piedestalul său al valorilor supreme şi să accepte biodiversitatea planetară în general şi fiecare specie în parte, în calitate de confraţi de ecosistem cu drepturi absolut egale pe Pământ. Şi să conştientizeze că naşterea fiecărui om peste nişte limite perfect calculabile, duce la pieirea reprezentanţilor altor specii de floră şi faună, participanţi la fel de importanţi ai procesului de autoreglare a vieţii biologice pe Pământ. Umanitatea urmează să accepte şi în final să proclame în calitate de valoare şi scop uman suprem - perpetuarea vieţii biologice pe Pământ, obiectiv realizabil doar în condiţiile în care omul î-şi respectă strict locul în ecosistem şi „norma de consum" a resurselor planetare. Peste tot în lume vor înflori şi vor veni la guvernare partidele „verzi", va începe „discriminarea pozitivă" a animalelor şi plantelor în raport cu omul şi se vor produce o sumedenie de abuzuri, de care este în stare doar „politikia" umană.

Implicaţii de ordin economic
Desigur miliardarii din toate ţările şi corporaţiile lor transnaţionale se vor opune cu toată puterea influenţei şi banilor săi contra ecologiştilor din lumea întreagă. Deoarece politica de reducere dirijată dar radicală a numărului populaţiei de pe glob promovată de verzi, va lovi în primul rând piaţa de consum şi profiturile corporaţiilor. Producţia mondială se va reduce continuu, resursele naturale rămase vor fi naţionalizate şi protejate cu străşnicie, comerţul internaţional se va reduce drastic din cauza preţului inacceptabil al combustibilului, iar lanţul producţie-consum va căpăta un pronunţat caracter local, cu elemente de gospodărire naturală. Din ştiinţa economică vor fi izgonite cu huiduieli aşa indicatori ca Produsul intern brut şi Rata profitului, iar monedele naţionale se vor transforma din nou din marfă în ceia ce trebuie să fie de fapt - etalon (instrument de măsură) al valorii bunurilor şi serviciilor.

Implicaţii de ordin etic şi social
Dacă omenirea va accepta reducerea populaţiei conform recomandărilor Teoriei regularizării biotice, până la nivelul de 1,6 miliarde de locuitori, cu reducerea concomitentă de zece ori a consumurilor energetice, aceasta ar însemna revenirea la nivelul energetic şi tehnologic al anului 1900. Lumină - unde şi unde, tot transportul doar cu tracţiune animală, renunţarea la tot ce înseamnă producţie petrochimică şi electrotehnică - fertilizanţi, pesticide, mase plastice, fibre sintetice, detergenţi, cosmetice, tehnică de menaj, televizoare, calculatoare, autoturisme personale... Revenirea la natură şi la tehnologiile naturale va deveni un coşmar fizic şi moral pentru cei care au dovedit să guste din „fructele blestemate" ale civilizaţiei hiperconsumului şi al confortului fizic.
De câştigar vor avea poate doar scriitorii şi vânzătorii de cărţi, dacă desigur guvernele „verzi" vor permite să se mai producă hârtie din pădurile rămase pentru restabilirea echilibrului biosferei Pământului.
Ce vor simţi oare aceşti oameni, vor dori ei oare să trăiască într-o asemenea societate, de dragul generaţiilor viitoare de plante şi animale printre care proprii săi urmaşi nu vor mai avea nici un privilegiu? Vor accepta oare sacrificiul, sau se vor înverşuna într-atât, că vor porni un război global de gherilă contra „verzilor" sub lozinca „După noi - să vină potopul!"

Fantezii aberante ale unei imaginaţii bolnave? Dă Doamne să fie aşa.
Dar dacă totuşi se întâmplă să am dreptate măcar în mică parte?

Dar dacă scenarii similare sunt descrise şi în scrisorile analitice ale experţilor către guvernanţi şi politicieni? Poate că din această cauză numeni dintre potentaţii lumii nu vrea să sufle un cuvânt despre suprapopulaţie ca despre cauza primordială a foametei, penuriei de alimente şi a epuizării rapide a carburanţilor ieftini, care toate împreună sunt un fleac în comparaţie cu cataclismele naturale care ne aşteaptă pe o planetă cu un ecosistem destabilizat complet de activităţile antropogene.
Nu ştiu cum să aleagă între două rele? Sau totul e mult mai simplu în capul politicienilor - nu contează ce va fi cu planeta şi cu omenirea poimâine, important e ca eu să fiu reales mâine!

Vede cineva vre-o luminiţă la capătul acestui tunel blestemat în formă de cerc vicios?

Dar cea mai mare înverşunare a provocat-o sinistra cifră de 600 milioane - limita maximă admisă a populaţiei umane pentru a nu distruge ireversibl ecosistemul planetar şi a păstra viaţa pe Pămînt. ("cine eşti tu să stabileşti câţi oameni pot trăi...")

Pentru a nu repeta de fiecare dată aceleaşi lucruri, am mai lansat o pagină pe blog - COLAPSUL ECOLOGIC, pe care este publicat în traducerea mea rezumatul Teoriei Reglării Biotice, teorie care prin metode empirice demonstrează veridicitatea acestor cifre. (Vorba americanilor - "nimic personal, doar business, adică ştiinţă".

DISTRACŢIA (şi viaţa confortabilă) S-A TERMINAT !

Cu cât mai repede vom înţelege acest lucru, cu atât mai repede vom reuşi (poate) să-i constrângem pe politicienii şi birocraţii naţionali şi internaţionali să termine pălăvrăjeala şi să purceadă la măsuri excepţionale la scară mondială.

Exact la fel cum afirmaţiile profesorului au rămas neobservate la scară mondilă, a rămas şi publicaţia mea în blogosfera româno-basarabeană. Desigur, a vorbi despre necesitatea înjumătăţirii populaţiei umane pe glob, astăzi în epoca hipeconsumului, este un atentat direct la viitoarele profiuri ale corporaţiilor transnaţional, care înţeleg să se dizvolte doar din contul recrutării de noi şi noi consumatori.

Mă mir, cum de până acum prof. Rapley nu a fost învinuit de instigare la crime împotriva umantăţii.