Sunt atat de ieftin...  Atat de usor de corupt... Norocul meu ca nu ma cunoaste toata lumea cu care intru in contact. Ghinionul meu ca unii ma cunosc.

Atat de putine lucruri sunt necesare pentru a ma corupe! Atat de om sunt! Atat de greu e sa fii om!

Pretul meu se calculeaza in centi. In cele mai mici subdiviziuni ale unitatii. Nu sunt capabil sa ridic pretul. Mai mult, ma simt dator sa il justific... E o calitate built-in, n-am cum sa o influentez. E un defect built-in mai bine zis.

E un defect cu care sunt fortat sa traiesc.

Pacat ca sunt atat de slab. Ca accept niste compromisuri ieftine... sau promiscue ... nu stiu exact cuvantul potrivit. Inca mai indraznesc sa cred ca sunt suficient de puternic incat sa pun la un moment dat un punct evident pe un i omniprezent. Inca indraznesc ... si poate asta e eroarea .. sa imi arog calitatea de om tolerant. Ceea ce ma transforma intr-un om paradoxal de echilibrat si dezechilibrat totodata.

(Nu eu) cred ca ma aberez. Asa ca  ma opresc. Noapte buna!

Ne plac sentimentele... dar abia asteptam ca ele sa se sfarseasca , iar daca nu se intampla asta in mod natural, le omoram noi , scuzandu-ne ca nu mai putem indura suferinta.... pana la urma o omoram si pe aceasta, in cele mai pure forme ale ei ... dar nu ne place moartea, ne place viata !!!

Traim si facem diverse lucruri, crezand, lasand impresia ca ne-ar placea, cand defapt tot ce ne place e linistea, tot ce iubim e moartea...

Cu toate acestea o negam... de cate ori nu ai inselat-o, de cate ori nu ai crezut ca alte femei sunt mai dulci ca ea, doar pentru a te intoarce sa plangi in bratele ei, doar pentru a-i cere indurare si iertare inca o data... iar ea te asculta, ea te intelege, ea te iarta... si stie c-o vei mai insela, ca nu te dezveti, dar te va ierta din nou, pentru ca ei chiar ii pasa de tine... ti-a aratat-o de atatea ori... te cunoaste atat de bine... atunci cand voiai sa te legi pe veci de ea, ea te-a amanat... tie ti-a trecut pasa... ea a zambit calm si te-a privit matern cum te duci sa te joci iar de-a placerea iubirii cu alte femei... dar iarasi ai revenit in bratele ei... si iarasi te-a iertat...

De cate roi nu ai lasat-o plangand in urma ta, cand tu ii spuneai ca ai gasit fericirea in bratele alteia? Toate acele lacrimi ale ei le asteptau pe ale tale, atunci cand realizai ca defapt ea e perfecta, ea n-are cusur, ea te ademeneste mereu, si iar veneai sa plangi in bratele ei... pe care acum le gaseai mai fierbinti decat sangele ce-ti clocoteste in vene...

Ea e mereu suava , tandra , nu-si pierde unduirile odata cu varsta... o stii de cand erai mic, te-a  sarutat cand ai adormit prima data ... ai iubit-o de atunci, cu toate astea ai tinut neaparat sa o inseli, sa crezi ca poti trai fara ea... sa crezi ca esti un zeu... dar ai uitat ca numai in bratele ei te simteai un zeu, ca numai acolo puteai face orice, ca doar langa inima ei ce bate molcom simti ca traiesti, ca din ce esti mai aproape de ea, sa-i simti rasuflarea racoroasa, pielea fina, buzele rosii, parul balai... din ce simti ca traiesti mai mult... doar cand esti pe punctul de a-i ceda simti ca traiesti, ca sangele iti curge prin vene, ca tamplele sunt pe cale sa-ti pocneasca...

Iar daca nu-i cedezi, revii aici... cauti alta femeie, alt piept la care sa te adapostesti... si iar crezi ca l-ai gasit... dar nu trece mult si o chemi sa-ti aline durerea, sa ia cu ea anumite dorinte, anumite placeri, anumite idealuri... ea te asculta si te priveste cu ochii ei mari si negri, si se supune, de parca ar fi sclava ta, cadn defapt ea te-a subjugat pe tine , complet, doar ca tu nu o stii inca, nici ea nu o stie inca... dar va priviti in tacere si va zambiti ... inchizi ochii si te simti in bratele ei... ii simti rasuflarea , calduta de aceasta data, in ceafa... si un impuls iti strabate sira spinarii... adormi stiind ca ea va avea grija de tine... mereu... stati imbratisati si va iubiti...

Omoram sentimente, ganduri, dorinte si chiar sufletul din cadn in cand... si doar ea ne accepta si ne iarta... de ce nu recunoastem c-o iubim???

Poate că iubirea e oarbă şi dragostea adevărată trece peste toate defectele, însă atunci când copiii ajung să sufere din cauza erorilor comise de părinţi, când copiii, în loc de linişte şi educaţie, asistă la însângerarea mamei de către un tată bestial, atunci când copiii suferă din cauza sărăciei în care un cap de familie i-a tras pe cei de lângă el sau nu au parte de sprijinul de care ar trebui să beneficieze în mod natural pentru a-şi împlini idealurile, cred că un procent semnificativ de vină îl au şi viitoarele mame, care nu ştiu să privească obiectiv lucrurile în clipa în care decid să se căsătorească.

Ce fel de partener de viaţă îşi aleg? Ce fel de tată aleg pentru copilul lor? Ce fel de om e cel pe care îl vor lua de soţ? Ştie să fie respectuos, ştie să fie atent, are voinţa de a se lupta pentru susţinerea financiară a familiei sau e doar un pămpălău care trebuie dirijat? Se vor preschimba declaraţiile siropoase în înjurărături şi semne crunte de impertinenţă? Vor deveni mângăierile tandre şi îmbrăţişările prelungite, lovituri de pumn şi îmbrânciri în pereţi?

Nu e imposibil să identifici semne ale unui viitor soţ bătăuş, alcoolic, ignorant sau lipsit de atenţie faţă de copii. Ceea ce face acum, lângă tine, când încă îţi mai face "curte" e cartea sa de vizită pentru viitor.

Alege înţelept! Identifică semnele şi refuză să mai iubeşti pe cineva care îţi va provoca suferinţe mai târziu. Pentru liniştea ta şi pentru viitorul copiilor tăi!

"All Around Me"

My hands are searching for you
My arms are outstretched towards you
I feel you on my fingertips
My tongue dances behind my lips for you

This fire rising through my being
Burning I'm not used to seeing you

I'm alive, I'm alive

I can feel you all around me
Thickening the air I'm breathing
Holding on to what I'm feeling
Savoring this heart that's healing

My hands float up above me
And you whisper you love me
And I begin to fade
Into our secret place

The music makes me sway
The angels singing say we are alone with you
I am alone and they are too with you

I'm alive, I'm alive

I can feel you all around me
Thickening the air I'm breathing
Holding on to what I'm feeling
Savoring this heart that's healing

And so I cry
The light is white
And I see you

I'm alive, I'm alive, I'm alive

I can feel you all around me
Thickening the air I'm breathing
Holding on to what I'm feeling
Savoring this heart that's healing

Take my hand
I give it to you
Now you own me
All I am
You said you would never leave me
I believe you
I believe

I can feel you all around me
Thickening the air I'm breathing
Holding on to what I'm feeling
Savoring this heart that's healed.

Sa nu mai fim iubitori de comfort, "...caci El insus a zis: 'Nicidecum n-am sa te las, cu nici un chip nu te voi parasi.' Asa ca putem zice plini de incredere: 'Domnul este ajutorul meu, nu ma voi teme: ce mi-ar putea face omul?'" - Evrei 13:5-6

"Sa iesim dar afara din tabara la El, si sa suferim ocara Lui. Caci noi n-avem aici o cetate statatoare, ci suntem in cautarea celei viitoare." Evrei 13:13-14

Apogeul l-am atins seara, cand am vrut sa-mi astern un zambet pe buze cu gustul cald al caruia sa adorm... nu am reusit.. in loc de fericirea ce o asteptam, am primit o reimprospatare a suferintei... mi-am amintit de toate frustrarile , de toate defectele , de toate limitarile mele...

Partea buna (pentru mine personal e extrem de proasta) e ca mi-a revenit dorinta, nevoia de a scrie... sau poate e de la ploaia marunta de afara, ploaie ce se arunca nemiloasa asupra orasului inconjurat de coline ... sau poate doar caut un motiv  pueril, fiind prea las pentru a-mi recunoaste lipsurile, chiar si doar in fata mea.

Dar, cum spunea si Mavrodin, celebrul personaj al lui Mircea Eliade, "scriem cand avem un neajuns, lipsuri, frustrari..." si cand ele nu mai incap in sufletul nostru, as adauga eu.

Ochii mi se inchid, vederea mi se incetoseaza, trupul cere odihna... da, acum o sa-i ofer lui odihna, iar sufletului si mintii libertate... voi pune capul jos si voi dormi...

Cu tot mojo-ul meu *utizat de plecarea Simonei si de altele de langa, le voi acompania pe Adina si Crema de Zahar Ars si vom zambi frumos cand vom vinde tricouri. Sloganul nostru va fi "We give you shirts with smile! :D "

Après fest:

Auuu!!! Sufar. Sufar intens. Am impresia ca m-a lovit ceva foarte mare si care venea cu o viteza si mai mare spre mine. Nu credeam ca voi ajunge la stadiul asta de oboseala in doar 3 zile... La un moment dat vedeam lucruri care nu erau acolo de la nesomn si caldura... *cum ar fi un roi de albine si o cioara in loc de o manusa atarnata pe gard la 1m in fata mea*.

Ziua 1: gaura de 7 mil jumate.

Ziua 2: am numarat mai bine tricourile. La Ase inveti de toate, mai putin sa numeri corect, nu.

Ziua 3: letargie totala. Nici sa ma misc nu mai puteam... But all's well that ends well.

Si acum sa trecem la muzica. Dintre toti care s-au perindat pe scenele de la festival singurii care mi-au placut au fost cei de la Nouvelle Vague si cei de la Kaiser Chiefs. Si Verita Saga... si poate un pic si Manu Chao. Primii doi au creat o super atmosfera atmosfera si ar fi meritat sa ii vezi. Restul... de fapt cam tot festivalul a stat, cel putin in mintea mea, sub eticheta de "Imbacsit si inanimat". De la Cypress parca ma asteptam la mai mult, iar Nelly... Nelly pur si simplu nu. La un moment dat, in spatele cortului unde stateam noi au cantat Sunrise Avenue, care pot spune cu mana pe inima au sunat exact ca o seara de karaoke din Cafeneaua Actorilor. Daca ar fi fost o fiinta umana, "Fairytale gone bad" ar fi fost atat de masacrata incat nu ar fi recunoscut-o nici propria mama.

Si cam atat. Nu voi mai servi niciun festival, concert sau orice activitate ce implica muzica tare de 5 db, mai mult de 15 minute pentru o lunga perioada de timp.

Va multumesc!

La revedere!

Au mai ramas 76 de zile.

Vă promit că mâine până la ora asta îi voi fi transmis personal condoleanţele şi îmbrăţişările voastre...

>>:D<< :*^

Let's make it clear
That this is free love...

Blog despre dragoste, iubire si suferinta care vine odata cu ea...... Dragostea...complicata si simpla in aceliasi timp... Odata cu dragostea vine fericirea, dar si suferinta.. La urma urmei, ce e fericirea? Dragoste se spune...Dar dragostea nu a adus si nici nu va aduce vreodata fericire..Dimpotriva, nu e decat neliniste, un cam de lupta, nopti nedormite, cand ne intrebam daca e bine ce facem.Adevarata dragoste e plamadita din extaz si agonie.

Voi, cei care cititi acest blog cautati dragostea pura fara a intreba de ce, sau cum...Traiti clipa care va este data..

Nu conteaza cine sunt...am suferit...am iubit...am fost fericita....si imi impartasesc sentimentele cu voi...In acest blog veti gasi citate celebre, spuse se oameni mari sau de necunoscuti...povesti de dragoste...ale mele, ale persoanelor cunoscute sau necunoscute...

Pe de o parte sunt indatoririle si promisiunile pe care le-am facut si asta ma duce inapoi. Sunt in urma cu inregistrarile pentru site. Faptul ca trebuie sa vorbesc despre lucruri si evenimente incheiate ma trimite din nou in trecut.

Ce se intampla "aici si acum" imi este insuficient. Pentru ca nu sunt in starea de acceptare totala a ceea ce se intampla asa cum se intampla, incep sa planific si mai amanuntit viitorul. Iata cum ma trezesc cu ghidul Indiei(1200 de pagini) si stabilesc ce urmeaza sa fac, ce sa nu fac, cum sa fac, cum sa nu fac, unde sa stau..  

Viitor... mintea are nevoie de trecut si de viitor pentru a putea exista!  In momentul prezent pot avea doar senzatie, simtire, traire... si chiar durere de este, e un punct sublim in care mintea..moare...e punctul zero! :)  Pe care nu-l pot contabiliza si nu il pot cuprinde in vreun tipar mental... si totusi, este prezent in fiecare clipa...

Faptul ca balansez astfel intre trecut si viitor, trecand doar fugitiv prin punctul prezent sau uitandu-l cu desavarsire, ma afecteaza! Imi ia din bucuria de a trai, imi ia starea de a fi viu si in contact cu ceea ce ma inconjoara.

Am fost crescuti si conditionati intr-o directie materialista. Fie suntem afectati de trecut si traim in umbra acestuia, fie  privim cu nesat spre viitor pentru a obtine...implinirea! Iar asta se transforma intr-un proces mecanic de oscilatie trecut-viitor, intrerupt rar de o scanteie de prezenta.  Nostalgia copilariei este nostalgia pentru bucuria continua sau nostalgia de a conjuga exclusiv timpul prezent. Pentru ca.. alti timpi lipsesc!  Si religia foloseste nevoia de timp, promitand un viitor in care...ne vom bucura de prezent!;)  Orbi, cautam paradis in viitor fara sa observam cata frumusete, bucurie si iubire putem primi si darui in jurul nostru!

Si iata cum, din dor de prezent, pot ajunge in Goa pentru a cumpara traire si simtire. Aromata si ieftina, opreste gandurile si "impietreste" clipa. Sau pot sa practic sporturi extreme, care ma obliga sa traiesc intens toate senzatiile! Pericolul sculpteaza in axa temporara si dilata prezentul. Dar dupa ce drogul si pericolul trec, revine starea "occidentala" de cautare, de neajuns si zbucium...

Vorbesc despre aceste lucruri si privesc trairile si suferinta din mine. Iar acest gest, de a fi in legatura cu mine, de a ma observa si accepta cu tot ceea ce sunt, readuce starea de prezenta...

Iar tie iti multumesc pentru ca esti aici si acum! :)

Totul e aşa de trist…dar este adevărat…

Trebuie să ne trăim fiecare clipă pentru că nu se ştie când ne vine şi nouă rândul să plecăm…

Cum nu există viaţă veşnică, tot ce-mi doresc este să nu mai existe atâta suferinţă…

Per total, o dupa-amiaza frumoasa, racorasa (a plouat un pic, un pic mai tare, si a fost incredibil de placut ) si nu in ultimul rand constructiva si educativa .

Nu am mai fost de mult pe Strada Domneasca (de ce i se mai spune asa??? pare cinic, ironic si cu un usor iz de rememorare falsa, a unor vremuri de mult trecute, care aveau un alt iz, unul mai romantic poate) ... si nu am mai auzit de vreo 2 ani cantecul "Valurile Dunarii", rasunand in difuzoare, la ora fixa, inainte de bataile de razboi ale ceasului prefecturii.

Mi-au trecut atatea amintiri, atatea scene petrecute pe aceasta strada, acum tacuta si uda, si m-am departat de partenerul meu de discutie... dupa un timp am revenit... si am continuat discutia.. in care...

Am facut si o scurta oda suferintei... si in rest..noapte buna!!!

Avem la îndemână tot ceea ce ne trebuie pentru a ne apropia de noi şi de Dumnezeu, dar refuzăm categoric şi constant aceste unelte. Maleficul din noi ne induce oroare de faţă tot ceea ce ne-ar ajuta să fim mai buni. În felul acesta ne pierdem vremea cu tot felul de nimicuri nefolositoare pe care le exagerăm pentru a ne amăgi cu gândul că nu trăim degeaba. Cei care sunt cei mai înverşunaţi în a ne manipula şi minţi suntem noi înşine.

 Voi incepe prin a posta cateva versuri de dragoste si suferinta.

Traiesti pentru altul

Purtam fiecare o dragoste în noi, eu pentru tine, tu pentru altul
Focul ne mistuie pe amândoi, eu ard pentru tine, tu pentru altul.
Astept un cuvânt, astepti un cuvânt, eu de la tine, tu de la altul.
Obrazul ti-l vad în vis, delirând, iar tu în visare, visezi pe altul.
Si ce ramâne de facut? Când soarta vrea numai sa ne dezbine,
Traim..., dar iubim... desi tu pe altul, eu tot pe tine!

Trandafirii Suferintei

Din toate lacrimile care au curs cândva, au crescut trandafiri, din care în fiecare zi am cules câte unul. Si în fiecare zi mi-am adus aminte de "spinii" pe care acestia îi aveau. Dar la vederea frumusetii lor, am uitat de fiecare data... Am cules pentru prima oara un trandafir alb, pe care spinii nu-l urâtisera înca si puritatea lui s-a oglindit în viata mea... Am cules apoi un trandafir rosu, fara de care gradina mea n-ar mai fi ramas aceeasi. Atunci am inteles ce înseamna "iubirea" si tot atunci... l-am întâlnit pe "el"... Fara sa vreau, am simtit cel de-al treilea trandafir; ale sale petale galbene, cum se scuturau una câte una în mâna-mi cazuta în cautarea dragostei "lui" zadarnice... Am simtit cum trandafirul cu petale transparente se scutura, iar fiecare petala cadea una câte una, ca fiind lacrimile mele... Am cautat în zadar sa gasesc în imensa "gradina" orice alt trandafir, pentru ca toti se uscasera. Atunci am cules fara sa vreau, pe ultimul, acela violet, care înca nu se ofilise. Doar o petala aruncata, a alunecat grabita pentru a pecetlui despartirea noastra... Acum "gradina" este goala si vântul "alearga" de la un capât la altul pentru a da fila cu fila viata mea si pentru a "matura" petalele cazute...

Minunile Iubiri

Ti-am scris o scrisoare cu picaturi de ploaie iar cu vântul ti-am soptit-o. Am chemat vântul si i-am spus sa te mângâie; am adus pasarile si le-am pus sa-ti cante. Am inflorit copacii pentru tine si am topit zapada. Iubitule, daca inca nu ti-ai dat seama, sa stii ca eu sunt primavara si, si... Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!

Poveste de Dragoste

Numai Dumnezeu a putut inventa aceasta iubire. Ceva asemanator am visat o data, dar nu era la fel, pentru ca în vis portile cerului sunt deschise pentru mine. Mi-am dat seama târziu ca viata merita traita, dar niciodata nu-i târziu sa te iubesc, sa îti dovedesc ca TE IUBESC. A fost de-ajuns doar o privire, atunci când noi ne-am întâlnit si parca ne stiam de-o viata si inimile-au tresarit. Iar tu de mâna m-ai cuprins, si eu stiam ca-ncepe- un vis din care amândoi n-am vrea nicicând ca sa mai fim treziti.
Iti multumesc tie iubire pentru dragostea ta...
Ii multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta poveste de dragoste!"

Psalmul 34 cu versetul 8 ne spune: "Gustati si vedeti ce bun este ... Domnul!"

Daca noi gustam din bunatatea Lui si descoperim in natura si in Cuvantul Sfant cat de mult ne iubeste, cum am putea sa raspundem si noi la aceasta iubire?

Cum putem avea comuniune cu Dumnezeu?

Cum putem sa vorbim si noi cu El? Ei bine, prin rugaciune. Pentru ca "rugaciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca unui prieten"

"Insusi Domnul Hristos, in timp ce se afla printre oameni, Se ruga foarte des." Ne amintim faptul ca petrecea nopti intregi in rugaciune. Daca El, Fiul lui Dumnezeu a simtit nevoia de rugaciune cat a fost pe pamant, cu mult mai mult avem noi aceasta nevoie. Ca de aer.

Incearca sa-ti tii respiratia. Cat rezisti? Foarte putin, nu-i asa? La fel e si cu sufletul. Fara rugaciune, nu traieste. Pentru ca "rugaciunea este respiratia sufletului."

Ce am eu de facut?

" Roaga-te in camaruta ta si, mergand la lucrul tau zilnic, lasa ca inima ta sa fie mereu inaltata la Dumnezeu. Pe strada, in casa, oricand si oriunde putem sa vorbim cu El prin rugaciune. Asa cum a umblat Enoh cu Dumnezeu.

O fetita a fost intrebata: "Cum intelegi tu faptul ca Enoh a fost luat la cer?" "Pai, Enoh si Dumnezeu erau foarte buni prieteni. In fiecare zi, ei mergeau impreuna. La sfarsitul zilei, se intorceau la casele lor. Intr-o seara, mersesera atat de aproape de cer, incat Dumnezeu i-a zis: < Stii, Enoh, ramai la Mine acasa in seara asta. >

Cred ca ilustratia aceasta contine un adevar: in fiecare zi suntem invitati sa mergem mana-n mana cu Isus, prin rugaciune, pana atingem pragul cerului. Asa ca...

"Adu inaintea lui Dumnezeu nevoile tale, bucuriile, necazurile, grijile si temerile tale. Poverile tale nu-L vor impovara si nici nu-L vor obosi. El, care tine socoteala pana si de perii capului tau, nu ramane indiferent fata de nevoile copiiilor Sai. "Domnul este plin de mila si de indurare." Sa aducem inaintea Lui tot ceea ce ne apasa. Nimic nu este prea greu pentru El, pentru ca este Cel care tine lumile si guverneaza intregul Univers. "Caci El tamaduieste pe cel cu inima zdrobita si le leaga ranile."

Isus ne cunoaste pe fiecare-n parte si are mila de slabiciunile noastre. Ne cunoaste pe toti pe nume. Fiecare suflet este atat de bine cunoscut de Isus, ca si cand ar fi singurul pentru care a murit Mantuitorul. Durerea fiecaruia Ii misca inima. Strigatul de ajutor ajunge la urechile Lui si El ne spune asa:

Am suferit intristarile tale, am trecut prin luptele tale, am dat piept cu ispitele tale; si Eu am plans. Cunosc chiar si durerile prea adanci pentru a fi rostite la urechea unui om. Sa nu crezi ca esti singur si parasit. Desi suferinta ta nu misca nici o coarda sensibila in vre-o inima de pe pamant, priveste la Mine si vei trai..."

-Hey, lunaticule!!! uita-te pe unde mergi!
-Ewww...scuze... nu am vrut...
-Nu-i nimic...stai linistit...daca erai vreun maneler era mai urat...
-Ok... imi dai voie sa ma revansez???
-Ce ai vrea sa faci??
-Pai daca te-as invita la un suc, ai accepta???
-Nu cred... da' eu te invit sa urci la mine...si bem acolo o cafea sau ce vrei sa bei!!!
-Si daca te-as refuza, da' as accepta sa mergem amandoi acasa...
-As accepta evident.. desi as fi clar descumpanita ca ai refuzat invitatia mea... fara a-mi da nici o scuza ...
-Si daca ti-as spune ca am obosit, ca mai am putin si cad din picoare, ca nu pot sa inchid ochii fara sa-i vad pe cei pe care ii iubesc si pe care i-am ranit, pe cei carora le iau fericirea si le-o inlocuiesc cu suferinta??? Ce ai face??
-Te-as inveli intr-o patura moale , te-as strange in brate ca pe-un ghemotoc mare si pufos ce esti, te-as saruta pe frunte si te-as lasa sa dormi... sa dormi pana cand vei visa ceva frumos, ceva ce-ti va aduce fericirea, sa te trezesti cand esti fericit, cand ai chef de viata, cand ai chef sa iubesti si sa faci ce vrei!!!

Restul drumului am mers unul langa celalalt fara sa ne spunem un cuvant... ne priveam scurt si fugitiv din cand in cand, rosind amandoi cand celalalt ne vedea privirea aruncata... ne stiam de atata timp, si totusi iata-ne rosind ca doi copii cand ne schimbam cate o privire... am condus-o pana la usa, apoi m-am intors pe calcaie si am plecat spre casa.... mai sunt si oameni care ma iarta si in ciuda suferintei ce le-am adus-o mai tin la mine, si ma protejeaza??? Ciudate fapturi mai suntem... si eu ma integrez perfect... poate aveam dreptate cand spuneam ca suntem dependenti de durere... dar cat de tare poate sa fie aceasta dependenta???

Asadar stau in spatele cortinei si ma intreb, oare cum se va termina rolul asta? Oare cat va mai dura? Pentru ca atunci cand voi intra pe scena iar, cei ce privesc vor dori sa vada iar sentimente... Sa le simta, sa le auda... durere, iubire, ura, gelozie, egoism... vor aplauda la fiecare intensificare a jocului facut de actorul din fata lor, vor dori tot mai multe lacrimi, zambete, strigate, nervi... Iar daca imi joc rolul bine, ei vor simti doar bucurie...

In curad voi intra iar... insa acum stau in spatele cortinei, obosit, gandindu-ma la tot rolul pe care l-am jucat pana acum... Nu simt nimic, nu ma gandesc la nimic, nu zic nimic... Intr-o zi, nu voi mai fi un simplu actor...

A plecat... am ramas cateva zeci de secunde blocat, rezemat de perete, cu ochii in gol.... ce-am facut?!?!?! Iar i-am omorat fericirea fara pic de remuscare.

Vreau sa ma intind... sunt obosit, cad din picioare, mintea ma doare.... trupul sangereaza.... ochii orbesc.... simturile dispar...
M-am trantit pe pat... am impins adanc capul in asternut incercand sa-mi inec lacrimile... nu puteam... plangeam in hohote... nu ma puteam controla... de ce? de ce? de ce??? de ce am facut asta iar??? de ce am ranit-o iar??? de ce m-am aruncat in glod inca o data???? de ce???

Peste cateva ore eram cu rucsacul in spate.... era greu, plin de carti ... voiam sa ies din starea asta... eram pregatit sa cersesc un strop de fericire.... nu a aparut nimeni sa mi-l dea.

Am vrut sa ma inveselesc.... am vrut sa sar, sa topai.... sa rad si sa uit de tot.... da' parca nu prea vroiau calcaiele mele sa se ridice... am ajuns la o bordura... am sarit usor... sperand ca atunci cand ating solul sa ma impinga inapoi picioarele ca niste arcuri, asa cum fac mereu cand sar... nu au facut-o... am ramas cu privirea atintita la varful adidasilor.... nici sa mai topai nu mai pot... ce se petrece cu mine??? ce mi-am facut???

Nu am reusit sa ies din starea respectiva... pentru ca nu am fost iertat pentru greselile facute.... eu nu ma pot ierta pentru ele.... nu am putut niciodata si nu o sa incep acum.... macar atat... o urma stearsa de demnitate sa mai pastrez si eu....

... simt ca nimic nu ma mai poate vindeca.... devin treptat un pesimist, cel putin dintr-un punct de vedere... si nu vreau... da' am cam obosit...