LONG NIGHTS

Eddie Vedder

Have no fear
For when I'm alone
I'll be better off than I was before

I've got this light
I'll be around to grow
Who I was before
I cannot recall

Long nights allow me to feel...
I'm falling...I am falling
The lights go out
Let me feel
I'm falling
I am falling safely to the ground
Ah...

I'll take this soul that's inside me now
Like a brand new friend
I'll forever know

I've got this light
And the will to show
I will always be better than before

Long nights allow me to feel...
I'm falling...I am falling
The lights go out
Let me feel
I'm falling
I am falling safely to the ground

Sufletul meu e mare.

Respir doar apa si-mi zic

Ca mai bine ma mint ca e soare.

Tresar si ma ploua

Si ma rup in doua.

Ma plange, ma ninge,

Si azi nicio mana nu ma atinge...

No matter how lonely you get or how many birth announcements you receive, the trick is not to get frightened. There's nothing wrong with being alone.
Wendy Wasserstein, Isn't It Romantic, 1983
US dramatist (1950 - 2005)

To be alone is to be different, to be different is to be alone.
Suzanne Gordon, Lonely in America , 1976

De cate ori ma gandesc la el imi vine in minte numele unui film „My giant”.

Chiar e mare, are peste doi metri inaltime. Imginati-va un baietel urias.

Spun baietel pentru ca desi a implinit 45 de ani si-a pastrat sufletul curat si judecata lipsita de complicatii.

Poate defini cu usurinta multe lucruri si parca viata expusa ca o suma de postulate pare dintr-o data mai simpla. Doar o iluzie, viata e a naibii de complicata, dar n-am sa intru in amanunte.

Sa zicem ca are intelepciunea lui Forest Gump si statura unui jucator de baschet.

El e John, american 100%(o sa intelegeti mai tarziu de ce am precizat asta).

Ne-am cunoscut cu mult timp in urma, ne leaga o prietenie veche, stransa, in ciuda distantei de mii de kilometri dintre noi. Vorbim, ne scriem, dar de vazut n-am reusit sa ne vedem vreo sapte ani. Ori noi ori el am avut lucruri mai importante de facut, cel putin asa credeam.

Intr-o zi ne scrie ca e bolnav de cancer si ca prima lui prioritate ar fi sa petrecem impreuna vacanta amanata ani in sir.

Nu vreau sa storc lacrimi cu povestea asta.

Situatia, din fericire e una rezolvabila, boala fiind intr-un stadiu incipient.

Cancer n-a fost decat cuvantul care ne-a scos din amorteala, reordonand lucrurile in functie de valoarea lor reala.

Mi s-a parut trist ca doar ceva care suna grav  ne trezeaste la realitate.

Da, prietenii conteza mai mult decat masinile si casele pe care ne agitam sa le facem si sa le platim, da, oamenii pot muri desi obisnuindu-ne cu ei ii credem vesnici, da, timpul trece in defavoarea noastra si daca nu profitam putin de el se duce ca si cum n-ar fi fost.

A venit John in vizita…

Cei sapte ani trecuti n-au nascut stinghereli intre noi.

 Parca ne despartisem ieri.

Si-a expus de la inceput situatia medicala in termeni precisi, asa cum ii fusese explicata probabil si mi-am dat repede seama ca nu de boala trebuia sa-l facem sa uite cat stam impreuna ci de singuratate.

Toti suntem sau ne simtim singuri in diverse proportii, dar americanii au o singuratate diferita.

Societatea lor ii face singuratici intr-un sens pe care noi il intelegem mai greu, dar nici aici n-am sa intru in amanunte.

Luati informatia ca atare.

John n-are pe nimeni.

Am vorbit mult, insa uneori cuvintele nu sunt suficient de puternice sa spuna tot ce simti si unde cuvintele nu ma mai ajutau i-am explicat prin sarmale, ciorba sau mamaliga cu branza.

Eu cred in mancarurile-declaratie de iubire.

L-am invatat sa gateasca, sa leneveasca, sa nu mai fie atent la cat e ceasul sau la cum e vremea in Florida.

L-am luat cu mine la lucru si dupa ce si-a facut singur o cutie mi-a spus fericit ca nu s-a mai simtit asa de cand era copil, ca lucrurile astea aparent neserioase, (ce om serios decoreaza cutii in America?) ascund atata bucurie.

S-a relaxat asa mult ca a pierdut avionul de intoarcere.

Desi ne-am prezentat constiinciosi, cu trei ore inainte, la aeroport am baut cafele pana a fost prea tarziu sa se mai imbarce.

Drept urmare, ce i s-a parut initial o tragedie(zicea ca un american nu pierde niciodata avionul) s-a transformat in doua zile de vacanta bonus cu tot rasfatul de rigoare.

A doua oara n-a mai ratat plecarea.

S-a intors la viata lui singuratica, dar l-am simtit impacat...

În cuplu → Ţie rău → el/ea e ocupată,doarme, la lucru, face curat, e departe,...,  e indiferent...

↓

Îţi e dublu mai rău când doreşti alinare şi ştii că nu poţi avea parte de asta

Gîndurile acestea  pot apărea și la vreo nuntă, unde toata lumea chiuie, dansează, joacă prosoapele, se îmbata oficial și iar chiuie...dar tu stai așa frumoasă, chitită dar cu ochii stinși într-un colț de masă și te rogi în gînd ca să nu vină amu nanu Vasea cu ochii roșii să te ia la dans. Pentru că, dacă refuzi ai să auzi pentru a 29 oară reproșuri de la țaca Fenea, nana Manea și tanti Veruța că te-ai făcut fudulă tare de cînd ai plecat de acasă. Și tu te întrebi atunci: Fudulă sau tristă? Cui trebuie o boghiță de poamă acră pe o turtă dulce? Poate sa plec? Ca nu stric veselia neamurilor.

Și tot atît de singură poți să te simți și la un concert giga-mega-super cool cu prietenii. De la început parcă îți place, îți spui că în sfîrșit îți vei schimba gîndurile, te vei relaxa, vei uita de toate-n lume... Iar la un moment simți iar cum singuratatea ți se lasă pe umeri. Te privește cu ochi batjocoritori și te strînge cu grijă la piept. Tu încerci s-o respingi, s-o alungi, pentru că știi că nimeni nu poate fi trist la un concert, e un non-sens, e anormal. Faci niște eforturi, schițezi un zîmbet forțat pentru fiecare, îți îndrepți masca pe față și te întrebi: Poate să arunc masca asta, poate s-o arunc și să plec?

În sfîrșit pleci. Mergi pe drum, respiri cu ceață. Și nu-ți mai trebuie soare, nu mai vrei plajă, nunți și concerte. Vrei liniște, ploaie și chiar oleacă de vînt. Dar să fii alături de cineva... care se gîndește la tine.

Stii, astazi, in ciuda faptului ca ieri a fost o zi cat se poate de frumoasa, m-am simtit din nou foarte, foarte, foarte nefericit. Nu cred ca pot exprima intr-o forma mai complexa acest sentiment dar cred ca l-ai trait si tu, macar odata in viata, desi sper sa nu-l fi trait, macar tu, niciodata.

Cand am ajuns acasa m-am trezit insa ca, datorita faptului c-am amanat eu ceva mult prea mult (promit sa-mi remediez greseala), nu aveam cum intra in casa. M-am oprit putin in fata blocului, m-am plimbat prin jurul lui si apoi, dupa o scurta discutie cu o buna prietena a mamei careia i-am refuzat ospitalitatea din motive de lipsa de chef, m-am apucat sa ma plimb prin cartier.

Singurul gest, probabil mai important decat multe altele mult mai complexe facute de mine, a fost acela de a-mi da jos, de la mana, ceasul. Nici nu-ti poti imagina cat de mult mai usor m-am simtit. Cat de deconectat si cat de fericit am devenit dintr-o data. Se vorbeste in liturgica despre actele fizice care au legatura cu cele spirituale. O dihotomie perfecta a tuturor actiunilor, interioare si externe, ce duc spre un alt prag, spre o alta cale.

Cam asa a fost si cazul de fata. M-am simtit mult mai usor, lipsit de griji sau de ganduri, de nevoie sau de cerinte. Ca si cum totul s-ar fi deconectat de mine iar eu m-as fi deconectat de tot. Fericirea e simpla dar noi ne chinuim sa o aflam in cele mai complexe colturi ale gandurilor noastre imbibate cu lumea din jurul nostru, fara sa incercam sa ne regasim si sa realizam ca totul este atat de frumos, atat de linistit, atat de... simplu!

Vroiam initial sa-ti vorbesc despre lucrurile care ne-au impresionat la inceput, si ne-au placut la nebunie, ca la un moment dat sa devina banale. As fi vrut sa-ti sugerez sa le lasi la o parte pentru o vreme si sa vezi daca cu adevarat ai nevoie de ele iar daca nu, sa le arunci cu totul dar acum realizez ca ar fi o meschinarie din partea celui care arunca. Nu stii niciodata cand ai nevoie de ceva, pararea mea.

P.S. Ca sa aduc in discutie si conversatia dintr-un post anterior, tin sa mentionez ca nu am timp sa stau sa moderez toti *de introdus denumirea persoanelor care se fericesc singure cu una sau cu ambele maini* care se trezesc sa-mi arunce comentarii lipsite de forma, fond sau vreo urma de decenta doar asa, ca au ei pareri cu privire la persoane apropiate mie.

Nu am vrut niciodata ca blog.ul meu sa fie un mar al discordiei pentru nimeni dar aparent a ajuns unul, fapt ce ma intristeaza puternic. Daca s-ar fi discutat in contradictoriu cu privire la vreo parere a mea in legatura cu un film/carte/joc/anime/teologie as fi fost mai mult decat fericit dar asa, nu pot decat sa-mi fac "sange rau" dupa vorba populara, asa ca m-am apucat de sters.

Mi se face scarba ca a trebuit sa ajung aici dar uit mereu ca traiesc in romania, si asta imi ocupa tot timpul, inclusiv pe cel liber.

Am abandonat teama de ridicol acum, la bătrâneţe, când şansele de a fi ridicolă sunt evident imense... Probabil că şi sunt in ochii multora ridicolă, doar că acum, ei bine ACUM nu-mi mai pasă, nu mai mi-e teamă de nimic, am trecut pragul nevoii de a fi aprobată în ceea ce fac. Mulţi ani am respectat dorinţa celui care era mai important pentru mine decat eram eu însămi, de a nu arăta în afară cum eram eu de fapt în interior, comunicativă, veselă de multe ori, ironică întotdeauna, dornică de a povesti, de a MĂ povesti...

Dar tot eu sunt şi de multe ori disperată, adânc cazută în mine, evitând pe toată lumea, nerăspunzând la telefoane...închisă total, solipsistic, în eul propriu, unde nu găsesc nimic decât vid...

Un ghem de contraste, o fiinţă ciudată, asta sunt eu, cea veselă, cea tristă, cea care acum scrie despre sine mărturisindu-se public fără teama de ridicol...

Niciun sacrificiu nu a fost prea mare.

Fără să stea pe gânduri, a vândut casa.

S-a umilit şi s-a înjosit ca să-şi poată salva copilul.

A lăsat deoparte şi mândrie, şi prejudecăţi şi a început să cerşească, numai să strângă bani pentru operaţia care-i poate salva fiica.

A cerşit, dar în toată viaţa ei chinuită, n-a văzut prea mulţi bani grămadă.

Când un om cu suflet mare i-a dăruit 20 de milioane de lei vechi, femeia n-a mai rezistat. Pur şi simplu, s-a prăbuşit în faţa unui gest uimitor pentru ea. Generozitatea celor cu inima bună a copleşit-o.

.

Nu este vorba despre mama mea. Este vorba despre mama Nadiei Vasile, DUMITRA, o mamă din România - Mama care a obţinut autorizaţie să cerşească legal, pentru fiica ei bolnavă (9 iunie 2008).

http://www.acasatv.ro/noutati-acasa/emisiuni/la-povestiri-adevarate-o-mama-a-obtinut-autorizatie-sa-cerseasca.html

http://isabellelorelai.wordpress.com/2008/06/10/autorizatie-pentru-cersit-legal-in-romania

.

Acasă Tv a reluat apelul pe 13 iunie 2008. Banii se strâng cu greu, dar se strâng. Nadia are şanse. Al doilea reportaj. Sunt oameni care cred, totuşi:

http://www.acasatv.ro/noutati-acasa/emisiuni/la-povestiri-adevarate-o-fata-risca-sa-ramana-paralizata-daca.html

Dumitra, eşti o mamă MINUNATĂ.

.

Nadia suferă de atrofie musculară şi mai are nevoie de 18.000 de euro ca să ajunga la tratament în Austria, altfel, va rămâne paralizată.

Pe 11 iunie, Nadia era aşteptată în Austria, dar n-a reuşit să ajungă, pentru că n-a avut bani. Până acum, Nadia a pierdut şapte programări.

Chiar dacă nu a ajuns în Austria la operaţie, tânăra şi-a făcut mulţi prieteni, a simţit că nu este singură în lupta cu această boală nemiloasă.

În contul din bancă, s-au strâns până acum 1.500 RON.

.

Sunt mamă. Şi cerşesc pentru copilul altei mame. Vă rog, ajutaţi.

Conturi:
RON - RO 90 RZBR 00000 6000 9262952

EURO – RO 41 RZBR 00000 6000 9281779

Raiffeisen Bank, agenţia Dunărea, Tulcea

Titular: Dumitra Vasile

.

.

Vă mulţumesc.

*

14 iunie - ZIUA MONDIALĂ A DONATORULUI DE SÂNGE

Fundaţia Donatorilor Benevoli de Sânge - FDBS

http://www.doneazasange.ro/fdbs.html

Dăruieşte viaţă, donează sânge!

Campanie - Promovarea donării voluntare - Jurnalul Naţional

http://isabellelorelai.wordpress.com/doneaza-sange

.

Faţa brăzdată de şanţuri adânci adăposteşte o bucată de cer, care se vede în spatele ochilor apoşi. "Am artroză, urc greu scările, mi-e frică să nu cad când cobor..."

După ce plătesc factura bătrânului mă întorc şi  îi dau chitanţa. Îmi mulţumeşte uşurat că n-a trebuit să urce scările fără balustradă. "Trebuia să mă operez. Dar n-am cum să mă duc la spital. Soţia mea e paralizată de patru ani. Nu vede, nu se poate mişca. Mâncare îi mestec eu şi apoi îi dau să mănânce..."

N-am avut priceperea să fug altfel de imaginea care mi se deschise în minte. M-am agăţat repede de un lucru oarecare: "Dar cum mergeţi cu bicicleta?!"

Bătrânul îşi împăturea cu grijă factura şi chitanţa. Le aşeză bine în buzunar şi ridică privirea spre mine: " Aaaa, nuuu... Nu pot să mă sui pe bicicletă, am luat-o doar să mă ţin de ea când merg, că nu pot altfel."

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

M.Eminescu

Asta imi zicea aseara Bandi la o bere. Nu stiu care e mai grea lupta cu noi insine sau prostia din jur care ne ingreuneaza mintea. Ce e sigur e ca daca ar fi mai multa intelegere in jur bataliile din interiorul nostru nu ar mai fi atat de crancene.

"Nu ai ce sa faci pentru ca prostul nu intelege ca e prost si nu ai cum sa-i explici asta"

"Asa e, o sa-si dea seama doar cand o sa dea cu capu"

Nu stiu cat de profunda sau de prosteasca a fost discutia noastra dar pentru a nu lasa sa te doboare chestiile astea ai nevoie de cineva care sa te inteleaga in primu rand. E bine sa ai cativa prieteni care sa fie langa tine, dar cand se termina berea fiecare o ia inapoi pe drumul lui. Ma refer la un partener de viata care sa fie acolo cand esti pregatit sa renunti si sa nu te lase sa faci asta. Cineva care sa rezoneze cu idealurile si cu frustrarile tale sa te ia in brate cand ai nevoie sa plangi si sa-ti spuna ca totul va fi bine. E banal stiu dar nu cred ca e cineva care nu a simtit niciodata nevoia asta. Din punct de vedere stiintific eu nu  pot explica (lasand la o parte sexul) care e fenomenul fizic\chimic\biologic care te face sa te simti gol pe interior, dar nu e nimeni care nu l-a avut.

289 de zile de cand sunt singur, de cand nu am avut nici o relatie. Se poate spune ca sunt mofturos sau ca astept fata perfecta dar nu e deloc asa. Nu vreau pe cineva extraordinar ci vreau pe cineva care sa ma inteleaga fapt care mi se pare un cliseu fiindca nu sunt deloc de neinteles. Imi place sa cred ca am crescut in ultima perioada si ca am devenit loial unor idei si unui mod de gandire.  Insa drumul e lung si sunt multe intrebari ce inca nu si-au gasit raspuns.

Pana cand esti pregatiti sa astepti? Cand arunci prosopu si ajungi ca in versurile alea ce ziceau: "mi-am luat si eu nevasta, urata si cam proasta"? Eu sper sa nu fiu nevoit sa il arunc iar daca chiar trebuie o sa incerc sa ma orientez pana inainte sa imi cada parul. No one likes an old bold guy in the club. E greu cu maturizarea asta. Ce te face matur? Cand se petrece trecerea de la baiat la barbat? Oare atunci cand pleci de acasa? Cand te casatoresti? Cand faci un copil? Cand iti pierzi virginitatea? Cand pleci in armata? Cand termini scoala? Poate cand le faci pe toate? Te poti numi barbat?

Sau totul se petrece in mintea ta?

Nu prea am multi prieteni si cand vad reclama aia de la Cosmote care scoate foaia cu prieteni sa vada care e pe ce retea... ma simt aiurea pentru un moment, apoi imi trece. Ma gandesc ce trista ar trebui sa fiu pentru ca nu-s inconjurata de prieteni sau persoane care se vor prietenii mei, dar nu sunt. Poate pentru ca sunt asa cum sunt. Mai demult sufeream pentru ca nu am si eu "gasca" mea, ma uitam la xulescu si cum se duc ei si nu stiu ce. Dar au fost momente cand xulescu suferea si "gasca" nu era cu el si ma gandeam "sunt singura, ma descurc singura, nu-i bai". Trecand prin multe experiente, cu diversi oameni, mi-am dat seama ca oamenii in general sunt de rahat, nu merita sa ma supar, oricum o sa ma supar si mai tare daca am "gasca". Pap capsuni si ma simt bine singura. Bon Jovi imi inunda timpanul. Acum o sa ziceti ca sunt emo, nu? :))

Sa nu intelegeti prin "singura" ca-s singura, n-am pe nimeni si ma otravesc cu gaz. Am exagerat.. asa cum poate unii exagereaza cu o suta de prieteni. Am putini si putine, dar buni!

Adie vantul...

Si inca o chestie: mi-am luat atatea tepe de la "prieteni"... imi ajunge :)

Cuprinsa de-un intuneric ametitor

Se joaca si luna,

Imi mangaie chipul

Sperand sa-si alunge singuratatea

E trista de veacuri,

...desi lumineaza

Asemeni unui zambet

Ce-ascunde sute de lacrimi

Visez in tacere, astern ganduri si soapte

Ma simt abandonat in tristete,

Incerc sa respir, dar imi lipseste aerul,

As vrea sa ascult, dar nu inteleg tacerea

Unde esti, sa pot zbura?

Un suflet ce-i singur, nu oglindeste nimic

Fara parfum, degeaba si floarea...

Stiu ca ma cauti, am aripile frante...

Grea e magia cand crezi doar in ea,

De ce nu te-apropii? Strange-ma-n brate!

Arata-mi lumina,

Acopera-mi ochii...

Mangaie-mi buzele ce parca suspina,

Otraveste-ma cu dulceata, am sa mor pentru tine,

Sopteste-mi dorinte, doreste-ti in soapta

Iubeste, alina, saruta, priveste...

Traieste prin mine, suspina, zambeste...

Alunga-mi amarul,

Uita de lume,

De pasii tristi ai singuratatii,

Ecoul lor apasator imi inunda timpanele;

Amortind sufletul...

Am ramas doar o flacara-n vant,

Si dor mi-e de tine. Arata-te-odata!

Mai mult decat viata, atat te-as iubi.

Dimineti luminoase, gustul de miere si calciu gluconic. Biscuitii rotunzi cu gaura in mijloc pe care ii tineam pe aratator si ii rontaiam plangand in clasa pustie la gradinita

Povesti cu familia Chit

Rochiile pe care le faceai papusilor mele din cateva miscari de foarfeca (doamne, cat te admiram pentu asta)

Drumuri lungi cu tramvaiul spre nu-stiu-unde si senzatia coplesitoare de somn…

Serile in care imi citeai Simbad marinarul si Doctorul “Au-ma-doare”

Castane coapte, spanac si friptura la cuptor al caror gust nu l-am mai regasit niciodata…

Mai pot reconstitui, vag, doar teama sa nu te supar si bucuria unui zambet inflorindu-ti pe fata

Atunci imi doream alta mama, tu erai obosita, trista… acum imi e frica sa mai cer ceva

Am inteles tarziu, te-am iubit mult prea tarziu si tot acest timp a fost desert

Ani de zile am ascuns moartea ta ca pe o rusine, n-am vrut sa stie nimeni ca sunt atat de singura

Dar indiferent cum ne simtim intr-un anumit moment in viata,trebuie sa luam lucrurile asa cum vin,bune,rele si sa le depasim cu zambetul pe buze.Viata e prea frumoasa ca sa nu fie traita la maxim si niciodata nu ar trebui sa regretam nimic din ce a fost sau va fi.

Fiecare moment are o importanta aparte si isi pune amprenta asupra noastra intr-un anumit fel.

Si atunci,de ce iubim?Ca sa fim iubiti,ca sa nu fim singuri.....

Sper sa va placa melodia.....mie imi place mult

„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paste în păsuni verzi si mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul si mă povătuieste pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.” (Ps. 23,1-3)

„Trebuie să vii. Mama a căzut si si-a fracturat soldul”, m-a anuntat sora mea, Norma. „Astăzi va fi operată!”

Am plecat imediat. Când am ajuns la spital, mama iesise deja din operatie. M-a privit cu ochi somnorosi si mi-a zâmbit. Norma era asistentă-sefă în acel spital si mama s-a bucurat că amândouă fiicele sale puteau fi lângă ea în această experientă întunecată.

I-am cântat mamei un cântec despre felul cum ne înviorează Dumnezeu sufletul în experientele triste ale vietii. Apoi, ea mi-a împărtăsit ceva ce mi-a frânt inima. De multi ani, mama avea mâinile si capul paralizate. Acum mi-a spus că se simtea foarte singură în biserica ei. Încerca să fie prietenoasă, dar rămânea si mai izolată. I se părea că membrii nu se simteau bine lângă ea si se îndepărtau. Dar Dumnezeu a intentionat să iasă ceva bun din durerea produsă de fractura soldului, pentru că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Rom. 8,28). Tot personalul de la spital care o îngrijea pe mama a ajuns să o iubească si a tratat-o cu cea mai mare demnitate si bunătate.

Membrii din biserică aveau o părere atât de bună despre Norma si despre sotul ei, încât au venit să o viziteze pe mama, care a ajuns cu adevărat să se bucure de o experientă grea. Aceste persoane au adus soarele iubirii vindecătoare a lui Dumnezeu în salonul ei si aceasta i-a încălzit inima. Într-o seară, dormeam pe patul de campanie din salonul ei si m-am trezit la sunetul vocii mamei mele dragi, care cânta: „Puteti să păstrati toată lumea aceasta, dar dati-mi-L pe Isus”. Ascultam în tăcere si cu bucurie în timp ce ea continua să cânte si să vorbească efectiv cu Mântuitorul.

Înainte de a mă întoarce acasă, mama mi-a spus: „stii, prin încercarea aceasta, Dumnezeu mi-a înviorat sufletul. Dacă simt că altii sunt reci fată de mine, voi merge eu la ei si îi voi încălzi cu iubirea lui Dumnezeu”.

Există vreo persoană în familia bisericii tale care nu pare să aibă prieteni? Poate că sufletul său are nevoie să fie înviorat cu iubirea pe care tu o poti oferi!

Kay Collins

In tara asta gandim doar pe termen scurt si uitam de perspectiva pe termen lung. Daca azi am si mie imi e ok ce imi mai pasa de ceilalti? Ma uit in jur si nu-mi vine sa cred langa ce fel de oameni traiesc. Dar oare nu traim toti la fel insa la alt nivel? Nu avem aceleasi griji..doar ca la alt nivel?

Imi e foame, tu omule cu fite si bani..nu iti e foame? Nu te doare capu? Nu ai problemele tale? Da, le avem exact pe aceleasi, doar ca la alt nivel.O sa ai nevoie de dragoste in orice situatie, indiferent de nivel, o sa ai nevoie de somn, de mancare, de masina... Problemele vietii raman aceleasi, ma repet..la alt nivel.

"Cum sa fac sa fiu eu cel mai tare?" "Pe cine sa mai spun ca a facut x lucru ca sa ies eu in evidenta?", cum sa fac sa castig eu?" Gandim pe termen scurt. Scurt si prost. Pentru azi, dar azi se duce si apare maine. Din ce in ce avem mai multe datorii catre banca si din ce in ce mai putine economii? De ce? Nu ne pasa de maine, daca azi suntem fericiti atunci nu mai avem nevoie de nimic.

O sa murim de invidie. De priviri care ard si strapung orice trup. O sa murim pentru ziua de azi uitand de maine si regretand-o pe cea de ieri.

O sa murim din rautate si razbunare. E prea usor si frumos sa fii bun pentru a ne permite cu totii sa fim asa.

O sa murim de singuratate. Ne calcam in picioare, calcam pe cadavre pentru a ne fi noua bine si ajungem sa ramanem singuri.

O sa murim cand ne asteptam mai putin.traieste-ti viata ca si cum azi ar fi ultima...de unde stii ca nu e ultima sansa de a zambi si a oferi o imbratisare?

AM DREPTUL MANGAIERII IN TRISTETE ...

ma bantuie, un dor de duca ...

tresar, al gandului suras, ma simt naluca,

tacerile de ti-le-as regasi in nuca,

in miez de-aripi ti-as rasari ...

... sarutu-ti sa-mi ajunga ...

am dreptul mangaierii in tristete ...

sa ma fur lin din vis si din poveste,

sa-ti fiu durere, lacrima si veste ,

sa scriu ... sa plang, ce am pierdut

... si, nu mai este ...

si dreptul la speranta, inca-l am,

refuz sa-mi fac din falsitate , ham,

de voi zambi candva, din nou, a zbor,

voi fi aceeasi ce o stii, ori poate alta ...

insa sigur ... ma vreau, om ...

SIBILLA POESIS

Octavian Paler , sufletul care a cuprins toate frumusetile, tristetile, putinte si neputinte, impliniri si neimpliniri, singuratati si sperante, le-a zamislit cununa de intelepciune, balada de lumina si doina muntilor de regasiri si a modelat din lut, zvacnetul dorintei de renastere ..

Octavian Paler are o singura vina, aceea ca a inteles !

Noi, suntem nevinovati si ne simtim atotstiutori si, totusi, chinuitor de neintelesi !

Sibilla Poesis

Definitia despartirilor

Nu stiam ca floarea amara a singuratatii
are daca o atingi pe obraz
sunetul unor pasi care pleaca ...

Octavian Paler

Acum, stiu, si am invatat ,

sa pretuiesc, preludiul pasilor care revin inspre mine,

sa te cuprind mugur, sa-ti ghicesc petalele

sa ma-nfloresc prin ele, devenindu-ti tulpina.

Sibilla Poesis

Octavian Paler ... ramane-va mereu izvor, inspiratie, invitatie spre zbor, pentru mine, mai mult de atat, caci, este ulcior ... cu apa vie ... din intelepciunea ce mi-a daruit, fac poesie ...

Sibilla

Definitia dragostei

" Vino, sa pot regasi drumul spre mine ! "

Octavian Paler

Si, venind inspre mine, ia-ma cu tine, sa te gasesc in mirare, in soapte, in locul unde ai fost mereu, in inima sufletului meu, si, ramai, aici, in mine ramai, tu, lumina mea !

Sibilla Poesis

Octavian Paler, cel care " s-a mutat intr-o stea " ... ramane pentru mine Sibilla, eu, Niko, seninul cerului sufletului meu, caci el, ma straluceste !

SIBILLA POESIS

definitii Octavian Paler preluate de pe site-ul Octavian Paler