Cine îţi spune să ai încredere în el sau ea ? Când o persoană este cu adevărat de încredere ( ce o mai însemna şi asta , discutăm mai jos ) nu-ţi va prezenta tone de argumente prin care să-ţi demonstreze asta . Îţi va întări părerea prin argumente practice . Multe persoane se folosesc de aceste cuvinte ( care atacă direct la psihicul uman ) pentru a descoase sufletul cuiva . Nu am încredere în orcine . Decât , probabil în mine . Da , sunt plin de scepticism şi recunosc asta . Ştiu că te "enervează" sinceritatea pentru că-ţi ghiceşte gândurile . Cum aş putea eu să am încredere într-o persoană pe care nu o cunosc ? O persoană de pe Internet spre exemplu .. o persoană care comentează pe acest blog , să spunem . Nu pot să am încredere că este o persoană de calitate şi chiar crede ce spune . Persoanele are folosesc des cuvântul încredere , sunt cam suspecte . Mie să-mi demonstrezi clar de ce ar trebui să am încredere în tine . Viaţa e prea scurtă să-mi ţii monoloage inutile , încercând să-mi demonstrezi nedemonstrabilul .

   Când ai prea multă încredere ? Sunt persoane care au prea multă încredere în oameni . Probabil au cunoscut un procent mai mare de persoane aşa-zise de încredere . Persoanele care au prea multă încredere sunt vulnerabile din păcate . Poate că tu ( un cititor obişnuit ) ai încredere în majoritatea şi chiar consider că trăim într-o lume frumoasă , însă alt "cititor" va abuza de această încredere . Că na , pe motivul că trăieşte o singură dată trebuie să se exprime şi el cumva . Fie că fură , fie că-şi bate joc , fie că e plin de "noroc" . Sincer eu cred că pe motivul asta putem trăi şi făcând ceva frumos în viaţă ( ce ne place ) . Garantez că nu tuturor celor care "dau în cap" le place să facă asta , dar n-au curajul să se oprească . Deci .. nu avea încredere în mine sau în oricine altcineva . Probabil că am scris nişte lucruri mai mult sau mai puţin interesante , probabil că ţi-a demonstrat în nenumărate ori că te iubeşte "sincer" , însă nu-i timpul pierdut să-şi scoată coada la înaintare . Până la urmă , noi "terranii" nu suntem doar lapte şi miere . Fie că suntem răi de la natură , social , fie că ne înrăutăţim pe parcurs de la această lume minunată , fie că ne folosim "inteligenţa" ( ironic de inteligenţi mai suntem ) .. pentru a păcăli şi ne a juca cu minţile oamenilor . Ai grijă în cine ai încredere , dacă nu eşti masochist sau masochistă ori în căutare de trăiri mişto .

   Cum îţi foloseşti încrederea dobândită ? Bun , acel cineva are încredere în tine . Ştie că dacă mâine o să aibă o problemă , probabil vei fi acolo cu măcar un sfat . Dar tu mâine nu vei fi acolo şi nu-i vei oferi acel sfat . Chiar nu-ţi pasă de persoana respectivă însă vrei ca ea să aibă încredere în tine .. ca ţie să-ţi fie bine . Dacă te consideri mai "inteligent" ( ghilimelele menţionează sensul cuvântului .. din paranteze ) , consumă-ţi secundele făcând ceva mai deştept decât să-ţi baţi joc de oameni . Dacă ştii că o anumită persoană chiar ţine sincer la tine şi tu nu poţi ţine , spune-i . Lămureşte problema la o discuţie liniştită . Chiar dacă o să iasă urât , chiar dacă o să ai impresia că eşti pătat cu neîncredere , fă-o . Ai încredere în tine şi nu obliga înconştient oamenii să aibă încredere în tine . Oferă încrederea ta persoanelor care o merită . De ce să-ţi trăieşti o viaţă ( singura viaţă , chiar că scriam mai devreme ) jucând un teatru al încrederii , când ţi-o poţi trăi frumos . Chiar dacă nu vei fi cel mai respectat om din grupul tău ( probabil vei fi , dar nu vor mai sta toţi să te "lingă" ) , chiar dacă nu vei avea grămezi de bani ( dar vei avea fericire sufletească ) .

   Tu de ce joci teatrul încrederii ? Sunt multe persoane care vor să pară altfel decât sunt . Vor să pară culte , vor să pară înţelegătoare , mărinimoase , emoţionale , inteligente . Chiar îşi petrec foarte mult timp pisând lumea cu ideile lor ( copiate şi nesincere probabil ) şi băgându-se în seamă . Dacă vrei să te bagi în seamă , fă-o sincer . Aşteaptă să fi băgat în seamă , nu fi egoist băgându-te în seamă . Totuşi , nu-mi asculta sfatul copilăresc , dacă ai ceva chiar foarte important de prezentat . Eu unul nu suport persoanele care discută cu mine doar de dragul Lelei . Te-am înţeles , discuţi cu mine căci ai nevoie de anumite favoruri . Discuţi cu mine că ştii că poate într-o zi o să mai ai nevoie de mine . Sau probabil , deşi acum eşti într-o stare bună , încerci şi tu ca tot omul să-şi asiguri viitorul ( persoanele care n-au încredere nici în ele , au impresia că băgându-se în seamă şi formându-şi relaţii false vor solidifca cerneala stiloului care le scris destinul .. ) .

   Cât eşti de vulnerabil ? Ce crezi , eşti mai vulnerabil neavând încredere în majoritate sau având încredere în ea ? Stai , nu sări cu al tău comentariu , gândeşte-te . Eşti mai vulnerabil când eşti diferit sau când eşti pur şi simplu un exponent al turmei ? Eu consider că turma urmăreşte turma deoarece asta a fost învăţată să urmărească . Când observă ceva diferit , mai bine ignoră pentru că dacă ar privi sau ar intra în discuţie s-ar depărta prea tare de turmă . Şi cum animăluţelor le este frică să-şi croiască propiul drum şi să aleagă să fie libere , mai bine aleargă nestingherite ( decât poate de banalitate ) cu turma .

    Persoana care te cunoaste,si te iubeste exact asa cum esti,pesoana care este speciala si aproape de inima ta astfel incat nici-o distanta nu este prea mare.

   Persoana care te intelege fara cuvinte rostite,ramane langa tine cand lucrurile merg greu,si de buna voie discuta toate problemele cu tine pana cand toate acestea dispar din calea ta...

    Si chiar daca nu sunteti aproape si distanta va desparte,cand auzi un prieten inima iti tresalta,si atunci intelegi din nou de ce prietenia este  DARUL CEL MAI SCUMP AL VIETII! 

      Ce reprezinta pentru tine un prieten?

      De ce avem nevoie de un prieten care sa ne fie alaturi?

      De ce este prietenia darul cel mai scump al vietii?

   Ce frumos suna sa spui:MULTUMESC PENTRU PRIETENIA TA!

De aceea cred că cea mai bună întrebare în legătură cu subiectul este dacă vrem să muncim pentru noi sau pentru alţii, să fim angajaţi sau patroni. Nu ştiu câţi dintre noi sunt capabili să recunoască, măcar în faţa lor, dacă vor una sau alta. Eu îmi doresc de mulţi ani o afacere personală din care să pot trăi bine şi să nu mai fiu nevoit să lucrez pentru alţii. Vreau să ştiu că ideile, creativitatea şi efortul meu sunt pentru mine, nu pentru un patron care nu le apreciază.

Însă sunt foarte mulţi care nu îşi doresc asta, ci să rămână angajaţi toată viaţa şi, dacă se poate, să ajungă cât mai sus în ierarhia unei firme. Nu este cu nimic mai prejos decât cealaltă variantă. Numai că unii se ruşinează de propriile alegeri, ceea ce îi face mai slabi şi mai uşor de rănit. Câţi dintre voi pot fi atât de sinceri încât să spună aici ce vor - angajat sau patron - şi de ce?

Nu ştiu dacă se schimbă relaţiile după aceea, dar de-a lungul timpului am observat astfel de situaţii: trei-ele sau trei ei, două ele şi un el, doi ei şi o ea. Să le luăm pe rând:

Când trei fete sunt prietene este cam greu să mai fie totul ca la început, când împărţirea se făcea la doi (nu ştiu dacă este la fel şi-n rândul băieţilor). A treia persoană ori ia locul uneia dintre cele două, ori iese din joc prin simplul fapt că se răcesc relaţiile.

În liceu, colega de bancă îşi făcuse o colegă nouă cu care ieşea separat, apoi când ieşea cu mine îmi povestea frânturi din ceea ce vorbea cu cealaltă. Ce mă deranjează la astfel de relaţii este faptul că se pierde din sinceritate: dacă de faţă cu tine o critică pe cealaltă, sunt şanse mari să te critice şi pe tine.

Când două fete sunt prietene şi au acelaşi amic. Discuţiile şi secretele se împart ca pe balanţă şi mereu atârnă într-o parte. La un moment dat intervine un fel de concurenţă stupidă între ele pentru a-i arăta care este mai inteligentă, mai descurcăreaţă, mai hazlie, etc. Se întâmplă mai degrabă la adolescenţă când vrei să demonstrezi cine eşti iar situaţiile în care eclipsezi pe cineva, lasă senzaţia că eşti important.

Când doi băieţi sunt prieteni şi au o amică fată lucrurile par similare: fiecare vrea să arate cât este de macho, oferă sfaturi şi ajutor în domeniile la care se pricepe, pentru a impresiona. La tot spectacolul asistă de această dată ea.

În toate aceste cazuri, cea mai jenantă situaţie este cea în care vrei să-i spui ceva lui Y şi-l foloseşti pe X ca purtător de cuvânt sau primeşti mesaje de la al treilea prin intermediul prietenului comun.

Mă întreb dacă într-adevăr sunt posibile relaţii trainice de prietenie atunci când sunt implicate trei persoane iar dacă nu, ce le lipseşte?

”-Aaaaa, vad o lume de-a dreptul colorată în albastru cu mulţi ochi ca de sticlă care ne pândesc!!!-Si eu….”

[vodpod id=ExternalVideo.548852&w=425&h=85&fv=]
Bon Jovi - Thank You For Loving Me

În primul rând, stai la dubii - ce să spui: adevăr sau minciună?! - Timp_

Pe urmă  - ce minciună să spui?! - Timp_

Dacă ai spus o minciună, vor urma negreşit altele (indiferent: una sau sute) căci e o reacţie-n lanţ, şi desigur tre să cauţi şi alte neadevăruri - iarăşi timp_

În plus, te stresează într-una ideea: "numai să nu afle-adevărul... ", iar dacă-l află - iar timp pierdut - deja cu explicaţii - DACĂ ţi se oferă ocazia să le spui (şi de obicei explicaţiile sunt aşteptate tocmai atunci când n-ai vrea să le ceară...), şi de nu - timp pierdut cu regrete, care de altfel, pot  fi şi pe parcurs (desigur, totul depinde de persoană şi de "tipul" minciunii).

Într-un cuvânt, pierzi foarte multă vreme.

Şi pe urmă, când nu spui opinia ta, într-un fel trăieşti în afara propriei tale fiinţe - ratezi ocazii de-a explora şi de-a arăta cine şi cum eşti. Personalitatea zăvorâtă în tine_

În fond, ce bară (/) cât câştigăm când minţim? Timp şi spaţiu ratat? Nervi irosiţi?/stres? Sau faptul că nelăsăm duşi de frică? Orice-ar fi, am zis-o şi-o mai spun - să indici adevărul, oricând şi oriunde/cui, înseamnă CURAJ, mult CURAJ şi RESPONSABILITATE.

...Judecând dintr-un  anumit punct de vedere, e mult mai uşor să spui adevărul - păstrezi energie şi timp (ei, ca să fie şi armonie_ "te strici, uneori, cu lumea... uneori şi cu tine însuţi"), îţi oferi şanse şi deseori/probabil mereu/ câştigi mai mult decât pierzi (mă rog, depinde şi de modul în care gândeşti).

Analizând ceea ce-am zis pân-acum, constaţi că s-ar putea să fie mai bine dacă spui ce e-adevărat, după cum crezi. Parcă chiar ai multe de câştigat.

Şi totuşi, iar minţi. Înainte să-ţi fi amintit de-adevăr. Ce gândire_

 (M-am referit şi la mine în text, să nu credeţi că-i critic numai pe alţii)

(Anton Pavlovici Cehov)

Veti fi supusi unui mic test.

Exista o singura intrebare, dar aceasta este foarte-foarte importanta!!

Nu raspundeti in graba sau la nimereala! Ganditi-va inainte de a raspunde. Raspundeti cinstit!

Este o situatie imaginara, in care trebuie sa luati o hotarare. Ganditi-va ca trebuie sa dati un raspuns spontan si cinstit!!!

Va aflati in judetul Prahova ....

... mai exact, la Cornu ...

Sunteti in mijlocul unui dezastru total, o inundatie de proportii ... nemasurate cantitati de apa. baraje rupte ...

Sunteti fotoreporter pentru TVR1.

... va aflati in mijlocul acestui dezastru inimaginabil.

Situatia este la limita disperarii...

Ca reporter, incercati sa surprindeti momentele cele mai impresionante.

In jur oameni, case, animale, sunt luate de ape ... Natura mugeste aratandu-si fara iertare, puterea ... pustiind totul in urma ei.

De-o data vezi un barbat la volanul unei JEEP... ce lupta disperat, sa nu fie luat de valuri...

te apropii...

iti face o impresie puternica...

si brusc il recunosti: este ADRIAN NASTASE!!

Acuma realizezi ca furia apelor il va inghiti in orice clipa... pentru totdeauna...

Ai doua posibiltati: sa il salvezi, ori sa "prinzi" instantaneul vietii tale!!!!

Sa ii salvezi lui viata, ori sa faci o poza, ce iti va aduce tie premiul Pulitzer!!!!

O poza ce arata moartea unuia dintre cei mai importanti oameni din tara...

Acuma intrebarea (raspunde sincer):

Poza o faci color, sau alb-negru ????

2 Toate caile omului sunt curate in ochii lui, dar cel ce cerceteaza duhurile este Domnul. -

3. Incredinteaza-ti lucrarile in mana Domnului, si iti vor izbuti planurile. -

4 Domnul a facut toate pentru o tinta, chiar si pe cel rau pentru ziua nenorocirii. -

5 Orice inima trufasa este o scarba inaintea Domnului; hotarat, ea nu va ramane nepedepsita. -

6 Prin dragoste si credinciosie omul ispaseste nelegiuirea, si prin frica de Domnul se abate de la rau. -

7 Cand sunt placute Domnului caile cuiva, ii face prieteni chiar si pe vrajmasii lui. -

8 Mai bine putin, cu dreptate, decat mari venituri, cu strambatate. -

9 Inima omului se gandeste pe ce cale sa mearga, dar Domnul ii indreapta pasii. -

10 Hotarari dumnezeiesti sunt pe buzele imparatului, gura lui nu trebuie sa faca greseli cand judeca. -

11 Cantarul si cumpana dreapta vin de la Domnul; toate greutatile de cantarit sunt lucrarea Lui. -

12 Imparatilor le este scarba sa faca rau, caci prin neprihanire se intareste un scaun de domnie. -

13 Buzele neprihanite sunt placute imparatilor, si ei iubesc pe cel ce vorbeste cu neprihanire. -

14 Mania imparatului este un vestitor al mortii, dar un om intelept trebuie s-o potoleasca. -

15 Seninatatea fetei imparatului este viata, si bunavointa lui este ca o ploaie de primavara. -

16 Cu cat mai mult face castigarea intelepciunii decat a aurului! Cu cat este mai de dorit castigarea priceperii decat a argintului! -

17 Calea oamenilor fara prihana este sa se fereasca de rau; acela isi pazeste sufletul, care vegheaza asupra caii sale. -

18 Mandria merge inaintea pieirii, si trufia merge inainte caderii. -

19 Mai bine sa fii smerit cu cei smeriti, decat sa imparti prada cu cei mandri. -

20 Cine cugeta la Cuvantul Domnului, gaseste fericirea, si cine se increde in Domnul este fericit.

21 Cine are o inima inteleapta este numit priceput, dar dulceata buzelor mareste stiinta. -

22 Intelepciunea este un izvor de viata pentru cine o are; dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor.

23 Cine are o inima inteleapta, isi arata intelepciunea cand vorbeste, si mereu se vad invataturi noi pe buzele lui. -

24 Cuvintele prietenoase sunt ca un fagur de miere, dulci pentru suflet, si sanatoase pentru oase. -

25 Multe cai i se par bune omului, dar la urma duc la moarte. -

26 Cine munceste, pentru el munceste, caci foamea lui il indeamna la lucru. -

27 Omul stricat pregateste nenorocirea, si pe buzele lui este ca un foc aprins. -

28 Omul neastamparat starneste certuri, si paratorul dezbina pe cei mai buni prieteni. -

29 Omul asupritor amageste pe aproapele sau, si-l duce pe o cale, care nu este buna. -

30 Cine inchide ochii, ca sa se dedea la ganduri stricate, cine-si musca buzele, a si savarsit raul. -

31 Perii albi sunt o cununa de cinste, ea se gaseste pe calea neprihanirii. -

32 Cel incet la manie pretuieste mai mult decat un viteaz, si cine este stapan pe sine pretuieste mai mult decat cine cucereste cetati. -

33 Se arunca sortul in poala hainei, dar orice hotarare vine de la Domnul. -

 Stare de vorbă

            As putea face o mica schimbare, sa zic “un maestru in arta de a vorbi”, dar mai am de lucru până devin eu maestru, aşa că nu mă încumet. Treaba e că nu am somn, şi în loc să mă agit în pat, m-am sculat să scriu, că şi aşa îmi treceau o mulţime de gânduri prin cap, care mai de care...

            Mă rugam mai devreme, adică lăsam aşa să curgă gândurile în mintea mea. Mă intrebam, de fapt îl întrebam pe El, de ce am impresia atunci când mă rog că vorbesc singur. Adică, mi-am adus aminte de fazele alea din filme în care o mulţime de poliţişti stau după un geam cu oglindă. Acuzatul se vede pe el însă nu şi pe ei, deşi ei toţi îl pot vedea. Aşa mă simt şi eu câteodată când mă rog. Am impresia că vorbesc cu mine însumi şi nu cu Tine. Asta nu e o ceartă, dar chiar astăzi citeam că e bine să-mi exprim sentimentele, să fiu sincer cu tine şi să spun exact ce simt şi ce gândesc.

            Parcă acum nu mai e ca în pat, acolo curgeau mai liber gândurile, parcă aveam mai multă libertate de mişcare, dar asta evident este doar o iluzie. Aceeaşi libertate o am şi aici, şi cu aceeaşi claritate îmi pot exprima gândurile, indiferent care sunt ele.

           Am observat că atunci când sunt interesat de calitatea scrisului, scrisul îşi pierde calitatea, ironic nu J, aşa zic şi eu. Nu ştiu exact de ce, poate pentru că urmăresc un scop anume, am un interes oarecare, şi atunci nu mai sunt eu însumi, exact aşa, fără să am nimic de ascuns, fără să incerc să impresionez pe cineva. Uite chiar acum, parcă totate gndurile alea frumoase pe care le aveam când eram în pat, nu mai sunt, parcă nu le mai pot aduna. Ce să fac?

            Mă gândeam acum într-o zi în baie (inspirat de mulţimea filmelor şi de ce am citit în Fraţii Karamazov), cum ar fi un dilog intre mine şi Satan. Mi l-am inaginat cum se uită la mine din oglindă, apărut acolo în momentul în care eu ridic privirea. Nu mai ştiu exact cum mi-am imaginat scenariu, dar ştiu că am ajuns la discuţii teologice; la ce altceva puteam ajunge? Dar e bine zic eu. Măcar aşa aflu şi eu ce cred.

            Mi-ar plăcea, de exemplu, în discuţiile mele cu Tine, să dialogăm, eu să te intreb şi tu să-mi răspunzi, aşa cum face un părinte cu copilul lui. Dar chestia asta nu se întâmplă. Eu întreb şi tot eu răspund. Tu taci. Tu vezi, cunoşti, ştii exact ce e în sufletul meu, ba chiar ai puterea să-mi vorbeşti direct dacă vrei, şi totuşi nu o faci. Rămâi acolo după zid, înconjurat de misterul tău, cu aceeaşi rădbare lungă, cu care îţi urmezi planurile. Cel puţin cam asta e impresia mea despre Tine. “Omul e aşa cum gândeşte în inima lui”, parcă aşa era un proverb, nu?

            De ce ţi’ai schimbat metodele prin care ne vorbeşti? Doar şoapte, doar insinuări, doar chestii generale, doar Carte  pe care trebuie s-o citesc dacă vreau să-ţi aud glasul. Şi nici ăla direct. Istorie în care ai ascuns învăţătură. Şi mai zici că nu eşti un Misterios.:)  De fapt nu ai spus nici unde că nu eşti. Nu ştiu asta de unde am scos-o, recunosc. Visam mai devreme la casa mea cu mansardă, şi te întrebam dacă am voie să visez. Well, e plăcut, dar oare e şi benefic? Oare o să am vreodată ceea ce’mi doresc. Evident că da, şi apoi ce? Nici nu trebuie să fie şi apoi, pentru că aşa cum zicea Augustin, sufletul nostru nu-şi găseste odihna decât în Tine pentru că am fost creaţi pentru Tine. Şi totuşi, stă scris că tu ne dai toate lucrurile ca să ne bucurăm de ele. O mansardă pictată de mine, cu bibliotecă şi masă de lucru, şi fotolii în care să adorm cu cartea în faţă în nopţiile târzii, împotmolit în idei.

           Hai că iară devin poetic. Adevărul e că’mi place. Chiar te rugam, ceva vreme în urmă, ţii minte, să mă ajuţi să scriu, intr-un mod original, să exprim poate aceleaşi lucruri, sau altele, într’o manieră în care nu a făcut’o nimeni niciodată până acuma. Cer prea mult? Dacă pe Napoleon l’a onorat cerea acelui tânăr (eu ştiu care tanăr), prin grandoare ei, prin faptul că a recunoscut că poate face ce i se cere, oare de ce să nu cer şi eu?! Recunosc că sunt sceptic, adică, nu că nu ai putea, asta cred, dacă tu ai făcut lumea şi pe mine, si tot ce există vine din mâna ta, cu siguranţă poţi să îmi dai capacitatea să scriu într’un mod original. Problema mea e dacă vrei. Vrei?

În fine, eu îţi cer, iar dacă vrei sau nu, asta rămâne de văzut. E ca şi cu înţelepciunea dacă am înţeles eu bine. Nu simţi când coboară, ci observi că o ai în momentele în care trebuie să hotărăşti. “Du’te cu puterea pe care o ai şi izbăveşte pe Israel” – şi l’a izbăvit. Aşa şi eu. O să scriu, iar tu îmi vei da idei originale, şi minte şi cuvinte, pentru că de la tine vin cuvintele. Tu eşti maestru.

“Cine n’are vise n’are mai nimic”- nu ştiu cine a zis’o peasta, da observ că visele mele sunt egoiste şi mărunte. Oricum la starea de acum, destul de irealizabile, aşa că tot la stadiu de vise rămân. Va veni şi momentul în care  voi scrie la calculator în odaia mea din mansardă. Sau o să citesc Cartea ca să-mi vorbeşti, pentru că se pare că aşa ai hotărât tu, să vorbeşti prin istoria scrisă într’o carte. Cum ziceam deci, să citesc stand în fotoliul meu, savurând o ceaşcă de cafea aburindă, sau poate jucând un şah cu un prieten şi discutând despre bucuriile mici, mărunte, dar atât de importante ale vieţii.

Chiar că sar de la una la alta. Când despre un subiect, când despre altul, şi nimic

până la capăt. De, gândurile vin şi pleacă. Asta e rugăciunea? Aşa vrei tu să stăm de vorbă? Îmi place, ce pot spune, doar că mi’ar plăcea să’mi răspunzi. Când Iov ţi’a auzit glasul s-a înfiorat. Oare cer prea mult? Ştiu că eşti ocupat, că nu sunt singurul care vrea să intre în audienţă, şi că ai multe alte probleme de rezolvat round the world, dar tu nu eşti limitat, pe tine nu te depăşeşte numărul mare de locuitori ai planetei noastre. Tu auzi şi cunoşti gândurile fiecăriua, indiferent dacă le dă glas sau nu. Şi atunci, înseamnă că ai altă metode, dar de putut poţi dacă vrei.

Acum nu ştiu cum faci, dar ştiu că nu te dai după mine ca să’mi faci mie pe plac, şi mai ştiu că eşti fidel propiilor metode. Mie mi’ar fi plăcut şi altfel, recunosc, dar acum nu sunt eu buricul pământului ca să faci cum îmi place mie. Oricu, tu de bună voie ai declarat că mă iubeşti, că mă vrei cu gelozie pentru tine, pentru că sunt al tău, şi nimeni altcineva nu are drept mai mare asupra mea decât tine.

Mă duc să dorm. Tu ştiu, rămâi treaz, u’r up anyway.

          Noapte bună!

oamenilor le place  cand le spui ce vor sa  auda.

Nu am inteles niciodata oamenii care nu spun verde in fata ce au de spus. De ce incerci sa maschezi? De ce in fata imi zambesti, iar pe la spate spui cat de mult iti doresti sa imi spargi capul? De ce faci glume cu subinteles?
Poti sa consideri ca sunt mai grea de cap si nu ma prind de toate fazele astea cu subinteles... asa ca te rog frumos spune-mi in fata ce ai de spus. Fara ocolisuri, fara prea multe cuvinte mari sau filozofii de viata... spune-mi pur si simplu ce ai de spus si vedem cum rezolvam situatia (sau nu).
Dar sa ne intelegem in legatura cu un lucru: dupa ce spui tu ce ai de spus, lasa-ma si pe mine sa spun ce am de spus fara sa ma intrerupi si chiar as aprecia daca ai incerca sa ma asculti si sa intelegi ceea ce iti spun la fel cum am incercat si eu sa fac.

Ipocrit: “persoană care se arată altfel decât este.” E definiţia din DEX, 1998. Persoană care vrea să pară mai cultă sau poate mai sociabilă sau poate mai cumsecade sau, invers, poate mai acidă, mai a naibii sau mai grobiană decât este. De fapt, cred că ajunge să spunem “persoană care vrea să pară” - mai degrabă decât pur şi simplu să fie. Ei bine, ca să mă integrez mai bine în Australia a trebuit (şi am ales) să par. (O necesitate pe care poate s-o confirme orice emigrant sau expat, dacă nu e ipocrit…) Mai uşor cu aruncările de nume mari (Beethoven, Bach, Dostoievski) la fiecare 5 propoziţii şi mai fă şi tu pe proasta, dacă vrei să mai rămână vreun interlocutor (relaxat) prin preajmă – mi-am zis. Paradoxal (dar deosebit de amuzant), şi când m-am întors a trebuit să par. Tot ca să mă (re)integrez mai bine: mai uşor cu discursurile progresiste despre aborigeni, romi, gayi, condiţia femeii, fertilizarea in vitro, euthanasiere sau mai ştiu eu ce, şi mai fă şi tu pe conservatoarea, dacă vrei să mai rămână vreun interlocutor (neinflamat) prin preajmă – mi-am zis.

Et tu? Nu, nu Brutus. Ci mon hypocrite lecteur. Ai fost la interviul ăla pentru un job mişto şi le-ai spus ce voiau să audă, exact “ca la carte” (în vreme ce în minte poate îţi rulau comentarii sarcastice), părând mai “motivat” decât erai de fapt? Salariul era aşa bun, iar tu tocmai ai turnat al doilea copil - scutece, creme, babysitter, păi astea costă, frate… Ţi-ai minţit părinţii că matuşa Adela (Stela, Pamela, etc.) din Tecuci era bine-mersi, când ea de fapt murise de două luni? Şi-ai părut vesel, ca să nu îi întristezi sau sperii pe ei? Ai susţinut cu ardoare o cauză sau o idee, deşi ştiai, la graniţele conştientului, că nu era chiar aşa nobilă, imaculată cum îi argumentai tu sponsorului, şi ai părut mai convins şi mai devotat decât erai? Asta pentru că o echipă de x oameni aşteptau salarii din fondurile pentru acel proiect şi o societate întreagă avea nevoie de punerea pe tapet a cauzei respective, ca să evolueze.

Bine, atunci. Să ne ducem şi mai în urmă: ύπόκρισις. Latineşte hypocrisis. Cu hypo e simplu, înseamnă “sub-“. Eşti hipotensiv, e bine, bei cafea şi vin roşu în voie. Iar crisis – “separare, decizie, judecare, condamnare, criză.” Ce lovituri ne dau uneori strămoşii şi… şi… chiar rădăcinile graiului nostru românesc, limba ce-o vorbim, veşmântul gândurilor noastre, nu?

A fi ipocrit înseamnă a naviga social sub nivelul crizei. A preveni despărţirile, a preîntâmpina judecăţile. Ipocrizia: o profilaxie a non-traumatizării, o arhitectură a dezirabilului “să rămânem împreună.”

Ipocrit e demnitarul corupt care susţine sus şi tare că el n-a făcut niciun mişmaş, care ne minte pe faţă, ca să evite judecata şi sentinţa, ca să evite pedeapsa ce i-ar traumatiza atâta familia, ca să evite excluderea din partid, despărţirea – care vrea cu (disimulată) disperare să pară nevinovat. Orice, numai “să rămânem împreună”… Să mă mai aclamaţi, să mă mai adulaţi, să mă mai votaţi. Să nu mă condamnaţi. Ipocrită şi nevasta care ştie că bărbatu-său a înşelat-o, şi totuşi nu suflă o vorbă, tot cu masa pusă îl aşteaptă, tot drăgăstos se cuibăreşte în braţele lui, pe canapea, la TV, tot îi calcă cămăşile, tot îi spală şosetele. Ei, bărbaţii, sunt mai puţin monogami decât noi, e doar o aventură de trei nopţi (şi, cine ştie?, poate i s-o-ntâmpla şi ei, vreodată, cine poate şti cât de puternic sau de slab e?), iar omul se întoarce totdeauna acasă, la ea, seara, de ce să provocăm o criză în familie, de ce să ne despărţim?

Ipocrit demnitarul, ipocrită nevasta. Ambii, voit, conştient, cu intenţie ipocriţi. Totuşi: nu vedeţi nicio diferenţă între ei? Primul vrea să pară nevinovat, când se ştie vinovat (se ştie, nu?), a doua vrea să pară fericită, când se ştie nefericită. Adică: primul e ipocrit ca să mascheze un rău, a doua e ipocrită ca să conserve un bine. Pentru primul, dincolo de ipocrizie e pedeapsa. Pentru cea de a doua, dincolo de ipocrizie e sperata revenire la normalul domestic.

Şi pentru asta cred eu că există ipocrizie cu rele intenţii şi ipocrizie cu bune intenţii. Şi că ipocrizia se poate judeca drept bună sau rea numai şi numai în funcţie de intenţia ipocritului. Iar intenţia ipocritului e o chestiune de lămurit în primul şi-n primul rând între ipocrit şi conştiinţa sa. Înainte de această lămurire, oricare alt judecător e neavenit. Odată săvârşită lămurirea, poţi să continui să pari – dacă aşa ţi-ai dat tu seama că e mai bine; sau poţi s-o laşi baltă şi să fii - dacă aşa ţi-ai dat tu seama că e mai bine. De-abia de-acolo, şi nu de înainte, ar putea începe judecata - sau morala…

(În ce priveşte sinceritatea, sau care zice-se c-ar fi opusul ipocriziei, să fii plenar, absolut tu însuţi, tu însăţi, la turaţie maximă, cu toate pânzele sus, în deplina strălucire a personalităţii tale, cu toate barierele socialului făcute zob şi aşchii, în totala afirmare a naturii tale – e un spectacol orbitor. L-am vazut la alţii şi l-am şi arătat altora. E minunat, e eliberator, e profund omenesc, deci aproape supraomenesc... Şi suportabil pentru foarte, foarte puţini. Dacă ai norocul să-i întâlneşti, fii. Dacă nu – pari. Cel puţin acesta este adevărul aşa cum îl ştiu eu acum.)

Definitia unui strigat: 

Ti-as spune ceva,

despre noi,

despre zapada de-afara,

despre dragostea mea.

Ti-as spune ceva,

orice,

numai sa nu creasca iarba tacerii intre noi.

Ti-as spune ceva,

ce-ai stiut,

sau ce stiu,

dar a-nceput sa creasca iarba tacerii intre noi

si s-au ratacit sunetele din cuvantul tarziu. 

o da, normal că mi-ar plăcea să scriu şi eu cat de cat interesant şi cat mai mulţi să treacă pe aici şi să rămană cu un gust plăcut, dar dacă nu se întamplă aşa, ar trebui să mă deranjeze?? ăsta să-mi fie interesul?  

din link în link ajung şi eu pe un număr de bloguri, în funcţie de cheful, timpul, dispoziţia ce o am şi citesc, îmi dau cu părerea, trec nepăsător, mă opresc şi mă minunez sau mă opresc şi mă enervez. n-ar trebui să prezint mai mult dezinteres??

pagina asta ce o umplu cu "mine" nu vreau să conţină titluri stridente şi goale. m-aş bucura dacă nu e aşa, dacă nu ar fi aşa. ştiu din start că dacă o umplu cu mine iar eu sunt "gol" aşa va fi şi pagina şi scrierea şi gandul şi părerea.

mai ştiu că nu are cum să fie "goală" în sensul propriu al cuvantului, ci doar plină cu chestii ce se vor  pe gustul majorităţii: puţin sex, puţină barfă, puţină controversă - şi ele fac parte (mult) din viaţa noastră (aşa că de ce n-aş scrie şi eu despre ele, atat cat mă pricep) - şi totuşi...

să scriu despre tocuri, chilotei cu diamante, decolteuri prea mari, sarutări prea nepotrivite?

să pun semnul = între Isus şi Darwin ??

oare nu o fac alţii? oare să mă revolt?? oare să caut să văd ce a revoluţionat primul şi ce a reuşit al 2 lea să facă???

da, desigur că aş putea (încerca) şi nu cred că aş face rău.

ceea ce o să mă străduiesc să fac e să fiu tot timpul EU - no matter what ! whatever the cost !

şi dacă acel EU trebuie schimbat, să am curajul şi determinarea să o fac - no matter what! whatever the cost!

să păstrez mereu necesara balanţă între interes şi dezinteres!

Bunătate.

Puritate.

Simplitate.

Sinceritate.

Corectitudine. 

E vorba de faptul că nu mai avem respect faţă de cei din jur şi natură.

De fapt, nu mai avem respect faţă de noi înşine.

Nu mai ştim să ne comportăm.

Am uitat să gândim.

Ne aflăm într-un proces continuu de „reeducare” prin manipulare.

E vorba de comunicare. Orice fel.

E vorba de spălare de creiere şi impunere a unui tipar standard.

E vorba de exprimare şi dorinţă.

E vorba de putere şi influenţă.

E vorba de...multe. 

E oarecum ciudat cum, dacă arăţi bunătate sinceră, pură şi oferi ajutor necondiţionat, ajungi să fii catalogat chiar tu drept superficial.

De ce?

Pentru că îţi doreşti să ajuţi.

Nu urmăreşti niciun scop, vrei doar să fii bun.

Să fii bun cu alţii, aşa cum alţii la rândul lor au fost cu tine.

Să ştim să fim corecţi şi să ştim ce alegeri să facem.

Desigur, să faci cea mai bună alegere din ceea ce ţi se oferă.

Să căutăm bucuria în lucruri simple şi nu în ce este doar de suprafaţă.

Să învăţăm să fim noi.

Adaptarea nu înseamnă automat acceptarea unor lucruri şi nicidecum resemnare.

Adaptarea înseamnă atitudine.

Atitudinea înseamnă supravieţuire.

Să supravieţuim gândind şi nu acceptând ceea ce ni se impune.

Să ne asumăm responsabilităţi şi să avem curajul să recunoaştem când greşim.

E doar unul dintre paşii către mai bine.

Să ne privim şi să fim sinceri cu noi.

Să ne asumăm riscuri.

Aşa cum spunea monoloage, „mi-am asumat riscul de a fi”...

 "Tema noua: Ce m-ai intreba daca as fi persoana publica?"

 Intrebarea mea ar fi: "Ei bine, ce ai facut/face ca sa iti cresti punctajul?". :) Asa-i ca nu ati inteles? E OK, sunt obisnuita sa trebuiasca sa explic ce a fost in mintea mea incalcita, in momentul in care ii vad pe ceilalti derutati... Iata la ce m-am gandit (va prezint desfasurata):

Ma intereseaza foarte mult daca o persoana publica crede in Dumnezeu sau nu pentru ca, vrem sau nu, ei sunt modele pentru copiii nostri; asadar, prima parte a intrebarii ar fi fost: "Crezi in Dumnezeu?". Urmare: cei care cred in El, cred si in Judecata la care vom fi supusi "Apoi"... Asadar, urmatoarea parte a intrebarii era: "Pe un punctaj de la 1 la 100, daca maine te-ai prezenta in fata Lui, cate puncte crezi ca ai obtine?" (am pus un fel de semn de egalitate intre Judecata si un examen, ca sa fie mai usor de inteles). Iar ultima parte a intrebarii mele era cea de mai sus: "Ei bine, ce ai facut/face ca sa iti cresti punctajul?". Asta, presupunand ca este firesc ca orice om sa isi doreasca sa obtina un punctaj cat mai mare (daca este cineva care simte ca nu intelege la ce ma refer, pot incerca sa detaliez ;) ).

Pentru oricine doreste sa participe la acest "exercitiu de sinceritate", regulile sunt foarte simple: daca raspunsul la prima intrebare e NU, te auto-descalifici (doar la aceasta proba :) , nu definitiv!); daca e DA, trebuie mentionat punctajul de la punctul 2 (daca vreti, fara explicatii, fara detalieri; sunt optionale, nu obligatorii); la punctul 3, fiecare raspunde atat cat crede de cuviinta... Toate raspunsurile trebuie sa fie reale, sa reflecte intocmai parerea sincera a respondentului... Altfel, nu are nici un sens... Raspunsurile pot fi cat de amanuntite doriti, cu limite lejere (dar fara a depasi bunul simt! ;) )

Ce ziceti, ne bagam?! ;)

Ca intotdeauna, voi sluji drept "voluntar" si voi raspunde eu prima (asa, de incurajare): 1. DA; 2. sper ca min 50% (macar o sa ma straduiesc sa devina atat, in cazul in care ma insel, daca nu va fi chiar maine ZIUA!);  3. in fiecare zi, ma lupt cu slabiciunile si temerile mele si incerc - in aceasta hartuiala cu mine insami - sa imi fac aliati de nadejde din ceea ce Dumnezeu mi-a daruit bun si frumos...

Am ajuns la concluzia ca nu conteaza cum se poarta un om cu mine , cat conteaza cat se poarta acel om cu un necunoscut.Mai mult pun pret pe cuvintele pe care le spune unui om necunoscut care nu ii poate face nici rau , nici bine , mai mult pretuiesc cuvinte care sunt spuse intr-un context in care nimic nu trebuie dovedit nimanui ,cand vine vorba sa imi adun gandurile in privinta unei persoane si sa imi formez o opinie.Degeaba imi vorbesti frumos mie daca unei persoane care iti cere ajutorul si despre care nu stii nimic ii raspunzi sec , sacadat , indiferent. Si nu numai un raspuns la o astfel de solicitare , ci un simplu comentariu despre un om  de pe strada poate spune extraordinar de multe despre sine- poate chiar exact ce trebuie sa aflu , poate chiar mai multe decat vreau sa stiu.

Cred ca daca ajungem sa percepem si din punctul acesta  de vedere oamenii pe care ii cunoastem , o sa constientizam ,din pacate, cateva  lacune in sinceritate, cateva in plus fata de cele pe care le stiam deja.

In ultimul timp, am crezut cu tarie ca lumea e altfel, ca pot sa pasesc cu ochii inchisi langa persoanele de langa mine si ca ma vor ajuta sa ma ridic cand nu voi mai putea inainta. Am dat totul fara sa ma intreb de ce. Am fost acolo cand ceilalti aveau nevoie de mine. Am alergat la 3 dimineata doar ca sa ma asigur ca unul dintre amicii mei nu a patit nimic.

Uneori imi doresc sa dispar macar pentru o saptamana, sa nu mai stie nimeni nimic de mine. Sa nu mai aud telefonul sunand, sa nu mai vad atatea priviri mincinoase, sa nu mai aud atatea reprosuri inutile, sa nu mai fiu eu. Dar nu pot... Raman aici, la fel.

Cum sa gindesti asa ceva…? Ce fel de icoane ai pe pereti?

Dar omul era legat la detectorul de minciuni si in jurul sau erau familia si o multime de cunoscuti…

Da…a spus cu o voce stinsa…si detectorul de minciuni a validat raspunsul. 

A fost o scena din ceea ce s-a putut vedea aseara la televizor. Un ultim show  de televiziune care sparge tiparele si prezinta partile ascuine ale personalitatii umane…“True or False”.

Adevarat sau Fals prezinta sinceritatea de care dau dovada participantii. Gratis e conectarea la detectorul de minciuni. Platest in schimb la sfarsit. Relatii zdruncinate si motive de divort. Participantii sunt momiti de o suma mare de bani pe care Ia final n-o castiga. C-asa-i jocul…  Intrebarile? Variate, neavenite, clasice, grele, acoperind o mare varitate de situatii. Sotia, mama, seful sunt toti acolo si vad cum raspunzi la intrebari care ii privesc… 

"Nu ai copii si nu-ti doresti acum copii pentru ca te-ai gandit ca nu vrei sa mai stai cu sotia ta?" - o alta mostra de intrebare."da a raspuns " participantul...sa te mai miri de ce s-a eschivat sotia la sfarsit sa-l imbratiseze si sa-l pupe pe obraz...

Nu-i usor sa fii participant. Ma gandesc la joc in sine. Toi cu care am vorbit n-ar dori sa participe la asa ceva. Spune asta ceva despre sinceritatea noastra de fiecare zi? Sunt de folos lucrurile ascunse? Stiu ca Dumnezeu cunoste tot ce-mi trece prin minte si n-am exprimat nicidoata. Dar El nu-mi face public dosarul. Pentru ca El stie ce este iertarea si uitarea. Pacatul marturisit si parasit primeste din partea Divinitatii sigiliul Uitat si Iertat. Pentru ca asa face El diferenta intre El si cei care au lucrat pentru Securitate sau mai nou cei care se joaca cu ce-a facut securitatea. Cu toate acestea Dumnezeu nu ascunde neadevarul, nu-l baga sub presh. El permitea afisarea vizuala (“…se vor arata de pe un munte inalt”) sau auditiva(“…se vor spune de pe acoperisurile caselor”) a unor fapte care duc la indreptarea omului. 

Revin la joc. Daca nu vreau sa particip inseamna ca e bine sa am secrete? Fata de cei din jur? Daca am secrete insemna ca nu sunt transparent si deschis? Daca nu sunt transparent, nu sunt sincer? Sau pot fi sincer si secretos in acelsi timp?

Intrebari intr-o paza de masa...

 Adevarat sau Fals ?