simion-cure « WordPress.com Tag Feed

Simion Cure

barzilaiendan — Sat, 31 May 2008 16:46:30 +0000

“Mosul” a fost toata viata prietenul calatoriilor si al ... tinerilor. Ca unul care l-am cunoscut mai ales in partea a doua a vietii lui, pot spune ca nu l-am vazut imbatranind niciodata. A fost ager la minte si tanar la inima pana in ziua in care ... s-a “mutat” dincolo de zare.

Stia sa se apropie de tineri cu o inima ca a lor si cu ... multa intelegere. Se spune ca cine vrea sa-i inteleaga pe cei tineri trebuie sa stie sa-i asculte cu amandoua urechile si ... cu inima. Iata un exemplu din viata lui Simion Cure.

Avea tare multa ironie pentru “holteii” batrani care nu gaseau, in puzderia de fete din tara, una care sa le fie sotie. Ii cam lua peste picior si-i cam impingea de la spate. Asta nu insemna ca nu le era prieten. Dimpotriva!

Un astfel de “holtei” a venit intr-o zi bucuros la “mosu” cu mesajul:

- “Tata Cure, ma insor!”

Credea ca-i face mosului o bucurie si ca a scapat de glumele spuse pe seama lui. Simion Cure l-a privit o clipa uimit, a macinat ceva in mintea lui pusa mereu pe sotii, si i-a raspuns:

- Ma, tu nu esti intreg ...”

Surprins, intristat dintr-o data si putin jignit de replica “mosului”, tanarul a mormait:

- “Ce vreti sa spuneti, frate Cure ? Pana mai ieri ma impingeati de la spate ... si acum ? Ma faceti nebun ...”
Zambind cu toata fata, mosul a spus:

- “Ma, tu nu intelegi? Eu ma mir de tine ca, in sfarsit, ai inteles ca nu esti intreg. Numai cine isi intelege aceasta realitate isi cauta cealalta ... jumatate. Numai un baiat care stie ca-i lipseste ceva, ca nu este intreg asa cum este, se uita dupa o sotie. Ma bucur ca ti-a venit si tie mintea la loc si o iei pe calea tuturor barbatilor.”

Simion Cure

barzilaiendan — Thu, 08 May 2008 18:17:37 +0000

“Mosul” avea trecere la tineri, dar nu-i uita niciodata nici pe cei batrani. Sfatos el insusi, nu uita de fel ca primise la randul lui intelepciune de la cei dinaintea lui. L-am auzit de multe ori vorbind cu admiratie si recunostinta despre doi profesori pe care-i avusese la Seminarul din Bucuresti: doctorul Gill si fratele Belicov. De la acesta din urma primise si acum dadea si dansul mai departe un sfat pentru predicatori:

“Niciodata sa nu va urcati la amvon, ci sa va coborati la el! Cine nu a stat mai intai pe munte, in partasie cu Domnul, nu va avea fata schimbata si nu are ce sa le spuna oamenilor si nu merita sa fie ascultat de ei.”
Iata si alte astfel de “perle” adunate in decursul anilor:

- Nu vorbi din varful buzelor, ci din adancul inimii.

- Ca sa ajungi sa stapanesti Biblia, trebuie ca mai intai sa te stapaneasca ea pe tine.

- Este o mare diferenta intre a spune ceva si a avea intr-adevar ceva de spus ...

- O predica buna trebuie sa aibe o introducere buna si o incheiere buna; amandoua tinute foarte aproape una de alta ... Cand n-au adancime, unii vorbitori cauta sa compenseze prin ... lungime!

- Oamenii tacuti nu sunt singurii oameni care nu spun mare lucru ...

- Predicile nu trebuie sa tina o vesnicie ca sa fie nemuritoare!

- Exista pastori care le vorbesc ascultatorilor intr-o limba necunoscuta, chiar daca nu sunt pentecostali.

- Cele trei reguli pentru reusita in vorbirea publica: stai la subiect, stai in timpul acordat si stai ... jos!

- Oile se ratacesc, nu pentru ca tufisurile ar fi prea mari, ci pentru ca se indeparteaza prea mult de Pastor.

- Cu cat de rogi mai din adanc, cu atat ajungi mai sus. Dumnezeu raspunde rugaciunilor, nu sfaturilor.

- Fereste-te de sterilitatea unei vieti prea ocupate.

Simion Cure

barzilaiendan — Sat, 22 Mar 2008 18:52:30 +0000

Este mare lucru sa fii cu picioarele pe pamant, dar este si mai important sa te si misti cu ele. Lumea are nevoie de oameni care pot infaptui ceva, nu de cei ce stiu sa explice foarte convingator de ce au stat degeaba. Toata omenirea poate fi impartita in trei categorii: cei de neclintit, cei care pot fi pusi in miscare si cei care ii pot misca pe altii.

Prin vara anului 1986, adunarea noastra s-a mutat intr-un fost garaj al Bisericii "Magnolia" din Anaheim, California. Iata ce ne-a spus fratele Simion ca sfat, despre importanta crestinilor anonimi:

"Lumea se entuziasmeaza de vizitatorii straluciti care vin sa predice, dar lucrarea avanseaza numai daca se nasc oameni anonimi care sa staruiasca in lucrurile mici si necesare din biserica.
In armata exista o vorba si este bine sa tinem seama de ea: "Biruinta finala si cuceririle sunt facute de infanterie." Cu alte cuvinte, nu poti castiga razboiul fara infanteristi.

Aviatia zboara pe deasupra, dar vine si pleaca. Arunca bombele, face pagube imense inamicului, dar nu poate lua in stapanire pamantul.
Artileria trage de departe. Ea pune dusmanul in deruta, distrugand structurile de aparare. Totusi, cu artileria numai, tara distrusa ramane tot a dusmanului.
Trebuie sa vina dispretuitii tuturor, "iepurii", "marsaluitorii", care sa inainteze pe jos, pas cu pas, si teritoriul cucerit se masoara cu pasul lor. "Orice loc pe care veti pune talpa piciorului vostru vi-l voi da voua", le-a spus Dumnezeu evreilor cand i-a trimis in Canaan. Trebuie cineva care sa puna talpa jos si sa ia in stapanire. Infanteristii batjocoriti sunt cei care pun steagul pe reduta. Numai ce cuceresc ei ramane cucerit.

Fratilor, lucrarea depinde de ceea ce faceti fiecare dintre voi in locul acesta. Nu lasati totul in seama aviatiei sau a artileristilor. Predicatorii vestiti vin si pleaca, dar cineva trebuie sa stea mereu aici in spartura. Daca voi nu va veti face partea, nu se va vedea lucrarea avansand si Imparatia cerurilor nu se va lati in locul acesta.

Simion Cure

barzilaiendan — Wed, 19 Mar 2008 19:08:13 +0000

Dupa o lunga, obositoare si lipsita de rezultate aparente sedinta de Comitet, in care s-a incercat zadarnic impacarea unor tineri casatoriti intrati in criza, l-am dus acasa cu masina pe fratele Cure. Locuia pe atunci in orasul Bell, din aria Los Angeles. Desi eu locuiam intr-o cu totul alta directie, imi placea sa fac acest ocol pentru a mai sta putin de vorba cu dansul.

Am comentat putin ceea ce se petrecuse la Biserica si, dupa ce a oftat, a rostit una dintre vorbele lui de duh care pot tine loc de cursuri de facultate: "Deh, sfaturi poti da, dar minte, nu!"

Amin, frate Cure!

Simion Cure

barzilaiendan — Wed, 19 Mar 2008 19:07:18 +0000

Fratele Simion Cure m-a rugat odata sa scriu o introducere pentru un volum de poezii pe care dorea sa-l tipareasca. Intentia dansului a fost buna, dar ... n-a fost sa fie asa. Volumul cu pricina n-a mai aparut. Eu am ramas insa cu o "introducere" pe care nu stiam unde sa o pun.

O asez acum ca pe o destainuire a dansului si a mea, la inceputul acestei culegeri de scplipiri luminoase care mi-au aprins, de-a lungul anilor, trairile sufletului si mi-au iluminat calea.
"Ce este un poet ? Cine poate scrie poezie ? Se spune, pe drept cuvant ca "muzica este poezia inimii, iar poezia este muzica mintii".
Cantecul este respiratia inimii, poezia este cantecul mintii.

Se cere multa inima si nu mai putina minte pentru a scrie poezie. Volumul de fata este produs de un om cu o inima de aur si cu o minte de otel.

Exista poeti care se nasc si poeti care se fac. Cei dintai scriu pentru ca exista, ceilalti pentru ca sa existe. Poeziile din aceasta carte sunt rasuflarile unui om care "n-ar fi putut altfel".
Am intalnit oameni "daruiti" si oameni care stiu sa se daruiasca. Primii sunt oameni constienti adesea doar de propria lor valoare, cei din urma sunt convinsi de valoarea altora.

Multumim fratelui Simion pentru acesti "stropi de roua". Ei vor fi o desfatare pentru toti cei ce cunosc "zorii de zi" si traiesc in dimineata sufletului.
Multumim Doamne pentru atingerea degetelor Tale pe corzile sufletului nostru. Fa-le sa vibreze si sa cante doar pentru Tine".

Iata una din poeziile acelui volum:

Nu-s poet, nici semi ...
Scriu ca sunt roman
Fac si eu ce face
Sluga la stapan.
Nu-s o slug-aleasa
Si nici prea cucernic,
Chiar de-as face totul,
Sunt un rob netrebnic.

Sunt un rob netrebnic
Si-s in drumetie
Printr-o-ntunecime
Si printr-o pustie.
Drumul e cu pietre
Sub picioare tare,
Fructele sunt acre,
Apele amare.

Numai Tatal, Bunul
Parinte-al iubirii
Poate sa ne-nvete
Taina indulcirii;
Sa ne-nvete drumul,
Sa ne-arate tara,
Sa ne-arate Crucea
Lemnul de la Mara.

Sa ne dea putere
Cand ne obosim
Si sa ne-nsoteasca
Pana la Elim ...
Dar pana acolo,
Cat e? Domnul stie
Cat timp ne va tine
Mersul prin pustie?

Doamne-Atotputernic,
Parinte-al zidirii!
Fa sa-mi vada ochii
Cortul intalnirii.

Probabil ca cea mai cunoscuta poezie a fratelui Cure ramane acea intitulata: "De ce-i asa? O stie El!"

De ce ades mi-e dat pe cale
Sa-ndur dureri si fel de fel,
De ce-s lovit adesea oare?
Eu nu-nteleg, dar stie El!

Cand cunoscut-am Adevarul
Si vrut-am sa spun despre El,
Silit am fost sa tac adesea ...
De ce-i asa, o stie El!

Din painea mea am dat altora
Fari sa ma tem ca ma insel.
Rasplata? M-au lovit cu pietre ...
De ce-i asa, o stie El!

Cand m-am luptat cu valul vietii
Si cand era s-ajung la tel,
Ma vad cu barca rasturnata ...
De ce-i asa, o stie El!

Cand moartea lupta pe-ndelete
Sa rup-al dragostei inel,
Raman copii sarmani pe drumuri ...
De ce-i asa, o stie El!

Greu apasat privesc adesea
Calvarul, Crucea si pe Miel;
De ce sunt lacrimi fara vina,
Eu nu-nteleg, dar stie El!

Cand mi-am trait mereu viata
In curatii de porumbel,
Stropit am fost cu murdarie,
De ce-i asa, o stie El!

Eu nu-nteleg, dar cred intr-una
Si cred cu patima si zel,
Ca multe din ce mi se-ntampla
Nu le-nteleg, dar stie El!

Si cand ajunge-voi in ceruri,
Cu Domnul, in al Sau Castel,
M-oi intreba: Cum de-s acolo?
Raspuns la toate-mi va da El!

Simion Cure

barzilaiendan — Wed, 19 Mar 2008 19:05:30 +0000

Pe vremea cand era inca in puterea maturitatii si cand pe alocuri, fratii din comunitatea Timisoara incepusera sa-l cunoasca mai bine, s-a intamplat ca pe undeva prin Banat, o biserica era tulburata ca un roi de albine salbatice la care venise ursul la miere.

Se zvonea chiar si ca fratii se cam luasera la bataie si in invalmasala se rupsesera cateva banci, nu se stie pe spinarea cui.

Fratii din conducerea comunitatii se cam codeau sa se duca sa puna lucrurile la punct. Nimanui nu-i place sa fie partas la un scandal!

Dupa o socoteala cam impiedicata, au spus: "Du-te tu mai frate Cure, ca tu ai mai mult curaj decat noi si mai stii si cum sa-i iei pe frati".

Zis si facut. In ziua "adunarii generale", fratele Simion sta asezat pe prima banca si simtea cum creste in spatele lui tensiunea si cum se incing spiritele. Aerul fosnea scortos ca o coala de celofan mototolita.
Dintr-o data, fratele Cure a sarit in picioare si a strigat tare:

"Fratilor si oameni buni, vreau sa va fac la inceput o intrebare, ca sa ne intelegem bine si sa stim cu cine lucram si cu cine avem de-a-face: Cine vrea sa fie in urmatoarea ora instrumentul Diavolului printre noi?"

"Dumnezeu vrea sa traim in dragoste si in buna invoiala. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al randuielii. Stiu insa ca Diavolul vrea sa ne tulbure si sa ne faca sa ne certam si sa ne distrugem unii pe altii. Intreb inca o data: Cine vrea sa fie unealta dracului printre noi azi? Sa se ridice in picioare, ca sa stim si noi cu cine avem de a face."

Peste casa aceea de rugaciune s-a asternut dintr-o data tacerea, o tacere adanca, socata, amestecata cu pareri de rau si cu un inceput de pocainta.
Se spune ca Biserica aceea a avut atunci cea mai linistita si mai frumoasa adunare generala din toata istoria ei.

Sa fi fost influenta vorbelor fratelui Simion? Sa fi fost influenta Duhului Sfant? Eu nu stiu. Judecati si dumneavoastra ...

Simion Cure

barzilaiendan — Tue, 18 Mar 2008 04:44:05 +0000

Hazul si ironia fratelui Simion nu l-au parasit nici in clipele de incercare si suferinta, cand ingerul mortii parea ca-l atinge usurel cu poala hainei lui datatoare de fiori. Dupa o inmormantare a unui frate de aceeasi varsta cu dansul din Biserica Bellflo[er, pasind agale printre mormintele din Rose Hills, mi-a soptit oftand: "Hei, Danila, ma trec fiorii emotiei ... A inceput sa-i strige din catalog pe cei de pe pagina mea ... Am iesit din garantie! Cand te trec astia la pensie, stii ca nu mai faci prea multe parale".

Altadata, cand doctorul i-a descoperit un inceput de diabet, a comentat laconic: "Toata viata mi s-a spus ca sunt cam acru ... Am gasit cu cale sa ma "indulcesc" la batranete ..."

Simion Cure

barzilaiendan — Tue, 18 Mar 2008 04:42:46 +0000

Nu numai predicile, ci si scrisorile fratelui Cure au fost pline de farmec, duiosie si patrundere spirituala. Iata una adresata fratelui Sandu Susman din Akron, in data de 17 Ianuarie 1984. Fratele Simion scria din New York:

"Scumpii mei
M-a cuprins un dor de casa, dor de patria de sus", dar pana la implinirea acestor doruri, mi-e dor de voi.
Am plecat de la voi la varsta de 69 de ani si ma reintorc la 70 (azi, 17 Ianuarie, sarbatoresc apogeul varstei).
Dar ... s-a aprins becul rosu, si nici aici in N.Y. nu am aflat un "Energy Station" si astfel merg, merg, pe rosu ... Cat? Nu stiu. EL singur stie, in care drum, in ce vale, varf de deal, sau in vreo rapa, "carul" se va opri.

Mai am un singur dor ... Sa pot pleca la El din holda Lui. Oh ... dac-as putea muri sub jugul Lui!

Singura mea mangaiere e ca am facut cat am putut. Mai mult nu-mi cere nici El, decat ceea ce pot. Marti, 24 Ianuarie, ma voi intoarce la Cleveland. Mi-e dor de liniste, dar n-o aflu. Mi-e dor de bine, dar nu-l gasesc. Mi-e dor de voi si sper sa va vad, si sa ma mangai cu voi.

Imbratisati pe ceilalti dragi ai nostri.
Cu aceleasi sentimente si afectiune.

Simion Cure
P.S.
Sotia e ... binisor si speram sa ne vedem. Harul Domnului ne este dat amandorura in aceeasi masura.
Cu aceeasi dragoste.

Dumnezeu e in control!

radflorentina — Fri, 14 Mar 2008 22:42:57 +0000

De ce-i asa.. O stie El
Simion Cure