Împreună cu noi, în excursie au mers Olivia Pârțac și Eugen Râbca, instructorii care ne-au predat cursul de Legislația mass-media, și reprezentanta Press Now, organizație care sprijină mass-media independentă,co-finanțator al Școlii de Studii Avansate în Jurnalism, Beta Plebani. Mi-aș fi dorit ca să-i avem alături de noi și pe ceilalți instructori în această zi minunată, dar din păcate aceștia nu au venit. Probabil erau foarte ocupați cu serviciul...

Scopul vizitei lor a fost realizarea câtorva articole pentru mass media scrisă, materiale radio şi TV despre Moldova şi problemele existente aici. Ceea ce îi deosebeşte de noi este spiritul rebel, libertate în tot ce fac şi un lucru foarte important: posibilitatea de a face practica de jurnalism într-o ţară străină pe banii proprii. Alţi colegi de-ai lor au mers să facă practica în diferite ţări din Europa, Asia, Africa. E o şansă nemaipomenită pentru un jurnalist de a face cunoştinţă cu situaţia presei şi cu diferite subiecte jurnalistice din întreaga lume.

Sunt nişte susţinători înrăiţi ai echipei de fotbal din Olanda. Am avut norocul şi ocazia să mergem împreună să privim meciul România-Olanda în scuarul Teatrului de Operă şi Balet, unde majoritatea suporterilor erau de partea echipei României. Ce să zic, bineînţeles că olandezii au rămas mulţumiţi de meciul dintre Olanda şi România, mai ales că compatrioţii lor au câştigat cu scorul de 2-0. Mare bucurie pentru studenţii din Olanda şi mare tristeţe pentru cei prezenţi în scuar, care şi-au pus mari speranţe în echipa României. Unii din ei chiar purtau tricouri cu tricolorul, au venit chiar şi cetăţeni români, care erau fie în vizită la cineva, fie ca turişti, fie ca studenţi la universităţile din Republica Moldova. Am rămas profund impresionată de o întâmplare de care am avut parte la acelaşi eveniment: împreună cu Susan Peters, una din studentele din Olanda intervievam suporterii referitor la meciul care urma să aibă loc, şi astfel am dat peste cine credeţi? ex-consulul României în Olanda. Mare entuziasm şi mirare pentru Susan şi o mare onoare pentru mine. Sigur, că experienţa de traducere aduce după sine multe evenimente importante, cunoştinţe neaşteptate, oameni noi, cu experienţă în diverse domenii. De acest lucru m-am convins de nenumărate ori. O vizită la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism, la PRO-TV, la Radio Europa Liberă le-a lăsat impresii din cele mai bune.

Le-a plăcut foarte mult mămăliga cu tocăniţă, brânză şi smântână... La început, o mâncau cu furculiţa, dar când le-am zis că, tradiţional, moldovenii o mănâncă cu mâinile, tare s-au mai bucurat. Au aruncat furculiţa din mână şi au savurat mămăliga până la urmă cu mâinile :)

PS: Încă o săptămână de lucru în domeniul traducerii se adaugă la CV-ul meu.

Deşi se confruntă cu astfel de situaţii aproape în fiecare zi, Valeriu Popov, un tânăr nevăzător, nu-şi pierde cumpătul şi continuă să trăiască. Este un tânăr optimist, plin de energie, vesel,

îndrăzneţ şi foarte încrezut în sine, aşa cum îl consideră prietenii şi colegii de facultate.

Anume datorită ambiţiei şi dorinţei de a fi tratat la fel ca ceilalţi colegi, Valeriu şi-a văzut visul împlinit. După 10 ani de studii la o Şcoală Specială pentru nevăzători şi slabvăzători din Bălţi şi studii liceale la o Şcoală de Meserii, astăzi este student în anul I la Facultatea de Psihologie la Universitatea de Stat din Moldova. «Îmi amintesc de

momentul când am păşit pentru prima dată în auditoriu. Eram foarte emoţionat. Mă temeam că nu voi fi acceptat sau voi fi tratat cu indiferenţă şi compătimire. Dar n-a fost aşa. Am rămas mirat de atitudinea tolerantă a celor 29 colegi de grupă. Acum, ne disrăm toţi împreună, mergem la frigărui. Din acea zi nu mă mai simt complexat de problema mea de sănătate», spune Valeriu.

Şi profesorii îl tratează pe Valeriu la egalitate cu cei de o vârstă cu el în toate cazurile, cu excepţia testelor de verificare a cunoştinţelor, pe care el le susţine în mod oral. Totuşi, nu i se oferă facilităţi şi nu e scutit de nici o întrebare în plus. „La ultimul examen de psihologie am obţinut nota maximă pentru că ştiam tema foarte bine. De fapt, întotdeauna am fost apreciat obiectiv d

e către profesori pentru că ei ştiu că eu muncesc foarte mult pentru asta”, zâmbeşte Valeriu.

Învaţă din cele auzite

Spre deosebire de alte persoane nevăzătoare, Valeriu nu cunoaşte sistemul Braille, un sistem de scriere folosit de cei cu deficienţe de vedere. Astfel, el învaţă din înregistrările audio pe care le face în timpul orelor.

În cazul când lipseşte de la ore, colegii de grupă sunt cei care îi sar în ajutor. Tatiana Filip, una din colegele lui Valeriu, îi este permanent alături, pentru că locuieşte în acelaşi cămin cu el. „Atunci când Valeriu lipseşte de la ore dintr-un motiv anume, eu îi citesc tema din caietele colegilor de grupă pentru a o înregistra la dictofon. Pentru ca mai apoi el să o asculte de câteva ori şi, astfel, să se pregătească de ore pentru ziua următoare”, spune Tatiana.

Nu îi place să fie compătimit de nimeni, nici chiar de familie, prieteni sau rude.

Nu se plânge că duce lipsă de ceva, chiar dacă are o bursă socială de doar... 160 lei. Tatăl său e decedat, iar mama sa este pensionară. Are doi fraţi mai mari care îl mai ajută cu bani şi îl susţin atunci când are nevoie. „Mă consider un norocos, pentru că am mulţi prieteni pe care pot să mă bazez. Ei sunt cei care mă însoţesc atunci când merg la universitate sau la magazin”, susţine Valeriu cu încredere şi mândrie.
Primul examen de bacalaureat – examen de viaţă

Deşi nu s-a simţit vreodată diferit de alte persoane fără deficienţe, acum Valeriu simte ce înseamnă să fii orb cu adevărat. În acest an, de rând cu ceilalţi colegi de grupă, Valeriu trebuie să suţină examenele de bacalaureat, dar există o problemă. Conform Regulamentului de Organizare a Examenelor de Bacalaureat, probele sunt susţinute în formă scrisă. Din păcate, acelaşi regulament nu prevede facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, în special pentru nevăzători.

De aceea, Valeriu a hotărât să apeleze la ajutorul lui Eugen Luchian, şeful secţiei de studii de la Universitatea de Stat din Moldova, unde studiază în prezent. Tânărul a venit cu ideea de a susţne bacalaureatul în formă orală. La rândul său, Eugen Luchian spune în acest sens: „La Universitatea de Stat din Moldova sunt două persoane nevăzătoare care trebuie să susţină examenele de bacalaureat în acest an. Pentru rezolvarea problemei lor, ar fi câteva variante pe care Ministerul Educaţiei ar trebuie să le examineze. În primul rând, persoanele respective ar putea susţine examenele în formă orală. O altă variantă ar fi aprecierea examenului de bacalaureat cu nota anuală pe care studentul a obţinut-o la disciplina respectivă. Şi utima, care poate fi în cel mai rău caz, este să trimitem aceste persoane la o instituţie specială pentru nevăzători pentru a susţine examenele acolo. Din acest considerent, am venit cu o cerere de examinare a problemei la Ministerul Educaţiei, unde ne-au promis să discute despre acest subiect la una din şedinţele lor ulterioare”, afirmă Eugen Luchian.

Reprezentanţii Ministerului de Educaţie nu au fost de găsit ca să se pronunţe pe problema respectivă. Dar din spusele lui Eugen Luchian şi ale lui Valeriu, deşi primul examen de bacalaureat urmează să aibă loc în mai puţin de o lună, Ministerul Educaţiei nu se grăbeşte să rezolve problema persoanelor nevăzătoare în ceea ce priveşte susţinerea examenelor de bacalaureat în acest an.

Totuşi, Valeriu continuă să spere că va ajunge să susţină bacalaureatul în acest an, de rând cu ceilalţi. De aceea, el a luat subiectele pentru examen şi a început pregătirile, deoarece, spune el „n-aş vrea să ajung la primul examen de bacalaureat şi să le spun profesorilor „Îmi cer iertare, dar nu am învăţat pentru examen pentru că am stat şi am aşteptat hotărârea Ministerului referitor la problema respectivă. Ar fi o mare ruşine!”.

Este norocos pentru că poate să meargă

Valeriu şi-a pierdut vederea la vârsta de 7 ani, atunci când, în timp ce se afla împreună cu părinţii în câmp, a găsit o grenadă şi a încercat să o deschidă. A urmat explozia care i-a luat braţul stâng, vederea şi sufletul de copil. Cu timpul, problemele vieţii şi decesul tatălui, suferinţa mamei şi a celor din jurul său l-au făcut să nu-şi mai plângă de milă şi să meargă înainte.
„Mulţumesc lui Dumnezeu că pot merge, mă pot deplasa, pot să am grijă de mine! Sunt alţii mai trişti ca mine, care stau ţintuiţi la pat şi pot să citească doar ceva ca să-şi aline durerea. Eu aud foarte bine, merg de sinestătător şi uneori dansez. Ce-mi mai trebuie de la viaţă? Sunt fericit şi mulţumit de mine însumi!, spune cu hotărâre Valeriu şi zâmbeşte cu încredere.

Vorbeam despre un material radio. Acesta l-am analizat împreună cu Nadine Gogu la ore și am fost lăudată pentru imparțialitatea limbajului și atitudinii expimată în text, dar am fost un pic critcată referitor la abordarea surselor. Știam foarte bine că ar mai fi trebuit să includ și părerea specialiștilor la care se face referință în text, adică medici sau organizații care și-ar da cu părerea despre imposibilitatea persoanelor transgender din RM de a obține acte de identitate conform identității noi. Citiți articolul în continuare.

Pierduţi în propria identitate

(Fără acte de identitate în regulă şi fără medici specialişti – astfel îşi duc existenţa cele câteva persoane transgender din Republica Moldova. În majoritatea cazurilor, aceştia sunt victime ale discriminării în ceea ce priveşte accesul la serviciile medicale şi încălcării drepturilor la egalitate, la viaţă privată şi la libertatea alegerii)

Pe Alina, una din cele 6 persoane transgender din Republica Moldova, am găsit-o în biroul său în timp ce traducea nişte materiale la calculator. Aici lucrează de aproape jumătate de an, după ce la locul său vechi de muncă a fost obligată de administraţie să plece în concediu şi apoi să-şi dea demisia. Şi asta doar pentru faptul că a vrut să fie ea însăşi, spune Alina. De câţiva ani poartă haine pentru femei, pentru că se simte în sfârşit femeie. Cândva a fost bărbat. Acest lucru îl poţi înţelege dacă te uiţi în actul ei de identitate.

Alina: «Dacă în plan social, pe stradă, acasă, la noul serviciu nu am probleme cu identitatea, adică sunt identificată ca femeie, atunci când prezint actele de identitate, evident că produc un şoc extraordinar, pentru că în acte figurez ca persoană de sex masculin şi asta îmi creează foarte mare deranj».

Potrivit directorului Centrului de informaţii «GenderDoc-M», Alexei Marcikov, persoanele transgender din Republica Moldova au mari dificultăţi în perfectarea actelor de identitate în conformitate cu noua lor condiţie fizică. Şi asta pentru că Legislaţia Republicii Moldova privind actele de stare civilă nu permite eliberarea unui nou act de identitate pentru persoanele transgender până cвnd acestea nu prezintă un document oficial cu privire la schimbarea de sex. «A face tratament hormonal şi a face operaţie este doar o parte a acestei probleme. Există un alt aspect al problemei. Omul şi-a schimbat identitatea, a devenit el însuşi, dar ceea ce este în paşaportul său şi ceea ce este el în realitate - sunt două persoane diferite», spune Alexei Marcikov.

Imposibilitatea de a-şi perfecta actele de identitate îi face şomeri, ceea ce generează şi probleme financiare. «Iese un cerc, care se roteşte şi nu are nici început nici sfârşit. Omul nu poate schimba actele pentru că nu a făcut operaţie. Operaţie nu poate face pentru că nu are bani. Nu lucrează penru că nu are actele necesare. Şi astfel omul se află într-un cerc închis. Nici lucru, nici posibilitate de a face operaţie, nici posibilitate de a-şi schimba actele de identitate».

Tratament fără medici

Alina a avut nevoie de un deceniu pentru a se decide la o schimbare de sex, şi respectiv, la un tratament hormonal. «Procedura am început-o de sinestătător, oricât n-ar fi de straniu. O schimbare atât de serioasă am facut-o fără nicio intervenţie medicală. Prima dată m-am adresat cu problema mea în 1991, atunci RM nu m-a putut ajuta cu nimic, cum nu poate nici astăzi după 17 ani. Şi astăzi ca şi atunci, nu avem medici specialişti care să cunoască în detaliu problema respectivă şi ar putea cumva contribui cel puţin la tratamentul hormonal. Eu nu m-am adresat la medic, fiindcă ştiam de la început că nimeni nu mă va putea ajuta. Din cele citite, am început să-mi administrez medicamentele necesare şi schimbarea nu s-a lăsat multaşteptată», povestește Alina.

Reprezentanţii minorităţilor sexuale din Moldova sunt nemulţumiţi de faptul că medicii continuă să fie intoleranţi faţă de problemele acestora. Studiile sociologice demonstrează că 90% din aceştia, printre care şi persoane transgender, se plâng de o atitudine negativă din partea medicilor atunci când presupun că pacienţii lor sunt atipici. de orientare netradiţională, preferă să nu meargă la medic. Alina spune: ”Mrgând la un medic, pur și simplu riști să fii trimis la psihiatrie și riști să fii văzut ca o persoană neadecvată, ca o persoană care are probleme psihice”.

De aceea, Alina, la fel ca celelalte persoane din comunitatea minorităților sexuale, preferă să nu meragă la medic.

«Acum mă simt foarte bine, ba chiar mi-au dispărut unele probleme de sănătate pe care le-am avut în trecut. La medic nu am fost de mulţi ani. Cunoscând doza respectivă de medicamente, mi le administrez individual, pentru a-mi asigura schimbările care sunt deja pe sfârşite», spune Alina.

Cu toate acestea, Alina îşi doreşte o ultimă schimbare – intervenţia chirurgicală de corecţie a organelor genitale, care se realizează doar în unele clinici din străinătate cu foarte mulţi bani.  Speră să adune suma necesară ca să plece peste hotare şi să-şi facă operaţia mult-dorită. «Chiar dacă nu mi-ar permite să trec frontiera, m-aş îmbrăca pentru ultima dată măcar de departe să corespund imaginii din paşaport şi aş trece frontiera».

Un studiu realizat de Centrul de informaţii GenderDoc-M şi Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului CreDO arată că în Republica Moldova există aproximativ 2 mii de persoane de orientare netradiţională la o populaţie de peste trei milioane de oameni.

PS: Transgen (câteodată transgender sau transgeneritate) este un termen care se referă la fenomenul unde identitatea de gen a unei persoane este incompatibilă cu sexul biologic. O persoană transgen este una care nu se identifică cu sexual înnascut sau desemnat la naştere: de exemplu, o femeie transgen poate fi una care se naşte cu sex masculin (adică, ca băiat) dar identitatea sa de gen este feminină. De asemenea, persoanele transgen pot să nu se identifice nici cu genul masculin, nici cu cel feminin, sau pot avea o identitate de gen care incorporează caracteristice atât feminine cât şi masculine.

Un aspect a transgenerităţii este transsexualismul, care se referă la procesul prin care o persoană transgen îşi schimbă sexul pentru a face compatibiliate între identitatea sa de gen şi sexul biologic.