De fapt despre ce-a mai rămas din el şi despre cum se coc timpuri noi, în care numele lui va fi numai şi numai o amintire.

Nu-mi place politica, am o conştiinţă şi o coloană vertebrală prea puternice dar nu poţi să fugi de inevitabil în cele din urmă.

De ce existenţa acestui personaj îmi tumefiază din cînd în cînd creierul? Pentru că există o dilemă atît de mare, încît de fiecare dată cînd mă gîndesc la ea ajung la concluzia: ‘ţi baţi joc de mine, tanti Ro.?

Episodul 1: Iliescu la teveu într-o zi de decembrie acum cîţiva ani. Imagini din arhive. Iliescu zîmbeşte pînă la urechi şi strînge mîna tovarăşului Ceauşescu, care îl decorează şi zîmbeşte şi el. Ocupînd tot ecranul JVC-ului meu, cei doi păreau identici.

Atenţie!!! Aici se vorbeşte despre Ceauşescul ăla abstract. Imaginea lui este cu greu reconstituită o dată sau de două ori pe an, mulţumită arhivelor şi teveului. De fapt, nu e vorba de Ceauşescu, e vorba de Povestea Ceauşescu (îmi permit să-l numesc aşa de  ori de cîte ori va fi nevoie), pentru că Ceauşescu, pentru mine şi pentru mulţi alţii de vîrsta mea e doar o poveste.

Episodul 2: Iliescu de două ori preşedinte după revoluţie.

Are you shittin’ me, tanti Ro.? Because I think you are.

Cine mama dracului este atît de imbecil încît să vadă un om decorat de Povestea Ceauşescu, să vadă fix acelaşi om la puţină vreme după asta vorbind de democraţie şi să-i dea crezare? Ba să-l numească de DOUĂ ORI “domnu’ preşedinte”!

Are you shittin’ me? Are you? Are you? Are you?

Nu mi-ar fi lehamite dacă n-aş fi trăit un melanj dezgustător de “doamna educatoare” şi reziduuri comuniste care trebuiau epuizate, numit copilărie. (napolitane Cucurucu, gumă Minti, ursuleţi Haribo, ciocolată Kiss cu banane sau căpşune, reviste Bamse)

Şi întrebarea aia tembelă care făcea parte din ciclul celor 5-6 de cultură generala la o vîrstă  fragedă: “Cine-i preşedintele ţării?” “Ion Iliescu!”

So, are you?

Oricum, articolul se încheia absolut divin. Pentru copiii mei, şi Povestea Ceauşescu şi Iliescu vor fi un film la televizor de două ori pe an.

Oricum, pornind de la asta mi-am adus aminte, copilandru fiind, de excursia în Bulgaria pe undeva prin '91.

Eram un ţânc de clasa a cincea, supărat rău că revoluţia m-a dat jos din funcţia de comandant de detaşament la care râvnisem patru ani şi pe care am reuşit să o obţin după o negociere strânsă cu un coleg căruia i-am asigurat la schimb postul de comandant de grupă.

Nu-mi amintesc exact contextul plecării dar ştiu că era o excursie de trei zile dintre care două stăteam în Saturn iar în una făceam o deplasare în Varna. Ţin minte că pricipala problemă cu care ne confruntam atunci era faptul că nu aveam voie să schimbăm la vamă decât maxim 6 Leva, o sumă modică (dacă fac bine un calcul era echivalentul a doi dolari pe vremea aia). Având această restricţie, părinţii noştri, având bruma de capitalism primar în sânge imediat după revoluţie, au aflat ei că vecinii noştri Bulgari duc o mare lipsă de Galus (pentru necunoscători, Galusul era vopseaua de ouă sau haine extrem de în vogă la vremea aia...de fapt cred că era şi singura) şi de şosete, aşa încât am plecat noi la drum înarmaţi pânâ in dinţi cu "marfa" pe care urma să o vindem săracilor noştri vecini.

Nu-mi mai amintesc exact cum şi când am ajuns în Varna, dar nu pot să uit coborâtul din autocar într-o piaţă din mijlocul oraşului cu pliculeţele de galus intr-o mână şi teancul de şosete în cealaltă.

Primul lucru care m-a frapat a fost faptul ca tarabele erau pline de vopsea de ouă (am impresia că era undeva in jurul paştelui dar nu bag mâna în foc) drept urmare singura noastră şansă rămăsese la şosete pe care, în mod surprinzător dacă stau să ma gîndesc acum, le-am văndut şi am acumulat fabuloasa sumă de 11 Leva

Înarmat cu o asemenea avere şi cu adrenalina la maxim am dat iama în magazinele bulgăreşti pline de "cubaneze" (din nou pentru necunoscători ...nişte bomboane extraordinare cu gust chimic pronunţat de portocale) şi de gumă de mestecat, pensule de desen de 7 cu capul turtit şi nişte brelocuri excepţionale.

Paradisul a durat puţin şi ne-am reîntors fericiţi, ronţăind de zor la cubaneze şi la gumele cimentate dar cu surprize. După escapada asta, ai mei nu au mai avut probleme câţiva ani de zile cu vopsitul ouălelor şi au visat frumos la stivele de "BT" (ţigări bune bulgăreşti cu filtru) despre care eu le-am povestit că zăceau prin toate rafturile.

Întorcându-mă acum în zilele noastre stau şi mă întreb cum rezistam noi fără să dăm un sms şi cum nu muream fără ultimul Xbox sau Wii. Cum oare ne găseam fericirea în jocul cu gornete printre blocurile comuniste în construcţie şi cum oare ne aţâţam imaginaţia la cursele de gândaci de colorado pe pereţii blocurilor. Si nu aveam nici McDonalds şi nici Danonino să ne crească mari şi sănătoşi....

Imaginea prezenta un tânăr non-conformist care înalţă un steag cu monograma lui Hristos în mijlocul tabloului apocaliptic al unui oraş în ruine.

Desigur, un creştinism revoluţionar, aşa cum este ortodoxia, iar când vorbesc aici de „revoluţie” nu am în vedere un fenomen social, ci unul spiritual, contrastează puternic cu un creştinism „domesticit”, „comod” cu care suntem obişnuiţi, specie de creştinism este criticată de marele scriitor rus în romanul „Fraţii Karamazov” în episodul „Marele Inchizitor”.

Este vorba de secolul XVI, când pe pământ, pe neaşteptate coboară Mântuitorul printre oameni şi îndată este arestat de către cardinalul catolic („Marele Inchizitor”). Hristos este întemniţat. Într-o noapte, cardinalul, care a coborât la cel întemniţat spune:„Fiindcă numai acum suntem în măsură pentru prima oară să ne gândim la fericirea oamenilor. Aşa cum a fost el plămădit, omul e un răzvrătit din fire, dar crezi tu oare că răzvrătiţii pot avea parte de feri¬cire? Ţi s-a spus răspicat, stăruie bătrânul, ţi s-a atras doar atenţia asupra acestui lucru, ţi s-au dat destule avertismente, pe care însă tu le-ai nesocotit deopotrivă, respingând singurul mijloc care putea să-i facă pe oameni fericiţi.”

“Îndrăzniţi, eu am buriut lumea” (loan 16:33), spune mântuitorul. Şi acest îndemn este urmat de cea mai mare revoluţie din istoria omenirii. Nu împotriva unei orânduiri sociale sau un regim ci chiar împotriva “lumii”!

Mircea Eliade in unul din articole sale dedicate ortodoxiei spune: "Daca voim sa ramanem sinceri pana la urma, trebuie sa marturisim: acei dintre ortodocsi care au dus o viata lipsita de nelinisti si experiente launtrice, nu sunt adevarati ortodocsi. Cred, poate; dar nu stiu ce sa creada si nu cunosc pretuirea credintei, cand sufletul se intoarce de pe pustiile invataturilor lumesti."

Ortodoxia nu se poate transforma într-o instituţie de asistenţă socială, aşa cum s-a întâmplat cu catolicismul sau protestantismul. Ortodoxia a fost şi trebuie să rămână o formă ai luptei omului împotriva lumii. Este grăitoare lozinca unei comunităţi ortodoxe din SUA înfiinţată de nişte foşti punkişti: “Moarte Lumii!”.

Nu ar fi de mirare dacă pentru majoritatea populaţiei un astfel de creştinism ar parea “sălbatec”, “inuman”, “anarhic”, ar trebui să ne amintim că în primele veacuri creştinii erau învinuiţi de autorităţile imperiale romane de “propagarea urii”.

Ideea că mântuirea poate veni doar prin Hristos părea şi atunci o injurie la adresa întregii lumi păgâne.

Nici azi lumea nu este mai puţin păgână în esenţă. Iată de ce a fi creştin ortodox, a trăi ortodoxia ar însemna un atac dur la adresa întregii societăţi globale. Acest lucru sperie pe mulţi “habotnici” care sunt obişnuiţi să-şi facă datoria de “bun creştin”, fără a trăi ortodoxia, aşa cum făceau pe timpul lui Hristos şi fariseii.

Căderea Bastiliei, 14 iulie 1789. Victimă a miturilor morbide, fortăreaţa a fost luată cu asalt de masele de zdrenţăroşi înfometaţi. Simbol al despotismului, Bastilia avea un renume sinistru. În imaginarul popular, în celulele umede şi întunecoase deţinuţii erau torturaţi barbar. Trecând pe lângă închisoare, mulţi îşi imaginau că aud urletele înfiorătoare ale celor schingiuiţi şi gemetele muribunzilor. „Sunt încarceraţi cu sutele” – se şuşotea prin pieţe. „Sunt mii de prizonieri” – se murmura prin taverne, printre aburii alcoolului şi în fumul greu al prăjelilor. În realitate, Bastilia devenise o închisoare de lux, celulele nu erau zăvorâte şi erau amenajate cu mobilierul scump aparţinând deţinuţilor. Vizitele nu erau îngrădite. Bastilia se transformase într-un hotel elegant pentru aristocraţii recalcitranţi, un imens salon monden, chiar un atelier de creaţie artistică. În ziua asaltului, în Bastilia se aflau 7-8 deţinuţi. Printre intelectualii „cazaţi” la Bastilia înainte de revoluţie se numără Marmontel şi Voltaire. Alţi "oaspeţi" celebri ai închisorii au fost Masca de Fier, Nicolas Fouquet, marchizul de Sade, Casanova, Cagliostro (unul dintre cei mai cunoscuţi şarlatani, întrecut doar de Nostradamus), cardinalul Louis de Rohan (amestecat fără voie în afacerea colierului şi pedepsit de rege la insistenţele soţiei sale, Marie-Antoinette).

Teama faţă de arbitrariul regal a alimentat ura faţă de monarhie. Bastilia canaliza aversiunea şi furia mulţimilor împotriva luxului ostentativ al curţii regale. Extravaganţele frivolei regine, dar şi zvonurile neîntemeiate (afacerea Colierul Reginei), stimulau fantezia proverbială a francezilor. Pentru ei, fortăreaţa reprezenta un monstru hidos care devora adversarii regimului. Oricine se declara împotriva regimului era asimilat revoluţionarilor. Ziua de 14 iulie 1789 a trecut neobservată la Versailles. Acelaşi ritual, aceleaşi tabieturi, aceeaşi rutină veselă, aceleaşi chicoteli, flirturi şi bârfe, aceleaşi plimbări prin grădinile luxuriante ale palatului.  Abia aproape de miezul nopţii, încălcându-se protocolul strict care interzicea deranjarea regelui după ce se retrăgea în dormitor, Ludovic al XVI-lea a fost informat despre tulburările din Paris. „Este o revoltă?” – a întrebat somnoros regele. „Nu, Sire, nu este o revoltă. Este revoluţie!” – i-a răspuns emisarul, ducele de La Rochefoucauld.

Ma rog..pentru a va edifica singuri, am gasit un site mic cu mai multe marturii ale celor din Timisoara.

In orice caz, desi eram mic copil pe vremea aia, vreau sa imi exprim respectul pentru cei care au luptat si pentru cei care si-au dat viata, facand din sangele lor o scara mult prea inalta pentru actuala politrucime care se lafaie la conducerea tarii de 20 de ani in alternanta si buna pace.

Iata site -ul: http://www.timisoara.com/newmioc/0.htm

Jurnalul Revolutiei de la Timisoara a fost desecretizat: Securitatea a tras in manifestanti

Armata a fost pusa strategic sa patruleze alaturi de securitate, militie, USLA si graniceri, iar in randul militarilor au fost infiltrate persoane care apartineau securitatii si care au tras asupra manifestantilor de la Timisoara. Jurnalul Revolutiei contine aprecieri de natura a arata ca armata a fost un "tap ispasitor" al adevaratilor responsabili, informeaza NewsIn.

Documentul a fost desecretizat in urma solicitarii avocatilor din dosarul in care generalii Stanculescu si Chitac sunt acuzati de faptul ca au ordonat armatei sa traga in revolutionari la Timisoara. El a fost depus la cauza in urma cu cateva saptamani si contine descrierea pe ore, a evenimentelor de la Timisoara.

In ziua de 20 decembrie 1989, armata a fost lasata sa se confrunte singura cu manifestantii care se indreptau spre Piata Operei si consiliul Popular Judetean. Mai exact, "trupele de securitate, Militia, Securitatea in civil, trupele U.S.L.A. au disparut foarte rapid din dispozitive", se arata intr-o sinteza a actiunilor desfasurate de armata in garnizoana Timisoara, din perioada 16-31 decembrie. "In fata coloanelor de demonstranti care mergeau catre zonele centrale ale orasului a ramas numai armata", se precizeaza in jurnalul Revolutiei de la Timisoara.

Comandantul unitatii militare din Arad, martor al evenimentelor, a raportat ca "printre militarii care au actionat pe Calea Girocului s-au strecurat si persoane necunoscute, in uniforma, care aveau lanterne foarte puternice cu care luminau balcoanele blocurilor din apropiere, dupa care trageau asupra lor".

"Rezulta ca, in perioada 16 - 21 decembrie 1989, la Timisoara, printre soldati au fost infiltrate diverse persoane. Astfel, au fost persoane imbracate in uniforma kaki si care detineau armament foarte sofisticat. Era armament de lupta de provenienta straina, care nu era in dotarea Armatei si cu care s-a tras inclusiv chiar si in soldati. Va dau un singur exemplu. Pe 17 decembrie au fost depistate cinci persoane straine care atacau masini de lupta ale armatei. Atunci cand au fost depistate, acele persoane care erau imbracate in uniforma specifica armatei au fugit.

Spatiul aerian era survolat de niste aparate de zbor mici, despre care nu s-a stabilit nici pana in prezent de unde proveneau. Au fost impuscati multi soldati, s-au atacat tancuri ale armatei. Documentele depuse de noi la dosar arata ca printre persoanele infiltrate in randul celor de la Timisoara se aflau oameni din Unitatea Speciala de Lupta Antiterorism si din Securitate", a declarat Avocata lui Victor Stanculescu, Alice Draghici.

Inainte de 21 decembrie, la Timisoara au fost ucisi 73 de protestatari.

generatia de la "89 avea sa vina din balta alba si rahova, din timisoara si iasi [romania] si avea sa incerce sa aduca romania alaturi de celelate tari europene [asta credeau ei, din nou!]. ce s-a ales stim cu toti ca am trait/traim aceste vremi. iar acum, dupa 20 de ani, in loc ca ea, aceasta generatie sa conduca romania spre modernitate/postmodernitate, au parasit-o. si parca intr-un cerc, au fost ei acum ce au plecat aiurea prin lume la Paris si Viena, Berlin sau Madrid [europa].

pentru ca la bucuresti sa se instaleze perfid si insidios, restauratia.

" Timisoara nu are sosea de centura. Principalele cartiere afectate sunt Calea Lipovei, Calea Aradului si Modern. Prin aceste zone trec toate vehiculele Europei, lasind in urma lor gaze de esapament, zgomot, praf si nervi. Daca te deranjeaza problema lipsei centurii Timisoarei participa si tu alaturi de noi la o miscare de protest. Misiunea ta este simpla: trebuie sa traversezi de zece ori strada pe trecerea de pietoni din fata complexului comercial Terra, in data de 09.06.2008 la ora 16. Daca vei participa si tu alaturi de noi, se va gitui circulatia pe strada Ialomita si toata coloana aceea lunga de masini va incremeni. Daca vom fi suficienti de multi va rezulta un blocaj al traficului care se va extinde in tot nordul orasului si va fi vazut si la Timisoara si la Bucuresti. Vom bloca circulatia in speranta ca vom debloca mintile conducatorilor nostri. Si se vor apuca, in sfirsit, de lucrarile la soseaua de centura. Vino si tu alaturi de noi si traverseaza strada la timpul si locul stabilit."

Chiar sunt curios sa vad ce se va intampla !

Cam ăștia suntem...

Sau nu... :

o generatie care au devenit euroromanii. din care cea mai mare parte o intilnesti in spania sau italia, dar si in america sau noua zeelanda. iar ceea ce a mai ramas din ea in tara, fuge periodic in europa /vacanta/afaceri/plictis?!/etc.

care inainte de ridicarea vizelor baricadau sediile ambasadelor de la bucuresti gasind diverse subterfugii ca sa o taie de aici /burse/rude inchipuite/si cel ami adesea sfinta shpaga! doamne cit abni au facut functionarii din amasadele germanie/austriei/italie etc in acei anii...care dupa ridicare te intilneai cu ei in shellul de la nickelsdorff! doamne ce fericiti erau cind reuseau sa treaca de vamesul austriac, ziceai ca nimerit direct in rai, si se intrebau febril unul pe altu: tu? la roma ca am niste tovarasi care au inchiriat o garsoniera, da tu? barcelona ca ma asteapta fata...

euroromanii care au adus/aduc incredibila crestere economica a romaniei cu care isi pun insigne nastasii/isaresti/taricenii etc, care au facut posibila integrearea, care au umplut gradenele de la euro si ne-au re/facut sa ne simtim mindrii ca suntem romani, care cintau imnul precum corurile antice /imn pe care de altfel iubitul nostru pres nu are habar.../, aceasta generatie de euroromanii, cu relele si bunelor lor...

acestei generatii ii reprosez un singur lucru. ca au abandonat romania. poate ca asa si trebuie. poate ca romania trebuie abandonata. poate ca romania trebuie sa dispara.

Ei bine regimul Ceausescu decise-se la un moment dat ca este sub demnitatea noastra daco-romana sa prestam in cadrul CAER (Piata Comuna a statelor comuniste est-europene) doar rolul "declasant" si legendat de "granar" al Pactului de la Varsovia. S-a considerat, si poate ca pe buna dreptate, ca este astrategic ca noi sa producem si sa exportam produse cu o foarte mica cuantificare-adaos tehnologic (materii prime, ori produse prelucrate primar, alimente, etc)  in timp ce statele comuniste "fratesti" produceau bunuri cu volum mic, energointensive, cu valoare intrinseca mai mare...de fapt o forma mascata de exploatare a tarii noastre, valoarea produsa in tara noastra fiind mai greu si cu costuri mai mari obtinuta decat la terti, cu rezultat indirect in subventionarea economiilor convergente pertenere.

Revenind la Ceausescu, acest a decis la un moment dat ca este timpul ca Romania sa se ridice din genunchi la propriu si nu numai la figurat, implementand un plan cincinal pe mai multe serii de trecere a Romaniei din statutul de "tara in curs de dezvoltare" (PIB mic, tara saraca si cu locuitori la limita subzistentei) la una de "tara mediu dezvoltata". Pentru aceasta Romania a avut nevoie de o reconfigurare a economiei nationale de pe profil eminamente agricol pe una preponderent industriala.

A urmat etapa industrializarii din anii 70, la inceput in conditii avantajoase de creditare, pe baza prieteniei artificiale cu americanii lui Nixon, Ford, Carter (ce incurajau astfel o dizidenta a Romaniei in cadrul blocului comunist), iar apoi un ...shoc. La un moment dat la inceputul anilor 80 datoria externa a tarii ajunse-se undeva la peste 10 miliarde de dolari, ceea ce era extrem de mult raportat la puterea noastra de rambursare. Si asta se intampla in conditiile in care toate finantarile respective se regaseau "la leu" in colosi industriali si industrii ultraperformante la acea data, in urbanizarea populatiei, taranii fiind adusi in orase si transformati in muncitori moderni, punandu-li-se la dispozitie aproape gratuit toate facilitatile si logistica (sanatate, invatamant la toate nivelurile, locuinte, locuri de munca, etc)... Cu alte cuvinte fara sa vrea Ceausesc si-a facut-o cu mana lui. Daca lasa tara la fel de inapoiata si primitiva cum o primi-se la "inscaunare", probabil ca intelectualitatea si muncitorimea de prima generatie la oras nu ar fi putut ulterior din cauza "muncilor campului" sa-l fi contestat sangeros in 89... Pentru ca asta s-a si intamplat. Desi o mare parte din criticii sclifositi ai fostului regim isi datoreaza direct-indirect valentele profesionale comunismului (si ce azi si le cuantifica pe bani grei ...de/pe piata) trec cu vederea ca daca nu-i scotea Ceausescu din sate astazi conduceau plugul sau caprele pe brazda...Da ma rog acest subiect il voi trata separat candva.

Revenind, regimul comunist a ajuns la concluzia ca tara platea foarte mari dobanzi la creditele (pentru crestere economica) contractate si ca atare a luat decizia sa le returneze rapid. Decizia a fost buna dar nu prea inspirata raportat la detalii, pentru ca inca Romania nu producea valoare adaugata la un nivel ce sa permita un ritm rapid de rambursare datorii fara efecte coleterale-suferinte in mase. Persistarea in hotararea  rambursarii rapide a fost de fapt inceputul sfarsitului pentru Ceausescu pentru ca strategic-diplomatic nu ai voie sa iei "gloatelor" (vezi Roma antica..) circul si painea...Circul era zero prin omniprezenta liniste (inclusiv la televizor)..astfel ca oamenii au avut timp sa se refugieze in studiu in biblioteci (si asa am ajuns la o generati culta plina de "patapievici" ce astazi braveaza ca si croitorasi viteji de gradul lor de eruditie...in fapt tot pe filiatie ceausista obtinut) iar pe de alta parte "painea" se restrangea, produsele industriale romanesti facute de muncitori nemotivati facuti la comanda (fara traditie in familie) de fosti agricultori reconvertiti, erau pline de rebuturi, deci refuzate la export de catre tari terte, iar banii de rambursare a datoriilor trebuiau obtinuti prin exporturi masive de produse alimentare...

La un moment dat 90% din rezultatele agriculturii socialiste mergeau la export (fiind de altfel apreciate ca naturist-ecologice), dar a aparut incetul cu incetul premisele infometarii populatiei. Oamenii infometati-frustrati, se stie din sociologie ca devin incontrolabili...asa ca desi prin 88-89 regimul Ceausescu a returnat intreaga datorie externa, nu a fost inspirat sa se opreasca la timp, desi a reusit sa obtina cateva miliarde valuta ca excedent, ba mai mult a reusit sa crediteze la randul sau tari de lumea a treia (Libia, Irak) primind in schimb ca dobanzi petrol si alte bunuri...

Cu alte cuvinte daca Ceausescu ar fi fost inspirat ca imediat dupa 88 sa aprovizioneze cu alimente intreaga retea de distributie, pe fondul unor noi cresteri de venituri la populatie (in 89 eu aveam ca organ de control-junior-entrance level 3500 lei ~ 3700 de RON azi, iar media salariala in "clasa muncitoare" se situa undeva pe la 3-5000 lei vechi) mai aveam revolutie ciu-ciu... Dar asa, in conditii "favorizante" nu e de mirare ca tarile cu interese antiromanesti au gasit un mare suport in background-ul national pentru schimbari in forta...antiromanesti...

Subiectul initial, dedus si din titlu s-a vrut insa altul, dar pentru al prezenta trebuia sa explic prin paralelism posibile "deja vu"-uri. Datoria noastra externa a ajuns azi la cote de-a dreptul fantasmagorice ca sa nu spun apocaliptice. Problema nu este neaparat ca s-au cheltuit acei bani cat ca nu s-au investit pentru a fi natural recolectati prin amortismente. Ba mai mult, traim cu o economie pe deficit de multi ani, consumand-importand mai mult decat poate economia sa produca... Cu alte cuvinte la aceasta suma (30mld) toata infrastructura tarii ar fi trebuit sa fie noua si fezabila, o mare parte din economie-industrie-agricultura adaptata noilor provocari ale veacului (incalzire globala, poluare, inechitati sociale uriase) ori acesti bani nu se regasesc defel in piata, totul fiind la noi in stadiu incipient ori mediu dezvoltat... Ei bine "dragii moshului" cei ~ 30 miliarde, sau o mare parte din acestia sunt sursa-obiectul evaziunii, sunt modul prin care asa zisa clasa "self made man" de bogati romani ("top 300" si nu numai, ca multi stau chititi inca..) au parvenit subit. Prin intermediul pozitiilor lor in clasa politica si in administratiile centrale-locale au sifonat la greu toate intrarile financiare, creditele contractate de statul roman ajungand indirect in conturile lor mascate prin off-shore-uri (si ce acum "timid" se intorc in tara sub forma de "bani albi" mascati in mari investitii imobiliare, ori in alte alte ponturi investitionale de mare anvergura)...

Cea mai mare problema nu este atat ca suntem condusi de o clasa politica in mare parte mafiotizata, cleptomana-hoata si major evazionista cat faptul ca respectivii bani vor trebui returnati la dobanzi la mai mult sau mai putin mari de catre noi toti..."shoshonarii". Cu alte cuvinte "ei" s-au distrat si "noi" vom plati nota de plata. In acelasi timp tin sa va anunt stimati interlocutori virtuali ca nota de plata pentru integrarea noastra in UE si NATO inca nu am inceput sa o platim...Ce se va intampla insa cand notele de plata vor converge? Ce se va intampla cand majoritatea familiilor (desi acum tamp si manipulat optimiste) nu vor mai avea ce si cu ce pune pe masa copiilor lor? Vremurile -istoria tinde sa se repete si sa se reconfigureze in interesul "gloatelor" si de aceea consider moral ca noi societatea civila sa militam ca toate averile de dupa 89 sa fie trecute prin filtrul legalitatii, sa fie instituit un regim draconic de control pentru a se evita ushitzele evaziunii si hemoragiei generalizate de plus valoare din/in Romania....Pentru aceasta este nevoie de o noua clasa politica pentru ca actuala nu va fi nicioadat dispusa sa-si taie craca de sub picioare, sa renunte benevol la robinetul cu bani facili-nemunciti... Va fie nevoie de un efort colectiv.... Oricum SUNT SIGUR ca mai devreme sau mai tarziu vocea mea-noastra se va auzi de marea masa si se va achiesa la initiativa... Faradelegea va trebui cumva limitata sau starpita in Romania,chiar daca defetismul mioritic incurajeaza fals mamaliga sa nu explodeze...Dar daca totusi oarecand foamea va reamorsa justitiarismul si nevoia de dreptate? O stanga autentica, solid ancorata in realitile momentului va fi capabila sa adune intr-un manunchi aceste doleante si tendinte. Cu cat apologetii neoliberalismului de jungla vor considera stanga ca vetusta, decrepita, fara viitor ca atat vor avea parte de o mare surpriza intr-un viitor previzibil...

O nou stanga inseamna pe fond un nou PSD (cu afinitati mai mari doctrinare, cu o strategie coerenta de dezvoltare si interrelationare cu societatea, cu o politica judicioasa de resurse umane, cu o oferta ce pe fond sa deserveasca interesul celor multi prin politici publice sectoriale, cu o atitudine profund impotriva furtului institutionalizat si a vanzatorilor de tara)

Este de lucru mult. Faptul ca (daca) oameni ca si noi vor fi cooptati sa supervizeze ori chiar sa implementeze practic aceste principii generoase si umaniste in cele din urma denota gradul de seriozitate si motivare a celor "in charge" in directia crearii a unei Romanii echitabile pentru toti, de la primul la ultimul...

1=

also

SorinPLATON

Octavian Căpîţină din Cluj -Napoca, s-a aflat începând din 13 iunie 1990, în Capitală devenind martorul violenţelor minereşti dirijate împotriva populaţiei civile bucureştene. În cele ce urmează, inginerul Căpîţină relatează cîteva interesante întâmplări ale acelor zile, precum şi despre demersurile sale insistente la Comisia de anchetă a evenimentelor din 13-15 iunie 1990.
"Am văzut năvălirea minerilor pe bulevard şi corecţiile, cu bâtele, aplicate cetăţenilor", afirmă Căpîţină, susţinând în acelaşi timp că aflase despre venirea minerilor încă de la ora 18, în 13 iunie 90, prin intermediul unui şofer angajat al Guvernului României.

Romulus Cristea
-------------

Amintiri despre mineriadă
(în 400 de cuvinte)

In 13 si 14 iunie 1990, am fost la Bucureşti pentru deschiderea primului Parlament post comunist. În seara zilei de 13 iunie eram cu alţi colegi în cabinetul ministrului fără portofoliu, Adrian Moţiu, din guvernul provizoriu Petre Roman. Dl Moţiu urma să vină cu avionul de la Cluj Napoca pentru şedinţa de guvern. Să fi fost ora 18:00, când şoferul ministrului, care se pregătea să meargă după acesta la avion ne-a declarat, spontan: „să nu vă fie frică, că vin minerii, sunt pe drum”. Pe la ora 21:00 a venit şi Adrian Moţiu care s-a dus direct la şedinţa de guvern. Când s-a terminat şedinţa de guvern, să fi fost ora 22:00, Adrian Moţiu ne-a povestit, că s-a hotărât în guvern chemarea minerilor, dar că Petre Roman, prim ministru, nu dorea, nu-i plăcea ideea. Moţiu declara: „să vedea pe el că nu doreşte chemarea minerilor”, dar majoritatea, oamenii preşedintelui, au impus soluţia! (Au impus soluţia la ora 22:00, care se săvârşea, la orele 18:00!)
Eram cazaţi şi cu doi deputaţi PNL (Teodor Vaida şi Marin Balaban) şi am văzut venirea minerilor la 4-5 dimineţa în Bucueşti. De la camera hotelui de pe colţul calea Victoriei cu bulevardul. La toţi ne era frică. I-am chemat, la comisia specială de anchetă, care a organizat-o parlamentul, pentru a depune mărturie. N-au venit motivând că n-are rost. M-am dus singur, şi am depus mărturia unui deputat PDAR , Valeriu Pescaru, membru al comisiei de anchetă. In declaţia depusă am arătat două lucruri:
1) că şoferul ministrului Moţiu, în data de 13 iunie orele 18 (aproximativ) ne-a spus să stăm liniştiţi că vin minerii şi
2) că am văzut năvălirea minerilor pe bulevard şi corecţiile, cu bâtele, aplicate cetăţenilor.
Vicepreşedintele comisiei era un alt deputat PNL, Radu Ciuceanu, pe care l-am întrebat ulterior, care a fost adevăratul mobil al mineriadei. Nu a ştiut să-mi răspundă.
După evenimente sute de bucureşteni au fost arestaţi şi ţinuţi închişi fără judecată. Astfel în data de 30 sau 31 iulie 1990 am cerut, de la tribuna Parlementului „un stat de drept în care să nu mai existe excepţii” şi „o practică juridică fără excepţii şi în cazul lui Marian Munteanu”. Au dat imediat pauză. Această cerere n-a fost susţinută de nimenea altcineva şi a produs stupoare: doi deputaţi de Cluj (Al.Lăpuşan şi Iosif Timen) discutau pe coridor, citez: „Auzi, ce a cerut – să-l elibereze pe Marian Munteanu; Vezi-ţi de treabă n-ai înţeles tu, cum să ceară aşa ceva?” A doua zi cei arestaţi fără judecată au fost, totuşi eliberaţi.

Octavian Căpîţină
Cluj Napoca

Dupa documentarul pe care l-am vazut la TIFF, Improvisamente, l’inverno scorso (despre meandrele concretului si, mai specific, despre parcursul legii parteneriatelor civile – PAC), incep sa cred ca exista o diferenta fundamentala intre democratia noastra si “a lor”. Probabil data de vechime, dar nu numai. Deocamdata, blazarea care i-a cuprins pe romani este de natura sa-i faca pe politicieni si afaceristi sa stea linistiti, orice li s-ar intimpla si orice li s-ar pregati; linistiti cu gindul la “distractia” de la teve, care nu numai ca li se promite, dar li se si aloca, drept obligativitate. De vreme ce nu mai este cool sa fii ingrijorat si angajat in nimic, este mult mai bine sa iei totul a la legere. Si intrucit se intimpla asa, nici politicienii nu se ingrijoreaza cind cineva se ia de ei sau ii satirizeaza, nici televiziunile nu trebuie sa interzica nimic... O viata usoara a comisiilor de cenzori de orice factura, din Romania. [In alta ordine de idei, un prieten a primit recent raspunsul dupa sesizarea pe care a facut-o la CNA in legatura cu o scandaloasa emisiune de stiri de la un mare post national. Verdictul: emisiunea nu a incalcat “legea”. Punct.]

In Italia, insa, nu. Sabina Guzzanti nu mai are emisiunea, diversi politicieni implicati se dau pe dupa deget cind trebuie sa raspunda la intrebari, iar societatea civila (nu neaparat italiana, ci, surpriza, europeana!) dezbate SATIRA. Ce este? De unde pina unde se intinde? Sa-i punem limite? In Franta, intr-o situatie similara, un politician a definit-o ca aflindu-se necesarmente intre niste limite ale bunului simt si bunului gust. Altii spun ca limite, in ceea ce priveste satira, reprezinta o contradictie in termeni. Satira inseamna ingrosare a unor trasaturi/caracteristici, pina devin recognoscibile de catre toti si, ca urmare, prilej de reflectie. Satira limitata, care nu e dusa la extrem, nu poate servi scopurilor sale. Apoi: care sint scopurile satirei? Daca cumva si informeaza, zic italienii care ar interzice-o bucurosi si din viata pe Sabina, atunci nu mai e satira. Daca formeaza opinie publica, atunci e si mai rau. Rolul ei e sa distreze (cam ca la circ, cred ca se gindesc acesti dinozauri...).

Documentarul, insa, ataca problema cam de pe toate fronturile posibile: de la analiza politica a situatiei Italiei (a partidelor, a opozitiei, a coalitiilor...), la o analiza literara si de istoria artei (a fost invocat si personajul desprind din cor, din piesele lui Aristofan, care venea in proscenium si spunea ce credea el despre cetate), la o analiza de politica internationala, cu referiri la Irak si chiar din perspectiva marketingului politic. Bineinteles, dreptul la libera exprimare si ideea de cenzura au fost centrale, insa multitudinea de opinii din jurul interzicerii unei emisiuni care facuse 27% rating si care apoi fusese interzisa reprezinta o adevarata lectie de democratie. E drept, inabusita cu ajutorul mass media...

Pina una-alta, emisiunea Sabinei este anulata definitiv, in ciuda faptului ca, pina la urma, emisiunea a primit decizia ca nu incalca nimic, nu spune lucruri noi, respecta regulile satirei si, de fapt, spune chiar niste adevaruri. In Franta, Peuple Fiction a functionat, bine-merci, chiar cu scene in care un comando de tipul celui din Pulp Fiction se duce la Chirac, il trage la raspundere pentru ca nu si-a indeplinit promisiunile si apoi il ucide. Iar in Anglia... ce sa mai vorbim... se stie si umorul englezesc, si apetitul lor pentru a face misto de oamenii politici.

Ciudat este ca, in Romania, presa nu s-a simtit decit o data amenintata de un politician – in anii 2002-2004, cind Adrian Nastase tindea sa monopolizeze atentia presei si sa impuna niste politici care semanau, probabil, destul de mult cu cele ale lui Berlusconi, pe la inceputurile lui. Oare de ce?

Imagini demonstratii 1990

Film 18 februarie 1990

Film Piata Universitatii-Partea II

Film Piata Universitatii-Partea III

Piata Universitatii Partea IV

Imagini demonstratii 1990

Film 18 februarie 1990

Film Piata Universitatii-Partea II

Film Piata Universitatii-Partea III

Piata Universitatii Partea IV

Nu sunt foarte hotarat cu ce sa incep... am mai multe subiecte in cap care se intrepatrund la un moment dat...

Pai sa incep cu o carte... sau mai bine zis... cu autorul. Pe numele adevarat Eric Blair, George Orwell s-a nascut la 25 iunie 1903, la Motihari (Bengal, India).Obtine o bursa la Colegiul Eton. La 19 ani se angajeaza în politia imperiala birmana, unde functioneaza pâna în 1927. Devine preocupat de literatura. Pleaca în Europa, unde trece prin perioade de mizerie, împartindu-si timpul între Londra si Paris. Scrie inspirat de experientele personale. În 1936, se angajeaza în razboiul civil spaniol, în rândurile POUM (Partidul Uniunii Marxiste), partid trotskist al voluntarilor straini. Devine celebru mai ales pentru "Ferma animalelor", o satira sub forma unei fabule a revolutiei comuniste din Rusia, si "1984", carte considerata o meditatie asupra destinului tiraniei în viitor. A încetat din viata într-o clinica din Londra, la 21 ianuarie 1950, rapus de tuberculoza. Sarim peste "1984" pentru ca e infricosatoare si ne concentram atentia asupra satirei-fabula "Ferma animalelor". Multora poate le pare cunoscut numele, exista si un desen animat inspirat din aceasta carte. Oricare ar fi metoda de scufundare in aceasta satira-fabula , va garantez ca sentimentul va fi acelasi. Pentru cei ce nici nu au vazut si nici nu au citit satira cu pricina am sa incerc sa fac un scurt rezumat. Tiranicul detinator al unei ferme este alungat de catre animale, care elaboreaza un soi de decalog al convietuirii "post tiranice". Una dintre legi ( si cea mai importanta) este "Toate animalele sunt egale". Porcii reusesc sa preia controlul asupra fermei iar restul animalelor sunt din nou in postura de sclavi, chiar mai rau decat inainte. Punctul culminant este atunci cand ,intr-o dimineata, decalogul ( scris pe unul din peretii exteriori ai unui hambar) este completat in dreptul legii "Toate animalele sunt egale" cu adaugirea "dar unele animale sunt MAI egale decat celelalte". Finalul este relativ fericit... animalele se rascoala din nou si inlatura si tirania porcilor (de ce imi da o senzatie de "deja-vu"?)...

DAR PENTRU CAT TIMP ???

Mi-ar placea sa stiu ca v-am starnit macar putin curiozitatea. Este impresionant... credeti-ma. Sau poate sunt eu mai impresionabil...

Poate ca sunt mai impresionabil... sau poate conexiunile pe care le fac eu sunt fictive... si atunci vad altfel lucrurile. Spre exemplu in Rambo ... ultimul... mi-a placut tare mult conflictul dintre abnegatia aducatorilor de ajutoare si resemnarea in cunostinta de cauza a "EROULUI". Mi-a adus aminte de problema romilor din tara noastra... care "TREBUIE INTEGRATI". A urlat o Europa intreaga si si-a pus poalele in cap... DISCRIMINAREEE... RASISTIII... si altele. La momentul respectiv i-as fi invitat cu drag sa locuiasca in comuna Chitila o saptamana... Ia integrati-i voi mah !... Ia sa vad eu cum ii integrati ? Eh... Dumnezeu n-a dormit... mult si uite ca nu i-au luat "europenii" dar s-au autoinvitat romii in vizita pe la Roma... pe la Londra... ma rog... pe unde au putut si ei. Ati mai auzit cuvantul "discriminare" din gura italienilor?... sau a englezilor?... sau a spaniolilor poate ? NU ! I-a integrat careva ? NU ! Incearca sa scape de ei si sunt curios daca vor reusi ... ha ha ha ha... fireste ca NU !

Revenind la animale... pe la inceputul campaniei "electorale" (in fapt o cocina) auzeam niste bufnituri ciudate din televizor. Eu fiind in baie sar ca ars:" Astia renoveaza la ora asta ????" Ei bine nu... nu renova nimeni nimic. Zgomotele veneau de la sutele de caramizi sparte pe pieptul slinos al candidatilor care... ce credeti ca faceau?... PROMITEAU ( ce altceva?). Ce promiteau ? Pai... O CAMPANIE A PROIECTELOR . Asta ce insemna?... Pai tot promisiuni, fireste, dar macar ne promiteau o campanie fireasca, fara tiganie publica, fara budigai fluturati in direct in primetime, fara excremente zburatoare precum torturile cu frisca din filmele mute.

Fac o paranteza pentru ca imaginatia mea a luat-o razna din nou... Ma gandeam asa... cam cum ar arata o campanie electorala in care candidatii sa nu aibe sunet... sa se mascareasca, tiganeasca, spoiasca... etc-iasca... fara sa vorbeasca... ha ha ha...

Revenind la subiect... Au promis campanie curata ! Ce a iesit ? IADUL !!! Normal... ca de-aia suntem romani. Painea s-a pierdut printre secole... dar circul latin a rezistat cu stoicism.

SA REZUMAM, ZIC:

•  Base the Sailor Man a afirmat ca doctorul este calul troian al bunicutei 
• buldogul din dotare a inceput sa latre precum i se canta
• doctorul a amenintat buldogul ca-i face cercurile zgarda si strapungerile clisma,
• "CARE ESTE" a facut spume in stilul caracteristic "care'l are" ca nu sustine nici un DOCTOR indiferent de cate almanahe are la activ, deci ... s-a'nteles ?... maimute oparite !,   
• chiliman in loc sa adune cainii vagabonzi (sau sa manance o gogoasa... ) s-a apucat sa alerge rechini prin sectorul 1 (adevarul este ca la ce canalizare avem nu exclud sa vad dupa ploaie FALCI iesind din canalele ramase fara capac din cauza de FURT).

... iar aceasta insiruire poate continua la nesfarsit.A IESIT O TIGANIEEEE... Dumnezeule... nici faraoana faraoanelor din Stefanesti, cu neamuri in Strehaia, Fantanele, Cojasca si Peris nu ar fi putut genera asa ceva. 

Ca sa nu spuneti ca vorbesc vorbe m-am pregatit cu niste poze.. mai mare frumusetea:  

Aici nu se vede vanatorul... dar El este acolo cu numele... Alt lucru care nu se vede in poza este faptul ca rechinul are o usoara nuanta portocalie... adica... asa lasa sa se inteleaga, JDOOOIIING... una in plina figura Prefectului Mereu Pe Strada.

NEXT 

Aici Prefectul Mereu Pe Strada smulge harponul din mana chilimanului si JDOOOIING... una in mufa adversarului...

NEXT

Aici se vede negru pe alb strapungerea... Bine... acum... asta e parerea "Anal'istilor deontologi"... eu zic ca sunt bastonase si liniute pe caiet de caligrafie TIP II

NEXT

Asta a fost mizeria suprema... daca pot intelege bastarcile in mufa... ei bine... bastarcile in mufa date pe la spate (pidoSnic) imi provoaca SILA. A se observa lipsa de coerenta si stilul "smuls" in care e scris. Maaaaii... ANONIMULE... ne crezi prosti ??? sau vrei ca peste secole mizeria asta sa devina FOLCLOR. Mergi tu frumos la o scoala... clasa a 2-a, "ciordeshte" un caiet... invata sa scrii... si

FUTE O SEMNATURA PE MIZERIA AIA... MACAR ATAT !!!

NEXT

Asta m-a distrat. Era in dreptul unei scoli... deci presupun ca era adresat copiilor... asa ca naivitatea se justifica. DAR chiar si asa fiind... realizatorul si-a dat seama ca pe masura ce cuvintele zburda in fraza ele isi pierd din credibilitate... Dupa cum urmeaza... "VOTUL TAU"... e credibil cat de cat... "E MAI PUTERNIC"... inca rezista asteptand termenul de comparat... "DECAT INTERESELE LOR"... aici pana si font-ul s-a rusinat de gogomania frazei si s-a facut miiic.. mic de tot. Dar in ansamblu... haios.

Trag linie si concluzionez :

DACA EI S-AU ANGAJAT SA ELIMINE TIGANIA DIN ACEST JOC, SI NICI MACAR ATAT N-AU FOST IN STARE SA REALIZEZE... ERA CEVA SIMPLU, CARE NU COSTA BANI (tigania asta a costat ceva, iar sursele fondurilor le voi discuta altadata),NU COSTA NICI MACAR EFORT.LE TREBUIA PUTINA ONOARE...

ATUNCI CUM MAI POATE CINEVA SA CREADA O VORBA, O SINGURA VORBA IESITA DIN RATUL LOR SPURCAT ???

In cadrul manifestatiei pasnica de protest sunt invitati sa participe tinerii cu atitudine civica, jurnalisti, lideri de opinie, reprezentantii organizatilor neguvernamentale, ai partidelor politice etc.

Evenimentul este initiat de catre portalul de stiri UNIMEDIA si este autorizat de catre primaria mun. Chisinau. Pana in acest moment si-au confirmat participarea mai multe partide politice de orientare democratica, jurnalisti si grupuri de tineri cu atitudine civica.

Amintim ca pe parcursul zilei de azi s-a solidarizat organizatiile neguvernamentale de media si reprezentantii partidelor politice de orientare democratica.

Maine, 13 iunie, Timpul de dimineata si Jurnal de Chisinau vor publica cate un anunt referitor la acest eveniment.

Acum ramane ca utilizatorii internet sa dea lovitura! Pentru asta trebuie sa ne organizam. In acest sens, UNIMEDIA face apel la bloggeri sa plaseze pe blogurile lor cate un anunt, in care sa invite vizitatorii sa se solidarizeze si sa participe la manifestatia pasnica de protest de sambata, 14 iunie, incepand cu orele 10.00.

La adresa http://www.unimedia.md/mobilizarea gasiti cateva bannere, care pot fi preluate de orice persoana interesata. In acelas timp, solicitam ca sa ne expediati la adresa info[at]unimedia.md si alte imagini de mobilizare, care vor fi publicate si vor putea fi preluate de catre bloggeri. La actiune!

via

"E-o intrebare simpla, pragmatica, la concret… Se simte clar pe mai toate blogurile din Romania un anti-americanism pe care-l gasesc adesea excesiv si absurd, cu majoritatea exagerarilor si afirmatiilor iesite din pura frustrare." - Cristian Scutaru

Iata ca prietenul meu (daca pot spune asa, avand in vedere ca inca nu am baut nici o bere impreuna si ne-am cunoscut si am discutat doar pe net) ma provoaca sa raspund la intrebarea de mai sus. Postul lui pe aceasta tema incearca sa puna o intrebare care isi asteapta comentatorii.

Ca sa fac o analiza cat de cat obiectiva a ceea ce inseamna americanii pentru noi, pot spune ca trebuie sa ma delimitez de popor. Nu vorbesc din prisma unui reprezentant al poporului, ci parerile pe care mi le-am format se datoreaza cercului meu de prieteni, cunostinte si discutiilor ocazionale cu diferite persoane. Nu pot spune ce crede unul sau altul, ci ceea ce cred eu despre acest subiect.

Totodata, as dori sa fac o delimitare a populatiei pe generatii. Tinerii de azi, generatia noastra (care eram tineri la Revolutie) si parintii nostri.

Pentru generatia a treia- a patra, americanii erau visul si speranta de care nu au avut parte niciodata. Marea majoritate, ii asteptau pe americani ca pe niste salvatori, mai ales dupa atrocitatile comise de comunisti in prima perioada de dupa razboi. Totusi, pentru parintii nostri au existat doua miscari relativ contrare. Una, a comunistilor infocati si a celor care credeau in comunism, care ii priveau cu respect, dar si cu ura pe americani, si cea de-a doua a celorlalti care mostenisera speranta de la parintii lor.

Pentru generatia noastra, americanii reprezentau tot ceea ce este interzis, masini puternice, casetofoane si electronice la care ne gandeam cu drag. In plus, pentru noi americanii erau o forta mondiala ce ne trimitea (ce-i drept cu picatura) filme si desene animate de care ne indragostisem. Orice productie americana, oricat de proasta sau de comerciala ar fi fost ea, era de sute de ori mai buna decat cele doua ore de "Cantarea Romaniei" de la TV.

La venirea Revolutiei, odata cu sfarsitul erei comuniste, noi am crezut ca suntem liberi. Si chiar eram. Liberi sa murim de foame, liberi sa ni se puna capastru de catre vechii comunisti. Cei care si-au dat seama ca ne fura grupul de ex-comunisti am iesit in Piata sa impunem Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara. Acest punct spunea simplu ca cei care au facut parte din forurile de conducere al PCR nu pot fi alesi pe o perioada de 5 ani. Si au venit minerii, end-of-story.

Oricum, pentru noi limba engleza (in dialectul american) a fost foarte importanta, toate miscarile de hipioti, rockeri, havy-metal si multe altele ne veneau de peste ocean. Acum ca sa raspund si la intrebarea din titlu. Noi nu ne doream altceva decat o recunostere asupra a ce reusisem sa facem, o recunoastere asupra greselilor lor, cand ne-au abandonat in bratele Ursului Rosu. In plus, speram ca se lanseze si pentru noi un fel de plan Marshall ca un semn de impacare dupa atatia ani. Dupa un timp, ne-am steptat ca macar companiile private americane sa investeasca mai substantial la noi. Nimic nu s-a intamplat. Ei au venit, cam tarziu si cam putini, cu fonduri prea mici. Ne-au lasat in pace, ne-au uitat, s-au ferit de noi, oricate invitatii si maini le-am intins.

Surpriza lor cea mare a fost abia peste vreo zece ani cand au vrut intr-adevar sa-si intinda antenele economice la noi. Piata nu mai era virgina ca in Cehoslovacia sau Ungaria ori Polonia, aici firmele romanesti crescusera si multinationalele trebuiau sa concureze umar la umar cu ai nostri.

Deci sunt un antiamerican? Nu. Ii iubesc pe americani? Nu. Doar imi sunt simpatici. In calatoriile mele peste ocean am avut placerea sa cunosc atat oameni simpli cat si oficialitati americane. Daca primii erau limitati din punct de vedere cultural si joviali si extrem de saritori, la ceilalti jovialitatea se suprapunea peste o pregatire profesionala de exceptie. Per total, mi-au lasat o impresie puternic pozitiva. Totusi, nu o sa inteleg niciodata cum au putut alege un imbecil ca Bush presedinte.

Pentru incheiere, am pastrat tanara generatie, mare amatoare de bloguri. Aici parerile lor si ale fiecaruia in parte sunt on-line. Ce vor ei de la americani? In mod clar vor sa se rezolve odata problema vizelor, macar cu atat ne sunt datori.

Cocalarii, manelistii, sutii si manglitorii, indiferent de varsta vor de la americani - in mod sigur sa fure in America tot asa ca in Romania de ieri si in Europa de azi. Totusi, s-ar putea sa aiba o surpriza neplacuta cu ofiterii de politie americani. :D

Ni se spune că avem o ţară prosperă, în timp ce datoriile naţionale cresc, inflaţia creşte, tot mai mulţi oameni plec din ţară.

Istoria e făcută mămăligă şi servită aşa cum place Ciorii principale. O limbă inexistentă e întărită de lege din greşeală tot de UE.

Santem o tară care a devenit o înjurătură pentru majoritatea din noi.

Ce se întâmplă? De ce nimic nu se întâmplă? Iarăşi suferirm de fatalismul mioritic?