Se trezeste dis de dimineata. La ora 7 e in picioare. Se uita pe internet, la stiri. Isi face o
cafea. Isi ia scrumiera langa el pe canapea si pachetul deschis ieri la ora
sase. Pana termina cafeaua si stirile o si umple. Deschide putin geamul ca sa
nu umple casa de fum dar nu prea mult sa nu ii fie frig. Afara se pare ca ploua
din ce in ce mai mult. Il doare pieptul dimineata, probabil ca din cauza
tigarilor care cresc in numar si in importanta pe zi ce trece. Dar ii trece
dupa ce isi aprinde o tigara, nu e nici o problema, pana la urma inseamna ca il
doare pieptul doar 10 minute, adica cat are treaba la toaleta. Cum iese de
acolo o si aprinde. Se uita la ceas, parca incearca sa vada cat pierde din zi
cu spalatul. Incearca sa bata recordul. Pe la jumatatea cafelei se gandeste de
ce este el asa de interesat de lume, insa pana la urma isi da seama ca o face
din obisnuinta si in mod special pentru cafea si tigari. Pe la ora noua fara un
sfert e gata de plecare. Se duce la asa zis-a munca. Munceste la un teatru, e
la ghiseul de bilete. Castiga foarte prost. Ia salariul minim pe economie. Dar
macar are intrare libera la un spectacol pe saptamana. Si asta pentru ca se
intelege bine cu tipu care verifica biletele. Vede cand ramane un loc liber si
se duce si el. Acum ruleaza o tragedie greceasca. Se aude ca piesa ar fi foarte
buna. Scapa de la serviciu la ora 5. Teatrul este in centru iar el sta la 6
statii de metrou distanta. Sta intr-o zona cam saracacioasa. Intr-o garsoniera
goala cu un pat si un birou. Mai merge din cand in cand la plimbare in centru.
Nu prea are prieteni asa ca merge singur cel mai des. Se mai intampla sa se mai
intalneasca cu cate un fost coleg de la facultate, pe care ii minte cu
nerusinare de cate ori ii vede. Le zice ca duce o viata foarte buna, ca are o
nevasta si un copil si ca lucreaza intr-o corporatie. Si de fiecare data cand
le zice asta colegii il felicita si incep sa il invite la cina si sa ii ceara
numarul de telefon. El le da alt numar de fiecare data. La ora 5 cand scapa de
la serviciu se duce la magazin sa faca cumparaturi. Nu isi cumpara mai nimic. A
invatat sa fure. Deschide pachete de mezeluri, ia feliile din ele si le pune
intr-o caserola pe care o cara tot timpul la el. Isi mai cumpara cate o sticla
de alcool din cand in cand, inca nu si-a dat seama cum sa le fure. Fura carti
pagina cu pagina pana face cartea intreaga si o leaga el acasa. Sampon, sapun
si pasta de dinti fura la fel ca si mezeluri, deschide flacoanele si toarna in
recipiente de hotel. Cara la el in fiecare zi un termos de 500ml pe care il
umple la restaurantele cu “free refil”. A gasit cateva prin centru, pe langa
teatru care au dozatorul dupa bar, si se duce pe la 6 seara, cand e destul de
gol astfel incat sa nu il vada nimeni, isi umple termosul dupa care o ia inspre
casa. Se aseaza la birou, ia caietul, scrie doua, trei pagini, deschide sticla
de alcool, deschide cartea si isi vede de treaba. Se baga in pat pe la ora 11
se culca si se trezeste a doua zi.

            M-am aplecat de-asupra ceaslovului; litere şi cifre au început să-mi joace în faţa ochilor. O scriere ciudată; litere ebraice arhaice s-au rînduit Kabbalah, apoi textul Zoharului. Sipetele s-au deschis, cristale aruncînd jocuri kabbalice pe cupola şi arcadele încăperii. M-am surprins înconjurat de oameni din toate timpurile, fiecare argumentînd cîte o frază. În această caruselă de voci am petrecut un timp nelimitat. Am înţeles tot ce se vorbea, absorbeam totul, fără discernămînd, undeva în mine făcîndu-se ordine în noianul celor ce m-au inundat.

             Frigul m-a cuprins, opaiţul meu era pe terminate. M-am regăsit pe drumeag în drum spre han, o burniţă rece acompaniîndu-mă. La han după ce m-am încălzit într-o frecţie de spirt, am coborît la un pahar de vin fiert. Între sorbituri hangiul m-a întrebat dacă am găsit răspunsul în ceaslov.

            Corpul uman: El cu păr, apoi fără, în nudutatea depilată.

            Colaj: mîini răsfoind o carte din copertă în copertă.

            Un perete de tablouri: Ea cu peruci > expresia mirării, disperării, consternaţiei, bucuriei, ş.a.m.d., totul pe fond roşu-portocaliu.

            40 de ani de artă picturală ale lui ..., repetiţie a unei teme, maturizare a stilului şi psihologia interpretării.

            Dune în Iran şi un stol de femei în negru – TRIST.

            Pictură abstractă, tehnici sofisticate, colaje, cusături, acryl.

            Lecţia de Pilatis, mingea devenind un Craniu – simboluri ale imaginaţiei.

            Încă o sală: O casă părăsită, o minte părăsită, în sală încă două sculpturi – o viziune sprijinindu-se pe o cupă împietrită, o himeră a nopţii de coşmar şi omul curcan (cu pene şi sacou).

            Artă vizuală, prezentare stil D.J. – interesant, dar obositor vizual.

Am părăsit Muzeul plecînd în studioul unui prieten pictor. M-am trezit în miturile popoarelor, străbătînd Anzii, Sahalinul, Kioto, India, Tibetul, Siberia, Yerusalimul, Grecia, Spania. Eduard Grossman pregăteşte o expoziţie pe teme mitice în primăvară, între timp pregătindu-şi participarea la Bienala de la Veneţia 2009, şi participarea la cîteva expoziţii la N Y, Paris, Lyon, Frankfurt, Toronto.

             Şi într-un final m-am regăsit pe cheiul vechiului Jaffa, aşteptînd Muezinul ce anunţă în mod ciudat şi începerea Săptămînii de Succot.

In momentul aparitiei in librarii, cartea De ce iubim femeile de Mircea Cartarescu a avut un succes aproape neobisnuit. O carticica care nu este nicidecum o capodopera a reusit sa bata mai multe recorduri in ceea priveste vanzarea de carte, fiind vanduta mai bine decat numeroase alte carti celebre din literatura romana si universala.

Este adevarat faptul ca Mircea Cartarescu este probabil cel mai renumit dintre scriitorii romani contemporani , dar pare foarte ciudat ca o cartulie, care nu se apropie nici pe departe de valoarea altor carti ale acestui autor, sa fie mai vanduta si mai citita decat orice alta carte scrisa de el.

Ce anume a constituit succesul acestei carti? Pai, cred ca subiectul abordat in aceste povestiri este unul dintre motivele care au contribuit la cresterea uriasa a vanzarilor. Chiar daca suntem intr-un secol aflat sub puterea banului, o carte care vorbeste despre dragoste pare sa fie inca pe gustul tuturor. La aceasta se adauga si maniera simpla, sau chiar voit naiva, in care Cartarescu reuseste sa prezinte sentimente profunde, camuflandu-le in banal si cotidian. Bucatelele de viata pe care acest scriitor le-a decupat cu atata finete in carte au darul de a face cititorii (sau, mai exact, cititoarele) sa se descopere in aceste povestiri, avand impresia ca in carte este vorba despre ei insisi.

In concluzie, cred ca succesul cartii De ce iubim femeile consta mai ales in impactul puternic pe care l-a avut asupra sensibilitatii oamenilor obisnuiti si in capacitatea de a glorifica si de a scoate viata cotidiana din anonimat.

Cum se termină povestea? Ce este de preferat pentru papagali, căsătoria sau menajul consensual?

Am mai vorbit despre Yasunari Kawabata iar aceasta colectie de nuvele scurte, publicata la editura Humanitas nu face decat sa-i ateste "apartele" in ceea ce priveste atat fondul cat si forma scriiturilor sale. Povestirile din aceasta colectie s-au coagulat la un nivel aproape organic cu ultima carte citita dar sunt totusi atat de disonante si de distante in comparatie cu ceea ce citesc acum (literatura Europeana, contemporana de pe meleaguri france).

Pe de alta parte, aceste cateva nuvele sunt de un mister, o boare de mister mai degraba, si de o melancolie aparte, reusind sa te transpuna cu totul, nu neaparat intr-o Japonie perfect armonizata ci mai degraba intr-o lume a unui amor lin, profund si mereu de o melancolie si o tristete semi-obscura.

Stilistic am avut ocazia sa parcurg cateva nuvele cu o forma si cu teme si motive atent alese si clar definite, putand distinge, printre altele, "masa de toaleta cu oglinda" (avand diferite simbolistici, in functie de povestire) sau "iubirea de animale in relatia cu iubirea de oameni (avand, tot la fel, diferite explicatii).

Se poate observa, de asemenea, in aceasta colectie, o legatura naturala si fireasca (desi uneori autorul folosind stiluri diferite de expunere) si de o senzualitate aparte intre povestirile ce lasau, diferit si totusi la fel, acele stari de iubire somnolenta si distanta, privita oarecum obiectiv si totusi permitand sa fie transmise cu o putere unica.

Hai sa povestesc exact cate putin din fiecare nuvela (in speranta ca nu voi trada nimic din apartele acestora si ca voi putea, la finele acestei, sper eu, scurte prezentari, sa pot recomanda volumul cu sincera credinta ca el va prezenta aceleasi enigme si (ne)intelesuri pentru tine.)

"Dansatoarea din Izu" povestirea care da nu mele volumului si care a primit premiul Nobel pentru literatura este desigur si cea mai europenizata, cea mai clara si cea mai formala dintre toate nuvelele intalnite in acest volum. In ea se vorbeste despre un drum de initiere sau mai degraba, de un drum de cautare a unui sine pierdut. De asemenea, aceasta nuvela este singura care nu se atinge cu mai nimic de celelalte, probabil si datorita faptul ca personajul principal este un tanar intr-o calatorie initiatica si nu un personaj ce priveste intr-un trecut ce se coaguleaza cu prezentul.

"Fantezii de Cristal" este una dintre nuvelele care m-a impresionat cel mai mult, atat din cele citite in acest volum cat si in general. De altfel, nici nu stiu daca aceasta scriere poate fii, pe deplin, definita ca fiind o nuvela deoarece atat stilul folosit cat si povestea in sine este mai degraba un colaj facut din imagini neclare si indecise.

"Elegie" este, pe de alta parte, un discurs direct si atent al unei iubite catre iubitul ei mort. O combinatie de fantastic si real in care personajul-narator expune viata de dupa moarte in diferite teorii, relationand-o cu propria perspectiva si desigur cu sentimentele pentru iubitul ei. O bucata de text ceva mai dificil de parcurs si datorita paginilor nesfarsite de teori contorsionate de catre o iubita indurerata.

"Animale" pe de alta parte, face tranzitia nuvelelor catre un alt plan, acela al realationarii iubirii de animale in comparatie cu iubirea fata de o alta persoana. Dupa cum vei vedea si intr-o alta dintre nuvelele sale, Kawabata desluseste in aceasta nuvela un personaj mai degraba inchis intr-o lume cu animale, datorita neputintei (sau nevointei?) de a relationa cu oamenii. In aceasta imposibilitate se coaguleaza, desigur, si iubirea pentru o femeie si toul se combina cu ciripit de pasari cantatoare ce mor, inevitabil, in mainile grijuli dar neputincioase ale personajului.

"Cantecul italian" este una din cele doua nuvele avand ca axa secundara cel de-al doilea razboi mondial. Aceasta nuvela este, probabil mai mult decat orice altceva, un exercitiu de naratiune, un exercitiu abil si perfect construit in care autorul introduce anumite sentimente pentru a putea coagula toate spiralele insignifiante ale povestirii.

"Sturzul" este o povestire despre iubire si delasare. Despre indiferenta si obsesie, fiind cea de-a doua povestire avand ca subiect pasarile cantatoare, reusind sa aduca o stare de disconfort si dizgratie odata cu derularea unei povestiri "de casnicie" oarecum pierduta printre cantarile unui sturz pentru care, personajul masculin facuse o obsesie.

"Reintalnirea", cea de-a doua nuvela avand ca axa secundara cel de-al doilea razboi mondial, este o alta despre regasire dar, fiind cea mai atent legata de evenimentul istoric mai sus mentionat, este vorba despre regasirea unui eu citadin, multicolor si indecis dupa o perioada de pauza, razboiul oprind oprind totul in loc pentru personajul masculin, principal.

"Luna in apa" este probabil cea mai emotionanta si cea mai romantica dintre toate nuvelele din acest volum, centrandu-se in jurul unei femei care isi pierduse primul sot dupa ce-l ingrijise multa vreme, casatorindu-se la ceva vreme cu un alt barbat. Aceasta, desi primeste tot ce nu primise de la primul tanjeste totusi dupa acesta datorita unei iubiri aparte, aproape inconstiente, organice de care nu se poate desprinde in ciuda anumitor incercari. Aceasta ultima nuvela are o legatura profunda si atent trasata cu "Fantezii de Cristal", amandou prezentand lumea mai degraba prin reflexiile oglinzilor, dezvoltand adevarate teorii spiritual-sentimentale cu privire la aceste obiecte.

Nu am stiut cum altcumva sa descriu aceasta colectie de povestiri. Fondul si forma nuvelelor lui Kawabata sunt atat de aparte, uneori ciudate, clar definite uneori prin neclaritatea lor, introducandu-te intr-o "suspended animation" specifica autorului, incat nu am stiut cum altcumva, decat printr-o descriere scolastica si sper nu foarte rece, sa le prezint pentru a te imbia sa citesti macar cateva dintre nuvelele cuprinse in acest volum (recomand cu multa caldura "Luna in Apa" si "Fantezii de Cristal" desi nici restul nu sunt de lepadat).

P.S. Scuze, am vorbit cam mult.

“Un pahar cu lapte”

VIDEO YOUTUBE

TEXT

Intr-o zi, un tanar sarac care vindea diferite marfuri din poarta in poarta ca sa-si plateasca studiile la universitate, gasi in buzunar doar o moneda de 10 cents si-i era foame.

Decise sa ceara ceva de mancare la urmatoarea casa. Dar nervii lui l-au tradat cand ii deschise usa o femeie superba. In loc sa ceara ceva de mancare, ceru un pahar cu apa.

Ea se gandi ca tanarul parea infometat, asa ca ii aduse un pahar mare cu lapte.

El il bau incet si dupa aceea intreba:

-Cat va datorez?

-Nu-mi datorezi nimic, raspunse ea. Mama mea ne-a invatat ca trebuie sa fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi..

Si el raspunse:

- Va multumesc din suflet...!

Cand Howard Kelly pleca de la casa aceea, nu numai se simti mai usurat, dar si increderea in D-zeu si in oameni deveni mai puternica. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza saraciei.

Dupa cativa ani, femeia se imbolnavi grav. Medicii din satul ei erau ingrijorati. Dupa putin timp au trimis-o in oras. Il cautara pe Dr. Howard Kelly pentru o consultatie. Cand el auzi numele satului din care provenea pacienta, simti in ochi o lumina speciala si o senzatie placuta.

Imediat Dr. Kelly urca din holul spitalului in camera ei. Imbracat in halatul lui, doctorul intra sa o vada. Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat. Se intorase in sala vizite determinat sa faca tot posibilul sa-i salveze viata. Din ziua aceea urmari cazul femeii cu cea mai mare atentie, ea fu operata pe cord deschis si se recupera foarte incet…

Dupa o lunga lupta, ea invinse boala...! Era in sfarsit sanatoasa..! Dat fiind ca pacienta era in afara oricarui pericol, Dr. Kelly ceru biroului administrativ sa-i trimita factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. O recontrola si o semna. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii si o trimise in camera pacientei. Factura a ajuns in camera pacientei, dar ei ii era teama sa o deschida, pentru ca stia ca ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale ca sa plateasca costul unei interventii atat de complicate... In sfarsit o deschise si ceva ii atrase imediat atentia: pe marginile facturii citi aceste cuvinte...

“Platita integral acum multi ani, cu un pahar de lapte”

(Semnat) Dr. Howard Kelly

Ochii ei se umplura de lacrimi de bucurie si inima ei fu fericita si-l binecuvanta pe doctor pentru ca-i salvase viata…

Sa nu te indoiesti ca vei culege ceea ce semeni...

Acum ai doua optiuni:

Poti sa trimiti acest e-mail si sa impartasesti acest mesaj pozitiv sau poti sa-l ignori si sa spui ca n-a ajuns niciodata la sufletul tau..! Nu exista intamplarea…exista o invizibila mana a destinului care reda fiecaruia ceea ce a dat…

.pps tradus de ELENA BURDA

POWER-POINT

poti descarca pps ul de aici: Un pahar cu lapte.pps

SLIDE-SHOW

[slideshare id=621656&doc=unpahardelapte-1222528117107120-9&w=425]

Merge ok.

Plus ca nu putem zări CEALALTĂ PARTE A DIAMANTULUI. Pentru că, așa cum am spus, diamantul e uriaș, iar noi suntem mici. Atât de mici încât nu ne-ar ajunge o viață întreagă sa-l înconjurăm. Astfel, cum am putea știi ce se află în partea nevăzută a prețioasei pietre? Iar Lumina care cade pe el este ATÂT DE STRĂLUCITOARE că nu o putem privi direct. Încercam atunci, să o descoperim, fiecare prin prisma propriei înțelegeri, din unghiul unde ne aflăm în acel moment, în OBIECTELE care acumulează Lumina, dar care nu sunt generatoare de Lumină.

Si, dintr-o data, când ne așteptăm mai puțin, ca-ntr-o eclipsă totală de soare, în acel moment unic în care soarele iese din faza de umbră, Lumina lui poate fi văzuta, o singură fracțiune de secundă, dar cu o intensitate atât de mare încât face lumină și în inimile noastre, și schimbă radical modul în care am privit până atunci faza de (pen)umbra.

Nu știu dacă voi (sau măcar câțiva din cei care citiți acest articol) va regăsiți în aceste cuvinte. Dar poate mă veți înțelege dacă și voi ați trecut prin unele probleme, la rezolvarea cărora vă raportați în același fel ca mine.

De aceea, mi se pare extrem de riscant să judecăm lucrurile, atâta timp cât nu avem înțelegerea imaginii de ansamblu. Nu numai pentru că judecata propriu-zisă este un lucru urât înaintea lui Dumnezeu, ci pentru că această judecată ne va influenta modul de a privi situația, de a acționa, și, implicit, va avea urmări în lucrurile pe care noi le vom schimba prin felul în care vom acționa.

Atenție mare, deci, la aparente. S-ar putea ca după ce noi vom fi terminat de privit, judecat și dăltuit fațetele preferate, Lumina să-și schimbe unghiul sub care cade pe diamant. Si sunt fapte, vorbe și atitudini ușor de iertat, dar greu de uitat. In timp. Fațetele aflate până atunci în umbră, total neinteresante, disprețuite, vor descoperi minunății nebănuite, și nu le vom mai disprețui pentru faptul că păreau insignifiante. Iar cele care pana atunci erau inundate de lumina vor pali și vor scădea în ochii noștri, văzându-le imperfecțiunile "ascunse", orbiți, pana atunci de strălucirea Luminii.

Acest lucru nu s-ar intampla daca am avea dragoste pentru intregul diamant, fara sa selectam cu intelepciunea noastra fatete preferate... Daca am avea intelepciunea de a nu grabi timpul... Si siguranta ca Lumina e cea care-si arunca razele asupra caror fatete doreste Ea, in acord cu pozitionarea noastra, in acel moment, langa diamant... Daca am privi Lumina care-si imprastie cu blandete puterea, astfel incat nici sa nu raneasca, nici sa nu stinghereasca, ci doar sa raspunda la intrebari nepuse inca... in cuvinte

Iar el își înălță capul privind mulțimea, și o tăcere adânca pogorî peste toți. Apoi, cu o voce mare, începu:

• Să te topești și să devii izvor ce susurul în noapte-și cântă;
• Să cunoști durerea prea marii duioșii;
• Să fii rănit de înțelegerea iubirii;
• Să sângerezi de bună voie și bucurându-te
• Să te trezești în zori cu inima întraripată și să înalți mulțumire pentru încă o zi de iubire;
• Să te odihnești la ceasul amiezii și să cugeți la extazul iubirii;
• Să te întorci împăcat acasă la ora amurgului;
• Și, apoi, să dormi înălțând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un cântec de laudă."

Kahlil Gibran.

1 Corinteni 13 in interpretarea lui Marcel Iures

Articol recomandat: aici

Ma intreb cand si-a dat seama Iosif ca viata lui face parte dintr-un plan bine pus la punct de Dumnezeu. In Geneza 45.5 , cand se descopera fratilor sai, el le spune: "Acum nu va intristati si nu fiti mahniti ca m-ati vandut ca sa fiu adus aici, caci ca sa va scap viata m-a trimes Dumnezeu inaintea voastra". Dar sa-si fi dat seama de acest lucru mai devreme? Prin cate incercari trece, Iosif nu se lasa niciodata prada deznadejdei - sau Biblia nu mentioneaza acest lucru - nici cand vede ca propriii lui frati vor sa-l omoare, nici cand e vandut ca sclav, ajungand din preferatul tatalui - rob fara drept de decizie pentru propria-i viata, nici cand din cauza minciunii sotiei lui Potifar e inchis pe nedrept, nici cand paharnicul uita de el, desi (probabil) se baza pe sustinere din partea lui in fata lui Faraon, asa cum il rugase. Si totusi, nu da semne de deznadejde, de depresie si tulburare.

Soarta lui Iosif a fost hotarata de Dumnezeu pentru a-Si scapa (peste ani) poporul de la foamete. Dar cei prin care a lucrat Dumnezeu au fost:

- fratii lui Iosif, care l-au vandut, pentru a ajunge in Egipt (cap. 37);

- Potifar care l-a pus administrator peste averea lui, fapt pentru care Iosif a invatat din mers administrarea afacerilor, ceea ce l-a ajutat cand a devenit prim-ministru la curtea lui Faraon (39.1-6);

- sotia lui Potifar, situatie prin care Iosif a iesit din casa lui Potifar (39.7-20);

- paharnicul care este aruncat in temnita pentru ca Iosif sa ii ticluiasca visurile (40.5-15), facandu-se astfel remarcat de acesta, ca stie sa interpreteze visurile. Dar Iosif sublinianza in vers. 8 ca "Talmacirile sunt ale lui Dumnezeu";

- Faraon, caruia Dumnezeu ii da un vis tulburator, pe care nu reuseste sa i-l talmaceasca nimeni de la curte, astfel ca paharnicul isi aminteste de Iosif si il recomanda lui Faraon pentru ticluirea visului (41.1-14);

- Faraon, care cere sa i se ticluiasca visul. Iosif repeta ca "Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un raspuns prielnic lui Faraon" (41.16). Iosif ticluieste visul spunandu-i ca vor veni 7 ani de belsug apoi 7 ani de foamete in Egipt, si da si solutii pentru rezolvarea problemei (41.25-36);

- Faraon, care il pune mai mare peste toata tara Egiptului, spunand: "Te pun mai mare peste casa mea, si tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie ma va ridica mai pe sus de tine. Faraon a zis lui Iosif: Uite, iti dau stapanire peste toata tara Egiptului." (41.40,41)

Si peste toate acestea, Dumnezeu a fost cu Iosif in Egipt, Iosif aducand prosperitate peste tot unde a slujit, astfel fiind un ajutor de pret in ordine cronologica: la casa lui Potifar (39.2,3,5); in inchisoare (39.21-23); la curtea lui Faraon (41.38,)

Toate aceste lucruri s-au petrecut in 13 ani. A inceput sa istoriseasca visurile pe care le avea, in care el visa ca se ridica deasupra fratilor sai, la 17 ani (37.2) si a ajuns mai mare peste tara Egiptului (sa spunem - in limbaj modern - un "prim ministru") la 30 de ani. (41.46).

In timpul acesta Iosif a dat dovada de:

- corectitudine: fata de Potifar care avea incredere deplina in el, si Iosif a refuzat astfel insistentele sotiei acestuia;

- modestie: prin replica "Talmacirile sunt ale lui Dumnezeu" repetata de 2 ori, si in inchisoare (40.8) si la curtea Faraonului (41.16), dovedind ca nu si-a arogat drepturi si capacitati care nu-i apartineau (putea spune "Eu ma pricep sa talmacesc!" dar nu a facut-o);

- sinceritate fata de ceilalti: i-a spus chiar si pitarului semnificatia visului lui, adevarul, ca peste trei zile Faraon il va omori. Poate in acest fel l-a ajutat, nu pot comenta aici, acesta este un alt subiect;

- intelepciune venita de sus: cu ajutorul lui Dumnezeu, Iosif a invatat din mers sa administreze afaceri, la nivel din ce in ce mai inalt, ajungand din simplu paznic la turme - prim ministrul tarii, om cu putere de decizie si intelepciune in hotararile luate, si teroretic si practic.

Iosif ajunge, deci, la curtea lui Faraon in cea mai importanta functie posibila. Aici Faraon i-o da de sotie pe Asnat, fiica lui Poti-Fera, preotul lui On, cu care Iosif va avea doi fii: pe Manase (Uitare, "caci Dumnezeu m-a facut sa uit de toate necazurile mele" - 41.51) si pe Efraim (Rodire - caci, a zis el, "Dumnezeu m-a facut roditor in tara instrainarii mele" - 41.52).

Iosif se ingrijeste, conform visului pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, i l-a talmacit lui faraon, de umplerea hambarelor cu grane timp de sapte ani, anii de belsug. Urmeaza cei 7 ani de foamete. Cand egiptenii cer sa cumpere grau, Faraon, conform cu "mana libera" pe care i-a dat-o lui Iosif, ii trimite pe toti la Iosif, si le spune sa faca ceea ce spune Iosif. Iosif incepe sa vanda grau din rezervele stranse in hambare.

Foametea se intinde in toata regiunea, pana si in tara Canaanului, in care traia familia din care plecase Iosif: Iacov (numit si Israel), tatal sau, si neamul lui. Acesta isi trimite fiii (pe fratii lui Iosif, toti in afara de Beniamin - singurul frate si de mama si de tata cu Iosif) sa cumpere grau din Egipt, si acestia ajung in fata lui Iosif fara sa stie ca e fratele lor. Iosif, insa, ii recunoaste si pune la cale un siretlic pentru a-si aduce familia in Egipt: ii acuza ca ar fi spioni, ei incep sa povesteasca despre familia lor si amintesc de inca un frate, Beniamin, pe care il au acasa, si atunci Iosif opreste pe Simeon la curte, il pune in lanturi in fata celorlati, si cere, pentru eliberarea acestuia, ca ei sa dovedeasca adevarul spuselor lor, aducandu-l in Egipt pe Beniamin. Le umple sacii cu grane si in saci - fara stirea lor - pune si banii cu care ei ar fi trebuit sa plateasca graul.

Intorsi acasa, povestesc parintelui lor, Iacov, dar acesta refuza sa lase sa plece pe Beniamin: "Voi ma lipsiti de copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este, si voiti sa luati si pe Beniamin" (42.36). Ce mare trebuie sa fi fost durerea acestui tata, sa isi piarda 2 fii, si sa trebuiasca sa renunte si la al treilea. Pentru ca, foametea intetindu-se si graul terminandu-se, dupa un timp Iacov este nevoit sa accepte ca fiii lui sa plece din nou in Egipt, de data aceasta cu Beniamin, caci altfel Iosif nu i-ar fi primit. In cele din urma Iosif le spune adevarul, si ii cheama pe toti in Egipt: trecusera doar 2 din cei 7 ani de foamete.

In capitolul 45, la versetul 16 mai este un lucru frumos: "S-a raspandit vestea in casa lui Faraon ca au venit fratii lui Iosif; lucrul acesta a placut lui Faraon si slujitorilor lui." A placut intr-atat de mult incat i-a invitat pe toti sa vina sa traiasca in Egipt: "Faraon a zis lui Iosif: "Spune fratilor tai: "... luati pe tatal vostru si familiile voastre, si veniti la mine. Eu va voi da ce este mai bun in tara Egiptului, si veti manca grasimea tarii [...] Sa nu va para rau de ceea ce veti lasa; caci tot ce este mai bun in tara Egiptului va fi pentru voi.""(45.17,18,20).

Ce inseamna sa ai un nume bun, sa faci cinste lui Dumnezeu! Datorita credinciosiei si intelepciunii lui Iosif, Faraon i-a acceptat intreaga familie: Iacov si familia lui au numarat 66 de suflete, fara a numara nevestele fiilor lui Iacov (46.26). In total 70 de persoane (46.27) - cu exceptia lui Iosif, care era in Egipt - au intrat in Egipt, la chemarea lui Iosif. Din pozitia inalta in care se afla, Iosif isi permite sa negocieze cu Faraon si sa-i ceara pentru neamul lui cea mai buna zona din Egipt: Gosenul (47.6). Israelitii vor ramane in Egipt timp de 400 de ani robiti si apasati greu (15.13) sub urmatorii Faraoni. Prin Moise avea sa-i elibereze Dumnezeu.

Avem multe de invatat de la Iosif: a fost perseverent, credincios atat lui Dumnezeu cat si stapanilor la care a slujit. Ne-am dori toti sa avem rezultatele lui Iosif, dar suntem dispusi sa platim pretul? Sa ne incredem in Dumnezeu si la greu, sa nu disperam, si sa ramanem drepti cand lumea ne judeca stramb? 

            Alergăm, ne zbătem, şi uităm să savurăm viaţa. Uităm să ne bucurăm de linştea unui apus de Soare; nu ne vedem copiii căci plecăm în zori şi ne întoarcem seara, apoi constatăm că deja sunt la casele lor. Concentrăm totul la sfîrşit de săptămînă şi în scurte concedii, restul timpului zbătăndu-ne să ţinem pasul cu moda americană: o casă mai mare, un frigider mai mare, o maşină mai mare, o vacanţă mai colorată.

            Am coborît din această caruselă, ocupîndu-mă mai mult de spirit. Sunt mai cîştigat, căci mă bucur de briza mării, de şuşoteala valurilor, de amurgul arămiu. Viaţa m-a învăţat să privesc partea plină a paharului, iar spiritul conacului îmi dă dreptate.

            Cu actuala criză spiritul European va prelua conducerea economică, ponderînd idealul american, în cel al asigurărilor statale asupra sistemului tranzacţional. Moderarea va duce la reinstaurarea unei creşteri ponderate dar sigure, iar eficienţa "americană" va fi reevaluată în lumină europeană, în prevederi şi modele de lungă durată.  

            Voci zglobii aduc coşuri de răchită cu fructe de pădure, doamnele revenind agale cu ciuperci puse pe crenguţe de brad. Eu îmi întrerup cugetarea, pregătind barbeque, în stil sud-american. Apoi ne aşezăm cu toţii în jurul bucatelor fără a ne grăbi, savurînd după-amiaza blîndă de toamnă.

Ismaelitii il duc in Egipt si il vand ca sclav lui Potifar, dregatorul lui Faraon.

(de ce tot folosesc termenul de "Faraon" si nu articulatul "faraonul" asa cum ar fi corect dpv gramatical? Pentru ca in Egiptul antic "Faraon" era titlul purtat de toti conducatorii, fiecare la randul lui. Este un nume propriu, nu substantiv comun, desi pare ca "intrerupe" fraza)

Revenim la Iosif.  Dar "Domnul a fost cu Iosif" (39.2) si el prospera. Din pozitia de sclav - un om la dispozitia stapanului, cu drept de viata si de moarte asupra lui, Iosif ajunge mai mare peste toata casa lui Potifar: un administrator in mana caruia stapanul si-a lasat toata averea, neavand alta grija decat painea pe care o manca (39.6).

Ne referim aici la Potifar: "un om de la curtea lui faraon, comandant al garzii" (39.1). Potifar este un om bogat. Administrarea averii lui, lasata acum total in mainile lui Iosif, nu insemna doar maturatul prin curte. Insemna aprovizionari, cheltuieli, organizarea cheltuielilor, admininstrarea peste slugile din casa, probabil si "relatii cu publicul", adica se ocupa de tot ce tinea de Potifar, de imaginea lui, organizare de intalniri, etc. , pentru ca "egipteanul a lasat in mainile lui Iosif tot ce avea, si n-avea alta grija decat sa manance si sa bea" (39.6). Iosif a "plecat" de la turma de animale de acasa, un tanar simplu de 17 ani (37.2) si a invatat "din mers", a deprins tot ce era nevoie sa stie pentru a administra averea egipteanului. Dumnezeu era cu el si l-a sprijinit. Cum a raspuns Iosif bunatatii lui Dumenzeu? Simplu, asa cum ii statea in putere sa o faca: prin credinciosie, fiindu-i credincios lui Dumnezeu. Nu a abdicat de la principiile sale, de la ACELE PRINCIPII PE CARE LE ȘTIA CA SUNT ALE LUI DUMNEZEU.

Intervine aici "episodul" cu ispita lui Iosif. Doresc sa va recomand din tot sufletul o serie de trei predici audio foarte bune. Pentru cei ce ati trecut printr-o ispita, sau treceti chiar acum, dar si pentru crestinul care acum e bine-mersi: ai grija la starea ta cu Dumnezeu. S-ar putea ca intr-o zi sa treci printr-o incercare de genul asta, care este hotaratoare, determinanta pentru viata ta vesnica. Nu sunt cuvinte mari. Nu te juca cu vesnicia! Am citit pe site-ul http://www.rcrwebsite.com un set de predici foarte bune, nu doar "predici" ci un indrumar practic, pas cu pas, foarte util pentru un credincios. Ti le recomand din tot sufletul.

Grupul de predici se numeste "ISPITA LUI IOSIF" iar cele trei predici sunt bazate pe cartile scrise de James Montgomery Boice (3 episoade de citit sau ascultat in ordine cronologica sunt: Cand vine ispita; Pacatul impotriva omului, pacatul impotriva lui Dumnezeu; Dar daca pacatuiesc?)

Intra aici si poti descarca aceste trei predici "Ispita lui Iosif" (primele trei din lista) in format text pentru a le citi, le poti asculta online, sau descarca in calculator in format mp3.

Voi trece peste "episodul lui Iosif" cu sotia lui Potifar, pentru ca in aceasta serie de predici este FOARTE BINE infatisat, atat din punct de vedere psihologic, ca traire-gandire, cat si ca indrumare si ghidare, care sunt pasii practici prin care sa iesi dintr-o situatie care nu e curata in fata lui Dumnezeu.

In urma acestui "episod" Iosif este aruncat in inchisoare, nevinovat. Dar cand esti curat inaintea lui Dumenzeu, El nu te paraseste. El oricum nu te paraseste NICIODATA, si are pentru tine mai multa dragoste decat iti poti imagina, dar cand nu ai gresit si i-ai sustinut Lui cauza, cu atat mai mult te sustine si El pe tine.

Ai experimentat vreodata acest lucru? Sa fi nedreptatit pentru o problema si, desi fara nici o vina, sa suferi? Asa-i ca acel lucru apoi s-a intors in favoarea ta? Asa-i ca Dumnezeu a intors in asa fel lucrurile incat sa fie spre Slava Lui si lucrarea Lui sa mearga inainte? Intr-un fel El te-a "razbunat" fara sa faca (neaparat) rau persoanei care te-a nedreptatit. Te-a "razbunat" printr-o rasplata care nu ar fi venit daca nu ai fi stat ferm pe picioare, aparand principiile lui Dumnezeu.

Exact asa a intampinat si Iosif: este aruncat in turn, inchis pe nedrept, dar "Domnul a fost cu Iosif si Si-a intins bunatatea peste el. L-a facut sa capete trecere inaintea mai marelui temnitei. Si mai marele temnitei a pus sub privegherea lui pe toti intemnitatii care erau in temnita. Si nimic nu se facea acolo decat prin el. Mai marele temnitei nu se mai ingrijea de nimic din ce avea Iosif in mana, pentru ca Domnul era cu el. Si Domnul ii dadea izbanda in tot ce facea" (39.21-23)

Iosif pare sa ajunga astfel... din rau in mai rau... din pozitia de sclav ajunge intemnitat... Dupa ce cunoscuse succesul in casa lui Potifar. Dumnezeu il invata si cu binele si cu raul. Acum e in inchisoare, si are de-a face cu oameni care nu mai au nimic de pierdut...

Iata ce puteti citi pe site-ul Asociatia Consilierilor Crestini din Romania despre psihologia celui din inchisoare:

"Despre personalitatea antisociala, Bus (2005) surprinde foarte bine faptul ca infractorul are o personalitate psiho-morala deficienta. [...] Procesele volitive functioneaza la ei in mod normal, continutul lor se indreapta spre actiuni conflictuale in raport cu societatea, spre actiuni antisociale. Atitudinea  negativa fata de munca, lipsa unor preocupari sustinute care sa dea un scop mai consistent vietii, provoaca la infractori o stare de continua neliniste, de nemultumire de sine, o continua stare de irascibilitate. Aceasta neliniste, precum si lipsa notiunilor de Dumnezeu, mantuitorul, alimenteaza tendinta, elaborata in cursul vietii lor, spre vagabondaj si aventuri, ceea ce le convine foarte mult deoarece le favorizeaza activitatea infractionala.

Traind in conflict cu constiinta si actionand mereu impotriva ei si a lui Dumnezeu, prin succesele obtinute in activitatea infractionala devin increzuti, orgoliosi, supraapreciindu-se si ajungand la manifestari de vanitate, adeseori puerile… "avand mintea intunecata, fiind straini de viata lui Dumnezeu, din pricina nestiintei in care se afla in urma impietririi inimii lor. Ei si-au pierdut orice pic de simtire, s-au dedat la desfranare, si savarsesc cu lacomie orice fel de necuratie" (Efeseni 4: 18,19). Infractorul se simte mereu in continua aparare legitima fata de societatea care refuza sa ii ofere de buna voie ceea ce capriciul lui de moment pretinde. O trasatura fundamentala a caracterului sau este minciuna.

Lipsa unui microclimat afectiv, eschivarea de constrangeri social-morale, lipsa unor valori etice catre care sa tinda, il fac pe infractor indiferent fata de viitor, isi imprumuta o atitudine de totala nepasare fata de propria-i soarta. [...] Termenul sociopat, dupa cum a fost el descries de Cleckley (1976) include urmatoarele trasaturi: sarm superficial, lipsa de anxietate, iresponsabilitate, nesinceritate, lipsa remuscarilor, impulsivitate, egocentrism si imposibilitatea de a invata din experienta. Un credo al personalitatii antisociale poate fi reprezentat de sintagma: “eu cred ca…, de aceea asa stau lucrurile”. Astfel de indivizi sunt 100% siguri de adevarul punctului lor de vedere si 100% siguri ca deoarece ei doresc ceva, trebuie sa si obtina acel lucru (Bus2005). Daca sunt 100% siguri ca o regula este proasta, nu trebuie sa i se supuna - aspect demonstrat in experienta personala. Pentru ca au incredere ca pot preantampina orice consecinte negative, sunt 100% siguri ca acestea nu se vor intampla."

sursa: Iosif Pintican - Formarea consilierului crestin in contextul psihologiei judiciare, articol publicat pe site-ul Asociatia Consilierilor Crestini din Romania, de aici

continuare aici: Iosif si fratii sai (partea 3 din 3)

            Cu un fîlfîit obosit helicopterul a aterizat în craterul meteoritic, undeva în Amazonia. Îmi dau seama că am reuşit să aterizez în loc să mă prăbuşesc. Zgomotul rotorului a fost înlocuit de jungla ce mă înconjoară.         Prins în mrejele nopţii, mă trezesc într-o lume care nu-mi aparţine. Sunt într-o atmosferă diafană, păşind pe ceva moale de elasticitatea gazonului. Mă mişc fiind îmbrăcat într-un hallou, înţeleg că este aura-mi protectoare. Văd făpturi de forme bizare, pe care le salut cu o înclinare uşoară a capului. Intru în acest flux, lăsîndu-mă îndrumat. Cu toţii ne îndreptăm spre centul unui crater mai adînc, ce coboară lin. Sus pe bolta "celestă" apare o lumină ceva mai intensă decît cea a Lunii terestre. O platformă coboară din acest "astru", şi ne ridică pe toţi (un ascensor imens); de fapt suntem transferaţi. Sunt luat în primire de o înfăţişare care mă învită într-o încăpere, unde deşi stau comod pe o sofa, mă simt studiat. Sunt servit cu delicatesuri, şi înfăţişarea îmi spune că pot renunţa la aură. Continuăm discuţia, în mod discret încercînd să înţeleg unde mă aflu. Sunt pe o navă de cercetare, totul fiind computerizat, pentru mine construindu-se imaginile făpturilor ciudate. Nici măcar nava nu este mare, numai proiecţia-i holografică. Amfitrionul pe care-l numesc Bizar, mă studiază, spunînd că nu reuşeşte să mă catalogheze sufleteşte în noianul de date pe care le are despre Terreştrii, care sunt studiaţi de mii de ani. Terra a fost vizitată de mii de ani de civilizaţii constituite pe alte Galaxii, civilizaţii care continuă să ne viziteze; de la un timp încoace, timp terestru ce coincide cu anii 1950 vizitîndu-ne numai nave fără echipaj.

            Galaxienii lui Bizar, n-au intervenit nici o dată, numai au constatat. Am încercat să aflu ceva despre viitorul evoluţiei noastre, dar am rămas fără răspuns. Printre puţinele lucruri pe care am fost lăsat să le percep şi cumva să le înţeleg în adîncurile mele este influenţa lumii cristalelor asupra dezvoltării şi terapeuticii pămîntenilor. Formarea cristalelor înglobează energiile formării Terrei, şi influenţeză pînă azi caracterul, sistemul imunologic şi metabolic al fiinţelor vii. Pe Umani, cum m-a catalogat Bizar, cristalele ne influenţează şi sufleteşte-spiritual, şi asta în funcţie de Zodia Astrală în care am venit (sau revenit sufletşte)  pe Terra. Aşa cum cristalele ne influenţează şi lumina ne influenţează, Aura-Soma denumindu-se pînă azi terapia pe bază de culori.

El consideră că un Umanoid nu se naşte, ci este procreat, alegîndu-şi timpul şi "părinţii" terreştrii. Cristalele adecvate Zodiei Astrale a procreerii ajutînd Umanoidul în caz de slăbiciune (boală terrestră), slăbiciune sufletească, spirituală, ş.a.m.d. să se refacă  Efect similar avînd şi  luminile Zodiei Astrale.

            Un zgomot ciudat m-a trezit. O echipă a venit să repare helicopterul, pe mine readucîndu-mă în aşa zisa "lume civilizată".