planul-lui-dumnezeu « WordPress.com Tag Feed

Secretele "Saptamanii Mari!"(1)

laurentiu — Sat, 19 Apr 2008 11:26:58 +0000

Maine vom intra in "Saptamana Mare", numita asa datorita concentrarii masive de evenimente care vor culmina cu moartea si invierea Domnului Isus.

Isus implineste Intr-un mod special planul lui Dumnezeu, in ultima saptamana din viata Lui.

37% din cartea evanghelistului Marcu prezinta ultima saptamana din viata lui Isus, capitolele 11 - 16. 10 capitole din cartea Luca descriu urcarea lui Isus la Ierusalim, 47%. Un sfert din cartea apostolului Ioan descrie o noapte din viata lui Isus, capitolele 13 - 18. De ce aceasta atentie deosebita asupra ultimei saptamani? Pentru ca Fiului Omului a venit sa caute si sa-i mantuiasca (prin moarte) pe cei pierduti.

Au fost cel putin doua lucruri care puteau distruge lucrarea lui Isus de a ne mantui: 1) moartea Sa inainte de timpul stabilit de Dumnezeu. Isus trebuia sa moara de Pasti, nici inainte, nici dupa. El era Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii, iar conform Exod 12:5-6 mielul trebuia sacrificat de Pasti, inspre seara; 2) moartea Sa in alt mod decat cel stabilit de Dumnezeu - prin crucificare; in Ioan 3:14 Isus profeteste ca va muri crucificat ("va fi inaltat"). Acesta e motivul pentru care diavolul a incercat de nenumarate ori sa-l omoare inainte de cruce. Si asta a incercat sa faca si in Saptamana Mare.

Isus isi planifica amanuntit ultima saptamana. Foloseste limbaje si semne codificate, pentru a-si duce la indeplinire planul. Luca 19:31- se cunostea cu proprietarul magarusului pe care avea sa intre in Ierusalim, stabileste cu el un limbaj codificat. Luca 22:10 "un om ducand un ulcior de apa", se foloseste de semne codificate, pentru ca in acea vreme femeile carau apa. Se cunostea cu proprietarul casei unde avea sa manance Pastele. Acesta probabil era un ucenic de-al sau foarte bogat. Se cunostea cu proprietarul gradinii Ghetsimani, care nu era o gradina publica, ci "un loc ingradit" (Matei 26:36). Fiind proprietate privata, e clar ca Isus a avut acceptul proprietarului cand a intrat in ea.

Toate aceste amanunte confirma importanta majora pe care Isus o acorda ultimei saptamani. Isi pregateste intr-un mod amanuntit si meticulos "ultimul drum." Toate acestea pentru a se asigura ca nimic nu se interpune intre El si crucea unde trebuia sa moara pentru mantuirea omenirii.

Am putea muri pentru Domnul? Dar să trăim şi să luptăm pentru El, am putea?

ionatan — Mon, 24 Mar 2008 16:17:21 +0000

[googlevideo=http://video.google.com/videoplay?docid=9063201065870529544]

Am asistat aici şi aici la secvenţe din filmul Quo vadis în care erau prezentate clipele martirizării creştinilor în arenele romane. Cumplite clipe... Ne-am recules, privindu-le, ne-am întrebat şi ne-am răspuns, am pus în balanţă mintea, inima, voinţa şi sentimentele noastre, credinţa, nădejdea, dragostea noastră... Oare noi am putea muri pentru Domnul nostru? ne-am întrebat...

Dar oare cât de apţi suntem să trăim pentru El? Să luptăm şi să învingem pentru El?

Scena prezentată acum e una "tare" de tot! Poate cea mai tare scenă din carte (am citit-o prima dată acum 40 de ani), filmul nu reuşeşte atât de bine.

Apare Ursus, sclavul frigian al Ligiei. Adoptă atitudinea de dedicare si de încredere în faţa morţii care îi caracterizează pe creştini.

Apoi apare Ligia, legată pe spinarea taurului. Este foarte bolnavă. Fusese inventat un adevărat spectacol pentru moartea lor...

În tribună, Vinicius, care Îl primise pe Domnul şi mărturia creştină şi o iubea mult pe Ligia, se roagă.

Ursus luptă pentru stăpâna lui. Întotdeauna un creştin adevărat va lupta pentru cei dragi, cu toată puterea lui. Iar Dumnezeu nu va sta degeaba.

Creştinul va lupta mai puţin pentru bunăstarea proprie, mai puţin pentru siguranţa proprie, cât pentru ceilalţi, pentru cei pentru care Dumnezeu l-a făcut responsabil.

Vinicius, în tribună, luptă în rugăciune pentru iubita lui. Dumnezeu luptă pentru ei toţi. Planul Său este salvarea lor, dar ei trebuie să lupte. Şi trebuie să lupte în Hristos! "Hriste!" strigă Vinicius în rugăciunea lui.

Când Ursus doboară taurul, Vinicius merge lângă cei doi, descoperindu-şi credinţa şi iubirea. Mulţimea rămâne impresionată şi pledează pentru viaţa celor trei. Nero este forţat să se conformeze.

Tu ce ai face pentru cei dragi ţie?

Hristos S-a născut

discipol — Fri, 21 Dec 2007 01:13:07 +0000

De ce S-a făcut Hristosul lui Dumnezeu om? Răspunsul la această întrebare este următorul: Hristos S-a întrupat pentru ca să moară pentru cei care urmau să creadă în El. Un astfel de răspuns implică luarea în discuţie a lucrării Lui. Această lucrare este în strânsă legătură cu cine este El de fapt; iar întrebarea: „Ce a făcut El?” comportă în mod inevitabil explicarea naturii Sale unice de Dumnezeu-om. Am putea spune că natura Domnului Isus conferă sens lucrării Sale, iar lucrarea Sa, centrată în ispăşire, este singura temelie solidă a învăţăturii despre Persoana Sa.Dumnezeu S-a făcut om în Hristos, deoarece numai cineva care era atât Dumnezeu, cât şi om putea realiza mântuirea. Întruparea Lui scoate în evidenţă valoarea pe care Dumnezeu o conferă vieţii umane. Viaţa a fost declarată valoroasă prin creaţie, dar păcatul a afectat-o. Întruparea, venind tocmai în miezul istoriei păcatului omenesc, indică faptul că Dumnezeu nu ne-a abandonat, ci ne iubeşte şi ne preţuieşte chiar şi dacă am căzut în păcat.Întruparea Domnului nostru mai realizează încă două lucruri.În primul rând, ne arată că Dumnezeu poate să ne înţeleagă şi să fie alături de noi, fapt care ar trebui să ne îndemne să ne apropiem de El în rugăciune.În al doilea rând, întruparea oferă un exemplu despre modul în care omul ar trebui să trăiască în această lume. Petru vorbeşte chiar şi despre răstignire în aceşti termeni: „Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui” (1Petru 2:21).Însă, ispăşirea este adevăratul motiv care stă la baza întrupării. Autorul Epistolei către Evrei redă acest lucru cu claritate (Evrei 10:4-7). În continuare, autorul mai spune că atunci când Domnul afirmă că vine să facă voia lui Dumnezeu, această voie trebuie înţeleasă ca oferirea unei jertfe mai bune. „Prin această `voie` am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna” (Evrei 10:10).Găsim aceeaşi explicaţie şi în Matei 1:21. Domnul Isus Însuşi a vorbit despre suferinţele pe care trebuia să le îndure (Marcu 8:31; 9:31), făcând legătura între succesul misiunii Sale şi răstignire (Ioan 12:32). În câteva locuri din Evanghelia după Ioan se vorbeşte despre răstignire ca fiind „ceasul” hotărâtor pentru care Domnul Isus a venit pe pământ (Ioan 2:4; 7:30; 8:20; 12:23, 27; 13:1; 17:1).Mai mult, moartea Domnului Isus constituie tema centrală a Vechiului Testament; în primul rând, privitor la semnificaţia deplină a jertfelor (care stă la baza Legii), iar în al doilea rând, privitor la profeţii care se concentrează din ce în ce mai mult asupra venirii unui răscumpărător. Isaia 53 şi alte texte din Vechiul Testament vorbesc despre suferinţa Eliberatorului care va să vină. În Epistola către Galateni, apostolul Pavel ne învaţă că însuşi Avraam, care a trăit înainte de darea Legii şi de profeţi, a fost mântuit prin credinţa în Domnul Isus (Galateni 3:8;16). Mântuitorul i-a învăţat pe cei doi ucenici demoralizaţi, care erau în drum spre Emaus, că Vechiul Testament a prezis moartea şi învierea Lui (Luca 24:25-27). În lumina acestor texte şi a multor altora, trebuie să spunem că ispăşirea săvârşită de Domnul Isus este motivul care stă la baza întrupării. Este explicarea dublei Sale naturi şi punctul central al istoriei biblice şi al istoriei lumii.Câteva concluzii rezultă din această explicare a întrupării.În primul rând, potrivit Scripturilor, Golgota, şi nu Betleemul reprezintă centrul creştinismului. Unii teologi susţin că întruparea, adică identificarea lui Dumnezeu cu omul, este lucrul cel mai important, iar ispăşirea este un fel de rezultat al acesteia. Dar, potrivit învăţăturii Sfintelor Scripturi, Dumnezeu S-a făcut om pentru că a fost nevoie ca Dumnezeul-om să moară pentru mântuirea noastră. Prin urmare, semnificaţia crucială a ieslei din Betleem constă în faptul că este una dintre etapele prin care Fiul lui Dumnezeu a trecut pentru a ajunge la crucea de pe Golgota.În al doilea rând, dacă moartea Domnului Isus pe cruce este adevărata semnificaţie a întrupării, atunci nu există evanghelie fără cruce. Crăciunul în sine nu constituie evanghelia. Viaţa Domnului Isus nu constituie evanghelia. Chiar şi învierea, oricât este de importantă în plan general, nu constituie evanghelia în sine, deoarece vestea bună nu este numai că Dumnezeu S-a făcut om, nici că Dumnezeu a vorbit pentru a ne arăta cum trebuie să trăim şi nici că moartea, marele nostru duşman, a fost înfrântă.Mai degrabă, vestea bună este că problema păcatului a fost rezolvată (învierea este o dovadă); că Domnul Isus a suferit pedeapsa în locul nostru, astfel încât noi niciodată să nu mai trebuie să o suferim; şi că prin urmare, toţi cei care cred în El să aibă nădejdea că vor ajunge în ceruri.În cele din urmă, aşa cum nu poate exista evanghelie fără ispăşire, ca raţiune a întrupării, tot astfel nu poate exista viaţă creştină fără ea. Fără ispăşire, tema întrupării devine un fel de îndumnezeire a omului, care duce la aroganţă şi îndreptăţire de sine.