Asa... merg ca omu dreq pe strada ca am prins din nou cateva ore libere intre zilele de prezentari, de data asta nu in Los Angeles ci mai aproape de noi romanii :) si ma plimb ca un om complet normal care vrea doar sa se relaxeze in timp ce merge frumos pe strada si se uita frumos la lume, la magazine, la parcuri... plm chestii minore dar care mi-emi fac ziua frumoasa! Vad un magazin de mancare organica, intru fiindca visam la oatmeal (ceva facut din grau ce mananc in Los Angeles sau in general in SUA, e mic dejun la ei si e foarte consumat si delicios) dar normal ca nu am gasit asa ca mi-am cumparat o budinca de zahar ars :). Ies de acolo, scot budinca si ma apuc sa savurez cu tot corpul meu dependent de dulciuri. Totul e bine, merg cateva sute de metrii si trece un libidinos pe langa mine, sa-i zicem Libidinosul Nr.1 care se decide sa se apropie foarte tare de mine, si sa-mi sopteasca in ureche (va dati seama ce aproape trebuia cretinu sa mearga dupa mine) si-mi zice: Ar trebui sa ma lasi pe mine sa te hranesc. :O Eu sa-mi vars stomacul cu tot cu budinca care INCERCAM s-o savurez cand l-am vazut. Unu era urat cu spume frate, dar era si asa cu pielea si parul foarte gras, bllleeeaaaahhh dezgust total bai. M-am enervat si-au inceput sa-mi iasa flacari pe urechi dar am decis sa merg mai departe fara sa zic nimic.

In fine... merg si trec peste faptul ca un jegos tocmai mi-a facut ziua mai... scarboasa, si ghici ce? Ma duc sa iau un metrou pana la un parc mare care-mi place mie foarte mult si de fiecare data cand sunt acolo ma duc si lenevesc pe iarba si citesc diferite carti (depinde ce citesc la momentul ala). Ma pun pe banca de lemn care sunt sigura ca e de sute de ani acolo si ma gandesc la cati oameni au stat pe ea, si cate a vazut bancuta aia, cati actori sau muzicieni, sau indragostiti au stat pe ea cand vine altul cu pantalonii sub cur cu tot felul de latze atarnand dupa el care ma intreaba direct daca vreau sa ies cu el. Baaaaiiii era sa-mi dau drumu pe mine de la ras. M-am uitat la el si-am inceput sa rad in hohote si cu o privire de: "Te-ai uitat la tine inanite sa vii?" Si-i spun ca NU!!! La care el incepe: "Dar de ce? haide ca eu am si loc de munca, platesc cheltuieli sunt responsabil..." Eu: "Hai frate lasa-ma sa-mi astept trenu linistita, nu sunt interesata.." La care el (aici vine bomba): "Haide ca am bani sa te intretin, uite am si telefon celular :) " La care eu sa pic de pe bancaaaaa!!!! :O :O :O OMG!!! Nu-mi venea sa cred ca ala era serios fraaateee!!! Ce pula mea, au iesit libidinosii dintr-un dulap si-au dat buzna pe strazi? Zici ca am avut lipici la ei ieri sa-mi bag.... ceva, orice ca incepeam sa fac spume de draci...

In fine, pleaca Libidinosul Nr.2 si vine trenu, ma urc linistita, ajung la destinatie, ma dau jos, si merg din nou pe strazi. Era destul de mult soare, frumos afara asa ca nu ma grabeam. Ascultam la Ipod si fredonam in cap, sau chiar tare, nu prea stiu ca, cantatul mi-e in sange asa ca nu-mi dau seama lol, vi-am mai zis eu ca ma trezesc cantand prin magazine, pe strazi etc... Ajung la parc, ma asez pe iarba la soare si ma apuc sa citesc. Am stat acolo destul, nu stiu cum au trecut orele dar incepea sa se insereze asa ca am plecat, nu am mai luat metroul desi imi place sa merg cu metroulcateodata ca sa analizez lumea, sa vad ce se mai poarta prin orasul respectiv, cum avanseaza cultura fiecarei tari... M-am urcat in taxi si m-am dus la hotel, mi-am facut dus, m-am imbracat sa ma duc sa mananc cu colegii. Zis si facut, iesim sa mancam, dupa ce mancam ne decidem ca hai frate, n-am mai iesit pe la petreceri de mult, hai pe la un club ca ne trezim noi de dimineata doar facem asta mereu. Zis si facut din nou. Mergem la club bagam niste alcooohhoool in sistem :) fericiti n-ai treaba. Iesim de acolo si ne oprim sa vorbim in fata clubului, lol facem asta mereu pana ne decidem daca mergem sa bagam in noi sau inapoi la hotel... Si cat vorbim noi acolo vin trei tipi, care ma recunosc :O Shoc din nou, cum dreq ma stiu astia acolo? lol Se face ca am eu o prietena acolo si am iesit cu ea intr-o seara anul trecut, si au venit si ei (fusesem la biliard) Bai si ma tin frate aia minte, si cum ma cheama si tot. PLM Gadis habar n-avea cine-s aia. In fine mi-au amintit ei... Am vb ca ce mai faci? Cum merge cariera? Pe unde mai umblii, socializari dinastea... dupa care pleaca astia si eu cu un coleg ne decidem sa merge sa mancam ceva logic hahah

Mergem manacam si zicem ca hai ca e timpul sa plecam naibii la somn ca maine aratam ca dracu nu se mai uita nimeni la colectie ci la cat de jalnici suntem noi hahaha si ghici ce? Libidinosul Nr.3 apare! haahaha Un altul tot asa slinos, cu pielea lucioasa care se decide sa-mi sopteasca mai tare de la vreo 2 metri asa, ce-ar vrea el sa-mi faca si sa-mi cumpere ca daca nu vreau sa "ne cunoastem" mai bine ca lui ii place cum se vad sanii mei din unghiul ala (adica dintr-o parte) BAAIII imi venea sa-l fac sa-si inghita pula sa se sature de deschis gura!!! Prietenul si colegul meu i-a zis s-o lase moale ca suntem casatoriti si s-a carat. Singura diferenta de Romania e ca astia nu-s violenti, as putea sa-i iau la bataie si nu ar misca un deget fiindca legea te arde ingrozitor aici, dar am preferat sa tac si sa nu-mi obosesc gura pe niste gretosi... Deci e clar, ieri toti libidinosii s-au plimbat dupa curu meu, astia trei au fost cei mai extremi, dar au mai fost cretini care-si ambalau maisnile de parca as fugi dupa jegul lor de masina sa le zic ca-i iubesc fiindca si-au ars cauciucurile pe sosea, sau cretini care sasaiau dupa ce treceau de mine.

Bai eu ma gandesc ce-au barbatii astia-n cap in pula mea? Ei chiar cred ca primesc pizda-n halu asta??? Sunt uimita de cata prostie poate incapea in capul lor!!! In primul rand in halul in care aratau cred ca si animalele ar fugi daca ar incerca sa le futa, si-n al doilea rand, vocabularul ala si resursele de replici sunt nu jalnice, ci ingrozitor de scraboase!!! Mi-e greata!!! Dar in fine... bine ca a trecut... Acum vreau sa mai postez ceva super interesant dar nu mai am timp... asa ca voi posta curand... :)

Sa fiti cuminti, curati, si inspirati daca chiar vreti sa agatati pe strada :)

Asta am facut eu azi, mai ales ca ma aflu in faimosul Los Angeles pentru saptamana asta, mi-am pus in cap sa nu fac altceva decat sa colind magazinele de pantofi. Haine nu-mi cumpar ca sunt gratis :) avantajul modei! Bine si pantofii sunt dar ei intra intr-o alta categorie, nu conteaza cati am, tot mai vreau :) Si la haine e la fel dar nu e nimic mai bun pentru mine cand sunt mai trista decat sa-mi cumpar pantofi (si sa ma uit pe youtube la videouri simpatice lol). Am avut niste treaba de dimineata, si gandul nu mi-a stat decat la cum o sa incerc tone de pantofi in oglinda singura :) Imi place sa merg singura la cumparaturi cand sunt trista. Defapt imi place sa fac multe lucruri singura cand sunt trista... cred ca toti suntem la fel... sau nu... In fine, cum am terminat treaba, am dat buzna la cele mai frumoase magazine :)

Am stat vreo 5 ore, nu mai mult (daca stau prea mult imi apar stelute in jurul capului de la ameteala lol mai ales ca 90% din timpul meu e ocupat de moda lol stiu deja toate stilurile si modelele dar totusi parca e ok sa le tot vad, sa le admir... cu masura ca dupaia dau in vreo boala lol) si-am incercat tot felul de cizme, pantofi, sandale, saboti, oxfords, tot felul de frumuseti. Dar nu mi-am cumparat decat 2 perechi fiindca alea chiar mi-au incantat piciorusele :)  (nu-mi cumpar decat chestii care ma traznesc cand le vad pe mine :) ) Charles David si Vince Camuto au fost alegerile. Am fost atat de incantata de ei incat am venit acasa, le-am facut poze si i le-am trimis maicamii sa le vada :) S-a uitat si taicamiu si mi-a spus ca am facut o alegere buna (asta cu subintelesul ca "poate-ti gasesti si tu pe careva daca-i porti" fiindca taicamiu incepe sa se impacienteze ca sunt inca singura... si crede ca-l las fara nepoti...) Mi-e tare dor de ai mei btw. :)

Si uite asa mi-am facut si eu ziua un pic mai insorita cand in capul meu sunt numai nori si ploaie. Asta va dura ceva timp... nu stiu cat pana devin din nou trista cu toate corabiile innecate... dar e ok, noi sa fim sanatosi. Dupa pantofi am venit acasa si m-am pus sa ma uit la videouri pe youtube normal. E singura mea jumate-de-zi-de-relaxare, fiindca pana si maine (duminica) am chestii de facut. Mi-am rezervat dupa-amiaza si seara mie si numai mie, n-am chef sa ies niciunde desi e sambata si probabil acum toti se pregatesc sa mearga la una dintre cele mai tari petreceri din istorie, eu stau si belesc ochii la pantofi, televizor, si inghetata de ciocolata :) si mi-e ataaaattt de bineee...

hai s-o luam asa. l-am gasit, el e, cel mai cel, printzul printzilor, m-am indragostit pana peste cap, ma iubeste si el la nebunie, gata asta este nu mai avem scapare. n-as putea sa spun ca este cel mai pur din lume, unu pentru ca nu stiu toata lumea (durf), doi pentru ca daca ma iubeste pe mine sigur nu e pur, ca eu sunt usor stricata si imi lipsesc cateva piulitze, deci clar trebuie sa fiu impura, mai ales la cate am facut eu (a se citi posturile trecute), drept urmare si el e impur. puritatea nu poate sa iubeasca impuritatea nu? sau ma rog sa zicem printr-un ying/yang type of thing dar tot mi se pare mie ca nici un om nu poate fi pur, mai ales un barbat.* (HA!)

urmeaza deci sinceritatea. hai sa fim seriosi. asta e chiar o gluma cu sinceritatea. um...cel mai sincer? cel mai onest? cel mai tru poate, dar hai sa nu fim emo. bai deci nici eu nu-s pe deplin sincera, si eu in viata mea adevarata in care sunt aproximativ cum sunt si aici (mai putin la lucru ca acolo nu pot sa zic fut fut fut tot timpul, doar in pauze de tigara), in viata mea reala ca sa revin sunt destul de verde in fata gen ma-doare-n-cur-de-ce-parere-ai-tu-despre-mine type of girl. evident, mai putin cu prost, de care mi-e frica dintr-un motiv sau altul, deci ceva acolo in sufletul meu, sau poate un pitic pe creier, nu ma lasa sa fiu sincera cu el. prin urmareeeeeeee....nimeni nu e sincer. refuz sa cred in asta.

urmeaza "unconditional love" sau "iubeste-ti aproapele mai mult decat te iubesti pe tine." yeah okay. daca nu ma iubesc pe mine insami, cum as putea sa-mi iubesc aproapele mai mult? deci asta nu se poate nici la Printz, plus ca omul care se iubeste pe sine are mai mult respect pentru cei din jur pentru ca nu este un complexat in ceea ce priveste persoana sa, deci nu-si mai oboseste mintea cu prostii care nu-l lasa sa se bucure de oamenii din jur. prin urmare trebuie sa se iubeasca pe el destul de mult ca sa poata sa ma iubeasca pe mine extraordinar de mult, asta ca sa nu fie egoist. in ceea ce priveste aceast dragoste "fara conditii", bai nu sunt sigura ca e chiar fara conditii, ca pana la urma te plictisesti si tu, suflet curat si sincer si plin de iubire pentru aceasta persoana, daca persoana asta este un jeg de om care face numai prostii si isi bate joc de tot si toate. asta e logica mea. lumea se plictiseste. deci chiar daca dragostea nu e reciprocata, ceva ceva tot vrei din iubirea maxima pe care i-o oferi pesoanei respective, macar sa fie un anume respect pentru viata. chiar daca nu te iubeste inapoi. tot parca vrei o anumita satisfactie personala ca iubesti o persoana oarecum buna.

evident, nu-mi plac sentimentalismele. voi continua sa sustin sus si tare ca prefer nebuniile gen sex pe pereti. o cina romantica in doi m-ar face sa rad oarecum. sunt o pragmatica. parca ala era cuvantul.

*evident, sunt o rea. nu e adevarat ce spun despre barbati, nu ma luati in seama, sunt o femeie ranita la corazon.

oricum, l-am vazut zilele trecute, absolut din intamplare. ma duceam cu thea si cu gadis intr-o expeditie nocturna dupa dulciuri si am trecut pe langa el, nici nu l-am vazut initial, dar m-a strigat si l-am recunoscut imediat, ascuns dupa un pom, uitandu-se la mine cu aceeasi privire sufocanta de intotdeauna. de data asta nu m-a facut sa tac, nu m-a luat cu valuri de caldura si transpiratie. n-am avut nici o strabatere, ceea ce pe moment mi s-a parut ok, dar acum mi se pare incredibil de bizar. tipul asta a fost ani de zile punctul meu de reper in relatii, fie ca-mi dadeam seama pe loc sau nu, imi tremurau picioarele cand il vedeam chiar si de departe, mi-am imaginat de milioane de ori cum ar fi sa fim din nou impreuna. n-am avut nici o strabatere. singura chestie care poate a ramas la fel e faptul ca inca il consider "dragutz" si inca reprezinta genul de barbat care ma atrage, dar cam atat. cel mai ciudat a fost ca de data asta chiar imi amintesc ce-am vorbit. inainte uitam pe loc, era ca un vis care trecea la fel de repede cum venea. l-am ascultat cu atentie, nu m-am mai simtit inmarmurita de el, ca un copil fascinat de o poveste. l-am vazut pentru prima data ca pe un om normal. pana atunci cred ca in mintea mea era un fel de semi-zeu, imortalizat undeva printre visele cu staruri hollywoodiene si castiguri la loterie. poate pentru lumea din jur e ceva normal sa se intample asa. a trecut atata vreme, era poate timpul, dar pentru mine e un mini shoc. era normal sa ma ia cu ameteli cand il vad si alte prostii de genu. acum e anormal, si ma surprinde. parca nu mai sunt aceeasi persoana.

ce ma sperie foarte tare e ca schimbarea asta s-a intamplat in ultimele cateva luni, o data cu aventura cu stiti voi cine (a.k.a. prostul). mi-a schimbat toate conceptiile, conceptii pe care eu de altfel le credeam destul de solide. ma simt acum cand il vad pe net cum ma simteam cum il vedeam pe domnul "mare dragoste" mai sus metionat in realitate inainte. mi se taie un pic respiratie si una alta, adica devin usor retarda pe moment. e trist cand ma gandesc la asta intr-un moment de luciditate. sunt un fel de sclava asa, n-am nici o putere. vroiam sa pun niste poze cu noi doi pe net, dar am decis ca nu din nu stiu ce fel de teama prosteasca ca cine stie ce o sa zica. adica in ciuda faptului ca NU vorbeste cu mine (din nici un motiv anume, doar nu vorbeste, eu zic ca e din cauza piticilor care-i vorbesc cand ia pumni de pastile si trage pe nas), in ciuda acestui faptul minor, eu tot vreau sa-mi pastrez o imagine pristina in ochii lui de fat-frumos tripat constant. nu-mi vine sa cred uneori, mi se pare o mare aberatie, si dup-aia ma mai uit la o poza cu el sau mai vorbesc cu cineva de el si iar ma apuca fluturasii si piticii pe creier, ca el e cel mai cel si doamne-doamne ce frumos si ce bine ne potriveam si ce dragutz ca fute bine si ce m-as marita cu el. sa-mi explice si mie cineva de ce noi femeile suntem atat de proaste, si mai sti stim ca suntem proaste pe deasupra?

n-avem nici o scuza.
futui.

E finalul unui serial, dar în viaţa reală nu există "finaluri", fericite ori ba. Finalul e unul singur, pentru toată lumea. Există doar un soi de puncte intermediare de control, ca la probele sportive, anumite momente în care ai impresia că s-a încheiat ceva, în bine sau în rău. Aşa că episodul din seara asta nu a fost decât o paranteză care se închide.

am asteptat momentul asta de cand am primit mesajul de la LuLu "ce zici sa facem noi trei un blog?" ce poate fi mai intens decat ca, dupa o vara de neuitat care din pacate sau din fericire se rezuma la 2 saptamani intense in care noi chiar am trait si din cand in cand am mai simtit si succesul, sa ne apucam sa scriem un blog , care sa ne contina pe noi si esentele noastre?

sunt convinsa ca pentru niciuna din noi anul asta nu a fost f ok. stiu sigur ca pentru mine nu a fost. m-am despartit de prietenul meu , alaturi de care am avut parte de o fericire linistita si multumitoare, si am fost aruncata fara sa imi dau seama intr-o furtuna de dezamagiri, tristeti , sictir si lipsa...lipsa de foarte multe. dar asa cum mereu spun, viata te ia in permanenta prin surprindere. ei da, clar asta a fost cazul meu in luna august. exact cand imi imaginam ca nimic nu se poate intampla ca sa ma scoata din starea de apatie . sictir si dezinteres fata de tot ce inseamna propria persoana si societate...BANG viata ma ia frumos de mana imi spune "am o surpriza pentru tine" , ma leaga la ochi si ma arunca in mare. intr-o mare de senzatii si sentimente, ganduri, trairi si dorinte. nici nu am stiut cum sa reactionez in momentul in care el imi indoia si reusea sa ocoleasca toate principiile mele, si toate ideile preconcepute pe care le aveam pana atunci. orice notiune si ideal despre un "el" ce avusesem inainte ,au disparut in momentul in care pentru prima oara nu am reusit sa ma uit in ochii cuiva mai mult de 2 secunde. nu am mai avut niciodata parte de o lupta atat de stransa intre ratiune si dorinta. cu toate ca in mod inexplicabil ratiunea a castigat in seara aia , dorinta a ramas, si nu doar ca a ramas dar e mai intensa ca niciodata. ma face sa retraiesc in fiecare moment emotia , placerea, febra, fericirea, euforia acelui 08.08.2008. nu au fost decat 3 ore. cum se presupune ca imi vor ajunge 3 ore pentru toata viata?

Baza acestei veri a fost cifra 3…3 ore, 3 luni, 3 fete , 3 dorinte….ce rautacioasa e viata, dupa ce iti da o picatura din ceva de care nu credeai ca vei mai avea parte vreodata , te ia din cea mai interesanta “baie” ever, te pune pe plaja si te lasa sa te usuci. Si eu ma usuc acum de pofta, de regret, de tristete si de amintiri. Am 1 Gb de poze…1 Gb de amintiri reprezentand 12 zile (care 12 e multiplu de 3) si am de 3000000 de ori mai multe amintiri dintr-o singura seara. Si am cel putin 20 de melodii care ma fac sa vbesc in engleza, si sa simt furnicaturi pe mana stanga, si fluturi in stomac de fiecare data cand la semafor se face verde.

Eu acum v-am descris un singur moment al vietii mele, nu vi se pare ca de fapt au fost mult mai multe? As da orice sa pot multiplica cu 3 fiecare secunda din cele 3 ore. Cel mai trist e ca urmatoarea mare de senzatii de care pot avea parte se va intampla in una din urmatoarele 3 situatii : in 3 luni, intr-un an, never again….

Am fost mai întâi la "Castelul Ţepeş" din parcul Carol I , căci citisem undeva pe net că s-ar vizita turnul cu apă. Acolo e sediul Oficiului Naţional pentru Cultulul Eroilor, şi înăuntru sunt birouri, aşa că nu se vizitează nimic. Doamnele de acolo ne-au văzut însă la poartă şi, pentru că "şefii mari" plecaseră deja, ne-au dat voie să intrăm în curte şi să înconjurăm clădirea. Portăreasa ne-a spus câte ceva despre istoricul clădirii, şi ştia suprinzător de multe lucruri. În turnul de apă se urcă doar de Ziua Eroilor, când se organizează "Porţile deschise" (anul acesta a fost pe 24 mai), şi există planuri asemănătoare pentru Ziua Bucureştiului de anul acesta, dar e nevoie de aprobări. Sper să fie obţinute aprobările necesare, pentru că mi-ar plăcea să urc acolo şi să văd Bucureştiul prin lunete de baterie. În Bucureşti nu sunt dealuri de pe care să poţi vedea panorama oraşului, aşa că vizitarea acelui turn ar putea fi o adevărată atracţie turistică. Mă îndoiesc că voi primi vreun răspuns (aşa că o să îl caut şi singură), dar ştie cineva dacă se poate urca pe terasa hotelului Intercontinental pentru a vedea oraşul?

Am mers apoi prin parcul Carol, căci la cât de rar am fost pe acolo, îmi rămâne întodeauna ceva de imortalizat. Am ţinut neapărat să văd fântâna Cantacuzino, pe care am ratat-o inadmisibil la precedenta plimbare prin Carol. Apoi am ieşit pe la fântâna Zodiac, aveam ideea vagă că undeva pe acolo trebuie să fie strada Xenofon, din câte ştiu eu singura stradă în scări din Bucureşti. Am pornit căutarea într-o direcţie care avea să se dovedească a fi greşită - de aceea îmi place să explorez oraşele de una singură. Am întrebat nişte locuitori din zonă de acea stradă, şi, deşi le-am dat detalii despre ce căutam, ei nu păreau să priceapă că pe mine mă interesa o stradă în sine, nu vreo clădire de pe acea stradă. La cât de puţine lucruri ştiu bucureştenii despre Bucureşti, întrebarea mea era într-adevăr bizară. Învârtindu-ne noi în cer, am trecut pe lângă o casă îmbrăcată în verdeaţă, de la parterul căreia se auzeau încercările cuiva la o vioară. Nu sunt în măsură să apreciez cât de corecte erau, dar muzica suna acceptabil şi se potrivea destul de bine căutării mele/noastre. Mai mult, urmând linia melodică, în mintea mea a început să cânte, fără să fie poftit, Jean Moscopol. Când ne-am hotărât să o luăm spre casă, am dat de capătul de jos al străzii Xenofon. Dacă aş fi fost mai atentă, l-aş fi găsit de la început. Eram dispusă să urc, pentru a vedea unde duce acea stradă în scări, dar s-a "votat" împotrivă, aşa că rămâne pentru altă dată.

[gallery]

Prima imagine e o fotografie făcută de Nae Ionescu, şi cea de-a doua o fotografie de-a mea (de care nu sunt foarte încântată). Cred că e una şi aceeaşi stradă, mă îndoiesc că ar mai exista în Bucureşti ceva asemănător. Fotografia lui Nae Ionescu e cea care m-a făcut, de fapt, să caut strada aceea.

Cu riscul de a părea nerecunoscătoare pentru toate lucrurile  bune care mi s-au întâmplat  în ultima vreme, eu vreau altceva. Un "altceva" care a fost mereu posibil, dar care rămâne foarte improbabil. Şi nu e vorba de plictiseală or lipsă de ocupaţie. Nu de asta mă simt aşa. E o nemulţumire legată strict de mine. Uneori pur şi simplu obosesc să mai lupt cu mine. Nu vreau decât să evadez în somn, şi e bine că măcar această evadare îmi este permisă.

Tonight, all I can think of is this quote: "Sometimes people walk away because they want to be alone, and sometimes they walk away because they want to see if you care enough to follow them into hell." (Garibaldi)

It's always difficult to figure out what kind of "sometimes" you're being faced with. It's even harder to follow somebody into hell, because it takes a lot of courage, and doing the right thing is never easy. I guess it's all about taking chances.

Multă vreme am crezut că déjà vu înseamnă doar că mă aflu într-o situaţie pe care am mai trăit-o o dată, şi pe care nu aş fi crezut că mi-o mai amintesc. Dar, când am fost la The Golden Compass, am avut o discuţie aiuristică pe hol cu Monel şi Ina despre urşi polari şi pinguini imperiali. Am avut senzaţia că am mai purtat cândva discuţia respectivă, cu aceleaşi persoane şi în acelaşi loc, deşi era prima oară când mă aflam în acel cinematograf şi pe Ina o cunoscusem abia în acea zi. Şi cum acesta nu e decât un exemplu, poate că stările de déjà vu sunt mai mult decât informaţii memorate şi rămase multă vreme nefolosite de către creier. Nu mi-e clar ce-i cu acest déjà vu. Cert e că nu îmi place.

P.S. Căutam pe net Ace of Base - My déjà vu, şi am constatat că ştiu mai multe melodii de-ale lor decât mi-aş fi închipuit. La fel s-a întâmplat şi când am fost la primul concert Alifantis, dar cel puţin despre asta îmi amintesc precis.

Ultimul:

Voiam, de asemenea, să văd castelul Neuschwanstein (şi Linderhof, dacă nu cer prea multe de la viaţă), însă mi-e destul de clar că nu o să ajung prea curând acolo. Nu, câteodată chiar nu ajunge să îţi doreşti suficient de tare un lucru pentru ca acel lucru să se întâmple. Castelele lui Ludwig II şi, oarecum implicit, München-ul, rămân pe lista de priorităţi. Că tot ziceam de San Siro, şi Allianz Arena ar fi fost interesant de văzut. Tricoul Bayern cu numele lui Schweinsteiger pentru fratellino era obligatoriu, fireşte.

Există un timp pentru orice, aşă că voi vizita Roma şi Neuschwanstein când va fi să fie. Nu o să stau acasă totuşi. Vienna (and Praga are) calling...

Confuză cum mă mai simt încă, trebuie să îmi las gândurile la decantat. Am încercat, deci, să îmi ocup mintea fără să o solicit prea tare, aşa că am revăzut Emma (1996, cu Gwyneth Paltrow şi Jeremy Northam). Am mai văzut filmul de câteva ori, şi în liceu am citit romanul în original, dar îmi place la fel de mult de fiecare dată. Filmele de acest gen îţi lasă de obicei un gust amar, pentru că finalul lor fericit te face să te intrebi unde este al tău, însă Emma chiar nu mă deprimă. Mr.Knightley este în mod incontestabil personajul meu favorit - atât de film, cât şi din literatură. Păcat că este doar un personaj şi asemenea oameni de caracter nu se mai găsesc în zilele noastre - dacă au existat vreodată.

Smeagol Jr. is happy!!!

La un momentdat, se aud zgomote ciudate venind din balcon, de parca cineva facea wrestling pe acolo. Si nu dupa mult timp, apare Puci (aka motanul), cu o vrabie in gura. M-am uitat la el putin contrariata. N-am mai avut o asemenea imagine in fata ochilor de mult timp. Initial m-am gandit ca fapta-i consumata, si vrabia a plecat in raiul pasarilor.

M-am inselat. Puci a dus-o in hol si a inceput sa se joace cu ea. Atunci am decis ca e cazul sa intervin. Cu toata delicatetea de care puteam da dovada, am luat vrabia din ghearele si coltii lui Puci, l-am dat pe el afara din hol, iar pe ea am exilat-o in prima camera, unde i-am dat apa si mancare.

In tot acest timp, Puci miorlaia graznic din sufragerie, miorlait cu consecinte as spune eu, ca s-a trezit El. Care mi-a sugerat discret ca daca tot vreau sa salvez un suflet, sa duc vrabia jos, in gradina. Ceea ce am si facut.

1. Imi pare rau de vrabie ca am dus-o jos, ca poate n-o sa fie acolo mai in siguranta ca aici.
2. Imi pare rau de Puci, ca plange pe hol si miroase in van fiecare locsor in care si-a smotocit "jucaria".

Tu cu cine ti?

Constat că a trecut ceva vreme de la ultimul post. Nu am avut, nu am, şi nici nu voi avea prea curând timp. Ceea ce, în mod paradoxal, e un lucru bun.

Iar pentru ca toate cele de mai sus, la care se adauga depresii, crize de isterie, puseuri de fericire si extaz (mai rare ce-i drept), timp pierdut (iar), Ally McBeal (se putea altfel?), CSI episodul 17 (in sfarsit!!!, pacat totusi de Warrick Brown), Schweppes Mandarin, caciula cu ciucuri, pahare sparte 0, laptou, kile de cabluri si 1, o melodie care se potriveste de minune:

Vonda Shepard - This Christmas

Noapte buna si sa speram ca somnul se indura si se intoarce la mine. Over and out!

Smeagol

Ma duc la studentfest, in caz ca intereseaza pe cineva.

Cam atat.

Later edit: ba nu, ca tot m-am uitat aseara la Ally, eu imi dedic mie Larry si Sting - Every breath you take