Rolul şi culoarea vulnerabilităţilor umane . Utopia este visul unui optimist imbecil . Fără de culori realia şi-ar pierde sensul . Să presupunem un turn uman . Fiecare individ are un rol prestabilit în a menţine turnul . Braţe şi picioare , nici urmă de vulnerabilităţi . Fără ele turnul nu ar exista , însă un braţ cedează . Creionul se balansează . Pixul turbează . Omul este un animal social . Este vina lui că s-a băgat în seamă cu un om rău ? Efectul acestei socializări a fost o pereche de degete peste nas . Exemplu aleator , naratorul aberează încă uşor . Social : cauză , nevoie , vulnerabilitate ? Pesimismul o necesitate ? Uneori culorile se disting cam greu . Atenţia nu-i un lucru complicat . Mecanismul de auto-apărare împinge pionul spre drumuri întortochiate . Cineva spunea că a iubi este o vulnerabilitate . Dar nu este o necesitate ? Depinde doar ce vrem să vedem . Joc aleator tembel .

   Vorbea Sibilla despre oamenii cameleoni . Măşti sunt destule . Nevoile-s pe bune . Frica de singurătate , neacceptare deghizează piesele de şah . Dar tocmai schimbarea îi face vulnerabili . Şi dacă nu se ştie , efectul e ca o praştie . Dubluri ? Frica iniţială , frica finală . Ţi-e frică să nu-ţi cadă mască falsă . Vezi să nu te pierzi în alte roluri . Că nu faci altceva decât să te aţâţi degeaba . Tipare , plictis şi alte puncte . Recunoaştem desenul şi evoluţia . Negarea , ignoranţa şi nasu pe la mijloc . Ştim să-ţi negăm nonsensul , totuşi nu găsim sensul . Aţâţi degeaba focul , lasă-l să ardă . Acceptare , puţină resemnare , optimism şi o dungă de Soare . Nu încerca să anulezi efectele cu aparenţe . Sau să colorezi fără pensule . Oricât de interesant ţi s-ar părea , nu merită . Joacă , mută . Nu te bloca în labirinturi că-s la modă . E timpul tău să faci o mişcare . Învaţă , cunoaşte , priveşte . Limita mijeşte . Te ocoleşte ?

   Există grade de frumuseţe ? Te-ai născut învăţat să diferenţiezi frumosul sau înveţi pe parcurs ? De câte feluri este frumuseţea ? Poţi spune că o persoană este de trei ori mai frumoasă decat alta ? Sau chiar de trei ori şi jumătate .  Multe întrebări , unde-s răspunsuri ? Dacă mâine de dimineaţă mă voi plimba prin oraş cu siguranţă voi observa persoane frumoase şi mai puţin frumoase . Fără să stau prea mult la discuţii voi spune ca o anumită persoană este frumoasă căci are anumite caracteristici care-mi plac . Îmi plac ochii , zâmbetul , formele obrajilor şi nu numai . Dar nu-mi plac orice fel de ochi .. cum nu-mi place orice fel de zâmbet . Scotocind prin raţionamente voi ajunge la concluzia că nu prea ştiu de ce persoana respectivă este frumoasă ci pur si simplu am să dau vina pe simţuri : " simt că este frumoasă , îmi place " . Deci în alte cuvinte sunt forţat să plac un anumit set de caracteristici fizice fără voia mea . Ciudat ! Şi uneori credeam că sunt liber sau poate nu m-am descătuşat încă ? Nu toţi oamenii vor spune despre o anumită persoană că arată bine . Fiecare are setul său intern de algoritmi şi modele după care analizează caracteristicile fizice ale unui om . Mi-au plăcut oare majoritatea tipurilor de persoane când m-am născut ori am avut o paletă de culori predefinită în continuă remodelare ? Asta da întrebare . Influenţează psihicul ori subconştientul modul în care "vedem" persoanele şi concluzia ? Setul nostru de caracteristici vine cu un set complementar după care analizăm ? Şi mă refer doar la "prima vedere" . Cam greu de răspuns . Nu am oare dreptul să aleg ceea ce vreau să văd , să plac ceea ce vreau să plac ? Materie fără sens , "sclav" al evoluţiei. Nu pot ca om de rând să fiu liber sau trebuie să dau cea mai grea luptă , aceea cu mine ? Am limite care par interesante . Sunt închis într-o închisoare cu "lapte şi miere" sau probabil bere .. Gardieni zâne fermecate , care mă îmbrăţiează de fiecare dată când privesc întrebarea . Eu nu vreau să evadez , doar să mă dezbrac şi să dansez .

   De ce suntem frumoşi ? De ce suntem obligaţi să credem asta ? Sau pur şi simplu suntem împiedicaţi să ne vedem adevarata faţă . "Blestemaţi" într-o lume aparent perfectă . Mai bine liber într-o junglă "indolentă" . Redirectat la un răspuns aparent , plictiseală de moment . Mâine soarele răsare .

   Arde marea lângă ei, pe-o faleză de doi lei. O înhaţă ca-ntre lei. Curg balele-ntre ei. Doi cyborgi, scurtcircuite, plouă marea de pe cer. Două mâini de aluminiu, împreuna pe nisip. N-o să stau mult şi-am să ţip: o întrebare de culoare albă, sub formă de sferă. Plutesc absolut şi totuşi diferă. Dispersându-se plângând unul altuia i se oferă. Clepsidra de vise se sfarmă în trepte. Sunt prins de foarte multe regrete. Am scăpat creionul, deraiez şi punctul.

   Perfect. Am întârziat la şcoală cu gândul la domniţa pe care am o "boală". Îmi încarc stiloul cu puncte şi pornesc pe axa timpului. Plin de idei şi două flinte. Mă şterg cu gumă de mestecat de pe tabla de şah. Mut pionul la dreapta şi dispare regina. M-am îndrăgostit, văd codurile-mi executându-se:

 "Desenez şi-arunc în mare,  idei şi gânduri şi-o întrebare.  Ea încă mă priveşte, dar n-are corp.  Sunt gol, dar nu mi-e frig.  Eu încă o privesc,  cum al meu creion o desenează mecanic.  Râde puternic.  Un val mă sfarmă în bucăţi şi mă dezbin haotic.  Creionul scrie neîncetat  şi-o sferă arde sus.  S-a format din foc şi apă şi s-a cufundat în mare.  Probabil că-s nenumărate,  căci valuri mari continuă să se arate."