Foarte bine, nenea Nati, dar cu condiţia ca după eliberare, să emigreze în Israel!

Intamplarea cu pricina se afla pe locul 14 intr-un top al celor mai ciudate 20 de procese intentate la nivel mondial, alcatuit de Times.

Alte procese la fel de ciudate intentate in intreaga lume se regasesc in lista de mai jos:

1. In 2004, Timothy Dumouchel, din Fond du Lac, Wisconsin, a dat in judecata un post de televiziune, acuzandu-l de faptul ca sotia sa s-a ingrasat, iar copiii lui au devenit niste "lenesi dependenti de televizor". Dumouchel a declarat: "Cred ca motivul pentru care beau si fumez zilnic si pentru care sotia mea este supraponderala este faptul ca ne-am uitat la televizor in fiecare zi timp
de patru ani.

2. In 2005, o femeie din Brazilia si-a dat in judecata partenerul pe motiv ca acesta nu reusea sa-i produca nici un orgasm. Femeia in varsta de 31 de ani din Jundiai sustinea ca partenerul ei, in varsta de 38 de ani punea punct raporturilor sexuale dupa ce ajungea la orgasm, fara a se mai procupa de partenera lui.

3. In 2004, un avocat din Germania, Dr. Juergen Graefe, a reprezentat o pensionara din St Augustin, in apropiere de Bonn, care primise o somatie prin care i se cerea sa plateasca impozite in valoare de 287 milioane de euro, desi venitul femeii era de doar 17.000 de euro. Avocatul a solutionat cazul cu o simpla scrisoare adresata autoritatilor. Cum legea germana ii da dreptul la un onorariu proportional cu cuantumul reducerii obtinute, Graefe a cerut un onorariu de 440.234 de euro, onorariu care a fost suportat de catre stat.

4. In 1972, Reginald Sedgwick din Yorkshire a fost dat in judecata sub acuzatia ca ar fi furat gara din Cleckheaton. Acuzatul, angajat al unei firme de demolari, ar fi daramat cladirea dezafectata si transportat molozul in scopuri oneroase.

5. In 2005, Curtea de Apel din Massachusetts a trebuit sa decida cand o tehnica sexuala este periculoasa. Procesul a fost intentat de un barbat care s-a ales cu o ruptura la nivelul organului genital in urma unui raport sexual pasional cu iubita sa.

6. In 2005, Marina Bai, astrolog rus, a dat in judecata NASA, cerand 165 milioane de lire sterline pe motiv ca proiectul Deep Impact "a stricat echilibrul universului".

7. In 2007, unui tribunal din India i s-a cerut sa decida daca prezervativul care vibreaza este o metoda de contraceptie sau o jucarie sexuala.

Pe locul 9 se afla procesul intentat de Frank D’Alessandro din New York, care a cerut 5 milioane de dolari pentru trauma suferita cand vasul de toaleta pe care il utiliza a explodat.

Topul este incheiat de condamnarea la 1 an de inchisoare pe care a primit-o un barbat din Sri Lanka pentru ca a cascat in timpul procesului.

Sursa: Ziare.com

Luni seara am vazut puscariasi la teatru. Asta nu este o metafora despre cum toti suntem niste prizonieri ai orasului si teatrul este singura cale de a ne elibera. Pe scena s-au urcat puscariasi adevarati! Nu ma simteam in siguranta deloc... or fi ei artisti, dar daca sunt artisti flamanzi nu stii la ce te poti astepta. In public nu am vazut nici un jandarm, dar cred ca in loja erau vreo doi lunetisti. Este ironic ca eu, un "muzician", eram acum in public la reprezentatia unor trupe de puscariasi, cand in urma cu 40 de ani, situatia era invers. Ha ha, ironie dulce.

Eniuei, faza asta cu teatrul puscariasilor nu e ceva nou; trupele astea au mai gustat o iluzie de libertate si inainte. Prima trupa se numea "Descuiatii" (oh!) si au "jucat" Un pedagog de scoala noua. Eram foarte entuziasmat, asta fiind una din schitele caragialiene preferate. Un tip din fata mea era si mai entuziasmat, simtind nevoia sa aplaude aleator si sa se intoarca spre mine cu comentarii witty gen "Hah, o stiam pe asta!". WTB friends. Descuiatii au interpretat o varianta moderna a schitei, si prin moderna vreau sa zic o manea. Probabil majoritatea inputului l-a avut elevul tigan. L-am remarcat pe elevul Ionescu, care semana cu un Hugh Laurie adolescent, dar cea mai buna interpretare a avut-o un MALAC care vorbea cat de repede ii permitea craniul sau neincapator (adica RAR, HAHAHAHAHAHAHA) si batea cu pumnul in masa. Des. El a fost centrul unui moment suprarealist: pedagogul il intreaba daca "ornicul" lui e fiinta sau lucru si i-l penduleaza prin fata hipnotizant. Aici lumina s-a facut albastra, apoi rosie, apoi iar albastra si tot asa, un sunet ciudat ("uuuhooooooouuuhhhh") a rasunat in difuzoare... timp de vreun minut, dupa care MALACUL  a zis:

Dau cinci mii de euro cui stie sa-mi zica crezul!

Ilar. Piesa se termina cu o manea. Am fost foarte dezamagit ca gluma mea preferata din aceasta schita, si anume:

Profesorul: Dar masa fiinta-i?
Elevul: E lucru, dom’le!
Profesorul: No! ca-z n-are si ea patru?
Elevul: Da, dar nu se misca, dom’le!
Profesorul (si mai vesel): Ei! pe dracu! sa se miste... poake doar ca cu spirikismus!

... nu s-a ridicat la asteptarile imaginatiei mele. Incuiati-i.

Apoi a venit alta trupa, care a jucat Caldura mare, o schita cu mult potential, care in mainile lui Cleese & Palin ar fi rupt stadioane. In mainile unor hoti, violatori si mafioti A FOST UN [SPOILER] CACAT! [/SPOILER] Nici n-a inceput bine "piesa" si am fost IZBIT de vocea naratorului care era chiar o voce reala. Adica "domnul" si "birjarul" stateau in birje si cineva spunea IN TIMP REAL "domnul se duce la usa", "domnul apasa pe sonerie". FAIL! Daca ma gandesc bine, greseli de genul asta faceau si aia de la UNATC si ei nu sunt puscariasi, sunt "cineasti". Ma rog, "domnul" arata bine in rolul asta - era gras, burtos si chel, dar nu intr-un mod manelist, ci distins. Jobenul i se potrivea. "Feciorul" era un molau care probabil si-o ia in fund de la toti in puscarie. "Birjarul" spunea "mo roc" - nu stiu daca asta inseamna ceva in turca or smth, dar cand citeam textul eu intelegeam o interjectie care insemna ca ala sforaie. Schita nu se termina pe strada Pacientei, ci gliseaza in C.F.R., moment in care am plecat, pentru ca nu mai suportam nici ce era pe scena, nici pe ciudatul din fata mea.

Propun sa li se adauge un nou cap de acuzare - crime impotriva artei. Caragiale a fost facut za bitch de niste puscariasi. Vai vai vai unde se duc VALORILE NEAMULUI NOSTRU????????? (despre asta in alt post, coming soon de la aceeasi firma)

P.S. Mersi Nux & Floppy pt. Photoshop.

]]> http://confruntadurerea.wordpress.com/?p=150 Fri, 20 Jun 2008 02:03:53 +0000 confruntadurerea http://confruntadurerea.wordpress.com/?p=150 In categoria mea de placeri foarte vinovate intra si emisiunea Laurei Andresan. Cand vreau sa imi opresc mintea complet, sa nu mai aud nici macar cel mai firav si fasait gand, merg la sigur. Nu ma incurc cu seriale, nu ma incurc cu talk-show-uri. Asa cum un manager cu responsabilitati multe si grele se duce dupa munca la un bordel sado-masochist, la fel si eu, dupa o zi de contorsionari si ganduri responsabile, ma uit la emisiunea Laurei Andresan. E scurta, e tocmai buna, nu ma identific cu absolut nimic din ea, este anestezicul perfect. 

Ei, m-am uitat si ieri. Daca e ea in pat spunand cu cata pofta trebuie sa faci sex oral, nu ma uit, ca ma plictisesc repede.  Daca e ea spunand ca e incepatoare la capitolul sex anal, iar ma plictisesc. Mie imi place cand iese ea in lume, la emisiunile alea imi place mie sa ma uit. Cu alea nu se compara nimic. Ieri a fost una din alea. Si nu oricum. Ea s-a gandit sa ne duca si la ea in oras. In orasul ei natal Gherla. Dupa o scurta introducere in care a fost deranjata de o musca si in care ne-a spus ca in Gherla e o cetate care se cheama Martinuzzi, s-a dus la penitenciarul Gherla sa stea de vorba cu doi detinuti. Ca sa fie totusi potrivit cu tema emisiunii, a ales doi detinuti condamnati pentru viol. Nu puteam sa ne indepartam foarte tare de subiect.

Sa nu ma intelegeti gresit: apreciez cu toata convingerea oamenii care se duc si discuta cu detinutii, apreciez oamenii care incearca printr-un mic sau mare efort sa dea o mana de ajutor la reintegrarea in societate a unor elemente deloc integrate, nu imi displace Laura Andresan in masura in care displace parvenitilor cultural plini de ifose. Dar chestia asta nu s-a legat deloc. Andresan a incercat cat a putut dar treaba la romani e mai imputita decat se poate crede. Nu e ca la straini: se duce reporterita in puscarie, detinutii fie sunt plini de remuscari, fie sunt in continuare plini de ura si gata sa comita cu sete aceeasi fapta. Nu. La noi e amestecata treaba, ca in orice privinta.

La masa aia de la penitenciar erau doi violatori. Nu va imaginati violuri facute de criminali in serie din cauza unei dereglari psihice grave. Unul incepe sa povesteasca cum s-a dus el la furat si nu a gasit nimic de furat dar a venit femeia a carei casa era si atunci el impreuna cu partenerul lui de furt (care avea 14 ani la vremea violului) au violat-o. Laura Andresan a incercat pe un ton exagerat de senzual sa-l intrebe pe domnul daca ar fi violat-o si pe ea (aici m-a cam pierdut logica interviului dar mi-am zis ca imi revin eu pe parcurs). Domnul a zis ca nu si ca “nu stiu cum sa va explic”… m-am gandit ca incepe incursiunea abisala in constiinta… “fata era traseista”. Ideea era ca nu ar fi violat-o daca nu era traseista. Cert este ca domnul violator a ajuns in puscarie pentru ca seful de post “avea dusmanie pe el”. Ma rog, lucrurile nu se derulau ca in interviul luat de Barbara Walters unui terorist arab dar sa fim indulgenti, ca suntem si noi la inceput. Ce vrea domnul sa faca atunci cand iese din puscarie? Sa munceasca. Mai exact: sa tencuiasca si sa zideasca devreme ce “la asta se pricepe”.

Celalalt domn radea din cand in cand, isi astepta randul la povestit. Destul de misterios a fost si el, chiar misterios de-a binelea. Persoana pe care a violat-o e “cam publica”, nu a violat-o el ci au violat-o alti patru prieteni ai lui dar el “le-a dat-o”. A fost o razbunare pentru ca el statea la masa cu alti prieteni puscariasi (mai fusese inchis) si a venit unul care i-a deranjat si atunci au hotarat sa-i violeze prietena. El doar a impins-o pentru ca “nu dai intr-o femeie” dar ea “a insistat” in conflict. Andresan s-a pus iarasi in locul victimei spunand ca unei femei nu ii plac locurile intunecate, hainele rupte si contactul sexual nedorit. Foarte diplomata, trebuie sa recunosc. Toata treaba a culminat cu Andresan intrebandu-l pe al doilea domn ce ar face daca s-ar mai intalni cu domnisoara violata pe strada sau intr-un lift, sa zicem. Si domnul a spus ca nu s-ar complica domnisoara cu el pentru ca domnisoara stie ca el are inca patru frati si mai toti sunt la puscarie, mai ales unul care e inchis pentru crima.

Eu zic sa vedem ca abordarea occidentala a situatiilor romanesti poate fi uneori mai ridicola decat o abordare teapana, ferma, conservatoare. Am inteles ca Andresan era draguta cu ei si ca ei isi “plateau datoria fata de societate”, am inteles ca voia sa le dea senzatia de normalitate si relaxare dar nu a fost deloc bine. Deloc, deloc. A fost ridicol. Complet aiurea. Mi-a venit sa rad si nu era de ras.

VULNERABIL - PENITENCIARUL CODLEA POATE FI VIZITAT PE INTERNET

Asa cum relatam in numarul de ieri al cotidianului nostru, din Penitenciarul de Maxima Siguranta Codlea s-a produs recent o scurgere grava de informatii. Pe internet au aparut imagini din interiorul si de pe perimetrul de paza al inchisorii. Vinovat de cele intamplate este un barbat in varsta de 31 ani acuzat pentru talharie, cu complicitatea cel putin a unui amic. Detinutul a filmat si a pozat, cel mai probabil cu un telefon mobil, sectiile de detentie si zonele in care nu au acces decat anumiti angajati, dar si amplasarea posturilor de paza si a altor puncte strategice pentru securitatea penitenciarului. Greu de explicat este cum de a putut barbatul intra in posesia telefonului. Desi exista reguli foarte stricte in ceea ce priveste utilizarea telefoanelor mobile si a aparatelor de fotografiat - nici angajatii neavand voie sa patrunda pe sectiile de detentie cu asemenea echipamente asupra lor - timp de cateva saptamani, fara ca nimeni sa remarce, detinutul a filmat imagini cu holurile, punctele de control si cele de paza, gardienii si tot ceea ce trebuie pentru ca sa se poata planui o evadare cu ajutor din exterior sau chiar un atac asupra Penintenciarului Codlea. Filmuletele si pozele au fost inmanate unui amic de-al detinutului care in cele din urma le-a postat pe un site, unde pot fi vizionate de oricine. Din logo-ul care le insoteste- scris in engleza - ceea ce a facut detinutul filmand si postand, cu ajutor, pe internet, este un protest fata de regimul de detentie si fata de justitia din Romania despre care afirma ca "nu exista". Directorul penitenciarului, comisarul-sef Marian Dumitrache, nu s-a aratat foarte ingrijorat de incident: "Am aflat ca sunt imaginile pe internet, le-am vazut si am aflat apoi cine este, drept care am luat masurile administrative care se impun. Detinutul a fost trecut in regim de maxima periculozitate", a precizat Dumitrache.

Procurorii au demarat o ancheta
Procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov au deschis o ancheta in acest caz si cer socoteala conducerii puscariei. Ei sunt insa de parere ca acest lucru este grav, deoarece apar posturi de paza, puncte de acces din interiorul penitenciarului, iar orice fel de aducere la cunostinta in mod public a modului lor de amplasare reprezinta un real pericol, deoarece se pot inlesni astfel tentativele de evadare. "Noi am demarat o ancheta. Au fost intr-adevar identificate imagini semnificative din interiorul penitenciarului Codlea. Urmeaza sa se stabileasca cu exactitate abaterile disciplinare savarsite de detinut", a precizat procuror Adriana Romanescu Pampu, purtator de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov.
Directorul penitenciarului spune insa ca nu stie de nici un fel de ancheta si exclude ca detinutul vinovat sa fi fost ajutat de catre unul dintre subofiterii care se ocupa de paza. "Imaginile de pe perimetrul de paza puteau fi facute si de afara. In plus, exista multe metode de introducere a telefoanelor mobile in interiorul inchisorii. Noi le-am tot depistat si le-am confiscat, dar ei sunt foarte inventivi", a subliniat Dumitrache. Acesta mai spune ca din cercetarile intreprinse, site-ul, care este in continuare activ, avand deja peste 4.000 de vizitatori, este in proprietatea detinutului si nu poate fi inchis decat de catre acesta.

Pe atunci, politica muzicala a postului unde lucram eu si playlist-urile se faceau spontan, cu patronul la celalalt capat al firului telefonic, care suna de acasa de cateva ori bune pe zi sa ne spuna: “Scoate prazul ala de pe post!”. Am avut si eu un praz pe care a trebuit sa il scot, era Dr. Alban cu “Born in Africa”, pentru care facusem asa o fixatie incat o difuzam de cate patru, cinci ori pe emisiune. Si l-am scos, pentru totdeauna de atunci incolo, pentru ca in caz contrar nu mai aveam nevoie de explicatii in ziua de salariu sa inteleg de ce nu il iau intreg. O alta categorie de muzica pe neplacul patronului era cea “de batut covoare”. Pentru noi, erau de dat pe post piese care ne placeau sau care nu, fara criterii impuse de alegere, nu puteam miza pe efectul muzicii asupra celor care asculta. Dar, se vedea treaba, cel putin unul din ascultatori nu se putea opri din batutul covoarelor la auzul anumitor melodii ...

Tot patronul, si tot la telefon, facea cu noi si educatie gramaticala. Nu cred ca e vreunul din fostii colegi care sa nu stie si acum ca se spune “drept care” si “motiv pentru care” (si in niciun caz “drept pentru care”). Daca nu direct de la el, macar din portiile de ras pe care le imparteam unii cu altii dupa fiecare telefon, care de obicei isi propunea sa rezolove mult mai multe decat un neajuns punctual ca cele de mai sus. Ajustam prin telefon inaltele si joasele si toate aspectele tehnice la care urechea noastra parea insensibila (si asta se simtea de la distanta). Uneori nu miscam niciun buton, zicand ca o facem si pana la urma tot bine era in urechea patronului, care inchidea telefonul multumit.

Mi-am mai amintit de scrisorile pe care le primeam pentru emisiunea facuta sambata seara (impreuna cu o colega si buna prietena), scrisori venite cu gramada de la puscariasii dintr-un penitenciar pana la care batea radioul. Pana la scrisorile astea, nici nu stiam ca e vreun penitenciar in zona. Cei inchisi erau printre cei mai fideli fani si nu era saptamana sa nu primim mesaje de la ei. De interminabilele lor foi cu dedicatii aveam grija ca de ochii din cap de cand le aducea postasul si pana la emisiune. Justificat, pentru ca pe fiecare era trecut ceva de genul: “Pentru Florica urmatoarea melodie, cu mesajul <Florico, vezi ce faci ca nu imi place ce mi-au spus Tilica si Alifie si mai am doar trei saptamani si vin acasa!>”. Nu se amintea explicit ca se trece si pe la noi daca nu se aude mesajul on air, dar nici pe manierele lor nu puteam miza daca erau nemultumiti.

Pe o pagina importanta din catastiful emisiunilor de sambata seara a ramas un ascultator al carui obiectiv era sa se insoare si alelsese emisiunea noastra sa transmita informatia. Viata ii aratase o data ca insuratoarea poate sa nu fie chiar mare branza, trecandu-l printr-un divort urat, in urma unei casatorii din care rezultase si un copil, dar ... avea el chemarea asta sa mai traga o data, ca poate castiga. Si strategia lui cuprindea, printre altele, telefoane in timpul tuturor rubricilor nostre interactive. Am aflat astfel, in direct – noi, dar mai ales ascultatorii nostri – intreaga poveste a vietii lui: cu ce se ocupa, unde sta, de ce a divortat, cum au impartit ce au avut de impartit, ce relatii are cu copilul, etc. Am ajuns intr-un final sa sarbatorin zilele lui de nastere in trei – noi doua si el – la radio, cu prajiturile si sucul pe care le cumpara el, ne aducea flori si sray-uri de zilele nostre, stia o gramada de amanunte despre noi si noi despre el. Era un om foarte politicos, atat de simplu si de sincer incat nu iti venea sa te porti urat cu el, dar tot ne-a batut gandul de cateva ori sa anuntam de la bun inceput ca emisiunea e in reluare. Meritau si ascultatorii ceilalti cate o pauza ...

O alta amintire speciala pastrez topurilor de muzica romaneasca pe care le faceam cu aceeasi colega sambata seara. Trebuia atunci sa dam, printre piese, informatii despre vedetele din top, noutati pe care trebuia sa le variem saptamani la rand, pana iesea piesa din clasament. Vara, mai adunam ceva barfe de la concerte, de pe la festivalul de la Mamaia, erau si artistii mai activi si aveau ce sa ne spuna cand ii sunam in direct. Iarna insa, cand nici ziarele nu prea spuneau mare lucru de zici ca intrasera cantaretii in hibernare, era criza de informatie. Dar ... nu si de imaginatie, astfel ca vedetele se certau, se impacau, plecau in excursii, dadeau petreceri, aveau proiecte comune, etc., fix cum vroiam noi. Tin minte ca vedeta feminina a uneia din formatii (care era pe val la ora aia), prietena cu solistul unei alte trupe in voga, aveau in top la noi cea mai agitata viata de cuplu, desi nicaieri nu mai transparea informatia asta, nici macar in VIP sau in presa de scandal. Si numai asa ceea ce la un moment dat a uimit pe toti cei interesati de lumea show-biz-ului romanesc, respectiv despartirea definitiva a celor doi, nu i-a luat prin surprindere si pe ascultatorii nostri. Pe noi insa, da.

Alta data m-am dus la radio cu Mauro, motanul meu birmanez, intr-o dupa-amiaza cand trebuia sa prezint impreuna cu un coleg un eveniment sobru, legat de moartea unui scriitor, intr-un material pe care l-am facut impreuna cu atentie, alegand in ton, evident, si cortina muzicala de pe dedesubt. In timp ce eram la microfon, Mauro intra in studio pe usa lasata deschisa, sare pe masa din fata noastra, se lungeste in spatele microfonului si scoate un mienunat prelung si jalnic. Eu niciodata cand am avut motiv sa rad pe post nu m-am putut abtine, nici macar daca prezentam buletinul de stiri. Nu am facut-o nici atunci, dar am incercat. A iesit o voce vorbind sugusat, nu era clar daca de ras sau de plans, dar din care colegul de la butoane a inteles ca trebuie sa ne ia microfonul si sa ridice cortina pana la calmarea situatiei. Am ras putin liber, dar, cum nu era timp, am reluat citirea materialului, eu si colegul meu, alternativ. Eu pana am izbucnit in ras, cu ochii pe motanul de langa microfon. Am si acum caseta martor, cu punctul de vedere al motanului exprimat in direct, usor melancolic si el ca tot continutul rubricii.

Si, a propos de rasul la microfon, era o preocupare speciala pentru baietii de la butoane sa gaseasca farse care sa ne faca sa radem cand intram in direct. Ii vad si acum cu gornete mari de hartie in nari, din coli A4, in timpul stirilor, cand tu aveai ragaz sa iti arunci ochii la ei atunci cand pe post intra un insert de voce. Poate parea acum o copilarie naiva, dar atunci, in conditiile date, era un motiv temeinic de izbucnit in ras.

Am trait in anii aia de la radio cea mai mare libertate pe care am avut-o vreodata (si mai ales inainte de a-si intra CNA-ul serios in atributiuni, sa ne puna sa avem suport inregistrat martor pentru tot ce se vorbea pe post, etc.). Am tot oftat dupa libertatea asta dupa ce m-am “inrolat” intr-o multinationala, pana am invatat sa imi placa si acolo, dar de data asta o placere dupa reguli precise si program.

Azi, din toti anii aia petrecuti la radio (din care, cu stupoare, la plecare din vreo cinci am gasit numai sapte luni pe cartea de munca, pentru ca nici legislatia asta nu era prea clara pe atunci, in consecinta, desi orbul era, nu am putut sa ii scot ochii), pastrez aici in America cateva promo-uri, intro-uri si jingle-uri din emisiunile mele. Toate fac parte dintr-un mixaj de muzica romaneasca de aproximativ patruzeci de minute pe care dansam, eu si Liviu, cand avem program de aerobic in doi.

________

Si ... prazul "Born in Africa", cu Dr. Alban ;)

"Tu pe ce sectie esti?"

Era cat pe-aici sa ma duca si pe mine "pe sectie." Intr-una din zile, gardianul care trebuia sa se asigura ca la incheierea programului religios fiecare detinut intra in celula lui, se uita la mine si ma-ntreaba "Tu pe ce sectie esti?" (Am stat putin pe ganduri... asta inseamna pe ce palier, la ce etaj trebuie sa ma duca.) Faptul ca nu foloseam un costum sau chestii de-astea (uneori nici la bisericile mici in programul de peste saptamana) si fiind imbracat in pulover, pantaloni tip sport iar geaca nu obisnuiesc s-o iau cu mine cand merg cu masina.

"Tu pe ce sectie esti?" pana la urma au priceput. Daca nu dupa fatza mea macar pentru faptul ca purtam o chitara cu mine. Biblie aveau si ceilalti detinuti asa ca singurul element distinctiv era chitara. Tin sa va anunt ca lucrul acesta mi s-a-ntamplat de cel putin doua ori. Este ceva profetic aici? Sunt predicator si pastor de 6 ani am fost amenintat "frateste" cu tribunalul de 4 ori. (Poate a fost o prevestire.) Da, pe unii adevarul ii elibereaza iar pe altii ii ameninta.

Ca tot vorbeam de imbracamine... Puloverul meu nu era vargat. Nici imbracamintea lor. Erau acolo si fosti oameni de afaceri care se purtau la costum. Baieti tineri inchisi pentru droguri dar care se purtau ca si in libertate. Chiar am fost indus in eroare de imbracamintea lor- cei doi tineri care faceau prezenta am crezut ca sunt angajatii penitenciarului cand de fapt erau detinuti dar care prestau o munca pentru a mai scurta perioada detentiei care era de destul de mare. [Atentie! pentru droguri este pedeapda mare.]

Erau acolo criminali in serie, infractori de tot felul, violoatori sau pedofili. Unii dintre ei mi-au ramas prieteni si mi-e dor de ei. Abia astept, daca ajung luna asta la Arad sa le mai fac o vizita. (sper sa nu ma retina pe sectie.) Ma rog pentru ei si sunt convins ca pe unii ii voi revedea in slava si poate chiar aici pe pamant (nu ca infractori.)

Stanica Tatu este si el detinut. Cand a venit odata acasa a gasit in casa lui trei barbati alaturi de sotia lui. Cuprins de furie s-a dus la masina a luat levierul si a omorat pe sotia lui si inca unul dintre barbati (asta nu mai stiu exact). Acum este la penitenciar iar fiica lui la un orfelinat undeva in Vaslui. De multe ori l-am vazut intristat pentru fiica lui iar alta data pentru starea de detentie. Acum, isi gaseste refugiul in Dumnezeu, picteaza si compune poezii. Iata doua dintre poeziile lui:

Hora Unirii

Hai sa dam mana cu mana /in puscaria Romana

sa-nvartim hora fratiei/ in Incinta puscariei

Tot ce-i rau acum sa piara,/ gardienii de pe sala

Printre noi sa nu mai fie/ politisti in puscarie

Mai hotule, mai vecine/ mergi pe-o mana cu mine

Si la Poker cu unire/ si la barbut cu-nfratire

Unde-i unu nu-i putere,/ izolarile sunt grele

Unde-s doi puterea creste,/ fraierimea o zbugheste

Amandoi suntem ocnasi,/ vagabonzi, puscariasi

Hai sa ne unim fratie/ chiar aici in puscarie.

Coboara Doamne

Coboara Doamne peste tara/ iertarea Ta si lacrima divina

Sa nu mai stam sub cearcanul durerii,/ sa ne mangaie clipa ce-o sa vina

Si Te-am ruga dupa atatea lacrimi/ sa faci la noi cetatea bucuriei

Sa dai o crestineasca sfanta pace/ pe pajistea de rai a Romaniei

Mai pune echilibrul bunatatii,/ intre vietuitoare si natura

Invata-ne nadejdile iubirii/ cand ninge pe pamant cu-atata ura

Ajuta-ne sa-Ti invatam caldura/ langa planeta gandurilor bune

Si dup-atatea patimi indurate/ invata-ne suprema-ntelepciune

Aceasta rugaciune ne-o primeste/ caci numai Tu pe-ntinsul omenirii

Ne-ai dat altarul tainic al sperantei/ sa-l proslavim pe vetrele iubirii

Aceste poezii au fost compuse de Stanica Tatu. Daca este cineva din Vaslui care poate sa ia legatura cu fiica lui ar fi minunat si chiar o mangaiere pentru el.

Regia:
Bob Odenkirk

În rolurile principale:
Dax Shepard, Will Arnett

Gen:
Comedie

     O comedie despre închisoare. Din nou personaje teribile, haioase şi cu mult umor. O descriere într-o frază simplă - Un negru cu o răţuşcă în mănă, unul care nu-şi abandonează tricoul lui "Metallica" nici când poartă costum, un băiat de judecător care intră la închisoare, nazişti, negrii, certuri şi faze comice într-o închisoare.

     Notă: Cred ca 8,5.

Citeste mai mult..

vezi stirea

Restul parnaiasilor ii puteti vedea pe site-ul artistului - Cosmin Bumbut

Dedicatie pentru nostalgici - "Trece trenu' printre munti/ Ca un sarpe lung/ Cu tigari nationale/ Sus la detinuti" - A se asculta La Chilia-n port - Ionel Tudorache

Emilia Topala, psihologul penitenciarului Poarta Alba, spune ca majoritatea expozantilor si-au descoperit talentul in centrul de detentie si ca arta a devenit un mod de a scoate ceva bun, de a se regasi, de a-si exprima trairile si ca lucrarile sunt expuse permanent in atelierul din penitenciar. Materialul lemnos este asigurat de catre penitenciar, iar restul, culorile si lacul, provine din anumite sponsorizari.

(C.A.)