Colaboratori ai fostei Securităţi, după cum puteţi vedea şi din articolele următoare :

http://www.romanialibera.ro/a105750/cei-70-de-mireni-ai-patriarhului.html

http://www.cotidianul.ro/cei_doi_anania-38794.html

http://www.interesulpublic.ro/30-01-2008/Mitropolitul-Ardealului-si-Vulpea-pregatesc-un-tun-politic.html

Am mai scris despre legăturile strânse dintre fosta şi actuala mafie comunist-oligarhică şi BOR. Pentru cine nu se lasă spălat pe creier de ortodoxism, nimic nou. Pentru cine da, o nouă "blasfemie"...

N.B. Se pare că trebuie neapărat să adaug, pentru fraieri, că fragmentele de text care apar de altă culoare conţin link-uri. De aceea, trebuie apăsat cu mouse-uleţul pe ele pentru a te duce la un articol explicativ. Cât de greu poate să fie ?! Ar trebui să se dea permise pentru navigare pe internet...

Pe lângă corupţie şi vulgaritate, în România tranziţiei, ca şi în "Maica" Rusie din aceeaşi perioadă, a mai luat amploare şi fanatismul religios - toate aceste fenomene negative fiind incubate în comunism. Până la urmă, ortodoxismul se dovedeşte a fi tot o formă de satanism, ca şi comunismul, căruia i-a favorizat instaurarea, şi care, la rândul său, îl susţine acuma - pentru că, dacă sapi în biografiile ortodoxiştilor, o să găseşti tot familii de activişti comunişti sau de securişti.

(O indicaţie tehnică, de care majoritatea dintre voi pare că are o disperată nevoie : remarcaţi pasajele din text scrise cu altă culoare, dacă apăsaţi cu mouse-uleţul pe ele, veţi fi redirecţionaţi nu către niscai reclame, ci către articole care explică pasajele respective. Succes !)

"Duhovnicul" Savatie e născut în 1976; e cam de-aceeaşi vârstă cu Popa Barbarossa criminal sadic de la Tanacu, căruia îi ia de altfel apărarea într-un text lacrimogen care bântuie internetul, care s-a lăbărţat monstruos, ca monştrii efectelor speciale din filmele SF horror americane proaste, şi-ntr-o carte.

Un băiat, deci, acest aşa-zis păstor de suflete, care exhibă amoralitatea tipică generaţiei sale, având, în plus, deja, în spate, şi o biografie aventuroasă vrednică de un bildungsroman picaresc. Cine ştie, în curând, poate, librăriile vor fi invadate şi de pseudohagiografia acestui "sfânt" al ultimelor vremuri...

Provenit dintr-o familie de comunişti basarabeni, crescut într-un spirit ateu, junele Ştefan s-a afirmat de timpuriu ca multitalent, bifând literatura, pictura şi muzica. Dar tot pe-atunci, prin liceu, s-a afirmat şi ca posibil psihopăţel, cu un stagiu la Socola (celebru spital de boli nervoase din Iaşi). Ştiţi vorba aia, "nebun cu patalama", deşi 'mnealui se laudă cu o patalama ... inversă, care demonstrează că e sănătos ! In fine.

Nimic din ce e omenesc nu i-a fost străin tânărului furios, care a colindat furtunos prin toată România (studii la Iaşi, Giurgiu, Timişoara !), ca un Rimbaud provincial ce se afla. Versat foc în cele lumeşti, sătul de sex extramarital şi de beţii, voinicul nostru şi-a găsit liniştea, până la urmă, într-o ideologie pe măsura spiritului său slav, dostoievskian în sens rău, adică ferapontic şi kirilovian : în ortodoxism, adică în extremismul ortodox, în fundamentalismul răsăritean. Copilul teribil şi-a găsit, în sfârşit, jucăria care să-i placă ("elefantul promis" ?). A găsit un loc în care-şi poate desfăşura nestingherit excesele rusoide, în spatele unei măşti de curăţie şi cuminţenie. O activitate care îi compensează toate păcatele de la care nu se dădea în lături pe când era mirean, ba care chiar mai mult, îi permite să-şi continue unele dintre aceste păcate, cum ar fi grafomania : omul nu se mai poate opri din scris; e mai ceva decât Danion Vasile; nu ştiu când îşi mai face rugăciunile şi slujbele...

El şi-a putut astfel satisface şi dorinţa de dominare, pentru că "stareţii" profită de ascendentul moral pe care îl au asupra populaţiei, pentru a abuza de aceasta. Cel mai celebru şi mai sinistru personaj al acestei tagme diabolice (pentru că li se potriveşte perfect zisa evanghelică de "lupi în piele de oaie") este Rasputin, acel fals călugăr, vestitor al iadului comunist prin influenţa nefastă pe care a avut-o asupra Casei Imperiale a Romanovilor.

Iată arhetipul lui Savatie, ca şi al tuturor celorlalte vedete "duhovniceşti" care înfundă oamenii într-un întuneric la fel de adânc ca şi corupţia politicianistă a oligarhiei nomenclaturist-securiste. De altfel, există o legătură, ocultă dar foarte strânsă, între aceste două mafii.

O legătură există şi cu KGB-ul (cititorii mai tineri să-şi întrebe părinţii, când vin din Spania, despre ce înseamnă iniţialele astea). Putin încearcă o ofensivă pe toate fronturile, inclusiv pe cel religios. Panortodoxismul se dovedeşte o cale de comunicare privilegiată, ca şi ... parapsihologia ! După 1989, o grămadă de "fraţi de peste Prut", care de care mai talentaţi, în ambele aceste domenii (ortodoxism şi bioenergie), au dat năvală peste amărâta asta de ţară. S-au infiltrat spre a ne manipula şi a ne oferi pe urmă pe tavă Tătucului de la Moscova... Savatie este doar unul din ei, ce acoperire mai bună decât rasa monahală ? Dar el mi-ar răspunde, ca un veritabil politician veros de-al nostru într-un talk-show, că eu sunt cel nebun, suferind de paranoia conspiraţionistă; hoţul strigă "prindeţi hoţii !"

Pun capăt, oarecum abrupt, acestui articol, pentru că nu ştiu cum să mă mai exprim ca să denunţ această porcărie cu barbă care se dă drept spiritualitate. Subiectul în sine nu mă inspiră; mi-e silă şi să-i critic pe aceşti oameni pierduţi. Vorba caţavencilor din vremurile bune: "Cuvioşii Pramatie şi Canalie !"

Aşa că, în final, o nucă-n perete de toată frumuseţea : clătiţi-vă puţin ochile şi urechile cu paţachinele rock-ului alternativ al anilor '90. Că tot afurisesc "duhovnicii" noştri muzica asta... Vă veţi simţi mai bine şi, în ciuda aparenţelor, vă veţi afla într-o companie mai puţin perversă. Dacă nu chiar şi mai duhovnicească !

http://www.greco-catolica.org/a384-Cristian-Badilita-12-mirari-despre-cazul-Corneanu.aspx

(Link-ul e tot acela cu textul, ciobanilor, ca să nu ziceţi că vreau să vă păcălesc cu reclame sau mai ştiu eu ce...)

Dar nici partida ortodoxistă nu se lasă, şi talentatul d-n Platon se repede şi el în "polemică", cu rinocerismul lui ipocrit obişnuit :

http://www.rostonline.org/blog/claudiu/2008/06/o-punere-la-punct.html

Ridicol.

Care ar fi domeniile si meseriile ? 3 conform dlui . Henri Paul, ambasador :   " Sunteti in primul rand un om de stiinta. Sunteti in aceiasi masura si filozof. Sunteti in acelasi timp un intelectual "

Modest omul de stiinta, filosof si intelectual a raspuns : " ...intrucat eu am deschis ochii asupra culturii prin intermediul culturii franceze si, in special, prin intermediul limbii franceze, prima pe care am invatat-o si, sigur, care, intr-un sens profund, voi muri".

E lucru mare sa deschizi guritza pentru intaia oara ciripind   "maman"  si  "papa" , daca invatai limba romana probabil vomitai in leagan.

Limba catifelata, limba lui Voltaire.

Ca dovada azi omul de stiinta, filosof si intelectual decorat o aplica-n fundul Dealului Cotrocenilor.

Sa ne traiasca.

Ei bine regimul Ceausescu decise-se la un moment dat ca este sub demnitatea noastra daco-romana sa prestam in cadrul CAER (Piata Comuna a statelor comuniste est-europene) doar rolul "declasant" si legendat de "granar" al Pactului de la Varsovia. S-a considerat, si poate ca pe buna dreptate, ca este astrategic ca noi sa producem si sa exportam produse cu o foarte mica cuantificare-adaos tehnologic (materii prime, ori produse prelucrate primar, alimente, etc)  in timp ce statele comuniste "fratesti" produceau bunuri cu volum mic, energointensive, cu valoare intrinseca mai mare...de fapt o forma mascata de exploatare a tarii noastre, valoarea produsa in tara noastra fiind mai greu si cu costuri mai mari obtinuta decat la terti, cu rezultat indirect in subventionarea economiilor convergente pertenere.

Revenind la Ceausescu, acest a decis la un moment dat ca este timpul ca Romania sa se ridice din genunchi la propriu si nu numai la figurat, implementand un plan cincinal pe mai multe serii de trecere a Romaniei din statutul de "tara in curs de dezvoltare" (PIB mic, tara saraca si cu locuitori la limita subzistentei) la una de "tara mediu dezvoltata". Pentru aceasta Romania a avut nevoie de o reconfigurare a economiei nationale de pe profil eminamente agricol pe una preponderent industriala.

A urmat etapa industrializarii din anii 70, la inceput in conditii avantajoase de creditare, pe baza prieteniei artificiale cu americanii lui Nixon, Ford, Carter (ce incurajau astfel o dizidenta a Romaniei in cadrul blocului comunist), iar apoi un ...shoc. La un moment dat la inceputul anilor 80 datoria externa a tarii ajunse-se undeva la peste 10 miliarde de dolari, ceea ce era extrem de mult raportat la puterea noastra de rambursare. Si asta se intampla in conditiile in care toate finantarile respective se regaseau "la leu" in colosi industriali si industrii ultraperformante la acea data, in urbanizarea populatiei, taranii fiind adusi in orase si transformati in muncitori moderni, punandu-li-se la dispozitie aproape gratuit toate facilitatile si logistica (sanatate, invatamant la toate nivelurile, locuinte, locuri de munca, etc)... Cu alte cuvinte fara sa vrea Ceausesc si-a facut-o cu mana lui. Daca lasa tara la fel de inapoiata si primitiva cum o primi-se la "inscaunare", probabil ca intelectualitatea si muncitorimea de prima generatie la oras nu ar fi putut ulterior din cauza "muncilor campului" sa-l fi contestat sangeros in 89... Pentru ca asta s-a si intamplat. Desi o mare parte din criticii sclifositi ai fostului regim isi datoreaza direct-indirect valentele profesionale comunismului (si ce azi si le cuantifica pe bani grei ...de/pe piata) trec cu vederea ca daca nu-i scotea Ceausescu din sate astazi conduceau plugul sau caprele pe brazda...Da ma rog acest subiect il voi trata separat candva.

Revenind, regimul comunist a ajuns la concluzia ca tara platea foarte mari dobanzi la creditele (pentru crestere economica) contractate si ca atare a luat decizia sa le returneze rapid. Decizia a fost buna dar nu prea inspirata raportat la detalii, pentru ca inca Romania nu producea valoare adaugata la un nivel ce sa permita un ritm rapid de rambursare datorii fara efecte coleterale-suferinte in mase. Persistarea in hotararea  rambursarii rapide a fost de fapt inceputul sfarsitului pentru Ceausescu pentru ca strategic-diplomatic nu ai voie sa iei "gloatelor" (vezi Roma antica..) circul si painea...Circul era zero prin omniprezenta liniste (inclusiv la televizor)..astfel ca oamenii au avut timp sa se refugieze in studiu in biblioteci (si asa am ajuns la o generati culta plina de "patapievici" ce astazi braveaza ca si croitorasi viteji de gradul lor de eruditie...in fapt tot pe filiatie ceausista obtinut) iar pe de alta parte "painea" se restrangea, produsele industriale romanesti facute de muncitori nemotivati facuti la comanda (fara traditie in familie) de fosti agricultori reconvertiti, erau pline de rebuturi, deci refuzate la export de catre tari terte, iar banii de rambursare a datoriilor trebuiau obtinuti prin exporturi masive de produse alimentare...

La un moment dat 90% din rezultatele agriculturii socialiste mergeau la export (fiind de altfel apreciate ca naturist-ecologice), dar a aparut incetul cu incetul premisele infometarii populatiei. Oamenii infometati-frustrati, se stie din sociologie ca devin incontrolabili...asa ca desi prin 88-89 regimul Ceausescu a returnat intreaga datorie externa, nu a fost inspirat sa se opreasca la timp, desi a reusit sa obtina cateva miliarde valuta ca excedent, ba mai mult a reusit sa crediteze la randul sau tari de lumea a treia (Libia, Irak) primind in schimb ca dobanzi petrol si alte bunuri...

Cu alte cuvinte daca Ceausescu ar fi fost inspirat ca imediat dupa 88 sa aprovizioneze cu alimente intreaga retea de distributie, pe fondul unor noi cresteri de venituri la populatie (in 89 eu aveam ca organ de control-junior-entrance level 3500 lei ~ 3700 de RON azi, iar media salariala in "clasa muncitoare" se situa undeva pe la 3-5000 lei vechi) mai aveam revolutie ciu-ciu... Dar asa, in conditii "favorizante" nu e de mirare ca tarile cu interese antiromanesti au gasit un mare suport in background-ul national pentru schimbari in forta...antiromanesti...

Subiectul initial, dedus si din titlu s-a vrut insa altul, dar pentru al prezenta trebuia sa explic prin paralelism posibile "deja vu"-uri. Datoria noastra externa a ajuns azi la cote de-a dreptul fantasmagorice ca sa nu spun apocaliptice. Problema nu este neaparat ca s-au cheltuit acei bani cat ca nu s-au investit pentru a fi natural recolectati prin amortismente. Ba mai mult, traim cu o economie pe deficit de multi ani, consumand-importand mai mult decat poate economia sa produca... Cu alte cuvinte la aceasta suma (30mld) toata infrastructura tarii ar fi trebuit sa fie noua si fezabila, o mare parte din economie-industrie-agricultura adaptata noilor provocari ale veacului (incalzire globala, poluare, inechitati sociale uriase) ori acesti bani nu se regasesc defel in piata, totul fiind la noi in stadiu incipient ori mediu dezvoltat... Ei bine "dragii moshului" cei ~ 30 miliarde, sau o mare parte din acestia sunt sursa-obiectul evaziunii, sunt modul prin care asa zisa clasa "self made man" de bogati romani ("top 300" si nu numai, ca multi stau chititi inca..) au parvenit subit. Prin intermediul pozitiilor lor in clasa politica si in administratiile centrale-locale au sifonat la greu toate intrarile financiare, creditele contractate de statul roman ajungand indirect in conturile lor mascate prin off-shore-uri (si ce acum "timid" se intorc in tara sub forma de "bani albi" mascati in mari investitii imobiliare, ori in alte alte ponturi investitionale de mare anvergura)...

Cea mai mare problema nu este atat ca suntem condusi de o clasa politica in mare parte mafiotizata, cleptomana-hoata si major evazionista cat faptul ca respectivii bani vor trebui returnati la dobanzi la mai mult sau mai putin mari de catre noi toti..."shoshonarii". Cu alte cuvinte "ei" s-au distrat si "noi" vom plati nota de plata. In acelasi timp tin sa va anunt stimati interlocutori virtuali ca nota de plata pentru integrarea noastra in UE si NATO inca nu am inceput sa o platim...Ce se va intampla insa cand notele de plata vor converge? Ce se va intampla cand majoritatea familiilor (desi acum tamp si manipulat optimiste) nu vor mai avea ce si cu ce pune pe masa copiilor lor? Vremurile -istoria tinde sa se repete si sa se reconfigureze in interesul "gloatelor" si de aceea consider moral ca noi societatea civila sa militam ca toate averile de dupa 89 sa fie trecute prin filtrul legalitatii, sa fie instituit un regim draconic de control pentru a se evita ushitzele evaziunii si hemoragiei generalizate de plus valoare din/in Romania....Pentru aceasta este nevoie de o noua clasa politica pentru ca actuala nu va fi nicioadat dispusa sa-si taie craca de sub picioare, sa renunte benevol la robinetul cu bani facili-nemunciti... Va fie nevoie de un efort colectiv.... Oricum SUNT SIGUR ca mai devreme sau mai tarziu vocea mea-noastra se va auzi de marea masa si se va achiesa la initiativa... Faradelegea va trebui cumva limitata sau starpita in Romania,chiar daca defetismul mioritic incurajeaza fals mamaliga sa nu explodeze...Dar daca totusi oarecand foamea va reamorsa justitiarismul si nevoia de dreptate? O stanga autentica, solid ancorata in realitile momentului va fi capabila sa adune intr-un manunchi aceste doleante si tendinte. Cu cat apologetii neoliberalismului de jungla vor considera stanga ca vetusta, decrepita, fara viitor ca atat vor avea parte de o mare surpriza intr-un viitor previzibil...

O nou stanga inseamna pe fond un nou PSD (cu afinitati mai mari doctrinare, cu o strategie coerenta de dezvoltare si interrelationare cu societatea, cu o politica judicioasa de resurse umane, cu o oferta ce pe fond sa deserveasca interesul celor multi prin politici publice sectoriale, cu o atitudine profund impotriva furtului institutionalizat si a vanzatorilor de tara)

Este de lucru mult. Faptul ca (daca) oameni ca si noi vor fi cooptati sa supervizeze ori chiar sa implementeze practic aceste principii generoase si umaniste in cele din urma denota gradul de seriozitate si motivare a celor "in charge" in directia crearii a unei Romanii echitabile pentru toti, de la primul la ultimul...

1=

also

SorinPLATON

http://blogideologic.wordpress.com/2008/02/15/de-ce-humanitas/

http://blogideologic.wordpress.com/2007/12/09/cartile-cochon-in-lecturi-nedigerate/

http://blogideologic.wordpress.com/2007/12/12/intelectualimea-publica-la-humanitas/

Întrebările mele către domnul H.R. Patapievici:

http://blogideologic.wordpress.com/2008/01/24/nu-profer-si-nu-practic-injuratura/

http://blogideologic.wordpress.com/2007/12/27/dreptul-meu-de-crestin-ortodox/

Titus Filipas

O foaie din urbea mea provincială îmi ia un interviu... Lucrul mi se pare atât de important, încât toată ţara trebuie să-l afle; ba nu, toată lumea chiar !

Aşa se clădeşte o imagine şi-o operă, fraierilor : prin colecţionarea grijulie a tuturor pârţurilor pe care le tragi în public. Numai proştii sunt discreţi. Lasă Picioruşele să se agite spasmodic : n-or să mă ajungă niciodată din urmă !

Vorba lu' maneaua aia : să moare dă ciudă toţi dujmani mei ! când mă vede la TV şi prin reviste ! zii, măi !

Tanarul nostru  zambeste gales dindaratul ochelarilor de deasupra papionului de la gulerul camasii in picatele ( trendy, hei ?! :) ) si ,  spre deosebire de mintea amicului  liichean, ne demonstreaza calitati in domeniul matematicii. Dar se blocheaza la 322. Si aici incremeneste si domnia sa romanul horiano-patapevician.

Noi credem ca e doar gelos ca nu l-au mentionat macar la "si altii" in lista deontologilor.

Peste niste ani cand poate neuronii ( de care nu e lipsit ) ii vor cobori definitiv catre locul pe care limba-i dulce il saruta neincetat, o sa ajunga si la Ode inchinate maritului Zeus.

Delo bahtalo gagiule , spre deosebire de bulldogul ratacit prin parcurile (inca) verzi, tu nu-ti parasesti stapanul.

http://morfoze.wordpress.com/2008/02/26/mizeria-ortodoxismului/

http://grupareadeparte.wordpress.com/2008/05/13/ortodoxismul-de-grota/

Este păcat că şi "marii noştri duhovnici" se lasă manipulaţi politic, ducându-şi în ispită şi "turma" adepţilor fanatizaţi :

http://www.ziua.net/display.php?data=2008-06-09&id=238501

Mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului a făcut un gest cât se poate de normal şi de civilizat: un semn bun pentru o eventuală reunificare a Bisericii.

Acest gest îi este acum reproşat violent de partida securist-izolaţionistă pro-rusă din BOR, condusă de Anania.

Unde sunt acuma ONG-urile dedicate "libertăţii de conştiinţă", atât de active în scoaterea icoanelor din şcoli şi în cazul Tanacu ? Nicăieri, pentru că şi ele (re)acţionează la o comandă politică ocultă, nefiind deci nici ele real interesate de îmbunătăţirea climatului religios de la noi.

Ce va urma ? Până unde se va merge de data asta ? Se apropie schisma BOR ?

Poate că o despărţire a apelor e lucrul cel mai de dorit...

Asta arată cât de scăzut este nivelul nostru. De aici ni se trage înapoierea, la fel de mult ca şi din faimoasa, dar inexistenta pentru justiţie, corupţie. De fapt, agramatismul este tot o formă de corupţie.

Uitaţi ce dialog am avut mai deunăzi cu persoana în chestie :

Scardanelli à dit (că gagica are, bineînţeles, şi burse francofone) :

In constructia : “o conjucţie cu 3 membrii adevăraţi şi unul fals ne ar da mai multă informaţie decât una cu 3 membrii falşi şi unul adevărat” se scrie “membri” cu un singur “i”, d-ra dublu licentiata si cine stie de cate ori masterata… Poate ar trebui sa va ocupati mai intai de ortografie, si pe urma de ontologie. Lui Noica sigur i-ar fi displacut exegetii agramati.

Iar demoazela îmi replică :

Va multumesc ca v ati dat atata osteneala sa imi corectati textul de greseli , mai ales un text asa de condensat, daca l ati citit cu atata atentie incat ati vazut chiar si greselile de tehnoredactare nu pot decat sa ma bucur !!

Remarcaţi (ăsta sunt eu) cum agramatismele rămân, punctuaţia e facultativă, dar li se mai adaugă şi obrăznicia ! În loc să-i crape obrazul de ruşine că a fost surprinsă în flagrant, specialista mă-ntoarce cu tupeu, ca precupeţele din piaţă, din mediul cărora probabil şi provine. Tot atât de mult tupeu, dar şi tot atât de multă inteligenţă : conform logicii lui ... Hades, fraier sunt eu, că i-am citit capodopera "condensată", nu ea, care nu ştie s-o scrie. Sau vroia să-mi atragă atenţia că am ratat sensul "adânc" al textului, în favoarea literei agramate (de care, nu-i aşa, "tehnoredactarea" e de vină, adică i-a mâncat calculatorul, de capul lui, semnele de punctuaţie, dar i-a tastat, tot de capul lui, i-uri în plus) !? Nu ştiu; e aproape imposibil de înţeles ce vor să spună persoanele cu dificultăţi de exprimare...

Prost să fii, tupeu să ai ! Şi pe urmă, poţi să-ntorci lumea cu lopata...

Cum ? Prin nepublicare... Cartea fundamentală a lui Noica, "Devenirea întru fiinţă", nu mai este de găsit în librării de ani de zile.

Acuma, pentru cititorul de rând, care habar n-are cine-i Noica, întreaga poveste.

Constantin Noica a fost un mare român. Unul din extrem de puţinii oameni de care putem fi mândri. A fost un filosof - la fel de mare ca şi om. Elită autentică...

Dacă nu ar fi venit comunismul, Noica ar fi fost astăzi celebru în toată lumea, ca şi colegii săi de generaţie Cioran şi Eliade. Sau dacă ar fi acceptat exilul... Dar omul acesta de elită ţinea atât de mult la ţara sa, încât a preferat exilului o soartă obscură, cu închisoare, domiciliu obligatoriu, interdicţie de publicare, sărăcie, frică - soarta pe care am avut-o noi toţi, în comunism.

Şi chiar şi în condiţiile astea a reuşit să facă o diferenţă. A fost una din puţinele lumini de normalitate, care ne-au ajutat să ne orientăm şi să supravieţuim (spiritual, bineînţeles), cât de cât, dictaturii comuniste.

În jurul lui Noica, în ultima parte a vieţii lui, s-au strâns o serie de adepţi, dintre care cei mai apropiaţi, dar şi cei mai proeminenţi public astăzi, au fost Pleşu şi Liiceanu. Aceştia ar fi trebuit să ducă făclia spiritului mai departe, dar...

Din contră, Liiceanu, ajuns cel mai mare editor român chiar din 1990, a stins această făclie prin ... nepublicarea maestrului său. Sau mai bine zis, prin publicarea în tiraje mici, în ediţii care se epuizează rapid şi între care se întind ani lungi de secetă spirituală, prin nemaigăsirea cărţilor în librării, la dispoziţia publicului. Nemaivorbind de monopolul pe care-l deţine asupra titlurilor, care nu mai pot fi publicate de altă editură... Politica corporatistă dezastruoasă (pentru public) a Humanitasului, despre care am mai scris. (Apropo, site-ul editurii nici acum nu merge...)

În această situaţie se află în primul rând magnum opus-ul nicasian, "Devenirea întru fiinţă". Se ştie că ontologia este cea mai importantă parte din opera unui filosof, iar Noica a lăsat-o spre sfârşitul vieţii, ca pe un finis coronat opus. Şi a venit cu o ontologie originală, dar ... cine s-o citească, s-o cunoască şi s-o aprecieze, din moment ce nu e de găsit nicăieri ?! Nici măcar anticarii nu pot s-o procure...

Numai acest singur exemplu ar trebui să fie suficient pentru a-l condamna pe "discipolul" Liiceanu... Dar nu, "editorul" nu s-a oprit aici.

"Boierii minţii" fac paradă în continuare cu fidelitatea faţă de maestrul lor - nu ideatică, ci prin apărarea reputaţiei acestuia. Care este pusă sub semnul întrebării de un alt grup oportunist din "intelectualitatea" băştinaşă, cel al "postmodernilor" stângişti, care-l acuză pe bietul filosof de legionarism şi de colaborare cu naţional-comunismul ceauşist !

Iar Liiceanu îşi apără patetic fostul maestru - atitudine în contrast flagrant cu neglijarea publicării acestuia... Cum mai poţi spune că ţii la un om, dacă nu ai nici măcar grija elementară de a-l pune în bibliotecile oamenilor, alături de clasicii din care face parte ?! Şi asta, în condiţiile în care eşti cel mai mare editor din România ! Ce-i asta : ipocrizie, prostie sau, cu un cuvânt tot de el lansat, lichelism ?!

Dar nici măcar asta n-a fost de ajuns pentru a-l îngropa pe bietul Noica de tot...

S-a prăsit o nouă generaţie de "nicasieni" agramaţi, sub oblăduirea "maestrului" Liiceanu, condusă de mediocrul patent dar omniprezentul (are rubrici în toate revistele importante) Sorin Lavric. Care, autointitulată pompos "Cercul Noica", reuşeşte cu brio să facă praf şi ultimele rămăşiţe din posteritatea filosofului...

Dacă ce i se întâmplă lui Noica nu e o character assassination - şi încă din partea adepţilor - Et tu, Brute ? -, atunci nu ştiu cum altfel s-ar putea numi... (Apropo, Liiceanu s-a comparat odată cu Hamlet, dar eu am zis că e mai degrabă un Polonius; acum i-am mai găsit un rol shakespeareian : Brutus, "paricidul" !)

Vorba poetului atât de admirat de filosoful însuşi :

Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l...
Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?
Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă,
Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.
"De-oi muri - îşi zice-n sine - al meu nume o să-l poarte
Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe,
De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri
Şi-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!"
O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie,
Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite aşezat şi el, un brac,
Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari,
Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari
Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă,
În vro notă prizărită sub o pagină neroadă.
Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi... orice-ai spune,
Peste toate o lopată de ţărână se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri...
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare...
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi... posteritatea este încă şi mai dreaptă.

Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege...
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -
Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

Ce-a mai rămas de zis ? Ce-a mai rămas din Noica ?

Exact ce-a mai rămas din noi, din ţara şi din lumea asta nenorocită...

Azi e definita : filosofie de viata deci cine altii sa ne-o explice ?

Filosofii de serviciu.

Domnul cu par alb si lavaliera a coborat de la Paltinis spre masa din bucatarie unde priveste la televizorul instalat pe frigider. Saliveaza dar bate campiile gratios la ziarul mogulului.

Domnul cu ochelari si papion cand nu suspina erotic la glumele anticomuniste marinaresti  tropaie intr-o mie de cuvinte ca sa ajunga la ce-l ustura mai tare : “… vorbeşte elocvent precum Cristoiu, gândeşte limpede precum Gâdea, dă pumni în gură ca Badea şi jigneşte isteroid pe toată lumea ca Valentin Stan…”. Cine-i asta ? Candidatul universal. Stai neica linistit, electoratul ii adora pe "gaozarii" care "dau muie" in direct la tv  "pasaricilor" si " tigancilor imputite" . Avem electorat educat ce naibii.

Asta-i preocupa pe Intelectualii Culturali Romani : ciolanul si imaginea.

Recesiune puternica mon cher, ajunsera filosofii sa scrie de foame sau de sete

Va ploua-n gura domnu’ ?

Unii "s-au scos", "s-au descurcat"... În ţară sau în străinătate, pentru ei, votarea şi prilejul de vorbe şi de ipoteze pe care-l oferă e ceva exciting, care mai alungă plictisul succesului. E interesant foc să priveşti o furtună din siguranţa unei locuinţe comode, bine etanşeizate. Mai puţin interesant şi distractiv e să te afli în mijlocul acelei furtuni...

Aşa că cei care ne sfătuiesc să mergem la vot sunt cei din prima categorie, adică cei care privesc viaţa din România de pe margine, din siguranţa unei situaţii deja făcute, din "turnul de fildeş". Sau, bineînţeles, cei cu creierul spălat, care au învăţat poezioara cu cetăţeanul conştient care-şi face datoria de a vota, şi nu mai văd pădurea inutilităţii votării din cauza copacilor din minţile lor turmentate.

Noi nu trebuie să-i mai ascultăm, pentru că noi suntem "carnea de tun", cei care încasează şuturile, cobaii pe care îşi fac toţi experimentele şi nevoile... Nu trebuie să le mai dăm satisfacţia participării, ca pioni, la jocurile inepte şi crude din care-şi susţin şi condimentează ei existenţa.

Nu vă mai lăsaţi păcăliţi de lozincile "bunului cetăţean, care merge la vot". Sau de poncifele "bine, staţi voi acasă, dar pe urmă să nu vă plângeţi dacă iese Vanghelie sau mai ştiu eu cine..." Oricine iese, e tot aia. Chiar dacă e "de-ai noştri" şi dacă e într-adevăr un om capabil, tot nu e suficient, pentru că tot nu va putea face nimic... Răul e mai adânc decât vrem noi să recunoaştem. Nu poate fi extirpat printr-o simplă înlocuire de câţiva oameni, pe câteva posturi.

Avem dreptul şi de a nu vota, nu numai de a vota, şi e momentul să facem uz de el. Vom putea să facem astfel poate chiar mai mult decât dacă am vota. Absenteismul nostru se poate dovedi mai tare decât votarea.

În plus, minoritarii sunt motivaţi de avantajele morale şi materiale oferite de corectitudinea politică globalizată.

Să încercăm să le explicăm.

1) Minoritarii sunt mult mai solidari, mai uniţi între ei, decât majoritarii. Ceea ce au în comun îi uneşte mai tare între ei, şi îi îndepărtează în aceeaşi măsură de majoritate. Ei sunt atât de absorbiţi de acest lucru în comun (trăsătura distinctivă minorităţii respective), încât 2) se izolează sectar de restul societăţii, pe care îl percep ca ostil - pe bună dreptate, de cele mai multe ori.

Asta crează o activitate intensă în interiorul grupului minoritar respectiv, semnalată şi de rating-ul blogurilor lor. Care e dat mai mult de discuţiile nesfârşite din jurul unor probleme locale, provinciale - şi la propriu (ce s-a mai întâmplat în orăşelul cutare, în comunitatea cutare, cu personajul cutare), dar şi la figurat (ce probleme mai tulbură minoritatea respectivă). Adică unul aruncă o piatră, şi toţi încep să trăncănească pe tema dată, ceea ce face ca postarea respectivă să aibă foarte multe accesări.

Trebuie observat aici că numai minorităţile religioase (ortodoxiştii, adică fundamentaliştii ortodocşi, sunt tot o minoritate, spre deosebire de majoritatea care e moderată, cu care sunt confundaţi) au bloguri. Cele etnice sau sexuale sunt mai timide, cel puţin deocamdată.

Idolatria minoritară poate duce nu numai la o retragere în interiorul grupului, ci şi la incursiuni violente în afara lui, adică la conflicte, fie cu majoritatea, fie cu altă minoritate. Cazul cel mai evident e cel al ortodoxismului, care nu se mulţumeşte numai cu sectarismul său, adică cu izolarea, ci are şi pretenţia de a le impune altora aceeaşi idolatrie. Fundamentalismul islamo-terorist intră în aceeaşi categorie. Iar fenomenul mafiei ţigăneşti este o altă ilustrare.

Eu pariez că da. Se întoarce... Un "star" ca el nu poate sta departe de luminile rampei. Aşa că, "la cererea publicului", personajul cel mai căutat din globosfera Wordpress de limbă română stricată îşi va (re)face apariţia. Mai curat, mai uscat, mai ... pătrăţos ca oricând.

Aşa că, frahahahaţi creheheheştini ! telenovela continuă !... pregătiţi-vă de "a doua venire" !

Pătrăţoşenia a murit, trăiască pătrăţenia !

Nu veţi rămâne fără idolul vostru, fără viţelul de aur ! Pentru că căpşoarele voastre sunt atât de tari, încât chiar dacă ar mai veni acuma vreun Moise ca să vă facă guler tablele legii, voi tot n-aţi mai simţi nimica...

Personajul #1 din categoria vedetelor "creştine" protestante pare să fie, cel puţin pe blogurile WordPress, un ins care îşi spune "Pătrăţosu", poreclă prin care, alături de alte glumiţe răsuflate, vrea să pară simpatic. Ceea ce îi şi reuşeşte, din păcate; căci marea majoritate a credincioşilor, indiferent de confesiune, îşi interpretează credinţa ca pe o spălare pe creier, ca pe un "crede şi nu cerceta" bigot. Şi astfel nu numai că compromit credinţa autentică în ochii "necredincioşilor", dar se lasă ei înşişi manipulaţi de tot felul de "guru" "creştini" foarte dubioşi, cum e şi Pătrăţosul.

De ce e dubios ? În primul rând, din cauza atitudinii. Blogul lui e o nesfârşită paradă plictisitoare de nimicuri cotidiene personale, de fiţe ordinare de star răsfăţat, mai ceva decât "Monica şi Irinel Columbeanu Show" ! Ceva de genul : "ce-am mâncat azi dimineaţă", "la ce m-am gândit când stăteam pe WC", "cum m-a mâncat undeva şi m-am scărpinat acolo" etc. Şi "publicul" se prinde ! Şi urmează nişte ciber-conversaţii la fel de tâmpiţele, întinse la nesfârşit, care creează "audienţă" blogului. Şi toate astea sub "egida" credinţei creştine !

În al doilea rând, Pătrăţosu e dubios prin felul cum înţelege el creştinismul şi cum interpretează Biblia. "Predicile" lui se reduc la câteva lozinci ieftine, sentimentaliste şi moraliste, care "dezumflă" esenţa încărcată de tensiune a lumii, vieţii şi creştinismului. Cu complicitatea stupidă a aceluiaşi "public", care înghite cu ochii închişi asemenea surogate siropoase.

În al treilea rând : reacţia la critici. Un creştin adevărat, care-şi permite să predice altora, este foarte deschis la critici şi, mai ales, are suficient discernământ ca să-şi dea seama când sunt pertinente. Pătrăţosu pică cu brio şi acest test, cu scuza ipocrit-ineptă atât de comună că "nu-i frumos ca creştinii să se certe între ei în public", de parcă orice discuţie în contradictoriu ar fi automat o "ceartă", care ar clătina din temelii Biserica. Sau că poruncile divine ne obligă la o "smerenie" care se traduce prin înghiţirea pe nemestecate a jigodismelor oricărui "frate", orice altă atitudine sau reacţie însemnând încălcarea gravă a principiului "nu judeca ca să nu fii judecat".

În al patrulea rând, dubios este să te foloseşti de probleme personale serioase de sănătate, în scopul înduioşării "fanilor" şi aşa isterizaţi... Orice, numai ca să atragi atenţia.

Se conturează portretul unui homo religiosus care seamănă din ce în ce mai mult cu caricaturile din filmele hollywoodiene, care denunţă "pastoraţia" a tot felul escroci, "făcători de minuni" şi "vindecători", "evanghelişti TV" cu rating şi "fir roşu" cu D-zeu însuşi.

În concluzie, ne izbim pretutindeni de acelaşi literalism idolatru, de aceeaşi habotnicie obscură, de acelaşi amestec inextricabil de prostie şi ticăloşie dat drept bun simţ, de parcă misiunea luminoasă a lui Isus Hristos n-ar fi fost exact desfiinţarea acestor fenomene tipice lumii căzute...

Iar Pătrăţosul este un exemplu tipic de guru dubios care profită de credulitatea fraierilor, "de orb călăuză orbilor", de "lup în piele de oaie", de fariseu.

Feriţi-vă de ... Pătrăţos !

Liiceanu nu-şi găsise altă candidatură la preşedenţie de susţinut decât pe cea a lui ... Mugur Isărescu (analogul la BNR al lui Mircea Sandu la FRF). Iar ceilalţi doi, Pleşu şi Patapievici, nu-şi găsiseră altă revistă în care să publice regulat decât ... "Plai cu boi" - "Revista lu' Dinescu", cum se autorecomanda.

A fost un şoc, dar nu pentru "lumea bine" spălată pe creier, care aplaudă conştiincios orice prostie a idolilor ei.

Bancuri deocheate existau şi-n "Caţavencu", dar erau salvate prin inteligenţa lor acidă. De exemplu, eram asasinaţi acum câţiva ani cu o reclamă insipid de convenţională, în care o gospodină (mare actriţă, în timpul liber) spunea isteţ unor hoţi surprinşi scotocindu-i prin apartament : "Mă băieţi, voi căutaţi noaptea ceea ce eu nu găsesc nici ziua ?! La care "Caţavencu" replica cu o caricatură a lui Ion Barbu, în care două tipe băgau mâna în chiloţii unui tip burtos şi între două vârste, care le spunea, râzând cu gura până la urechi : "Măi fetelor, voi căutaţi ziua ceea ce eu nu găsesc nici noaptea ?!"

Dar "Plai cu boi" coborâse ştacheta până la vulgarităţi ieftine, gen "Vacanţa Mare" sau gen poezioarele tâmpiţele pe care le recitam când eram copii : "Căţeluş cu părul roşu / Ce-are baba n-are moşu / Baba are o planetă / Moşul are o rachetă etc." (astea având conotaţii sexuale - ca să înţeleagă şi "cititorii" nu "la fel de inteligenţi ca şi noi").

Iar pozele ... să avem pardon. Nu vreau să mă dau cine ştie ce moralist sau puritanist acuma, că doar m-am delectat ani de zile cu "Caţavencu" (înainte de a fi cumpărată şi coruptă de oligarhie) - dar acolo erau caricaturi deştepte, nu ... cărnuri explicite. Şi nici chiar astea nu pot spune că mă deranjează, ba chiar sunt momente în care ... în fine, oameni suntem. Dar numai în momentele cu pricina, nu ... când îi citesc pe Pleşu şi pe Patapievici !

Ţin minte că, pe coperta nr. 2 al "Plaiurilor cu boi" (numele însuşi era un calambur facil, la "Playboy"), stătea crăcită o tipă căreia i se vedea ... vulva ! Iar să-i găsesc pe P&P printre ... organele cu pricina, a fost prea mult pentru mine.

Pleşu şi Patapievici nu pot invoca nici necunoştinţa de cauză, din simplul motiv că ei publicau cu regularitate în revistă. Deci au avut tot timpul din lume ca să se lămurească în ce s-au băgat.

Cred că am fost singurul care a văzut sau a simţit discrepanţa morală uriaşă dintre atitudinile moralizatoare ale celor doi, P & P, gen "Apel către lichele" sau "Minima Moralia", şi mediul, revista, în care şi-au găsit să publice, care nici măcar umor nu avea !

Nemaivorbind de efectul dezastruos asupra unui public şi mai puţin conştient decât ei, care a "luat-o de bună", cum se spune, şi şi-a zis că aşa e normal şi frumos... Prin vulvă. Dacă te arăţi deranjat, eşti considerat, de către oamenii ăştia atât de deştepţi şi de emancipaţi, ori un "lup moralist", ori un ... imatur, cu fiţe feciorelnice, neînstare să dea faţă cu viaţa, arta şi morala autentice.

Dacă asta nu este compromitere pentru P&P, atunci nu ştiu cum altfel se poate chema...

Dacă măcar n-ar fi avut ifosele astea morale, de inşi mai curaţi decât ceilalţi, dacă şi-ar fi recunoscut slăbiciunile - dar sincer, nu retoric...

Sau măcar dacă ar fi încercat să salveze aparenţele şi şi-ar fi păstrat "plăcerile vinovate" pentru spaţiul lor privat, fără să facă paradă cu ele în public !

Şi acum : cum să mai ai încredere in asemenea oameni ? ce probitate morală mai pot ei invoca pentru a ieşi în faţă şi a da lecţii altora ?!

Aşa se explică falimentul nostru... Până şi elitele noastre intelectual-morale se înjosesc de bunăvoie. Oligarhia se bazează exact pe genul ăsta de atitudini, aşa-zis liberale.

 De asemenea, initiatoarea proiectului crede ca In sedinta extraordinara de maine la care va participa Presedintele de onoare al partidului, Traian basescu, acesta va fi votat de majoritatea participantilor.

Dezastrul Humanitas este o dovadă mai mult decât suficientă.

Chiar săptămânile astea, site-ul editurii nu funcţionează. Nu e prima dată; cei care au încercat să comande cărţi online ştiu cât de greu şi de incomplet sunt trimise comenzile - dacă mai sunt trimise... De scuze sau de anunţarea din timp a disfuncţionalităţilor - nici pomeneală. De preţurile exagerate, nici să nu mai vorbim. Plus desele greşeli grosolane de tipar sau de traducere. Plus politica editorală greu de înţeles, după care titlurile epuizate nu se mai reeditează decât după ani buni, în timp ce monopolul pe ele împiedică alte edituri să le relanseze pe piaţă.

Asta, din exterior, din perspectiva clientului de rând. Dar nici din interior nu se aud lucruri mai bune... Cristian Bădiliţă, unul din clienţii fideli ai acestui antiblog, reproşează Humanitasului, pe bună dreptate, greşeli editoriale grosolane, care prejudiciază publicarea unor mari scriitori, a căror exclusivitate o are incompetenta corporaţie.

Trebuie adăugat că Editura Humanitas este una din primele iniţiative private de anvergură din România, creată imediat după Revoluţie, în 1990. Deci, lipsa de experienţă nu poate fi invocată ca scuză...

Mai trebuie subliniat că porcăriile amintite mai sus sunt cronicizate, adică nu sunt întâmplătoare, nu ţin de o situaţie mai grea prin care trece orice firmă la un moment dat. Humanitas la fel funcţiona şi acum zece ani...

Nu trebuie uitată ţinuta editurii - altă promisiune nerespectată... Pe lângă numele de elită, şi de multe ori chiar în locul lor, sunt publicaţi ... Radu Vasile (ex-premierul...), Alex Mihai Stoenescu, CT Popescu, Paulo Coelho etc. - din motive financiare, "de piaţă", ni se spune. Ca să nu mai vorbim de ţinuta site-ului, care afişează cărţi cu ... ţâţe (erotice, şi cu coperţi explicite), de la Editura Trei, dar vândute de "elitistele" librării Humanitas - din aceleaşi motive pecuniar-meschine.

Şi acum, cine este responsabil ? Nu trebuie căutat prea departe; ştiţi cu toţii vorba românului : "peştele de la cap se împute"... Şi ştiţi şi cine este capul împuţit.

Amintiţi-vă reacţiile nervoase pe care le are patronul pseudoediturii atunci când i se reproşează preţurile nejustificat de mari... (Apropo, la preţurile astea, se presupune că firma trebuie să fi devenit suficient de bogată pentru a angaja personal competent şi să înceapă, odată şi-odată, să funcţioneze cum trebuie - dar nu, nu e cazul.) Sunt reacţiile tipice ale unui om care se simte cu musca pe căciulă, dar încearcă disperat să se convingă, şi pe sine şi pe ceilalţi, că reproşurile şi criticile sunt nefondate sau incompetente sau rău intenţionate, că aşa funcţionează o firmă normală, că aşa sunt legile pieţii, că el este cel nedreptăţit.

Şi acuma spuneţi voi, cititorilor, cum se numeşte un asemenea om ? care nu-şi asumă responsabilităţile pocinoagelor comise, dar se erijează într-un judecător moral al altora ?

Ştiţi deja răspunsul pe care l-am dat eu la această întrebare : lichea. O lichea încă mai perversă ca celelalte, tocmai pentru că-şi permite să le arate acestora lichelismul cu degetul.

Dacă Liiceanu ar fi fost vreun sfânt, dacă ar fi patronat o întreprindere care să funcţioneze ireproşabil, atunci da, apelurile lui ar fi fost mai mult decât binevenite. Iar el ar fi fost un reper moral autentic, nu unul care să fie privit cu scepticism de atâta lume.

În America, un candidat politic, ca să aibă şanse, trebuie să aibă o familie şi o afacere ireproşabile... Iar situaţia este analoagă oricărei poziţii publice. Şi e logic : cum vrei tu să faci ordine în tot satul, când nici măcar propria-ţi ogradă n-ai reuşit s-o mături ca lumea ?

România, da, este înecată în lichelism... Dar nu numai în cel grosier, denunţat de Liiceanu. Ci şi, poate că într-o şi mai mare măsură, în lichelismul subtil, reprezentat de ... acelaşi.

Eu cred că lichelismul grosier se bazează pe cel subtil, ba mai mult : este chiar manifestarea exterioară, grosolană, a acestuia. Voi - credeţi ce vreţi...

Fereşte-mă, Doamne, de lichelele subtile ! că de cele grosiere mă apăr şi singur...

Lista scurta e compusa din : Emil Hurezeanu, CTP , Dan Puric, Gabriel Liiceanu , Andrei Plesu ,Stelian Tanase si evident HR Patapievici. Despre numele care , in mod evident , lipseste : " "Vreau toti intelectualii. Doar pe Dinescu nu il vreau. Dinescu e hahalera."

Avand in vedere ultimele episoade  din telenovela "Gigi si restul lumii"  moshul ii face o dedicatie alinatoare

Mai precis, Musiu Baco trânteşte un articol în foaia lui Musiu Pleşu, "Dilema Veche", articol care e ... bun ! E bun, dom'le, chiar aşa, e al naibii de bun... N-o să mă auziţi prea des lăudând ceva din ce mişcă în marasmul ideatic autohton, aşa că, vorba Patabulei, luaţi act !

Citiţi-l, deci, dacă vreţi să aflaţi pe unde ne aflăm, de fapt, nu pe unde vă imaginaţi voi că suntem - ca să mai dau o raită prin domeniul meu preferat, cel al opoziţiei dintre imaginar şi real...

Aflaţi despre starea şcolii nicasiene - jalnică, atât ieri, cât şi azi, despre starea filosofiei popularizate din România, care se supune exact vorbei caragialiene, ajunsă deja clişeu: "e sublimă dar lipseşte cu desăvârşire", şi, în general, despre nivelul scăzut al mediei (nu mass media !) intelectuale româneşti.

Şi totuşi... După vorba din filmele americane "cu bătăi" cu care vă delectaţi voi, what's the catch ?

The catch e că Baco vorbeşte (sau scrie, după cum preferaţi, literalist, voi) de parcă ar fi ... eu. Adică un ins cu totul pe dinafara "sistemului", care are, în consecinţă, o mai bună viziune de ansamblu a lucrurilor.

Numai că ... nu e aşa. D-lui e băgat până-n gât în sistem, atât în cel informal, intelectual, cât şi în cel formal, administrativ. Cunoaşte toată lumea bună, toţi tipii "care contează", ca să folosesc altă expresie americănească, i.e. care pot să facă ceva ca să pună lucrurile în mişcare... Şi în loc să încerce să mişte şandramaua din interior, cum ar fi cinstit, ambasadorul nostru teolog adoptă o atitudine indignată, de parcă el nu şi-ar fi adus nici o contribuţie la starea jalnică de fapt, sau de parcă nu i-ar mai fi rămas nici un mijloc de acţiune decât un articolaş patetic !

Hic jacet lepus... Ia încercaţi voi să luaţi legătura cu vreunul din rechinii ăştia, să vedeţi dacă ajungeţi undeva ! Nu, nu o simplă legătură socială cazuală, de firitiseală balcanică, de "vai, maestre !" feminin... Ci să-i "luaţi tare", să încercaţi să-i aduceţi cu picioarele pe pământ ! Şi-o să vedeţi atunci cum toată disponibilitatea se rispeşte ca un nor de fum, în spatele unei "demnităţi" jignite, iar interlocutorul se retrage înapoi în turnul de fildeş de unde-şi debitase lozincile populiste...

Ia încercaţi voi să-i invitaţi să coboare în sfârşit în agora, fără fiţe diplomatice... Să-şi facă, de exemplu, un blog - da' nu unu' din ăla ca ... al meu, în care nu publică decât comentariile care le convin !

Vă spun eu, din proprie experienţă, cu cât succes vi se vor solda încercările : cu nici unul...

De-aia ne-aflăm în rahatul ăsta, (şi) din cauza lor, a criticilor care se opresc la teorie ! Şi nici asta n-ar fi încă aşa grav; nu, păcatele mele, măcar de-am avea mai mulţi teoreticieni lucizi - cu condiţia ! cu condiţia ! cu condiţia ... să o recunoască. Să o spună verde-n faţă : "Eu spun, dar doar atât; nu fac nimic ! Iar voi, bă, faceţi ... popeşte, cum spun eu, şi nu cum fac eu !"

E ruşinos ? vi se pare ruşinos ? voi n-aţi face aşa ceva ? de ce ? vreţi să vă salvaţi ... ce ? onoarea ? aparenţele ? vi-e frică să nu v-arate ăilalţi cu deş'tiu ? să nu vă reducă la tăcere, ca pe unii care-şi recunosc singuri impotenţa ?!

De-aici sare iepurele nr. 2. De la o prejudecată socială tâmpită, de care în primul rând intelectualii ar trebui să se distanţeze. De la ideea primită de-a gata că, cine spune, dar nu face, nu e decât un ipocrit mizerabil, care mai bine n-ar mai spune nimic...

Eu zic că eu o tâmpenie care ne ţine la pământ - cu condiţia, din nou, subliniez, cu condiţia re-cu-noaş-te-rii cinstite că e aşa, că eu spun numai, dar nu fac...

Vi se pare o tâmpenie ? (ce-am zis eu, nu prejudecata care v-a devenit o a doua natură...) Da' parabola vameşului şi a fariseului din Evanghelia după Luca o ştiţi, creştinii lui peşte ?! Ştiţi şi care este sensul ei ? Exact ăsta, al meu : că mai bine eşti un păcătos care-şi recunoaşte păcatele, decât un drept (un virtuos, pentru cei mai puţin obişnuiţi cu terminologia biblică) mulţumit de sine... Un belfer, un fariseu, ca musiu Baconski însuşi...

Aşa că, corectitudinea articolului său mai mult îl acuză, decât îl recomandă. I se potrivesc perfect reproşurile evanghelice : "Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră." (In 9:41) "Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit." (Mt 12:37)

Şi acuma zic şi eu o vorbă mare, fiţi atenţi : o idee poate fi cel mai bine îngropată nu prin interzicerea ei, nici prin ignorarea ei, şi nici chiar prin combaterea ei, ci prin ... adoptarea ei ipocrită, prin folosirea ei literală, ca pe o lozincă găunoasă.

Vi se pare paradoxal ? ca şi aia cu "e mai bine să spui, chiar dacă nu faci, cu condiţia să recunoşti că numai o spui" ?

Păi ne-ntoarcem iar la subiectul meu preferat, cu supremaţia spiritului asupra materiei/literei, a imaginarului (sau imaginalului) asupra realului, a factorului recesiv asupra celui dominant (valoric)...

Aşa că ... rămâne cum am stabilit. Ca de obicei. Câinii latră, caravana trece...

'Mi-minteşte de Patapum în zilele lui bune, când nu se mulţumea numai să dea vina pe dezastruoasa moştenire securistă, ci lua la scărmănat şi victimele "inocente" ale regimului, spre virtuoasa indignare a răposatei teribile Chiriţe Sorana Coroamă-Stanca, care îl trimitea direct la ... Bălăceanca !

"Până în '65, fiecare familie din România număra măcar un deţinut politic, de-atunci încoace, fiecare familie numără măcar un ştab sau un ştăbuleţ comunist", scria el pe-atunci. Dar n-a continuat pe-aceeaşi linie; odată obiectivul faimei atins, proiectul revoluţionării morale a societăţii a devenit ... revolut. Azi se supără foc când îşi permite cineva să-l interpeleze, fie şi asupra cărţilor cu a căror iminentă apariţie ne ameninţa pe-atunci, ca romanul picaresc "Viaţa la 17 ani" (din care am senzaţia că au apărut fragmente în infama "Plai cu boi") sau "Imaginarul filozofic al fizicii cuantice" teza sa de doctorat.

Dar să ne-ntoarcem la turmele noastre tribale. Sistemul de clan ar putea fi o explicaţie a jigodismului nostru naţional. Fire familiale nevăzute unesc facţiunile aparent antagoniste. De asta le este atât de uşor să schimbe tabăra - vezi aliatul PSD, PNL-ul lui Tăriceanu.

Nemaivorbind de spiritul de gaşcă, care la noi ţine loc de solidaritate...