Multumit, inchid si imi vad de drum spre Prima TV, unde aveam de pus voce pentru Pariem pe viitor (emisiunea despre Ziua Mediului). Lucrul asta s-a intamplat mult mai repede decat ma asteptam, asa ca m-am regasit in aeroport unde nu e wireless (Goddamn Coanda and Vodfone again!). Dupa care am calatorit spre Timisoara cu un Airbus. 55 de minute mai tarziu eram la 500 de km de Bucuresti. In avion m-am intalnit cu DJ Optick, care urma sa puna in Club Nefertiti. Stiam clubul de acum doi ani, dintr-un turneu cu Sistem. Imi placea clubul, imi place si cum pune Optick muzica, deci brusc aveam program pentru seara. Intre timp vorbisem cu Andrei (noul Megastar) si cu un alt fost concurent Razvan. Andrei a zis ca sambata, Razvan a zis ca Nefertiti, deci semnele erau clare.

Din Timisoara am fost preluat de un sofer de la Astra Arad. Ploua ingrozitor. Cu toate astea ne-am oprit pentru cateva momente la stadionul "Motorul" din Aradul Nou, unde deja se monta scena. E un loc foarte bun pentru evenimente. Organizatorii erau destul de alarmati de ploaie. Am incercat sa-i reconfortez. Am trecut rapid pe la hotel, unde m-am cazat si am facut un dus. Evident ca era internet la hotel. Dar nu aveau cabluri de retea. Iar eu nu mi-l luasem pe al meu. (Goddamn Vodafone again!). Dupa care a venit Razvan. Strandul din Arad era foarte gol, fata de cum il stiam eu. Se renoveaza si multe terase sunt inca inchise. In Nefertiti nu a venit foarte multa lume. Exact destul cat sa fie ok atmosfera la Optick. L-am ascultat o vreme, apoi nani, ca sambata avea sa fie o zi lunga.

Intru cu o piesa foarte punk in urechi (foarte fericite ocaziile de a merge cu metroul, asa mai apuc sa ascult muzica din IPhone). Intru, cum ziceam, in cafenea cu o ora de pierdut si o dorinta nebuna de a citi presa. Un barman si o chelnerita, amandoi privindu-ma de la inaltimea faraonica a semi-divinitatii conditiei lor de angajati ai unui loc de fite. Scot o casca si intreb, zambind prietenos in speranta de mai topi ceva din masca lui Tutankamon: "Buna ziua. Fiti amabil, ziare aveti?". Barmanul o priveste amuzat pe colega lui, de parca un martian tocmai l-ar fi rugat sa ii dea un antinevralgic. Dupa care, taios, fin, spiritual: "Ziare la chiosc." Ma gandesc ca n-am auzit eu bine. Imi scot punk-ul si din cealalta ureche si intreb, zambind oleaca mai retinut: "Poftim?" De data asta nu mai eram martian, ci oligofren, in ochii lui de barman: "Daca vrei ziare, sunt la chiosc de cumparat." Aha! Deci auzisem bine. Trag aer in piept. Imping la loc enervarea pe care o simteam. Calmul reuseste intotdeauna sa surprinda: "Poate nu stiti, dar exista o multime de cafenele care le ofera clientilor ziare pe care sa le citeasca atata timp cat stau la masa. Sa inteleg ca nu este si cazul dumneavoastra. Ok. Wireless aveti? Sau si pentru asta trebuie sa ma duc la chiosc?" Un "avem" scurt si rostit printre dinti destul de inclestati imi arata ca macar l-am enervat si eu pe el.

Ma asez, ma conectez, bingo. Postez plin de naduf pe twitter si ma gandesc la cateva fraze pentru postul asta (pe care evident ca intre timp le-am uitat). Dupa care ziare.com si gata! Toata presa e la mine, pe ecranul telefonului. Apare chelnerita. Acra ca un mar paduret, da din cap plictisita la "ocafeasioapaplatavarog". Intre timp vad un prieten care imi face semne de pe trotuar. Mi-a luat cateva secunde sa-l recunosc in costum si cu cravata. Il invit sa se aseze langa mine. El lucreaza la BRD-ul din aceeasi cladire cu Petrom-ul si cu fitoasa cafenea si a iesit pe trotuar la o tigara. In mana are un pahar din plastic in care mai e o gura de cafea institutionala. Marul paduret ii spune, in timp ce imi pune comanda in fata, ca n-are voie sa consume produse din afara unitatii. In timp ce imi vine sa ma uit in jur sa vad daca nu cumva e Manea Manescu prin zona sau vreun portret cu Ceausescu pe vreun perete, amicul meu da cafeaua pe gat si o priveste ranjind. Poama pufneste dispretuitor si se retrage. Restul sederii mele la Centro Cafe a fost pasnic.

La ora 14:00 au inceput pregatirile pentru convoiul de biciclisti. Eram vreo 25-30 de oameni pe biciclete, insotiti de un politist pe motocicleta, o salvare, doua masini din care se filma, un microbuz si un ATV. In momentul in care am plecat s-a blocat pentru cateva minute circulatia pe Dorobanti. DIn cauza ca nu existau piste pentru biciclisti deloc in zona, am rulat pe prima banda, in timp ce pe cea de-a doua se inghsuiau masini. Socant a fost faptul ca in tot ce-a insemnat zona Dorobanti, Floreasca, Lacul Tei nu ne-a injurat nimeni. Ba chiar am fost aplaudati si laudati pentru initiativa. Doar la Doamna Ghica s-a cam complicat treaba. Era 16:30, ceea ce inseamna moartea traficului in intersectia respectiva. I-am admirat pe organizatori pentru ca s-au tinut de program si au reusit sa aranjeze lucrurile in asa fel, incat sa nu existe nici accidente, nici incurcaturi majore. Printre biciclisti au fost Virgil Iantu, Mircea Toma, Catalin Dezbracatu, Melania Medeleanu. Ei s-au supus cuminti tuturor probelor, iar in general atmosfera a fost relaxata si placuta. Turul a avut cam 8-9 km si s-a incheiat in Parcul Lunca Florilor, unde pe intreg parcursul zilei, alti oameni facusera diverse activitati pentru promovarea protectiei mediului. Totul s-a incheiat cu un concert Andreea Balan, la care n-am mai stat, pentru ca trebuia sa ajung repede pana in Pipera, la Prima, pentru a putea sa plec spre evenimentul Andreei Raicu, cel pentru care pregatisem filmuletul.

Goana a fost nebuna, dar am ajuns la timp. Andreea a avut o lansare de succes. Marea surpriza, care mie mi se dezvaluise in parte, pentru ca altfel n-as fi putut sa fac fimuletul, este prima linie de tricouri cu mesaj marca Andreea Raicu. Tricourile sunt foarte simpatice, iar evenimentul a fost un succes. Au fost o multime de oameni prezenti, iar filmuletul a fost difuzat exact inaintea speech-urilor. Din cate am vazut impresia produsa a fost ok, iar evenimentul a fost cu siguranta un succes. Ii doresc multa bafta Andreei. Filmul va aparea si la mine pe blog imediat dupa ce apare la ea, pentru ca asa mi se pare fair.

Am intrat asa... intr-o doara. Pentru ca mie nu-mi place deloc ideea asta de hi5. Dar a meritat. Teracota este intr-adevar un element esential ca sa fii trendy-flendy pe situl asta de multa vreme pierzatoriu si de nimic bun aducator.

Voi ce ziceti? Cine are dreptate pana la urma?

"De ce-ai mai bagat-o, ma?! Daca imediat o si scoti?!"

Oscilez doua secunde intre cele doua raspunsuri care imi frig limba ca o inghititura de Muerte flambat: 1. "Pentru ca asa-i place lu' nevasta-ta!" 2. "Pentru ca i-am gasit un loc mult mai bun!" Cu zambetul pe buze, multumit de promptitudinea cu care creierul mi-a servit doua replici, dar constient de urmele pe care le-a lasa ghiulurile lui in diverse locuri ale corpului meu, ii raspund politicos:

"Pentru ca duba trebuie sa iasa din parcare, iar eu o blochez. N-aveam de unde sa stiu asta pana nu mi-a spus colegul meu."

"Pai si de ce nu zici dom'le asa?!" se rasteste la mine pelicanul dobitoc nehotarat intre a se intoarce la masina sau a mai face cativa pasi amenintatori spre mine.

"Nu m-ai fi auzit pentru ca erai prea ocupat sa claxonezi." Raspunsul mi-a iesit fara sa-l mai pot opri. Alarmat, analizez gravitatea situatiei. Ghiulatul inca n-a inteles. Fisa ii pica o fractiune de secunda mai tarziu cu un pocnet sec care s-a auzit pana la mine. Am noroc insa. Portiera de la masina lui era deja deschisa, un picior deja bagat in locul de munca. In plus, lumea incepuse sa priveasca amuzata la scandal, iar lumea in acel caz era formata din colegi de-ai mei. Asa ca taximetristul iadului se multumeste sa-si congestioneze fata si sa-mi arunce sfidator:

"Vorbeste, ba, frumos! Ca nu ne tragem de sireturi."

Ma uit la el. Ne reprezinta pe noi ca popor atat de bine din atat de multe puncte de vedere... Dorindu-mi iar sa emigrez, ii raspund zambind politicos:

"Crede-ma ca nu. Departe de mine intentia asta. Sanatate!"

In acest timp, in spatiile virane (din ce in ce mai putine) de pe aceasta strada se construiesc alte cladiri de birouri. Se pare ca pana la sfaristul lui 2008 vom avea cam n+3 cladiri de birouri. In care vor veni alti (aproximativ 3000 de) tineri romani cu salarii in crestere si vise de afirmare intr-o multinationala. Care tineri vor primi masina de serviciu sau vor strange banut peste banut si isi vor lua "in lizing". Si cand masina-i noua, la birou merge treaba si pantofii, desi te strang putin, sunt luciosi si luati din mall, cine esti tu sa stai la coada in trafic? Normal ca te bagi. Pe contrasens, pe linia de tramvai, pe contrasens pe linia de tramvai. Si ii dai tare, depasesti coloana. Pana ajungi in intersectie.

Ei, ca despre asta voiam sa scriu de fapt, intersectiile au un mare defect. Ele nu deosebesc smecherii de muritorii. Sunt la fel de inocente si placide ca niste oi. Au o singura reactie, previzibila de altfel: se blocheaza. Si atunci venele se umfla in camasa de la Steilmann, degetele mijlocii se ridica mai ceva ca la indemnul Parazitilor, mamele tuturor incep sa para actrite porno, la cate indemnuri sexuale primesc, caii putere se incordeaza futil pe cativa metri si mai presus de toate si de orice se claxoneaza. Mult. Isteric. Fara rost. Si fara rezultat.

Stiu ca leul cade si ne lamentam cu totii. Cu toate astea uitati-va in jur. Nivelul de trai creste. Da' de nivelul de civilizatie v-ati intrebat?! Eu m-am intrebat ieri, pe strada dreapta si blocata de sute de smecherasi si-un TIR, in drum spre munca. Si am regretat ca nu m-am dus la interviul pentru Canada.

Azi insa mi-am lasat masina acasa. Si era soare. Si parca si shuffle-ul de la IPod stia ce piesa vreau sa ascult. Si ma uitam la smecherasi si le cantam Bob Dylan in gand. Si ei claxonau intens.

Atmosfera a fost geniala. Eu n-am mai avut ocazia sa-i vad pe ei de foarte mult timp. Am povestit, am barfit si am ras foarte mult. Am degustat vinuri de import si ne-am dat interesanti stramband superior din nas. Am vorbit despre cresterea copiilor si cum o sa ne construim casele (sotul gazdei este si arhitectul care se ocupa de planul viitoarei noastre case), am mancat branzeturi italienesti si frantuzesti (geniale!!!), ne-am batut in gadgeturi si in cine stie mai multe secrete despre ele.

E drept ca, de fapt, nu se poate numi chiar petrecere, din multe motive: in primul rand la ora 2:30 eram acasa si ne pregateam de somnic, infundandu-ne doape in urechi, pentru ca vecinii de la 4 (asta-i etajul) tocmai descopereau ce frumos e sa sara toti deodata in ritm de manele. Le-am pregatit in gand un playlist cu integrale Seputura, Slayer si Cannibal Corpse, dupa care am adormit relaxat ca un bebelus si surd ca Beethoven (mare invetie doapele astea dom'le!). In al doilea rand pentru ca n-a dansat nimeni, n-a fost muzica. Am preferat sa ne uitam la televizor si sa radem. Sa radem mult.

Desi mi-am promis ca nu ma voi alatura corului de frustrati care vor incepe sa latre despre subcultura de la televizor, ca doar e tara plina, nu ma pot stapani. Lucrand de ceva ani in bransa, inteleg ca in noaptea de Revelion calitatea publicului care se uita la televizor este una destul de joasa din punct de vedere material, pregatire intelectuala, de fapt cam din toate punctele de vedere. Ca doar restul sunt la Sharm El-Sheikh (daca isi aduna loazele astea masinile de pe pista), la Office, la pensiune, la cabana, pe partie la Predeal, la vila lu' baiatu' lu' procuroru' ala smecher etc. De-asta inteleg de ce l-au scos pe Florin Calinescu de la Sf. Naftalina si l-au pus sa-si debiteze glumele fonfaite si rasuflate la PRO TV, de ce Aurelian Temisan a fost "the main thing" pe Antena 1 etc etc etc. Dar cu toate astea s-au intalmplat si niste lucruri care intrec orice limita: cum ar fi Delia Matache si Andra care au aparut imbracate (aproape) la fel pe Pro TV si Antena 1 la cam aceeasi ora. Si nu la fel intre ele, ci la fel si pe un post si pe altul. De parca de cum s-ar fi terminat filmarea in Buftea si-ar fi dat toculetele jos si si-ar fi luat piciorusele la spinare ca sa ajunga repede-repejor in platou la Voiculescu. Strip-tease-ul jenant de imediat dupa miezul noptii de pe PRO TV, in care o fatuca mascata cu OTV scris in frunte si-a aratat cicatricele operatiei de marire a sanilor, dandu-se Elodia cea gasita. Vanghelionul live (OTV, Realitatea TV, TVR), mizeria de la Circul Globus (B1).

Si ar mai fi multe de comentat, insa nu-mi place sa incep anul frustrat. E Sf. Vasile azi, iar la socrii mei acasa ciorba de burta e aburinda, tuica a dat in fiert, iar spritzul e la rece in pivnita, pe raftul al doilea. Asa ca... Hai sa incepem si cu 2008 asta odata!

In fata mea, un Matiz albastru metalizat trage stanga de volan si imi taie calea, evident fara sa semnalizeze. Ii dau un flash, asa... doar ca sa nu ma ia de fraier. Dar nu ma enervasem de fapt. Geamul soferului de Matiz se deschide si vad cum arunca o hartie cu bolta, exact pe sina de tramvai. Nici acum nu m-am enervat. Nu rau. Uite-un roman, mi-am zis. Am schimbat banda (regulamentar, eu), am ajuns paralel cu Matizul si, zambind, i-am facut semn omului (desi nu merita complimentul asta) sa lase putin geamul jos. M-a privit cu neincrederea genetica pe care ti-o dau 50 de ani de frica de securitate. Instinctul a fost de a-si baga capul intre umeri, insa probabil ca zambetul meu l-a incurajat. A deschis geamul pana la urma, insa numai putin.

EU: "Buna ziua. Iertati-ma ca va deranjez, insa voiam sa va spun ca nu e politicos sa schimbati benzile fara sa semnalizati si nici sa aruncati hartii pe jos. Le puteti tine in masina pana cand ajungeti la un cos de gunoi."

EL: (moment de gandire... dupa care, cu ura) "Da' io nu vreau sa fiu politicos, ba!"

Atat.

Cum ei ii plac cluburile unde se canta, optiunile erau limitate: Coyote (unde mai fuseseram si ne-am simtit extraordinar) sau Becker Brau Live Music, unde cunosteam berea, iar eu mai fusesem la ceas de zi cu o bere si trei mititei imensi infulecati in goana. Pana la urma Trupa Asha a avut intaietate si berea a triumfat.

Ora 22:02: ne apropiem in grup de intrarea in club, unde o masa care s-a bucurat cu siguranta de cuvantarea tovarasului Ceausescu de la al XIII-lea congres gazduia o agenda plina de insemnari cu creionul si doua maini obosite de atata gatit. Stapana mainilor, cu fata de plasatoare, ne-a cerut 10 RON la fiecare ca sa intram in club. N-am comentat nimic, stiind ca banii astia (sau o parte din ei) ajung la trupa. Sotia mea, ca un om civilizat ce se afla, a cutezat sa o intrebe pe Cerbera de rezervare. A ridicat ochii oarecum surprinsa, ca doar incasase banii si misiunea ei se sfarsise. A batut de cateva ori din gene, si-a plimbat degetul noduros pe cateva randuri de agenda si ne-a aruncat un "masacincizecisipatru", dupa care si-a indreptat atentia indivizibila spre o noua bancnota de 10 RON ce-i flutura in fata ochilor de undeva din spatele nostru.

Am intrat. Masa 54. Asta inseamna ca mai erau cel putin 53 de alte mese care nu erau masa 54. Ei bine, daca va imaginati ca exista cineva in acest (hai sa-i spunem) club care sa te indrume spre masa, dupa ce-ai platit intrarea, va inselati. Prin favoruri imense din partea unor ospatari stresati si pe goana, am reusit sa deslusim taina. Masa 54 era sus, la etaj. Din nou carciumarul roman rezolvase problema numarului de persoane: "doriti o masa pentru 10 persoane? perfect. s-a notat." Dupa care urmeaza rationamentul: las' ca si asa nu vin toti... si n-or fi toti grasi... mai si danseaza... mai stau si in picioare... da-le frate masa aia mica, 54, la care incap fix 5 oameni, ca se descurca ei. Iar tu vii, client cuminte, vezi masa si te asezi, ca ai venit sa te distrezi, nu sa te enervezi. Asta am facut si noi. Ma rog nu chiar toti, ca nu aveam loc.

And now we wait... Dupa 20 de minute vine un baiat cu muschi, suparat, incruntat, evident grabit. "Ce doriti sa comandati?". Noi suntem 10, deci incepem: ce ice tea aveti? ce cocktailuri non-alcoolice aveti? un metru de bere nefiltrata, da' repede! de mancare mai este?... ma rog, chestii din astea de clienti. Baiatul clipeste de vreo 4-5 ori, se incrunta si mai tare, isi baga carnetelul in buzunar si dispare. Clipim si noi din ochi unii la altii, ca doar nu apucaseram sa comandam nimic si nici intrebarile noastre nu-si gasisera vreun raspuns. And now we wait... Again... Dupa inca vreo 10 minute, incruntatul nostru apare cu... Nu, nu. Nu cu bauturile. Sau cu inca un meniu. N-o sa ghiciti niciodata, asa ca va curm eu chinul. Apare cu o nota de plata!!!! Un invitat venise mai devreme si avusese tupeul sa-si comande o bere. Incepuseram sa ne incruntam si noi, de pe acum... Omul lasa nota de plata si DA SA DISPARA DIN NOU!!! De ce? Pentru ca (zice el suparat) nu el servea la masa aia!!!!!! In momentul ala s-a facut intuneric in putina minte pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Pai cum mama dracului nu servesti tu la masa aia cand ai adus deja o bere si nota de plata, bai pachet de muschi privat de neuroni ce esti!?!?!? Si mai ai si tupeul sa ne lasi sa asteptam 30 de minute!!!

Dar sa nu ne enervam. Doar e ziua sotiei mele si am venit sa ne distram. Cu tot calmul de care mai eram in stare, fac cateva glume pe seama ospatarului ca sa-l enervez si pe el macar putin, dupa care pornesc in cautarea colegului in a carui ograda ne asezaseram de fapt. Pachetul de muschi imi indica intr-un siktir total un prichindel de 140 de cm care se chinuia sa priceapa comanda pe care i-o urlau 10 clienti furiosi de la o masa de alaturi de noi. Astept rabdator sa termine de notat, dupa care il rog sa vina si la noi la masa, pentru ca asteptam deja demult, si sa ne ia comanda. In acest moment crucial din existenta amandurora, prichindelul a rostit singurul cuvant pe care nu voiam sa-l aud: "imediat" si a facut singura actiune care m-ar fi putut aduce in culmea disperarii: a plecat!!!

Pan' aici mi-am zis. M-am luat dupa el. Am tipat. Am facut scandal. Am ajuns sa vorbesc cu sefa (poate si patroana?). Am argumentat. Am asistat la mustruluiala pe care au incasat-o pachetul de muschi (total meritata) si prichindelul (care n-avea alta vina decat ca ne luase pe noi de proaspeti). In cele din urma masa cea neincapatoare a fost data altor clienti care probabil ca rezervasera o masa de 10 locuri, iar noi am primit doua mese alaturate. Bauturile au inceput sa vina dupa 50 de minute de asteptare si au continuat apoi sa vina intr-un ritm satisfacator. Prichindelul s-a dovedit a fi un ospatar ok.

Trupa Asha s-a descurcat excelent ca de obicei. Fetele au dansat si au cantat, baietii au baut bere si au vorbit. Totul s-a terminat la 3 dimineata, intr-un fum pe care il taiai cu barda lui Mihai Viteazul, pentru ca, vedeti voi... aerisirile e scumpe. Ca si incalzirea de altfel, care nici ea n-a functionat la inceputul serii. Sau poate n-a functionat niciodata.

MURITI, VOI CARCIUMARI HOTI, CARE NE LUATI BANII PENTRU NISTE SERVICII DE RAHAT, FINCA SUNTETI PREA ZGARCITI CA SA ANGAJATI DESTUL PERSONAL!!! MURITI, VOI CARCIUMARI CARE NU VA RESPECTATI SINGURA SURSA DE VENI: PE NOI! MURITI!!! MURITI!!! MUUUURIIIIIIITI!!!!!!!

Dar sa o luam cu inceputul: vineri - Bv. Plecati de dimineata rau din Bucuresti, Ana (Millennium Bank) si cu mine (cu voia Dvs. la volan) am ajuns pe la 8 jumate. Fara trafic, fara stres, dar cu ochii carpiti de somn si fara sa intelegem prea multe din lucrurile care se intamplau in jurul nostru. Am mers direct in Piata Sfatului, unde se monta scena. Acolo ne-am intalnit cu Angel Tucana (manager Proconsul si organizatorul turneului), care tocmai punea la punct ultimele detalii pentru bransamentul la reteaua electrica. Vestea proasta: camerele noastre de la Pensiunea Muresan nu erau gata inca. Vestea buna: in Piata Sfatului se poate bea cafea buna, intr-un loc dragut la ora aia din dimineata. Bransament facut, scena pe pozitie, luminile in curs de montare, clar: putem merge la hotel. Dar camerele nefiind inca gata (era de-acum cam ora 10:00) am luat loc in barul pensiunii. Si acolo am facut ceva ce n-am mai facut din facultate, cred... Am baut o bere dimineata! Si pentru ca senimentul a fost unul extrem de ok, gandindu-ma la toti oamenii care muncesc in acea zi de vineri si la somnul pe care il voi trage eu intre timp, am mai baut una - doar eram in turneu cu Votaj, nu? ("Mai ia o bere, si inc-o bere").

La 11:15 eram in pat. De data asta nici macar nu am reusit sa mai ajung la canalele tv cu documentare, asa ca mi-am facut somnul de frumusete pe stirile de la Realitatea TV. Va pot spune ca nu exista nici o diferenta intre jurnalul sportiv de la 11:00 si cel de la 14:00. De-aia m-am trezit fiind sigur ca nu dormisem mai mult de 5 minute. M-am imbracat repede si m-am alaturat lui Ovidiu (cel cu scena), Angel, Bebe (sunetist Proconsul), Ana (Millennium, stiti voi) , Dragos (chitara, Proconsul) pentru o masa extrem de gustoasa la Casa Hirscher (bun-bun, recomand cu caldura).

Concertul a inceput pe la 19:15 si, desi era destul de frig, a venit lume multa. Care s-a simtit, ca de obicei, bine. Cu toate astea, publicul din Brasov mi s-a parut putin mai rece decat altele. Dupa concert, impreuna cu Gabi si Vali (Voltaj) si o parte din echipa lor tehnica, Angel, Ana, eu si Costin (cumnatul lui Angel si ajutorul lui), am stat de vorba mult. Unii au mancat, s-a baut spritz de vin alb, s-a povestit, s-a ras, s-au depanat amintiri. Si s-au toooot depanat amintiri pana pe la 3 dimineata. A fost foarte misto si ne-am simtit cu totii foarte bine.

A doua zi, dupa cateva ore petrecute prin Brasov si o vizita la Skate Shop (genial magazin!), am pornit spre Ploiesti. Unde am ajuns pe la 14:45, cam morti de foame. Scena era gata montata cand am ajuns. In fata Palatului Culturii, exact acolo unde filmasem pentru Megastar la reportajul de prezentare a Munteniei. E pacat ca o cladire atat de frumoasa si de mare, amplasata in centrul orasului este intr-o paragina totala. Ba cei care ar fi trebuit sa se ocupe de renovarea ei au mai avut si nesimtirea sa lase o pancarta mare din tabla pe care scie: "Lucrari de consolidare a Palatului Culturii Ploiesti. Inceputul lucrarilor: 2002 ; Finalizarea lucrarilor: 2005."

Am mancat de pranz la Doroftei Pub din Ploiesti. Un loc extrem de dragut, unde portiile sunt foarte mari si foarte gustoase. Spre bucuria noastra, Moshu era acolo. Angel il cunostea, pentru ca avusese un concert cu Proconsul la el in pub. A venit la noi la masa si am stat de vorba. Simplu, fara nici un fel de ingamfare, cu umor, ne-a povestit despre aventurile lui de carciumar, despre familie, copii (pe care ii iubeste imens), despre ce are de gand sa faca in continuare. Ne-a aratat cateva din pozele de pe pereti si ne-a explicat cand au fost facute. Ne-a spus bancuri. A fost o companie extrem de placuta. Pentru ca imi era foarte foame si pentru ca mancarea era foarte buna, am mancat prea mult. Ceea ce inseamna ca ultimul eveniment a fost cu crampe, iar concertele le-am ascultat din masina.

Am ajuns acasa pe la 23:30 si am prins exact sfarsitul Megastar, dopat fiind de data asta de catre sotia mea cu un Triferment si un Dicarbocalm, care m-au mai scapat de tortura. Ma bucur foarte mult pentru Mihai, care este un tip haios si plin de viata, dar imi pare foarte rau pentru ceilalti concurenti. Crina a zis foarte bine: "Eu i-as trece pe toti mai departe si i-as trece direct in finala." Imi cu atat mai rau pentru Cristina, care din cauza emotiei, si-a pierdut vocea, ba chiar a lesinat in culise dupa ce a terminat de cantat si si-a luat notele. Veti vedea cu totii ce s-a intamplat saptamana viitoare. Acum urmeaza o duminica relativ libera, in care am doar meteo de facut. In sfarsit, acasa.

Am filmat in Curtea de Arges, Targoviste si Ploiesti. M-au frapat: oamenii timizi si necomunicativi din Curtea de Arges si Targoviste, faptul ca in Curtea de Arges toata lumea asculta manele peste tot si toti sunt mandri de asta, centrul Ploiestiului pe care nu-l mai vazusem niciodata si care este extrem de frumos si de curat, Palatul Culturii din Ploiesti care este o cladire mare si frumoasa, cu toate astea intr-o stare avansata de paragina.

Tot in Ploiesti ne-am intalnit cu Nico, artist roman care a ales sa nu-si paraseasca orasul de bastina, desi ocazii de a se muta in Bucuresti au fost multe. Chiar daca eram obositi, ne-am simtit foarte bine in compania ei.

Ne-a povestit multe in restaurantul din Ploiesti unde ea a cantat pentru prima oara pe cand avea 16-17 ani. Unul din lucrurile de care eu uitasem este ca ea a cantat in duet si la Star Factory, cu Alex. Care a castigat! La fel si Catalin la Megastar 1! Ceea ce inseamna un singur lucru: fiti atenti cu cine va avea Nico duet la Megastar 2! :D

Acum se apropie de miezul noptii si ma pregatesc pentru cateva ore de somn. Maine de la ora 10:00 voi fi la canto, pentu primele ore alaturi grupa I, pe care o voi insoti apoi la primele ore de coregrafie. Va fi o mare placere sa o vad pe Crina Mardare la lucru.

Am vazut o nunta unde mirii erau transportati intr-o limuzina imensa de la Pelicanul. De unde stiu ca era limuzina de la respectiva companie de taximetre? Pentru ca scria mare pe ea. Eu n-as vrea sa ma duca o limuzina pe care sa scrie Pelicanul si tariful la nunta mea. Si asta mi-a adus aminte ca demult voiam sa protestez in legatura cu spiritul publicitar atat de prost inteles de romani. Ahtiati dupa publicitate gratuita, patronii de limuzine, masini de inchiriat etc lipesc stickere pe ele. Ceea ce nu poate decat sa-i supere pe clienti. Imaginati-va un om de afaceri suedez care merge la o intalnire la Marriott si coboara dintr-o masina pe care este lipit un sticker mare cat toata portiera: Rent a Car 07xx xxx xxx? Puteti sa vi-l imaginati? Bravo! Eu nu pot. Si cred ca nici el.

E nemaipomenit sa mergi pe jos. La volan esti atent la ceilalti, la radio, la cd, la telefon. Daca mergi cu cineva cu masina esti atent la conversatie, la felul cum conduce. In autobuz/metrou/troleu/tramvai esti atent la buzunare, la franturile de conversatie din jurul tau. Pe jos insa, esti liber sa te gandesti la ce vrei. Sa te uiti pe indelete la ce vrei, oricand vrei. Imi doresc foarte mult sa pot repeta experienta asta cat mai curand si cat mai des.

Sotia mea lua in deradere ieri initiativa celor de la Porsche Romania de a planta un copac pentru fiecare masina pe care o vand. Eu zic ca, desi din punct de vedere al poluarii o actiune nu o compenseaza pe cealalta, initiativa lor e laudabila. Macar fac ceva. Spun asta pentru ca ieri, mergand pe jos, m-am simtit bine gandindu-ma la picatura de ozon pe care am salvat-o lasandu-mi masina acasa.

Autunci cand simti ca esti mandru ca esti roman, iti recomand cu caldura: www.scutierii.com Felicitari pentru probabil cel mai romanesc blog dintre toate!

Ne-am intalnit cu Angel exact in fata teatrului, ne-am salutat, ne-a dat badge-urile, am intrat. Am stat sus de tot, in spatele travellingului de la TVR. Locuri bune, pentru ca acolo mai adia putin vantul. A inceput festivalul. Ma leaga amintiri placute de Mamaia, pentru ca intr-un an Prima TV a produs acest festival, iar atunci, impreuna cu Simona Mazilescu ne-am ocupat de el. A fost o experienta extrem de utila pentru mine, din care am invatat foarte multe, desi cu siguranta ca nu ne-a iesit deloc bine.

Festivalul de la Mamaia e batran. Si nu din cauza varstei. E batran pentru ca asta se vrea de la el. Festivalul de la Mamaia se sinucide incet in fiecare an. Si intereseaza din ce in ce mai putina lume. Castigatorul de anul trecut de la Mamaia nu a facut nimic in muzica. NIMIC!!! Dar nu vreau sa vorbesc despre festivalul asta in general, pentru ca asta au facut-o altii cu mult mai mult talent decat mine.

In primul rand cineva ar trebui sa inteleaga ca meseria de prezentator tv, la fel ca orice alta meserie necesita o anumita pregatire. Nu poti pune pe oricine sa faca meseria asta, chiar daca e actor. Cei 3 actori care au prezentat Mamaia de anul asta nu au nici o vina. Ei s-au achitat de sarcina ce le-a fost data onorabil. Pe Harap Alb chiar il cunosc: il cheama Pavel Barsan, a fost in Teatrul Studentesc Podul (ca si mine si multi altii) si este un actor talentat, chiar daca putin nebun. De vina pentru prezentarea ingalata, care ar fi plictisit si niste copii oligofreni, este cel care a scris textele. De vina este cine s-a gandit sa-i puna pe cei trei actori de TEATRU sa prezinte un festival de MUZICA.

Nu spun nimic despre concurentii de la interpretare, pentru ca am zis-o deja: batrani. Copii de 18 ani care sa cante muzica de acum 20 de ani...

La un moment dat am plecat in backstage. Culisele Teatrului de vara Mamaia sunt mari. Cabine multe, ca deh, doar e ditai festivalul. Sa aiba artistii unde sa se schimbe, sa se machieze, sa se concentreze. Problema este insa ca acele culise au fost renovate ultima oara pe vremea lui Ceausescu. Pereti scorojiti, gresie sparta pe jos, usi cu clante stricate, becuri chioare care atarna din tavan si nicaieri nici macar un ventilator, darmite un aparat de aer conditionat. Ceea ce insemna ca artistii Romaniei transpirau impreuna si din belsug intr-un loc care aducea a spelunca sordida dintr-un film rusesc. Multi n-au mai rezistat si au iesit pe treptele intrarii artistilor. Acolo ne-am intalnit si cu formatia Proconsul. De la Bodo am aflat cateva bancuri noi, ceea ce e absolut normal, pentru ca el este o mare enciclopedie de bancuri. L-am vazut si pe Mihai Traistariu, destul de absent si raspunzand destul de greu la salut. 1Q Sapro era si el acolo, transpirat nevoie mare din cauza barbii lungi care ii tinea de cald. Toti se vaitau de caldura, de oboseala, de conditii...

Asadar in 2007 Festivalul de la Mamaia s-a mai sinucis un pic. In drum spre Costinesti regretam ca n-am facut cateva poze sa pun aici pe blog, ca sa vedeti cu totii ca stralucirea de pe scena are un antonim perfect in culise. Apoi mi-am zis ca n-are rost sa-mi fac prea mult sange rau. O sa fac pozele la Mamaia 2008, pentru ca sigur nu renoveaza nimeni nimic pana atunci.

Am ajuns in Bucuresti la ora 7:30 dimineata. M-am dus repede acasa, unde am mai ciupit doua ore de somn intr-un pat care nu se zgaltia, intr-un loc fara curent si, mai ales, in bratele sotiei mele. Evident ca ea a plecat la serviciu inainte sa ma trezesc eu, insa putem spune ca ne-am vazut si saptamana asta.

M-am trezit la ora 9:30, am dat repede niste mailuri, mi-am spalat masina pe care niste vecini binevoitori aruncasera un ou, am fost la banca, am platit niste facturi, am rezolvat niste contracte si am pornit, singur in masina, spre Venus, Hotel Afrodita. Am ajuns la ora 16:00. La 17:30 sedinta de productie a evenimentului din seara respectiva: concert cu Sistem, ultimul din seria Axe. Apoi inapoi la hotel. Somn 2 ore si jumatate, dupa care Ring - Costinesti.

Imediat dupa eveniment am plecat spre Craiova. Zoli si Robi au venit cu mine pana in Bucuresti, ceea ce a fost foarte bine. Zoli a rezistat eroic, nu a adormit si m-a tinut de vorba. A fost placut drumul, pentru ca nu mai apucasem sa stau de vorba cu el de foarte mult timp, desi am petrecut impreuna o multime de timp vara asta. I-am lasat pe ei doi acasa si am plecat mai departe spre Craiova. Ieseam din Bucuresti la ora 5:30 dimineata. Am ajuns la 8 fara un sfert. Extrem de greu drumul singur, in lupta cu somnul. Am dormit 2 ore, dupa care a inceput singura zi de preselectie Megastar din Craiova.

Ajunsi in mall, am mers sa ne spalam pe maini. Stiu ca am mai vorbit despre buda din Movieplex. Asta din mall, la care ajungi pe coridorul care se deschide imediat dupa Broaster Chicken, este cu mult mai inspirationala. In primul rand cred ca din constructie a fost impregnata cu miros de urina statuta. Aerul de acolo iti da impresia ca a fost batut in cuie, ca nimeni si nimic nu-l poate desprinde din locul ala. Si uite-asa capata din ce in ce mai multa greutate, se incarca de trecerea fiecaruia dintre noi pe acolo, ajunge sa poarte o bucatice din fiecare... si noi suntem multi... Sunt 5 chiuvete in buda de la Plaza. Si mai sunt si 2 uscatoare. Ceea ce inseamna ca vesnic e coada la uscat pe maini. Si asta pentru ca uscatoarele electrice nu-si ating scopul decat in multe secunde. Si niciodata pe deplin. Asa ca, daca ai norocul ca inaintea ta sa fie un tip perfectionist, mai bine pleci cu mainile picurande de apa decat sa astepti sa te usuci si tu. Ieri, cand am vrut sa folosesc sapunul lichid, pauza! In nici unul din cele 5 recipiente nu exista asa ceva. M-am intors spre batranelul tuciuriu care spala pe jos in spatele meu si i-am atras atentia ca nu exista sapun. A clipit de vreo cateva ori a nedumerire, ca Robinson Crusoe cand ar fi auzit prima data o voce cu accent de Oxford dupa atatia ani de stat in jungla. Noroc ca dintr-una din cabina a iesit varianta lui feminina (da, in buda la barbati, la ora 19:00!!!!), care mi-a zis zambind cu dinti de aur: "Da. Stim. N-a mai cumparat sefu'. Tre' sa cumpere." In secunda 2 mi l-am inchipuit pe "sefu'" gras, patruns de importanta functiei lui, la el in birou, jucand Tetris. Ba nu! Ca e prea greu. Poate table pe doizece.ro.

Clatite de la Clate. E un loc intre multe alte fast food-uri. Numai ca noi am avut parte de o fata, careia cu siguranta nu-i placea ceea ce avea de facut. Nu sunt sigur ca ii placea viata in general. Nu cred ca a ras vreodata. Si fiecare dintre clientii care intrau sa cumpere ceva era dusmanul ei personal. Doar o punea la munca!!!

E cineva la Academia Catavencu, am uitat cum il cheama, care scrie un articol pe saptamana despre astfel de intamplari/locuri/oameni. El incheie cu: "Muriti!" Are dreptate.

Drumul intre Toplita si Borsec trece prin niste zone de deal impadurite cu brazi si pini. Aer curat si tare, racoare, dealuri frumoase... toate premise pentru o statiune balneara plina de lume. Ceea ce ar fi insemnat public mult si dornic de distractie. Din pacate, atunci cand am ajuns in Borsec dezamagirea a fost mare. Pustiu, saracie, vile darapanate, aproape nici un turist, toate astea intr-un peisaj in stare sa te vindece de stres imediat.

Zilele Borsecului incepusera de vineri. Corturi cu mici si bere, kurtos kolacs, sucuri, tiribombe, o scena din lemn pe care cantau trupe locale. Scena pe care urma sa cante Sistem era amplasata la vreo cateva sute de metri de scena cealalta. Cam asta era misiunea mea. Sa aduc oamenii dintr-o parte in alta. Problema a fost ca atunci cand a auzit probele de sunet, publicul a fost sigur ca incepe concertul. Asa ca in cateva minute, in fata scenei pe care se faceau probele se adunasera o mie si ceva de oameni care priveau nedumeriti cum membrii trupei Sistem loveau pe rand, monoton in fiecare butoi. N-au inteles nici de ce Andreea se intrerupea din cantat si vorbea cu sunetistul spunandu-i cum sa ajusteze monitorul. Apoi s-a cantat o piesa cap-coada, una singura. Au urmat cateva ultime reglaje si gata. Sistem a plecat spre hotel. Publicul insa era convins ca mai sunt doar cateva minute pana la concert. In realitate mai erau vreo doua ore. Asa ca, pentru prima oara in viata mea, am fost nevoit sa alung lumea din fata scenei, in loc sa ma agit ca sa-i adun. Le-am zis oamenilor ca mai au timp de 9-10 beri pana incepe concertul. Au plecat, oarecum dezamagiti...

Cu 30 de minute inainte de concert m-am apucat de treaba. Oamenii s-au adunat mai repede decat ma asteptam. In 5-6 minute in fata scenei venisera deja cateva mii. Am cantat impreuna, am facut galagie, am fluierat, am facut valuri... Super-atmosfera. Concertul Sistem a durat mai mult de 60 de minute, pentru ca ei au fost singura trupa in toate cele 3 zile (in afara de locale). La sfarsit, trupa a dat autografe mai bine de 30 de minute. Un eveniment cu adevarat reusit.

Pentru mine a fost o bucurie ca am spart monotonia Twice-litoral. Nu mai facusem demult un eveniment in aer liber si m-am simtit excelent.

A doua zi, dupa micul dejun, am fost sa vizitam fabrica de apa minerala Borsec. Asta da business... Sa impachetezi si sa vinzi apa minerala... Fabrica are o capacitate de 30 de tone de apa pe ora in prezent si se estimeaza o crestere la 45 de tone in curand. Mai mult de atat nu se poate, fara a forta izvoarele, iar acest lucru este periculos. Iarna apa sta in depozit cam 48 de ore pana sa fie incarcata in TIR. Acum, vara, depozitele sunt goale. Se lucreaza 7 zile din 7, 24 de ore pe zi. Apa pleaca spre magazine direct de pe banda. Au exporturi in 17 tari. In anul 2005, apa minereala Borsec a fost aleasa cea mai buna din lume la un blind test. Asadar un loc infloritor din punct de vedere economic...

... dar mort ca atractie turistica, desi exista toate premisele: peisaj, aer, 11 izvoare de apa minerala. Ne-am lamurit de ce: case si terenuri in litigiu, o baza balneara construita pe vremea comunistilor si care nu a atras nici un investitor si mai ales lipsa oricarui interes din partea autoritatilor locale. Pe drumul de intoarcere vorbeam cu Zoli si ne gandeam amandoi cat de simplu ar fi sa faci bani din evenimente si turism in locul asta frumos... Macar un eveniment pe luna daca ar exista...

Saptamana asta sunt joi seara la mare in Ring cu Sistem in turneul Axe, sambata in Twice, iar duminica plecam la Timisoara cu Megastar. Pana joi inclusiv, meteo la Prima TV.

Nu mi-am propus sa va smulg suspine, insa asa e... Marele meu noroc este ca in vara asta toate turneele pe care le am sunt fie cu Sistem (prietenii mei buni de mai bine de 4 ani), fie impreuna cu Prima TV si Megastar (echipa pe care o cunosc). Insa weekendul asta am avut un eveniment la Drobeta Turnu-Severin. Am plecat de la mare, unde cu o noapte inainte avusesem eveniment impreuna cu Sistem in Ring. Sunt cam 600 de km de mers. Singur in masina, satul de peste 50 de cd-uri pe care le am in masina, satul de playlistul radiourilor, am ascultat... Radio Romania Actualitati! Ei bine, da. Si tin sa va spun ca, lasand la o parte limbajul care este inca prin anii '80, e ok sa asculti RRA. Afli chestii, auzi documentare... Sau poate ca m-am dus eu cu capul.

Saptamana trecuta am avut doua evenimente cu Sistem. Primul, din cadrul turneului Borsec, a avut loc in Club Mondy's din Jupiter. A iesit ok. Cel de-al doilea, din cadrul turneului Axe, ca de obicei in Ring - Costinesti. Despre asta as vrea sa va povestesc. Nu despre eveniment in sine, care a iesit pana la urma ok. Nici despre concertul Sistem, care a iesit chiar foarte bine. Ci despre Ring, despre management, despre politete. Sau despre absenta lor. Ring este locul in care incap usor 4000 de oameni. Ceea ce inseamna ca epoca lui de aur a cam apus. Pur si simplu nu mai e la moda. Dar nici nu se face nimic ca sa se schimbe. Nu se respecta niciodata ora de incepere a unui eveniment. Se suprapun promotii, concursuri, concerte, totul garnisit cu o armata de DJ si MC frenetici, care tipa tot timpul, se succed la butoane, la microfoane si care, evident, sunt ferm convinsni ca ei sunt de departe cei mai buni din tara asta...

Degeaba le explici ca n-ai de gand sa le iei painea de la gura, degeaba ii rogi sa te lase sa-ti faci treaba si atat! Nu! La evenimentul de vinerea asta, unul din ei - imi pare rau ca nu i-am retinut numele de scena (oare mai apare si pe alta scena decat cubul din lemn putrezit de la Ring Costinesti?) m-a luat deoparte si cu o spranceana cu piercing ridicata superior mi-a zis ca e cel mai bine sa fiu cat mai scurt, ca altfel ii ingreunez lui treaba. Vezi Doamne, pleaca lumea. Dupa care mi-a spus ca ora la care ar fi trebuit sa incep nu e ok. Ca se amana totul cu 45 de minute ca tre' sa bage nu stiu ce trupa de nu stiu unde de care nu stiu cine a auzit vreodata. Trupa s-a dovedit a fi de fapt un MC american, care a tipat de trei ori pe trei piese hip-hop si a plecat. Dupa care am avut si eu voie in sfarsit sa ma apuc de treaba. Insa doar un scurt anunt. Pentru ca dupa aceea a urmat un concurs Pall Mall, facut dintr-un colt al discotecii unde nu era nimeni. O tombola lunga si plicticoasa, unde se strigau niste nume, se cantau niste piese. Oricum, nimeni nu intelegea nimic. Pe parcursul concursului astuia, MC-ul cel sfatos si plin de superioritate a tinut sa imi mai spuna o data sa fiu cat mai scurt. Ma rog, nu mai intru in detalii... n-are nici un rost insa...

... oare cat timp va mai trece pana cand isi vor da seama patronii de cluburi din romania ca anii '90 au trecut. Ca suntem o tara in care vin Rolling Stones, Depeche Mode, Black Eyed Peas. Ca nu trebuie sa-mi spuna nimeni sa-mi "manutzele" sus. Le tin daca am eu chef. Ca muzica din club trebuie sa se auda per se si nu sub vocea a 3-4 disperati care urla tot timpul. Ca asta mi-e meseria, ca am un lucru de facut si ca imi dau seama perfect ca nu am nici un motiv sa lungesc un concurs intr-un loc in care si asa se vorbeste prea mult. Pleaca lumea?! Doamne ajuta! Poate se gandesc sa mearga la Stufstock... sau poate la un concert Holograf. Sau macar sa bea un pahar de vin undeva unde sa fie liniste si sa poata comunica unii cu altii.

Saptamana asta de luni pana joi la mare cu Sistem. Da, am si la Ring. Bleah!

De vineri din nou in tura la meteo.

Vineri Twice

Duminica Borsec (de-abia astept putin munte!)

 Media Pro Music, casa de productie a celor de la Bandidos, a zis ca se vad nume de brand-uri in videoclipul lor si ca trebuie blurate. Drept pentru care am primit telefoane pe rand de la Vichi si Solo, in care ei au incercat sa-mi explice cam ce le explicase lor casa de productie. M-am enervat rau de tot, evident ca nu pe ei. Insa chiar mi se pare strigator la cer. In primul rand, o parte din actiune are loc intr-un bar. Iar in bar e normal sa se vada niste sticle. Daca se merge pe un cadru de prim-plan, e normal ca si sticlele din fundal sa fie mai apropiate. Ceea ce inseamna ca se vede si marca lor. Dar sunt zeci de sticle in acel bar!!!! Zeci!!!! O lege C.N.A. spune ca daca prezinti numele a doua produse concurente se cheama ca nu faci reclama. Noi aveam zeci de marci! Dar nu! Paranoia e in floare. De fapt nu in floare, ci e rasarita bine si cu radacini adanci. Din pacate paranoia asta nu apare decat in cazul trupelor aflate la inceput. N-am vazut probleme cu Sony Ericsson in clipul Activ, sau cu Chio Chips in alt clip de-al lor mai vechi. Nici cu Carrefour in clipul Alb-Negru, care sunt si ei trupa Media Pro. Si pot garanta ca nici una din televiziunile care au difuzat clipul nu a luat bani pentru ca aparea vreun brand acolo. Si sa nu incep sa vorbesc despre clipurile straine, dintre care unele sunt reclame de la un capat la celalalt. Dar la noi in Romania cum sa incurajam o trupa noua formata din muzicieni cu experienta si talent?! NU!!! Sa-i dam in cap. Asadar veti avea placerea de a urmari un videoclip ciuntit, blurat ca o stire de la ora 5, in care tatal beat si-a violat nevasta care de fapt ii era si sora! Si macar de-ar fi fost vreun mare alcool, dar s-au blurat niste sucuri si niste bauturi energizante. NERVOS?! Normal ca sunt. Pentru ca ne dam mari cu industria noastra muzicala, cand de fapt acolo in spate sunt niste incapabili care nu-si apara artistii si ii trateaza ca pe niste sclavi care trebuie sa aduca venit cat mai mare cu cheltuiala cat mai mica. Unde sunt oare sindicatele artistilor?! De ce nu apar ele si la noi?! Ala ar fi un prim semn de normalitate in muzica romaneasca. Pana atunci: Traiasca Shusha, Maneaua si Ciocardeaua! (Citat mai mult sau mai putin exact Blazzaj)

Intre doua interviuri am citit azi Academia Catavencu din scoarta in scoarta. Printre altele am descoperit ca am aceleasi pareri ca si academicienii. E drept ca nu in toate privintele, insa in ceea ce priveste firma Urban si filmul Spiderman 3 avem exact aceleasi impresii. E drept ca ei le exprima mult mai haios.

Apropo, cum vi se pare ideea celor de la Catavencu de a-si publica varianta online doar contracost? Mie unul mi se pare chiar ok. Pana la urma ceea ce fac restul ziarelor e nedrept fata de toti cei care dau banii pe un ziar de hartie pe care il pot citi mokka pe net, nu?

Pai nu e normal ca noi sa ne murdarim in fiecare zi masinile din cauza ca un escroc isi ia bani ca sa verse un rau pe carosabil. Nici nu e normal ca escrocul asta sa verse apa 24 de ore din 24, pentru ca mai sunt si ore de mare trafic. In caz ca va intrebati: nu-i nici un fel de problema, firma Urban varsa Dambovita pe carosabil (cel putin pe B-dul Virtutii) si in timpul iernii. Polei? Asa, si?

In rest - program pe ziua de azi: pus voci pentru un pilot de emisiune. Tras intro-uri pentru acelasi pilot.

Program pe maine: interviuri pentru postul de producator toata ziua; intalnire cu un scenarist pentru un alt posibil proiect. V-am spus ca imi plac inceputurile.