Después de esta, el pasado diciembre me sumergí en la lectura de "Me llamo Rojo", una de las novelas más redondas, originales y fascinantes que he leído nunca. Un asesinato, cuatro sospechosos y un hombre que debe resolver el caso a modo de acertijo, en un contexto de ilustradores del Sultán durante el Imperio Turco, en el Estambul del siglo XVI. A partir de aquí se teje una novela cuya mayor baza está en el cambio de narrador, y por tanto de punto de vista, en cada capítulo, en el juego al que esto introduce al lector, convirtiéndolo en testigo externo de todo lo narrado, dándole pistas y retándolo (especialmente cuando el narrador es "El asesino"). Sin dejar de mencionar el cromatismo de los pasajes, donde el color es un protagonista más, que hacen aún más bello el libro.

Hace pocos días que acabé de leer "El libro negro", y aunque no me haya apasionado tanto como "Me llamo Rojo", no deja de ser toda una demostración de saber hacer literario y que, a pesar de ser confuso en algunos pasajes, no ha dejado de interesarme en ningún momento. Un joven abogado recorre todos los rincones de Estambul en busca de su esposa, que ha desaparecido dejándole una nota de diecinueve palabras, coincidiendo con la desaparición de un famoso columnista al que sigue desde siempre, familiar de su esposa. Esta búsqueda se convierte en una búsqueda de sí mismo, de su identidad, construyendo con ello una reflexión sobre la misma, formulando la pregunta de "¿Podemos llegar a ser nosotros mismos?" en todo momento. Pamuk vuelve a jugar con los lectores, alternando, capítulo a capítulo, la narración en tercera persona de la búsqueda de nuestro protagonista y diversos artículos del columnista (algunos de ellos realmente bellísimos) donde se habla de todo tipo de cosas de la vida, que constituyen a su vez pistas en la resolución del misterio que envuelve toda la novela.

Orhan Pamuk no es un autor fácil de leer, a excepción del primer libro citado, que quizás sea el más fácil de seguir entre los tres. No es uno de esos escritores que recomendaría a todo el mundo, porque estoy segura que a más de uno le aburrirá soberanamente. Pero no sé qué tiene que a mí me tiene completamente encandilada, considerándolo uno de mis escritores favoritos. Quizás sea por su gusto por experimentar en formas de narración, jugar con el lector, ir más allá del argumento de sus novelas, que usa como mera excusa para desplegar todo su potencial literario a su libre albedrío. O por ese amor incondicional que profesa hacia su ciudad, Estambul, y que nos contagia al resto de los mortales en forma de deseo de visitarla. Hay miles de aspectos de su literatura a comentar (como por ejemplo el reflejo que en ella de la "lucha" de su país por encontrar su identidad actual, a caballo entre oriente y occidente, por alcanzar la modernidad sin olvidar sus raíces), pero quizás tengan cabida en futuros escritos sobre otras novelas del autor, como "Nieve" o "El castillo blanco", que no tardaré mucho en leer.

Os dejo con una entrevista que concedió a El país en ocasión de su Premio Nobel, que nos introduce en su fascinante personalidad, por si tenéis curiosidad por el autor; y dos frases del libro que me han gustado:

"Leer es mirar el espejo, los que conocen el "secreto" que hay detrás, pasan al otro lado y los que ingnoran el secreto de las letras no encuentran en este mundo nada más que sus insulsas caras."

"Vivimos poco, vemos poco, sabemos poco; soñemos, pues."

• 1 Fethullah Gülen
• 2 Muhammad Yunus
•  3 Yusuf Al-Qaradawi 
• 4 Orhan Pamuk - scrie bine, nu zic nu și e singuru de care am auzit
• 5 Aitzaz Ahsan 
• 6 Amr Khaled 
• 7 Abdolkarim Soroush 
• 8 Tariq Ramadan 
• 9 Mahmood Mamdani 
• 10 Shirin Ebadi 

Mă mai mir că nu îl găsesc pe Saddam. Aaaa, l-ați omorât, americanilor. Ce o să vă dea ăștia de mai sus în bot. Unde vă doare cel mai tare...În cutia aia goală și plină de rahat de pe umeri. 

Pentru topul întreg, aici îl găsiți. O explicație a acestui paradox, o puteți citi aici.

E ciudat, bine ca mă scapă fata de mai jos de atâtea întrebări căcăcioase și de prost gust referitoare la aparatul de măsurat intelectul individual. Și mai îmi aduce aminte și de emoul ăla din reclamele de la Apple. Săracu Bill. Bine că e în concediu.

Ce să faci, mă? N-ai cu cine. Niște panarame...

O Prêmio Nobel de Literatura em 2006, Orhan Pamuk, diz que o futebol na Turquia serve para alimentar os pensamentos nacionalistas e xenófobos , mas ele afirma que mesmo assim está torcendo pelo país no Euro 2008. Em uma entrevista ao semanário alemão Der Spiegel, ele contesta bastante a maneira com que a imprensa turca encara o futebol. A cobertura do jogo contra a Suíça em 2005 é o seu exemplo favorito. Os seus conterrâneos encaram a derrota em um jogo que acabou com um batalha campal como fruto de péssima arbitragem e de uma conspiração, uma leitura dos fatos que o incomodou bastante. Pamuk venera as transmissões radiofônicas, porque foram elas que nos trouxeram o futebol.

♦

Durante o campeonato, manifestaram-se os polacos com a sua habitual "técnica" intimidatória, vinda do ultra conservador partido católico, chamado precisamente Partido conservador, à propósito de Lukas Podolski e Miroslav Klose, jogadores que jogam pela Alemanha, mas são polacos de nascimento.

Não só foram "excomungados" ?!?! como se exigiu que se "tomasse medidas".

O mais engraçado é que a Polónia jogou durante o campeonato com um jogador brasileiro naturalizado somente há dois anos. Podolski e Klose vivem na Alemanha há mais de 20 anos. Noticia Record.

♦

Na Croácia, talvez por ser um país recente, a técnica é a música e a exaltação patriótica. Como nos informava o jornal espanhol Marca de 09-06-2008.

♦

Já o nacionalismo português é, de algum modo, diferente. Não é um nacionalismo agressivo como os anteriores - por enquanto - antes é um nacionalismo que pretende fazer de nós - os nacionais de origem do próprio, de parvos.

É um nacionalismo bacoco, misturado com aproveitamento político de situações que se manifesta da seguinte maneira:

Casualmente, inteiramente por coincidência, acaso, destino cósmico, até tínhamos pensado ir até Viseu. Por estranha coincidência e absoluto acaso, até íamos tratar de um assunto particular que não dizia nada a ninguém.

E então juntamos o útil ao agradável e damos um saltinho - que ninguém vê - ali ao lado até Viseu e cumprimentamos os rapazes.

A titulo particular, cumprimentamos publicamente e de forma pública mas privada ao mesmo tempo, os rapazes às 4 da tarde. Nacionalismo pseudo demonstrado de forma discreta, misturado com oportunismo político e uma atitude de "picar o ponto".

Isto para consumo interno.

Para consumo externo o nacionalismo português manifesta-se através de demonstrações de vaidade e peneiras, totalmente deslocadas de qualquer sentido de lógica ou bom senso.

Vai-se para um encontro europeu para discutir quais serão as novas cedências de Portugal, e uma vez aí chegados, proclama-se acreditar na vitória de Portugal contra a Alemanha nos quartos de final do europeu, e até se diz isso à Chanceler alemã (mensagem subliminar: estão a ver como nós somos fortes e até na cara dos alemães lhes dizemos que vamos ganhar? ).

Extraordinário este nacionalismo de veludo e persuasão. Nada do barbarismo dos turcos, vendo conspirações em todo o lado após derrotas, ou dos barbáros nacionalistas católicos polacos a escreverem em blogs contra jogadores alemães nascidos na Polónia ou - suprema heresia - tipos com brincos que são seleccionadores nacionais e tocam rock nacionalista.

Não.

O nacionalismo português é que é, verdadeiramente, um "caso-de-estudo" e uma originalidade. São viagens nacionalistas/oportunistas políticas a "titulo particular". Louça fina é outra coisa.

Só é pena este nacionalismo de veludo e persuasão não ter aproveitado já que ia até à Alemanha a titulo de trabalho, (ou seria a titulo particular ?) e ter dito à Chanceler para ela travar a deslocalização da Siemens. Mas enfim, como estamos perante um caso de nacionalismo persuasivo-peneirento, as coisas são o que são.

♦

Os sintomas estão ai, e o futebol é o veículo - é um dos veículos para os disseminar ainda mais. Como não se pode acabar com o futebol, (nem é desejável...) o problema irá manter-se sempre em estado latente.

Agos gazetesi Genel Yayın Yönetmeni Hrant Dink'in öldürülmesine ilişkin davanın duruşmalarının açık yapılması kararlaştırıldı.

İstanbul 14. Ağır Ceza Mahkemesindeki duruşmaya, sanıklardan Ogün Samast, Erhan Tuncel, Yasin Hayal, Zeynel Abidin Yavuz, Ersin Yolcu, Ahmet İskender, Mustafa Öztürk, Tuncay Uzundal, Coşkun İğci, Erbil Susaman, Veysel Toprak ve Salih Hacı Salihoğlu katıldı.

Duruşmada, mahkeme başkanı, duruşmanın sesli ve görüntülü olarak kayıt edildiğini hatırlattı.

Heyet Başkanı daha sonra sanıklardan Ogün Samast'ın 28 Haziran 2008'de 18 yaşını doldurmasından dolayı yargılamanın açık yapılıp yapılmamasına ilişkin iddia makamının görüşünü sordu.

Cumhuriyet savcısı, duruşmanın açık yapılması yönünde görüş bildirdi.

Mahkeme, Samast'ın 18 yaşını doldurduğunu göz önüne alarak, duruşmaya açık olarak devam edilmesine karar verdi. Bu kararın ardından basın mensupları ve izleyiciler salona alındı.

Söz alan sanık Ogün Samast'ın avukatı Levent Yıldırım, duruşmanın kapalı yapılması yönündeki talebini iletti. Mahkeme heyeti, avukat Yıldırım'ın talebini reddetti.

Duruşma, tutuksuz sanıklardan Coşkun İğci'nin ifadesinin alınmasıyla ve açık devam ediyor.

 
07.Temmuz.2008 13:57:47

Who are the hundred most influential intellectuals in the world? After nearly half a million votes, the British monthly, Prospect, and the American magazine Foreign Policy, publish their new list.

Alhamdulillah! Muslims make up the top ten spots.

Number one is the Turkish writer and the Sufi thinker Fethullah Gülen. who is the prizewinner. He is followed by nine other thinkers of the Muslim world: Nobel Peace Prize winners Muhammad Yunus (second) and Shirin Ebadi (tenth), Nobel Prize winner for literature Orhan Pamuk (fourth), as well as Pakistani Barrister Aitzaz Ahsan (fifth), Egyptian televangelist Amr Khaled (sixth), Iranian reformer and Rumi scholar Abdolkarim Soroush (seventh), Tariq Ramadan (eighth), Islamist preacher Youssef al-Qaradawi (third), and Columbia University Professor Mahmood Mamdani (ninth).

Read the rest for yourselves and Google their biographies and writings for your children. Inshallah, this is the beginning of another Muslim Age of Enlightenment.

The hundred most influential intellectuals can be found HERE.

- Edited from the Sufi News and Sufism World Report blog of Thursday, June 26, 2008.

Ya Haqq!

DÜNYA GÜNDEMİNE DE BOMBA GİBİ DÜŞTÜ
Dün aralarında emekli orgeneraller Hurşit Tolon ve Şener Eruygur’un da bulunduğu Ergenekon gözaltıları dünya gündemine de bomba gibi düştü. Operasyonla ilgili yabancı basın yayın organları, darbe planlamakla suçlanan generallerin tutuklandığını bildirirken, en ilginç yorum İngiliz The Independent gazetesinden geldi.

DEVLET DESTEKLİ ÇETE
Gazete, Ergenekon operasyonunda göz altına alınan generallerin devlet destekli bir çetenin en üst düzey üyeleri olduğunun düşünüldüğünü belirterek, bu kişilerin aynı zamanda Nobel Edebiyat Ödülü sahibi Orhan Pamuk’u da öldürtmeyi amaçladıklarından şüphelenildiğini yazdı.

ASKERİ PERSONELE BİLE SUİKAST PLANI
Haberde, yakalananların, entellektüellere ve Kürt politikacılara, hatta askeri personele bile suikast düzenleyip Türk toplumunu kargaşaya sürükleyerek darbe ortamı hazırlamakla suçlandıkları ifade edildi.

Haberde, yakalanan generallerin Sarıkız ve Ayışığı isimli darbe planlarının da mimarları olduğu belirtildi.

(habervaktim.com – Dış Haberler)

Haber Merkezi / TIMETURK

Ünlü İngiliz gazetesi The Independent, Ergenekon operasyonu ile haberi “2 emekli General Nobel ödüllü yazarı öldürmek için komplo kurmaktan gözaltında” başlığı ile verdi. Gazete, Yüksek kesimden cinayetler ve Nobel ödüllü (Haberde Türk halkın çoğunluğunun bu ödülü edebi değil politik nedenlerle verildiğine inanıyor denildi.) yazar Orhan Pamuk’u öldürmek için komplo şüpheleriyle ilişkilendirilen devlet-destekli örgüte üye oldukları gerekçesiyle Türk polisi iki emekli generali gözaltına aldı” dedi.

Haberde, "aydınları, Kürt politikacıları ve hatta askeri personeli hedef alan gizli planın Türk toplumunda karışıklık çıkarmak ve askeri müdahaleye zorlama hedefini içerdiği" iddia edildi. Gözaltıların “ülkeyi kaplayan güç savaşının ani şiddetlenmesine” işaret ettiğini söyleyen haberde, operasyonun Başsavcının Anayasa Mahkemesi’ndeki sözlü iddianamesini okuduğu gün yapılmasına dikkat çekti.

Akçura: Hükümet Ergenekon’u koz olarak kullanıyor

“Son gelişmeler Türk borsasını vurdu ve Türkiye’nin Avrupa Birliği’ne katılma şanslarını kararttı” denilen haberde Türk medyasından köşe yazarlarının görüşlerine yer verildi. Radikal yazarı İsmet Berkan, planı Türkiye’deki darbelerin ilki olan 1960’dan önceki sivil ayaklanmalarla kıyaslayarak “Bu sosyal mühendisliğin klasik bir modeli ve durumudur. Tek fark, bu sefer, Türkiye tarihinde ilk kez olarak, 4 yıldızlı generaller, yani büyük balıklar, sivil savcı tarafından avlandı” dedi.

“Çoğunluğun gözaltıları hükümet ve devlet arasındaki hızla sertleşen güç savaşının son ayağı olarak gördüğü” söylenilen haberde Hürriyet yazarı Cüneyt Ülsever’in “Türkiye’nin karşı karşıya olduğu tek bir darbe değil, iki tane” sözlerine yer verildi.

Haberde “araştırmacı gazeteci” ve “Derin Devlet” adlı kitabın yazarı Belma Akçura’nın Ergenekon operasyonun yürütülmesiyle ilgili kaygılarını onun sözleriyle verildi. Akçura şöyle dedi: “Bir yıldan fazla oldu ve hala bu insanların neyle suçlandığını bilmiyoruz. Hükümetin Ergenekon’u kendi var olma savaşı için koz olarak kullandığını düşünüyorum: ‘Ben batarsam seni de batırırım’.”

Görmüş: Yeni rejimin doğum sancıları

Gözaltına alınanlardan Şener Eruygur’un, 2004’teki “Sarıkız” ve “Ayışığı” adlı iki “vazgeçilmiş darbe” girişiminin mimarı olduğu hatırlatılan haberde, Radikal yazarı Berkman’ın “Büyük medya patronlarıyla destek için konuşmaya geldiler. Fakat alamadılar” yorumuna yer verildi.

Eruygur’un bunu unutmadığını ve Cumhuriyet mitinglerinde “1 Tayyip alana 2 Aydın Doğan bedava” sloganlarıyla intikam aldığını iddia eden yazıda son olarak darbe girişimlerini ortaya çıkaran ve “neden olduğu sorunlar nedeniyle kapanan” Nokta ve şimdiki Taraf yazarı Alper Görmüş’ün düşünceleri aktarıldı.

Görmüş şöyle konuştu: “İnsanlar Türkiye’nin krizde olduğunu söylüyor ve haklılar da. Ancak hangi devrim politik kriz olmadan gelmiş ki? Bugün yaşadığımız yeni bir rejimin doğum sancılarıdır. 60 yıllık sınırlı demokrasi ölüyor ve Türkiye’nin hak ettiği tam demokrasi doğuyor.”

1) It shows a genuine desire and effort by the Muslim intellectual class to bring their public debates into the global consciousness. The brightest people residing in Islamic states do not want to be isolated and misunderstood.

2) This is a valuable education for people in the West (and around the world). To be honest, I had only ever heard of four of the men (and they're all men) in the top ten. And among those, I had only a passing familiarity with three of them.

Perhaps I am horribly uninformed, or perhaps not. I will confess that my five votes were biased towards the West (they're either American or English), though there were many more that I wished I could have voted for. In any case, I chose:

Craig Venter
David Petreaus
Tony Judt
Lee Smolin
Richard Dawkins

The results are also interesting because you know the people on the list care about where they rank. Salman Rushdie beat Christopher Hitchens (Amis wasn't even on the list). Poor Ian Buruma finished dead last. Thomas Friedman was in the middle of the pack. And still other names shouldn't have been there at all (I'll leave you to judge who).

In any case, the results merit consideration, so here you go:

Foreign Policy Top 20 Summary
Prospect Top 100 List

There's a scene in an episode of "Sex in the City" where Carrie Bradshaw is given access to Vogue's accessories closet. Held in a room the size of a normal person's living room are accessories on loan from every high fashion designer in the industry; some of the items most people never get to see unless they have a bank account of like a gajillion dollars. When faced with this holy of grail of fashion, Carrie stutters, "It's just -- It's just too good!"

Now, I've never been that big on fashion myself. In fact - well, let me not get to started on my many and notorious fashion faux pas. I don't know fashion. What I do know is exactly how Carrie felt because it's how I felt when I walked into Olsson's Books & Records yesterday afternoon. Everything, I mean everything in the bookstore was marked 50% to 75% off. It was just - it was just too good!

Now the reason for this incredible occasion was not exactly a happy one: yet another independent bookstore was closing its doors. This particular closing had less to do with poor book sales and more to do with the fact that their lease expired and their landlord "decided to go in a different direction." The bookstore is in the middle of popular and trendy part of town so I have no doubt that the landlord has decided to boot out the bookstore for something a little more highbrow - like, for instance, yet another trendy restaurant for all those people who like expensive eating before they head across the street to the movie theater. Whatever.

Thankfully, it's an independent chain of bookstores so there are other locations in and around the city for those of us who like read as much as we like to eat (in my case, maybe more). So, it was with no small amount of glee that I walked over to the store on my lunch break...

and came out with 13 books an hour and half later.

Somebody should stop me, because obviously this chick can't control herself. Thirteen books? I should feel bad. I really, really, really should feel bad. And I do... mostly. I feel so bad that I'm banning myself from the bookstore for the rest of the summer. Really.

I know what you're thinking. You're thinking, yeah right; you don't have the guts, the gumption, the willpower, or the self-preservation. You're probably right on all four counts, but I am dead determined this time. No joking around; no 'oh, I'll just stop in for a second to look around.' Nope, none of that. This time I'll be avoiding bookstores like the plague. Besides, will it really be such a hardship when I just bought about every most-coveted book on my TBR list?

These should keep me busy for a very long time (I pray, oh let it be so):

1. The Mayor's Tongue by Nathaniel Rich. From the Synopsis:

From a young writer of exceptional promise, this refreshingly original novel is a meditation on the frustrations of love, the madness of mayors, the failings of language, and the transformative powers of storytelling.

From Stephen King:

I read The Mayor's Tongue with ever-increasing delight, rooting with all my heart for the young protagonist on his near-mythic quest. This is an elegantly-structured, brilliantly-told novel, by turns terrifying, touching, and wildly funny, and always generous and magical. The Mayor's Tongue is about how we talk to each other and how make-believe helps us get on with our lives; most of all, it's about love. Kudos to Nathaniel Rich, who has created a brave book, a novel brimming with brio.

2. I Was Told There'd Be Cake by Sloan Crosley. From the Synopsis:

Wry, hilarious, and profoundly genuine, this debut collection of literary essays is a celebration of fallibility and haplessness in all their glory. From despoiling an exhibit at the Natural History Museum to provoking the ire of her first boss to siccing the cops on her mysterious neighbor, Crosley can do no right despite the best of intentions-or perhaps because of them.

3. Boomsday by Christopher Buckley. From the Snynopsis:

BOOMSDAY'S heroine is Cassandra Devine, a charismatic 29-year-old blogger who incites massive political turmoil when, outraged over mounting Social Security debt, she politely suggests that Baby Boomers be given government incentives to kill themselves by age 75. Her modest proposal catches fire with millions of her outraged peers ("Generation Whatever") and an ambitious Senator seeking to gain the youth vote in his presidential campaign.

4. A Treasury of Afro-American Folklore ed. by Harold Courlander. From the Synopsis:

In A Treasury of Afro-American Folklore, editor Harold Courlander brings together an extensive and unique collection of tales, recollections, epics, traditions, beliefs, myths, historical chronicles, and songs from the numerous Negro cultures of the New World. Courlander explores the unwritten traditions and literature of the Spanish, French, and English-speaking islands of the Caribbean, the areas of Central and South America inhabited by people of African descent, the black communities of the United States, and many others.

5. Wild Nights! by Joyce Carol Oates. From the Synopsis:

Edgar Allan Poe, Emily Dickinson, Samuel Clemens ("Mark Twain"), Henry James, Ernest Hemingway—Joyce Carol Oates evokes each of these American literary icons in her newest work of prose fiction, poignantly and audaciously reinventing the climactic events of their lives. In subtly nuanced language suggestive of each of these writers, Oates explores the mysterious regions of the unknowable self that is "genius"....

6. The Geography of Bliss by Eric Weiner. From Daniel Gilbert in "The Washington Post":

In the last two decades, psychologists and economists have learned a lot about happiness, including who's happy and who isn't. The Dutch are, the Romanians aren't, and Americans are somewhere in between. Eric Weiner—a peripatetic journalist and self-proclaimed grump—wanted to know why. So with science as his compass, he spent a year visiting the world's most and least happy places, and the result is a charming, funny and illuminating travelogue called The Geography of Bliss…

7. Other Colors: Essays and a Story by Orhan Pamuk. From the Synopsis:

Over the last three decades, Pamuk has written, in addition to his seven novels, scores of pieces—personal, critical, and meditative—the finest of which he has brilliantly woven together here. He opens a window on his private life, from his boyhood dislike of school to his daughter’s precocious melancholy, from his successful struggle to quit smoking to his anxiety at the prospect of testifying against some clumsy muggers who fell upon him during a visit to New York City.... He contemplates his mysterious compulsion to sit alone at a desk and dream, always returning to the rich deliverance that is reading and writing.

8. Jamestown by Matthew Sharpe. From the Synopsis:

Jamestown chronicles a group of “settlers” (more like survivors) from the ravaged island of Manhattan, departing just as the Chrysler Building has mysteriously plummeted to the earth. This ragged band is heading down what’s left of I-95 in a half-school bus, half-Millennium Falcon. Their goal is to establish an outpost in southern Virginia, find oil, and exploit the Indians controlling the area. Based on actual accounts of the Jamestown settlement from 1607 to 1617, Jamestown features historical characters including John Smith, Pocahontas, and others enacting an imaginative re-version of life in the pioneer colony.

9. Sharp Teeth by Toby Barlow. From "Kirkus Reviews":

Rival gangs of werewolves duke it out for control of Los Angeles in this dark but oddly tender free-verse novel. The werewolves of Barlow's imagined world don't adhere to traditional rules-descendents of the ancient lycanthropes, they feed on flesh and are able to change from man to dog whenever they please, regardless of the lunar cycle...A refreshing leap across genres.

10. The Day Freedom Died by Charles Lane. From the Synopsis:

Following the Civil War, Colfax, Louisiana, was a town, like many, where African Americans and whites mingled uneasily. But on April 13, 1873, a small army of white ex–Confederate soldiers, enraged after attempts by freedmen to assert their new rights, killed more than sixty African Americans who had occupied a courthouse. With skill and tenacity, The Washington Post's Charles Lane transforms this nearly forgotten incident into a riveting historical saga.

11. The Somnambulist by Jonathan Barnes. From "The Washington Post":

…[a] strange, outrageous and wonderful extravaganza…Variously a satire, an adventure, a mystery and a horror show…There is much that is strange, magical and darkly hilarious in this book, at least if one savors the sardonic and the bizarre. At various points it recalls Dickens, Alice in Wonderland and Frankenstein, but it remains an original and monumentally inventive piece of work by a writer still in his 20s. Barnes seems to leave himself room for a sequel—a consummation devoutly to be wished.

12. The Stone Gods by Jeanette Winterson. From the Synopsis:

Of immense imaginary and emotional scope, The Stone Gods is Jeanette Winterson at her prescient, playful, muscular best. An interplanetary love story, a traveller’s tale, a hymn to the beauty of the world, this is a novel that will change forever the stories we tell about the earth, about love and about stories themselves.

13. A Voyage Long and Strange by Tony Horwitz. From "Publishers Weekly":

A Voyage Long and Strange is a history-fueled, self-imposed mission of rediscovery, a travelogue that sets out to explore the surprisingly long list of explorers who discovered America, and what discovered means anyway, starting with the Vikings in A.D. 1000, and ending up on the Mayflower....

Sigh. Vogue's closet ain't got nothing on my book pile.

The Euro 2008 tournament is under way. Here's a great interview with Nobel Prize-winning author Orhan Pamuk about his love for Turkish football, community, and images from the stadium.

"The image that I remember most of all is of the Fenerbahçe players storming into the stadium before kickoff. They were called the canaries because of their yellow jerseys. It was as if they, like canaries, were fluttering into the stadium out of a hole. I loved it. It was poetry."

Eu unul scriu datorita unui impuls interior de a scrie. Scriu pentru ca nu pot face o alta munca normala, ca alti oameni. Scriu pentru ca vreau sa citesc carti asemenea celor pe care le scriu eu. Scriu pentru ca sunt furios pe toata lumea, pe fiecare in parte. Scriu pentru ca imi place sa stau toata ziua intr-o camera si sa scriu. Scriu pentru ca singurul mod de a lua parte la viata reala este prin schimbarea ei. [...] Scriu pentru ca-mi place mirosul hartiei, stiloului, cernelii. Scriu deoarece cred in literatura, in arta romanului, mai mult decat cred in orice altceva. Scriu pentru ca scrisul e o deprindere si o pasiune. Scriu pentru ca ma tem sa nu fiu uitat. Scriu pentru ca imi plac gloria si interesul pe care le atrage scrisul. Scriu pentru a fi singur. Poate ca scriu pentru ca astfel sper sa inteleg de ce sunt atat de manios pe voi toti, atat de manios pe toata lumea. Scriu pentru ca imi place sa fiu citit, scriu pentru ca, dupa ce am inceput un roman, un eseu, o pagina, vreau s-o termin. Scriu pentru ca asta e ceea ce asteapta toti de la mine. Scriu pentru ca am o incredere copilareasca in nemurirea bibliotecilor si in felul in care cartile mele stau pe rafturi. Scriu pentru ca este cum nu se poate mai tulburator sa transformi in cuvinte toate bogatiile si frumusetile vietii. Scriu nu pentru a spune o poveste, ci pentru a compune o poveste. Scriu pentru ca vreau sa scap de presentimentul ca exista un loc unde trebuie sa ma duc, dar - ca intr-un vis - nu pot ajunge acolo. Scriu pentru ca n-am reusit niciodata sa fiu fericit. Scriu pentru a fi fericit.

Culoarea este mângâierea ochiului, muzica surzilor - un cuvânt în întuneric. Deoarece am ascultat, vreme de zeci de mii de ani, spusele sufletelor ca pe un vuiet de vânt trecând din carte în carte şi din lucru în lucru, am să vă spun că atingerea mea seamănă cu atingerea îngerilor. O parte din mine grăieşte aici ochilor dumneavoastră; aceasta este partea mea împovărătoare. O altă parte prinde însă aripi şi se înalţă la cer, odată cu privirile dumneavoastră; aceasta este partea mea sprinţară.
Cât sunt de fericit să fiu Roşu! Sunt plin de patimă; sunt puternic; ştiu că am fost observat; după cum ştiu şi că nu vă puteţi împotrivi mie. Nu ascund: pentru mine, fineţea nu se dobândeşte prin slăbiciune ori forţă, ci prin hotărâre şi voinţă. Mă las în voia privirilor. Nu mă sperie alte culori, umbrele, înghesuiala ori chiar singurătatea. Cât de plăcut îmi este să acopăr, cu vioiciunea mea biruitoare, o suprafaţă care mă aşteaptă! Unde mă lăfăi eu, ochii strălucesc, se aprind pasiunile, se ridică sprâncenele, iar inimile bat mai repede. Priviţi-mă: ce încântător este să trăieşti! Urmăriţi-mă: ce plăcut este să vezi! A trăi înseamnă a vedea. Mă arăt pretutindeni. Viaţa incepe cu mine şi totul se întoarce la mine, credeţi-mă![...]

--- Orhan Pamuk, "Mă numesc Roşu"

Look into my eyes...perpetually incarnadine. Never stop, never fade, burn until you die.

Z czym kojarzy się nam Turcja? Ile wiemy o tym kraju? Turcja dla nas to zdjęcia z folderu wakacyjnego, problem imigrantów w Niemczech lub turecki sweterek Kononowicza ;). Orhan Pamuk odkrywa przed nami inną, nieznaną Turcję taką jaką widzą ją jej mieszkańcy, a nie ludzie zachodu jak określani są Europejczycy.

Tureckie miasteczko Kars poznajemy oczami poety Ka. Ka po wielu latach imigracji w Niemczech wrócił do Turcji na pogrzeb swojej matki. Wkrótce potem postanowił wyruszyć do Karsu, gdzie miał relacjonować dla jednej ze stambulskich gazet wybory na burmistrza i zbadać ostatnią plagę samobójstw. Jednak nie to było najważniejszym celem Ka w Karsie. Ka ponad wszystko pragną spotkać Ipek, którą kochał ponad życie. Wkrótce Ka wmiesza się w wiele politycznych intryg, a zasypane przez śnieg drogi sprawią, że Kars stanie się więzieniem bez możliwości odwrotu.

Geograficznie Turcja „rozdarta” jest między Europą, a Azją.. W „Śniegu” Pamuka również Turcy pozostają rozdarci pomiędzy Europą, laicyzmem i wartościami jakie reprezentuje republika, a tradycją, Islamem i Bliskim Wschodem. To powoduje wewnątrz kraju wiele napięć i konfliktów. Orhan Pamuk szczegółowo i zarazem barwnie opisują Turcję i Turków. Ukazuje nam kraj jakiego dotąd nie znaliśmy. Z jednej strony piękny i ciekawy, z drugiej niebezpieczny i ocierający się o totalitaryzm. „Śnieg” to nie tylko barwne opisy karskiej codzienności, życia jakie wiodą mieszkańcy. To także wartka akcja, polityczne intrygi, zabójstwa i przewroty. Jednak czy na pewno i to ostatnie nie jest turecką codziennością? Rozpolitykowani Turcy co rusz wydają polityczne oświadczenia, zbierają się w organizacje czy dokonują aktów terroru lub przewrotów politycznych. To wszystko sprawia, że dzieło Pamuka jest wielobarwne, ciekawe i czyta się następne rozdziały z ogromną ciekawością. Wizje swojej ojczyzny autor nakreślił z dużym rozmachem, do tego ciekawie i intrygująco. Jednocześnie bohater książki nie stara się oceniać nie staje po stronie zlaicyzowanej republiki czy konserwatywnych islamistów. Ka jako imigrant z Niemiec nie czuje się stroną w tym konflikcie. Jedyne co chce to być szczęśliwy razem z Ipek. Mieszkańcy Karsu nie dostrzegają tego. Islamiści dostrzegają w nim niebezpiecznego „człowieka zachodu”, szpiega. Również wojsko traktuje Ka z podejrzliwością, źle odbierają jego kontakty z uczniami szkoły koranicznej. Wydaje się, że w Turcji nie można być neutralnym. Ka popełnił błąd nie opowiadając się jednoznacznie po którejś ze stron. Polityka wciągnęła go bez jego woli niczym wir i pociągnęła na samo dno.

„Śnieg” w pełni zasłużył na nobla i uznanie na całym świecie. Powieść jest napisana ciekawym językiem, wielobarwnie i na pewno nie znudzi czytelnika. Nie tylko dostarcza wiedzy o Turcji i jej mieszkańcach, ale także zwykłej rozrywki. Uważam, że jest to jedna z najlepszych powieści ostatnich lat. Od jakiegoś czasu decyzje podejmowane przez sztokholmską kapitułę uważane, są za akt polityczny, a nie za uznanie najlepszej powieści. W przypadku „Śniegu” moim zdaniem jest to jak najbardziej słuszna decyzja. Nobel trafił po prostu w ręce autora genialnej książki i mam nadzieję, że następni laureaci tej prestiżowej nagrody będą na takim samym poziomie co Pamuk ze swoim „Śniegiem”.

Ocena: 10/10

Dice mi corazón indeciso que cuando está en Oriente quiere estar en Occidente
y cuando en Occidente en Oriente.
Dicen mis otras partes que si soy hombre quieren ser mujer
y si mujer hombre
Qué difícil es ser humano, y aún más arduo
vivir como tal.
Quiero disfrutar por delante y por detrás,
por Oriente y por Occidente.

Orhan Pamuk
Me llamo Rojo, Punto de Lectura, México D. F., 2007, pág 590.

Que no se piense que quien escribe tiene alguna duda de género. No. Pero estas palabras me gustaron por la exquisitez en el uso de las palabras y las metáforas referente a Oriente y Occidente. Grande Pamuk.

--Orhan Pamuk
Istanbul (2006, p.29)
read 6-29-08

--Orhan Pamuk
Istanbul (2006, p.10)
read 6-26-08

--Orhan Pamuk
Istanbul (2006, p. 8 )
read 6-28-08

Själv avskyr jag de ingrodda och gärna gubbiga diskussionerna om covers, det vill säga legala musikaliska plagiat, som förs med jämna mellanrum i både mainstream- och alternativ media. Det är ett evigt rabblande om årtal, baksidespår och preferenser, journalister och andra tyckare slår verbala piruetter för att visa hur oerhört insatta just de råkar vara. Sällan får man däremot läsa om lusten att låna.

Det är nämligen roligt att plagiera, det vet alla som provat. Det är tillfredsställande att ha ett original att mäta sig mot, en spegelbild att överträffa eller förvränga till oigenkännlighet. Det är lugnande att överhuvudtaget ha en utgångspunkt i konstnärligt arbete, det vet alla som släpar på privata svarta hål och andra nebulosor i innerfickan.

Sist men inte minst är skänker plagiatet ett verk en massa nya dimensioner, som bara kan uppstå just i jämförelsen. Vi kan njuta av en låt eller konstverk i sig. Men det är dess relation till något föregående som skänker härmningen dess verkliga genialitet.

Hösten 2007 såg jag ett framträdande av Natacha Atlas här i Berlin. Inför en entusiastisk men lite för väluppfostrad medelklasspublik åmade och kråmade sig denna så kallade world music scenens mikroba gigant, i det verkliga livet mäter artisten under 160 centimeter. Det var kitschigt på gränsen till löjeväckande och ganska medryckande. Men så tog Atlas ton och de första, darrande, tonerna till hennes version av "It's a man's world" stänkte som skälvande vattendroppar över publiken, som börjats svetta av uppvisningen. Jag reste omedelbart ragg och gåshuden gjorde nästan ont. Det är fläskigt, det är oktavhöjningar och Natacha Atlas röst som glider oroväckande mellan skalorna och vibratot som en iskall förebråelse i refrängen: "it's a man's, man's, man's world - but it wouldn't be nothing without a woman or a girl...". James Browns låt har givetvis ett egenvärde, men musikhistorien skulle vara betydligt fattigare utan Natachas arabeska plagiat.

Håll till godo med min favoritefterapning för tillfället, den judiska sångerskan Yael Naim tolkar Britney Spears (live):

Inressant?Andra bloggar om: plagiat, cover, Orhan Pamuk, Den svarta boken, Natacha Atlas, Yael Naim

Heute Abend werde ich schätzungsweise zwischen Turgenew und Dostojewski wählen

.°))

Hoch die Teetassen, auf die Türkei!

Sâmbătă, 7 iunie, la standul Humanitas: Noutăţi în colecţia "Cocktail" - Ghid de agăţat pentru fete moderne, SARAH IVENS, Fetele din West End, JENNY COLGAN, Sex, romance şi bestselluri, NINNA KILLHAM, Cum s-agăţi un star de cinema, KIRSTIN HARMEL.

În fotografii: Iustina Croitoru, coordonatorul colecţiei Cocktail, Cristina Cioran, actriţă şi Mihaela Spineanu, redactor-şef adjunct la revista Elle (de la stânga la dreapta). 

Orhan Pamuk, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2006 a fost prezent la standul Editurii Curtea Veche pentru o nouă sesiune de autografe, cu ocazia lansării celui mai nou titlu al său. Singurul şi, după cum a declarat autorul, ultimul său roman politic, Zăpada înfăţişează dilemele critice ale Turciei moderne: cât de europeană este această ţară, cum poate ea să răspundă la fundamentalismul islamic şi cum poate aborda un scriitor aceste aspecte?
Orhan Pamuk este cel mai cunoscut şi, totodata, unul dintre cei mai controversaţi scriitori turci contemporani. A visat să devină pictor, apoi a studiat arhitectura pentru o vreme şi a absolvit jurnalismul la Universitatea din Istanbul. La vârsta de 23 de ani, hotărât să se dedice literaturii, a abandonat orice altă ambiţie, s-a retras în apartamentul său din Istanbul şi a început să scrie. De atunci, Pamuk s-a situat pe traiectoria sigură către Premiul Nobel pentru Literatură, pe care l-a câştigat în octombrie 2006, după ce a obţinut numeroase alte premii prestigioase.

Pe domnul Liiceanu pe care l-am găsit tot la Editura Humanitas, la o serie de lansări, printre care şi a domnului Valeriu Stoica - Unificarea dreptei.

İkisinin milliyetçilik seviyelerinden bahsetmeyeceğim. Orhan Pamuk'un futbol hakkında konuşacak gerçek birşeylerinin olması iyi haber. Ama bunların her zamanki klişelerinin dışına çıkmamış olması ve alışıldık "yabancı" jargonu içerisinde kalması ise kötü haber.

Tell me then, does love make one a fool or do only fools fall in love?

Love is the ability to make the invisible visible and the desire always to fell the invisible in one's midst.

From "My Name Is Red", Orhan Pamuk