opera-si-autorul « WordPress.com Tag Feed

Un Badea Cârţan care a trecut oceanele şi mările cu desaga plină de cărţi

ARP — Sun, 24 Feb 2008 22:51:49 +0000

Desigur că numai bunul Dumnezeu ne-a întâlnit, lucru pe care îl cred cu tărie, pe cel care scrie rândurile de faţă şi pe minunatul om şi slujitor al Cărţii româneşti şi al Destinului românesc care este domnul Ioan Miclău, român ardelean stabilit în Asutralia, căci altfel cum să-ţi explici depăşirea distanţei enorme şi comunicarea sufletească profundă ce s-a înstăpânit dintr-o dată între noi !Altfel cum să îţi explici faptul că sufletele noastre rezonează profund descoperindu-ne apropieri sufleteşti, ca şi faptul că la ora aceasta ţin în mână o carte frumoasă (carte frumoasă şi bună, cinste cui te-a scris !) a unui om care trăieşte tocmai la capătul lumii.Cartea se numeşte „SCRIERI ÎN PROZĂ, VOL II”, de dl Ioan Miclău, şi a apărut la Editura Cuget Românesc, în 2007, prin truda harnicului şi împătimitului om de cultură, preotul şi profesorul Al Stănciulescu Bârda.Cartea aceasta ca şi autorul eu sunt realităţi româneşti deosebite. De aceea le voi analiza şi comenta dintr-un punct de vedere aparte, şi anume din punctul de vedere al spiritului românesc, al românismului. Pentru că această carte, dincolo de literele ei, conţine un Văzduh, un Cosmos uriaş de suflet românesc. Iar autorul cărţii, dl Ioan Miclău, care în Australia a înfiinţat o Bibliotecă românească, şi căreia i-a dat numele celui mai mare poet român, a scriitorului total prin care românismul se ridică din straturile adânci ale mitosului şi logosului dacic, turnându-se în formele desăvârşite şi strălucitoare ale spiritului modern, este unul dintre românii care lucrează cu spor la înălţarea sufletului românesc şi a prestigiului nostru în lume !.

Dl Ioan Miclău este din acei patrioţi rari, cu mare greutate, pe care îi dă un popor spre creşterea şi continua lui lucrare în vremi. Din acea categorie din care face parte Badea Cârţan de pildă, şi prietenul meu Ion Crişan, unul dintre cele mai înalte exemplare umane date de acest neam.. El este un Badea Cârţan care a trecut oceanele şi mările cu desaga plină de cărţi, ale neamului său, (cărţi în care se găsesc osemintele strămoşilor săi şi sufletul neamului său) în spate, şi s-a dus în Australia ca să facă acolo cunoscută demnitatea, frumuseţea, tragedia, omenescul şi măreţia neamului său. Dl Ioan Miclău este din acestui scriitori pe care eu îi numesc zidari ai templului românesc, slujitori ai Catedralei Fiinţei naţionale.

L-am comparat pe Ion Miclău cu omul de mare nobleţe spirituală care este omul de ştiinţă şi marele scriitor de conştiinţă al neamului său, Ioan Crişan. Vedeţi, dacă noi nu venim pe lumea aceasta şi în neamul acesta, din propria noastră voinţă, şi nu suntem până la o anumită vârstă decât lucrarea lui Dumnezeu, a părinţilor şi a învăţătorilor noştri, apoi un timp, care este foarte scurt, trăitori şi lucrători pe acest pământ, nici nu suntem în totalitate ceea ce vrem să fim noi în viaţa aceasta…. Sau ceea ce cred alţii despre noi, CI CEEA CE VREA DOMNUL, DUPĂ CE ADUNĂ STROPII DE SUDOARE AI FRUNŢII NOASTRE, ŞI GEMETELE, DURERILE ADÂNCI ALE CREAŢIEI, CU PRODUSELE TRUDEI NOASTRE OMENEŞTI, PUSE ÎN SLUJBA CREŞERII CULTURII, A ŢĂRII TALE.>>>>Stefan Dumitrescu >>

ONOARE MEMORIEI LUI NICOLAE DENSUŞIANU

ARP — Mon, 07 Jan 2008 21:52:11 +0000

"Dacia Pre-istorica" este o protoistorie a Daciei, este de fapt prima si singura de acest fel, o lucrare plina de mitologie si de filologie, care la aparitia sa ( postuma: 1913 ) desteapta o admiratie si un entuziasm nemarginit, dar si mari gelozii, care au dus pana la negarea valorii acesteia de citva "eruditi" care nu puteau accepta calcarea in picioare a mitului originei noastre romane. Sa nu uitam ca anul 1871 a fost acela in care Alexandru Odobescu instituia, prin Societatea Academica (precursoarea Academiei Rom^ne de mai tirziu ), un premiu pentru cea mai buna lucrare asupra popoarelor care au locuit tarile rom^ne de la stinga Dunarii, inainte de cucerirea acestor tari de catra romani. Atras de acest subiect, si atunci controversat, studentul Grigore Tocilescu il va prezenta la Praga ca teza sa de doctorat. In anul urmator el va inainta la Societatea Academica teza sa si va obtine premiul. In 1880 va apare si cartea sa "Dacia inainte de Romani" in care el a folosit din abundenta lucrarea invatatului sas Carl Gooss "Cronica descoperirilor arheologice din Transilvania" cat si "Schite despre istoria culturii preromane a bazinului mijlociu al Dunarii". El va folosi interpretarile si concluziile gresite ale lui Gooss si, totusi, contemporanii lui, ca si altii mai tarziu, il vor aprecia.Totusi C.I Istrate in prefata de la editia 1913 la "Dacia preistorica" spune la pagina LIII despre Tocilescu : "faptele adunate acolo sunt puse ca obiectele dela un colectionar, care aduna fara ca sa fie bine orientat." Mult mai serios decat Tocilescu va fi I Andriesescu care isi va lua doctoratul la Iasi cu o "Contributie la Dacia inainte de Romani, 1912", tratand amanuntit si constiincios chestiunea neoliticului din Dacia. Insfarsit il vom avea pe Vasile Parvan cu lucrarea sa "Getica" prezentata pe 27 iunie 1924 ( cu 3 ani inainte de moarte) in fata Academiei Romane.

Nicolae Densusianu insa ii depaseste pe toti prin gradul lui de eruditie, prin visiunea sa globala asupra spatiului Carpato-Dunarean, prin felul in care s-a contopit efectiv cu epoca descrisa dandu-ne senzatia ca, chiar a si trait-o. El a avut cea mai corecta intuitie a evenimentelor petrecute atunci, demult, pe teritoriul nostru . Cand azi istoria spatiului Carpato-Dunarean este redescoperita de niste straini, ca Marja Gimbutas, care asemenea lui N.Densusianu considera drept vatra a vechii Europe acest spatiu unde noi rom^nii ne gasim astazi, de fapt ne reantoarcem la El, la cel ce a prezentat pentru prima oara pe noi, pe daco-rom^ni drept popor primordial si formator al Europei. De multe ori am auzit persoane " bine intentionate" care-mi spuneau : hai sa nu ne laudam asa de mult, vecinii se vor supara pe noi. Dar stiu ei cine a fost Nicolae Densusianu?

Intr-o familie de mici nobili rom^ni hategani, se naste pe 18 aprilie 1846 la Densus, in Ardeal, Nicolae Pop.Tatal sau, Bizante Pop, parohul Densusiului era casatorit cu Sofia cu care mai avea un baiat, pe Aron Pop, nascut in 1838. Scoala primara o va face la Hateg, iar gimnaziul la Blaj unde datorita faptului ca numele Pop era asa de frecvent, si pentru a-l deosebi de ceilalti i se va adauga numele comunei de unde provenea; asa ca a devenit Nicolae Densusianu, nume care va deveni faimos nu numai datorita lui si fratelui lui Aron dar si nepotului lui, Ovidiu Densusianu ( fiul lui Aron ). La gimnaziul din Blaj a avut sansa sa-l aibe ca professor pe Timotei Cipariu, carturar si patriot. In continuare va absolvi Academia de drept din Sibiu.

Sa nu uitam ca in aceasta perioada Tara Moldovei si cu Tara Vlahilor s-au unit sub domnia lui Cuza (1859-1866), legile si reformele noi orientand Principatele Unite spre o adevarata democratie . Ca urmare a implementarii noului cod penal, civil si de procedura penala, a reformei agrare, Cuza se va trezi izolat, lipsit de sfetnici si prieteni, lipsit de sprijinul bisericii si va fi nevoit sa abdice. Nobilii rom^ni cutreera Europa incercand sa gaseasca un pretendent strain la tronul Principatelor. Daca Filip de Flanda ii refuza, ei vor alerga la tanarul si saracul Carol de Hohenzollern, care dupa un lung voiaj, plin de peripetii (avand un pasaport fals si imbracat in tobosar elvetian ) va sosi in Principatele Unite si il va "inlocui" pe cel ales constitutional de poporul nostru, pe Cuza.

Istoria rom^nilor transilvaneni in veacul al XIX-lea era departe de succesele politice ale moldovenilor si vlahilor, prinsa intre tot mai energicul sentiment national maghiar si politica ezitanta, in general antirom^nasca, a curtii de la Viena. In februarie 1867 s-a anulat autonomia Principatului Transilvaniei si s-a proclamat unitea sa ci Ungaria. Anexarea Transilvaniei, care fusese de secole un Principat autonom, la Ungaria a marcat inceputul unei politici de activa maghiarizare a populatiei majoritare locale, a daco-rom^nilor. Situatia politica a rom^nilor atunci in Transilvania era deosebit de dificila. Si totusi in aceasta perioada a anului 1867, la varsta de 21 de ani , Nicolae Densusianu, va face o excursie in "tara" si se va adresa Societatii academice solicitand un ajutor financiar.>>>>

BLESTEMUL "PĂSĂRII PHOENIX" ŞI TEZAURUL DE LA PIETROASA

ARP — Mon, 07 Jan 2008 21:51:51 +0000

Undeva, departe, in inima Europei Centrale, tocmai prin tinuturile unde legendele spun ca "Baba Dochia" (Mama Mare, Cybele ori Doamna Neaga, cum ii mai zic localnicii) obisnuia a calari pe un Leu feroce, avandu-l la dreapta ei pe falnicul Caloian (Attis, fiul lui Calaus), exact in zona unde Arcul Carpatic tinde a se recurba catre miazanoapte, se inalta mandru si enigmatic, Muntele Istrita (din Judetul Buzau), in timp ce pe un mic platou aflat la poalele sale, un ochi atent va descoperi comuna Pietroasele. Din vremuri stravechi aceasta pozitie a Muntelui Istrita, prezentand evident avantaj strategic, avea sa fie folosita drept punct de observatie de catre intreaga populatie Carpato-Dunareana (fie ea Ariana, Pelasgica, Tracica sau Dacica, in speta urmasii aceleiasi natiuni, a poporului botezat "Roman" in modernitate). Reputatul istoric si cercetator in sfera timpurie a devenirii neamului nostru, profesorul Nicolae Densusianu, arata, printre altele, ca, prin anul 1847 inca se mai putea zari pe cel mai inalt si semet pisc al amintitului masiv muntos un soi de val circular avind diametrul de 6,32 m si care purta straniul nume "Sura de Aur". Totodata, o alta stanca aflata pe acelasi munte prezinta simbolica forma a unui armasar, facandu-i pe localnici a denumi locul "Piscul Calului Alb". Fie sculptata de maini omenesti ori rezultat al eroziunilor naturale, stanca respectiva este considerata de prof. Densusianu drept un monument votiv consacrat vechii Divinitati supreme Solare, Uraniene. In fapt, cercetand mitologia antica romaneasca, este vorba aici despre o noua dovada a Cultului Zeului Solar trac Gebeleizis sau poate al vreunei si mai vechi Divinitati Vedice. In plus, alte doua stanci prezente pe Muntele Istrita, infruntand veacurile, poarta denumirea de "Piatra Soimului", si nu departe de acestea se inalta, semet, piscul botezat "Cuibul Corbului", din care tasneste apa limpede precum clestarul a unui izvor zis "Fantina Vulturului". Apele sale se aduna intr-o imediata apropiere formand, la randul lor, "Lacul Vulturului".

Dupa cum se vede, nici unul din reperele acestor locuri "bantuite" de Legenda nu poarta vreo banala denumire de... gaina, pui sau closca (desi indepartatul Maramures, din nordul Transilvaniei, se mindreste cu-al sau Munte Gaina, locul unde se desfasoara, anual, "Simbra Oilor", populara sarbatoare a ciobanilor din regiune). Si totusi aici, in anul de gratie 1837, doi tarani din comuna Pietroasele, Ion Lemnaru si socrul acestuia, Stan Avram, aveau a face o descoperire senzationala si totodata de un interes arheologic primordial. Lucrand pe coastele amintitului Munte Istrita, spre a extrage pietrele necesare constructiei unui pod, acestia descopera, sub un bolovan aflat la mica adancime, o impresionanta colectie de podoabe din aur, insumand nu mai putin de 22 de obiecte, vase si ornamente. Firi simple, "pragmatice", taranii s-au grabit sa ascunda insa tezaurul ivit la lumina din negurile Istoriei noastre pentru a planui ulterioara si pripita sa comercializare, pe un pret "de nimic" unui albanez numit Anastase Verussi. Negustorul respectiv se va dovedi si mai "inventiv" decat descoperitorii comorii, apucandu-se sa sparga o mare parte din nepretuitele obiecte cu dalta si ciocanul, sperand intru evitarea hoteasca, in acest fel, a intrarii tezaurului sub jurisdictia legilor specifice ale Tarii. Si-a trebuit sa mai treaca, astfel, un an intreg pina cind, in 1838, Guvernul Tarii Romanesti sa capete ceva informatii despre existenta acestei comori (la propriu si la figurat) si sa incerce a salva ceea ce mai putea fi salvat. Ca urmare, pe la sfirsitul anului 1842 sunt depuse la Muzeul National din Bucuresti un numar de 12 piese apartinind tezaurului de la Pietroasa, urmand a fi ulterior cunoscute sub numele impropriu de "Closca cu puii de aur".>>>>>

"BIBLIOTECARUL DE LA ANTIPOZI "

ARP — Sat, 15 Dec 2007 00:34:19 +0000

AGENDA PRIMILOR PAŞI !

Biblioteca “MIHAI EMINESCU”

2006 -13 McGovern Street, Cringila, N.S.W, 2502 - AUSTRALIA

Biblioteca “Mihai Eminescu” a fost declarata constituita la data de 25 Septembrie ,1996 , cu programul de deschidere si servire a cititorilor incepand cu dimineata zilei de 26, ceea ce corespundea festiv si cu istoricul eveniment(mai putin cunoscut), Septembrie 1851, cand Emigratia romana adera la Comitetul european de la Londra, reprezentantul ei fiind, D.Bratianu. Deci, idea unei unitati a emigratiei romane are radacini istorice. Biblioteca este o investitie privata a familiei Ioan si Florica MICLAU, dar de serviciu public pentru comunitatea romaneasca, pentru imprumut de carti cititorilor romani, cu deplina gratuitate pentru servicii. Inceputul a fost modest, si numai din drag comunitar, pentru etnia romana mai putin numeroasa in zona la acel timp, care sa poata gasi undeva o carte romaneasca, pentru citit. Treptat biblioteca sa imbogatit prin noi carti cumparate de familia Miclau. Pastram pe agenda istoricului bibliotecii si ajutorul dat de familiile de romani din Australia care au donat carti, precum si a unor vizitatori romani prin intermediul Ambasadei Romane din Canberra. Biblioteci judetene din Romania, respectiv, Oradea-Bihor, Cluj-Napoca, chiar de la Arhivele nationale ale Romaniei, carti de mare valoare cum sunt: “Romania Evolutie in Timp si Spatiu” , “Romania in Documente si Album” . La timpul respectiv am multumit tuturor celor ce ne-au intins o mana de ajutor cu o carte romaneasca, si le multumim si azi, in al 12-lea an de existenta Aprecierile cititorilor au fost intotdeauna publicate in filele Revistei “Iosif Vulcan”, aparuta si aceasta in anii 1997, ca o necesitate si tocmai pe fondalul acestei biblioteci. Viitorul bibliotecii acesteea, nu poate fi>>>>>

Un moment in istoria literaturii romane din Australia : revista " Iosif Vulcan "

ARP — Sat, 15 Dec 2007 00:33:45 +0000

…AM LEGAT PRIN ACEASTĂ REVISTĂ, O CALE ÎNSPRE INFINITUL LITERATURII ŞI CULTURII ROMÂNILOR DIN LUME!… Considerându-mă întrutotul aparţinător comunităţii româneşti din Australia, continuându-mi chemările mele înspre artele frumoase, române şi universale, voi continua a fi în serviciul acestora, a cărţii româneşti prin modesta biblioteca „Minai Eminescu”, şi prin cărţile ce aşteaptă în minte-mi, ieşirea în lume! Din motive de vârstă şi sănătate, însă dornic de a scrie ceea ce mai am viu în cutiuţa imaginaţiei mele şi a nu le duce cu mine în mormânt, mă sfătuie gândul, aud un îndemn interior: lasă calea tinerei generaţii ce vine, a duce mai departe gazetariile şi revistele literare, după orientările şi visele lor de continuitate şi existenţialitate a acestei frumoase naţii române!” De un deceniu am editat această Revistă de Artă şi Cultură „IOSIF VULCAN”, adică 10 ani, şlefuind-o şi îngrijind-o spre a duce cititorilor cele mai curate, sfinte sentimente, de iubire a tot ceea ce este frumos şi uman. Să nu uităm Limba, cântecul, dansul, credinţa, simbolurile acestui neam din care ne tragem, al Românilor. Mulţumesc tuturor celor ce m-au susţinut, fie prin sfat şi contribuţii, fie prin critici sau derâderi, căci recunoşteam prin ştiinţa mea luminată de Dumnezeu, a iubii fiinţa omenească aşa cum a creat-o pe fiecare în parte!
Deci cu mândrie şi speranţe în tinerimea noastră română dornică de viaţă şi viitor, las drum viselor lor, nu fac ruptură ci am legat prin această revistă o cale înspre infinitul Literaturii şi Culturii Neamului Românesc!

IOAN MICLAU din GEPIU, AUSTRALIA – 31 Decembrie 2006 / 1 Ianuarie 2007 (Cu lacrimi – IM)

GÂNDURI DE LA ANTIPOZI

ARP — Sat, 15 Dec 2007 00:24:45 +0000

Sunt bolnav sufleteste sa vad literatura asta romaneasca, inundata de fel de fel de mojicii. Am ajuns sa citim si sa vedem, luate drept metafore, epitete si stil literar de exprimare, fie masculine s-au feminine toate partile organelor intime sexuale? Li se da simboluri, care desigur nu pot fi decat sodomice! Daca pana acum ne batjocoream pe tema ca incepem sa uitam dulcea limba romaneasca, acum poftim, palme si peste celalat obraz, ca oamenii nostri nu invata engleza, ce nenorocire!! Nu mai vorbesc de neologismele folosite azi, fiindca in nici un dictionar romanesc nu mai gasesti derivatiile, unde radacina cuvantului primeste sufixe sau prefixe, de sa te apuuce rasul. Construim o noua Limba? Criticii literari adevarati, sunt acum pe pozitia ursului, vrand sa verifice daca are fagurele miere, se trezeste incarcat de viespi multi, fiindca nimerise la alt soi de stupina.>>>>>>>

Despre repere : Zoe Dumitrescu-Busulenga

ARP — Sat, 15 Dec 2007 00:11:57 +0000

CATEVA REPERE CE DEFINESC ACTIVITATEA LITERARA A DOAMNEI ZOE DUMITRESCU-BUSULENGA
In primul rand trebuie sa recunoastem adevarul ca, acest nume spune mult in filele Istoriografiei Culturii si Literaturii Romane, in ambele perioade istorice: interbelice si postbelice. Personalitatea Zoiei Dumitrescu-Busulenga, va fi intotdeauna vie in insasi fiinta neamului sau romanesc, prin tot ce a reusit sa gandeasca, sa creeze, sa invete generatii la rand, de la inalta ei catedra de Prof.Universitar, la Bucuresti si Iasi ! Nu se va gasi nicaeri in Romania, o biblioteca, o scoala, o universitate, in al caror proprietate sa nu fie prezente valorile gandirii, studiilor, monografiilor si sintezelor de exceptie a eminentei Profesoare ! Dar cum s-ar putea sa fie altfel, cand, pana si in indepartata Australia, la Biblioteca “Mihai Eminescu”-Wollongong,N.S.W, (bibliotecar fiind autorul acestor randuri), avem fericirea si desigur mandria a va prezenta 2 volume valoroase, la care privesc acum, in acest moment, acordandule o valoare inestimabila, pentru care orice pret oferit, nu m-ar indupleca a ma desparti de ele. Ambele volume sunt prefatate de istoricul literar, criticul literar, prof.univ. Zoe Dumitrescu-Busulenga, pentru Mihai Eminescu. Asemenea lui G.Calinescu, Perpessicius, Ion Cretu, si altii, pentru Zoe, atractia cea mai mare o constituia “fenomenul Eminescu”, poetul “nepereche”, cum il numea Arghezi! Primul volum se intituleaza: “POEZII -M.Eminescu”- 1984, Ed.Eminescu-Bucuresti, iar al doilea volum, la fel: “POEZII -M.Eminescu -1980, Ed.Eminescu - Bucuresti. Fiind “Membru Corespondent” al Academiei Romane, a scris mult, a stralucit prin studiile sale de sinteza, printre care remarcabile vor fi tematici ca: “Renasterea - umanism si dialogul artelor” , “Valori si echivalente umanistice”. Si-a pus in exercitiul muncii, idea, talentul sau patrunzator si de limpede analiza in multe monografii, luand in studiu asa cum stim, personalitati de seama, de geniu, cum au fost, Mihai Eminescu, Ion Creanga, Sofocle, si altii. Aplecanduse cu multa rabdare si studiu asupra “Scrisorilor” lui Mihai Eminescu, explica esentialele radacini si surse din care rasarea imaginatia poetului nostru national, identificand intre acestea domenii largi si bine cunoscute poetului, cum ar fi: istoria, economia, filosofia, dreptul, politica, in general viata sociala romaneasca laica si religioasa, influientele straine, despre razboi, etc.(sa ne amintim de dl.Lahovari si razboiul din 1877) Vesnic in studiu si cercetare, domnia sa, face un studiu aproape amanuntit “Glossei” lui Eminescu, adeverind incaodata in plus, ceea ce realitatea dovedea in adevar, caci Eminescu este actual al tuturor timpurilor, cunoscator al psihologiei oamenilor, astfel luminata cercetatoare da inteles aproape fiecarei strofe din glossa eminesciana.>>>>>>>

Efectul "Fluture"

steauasudului — Sun, 09 Dec 2007 04:40:19 +0000

DRAGII MEI BANATENI, DRAGI ROMANI,

Cand poeta Mariana Gurza m-a rugat sa-i vorbesc despre cele trei mari iubiri ale mele in ordinea decoperirilor lor am realizat ca sunt intr-o calatorie spre inceputurile lumii: La inceput a fost cuvantul’, apoi au fost cele 10 porunci scrise cu foc, in piatra - prima icoana. Am simtit, vorba lui Stanislavsky, cum a tasnit din centrul pamantului focul direct prin talpi, in mine vuind ca dintr-un furnal, tasnind prin vulcan lava pasiunilor impletite a celor trei mari iubiri: filmul, teatrul si scrisul. Filmul a inceput la Ciudanovita, teatrul la Oravita si curajul de a scrie in Australia.

Am inceput de unul singur ca o scanteie si mocnind ca un foc inabusit am strabatut intreaga viata luminand modest precum licuriciul in noapte nederanjand dar tresarind atentie pe ici, pe colo. Am fost intodeauna condus de interes pentru cunoastere si implinire, din dorinta de a, intr-o zi, demonstra semenilor mei ca suntem demni de aceasta lume, ca nu suntem mai prejos. Nu lupta de a acapara lucruri sau averi ci lupta de a da inapoi celor ce mi-au dat cu atata dragoste; parintilor mei, colegilor mei, invatatorilor, profesorilor, prietenilor, Ciudanovitenilor, Oravitenilor, Banatului si intregii Romanii, m-a condus.

Mi-s dragi Doamne oamenii acestia saraciti de vremuri si munciti de imprejurari, si printre ei, cati Doamne, nu or fi, de o inalta puritate sufleteasca, si de o adanca sensibilitate spre bine. Am fost curios si am invatat de toate si am gasit multa rasplata in ai ajuta pe oameni, reparand lucruri prin casele lor, astfel ca, aproape ca am fost crescut de toata localitatea. Oamenii munceau din greu in minele de uraniu si sigur ca dupa sase ore de iradiere in mina, cineva trebuia sa le puna un zambet pe fata. La insistentele mele tata mi-a cumparat un diaproiector si o duzina de diafilme cu povesti. Am vopsit peretele opus blocului nostru cu var, conturand un ecran mare si alb pe care seara pe la sapte incepeam sa proiectez povesti. Repede sa dus vestea in tot santierul si lumea a inceput, la sfarsit de saptamana sa se adune, cu scaunelele de acasa, la micutul meu cinema. Inima imi>>>>>>>

„ÎNTOARCEREA SCRIITORULUI“

ARP — Sun, 14 Oct 2007 11:55:16 +0000

Apariţia concomitentă, în prima jumătate anului 2005, a nu mai puţin de şapte volume de literatură semnate de Mariana Brăescu a creat o adevarată senzaţie prin caracterul de unicat al acestui eveniment. Niciodată până atunci, în literatura română, nu s-a mai înregistrat o avalanşă asemănătoare de creaţii care, apărând în grup, să constituie în mod instantaneu o operă impresionantă. Acesta a fost încă un „superlativ", dintre numeroasele care au însoţit cariera publică a scriitoarei. Cu numai câteva luni înainte, Mariana Brăescu, devenită în anii recenţi celebra „Doamnă CASA LUX", pulverizase toate box-office-urile vânzărilor de carte literară, publicând într-un tiraj fabulos, de peste 100.000 de exemplare, volumul care a intrat imediat în folclorul post-modern al literaturii pentru copii: „Vulpea Academiciană". După cincisprezece ani de afirmare strălucită în lumea afacerilor, care i-au adus o reputaţie de neşters ca proprietară a celui mai prestigios grup de presă pentru casă din Europa de Est, „revenirea la literatură" se produsese într-o manieră impresionantă. La inceputul anului 2006 s-a mai adaugat un document important ,o carte de exegeza de etapa ,"Intoarcerea scriitorului ",care conţinea treizeci de eseuri despre opera literară a Marianei Brăescu, autoarea a cel puţin două cărţi care vor rămâne definitiv în literatura română: „Al treisprezecelea Caesar" şi „Îmi amintesc şi îmi imaginez". Întoarcerea scriitorului a început.

Bibliografia operei şi activităţii Marianei Brăescu

ARP — Sun, 14 Oct 2007 11:51:50 +0000

Jurnalist, scriitor, dramaturg, om de afaceri, Mariana Brăescu este creatoarea celei mai importante „afaceri de presă" româneşti din ultimii cincisprezece ani şi o prezenţă culturală puternică, afirmată discret dar constant. Este fondatoarea presei imobiliare, a presei pentru casă şi a presei pentru familie în România. Proprietara, între 1994 şi 2005, a Grupului de presă CASA LUX, apreciat ca fiind cel mai important grup de presă pentru casă din Europa de Est; a editat şapte titluri de publicaţii (Casa Lux, Casa de vacanţă, Practic-idei pentru casă, grădină şi apartament, Practic în bucătărie, Draga mea, Cărticica Draga mea pentru copii, Cărticica Practică), în tiraje de peste 12 milioane de exemplare anual. Înainte de aceasta, Mariana Brăescu a fondat, în 1991, revista săptămânală CASA, prima publicaţie imobiliară din istoria României (mai 1991-1992), nucleul viitoarelor mari reviste care au afirmat-o profesional şi în mediile de afaceri. Participant, cu CASA LUX, la MIPIM-Cannes (1997), cel mai important târg imobiliar din lume, aceasta fiind, până în anul 2005, singura participare românească la o manifestare de asemenea anvergură. Editorul, în această împrejurare, al numărului special „Romanian Properties-Propriétés en Roumanie". Coordonator al standardizării profesiunii de „agent imobiliar" în cadrul programului european COSA, >>>>>continuarea aici>>>>>

Alexandru Nemoianu (S.U.A.): Mariana Brăescu sau fabula delicată

ARP — Sun, 14 Oct 2007 11:51:29 +0000

Am avut bucuria să primesc nou publicatele volume ale Marianei Brăescu „Imperfecţiuni provizorii" şi „Îmi amintesc şi îmi imaginez". Cu mare bucurie am descoperit un scriitor deplin, agil, binevoitor, ironic şi în nimic scorţos; dovadă de delicateţe faţă de sine şi înţeleaptă înţelegere a cititorilor. Câteva lucruri pot fi menţionate aproape ca o listă de inventar.
Mariana Brăescu stăpâneşte şi foloseşte cu măiestrie limba română, înţelesul cuvântului şi cunoaşte profund condiţia umană, ceea ce înseamnă mai ales înţelegerea limitelor ei. Personajul, care poate fi Profesor Universitar, Doctor sau modest sub-contabil, este disecat de Mariana Brăescu până în adâncurile pe care însui nu şi le ştie. Este uluitor şi surprinzător modul în care Mariana Brăescu înfăţişează simultan realitatea în starea ei dublă. În condiţia văzută; fragmentată, fragilă, temporară, aparent absurdă şi inutilă şi pe planul veşnic, unde toate se unesc şi capătă înţeles. Cred că cele spuse pot fi perfect ilustrate de „Un amor" cuprins în volumul „Imperfecţiuni provizorii". >>>>>Alexandru Nemoianu>>>>>

Dimitrie Grama (Danemarca): „Simplitate în drum spre perfecţiune“

ARP — Sun, 14 Oct 2007 11:51:15 +0000

Orice persoană înzestrată cu puţină imaginaţie, înzestrată cu ceva mai multă răbdare şi mai ales înzestrată cu ambiţie, poate în timp să producă un roman în trei volume sau chiar mai multe. Piaţa comercială este la ora actuală invadată de romane-foileton de toate genurile. Eu, din pacate nu sunt binecuvintat cu răbdare şi nici cu îngăduinţă. Pentru că întotdeauna am considerat că există o elita care, oricît s-ar împotrivi mediocritatea şi inferioritatea numeric dominante, continuă să strălucească ca o piatră preţioasă printre bolovanii drumului. De asemenea, nu citesc teatru. Nu sunt obişnuit şi am impresia că sunt martor la ceva care nu aparţine domeniului meu de fantezie. S-ar putea să fiu invidios pe cei care pot să producă piese de teatru.
Întîmplarea a făcut să intru în posesia mai multor lucrări scrise de Mariana Brăescu. Şi bine-nţeles că am început cu proza, lăsînd teatrul deoparte cu sentimentul vag, dar oricum clar, că poate niciodată nu voi citi vreuna din piesele de teatru. Dar „urcînd în nuc pîna la cer" cu Ana din „Îmi amintesc şi îmi imaginez", doar să descopar >>>>>Dimitrie Grama>>>>>

Antonia Iliescu, (Belgia): „Poezia din miezul de nucă“

ARP — Sun, 14 Oct 2007 11:50:43 +0000

În luna noiembrie, lună urâtă şi ploioasă, cerul din preajma casei mele s-a făcut senin: tocmai primisem o seamă de cărţi, printre care şi trei cărţi ale Marianei Brăescu. Mi s-a cerut părerea după lecturarea lor. Sunt fericită că pot să exprim acum ce efect au avut asupra mea scrierile acestei remarcabile scriitoare.
Iată, încep prin a spune că am avut un adevărat şoc al surprizei: cum de nu am auzit nimic până acum despre această mare scriitoare? Cum de nu s-au făcut scenarii de film după unele proze scurte, adevărate capodopere?
Părerea pe care o fomulez aici mi-am făcut-o în urma citirii celor două cărţi de proză scurtă – «Îmi amintesc şi îmi imaginez», şi «Imperfecţiuni provizorii» – şi a piesei de teatru, comedie satirică în trei acte „Al treisprezecelea Caesar".
Cele trei cărţi fac singure portretul scriitoarei: ea mânuieste cu dexteritate dialogul, intriga de idei, fantezia poetică dar şi satira şi psihologia personajului. Cele trei opere care mi-au pătruns în casă – şi încă mai mulţumesc dăruitorului – mi-au adus în bibliotecă nu un scriitor, ci trei! (şi poate chiar mai mulţi, ...). >>>>>Antonia Iliescu>>>>>

M. Ungheanu: „Calitatea observaţiei şi inteligenţa regiei“

ARP — Sun, 14 Oct 2007 11:50:27 +0000

Prozele Marianei Brăescu se disting prin observaţia acută a vieţii, prin tăietura precisă şi sintetică, prin ironie, prin vioiciune. Autoarea îşi culege observaţiile dintr-o lume pe care romanul şi nuvela contemporană, dacă există o asemenea specie astăzi, au lăsat-o pe dinafară: lumea micilor funcţionari, a oamenilor cu vieţi circulare, monotone etc. Plăcerea este de a observa oameni, de a ridiculiza ticuri, de a înfăţişa cu sarcasm eşantioane de viaţă contemporană. Prin excelenţă realistă, proza scrisă de Mariana Brăescu vădeşte calitatea observaţiei prin selecţia amănuntului şi inteligenţa regiei. Figurile şi ticurile vizate sînt decupate precis, rapid, impuse fluent cititorului şi totodată amuzant. Dacă rutinier aceste proze pot fi situate schematic în spaţiul prozei de umor, practic aspiraţia şi valoarea lor este alta. Deşi foiletonistică, în unele din „Ipotezele" cărţii, această proză satirică se hrăneşte de la bune modele şi intră în spaţiul >>>>>M. Ungheanu>>>>>

Tudor Octavian: „Povestiri acide, precipitate“

ARP — Sun, 14 Oct 2007 11:50:11 +0000

Tot ce se întîmplă în lume şi în proză, se întâmplă, de fapt, în două feluri: „la un moment dat" şi „de-a lungul timpului". Că nimic nu se petrece, totuşi, „la un moment dat", fiindcă şi momentul este o desfăşurare, este de la sine înţeles; numai că ideea aceasta, a unui lucru neaşteptat, venind aparent fără cauză, din puterea clipei, din capriciul momentului e foarte ademenitoare. Ea îl seduce adesea pe autorul de povestiri, îndeosebi pe acela dedat speculaţiunilor şi paradoxului, disponibil la surpriză şi pentru care e o adevărată plăcere să ducă demonstraţia, conform cu subtila mecanică a evenimentelor, în plin absurd. Noţiunea pare a ţine cursul inevitabilului şi-l face pe cititor curios întrucît şi în inevitabil se mai produce un „moment dat". Ea este încă agreabilă. Cînd ceva are loc pe nepusă-masă şi, mai ales, acolo unde ritmul normalului e sesizant, lectura se precipită. Vreau să spun astfel că povestitorul se lasă uneori condus el însuşi de istorisire, că e nevoie de o anume experienţă a scrisului pentru a evita soluţiile lesnicioase ce nu interesează adîncul lucrurilor. >>>>>Tudor Octavian>>>>>

A. I. Brumaru: „Amintirea şi închipuirea“

ARP — Sun, 14 Oct 2007 11:49:55 +0000

O surpriză, cel puţin pentru mine, e înfăţişarea, astăzi, în beletristic a Marianei Brăescu. Ar fi, la drept vorbind, o reînfăţişare, fiindcă, iată (cum aflu de la editorul „Carpathiei Press", casa producătoare) autoarea fusese pregătită mai de demult pentru aceasta: a scris şi a redactat, abordînd platonic tiparul, în proză şi teatru, încă de prin anii 80: o istorie zăvorîtă, România sfîrşitului de secol 20 a cunoscut-o bine, îndurînd-o, nu i-a îngăduit însă ieşirea. Creaţia deja existentă a Marianei Brăescu a fost totuşi înregistrată publicistic: în cuvinte însoţitoare, s-au exprimat la vreme despre ea specialişti reputaţi şi stimabili, de la Val Condurache (dramaturgie) la Tudor Octavian (proza scurtă), de la profesorul Ion Zamfirescu la M. Ungheanu. (O piesă, „Pronto – agent secret sau Marea lovitură", din 1985, a fost, aflu, realizată în aspect radiofonic în 2002, însă sub alt titlu.)
Naraţiunile Marianei Brăescu, chiar acelea cu explicaţia în umanitatea proximă ce se susţine de regulă în definiţii morale (v. „Imperfecţiuni provizorii", Bucureşti, 2005), istorisiri felurite ca întindere, concepute cu vreo două decenii în urmă, căutînd însă a sintetiza prototipistic, pe element îndeobşte nemişcător şi irepetabil, >>>>>A. I. Brumaru>>>>>>

Al. Florin Ţene: „Splendoarea barocă a imaginaţiei“

ARP — Sun, 14 Oct 2007 11:49:40 +0000

Cunoscută, mai ales după 1990, ca dramaturg, prozator şi jurnalist cu o activitate intensă, Mariana Brăescu (fondatoarea celui mai important grup de presă pentru casă, familie şi ambient, „Casa Lux") vine în întâmpinarea cititorilor săi cu un nou volum de povestiri, intitulat simptomatic „Îmi amintesc şi îmi imaginez".
Deschizând coperţile acestei cărţi, parcă întredeschid cu sfială, pentru a nu tulbura liniştea timpului trecut, uşa de mahon sculptat a unui castel în care lucrurile sunt acoperite cu o pânză alburie şi transparentă a memoriei pentru a lăsa să se întrevadă, cu zgârcenie, dozajul, amintirile.
Cele nouăsprezece povestiri sunt o sinteză a artei narative a autoarei, în care se regăseşte, condensată, întreaga splendoare barocă a imaginaţiei care are la rădăcina ei „o existenţă fantastică, reflectată dintr-o lume paralelă pe care nu o putem nici măcar întrezări" (Artur Silvestri). >>>>>Al. Florin Ţene>>>>>>

Ion Zamfirescu: „Câteva cuvinte în întâmpinarea unui dramaturg“

ARP — Sun, 14 Oct 2007 11:49:26 +0000

Porţile dramaturgiei noastre româneşti se deschid azi pentru Mariana Brăescu. Să întîmpinăm acest eveniment cu prietenie, cu mulţumire, cu gînduri în măsură să invoce auspicii senine şi să prefaţeze cu încredere un destin!
Piesa Profesor de admitere ne pune în faţă, deopotrivă, o lume de visări şi o lume de realităţi. Dar nu două lumi distante, fiecare din acestea înţelegînd să se închidă în cochilia ei, ci două lumi deschise, gata să-şi împrumute reciproc substanţa şi să subscrie împreună promisiuni limpezi de viaţă.
Pe de o parte, acţiunea ne ia cu sine într-un iureş contagios de fantezie şi mişcare. Tinereţe: vervă, replici de spirit: şăgălnicii: hîrjoane; gesturi antrenante de suprafaţă; plutiri de gen oarecum carnavalesc în planuri şi construcţii de moment; acestea, toate, se înlănţuiesc viu, colorat, într-o partitură de joc, de bună dispoziţie, cu semne şi irizări de poezie în ea. >>>>>Ion Zamfirescu>>>>>

Traian Filip: „Expresia a ceea ce poate fi o trestie gânditoare“

ARP — Sun, 14 Oct 2007 11:49:10 +0000

Am citit piesa Londra, de la 3 la 5, de Mariana Brăescu, cu interes şi plăcere. Viaţă întoarsă pe dos, viaţă stearpă, viaţă fără viaţă, cu urme de viaţă, cu personaje care cred că sînt altceva decît sînt, aduse la cota zero, acolo unde nu sînt nici culmi, nici văi. Cei ce supravieţuiesc vorbesc despre filme şi vise, lumea lor este o stradă cu cheflii şi somnambuli. Toţi au fost „ceva", au devenit „altceva", se compară cu ceea ce au fost şi caută să-şi imagineze ceea ce ar dori să fie. Un creator de iluzii apare cu voioşie, exaltându-şi vocaţia de altă dată pentru marşuri: marşurile brigăzilor, ale colectivizării, ale pionierilor culegători de spice pe tarlalele înfrăţite, marşurile tractoristelor, ale primilor astronauţi, ale mulgătoarelor stahanoviste, ale luptei împotriva imperialiştilor americani şi slugilor lor retrograde...
Remarc de la început claritatea stilului, relieful ideilor bine întrupate de personaje. Aproape brusc se descoperă puterea latentă şi substanţială a textului, deoarece personajele, prin nota de ironie inclusă – o ironie bună, >>>>>Traian Filip>>>>>

Ion Dodu Bălan: „Un adevărat dramaturg“

ARP — Sun, 14 Oct 2007 11:48:47 +0000

„Am citit de curînd în manuscris patru piese de teatru de Mariana Brăescu: Londra de la 3 la 5, Al treisprezecelea Caesar, La dispoziţia dumneavoastră şi Profesor de admitere. Le-am citit cu plăcere şi cu folos şi cu bucuria de a descoperi un autentic dramaturg. Mariana Brăescu are şi talent şi ştiinţă dramaturgică. Ea cunoaşte nu numai oamenii şi viaţa, ci şi legile intime ale dramaturgiei, ale dialogului firesc şi ale conflictului convingător. E un semn al talentului indiscutabil, la care se adaugă capacitatea de a opera pe toată claviatura comicului, de la umorul pozitiv la satira necruţătoare.
Rîzînd cu poftă sănătoasă, ea biciuieşte şi vestejeşte relele moravuri. E ceea ce poate da societăţii un adevărat dramaturg, căruia îi urez succes pe marea timpului printre puţinele catarge care lasă malurile, înfruntînd vînturile, valurile vieţii." >>>>>Ion Dodu Bălan>>>>>

George Genoiu: „O vocaţie anticipată“

ARP — Sun, 14 Oct 2007 11:48:34 +0000

După Lucia Demetrius, Maria Banuş, Sidonia Drăguşanu, Dina Cocea, Ecaterina Oproiu, dramaturgia feminină din ţara noastră se va solidariza cu un nume nou: Mariana Brăescu. În anii începuturilor sale, S.L.A.S.T. -ul publica interviurile unei tinere gazetare înzestrată cu harul de a provoca un dialog firesc şi incitant, cu observaţii şi reflecţii şocante, cu reacţii şi tensiuni credibile. Interviurile se citeau cu interes, dezvăluind, de fapt, vocaţia Marianei Brăescu de a construi şi conduce într-o manieră captivantă dialogul interlocutorului.
În acelaşi timp, i-am citit pagini de proză publicată în reviste, în construcţia cărora era evidentă disponibilitatea pentru confesiune şi dialog, convorbirea dintre personaje dovedindu-se fluentă şi consistentă, în folosul ritmării acţiunii. Aproape amintirea acelei nopţi, publicată în „Ateneu", este edificatoare din acest punct de vedere! >>>>>George Genoiu>>>>>

Al. Iacobescu: „Pe urmele lui Alecsandri“

ARP — Sun, 14 Oct 2007 11:48:18 +0000

O premieră absolută este, într-o măsură, un act de curaj. Aceasta mai ales dacă avem de a face cu un debut, ca în cazul piesei „Profesor de admitere" de Mariana Brăescu. E drept, demersul a fost întreprins sub bune auspicii. „Textul, «Profesor de admitere», mi-a întrecut toate aşteptările", declară criticul Val Condurache iar dramaturgul Tudor Popescu îşi salută noua colegă începînd prin a „elogia iniţiativa teatrului (iniţiativă din ce în ce mai puţin asumată de teatre cu firmă mai sonoră)". Alte aprecieri asupra altor piese ale aceleiaşi autoare, aflate în aşteptarea întîlnirii cu scena, mai semnează Eugen Barbu, Traian Filip, Ion Dodu Bălan et. Dar, oricît de avizate, aceste opinii exprimate înainte de premieră nu reprezintă decît un pariu, pe care prima întîlnire cu publicul, în urma logodirii textului cu scena, urma să dea seamă dacă este sau nu cîştigător.
Succesul de public este indiscutabil. Sigur, acest succes trebuie privit în datele lui particulare, începînd, fireşte, cu textul, situat în prelungirea – peste timp – a Cînticelor lui Alecsandri, pe care le aminteşte prin simplitatea subiectului şi prin nota de şarjă în care sînt realizate portretele celor trei „profesori de admitere": prin franţuzismele Criticului, prin infatuarea Actriţei, prin frînturile de melodie îngînate de Cîntăreţ. >>>>>Al. Iacobescu >>>>>

Lucian Avramescu: „Un drum pe care nu-l va mai abandona“

ARP — Sun, 14 Oct 2007 11:47:52 +0000

Teatrul zgîndăre, agaţă, ispiteşte. Dă furnicături în condei. În drum spre casă, cu programul de sală împăturit în buzunar, cu nevasta agăţată de braţ, te simţi Caragiale după o comedie şi Sofocle după un act suspinat, cu prelungire de cor antic. Cu colega mea de redacţie Mariana Brăescu, bine ştiută ca reporteriţă, nu ştiu exact ce s-a petrecut. Cert e că, într-o zi, mi-a înmînat un dosar cu coli ce nu conţineau alinierea ştiută a reportajului. M-a somat să comit o părere. După o vreme am citit textul şi, în loc să obosesc, m-am pomenit furat de încîntări. Ei, drăcie, zic! Fata are replică, scenele se leagă, personajele – hître şi nevricoase – ţes într-o aţăraie care le dă veridicitate şi farmec. Puse cap la cap, am citit trei piese ale Marianei Brăescu. Nu-i prima dată cînd îmi descopăr un coleg gazetar furat de apa literaturii. Se pare că pentru Mariana Brăescu vadul e format, malurile consolidate şi mersul ei – curajos. E un drum pe care nu-l va mai abandona. Fie-i vîntul bun şi publicul aproape, că restul contează mai puţin. >>>>>Lucian Avramescu>>>>>

Tudor Popescu: „Patru motive de bucurie“

ARP — Sun, 14 Oct 2007 11:47:29 +0000

Sînt multe motive de satisfacţie în această premieră, cu „Profesor de admitere". Mai întîi aş elogia iniţiativa teatrului (iniţiativă din ce în ce mai puţin asumată de teatre cu firmă mai sonoră) de a debuta un tînăr actor dramatic. Din varii motive, teatrele contează pe numele consacrate, căutate de public, uitînd misiunea lor culturală, din care derivă şi obligaţia de a aduce în orizontul teatrului românesc noi condeie. Al doilea prilej de satisfacţie este chiar această apariţie a unui nou nume în „nomenclatorul" teatrului nostru contemporan. Fiecare nou venit se cuvine să fie întîmpinat cu pîine şi sare şi să fie salutat colegial, cu atît mai mult cu cît noi sosiri, pe scenă, în ultimii ani, au fost alarmant de puţine. Al treilea motiv este acela că noul sosit este... o femeie. Ea aduce, şi va aduce în cîmpul teatrului nostru, propria sa sensibilitate feminină, sensibilitate pe care am dorit de multe ori s-o regăsesc pe scenă. Al patrulea motiv de satisfacţie (din punctul meu de vedere important) este acela că noul sosit are înclinaţii spre comedie. Satira nu este „rea", are ceva din îngăduinţa pe care spuneam că o aştept de la un condei feminin. Domină umorul. Accentul comic nu e pus pe situaţia comică, >>>>>Tudor Popescu>>>>>

Eugen Barbu: „Un text cu bătaie lungă“

ARP — Sun, 14 Oct 2007 11:47:12 +0000

„Londra, de la 3 la 5" mi se pare o piesă scrisă în limbajul ceţos beckettian, cu trimiteri absconse, un text dificil de descifrat la suprafaţă, dar cu o bătaie mai lungă. Şi aici limbajul frust, plin de humor pe alocuri, face din aceste pagini promisiunea că, scenic, virtuţile se vor ivi fără multe dificultăţi. Cu unele tăieturi, cred că piesa Marianei Brăescu poate înfrunta riscurile unui spectacol.
*
Al treisprezecelea Caesar e o comedie în linia humorului absurd practicat de Ionescu, cu implicaţiile de rigoare. O dramaturgie frîntă, plină de surprize, mai ales printr-un limbaj suculent care naşte humor ce poate fi folosit şi mai mult prin unele idei regizorale ce se impun. Aparent, o comedie bufă care cere actori de o anumită structură, această piesă se poate transforma într-un spectacol de succes, cu amendamentul de a nu se exagera, nici în linia grotească, nici în sublinieri de limbaj mai crude. >>>>>Eugen Barbu>>>>>