Vrei sa faci testul ?

Nu trebuie sa-mi raspunzi. Voi fi in vacanta.

Niciodata sa nu iei viata in serios..., nimeni n-a plecat din ea viu.

asa ca mi-am bagat ambele cele doua picioare si concediu de somniferizat neuroni si am hotarat sa imi relaxez moleculele pe plaje cu omuleti grecesti si cu arici mici...asadar merg in grecia! mi se agita creierii de bucurie cand ma gandesc la cele trei saptamani de trudeala pe plantatie ramase pana la relajul de lenes fara posmegi..vive la concediu! vive la grecia!

motivul pentru care tara omuletzilor cu nas de vultur a fost aleasa intr-un scenariu urmator...poate dupe odihna bine meritata!

Cheful de nimic

Poate maine cand o sa imi treaca oboseala o sa mai povestesc ce am facut,in mare..pentru ca oricum nu e ca atunci cand am simtit..A,da..bine-nteles ca nu am facut poze.Mi-am luat aparatul,mi-am luat incarcatorul...dar bateriile erau in soarecele de la laptop(ghinion).

Deja mi-e foarte dor..vreau inapoi.Mai am de asteptat un an(sper sa merite).

Ma intreb cand scap de durerea de spate, brate, picioare, gat and so on si ma mai intreb de ce mama naibii am dormit ca porcu' azi noapte si acum stau mult peste program la birou? Lipsa unui sistem organizat si organizatoric bine pus la punct prin care sa imi reglez ceasul biologic, bioritmul, kilogramele in minus (pe care le am), ratia de odihna minima / noapte face ca EU sa ma simt ca dracu acu'. Asa cum bine spunea profa de mate, solutia e in descrierea problemei :) .

Si ca toata alteratia asta de cocktail sa ma cuprinda total si sa-mi absoarba licaririle de energie pe care le mai am, colac peste pupaza (vorba moldoveneasca, o stiu de la 3 ani :D) hai ca v-am facut curiosi, nu-i asa? De fapt, pot sa o dau intoarsa si sa zic ce ma apasa, dar ar fi cu mult prea public. Important e ca "daca vrei, poti!" (vorba mamei, si pe asta tot de la 3 ani o stiu :D).

Unul dintre colegii mei de birou / departament / munca - om in toata firea care-mi cere sa-i fac reclama pe blog :P - tasteaza de zor la 8:30 PM un e-mail catre nushce chinezoi-ambasador-interesa(n)t. E drept, si el a intarziat azi, ca si mine. Va dau numarul lui, daca vreti.

No, cum ce-i prea mult, strica si cum ora e una rezonabila de mers acasa (=dat jos pantofi, sacou, cravata, camasa alba, pantaloni, dus, pus pantaloni scurti, tricou, mancat, jucat NFSMW, dat drumu' la TV-eu pt M.B., somn) va doresc o super seara.

Acelasi si totusi altfel,
Alin Iventa

Sunt obosit...

SUNT OBOSIT ... INTR-ADEVAR SUNT OBOSIT

De citiva ani dau vina pe suparari, lipsa de vitamine, poluare,
dieta si o multime de boli care te fac sa te miri ca viata mai
merita traita. Dar acum am descoperit ca nu astea sunt motivele.

Sunt obosit pentru ca muncesc prea mult.

Populatia tarii este de 23.228.587 de oameni,
din care 7.859.889 sunt pensionari.
Mai ramin 15.368.698 care sa munceasca.
In scoli sunt 4.813.999.
Mai ramin 10.554.699 care sa munceasca.
2.674.917 sunt someri, iar 5.001.003 lucreaza in
administratia de stat.
Mai ramin 2.878.769 care sa munceasca.
1.758.832 sunt in armata.
Mai ramin 1.120.437 care sa munceasca.
374.952 sunt in puscarii, 425.687 in spitale, iar 320.156 lucreaza
in administratiile locale.

Mai raman 2 (doi) oameni care sa munceasca.

TU si EU.

Iar TU STAI si citesti chestia asta.

NICI NU MA MAI MIR CA SUNT ASA DE OBOSIT!

Sursa: http://www.beatmort.ro

Este etapa care urmează experienţei iniţiale atunci când totul era nou şi surprinzător, minunat şi limpede, etapă în care faceam constant noi descoperiri care păreau fără sfârşit. Brusc însă am devenit conştienţi de faptul că ele par să aibă un sfârşit şi acum viaţa de credinţă a devenit o obişnuinţă. Nu mai suntem suprinşi de anumite lucruri aşa cum eram la început, deoarece ne-au devenit familiare şi le cunoaştem. Fiorul care ne anima la fiecare nouă descoperire în etapa de început, pare să fi dispărut.

Ori de câte ori ne află într-o stare de oboseală, înainte de a face ceva pozitiv, există câteva trăsături negative extrem de importante.

Prima: Orice ai simţi în legătură cu starea ta, nu lua în considerare sugestiile care vin din toate direcţiile - nu atât din partea altora, cât din tine însuţi, vocile care par să vorbească în jurul tău - nu le asculta cum îţi sugerează să renunţi, să te dai bătut. Nu este nimic de spus în acest moment decât o negaţie- nu asculta. Nu ceda, nu renunţa.

A doua: Nu te resemna. Aici te confrunţi cu un duh de resemnare, stoicism, de împăcare cu situaţia. După cum văd este cel mai mare pericol cu care se confruntă Biserica astăzi. Este cel mai mare pericol dintre toate.

A treia: Al treilea pericol este că devenind extenuaţi şi obosiţi, vom recurge la stimuli artificiali. Am văzut oameni care îşi creează stimuli artificiali, îşi creează un fel de emoţie sau adoptă noi metode. Ei spun că trebuie să iasă din această stare aşa că îşi fixează un nou program.

Ce putem face?

1. Introspecţia. Începe prin a te autoexamina. Nu spune că starea ta jalnică nu poate fi ameliorată. Nu te folosi de stimuli. Nu trebuie să tratezi boala până nu pui diagnosticul.

- Poate facem totul prin puterea proprie în loc de a lucra prin puterea Duhului Sfânt

- poate că încercăm să facem lucrarea lui Dumnezeu singuri

Dacă încercăm aşa, rezultatul va fi unul singur: lucrarea ne va zdrobi.

- Este posibil ca cineva să predice folosind energie trupească şi făcând aşa, în curând va suferi de epuizare şi depresie spirituală.

2. Trebuie să mă întreb de ce fac această lucrare. Unii oameni lucrează de dragul emoţiilor şi a fiorului.

Dacă lucrăm să satisfacem sinele în orice formă, rezultatul va fi epuizarea şi oboseala.

3. M-a ajutat lucrarea să merg mai departe? În loc să fie lucrarea lui Dumnezeu a fost cumva resortul vieţii mele?

Dacă în vreun aspect al vieţii tale eşti în acest moment epuizant, te rog stăruitor să te opreşti şi să te întrebi: De ce sunt obosit? Cum înaintez? Analizeză-ţi întreaga atitudine faţă de viaţă şi în special faţă de lucrul pe care îl faci şi descoperă ceea ce simţi despre viaţa de credinţă.

Există etape în viaţa de credinţă ca şi în viaţă în general. În prima epistola apostolul Ioan vorbeşte despre această creştere.

Viaţa de credinţă nu este o îndatorire. Singură viaţa de credinţă e demnă de acest nume. Doar ea e neprihănită, sfântă, curată şi bună. E felul de viaţă pe care l-a trăit însuşi Fiul Lui Dumnnezeu. Înseamnă să fim ca Dumnezeu în sfinţenia Sa.

Viitorul este al cifrelor, nu al cuvintelor. Aşa spune toată lumea. N-ar trebui să fie al sufletului? Dar ce înseamnă suflet? Moare şi el odată cu trupul? Aşa mi-a spus cineva.

Nu-nţelegeţi? Nici eu. Obosesc întrebându-mă, dar o iau de la capăt de fiecare dată, chiar dacă simt că nu mai pot. Poate într-o zi o să aflu ce se întâmplă cu sufletul şi de ce îl avem dacă uităm din ce în ce mai des de el.

1.Administrare forum cu cererile de admin (votare aka poll)
2.Site,chat si donatii
3.Vorbit cu Nicu pentru link exchange
4.Engleza-Romana Site
5.Forum pentru servere
6.Rezolva probleme site (header centralizare + setuser.php)
7.Rezolva servere (war3ft,etc)
8.Modifica site cu orar antrenamente + diferse aplicatii fifa + wacraft

Astea sunt pentru o singura zi,si vin zilnic altele si uite asa,mi se plang membrii ca nu i-am adaugat nu stiu unde etc :|

Care aveti niste propuneri sau va aflati in aceeasi stare ca mine va rog macar sa ne plangem unu pe altu pe umere...nu mai stiu ce sa ma mai fac :|

E duminica si maine mergem la munca. Asa ca nu avem de ales. Am mai spus eu mai de mult, daca zambesti chiar o sa incepi sa te simti mai bine. Tot corpul se revigoreaza. Oamenii posomorati nu ar trebui sa mai existe. Sa ne facem cu totii operatii estetice si sa ne intiparim pe veci un zambet pe fata. ehe de-ar fi asa de usor. Ce-i drept e nevoie de efort. Mi s-a spus de multe ori: "Cum sa zambesc asa daca nu am motiv?" . Da ai dreptate, ar trebui sa-ti creezi singur aceste motive. Spor la treaba daca e asa. In primul rand trebuie sa te faci tu pe tine sa zambesti apoi sa te faca altii. Tu ce crezi, ca cei care te fac pe tine sa zambesti nu s-au inveselit inainte?

Astept un comentariu la sfarsit de zi, sa-mi spui daca aceasta zi de duminica a fost mai placuta doar pentru ca ai zambit mai mult.

P.S nu te ajuta cu nimic daca stai in casa si zambesti de unul singur! :)

P.S2 E deja duminica desi arata altceva data de la post, va garantez ca e trecut de 12 noaptea.

Ei gata, am ajuns în momentul ăla de oboseală de la neoboseală. Habar nu am dacă înţelegeţi. Mă rog, ar fi chiar culmea ţinând cont că nici eu nu pricep. Oricum, e o oboseală nasoală. Stările sunt mai multe. Nu, nu e neapărat vorba de somn, pentru că mie îmi e somn şi după ce mă trezesc. Asta e o stare de spirit. Altă treabă, altă mâncare de peşte. Dar, acum, nu o să vă povestesc eu cât îmi e de rău, că nu contează. Mie îmi e, mie îmi trece sau nu.

Voiam să spun că până marţi sunt într-o pauză. Oricum, după cum aţi văzut, lumea s-a cam înghesuit să plece. Ei, nu, voi fi aici să vă răspund nelămuririlor, dar nu mai pot să scriu. Adică pot, dar nu pentru blog, că am şi aşa prea multe de dus la bun sfârşit. M-am înhămat şi eu ca măgarul. Am prea multe şi le duc greu. Dar sunt căpoasă şi le duc. Am şi eu o frustrare. Anul ăsta am scris două cărţi: „Colecţionarul de vise”, care mi-a luat vreo două luni şi „Dincolo de oglindă”, culmea, a fost record: trei săptămâni. Mă rog, am pus atâta pasiune în ea, încât nu m-am putut opri. Prea bună cartea aia pentru mintea mea. Nici nu ştiu cum naiba de-a ieşit aşa mişto. Şi dacă zic eu, care sunt critică cu mine până dincolo, atunci chiar e bună.

Dar am o frustrare, după cum am spus. Pe lângă starea acută de oboseală. „Regina arkudă şi amuletele puterii”, adică cartea a treia din „Seria regală”, am început-o în acelaşi timp cu domnul colecţionar. Şi de atunci, am scris aşa, cât să fie scris. Cât să nu mă depărtez de personaje. Să rămân în contact cu ele. Acum, ca nebuna, am mai început două. Aia cu corbii – momentan nu ştiu ce titlu să-i dau – şi Horrorscop. Ei bine, nu e bine. Clar. Se înghesuie prea multe idei în capul meu şi s-ar putea ca regina arkudă să moară pe la două sute de pagini. Aşa că nu. M-am enervat. Până marţi o să mă dedic doar arkudei şi o să las puţin blogul şi corbii şi Iara şi Our şi alte bazaconii care îmi mai trec prin cap. Dacă scriu şapte sute de pagini în trei luni, fără stres. Atunci, încă o sută de pagini, căci mi-am propus mai puţine la arkudă, având mai multe de îndrugat la următoarea, pot să le termin în două săptămâni. Şi apoi, nu am chef să plec în concediu cu aceeaşi pată pe creier, că nu am terminat arkuda. Nu de alta, dar în loc de concediu, iar va fi sesiune de scris.

Gata, de data asta am hotărât. Eu scriu la arkudă. Scriu până marţi numai la ea pentru a-mi intra în ritm. Ştiu eu ce înseamnă ritmul la mine. Trebuie să mă reobijnuiesc cu fiecare personaj. Desigur, Our îmi e cel mai apropiat în momentul de faţă. Cam acelaşi caracter îl are şi în cartea asta. Şi da, e personaj principal, printre altele. Oricum, el dă gust romanului. Şi da, o să apară şi în partea a patra. N-am chef să-l omor. Am omorât la pitici de or să mă dea în judecată :lol:

Acum, dacă Cella o vrea, când termin arkuda, aş vrea să o citească ea prima. Dar, Cella, dacă o citeşti, vreau sfaturi serioase la ea. Nu de alta, dar Cella a citit primele două părţi şi ea, obiectiv, îşi poate da seama mai bine ca mine dacă trebuie ceva schimbat sau nu. Şi Cella, tot vreau casa ta :D Eventual, mă mut la tine. Mănânc mult, dar deh..., în schimb, nu vorbesc mult, nu mă mişc mult, nu fac gălăgie. Muzică ascult la căşti şi dorm puţin :D Ăsta ar putea fi un inconvenient, dar nu contează.

După, vine cel mai aprig critic al meu. De el îmi e frică, de aia îl şi las pe locul doi: Vania. Desigur, mai intâi trebuie să-i trimit primele două părţi. Altfel, omul, s-ar putea să îşi dea cu ceva în cap şi să nu priceapă nimic. Mă rog. Arkuda nu prea are legătură cam deloc cu primele două. Dar, ţinând cont că Beor, Min’yara şi Yas apar, Min’yara fiind chiar personaj principal, chiar ar fi greu să înţeleagă. Mai ales că nu prea dau explicaţii. Pentru că eu vreau să fie citite în ordine. DA?!

P. S: Nesuferita de Crina o fi ajuns pe plajă în Italia? :D Ce nu-mi plac elfii ăştia :lol:

EDIT LATER:

Daca tot nu sunt disponibila pana marti, va trimit la lansare. Desigur, pe timisoreni in special. Informatie preluata de pe Tritonic Blog. Enjoy! Eu zic sa nu o ratati. Ar fi pacat.

Sunt la capatul unei saptamani in care cineva foarte drag mie a fost in spital, adus cu salvarea pe care, cu sufletul strans in mine, i-am chemat-o intr-o "frumoasa" zi de luni. Nu sunt capabila si nici nu cred ca vreau sa scriu acum despre asta. Vreau doar sa plang si acum, asa cum am plans si azi, dupa externare, cand am urcat singura in masina sa ma duc spre job....Ca si cum am rezistat eroic si plina de energie in fiecare secunda cat am fost acolo (habar n-aveam ca sunt asa..ca pot sa fiu asa...ca ma pot 'descurca'...) iar acum ..cand s-a incheiat.. sunt sfarsita, rupta-n bucati pe dianuntru de atata tensiune nervoasa, de atatea intrebari, de atatea temeri, de atatea necunoscute.

E adevarat ca nu-s obisnuita sa merg prin spitale. Nici pentru mine, nici pentru ca sunt altii acolo.

E adevarat ca ma sperie de ma cac pe mine ideea ca as putea pierde un om drag...ideea de moarte...la fel de tare cum ma speria si cand eram mica...

E adevarat ca mai bine m-ar durea pe mine ceva decat pe altul...ca suferinta cuiva (mai ales asa de drag) ma termina pe dinauntru...

Nu stiu ce ma doare cel mai tare acum...dar cred ca ma doare fiecare bucata de suflet...si pentru cat am vazut ca a indurat si pentru cum am auzit azi ca fost 'taxat' felul in care am facut eu lucrurile. Am pus tot sufletul meu pana la ultima suflare in aceste zile...si cand ascultam noaptea daca respira si cand ma uitam sa vad daca perfuzia e inca ok si cand plangeam pe furis la baie de spaima...Si..am facut asta fara asteptarea unei recompense sau recunoasteri ca am facut asta... dar cu siguranta nici nu ma gandeam ca voi auzi anumite lucruri auzite la final.

Oamenii ne dezamagesc adesea. Sunt oameni. Si Ei. Si Noi. Uitam prea des ca nimic nu ni se cuvine. Pretindem prea mult. Judecam prea tare pe altii. Si-n tot acest timp sunt oameni care mor, sunt oameni care nu se mai pot misca, sunt oameni care se sting...Astea sunt singurele lucruri importante. Restul...batalii de orgolii si demonstratii de forta.

E tare trist.

Dar, finally, fiecare e liber sa decida.

In cateva zile scap de licenta si o sa-mi revin cu munca si sper ca si cu nivelul stresului. O sa ma straduiesc sa fac mai multe lucruri pentru mine. Pe principiul ia te uita cum alerg fugind de mine cred ca e cazul sa incep sa alerg. Cu totii suntem intr-o continua fuga, fugim dupa masina, fugim sa ajungem la metrou, fugim sa rezolvam un anumit lucru..dar cand mai alergam? Sa iesim in parc si sa alergam pentru noi,atat cat putem,pentru sanatatea noastra. O sa fug mai putin si o sa alerg mai mult.

O sa stau programul normal la birou si cand am plecat de acolo nu va mai exista mail de noapte sau mail de weekend.

Nu o sa ma lungesc cu un program de genul 10 -18. E cea mai proasta alegere,cel putin pentru mine, fiecare cu preferintele lui. O sa vin pe la 7-8 la birou si la 16 sa plec spre o noua lume, una diferita de ceea ce inseamna birou, mail. :)

Sper sa reusesc! Daca nu, probabil ca voi vedea consecintele pe pielea mea, nu ca nu le vad deja !

Saptamana asta n-am meteo. Saptamana asta n-am practic nimic de facut. Cand a auzit despre asta, stapana vietii mele mi-a dat o idee: du-te la mare, ce mai stai? Ei bine, n-ar fi deloc rau. E adevarat, n-am cu cine. A rezolvat-o si pe asta intr-o fractiune de secunda: du-te singur. M-a luat rasul la inceput. Apoi am inceput sa ma envizajez (ca sa zic asa, de sa crape matzele jucandu-se cu semantica) singur pe plaja, citind, band o bere, uitandu-ma la mare. M-am vazut in "Micul Golf" mancand singur si citind mai departe. M-am imaginat seara singur in camera, uitandu-ma la un flim prost la televizor sau jucandu-ma la Managerul pe care inca n-am avut niciodata destul timp sa-l descopar pana la capat. Hohotele de ras mi se transformasera deja intr-un zambet visator. Iar in ochii mari, frumosi si atotstiutori (in ceea ce ma priveste) ai sotiei mele vedeam deja ca stie la ce ma gandesc.

Ok. Asa fac. Pentru prima data in istorie plec singur la mare. Macar doua zile, daca nu chiar trei. Luni alerg si rezolv ce e de rezolvat: banci, facturi, doua intalniri pentru proiecte viitoare (altele decat cele cu care v-am mai scos ochii), o tura pe la casuta care tot incearca, saraca, sa scoata capul din pamant si gata! Marti dimineata plec spre mare, de unde ma intorc cel mai devreme miercuri seara, mai bronzat, mai odihnit si mult, da' muuuuuuuuult mai relaxat.

Ce-a ramas din planurile astea? Pai e simplu: la banci nu am ce sa rezolv pentru ca am inteles eu sistemul gresit, ceea ce inseamna ca nu se poate ce vreau eu; una din intalniri s-a amanat nedefinit, cealalta cam o saptamana; iar tura pe la casuta noastra s-a transformat intr-o serie de vizite repetate, fiecare cu problemele, satisfactiile si nervii ei, dar mai ales cu un talent nebanuit de a naste necesitatea unei alte vizite. Vacanta pare din ce in ce mai departe, in sensul in care incepe sa miroasa a zapada. Singura consolare e ca Best Fest, Lenny Kravitz, Iron Maiden sunt pe lista de "da-uri" clare.

In rest, simt, pe zi ce trece, ca incep sa fac cinste lungului sir de ingineri din neamul meu. Invat in fiecare zi cate ceva, astfel inca atunci cand casa asta va fi gata, voi sti tot ce e de stiut pe tema asta. Si anume: un om intr-o viata trebuie sa sadeasca un pom si sa faca o casa. Cititi bine: O casa, nu DOO. Mai era ceva?... Hm... Parca... Dar deocamdata prin cap imi zumzaie shpirale, mustati, placa, stalpi, dooshopt, axat, dezaxat, stramba, indreapta, beton, polistiren extrudat de 5, ba nu de 10, ba nu 2 de 5, camin aici, tragem in exterior, ba nu, prin interior, ai lasat acolo?, e prea putin, du-te la saptezeci, vrei sa fii dirigintele nostru?, plan de instalatii...

Stresul reprezintă una dintre cauzele cele mai frecvente de inhibare, scădere sau mai grav de dispariţie a libidoului la femei. Expus la un stres prelungit, organismul nostru eliberează o cantitate mai mare de cortizon, hormon care inhibă axa normală de stimulare a glandelor   se­xuale şi apariţia dorinţei sexuale.

Stresul cronic poate afecta într-o măsură mult mai mare organismul femeii, căci poate cauza probleme menstruale - cicluri menstruale neregulate sau chiar de amenoree de stres (absenţă a menstruaţiei). Iar dacă stresul se asociază cu oboseala, dorinţa sexuală scade în intensitate, sau nu va mai exista deloc. Oboseala cronică scade nivelul hormonilor care stărnesc sentimentul de afectivitate şi dorinţa sexuală. Depresia, de care suferă un număr din ce in ce mai mare de femei, este o altă cauză de libido scăzut. Alţi factori care contribuie la scăderea libidoului la femei sunt reprezentanţi de probleme de anxietate, consum de alcool, sarcină, apropierea menopauzei, modificări hormonale sau boli ca diabetul sau cele cardiovasculare.

De cele mai multe ori, din rusine, sau crezând că se va rezolva de la sine, femeile nu discuta despre problema lor nici cu partenerul de cuplu, dar nici cu medicul curant . Problemele sexuale la femei apar si in urma unor boli ca diabetul si bolile cardiovasculare. Alte cauze care pot afecta libidoul sunt cele legate de sarcină, de apropierea menopauzei sau unele modificări hormonale. Lipsa libidoului sau diminuarea acestuia trebuie discutată neapârat cu medicul ginecolog care va depista cauza şi va prescrie medicamente sau o recomandare către un medic psiholog. Un alt impediment în buna funcţionare a relaţiei de cuplu este şi timpul limitat petrecut impreună de cei doi parteneri, pentru că in absenţa acestor momente nu poate exista comunicarea, tandreţea, înţelegerea.

O metodă eficientă de combatere a apatiei sexuale a femeii este acordarea unei atenţii mai mari clipelor de intimitate. Şi nu uitaţi - aproape orice problemă de cuplu îşi găseşte rezolvarea dacă discutaţi cu partenerul!

De cele mai multe ori pacienţii merg de la medic la medic pentru a găsi o cauză pentru aceasta stare generală de oboseală. Aceştia simt că este ceva în neregulă cu ei, cheltuiesc timp, energie şi bani pentru a găsi cauza, iar de cele mai multe ori se simt neînţeleşi de medicii la care apelează până să ajungă la un medic psihiatru.

Simptomele sindromului de oboseală cronică se confundă cu un număr enorm de mare de boli şi sindroame, cu debutul unor suferinţe organice, sau cu perioada de convalescenţă. La majoritatea pacienţilor se constată o depresie uşoară, asociată cu manifestări precum: senzaţie perpetuă de oboseală, mai ales oboseală matinală, tulburări ale ritmului alimentar manifestate prin lipsa poftei de mâncare, stare generală proastă, concentrare dificilă, scăderea libidoului sexual, tendinţa de a ne îmbolnăvi uşor de infecţii, viroze.

Opţiunile de tratament sunt legate de câţiva factori. Primul este necesitatea de a îndepărta orice cauză organică, de excludere a altor afecţiuni posibile. Spre exemplu, dacă sindromul oboselii cronice apare în cazul unei boli sistemice precum diabet, boală imunologică, cancer, insuficienţă hepatică cronică, trebuie mai întâi să se echilibreze boala care generează sindromul. În al doilea rând, trebuie să se realizeze o analiză profundă a programului, stilului de viaţă şi a comportamentului pacientului. A treia etapă este terapia propriu-zisă care cuprinde medicaţie care are ca scop îmbunătăţirea funcţionalităţii sistemului nervos şi tratarea tuturor simptomelor asociate precum depresia şi anxietatea, afecţiuni care necesită un tratament corect cu antidepresive şi anxiolitice pe o perioadă suficient de lungă. Cea de-a patra etapă este psihoterapia, prin metode cognitiv-comportamentale care urmăresc să corecteze într-o perioada medie de timp greşelile de comportament ale pacientului, habitudini care îl duc pe acesta într-o stare de impas.

Sindromul oboselii cronice se confundă cu tulburări metabolice destul de grave, provocate de faptul că pacienţii se alimentează doar seara, cu cantităţi mari de alimente, consumă alcool, toate acestea ducând la un somn de noapte agitat, neodihnitor, cu tulburări tensionale şi apnee.
Se recomandă un mic dejun consistent şi servirea mesei la ore regulate în timpul zilei pentru menţinerea energiei optime. De asemenea, este recomandat consumul de alimente în cantităţi raţionale, potrivite cu activitatea pe care o desfăşoară individul. Se consideră că 1400-1500 calorii pe zi ne permit o alimentaţie bogată şi variată. Masa de dimineaţă este deosebit de importantă, lipsa acesteia poate duce la apariţia hipoglicemiei, la stimularea adrenalinei, la scăderea performanţială şi la modificări ale dispoziţiei. Se mai recomandă exerciţiu fizic, renunţarea la fumat şi cafea şi consumul redus şi chiar renunţarea la băuturi carbogazoase, deoarece acestea modifică ph-ul general al organismului, cresc pofta de mâncare şi aciditatea digestivă.

VEZI VIDEO: Serialul “Sindromul oboselii cronice, o afecţiune a omului modern”, o serie de trei interviuri realizate cu prof. univ. dr. Florin Tudose, şeful secţiei de Psihiatrie a Spitalului Universitar Bucureşti. Emisiunile pot fi vizionate la Categoria Psihiatrie.

Ce dai din tine?

Scoti monezi murdare,

Cu schimburi si

Schimbari

Voalate in dubiu.

Ametit si multumit

De oboseala cronica

La subsol de idei.

Si mai ai ce sa dai?

N-ai avut niciodata.

Unul Singur le are pe toate.

Asadar stau in spatele cortinei si ma intreb, oare cum se va termina rolul asta? Oare cat va mai dura? Pentru ca atunci cand voi intra pe scena iar, cei ce privesc vor dori sa vada iar sentimente... Sa le simta, sa le auda... durere, iubire, ura, gelozie, egoism... vor aplauda la fiecare intensificare a jocului facut de actorul din fata lor, vor dori tot mai multe lacrimi, zambete, strigate, nervi... Iar daca imi joc rolul bine, ei vor simti doar bucurie...

In curad voi intra iar... insa acum stau in spatele cortinei, obosit, gandindu-ma la tot rolul pe care l-am jucat pana acum... Nu simt nimic, nu ma gandesc la nimic, nu zic nimic... Intr-o zi, nu voi mai fi un simplu actor...