Aşa că atunci când întâlneşti, ca mine aseară, o elefănţică frustrată şi mulată care strâmbă din nas la orice spui şi care simulează profesionalismul atât de prost încât îţi vine nonstop să-ţi baţi joc de ea, cum să nu te apuce depresia? Ajungem la clădirea unde în ianuarie se va afla garsoniera minune de 45.000 de euro. Un cămin de nefamilişti într-o zonă industrială de pe lângă Obor, cu adolescenţi beţi în faţa scării. "Păi şi aceşti oameni vor fi daţi afară?" "Nu ştiu, dar eu aşa cred." Hmmm... Păi şi cine ştie? Constructorul. Păi şi mă văd cu constructorii, atunci? Păi dacă vă hotărâţi, da. Ce să mă hotărăsc??? Am nevoie de mai multe informaţii, atâta tot... Păi da... Semnăm contractul de vizionare. Whatever. Oricum nu cumpăr aşa ceva, mi se pare prea dubios totul.

Când mă uit pe lista mansardelor care se vor construi deasupra căminului de nefamilişti transformat peste noapte într-un proiect rezidenţial de lux (doar în Bucureşti se poate aşa ceva, cred eu)... Ce-mi dau seama? Că e vorba despre această firmă: A Con. O întreb pe tanti elefănţica, foarte ofuscată că citim atât de atent contractul ei de doi bani - această firmă la care vreţi să mă duceţi ca să aflu mai multe detalii... Este cumva vorba despre... A Con? Derută totală. Da. Semnaţi aici, vă rog.

Păi... Eu am vorbit deja cu aceşti oameni - le-am găsit numărul pe net. Dumneavoastră de fapt de ce vă luaţi comision?

Aş putea să povestesc pe îndelete, dar, sincer, elefănţica nu merită efortul. Dar ce am observat este că din 2002, când am avut ultima dată de a face cu acest soi de oameni, şi până acum breasla agenţilor imobiliari nu numai că nu s-a curăţat, ci a devenit şi mai neprofesionistă, şi mai ciupitoare. Aşa că, fraţilor, vă recomand cu căldură să-i boicotăm în masă şi să nu le semnăm contractele alea care put a imoralitate... Şi vizitaţi mai des Magazinul de case, Case şi maşini şi celelalte siteuri care încearcă să elimine necesitatea şmenarilor care încearcă să-şi justifice inutilitatea prin acte.

-arhitectura moderna
-3 benzi pe sens
- tramvaiul trece prin mijloc, neincurcand traficul

Pompierii au răspuns prompt la apel, dar le-a luat mult timp să ajungă la locul incendiului cu autospecialele, din cauza maşinilor parcate pe străduţele înguste ce duc spre fabrică. Între timp, focul s-a extins rapid, alimentat de interiorul din lemn al clădirii.

Nu mai puţin de 80 de pompieri s-au luptat cu focul timp de trei ore. Poliţia, dar şi Ministerul Culturii au declanşat anchete pentru a lămuri cum a pornit focul. Reprezentanţii Ministerului Culturii au afirmat că incendiul a distrus doar o clădire secundară din complexul Moara lui Assan. Potrivit acestora, partea cea mai valoroasă nu a ars.

Pompierii spun că este posibil ca incendiul să fi izbucnit de la un foc aprins de oamenii străzi ce se mai adăposteau în clădirea părăsită sau de la hoţii de fier vechi.

Atât martorii cât şi specialiştii din Ministerul Culturii au lansat teoria conform căreia focul a fost pus intenţionat. Fosta fabrică de pâine este situată într-o zonă extrem de atractivă pentru investitorii de pe piaţa imobiliară. Proprietarii ei s-au abţinut de la orice comentariu.

Conform legii nici un monument istoric nu poate fi dărâmat. Dacă un proprietar ar vrea să transforme o astfel de clădire este obligat să îi păstreze măcar faţada.

Pe de alta parte cei care stau în zonă spun că de ani de zile clădirea s-a transformat într-un adăpost pentru oamenii străzii care au lăsat în urma lor munţi de gunoaie din cauza cărora i-au invadat şobolanii.
***************************
Construcţia Morii Assan a fost realizată în anul 1853, pe un teren cumpărat de Gheorghe (George) Assan de la Epitropia Ghica, proprietatea extinzându-se apoi prin achiziţionarea de terenuri de la locuitorii din jur. Moara a fost ridicată într-o perioadă când în Bucureşti nu exista nici măcar o singură fabrică de cărămida. Ca fapt divers, prima fabrică de cărămidă s-a înfiinţat abia în anul 1855 de către serdarul Ioan Filipescu, undeva în zona Elefterie. Utilajele pentru moară au fost aduse de la Viena, de la firma „Siegel”, transportul acestora pe Dunăre şi apoi pe distanţa Giurgiu-Bucureşti durând aproape o lună de zile. În anul 1865, George Assan se desparte de asociatul său şi rămane singurul propietar al fabricii. După moartea lui, în 1866, conducerea întreprinderii a rămas soţiei sale, Alexandrina, care o lasă apoi în anul 1884 celor doi fii, Basile şi Gheorghe, care îşi făcusera studiile în străinatate. În 1894 a fost înfiinţată de către aceştia o nouă secţie de lacuri şi culori, iar moara măcina la acea dată 7 vagoane de grâu în 24 de ore. În 1895 existau în Bucureşti încă nouă mori cu aburi afară de moara Assan.

Construcţia propriu-zisă a fost realizată folosind constructori şi meşteri nemţi. La data respectivă, construcţia unui cos al fabricii a fost oprită când atinsese înalţimea de 10 metri, fiind considerată prea mare. După plata unor compensaţii către primărie, coşul a fost ridicat până la înălţimea proiectată de 26 de metri. În registrele comerciale, Moara lui Assan era înregistrată ca «Societatea Anonimă „Fabricile Assan”» pentru industria şi comerţul făinii, uleiurilor vegetale, lacurilor, culorilor şi altor produse similare". De-a lungul timpului, moara cu abur de la Obor a fost botezată de locuitorii Bucureştiului sub diverse forme: Moara lui Assan, Moara cu valţuri, Moara de foc sau Vaporul lui Assan. În anul 1903 a fost sărbătorită o jumatate de secol de la înfiinţare şi cu acest prilej s-au mai adăugat câteva construcţii, iar la clădirea principală în vârful turnului s-a pus un ceas mare, având dedesubt, în cifre de bronz, mari şi vizibile de departe, anii 1853 - 1903. Ceasul lui Assan, care funcţiona foarte exact, a fost zeci de ani măsurătorul timpului pentru toţi oamenii din cartierul Obor-Colentina. În 1903 se construieşte un nou siloz de grâne, care a fost la acea dată cea mai înaltă clădire din Bucureşti - 41 metri înalţime, 28 de silozuri (magazii) şi două etaje sub ele având capacitatea de înmagazinare de 700 vagoane. Materialul folosit a fost lemnul (pentru conservarea grânelor) izolat într-un ambalaj de beton la fund şi zidarie pe laturi (pereţi din scânduri de la Sinaia şi Azuga, puse pe lat şi bătute în cuie - 50 de vagoane de scânduri şi un vagon de cuie), iar acoperişul era de fier.
După 1903, moara Assan a fost dotată cu energie electrică, având uzină proprie, iar în luna iunie 1930 a fost transformată în Societate Anonimă pe acţiuni sub denumirea „Fabricele Assan”, care cuprindeau patru industrii diferite: măcinarea cerealelor, uleiuri vegetale, lacuri şi culori, săpunuri şi chit. Înainte ca moara să fie transformată in societate anonimă, fraţii Assan aveau 33 de lucrători iar în ianuarie 1946, după război, fabrica avea 400 de funcţionari şi lucrători. Fabrica a fost permanent adusă la zi cu cele mai noi utilaje şi tehnologii, fraţii Assan fiind interesatţi de tot ceea ce e mai nou şi mai bun în domeniul industrial, făcând numeroase călătorii în toata lumea în acest scop.

* Citeste si MOARA LUI ASSAN-Wikipedia:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Moara_lui_Assan
* Vezi si articolele:
^ Romulus Cristea - „Moara lui Assan, demolata ilegal” , articol apărut în „România liberă” din 17 august 2006
^ Romulus Cristea- „Monumente istorice luate in lama buldozerelor” , articol apărut în ziarul „România liberă” din 17 august 2006
^ Romulus Cristea - „Dispare patrimoniul industrial” , articol apărut în ziarul „România liberă” din 18 septembrie 2006

Foto: Romulus Cristea

Ieri dupa ce am citit postul Lexei de acum ceva vreme (poate se hotaraste sa scrie si ea mai des), in gand cu decizia lui Catalin, de cu o seara inainte, de a merge pe jos acasa, am hotarat ca ar fi bine sa merg si eu pe jos acasa. De la Universitate pana la Stadion Olimpia (Vitan).

I-am spus lui Mihai ca merg acasa, mi-am luat rucsacul, mi-am pus castile in urechi si am luat-o spre casa.

Cald, lume multa, masini multe, fete triste sau zambitoare, copii, catei...

Trecand prin pasaj pe la Universitate (care in perioada asta arata groaznic din cauza renovarilor care se fac acolo), am vazut o tanara domnisoara la vreo 18-19 anisori, care oprise un domn carunt :"Domnu' nu va suparati, nu-mi dati si mie 10 mii ca sa imi iau o cartela de metrou?". Mi-am adus aminte atunci de o vizita de-a mea in Bucuresti, cand venisem cu microbuzul, care opreste la Gara de Est. Nu cunosteam deloc Bucurestiul pe vremea aia, ceea ce stiam era ca trebuie sa iau masina 69 pana la liceul "Iulia Hasdeu", numia ca nu stiam unde e statia masinii. In incercarea de a afla unde este aceasta minunata statie am oprit un domn, care era cu insotit de copilul lui in carucior :"Buna ziua, nu va suparati...", la care domnul ma intrerupe :"Nu am bani!". Va dati seama ca am fost consternata de situatie si ca nu l-am mai intrebat nimic. Atunci nu am inteles ce l-a facut pe domnul respectiv sa creada ca aveam sa ii cer bani, ulterior viata din Bucuresti m-a luminat.

Mai jos de Magazinul Cocor, m-am oprit si mi-am luat floricele, 55 la numar, de la o babuta care se temea ca vine politia si ii da amenda pentru ca isi "desface" marfa in strada, fara autorizatie...

Cu floricelele frumos mirositoare in mana, cu castile in urechi, mai mult dansand decat mergand, mi-am continuat drumul prin fata magazinului Unirea. 

Super aglomerat, lume grabita, cersetori, persoane care asteptau. Am trecut indiferenta peste aceasta zona hiperaglomerata, iar in fata la Raiffeisen am vazut 3 indieni care isi vindeau muzica in strada, fara teama ca ar putea veni politia (poate aveau autorizatie :) ). Am stat pret de un minut acolo, era lume care se pozau cu ei, care le radea. Nimic interesant, mergem mai departe.

Am traversat strada, ca sa merg pe langa Dambovita. M-am oprit in mijlocul strazii sa arunc o privire spre Casa Poporului si am continuat drumul.

Mergand pe marinea Dambovitei, am vazut elevi de clasa a XII a iesiti in grup la o barfa, doamne in varsta la plimbare, un nene pescuind, am sarit sotron :D, o doamna la plimbare cu catelul...

Pana acum nimic demn de apreciat : aglmeratie, oameni nebuni, grabiti, superficiali...

Dat fiind faptul ca incepuse sa ploua de la Traian m-am urcat in 123 : aglomeratie, caldura, miros de transpiratie...Mi-am bagat nasul in floricelele mele (intre timp vazusem ca erau si putin cam ofilite) si am continuat sa ma bucur de muzica mea, uitandu-ma pe geam. Un domn la costum cu mers a la Mr. Bean, se intrecea cu masina razand :) Foarte simpatica aparitia domnului. Am zambit gandindu-ma la fericirea lui nebuna :)

Am coborat din masina la destinatie, mirosea a ploaie am traversat strada in ritmuri de dans, m-am oprit si mi-am luat tigari.

In lift m-am inprietenit cu vecinul de la etajul IV si cu strumful lui, o fetita de 7-8 anisori cu niste ochi mari, negri, foarte frumoasa.

Pisica mea a inceput sa miaune imediat cum am coborat din lift.

Ideea postului?

Bucurestiul este un oras frumos, ca toate celelalte, dar trebuie sa stim sa il privim.

Este aglomerat? Stam mult cu masina in trafic? Nici o problema : mergem pe jos, mult mai sanatos si pentru noi si pentru mediu :).

Daca mergi pe jos nu o sa te mai lovesti de aglomeratia insuportabila din masini si metrou, nu o sa mai dai peste oamenii nervosi.

Sunt constienta ca uneori e absolut nevoie de masina, asta daca stai in afara Bucurestiului, dar in interiorul orasului, masina mi se pare chiar un moft, nu o necesitate.

Nu am fost eu prea convingatoare in a-mi impune punctul de vedere, dar :) sa speram ca va veni cineva care imi va impartasi gandurile :D

Sa auzim de bine :)

 P.S. Promit sa revin si cu poze in viitorul apropiat :D
 

[No or bad signal]

Luna menganggap kesempatan di Stadion Gelora Bung Karno (Selasa 22/4) tersebut sebagai hal langka dan sulit terulang ladi. "Pastinya saya sangat bangga bisa menjadi salah satu runner kirab obor ini", kata cewek yang sempat digosipkan dekat dengan Ariel Peterpan itu.

Tapi, selain bangga Luna juga kesal. Sebelum menerima api dari pelari terdahulu, ia dikerubuti beberapa orang yang ingin melihatnya dari dekat. Petugas keamanan pun turun tangan. Beres? Begitulah, meski sang petugas pun bergantian minta foto bareng. Ya, resiko jadi cewek cakep.

Info lengkap baca di sini

Sore tadi (21/4), di gerbong KRL Ekspress Sudirman menuju Serpong, semua perempuan di gerbong yang aku naikin tidak ada yang berdiri, semuanya mendapat tempat duduk. Himbauan pihak PJKA (ato PJKRL ya..) agar para perempuan diberikan keistimewaan untuk bisa mendapatkan tempat duduk disambut positif para penumpang. Suatu hak istimewa pada hari Kartini telah diberikan, yang menurutku sih malah berlawanan dengan semangat emansipasi. :)

Di dalam KRL aku membaca harian sore Sinar Harapan dan pada halaman dalam terdapat sebuah artikel, besarnya seperempat halaman berwarna, yang menghimbau dan mengingatkan kita bahwa "kita wajib" untuk menjaga nyala Api Obor Olimpiade yang akan di arak di Indonesia. Kata-kata "wajib" di ulang-ulang dan masih dibumbui alasan kenapa Api Obor Olimpiade itu wajib dijaga. Tidak ada nama orang yang bertanggung jawab atas himbauan tersebut, entah pihak panitia di Jakarta ato Panitia Olimpiade Beijing 2008, cuma ada lambang kecil Olimpiade Beijing 2008 di kanan atas artikel.

Suatu kejadian penembakan yang berada jauh di daerah pegunungan Himalaya sana ternyata berakibat pada kewajiban penduduk Jakarta untuk menjaga nyala api dan akan menyebabkan kemacetan kendaraan di jalanan Jakarta pada Selasa sore (21/04) ini. Dalam kisah perangkap tikus, diceritakan bahwa suatu kejadian yang tidak berhubungan dengan kita secara langsung mungkin saja tiba-tiba akan menjadi persoalan kita. Dalam contoh ekstrim bisa dijelaskan tentang kepakan sayap kupu-kupu di hutan belantara Brazil yang menghasilkan tornado di Texas beberapa bulan kemudian, ato lebih dikenal dengan Butterfly Effect (Efek Kupu-kupu).

Butterfly Effect (Efek Kupu-kupu) ditemukan oleh Profesor Edward Norton Lorenz. Lorenz adalah seorang meteoroligist yang meneliti masalah prakiraan cuaca. Lorenz mengoperasikan 12 persamaan diferensial non-linear dengan komputer untuk melihat perilaku cuaca. Dalam melihat deret tertentu dari hasil perhitungan pada awalnya dia mencetak hasil perhitungannya di atas sehelai kertas dengan format enam angka di belakang koma. Kemudian untuk menghemat waktu, ia mengambil satu bilangan dari hasil print-out kemudian memasukan kondisi awal (initial condition) ke dalam persamaan dengan hanya menggunakan tiga digit dibelakang koma.  Ia pikir, dengan memasukan tiga digit, hasil yang diperolehnya takkan jauh berbeda, namun ia salah. Dari hasil iterasi, perbedaan digit keempat dan seterusnya menghasilkan percabangan-percabangan yang meberikan hasil yang sangat berbeda dengan perhitungan sebelumnya. Hanya sedikit perubahan pada kondisi awal, dapat mengubah secara drastis kelakuan sistem pada jangka panjang. Jika suatu sistem dimulai dengan kondisi awal dua maka hasil akhir dari sistem yang sama akan jauh berbeda jika dimulai dengan 2,000001 di mana 0,000001 sangat kecil sekali dan wajar untuk diabaikan. Hal ini menunjukan bagaimana kondisi awal sangat berpengaruh pada hasil akhir.  Fenomena ini, akhirnya melahirkan teori chaos.

Teori Chaos adalah teori yang berkenaan dengan sistem yang tidak teratur seperti awan, pohon, garis pantai, ombak dll : random, tidak teratur dan anarkis. Namun bila dilakukan pembagian (fraksi) atas bagian-bagian yang kecil, maka sistem yang besar yang tidak teratur ini didapati sebagai pengulangan dari bagian-bagian yang teratur. Secara statistik: Chaos adalah kelakuan stokastik dari sistem yang deterministik. Sistem yang deterministik (sederhana, satu solusi) bila ditumpuk-tumpuk akan menjadi sistem yang stokastik (rumit, solusi banyak). Sebagaimana teori-teori matematika lainnya, teori chaos juga mencari pola, dalam hal ini mencari pola dari data acak.

Pertama kali aku mendengar teori Chaos adalah ketika membaca novel Michael Chrichton yang berjudul Jurassic Park. Di situ disebutkan bahwa manusia tidak akan dapat mengendalikan segala sesuatunya. Bahwa kestabilan suatu sistem mempunyai potensi untuk menimbulkan kekacauan. Pengarang novel ini nampaknya begitu terobsesi pada teori ini sehingga pada beberapa novelnya kemudian masih juga mengangkat teori ini. Jujur aku juga terobsesi, terlebih lagi bila dihubungkan dengan sikap manusia yang demikian komplek kok bisa tidak terjadi kekacauan yang mengarah ke perang ato bagaimana dengan keadaan alam yang penuh bencana tetapi bumi masih tetap utuh seperti ini. Harusnya dengan kekacauan yang ada dunia sudah kiamat, bukan begitu ?!

Kembali ke laptop.. eh ke Api Obor Olimpiade tadi. Tidak dapat dipungkiri bahwa himbauan dan artikel kewajiban di atas berkaitan dengan telah adanya gangguan sepanjang perjalanan Api Obor Olimpiade Beijing 2008 di Eropa dan Amerika Serikat dari para pemprotes atas sikap penguasa China di Tibet dan rekor hak asasi manusia mereka. China dan Tibet berantem dan kita kena getah wajib menjaga nyala Api Obor Perdamaian, api yang diharapkan dapat "spread the ideas of peace, friendship and harmony" (Jiang Xiaoyu, BOCOG - Beijing Organizing Committee for the 2008 Games). Jadi sudah boleh kah kita tidak peduli pada kejadian di Tibet jika akhirnya kita ternyata kena imbas dalam pelaksanaan pawai Api Obor Olimpiade Beijing 2008 ?

Dengan kata lain, tindakan dan perhatian kita sekecil apa pun akan berakibat kejadian besar di dunia. Nah, para pemirsa pembaca yang berbahagia. Hari ini kita telah diingatkan dengan perjuangan seorang Kartini, hanya dengan menulis surat, suatu tindakan kecil interaksi personal, namun mampu membuat perubahan besar bagi perempuan-perempuan Indonesia. Berikan perhatian kecil pada Tibet, pada Api Olimpiade, pada perempuan di kereta, pada orang di sekitar kita, dan kita akan menciptakan topan. We will make a typhoon ! (musik You Raise Me Up, sebagai soundtrack mengalir pelan.  halah .. :D )

it has been said that something as small as the flutter of a butterfly's wing can ultimately cause a typhoon halfway around the world .. [chaos theory]

In memoriam Profesor Edward Norton Lorenz, 23 Mei 1917 – 16 April 2008.

Menurut Dahlan Iskan, Kedatangan api olimpiade di setiap negara ternyata disiarkan secara nasional di Tiongkok berjam-jam lamanya. Bahkan, dua hari sebelum kedatangan api itu di suatu tempat, televisi Olimpiade Tiongkok (dulu CCTV 5) sudah menyiarkan persiapan-persiapan yang dilakukan negara yang akan disinggahi.

Ini tentu kesempatan besar bagi sebuah negara untuk promosi gratis besar-besaran di Tiongkok. Siaran TV Olimpiade Beijing di waktu pagi adalah acara yang paling disimak di sana. Maklum, berita politik di sebuah negara dengan sistem politik sosialis tidak akan menarik perhatian luas. Acara-acara menarik lainnya, umumnya seperti American Idol dengan segala variasinya, baru disiarkan malam hari.

Maka siaran Olimpiade Beijing dalam bahasa Mandarin itu merupakan kesempatan luar biasa untuk negara seperti Indonesia bila ingin mendapatkan liputan yang luas di Tiongkok. Tentu negara seperti Amerika dan Eropa tidak seberapa memerlukan Tiongkok. Namun, negara yang baru saja terkena krisis seperti Indonesia sangat memerlukan kemajuan Tiongkok untuk kepentingan Indonesia. Setidaknya di bidang pariwisata.

Karena pemerintah lagi menggalakkan Visit Indonesia 2008, kedatangan api olimpiade ini, kalau bisa dimanfaatkan secara baik, akan menjadi acara yang paling menarik sepanjang tahun.

Juga akan menjadi program paling berhasil dibanding program-program visit Indonesia Year 2008 lainnya.

Sayangnya, penanggung jawab kedatangan api olimpiade bukan kementerian pariwisata, melainkan kementerian olahraga. Maka, saya ragu kalau momentum ini bisa dimanfaatkan secara maksimal untuk kepentingan Indonesia sendiri. Tapi, karena atasan kedua menteri itu sama, apa salahnya kalau diadakan koordinasi yang intens agar momentum itu bisa sepenuhnya dimanfaatkan untuk kepentingan nasional.

Memang akan muncul kepentingan kelompok yang bisa saja mengalahkan kepentingan nasional. Misalnya, kelompok Menpora yang bisa saja memanfaatkan untuk pemuasan ego sektoralnya. Ada pula kelompok anti-Tiongkok yang akan memanfaatkannya dengan cara menunggangi masalah Tibet.

Tapi, kepentingan nasional mestinya masih yang paling penting. Karena di sekitar tanggal itu saya masih akan di Tiongkok, saya akan melihat dan mengevaluasi apakah kedatangan api olimpiade di Jakarta nanti menimbulkan citra yang baik bagi Indonesia di mata rakyat Tiongkok atau tidak. Kalau saja kedatangan api itu bisa menimbulkan citra aman, meriah, menarik, dan berbeda dengan di negara-negara lain, siapa tahu target kedatangan wisatawan asing ke Indonesia dengan mudah bisa didapat.

Saya melihat liputan kedatangan api olimpiade kini sangat emosional, dan jam tayangnya lama sekali, dan diulang-ulang, dan banyak variasinya. Kapan lagi Indonesia bisa masuk TV di luar negeri begitu panjang dengan citra yang baik. Bukan lagi masuk TV kalau ada tsunami, gempa bumi, meledaknya bom teroris, atau pembunuhan antarkelompok agama. Kinilah saatnya Indonesia mendapatkan panggung internasional yang besar sekali: Inilah Indonesia. Negara yang ketika api itu datang ke Jakarta masyarakatnya tampak sangat aman, ramah, penuh keceriaan, dan kreatif dalam membuat acara serta alamnya yang indah.

Saya khawatir jangan-jangan yang muncul di TV kelak hanya wajah menteri yang biasanya sangat formal itu, atau demo-demo kelompok kepentingan atau citra Jakarta yang banjir dan tidak tertib. Di Beijing, saya sungguh harap-harap cemas citra apa yang akan muncul di siaran televisi kelak.

Di antara acara kedatangan api olimpiade di sebuah negara, yang paling menarik adalah ketika api itu datang di Afrika Selatan yang disiarkan Senin pagi kemarin, hampir satu jam. Atraksinya sangat menarik. Namun, karena Afrika Selatan amat jauh dari Tiongkok, rasanya tidak secara otomatis orang Tiongkok ingin berwisata ke sana. Ini berbeda dengan posisi Indonesia yang amat dekat dan alam serta budayanya yang sangat menarik. Kekurangan kita selama ini, seperti banyak dikeluhkan orang, adalah promosi! Sekarang ada kesempatan promosi yang luar biasa besarnya.

Saya sungguh ingin tahu, sudah mulai cerdas atau belum pemerintah kita memanfaatkan momentum seperti ini. Kita semua akan jadi saksinya.

Dahlan nampaknya berharap-harap cemas soal persiapan Indonesia dalam memanfaatkan moment yang jarang terjadi ini.

Protes di London itu menjadi terbesar sejak aksi yang digelar dua pekan lalu di Yunani. Pihak penyelenggara rupanya di buat ketar-ketir dengan aksi para demonstran. Tak ingin terjadi hal-hal yang tidak diinginkan, pihak penyelenggara memutuskan mengerahkan pihak keamanan sebanyak 2000 polisi untuk menjaga obor.

Seperti diberitakan Associated Press, pihak kepolisian London rupanya telah menangkap 37 orang karena melakukan perusakan fasilitas publik di London. Selama rute obor para demonstran meneriakkan ?Bebaskan Tibet', ?Hentikan Pembunuhan di Tibet', ?China, bicara kepada Dalai Lama' dan beberapa plakad yang menggambarkan tragedi di Darfur.

"Mereka meneriakkan keharmonisan dalam perjalanan obor, namun mereka menembaki dan membunuh protes damai rakyat Tibet," ujar Matt Whitticase, juru bicara kelompok Kampanya Tibet Bebas yang berbasis di London.

Rangakaian penyambutan Obor Olimpiade di London itu di bawa arak oleh para atlet dari Inggris seperti mantan petenis Tim Henman, Denise Lewis dan Steve Redgrave. Dalam prosesi penyambutan obor di Inggris itu juga dihadiri Perdana Menteri Inggris Gordon Brown.

Demonstrator yang jumlahnya terus bertambah juga terjadi saat duta besar China di Inggris Fu Ying mengangkat obor Olimpiade. Sekitar 100 demonstran juga memusatkan aksi protes mereka di dekat Katedral St. Paul.

Kejadian unik juga terjadi saat para demonstran memperagakan parade obor antara Trafalgar Square ke jam besar Big Ben. Polisi langsung bereaksi dengan lansung menjaga rombongan yang dikira memang benar rombongan pembawa obor.

Berikut gambar/foto

si daca totusi aveti treaba pe aici si vreti sa ajungeti cu metroul...luati'o pe jos ;)
statia obor e inchisa pentru 2 luni...shi cand ai nostri zic 2 luni...ar fi cazul sa ne rugam sa termine anu' asta!

click pe poze pentru a le mari...

ps: la cate blesteme isi ia videanu ma tem ca va avea soarta lu' pilif...si vom auzi intr'o dimineata ca a facut infarct si a...Doamne fereste...

Apucaturile dictatoriale ale demolatorului Pietei Obor, au iesit iarasi la iveala. Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu a inaugurat duminica, pasajul pietonal Obor. De asemenea, primarul Ontanu a declara: „După ce ne dă Comisia de circulaţie avizul vom desfiinţa trecerile de pietoni de la suprafaţă". Din aceasta declaratie, rezulta clar ca in acest moment, trecerile de pietoni NU AU FOST DESFIINTATE! Cu toate acestea, in total dispret fata de lege si cetateni, primarul Ontanu a trimis echipaje ale politiei comunitare care sa forteze oamenii sa circule prin pasajul subteran, de care e el asa de mandru! Lasand la o parte faptul ca motivul invocat de primar pentru desfiintarea trecerilor de pietoni (fluidizarea traficului) este fara temei, raman deschise mai multe probleme.

Azi tata a avut de rezolvat niste treburi prin oras si, ca sa nu stau acasa de una singura, am decis sa merg cu el in ideea ca macar mai vad orasul. Am mers cu metroul pana la statia Tineretului. Acolo nimic deosebit de vazut. Dupa ce tata a terminat acolo treaba a trebuit sa mergem sa-si ia atestatul de la un curs pe care l-a facut despre proiectarea si instalarea sistemelor de supraveghere a incendiilor. Cum trebuia sa ajungem pe la nu stiu ce sediu al Pompierilor de la Gara Obor, am coborat din metrou la Universitate si de acolo am mers cu 85-ul. In troleibuz lume multa, gri, inchesuita si cu multe bagaje - pentru ca majoritatea mergeau la gara -  si un miros infernal… Uitasem mirosul neplacut, specific unei anumite categorii de calatori cu RATB-ul… M-am uitat la tata semnificativ, stramband din nas; tata a dat din umeri neputincios si mi-a spus: „Asta e”. Da, asta e… un alt motiv dintre sutele care ma fac sa ma simt mai bine, mai om, mai in mediu normal cu 800 de km mai  la vest… Acolo nu mi se intoarce stomacul pe dos cand ma sui in mijloacele de transport in comun. Cu gandul ca eu, spre deosebire de ai mei, nu sunt condamnata sa ma resemnez cu acest „Asta e” decat timp de o saptamana, am acceptat aceata incomoditate de moment.

85-ul trece pe langa Foisorul de Foc, apoi ajunge la liceul Iulia Hasdeu unde am facut clasele V-VIII. Liceul e si el frumos si reinnoit… si din troleibuz imi intind gatul sa vad geamurile de la clasa mea. Ma napadesc amintirile si un nou val de nostalgie: in 85 ne urcam cand chiuleam de la ore si mergeam la cinema sau sa hoinarim prin Cismigiu; statia unde ne suiam era in fata Liceului Maghiar, insa de acolo nu prea venea nimeni sa chiuleasca cu noi. Uneori aveau baietii meciuri cu baietii de la „maghiar” care aveau curtea liceului practic peste gard, iar vara mancam impreuna dudele din pomii aflati langa zidul care ne despartea curtile. Un singur incident in toti acesti ani: la un moment dat o minge de-a noastra a zburat gardul si, in ciuda repetatelor cereri si amenintari nu am primit-o inapoi, cel putin asa suna relatarea alor mei. Unul dintre colegii mei, prieten bun de altfel, s-a plans dirigintelui ca tampitii de „bozgori” ne-au luat mingea si nu vor sa ne-o dea inapoi. S-a facut brusc liniste si toata clasa s-a intors spre mine socata si asteptand cine stie ce reactie din partea mea, al carui tata fusese vezi doamne jignit prin extrapolare… V. nu mai stia cum sa-si ceara scuze, insa l-am linistit si pe el si pe diriginte ca nu e sfarsitul lumii, nu ma simt discriminata, ranita in orgoliu sau mai stiu eu ce se asteptau ei sa simt, asa ca sa termine cu circul ca nu ma afecteaza treaba asta. In plus, daca nu vor sa ne dea mingea inapoi chiar ca sunt tampitiJ Nici pana in ziua de azi nu stiu daca am recuperat sau nu mingea de la bozgoriJ

In final ajungem la Gara Obor pe care, desi nu e departe de unde locuim, nu am vazut-o niciodata pana acum. Asa ca scot repede aparatul si ii fac o poza. Ajungem la sediul de Pompieri. Fiind obiectiv militar, dupa ce intram intr-o curte ingusta la poarta suntem opriti, tatalui meu i se cere buletinul si este intrebat de catre ofiterul de paza de scopul vizitei. Tata ii spune ca a venit sa-si ridice un atestat. Ofiterul ne roaga sa astemptam putin pana suna „sus” sa ne anunte. Peste nici un minut la al doilea etaj al cladirii se deschide un geam, o doamna scoate capul si strigand tare ca sa o auzim ne intreaba de ce am venit. Tata strigand si el spune ca a venit sa-si ridice un atestat. Doamna nu aude, asa ca tata striga si mai tare din toti plamanii. Vine urmatoarea interbare: ati venit pentru Ilfov? Ne uitam cu tata nedumeriti unul la altul, nu intelegem intrebarea. Tata risca un „da” strigat tot asa tare. Eu insa ma gandesc ca firma tatalui meu pentru care am venit sa luam atestatul este la Oradea, asa ca poate trebuia sa strigam „Nu: Bihor” in loc de „Da: Ilfov”. Il trag repede pe tata de maneca si ii spun sa se corecteze. Tata se excuta, la care doamna ia aer in piept si ne informeasza urland ca asta inseamna ca am venit la „Centru” si nu la ilfov, dupa care ne intreaba ce documente avem la noi. Mie nu-mi vine sa cred ca in felul acesta vom rezolva treaba… Scena „tipica” de birocratie in Romania???  Tata se satura si el sa tot strige cu gatul rasucit in sus , asa ca face un ultim efort al corzilor vocale si o roaga pe doamna sa vina jos. In final am fost indrumati in capatul curtii, acolo invitati intr-o sala unde in mod foarte civilizat si foarte repede am primit atestatul, am semnat si am plecat. Mare diferenta intre cele doua cladiri: la „Centru” sunt birocrati mai deschisi la minte decat la Ilfov… cam asta e concluzia pe care am tras-o.

Inapoi mergem tot cu 85-ul, insa coboram la Mosilor si o luam frumos pe jos. Cu tata ne amuzam numarand bacile – asa am ajuns la numarul final de 24 pe distanta Mosilor  (intersectia cu Carol I) -Obor. Ne oprim la Georgy’s sa cumparam savarineJ Am si eu nostalgiile mele culinare; cand sunt in Romania incerc pe cat posibil sa mananc ce-mi placea mie in copilarie si ce nu gasesc in Ungaria. Si daca tot am eram la o cofetarie am cumparat si niste baclavale, insa acestea nu arata si parca nici la gust nu sunt asa cum le stiam eu in copilarie, insa oricum sunt numai bune pentru un nou episod de „asa ceva nu mananc la Budapesta”.

In apropiere de Bucur am luat-o pe mica straduta care duce spre Scoala Generala 50 (are acum si un nume, dar nu l-am retinut) – alt drum pe care l-am facut de nenumarate ori… Scoala nu pare schimbata, i-am facut o poza…

Ajunsi in fata la Bucur am vazut un chiosc pe care scria „kurtoskalacs” (corect: kürtős kalács - ) iata o mica raza de speranta: daca aici se vinde kürtős kalács, atunci de ce nu am avea merdenele la Budapesta?!:-)

Dupa amiaza m-am intalnit cu I. la pizzeria Dominium, un local destul de placut si probabil foarte nou, deoarece nu-l tin minte. I e neschimbata, la fel de haioasa si zgubilitica cum o stiam din liceu si vorbeste la fel de tare si gesticuleaza la fel de mult. Cum am aparatul la mine ii arat poze cu familia mea din Ungaria, poze de la birou cu colegii de acolo… Ne povestim repede si in dezordine, intr-o incercare disperata de a ne aduce la curent in 2 ore cu ultimii doi ani din viata fiecareia. I. nu este o mare fanatica a scrisului de e-mailuri si mesaje pe messenger, asa ca nu stiu nimic despre ea decat atunci cand ne intalnim la intoarcerile mele sporadice in Bucuresti. Din fericire I. merge des in Austria, si de multe ori ia avionul din Budapesta, asa ca sper sa ne mai vedem si dincolo de granita, chiar daca eu  nu voi mai veni pe aici asa de des. I. a fost avocata timp de cinci ani, insa acum imi expune pe scurt situatia imsuportabila din justitie si hotararea ei de a se reatrage si a se apuca de altceva. Se schimba vremurile…

Ajunsa acasa in holul lung al blocului din care se deschid 6 scari, scot iar apartul si fac poze cu holul - loc si el de multe evenimente si amintiri: e locul unde am invatat sa ma dau pe rotile, unde ne sarutam in adolescenta ascunsi dupa cate un stalp, unde ne fugaream cu rpietenii "de bloc" spre disperarea adminsitratorului...