oana « WordPress.com Tag Feed

Viata la Mall

Pepe — Sun, 06 Jul 2008 20:40:09 +0000

Am fost astăzi la "Mall". Mint, de fapt am fost la Lunca Sprie la ceva baraj, la grătare. Fain locul aşa dacă îl priveşti de la departare şi dacă eşti italian/francez/spaniol/german, sau orice alt cetăşean european venit să facă poze "tari" în shmen de România. Sincer nici nu ştiu cum să descriu locul respectiv. Nu mă refer la peisaj, care este super ok, by the way, ci la "fauna" care se învârte în jurul lui. Cât timp am stat cuminţi pe pătură, cu bere, la o mică bârfă, au trecut pe lângă noi: o maşină cu număr de Franţa (de 5 ori, o dată, când mergea înspre locul de campare cu 8 oameni, o dată cand revenea şi tot aşa... cred că au dus tot satul cu maşina aia); un logan break cu 14 oameni (mă rog, exagerat, erau 9 copii deci nu pot sa zic că erau toţi oameni); mii de dacii de-alea vechi cu băieţaşi din ăia periculoşi cu ţigară în gură şi cu maneaua la maxim; un tip cu o bicicletă / motocicletă / scuter / role (nici amu nush în ce categorie să încadrez mopedu')... etc. Un singur lucru aveau toţi în comun: MANEAUA! Faţa de ţăran! Figurile de ţărani!... Bine noa mai multe lucruri în comun.

De aici am făcut analogia cum că satul românesc este ca şi un MALL. Ai aici tot ce găseşti şi într-un MALL: toată lumea se cunoaşte deja, toţi se îmbracă mai aproape la fel, la figuri, au bufetul/barul/abc-ul lor unde fiecare se crede stăpân şi lider, în loc de biliard şi bowling ai ping-pong şi aparate de poker, în loc de piscină cu saună, ai soare şi baltă (depinde de MALL, nu toţi sunt privilegiaţi), în loc de sală de fitness ai muncile câmpului unde mai aduni paie şi fân şi te fibrezi, în loc de cinema ai banca din faţa casei de unde vizionezi cele mai noi "filme" (cu maşini), în loc de club ai CĂMINUL CULTURAL, ... aş putea să continuuuuu, dar deja devine postu' prea lung. În concluzie cel mai mare MALL din România e Bucureşti şi cel mai mare MALL din Europa e România. Dacă eşti din Bucureşti să nu te simţi ofensat, şi în Ardeal sunt Mall-uri, doar că al vostru este cel mai profesionist, iar dacă eşti român: MANELELEEEE!

Am preluat videoclipul de mai jos de la Seby de pe blog:

Acuma seara în campionat pe primul loc Oana - "jinkies ~ ginkizz ~ =))) ahahaha", pe doi Pitic - "nunta somn austria… LUX" - is mai tare ca zorro" şi pe trei Sheff - Super nunta … super sora … mega somn".

..:: Divizia A Dreamfactory la Statusuri ::.. şi..:: Divizia B Euphoria la Statusuri ::..

Clasament Provizoriu | ETAPA 16

Loc	Nume	Puncte	Loc	Nume	Puncte
1	Seby	15	1	Sheff	1
2	Gica	14	2	Alex	-7
3	Nicky	14
4	Pitic	14
5	Timea	12
6	Kuki	12
7	Tuca	11
8	Oana	10
9	Rares	9
10	Jim	8
11	Andreea	6
12	Nina	5
13	Emi	5
14	Nadina	3
15	Emi TM	3
16	Ramona	3
17	George	1
18	Gaby	1

Etapa intermediara, partea 3-a

Pepe — Thu, 03 Jul 2008 11:40:45 +0000

Noa mă simt nevoit dinnou să fac o etapă intermediară pentru Divizia A la Statusuri datorită concurenţei. Shmenu a luat amploare şi lumea îşi pune statusuri. Aşa că şi pe ziua de azi vor fi puncte de două ori.

Pe primul loc Oana - "iiooiixx", pe doi Gica - "online pt pct lu' Pepe" si pe trei Andreea - "runda 4 cumva?".

..:: Divizia A DreamFactory la Statusuri | Clasament provizoriu ::.. ETAPA 10

Loc	Nume	Puncte
1	Gica	13
2	Nicky	9
3	Timea	9
4	Seby	8
5	Rares	8
6	Tuca	6
7	Andreea	6
8	Nina	5
9	Emi	5
10	Pitic	5
11	Jim	5
12	Oana	5
13	Nadina	3
14	Emi TM	3
15	Kuki	2
16	George	1

Liberi :)

ultimasutademetri — Wed, 02 Jul 2008 11:27:30 +0000

Au trecut si cele o suta de zile...

Am savurat fiecare secunda din aceasta calatorie frumoasa. Drumul a fost de vis, am avut si bune, am avut si rele, dar mai multe bune, zicem noi :) Am muncit mult, ne-am implicat cat am putut noi de mult ca sa iasa bine. Ne-am ajutat unii pe altii pentru ca asa e frumos si sanatos, si am scos-o la capat.

Ne-am stresat reciproc, ne-am facut un milion de probleme, am baut cafea cat pentru o viata intreaga si am dormit pe jumatate din doza recomandata :) Am fost irascibili, nervosi, fara chef de nimic, dar ne-am incarcat bateriile unii pentru altii :)

Am citit paragrafe intregi de zeci de ori, am pierdut sensul ideilor, ne-am tocit degetele pe tastaturi in timp ce ne bronzam la lumina feerica de bec :) Unii dintre noi au vrut sa abandoneze calatoria, se stiu ei care sunt:D insa asistenta vecinilor de compartiment a fost mai puternica decat teama de a nu reusi. Si ca tot veni vorba de vecinii de compartiment, am avut langa noi o adevarata echipa.

Am ras in perioada asta cat n-am ras pe tot parcursul facultatii, i-am avut langa noi pe cei mai calzi oameni din cati exista, am invatat multe unii de la altii, ne-am incurajat si ne-am demonstrat inca o data ca daca ai prieteni, poti sa treci peste orice:)

Pe calea asta, va uram la toti o vacanta frumoasa si plina de aventuri. A noastra a si inceput... jumatate din noi merge la Amsterdam la Stranger Film Festival, ca membru junior al juriului, iar cealalta jumatate ajunge intr-un final acasa si se planteaza pe plaja :)

O zi frumoasa sa aveti! Sociologic vorbind.... :)

Va pupa,

Andreea si Oana

PS: Ca sa simtiti mai bine gustul libertatii....

O dimineaţă la Patricia

Gabriela Savitsky — Mon, 30 Jun 2008 11:31:25 +0000

Caius deschise ochii şi-i închise instantaneu la loc, strângând din pleoape. Prin perdeaua movulie cu flori aurii pe care i-o instalase, drăgăstoasă, Marieta, la fereastră, lancea soarelui îi căuta, stăruitoare, ochii.

- Băga-mi-aş cracii în perdeaua ta de fufă! - mormăi Caius. Perdea mov, ca la curve! Aia neagră era mai bună, că nu trebuia spălată aşa des...

Se întoarse cu spatele la fereastră, şi, cu o mână sub cap, iar cu cealaltă desenând pe cearceaful de un bleu îndoielnic, cu nuaţe evidente de gri, îşi proiectă această zi:

- Deci… Mă scol, mă spăl, mă spăl şi pe dinţi? ... de câte zile nu m-am spălat? ... de cinci, de când am prins-o pe vaca aia cu O..., cu domnul plutonier-major Onici - se corectă el, repede -, pot să merg şi azi aşa, că nu mă duc la casting, în puii mei, mă duc la spălat closete... Viaţă de căcat! M-am dus după Marieta până la Satu Mare cu bicicleta, am scos-o-n oraş şi pe ea şi pe zgripţuroaica aia de Directoare, am vegheat-o pe nemernica aia nerecunoscătoare şi la spital, când a păţit şi ea ca Doamna Filomela, a avut o cădere de calciu - înflori el cu privirea visătoare, visând la o Filomelă pe care el ar fi putut s-o iubească cu adevărat, nu ca tembelul ăla ţâfnos de Aristotel. Am suportat ploaia, căldura şi oprobriul public pentru ea şi ea, ca o ... ca o ... nu - ştiu – cum – să-i – zic, m-a înşelat cu domnul plutonier-major Onici... Cine ştie cu cine m-a mai înşelat!... - zise el furios, se ridică brusc, smulse perdeaua de la geam, garnijul îi căzu în cap, se auzi un trosnet sec şi el căzu în nesimţire.

Când se trezi, soarele era deja departe, depăşise colţul blocului. Îşi pipăi cu grijă creştetul capului şi degetele întâlniră o suprafaţă cleioasă. Amintindu-şi ce i se întâmplase, se enervă din nou, se ridică şi, în drum spre baie, îi trase un şut şi lămpii cu abajur roz, pe care tot Marieta o cumpărase de la „patruşuna”, „să se asorteze cu perdeaua”, aşa zisese ea.

- Căca-m-aş în abajurul mă-tii! - zise el, scâncit, străfulgerat de durerea din laba piciorului.

Căută în sertarul de la birou pozele pe care le făcuse împreună cu Marieta. La pizzeria el Kardinale... În parc, sub sălcii. Sub ele, pozele care apăruseră pe internet, înfăţişându-l cu pantalonii în vine, în timp ce un organ al Legii stătea aplecat să vadă dacă nu ascunde ceva în anus.

- Asta-i chiar faină! - zâmbi Caius. Ia să le iau cu mine la Patricia. Să vadă şi prietenii mei dacă eu meritam înşelat, după câte am făcut.

Le făcu pachet, le îndesă într-o pungă de plastic, se îmbrăcă febril, încheindu-şi greşit nasturii de la cămaşă şi încălţându-şi sandalele stânga-n dreptu’ şi dreapta-n stângu’. În fotografia pe care o admirase nostalgic, i se zărea organul genital atârnând cam până la 10 centimetri de genunchi. Deci nu era chiar aşa fătălău cum îl „făceau” ei, acum se ducea, să le dovedească „cu probe”. La ieşire, smulse din cuier o şapcă roşie pe care era inscripţionat cu litere albe „I’m a Big Dick”, şi-o aruncă pe cap, trase uşa după el şi coborî scările val-vârtej. Pe la etajul doi, aproape că-l dărâmă pe nea Stere care, cu două sticle de sifon goale într-o plasă împletită, de rafie, cobora câte o treaptă, ţinându-se de balustradă.

- Mai uşor, tinere, mai uşor! - zise nea Stere, speriat de furtuna ce trecu pe lângă el. Unde te duci aşa grăbit? Că nu pleacă lumea din loc! Tot acolo o afli!...

- Mă duc să dovedesc că sunt bărbat potent! - răcni Caius de pe palierul etajului unu.

- Măi, noi eram mai discreţi când ne duceam la futut! - mormăi nea Stere, zâmbind ca pentru el. Ăştia tineri o fac în văzul lumii... Ce vremuri am ajuns... Doamne, ai milă şi îndurare de robii tăi! Şi de cei buni - şi aici se gândi la el - şi de cei nevrednici - şi aici, îl vizualiză pe vecinul lor de la patru, pe care-l văzuse coana Fevronia la ştiri cu „ruşinea” bălăbănindu-se prin faţa camerei de filmat.

Caius nu-l mai auzi, era deja în tramvai. I se păru că privirile celorlalţi călători îl caută pe furiş şi, când se-ntâlnesc cu ochii lui, alunecă într-o parte, dar nu duse presupunerea până la capăt.

„Poate m-au văzut la televizor... sunt vedetă, cu Marieta mea, fut-o-n gură de proastă!”

Îi venea să scoată pozele din pungă şi să le bage sub ochii fiecărui călător plictisit şi să-l întrebe: „De ce credeţi, domnule (sau doamnă) că m-a înşelat Marieta? Cum se explică? Ce vor femeile, până la urmă? Dumneata ce crezi?” - ar fi întrebat el pe fiecare cetăţean al urbei. Nu-şi termină, însă, gândul pentru că ajunse la staţia Patricia. Dând să coboare, năvăli peste o băbuţă. Aceasta, ridicând ochii spre nesimţit, exclamă:

- Criminalul în serie de la Nămoleşti!!! Prinde-ţi-l! E plin de sânge! Am văzut portretu’ robot la oteveu! Săriţi! Criminalul! A vrut să fugă! Puneţi mâna pe el!...

Brusc, călătorii din tramvai realizară de unde-i ştiu chipul călătorului murdar de sânge pe faţă şi pe mâini. Îl văzuseră la televizor! Era criminalul de nu-ştiu-unde! Care omorâse două babe. Nu se ştia pentru ce le omorâse, dar vecinele, alte babe, ziceau că criminalului îi plăcea „să-şi frece spurcăciunea” şi să fie privit. Iar cele două babe omorâte erau ca şi oarbe, adică de-abia zăreau cu ochii. De-aia le omorâse, de nervi, că nu se uitaseră la el. Discuţia se încinsese în tramvai, toţi vorbeau aprinşi la faţă, în timp ce vehiculul se îndepărta arătându-i ca pe nişte peşti agitându-se într-un acvariu uscat sau ca pe nişte viespi într-o sticlă înfundată.

- Lume nebună! Futu-vă-n gură pe toţi, labagiilor! - strigă Caius, la adăpostul libertăţii pe care ţi-o oferă, totuşi, strada.

Ajunse transpirat la Patricia, intră, salută fugar, aruncând pe una dintre mese fotografiile şi îndreptându-se hotărât spre bar:

- Irina, pune-mi un coctail letal! Te rog! - adăugă el, să fie întru totul convingător.

- Da’ ce-ai, băi, Caius? Vrei să te sinucizi? - rânji Remus în paharul înalt din care-şi bea el berea favorită, Carlsberg.

- Se sinucide din dragoste… - adăugă şi Raul, desenând o spânzurătoare imaginară, pe masă, cu o scobitoare. O să aibă prietena lui Evtihie ce să scrie, pe bune, nu cu gromi şi iufle.

- Gnomi şi elfe - îl corectă Evtihie, surprinzându-i pe toţi. Până atunci nu intervenise deloc în dezbaterea lor despre finala care se jucase cu o seară în urmă şi nici despre analiza de la Mamaia, unde partidul favorit al lui Onici îi fripsese pe câţiva fripturişti, părând cufundat într-o linişte celestă.

- Ne-ai adus poze cu Marieta? - aruncă Filaret, dar, văzând paloarea bruscă a domnului plutonier-major Onici, reformulă întrebarea:

- Ce poze ai acolo? De la Festivalul de la Gărâna? Că parcă se zăreşte unul cu o chitară...

- Ţi-ai găsit o nouă slujbă? La abator, cumva? - întrebă, privindu-l profesional, măturându-l din cap până-n picioare, domnul plutonier-major Onici.

Teodosie nu spusese nimic până atunci, ci îl privi pe Caius cu luare-aminte:

- Auzi, Caius, unde ai fost aseară? Cred că te-am văzut la ştiri, sau mi s-a părut. Oricum, era unul care semăna perfect cu tine. Omo...

Nu mai apucă să termine ce avea de zis. Caius înşfăcă punga cu fotografii de pe masă şi o luă la goană spre toaletă. Închise uşa şi-o încuie. Stătea cu pachetul în mână pe closet şi tremura, mormăind.

- Ticăloşi netrebnici! Şi eu îi cred prieteni! Le mai spăl pişaţii şi căcaţii, împuţiţii dracului! Şi domnu’ plutonier-major Onici, în loc să se simtă vinovat, mă sfidează! După ce mi-a regulat viitoarea nevastă! Sau prezumtiv viitoarea nevastă! Şi-a băgat pula în fericirea mea, cum ar veni...

Caius începu să plângă încetişor, suspinând. I se păru că aude un ciocănit uşor în uşă. Se opri din plâns şi ascultă. Deci nu erau chiar aşa nemernici, veniseră să vadă ce face. Într-adevăr, se auzea un ciocănit slab, în uşa de pal a closetului.

- Lăsaţi-mă-n pace! Nu vreau să vă mai văd! Nu vă mai cunosc! Voi nu înţelegeţi nimic! - strigă Caius, printre hohote de plâns, vrând să mărească dramatismul situaţiei şi să-şi savureze în întregime satisfacţia de a fi în centrul atenţiei.

- Sunt eu, Cipriana. Caius, te rog deschide!...

Mişcat de atenţia fetei, surprins de-a binelea, Caius deschise uşa oferindu-i Ciprianei o privelişte cel puţin uluitoare. Dintr-un reflex condiţionat, în momentul când se aşezase pe scoica closetului, Caius îşi descheiase pantalonii şi şi-i dăduse jos, împreună cu chiloţii, până la genunchi. Acum stătea ca o stană de piatră cu pacheţelul de poze într-o mână, cu faţa mânjită de lacrimi şi sânge, uimit şi îndurerat, cu o undă de recunoştinţă în ochi.

- Ai nevoie la closet? - întrebă el cu glas pierit.

- Nu, Caius… - zise Cipriana, roşie la faţă ca o tomată coaptă, încercând să-şi stăpânească ochii să nu alunece înspre „chestia aia” dintre picioarele lui Caius, dar ochii nu voiau s-o asculte deloc. De ce plângi? Nu plânge. Toţi suferim din dragoste, să ştii. Unii pentru că sunt înşelaţi - şi aici, făcu un gest imperceptibil cu bărbia înspre el, spre Caius - şi alţii pentru că nu le împărtăşeşte persoana respectivă dragostea şi îi ignoră... – şi, aici, Cipriana îşi plecă genele.

„Deci asta era! Cipriana mă iubeşte în tăcere! Doamne, ţucu-Ţi tălpile Tale!” - explodă Caius în interiorul inimii lui, ca o jerbă de raze. Cuvintele duioase, pline de-nţelesuri, noua atmosferă fericită, fluidele care circulau între ei avură o influenţă covârşitoare asupra dispoziţiei lui Caius şi cei doi nici nu-şi dădură seama când îi luase dragostea pe sus şi-i adunase într-o îmbrăţişare pătimaşă, generatoare de gângureli, gemete, chicoteli şi şoapte fierbinţi. Când îmbrăţişarea celor doi deveni sacadată şi tindea înspre piscurile nebănuitei lumi a exploziilor stelare, uşa micuţei încăperi îi lovi violent pe cei doi şi în dreptul deschizăturii apăru Marieta, vânătă de furie, cu ochii strălucind ca două chihlimbare scufundate în apă şi cu gura întredeschisă prin care aerul şuiera cum şuierau, pe vremuri, sirenele locomotivelor cu aburi, eliberând presiunea.

Oameni care...

indrazneste — Mon, 23 Jun 2008 22:08:08 +0000

...au trecut prin viaţa ta doar cât să trăieşi în prezenţa lor un moment de maximă conştientizare de sine. Sau v-aţi intersectat ceva vreme, dar fără efecte speciale. Iar acum, când te uiţi în urmă, observi cum în câteva episoade din filmul vieţii tale tu ai fost protagonistul, tocmai pentru că omul ăla de pe margine, altfel nu tocmai interesant, te-a determinat să înţelegi, să decantezi şi mai târziu să aplici încă ceva cu adevărat important. Sau pur şi simplu acei oameni cotidiani, întipăriţi în sufletul tău, care-n agitaţia zilnică îşi pierd proprietăţile terapeutice aşa cum antibioticul nu-şi mai face efectul dacă-l iei prea des. Şi totuşi, ce momente preţioase le datorezi!

Anita. În clasa a 4-a, când am fost în excursie, am pierdut toţi banii de buzunar (adică o singură preţioasă bancnotă) la prima drumeţie. Când am ajuns în cameră, ea şi-a răsturnat toţi banii ei pe pat şi i-a împărţit în mod egal, până la ultimul mărunţiş. Ca să avem amândouă la fel. Tot ea cred că a fost prima colegă cu care am bârfit ca între fete şi am râs ca nebunele de băieţii după care eram "lulea", în camera aia de la munte.

Nu eram prietene, eram colege de clasă şi am fost apropiate atunci, pentru o scurtă perioadă. Acum o mai văd când şi când prin Buc, rebelă, incredibil de frumosă şi cu un aer impertinent şi nu ne oprim să vorbim.

Alex. Mi-a plăcut şi mi-a fost drag toţi 4 ani de generală, dar n-am raţionalizat chestia asta decât o dată, în perioada aia (şi prima dată când am conştientizat aşa ceva). Când într-o pauză, ca de obicei, dezbrăca una din păpuşile barbie aduse prin clasă şi o pupa întruna, ca şi când era în călduri. Făcea asta tot timpul. Şi era transpirat tot timpul, fiindcă alerga toată pauza. În momentul ăla, i se lipea părul de frunte de la atâta transpiraţie. Şi m-am gândit: ce obicei scârbos şi enervant are şi-n plus ar fi mult mai drăguţ dacă n-ar mai curge apa de pe el şi cu toate astea mi-e la fel de drag în continuare.

În rest, cochetam prin curtea şcolii, eu de un braţ al lui şi Roxana Epure de celălalt şi ne zicea "gagicile lui". Prin a treia, s-bătut cu Gabi în spatele clasei, care să-mi dea stiloul pe care-l scăpasem pe jos. Şi la sfârşitul clasei a 4-a, când aveam rochie bleu cu fundă şi coroniţă din flori naturale, am fugit de ochii lumii în jumatea ailaltă a curţii şi mi-a spus că arăt ca o prinţesă. Pe urmă nu ne-am mai întâlnit decât foarte rar şi când eram la munte cu văru-miu, după ce am intrat la liceu, m-a sunat mama să-mi spună că s-a înecat. Da, a pus pariu cu unu că ajunge pe partea ailaltă a Dunării primu' sau aşa ceva.

Roxana (aşa o chema?). Era cam de aceeaşi vârstă cu mine, pe vremea când încă locuiam la bloc, adică până-n şase ani. Ea cu mama ei (n-avea tată, sau avea mai mulţi pe săptămână) locuiau la parter şi când se supărau pe vreun vecin duceau pungile de gunoi la el la uşă şi le descărcau. Mama-mi zicea să nu mă joc cu ea (ei şi). Ea mi-a arătat - concret - ce înseamnă răutatea gratuită. Atunci când ne jucam împreună în nisip cu o bărcuţă găsită de mine pe stradă şi ei i s-a părut drăguţă, aşa că s-a ridicat şi brusc m-am trezit cu un picior în nas de mi-a dat sângele şi cu jucăria furată. Stăteam şi plângeam ca proasta în mijlocu drumului, nu că mă durea, ci din cauza surprizei şi fiindcă nu-nţelegeam cum Dumnezeu îşi schimbase deodată atitudinea şi ce-i făcusem ca să-mi spargă nasul. Îmi amintesc că nu-nţelegeam asta.

Mama. Io-i plângea-ha-ha-ham că m-am jucat cu Roxana pentru că era prietena mea (tot ea era aia nervoasă că n-am ascultat-o, auzi) şi atunci ea mi-a spus exact aşa: "prieten e ăla care atunci când cazi, te-ajută să te ridici. nu ăla care-ţi dă cu piciorul." Prima definiţie a prieteniei. O lungă perioadă o aplicam întocmai (nu mă împrietenisem cu metaforele încă).

Mai târziu, de la Oana Drăguşin am înţeles, într-o clipă, ce înseamnă curajul, încrederea în sine şi dragostea. Da, da, chiar aşa! Nu-s cuvinte mari, sunt simţiri de copil de-a treia. Ea era colega mea de clasă şi împreună cu cosmin, tot colegul meu de clasă, erau tare amorezaţi - asta pe la vârsta la care în fiecare colectivitate de şcolari, băieţii încă se bat cu fetele. Ei, ei se plimbau împreună şi-şi făceau culcuş în prima bancă, unde cosmin stătea cu capul în poalele oanei şi ea îl mângâia pe păr, toată numai zâmbet. Evident, toţi puradeii (încă şi de prin clasele vecine) s-au strâns buluc în jurul lor să vadă oroarea şi să se scandalizeze. Moment în care Oana a ridicat capul, le-a înfruntat privirea şi a rostit răspicat, hotărât şi calm (toate-odată, pe cuvânt, şi mai şi zâmbea în continuare): "Da mă, ne iubim!" Ei...? Nu ştiu dacă se-asculta mădălina manole cu "ei şi ce..." în perioada aia... da se-asculta sigur gh. gheorghiu: "acolo unde dragoste nu eeee, nimic nu eeee", c-o falsam noi în baia fetelor :)

Mult mai târziu, am mai învăţat ceva despre dragoste. De la Ra, care-mi zicea (pe vremea când mie-mi plăcea cum mă simt în preajma lui şi el mă plăcea pe mine) că trei ani înseamnă atât de puţin şi eu nu-mi dau seama, că se vede pe sine însuşi peste aceşti ani, la liceu la mine, aşteptând să ies de la ultima proba de bac şi să mă ia frumuşel de mână. Ei bine, nu m-a convins. Mai târziu, pe vremea când avea o prietenă care înţelegea cât de puţin înseamnă trei ani şi n-a apărut la colţ la telefoane ca să bem un suc şi să mai stăm de vorbă, prietenul lui mi-a zis aşa: "nu a putut să vină. ţine la fetiţa aia, are o relaţie serioasă şi chiar vrea să lupte pentru ea. dacă ar fi venit, ar fi riscat să se dea peste cap... să se tulbure". Am crezut că-i laş sau că-i vrajă şi mi-a luat ani până să înţeleg că a acţiona astfel înseamnă responsabilitate în dragoste.

Văru-miu a activat în mine două trăsături anume, pe-atunci pe când eram copii. O primă demonstraţie de empatie a avut loc când, la mamaia fiind, io-i sabotam lui orice efort de-a satisface exigenţele bunicii privind ordinea în cameră. La momentul respectiv, el întindea cearşaful frumos pe pat, io-l smulgeam la loc, el întindea, eu... şi tot aşa. Bine, nu stătea nici el ca prostu, dădea cu ce apuca şi mereu mă învingea (şi râdea de mine că mă apăr ca o fată, nu-l uit), numa că adrenalina n-ajuta cu nimic procesul. Ajuns la capătul răbdărilor, mi-a declarat cu sinceritate şi pathos ceva gen: "bai, tu cum te simţi când sor-ta strică ceva prin casă sau face o prostie şi pe tine te ceartă, că eşti mai mare?!" Ei... atât mi-a trebuit. Parcă m-a lovit în moalele capului! Nu mă gândisem la asta niciodată! Mai mult, atât de rău mi-a părut că mi s-a făcut ruşine de mine, şi m-am văzut deodată egoistă şi rea, cum eram. Şi nu ştiu dacă mă mai văzusem până atunci aşa (el asta n-a ştiut, că tare s-ar fi fudulit).

Dar tot el mi-a oferit sentimentul de protecţie chiar nemeritată, imunitatea aia pe care o primeşti în faţa celorlalţi fără s-o fi căpătat tu, ci doar pe motivul (incorect dar atât de plăcut) că eşti acelaşi sânge. Ştii, ca atunci când văru-tu mai mare se răsteşte la băiatul căruia i-ai zburat zmeul (că eşti mică şi rea), când ăsta te-mpinge furios. Ca atunci când îl împinge la rându-i, i se postează-n faţă şi ţipă la el: "mă, să nu te prind c-o mai atingi, că-i vară-mea!!!"

Şi tot recunoştinţă, protecţie şi aproape ruşine simt când bunicu îi duce câte-o găletuşă de mâncare făcută de bunica mătuşă-mii, la zece blocuri distanţă, deşi el se mişcă greu şi ea abia a gătit, pentru că bunicu şi bunica nu poa' să se aşeze la masă fără să ştie că avem şi noi un dumicat să băgăm în gură, aşa că oricând mă prinde îmi dă şi mie, de risc s-o vărs pân' la cămin. Da tot o iau, chiar dacă nu-mi place saramura de peşte, fiindcă-am ajuns la vârsta la care-nţeleg.

Chega de pneuzinho

varall — Mon, 23 Jun 2008 12:56:45 +0000

A Oana Publicidade estendeu sua campanha para a Japurá Pneus no Varal.

Ficha Técnica

Redator: Wilson Rocha ( Minero)

Diretora de Arte: Rose

Fotografia: Mázio Aquino

spre sfarsit

ultimasutademetri — Thu, 19 Jun 2008 20:54:25 +0000

suntem aproape de sfarsit cu licenta. ochii ne dor, nu ne mai intelegem nici propriile ganduri, am citit de atatea ori ce am scris incat si-a pierdut sensul, dar in curand vom avea lucrarile finale, la secretariat, INAINTE de ora 16 pe data de 23. pentru asta mai putem. inca putin si partea grea a trecut.

si pentru ca pe mine ma binedispune foarte mult o melodie pe care o ascult de cateva zile incoace, o melodie fooooarte sugestiva pentru perioada de fata, am zis sa nu o tin numai pentru mine, asa ca:

enjoy!

PS: Aaaalways look on the briiiight siiiiide of liiife!!!

Oana Manolescu A/W 2008

roxanaradu — Tue, 17 Jun 2008 08:08:09 +0000

The coats are to die for! Im thinking Russia My Love! See the rest of the collection .... here....

Extemporal la filmografie

moshcalifar — Sat, 14 Jun 2008 09:06:00 +0000

Cand in cariera-ti vasta cele mai mari "succesuri" sunt de pe vremea studentiei mosului cu liceenii , cu dirigentia, cu rock'n'roll-ul, cu alerta si cam atat , ce sanse iti acorzi sa fi auzit de tine macar Pedro Almodovar ( 2 Globuri de aur, 2 Oscaruri, etc...) ? Sub 0,01 % daca ai neuronul functional.

Oana Sarbu a crezut cand au chemat-o unii la începutul acestei săptămâni, la clubul Preoteasa din Capitală, să dea o probă pentru un film despre viaţa românilor plecaţi să muncească în Spania, regizat de celebrul Pedro Almodovar.

Drept pentru care si-a amanat femeia orice pentru ziua aia, s-a dus glontz si a picat in gherutza lui Lazarov care isi facea " Noaptea erorilor". Dupa care nervoasa a dat-o : " Nu-mi vine să cred că sunt capabili să facă orice pentru rating. Eu mi-am rupt din timpul meu ca să merg acolo degeaba.Acum, la cei 80 de ani ai săi, Lazarov ar trebui să se lase de meserie "

O fi fata mosului, da' macar ala are o meserie...

Filomela

Gabriela Savitsky — Sat, 07 Jun 2008 07:21:53 +0000

Am recitit ieri povestea Filomelei, pe blogul lui Vania. De ce acolo? Pentru că aici, le-am scris direct în blog. Sunt unele episoade pe care le-am rescris de două sau de trei ori pentru că, prinsă de "febra tastării", uitam să salvez şi bineînţeles că se întrerupea conexiunea la internet sau cădea reţeaua electrică... Până la urmă am scos-o la capăt, la o treime de capăt, cu un ochi la campania electorală. Acum, cu rezultatele votului în buzunar şi cu această poveste care aşteaptă să fie scrisă, ale cărei personaje le visez noaptea, sunt ca într-o răscruce. Rezultatul votului, anticipat de altfel, mă îndeamnă să-mi conserv energiile. Pe de altă parte, spiritul meu războinic şi justiţiar mă îndeamnă să nu mai am răbdare.

Ca o picanterie, după ce am scris episodul de la spital, cu bătrânica moartă în salon, scăpată pe jos de infirmiere, a văzut o ştire similară, identică aproape, la o televiziune, cum într-un salon de spital, pacientele internate au stat împreună cu o moartă 48 de ore, până a fost ridicat cadavrul. Sigur, sunt coincidenţe. Dar dacă?...

Vreau să ştiţi că nu am un plan dinainte stabilit, o regie a personajelor şi a evoluţiei lor. Aşa cum numele lor au venit aleator la mine, la fel se aşează şi întâmplările. N-aş şti să vă spun în funcţie de ce anume. Încerc să păstrez umorul în această intreprindere literară a mea, cum zilele astea nu l-am avut... s-a văzut. Ca să răspund Oanei, deşi ea m-a întrebat retoric pentru că ştie foarte bine răspunsul, scriitorul are o relaţie inextricabilă cu personajele sale, cu textul. Pentru scris e nevoie să te deconectezi de la lume, să fii în sigurătatea ta, ca-ntr-un cocon, chiar în mijlocul zgomotului, să faci linişte în gânduri. Aşa că mai aşteptăm până reuşim să le ogoim. Deocamdată, ordonăm preajma.

diacritice

ultimasutademetri — Fri, 30 May 2008 11:42:06 +0000

cred ca asta este primul si ultimul post care nu are categoria in loc de licenta...dar merita.

este un cadou pentru toti ce care se chinuie in aceste frumoase zile de vara sa scrie licenta....cu diacritice

site-ul nu e descoperit, e primit, asa ca multumesc mada >:D<

enjoy,

Mara dixit. Sau o veste minunata!

SMINCHY — Tue, 27 May 2008 10:31:22 +0000

"Astăzi (26.05.a.c.), Oana Anesia mi-a dat o veste foarte bună şi m-a rugat să fac acest anunţ: firma Mobexpert i-a oferit suma necesară pentru a pleca în Austia, pentru prima serie de tratamente. Ea doreşte pe această cale să mulţumească din tot sufletul pentru gestul făcut. Acum Oana Anesia mai are nevoie de suma de 12.000 euro, pentru o a doua serie de tratament şi pentru recuperare, ca să poată reveni pe gheaţă".

Toţi cei care cred în Oana Anesia şi doresc să o ajute să-şi îndeplinească visul, sunt rugaţi să continue să depună bani în conturile:

Titular: Opincariu Anesia Oana

Banca: BRD

RON: RO 68 BRDE 300 SV 41 31 079 3000

EURO: RO 64 BRDE 300 SV 41 31 087 3000

(de la Isabella)

Nu uitati de Oana! Daruiti si dati mai departe!

Cand totul pare imposibil...

SMINCHY — Sat, 24 May 2008 17:24:46 +0000

Sursa foto

Oana Anesia Opincariu este din Ploieşti si are 18 ani. Practica patinaj viteză la CS Petrolul Ploieşti, un sport care în ţara noastă nu este deloc dezvoltat, dar în ciuda acestui fapt ea a obţinut la juniori, dar şi la seniori, rezultate excepţionale, având 99 de medalii obţinute la concursuri. În 2007, la Campionatele Europene de patinaj viteză - juniori (Alkmaar, Olanda), a câştigat două medalii - aur la proba de 3000 m şi argint la 1500 m. De asemenea, ea este campioană mondială de juniori la 300 m şi vice-campioană mondială, la 1500. După ce a făcut pasul decisiv, trecând la senioare, performanţele Oanei nu au încetat să apară, dovedindu-se marea speranţă a patinajului viteză. La Campionatele Europene de seniori, desfăşurate în Italia, românca a reuşit cele mai bune rezultate ale delegaţiei noastre. La doar 17 ani, ea s-a clasat pe locul 19 la general, având cea mai bună evoluţie în proba de 3000m, unde s-a clasat pe poziţia a 16-a, devansând-o şi pe Daniela Dumitru, o patinatoare mult mai experimentată şi totodată a stabilit un nou record naţional. Tot în 2007, a primit şi o bursă de pregătire în străinătate de la forurile europene. Se pregătea intens pentru Campionatele Mondiale din China, însă în luna iunie a suferit un grav accident.

După un antrenament, în timp ce se întorcea acasă, Oana a căzut de pe bicicletă şi s-a lovit la cap, încercând să ocolească o groapă din asfalt. A fost diagnosticată cu hematom subdural fronto-temporal şi traumatism cranian. Din cauza îngrijirilor de proastă calitate de la Ploieşti, starea de sănătate s-a agravat simţitor. A fost trimisă la Bucureşti, unde a stat internată 4 luni, dintre care 3 săptămâni în comă, timp în care a suferit mai multe intervenţii chirurgicale. După ce a început să-şi revină, ea a fost nevoită să înveţe totul de la început, neputând vorbi, mânca sau merge. În prezent, Oana urmează programe de recuperare în ţară, însă pentru a-şi reveni complet, este nevoită să plece în Austria pentru a se trata şi pentru a-şi îndeplini visul de a merge din nou pe patine. Costurile deplasării şi internării într-o clinică din Viena sunt foarte mari, ajungând la 12.000 euro/lună. Părinţii ei au făcut tot ce au putut până acum pentru a o ajuta şi a-şi vedea fata din nou fericită, însă acum nu mai au posibilităţile financiare pentru a o susţine aşa cum trebuie.

Toţi cei care cred în Oana şi doresc să o ajute să-şi îndeplinească visul sunt rugaţi să depună bani în conturile:

Titular: Opincariu Anesia Oana

Banca: BRD

RON: RO 68 BRDE 300 SV 41 31 079 3000

EURO: RO 64 BRDE 300 SV 41 31 087 3000

De la Mara și Isabella.

UPDATE: http://www.acasatv.ro/noutati-acasa/emisiuni/la-povestiri-adevarate-o-tanara-campioana-europeana-la-patinaj.html

Dăruiți și dați mai departe!

MINI, eroul din noul videoclip Activ

raduborcea — Wed, 21 May 2008 11:34:07 +0000

Al treilea single de pe albumul „Everyday”, „Under My Skin”, a devenit cel mai nou videoclip al formaţiei Activ. O abordare inedită recreează atmosfera filmelor poliţiste a anilor 70, cu doua modele MINI implicate în urmăriri spectaculoase pe străzile din Bucureşti.
Scenariul clipului este o poveste plină de actiune – Oana, o hoaţa profesionistă de diamante reuşeşte să scape de incoruptibilii poliţişti Avi şi Rudi, după o urmărire ca în filme. În prim plan sunt MINI Clubman Cooper S, maşina „băieţilor buni”, şi MINI Cabrio, „the get away car”.
Pentru buna desfăşurare a filmărilor echipa de producţie a apelat la poliţişti adevăraţi pentru a opri circulaţia în jurul străzilor în care s-au filmat urmăririle. O echipă de cascadori profesionişti „a aruncat” cele două modele MINI în derapaje controlate pe străzile din Bucureşti, demonstrând manevrabilitatea excelentă a celor doi mici bolizi.
Nu a fost necesară nicio pregătire specială a automobilelor. MINI Clubman Cooper S, propulsat de un motor turboalimentat de 1,6 litri şi 175 CP, de culoare Ligh Blue Metallic cu Racing Stripes argintii pe capotă, cu design-ul unic cu uşa suplimentară asimetrică de pe partea dreaptă (Clubdoor) şi uşile spate cu “split-door design” s-a dovedit maşina perfectă pentru Rudi şi Avi. Elegantul MINI One Cabrio de culoare Chili Red şi soft-top negru a fost alegerea Oanei.
„Am ales MINI pentru ca înseamnă maşini dinamice, active care se identifică perfect cu imaginea formaţiei noastre. Alături de performanţe, multe alte argumente ne-au orientat către MINI: designul unic, autentic, tradiţia mărcii de agilitate şi viteză, precum şi apariţia în multe filme de acţiune, din care "The Italian Job".

Dublă aniversare cu tărăboi ...

satmareanca — Mon, 19 May 2008 20:09:57 +0000

Am aşteptat până în ultimul moment, dar cele două sărbătorite - Oana şi KMI - nu au dat semne că ar da de băut altceva decât ţuică de Piteşti ori de Bucureşti. Obişnuită cu gradele pălincii, nu puteam decât să refuz şi să-mi respect promisiunea făcută într-o discuţie cu Vania_om_serios_natural_100% aici, pe care orice om cu scaunul la cap ar fi trebuit să o citească. Aşadar, am vorbit cu Trexel, deoarece Rebel este foarte ocupat cu tembeliunea, care m-a ajutat să le fac pe cele două fete de râsul blogosferei. Priviţi şi voi la imagini...

Semnează: elfa_roshkata_da_vopsita

Dacă nu v-a fost destul atât, vedeţi una şi mai şi aici... E cu dedicaţie specială, pentru Oana şi Mândra. My friend the wind...

Semnează: Sătmăreanca ;)

LA MULŢI ANI!!!!!!!!

Roma!!!

ultimasutademetri — Sat, 17 May 2008 19:06:10 +0000

azi o sa vad Roma:

multumesc Ana!!!

Avalansa

miraje — Thu, 15 May 2008 18:57:30 +0000

S`a terminat tot ceea ce as fi vrut sa tina la nesfarsit. Oare? Chiar tot? Chiar este posibil sa ma insel a mia oara? Avalansa de ganduri si pesimism ma sfasie si ma degradeaza.Voi ramane un nimic. Un nimic mic. Sau mare. Depinde. Poate voi ajunge ce am fost odata, desi nu pot da crezare acestui gand iluzoriu si plin de speranta. Poate asa e mai bine. Mirific nu pot spune. Cred ca visez. As vrea sa cred, dar cum nu tot ce zboara se mananca, ma indoiesc de fapte si vorbe. Sunt doar o inchipuire. Un reflex. Un impuls necontrolabil. Magia se pierde, evident. La mine nu,si normal. Dar nu se va putea sterge tot. Cel putin nu atat de repede.

Speram sa fie ceva mai mult decat o simpla ridiculizare. Speram sa uite. Cum nimic nu trece fara urme, acum se zaresc umbrele trecutului, reflectate in prezentul meu. Aiurea. Bizar. Consider ciudatenia intruchipata comportamentul excentric.

Uneori incep sa cred ca este numai vina mea. Poate sunt o fire prea stranie. Oare sunt o fiinta depasita de gandurile celorlalti? Am inceput sa vad dincolo de chip. Si chiar de suflet. Poate voi ajunge sa inteleg si apropourile.

Poate involuntar, vatameaza fragezimea si naivitatea.

A trecut. Inca este. Si poate va urma.

Sper sa se amelioreze. Dar face un pas inainte si doi inapoi.

Deja anticipez ce va urma...

Zori cenuşii

Vania — Thu, 15 May 2008 05:42:56 +0000

Foto: Alex Mazilu

Ziua începu cât se poate de prost pentru Crina. De cu seară îşi vopsise părul, iar acum se privea în oglindă clocotind de mânie:

- Ăsta-i roşcat la ei? Zici că am în cap un căcat!... Arăt fix ca pula! Io-i dau în judecată!…

Oricine o cunoaşte pe Crina ar fi fost uimit s-o audă vorbind astfel, dar, pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că, atunci când te aştepţi să ai părul de un roşu strălucitor şi te pomeneşti, în schimb, cu un brun insipid încadrând o faţă devenită stupidă, este destul de dificil să te stăpâneşti.

- Nu pot să ies în halul ăsta! – îşi mai zise tânăra directoare a Gazetei de Nord-Vest.

Cum trebuia, totuşi, să ajungă la redacţie, Crina-şi îndesă pe cap un fel de bască şi, căutând să treacă neobservată, se furişă pe uliţă simţind că urăşte pe toată lumea.

…………………………

În vreme ce Crina suferea astfel, Caius se deşteptă după un somn bun şi mâncă cu poftă ciricul de pâine cu marmeladă, însoţit de-un ceai cu gust incert, însă fierbinte. În ajun, după ce spălase coridorul, se primeni în ghereta ce slujea şi drept closet, spălându-şi şi hainele. După micul dejun, Caius profită de faptul că prinsese o zi de frizer, fiind tuns la zero. Apoi, fu din nou chemat afară:

- Semnează aici şi poţi să pleci! – îi spuse, plictisit, domnul colonel Munteanu.

Bucuros, Caius se grăbi să semneze, după care un sergent îi înmână actele, şireturile, şerveţelele parfumate şi cei douăzeci de lei noi.

- Ar mai fi ceasul şi cureaua… - atenţionă Caius.

- Păi, ce să faci cu cureaua? – interveni domnul colonel. Şi-aşa-ţi place ţie să-ţi dai pantalonii jos în tot locul… Cureaua doar te-ar îngreuna… Iar de ceas, sincer, nu-mi aduc aminte. E vreun ceas pe-acolo? – îl întrebă pe sergent.

- Nu-i! Doar ştiţi că…

- Mă rog, n-are importanţă… - zise colonelul, conciliant. Cel mai bine ar fi să te duci – reveni el la infractor – fără să mai faci atâta gură. Ţi-am dat banii şi şerveţelele, băi, ca să miroşi frumos când mergi s-o fuţi pe aia pe care-ai băgat-o-n spital! De altfel, ai şi semnat că nu ai nici un fel de pretenţii… Uite, te-am şi tuns… Îţi stă mai bine aşa!...

Caius părăsi sediul IPJ Satu-Mare într-o dispoziţie incomprehensibilă. Cu talpa pantofului drept clămpănind la fiecare pas, ţinându-şi pantalonii cu o mână şi, pe deasupra, tuns chilug… La bicicletă renunţase să se mai gândească. Pentru un moment, îi veni gust să-şi curme zilele în vreun fel, însă, mai apoi, îşi aminti că mai are o cunoştinţă în Satu-Mare. Însufleţit de o nădejde nu întru totul justificată, Caius o porni către redacţia Gazetei de Nord-Vest.

……………………………

Ajunsă la birou, Crina căută pe bloguri o consolare. „Poate-a băgat Vania ceva mişto… Căcat! Iar a pus-o pe Savitsky… Nu, că şi ăsta-i cretin!... Să văd, poate la Rebel o fi ceva…”. Pe când gândea acestea, o bătaie timidă în uşă o agasă.

- Daa! – strigă fosta roşcată, pe un ton ce-ar fi alungat pe oricine, mai puţin pe Caius, pentru care nu prea mai conta nimic.

- Bună dimineaţa, Doamna Directoare! – susură acesta.

- Bună pe dracu’! Tu eşti tot aici? Deja ai cinci zile-n Satu-Mare, nici Lazăr în mormânt n-a stat atâta!...

Caius se aşteptase la un alt curs al discuţiei, astfel că amuţi, foindu-se prin încăpere fâstâcit.

- Nu mai clămpăni atât din pantofu’ ăla, că mă scoţi din sărite! – îi reproşă Crina, pe bună dreptate.

Făcându-şi curaj, Caius prinse să-i expună ultimele sale peripeţii. Crina îl ascultă, la început în silă, apoi cu ceva mai multă însufleţire:

- Zici că Poliţia ţi-a dat banii înapoi? Numa’ bine, ca să-mi poţi returna datoria Marietei. Că, de când ai băgat-o în spital, stau cu praful de-o palmă aici şi aia nici gând să-mi înapoieze banii…

- Eu mă gândeam – îndrăzni Caius – că mă veţi ajuta să mă întorc în Timişoara… Acum, am rămas şi fără bicicletă…

- De când prinzi muşte pe aici, puteai să ajungi înapoi şi pe jos! – îl lămuri Crina. E luna mai, afară-i plăcut, au înflorit şi salcâmii… Ce mai vrei?

Caius aproape înţelese că aceasta ar fi soluţia pentru a se întoarce acasă. Totuşi, gândul de a parcurge pe picioare 350 de kilometri, în condiţiile în care pantalonii trebuiau susţinuţi cu mâna iar un pantof clămpăne la fiecare pas, îl descurajă.

- Uitaţi, Doamna Directoare, s-a desprins şi talpa pantofului…

- O legi cu o sârmă! – găsi femeia soluţia practică. Când ai plecat, nu ţi-a dat prin minte să încalţi ceva mai de calitate? Doar n-ai vrea acum să te încalţ eu!...

Cum Caius mai murmură ceva, Crina izbucni:

- Vezi şi tu că mi-a dat Darius un comment şi că trebuie să-i răspund! Mă laşi să mă concentrez?...

- Da, doamnă…

Caius dădu să plece, fără vreun plan precis.

- Hei, unde-o întinzi? – îl strigă Crina.

Nefericitul se opri, socotind că, în ultimul ceas, va primi totuşi un oarecare ajutor.

- N-ai de gând să-mi dai banii ăia odată? – continuă directoarea. Că doar n-o să vă sponsorizez eu beţiile…

Mecanic, Caius întinse o bancnotă de zece lei, după care rămase ca-n aşteptare.

- Bun, e-n regulă! – căută Crina să-l expedieze. Sau, ce mai e?...

- Păi, Marietei i-aţi dat doar cinci lei… - îngăimă tristul îndrăgostit.

- Bun, dar aţi fost două persoane! Cinci ori doi face zece, nu? Şi-acum, te rog să mă laşi, că a mai scris şi Oana ceva…

Parcă cu încetinitorul, Caius se retrase în cele din urmă. Ajuns în stradă, oraşul îl privi indiferent.

Leapşa - zece cărţi ...

satmareanca — Tue, 13 May 2008 20:57:47 +0000

Ca să mă scoată din amorţeală, Oana mi-a dat ieri o leapşă privind cele mai frumoase zece cărţi ce mi-au rămas în suflet. Între timp am intrat la foc continuu şi, la repezeală, îmi aduc aminte aşa: Crimă şi pedeapsă - Dostoevsky, Ciuma - Camus, Anna Karenina -Tolstoi, Muntele Vrăjit - Thomas Mann, Mândrie şi prejudecată - Jane Austen, Dama cu camelii - Dumas, Mizerabilii - Hugo, Un veac de singurătate - Marquez, Maytreyi - Eliade, Pădurea Spânzuraţilor - Rebreanu şi ar mai fi...

Dacă tot e marţi - 13, mai adug 3 despre care ştiu înainte de a le fi citit că îmi vor rămâne aproape de suflet:
Tâlcuirea Apocalipsei de Ioan Usca, Şarama de Oana Stoica- Mujea şi o carte în curs de scriere, în direct pe blog, “Povestea Filomelei Pizdrintz şi a lui August Palton” de Gabriela Savitski.
Nu ştiu cui să dau leapşa mai departe, răspundeţi cei care doriţi :)

Să vedem dacă ştim să dăm link

Gabriela Savitsky — Sat, 10 May 2008 08:53:43 +0000

La insistenţele lui Vania, insistenţe însoţite desigur şi de nemulţumirile altor vizitatori, de exemplu: Cami sau kmi cum mai semnează adesea, Oana cea degrabă izvoditoare de gângănii apocaliptice (elfi, gnomi, pitici şucheaţi) şi Sătmăreanca cea iute la mânie, doar ca directoare, în rest, o blândă şi angelică bloggeriţă, ca să nu mai spun de Chinezu, care nu mă mai vizitează din vremea dinastiei Ming, m-am hotărât (cu ajutorul neprecupeţit şi direct, însoţit de presupusele înjurături mormăite-n barbă, ceva de genul: "unde-i multă minte e şi multă prostie!" mormăit înregistrat, evident, şi de muhaielele lui Şahriar) să mă verific la coeficient.

Ce-a rezultat, vă veţi dumiri desigur. Să nu mai spună Tucii şi alţi gogomani tot felul de aberaţiuni.

De astăzi, veţi avea link-urile pe care le meritaţi din plin.

Un weekend de pomină vă doresc!

Tiranie

miraje — Fri, 09 May 2008 22:02:25 +0000

E nesanatos si neprofesional sa vezi intotdeauna partea plina a paharului!

Factorul emotional este mereu prezent si ucide in fasa orice pretentie de obiectivitate. Am vrut sa`mi ascund reala stare de spirit, dar ca de fiecare data mi`a demonstrat ca ma cunoaste.

Ca`n legile lui Murphy, ce merge rau, tinde sa mearga tot mai rau, pentru ca peste tot apar cercuri vicioase. Unii beau, altii merg la meciuri, altii cumpara case si masini; eu dezvolt pesimismul. Gandirea sa (mai nou chiar si a mea) ma fascineaza ca un extraterestru. Incerc sa lupt contra decaderii moravurilor, desi nu are niciun rost. Dar gandul ca s`ar putea intampla ceva ma tachineaza. Ce ceva? Orice. Stim noi la ce ma refer...Regret ca in paginile ditirambice nu am stofa de cenzor. Incep sa presupun
ca toata aceasta tarasenie care se intampla este o misiune remediabila in timp.

Intr`o mai mult decat fascinanta poezie a lui Rilke, se vorbeste despre (de)caderea in timp a tuturor lucrurilor. Totul e atras inexorabil de Pamant, totul se indreapta catre moarte.

Si nu in ultimul rand, orice s`ar intampla, fii mandru ca esti om si nu animal, barbat si nu femeie, roman si nu barbar!

A iesit Oana

adinanecula — Mon, 05 May 2008 11:35:46 +0000

Urmaresc Megastar inca de la prima editie. Asa cum este si normal in momentul in care urmaresti o competitie de la bun inceput, ai preferatii tai. Personal mi-a placut foarte mult Octavian, Cristina (cea care a iesit din concurs prima) si Alexandra.

Octavian a plecat acum 2 saptamani din concurs in finala cu numarul 9. Sambata a iesit si Oana din competitie si slava domnului ca s-a intamplat asa. Ma pregateam sa jur ca nu ma mai uit la MS daca nu iese Oana de data asta. Cei de la Prima Tv au avut o strategie destul de inteligenta. Au schimbat la finala 9 regulamentul astfel incat Octavian sa nu mai poata fi salvat iar in felul acesta Oana sa mearga mai departe.

Cu toate acestea iata ca in sfarsit s-a facut dreptate. Oana a parasit competitia si bine a facut (trebuia sa iasa de multa vreme dupa parerea mea) pentru ca deja ma saturasem de atata falsitate si jucat teatru. Sa ii fie bine in cariera daca va avea asa ceva vreodata (eu una nu m-as duce sa o vad la un concert).

Pana una alta ii sustin in marea finala pe Andrei si Florin. Pe care as vota dintre ei doi acum nu stiu. Din punctul meu de vedere sunt la egalitate, insa tind parca mai mult inspre Andrei. Este timpul de noi voci in rock-ul romanesc desi nu sunt o fana infocata a genului muzical. Andrei are o voce speciala si o vointa cum nu am vazut la multi concurenti. Mi-a placut extrem de mult cum a interpretat Andrei piesa "Burns" in finala de sambata si "Unforgiven II" in finala cu nr.9.

Asa ca VOT ANDREI si fie ca cel mai bun sa castige.

Si btw astept ca Octavian sa isi revina si sa mai dea cate o veste despre activitatea sa pe http://octaviangheorghe.wordpress.com/ .

MEGASTAR - finala 10

danfintescu — Sun, 04 May 2008 09:20:46 +0000

Gata. Au ramas 2. Ultimii 2. Din multe puncte de vedere, printre care si voce sau dans, Andrei si Florin nu sunt cei mai buni concurenti. Dar, din fericire, aceste lucruri se pot studia, invata, antrena. Ca personalitati sunt cat se poate de deosebiti. Insa un singur lucru ii face sa semene pana la identificare: stiu ce vor. Inca de la inceput pentru Andrei a fost clar ca, in afara de Megastar, pentru el nu exista nimic altceva. E adevarat ca acest concurs a aparut intr-un moment foarte ok pentru el: de-abia terminase facultatea, nu avea altceva de facut asa ca... si-a incercat norocul. Asa a inceput. Cand a vazut insa ca norocul i-a suras de cateva ori, banateanul n-a stat sa cugete. S-a pus pe treaba. Stia ca avea mult de recuperat. Inca mai are. Insa nu s-a lasat nici o clipa intimidat. N-a incercat niciodata sa paseze vini sau responsabilitati. Si-a asumat ignoranta sau nestiinta. Intr-o discutie avuta cu el intr-una din primele dupa-amieze calde de primavara ale anului, mi-a spus ca pentru el Megastar e tot ce are in momentul de fata. Ca daca acest concurs se termina pentru el altfel decat prin a-l castiga o sa fie putin derutat. Altceva nu exista pentru el. Asa ca treaba lui e sa castige.

In ceea ce-l priveste pe Florin, el a avut multe sanse. Mai intai din partea juriului, care l-a salvat si i-a dat sansa unei semifinale. Unde n-a impersionat publicul. Eliminat din concurs, a aflat in ultimul moment ca soarta i-a zambit si i-a gasit un loc in microbuzul de finalisti care pleca in turneu. Iar acum a ajuns la un pas sa fie Megastar. Intr-o discutie pe care am avut-o cu Florin saptamana trecuta, dupa slujba de Inviere, tarziu, noaptea, mi-a spus ca pentru el ecuatia e simpla: nu se vede si nu vrea sa faca altceva. Si atunci profita de sansa pe care i-o da acest concrus. Nu are alta prioritate. Este unul din oamenii pe care Megastar i-a schimbat foarte mult. Cei care il cunosc personal stiu ca mai are mult de lucru la atitudine. Insa atata vreme cat face progrese nu ai cum sa-i reprosezi ceva.

Oana are o minte mult peste cei aproape 18 ani ai ei. Ba, mai important, Oana are o minte ingrijita, pe care si-o educa singura, in plus fata de ce-i ofera viata. Oana are cu siguranta foarte mult talent pe scena. Insa, la un moment dat in timpul finalelor, ea si-a pierdut siguranta de sine. N-as putea spune exact cand a aparut nesiguranta asta, insa ea, odata aparuta, a fluctuat. Da, si ea si-a dorit foarte mult sa fie in competitie si sa ramana cat mai mult. Si pe ea a lucrat mult si a evoluat. Insa la un moment dat, din cate mi-am dat eu seama, scopul final s-a pierdut intr-o oarecare ceata de indoiala.

N-am sa comentez prestatiile celor 3 din seara trecuta. Asta pentru ca toti 3 au fost cu siguranta cam cat de buni au putut fi ei. Toti 3 au aratat bine pe scena, singuri sau impreuna. Am vrut doar sa spun ca in finala Megastar au ramas acei 2 concurenti care nu numai ca si-au dorit foarte mult sa castige, dar au reusit sa nu uite nici un moment ca isi doresc asta. Urmeaza marea finala, pentru care luni avem o sedinta in care se vor fixa detaliile de productie.

MEGASTAR - Finala 9

danfintescu — Sun, 27 Apr 2008 09:39:29 +0000

Inca doua episoade si gata! Vom avea un nou Megastar... Care din cei 3 ramasi in concurs va fi e si mai greu de spus decat atunci cand erau 4...

Am apreciat initiativa producatorilor emisiunii de a scuti concurentii de chinul tichetului prieteniei in seara de Inviere. Mai ales ca de-acolo ar fi urmat sa mearga direct la biserica si parca nu e ok sa iei lumina dupa ce tocmai ai oprit traseul in concurs al unui coleg si poate prieten de-al tau. Asa responsabilitatea de a fi eliminat un concurent s-a risipit in vant, asupra celor care, de fapt si de drept, NU au votat.

Am apreciat si faptul ca au avut de cantat cate doua piese fiecare. Nu de alta, dar s-au aratat diferente destul de mari intre cele doua prestatii, cu o singura exceptie asupra careia voi reveni. Nu cred ca diferentele au fost cauzate in totalitate de lipsa de experienta, desi ea avut rolul principal de fapt. Dar la asta s-a adaugat si diferenta destul de mare intre genurile muzicale.

Oana - a luat intr-adevar prea in tragic ceea ce este de fapt o piesa light, de vara. In loc sa se joace de-a fata indragostita, ingenua si putin bulversata a preferat ceva gen tragedie antica, greoaie ca o cortina de catifea. Juriul a taxat-o pe drept la prima piesa, cea impusa de ei. Amy insa a scos-o din pasa neagra. Mi-a placut ca a incercat sa reproduca atitudinea "detasata chimic" a artistei, mi-a placut ca a inteles ca piesa isi are de fapt radacinile in muzca anilor '70 si cel mai mult mi-a placut ca a reusit sa treaca peste dusul rece pe care il primise la prima piesa. Per ansamblu as zice ca a fost o seara buna pentru Oana, care avea ceva de dovedit. Nu spun ca si-a revenit de tot, insa criza de forma pe care o aratase in ultimele episoade pare sa se mai fi atenuat putin. Ramane de vazut ce se intampla in episodul urmator.

Andrei - n-a avut timp sa invete tot ce era de invatat pentru ca prima piesa sa-i iasa ok. Era clar ca ar fi avut nevoie de multe luni de lucru, care ii lipsesc banateanului, oricat de serios si de implicat ar fi el. Ca de obicei, m-a impresionat placut atitudinea cu care si-a asumat greselile si interpretarea mai putin buna. Drept, zambitor, barbateste. Si la el a doua piesa s-a dovedit a fi salvatoarea serii. Metallica i-a iesit foarte bine. E clar ca Andrei trebuie sa cante rock. E clar si ca, daca va trebui sa cante vreodata altceva, o va face, insa cu destul de multa greutate. Sunt sigur ca a avut ceva emotii pentru seara asta, mai ales dupa prima piesa, insa publicul il simpatizeaza in continuare. Eu nu pot decat sa ma bucur ca exista atatia iubitori de rock in Romania. Sau ca rockerii romani sunt atat de uniti si hotarati sa-l ajute pe Andrei.

Florin - a fost foarte bine la ambele piese. El este exceptia despre care vorbeam. De fapt la el s-a vazut o evolutie uluitoare fata de saptamana trecuta. De parca ar fi avut o revelatie undeva, intre timp. Ma bucur ca si-a gasit resortul de a face sa apara atitudinea pe scena. De aici isi incepe el practic drumul de artist. Acum are toate datele, trebuie doar sa aiba grija si sa se educe. Urmatoarea lui revelatie, de care are mare nevoie, este cea care priveste atitudinea lui in afara scenei. Mai are mult pana sa-si permita extravagantele si laudele unui star. Insa ieri n-a vorbit foarte mult si asta s-a vazut imediat. A fost primul la voturi.

Octavian - prima piesa i-a iesit bine. Chiar foarte bine. La a doua insa sunt sigur ca emotiile au fost cele care l-au facut sa piarda controlul. L-am auzit la repetitii, la Crina, si era cu totul altceva. Imi pare rau pentru el, insa s-a dovedit pana la urma ca emotiile lui excesive, la un moment dat, inceteaza de a mai fi constructive. Imi pare rau ca a iesit pentru ca si el era un concurent care evolua mult, de la emisiune la emisiune.

Saptamana viitoare vine cu piese si mai multe cantate de fiecare concurent. Din nou publicul este stapanul. Concurentul care va avea cele mai putine voturi va fi cel care va iesi din competitie.