De asemenea, tot dumnealui a manifestat şi de această dată, ca şi cu alte ocazii, hotărîrea de a da pe faţă şi dosarele de securitate ale "justiţiarilor", ceea ce, de asemenea, ar putea produce mari surprize şi o şi mai mare decredibilizare a unui sistem în care, şi aşa, românii nu îşi mai pun nici o nădejde.

O fi bine, n-o fi bine să se facă "masa curată", fiecare dintre părţile "interesate" îşi are propria părere. Desigur, intră în logica simplă opinia - împărtăşită de orice om de bun simţ - potrivit căreia tratamentul trebuie să fie egal pentru toată lumea. Şi de aici se ridică o întrebare simplă: De ce nu sînt scoase la vedere, în ciuda repetatelor cereri, este drept, ale unei părţi a societăţii civile, dar şi a justificatei curiozităţi a "simplilor cetăţeni", dosarul şi mapa lui Traian Băsescu?

A se spune că dosarul nu există, că s-a pierdut, că la mapa domniei-sale nu este voie să se umble, cum s-a umblat la cea a nefericitei Norica Nicolai, seamănă cu un banc de adormit copiii, în care nimeni nu poate să creadă.

Deci, este firesc ca toate dosarele - pe principiile aplicate şi în alte ţări, de exemplu în fosta RDG - să fie la dispoziţia celor interesaţi, mai ales atunci cînd este vorba despre persoane publice. Pentru ca acest lucru să se producă, primele documente de arătat publicului, repet, interesat, sînt cele care îl privesc pe "întîiul stătător" de la Cotroceni.

De altfel, un conducător adevărat, în care poporul său poate să aibă încredere, este cel care suportă el însuşi ceea ce le cere celorlalţi.

Cum însă la români o asemenea atitudine pare imposibilă - aproape la orice nivel de... şefie - povestea cu dosarele, prin care, oricum, a scris cine a vrut şi cine nu a vrut, din care au dispărut, în funcţie de forţa... subiectului, filele incomode, rămîne una fără sfîrşit.

Cum, spuneam, nu mă dă cunoaşterea legilor afară din casa blogului, mă rezum la a face un scenariu. De prost gust, normal, cam ca tot ce se întâmplă în politica mioritică.

Să zicem că Meleşcanu îşi dă demisia de la Apărare. Tăriceanu trebuie atunci să nominalizeze două persoane. Una la Justiţie, recte Meleşcanu, şi una la Apărare. La Justiţie, Curtea ne-a intromisionat constituţional în meandrele broşurii de căpătâi naţional şi a zis că Băsescu trebuie să accepte a doua propunere, recte Meleşcanu. La Apărare, gherţoistic vorbind, Tăriceanu ar putea să o nominalizeze pe Norica. Băsescu o respinge, firesc, dar poate face asta o singură dată. Apoi Tăriceanu mai face o nominalizare, firesc, în persoana lui Radu Stroe, firesc, iar Băsescu, pe principiul enunţat mai sus, este nevoit să îl accepte, firesc.

Pe voi nu vă doare capul?

Prin aceasta, chiriaşul Cotrocenilor a transmis naţiunii mesajul că dumnealui poate să facă ce vrea, cum vrea, cu cine vrea, împotriva cui vrea etc. etc., pentru că aşa a decis, chipurile, "boborul" - în ultima variantă, nici 25% din acesta! - erijîndu-se, în schimb, într-un fel de judecător suprem, care să decidă cine merită şi cine nu merită să ocupe o funcţie în stat, şi nu numai, să cîntărească greşelile tuturor cu propria măsură, să pună etichete de infractori pe costumele incomozilor, să îi "albească", la dosare, pe ai săi etc. etc.

Probabil, asta merită poporul român. Care, din cînd în cînd, alege prost. Adică, după chipul şi asemănarea votanţilor. Revenind însă la alesul nostru, menţionez că, vrînd-nevrînd, trebuie să recunoaştem că ne oferă şi memorabile momente de Stan şi Bran. Mai precis, ne întoarce la Caragiale. Tot joi, Alesul a povestit cum discută el politichia cu soţia, întorcînd "subiectele" pe faţă şi pe dos. Sigur, a fost un pretext de a-i mai da o smetie lui Voiculescu, hîîîî, hîîîî..., însă ne putem imagina şi alte scene de tot hazul.

De pildă, Alesul, într-un pat matrimonial imperial, cu scufiţă pe cap, împreună cu coana Maricica, aceasta, desigur, cu bigudiuri, discutînd cam aşa: "Măi, hă,hă,hă, Maricico, ce zici să n-o pun p-aia la Justiţie, că îi găsim noi bube, cu nepoata, cu mai vedem ce...

Că bine era cu Monica noastră, care hă, hă, hă, a mai bătut manual cînd era procuror, a mai mînărit cîte-o casă pentru părinţi, da' ce fată era!". "Ai văzut cum i-am umflat p-ai lor, hă, hă, hăăă! Ca popicele au căzut, Năstase, Mitrea, Remeş, Chiuariu, Atanasiu, mă rog, care-or mai fi, acum, buff şi cu Vosganian, pe cînd ai noştri, adică, chiar şi eu, mai cu Mihăileanu, mai cu flota, ca să nu mai zic de Blaga, cu vămile şi medicamentele de ziceau că-s droguri, Berceanu cu sanoilul, Videanu cu bordurile, Stolojan cu megapauărul, mă rog, îi ştii tu şi pe ăilalţi, n-au treabă! Că d-aia sînt, hîîîî, hîîîî, ales!...".

La care, coana Efimiţa, pardon, Maricica, decretează prompt: "Că bine grăieşti, Alesule! Dă-i dreacului, cu toţi ţiganii lor împuţiţi, cu găozarii invidioşi, cu mogulii ăilalţi, că doar poporul ne iubeşte şi ne alege ori de cîte ori vrem noi!". Din păcate, spaţiul nu-mi permite să public o piesă întreagă, în mai multe acte, bine situate în timp şi spaţiu, cu două personaje care l-ar fi făcut pe nenea Iancu şi mai mare decît este şi chiar mai nemuritor. Am zis!

Dar clipul are haz mai ales prin comentariile live din studio, unde Noricai Nicolai nu i s-a spus ca e in aer asa ca avem o mostra de reactie neoficiala, dar absolut hilara:

Ce-am citit azi? - http://chinezu.eu/2007/11/27/cioroianu-loveste-din-nou-in-plexul-spaniei

- jurnalul colectiv al nervilor-

www.enerva(n)t.ro