monoloage « WordPress.com Tag Feed

Maimuta

monoloage — Thu, 07 Aug 2008 08:59:48 +0000

Tot ce purtam cu noi prin timp, este legat de imaginea luminoasa a unei maimute - imagine care se suprapune peste cea a faptelor noastre - se asociaza cu o lume perceputa mai ales senzorial, o lume a gesturilor si trairilor de tot felul, a oamnilor si a mirosurilor impregnate, pentru totdeauna, în epiderma launtrului nostru.

Maimuta ne indreptateste – incepand de la varsta copilariei - sa facem judecati de valoare, sa cantarim si sa intelegem situatii care contravin - cel puţin aparent - acelui univers maimutaresc in care ne petrecem timpul.

Mult timp mi-a fost cu neputinta să dezleg misterul comportamental al maimutei mele. Avea miscari artificioase, uneori cam pretioase, alteori cam teribiliste, dar in loc să stramb din nas, cascam gura la pojghita lor de verosimilitate.

Multe urgii - aveam sa-mi dau seama mai tarziu – trecusera peste lumea maimutei mele, cum veneau, aveam sa inteleg mai tarziu. Maimuta a reusit sa-mi corecteze imaginea confuza, contrariata si „miscata” a lumii inconjuratoare.

De fiecare data cand veneau urgiile, maimuta incepea sa alerge, cu o uimitoare mobilitate, de colo-colo, agatandu-se de vene ca de niste liane, ducandu-se de la piept pana la degetele de la picioare, prin miscari sacadate, verificandu-mi fiecare senzatie si, unde era cazul, inchizand cusca, lasandu-se prada doar imaginii vizitatorilor, acestia neputand-o atinge, nici daca ar fi momit-o cu o tona de banane.

Daca nu ii conveneau vizitatorii, ii alunga prin miscari rastite, sa viziteze alta cusca. Cu strigate tot mai poruncitoare si chiar cu amenintari, puncta de fiecare data inconvenienta situatiei in care se afla.

De multe ori, nu o intelegeam, mai ales ca ma alunga si pe mine, din acea lume care-mi apartinea de drept... A trebuit sa cresc, sa aflu, ca maimuta de fapt, avea grija de mine.

poza: Florian Steindl

Fado...de vineri

monoloage — Fri, 01 Aug 2008 14:45:37 +0000

enjoy!

Distanta

monoloage — Tue, 29 Jul 2008 13:56:26 +0000

externalizam functiuni domestice

ce par compatibile

cu semnul unei stari de tranzit

catre o alta viata.

uitam ca masuratorile

nu se fac in sistemul metric

iar starea de tranzit

nu este o chestiune tehnica.

ajungem apoi

la o diferenta calitativa:

suntem, pur şi simplu

la o alta distanta.

Eu nu știu să spun "te iubesc"

soacramica — Sat, 19 Jul 2008 23:11:59 +0000

Sunt lucruri pe lumea asta despre care pot scrie mult, cu poftă, cu ardoare, cu sinceritate și multe emoții. Dar nu le pot spune cu voce. Cuvinte ce se opresc ca niște noduri în gît, nu mă lasă să respir liber și-mi provoacă o panică interioara prostească. Cînd simt că valul se gătește să mă acopere, schimb brusc subiectul sau fug. Ca o lașă. Iar cînd ajung să-mi trag răsuflarea, mă întreb: "De cine am fugit, de fapt, de mine sau de altceva?"

De unde vine blocajul acesta? Presupun că direct din copilarie, în care expresia liberă a sentimentelor a lipsit cu desăvirșire. Pentru că exprimarea lor era privită doar ca o slăbiciune a sufletului. Nu e deloc ușor să spui cuvinte de iubire cînd nu ai fost deprins să le auzi în copilărie, cînd ai fost învățat că mai bine e să-ti dovedești prin fapte sentimentele decît să le exprimi prin vorbe.

Acum la vîrsta cînd am tradus iubirea mea în mii de fapte, îmi vine extrem de greu s-o traduc în doar doua cuvinte.

Dar mi-e frică să nu fie prea tirziu și să nu le mai am cui spune.

Scrisoare pentru mama

omuldinagora — Wed, 09 Jul 2008 17:36:20 +0000

Mamă, mi-era dor de tine. Ţi-am văzut poza în "Cancan", mamă. Te-au păcălit. Mint. Spun că ţi-au luat interviu şi tu ai vorbit cu ei din bunătatea ta, mamă, fără să ştii cine sunt, fără să ştii că te vor da la ziar. Lasă-i, mamă. Ei cred că li se cuvine totul, că au voie orice doar în virtutea dreptului la liberă exprimare. Tu ştii, mamă, că nu am făcut nimic rău, că nici lui tata nu are de ce să-i fie ruşine cu mine acolo unde e, în lumea celor drepţi. Mamă, eu îmi trăiesc viaţa. Ei cred că pot să îmi devore viaţa doar în virtutea dreptului la liberă exprimare. Mă bucur să aflu că eşti bine, mamă. Chiar dacă doar din ziar. Mai ţii minte când jucam volei, în liceu? Ei mi-au ridicat mingea la fileu. Eu voi ataca. Te iubesc, mamă! Şi te rog, mamă, nu mai plânge! Maaamăă, ce le fac!

Cu rându'

omuldinagora — Tue, 08 Jul 2008 15:01:05 +0000

Picanterii. Asta se caută a mi se pune în cârcă cu orice preţ. Aflu că pe vremea când eram studentă la Oradea, mi-o trăgeam la greu cu italieni. În primul rând, nu eu mi-o trăgeam cu ei, ci ei şi-o trăgeau cu mine! În al doilea rând, nu erau italieni, ci francezi! În al treilea rând, toţi erau, de fapt, de origine arabă! Aşa se explică de ce, pe atunci, nu aveam nevoie de vibratoare. În al patrulea rând, eram deja adultă! Nu în ultimul rând, voi aţi rămas infantili!

Fugiţi de-acasă

omuldinagora — Tue, 08 Jul 2008 14:45:13 +0000

Presa profesionistă şi deloc prostituată are informaţii sigure despre mine şi soţul meu. Unii spun că am plecat în Canada. Alţii sunt convinşi că am plecat în Franţa. Dar bine, tovarăşi, puneţi-vă, bre, la unison, că ajungem să nu mai ştim nici noi pe unde hălăduim, de fapt!

Notorietate

omuldinagora — Tue, 08 Jul 2008 14:30:27 +0000

Dincolo de faptul că am ajuns în doar câteva ore cea mai vânată vedetă porno amatoare din peisajul mioritic, lumea începe să afle că mi-am făcut blog. Timid, dar sigur, numărul penetrărilor curioşilor pe pagina mea începe să crească spre cote nimfomane, deşi blogul meu şi articolele postate la diferite tag-uri NU sunt evidenţiate la căutări, probabil dintr-o eroare de cenzură regretabilă a celor ce administrează site-ul. Aşa că dacă doriţi să mă întrebaţi ceva în mod direct, acum e momentul. Nu vă voi dezamăgi! Pentru că nu vă voi răspunde...

Demisia! Demisia! Demisia!

omuldinagora — Sun, 06 Jul 2008 00:29:14 +0000

Da, am demisionat din funcţia de director. Şi ce dacă am facut-o prin fax? Trebuia s-o fac pe internet, la fel ca şi cu soţul meu? Mai am aproape trei săptămâni de concediu de odihnă. Apoi e vacanţă. Binemeritată, nu credeţi? Din 1 septembrie intru în concediu din nou. De data aceasta fără plată. Din învăţământ, fireşte. Restul plăţilor le încasez online. La fel ca palmele. Morale sau nu. Îmi pare rău doar de oferta aia. Mi se propusese să joc rolul Nadinei, cea care trebuia să fie violată de Petre Petre, într-o nouă ecranizare a romanului "Răscoala". Dar înţelegerea a căzut. Producătorilor le-a fost teamă ca nu cumva să-l violez eu pe Petre Petre înainte ca acesta să-şi intre în rol. Nişte fandosiţi! Oricum, nu-mi pare rău. Petre Petre nu urma să fie jucat de George Clooney, ci de unul Titus Steel. Nesemnificativ.

Consecinţe

omuldinagora — Sat, 05 Jul 2008 23:18:11 +0000

De când am ajuns subiect de prima pagină în presa de cancan din România, laptop-ul nostru e dat în urmărire generală pe internet, fiind share-uit la greu. Atât doar că soţului meu i s-au împuţinat erecţiile, vibratoarele nu mai vibrează şi părul meu pubian a încărunţit subit. Mă gândeam să mă epilez complet. Poate aşa voi ajunge să fiu asimilată cu "Cântăreaţa cheală" a lui Eugen Ionescu. Oricum, totul e absurd.

Cineva care se gîndește la tine

soacramica — Sat, 05 Jul 2008 16:02:15 +0000

Cred că cel mai aiurea în viața asta e să te simți singură într-un anturaj în care toata lumea are nevoie de tine. E ca și cum te-ar apuca un «depresneak» în timpul vacanței. În loc să te zghihui prin apă, să-ti expui bucile bronzate la vederea tuturor, să arăți cuiva că vrei «aventuri» de nu mai poți, tu stai ca o idioată, sub pălărie, cu privirea în largul mării, te gîndești naiba stie la ce (de exemplu la ploaie și ceață) și culmea!!! nu numai că «nu vrei nimic» dar îi «exportezi» pe toți din toată inima și te întrebi: Oare ce fac eu aici? Poate să...plec, a?

Gîndurile acestea pot apărea și la vreo nuntă, unde toata lumea chiuie, dansează, joacă prosoapele, se îmbata oficial și iar chiuie...dar tu stai așa frumoasă, chitită dar cu ochii stinși într-un colț de masă și te rogi în gînd ca să nu vină amu nanu Vasea cu ochii roșii să te ia la dans. Pentru că, dacă refuzi ai să auzi pentru a 29 oară reproșuri de la țaca Fenea, nana Manea și tanti Veruța că te-ai făcut fudulă tare de cînd ai plecat de acasă. Și tu te întrebi atunci: Fudulă sau tristă? Cui trebuie o boghiță de poamă acră pe o turtă dulce? Poate sa plec? Ca nu stric veselia neamurilor.

Și tot atît de singură poți să te simți și la un concert giga-mega-super cool cu prietenii. De la început parcă îți place, îți spui că în sfîrșit îți vei schimba gîndurile, te vei relaxa, vei uita de toate-n lume... Iar la un moment simți iar cum singuratatea ți se lasă pe umeri. Te privește cu ochi batjocoritori și te strînge cu grijă la piept. Tu încerci s-o respingi, s-o alungi, pentru că știi că nimeni nu poate fi trist la un concert, e un non-sens, e anormal. Faci niște eforturi, schițezi un zîmbet forțat pentru fiecare, îți îndrepți masca pe față și te întrebi: Poate să arunc masca asta, poate s-o arunc și să plec?

În sfîrșit pleci. Mergi pe drum, respiri cu ceață. Și nu-ți mai trebuie soare, nu mai vrei plajă, nunți și concerte. Vrei liniște, ploaie și chiar oleacă de vînt. Dar să fii alături de cineva... care se gîndește la tine.

Logică sub tei

soacramica — Thu, 03 Jul 2008 07:07:18 +0000

Nu vă speriaţi de cuvintul logică, e doar un "breding", ca de obicei. Trebuia să numesc textul cumva.

Stateam ieri la amiază sub ultimul tei înflorit din oraș şi filozofam rumegînd o tartină.

Omul, totuşi, e un animal care poate vieţui doar în turmă.

Mai întîi e o oiţă prăpădită. Face tot posibilul ca să devină... ca toată lumea. Asta, mai ales, ca să nu-l arate celelalte oi cu copita, cele, mai puţin prăpădite, care prin statutul lor superior îşi permit un be-be-hăit de dispreţ. Cînd oiţa prărădită devine oaie cu talangă, mai vajnică adică, lîna parca îi devine mai cîrceiată, copitele mai puternice, se lasă parcă mai puţin mulsă de alții şi... respectiv îi apar ambiţii mai măroaice. Cînd oaia ajunge să-și schimbe talanga pe cravată, atunci se produc metamorfoze uimitoare.

Două evoluţii sunt posibile. Primo, oaia începe să se bucure de viaţă, pentru că a ajuns unde și-a dorit. Devine mai blîndă, mai înţelegătoare chiar şi cu oile de pe scara socială inferioară. Într-un cuvint, oaia înţelege că fericirea nu vine numai de la nodul de la cravată. Secundo, oaia e realmente încrezută că lumea încă n-a cunoscut o oaie mai vajnică pizdoasă ca ea. Doar ea poate fi exemplul ideal pentru clonare şi toată lumea îi este datoare, cel puțin cu un braţ de paie înmiresmat. Cu cît mai parşivă era oaia altădată, cu atît mai îngîmfată devine pe zi ce trece.

Mdea, oameni buni, dacă cunoaşteţi ceva mai ridicol pe lume decîi o oaie îngîmfată, să-mi spuneţi şi mie. Eventual, trimiteţi-mi o poză. Ca să ştiu de cine să mă feresc.

Cărările noastre

soacramica — Fri, 27 Jun 2008 07:26:00 +0000

Oamenii se schimbă.
Iaca se întîlnesc doi pe aceeaşi cărare şi continuă calea împreună. Cărarea e bună, luminoasă, uneori o ia prin pădure, alteori prin cîmpie, cîteodată se întretaie cu alte cărări. Uneori se desface în două cărări mai mici, ca mai tîrziu să redevină una singură. Atunci cei doi călători se despart şi ei pentru o vreme ca apoi să se regăsească. Pe aceeaşi cărare. Continuă călătoria împreună, îşi povestesc lucruri noi unul altuia, fac schimb de impresii, de gînduri. Şi fiecare pas făcut pe cărarea ceea parcă îi apropie şi mai mult, parcă le aduce mai multă bucurie, împlinire, complicitate. Devine acum cărarea lor. Cărarea ce-i duce spre paradis.

Şi iată că din nou cărarea se desface în două. Cînd vine vremea să redevină una singură, ca de obicei, aşa cum era firesc cu ceva timp în urmă, unul se întoarce, iar celălalt… încă nu. Încă nu se grăbeşte să revină. Celălalt a descoperit ceva nou, nemaivăzut şi nemaîntîlnit de frumos. Pe altă cărare. E atît de încîntat de descoperirea sa, încît paşii curioşi îl duc şi mai departe, pe cărăruşa ceea străină, care îi promite atît de multe…

Iar cel care îl aşteaptă, s-a aşezat obosit sub un tufar şi priveşte trist cărarea ce ducea cîndva spre… paradis?

Oamenii se schimbă. Oamenii îşi schimbă cărările.

Dansul

monoloage — Tue, 24 Jun 2008 09:46:56 +0000

Esti o fantoma cu buze aprinse, ochi mari si parul ravasit, ratacita intr-o multime de copaci fara frunze. Si dansezi! Dansezi intr-un fel nemaivazut vreodata de o fiinta umana. Un dans de neinteles, escamotand realitatea, un dans...ca un ritual magic. Ma chemi din corpul tau posedat de toti si in acelasi timp de nimeni, si-mi spui, cu voce blanda, sa ma intorc, caci dansul acela dezaxat, ma va epuiza. Ma tintuiesti cu privirea incercand sa-mi umpli golurile cu lacrimile tale.

Dansezi si canti. Fara cuvinte. Iar eu raman uluit, incercand sa ma gasesc prin lipsa cuvintelor si-n plinatatea sunetelor. Te pierd, ramanand atras de magnetismul animal si al halucinatiei pe care prezenţa ta a provocat-o. In plin realism organic imi lipsesc 21 de grame.

Morales humanis

monoloage — Mon, 23 Jun 2008 09:25:27 +0000

cufundati in obsesia

radacinilor

uitam adesea

sa vorbim

despre frunze.

ne ratacim in ideile

fixe ale originilor

uitand adesea

sa punem

aer nou

pe buze.

........................................

ne raspindim

prin judecati definitive

caracteristice

unui polemic stil

uitand adesea

sa celebram morala

fii mare,

dar totusi si umil.

Chirurgul și spionul

soacramica — Sat, 24 May 2008 10:53:00 +0000

Știți ce au în comun un chirurg și un spion profesionist?

Un chirurg pro, nu va opera niciodată un membru din familia sa, în schimb, se va ruga la Domnul, ca în caz de supremă necesitate să-i nimerească ruda în mâinile unui coleg de breaslă de încredere.

Un spion pro, nu-și va spiona niciodată propria familie, chiar dacă viața il va tenta de nenumărate ori. Știe bine că există în viață niște adevăruri care nu trebuiesc atinse. Pentru că, exact ca și un chirurg, fiind sub ampriza emoțiilor, ar putea să taie acolo unde nu trebuie și va țîșni neapărat sînge. Mult sînge. Scurgerea poate fi atît de importantă că nu mai rămîne… nici o speranță.

unan

monoloage — Thu, 15 May 2008 15:03:16 +0000

Cum a trecut vremea....S-a facut un an de monoloage. Mai bune, mai rele. Am reintalnit si cunoscut multi oameni in aceasta perioada. De la fiecare am avut cate ceva de invatat, de la fiecare am luat cate o picatura de monolog pe care am pus-o - mai mult sau mai putin - printre randurile asternute aici. Totul a pornit de aici, primul meu post.

Va multumesc tuturor celor care a-ti trecut pe-aici si v-ati lasat cate-o amprenta. Nu stiu cat vor mai tine monoloagele, insa, orice ar fi, sa ne-auzim cu bine! Toate cele bune dragi monotoni!

Pentru voi toti:

Pantorima

monoloage — Fri, 09 May 2008 13:33:33 +0000

Pentru ca se apropie anul - mai sunt cateva zile - de cand am deschis acest blog, m-am gandit sa adun intr-un fisier, creat anume pentru acest eveniment, randurile scrise (nu toate) de-a lungul lunilor trecute. Sper sa va placa.

Le puteti downloada, accesand acest link: http://www.divshare.com/download/4447783-a78

Exercitiu de admiratie

monoloage — Tue, 06 May 2008 09:41:36 +0000

supravietuim prin
exercitii de admiratie
si-acumulam
vicisitudini
prin regretate
performante.
in taina
ne rascumparam
plictisul
sub asediul
neputintelor
corporale.
gresim,
echivaland climaxul
iubirii
paroxistice
cu acea confesiune
a unei
senzualitati spirituale.
nihilisti de sine
ce-exerseaza
ideologia admiratiei
mor trupului
si patimesc
in propria lor carne
ne impanam
cu ideologii hedoniste
in mijlocul
copulatiei
ramanem madulare
soteriologice
unui spirit
ce-n admiratie
pe dinauntru
doarme.

Fotografie: Narcis Virgiliu

Epidermuzica

monoloage — Fri, 18 Apr 2008 09:26:22 +0000

muzica trupului

lasa note inalte,

pe portativul

sufletului,

iar eu ii fredonez

bolero-ul

pe coapse.

......................................

bagheta dirijorului

gratios,

dirijeaza

armonia

epidermelor

in noapte.

........................

cortina se lasa

peste notele

inalte

zavorate

sub sanul drept.

PHOTO BY NARCIS VIRGILIU.

Segment temporal

monoloage — Mon, 14 Apr 2008 08:23:08 +0000

ipostazieri multiple

si dedublari

intr-un segment temporal.

separi fragmente

din tine

si din spatiu

printr-un raport conflictual.

te-ncearca compesatii

ale unei vieti

incomplete

pe-un drum plin de banal

te chinui s-aduci

la suprafata constiintei

fiinta prinsa

intr-un segment temporal.