Astăzi, avem o sărbătorită în bloggosferă. O sărbătorită care îmi e tare dragă. Nu ne-am cunoscut personal, încă. Dar o s-o facem. Pentru că mă tot ameninţă cu o cafea. Nu o cunosc pe Corina foarte bine ca politician, dar mi-a fost suficient blogul şi două sau trei convorbiri pentru a-mi da seama că este sensibilă şi că sufletul ei este de-o frumuseţe nemăsurată.

Iartă-mă pentru întârziere, Corina, dar mai bine mai târziu decât niciodată.

Nu ştiu să spun multe despre Corina. Pot să vorbesc la nesfârşit despre senzaţia care mi-a lăsat-o. Şi pot să recunosc că am „bârfit-o” cu Maria, la modul cel mai frumos posibil. Maria confirmându-i ceea ce simţisem şi eu vis-a-vis de ea.

Momentan nu pot să-ţi dăruiesc decât o melodie. Cadoul e pregătit, ăla real. Dar nu o să divulg nimic din el. Ştiu să păstrez secrete, aşa că nu vei afla decât la momentul potrivit :D

La mulţi ani, Corina! Multă forţă de muncă. Multă fericire şi realizări cât cuprinde.

Nu e el cel mai frumos post, dar ţi-l dedic din suflet. Sper să rămâi aşa cum te văd eu, până la adânci bătrâneţi.

Când zici că te bazezi pe Xreder pentru o poză cu marea, nu îi merge siteul. Mă rog, aşa că ne adaptăm. Pentru că Cella mi-a amintit că nu am zis nimic de mare, am vrut să vă dau o originală, dar aşa, vă dau ce am. Tot Cella mi-a amintit că m-am lăudat că vă povestesc cum a fost la mare. A fost ca dracu’, ce să zic. Mă rog, era vânt cu soare. Moment în care pielea se bronzează cel mai bine, doar că eu nu sufăr frigul, aşa că am renunţat. Cu toate astea, tot m-a prins. M-am gândit să îi fac o vizită lui Ştefan sau lui Arhi şi soţiei lui. Mă rog, vizită, să le dau o întâlnire. Dar, până la urmă, am preferat să dorm. Nu cred că ei s-ar fi deplasat până la mine.

În zilele astea am avut timp să mă uit pe mai multe bloguri. De obicei mă uit pe mai multe, nu prea comentez eu pe toate. Nu că aş fi fiţoasă – dar sunt – ci pentru că, de multe ori, habar nu am ce să zic. Crina, Vania, Omu’ şi Mana, mă acceptă şi în afara subiectului, dar la ceilalţi nu îndrăznesc să o iau pe câmpii, aşa cum sunt eu obişnuită.

A, aţi constatat că atunci când scriu nimic am foarte multe commenturi? Şi că atunci când zici lucruri importante, trag de comentarii? Ăsta era un P.S :D

Azi am decoperit o chestie misto. Filomela rulzzz, mă rog, dacă o citiţi veţi descoperi şi voi ce am descoperit eu. Cu această ocazie, îi supun spre atenţie domnului Hrib povestea cu pricina ;) Sunt subtilă, ştiu.

Pentru că am primit mită, să dau şi nişte linkuri. Acum, sper să nu vă supere comentariile, dar vă spun cam ce aş vrea eu de la voi.

Kmi, aş vrea să nu te mai speli pe dinţi. Icrele alea negre costă prea mult :D

Radu, uneori, sincer, aş vrea să scrii mai mult. Fi mai rău, mai analist, că de putut poţi.

Cristal, tu eşti cum trebuie, nu prea am ce să-ţi spun. Eşti ok aşa cum eşti.

Sibilla, uneori aş vrea să traduci ce spui în sârbeşte.

Acum să nu credeţi că iau tot blogrollul la rând. Unele linkuri nici nu ştiu sigur de ce sunt acolo. În fine, cum ziceam?

Da, Laura, chiar mă gândeam că nu mai ştiu de multişor ceva de ea.

Şi ca o legătură subtilă: Hello, pisoi. Şi de la tine aş vrea să vorbeşti mai mult despre tine.

Cora, cum îi spuneam pisoiului. Uneori, oamenii, simt nevoia să te cunoască pe tine. Pe Pescăruş îl ştim. Dar cine e Cora? Poate ne spui două trei vorbe.

Ah, să nu uit. Azi am descoperit blogul lui Mihai Mălaimare. E foarte fain. Chiar foarte. Nu ştiu cum de mi-a scăpat.

Hey, îmi aduc aminte că atunci când am început cu blogul, primul link a fost către Horia. Mamăăă şi a trecut anul şi am uitat să-mi sărbătoresc blogul. Trist. Am început să uit şi când e ziua blogului. Oricum, s-a dus. Plus că l-am mutat de l-am zăpăcit. Ce mai contează. La anu’.

Cred că următoarea persoană pe care am cunoscut-o, a fost Maria. Mă rog, după ce ne-a îmbuibat cu icre negre, o să zic că a fost prima :D

Din blogosferă îmi mai place Micutzu. Uneori e super cinic, ceea ce mă distrează.

O, Doamne, mâine o să aud: „pe mine m-ai uitat”. Mă rog, mă gândeam şi la scriitori, dar lor le dau link altă dată. Până una alta, puteţi consulta lista. Nici eu nu mai ştiu ce să zic. Mă rog, ca şi azi, nici nu aveam ceva interesant de spus.

Fiind duminică, o să fiu în plimbare. Aşa că vă las să vă certaţi pe linkuri. Vă daţi seama că pe mulţi v-am omis pur şi simplu. Despre alţii, chiar nu am ce să spun. Ar mai fi foarte interesant la Mordechai. Mă rog, e chiar foarte interesant. Păcat că nu ajung eu mereu acolo. Că na, nu dispun chiar de tot timpul din lume. Plus că scrie foarte mult. Mi-ar fi greu să mă ţin după el. Mă rog, mai sunt. Nu îmi amintesc acum. Sunt şi oameni pe care nu îi am în blogroll. Că nu îi pot ţine pe toţi, că nu vreau să ajung ca domnul Chinez şi să mă întreb cui să-i fac vânt şi cui nu. Zău aşa. Şi aşa sunt câţiva pe care nu îi vizitez nici măcar o dată. Dar asta e altă discuţie.

Deci, e duminică şi sunt plecată. Vă las să vă certaţi pe link. Cine dă mai mult apare şi luni. Cine nu, nu mai apare. Pe cine am omis o să mă ierte. Pe cine nu, nu o să mă ierte. Ce ştiu eu. E unu noaptea şi vorbesc prostii :D

Pentru a economisi timp, am dat un anunţ sec pe blog: Joi, 19 iunie 2008, după orele 17, Vania disponibil în Bucureşti. Ştiu taximetriştii unde…

Instalat confortabil la restaurantul Rustic, cerui o halbă de coniac, în vreme ce dădeam personalului ultimele instrucţiuni:

- Băuturile să fie reci, iar bucatele gata drese de la bucătărie, nu să ne puneţi pe noi să ni le potrivim aici, că vă trag cu ele-n cap! Clar?...

- Clar, boierule! – se gudură personalul. Pe cine lăsăm să intre?...

- Doar pe cei din blogroll! N-am vreme de fani, admiratori, gură-cască! Mă rog, dacă aduc ofrande mai acătării, vă orientaţi şi voi pe cine lăsaţi…

În acest timp, metropola vuia. În orice taxi se putea auzi comanda:

- Du-mă la Vania!

Rând pe rând sosiră Kmi, Chinezu, Răzvan şi Maria, în vreme ce un impresionant dispozitiv pentru menţinerea ordinii alunga nechemaţii, utilizând gaze lacrimogene şi bastoanele din dotare.

- Ar mai trebui să sosească Oana – îl atenţionai pe şeful de sală.

- Am auzit de ea, dar, nu vă supăraţi, cum o recunoaştem?...

- Fie după cearcănele terifiante, fie după rânjetul tenebros, fie, cel mai simplu, după modul în care-şi parchează jeep-ul… - îl lămurii.

- Aveţi bere rece? – se interesă Răzvan.

- Numai rece! – răspunse, cu mândrie, un ospătar. Doar Leffe e caldă, că nu prea cere nimeni şi nu mai aveam loc…

- Eu aş fi vrut Leffe brună, însă, pe cât posibil, la fel de rece pe cât e de brună…

Ospătarul mă privi nedumerit, cu un gest ce s-ar putea traduce: „Ăsta vrea o Leffe blondă, sau brună şi-şi pune-n ea cuburi de gheaţă?”… Ridicai din umeri, în sensul: „Fă ce vrei!”.

Pe când nefericitul medita asupra unei soluţii rezonabile, din stradă răzbătu un scrâşnet teribil de frâne, câteva bufnituri seci şi urlete abominabile. Curând, apăru şi Oana, salutându-ne veselă.

- Ai cinci fani în minus… - îmi comunică.

Făcui un gest din mână, cu sensul: „Sunt destui!...”, apoi rugai pe şeful de sală să trimită pe cineva să spele maşina Oanei înainte de a se închega sângele pe caroserie.

Petrecerea începu sub bune auspicii şi, pe la al doilea butoiaş de vin, sună şi Gabriela.

- Au apucat şi ceilalţi să spună vreo vorbă, sau eşti deja logoreic? – dori să afle.

- Au vorbit toţi pe săturate! Răzvan a cerut o bere, Maria a întrebat dacă poate recita un poem de-al său, fiind refuzată în mod politicos, Chinezu a explicat şefului de sală de ce n-are ochii oblici, iar Oana şi Kmi au salutat… Acum, fireşte, vorbeam eu, ca să nu plece oamenii decepţionaţi…

- Dacă nu-ţi poţi ţine gura, te-aş ruga ca măcar povestea din Complex să n-o zici. Şi nici pe aia de la Sibiu, cu m…

Aici, convorbirea se întrerupse. Cum semnal bun puteam avea doar în sală, aceasta fiind pardosită cu gresie arămie, mă rezumai să le spun tuturor că Gabriela îi salută, reluând apoi discuţia de unde o lăsasem, adică sfârşind o interesantă poveste de-a mea.

Mai târziu, începui să sfătuiesc pe Kmi, Oana şi Chinez cam în ce termeni ar trebui să relateze pe bloguri despre întâlnirea noastră. După ce aceştia-şi notară conştiincios preţioasele sugestii, Maria avu o idee:

- Eu aş putea face o relatare în versuri…

- Eu merg la closet! – interveni Răzvan.

- Să nu scrieţi pe pereţi! – atenţionă un chelner, ca şi cum Răzvan ar fi putut ajunge să scrie pe tavan.

Oana îşi comandă pui cu cartofi, spre mulţumirea generală, nouă rămânându-ne mai multe icre negre. Kmi se amuza privindu-şi dantura într-o oglinjoară:

- Acum, se asortează dantura cu ambientul!... – remarcă.

Mai puţin preocupaţi de estetic, ceilalţi savuram icrele pur şi simplu, fără a da alte conotaţii momentului.

Între timp, echipa Rusiei umili Suedia, obţinând calificarea în sferturi, iar noi terminarăm al nu ştiu câtelea butoiaş de vin vechi, prilej pentru Gabriela să mă sune din nou.

- Acum se aude perfect! Deduc că deja aţi ajuns pe gresie…

- Doar partea noastră telurică zace pe gresie, sufletele ne hălăduiesc în sfere înalte… - îi explicai.

- E clar, eşti mangă! Te las, pa!...

- Pa… - răspunsei, măcar că interlocutoarea închise.

Prin cine ştie ce capriciu, ieşirăm după o vreme în grădină, spre a savura ploaia de vară ce se stârnise. Înviorat, îi lăsai şi pe ceilalţi să schimbe câteva vorbe între ei. Spre ziuă, gaşca s-a spart, pornind fiecare către ale sale. Deşi predomina buna dispoziţie între noi, Oana regretă, totuşi, pustietatea străzilor la acea oră matinală. Dar, deşi trecătorii încă nu se iviră, parfumul teilor înfloriţi plutea dens peste cvartale.

Plăcută întâlnirea, da. De mult nu m-am mai dus la o întâlnire atât de deschisă. Mă rog, cu inima deschisă şi asta nu înseamnă că am fost operată pe cord. M-am întâlnit cu Vania, cum unde? La Golden Blitz. Care, contrar aşteptărilor, nici chiar lui nu i s-a părut un local de fiţe. Mie nu mi s-a părut niciodată. Dar vara e frumos pentru că e plin de verdeaţă şi poţi sta liniştit pe terasă care e mai mult o pădure. La ora aia nu era nici dracu’, doar un adormit de ospătar. Aşa că am putut abera în linişte.

Vania e la fel ca pe mess, pentru cei care-l cunosc astfel. E un personaj inedit şi da, râde. E jovial, plin de tinereţe. Şi îl contrazic pe Chinezu, nu a vorbit numai el. Bine, mi-a zis şi Gabriela: „nu-l lăsa doar pe el să vorbească”. Aşa că nu l-am lăsat. Normal că am bârfit-o pe Crina, doar nu credeaţi că avem ceva mai bun de făcut. Şi pe Kmi, să fim sinceri. Am pomenit-o şi pe Cella. Logic, doar nu scăpa nebîrfită. O fi scăpat cineva? Nu. Pe Maria, da. Da, da, te-am bârfit în lipsă :D

După cum vedeţi, întâlnirea a fost fructificată la maxim. Şi Vania chiar zice „futu-i”. Am şi martori. Acum e clar cine ce zice? Că nu prea vă era clar de la început. Am făcut-o şi pe asta, na. A, da, desigur, nu am pus la cale nici o crimă oribilă. A rămas s-o mestecăm tot pe mess.

Şi ce să vă mai spun? Nu mai ştiu ce. Vania încă e un geniu neînţeles, dar e un geniu. Şi îi stă bine cu geanta roşie :D

Acum iar am treabă, aşa că o să îmi pun eu în gând amintirile zilei de azi şi o să vă mai spun şi prin comentarii. Vorba lui Xreder: „întreabă-mă tu”.

Am comis-o. Acum ştiţi, aşa că puteţi dormi liniştiţi. :D

• Sochi, Rusia, ultima întâlnire mai mult protocolară decât de importanţă istorică între cei doi oameni politici aflaţi în amurgul puterii.

Dacă Putin va mai avea un timp un rol important de spus în politica internă a Rusiei pentru că în politica externă de mare purere a Federaţiei Ruse se va afirma o nouă stea cea a lui Dimitry Medvedev, în politica americană schimbările vor fi mai profunde.

După alegerile prezidenţiale din SUA în care democraţii lui Barack Obama se pare că vor avea şansa cea mai mare, americanii vor fi nevoiţi să îşi îndepte atenţia în primul rând asupra politicilor economice prea mult neglijate de actuala administraţie de la Casa Albă, lăsând politica externă dacă nu pe locul doi dar efectuată cu mult mai mult pragmatism decât în prezent.

Economia americană nu va mai putea suporta multă vreme implicarea directă a forţelor sale militare în multiplele teatre de război fără sprijinul aliaţilor din NATO fapt ce va duce la creşterea implicării statelor din aşa zisa Vechea Europă atât direct militar cât şi în procesul decizional strategic.

• De aceea principalul scop american în relaţia cu Rusia este respectarea "statut quo-ului" după cum spuneam RĂMÂNE CUM AM STABILIT !

Traian Basescu este un grobian, un golan si poate chiar un nelegiut (vezi dosarul Flota). Nu voi nega asta niciodata. Ba chiar s-ar vedea contrariul din acest blog, deoarece pe l-am criticat pe actualul presedinte cu fiecare ocazie in care am avut timp si nerv.

Maria Barbu este tocmai opusul, o persoana echilibrata si culta si ma intrebam tot timpul cum se potriveste candoarea ei cu mitocania si ciolanismul PSD. Dar probabil ca trageam concluzii doar pe aparente, si dupa cum se stie foarte bine aparentele inseala.

Dar dupa articolul asta incepi sa nu te mai miri ca prin preajma dnei Barbu se perindeaza pupincuristi parca desprinsi din epoca Odiosului (se stiu ei care). Auzi, nene, cica Basescu, respectand toate retetele de succes ale "literaturii de leadership" (si probabil si a prietenilor lui omuletii verzi) indreapta tara spre nimic mai putin decat dictatura personala.

Ca metodele lui sunt crude nu se indoieste nimeni. Hai chiar sa spunem ca ar vrea sa fie dictator - fie. Dar sa ramanem cu picioarele pe pamant, oameni buni! Suntem in 2008, integrati mai mult sau mai putin voit in Europa, membrii NATO, etc, etc, etc, etc. Deci, vrea-nu-vrea, Basescu tot nu are cum. Sau poate ca expertii de leadership au solutii pentru orice probleme s-ar isca pe drum, inclusiv pentru capacitatea craniana redusa a viitorului dictator.

Dar hai sa vedem si alte idei la fel de crete: Basescu a transformat Constitutia tarii intr-un document interpretabil; a ingenunchiat justitia (spre deosebire de eroii Highlander Adrian Nastase si Ion Iliescu); a santajat clasa politica (?!); le-a aratat jurnalistilor cine e Stapanul prin recentul atac(?!?!); "tonomatele de euro" sunt numai oamenii lui Basescu si nu jurnalistii... echilibrati.

Nici nu ma voi chinui sa demontez vreuna din aceste idei. Pur si simplu nu are rost. Evident ca singura solutie, indicata foarte subtil de Maria Barbu prin "o sa va para voua rau dupa presedentia echilibrata a lui Iliescu", o fi inca un dezastru o conducere PSD.

Si desi m-am saturat sa tot reiau aceleasi filme de pe youtube, se pare ca trebuie. Din nou si din nou. "Presedentia echilibrata a lui Iliescu" in culori:

Si filmarea sediului PNTCD devastat in Mineriada:

Concluzia e simpla: Somnul ratiunii si moartea bunului simt nasc monstri.

Multumiri lui proclet pentru poza de la inceput.

• Dumnezeu este energia vitală ce ne animă pe toţi, oameni şi câini de-a valma.
• Deavolul nu există ! Există numai Dumnezeu, dar noi am numit deavol propria neputinţă de accede la credinţă.
• Credinţa este armonie. Armonie cu sinele şi armonie cu Universul.
• Sfântul primeşte Divinul în extazul mistic. Artistul în viziunea creatoare şi astfel ei alcătuiesc vârful piramidei umanităţii.
• În fiecare dintre oameni pulsează Duhul lui Dumnezeu acoperit de nevoile cărnii.

La şase zile după ce a spus ucenicilor Săi : "Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere" , Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt - muntele Taborului în Galileea - ca să se roage.

"Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimba şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul"

Faţa lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieţii dumnezeieşti făcută accesibilă omului şi care se răspândea şi pe "veşmintele" Sale, adică asupra lumii din afară dar şi pe lucrurile făcute de activitatea şi civilizaţia omenească.

prag

mi te închipui sărbătoare.

în care - am fost străin

şi - n care astăzi intru cu tălpile curate,

spălate îndelung de glodul negru gros.

în faţa porţii tale - o inimă ocultă

făcându - mă părtaş

la nesfârşita nuntă.

Gânduri preluate sau inspirate de volumul "Sunt fica Regelui David" a poetei Maria Barbu.

Eu o citeam dinainte de a îmi face blog. Era în programa şcolară. Poeta. Artista. O femeie deosebita. Un fel de gheişă modernă şi politică.

Îmi place foarte mult de ea. E şi frumoasa. Mai ales în interior. Am un fel de admiraţie ascunsă pentru ea. Dacă ar concura la cea mai sexi blogeriţă, voturile mele s-ar scurge câtre ea.

Ştiaţi că e supranumită şi geniul familiei ei?! Eu nu, astazi am aflat. Dacă o să primească premiul de „marea speranţă a familiei ei”, eu voi merge acolo la festivitate. Să o aplaud. Îmi pare rău că am ratat premierea asta cu geniul familiei. Oricum sunt curioasă să aflu daca ar face echipă bună cu Maria Andrieş, aia de la Gazeta Sporturilor. Şi aia e o genială. Amândouă Maria. Şi amândouă geniale.

Dar m-am supărat pe ea. O să îmi treaca. Dar să vă scriu de ce m-am supărat.

A scris un articol foarte fain. Splendid chiar. Politic splendid. Articolul în cauza se numeşte: „Jurnaliştii anti sunt mai buni decât jurnaliştii pro!”. Un articol care a declanşat o adevărată dezbatere intelectuală la ea pe blog. Nu mai puţin de 72 de comentarii la ora când eu voi publica articolul acesta. Şi am vrut să îmi spun şi eu părerea. Dar ea m-a cenzurat şi mi-a sters comentariul. E frumos măi Maria? După ce ţi-am citit poeziile tale şi după ce că te-aş vota în cadrul concursului de cea mai sexi blogeriţă, tu m-ai cenzurat? M-am supărat pe tine. De acum nu mai vorbesc cu tine.

Iată dragi cititori şi ce i-am scris sau motivul pentru care am fost cenzurată:

„Sincer să răspund nu ştiu dacă jurnaliştii anti sunt mai buni decât jurnaliştii pro. Eu îi urmăresc în mod deosebit pe jurnaliştii de ProTV şi pot spune că îşi fac treaba foarte bine. Deci jurnaliştii pro sunt buni.

Asta e doar părerea mea. Dar ca să mă pot pronunţa ar trebui să îi urmăresc pe şi pe jurnaliştii anti. Dar am abonament tv standart şi nu prind ANTI-TV, aşa că nu îi pot urmări.

Apropo, prinde cineva ANTI-TV să mă lămurească şi pe mine dacă sunt mai buni jurnaliştii anti, decât jurnaliştii pro?”

Şi mi-a dat unapprove la comentariu. Deci m-a privat de informare. Şi eu care chiar doream să aflu dacă jurnaliştii anti sunt mai buni decât jurnaliştii pro. De acum nu mai vorbesc cu ea. Maria... află că şi eu ştiu să scriu poezii, uite una pe care am scris-o mai demult:

Te dezvăţ de inhibiţii,

Oricât ai fi de busy.

Te învăţ noi poziţii,

Oricât ai fi de dizzy.