Analogia dintre familia formata dintre un sot si o sotie si familia Natiunilor Unite nu este asa de hazardata.

Susan Block-Lieb & Terence Halliday, Harmonization and Modernization in UNCITRAL's Legislative Guide on Insolvency Law, Texas International Law Journal. Austin: Summer 2007. Vol. 42, Iss. 3. [*]

Decizie nr. 682 din 11.09.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizie nr. 684 din 11.09.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (7), art. 18, art. 80 alin. (1) lit. b) şi d) şi art. 83 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Decizie nr. 701 din 11.09.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, art. 592 alin. 2 din Codul de procedură civilă, art. 86 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului şi ale art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2001 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale Combinatul Siderurgic "Sidex" - S.A. Galaţi şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului
Decizie nr. 779 din 20.09.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizie nr. 929 din 18.10.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 alin. (1) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizie nr. 934 din 18.10.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizie nr. 954 din 30.10.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Decizie nr. 1030 din 13.11.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (2), (3) şi (5) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizie nr. 1064 din 20.11.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2721 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizie nr. 1067 din 20.11.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Decizie nr. 1053 din 13.11.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Decizie nr. 1055 din 13.11.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Decizie nr. 996 din 06.11.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 şi art. 582 din Codul de procedură civilă şi ale art. 133 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizie nr. 1112 din 27.11.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizie nr. 1138 din 04.12.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, ale art. 31 alin. (1) şi ale art. 33 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1174 din 11.12.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 133 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi ale art. 581 din Codul de procedură civilă
Decizie Curţii Constituţionale nr. 1115 din 27.11.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129, art. 149, art. 150 şi art. 273 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizia Curtii Constitutionale nr. 1214 din 18.12.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 126 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1174 din 11.12.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 133 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi ale art. 581 din Codul de procedură civilă
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1115 din 27.11.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129, art. 149, art. 150 şi art. 273 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1213 din 18.12.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 lit. c) şi art. 35 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1114 din 27.11.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi art. 138 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizie nr. 63 din 31.01.2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Decizie nr. 129 din 19.02.2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizie nr. 200 din 28.02.2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizie nr. 294 din 11.03.2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizia ICCJ nr. 62 din 24.09.2007 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la admisibilitatea recursului împotriva ordonanţei preşedinţiale prin care a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii adunării generale a acţionarilor
Decizia Curţii Constituţionale nr. 238 din 4 martie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 133 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizie nr. 392 din 25/03/2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 lit. c), art. 58 şi art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, precum şi art. 82 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
Decizie nr. 394 din 25/03/2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 lit. c), art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, art. 2 alin. (3), art. 3 alin. (1) lit. d), e) şi h) şi art. 48 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă
Decizie nr. 446 din 15 aprilie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 133 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizie nr. 171 din 26/02/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (41) şi (6) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice
Decizie nr. 446 din 15/04/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 133 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizie nr. 392 din 25/03/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 lit. c), art. 58 &# 351;i art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, precum şi art. 82 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
Decizie nr. 393 din 25/03/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 3 pct. 1 şi 12, art. 18, 20, 25, 27, 31 şi 32 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, precum şi ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003
Decizie nr. 394 din 25/03/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 lit. c), art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, art. 2 alin. (3), art. 3 alin. (1) lit. d), e) şi h) şi art. 48 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă
Decizie nr. 346 din 18/03/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Decizie nr. 282 din 11/03/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privi nd societăţile comerciale
Decizie nr. 294 din 11/03/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizie nr. 295 din 11/03/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizie nr. 227 din 04/03/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 şi 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale
Decizie nr. 232 din 04/03/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (9) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
D ecizie nr. 238 din 04/03/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 133 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizie nr. 200 din 28/02/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizie nr. 202 din 28/02/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

Decizie nr. 177 din 26/02/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

Decizie nr. 189 din 26/02/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a), art. 33 alin. (2), (4) şi (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

Decizie nr. 129 din 19/02/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale

Decizie nr. 63 din 31/01/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

 Decizie nr. 542 din 13/05/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 lit. c), art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale

Decizie nr. 510 din 08/05/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii

Christine Kelly récupère son nom de domaine grâce à une requête en revendication, LEGALIS.NET, 15.05.2008

La journaliste de LCI, Christine Kelly, a utilisé une procédure peu commune pour récupérer un nom de domaine: la requête en revendication fondée sur l'article L 624-9 du code de commerce. Celle-ci s'inscrit dans le cadre d'une liquidation judiciaire. En effet, lors de l'ouverture d'une procédure collective, les détenteurs de biens mobiliers (équipements, fonds de commerce, logiciels, etc.) ont la possibilité de revendiquer leur propriété dans des conditions précises de forme et de délai, faute de quoi ces biens tombent dans l'actif de la société en liquidation.
Dans cette affaire, la société Kapado qui avait enregistré christine-kelly.fr en son nom alors qu'elle devait le faire pour le compte de la présentatrice a justement été mise en liquidation judiciaire. Avant la procédure collective, la journaliste avait pourtant entrepris des démarches pour récupérer son identité sur internet. Mais Kapado, qui a reconnu avoir commis une erreur, n'avait pas montré une ferme volonté de la corriger. Face à son inertie et sa négligence, Christine Kelly l'a mise en demeure de remplir un formulaire Afnic pour un transfert volontaire du nom de domaine. Kapado s'est engagée à le faire mais le transfert n'a pas été opéré. Les pourparlers se poursuivent cependant jusqu'au moment où la présentatrice découvre que la société qui détient son nom de domaine est en liquidation judiciaire. Comme le liquidateur refuse d'autoriser le transfert, Christine Kelly se tourne vers le juge.
Dans une décision du 4 avril 2008, le tribunal de commerce de Pontoise a ordonné le transfert du nom de domaine christine-kelly.fr à la présentatrice dont il juge la revendication bien fondée. Selon le tribunal consulaire, «seule Christine Kelly peut être propriétaire du nom de domaine christine-kelly.fr, dont elle revendique la propriété».

(*)

Sa spun ca este un articol intr-o lege (Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale) si un articol intr-un cod (de procedura civila, tot lege e). Sau mai multe. Ce nu-mi este mie clar, poate ma ajuta cineva, este cum, pretorian s-a ajuns ca sucursalele sa poata sta in instanta...

In ultimele decizii, ICCJ a dat chiar termen pentru a se complini aceasta lipsa (aplicandu-se art. 161 alin.1 C.proc.civ.) .

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, decizia nr. 2033 din 2 iunie 2006, Dreptul, 12/2007, p. 294

Dans son arrêt du 2 avril 2007 (4C.385/2006, SJ 2007 I 499), le Tribunal fédéral se penche une nouvelle fois sur le devoir d’information et de mise en garde de la banque en l’absence de mandat de gestion confié par les clients. Ceux-ci étaient, en l’espèce, deux retraités (les époux Y), lui, carreleur de métier et elle, femme au foyer. Toutes leurs économies étaient déposées auprès de la banque Z. A, collaborateur de cet établissement, en assurait la gestion. Par la suite, A a quitté la banque Z pour devenir assistant dans la vente de produits auprès de la banque X. Pour suivre A, les époux Y ont décidé de transférer leurs avoirs auprès de la banque X. Les époux Y n’ont pas signé de mandat de gestion en faveur de la banque X. Au moment de l’ouverture du compte auprès de la banque X, les époux Y détenaient notamment 200 actions Vivendi Universal. Ces actions étaient toujours présentes dans le portefeuille lorsque, 15 mois plus tard, les époux en ont acquis 1000 autres.

Non contents de l’évolution de leurs biens, les époux Y réclament à la banque X la différence entre le montant de leurs avoirs à l’ouverture et à la clôture du compte. Déboutés en première instance, ils obtiennent partiellement gain de cause devant la Cour de Justice genevoise, qui a retenu une violation par la banque de son devoir d’information en lien avec l’acquisition des 1000 actions Vivendi Universal.

Il s’agissait là de l’un des griefs formulés par les demandeurs, et du seul qui sera examiné par le TF. Statuant sur recours de la banque, notre Haute Cour a tout d’abord rappelé sa jurisprudence (cf. not. ATF 131 III 377 ; 119 II 333) selon laquelle la banque qui s’engage uniquement (en l’absence d’un mandat de gestion) à exécuter des instructions ponctuelles de son mandant, n’est pas tenue de l’informer spontanément des risques qu’il court. Le client qui donne des ordres de manière inconditionnelle, montre qu’il ne veut, ni n’a besoin d’information et de conseils. Le TF réserve cependant toujours des situations exceptionnelles, « soit lorsque la banque, en faisant preuve de l’attention requise, a reconnu ou aurait dû reconnaître que le client n’a pas identifié un danger lié au placement, ou lorsqu’un rapport particulier de confiance s’est développé dans le cadre d’une relation d’affaires durable entre le client et la banque, en vertu duquel le premier peut, sur la base des règles de la bonne foi, attendre conseil et mise en garde même s’il ne formule pas de demande dans ce sens ». A ce stade, le TF n’innove guère, pas plus de lorsqu’il rappelle les fondements possibles de ce devoir d’information et de conseil : 398 al. 2 CO, 11 LBVM et 2 CC (principe de la confiance).

Le premier intérêt de cet arrêt réside dans le fait que, pour une fois, le TF a reconnu l’existence de circonstances exceptionnelles. Tout d’abord, il a vu un rapport particulier de confiance entre les époux Y et A, celui-ci les ayant régulièrement rencontrés pour discuter de l’évolution de leur dossier auprès de la banque X. Il a ensuite considéré que A, sachant que les époux Y n’avaient aucune connaissance dans le domaine bancaire aurait pu et dû reconnaître qu’ils n’avaient pas conscience des risques qu’ils encourraient.

Le second point intéressant réside dans la réponse que donne le TF à l’objection de la banque X selon laquelle les clients connaissaient le risque lié à la détention d’actions Vivendi Universal, puisqu’ils en détenaient depuis plusieurs mois dans leur portefeuille. Le TF rejette cet argument parce que le risque en l’espèce ne provenait pas de la nature du titre, mais de la concentration excessive sur ce titre. Cette réponse lui permet d’éviter de définir qui supporte le fardeau de la preuve s’agissant du degré de connaissance du client. A ce propos, le TF mentionne - sans prendre position - le courant doctrinal contestant à la banque le droit de présumer que tout client connaît les risques habituellement liés à l’achat, la détention et la vente de titres, soit notamment les risques de solvabilité et de cours (art. 3 al. 2 des Règles de conduite pour négociants de l’ASB (BF 2007, 45-19). La question est cependant posée et vient rejoindre celle de la pertinence de la limitation - donnée par les Règles de Conduite de l’ASB - du devoir d’information de la banque selon le type d’instrument choisi par le client. Comme certains auteurs l’ont relevé non sans raison, en termes de risques, une obligation de la Confédération n’équivaut pas à une obligation d’un Etat émergent.

(*)

,,În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 11, 14 şi 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, republicată, sunt contrare prevederilor art. 134 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece "finanţatorul are facultatea şi chiar dreptul de a insera în mod practic nelimitat clauze împovărătoare în contractul de leasing, pentru cealaltă parte". Se mai susţine că "utilizatorul este practic obligat de către finanţator, prin poziţia comercială pe care acesta o are, să accepte clauze pe care în alte condiţii nu le-ar fi acceptat", ceea ce în opinia sa ar duce la încheierea unor contracte în care predomină "clauzele leonine". "

Daca transcrierea nu este gresita, Societatea Comerciala "Jimtim" - S.A. din Jimbolia a incurcat borcanele.

Dar sa vedeti si raspunsul specialistilor constitutionali:

"Textele atacate reglementează răspunderea părţilor în cazul neexecutării obligaţiilor în cadrul contractului de leasing, care este un contract comercial ce are caracteristicile unui contract civil. În consecinţă, regulile care guvernează contractele civile sunt aplicabile şi contractelor comerciale, în măsura în care legile comerciale nu prevăd o altă reglementare. Astfel, în situaţia în care utilizatorul, parte contractantă în cadrul contractului de leasing, nu îşi execută obligaţiile, cum este cazul în speţă, sunt aplicabile principiile generale ale contractelor sinalagmatice. Aşadar motivul de neconstituţionalitate invocat de autorul excepţiei privind încălcarea prevederilor art. 134 din Legea fundamentală, care se referă la economia României şi la obligaţiile statului în ceea ce priveşte măsurile economico-financiare pentru sprijinirea economiei de piaţă şi protejarea intereselor naţionale nu este relevant."

Nici nu stii de ce sa te miri.

Cel mai mult mi-a placut aceasta definitie a leasingu-lui (cred ca numai din Romania):
"ESTE UN CONTRACT COMERCIAL CE ARE CARACTERISTICILE UNUI CONTRACT CIVIL"

Ministerul Public a fost foarte deconcertat de aplicarea neuniforma a Legii societatilor comerciale, mai ales a art. 237 alin. 5 si a expediat un recurs in interesul legii catre ICCJ.

Raspunsul la anul.

Continutul integral al Recursului in Interesul Legii

În practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor art.237 alin.5 din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, referitor la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii prin care se respinge cererea de dizolvare a unei societăţi comerciale, formulată în condiţiile alineatului 1 al aceluiaşi articol.

I. Astfel, unele instanţe de judecată au considerat că împotriva hotărârilor prin care s-a respins cererea de dizolvare a unei societăţi comerciale formulată în temeiul art.237 alin.1 din Legea nr.31/1990, republicată, se poate exercita calea de atac a apelului.
În esenţă, instanţele au reţinut că, întrucât legiuitorul nu a reglementat expres calea de atac ce poate fi exercitată împotriva acestor hotărâri, în cauză se aplică dispoziţiile dreptului comun, respectiv, acelea ale art. 282 din Codul de procedură civilă. (Anexa I)

II. Alte instanţe au opinat că dispoziţiile art.237 din Legea nr.31/1990, republicată, prevăd o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, astfel încât şi hotărârea prin care se respinge cererea de dizolvare este supusă recursului. (Anexa II)

Se apreciaza ca ultimul punct de vedere este în litera şi spiritul legii.

(....)

William Peters (husband) signed an agreement to mediate and/or arbitrate any and all claims against his employer, Columbus Steel Castings Co. (Columbus), as part of his employment agreement.  Husband fell from a catwalk while at work and died. Alice Peters (wife) brought suit as next of kin against Columbus for wrongful death. Columbus moved to compel arbitration and was denied. Columbus appealed. Appellate court affirmed lower court. Ohio Supreme Court affirmed, based on the principle that contracting parties cannot bind non-signatories to arbitration. (JS)

Full opinion of the text is available online at Westlaw.

  

RDDR October 8 to October 15 (Kattarina H Simons)

Exceptia a fost ridicata de Ovidiu Budeanu în Dosarul nr. 3.223/110/2006 al Tribunalului Bacău - Secţia civilă.

"Prin Încheierea din 2 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.223/110/2006, Tribunalul Bacău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A., precum şi ale art. 28 alin. (2) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Ovidiu Budeanu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate creează un regim privilegiat în favoarea unor instituţii publice, în detrimentul proprietarului de drept, persoană fizică, aducând atingere dreptului acestuia de proprietate, drept dobândit cu respectarea condiţiilor legale."

"Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A., Curtea reţine că actul normativ criticat reglementează înfiinţarea Loteriei Române, persoană juridică română, având forma juridică de societate comercială pe acţiuni cu capital integral de stat, prin reorganizarea Regiei Autonome "Loteria Naţională", care se desfiinţează la data înmatriculării la oficiul registrului comerţului a Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A. La aceeaşi dată, Loteria Română devine proprietara, pe de o parte, a bunurilor aflate în patrimoniul Regiei Autonome "Loteria Naţională", cu excepţia bunurilor deţinute cu alt titlu - art. 4 alin. (2) din ordonanţă, iar, pe de altă parte, a bunurilor aflate în administrarea Regiei Autonome "Loteria Naţională" - alin. (3) al aceluiaşi articol. Aşa fiind, se constată că legea reglementează, în primul caz, preluarea în patrimoniul nou-înfiinţatei companii naţionale a bunurilor deţinute cu titlu de proprietate de regia autonomă, în virtutea succesiunii universale a drepturilor şi obligaţiilor vechii persoane juridice, iar, în cel de-al doilea caz, transferul dreptului de proprietate a bunurilor aflate în administrarea regiei autonome, din patrimoniul unor persoane fizice sau juridice în patrimoniul companiei naţionale. A doua ipoteză consacră, deci, trecerea în proprietatea Loteriei Române, la o dată ulterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999, respectiv data înmatriculării companiei la oficiul registrului comerţului, a bunurilor pe care Regia Autonomă "Loteria Naţională" le deţinea în administrare, deci cu titlu de detentor precar.
Or, nicio lege nu poate opera transformarea dreptului de administrare asupra unor bunuri al fostei regii autonome în drept de proprietate al Loteriei Române, deci schimbarea regimului juridic al acelor bunuri, fără a exista o cauză de utilitate publică, precum şi o justă şi prealabilă despăgubire, aşa cum reclamă art. 44 alin. (3) din Constituţie."

motivat inclusiv pe deciziile CEDO

"Cu alte cuvinte, art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999, care dispune un transfer silit de proprietate - o expropriere, încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi ale art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, aşa cum a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern şi să respecte un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat. Mai mult, privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigenţele de interes general şi imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă şi proporţională a valorii bunului, acordată titularului acestuia.
În ceea ce priveşte legalitatea exproprierii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că simpla existenţă a unor norme nu este suficientă pentru a justifica privarea de proprietate. Astfel, în cauza "Zvolsky şi Zvolska împotriva Republicii Cehe", 2002, s-a statuat că legea pe care se bazează o atingere adusă bunurilor unei persoane trebuie să fie conformă cu normele de drept intern ale statului în cauză, inclusiv cu dispoziţiile constituţionale pertinente. În orice caz, aparţine în primul rând autorităţilor naţionale interne atributul interpretării şi aplicării acestor norme şi acela de a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea lor. Referitor la noţiunea de "utilitate publică", Curtea Europeană (cauzele "Malama împotriva Greciei", 2001, "Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao şi alţii împotriva Portugaliei", 2000, "Honecker şi alţii împotriva Germaniei", 2001) a statuat că aceasta trebuie să urmărească realizarea unui scop legitim, a unui interes general de ordin social-economic, fapt ce este de natură a conferi statelor semnatare ale Convenţiei europene a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale o anumită marjă de apreciere, întotdeauna aflată sub controlul Curţii. Cu privire la indemnizarea titularului pentru privarea de dreptul său, Curtea Europeană a statuat în sensul că, în absenţa unei compensaţii reparatorii, art. 1 din Protocolul nr. 1 n-ar asigura decât o protecţie iluzorie şi ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicţie cu dispoziţiile Convenţiei (cauza "James şi alţii împotriva Marii Britanii", 1986)."

     Institutul Academic „TE”, a chemat în judecată pe pârâtul Secretariatul General al Guvernului – Guvernul României, solicitând ca prin sentinţa ce va pronunţa instanţa să constate refuzul nejustificat al acestei autorităţi de a elibera acordul pentru denumirea societăţii, potrivit dispoziţiile Legii nr.183 privind aprobarea O.G. nr.15/2003 pentru completarea Legii nr.26/1990, privind registrul comerţului – art.39 alin. (1).

            S-a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu fondul cauzei, aşa cum a fost aceasta formulată, şi faptul că prin Decizia nr.188 din 31 martie 2005 Curtea Constituţională s-ar fi pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate  invocată, prin respingerea ei. Pe fondul  cauzei, instanţa a reţinut că acţiunea reclamantului nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr.29/1990 şi anume condiţia existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri privind un drept recunoscut de lege, întrucât răspunsul emis la 23 iulie 2004 ce a fost contestat ca fiind nejustificat, este unul legal, pentru că reclamantul nu se încadrează în dispoziţiile art.2 din Legea nr.88/1993, nefiind o instituţie de învăţământ superior.

            S-a reţinut de către instanţa de fond că reclamantul este o societate comercială înfiinţată şi înregistrată la Registrul Comerţului, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art.39 alin. (2), (3) şi (5) din Legea nr.26/1990 în sensul ca acordarea denumirii de „institut” sau „academie”, nu poate fi avizată unei firme comerciale, aceste denumiri fiind de natură a crea confuzie cu denumirea unor instituţii publice.

            Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 222 din 17 ianuarie 2007, publicata aici.

În consecinţă, sesizarea instanţei de contencios administrativ este inadmisbilă.

 ICCJ, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2676 din 24 mai 2007, RDC, nr. 9/2007, p. 102-104.

Intelegerile anticoncurentiale se concretiza si in mod tacit, existenta lor rezultand din coroborarea unor fapte si acte care, impreuna, impun concluzia ca agentii economici au realizat practici anticoncurentiale, care au avut ca efect denaturarea concurentei pe piata serviciilor portuare.

 Aici puteti citi Decizia nr. 95/2005 a Consiliului Concurentei.

ICCJ, Sectia de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 2244 din 26 aprilie 2007, RDC, nr. 9/2007, p. 91-94.

Nota: La p. 94 se afirma ca "a formulat recurs Consiliul Bucuresti". Poate al Concurentei. Ne trebuie o dactilografa, ca si noi mai gresim, dar nu editam reviste.

Leelanau Wine Cellars, Ltd. v. Black & Red, Inc., No. 06-2391

In a case arising out of a trademark dispute between two Michigan wine producers over the use of the word "Leelenau" as part of the name for their wines, a judgment for defendants is affirmed as, considering the applicable factors, plaintiff failed to demonstrate that defendant's use of the mark "Chateau de Leelanau Vineyard and Winery" was likely to create an actionable likelihood of confusion.

Decizia integrala on findlaw.com

In dispute with former employee over computer code and alleged trade secrets, judgment for defendants is affirmed as plaintiff failed to establish that the code constituted a trade secret.

     Alexandre Malan, La Cour de cassation se prononce sur la transmission de la clause d’arbitrage dans les chaînes hétérogènes de contrats (Cass. civ. 1re, 27 mars 2007), Petites affiches, nr. 160 din 10 august 2007  

     Dans son arrêt du 27 mars 2007, la Cour de cassation se prononce en faveur de la transmission de la clause d’arbitrage, par voie d’accessoire, dans les chaînes hétérogènes de contrats, et complete sa construction jurisprudentielle, après avoir auparavant admis cette transmission dans les chaînes homogènes de contrats. Elle confirme également une solution bien établie, admettant la faculté pour des filiales d’une société signataires d’un contrat contenant une clause d’arbitrage, de se prévaloir de la clause, dès lors qu’elles sont intervenues dans l’exécution du contrat.

Rezumatul il gasiti aici, fiind reprodus in continuare.

1° ARBITRAGE

Arbitrage international. - Clause compromissoire. - Insertion dans un contrat. - Contrat. - Transmission. - Effets. - Etendue. - Détermination.

2° ARBITRAGE

Arbitrage international. - Convention d'arbitrage. - Effets. - Force obligatoire. - Etendue. - Détermination.

1° Dans une chaîne de contrats translatifs de propriété, la clause compromissoire est transmise de façon automatique en tant qu'accessoire du droit d'action lui-même accessoire du droit substantiel transmis, sans incidence du caractère homogène ou hétérogène de cette chaîne.

2° L'effet de la clause d'arbitrage international s'étend aux parties directement impliquées dans l'exécution du contrat et les litiges qui peuvent en résulter.

Une cour d'appel a jugé à bon droit que deux sociétés, filiales d'une entreprise, intervenues dans le cadre de l'agrément du composant électronique litigieux, étaient en droit de se prévaloir, à l'égard de l'acquéreur et de son assureur subrogé, de la clause d'arbitrage à laquelle leur société-mère était partie, transmise dans une chaîne de contrats.

1re Civ. - 27 mars 2007. REJET

N° 04-20.842. - C.A. Paris, 3 novembre 2004.

M. Ancel, Pt. - Mme Pascal, Rap. - M. Legoux, Av. Gén. - SCP Masse-Dessen et Thouvenin, SCP Nicolaÿ et de Lanouvelle, Av.

Shank v. Int'l Bhd. of Elec. Workers, No. 06-2480

District court confirmation of an arbitral award in favor of a union is affirmed where: 1) the question of arbitrability was an issue for the court to decide, not the arbitrator; 2) the grievance was arbitrable because it was not a jurisdictional dispute; and 3) the remedy did not violate the management rights section of a collective bargaining agreement. Judgment entered against one entity that was not a party to the case is vacated.

Fenomenul a fost descris de Marius Emberland intr-o carte interesanta, a carei recenzie va fi publicata in vreo revista neaosa.

Comunicat MAE

Astăzi, 12 iulie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea sa în cauza SC Ruxandra Trading SRL împotriva României.Reclamanta a invocat în faţa Curţii încălcarea articolului 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului (dreptul la un proces echitabil) şi a articolului 1 din Protocolul adiţional nr.1 la Convenţie (protecţia proprietăţii) datorită neexecutării unei hotărârii definitive şi irevocabile a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus concesionarea de către Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, în favoarea reclamantei, a unui teren de 9.550 m2 şi la eliberarea, către aceasta, a unei autorizaţii de construcţie definitive.

În ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, Curtea de la Strasbourg a statuat că acesta a fost încălcat datorită neexecutării hotărârii anterior menţionate de către Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, considerând că atunci când calitatea de debitor al unei obligaţii este dublată de aceea de deţinător al forţei publice, nu i se poate cere unui reclamant care a obţinut o hotărâre definitivă şi irevocabilă împotriva statului să introducă acţiuni în justiţie pentru a obţine executarea obligaţiei.

Curtea, admiţând că statele contractante se bucură de o largă marjă de apreciere în ceea ce priveşte politica de urbanism, a considerat că şi articolul 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie a fost încălcat datorită acestei neexecutări, având în vedere şi faptul că nicio măsură compensatorie nu i-a fost propusă reclamantei de către autorităţi, pentru ca echilibrul consacrat de acest articol între interesul colectivităţii şi cel al reclamantei să nu fie încălcat.

Curtea Europeană a decis amânarea pronunţării în ceea ce priveşte acordarea satisfacţiei echitabile.

Ministerul Afacerilor Externe - 13.07.2007

Din ziare: Gardianul.

Daily Opinion Summaries for U.S. 6th Circuit Court of Appeals - 08/10/07, www.findlaw.com