Intervine Programul, elaborat de guvern, pentru stabilizarea monetară şi dezvoltarea economică. Urmat în 1929 de adopatrea Legii stabilizării. Se încearcă şi atragerea capitalului străin privat pentru investiţii în România. Toate eforturile au fost zadarnice, România se confruntă în perioada 1929-1933 cu o putenică criză economică ce reprezintă un seism puternic pentru activitatea sistemului bancar românesc.

Efectele au fost resimţite de băncile populare, micile bănci comerciale, precum şi marile bănci; printre care au falimentat şi Banca Generală a Ţării Româneşti, Banca Marmorosch, Blank & Co.

În luna octombrie 1916, Tezaurul Băncii Naţionale se mută, împreună cu guvernul, la Iaşi. Consiliul de Miniştri hotărăşte mutarea provizorie a sediului Băncii Naţionale la Iaşi şi acordă Consiliului general al B.N.R aprobarea pentru strămutarea tezaurului în orice altă parte când va crede necesar. Astfel, datorită războiului, tezaurul Băncii Naţionale a României a ajuns la 21 decembrie 1916la Moscova şi depus la Kremlin.

În iulie-august 1917, cu autorizaţia guvernului, depozitul de valori şi efecte a fost preddat, pe bază de protocol, aceluiaişi tezaur rus de la Kremlin.
La 3 decembrie 1919, prin asocierea unui număr de 17 mari bănci s-a marcat un progres important al activităţii bancare, prin eviatarea manipulării numeralului şi reducerea costurilor serviciilor. Mai mult de jumătate din rulajul total L Casei de Compensaţiuni era reprezentat de patru mari bănci: Marmorosch, Blank & Co, Banca de Credit Român, Banca Comercială Română şi Banca Românească .