Ione... Ione? Cu accent pe e? Interesant nume, mai rar prin părţile noastre. Sunteţi din ardeal?îhî... Pot să vă zic Ionică? Ionică. Să mă simt mai confortabil. Aşa-l cheamă pe fra-miu ăla mic, da nu mai vorbim de şase ani că suntem certaţi. Pot să vă zic cu „tu”?da? că, vedeţi, eu n-am mai apelat până acum şi nu prea ştiu...sunt uşor stingher...

Da, păi... de unde să-ncep? Dintr-a doişpea. După bac. După ce am terminat cu nopţile nedormite de pe ultima sută de metri, am dat toate probele, am plecat de la liceu în ziua aia şi m-am dus direct la biblioteca judeţeană. Mi-am ales o carte şi ce credeţi c-am făut? Am – ascultaţi-mă cu atenţie: aaam coborât cu ea la sala de lectură, unde fusesem în fiiiecare zi de o lună mai bine ca să-mi învăţ pentru bac şi m-am-a-pu-cat-de-ci-tit. Înţelegeţi? După o lună de citit zilnic, într-una, oră după oră, până la saţietate, când în sfârşit am scăpat şi eram liber, am revenit în camera aia lungă de tortură şi m-am-a-pu-cat-de-citit! Apoi am plecat acasă şi nu am dormit în noaptea aia, aşa zombie cum eram după alte trei nopţi nedormite, pentru c-am stat pân-a crăpat de ziuă şi-am ter-mi-nat cartea!

Şi acum chestia asta îmi provoacă aceeaşi plăcere aparte. De-un rafinament şi-o savoare inexprimabile. Să te retragi în aceeaşi poziţie de atac, „la post”, în acelaşi loc şi parcă în acelaşi timp, dar acum nesilit de nimeni, ci din proprie iniţiativă şi dorinţă... De fapt e mai mult decât dorinţă, e o nevoie aproape, că sub aparenţa asta se impune.

...A devenit un ritual. Ce-i drept, mă face să mă simt aparte. Daa, Ionică, nu mă ţinti cu privirea aia: aşaaa eee! Daar ăsta e un bonus: gândul că mă dez-asemăn de semeni, că mă deosebesc (deci îs deosebit). Semnificaţia, solemnitatea şi savoarea actului stau în conţinutul său! În simetria şi continuitatea lui! Sfidând... legile temporale şiii... relaţiile determinante de tip cauză-efect. V-am tras-o, motherfuckers!ca să zic aşa. Sunt stăpân pe viaţa mea şi ceea ce până acum făceam din necesitate, acum fac din plăcere. Ca un tramvai pe care în dimineaţa asta nu-l mai iau spre muncă, ci ca să mă plimb. Na! ca să-mi pierd timpul, plimbându-mă, dimineaţa, cu tramvaiul; să văd răsăritul, pe geamul tramvaiului!

Carevasăzică, nu mi s-a impus: nici normele sociale, nici imperativul categoric, nici necesitatea, nici principiul alternativei viabile n-au făcut-o. Eu am ales şi ca dovadă, iată, i’m enjoying it. Cu un dram de superioritate şi aroganţă, i may say, faţă de restul muritorilor, faţă de orice derivaţie a verbului „trebuie” şi chiar faţă de mine cel de săptămâna trecută.

Eei, şi lucrurile stau azi tot ca atunci după bac. Savoarea izolării, cu aura ei hedonistă de afectare şi superioritate, e neschimbată. Isularizarea într-un fotoliu enorm ca o fortăreaţă (bine asta cu fotoliul e mai mult o metaforă, ca să ne-nţelegem cum mă simt) rămâne la acelaşi nivel de necesitate cu...hmm, securitatea!uneori chiar mai la bază. (Ce-i drept, constat că la mine trebuinţele nu respectă delimitările standard, Maslow ăsta must’ve missed me he-he! „Simt nevoia” să mă hrănesc cu aceeaşi impetuozitate cu care „simt nevoia” să vă întoarceţi toţi cu spatele şi să vă prefaceţi naibii că nu aşteptaţi nimic de la mine ca să pot să mă simt liber fără să vă am pe conştiinţă! ... ... ...Ştii cum e... De fapt, toată lumea ştie! Cine nu ştie?! Poate că Maslow ăsta chiar a fost un tâmpit.)

Fuck. Iar mă duc în adâncuri. Doctore, nu mă lăsa să mă duc. Ionică...Ionică! Îmi pare rău, îmi eşti ca un frate, dar trebuie să fiu respectuos şi ferm: ai grijă cu manipularea asta! Ştiu unde vrem să ajungem, da' nu mă grăbi, că o iau razna ai înţeleees?!! Fac urât la presiuni şi constrângeri! Ar trebui să fi intuit asta deja, ce dracu, ţi-ai dat doctoratu-n viclenia nevrozatului. Şi-n fond, eu te plătesc să ai răbdare cu mine, nici măcar n-ai nevoie să-ţi stea în caracter, cum scrie pe site-urile voastre afurisite!

...Pfiuuu... Hă-hă. Maamă, da’ ce bine e. Simt nevoia din când în când să fac asta, ştii? Mi-o iau razna gândurile şi ca să-mi regăsesc firul în labirint, înainte să mă prindă minotauru, tre’ să mă descarc scurt şi rapid. Ei, ce? Crezi că-i vreo chestie freudiană, asta cu descărcarea? A, tu nu eşti pe psihanaliză, aşa-i. Lasă, de-astea de-a lu’ freud îi dau eu un google deseară.

Păi, să trecem înapoi la fapte, nu? Îţi povestesc cum mă simt când reacţionez cum reacţionez şi tu-mi inoculezi un tipar de acţiune ceva mai sănătos. Mă rog, nu-l inoculezi, mă ajuţi…da da. Deci, ascultă-mă, Ionică...

Por exemplo: NaCl

Si acum ca le-am vazut pe toate, imi pot da cu parerea putin despre fiecare film, iar ulterior fac si un clasament al preferintelor mele.

1. Declaratie de dragoste - un film cu tente romantice, imbina rigurozitatea scolii comuniste cu sensibilitatea primei iubiri. Film bun, nota mea: 8
2. Liceenii - absolut superb. Uneori din dragoste mai inveti si sah. Nota: 10
3. Extemporal la dirigentie - inclestare intre generatii. Nota: 7
4. Liceenii rock'n'roll - e bine cand ai prieteni in jurul tau, ca parca treci peste hopuri mai usor. Nota: 10
5. Liceenii in alerta - ilustreaza destul de bine excesul post-comunist. Nota:7

Si acuma topul:

1. Liceenii
2. Liceenii Rock'n'Roll
3. Declaratie de Dragoste
4. Extemporal la Dirigentie
5. Liceenii in Alerta

Si acum Ionica:

la scoala

si la repetitii

In basme, cersetorul poate deveni print. La romani realitatea e inversa.

"Printul"PSD, Mircea cel Istet, (ca 'rege" e tot "tatucul " Ion cel Vesnic ) nu mai poate pune geoana pe geana de cand i s-a marit chiria !

Pana acum, cand statea cu cativa euroi intr-un ditamai viloi, totul era OK ! (vorba lui Cioroianu )

Acum, cand trebuie sa dea mii de euro, toul a devenit " o porcarie", "o tampenie".

Anii in care a locuit in aceasta "cloaca " au produs o mutatie genetica in comportamentul lui Mircea, lucru vizibil in atitudinea lui de cersertor (scuze acestor stimabili conationali!).

Propunere (decenta) : Mircea , muta-te in sediul PSD , tot este acesta un partid al celor "cinstiti si saraci" ..

ps

danielomae : saraci cu duhul sigur, dar au almanahe dupa care invata...

Uitandu-ma pe o fituica ilustrata, am vazut-o pe Ileana, nora lui Tiriac cel Batran, cersind, in pielea goala, un pitac la poarta studioului lui Sergiu Nemuritorul.

Uitandu-ma mai bine la poze, mi s-a intarit... ideea ca bogatii sunt cei mai zgarciti oameni !

Pai bine, nea miliardarule, sa lasi matale o fata asa frumoasa,  desteapta si moldoveanca pe deasupra (ca pe dedesubt, nu stiu cum e !) sa ajunga in halul asta !

Pana si Ion Ion Ion ... Tiriac Jr. a inceput sa planga in leaganul lui aurit, iar Ana Violeta Andreea Marin - Banica Jr. a jurat ca o va ajuta pe Ileana cand va fi mare, continuand seria "Surprize, surprize !"

Noi, revoltati, nu ne putem reprima dispretul:

- Rusine, mos Ioane !

Si vorba altui mos Ion :  "Nu mai intina idealurile nobile ale invataturii marxist-leniniste, prostanacule ! "

[(IO)NICA]

Se spune ca atunci cand Dumnezeu a impartit darurile, romanii au intarziat.

Domnul, cand i-a vazut, le-a spus cu tristete:

- Voua ce sa va dau ? Ca am impartit totul !

- Va dau plaiul, sa va laudati cu el lumii intregi..

Si asa a aparut plaiul mioritic..

- Va mai dau alaiul, sa va adunati si sa va certati...

Si asa a aparut summit-ul.. un fel de alai in engleza.

- Si va mai dau laiul (arhaism intraductibil ) cu care sa va hraniti in toata viata voastra !

Dar este doar un inceput de poveste !!!