e o dimineata superba. aici si acum ma uit pe fereastra si privesc marea... privesc zborul pescarusilor... ii aud... nu vreau decat sa ma bucur de momentul acesta. o sa am timp destul pentru regrete. atunci cand o sa ma trezesc in zgomotul masinilor si o sa ma "delectez" privind blocuri. da, dar cu el. si asta e tot ce conteaza.

de apartamentul de la malul marii ne vor lega mereu amintirile inceputului nostru. un inceput frumos. armonios. unic. o sa-mi rup o bucata din suflet si o s-o las aici...

dupa aceea, il iau pe el de mana si plecam impreuna spre urmatoarea destinatie.

se preschimba-n ploaie sau zapada

si in doua lacrimi pe obrazul lui Metatron

- daca ingerii plang intr-o lume utopica,

lasa-ma sa fiu abandonata de ganduri negre

ca sa putem salva fericirea Mesagerului,

dar si pe a noastra -

visul meu s-a oprit sa-si traga rasuflarea

chiar pe strada indiferentei tale;

tu ai trecut pe langa el si ai inchis ochii,

iar in momentul acela eu am tresarit in somn.

nu te grabi sa tragi concluzii pripite -

nici macar nu dormeam...

vreau sa ma opresc in Marele Intuneric,

doar sa ma opresc, sa stau nemiscata,

fara sa respir prea des, doar atat cat e nevoie

ca sa inteleg de unde a inceput, dar mai ales,

unde se termina!...

 e liniste aici in mine acum... chipurile regretelor - adevarati monstri- nu ma mai obsedeaza ca inainte... am invatat sa vreau sa iubesc lupta vietii. sau poate asa vreau sa cred... flash-urile amintirilor urate inca nu ma lasa sa-mi pansez sufletul, dar nu ma mai impiedica sa constientizez cine sunt sau cine vreau sa fiu. intr-adevar, am fost un timp un foc stins al carui jar nu mai avea puterea sa reinvie o flacara patimasa... de viata, de lumina, de adevar... dar, mai ales, de iubire... nu credeam vreodata ca o sa am cinismul de-a inmormanta ceva poate inca viu...si totusi, am facut-o...si nu am ucis in mine ceva profan, ci tocmai speranta in ea, in iubire! dar...acum a trecut! acel cosmar, mai negru decat o noapte infricosatoare, nu ma mai ameninta! decat putin...

ah, cat de dor mi-a fost sa respir!...

Everyone I come across, in cages they bought
They think of me and my wandering, but I'm never what they thought
I've got my indignation, but I'm pure in all my thoughts
I'm alive...

 Unde se grabesc tinerii care conduc cu viteza , viteza din cauza careia ajung sa fie vedete la stirile de la ora 5, din pacate in primul si ultimul lor rol?!...Unde se grabesc oamenii care se sinucid, adolescentii care se arunca de la balcon in numele dragostei, unde se grabesc copiii care fug de-acasa de la varste atat de fragede, unde se grabesc parintii care isi abandoneaza odraslele, fugind fara urma din viata, prezentul si viitorul lor?!...

 Am senzatia ca toata viteza asta cu care traim nu face decat sa ne conduca mai repede la moarte...Ori daca moartea nu este scopul vietii, de ce sa ne grabim sa ajungem la ea?!

Ma rog, asa am ajuns sa fac o comparatie cu un articol despre Google (companie care nu a intrat inca in Romania si pentru care inca multi- aviz amatorilor :P - si-ar dori sa lucreze). Se spune ca nici macar Google nu mai este o companie pentru care sa lucrezi si ca zilele bune s-au cam dus.

Cert este ca oricat de minunata ar fi compania, cum se modifica ceva in randul "corporate culture", "processes and procedures" sau mai bine spus este afectat confortul angajatului, cum incep carcotelile. Intotdeauna am avut Manageri drept clienti si imi dau seama ca nu intotdeauna iau deciziile cele mai bune, dar sunt nevoiti sa ia o decizie (mai devreme sau mai tarziu) sau nu stiu sa comunice decizia respectiva pentru a se implementa mai usor schimbarea. Ma intreb "cum ar reactiona si ce ar face?" oricare dintre colegii aflati in subordinea unui manager pus in situatia de a lua o decizie (care afecteaza intreaga echipa sau mai mult intreaga organizatie).

Va las pe voi sa trageti concluziile. ;)

Am evitat situatia de a petrece Pastele intr-o tara musulmana si am ramas in Elvetia. Pentru ca vroiam sa participam la slujba de Paste, am cautat pe internet informatii despre comunitatea de romani din zona si am aflat ca in apropiere, la Biserica catolica St. Michel din Lucerna, in capela, au loc periodic slujbe tinute de Preotul Dan Moldovan, la Parohia ortodoxa romana "Nasterea Maicii Domnului" Lucerna (in curand se vor muta).

Astfel am aflat mai multe despre Biserica ortodoxa romana de dincolo de granitele tarii.

Am fost cu 2 seri inainte in recunoastere si ca sa fim siguri ca o sa se tina am telefonat si mi s-a confirmat ora 21, ora de incepere a slujbei.

La ora 21 eram in fata capelei. Am inceput la 21:10, ca noi suntem romani, nu elvetieni :D si avem sfertul academic. Din doua motive a fost o experienta interesanta: este prima data cand asist la slujba de Paste de la inceput la final (a durat fix 2 ore si jumatate) si este prima data cand sunt departe de casa de Paste. La inceput eram aprox. 25, la finalul slujbei eram peste 50 de persoane.

Multi dintre cei prezenti erau trecuti de prima tinerete si erau de multa vreme stabiliti in zona si se parea ca se cunosc unii cu altii. Drept urmare parti importante din slujba au fost tinute si in romana si in germana. Printre altele exista binual intalniri ale romanilor din Elvetia centrala.

La finalul slujbei a fost organizata o masa pentru toti cei prezenti la slujba cu mancare sfintita in timpul slujbei adusa de cei prezenti.

Cu siguranta imi doresc ca la anul sa fiu acasa, cel putin de Paste.

In ziua de Paste am iesit la picnic pe marginea lacului, asa cum vedeti in poze sunt foarte multi care ies la aer/plimbare pe aici. Am petrecut aproape 3 ore sub razele calde ale soarelui de final de aprilie.

!!!

Ce m-a impresionat foarte mult au fost reactiile profesoarelor (una nascuta, crescuta in Germania, cealalta in Elvetia, amandoua vorbitoare nativ de limba germana) si ale colegilor.

Cand am plecat din Germania, profesoara m-a luat in brate si m-a pupat, cu atat mai putin ma asteptam la aceasta reactie, luand in calcul "raceala" specifica nemtilor. Reflectand la experientele anterioare cu persoane care veneau din Germania, am realizat ca se pot adapta foarte bine stilului pe care il intalnesc in mediile in care isi desfasoara activitatile. Cu colegii am dat mana si am plecat (erau cu cativa ani mai in varsta de cat mine si veneau din Italia, Iran, Filipine, Suedia, Serbia, Butan).

In Elvetia, desi am dat un test, am intrat intr-o grupa cu 1 nivel mai sus decat as fi fost eu, cel putin din punctul meu de vedere, pentru ca nu aveau o grupa pentru nivelul meu (diferenta intre mine si colegii mei se masura prin nivelul de fluenta, nu neaparat si corectitudine). Atat profesoara, cat si colegii erau mai degraba de varsta parintilor mei, insa cu toate astea din cauza lipsei de fluenta, in timpul semi-dezbaterilor, eram ultima care vorbea si dadea peste cap directia discutiilor. Pe mine ma amuza teribil, pentru ca reuseam asta de fiecare data.

Din motive obiective, nu am urmat tot cursul.

La ultimul sedinta, profesoara ne-a citit prima poveste in limba germana, Hänsel si Gretel, de la care din nou a pornit o discutie referitor la stilul violent al povestii vs. stilul violent prin mesaj si limbaj al desenelor animate din ziua de azi. Am tras concluziile si apoi profesoara se opreste si spune ca respectiva carticica de povesti vrea sa mi-o faca cadou. Nu ma asteptam. Inainte de plecare, fiecare coleg s-a semnat in carticica si m-au pupat, toti (cei drept erau mai mult provenienti din tarile latine, decat in prima grupa :) ), venind randul profesoarei m-a luat in brate si nu numai ca ne-am pupat, dar a inceput sa lacrimeze.

Concluzia mea a fost ca pot sa las ceva in urma mea pe oriunde as trece.

Filmul mi se pare foarte intim.
Ce m-a pus pe ganduri?
Felul in care copilul isi "asculta" parintele!
Suntem langa parinti atunci cand au nevoie de noi?
Avem rabdare sa ne explice cu propriile vorbe problemele pe care le au?

Concluzia mea este ca in viata de zi cu zi uitam de parinti, fiind foarte preocupati de problemele, situatiile prin care trebuie sa trecem, de clientii pe care trebuie sa-i multumim, de sefii carora trebuie sa le trimitem rapoarte.
Cat de des ii sunati sa vedeti ce fac, sa le multumiti sau sa le spuneti cat de mult ii iubiti? Eu imi iubesc foarte mult parintii si le spun asta atunci cand ii aud sau cand ii vad, dar parca nu suficient de des.

Cu siguranta, Acasa unde am crescut este Acasa unde imi "incarc bateriile", unde as gasi intelegere si suport, orice mi s-ar intampla.

The report can be considered a tips list that might help you to choose the right job, the right manager, the right company according to your native talents, personality and working style.

If you agree to pay a tax fee, you can receive a complete report; mine is just a short one.

I suggest to take your own assessment, it's fun.

Please find below an example of report.
The main motivational factor is to manage people in their activities, and this is seen as role where the managing is in the interest of those being managed. That includes: associations with others (socially, organizationally and recreationally); strongly beliefs in potential and destiny of humankind; personal recognition, status and prestige; variety in activities (sameness and routine cause loss of interest, drive and energy).

TEMPERAMENT FOR THE JOB (How you prefer to perform tasks): Sorina is strongly motivated to be organizationally active with others, prefers and actually seeks organizational management responsibility. Sorina is open-minded, curious, creative, and innovative, does not prefer or need to be managed by others, does not prefer being tied to or tied down by timed, repetitious sensory/physical activity.

APTITUDE FOR THE JOB (Expression of performing tasks): Sorina's preferences and motivations are derived from understanding the deeper or 'real' meaning of ideas and words and uses them effectively in written or oral communication. Intellectual and/or analytical work, most likely represent somewhat important types of mental activities.

PEOPLE (How you relate to people, in priority order): Sorina feels both privilege and responsibility to use communication (including persuasion) to voluntarily provide beneficial information to others. Self-satisfaction comes almost exclusively from the subjective realization that the information, voluntarily given, has been helpful to other persons. Sorina is further motivated to learn and understand the other person(s) needs wishes and listening preferences.

THINGS (How you relate to things, in priority order): Sorina's preferences and motivations in vocational activity are not oriented toward routine, alert monitoring, recording, and reporting of operational or machine processes

DATA (How you relate to data, in priority order): Sorina is motivated by seeing the big picture so much so that she attempts to see all parts of the picture in that larger context, then sees all parts relative to each other, but still within that larger context. For Sorina, preferences for this sort of synthesis will allow it to get no further toward logic than estimating.

REASONING (How you relate to reasoning, in priority order): Sorina is strongly motivated to apply thinking to the big picture through holistic ideas, concepts, options, and strategies. Considering how pieces of the picture are brought in to the big picture stimulates motivation for the activity.

MATHEMATICAL CAPACITY (How you relate to the applied usage of math): Sorina prefers to consider math extending more toward theory, abstract concepts, experimental applications, etc. Because of the moderate motivational level for this theoretical activity, it is not likely that it would be satisfying as a primary vocation or have too heavy an emphasis. However, it remains a valuable asset that extends normal capability beyond usual activities.

LANGUAGE CAPACITY (How you relate to the usage of language): Sorina is motivated to describe, explain, teach, illustrate, and interpret. Social, leadership, influential, technical, service, and functional traits are involved as well.

d-asta e bine frate de aia saraci cu duhul, acum inteleg!

deci ramai needucat si fara perspectiva si esti mare om. altfel, ce faci? incepi sa te trezesti prin scoala, sa-ti dai seama ca esti condamnat s-o termini "ca sa fii cineva", apoi te duci la facultate unde te mai trezesti umpic, te legi de un credit si-un job pe viata la o multinationala ca sa ti-l platesti, iti planifici concediul in functie de directorul de departament si te-nsori/mariti ca sa ai langa cine sa adormi la un film. iti dai seama in ce tara o sa ajungi la vara in functie de cat ai acum pe card, iti faci o idee cam in ce cartier o sa-ti iei cele 2 camere cu creditul de mai sus - deci o sa stii unde iti vei face piata, ce vecini o sa ai, la ce scoala o sa mearga copilul, unde o sa-ti parchezi masina (daca mai reusesti sa faci un credit) si o sa filezi din timp ciorditorii, daca ai vreo statie de autobuz prin zona.

+

faci un plan financiar deci ai cu ce sa te ingropi daca nu scoti banii pana la 50 de ani, nu mai bei cola, te lasi de fumat si te apuci de fitness, nu-ti mai convine daca te julesti in cot sau daca-ti murdaresti tricoul, te uiti la pahar sa vezi daca e spalat si cumperi din perspectiva investitiei, nu a placerii. in rest, toate bune. probabil ca in functie de ce-ti mai zice medicul de familie o sa stii si cum si cam cand si de ce o sa mori, deci o sa-ti bagi picioarele in planul financiar si-o sa-ti scoti banii, te sui in primul vapor si mori cu nuca de cocos pe piept in Maldive.

V-ati gandit vreodata ce ati face daca ati avea la dispozitie tot timpul din lume, fara alte obstacole?

Pentru mine era foarte simplu: "am un job (tot ce fac imi aduce satisfactie), am bani (nu foarte multi, dar cat sa-mi permit sa stau in Bucuresti cu chirie, de propria casa nu se pune problema), am prieteni (nu sunt foarte mandra sa spun, dar pe unii ii vad doar o data pe luna), am si viata personala (iubesc si imi fac timp sa arat asta)".

Apare intrebarea: "Vrei sa vii cu mine?"

Plecare din tara!

Gandul Daca plec: "... ce fac? Sunt aproape de cel pe care il iubesc. Invat o limba straina. Cunosc oameni noi. Ma plimb, vad locuri noi. Citesc (nu prea mai am timp in ultima vreme). Renunt la job ( activitate care se pliaza foarte bine pe structura mea - HR) la un timp foarte scurt dupa ce am acceptat o noua provocare, timp in care am dovedit cat pot si ce pot (din feedback-ul primit); nu ma simt confortabil sa renunt atat de repede, dar am de ales: job vs viata personala. S-ar putea sa pierd putin ritmul."

Gandul Daca nu merge: "... ma intorc. Sunt suficient de ambitioasa si de puternica sa o iau de la zero (sper sa nu fie cazul). As putea sa fac si altceva (tot HR), adica sa vad cum se lucreaza intr-o agentie de recrutare (am o idee, atat din perspectiva client-companie, cat si din perspectiva unui candidat, nu-s foarte incantata, dar mai sper :D) in pozitie de consultant, cumva sa am acces la organizatia clientului. De fapt jobul in care ma simt confortabil este sa fiu in mijlocul unei organizatii, sa-i simt pulsul, sa pot sustine sau sa directionez"

Gandul Daca merge: "Cat stau? 1 an! Ce fac dupa? Fie imi gasesc un job in HR folosindu-ma de limba germana pe care mi-am propus sa o invat, fie ma intorc in Romania, bineinteles in HR"

Gandul Daca nu plec: "Peste 2-3 ani poate mi-as dori sa fi plecat! Relatia pe care o am s-ar putea sa nu mai fie, de ce sa risc asta? O sa cresc profesional, o sa-mi mai creasca salariul..."

Decizia Plec!: " 'om trai si 'om vedea":)

Si iata-ma-s in situatia in care timpul imi permite sa fac tot ce mi-am dorit vreodata. Uneori nu prea stiu ce-mi place, alteori nu stiu ce sa fac mai intai! Sunt constienta ca la un moment dat nu o sa mai fie la fel... dar hai sa o luam pas cu pas si sa luam in calcul conditiile si factorii cu care ne vom intalni!

Transpir.Si  inca tremur. Plang.  Socotesc. Caut. Astup. Inchid. Framant. Izbucnesc.Amintesc.Uit.Doresc.Nu doresc.Iubesc. Nu mai iubesc.Urasc.Mai iubesc?

   E frig si mi-e cald. Si tremur.

                                        Doamne...MAI IUBESC??? 

in alta ordine de idei, o alta revelatie pe care am avut-o de data asta cand bagam cheia in usa, a fost ca eu sunt un om care judeca faptele si nu omul. dada, stiu, si tu. ok, poate si tu dar nu toata lumea. clar nu. si chiar si dintre cei care zic "si eu", la unii voi avea dubii:) buuun. drept pt care, imi dau seama ca: nu pot fi un bun patriot, prieten, iubit, tata, coleg, cunostinta, duh sfant. nu va conta ca-mi esti best friend ever daca taman mi-ai comis-o. nu o sa tin niciodata cu nevasta daca soacra are dreptate. e clar? ok.

de ceva timp imi tot setez dispozitia. eu reusesc sa-mi mentin setarea pana la primul contact (fizic sau mediat) cu un om. voi?

- da, realizez asta.

- si, in ce crezi?

- in nimic. cred ca o sa fiu la fel de respingator si de mort ca un caine imprastiat pe autostrada. sau ca un berbec facut la protap. un corp rigid, o carne care nu rezista mult.

- nu rai, nu iad? nu reincarnare? nu duh, energie, fantoma...

- nu ma, nimic. mori si gata. se taie filmu. nu iesi din corp, nu vezi luminita. ca nu mai ai cu ce sa constientizezi astea. esti terminat ca un bibelou; ala e frumos si apreciat doar cat e intr-o singura bucata.

- pai si atunci de ce avem constiinta?

- de ce e curata o camasa spalata? pentru ca e spalata! ...asa si noi... nu stiu, probabil ca undeva in subconstient ne dam seama ca tre sa pastram un fel de ordine. de fapt, constiinta e speranta la ziua de maine. daca nu o mai avem, vine anarhia. anarhia nu ne garanteaza ziua de maine. think local, act global, cam asta facem.

- deci sa ne fie frica de moarte sau nu?

- nu, doar ciuda. daca as putea sa stiu ca un condamnat ca urmeaza sa ma execute la ora 12:00, m-ar napadi o ciuda. nu mi-ar iesi din cap ca "ce pacat ca nu mai vad lumea si maine". siguranta ne rutineaza. stim seara cand ne culcam ca o sa ne trezim si o sa traim a doua zi. daca am avea zilele numarate, am aprecia mai mult detaliile. oare pe condamnati ii intreaba daca sunt fumatori cand le ofera ultima tigara?

Pana acum nu prea am realizat chestia asta. Pana acum am tot asteptat reactii pe masura alor mele. Degeaba. As fi nerecunoscatoare sa afirm ca toti au ramas imuni in fata entuziasmului meu. Nu ma refer la ceva anume. Dar au fost atatea intamplari in viata mea in care mi s-a demonstrat ca, in principiu, sunt singura, incat cred ca e necesar sa-mi urlu cateodata: "Multumeste-te cu ce ai, cand ai, pentru ca ai! Altfel o sa uiti ca traiesti! Si nimeni, niciodata, niciunde, nu o sa se bucure mai mult decat tine!"

5:12 pm. Batranul poate intra in guiness book pentru cele mai multe trasee circulare descrise in jurul unui copac. Se vede ca ii este din ce in ce mai frig. Il analizez. Ce astepta? Fata sa nu descrie bucuria unui colet primit de peste hotare. Ii lipseste stralucirea aceea din ochi cand de abia astepti pe cineva drag. Colegu` ma provoaca la o discutie interesanta si imaginea cu batranul imi ramane in plan indepartat blurata de "transpiratia" masinii.. Timpul trece pe nesimtite.

5:28 pm. In fata noastra opreste un microbuz T5 foarte frumos inscripitonat cu mii de balonase si personaje haioase din desenele animate ale copilariei mele. Soferul da drumul avariilor si stationeaza. Sterg usor partea mea de parbriz . Batranelul se indreapta impins parca de la spate spre microbuz. Intre timp citesc motto-ul frumos pictat pe rochia Albei ca Zapada: GRADINITA ALBA CA ZAPADA - ITI LUAM , APOI ITI ADUCEM COPIII ACASA!

Usa microbuzului se deschide . Doua maini "infipte" intr-un copilas plapand bine infofolit (sa fi avut vreo 2 ani) strapung aerul rece de afara si cat ai clipi "paseaza" mica creatura mainilor inghetate ale batranelului. Microbuzul dispare cat ai clipi. Batranelul, isi analizeaza sumar odrasla si trece rapid strada prin agolmeratia de masini. Primul gand care imi trece prin cap e: Ce analiza sumara! Fara un simplu sarut, fara o dezmierdare, fara o strangere la piept? De fapt motto-ul zice ITI LUAM , APOI ITI ADUCEM COPIII ACASA! . L-am dat , l-am primit in starea in care l-am dat. e ok... Oare chiar si-a primit batranelul copilul in aceeiasi stare in care l-a dat?

De fapt de ce l-a dat? De ce ? De ce la ora 8:00 am ne "aruncam" copiii in "custile" ataaaat de frumos pictate si placute ochiului ? Daca ii "aruncam" de ce ii lasam atat de mult? E ca si cum am creste legume in sere. Ne cultivam urmasii in niste sere asupra carora nici macar nu avem controlul. Avem angajati chiar si gradinarii care sa ii "ude" atat pana vor creste...inaaalti ca brazii si....Unde sunt imaginile aelea in care bunicul se joaca cu nepotul in parc? Unde sunt povestile rostite seara inainte de culcare de bunicul? Mai sunt? Daca nici acestea  nu mai exista, totusi unde era stralucirea din ochii batranelului de azi? Nu-ti creste copilul in seră! O"leguma" crescuta in "gradina" ta de acasa va fi intodeauna mai gustoasa ca una din seră. Te rog....Nu-ti creste copilul in seră...

mi-am facut bagajul,

mi-am luat periuta de dinti,

si am plecat spre eternitate;

dar am realizat pe drum

ca si vesnicia isi are zilele numerate.

asa ca am schimbat traiectoria,

m-am intors spre lume,

dar aceasta mi-a ras in fata

spunandu-mi ca daca am ales sa plec

mi-am strapuns destinul cu sageata fatalitatii.

am ramas pe loc si am intrebat “atunci…incotro?” –

nu mi-a raspuns nimeni.

cazand in genunchi, am constatat

ca in timp ce schimbam directii de urmat in viata,

am ramas singura.

E acel moment in noapte in care adevarul te izbeste aproape la propriu cu pumnul in fata. E clipa cruda a realitatii, secunda fatala care imi dezvaluie cireasa amara a unei vieti pe care as vrea sa-o contest…El nu o sa fie niciodata al meu..Iar eu niciodata a altuia.

E tragic sa nu poti spune ca iubesti. Sa-l privesti pe furis cand se uita atent la un nenorocit de film care pe tine oricum nu te intereseaza in prezenta lui, sa ii sorbi cuvintele, sa razi cand iti spune “ce faaciiiiiii?” ca la cea mai amuzanta gluma din lume, sa te rogi divinitatii supreme sa opreasca timpul in loc atunci cand te afli in bratele lui, sa nu mai vrei sa pleci nicaieri, sa nu mai vrei sa vezi, sa auzi, sa mirosi, sa asculti, sa fii altceva decat iubita lui! Si sa te intrebi mereu cum de ai putut sa nu fi doar a lui.

Inutil sa ma mai intreb de ce nu ma vrea. Parca eu stiu de ce il iubesc!...Important e ca stiu. Ambele lucruri. Acum pot sa mor linistita.

Subiect tabu
Sa incepem sa vorbim despre lucrurile nepermise.Sa detronam mituri.Sa reinventam iubirea.Iubirea in secolul XXI.

De cand l-am cunoscut pe el am invatat sa tac. Sa astept in zadar. Sa ma privesc rece si sa-mi pun sigiliu sentimentelor. Sa traiesc cu frica de a nu-l speria, sa-mi analizez toate cuvintele, gesturile, pornirile. Toate gandurile mele incep cu “sa nu…”

De ce si pentru ce se transforma iubirea intr-un subiect tabu?! Am devenit “so fucking” moderni?! Ne e frica de patetic, la fiecare miscare tremuram la gandul unei eventuale alunecari in ridicol. Nu mai e “cool” sa spui “te iubesc”, si daca o totusi “te scapi” trebuie neaparat sa faci o gluma dupa si sa anulezi tot ce ar fi putut exprima cele doua cuvinte.

E ingrozitor ceea ce se intampla cu aceasta pseudo-lume creata de oceane de indiferenta si suflete “pazite” de ignoranta.

Nu vreau, refuz sa mai traiesc intr-un astfel de univers! Dar nu pot pleca fara el…Cel care m-a facut sa-l constientizez. De aici se naste drama mea. Nu pot sa evadez fara cel care m-a incuiat in acest infern al nerostitelor.

Cearcan
Pumnul lasa urme. In fiecare dimineata le vad in oglinda. Dupa fiecare insomnie chipul meu se cere reconstituit. Vrea o diferenta intre noapte si zi. Vrea sa se opreasca urletul.

Uneori am senzatia ca privesc prea mult in gol, ca suferinta mi-a atrofiat orice ramasita de putere. Ca nu mai am dreptul sa dorm, sa gandesc limpede, sa respir fara sa ma sufoc, sa ma simt din nou, da…sa ma simt din nou…Dar nici nu ma lasa sa renunt. Dar cum as putea renunta la ceva ce nu am avut niciodata?! Sunt captiva intr-o alta dimensiune, undeva unde nu exista usi, nu exista alternative, sperante, nici macar iluzii.

Si asta pentru ca toate sunt la el.

Lumina a devenit insuportabila, intunericul ma inspaimanta, somnul ma oboseste cumplit, insomnia ma desfigureaza. Iata ce numesc eu un trai fara perspective. Fara puls.

Fara el.