Și mi se face să îmi dau jos branhiile și să ma enervez cu bulbuci. Merită?

Adică, ce atitudine are Pârvulescu ăsta? Ce are el cu Păunescu? Cine e familia lui? Ce face acum? ....Simt că îmi pierd aeru...

Mulţi ani celor cu inimi albastrugalbenroşii!

(azi e ziua tricolorului ales în 1948 )

A scăpat Kevin de la noi, să-l aducem înapoi, cu mic cu mare.

E bine de citit povestea, spicuim din ea pentru oamenii branhless:

"I asked him what happened.

"Shot," he said. "Shot in the
face." He motioned a gun
at close range being shot
directly into his face.

Andyou survived that? I asked.
"No," he said with a smile.
"I'm dead."

Sursa, aici

PS: Îl vrem pe Kevin înapoi. Să nu-i faceți rău. sălbaticilor...

Cu cât sunt mai numeroase, cu atât e mai nervos. El crede în conexiunea unică. I-a făcut chiar un monument într-un luminis ascuns de antenele bulbucate si curioase ale celorlalți curiosi. Îi zice Monumentul Uaierelessului Necunoscut (MUN).

Cum arată conexiunea asta?

• E invizibilă, dar se simte;
• E ubicuă
• E universală
• E a lui
• E ca si Google

Pune pe seama civilizațiilor extraterestre apariția ei, e ca un loc cald unde ei pot reveni. Doar se stie, criminalul revine la locul faptei întodeauna. E si un principiu al criminalisticii acvatice.

Dacă omoară astia Internetu' ?

Matei 12:34 Pui de nãpârci, cum aţ putea voi sã spuneţi lucruri bune, când voi sunteţ rãi? Cãci din prisosul inimii vorbeşte gura.

Luca 6:45 Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bunã a inimii lui, iar omul rãu scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; cãci din prisosul inimii vorbeşte gura.

Într-adevăr dacă ne uităm la viaţa Domnului Isus, El a stat cu păcătoşii şi cu vameşii, a vorbit cu femei stricate şi totuşi Isus, nu a vorbit ca ei, nu s-a comportat ca ei, nu a acceptat sistemul lor de valori şi principiile lor. Şi acum uitaţi-vă la voi, sigur că sunt frustrat, ne asemănăm cumva cu Domnul Isus? Ce facem noi ca să ne apropiem de lume? Împrumutăm obiceiurile, practicile, sistemul lor de gândire, principiile şi tot ce putem numai ca să intre în biserica, ba mai rău, unii dintre voi aţi ajuns în stadiul ăla încât nu mai este nici o diferenţă între voi şi lume. E totul la fel. Asta e frustrarea mea.

Frustrarea mea duce spre pocăinţă şi o cercetare puternică lăuntrică, o căutare a Eternului Dumnezeu cu pasiune şi o dorinţă arzătoare după arătarea lui ISus Hristos într-un mod personal şi evident care deschide ochii, aprinde şi sensibilizează simţurile duhului.

Indirect nu am nici o problemă cu exteriorul, şi tot ce înseamnă el, doar că asta reflectă ce este în inimă. Şi dacă mă "iau" de exterior înseamnă că vreau să ajung la inimă.

Iacov 3:11 Oare din aceeaşi vânã a izvorului ţâşneşte şi apã dulce şi apã amarã?

Aţi înţeles frustrarea mea? Nu că ar trebui să-i iubim pe EMO şi pe toţi ceilalţi oameni, ci că începem să ne asemănăm cu ei şi folosim surogate pentru a le băga pe gât religia de care nu au nevoie.

"tinerii creştini iau mai mult stilul de îmbrăcăminte", asta e o minciună pe care o înghitem atât de des şi uşor, de fapt, fiţi sinceri, doar stilul de îmbrăcăminte? Să zicem că aşa e ... dar dacă facem asta, avem o problemă totuşi, nu ne putem păstra identitatea, nu mai vrem să facem diferenţa. De ce ne-am îmbrăca ca ei? Mai bine zis, de ce ne-am dezbrăca ca unii din ei? nu generalizez dar e frecvent ...

Sunt de acord cu cei care spun că ar trebui să ieşim din Biserici, dar ar trebui să ieşim de acolo transformaţi după Chipul Lui Hristos şi vorbind despre Isus Hristos.
Trebuie să ieşim din Biserici şi să dăm cu Evanghelia în oameni, cu cea adevărată.

Parafrazez, spun aşa ca să nu citez spusele lui Paul Washer greşit.

Cum ştii că ai crezut atunci? - Pentru că crezi şi astăzi

Cum ştii că ai fost schimbat? - Pentru că Hristos te schimbă şi astăzi!

Cum ştii că rugăciunea aia a fost reală? - Pentru că de atunci continui să te rogi

Cum ştii că Duhul Sfânt te-a călăuzit atunci? - Pentru că şi astăzi te călăuzeşte

Astăzi trebuie să se întâmple la fel. Dacă nu e aşa, nu-ţi dau eu verdictul, dar ar trebui să-ţi pui semne reale de întrebare despre momentul ăla.

Ţin să precizez şi cred din toată fiinţa mea că o întoarcere reală la Hristos este compusă dintr-o zdrobire profunda a inimii, o inimă smerită şi mâhnită din pricina păcatului. O dorinţă arzătoare după Dumnezeu şi NIMIC altceva. Aceasta este pentru mine o pocăinţă reală. Asta ţine. Toate manipulările psihologice ale predicatorilor care te pot face să plângi puţin şi să-l compătimeşti pe Isus pentru jertfa Sa, toate încercările de a te face să devii sensibil pentru a lua o decizie negândită, sunt eretice şi sunt diavoleşti.

Mântuirea cuprinde pocăinţă şi credinţă. Sunt două aspecte inseparabile oricât ai încerca, şi decizia ... da, decizia trebuie luată de toată fiinţa ta, sentiment, minte şi voinţă.

Şi sigur că dacă îmbrăcămintea, atitudinile, comportamentul, vorbirea, gândirea se aseamănă cu a lumii, ai o problemă pe care neapărat trebuie să o rezolvi.

Nu vreau să las situaţia în aer şi fără speranţă. Educaţia, etica, legea sunt bune însă nu pot rezolva problema sufletului tău şi nici problema păcatului tău. Nu sunt împotriva legii şi a educaţiei dar dacă strângi din dinţi nu vei fi vindecat de mânia ta, amărăciunea ta, ura ta, mintea ta bolnavă şi îmbibată cu gânduri rele, inima ta lovită de păcat şi sfâşiată. Singura şansă este o prăbuşire conştientă la picioarele crucii Lui Hristos, abia atunci când eşti frânt, zdrobit şi realizezi că nu ai cale de scăpare, că ai falimentat, că eşti un eşec şi îţi doreşti să-L ai pe Dumnezeu chiar dacă ai fi să mergi în iad pentru asta, ABIA ATUNCI ... vei fi schimbat.

Nu pot să tac!

Ne-am păcălit şi am acceptat doctrina falsă, doctrina nebiblică şi erezia americană că a fi creştin se reduce la o simplă rugăciune spusă odată pe care nu eşti sigur chiar după ce ai spus-o dacă a fost reală şi va avea vreun efect, ba mai mult, eşti convins că eşti acelaşi om şi n-ai făcut decât să-ţi adaugi dubii şi îndoieli la lista pe care o ai deja, doar că aceasta din urmă e pe plan religios.

De fapt, inevitabil acceptăm să credem ce ni se dă, pentru că nu mai avem timp atât de mult de citit, de studiat, sau dacă da ... altceva decât Scriptura, noi ştim deja ce trebuie să ştim, suntem mulţumiţi că .. e totuşi bine, nu e chiar atât de rău. De fapt, adevărul e că sunt eu extremist, conservator şi fanatic.

Credinţa noastră îndoielnică se bazează de asemeni pe prostii, pe doctrine nenorocite din care rar poţi înţelege ceva şi pe păcălelile frustrante ale Satanei, ba chiar începi să te întrebi, naşterea ta din nou a fost reală? rugăciunea aia spusă pentru că vroiai şi tu să fii "sigur" că eşti mântuit, a fost reală? "schimbarea" pe care ai vrut-o a fost reală? ... NU ŞTIU! Însă poţi să-ţi răspunzi singur, la urmă ai detalii.

Cât despre stilurile Peace Jesus, Isus cel roz-bombon, draguţ şi foarte prietenos predicate astăzi sunt dovada inexistenţei focului Duhului Sfânt de la amvoane şi a lipsei ungerii Duhului Sfânt a predicatorilor. Clar, când încetează să ardă focul la amvoane, se aţâtă focul în iad. Nu există nici un Isus de genul ală, aproape că Isus e la fel de roz ca toţi frezaţii care poartă tricouri cu tot felul de inscripţii idioate, lanţuri, cruci şi brăţări care dovedesc că ... sunt creştini. De fapt, adevărul gol este că ... oamenii ăia cred în alt dumnezeu şi nu mă mir acum că evanghelismul o ia razna în adevăratul sens al cuvântului.

Ne folosim de tot felul tertipuri, surogate pentru a "atrage" oamenii la Hristos. La care Hristos????? Hristos nu are nimic de oferit nenorociţilor care nu îl vor pe El ci un loc în care să nu fie chinuiţi şi prăjiţi. Hristos nu are nimic de oferit falşilor creştini care nu fac nimic decât să creadă şi atât şi care cred că vor ajunge până la urmă (prin har) în rai, de fapt, tot ce are de spus pentru ei sunt bine cunoscutele cuvine: Plecaţi blestemaţilor. Nu vă cunosc! Voi toţi care lucraţi fărădelege.

Evanghelia adevărată a Lui Hristos nu e o semnătură în registru, nici un botez, nici mersul, cântatul şi rugatul în biserică, nici măcar faptul că eşti cuminte, preocupat, îngrijorat sau chiar încântat de viaţa veşnică, mulţi oameni de genul acesta populează iadul acum!

Evanghelia lui Hristos este aceasta: Cine vrea să mă urmeze, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze.

Numai când aveţi un motiv pentru care să muriţi merită să trăiţi! Căutaţi-vă scopul pe care vi l-a destinat Creatorul! Nu este altul decât acela de a te închina lui şi de a te bucura de El. Dacă ai găsit altul, eşti cu siguranţă pierdut, nu-ţi dau nici o şansă decât harul Lui Hristos.

Nu mă interesează cum te îmbraci, ce vorbeşti, cum te comporţi, şi nimic din ceea ce faci, aş vrea să nu uiţi ... TREBUIE să fii ca ISUS HRISTOS! Scopul Lui Dumnezeu nu e ca tu să fii fericit, scopul Lui este ca tu să fii sfânt. Voia Lui Dumnezeu e sfinţirea voastră , chiar dacă asta implică CRUCE, şi DA, implică crucea, nu o poţi evita!

Dacă tot ceea ce faci şi reprezinţi nu se identifică cu ceea ce este şi aşteaptă Hristos, ţi-ai ratat ţelul, ai crezut o evanghelie falsă. Tot modernismul ăsta nebun şi diavolesc nu are de a face cu Hristosul adevărat.

Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.

Curăţiţi-vă mâinile păcătoşilor. Curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită.

Ce vru el de la viata?

Pamela, dolarii si petrolu. Și un drob de fericire.

Unde fâs, frate?

cam oriunde, la tine în cameră, cu soră-ta, ne dăm pe Wii-ul modat si cumpărat cu banii lu măta ce-i ținea pentru gogosarii de zacusa de toamnă, pe plajele din Ibiza si pârtiile din Saint Moritz.

Suferim de ubicuitate sentimentală. Seamănă cu litostul si dorurile est europenilor. Suntem niste sirene abandonate de limpezimea Atlanticului si împotmolite în glodurile din fața blocurilor...

Cautand recenzii ale unui film a carui actiune se petrece in Praga, am descoperit, mai ales in recenziile criticilor americani, un punct de vedere comun referitor la poporul ceh si anume cel ca cehii sunt reci, prost crescuti, de cele mai multe ori de-a dreptul ostili. Mi-am amintit ca acelasi lucru il citisem si in comentarii despre Praga, despre oamenii si serviciile acestui oras inainte sa merg acolo. O spun si aici pentru cei care poate citesc acest post cu gandul de a merge la Praga. Am vazut o mare parte a lumii si am petrecut zile, saptamani, luni superbe in multe tari. Imi amintesc cu amuzament snobismul gretos al unei amice care mi-a spus ca i-a placut Praga la inceputul calatoriilor ei, cand “avea mai putine exigente”. Ei bine, eu am vazut Praga la mijlocul calatoriilor mele si am simtit poporul ceh ca pe cel mai delicat si rafinat popor. Frumusetea lor fizica este remarcabila, intai de toate. Absolut remarcabila. Nu am nici o indoiala ca cehii sunt cel mai frumos popor pe care l-am vazut pana acum. Atat barbatii cat si femeile te impresioneaza prin frumusete. Par blond nisipiu, ochi mari de un albatru inchis si intens, timiditate adorabila, gratie in fiecare miscare, totul pare un spectacol de balet, nu viata intr-o metropola. Viori carate in spate, oameni exersand la pian zi si noapte, oameni indragostiti care se ating intr-un fel care-ti misca fiecare bucata din tine. Nimeni nu iti zambeste fals, nimeni nu mimeaza politetea de dragul unui bacsis sau pentru ca a fost invatat de sistem, comunicarea este naturala sau nu este asa ca incep sa inteleg de ce americanii sunt atat de speriati de cehi. Si am inteles foarte bine si de ce sunt cehii foarte speriati de americani cat timp am locuit in Praga. Imaginati-va un oras linistit, gratios, discret, un oras auriu plin cu oameni fragili si frumosi. Iar acum imaginati-va hoarde intregi de americani beti urland si accentuandu-si ridicol dezlantuirea, asteptandu-se sa gaseasca numai bordeluri, fete pregatite sa le ofere orice pentru cativa dolari, baruri in care sa se imbete, strazi pe care sa le poata intimida cu presupusa lor distractie. Imaginati-va si furia lor in clipa in care descopera ca nu exista nimic care sa le gadile asteptarile. Praga este realmente sub un asediu al turistilor americani. Sub asediul turistilor de orice fel dar americanii sunt cei mai deplasati. Daca cineva vrea sa vada Praga trebuie sa mearga in afara sezonului turistic pentru ca altfel va simti doar neputinta si deznadejde vazand un oras intreg batjocorit de americanii scapati de sub sistemul lor atat de bine pus la punct. Poate ca, intr-adevar, cehii sunt uneori distanti cu americanii, poate ca au obosit sa-i vada urland, cantand ca pe stadion, fluierand, ragaind, vomitand in minunea lor de oras. Poate ca au devenit ostili pe alocuri pentru ca nimeni, nici macar un popor de blandetea cehilor, nu ar trebui sa stea nepasator la un asemenea tratament. Poate ca pe americani, la fel ca in multe situatii, ii deranjeaza lipsa de servitute explicita din partea cehilor si faptul ca acestia din urma isi pastreaza identitatea si coloana vertebrala in orice contact, in orice discutie. Eram intr-un restaurant din Praga si, la un moment dat, a intrat un turist american. E foarte greu sa gasesti un loc in care sa nu intre americani dar gasesti locuri in care intra mai putini decat in restul locurilor. Americanul intra, nu saluta si intreaba una din chelnerite: “Where is the center of town?”. Iar chelnerita indrazneste sa-i raspunda: “Sir, you are in the center of town”. Americanul se irita vizibil si spune agasat: “Yeah, but where are the monuments?”. Probabil ca atitudinea asta in combinatie cu cele amintite mai sus pot transforma pana si cehii in niste fiinte nepoliticoase.

Dacia a prezentat la Salonul Auto de la Geneva, in urma cu doar cateva luni, noul Sandero. Un model situat in nisa superioara a clasei mici, care se diferentiaza prin spatiu, fiabilitate si robustete. Iata ca a venit si randul romanilor sa se bucure de noua lor masina nationala. Acesta a fost prezentata cu mare fast intr-un spectacol de magie gazduit de Jojo si Silviu Ion, directorul de comunicare Dacia, in decorul fastuos al World Trade Plaza Bucuresti.

Comenzile vor demara in 15 iunie si Dacia doreste sa atinga plafonul de 50.000 de unitati vandute pana la finalul acestui an. Sandero va beneficia de 3 ani garantie sau 100.000 kilometri, in timp ce intervalul de revizie est 20.000 de kilometri. Potrivit datelor furnizate inainte de lansare, Sandero va avea un pret de pornire de 6.850 de euro, iar cea mai scumpa varianta va costa 9.500 de euro.

Dacia va demara la Mioveni, incepand cu iunie 2008, productia unui hatchback in cinci portiere cu dimensiuni generoase, Sandero va fi comercializat treptat pe tot teritoriul Europei si al tarilor nord africane, pana la finalul anului. Sandero reprezinta un pas important in istoria Dacia. Acesta completeaza gama de modele deja existenta si deschide brand-ul romanesc unui nou segment de clientela. Cumparatorul lui Sandero este tanarul care isi doreste o masina spatioasa si fiabila, care sa arate bine si sa-i puna in valoare pasiunea fata de design.
Al cincilea model din linia Dacia reprezinta in acelasi timp o schimbare radicala in ceea ce priveste limbajul de design al producatorului afiliat Renault. Daca Logan propune un design robust bazat pe functionalitate, Sandero preia acelasi atribut si il “imbraca” intr-un ambalaj fin, specific atat Renault, cat si Nissan.

Design-ul. Cheia succesului si functionalitatii

La o privire atenta putem observa mici accente spaniole si frantuzesti/nipone aplicate design-ului, inspirate din creatiile lui Walter Da Silva pentru Seat sau ale lui Alexandre Malval pentru Citroen. Designerii Dacia au acordat importanta sporita lateralelor pentru a masca impresia de masivitate. Astfel a fost aplicat un « val intors » care rupe suprafata laterala generoasa in doua plane. Acelasi artificiu a fost folosit, cu acelasi scop, si de catre Walter Da Silva cand a creat noua Altea. Uimitor, acesta a devenit un trade mark al marcii spaniole, dar sa fie acesta si cazul Daciei ?!
Botul masiv si consola spate taiata « cu lama » sunt parca preluate de pe Nissan Tiida. Noua grila a radiatorului este subliniata de o bara cromata prezenta si pe modelele Logan, iar farurile alungite sunt imbracate intr-o nisa care traseaza si profilul « in valuri » al grilei frontale. Acest artificiu este unul simplu care permite capotei sa se integreze perfect in linia farurilor. Rolul functional al acestui design nu poate fi ignorat. Gratie acestei diferente de inaltime la nivelul farurilor si decupajului acestora in capota, pe timp de noapte, gratie luminii generate de faruri, soferul va sti in fiecare clipa unde incepe botul masinii. Segmentul inferior al spoilerului fata este similar cu cel regasit pe Logan MCV, semn ca Sandero apartine unei game bine stabilite de modele, chiar daca reprezinta un mare pas inainte raportat la linia de masini in cauza.
Masivitatea lateralelor a fost camuflata de valul intors care, intr-o nota umoristica, creaza imaginea unui smiley face, impreunat cu manerele portierelor care se aseamana cu doi ochi. Semnalizatoarele laterale triunghiulare par a fi preluate de pe compacta Megane, in timp ce stopurile au parte de o abordare diferita de ceea ce am vazut pana acum. Rotile au fost impinse catre extremitatile caroseriei trasand un ampatament de 2588 mm. Aceasta valoare a permis crearea unui habitaclu spatios, mai ales la nivelul genunchilor pasagerilor. Pasagerii asezati pe locurile din spate beneficiaza de un spatiu de 145 mm. Mai mult decat atat, avand rotile plasate catre exterior, masina este stabila si manevrabila.
Pentru a facilita accesul la spatiul de incarcare, stopurile au fost asezate pe verticala iar usa portbagajului a fost impinsa inspre extremitatile masinii pentru a garanta o deschidere cat mai ampla. Zonele functionale ale stopurilor sunt si ele generoase, astfel incat masina poate fi observata de la distanta atunci cand franeaza, semnalizeaza sau executa manevre de mers inapoi. Mai mult decat atat, acestea sunt plasate pe linia mediana a caroseriei ceea ce le protejeaza de daune in cazul unui impact usor. Luneta este si ea generoasa in dimensiuni, fiind inclusiv putin alungita la baza pentru a acoperi o raza cat mai mare de potentiale obstacole.

Habitaclul amplu

Noul Sandero este bazat, ca si Logan, pe spatiul si confortul oferit pasagerilor. Portbagajul poate inghiti intre 300 si 1200 litri de bagaje, iar lungimea-4020 mm, inaltimea-1534 mm si latimea-1990 mm au permis crearea unui habitaclu mare, perfect pentru 5 pasageri. Inaltimea pana la plafon la nivelul banchetei spate este de 878 mm, iar pasagerii de pe aceste locuri au 145 mm spatiu disponibili pana la spatarul scaunului din fata. Usile sunt decupate larg si au un unghi de deschidere de 67 de grade.
Design-ul general al plansei de bord este preluat de la Logan, insa unele muchii au fost rotunjite pentru o mai buna protectie a pasagerilor. Sistemul de climatizare este unul nou, dar pozitionarea sa si a intregului panou de bord a ramas aceiasi. Fetele usilor au fost regandite si au fost accesorizate cu clante si manere de la Clio III, ceea ce creaza un design mai placut.

Noua identitate de marca-noul Logo

De departe se poate observa noua identitate de marca Dacia, reprezentata de noul logo, un blend tehnic si estetic intre badge-urile Renault si Nissan, intocmai pentru a consolida pozitia Dacia in interiorul aliantei. Presa a speculat cu multa vreme inainte de aparitie design-ul noului badge prin suprapunerea logo-urilor celor trei componenti ai grupului, insa produsul final este unul de bun gust care pastreaza marci ale Dacia si le imbraca intr-un nou ambalaj. Culoarea albastra ramane un simbol al masinii poporului roman, insa fontul cu care numele companiei este scris s-a schimbat. Forma de piramida intoarsa cu varful in jos a fost inlocuita cu cea a unui trapez a carui baze mici reprezinta suprafata de sustinere. Noul logo are acum aceiasi textura cromata regasita pe badge-urile Nissan si Renault. Culoarea argintie ce predomina simbolizeaza durabilitate, tehnologie, stralucire si, combinata cu traditionalul albastru, sugereaza noblete si profunzime.

Tehnica si siguranta

Sandero preia motorizarile pe benzina (1.4/75 CP si 1.6/90 CP) si diesel dCi (1.5/70 CP si 1.5/85 CP) care si-au demonstrat eficienta si fiabilitatea pe Logan si alte modele din gama Renault.
Dacia Sandero a beneficiat din plin de experienta Renault in domeniul sigurantei. Mica Dacie poate fi echipata cu cea mai noua generatie de ABS Bosch 8.1. Acesta dispune de un repartitor electronic al fortei de franare, EBV, si, in premiera pentru Dacia, asistenta la franarea de urgenta, AFU. Siguranta pasiva a fost si ea atent studiata. Pentru a obtine rezultate cat mai bune, au fost folosite materiale speciale, cum ar fi tabla de otel cu limite extinse de elasticitate, care asigura o mai buna rezistenta a habitaclului, limitand deformarile acestuia in caz de impact frontal. Volanul armat cu magneziu si coloana de directie retractabila in caz de impact ajuta la distribuirea optima a fortei cinetice generate de un impact. In functie de varianta de echipare, centurile de siguranta pot fi completate de reglaj pe inaltime, fapt ce contribuie la buna sustinere a corpului. Sandero poate fi echipat cu pana la patru airbag-uri, cel pentru sofer fiind creat special pentru Sandero. Acesta este prevazut cu un orificiu de reglare a presiunii din perna de aer. Scaunele sunt si ele pioni importanti in schema elaborata a sigurantei. Tetierele au fost regandite si ofera protectie vertebrelor cervicale, in caz de impact posterior, pe langa faptul ca noul spatar amelioreaza pozitia spatelui si ofera confort gatului.

Versiuni Dacia Sandero:

Baza, denumita sugestiv Sandero costa 6890 Euro. Aceasta este echipata cu motor de 1.4 litri de 75 CP si dispune, printre altele, de airbag sofer, ABS si AFU (asistenta la franarea de urgenta), 3 centuri de siguranta spate reglabile pe inaltime, pre-echipare radio si bancheta spate rabatabila.

Pachetul de dotari Ambiance poate fi cumparat cu doar 7350 Euro pentru motorul 1.4 litri 75 CP si 7750 Euro pentru motorul 1.6 litri 90 CP. In plus fata de Sandero, versiunea Ambiance este dotata cu: calandru cu bandou superior in culoarea caroseriei, baghete laterale de protectie gri, iluminare portbagaj, comanda reciclare aer. Vopseaua metalizata, radio CD-ul, airbag-ul pentru pasager si cele laterale fata sau directia asistata, pot fi comandate optional.

Sandero Preference poate fi comandata la preturi cuprinse intre 8050 Euro si 8450 Euro, in functie de motorizari. Echipamentele suplimentare fata de Ambiance sunt: radio CD, geamuri electrice fata, inchidere centralizata cu telecomanda, directie asistata hidraulic, airbag pasager si doua tetiere spate reglabile pe inaltime. Optional sunt disponibile vopseaua metalizata, proiectoarele de ceata si airbag-urile laterale fata.

Sandero Laureate tinteste varful de gama in materie de echipari si este comercializata la preturi situate intre 8950 Euro si 9350 Euro pentru cele doua tipuri de motorizari disponibile. Fata de Preference, aceasta versiune este echipata, printre altele, cu retrovizoare exterioare electrice si degivrante, computer de bord, aer conditionat manual, volan reglabil in inaltime si bancheta rabatabila si fractionabila 1/3 si 2/3. De pe lista optionalelor se remarca vopseaua metalizata, airbag-urile laterale fata, geamurile electrice spate, jantele din aluminiu si radio CD-ul cu MP3.

Versiunea de top a gamei Dacia Sandero, Prestige, dispune de motorul 1.6 MPI 90 CP si poate fi achizitionata la un pret de 9850 Euro. Prestige introduce o noutate absoluta in gama Dacia, tapiteria de culoare bej. Principalele echipamente suplimentare fata de Laureate sunt: jantele din aluminiu, volanul si maneta schimbatorului de viteze imbracate in piele, geamurile electrice spate si radio-ul CD cu MP3.
SANDERO IN CIFRE

5-600 unitati/zi Acesta este numarul de Sandero ce vor fi fabricate la Mioveni

147 milioane de euro Aceasta este suma investita de Renault in Dezvoltare si Productie

1.200 litri Este volumul maxim util al portbagajului

Concurenti in clasa mica

Sandero ataca segmentul superior al clasei mici dominat de modele care, in 2008, se « bat » in dimensiuni cu cele mai hot compacte ale anilor `90. De exemplu, actualul Peugeot 207 masoara in lungime cu doar cativa milimetri mai mult decat « batranul » 306.
Din acest punct de verede, Sandero va avea de infruntat Peugeot 207, ocupant al locului 8 in topul vanzarilor la clasa mica in primele luni ale anului. Fata de micul leu, Sandero are un ampatament mai mare cu 48 de milimetri, in timp ce latimea si lungimea se situeaza la acelasi nivel. Cand vine vorba de portbagaj, Peugeot poate acomoda cu 35 de litri mai multe bagaje.
Un alt model preferat de romani, cu care Sandero va intra in competitie este Opel Corsa, ocupantul locului 6. Diferenta de lungime este doar de 20 de milimetri in favoarea Daciei. Corsa este insa penalizat de spatiul oferit la nivelul umerilor pasagerilor, caroseria acestuia fiind cu 35 de milimetri mai ingusta. Spatiul la nivelul capului este de asemenea mai mare in cazul lui Sandero, cu 44 de milimetri. Diferente se pot observa si la nivelul portbagajului. Sandero are un spatiu de incarcare cu 72 de litri mai mare.
Fiat Grande Punto este cu doar 10 mm mai lung decat Sandero, insa ampatamentul sau este cu 18 mm mai scurt decat al modelului fabricat la Mioveni. Chiar daca inaltimea de doar 1685 mm si latimea de 1490 traseaza o caroserie aerodinamica, aceste valori, cu 65 si respectiv, 44 de milimetri mai mici, penalizeaza confortul pasagerilor, la nivelul umerilor si capului.

Sandero va face parte din liga low-cost a segmentului mic. Pretul unui Sandero va fi cu cateva sute de euro mai mare decat al fratelui Logan. Kia Rio este unul dintre modelele direct vizate de Sandero. Dotat cu o motorizare de 1.400 cmc, Rio hatchback, costa 10.700 euro cu TVA inclus. Luand in considerare dimensiunile, Rio este cu doar 30 de mm mai scurt decat un Sandero. Noul Chevrolet Aveo ataca acelasi segment. Echipat cu o motorizare similara, de 1.400 cmc si 98 CP, Aveo masoara aproape 4 metri in lungime, insa are un ampatament sensibil mai mic decat cel al Daciei, cu circa 100 milimetri. Interesant va fi de urmarit evolutia paralela a celor doua modele privind vanzarile, dat fiind faptul ca data lansarii acestora este aproximativ aceiasi : iulie 2008.
Sandero poate fi comparat si cu varul Renault Clio. Clio III este echipat cu o motorizare cu cilindree mai mica decat cea a Daciei, dar care dezvolta aceeasi putere pentru varianta de baza: 75 CP. Modelul francez echipat cu motorizarea de 1.200 cmc de 75 CP are un pret de 10.451 euro cu TVA inclus. Chiar si asa, daca tinem cont de declaratiile d-nului Constantin Stroe, cu aceasta suma vom putea cumpara un Sandero, sensibil mai mare in dimensiuni (Clio III este cu 35 de mm mai scurta si cu 44 de mm mai scunda) , cu aceiasi 75 CP, insa mai bine echipata.
Un alt concurent de luat in seama este VW Polo. Ca si in cazul Clio, Polo este mai mic decat Sandero si este echipat cu o motorizare similara, de 1.400 cmc si 80 CP. Modelul german, renumit pentru fiabilitate, poate fi achizitionat cu 11.202 euro. Asadar, si de aceasta data varianta Sandero isi arata atractivitatea, prin dimensiunile putin mai generoase si echiparea bogata pentru pretul de vanzare.

Acest articol, usor modificat, poate fi citit si in revista AutoExpert.

Am inceput sa caut si am aflat ca primul Stig a murit. Va ofer articolul gasit de mine.
Oricum, Stig numarul doi poate fi sau mai degraba nu e Tim Schrick.
Vezi in poza urmatoare.

Deci, parerea mea este ca misterul misterios ramane in continuare pitit.

Iata originalul Stig (nu ma obosesc sa fac traducerea, banuiesc ca toata lumea stie engleza).

The Stig: Behind the helmet

He's a devil behind the wheel and he loves prog rock: it can only be The Stig - the test track driver from Top Gear whose identity remains a closely guarded secret. Until now...
The Stig gets started

Born in London in 1961, The Stig didn't have the usual beginnings of a professional racing driver, where a wealthy background can allow total dedication to the sport. The Stig had to juggle his time zooming around racetracks at high speeds with the more mundane day job of working for a company that serviced North Sea oil rigs.

Stig gets the gig

Gradually working through the junior categories of European motor sport, The Stig soon became known as a highly gifted (if also slighty erratic) racing driver. Eventually The Stig was selected to test for the Arrows Formula 1 team and, despite making his mark in the squad, his big break didn't arrive until the start of the 1992 Formula 1 season, when the Andrea Moda team snapped him up.

Stig in the dumps
It looked like big things were finally on the horizon for The Stig but, alas, the badly managed Andrea Moda team proved to be a bit of a shambles and their 1992 season soon fell apart. Amongst other things, The Stig rarely got more than a few practice laps at each event and he failed to qualify on each occasion. He eventually quit the team before the end of the season.

Stig on the small screen
The Stig never raced in Formula 1 again, although he did test for both the Williams and Benetton teams throughout the 1990s. And then, in 2001, the BBC came calling and for three years The Stig got to tear round the Top Gear race track, taking the latest supercars to their absolute limit.

The Stig slips up
In 2003, The Stig released his autobiography entitled Flat Out, Flat Broke, in which he spoke openly about his time in Formula 1. Whilst the book was well received, The Stig unfortunately let slip his real identity and a stunned world discovered that the man behind the helmet was in fact... Perry McCarthy!!

A stiggy end
With Perry McCarthy's shocking revelation still reverberating around the globe, the unthinkable happened and tragedy struck. At the beginning of his fourth series of Top Gear, Perry McCarthy - as The Stig - attempted to outrun a Harrier jet along the length of an aircraft carrier. The world watched in horror as he failed to brake in time and plunged over the end to his watery doom. His body was never recovered...

Stig's dead: long live Stig!
Despite the almost unbelievable events that had unfolded in front of their very eyes, Hammond, May and Clarkson managed to pull themselves together and begin the arduous task of searching for Stig Mark II. Pretty soon - almost straight away in fact - they found a worthy replacement for their lost hero and 'New Stig' was unleashed upon the world! And New Stig's identity? Well, we couldn't possibly comment...

"Liiceanu recidiveaza cu un nou apel catre lichele. Primul lucru care-mi vine pe limba: Ho, domnule Liiceanu!

• Mai usor cu lichelele cand tu sustii licheaua care a instrainat Flota
• Mai usor cu lichelele cand iti publici apelurile in ziarul unei lichele
• Mai usor cu lichelele cand primesti esalonari de taxe de la stat. Daca taica-meu intarzia cu rata la masina ii luau domiciliul
• Mai usor cu lichelele cand retragi carti de pe piata ca in vremea comunista

Evident, raspunsurile nu au intarziat sa vina. “Domnul presedinte” si expert in echilibristica Ion Iliescu a sunat la ziarul Cotidianul si a spus: “Asistam la mentinerea lichelelor sau la perpetuarea unora, precum domnul Liiceanu, care continua sa perturbe ordinea in tara.”

La 5 minute mai tarziu, dupa un puseu de ras cinic, am reusit sa vad si raspunsul lui Liiceanu: “Iliescu a pus civili, i-a inarmat si i-a pus sa macelareasca oamenii din Bucuresti.”

Deja incepe sa sune a o cearta copilareasca cu “ba pe-a ma-tii”."

Si ma intreb, la fel ca in fiecare zi: cum poate o mare parte a acestui popor sa treaca o constatare corecta, o constatare ce descrie oroarea dezvoltarii societatii romanesti pe un fundament putred si revoltator, la capitolul "cearta copilareasca". Ignor partea cu "ba pe-a ma-tii" pentru ca nu am auzit niciodata o cearta "copilareasca" in asemenea termeni.

Pana cand vom trata putinii oameni care mai au adevarul ca preocupare (cam cati sa mai fie...doi, trei, hai sase, sapte) ca pe inca niste certareti din peisajul romanesc? Da, Iliescu a pus civili, i-a inarmat si i-a pus sa macelareasca oamenii din Bucuresti. Ce este atat de amuzant si copilaros in a spune asta si de ce alegem sa uitam asta, la fel cum alegem sa uitam multe alte lucruri care constituie identitatea noastra subreda si incarcata de minciuna?

Inseamna ca am blogul zborsiradpesteuncuibdecucibet.wordpress.com, dar cand intru pe blog scrie in titlu, mare, COSTEL, ma semnez Costel, postez sub numele de Costel si imi fac reclama pe blogurile celebre sub numele de Costel.

Esti blogger. Adica vrei sa fii cunoscut tu, Costel, pentru ce spui si ce crezi.
Daca e asa, cum te astepti ca la cautarea de google Costel, sa apara zborsiradpesteuncuibdecucibet.wordpress.com?
Identitatea e primul pas in crearea unui blog de succes"

Cine spune asta?? COSTEL. Pardon, Arhi. :) Dar pe alt blog, tot al lui. Dacă te cheamă Arhi, my mistake, dacă nu - NU. :)

Ne condamnăm la nedreptate de parcă ne-am afla pe un câmp de luptă, de parcă am fi hiene îmblânzite, experţi-arheologi sau suspecţii de serviciu.

Nu este trist ceea ce spun ci mai degrabă crud. Vestea bună este că totuşi adevărul se coace numai în condiţii prielnice. Ca să poţi zâmbi zilnic îţi trebuie ochelari roz şi apoi obiceiul de a privi prin ei chiar şi când nu-i ai la tine. Asta da, soluţie!

Pentru a reduce oamenii la grupuri (preferate sau nu) trebuie să-i excluzi, să culegi şi să alegi. Fiecare se crede normal iar toţi cei care nu sunt la fel ca el sunt anormali sau catalogaţi într-un fel anume. Este mai simplu să te înţelegi pe tine decât pe celălalt, fireşte! Numai în cazul în care ştii cu adevărat cine eşti, altfel îţi poţi căuta identitatea în o mie de locuri, găsind-o niciodată.

Mă întreb, dacă oamenii s-ar gândi mai întâi la ceilalţi şi abia apoi la sine, şi-ar da palme Pământul să se-ntrebe dacă nu cumva visează?

INVITATIE LA ... ECHILIBRU !

" VIITORUL E IN MINTILE NOASTRE ! "

Descoperirea sinelui adânc al părinţilor celor mai vechi e supremul act de orgoliu al unui neam.
(Nicolae Iorga)

Nu invidiaţi vechile popoare ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa.
(Michelet, 1859)

Se pune intrebarea, exista interes si implicare in redescoperirea adevaratelor frumuseti, a VALORILOR SPIRITUALE SI NATIONALE, in tot ceea ce implica promovarea lor si implicit REDOBANDIREA RESPECTULUI care se cuvine neamului nostru, a locului de cinste pentru care va trebui sa ne straduim a ne mobiliza cu totii cu scopul PASTRARII IDENTITATII NATIONALE prin unitate in credinta, exista suficient de mult incat sa ajungem a ne fi noua insine suficienti ? Si, daca nu, se pune urmatoarea intrebare : cine are interes in a ne " inlatura " ratiunea, sentimentul de mandrie nationala, in a ne distrage atentia de la izvoarele de intelepciune si cunostere, de a ne slabi motivatia si implicit de a ne impiedica si zadarnici mobilizarea, in scopul indepartarii de noi insine, de a ne uita APARTENENTA , de a ne indeparta de Divinitate ? Avem suficienta tarie de a ne raspunde fiecare noua insine la aceste intrebari, avem curajul de a recunoaste ca nu avem raspunsuri prea multe si, de aici multimea de nelinisti, neputinte si neclaritati, transpuse in deriva in care de prea mult timp ratacim , sperand insa cu ardoare in revenire, in regasire, in renasterea a toate ... avem intelepciunea de a accepta ca e vremea sa ne punem aceste intrebari, sa ne dorim raspunsurile, oricat de dureroase ar fi, sa acceptam ca a sosit TIMPUL DEVENIRII , un timp al Mesajului in " A NU UITA SA MAI FIM OAMENI " ???

Sibilla Poesis

(Decebal), un rege alungat din reşedinţa sa, izgonit chiar din viaţă, fără ca să fi pierdut niciodată nădejdea.
(Plinius cel Tânăr, Epistole, VIII, 4,2)

Getul zdrenţăros sau scitul pribeag târându-şi avutul de ici-colo, n-au de ce să-l pizmuiască pe stăpânul celei mai întinse moşii...Căci nicăieri ca printre aceşti pribegi nu întâlnesti mame maştere care-şi iubesc cu duioşie de adevărată mamă copiii vitregi. Aici nu întâlneşti soţie îngâmfată de zestrea ei şi mândră de adulterele ei sau de soţul ei din care a făcut un sclav! Zestrea cea mai frumoasă e socotită aici cinstea tatălui, virtutea mamei şi credinţa sotiei!
(Horaţiu)

Opreşte dacule, nu şti tu că adierea aceasta de viaţă care suflă de la munte a uscat lacrimile copilăriei mele, a dezmierdat visurile mele de tânăr şi mă găseşte iar după lungă despărtire, tânăr, îmbătrânit, cu fruntea brăzdată, cu inima sfărâmată, dezamăgit!
(Alecu Russo)

Da, am zis-o şi o voi repeta până voi putea fi auzit, că misiunea noastră este să dăm ştiinţelor arheologice pe omul Carpaţilor preistoric, anteistoric.
(Cezar Bolliac)

Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare, aceasta este mândria şi aceata este puterea noastră.
(Nicolae Iorga, Originea, firea şi destinul neamului românesc în Enciclopedia României)

(Zamolxen) era minunat de înţelept în filosofie.
(Alfonso X El Sabio)

In trecut, am fost respectati pentru intelepciunea noastra, neamul geto-dac a fost model, exemplu, inspiratie pentru modul de viata al altor neamuri, acum, va trebui sa ne adapam din izvorul recunoasterii ca, puterea si forta de a ne redobandi locul de cinste in istoie, sta in noi, in fiecare din noi si, numai prin UNITATE IN CREDINTA o putem face, vom reusi, abia atunci cand vom intelege ca numai impreuna avem tarie, limpezime, senin . Lasandu-ne insa sedusi de amagirile si desartaciunile cu care suntem ispititi zilnic, ne vom pierde, e grav si trist pericolul care pandeste nemilos, acela de a ne pierde IDENTITATEA, de a ne transforma din suflete, poate ratacite, in mai rau, in suflete pierdute ... iata, daca vom continua " a ne oteti " cu mana noastra o vom face, pentru ca, se cheama ca am consimtit !

Sibilla Poesis

" Otetul, vasul sau si-l strica ! "

Anton Pann

Cum putem noi influenta reusita oricarui demers, simplu, renuntand la renuntare, abandonand resemnarea, implicandu-ne fiecare dupa putinta, gandind pozitiv, sperand, avand suficienta dorinta si credinta in tot ceea ce tanjim a obtine, lepadandu-ne de falsitatea si fatarnicia, ipocrizia faldurilor mascaradei fara de sens, lepadandu-ne de prostul obicei de a ne tot gasi scuze, explicatii, de a ne tot erija in analisti si specialisti a toate si, de ce nu, devenind adevarati profesionisti implicandu-ne impreuna, iata o cheie, din multele care la indemana noastra sunt , UNITATEA !

INDEMN : " Sa invingem nepasarea noastra fata de tacerea vorbitoare a lui Dumnezeu ! "

Sibilla Poesis

Indemnul ramane, pentru noi toti deopotriva, TREZIREA SPIRITUALA si, Mesajul de a ne stradui sa pasim in si prin viata, " TRAIND ISTORIA " , privind tot timpul inainte, odihnindu-ne sufletele in valorile tasnite din trecutul strabunilor nostrii traci, a " celor mai viteji dintre ei, geto-dacii ", continuandu-ne zborul, caci suntem un popor liber , purtand si avand pe aripile noastre mereu , ICOANA UNUI NOU INCEPUT in toate, si, astfel vom castiga si ne vom redobandi, ECHILIBRUL !

Sibilla Poesis

George Coşbuc Decebal către poporViaţa asta-i bun pierdut Când n-o trăieşti cum ai fi vrut! Şi-acum ar vrea un neam călău S-arunce jug în gâtul tău: E rău destul că ne-am născut, Mai vrem şi-al doilea rău?Din zei de-am fi scoborâtori, C-o moarte tot suntem datori! Totuna e dac-ai murit Flăcău ori moş îngârbovit; Dar nu-i totuna leu să mori Ori câine-nlănţuit.Cei ce se luptă murmurând, De s-ar lupta şi-n primul rând, Ei tot atât de buni ne par Ca orişicare laş fugar! Murmurul, azi şi orişicând, E plânset în zadar! Iar a tăcea şi laşii ştiu! Toţi morţii tac! Dar cine-i viu Să râdă! Bunii râd şi cad! Să râdem, dar, viteaz răsad, Să fie-un hohotit şi-un chiu Din ceruri până-n iad! De-ar curge sângele pârău, Nebiruit e braţul tău Când morţii-n faţă nu tresari! Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari Când râzi de ce se tem mai rău Duşmanii tăi cei tari. Ei sunt romani! Şi ce mai sunt? Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt, Zamolxe, c-un întreg popor De zei, i-am întreba: ce vor? Şi nu le-am da nici lor pământ Căci ei au cerul lor! Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut! E rău destul că ne-am născut: Dar cui i-e frică de război E liber de-a pleca napoi, Iar cine-i vânzător vândut Să iasă dintre noi! Eu nu mai am nimic de spus! Voi braţele jurând le-aţi pus Pe scut! Puterea este-n voi Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi, Că zeii sunt departe, sus, Duşmanii lângă noi! Cimentul pentru treptele viitorului se prepară în şcoli. Atenţie la reţetă! Vasile Ghica Viitorul este trecutul care se întoarce prin altă poartă. Viitorul este suma paşilor pe care-i faceţi, inclusiv a celor mici, ignoraţi sau luaţi în râs. ( Henri Coanda ) Viitorul omenirii se anunţă unul religios, iar religia poate fi o cale de salvare a omului modern sau al omului viitorului dacă aceasta este folosită cu încălţările necesare şi nicidecum desculţ cum s-a întâmplat până azi. Sorin Cerin De cele mai multe ori ne complicăm existenţa încercând să ne regăsim în trecut sau în viitor, dar foarte rar în prezent. Ne-am învăţat să ingnorăm prezentul, să nu trăim în el, ci să aşteptăm ceva mai bun de la viitor, sau să ne regretam trecutul. anonimus Din toate insa-nvat ceva, si de la firul ierbii, chiar de la mandra stea, cand poesia sufletului nu mai doare, el cade in genunchi, sa se ridice falnic in picioare, am invatat si din tristeti si din dezamagiri, ca viata-i mai curata, cand n-o feresti de… SPINI ... Sibilla Poesis Nu-i cerem viitorului decât să fie îngăduitor cu zâmbetul. Vasile Ghica SIBILLA POESIS

]]> http://treidegete.wordpress.com/?p=194 Sat, 10 May 2008 21:34:17 +0000 trestie http://treidegete.wordpress.com/?p=194    "Există un pericol în care suntem sincroni cu Occidentul: pierderea identităţii, uitarea rădăcinilor noastre profunde… În faţa unei lumi ameninţate de descompunere, forţate să renege reperele fundamentale ale existenţei sale, artistul, omul de cultură în genere, trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea. El trebuie «să salveze». "

      Dacă la o primă citire aceste vorbe par a fi rostite de Dan Puric (cu ale lui obsesii naţionalist-identitare-creştino-culturale), ei bine, nu sunt! Ele aparţin maestrului Horia Bernea, tatăl Muzeului Ţăranului Român.

Preocuparea mea vine din două surse: cartea bunicului meu matern, “Memorii pe trei fronturi,” pe care am citit-o în decembrie trecut, şi “Jurnalul” Monicăi Lovinescu din perioada 1990-1993, pe care îl citesc în aceste zile.

[Late edit: scrisesem o primă versiune cuprinzând citate din cartea bunicului. Am constatat apoi că “reproducerea integrală sau parţială a textului fără acordul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului” – care deţine copyrightul – “este interzisă şi se pedepseşte conform legii.” Sunt recunoscătoare INST şi oamenilor care au realizat acest volum, dar a impune aşa o restricţie – mă refer la interzicerea reproducerii parţiale a textului, permisă în orice publicistică respectabilă de pe Terra - nu este, oare, contraproductiv? Îmi ciuntesc, deci, însemnarea, parafrazând în această versiune a 2-a pasajele bunicului, în original pline de farmec, statură şi umor… Îmi pare foarte rău! And that’s an understatement… Cu tot respectul, îmi permit însă să păstrez citate pe care ni le-a comunicat verbal înainte de a le include în acest volum.]

Bunicu-meu s-a născut într-o familie de ţărani olteni “progresişti”. Uitându-se la pozele de tinereţe ale părinţilor lui, îl descrie pe tată-său în haine nemţeşti şi purtând papion, pe mamă-sa cu umbreluţă, rochie după moda vieneză şi coafură alambicată. Cei doi fraţi i-au murit, apoi a rămas orfan de tată, au cam sărăcit, i-au cam ros intrigile, lăcomiile şi rivalităţile din familie. În ciuda ăstora, mamă-sa o ţinea una şi bună: copilul să n-aibă altă treabă decât să înveţe pe rupte.

În fine, mamă-sa se recăsătoreşte şi reuşeşte să-l dea la Liceul Militar din Craiova, care, cu tot programul strict de la 6 dimineaţa la 10 seara, îl hrănea, îmbrăca şi educa aşa cum familia lui n-ar fi putut-o face. Avea 10 ani şi toţi îi spuneau “Costel sfrijitu’.” Armata i-a devenit Părinte. Ca orice părinte, i-a modelat mintea şi, într-o măsură, sufletul. Aşa cum azi unii dintre noi sunt copiii şi produsele ideologice umane ale Companiei la care lucrează.

Nu era orice armată, însă. Era prima armată naţională a României Mari. Consfinţită, cum pomeneşte Arcul de Triumf, prin sabia Regelui Ferdinand şi gândul Reginei Maria… Bunicu-meu, puşti sfrijit dar usturător de deştept, trăindu-şi curiozităţile pubere şi, mai apoi, tumulturile adolescentine, făloşeniile primei tinereţi şi primele lucidităţi ale bărbăţiei în această Armată, n-avea cum să nu-şi iubească ţara. Cum respira, cum o iubea.

Glasul bătrânului care, spre 90 de ani, notează că România Mare a fost un miracol înfăptuit de-o armată formată din ţărani şi condusă pe-ntortocheatele cărări ale politicii europene de-atunci de o mână de politicieni luminaţi, până la covărşitoarea destinaţie, o monarhie modernă, porneşte din inimă direct. Îmi amintesc că, atunci când ne ţinea astfel de “prelegeri” pe viu, îi dădeau totdeauna lacrimile.

Cum să te emoţionezi aşa vorbind despre România, un subiect… politic, nu? Aici mi-am pus primul semn de întrebare. Nu în ce-l priveşte pe el, ci în ce mă priveşte pe mine: pentru el, România pare a fi fost organică. Pentru mine - şi, îndrăznesc, pentru noi - cum? Şi tot aici l-am invidiat: el avea asta aşa cum avea sânge în vene; organismul nostru e un pic mai sărac, mi se pare. Veninul îndoctrinării ce ni s-a infuzat în şcoli a activat în noi anticorpii sarcasmului şi mă tem că, în defensiva lor disperată, au distrus până şi celulele sănătoase de “România” din noi.

Aşa încât nu mă îndoiesc că şi jurământul pe care bunicul l-a făcut la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, ţinându-şi, cum era protocolul, o mână pe drapel şi alta pe tun, odată rostit, i s-a dispersat în mici celule de rezistenţă în măduva spinării: jura credinţă Regelui şi respectarea regulilor şi îndatoririlor militare, la război, ca şi în timp de pace.

Restul vieţii lui n-a fost decât o serie de aplicări ale acestui jurământ, cred. Aplicări banale, precum şi aplicări aproape eroice. În timpul crizei economice din anii ’30, de pildă, el şi camarazii lui primeau de mâncare, la aceeaşi Şcoală de Ofiţeri, pâine cu viermi, din cauza alimentaţiei făcând tuberculoză pe capete. Totuşi, hazul de necaz le era singurul act de protest. Şi explică limpede şi simplu de ce: pe lângă criza economică, România avea de plătit atunci datoriile de război de la 1918, când ţara se reîntregise din nou, după 300 de ani. Fapt faţă de care pâinea cu viermi era realmente un mărunţiş. Deci perfect digerabilă. Câţiva ani mai apoi, când mustea Al Doilea Război Mondial, fiecare ofiţer activ a contribuit cu solda pe o lună la înzestrarea armatei; trebuia modernizată, nu ne puteam prezenta ca nişte amărâţi echipaţi ca la ‘918. Au înţeles, au pus banul din propriul buzunar. Ca, înaintea lor, alţii pentru Atheneu.

Războiul. Lupta pentru Stalingrad. Retragerea (“Aşa se-ntâmplă când armata germană e comandată de un caporal!” a punctat generalul Manstein). Întoarcerea armelor (spunem noi), înfrângerea şi eliberarea de către Armata Roşie (au decretat ei). Eliberarea Ungariei şi a Cehoslovaciei. Sovietizarea ţării. Strategii pentru Mişcarea de Rezistenţă. Într-o dimineaţă, avertisment telefonic: “Gioconda se mărită, e nuntă la Braşov.” Cineva urma să fie arestat la Braşov. După cineva (şi celebrele anchete la care erau supuşi), altcineva. Şi altcineva. Unul dintre aceşti complotişti a fost “domnul Frunză,” bunicul meu. Percheziţie. Nimic (în afară de 3 poze ale Regelui Mihai). Totuşi, l-au luat. Aveau să-l aducă înapoi acasă într-o oră, i-au comunicat lui, ca şi doamnei. A venit singur 15 ani mai târziu.

După multe bătăi, mizerii, agonii, jocuri de puşcărie şi seminarii academice de celulă, dar mai ales după un Al Doilea Război Mondial continuat în şi prin propria lui persoană până la căderea comunismului din decembrie ’89, în ultimul capitol al cărţii îşi pregăteşte retragerea din scenă. Din viaţă, adică. Şi cum consideră el că se cuvine făcută aceasta? Reamintindu-ne, verilor mei, fratelui meu şi mie, că obiceiul în neamul nostru e să lăsăm moştenire copiilor măcar o vorbă de duh, dacă materialiceşte n-am avut noroc de altceva în viaţă.

De la străbunicul la bunicul lui, asta: “Paraua este mică, dar ţine loc mult.” De la bunicul la tatăl lui, asta: “Decât cu popa înainte, mai bine cu jandarmul după tine.” De la tată la fiu, asta: “Decât o viaţă cioară, mai bine o zi vultur.” În fine, după oarece codeală şi examinarea unui dicton-candidat în franceză, “fidel à soi-même,” alege să ne lase moştenire o creaţie proprie, în latină! Limbă moartă pe care, de altfel, mărturiseşte candid că n-a stăpânit-o niciodată prea bine… Aceasta: “Te viincenta, invincibile evis!”, adică “Învingându-te pe tine însuţi, nu te mai poate învinge nimeni!”

Toate astea, şi astfel montate, adică umorul, (auto)ironia niciodată ieftină sau crudă, loialitatea, patriotismul, introspecţia lucidă şi raportată la un Ceva mai important decât micii de noi, tenacitatea activă în a te împotrivi nedreptăţii şi abuzului, un fel de statornică şi inspirată îndărătnicie în a rezista într-un anume fel într-o lume croită de diriguitori strâmbi, le regăsesc la Monica Lovinescu.

A lor a fost o generaţie căreia, dincolo de veneraţie (un pic persiflantă, cum îmi şade bine ca urmaşă), am a le reproşa, poate, doar două lucruri: o oarecare doză de superioritate rasială şi rasistă (sau cel puţin de ignorare a Celuilalt în sens teodorovian), şi o la fel de oarecare doză de misoginism – ambele, cum spuneam, explicabile prin epoca şi educaţia care i-au format.

În plus, citind “Jurnalul” Monicăi Lovinescu din 1990-1993, rememorând din paginile ei tumultul principial pe viaţă şi pe moarte din anii post-Revoluţie, când ne puneam, noi, societatea, probleme de (dez)onoare şi de destin comun, de misiuni destinice şi devenire, realizez: 1. şi ce salt evolutiv uriaş, uriaş, poate prea mare şi prea brusc, am făcut; 2. şi ce derutaţi şi abulici am aterizat, azi, din acest salt. Un singur exemplu: Monica Lovinescu menţionează că la începutul lui ’90 una dintre marile dispute principiale din România, aşa cum o percepea ea din exil, era cea dintre Manolescu şi Paler. Estetic şi etic. Azi am zice: “huh??” Mulţi dintre noi nu ştiu, tehnic, lingvistic, ce înseamnă “etic” (pentru supravieţuirea lui “estetic” mulţumim rubricilor de cosmetică din revistele pentru doamne!).

Din 1990 în 2008. Optsprezece ani. Să fi aşezat la taclale în 1990 un tânăr român educat cu unul francez asemenea, de pildă, decalajele ar fi sărit ca aşchiile din buşteanul cioplit, la fiecare propoziţie. Al nostru ar fi vorbit solemn, elevat, neinteligibil şi-un pic ridicol despre chestiuni mari, filosofice, despre sensul poporului acesta, despre credinţele sale şi despre o pleiadă de figuri naţionale (româneşti, dar şi franceze) pentru francez cel puţin necunoscute, cel mult depăşite, mediocre sau penibile. Azi, aceleaşi două personaje n-ar avea decât puţine subiecte non-comune: ar putea vorbi fără blocaje despre aceeaşi muzică, aceleaşi “subculturi,” aceleaşi filme, aceleaşi vedete. În doar optsprezece ani, am ajuns “la zi” cu foarte, foarte multe. E uimitor!

Şi aiuritor. Atunci când pleci într-o călătorie – iar celebra noastră “tranziţie,” astăzi cvasi-încheiată, este o călătorie mentală, psihologică, socială, culturală şi tot aşa mai departe – bine e să ţii minte drumul. Ca să te poţi întoarce cu tot ce-ai strâns, să implantezi, să lucrezi şi-asupra punctului de plecare, să îl transformi, să il preschimbi. Orice călătorie cu sens se încheie cu o introspecţie renovatoare.

Punctul nostru de plecare atunci, post-comunist, era setul ăla de valori, aşa cum era el. Rezistenţă prin cultură, spiritualitate, solidaritate umană în mizeria impusă de mai-mari, de-aici ura faţă de “răi,” îndârjirea şi radicalismul ecuaţiei lui “noi,” cinstiţi, oprimaţi, de rând, versus “ei,” nemernici, îmbuibaţi. Am impresia că am părăsit sanctuarul (sau viesparul) acelor valori, am călătorit, am aflat, şi înapoi nu ne-am întors niciodată, să preschimbăm, cu cele învăţate, acele valori. N-am revenit asupra lor. (În ce măsură se datorează asta foştilor nomenclaturişti care, magnanimi şi teribil de auto-protectori, nu obosesc nici azi să declare fals progresist “Să uităm trecutul! Să privim numai spre viitor!” rămâne încă subiect de reflecţie.) Am plecat, am umblat, am adunat dar, când ne-am întors, ne-am întors altundeva. Şi întrebarea este: unde?

În lumea lui Irinel, Prigoană şi Oana Zăvoranu? În lumea cărucioarelor pline cu şunci de la Carrefour şi Real? În lumea panglicilor roz şi-a ursuleţilor de pluş inocent pornografici ai Fetei de la Pagina 5? În lumea hi-tech a i-Podurilor, Twitterului şi blue tooth? Bine, foarte frumos. Dotare şi distracţie, întreaga paletă. Totuşi, tuturor acestora ce set de valori le atribuim? Ce etos? Nici măcar nu pledez pentru revenirea la valorile generaţiei de care-am pomenit mai sus. Cred, în schimb, că aş emite o somaţie (cui Dumnezeu, habar n-am): conjur să se descopere şi expliciteze valorile după care funcţionăm azi. Să se sintetizeze toate cele obţinute din ’89 încoace, prin care am ajuns acum “la zi,” într-un set de sensuri. Sensuri care să poată fi articulate, expuse, transmise, înmânate. Întocmai ca o carte de vizită.

Dacă nu facem asta, nu avem ce vorbă de duh, ce motto, ce proverb să lăsăm moştenire posterităţii care, astfel, mă tem că va fi (atenţie, arhaisme!) axiologic şi etic moartă în faşă. În plus, până nu facem asta, rămânem cu succes cetăţeni europeni de mâna a treia: care om întreg stă de vorbă respectuos cu un terchea-berchea fără identitate coagulată, fără un liant precis între emisferele cerebrale şi fără măcar o schiţă de coloană vertebrală? Şi asta nu se aplică exclusiv membrilor români ai Parlamentului European, ambasadorilor sau politicienilor; obişnuinţa de a-i responsabiliza doar pe ei, în chestiunea imaginii României şi a conţinutului identităţii noastre e comodă, dar foarte dăunătoare. Asta se aplică fiecăruia dintre noi, când mergem în “Vest” şi cumpărăm, iaca, acadele de la un vânzător de-al locului. Ştiţi ce (ni) se întâmplă după prima vorbă schimbată cu respectivul…

Introspecţia renovatoare. Sinteza. Asta n-am făcut. Am plecat, am cules, am acumulat, am băgat ca babele sărmane, lihnite, deci cam hulpave, tot ce-am găsit, bulendre şi merinde, în sacoşe. Din ce cauză, ştim. Asta e clar şi bine. Dar pentru ce? Şi ce înseamnă tot ce-am strâns? Ce facem cu lucrurile astea? Ce caracter, ce profil ne conferă, în ce fel ne exprimă şi ne reprezintă tot ce-am acumulat până azi? Ce înseamna, adică: ce însemnăm?

O vreme, poate, o să mai meargă să ne facem că, în UE fiind acum, am adoptat valorile Uniunii. Diversitate, echitate, legalitate, respect, toleranţă, demnitate… Eu, una, iubesc aceste valori, cred în ele şi mi le-am asumat. Încerc să le practic în fiecare zi, în acte mici, mici, minuscule. În interacţiunea cu ţăranii de la piaţă, cu cerşetorii, ca şi cu colegii sau familia. Dar ştiu, pe de altă parte, că ele nu sunt opţiunea reală (adică gândită, procesată, asumată lucid) a majorităţii conaţionalilor mei. Respect diferenţa asta, dar cred că e foarte important să se descopere anume care alte valori constituie opţiunea majorităţii. Prin care alte valori se (re)defineşte identitatea de român.

Mai optimist: o vreme mai putem încerca să asimilăm în mod autentic, cuminte, silitori, ca la şcoală valorile enumerate mai sus. (Şi poate asta e soluţia: să sărim direct din nebuloasa identităţii de cetăţeni ai unei republici post-comuniste la aceea de cetăţeni ai UE. Foarte frumos şi decent.) Fapt e că mai avem timp de reflecţie şi descoperiri doar o vreme: cât nu se lămureşte lumea de tot că nu avem un fundament propriu, un “noi” colectiv, comunitar, valabil şi veridic. Dacă acea vreme trece fără ca noi să ne fi redescoperit, mă tem că singura identitate posibilă va fi aceea deja pomenită, de mâna a treia. O identitate fără ethos, ca un corp fără suflet.

Nu e deloc surprinzator ca este adesea numit drept “Bankfurt” sau “Mainhattan”, doar orasul are peste 40 de zgarienori, al doilea aeroport ca marime din lume, a patra cea mai mare bursa de pe glob si 400 de institutii bancare, inclusiv Banca Centrala Europeana – casuta euro-ului.

Au luat ca ingrediente magnitudinea industriala, puterea financiara si numele un rau care trece intamplator pe acolo si au facut astfel analogia cu orasul Manhattan, USA.

Si asta nu recent…

Conform publicatiei “Times”, anul 1982 a venit cu aceasta perspectiva - Mainhattan al Europei -, o metropola care pe atunci parea sa atraga un potential mai mare de vizitatori decat insusi “nasul” lui.

Eu l-as numi mai degraba MindHattan, si nu numai pentru ca e orasul natal al lui Goethe, ci si pentru caliatatea actuala a invatamantului si multi-infinitudinea posibilitatilor de dezvoltare profesionala.

Si gandindu-ma la aceasta forma oarecum ascunsa de branding, ma intrebam ce am putea noi sa folosim pentru a ne oferi o imagine recunoscuta international prin intermediul unei denumiri specifice.

Daca ar fi sa ne legam de curatul si inmiresmatul nostru fluviu, am putea sa ii oferim Bucurestiului drept pseudonume “Damboresti”. Dar asta ma duce cu gandul mai dergaba la un animalut horopsit de soarta, care s-a procopsit cu niste urechi gigantice si a ajuns astfel un veteran al circului.

So… “Dumboresti” sounds better.

Nu e chiar departe de adevar: si noi ne-am ales cu niste politicieni hazlii, fiecare inzestrat de la natura cu cate o caracteristica exacerbata, si suntem priviti adeseori pe scena internationala ca un mare circ politic al Europei.

Macar de am putea folosi aceasta insusire pentru a atrage turisti. :)

Corina

Mi-am dat seama ca oricat le-as spune prietenilor mei ca sunt tru, ma deranjeaza mai tare 2 prosti care claxoneaza in intersectie decat 100 de emo care asteapta la TNB sau care se pastileaza sambata seara.

Si pe de alta parte, eu si altii ca mine, chiar am ajuns aici pe baza de admitere. Da, admiterea studenteasca, care ne-a chinuit cu 2 ani de pregatiri cu profi universitari si de liceu si care pana la urma nu a facut atat rau.

E greu, cand vii dintr-un loc intim, sa nu detesti mediul asta, in care se urca mai multi oameni intr-un tramvai odata decat vedeai tu intr-o zi in total pe strada. Dar ne-am dorit sa scapam de acolo, atat ca ne imaginam ca o sa venim aici, stiind ca e nasol, si cumva o sa civilizam noi totul. Strazile se vor asfalta, controlorii vor sta acasa, personalele se vor curata, toate pentru ca noi, NOI veneam aici.

Nu s-a intamplat mare lucru decat ca s-au scumpit si indesit intrarile la cluburi. Si am cedat si ne-am resemnat, pentru ca nu era mare avant de capul tuturor oricum si acceptam acum sa traim in noxele astea, de pe azi pe maine.

Ce e cel mai rau la locul asta, si nu ma refer la Bucuresti, ci la majoritatea spatiului romanesc, este ca nu-ti ingaduie sa-ti transformi o pasiune in ocupatie si sa poti si trai din asta. Ca atare, probabil o sa mai fim plini de incompetenti mult timp de acum in colo, de jumatati de oameni blocati in sistem, angrenati de pe cine stie pe unde, ca crengile mai subtiri rupte din copaci de pe marginea raului la viitura, care ajung sa blocheze tot raul.

Si cu toate astea, nu pot spune ca sistemul e de vina, oricum ar fi el. De vina e resemnarea noastra, cu o gura mare si o inima mica, faptul ca ne asteptam la bine doar de la altii, asa cum pentru criticii literari trebuie sa scrie altii carti mai intai.

E... niste oameni tineri si frumosi, cum nu sunt putini in tara asta, ar trebui sa poata si sa vrea mai bine. Si cel putin sa recicleze.

Am aflat şi eu azi că CEC s-a schimbat în CEC Bank. Schimbându-şi identitatea şi-au refăcut şi site-ul. Verde şi galben sunt cele 2 culori dominante ale noii identităţi, destul de uşor de înţeles de ce.

Să nu uit, Brandient e responsabil de noua identitate.

      Este fără putință ca sufletul să nu-ți cunoască cele mai înălțătoare simțăminte când vezi români care nu s-au mai văzut de ani întregi și care nu s-au simțit decât cu gândul, cum încropesc o horă în mijlocul unei ape curgătoare.

Au fost rude, prieteni, refugiați, victime ale urgiei comunismului care au putut, pentru prima dată să se privească în ochi fără frica de a fi văzuți și condamnați. O forță eliberatoare imensă a răbufnit atunci din inimile basarabenilor și românilor din Țară, iar în fața unei asemenea manifestări restul contează prea puțin.

În asemenea momente te poți mândri cu identitatea ta, îți poți strânge în brațe semenii fără a fi blamat și poți privi cu fruntea sus la un viitor demn și o viață mai bună.

Însă ceva ciudat s-a petrecut. În capul meu, trei chestiuni au căpătat un caracter simultan, aproape straniu. În timp ce completam un formular prin care declar că îmi asum răspunderea pentru conţinutul lucrării, mi-am adus aminte de postul foarte bun al lui Ciutacu cu privire la declaraţiile preşedintelui Băsescu (referitoare la calitatea învăţământului superior versus calitatea propriei "fătuci")... şi apoi îl aud pe neica Grigore Leşe, în căşti, spunând următoarele:

"Domne, sunt solişti şi să ştiţi că m-am deşteptat de când îs între două drumuri Cluj şi Bucureşti.. dom'le cei care preiau melodiile trebuie să aibe puterea să spună de unde ştiu textu' şi din ce suflet de om vine".

(Extras din varianta live a melodiei Nu-i lumină nicări)

Superbe cuvinte, nu? Dar stau şi mă gândesc.. atunci cum pot eu să îi privesc în ochi pe colegii mei care şi-au cumpărat lucrările şi nu au nici o grijă? Cum pot să vorbesc cu cei care, de-a lungul facultăţii, s-au confruntat cu situaţii de plagiat dar au scăpat cu basmaua curată? Cum poţi să îţi menţii principiile când cei din jur fac fără conştiinţă unele lucruri şi sunt promovaţi datorită lor - ca să nu mai vorbim de pedeapsă? A devenit mediul academic doar un mediu propice pentru "paraziţi"? Pentru cei descurcăreţi? Ne învaţă acuma doar cum să supravieţuim într-un mediu "otrăvit" şi în loc de şcoală ne oferă o "şcoală a vieţii" corupte? Sper din suflet că nu.. încă sunt înconjurată de oameni care vreau să cred că nu sunt excepţii de la regulă, ci REGULA în sine. Dar exemplele de mai sus sunt doar din "aria" cea mai restrânsă şi accesibilă mie..

Ce s-a întâmplat cu acea ierarhie a competenţelor şi a valorii? Vorbele unor oameni dragi mie sau cuvintele din cărţi prăfuite pe care nimeni nu le mai bagă în seamă (că deh..sunt retrograde, fasciste, comuniste, naţionaliste sau Dumnezeu ştie cum mai sunt numite) mai aduc în discuţie ceva posibil/realizabil sau.. mereu totul a fost aşa de strâmb? Zicea nenea Durkheim că normalitatea vine odată cu practicare acelui fapt de o majoritate.. păi şi-atunci eu mi's anormală?

..cred că o să revin mai încolo cu alte câteva însemnări.. numai să am timp.. am cam intrat în panică :)

Dar un lucru e cert: cei ce fac asta acum, o vor face şi mai încolo cu aceeaşi lipsă de vinovăţie, obţinând aceleaşi foloase "de după". Sunt sigură că, peste ani, anumiţi colegii de-ai mei vor ajunge în acest fel în poziţii sus-puse(bine.. mai este încă o categorie de oameni care ajung acolo şi care aleg o cale diferită ca drum dar construită cam în acelaşi mod.. vom avea o "discuţie" pe viitor).

Uite-aşa ajungi repede la răspunsul următoarei întrebări: de ce sunt atât de frustraţi intelectualii în genere (inclusiv cei ce sunt neştiutori de carte dar care au acces la un alt tip de cunoaştere şi cărora le pasă..).

Este atât de trist.. dar, momentan, tot ce-mi rămâne de făcut e să spun Hai.. caramba, domnilor, doamnelor şi domnişoarelor care promovaţi şi sunteţi promovaţi în "spiritul" acesta comprador, egoist şi fără de substanţă! şi să-mi văd de treabă.. pentru că este multă şi înspăimântătoare, dar parcă mai terifiant e să întorc spatele..

Dan Puric lanseaza “CINE SUNTEM”.

Memoria credinţei, ca reînviere identitară, evocată în convorbiri şi mărturisiri.

Cunoscutul actor si regizor Dan Puric lanseaza volumul “CINE SUNTEM”, sau despre taina identităţii personale şi comunitare trăită şi exprimată în şi prin persoana autorului.

Memoria drept cale a redescoperirii identităţii dialogice depline este pentru Dan Puric mărturisirea adevărului credinţei Învierii lui Hristos ca temei prim şi ultim al învierii ca neam.

“Cine suntem?” se va lansa pe 5 mai, la ora 19.00, in cadrul unui eveniment special care va avea loc la Sala Rapsodia, din strada Lipscani nr.53.

Titlul cărţii este dat de un capitol din carte al cărui conţinut îl reflectă pe cel al unei serii de conferinte cu acelaşi nume sustinute la Bucuresti, Cluj, Oradea, Arad, Iasi si Constanta, conferinte care s-au bucurat de un real succes in randul publicului.

“Antrenamentul de uitare la care este supus poporul roman, astazi, face ca gandirea si inima sa se roteasca pe loc si, din aceasta rotire in gol, paradoxal, o data cu trecutul, dispare si viitorul. El, omul de azi, pedaleaza zadarnic intr-un prezent continuu. A locui cu fiinta doar intr-o dimensiune a timpului – si aceea distorsionata – inseamna moartea lenta, dar sigura a identitatii” - spune Dan Puric în cartea sa.

Volumul este publicat sub egida editurii Platytera, are 176 pagini si va fi disponibil in librarii la pretul de 18 lei.

vezi pe harta

125 m
528 ft

Data ©Navteq,TeleAtlas

©2006 Yahoo! Inc.

Serviciu furnizat de Yahoo!

Lansari din Bucuresti pe harta

Preluare http://metropotam.ro/Evenimente/eve0951206359-Dan-Puric-Cine-suntem-lansare-de-carte/

Mihai Morar şi Daniel Buzdugan au fost „angajaţi” directori ai Kosarom. Ei vor descoperi împreună cu ascultătorii Radio 21 ce înseamnă brandul Kosarom şi de ce produsele de carne şi preparate din carne Kosarom sunt unice pe piaţa romanească, preparate care sunt sigure şi sunt produse în sistem integrat 100% românesc. Vor face un plan de promovare a preparatelor Kosarom, vor vizita fabrica împreună cu ascultătorii şi vor organiza un picnic de 1 Mai.

Ce mi se pare mai interesant, e că pe site-ul firmei apare noua identitate Kosarom: