Muzica bizantină, arta, literatura populară şi poezia cultă aproape în întregime gravitau în jurul religiei, erau concentrate în biserică sau erau în dependenţă de serviciul liturgic.

Literatura bizantină s-a format sub influenţa creştinismului şi a antichităţii greceşti. Scriitorul va manifesta o predilecţie constantă pentru aluziile mitologice. Cultul literaturii este principal, dar sursele de informaţie sunt bogate, variate, incluzând şi subiecte, teme sau motive literare orientale, precum şi aspecte pitoreşti din viaţa bizantină.

Sunt multe genuri literare: povestiri, bibliografi, opere de retorică, amintiri, satire, romane, etc. Astfel, Theodorus II Lascaris a fost un cunoscut scriitor de satire.

Caracteristica cea mai evidentă a literaturii bizantine este tradiţionalismul său. Literatura şi activitatea literară au constituit graniţa cea mai de preţ a conştiinţei de sine bizantine.

Alături de impresionanta operă istoriografică, ceea ce îl preocupa pe omul de litere bizantin era retorica. Nu este vorba doar despre “retorica literară” ci şi de o mare producţie de opere ecleziastice sau laice.

Caracteristică literaturii bizantine este si cultivarea unor genuri şi specii literare minore, a unor compoziţii de fractură fragilă, miniaturală.

Poezia lirică bizantină era religioasă şi cântată fără acompaniament muzical. Poeţii compuneau mai întâi muzica, apoi textul. Muzica bizantină cultă era strâns legată de Biserică. Or, tocmai această muzică religioasă, ”cântul bizantin”, a constituit - împreună cu artele plastice-contribuţia adusă de Bizanţ culturii occidentale.

Muzica Bizantină este cântată pe o singură voce, necunoscând armonia decât foarte târziu. În cântul liturgic vur apărea şi instrumente dar aceste vor susţine cântul, nu-l vor acompania armonic. Imnurile se cântau la slujbele de dimineaţă, seară şi la liturghii.

Cele trei forme ale imnografiei sunt:

a) troparul- imn scurt, de o singură strofă, având o structură metrică variată ;

b) codacul- constând din 15-30 de tropare, având aceeaşi structură metrică variată;

c) canonul- o compoziţie literaro-muzicală foarte lungă, din nouă părţi, fiecare formată din mai multe tropare şi referindu-se la cele nouă ode biblice.

În Bizanţ erau într-un an 179 sărbători. Actorii erau de o moralitate dubioasă, dar erau celebri şi câştigau mult. Piesele clasice erau înlocuite de mim Epoca de aur a acestui teatru a fost perioada iconoclastă, dar existenţa şi succesul lui a continuat până în sec. XV.

Biserica a înţeles că un divertisment atât de popular ar putea deveni un atractiv instrument de propagandă religioasă în rândurile maselor. În acest scop, se impusese preoţilor să adopte anumite gesturi rituale în timpul oficierii slujbei, iar imnurile cântate să introducă melodii profane, cântate pe străzi.

La sfârşitul sec. IX în bisericile bizantine se prezintă episoade dramatice cu subiecte biblice. În Bizanţ acest teatru era scris de clerici, jucat de diaconi, ţi numai în interiorul bisericii.

În sec IV şi V, arhitectura rămâne în cadrele stilistice ale antichităţii târzii.

Din sec VI datează faimoasa capodoperă a arhitecturii bizantine sf. Sofia din Constantinopol.

Ca toate clădirile religioase bizantine, exteriorul este simplu, sever, chiar monoton, lipsit fiind de faţade ornamentale. Interiorul e luminat de 40 ferestre de la baza cupolei. Cupola reprezintă bolta cerului, iar partea centrală – spaţiul terestru.

În acelaşi sec. se realizează alte tipuri de arhitectură sacră: biserica ale cărei arce se prelungesc în formă de boltă; planul de cruce greacă şi cu cinci cupole, câte una pe fiecare braţ al crucii şi una centrală.

În sec. IX, după perioada iconoclastă, în arhitectura bizantină devine tot mai frecventă biserica pe plan de cruce greacă. Apare şi ornamentaţia exterioară a bisericilor. Începând cu sec. X, decoraţia este mai bogată. Din sec. XV, exteriorul e ornat şi cu sculpturi şi fresce.

Perioada a treia din istoria arhitecturii bizantine începe cu dinastia Comnenilor: construcţie cu cupola şi întreaga siluetă mai elevate. Alt moment din această serie este Chora: cea mai elegantă ca linie şi mai somptuoasă ca decoraţie biserică bizantină (în afară de sf .Sofia) ; aceasta era decorată cu mozaicuri celebre.

În curând sculptura în ronde bosse va dispărea aproape complet în Bizanţ. Această sculptură deţinea un loc secundar în arta bizantină.” Era prea materială şi realistă pentru a-şi găsi loc într-o artă concepută să reprezinte numai prototipuri eterne.”(Wl. Tatarkiewicz)

O atenţie merită doar basorelieful. Începând cu sec. VI, relieful plastic se aplatizează tot mai mult, eliminând impresia de profunzime, neglijând senzaţia de volum, preferând contururile fixe şi geometrice.

Temele iconografice bizantine şi modalitatea de prezentare a lor au suferit o influenţă orientală evidentă.

Dumnezeu - Tatăl nu e niciodată reprezentat. Hristos e figurat în ipostaze diferite. Astfel, în primele sec. Figura lui este blândă, milostivă; în epoca ereziilor şi după victoria bisericii Hristos e înfăţişat ca un luptător.

Alături de arhitectură şi icoană, contribuţia cea mai de seamă a bizanţului la arta universală este mozaicul.

Mozaicul era genul de artă prin mijlocirea căruia strălucirea lumii şi a culorilor apropia spiritul de perfecţiunea invizibilă. Avânduşi originile în mozaicul roman, mozaicul bizantin se va îndepărta foarte curând de spiritul realist al acestuia, folosindu-se de imagini solemne plasate pe un fond de aur pentru a sugera supranaturalul credinţei.

Primele capodopere nu apar în capitala Bizanţului, figurile umane vor apărea doar la sfârşitul sec. VI. Centrul cel mai important al tehnicii mozaicului este în Italia.

În istoria artei bizantine, iconoclasmul avea urmări negative, dar şi pozitive.

Iconoclasmul interzicea reprezentarea sfinţilor, a lui Hristos, a Fecioarei şi în primul rând a lui Dumnezeu în formă umană. Mozaicurile figurative şi icoanele au fost distruse.

Odată cu sfârşitul acestei faze s-a produs o puternică reacţie care a dus la cea de-a doua fază – cea de apogeu – a mozaicului bizantin.

Compoziţiile simple şi clare, cu puţine personaje, sunt acum mai libere. Acestea sunt tratate în dimensiuni diferite: dimensiunile cele mai mari sunt rezervate lui Iisus şi Fecioarei, apostolii apar mai mici, sfinţii şi mai mici s.a.m.d.

Originea icoanelor trebuie căutată în regiunile Siriei, Egiptului şi Palestinei unde începuseră să fie venerate chipurile unor martiri, sihaştri, episcopi.

În primele secole ale creştinismului cultul icoanelor era interzis de Biserică; din sec. VI ea a devenit un element al cultului. Ele erau produse într-un număr enorm dar, cu rare ocazii, de o calitate artistică îndoielnică. Figura sfinţilor era un pic alungită şi plasată pe un fundal auriu.

În Ţările Româneşti, influenţa Bizantină a pătruns prin intermediul meşterilor şi artiştilor sârbi (Mănăstirea Cozia). După înfiinţarea Mitropoliei din Ţara Românească domnitorii români au adus meşteri din Bizanţ a căror contribuţie s-a manifestat magistral în arhitectura şi frescele Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş. Influenţa bizantină se remarcă şi în Moldova unde însă arhitectura bisericilor preferă, în locul modelelor bizantine, influenţele goticului care au dus la crearea elegantului “stil moldovenesc”.

O mare răspândire a cunoscut stilul bizantin în arta Occidentului. Remarcăm stilul şi decorarea cu mozaicuri a unor mari biserici din Franţa, Italia, Elveţia şi apoi mai târziu în Germania.

Biserica Sfantul Mare Mucenic Mina poate fi localizata pe harta utilizand site-ul: Salut Bucuresti.ro

Despre Sf. Mare Mucenic Mina puteti citi la urmatoarea adresa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie11.htm

O lumânare arde într-o conservă veche.
O icoană plină de panze de paianjen,
Stă, într-un colţ mucegăit, de veghe.
O biblie, stă, arsă pe jumătate,
Pe o masă roasă de timp.
Un colţ de pâine stă pe o foaie:
Geneza.

Un ceas murdar, mucegăit
Îşi şade stricăciunea-n praf.
Scrumul, praful se-nfrăţesc.
Încă mai desluşeşti, pe jos
O altă foaie:
Apocalipsa.

In Cartea a cincea din Demonstratio Evangelica a lui Eusebiu din Cezareea, citata de Sfantul Ioan Damaschin in Al treilea cuvant al sau in apararea sfintelor icoane, legat de cuvintele "Dumnezeu i-a aparut lui Avraam la stejarul din Mamvri", gasim mentionat faptul ca reprezentarea Sfintei Treimi sub forma celor trei Ingeri a existat in vremuri stravechi la locul real unde cele trei Persoane i-au aparut lui Avraam. Existenta acestei icoane se leaga de cinstirea deosebita, atat a evreilor, cat si a paganilor, pentru locul aratarii de la stejar; s-au adus acolo si jertfe pagane. Nu stim cum era icoana. Insa, din cele mai vechi timpuri, Sfanta Treime a fost infatisata ca scena biblica istorica, cu ingeri stand la masa sub stejar. Avraam si Sarra ii slujesc, casa lor se vede in spate. In planul apropiat apare adesea un slujitor care injunghie un vitel. In ciuda uniformitatii de continut a scenei, gruparea Ingerilor s-a modificat in functie de interpretarea data acestui eveniment biblic si dupa principiul dogmatic care trebuia evidentiat. De exemplu, multi Parinti ai Bisericii au inteles vizita celor trei-Persoane la Avraam fie ca aratare, indirecta totusi, a intregii Treimi, fie ca aparitie a Celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, insotite de doi ingeri. O astfel de interpretare nu schimba intelegerea evenimentului ca descoperire a Sfintei Treimi, pentru ca, de vreme ce fiecare Persoana a Sfintei Treimi are plinatatea Dumnezeirii, prezenta Fiului insotit de doi ingeri poate fi luata ca reprezentare a Treimii. Asa este interpretat evenimentul in textele slujbei, care o numeste clar aratarea Sfintei Treimi. "Fericitul Avraam a vazut Treimea pe cat poate un om si a cinstit-o ca pe un prieten: "Sfantul Avraam il primeste pe Cel Vechi de Zile, Unul in trei Fete" (Canonul Duminicii Sfintilor Stramosi ; Canonul Slujbei Sfintilor Parinti, Cantarea 1). Conform invataturii Bisericii si talcuirii Sfintilor Parinti, ingerii sunt uneori grupati dupa principiul izocefal, adica stau la masa unul langa altul, egali in rang, aratand astfel egalitate a celor trei Persoane ale Sfintei Treimi, care raman, in acelasi timp, distincte (de exemplu mozaicul din secolul al V -lea din Santa Maria Maggiore din Roma si, din aceeasi perioada, in Cotton Bible de la British Museum din Londra). Mai mult, egalitatea lor este uneori evidentiata prin identitatea culorii vesmintelor ingerilor (cum este in mozaicul secolului al VI-lea din Biserica San Vitale din Ravenna) si prin atributele lor. In alte situatii, compozitia este piramidala, punand accent pe ingerul central.

Timp de multe secole, reprezentarea celor trei Persoane biblice sub forma de ingeri a fost singura reprezentare admisa a Sfintei Treimi; ea se pastreaza inca in Biserica Ortodoxa, ca cea care se potriveste cel mai bine invataturii ei ( Desi reprezentarea lui Dumnezeu -Tatal ca batran, cu Fiul Sau - Hristos in poala si Sfantul Duh ca un porumbel fie intre ei, fie pe un disc tinut de Mantuitorul, poarta titlul "Paternitate" (aceasta reprezentare transpune doctrina Filioque in forma picturala), ea este o reprezentare a Trinitatii, pentru ca incearca sa infatiseze cele trei Persoane divine. Prin urmare, fara sa intram in analiza sensului, vom spune cateva cuvinte despre ea. Aceasta tema isi are originea in Bizant. Cea mai veche reprezentare de acest fel cunoscuta noua, este o ilustrare a scrierilor Sfantului Ioan Scararul dintr-un manuscris grecesc de la inceputul secolului al XI-lea (acum in Biblioteca Vaticanului, Ms. grec. 394, foI. 7). Mai tarziu a trecut in Apus, unde a fost primita ca iconografie a Sfintei Treimi, si de aici in Rusia. In iconografia ruseasca, a servit ca punct de plecare pentru acele denaturari care au urmat sub influenta Apusului. Aceasta reprezentare a fost interzisa de Marele Sinod de la Moscova, din anul 1667, in urmatorii termeni: "A-L reprezenta in icoane pe Dumnezeu-Savaot (adica pe Tatal), cu barba alba, cu unicul Sau Fiu in poala si cu un porumbel intre Ei, este nemaipomenit de absurd si de necuviincios, pentru ca nimeni nu L-a vazut pe Dumnezeu-Tatal. Pentru ca Tatal nu are trup si nu in trup S-a nascut Fiul din Tatal mai inainte de veci; David Profetul spune: "Din pantece mai inainte de luceafar Te-am nascut" (Ps. 109,3) - dar aceasta nastere nu este in trup, ci este mai presus de intelegere si de exprimare. Iar Hristos Insusi spune in Sfanta Scriptura: "Nimeni nu-L cunoaste pe Tatal decat Fiul .. " Nasterea mai inainte de veci a Fiului Unuia-Nascut din Tatal trebuie inteleasa cu mintea, dar nu trebuie si nici nu poate fi reprezentata in icoane" (Documentele Sinodului de la Moscova, 1666-1667, Moscova, 1893. Despre pictorii de icoane si Domnul Savaot, c. 44). Atat iconografia acestei reprezentari, imprumutate din iconografia Fecioarei, cat si titlul "Paternitate" o arata ca pe o incercare de ilustrare a nasterii, din vesnicie, din Tatal, alaturi de nasterea omeneasca din Maica. Dar aceasta nastere mai presus de intelegere este reprezentata ca fiind nasterea, in sanul Tatalui (care nu se poate descrie) a Pruncului, Care S-a nascut cu trup din Maica Sa, ceea ce introduce in Sfanta Treime un element antropomorfic. In consecinta, Sinodul condamna o astfel de reprezentare ca pe o fictiune care nu corespunde nici cu invatatura Bisericii Ortodoxe, nici cu vreo realitate istorica. Mai mult a mai aparut in secolul al XVI-lea inca o reprezentare de origine apuseana, bazata tot pe imaginatie, numita "Dumnezeirea in trei Persoane", infatisadu-L pe Mantuitorul stand alaturi de Dumnezeu-Tatal, cu un porumbel Intre Ei. Titlul arata din nou o incercare de a-I descrie pe Dumnezeu-Tatal si pe Sfantul Duh intr-o forma fizica.).

Sfanta Treime - Andrei Rubliov Icoana Sfintei Treimi care corespunde intru totul invataturii Bisericii, atat in continut, cat si in expresia ei artistica, este Treimea lui Rubliov , cea mai importanta dintre creatiile iconografice pictate de el pentru manastirea Sfintei Treimi si a Sfantului Serghie, probabil intre anii 1408 si 1425; acum se afla in Galeria Tretiakov din Moscova. Ca si alte icoane mai vechi ale Sfintei Treimi, ea infatiseaza trei ingeri, dar imprejurarile aratarii lor nu sunt descrise. Compozitia descrie casa lui Avraam, stejarul si un munte, dar Avraam si Sarra lipsesc. Fara a desfiinta aspectul istoric al evenimentului, Sfantul Andrei il reduce la minimum, pentru ca semnificatia principala nu consta in evenimentul biblic, ci in intelesul sau dogmatic. Icoana se deosebeste de altele si prin structura compozitionala de baza - un cerc. Trecand prin partea de sus a aureolei Ingerului central si taind partial partea de jos a piedestalelor, cercul imbratiseaza toate cele trei figuri, depasind foarte vag contururile lor. Aceasta compozitie a Sfintei Treimi exista mai demult, dar numai in panaghii sau icoane rotunde mici si pe fundul vaselor sfinte, unde compozitia era insa dictata de forma obiectului si de lipsa de spatiu, nu de conceptia dogmatica. Asezand figurile Ingerilor in cerc, Sfantul Andrei le-a unit intr-o singura miscare lina si curgatoare, urmand linia cercului. In felul acesta, Ingerul central, desi mai inalt decat ceilalti, nu-i copleseste, nici nu-i domina. Aureola capului inclinat, indepartat de axa verticala a cercului, si picioarele asezate in cealalta parte, subliniaza inca si mai mult aceasta miscare, in care intra si stejarul, si muntele. In acelasi timp, inclinarea aureolei si a picioarelor, in directii opuse, restabileste echilibrul compozitiei, iar miscarea se opreste in imobilitate a monumentala a Ingerului din stanga si a casei lui Avraam de deasupra Lui. Si totusi, "oriunde ne-am uita, vedem ecouri ale armoniei circulare principale, corespondente de contur, forme nascandu-se din alte forme sau reflectate ca intr-o oglinda, linii ducand dincolo de conturul cercului sau intretesute in centrul lui - o simfonie bogata de forme, dimensiuni, linii si culori, de ne exprimat in cuvinte, dar care incanta privirea.

Icoana Sfantului Andrei are actiune, exprimata in gesturi, comuniune, exprimata in inclinarea capetelor si a pozitiei figurilor, si tacere, pace neclintita. Aceasta viata interioara, unind cele trei figuri inchise in cerc si comunicandu-se in afara, descopera toata adancimea inepuizabila a icoanei. Este parca un ecou al cuvintelor Sfantului Dionisie Areopagitul, dupa a carui talcuire "miscarea circulara semnifica faptul ca Dumnezeu, ramanand identic cu Sine Insusi, imbraca intr-o sinteza partile intermediare si extremitatile, care sunt, in acelasi timp, si continute, si cele ce contin, si ca El cheama la Sine toate cele ce s-au indepartat de El". Daca unghiul capetelor si trupurilor celor doi Ingeri aplecati spre cel din mijloc ii leaga unul de altul, gesturile mainilor lor se indreapta spre potirul euharistic, continand capul unui animal de jertfa, care sta pe masa alba ca pe un altar. Simbolizand jertfa de buna voie a Fiului lui Dumnezeu, el atrage catre sine gesturile Ingerilor, indicand unitate a de vointa si de lucrare a Sfintei Treimi, Care a facut legamant cu Avraam.

Chipurile si siluetele aproape identice ale Ingerilor subliniaza natura unica a celor trei Persoane dumnezeiesti si mai arata ca aceasta icoana nu vrea nicidecum sa individualizeze fiecare Persoana a Sfintei Treimi. Ca si alte icoane mai vechi, aceasta nu este o reprezentare "ad intra" a Sfintei Treimi, adica a celor trei Persoane ale Dumnezeirii, pentru ca Dumnezeirea, in esenta ei, nu poate fi reprezentata. Ea ramane aceeasi scena istorica (desi aspectul istoric este redus la minimum), care reveleaza simbolic unitatea si trinitatea Dumnezeirii, descoperind impreuna-lucrarea Lor in lume, Iconomia

divina. De aceea, in ciuda asemanarii Ingerilor, Ei nu sunt lipsiti de individualitate, caracterul fiecaruia fiind redat de lucrarea Sa in lume.

Ingerii sunt grupati in icoana in ordinea insiruirii Persoanelor treimice in Simbolul de credinta, de la stanga la dreapta: Cred in Dumnezeu-Tatal, Fiul si Sfantul Duh (Gruparea Ingerilor a dus uneori la o definire nepotrivita, la o totala distorsionare. Astfel, inainte de Rubliov si dupa el, Ingerul din mijloc, care se pare ca a fost intotdeauna inteles de pictorii de icoane ca fiind a doua Persoana, a fost adesea singularizat, cu un nimb cruciger, cu inscrisul "Iisus Hristos" si cu un sul in mana, in loc de toiag. Poate ca reactie la aceste distorsionari, iar in Rusia, mai ales ca reactie impotriva ereziei iudaizantilor, care au negat invatatura ortodoxa despre Sfanta Treime, au aparut, desi mai rar, denaturari de alt tip: nu unul, ci toti cei trei Ingeri erau reprezentati cu nimb cruciger. Desi singularizarea Ingerului central are un anumit temei in talcuirile Sfintilor Parinti pomeniti mai sus, nu este corect sa fie introdusa in reprezentare, pentru ca aceasta inseamna ca se da numele Dumnezeului-Om unui chip care nu este reprezentarea Lui directa si concreta. "Cand Cuvantul S-a intrupat, [ ... ] a primit numele de Iisus Hristos", spune Sfantul Ioan Damaschin (Credinta ortodoxa, IV, c. 6, P.C. 94, col. 1112 ). In privinta nimbului cruci ger, in acest caz se acorda celorlalte Persoane ale Sfintei Treimi insusirea patimitoare a Domnului, atribuindu-le astfel o participare virtuala la iconomia proprie celei de-a doua Persoane. Problema inscrisului si a nimbului cruciger a fost preluata de Tarul Ivan cel Groaznic si discutata la Sinodul din 1551 de la Moscova, numit Sinodul Celor o Suta de Capete. Ca raspuns, Sinodul a hotarat ca aceasta imagine sa fie pictata dupa traditia vechilor pictori de icoane si in felul lui Andrei Rubliov, adica fara nimb cruciger, si sa se numeasca "Sfanta Treime" si nimic sa nu se faca din imaginatia cuiva" (N.Y. Pokrovsky, Relicve ale iconografiei crestine, St. Petersburg, 1910, p. 289, in lb. rusa)).

Indescriptibilitatii primei Persoane, la Care chiar si Simbolul de credinta se refera intr-un fel retinut, ii corespunde nuanta sobra si ne definita a vesmantului Ingerului din stanga (o mantie roz-pal, cu nuante deschise de maron si bleu-vert). In privinta Celei de-a doua Persoane, avem marturii mai bogate in comparatie cu celelalte si care merg pana la indicatia istorica exacta (din vremea lui Pontiu Pilat); acesteia ii corespund precizia si claritatea culorilor Ingerului central, al carui vesmant are culorile obisnuite ale Fiului lui Dumnezeu intrupat (un chiton stacojiu si o mantie albastra). In sfarsit, culoarea principala a celui de-al treilea Inger este verde - culoarea mantiei - care, dupa talcuirea Sfantului Dionisie Areopagitul, semnifica "tineretea, deplinatatea puterilor". Ea indica in mod specific proprietatile Celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi, Care innoieste si da viata tuturor. Armonia subtil conceputa si raportul cromatic intalnite in icoana lui Rubliov constituie una dintre principalele ei atractii. AIbastrul de floare de toporas al mantiei Ingerului din mijloc are o intensitate si o puritate extraordinara, in combinatie cu aripile de culoarea porumbului copt, si este deosebit de puternic. Culorile clare ale Ingerului din mijloc contrasteaza cu nuantele blande ale celorlalti doi; dar chiar si la ei, zone de albastru-aprins lumineaza ici si colo, ca niste pietre pretioase. Prin unitate a cromatica celor trei figuri, Rubliov pare sa indice natura unica a Celor trei Persoane ale Sfintei Treimi si totodata confera intregii icoane o voiosie linistita si lucida. Astfel, armonia sa cromatica devine ecoul aceleiasi vieti care ii umple chipurile, formele si liniile. "Aici se regaseste, in acelasi timp, accentul pe centru, contrastele de culori, un echilibru al partilor, completarea lui in nuante si tranzitii treptate care intorc privirea de la coloritul bogat la lumina aurie (fondul). Si, peste toate, stralucirea de albastru-pur, senin ca cerul fara nori." Prin continutul ei inepuizabil, prin echilibrul armonios al compozitiei, prin figurile maiestuoase, calme ale Ingerilor, precum si prin culorile ei deschise, vesele, de vara, icoana aceasta nu putea fi decat creatia unui om care a stins in sufletul sau toata tulburarea si indoiala si a fost iluminat cu lumina cunostintei lui Dumnezeu.

Icoana Sfantului Andrei ramane pana astazi un exemplu clasic al iconografiei Sfintei Treimi. Traditia ii pastreaza culorile de baza si detaliile individualede desen si compozitie.

O alta icoana remarcabila a Sfintei Treimi este, evident, replica icoanei lui Rubliov. Ea se afla in Muzeul Rusesc din Leningrad si se presupune ca a fost pictata nu mai tarziu de sfarsitul secolului al XV-leal. Regasim aici aceleasi linii si pozitii ale Ingerilor, desi nu sunt grupati in cerc, ci in linie aproape dreapta, cu figura centrala doar usor evidentiata. Figurile, practic fara umeri, sunt inca si mai efeminate decat in original. Compozitia este mai statica, iar figurile Ingerilor sunt unite mai degraba prin ton decat prin miscare. Se pastreaza culorile fundamentale ale vesmintelor, dar sunt mai atenua te si mai uniforme. Tonul general al icoanei nu este luminos si clar ca la Rubliov, ci retinut si cald. Datorita tratarii puternice a fondului, intreaga scena este adusa parca mai aproape de pamant, iar icoana, revelata Sfantului Andrei in maretia ei inefabila, este aici mai apropiata si mai intima.

Vladimir Lossky

Sursa

Icoana Pogorârii Sfântului Duh este o icoană zugrăvită în culori îndrăznețe, de roșu și auriu, ce subliniază importanța sărbătorii.

În partea de sus este pictat un semicerc cu 12 raze îndreptate spre Sfinții Apostoli , deasupra fiecăruia fiind câte o limbă de foc, simbol al pogorârii Sfântului Duh.

Clădirea din fundal reprezintă camera de sus a clădirii în care Sfinții Apostoli s-au adunat după Înălțarea Domnului, așezarea în semicerc a acestora simbolizând unitatea Bisericii.

Printre Apostoli se găsește reprezentat și Sfântul Pavel, care, deși absent din mijlocul acestora în ziua Cinzecimii, a devenit Apostol al Bisericii și cel mai mare misionar. De asemenea, sunt reprezentați și cei patru Evangheliști - Matei, Marcu, Luca și Ioan - ținând Evanghelii în mâini, în timp ce ceilalți Apostoli țin manuscrise, reprezentând autoritatea învățătorească dată lor de către Mântuitorul Hristos.

În centrul icoane, sub Apostoli, pe un fundal negru este reprezentată figura unui rege, Cosmos, simbol al oamenilor ce trăiau în întunericul păcatului și idolatrie.

Totuși, acesta poartă în mâini o pânză în care se află manuscrise ce reprazintă învățătura Apostolilor. Conform Sfintei Tradiții, Sfinții Apostoli au dus mesajul Evangheliei în toate părțile lumii.

În icoana Pogorârii Sfântului Duh, vedem împlinirea făgăduinței Mântuitorului nostru Iisus Hristos, de a trimite un Mângâietor - Duhul Adevărului - prin intermediul Sfinților Apostoli, care vor învăța popoarele și le vor boteza în numele Sfintei Treimi.

Astfel, această icoană a praznicului Pogorârii Sfântului Duh ne arată că:

• Biserica este ținută în unitate prin prezența și lucrarea Sfântului Duh;
• Sfântul Duh călăuzește Biserica în propovăduirea Sfintei Evanghelii;
• Sfântul Duh hrănește Trupul lui Hristos - Biserica - în iubire și adevăr.

Traducere după sursa

Dacă aveţi idei noi, obiecţii, vă ascult cu plăcere.

>>>EXPLICAREA_ICOANEI<<<

(Aici este un articol: IC_VS_NP)

PS : pentru cei care iau poza si zic ca-i facuta de ei (desi imi apartine), n-am ce sa va fac, pentru ca nu exista copyright.

***

când tragi perdeaua
îţi moare în suflet un pic vederea
sau doar plângi
ecourile bat în pereţii de cristal ai încăperii
unei singurătăţi calcinate
magma lor adulmecă teii bătrâni

a rămas din clipire pe floare un val
tu îl sfâşii cu mâna-nvelită-n tăciuni
a venit primăvara
dar nu înseamnă că dacă ma priveşti în ochi
faci anotimp cu durerea aia imensă
tot aşa când seara cuprinde adormiri
la volanul uitării şi lumea e un accident
nu înseamnă că nu e nevoie de tine

apoi Dumnezeu te cheamă pe numele mic
nu ştii încă din care lacrimă
dar cu siguranţă că vei afla
dacă vei plânge suficient
priveşte-Mă bine îţi spune
şi nu uita că zâmbetul nu înseamnă
că nu e nevoie de tine
 
***
nici nu e este vreme să mă transcriu
ne consumăm în iarba luminii ca merele
din care muşcă o carie de anotimp
vino mai aproape mi-e frig de nisipul uitării
hai să strănutăm amândoi
pagina asta până va înverzi
hai să o mototolim vertical
poate mai înflorim o dată

şi dacă da
era un zimbru
în două împuşcături paralele
sau doar iubirea

***

Doamne ridică-mi minutele
toate la rang de trăire
după aceea ascund zgomotele trunchiurilor de plop
aliniaţi ca la alarmă
eu n-am ştiut atâta timp să trec poduri
aşa că apa a rămas doar apă de ploaie
bine că mi-ai arătat un ponton
dar unde e malul fă-Ţi lumina salcie
şi pletele ei faţa Ta
ca să ştiu

Informatii suplimentare despre manastire: www.sihastriaputnei.ro

***

ca o aplecare de salcie cu toată seva
către luminăţia sa raza
aşa am îngenuncheat
eu eram râul cu bolboroseala lui
ce bine că bolta ştia să Te pieptene

doar aşa am parte şi eu de câte-o sclipire
razele soarelui sunt fire din părul Tău
pierdute la pieptănat

***

numai eu plâng atunci
când îmi văd lacrimile
oare nu plânge şi Dumnezeu măcar puţin

oare numai eu trec atunci
când merg pe jos
nu merge şi drumul cu mine

anotimpul vrea să se mute
a găsit o privire undeva
o cămară întreagă de văz îi spune alb
şi îl dezgheaţă până la flori

eu cred mai sus decât toţi munţii
Dumnezeu dădea pante luminii

***

dacă au trecut adâncimile pe la tine
să ştii că marea mă învelea
cu palma lui Dumnezeu îmi netezea
peştii de aur ai închipuirii

dacă au trecut adâncimile pe acolo
să ştii că am murit un pic
de oboseala unui înger

nu îmi adulmeca tăcerile
nu-ţi vor spune nimic despre nicăieri
unde eram când a venit cerul
să ne bea separat
ca pe două lactei

 făceai curat în fotografia ta cu un suspin

***

apoi am întrebat treptele încotro
o nouă dimensiune transpira la orizont
ca o plajă de calmă privire
vezi acolo acolo mai la şoaptă de inima aia
a pus El sentimentele

numa vezi spală-te pe urcuş
când te joci

***

şi am eliberat un iov gârbovit
ca un noe care dădea drum de porumbel
aşteptărilor lui înfrigurate
de lume flămândă
i-am arcuit întotdeauna ca pe o surcea care se mistuie
la flacăra tuturor rugăciunilor lui
şi umple cenuşa oricărei dureri

de acolo trebuia să plec
rădăcina era mai sus

Revenind la subiect, Drgobetele este acel reprezentant al sexului tare care în ziua de 24 februarie îşi aleargă,  nu pentru a-i aplica vreo corecţie corporală pentru că a ars mâncarea sau nu i-a călcat cămaşa, ci  pentru a-şi confirma iubirea dintre ei, printr-un sărut din partea acesteia în văzul tuturor. Dragobetele este orice tânăr căruia i s-au aprins călcâiele după vreo Ileană Cosânzeană a timpurilor moderne, dată cu negru pe la ochi şi obrazul sulemenit cu pudră fină. Pentru omul din trecut, ziua de Dragobete reprezenta începutul primăverii, o altă etapă în cursul vieţii.

Azi, 24 februarie, a avut loc la Muzeul Satului din Capitală târgul de Dragobete. Deşi speriaţi de coada de la intrare şi de persoanele în vârstă ce îşi asteptau liniştite rândul :) , am hotărât să rămânem, vremea fiind propice pentru o gură de aer şi diversitate artistică. Zic diversitate artistică pentru că am putut admira mărţişoarele făcute manual, operele ale meşterilor populari: icoane (din păcate din ce în ce mai puţini meşteri iconari la astfel de manifestări), instrumente de suflat, podoabe artizanale şi obiecte decorative.

Turta dulce a reuşit să agite spiritele între vizitatorii muzeului şi să provoace o aglomeraţie de nedescris la masa comercianţilor respectivi.

Nu au lipsit din program muzica şi dansurile populare sau scurte reprezentaţii tematice ale teatrului Masca. Jurnalul Naţional şi-a scos la vânzare muzicile de colecţie, iar TVR a transpus pe suporturi moderne cântecul şi jocul popular. Păcat că tradiţiile pier, dovadă şi numărul redus de expozanţi. De Dragobete, Muzeul Satului a văzut mai mulţi vizitatori ca de obicei.

e ca atunci când Dumnezeu îţi spune să te joci
dar jucăria se ascunde ca atunci când îţi spune bea
şi apa-i amară
înseamnă că vrea să ştii setea

în orice cădere de soare la orizont
e prea multă seară
iar jucăria s-a pitit într-un colţ
de apă amară

***

spune-mi că aerul are un templu pe care l-am uitat
dă-mi înapoi memoria nepribegită
mersul meu speriat
pe o sârmă clipită

Doamne câtă metaforă de om trebuie să-Ţi fie
fiecare olog vindecat
nici lui nu i-a trebuit înţelegerea
când s-a ridicat

***

dacă nu ar fi fost albastru pe-afară
ar fi dat înapoi
ca o coastă care creşte şi creşte şi creşte
şi se face doi

dacă n-ar fi icoana am trece
direct prin iubire
ca printr-un jar
în care te faci zi de zi mistuire

te va mânca un cal din poveste
ca pe oricare îndepărtări
abia când mă va duce pe creste
voi da de zări

citesc asta şi strâng din dinţii memoriei
se poate oare să plâng
din carnea istoriei

***

pe Dumnezeu nu poţi să-L scoţi din jurul mâinilor lui
când vrei mângâiere roagă-te definitiv
ca atunci când trec anii

şi vei pricepe un colţ de frunză un capăt de drum
o întoarcere seara acasă
ca un pahar cu apă în Numele lui
după masă

***

Doamne glasul Tău ca un zid
la care mă pun tăcerile lumii
când mitralia lor fierbe spumegă
stiu că voi fi glicina voi alina trecătorii

bucuria nu are nume deşi e a mea
n-are nici capăt deşi mă-mpresoară
creşte un finic pentru o osană
în piept se poate face şi cuib aşa e de sigură
inima mea de ziua de mâine

da cred că voi bea cafeaua cum vrei Tu
eşti Cel care pui zahărul zilnic
lasă fericirea să muşte din adam
dă la o parte fructul ăla adu numirile
pune un necapăt nopţilor calde
şi încet vine toamna

trecerea prin icoană

***

trece scârţâitul de la geam prin perdea
tu crezi ca e lumina înca mai crezi
te amâni poate raza va şti
să te găsească până la urmă

ei dar scârţâitul ăsta nu e lumina
încearcă să-ţi explice cartezian şi circumspect
bătaia inimii
dincolo de ferestre e fotosinteza

***

şi fiindcă tot ne plăcea să ne jucăm
Dumnezeu ne-a dat sentimentele
până a erupt primul vulcan
că după aia am devenit măşti

undeva tot stăm cu ochii în palmă
unu doi trei
cine nu-i gata îl iau cu lopata
eu o veste de mine tu un ecou

da cu lumina Doamne se poate
da se poate dar sfinţiţi-vă-ntâi

Prin această sfîntă icoană ne-a fost trimis ajutor  nouă, călugărilor ca să înălţăm o aşa frumoasă mănăstire. Întocmai la ea vine o lume întreagă din Republica Moldova spre ajutor. Ea este numită făcătoare de minuni - Maica Domnului a tuturor scîrbiţilor. Pe parcursul acestui răstimp începînd din 1995 pînă în prezent o mulţime de creştini au primit diferite tămăduir, cît sufleteşti, atît şi trupeşti.

În fiecare zi înaintea acestei sfinte icoane se citeşte paraclisul şi acatistul Maicii Domnului şi se pomenesc sute de nume a creştinilor care au diferite greutăţi în această viaţă.

Marea parte a creştinilor vin la Mănăstirea Zloţi pentru a se închina acestei sfinte icoane şi a fi înscrişi pentru a fi pomeniţi în sfintele rugăciuni către Maica Domnului.

Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?

sursa> http://www.icoane.crestinism.net

Sfantul Sava al Sarbilor

AICI

sursa> http://www.icoane.crestinism.net/index.php?level=picture&id=1161

http://www.icoane.crestinism.net/index.php?level=picture&id=1306

Sfantul Sava Savaitul si Sfantul Evdochim

la Lavra Sfantului Sava cel Sfintit de langa Betleem

AICI

(Sfantul Stefan Marturisitorul, facatorul de minuni)

AICI

1. Adam a fost facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu (Fac. 1, 26-27)

2. Iisus Hristos, ca om, este chipul lui Dumnezeu (II Cor. 4, 4; Col. 1, 15).

3. Iisus Hristos este "chipul fiintei lui Dumnezeu" (Evrei 1, 3).

4. In lisus Hristos, Dumnezeu S-a aratat in Trup (I Tim. 3, 16) si cu chip de om (Filip. 2, 7-8).

5. Sfantul Duh S-a aratat la Iordan in chip de porumbel (Matei 3, 16-23).

6. Sfantul Duh la Sfanta Cincizecime S-a aratat in chip de limbi ca de foc (Fapte 2, 3). Si toate acestea sunt chipuri fara sa fie idolatrie.

7. In Testamentul Vechi icoanele au fost facute chiar cu porunca lui Dumnezeu (vezi Ies. 25, 18-22; 26, 31 s.a.).

8. Dumnezeu Insusi - Care a poruncit categoric prin porunca I a Decalogului a nu ne inchina la idoli - a poruncit a se face chipurile de heruvimi, ceea ce inseamna ca acesti heruvimi lucrati de mana de om sunt icoane si nu idoli.

9. Aceste icoane ale Vechiului Testament se chemau "heruvimii slavei" (Evrei 9, 5).

10. Perdelele, covoarele si alte obiecte din biserica veche au fost facute cu chipuri de heruvimi, la porunca lui Dumnezeu (Ies. 36, 8 si 37, 7-9; II Parai. 3, 10-14; III Regi 6, 23-28).

11. Inaintea icoanelor din Vechiul Testament se aduceau jertfe (III Regi 3, 15).

12. Inaintea acestor icoane ale heruvimilor se cantau lui Dumnezeu cantari de lauda si de preamarire (Ps. 137, 1).

13. Inaintea icoanelor din Vechiul Testament se aprindeau candele, preotii le tamaiau cu mare cinste, dupa porunca lui Dumnezeu si iudeii le venerau si se inchinau la ele (vezi Ies. 30, 6-8; 27, 20-21, Iosua 7, 6).

14. Cinstirea acestor chipuri de heruvimi - ce erau in templu - niciodata nu a fost dezaprobata de Hristos sau de Sfintii Apostoli.

15. Atat Mantuitorul cat si Sfintii Apostoli au cinstit si s-au inchinat in templu inaintea acestor chipuri facute de maini omenesti (Marcu 11,7; Fapte 24, 11 s.a.).

16. In Testamentul Nou inchinarea la idoli este oprita cu anatema, iar inchinarea la sfintele icoane nicidecum, nefiind totuna icoana cu idolul; idolii se socoteau a fi zei sau dumnezei, pe cand icoana este numai o inchipuire, a carei cinste trece la chipul cel dintai, adica la cel zugravit pe ea: fie a lui Dumnezeu, fie al Maicii Domnului sau al vreunui sfant.

17. Istoria Sfintei Traditii si practica dintotdeauna a Bisericii si pana azi, sfintele icoane au fost cinstite si venerate.

18. Icoanelor si sfintilor se aduce venerare iar nu adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu.

19. In fata icoanelor ceri mijlocire si ajutor duhovnicesc, nicidecum nu le rostesti: "Miluieste-ma, caci tu esti dumnezeul meu."

CINSTIREA SFINTILOR

1. Si în Vechiul Testament trupurilor celor drepti si sfinti li se dadea deosebita cinste (Vezi: Fac. 50, 1-14; les. 13, 19, IV Regi 23, 18; Sir. 49, 11 s.a.).

2. Trupurile sfintilor sunt biserici si lacasuri ale Duhului Sfânt (I Cor. 3, 16-17).

3. Dumnezeu se proslaveste si în trupul si în sufletul celor sfinti, care sunt ale lui Dumnezeu (I Cor. 6, 19-20).

4. Trupurile celor sfinti sunt vase de cinste ale lui Dumnezeu, sfintite, potrivite pentru tot lucrul bun (II Tim 2, 21).

5. Trupurile unor sfinti, dupa moarte, sunt înzestrate de Dumnezeu cu puteri minunate, precum: fac minuni, vindeca boli, nu putrezesc, raspândesc buna mireasma s.a. (Matei 27, 52-53)

6. Trupurile sfintilor, uneori, înca fiind ei în viata, faceau minuni (Fapte 19, 11-12; 5, 15).

7. Trupul Sfântului Prooroc Elisei, la un an de zile dupa moartea sa, a înviat un mort (IV Regi 13, 20-21; Sir. 48, 14-15).

8. In Testamentul Nou, trupurile crestinilor morti nu mai sunt spurcate, caci ele sunt biserici si lacasuri ale Duhului (I Cor. 6, 19-20; 3, 16-17 s.a.).

9. In multe biserici crestine si azi se gasesc sfinte moaste ale sfintilor, care se pastreaza neputrezite de sute sau chiar mii de ani si prin care Dumnezeu lucreaza nenumarate minuni cu cei credinciosi.

10. Practica Bisericii - de la început si pâna azi - a pastrat aceasta traditie sfânta de a ne închina la sfintele moastele sfintilor.

11. Si îngerii cinstesc trupurile oamenilor sfinti (Iuda 1, 5-9).

12. Chiar si hainele oamenilor sfinti - care au acoperit trupurile lor - au facut minuni, cum au fost, de pilda, cojocul lui Ilie Proorocul (IV Regi 2, 14) sau mahramele Apostolului Pavel (Fapte 19, 11-13).

Parintele Ilie Cleopa, Calauza in credinta ortodoxa, editura Arhiepiscopiei Romanului, 2002