Riscul specific poate fi impartit, el insusi, in:

(2.1) - risc specific fiecarui titlu, determinat de modificarile in comportamentul economic al intreprinderii care l-a emis.

Asa cum se va vedea in capitolele de analiza financiara, riscul specific intreprinderii emitente se refera la variabilitatea rentabilitatii economice, determinata de ponderea cheltuielilor fixe in cifra de afaceri (risc economic, operational), la variabilitatea rentabilitatii financiare, determinata de ggradul de indatorare (risc financiar) si la variabilitatea trezoreriei nete, datorata gestitunii echilibrului financiar (pe termen lung, pe termen scurt si, in general, de imposibilitatea onorarii datoriilor contractate = risc de faliment).

(2.2) - risc specific ramurii industriale de care apartine intreprinderea emitenta.

Este vorba de pozitia ramurii (sectorului) industriale pe piata interna si internationala privind cererea pentru produsele si serviciile ramurii, privind sursele de aprovizionare, privind motivatia personalului ramurii, privind implicarea statului in sustinerea ramurii etc.

Se demonstreaza usor (prin Legea numerelor mari) ca partea de risc specific se reduce corespunzator pe masura ce se diversifica portofoliul de valori mobiliare prin adaugarea de noi titluri. Este cunoscutul avantaj al diversificarii titlurilor detinute .

In ceea ce priveste riscul sistematic, acesta nu este majoritar in influentarea variatiilor de curs ale titlurilor, el ocupa in medie, o pondere de 33% in cazul valorilor mobiliare franceze, 30% in cazul celor americane si 41% pentru cele britanice. Pe de alta parte, fiecare intreprindere raspunde in mod diferit la miscarile pietei in functie de gradul ei de îndatorare, de structura costurilor, de stabilitatea beneficiilor, de pozitia ei pe piata concurentiala etc.

Controlul legalităţii de înmatriculare a societăţii se exercită de către judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului. Obiectul controlului îl reprezintă respectarea normelor imperative prevăzute atât de Legea nr. 31/1990, cât şi în Legea nr.58/1998, şi în reglementările emise în aplicarea acesteia.

În cazul constituirii societăţilor bancare, controlul de legalitate al băncii centrale este dublat de cel al judecătorului delegat, preaalabil înmatriculării în registrului comerţului.
În cazul în care hotărârea Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Contencios-Administrativă -, iar instanţa a stabilit că sunt îndeplinite condiţiile de legalitate pentru constituirea băncii, existând autoritate de lucru judecat, judecătorul delegat este ţinut la această soluţie şi este obligat să admită cererea de înmatriculare, în măsura în care banca a respectat, în procedura constituirii, condiţiile de legalitate asupra cărora s-a pronunţat instanţa supremă.