Filmul este insa prost, plicticos, previzilbil si prost. Am mai zis prost? Hm... Pai nu-i problema. Mai zic o data: e prost! Mark Wahlberg e mediocru, nu ca ar fi fost vreodata un mare actor. Zooey Deschanel are o fata interesanta. Va dati seama cat de impresionant e totul in filmul asta, daca am ajuns sa spun asa ceva.

E adevarat, are un lucru bun. Ideea. Nu-i noua. Dar e foarte tare asta cu plantele care se enerveaza in cele din urma si incep sa ne trateze de dusmani.

Bun. Acum, ca am lamurit trebusoara asta, trebuie sa mai spun ca mi-a placut prima parte a Narniei. Asa ca e absolut normal sa-mi placa si a doua. Singura problema pe care am intrevazut-o eu a fost un Caspian putin prea telenovelistic, putin prea ingrosat ca joc, comparativ cu jocul subtil si britanic al celor 4 eroi principali. Care eroi, intre noi fie vorba, au mai crescut si au mai invatat cate ceva despre actorie.

Scenele de actiune sunt foarte bune, scenariul la fel, soricelul adorabil. Mi-a placut si inceputul de poveste de dragoste imposibila. Astept cu nerabdare urmatoarea parte. E de bine.

Daca tot am deschis vorba despre Matrix 1, toata lumea parea sa fie de acord ca nu prea mai ai ce aduce nou in urmatorii 20 ani in materie de efecte speciale. Ei bine, pas! Iaca noua generatie de scene de actiune. Oamenii care au lucrat la ele merita aceleasi aprecieri ca si Angelina Jolie. Bine, nu chiar aceleasi, dar cu siguranta munca lor vinde filmul la fel de bine ca frumusetea ei. Exista cel putin doua momente in care te uiti fara sa-ti vina sa crezi la ce s-a putut ajunge. Va las pe voi sa le descoperiti.

Asa! Acum scenariul. Tiparul pe care este el construit nu e nou deloc. Ba, daca e vorba sa-mi aduc aminte de profa mea de romana din liceu (bestiala profa mea!) atunci as zice: este calea initiatica a alesului inconstient de conditia sa mesianica. Lasand bombasticul la o parte, este un scenariu care, macar teoretic, are de toate, e aspirational (contabilul ratat si indolent care se transforma intr-un asasin/salvator al unei societati secrete), are exact atata umor cat ii trebuie, are niste twist-uri la 180 de grade. Cu toate astea, nu ma pot impiedica sa nu observ aici prima gaura din cascaval: parca prea s-au fortat oamenii astia sa indese cu genunchiul intr-insul de toate pentru toti. Si exista cateva momente in care, prea ocupati sa indese pe o parte, le cam scapa patetisme si previzibilitati pe de alta. Dar gaura asta nu e mare deloc. Ba chiar, cu un ochi la Angelina si cu unul la actiune, o ierti sau chiar o ratezi fara nici o problema.

Angelina Jolie este! Si atat poti spune despre ea. Joaca bine? Pe cuvant ca n-ai timp sa te prinzi. Atat de fascinanta e ca simpla prezenta. Au mai si tatuat-o in filmul asta. Plus ca este tombraider upgraded... Morgan Freeman este actorul care te face sa te intrebi de ce n-a fost el Morpheus in Matrix (chiar nu ma pot opri din paralela asta). Isi joaca rolul foarte bine, iar supriza de la sfarsit, oricat de rasulfata ar fi ca scenariu, o mai salveaza el. Este intr-adevar un actor foarte bun. Despre James McAvoy (rol principal in Last King of Scotland si Mr. Tumnus din primul Chronicles of Narnia) am mai multe de zis. In primul rand iti face impresia in fiecare secventa ca mai are un pic si te convinge de faptul ca rolul e mai mare decat el. Nu o da in bara de fapt niciodata, dar e acolo, pe muchie. In al doilea rand, nu inteleg de ce ei au ales un actor britanic pentru rolul asta, pe care il joaca exact ca un american sadea. Poate ca, alaturi de toti masculii de pe glob, il invidiez ca are parte de ditai frenci chisu' de la Angelina, insa eu chiar cred ca se putea mai bine la rolul principal.

Per ansamblu este un film care te tine in scaun, iar asta e chiar o performanta pentru anul 2008. Faptul ca este regizat de un rus-kazach, Timur Bekmambetov, probabil salveaza filmul de la niste stereotipii, dar nu chiar de la toate. Daca m-ai fi intrebat aseara, cand am iesit din cinema, ti-as fi zis ca e un film genial. Azi insa, cand criticul din mine tre' sa ridice din spranceana macar putin, pun epitetul la pastrare. Nu e genial. Dar e cu siguranta un film care trebuie studiat de oricine are de gand sa faca un film de actiune si sa impresioneze cu ceva. It's the movie to beat, ca sa zic asa...

Si apropo:

"What the fuck have you been doing lately?"

Eu am avut norocul sa am acces la bucata asta de cultura atat ca pusti de doar cativa ani care se straduieste sa invete singur sa citeasca pentru a putea pricepe ce tipa Tarao, de ce se cearta Pif cu Hercule si la cine glopaie Pifou, cat si ca adolescent-incepator, cand i-am descoperit pe Archie&Jughead, Spiderman, Batman, Superman etc. Cultura (sau poate sub-cultura, cum ar stramba unii elitisti pe sub mustati) benzilor desenate e una extraordinara. Exista colectionari care platesc bani buni pe cine stie ce numar rar sau pe cine stie ce editie jubiliara. Exista doctori in biografiile personajelor respective. Exista polemici ce dureaza de decenii intre suporterii diversilor super-eroi.

Un film facut dupa o colectie de benzi desenate trebuie sa respecte istoria personajelor, pentru ca altfel foarte multi fani ar fi extraordinar de dezamagiti. Hulk este, intre super-eroii de benzi desenate, un caz aparte. E drept ca si el face parte dintre oamenii de stiinta care devin cobaii propriilor experimente nereusite, dar baiatul asta chiar traieste o drama interioara, fiind perceput ca personaj negativ inca de la inceput de toata lumea. Ceea ce inseamna ca existau doua solutii: sa fi un film MAREVLlous sau sa fie o noua ratare gen Spiderman3.

Ei bine, Edward Norton, Liv Tyler, William Hurt si deloc in ultimul rand regizorul francez Louis Letterier au grija sa nu se intample asta. E adevarat ca filmul il face in proportie de 90% Edward Norton, care creeaza un personaj complex, sensibil si, intr-un fel ciudat, credibil. Filmul este tot ce trebuie sa fie un asemenea film: actiune, efecte speciale, o fata frumoasa si de dreptate iubitoare, binili care invinge, tatal vindicativ si egoist, mister, teoria conspiratiei. Dar are si ceva pe deasupra.

Daca nu v-a entuziasmat Iron Man (sunt fan, dupa cum am mai zis) probabil ca nici Hulk n-o sa va faca sa sa sriti in sus de bucurie. Pe mine insa m-a cucerit. Iar sfarsitul filmului ma face sa sper ca la anul vom avea parte de un sequel bestial!!!

Am ras la faza cu frigiderul, am mai zambit pe ici pe colo, i-am mai povestit cate ceva la ureche (cum ca palaria, cum ca biciul) si gata. Nimic impresionant. Harrison Ford e batraior si destul de subred pentru multe din fazele din film. Fiul lui Indy mi se pare destul de antipatic. Doamna din film e la fel de trecuta ca si Indiana. Una peste alta e un sequel dezamagitor. Probabil ca si-au dat seama ca in cazul asta chiar nu mai au cum sa faca mai mult de inca un episod. Asa ca s-au lasat in baza inertiei, care inca a functionat, iar cum probabil ca ne dau tuturor cu tifla, numarandu-si linistiti banutii. Vorbesc despre cuplul de monstri Lucas-Spielberg, care cu siguranta ca pot mult mai bine. Probabil ca ar fi fost un film extraordinar la nivelul anilor '80, dar in 2008...

"21" inainte de orice este un film cu Kevin Spacey. Iar actorul asta are un rafinament al meseriei cum rareori intalnesti. Pastrand proportiile, mi se pare un Stefan Iordache al lor... In gasca de prieteni din liceu si facultate aveam un prieten pe care ne-am chinuit vreo doua saptamani sa-l convingem ca nu Kevin Spacey este American Beauty, desi amicul nostru chiar avea dreptate, in felul lui.

Asadar din nou un rol genial interpretat de Spacey. Altceva mai are filmul? Hm... Poate cateva frizuri foarte tari ale asiaticului care il interpreteaza pe Choi. In rest cam nimic... A! Ba da! Din nou se remarca tendinta producatorilor de la Hollywood de a folosi necunoscuti in roluri principale. Au riscat de cateva ori, insa pana la urma si-au dat seama ca un film se poate vinde si fara un megastar in rolul principal. Bine, nu e chiar cazul, pentru ca e clar ca desi are mai multa expunere decat Kevin Spacey, Jim Sturgess e departe de a putea fi numit actorul principal al filmului, chiar daca nu se descurca rau. Si poate ca tot la capitolul faze ok a fost secventa in care s-a vorbit despre un alt film in care numaratul cartilor la 21 a jucat un rol oarecum important: Rainman. Bine, poate ca mie mi s-a marut misto faza pentru ca facusem paralela asta inca de la primul nacho rontait in sala.

Street Kings este un film care are un singur mare merit. E clasic. Este exact genul de film politist american pe care nu-l mai poti vedea decat la TCM. Politisti corupti, politisti rebeli, impuscaturi multe cu un arsenal demn de o revolutie intr-o tara bananiera, o intriga care se tot invalatuceste in jurul propriei axe si o distributie deloc de lepadat. In afara de Neo il mai vedem pe Forest Whitaker (al carui fan sunt de la Last King of Scotland) si care se descurca minunat si pe Cedric the Entertainer, amuzant ca de obicei, mai ales cand moare ca un porc obez.

Revenind la Keanu, el face un rol aproape alb. Aproape lipsit de expresie, care, daca ar fi fost primul din cariera, l-ar umple de glorie. Insa eu imi doresc foarte mult sa-l vad ca poate face si altceva... gen... musical? In orice caz, filmul merita vazut. Credeti-ma ca va face punga de popcorn sa se goleasca in viteza de thriller adevarat.

Definitley... Maybe... este un film alert care pe langa intriga romantica are si o parte a actiunii ce se defasoara in mediul politic american al inceputului anilor '90, pe vremea cand toate erau bune si frumoase si rahatul cu stars and stripes nu lovise proverbialul si atat de americanul ventilator. In plus, toata povestea romantica este comentata si intrerupta cu mult umor de o copila cu fata inteleapta.

E un film alert, plin de viata, plin de umor, care te induioseaza si care te face sa te bucuri. E de mers la filmul asta cu EA, domnilor. O sa o surprindeti placut si, zic eu, nici voi nu o sa va plictisiti. Mie unuia mi-a placut foarte mult.

Singurii actori mai cunoscuti sunt Ryan Reynolds (Smokin' Aces), care in filmul asta seamana destul de tare cu Ben Affleck, si Rachel Weisz (Enemy at the Gates, Eragon), care in filmul asta mi s-a parut ca seamana destul de tare cu Brooke Shields. Ma rog, poate ca aveam eu chef de analogii.

Cu siguranta un film care merita vazut. Nu scrie istorie, insa te lasa cu o stare foarte buna.

De data asta este vorba despre o combinatie intre fotbal american si full contact. E un film dragut si gol de mesaj, deci un film care se incadreaza perfect in categoria din care face parte. Asadar nimic nou aici. Fata e frumoasa, piesajele la fel. Bataile realizate si filmate ok. E si oleaca de umor. Daca vrei sa-ti amortesti creierul o vreme, atunci e ok. Dar daca ai de gand sa vezi un film care sa-ti puna si oarecare probleme, sa te faca sa te gandesti la el timp de o secunda dupa ce s-a terminat, ei bine... cautati altceva.

De mentionat ar mai fi prezenta lui Djimon Hounsou (The Blood Diamond, Constantine, Eragon) pe care il admir foarte tare pentru felul sau foarte "african" de a fi, dar si pe Sean Faris care are un singur defect. Seamana ingrozitor de tare cu Tom Cruise, ceea ce inseamna ca nu va ajunge niciodata un mare actor, nu pentru ca nu ar fi talentat, ci pentru ca s-a nascut oleaca prea tarziu.

E un film care n-are cum sa nu-ti placa. Doar are hoti simpatici si bani multi, care sunt furati, dar de fapt nu lipsesc nimanui. E o comedioara draguta, perfecta de vazut pe oboseala maxima si care te lasa cu un gust placut.

Vantage Point nu este nici pe departe un film bun. Aceeasi poveste vazuta prin ochii a diversi participanti sau spectatori la ea nu este o tema noua. Iar in filmul asta nici macar nu este abordata in vreun mare fel. Dennis Quaid si Forest Whitaker sunt singurii doi actori mai cunoscuti din film. Daca primul are un rol care sa-i permita sa mia joace cate ceva, Forest alearga si filmeaza tot filmul. Nu inteleg de ce a trebuit distribuit un actor in rolul asta, cand mai bine luau un maratonist.

In alta ordine de idei, nu este un film execrabil. Adica, sa zicem ca ieri ai avut o sambata cu petrecere. Iar acum, duminica, avand creierul amortit de oboseala de peste saptamana peste care s-a asezat o negura apriga de mahmureala, e un film perfect. Are actiune multa si iti da totul atat de mura-n gura, incat poti sa si dormi cateva minute bune, ca tot prinzi pana la urma despre ce-i vorba.

Despre Daniel Day-Lewis am o parere geniala inca de la primul film pe care l-am vazut cu el, The Gangs of New York. E genul de actor care ia rolul si scoate absolut tot ce se poate scoate dintr-un rol. Iar lucrul asta se intampla si in There Will Be Blood.

E un film foarte darnic din punct de vedere al scenariului. Goana dupa petrol simplifica mult viata si dadea nastere multor situatii limita. Felul in care evolueaza insa dl. Plainview (Daniel Day-Lewis) constituie o adevarata saga. Filmul e poate putin prea lung. Mai ales inceputul, care treneaza intrucatva. Lui Paul Thomas Anderson nu-i e frica de cadrele lungi, lipsite de vorbe. Cu timpul, cand filmul te prinde bine si te tine acolo cu niste brate puternice si negre de petrolist, cadrele astea nu te mai frapeaza. La inceput insa iti tot vine sa te intrebi daca nu cumva ai gresit sala si esti la cinemateca, la un film rusesc, ceea ce a determinat publicul tinta principal de la movieplex sa se fosgaie protestatar in scaune.

De remarcat tanarul Paul Dano, care face un rol (oarecum dublu) de exceptie. Iar ultima secventa intre el si Daniel Day-Lewis este colosala. Iar tanarul ii face fata excelent marelui actor, care se desfasoara cu o forta aproape supra-naturala. Ultima secventa din filmul asta sunt sigur ca se va studia de acum incolo in multe scoli de actorie, pentru prestatia oricaruia dintre protagonistii ei.

N-are nici un rost sa ma apuc sa povestesc ceva din filmul asta, pentru ca e ca si cum vecina de la 2 ti-ar povesti Hamlet la coada la intretinere.

Cand in 2008 ii aduci pe Morgan Freeman si Jack Nicholson unul langa altul intr-un film, nu prea mai ai de ce sa-ti faci griji. Asta a facut si regizorul Rob Reiner. S-a linistit. Si cred ca se cam vede asta. Filmul exista doar pentru si prin cei doi monstri sacri. Nu vreau sa ma intelegeti gresit. E un film bun. Insa cred ca ar fi putut fi un film genial, daca se straduia lumea putin mai mult. Razi, plangi, te emotionezi... insa doar pentru ca in rolurile principale sunt doi oameni care joaca extraordinar de bine.

Scenariul este bun, ii plimba pe cei doi prin tot felul de decoruri si situatii. Actorii din rolurile secundare insa nu prea se vad, cu exceptia lui Sean Hayes, care face un rol foarte bun. Este in mod hotarat un film de vazut. Si mergeti cu ea la film, ca o sa-i placa mult.

10.000 B.C. este un film vazut vinerea trecuta. E o tema destul de putin folosita: omul preistoric. A fost la un moment dat o americanca al carei nume, evident, l-am uitat, care a scris o adevarata saga despre un trib de neanderthali care gasesc o copila cro-magnon parasita in padure si o adopta. Si aici e vorba de alteritate, insa numai in ceea ce priveste culoarea ochilor.

In afara de tema mai rar intalnita, filmul mai exceleaza doar in ceea ce priveste decorurile generate electronic, care sunt intr-adevar grandioase, rivalizand cu Stapanul Inelelor.

In rest, mi se pare ca scenaristii s-au straduit sa indese (de multe ori cu un genunchi destul de bolovanos) cat mai multe motive din cat mai multe legende: Romeo si Julieta, Spartacus, Cain si Abel (desi asta e doar schitata), Frumoasa din Padurea Adormita si pun pariu ca daca ma mai uit o data la film poate descopar si Capra cu trei iezi pe undeva pe acolo. Din cauza asta filmul ramane mediocru, cu un puternic iz de shaworma (oare care o fi ortografia corecta a acestui cuvant in romaneste?) cu de toate.

"One Missed Call" e un thriller prost. E varianta fara imaginatie a lui "The Ring". Nu te sperii deloc, pentru ca monstrii si nalucile apar exact atunci cand trebuie sa apara si exact din locurile de unde trebuie sa apara. E jucat ingrozitor de prost de toti actorii. Efectele sunt aceleasi pe care le vezi in thrillere de la The Ring incoace. Iar twist-ul de la sfarsit e atat de indesat cu genunchiul in scenariu incat arata clar a incercare disperata (si esuata) de a mai salva ceva. Nu e nici macar un film pe care sa merite sa-l dati jos de pe reteaua de cartier. Bleah!

Stiam ca e vorba despre un avocat care brusc capata o constiinta. Nimic nou sub soare. Eterna corporatie americana ultra-capitalista care respira dolari, o femeie (Tida Swinton - Craiasa Zapezii din Narnia, care joaca aproximativ acelasi rol, insa cu mai putin machiaj) care si-a sacrificat viata pentru cariera si este gata sa sacrifice oricate alte vieti s-ar pune in calea succesului ei profesional si George Clooney (sarmant, destept, viciat, frustrat) intr-un rol pe care il joaca foarte bine, asa cum era de astepta din partea lui.

Scenariul este demn de Tony Gilroy (Trilogia Bourne, Avocatul Diavolului) si face din film un thriller foarte bun. Tot Gilroy semneaza si regia. Filmul per ansamblu e curat, captivant, bun. Insa laudat de atatea surse, cred ca ma asteptam la ceva revolutionar. Oricum, e genul de film pe care daca il vezi a doua oara sigur descoperi ceva ti-a scapat la prima vizionare. A, si inca ceva. La Movieplex au plecat cam 20% din spectatori din sala, inainte de terminarea filmului. Clar un film bun!

Am ales din nou filmul pentru ca era primul care incepea. Vazusem un trailer, din care intelesesem despre ce e vorba. The Hunting Party e destul de clasic: eternul ziarist american super-talentat care o ia razna din prea multa presiune. Pierde tot, insa isi regaseste vechiul prieten si operator exact in momentul in care este pe cale sa faca reportajul vietii lui. Filmul e plin de actiune si are multe parti bune. Nici una foarte buna insa. E un film mediocru, care la un moment dat incearca sa devina un soi de Fahrenheit 9/11 al Serbiei. Nu prea iese, asta in primul rand pentru ca nu poti face vreodata o declaratie politica avandu-l pe Richard Gere in cadru. Cu toate astea sunt destule momente ok in film. Replici haioase, replici memorabile... Iar Gere face, ca de obicei, un personaj pitoresc cu care te imprietenesti imediat.

Una peste alta, un film usurel, fara prea multe pretentii, dar si fara prea multe bile negre. Ok de vazut. Felicitari lui Terrence Howard (Awake), care face si aici un rol bun. Cu toate astea, de fiecare data cand ma uit la el, mi se pare ca este un fel de Cuba Gooding Jr. mai sensibil...

Mie imi plac foarte mult musicalurile. Am fost genul de adolescent care a stiut pe dinafara versurile de la Hair si Jesus Christ Superstar. Am admirat intotdeauna capacitatea americanilor de a trece atat de firesc de la o secventa normala si realista la una in care toata lumea canta si danseaza.

Cu toate astea, Sweeny Todd m-a dat cu totul si cu totul peste cap. E un film gotic, intunecat, morbid, cu umor negru, dickensian prin personajele unsuroase si grotesti. Totul e gri, totul e rece, totul e lipsit de stralucire. Dintii sunt bolnavi, hainele sunt mototolite si jegoase, oamenii au unghii mari si cornoase. Iar asta-i doar atmosfera. Povestea este una a unei tragedii antice, in care razbunarea se intoarce pana la urma asemeni unui bumerang asupra celui ce o declansase. In care personajele ajung sa aiba legaturi fortuite din cele mai putin probabile. Iar totul, absolut totul, este scaldat in tone de sange. Nu stiu in care dintre Rambo IV sau Sweeney Todd curge mai mult sange.

Cu toate astea avem de-a face cu un film extraordinar de bun. M-am lamurit de asta in momentul in care m-am ridicat de pe scaun si am simtit cum toata atmosfera din film o duceam acum in suflet. Si a ramas acolo pentru cateva ore bune... In plus, sunt roluri interpretate magistral de Johnny Depp (care poate ca si-a adus cam mult aminte de Edward the Scissorman), Helena Bonham Carter (Bellatrix La Strange - din Harry Potter) si Alan Rickman (Severus Snape - din acelasi Harry Potter). Revenind putin la Johnny Depp, dupa toate rolurile astea de compozitie si mai ales de cand cu Piratii din Caraibe, mi-as dori foarte mult sa-l vad jucand intr-un film cu actiunea in prezent, un film modern, doar ca sa ne arate ca mai poate. Prea mult fantastic.

Filmul este extraordinar pentru ca, intr-un 2008 plin de spectatori avizati si critici, isi propune (si reuseste dupa parerea mea) sa te faca sa simti mai mult decat sa intelegi. E extrem de dur, insa nu numai la nivelul efectelor sau al actiunii. E dur ca idee. E dur cu tine ca spectator. Te bruscheaza, iti arunca in fata putrefactie si gunoi ca sa te faca sa-ti pui niste intrebari. E un film pe care merita sa-l revezi oricand.

Charlie Wilson's War este un film despre cum un om, cu mult cap si foarte multa vointa, a reusit sa aduca un buget de 5 milioane de dolari la o valoare de 1 miliard intr-un timp extrem de scurt. El este de fapt omul care a castigat razboiul din Afganistan, care, asemeni celor din Vietnam si Coreea, a fost un alt camp de bataie intre U.R.S.S. si S.U.A. in timpul Razboiului Rece. Natiile astea s-au batut intotdeauna folosindu-se de alte popoare, ca sa nu fie nevoite sa se stearga reciproc de pe fata Pamantului (si pe noi odata cu ei), dar si pentru ca dandu-le arme si mijloace altora faceau o economie foarte mare la propriile lor cadavre.

Charlie Wilson este interpretat magistral de Tom Hanks. El este un congressman american petrecaret si depravat, afemeiat, cocainizat si alcoolizat, cu multe amante frumoase si una singura puternica. Pe Julia Roberts (ca despre ea e vorba), n-am vazut-o niciodata intr-un rol de femeie atat de puternica si consumatoare de barbati. Arhetipul Pretty Woman a rezistat destul de mult, iar filme ca Notting Hill n-au ajutat-o cu siguranta. Insa de data asta ii iese partitura foarte bine.

Ca mi-a placut filmul, presupun ca v-ati prins. Dar, desi alambicat si plin de vorbarie, este un film pana la urma extrem de comercial. Cel mai tare enerveaza idealizarea personajului lui Hanks, care, administrand un buget de un miliard de dolari, mediaza tranzactii intre Pakistan, Egipt si Israel fara sa se atinga de nici un ban. Si aici nu romanul obisnuit cu spaga din mine urla "FALS!", ci Watergate si Fahrenheit 9/11.

Comunistii la un moment dat facusera o facultate de scriitori. Am uitat cum ii zice, dar de-acolo ieseai scriitor. Talent? Pe cine intereseaza. Ei bine, americanii (care de multe ori nu sunt deloc departe de amicii lor rosii), au inventat facultatile de scenaristi. De fapt, meseria asta de scenarist la ei este atat de exacta, incat ei nu mai fac altceva decat sa imbine actiuni si personaje despre care se stie ca dau bine la public. Exista niste tipare de scenariu (cunoscute si usor de invatat), pe seama carora Hollywood-ul aduna bani de zeci de ani. Happy-endul este doar unul dintre elemente. In The 12 Monkeys scenaristii iau toate principiile astea si fac mamaliga din ele. Da, le arunca pe toate intr-un ceaun care fierbe, toarna un polonic de genialitate peste ele si amesteca.

Filmul este despre calatoria in timp. Si foloseste pretextul asta pentru a-ti fractura una din cele mai bine cimentate certitudini pe care le ai ca om: curgerea inexorabila a timpului. De obicei in filmele astea, calatorii in timp sunt destul de sigur de realitatea din care vin si o descopera pe cea in care au aterizat. Bruce Willis face probabil rolul vietii lui in acest film, in care nu-i salveaza pe toti, ba din contra, moare la sfarsit. Povestea se pierde intr-un sir de cauze si efecte care se provoaca unele pe altele din timpuri inegale si care la un moment dat il fac pe Cole (Bruce Willis) sa piarda contacul cu el insusi.

In film mai exista si un Brad Pitt care joaca destul de bine o nebunie hiperactiva. Dat fiind faptul ca filmul este din 1995, cand carierele celor 2 actori erau deja lansate, iar tipologiile lor indeajuns de cristalizate incat sa justifice adaptarea personajelor jucate la felul lor de-a fi, Terry Gilliam si-a propus si a reusit sa-i faca sa lase la o parte toate Willis-ismele si Pitt-ismele si sa joace altceva. Rezultatul este uluitor. Exista momente in care te intrebi daca sunt chiar Brad & Bruce acolo.

Sa revenim. Awake este un thriller usurel, care nu-i va infiora decat pe cei care au oroare de sange si rani deschise. Cum sotia mea face parte din aceasta categorie de oameni, ea si-a petrecut o buna bucata din film cu nasul ingropat in umarul meu, rontaind cuminte la mult-ravnitele bomboane. Filmul se bazeaza pe un mit la care reactionam cu totii: sa ramai treaz sub anestezie. Din punct de vedere arhetipal, chestia asta e la fel de nasoala cu a fi ingropat de viu, mai ales cand se dovedeste ca doctorii care ar trebui sa te salveze sunt gata sa te ingroape ca sa-ti pape miliardele de parai agonisiti din speculatii inteligente la bursa. Ma rog, restul vi-l imaginati singuri, ca filmul e american, iar voi sunteti copii destepti.

Regia este foarte greoaie. De multe ori aveam impresia ca urmaresc o piesa de teatru ecranizata. Personajele traiesc mult si intens, au momente grele de impas. Iar pentru experientele in afara corpului, chiar cred ca se putea gasi un artificiu mai de Doamne ajuta in 2008. Jessica Alba e frumoasa, ca de obicei. Si chiar nu da rau in rolul de fata rea cu ochi nevinovati. Din pacate Hayden Christensen (aka. Annakin Skywalker - unde s-a descurcat destul de bine, intre noi fie vorba), dezamageste in rolul lui de copil destept, bogat, bolnav si inselat de sarlatani: il imita prea tare pe Hugh Grant.

Concluzie: idee foarte buna, realizare sub-mediocra. Baieti, merita pentru Jessica Alba. :-)

National Treasure 1 pare varianta light de la The Da Vinci Code sau Indiana Jones (la alegere), care la randul lui este varianta light de la Pendulul lui Foucault sau Numele Trandafirului (la alegere). Ei bine, National Treasure 2 este varianta light de la National Treasure 1. Filmul nu e rau, ca n-are cum, doar e cu Nicolas Cage. Linia filmului este aproape identica, personajele la fel, actiunea la fel, cadrele la fel. Deci n-are ce sa fie gresit. Doar ca stii totul dinainte. Singura dovada ca este vorba despre un film ok a fost sotia mea, care nu a vazut prima parte si a fost cu totul si cu totul entuziasmata. Filmul este ajutat mult si de Hellen Mirren si Jon Voight, care sunt adorabili in rolurile lor de aventurieri ajunsi la senectute.

E un film ideal de vazut atunci cand esti obosit (cazul meu aseara) sau cand toata energia ne este dirijata catre digestie de porcarii si de sarmale (cazul nostru, al tuturor in perioada asta).

Americanii sunt multi. Americanii sunt puternici. Americanii sunt prosti. Americanii sunt patrioti. Si toate propozitiile astea sunt motive excelente pentru care filmul asta are toate sansele sa vanda mult. Si cum sa nu fie asa, cand un afro-american si un sud-american proveniti din cele mai joase strafunduri sociale americane ajung sa abandoneze cariere stralucite ca sa-si de viata impreuna, stand in picioare, cu pieptul lat in bataia gloantelor trase de talibani pe un varf de munte din Afghanistan?

Adaugati la asta un tanar senator insetat de victorii si glorie interpretat de Tom Cruise (arhetipala treaba), o ziarista harsaita prin toate ale vietii politice de la Washington jucata magistral de Meryl Streep (intre cei doi sunt secvente de joc actoricesc geniale),  un profesor universitar patriot, destept si cu har in care domnul regizor Robert Redford s-a distribuit cu succes pe sine (arhetipala treaba, va zic!) si obtineti motivele pentru care filmul asta smulge lacrimi americanilor.

In rest? Un film care nu spune NIMIC din nici un punct de vedere. NIMIC (altceva decat americani, muriti cu spor pentru patria voastra, in patria altora).

Jamie Foxx  (Ray, Dreamgirls, Stealth) nu-mi spune nimic, Chris Cooper mi se pare un actor foarte ok pentru vesnicele roluri secundare pe care le joaca, iar Jennifer Garner nu m-a convins niciodata de nimic. Asadar mi-am pregatit neuronii pentru un relaxant film cu impuscaturi si explozii si, impreuna cu sotia mea si cu Razvan Bors, mi-am luat bilet la The Kingdom.

Amorteala neuronala insa a fost repede scuturata de un inceput care rezuma tot filmul Fahrenheit 9/11 in 2 minute si jumatate. Ce-a urmat a fost un film care da impresia ca ar putea pune probleme mult mai mari, dar care se incapataneaza sa ramana un film de actiune. Nu e nici pe departe un film prost, din nici un punct de vedere. Actorii se descurca admirabil, regia este buna, cadrele la fel, efectele speciale (desi nimic revolutionar) abunda, iar povestea este spusa cu foarte mult talent.

Dupa un atentat petrecut in Arabia Saudita, 4 agenti FBI se hotarasc sa plece pe cont propriu, ca sa investigheze si sa razbune moartea unui coleg de-al lor, victima a atentatului. Lipsiti de sprijin politic, ba chiar incurcati de un diplomat american, agentii reusesc evident, ca doar e un film american. Politic vorbind, filmul are tot felul de implicatii si aluzii (neduse pana la capat insa). Cert este ca dintr-o inactivitate incordata, echipa FBI intra intr-o actiune nebuna, in care, desi n-aveau nici un fel de sorti de izbanda, pana la urma (ca doar e un film american, cum am mai zis), binili invinge din nou!