Fericirea este ca un izotop radioactiv! Îndată mai ai doar jumate... apoi un sfert.. apoi o optime .. şi tot asa .. dar va rămane ceva acolo pentru totdeauna, oricât de mic-pitic, rămăne o fărâmă ..

Sunt fericit! Mă voi îmbogăţi cât mai des ca să rămână cât mai mult ..

tata lu sir lance

special pentru voi....

Mulţumită Lui Dumnezeu...

A venit un pic soarele... pentru că aseară, toată noaptea şi până azi pe la 10 a plouat în continuu... m-am urăt de atmosfera asta... dar pare că totul are să fie din ce în ce mai bine...

La fel pare să prindă contur şi redecorarea din apartamentul meu, sau nici nu ştiu cum s-o numesc... prinde contur... acum chiar înţeleg că a meritat să începem... :D

Pe curând şi toate bune! :D :P

Am casa, masa, o mama extaordinara care ma sustine in toate (am si tata dar... no comment), fac o facultate etc. Atunci de ce nu pot spune cu voce ca-s FERICITA ? As putea sa ma indreptatesc zicind:"asa-i firea omului"... doar ca mie, personal n-o sa-mi ajute. Eu sunt vesela de felu'meu, mereu optmista, insa de la o vreme simt ca-mi lipseste ceva, si cred ca-i fericirea...

Cind m-am cunoscut cu prietenul meu, nu-mi tacea gura DELOC, eram vorbareata, spuneam glume, mereu eram pregatita pentru vreun speach dar acum, nu stiu ce-i cu mine, cu siguranta nu-s EU...ma simt coplesita de multe lucruri pe care le vad in fiece zi, si cel mai aiurea e ca NU POT SCHIMBA NIMIC.

Vreau sa fiu fericita din nou, sa ma bucur de viata, caci ma simt OLDY de atita tristete si amaraciune...in plus ca iubitu' nu ma recunoaste si chiar se mira de mine...

Ce n-as da sa recapat aceasta comoara...pe nume FERICIRE...

este viata noastra. noi decidem. noi suntem raspunzatori. noi luam fraiele si o strunim, noi decidem calea pe care o luam. noi decidem cum ne alocam viata, cui ne alocam timpul, cum tratam sentimentele, cu cine ne impartim viata. in gradina noastra este totul, nu a altuia. nu tine de stare, nu tine de stele. fraiele sunt la noi in mana.

avem norocul sa traim intr-o societate liberala. nu avem restrictiile avute de parintii nostri.

poate am mai scris in trecut, la peste 25 de ani, nu mai putem da vina pe parintii nostrii. suntem adulti in adevaratul sens al cuvantului, vaccinati, tot tacamul.

fericirea ne-o luam singuri, ne inconjuram de ea, ne-o cumparam, o vedem in copacii de pe strada daca vrem.

dar fraiele sunt la noi. doar sa vrei sa stii asta.

Evrei 11:26 El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.

Când nu ştii ce să mai faci. (Depresie/"criză de identitate"). Poporul Israel şi-a uitat menirea, au uitat ce Dumnezeu au, au uitat scopul lor pentru viaţă, ţinta lor – Canaanul. Israelitii si-au pierdut identitatea de popor al Domnului, nu mai erau oameni deosebiti (v.16)... erau oameni oarecare, ca oricare dintre celelalte popoare, au făcut acelaşi păcat. Când uităm cine suntem, când uităm care e Dumnezeul nostru şi ne închinăm dumnezeilor acestui veac, când ne uităm scopul în viaţă ... devenim ca celelalte popoare.
Este nevoie de cineva care să se roage, de cineva care să mijlocească, Moise alege să facă asta. Moise nu-şi uită scopul, nu uită cine l-a trimis, cine este şi unde trebuie să ajungă.
1. Aduţi aminte cine eşti. Am vrea mereu să fim alţii pentru că ne-am pierdut identitatea. Când începi să uiţi cine eşti te prefaci într-un xerox, începi să gândeşti, să faci, să te uiţi la ce se uită ceilalţi. Ca să-L cunoşti pe El trebuie să te cunoşti întâi pe tine. Sănătatea, fericirea construită pe temelia banilor (nisip) se va prăbuşi într-o zi.
2. Aduţi aminte al Cui eşti. Dacă înaintea oamenilor nu eşti decât un nebun, înaintea Lui ai valoare, eşti Fiul Dumnezeului Celui viu.
3. Găseşte-ţi un scop în viaţă (Moise, omoară un egiptean). Pe cine vrei să mulţumeşti? Noi aşteptăm pe Domnul, suntem un neam ales, un popor ales, un neam de preoţi ai Lui Dumnezeu. Galateni 6:14
4. Să ştii înctro te-ndrepţi. Avem o destinaţie eternă. Unde-ţi sunt ochii pironiţi?

...nu ai nevoie intr-adevar de foarte multe ca sa fii fericit...
..dar unii prieteni vin..si apoi se sting treptat treptat... in concluzie fericirea se invata si este molipsitoare :)

Am experimentat o concidenţă minunată zilele acestea, am citit 2 Timotei şi am descoperit multe lucruri fascinante, în acelaşi timp m-am hotărât să mai citesc o carte pe care o începusem cu mult timp în urmă şi capitolele care urmau să le citesc dezbăteau exact lucruri pe care eu le-am descoperit şi oarecum foarte multe lucruri s-au suprapus şi m-au încurajat, însă multe idei din acest post le-am luat din cartea respectivă.

2 Timotei, 1:6 De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele.

• Care este rostul sau rolul sentimentelor în experienţa creştină, ce putem spune despre ele?

Evanghelia lui Isus Hristos implică omul cu întreagă fiinţa sa: voinţă, raţiune, şi dorinţă. Dacă nu am fost mişcaţi de sentimente niciodată, avem o problemă.

Există însă un sentimentalism fals faţă de sentimentele reale, de fapt cu cât vei încercă să generezi sentimente înlăuntrul fiinţei tale, te vei simţi tot mai nefericit pentru că psihologic aceasta este imposibil - cel puţin nu poţi crea sentimente reale şi încercarea de a le crea duce la agravarea problemei.

O alta afirmaţie demn de luat în seamă este aceasta: nu există nimic mai variabil în fiinţa umană decât sentimentele şi gândiţi-vă doar la un singur exemplu, de câte ori nu vi s-a întâmplat să vă treziţi dimineaţa complet indispuşi cu toate că ziua sau seara precedentă aţi fost într-o stare extrem de caldă şi bine dispus? Sentimentele noastre sunt variabil şi vreau să accentuez pericolul de a fi controlat de ele.

• La fel este şi cu temperamentul, avem unul însă e total greşit să fim controlaţi de el şi la fel de necreştin. Probabil că aţi auzit şi apreciat oameni care spun: eu fac parte din categoria oamenilor care spun lucrurilor pe nume, acesta este temperamentul meu. La prima vedere pare încurajator şi chiar te poate face gelos însă dacă ne gândim la condiţia omului de după Cădere, e destul de dezastruos ceea ce fac oamenii aceştia datorită acestui temperament al lor. Nu înseamnă că oamenii aceştia ar trebui să îşi schimbe temperamentul, pentru că nu vor putea şi nici creştinilor nu li se cere acest lucru ci trebuie să îl controleze. Ce s-ar întâmpla dacă toţi ar fi aşa? Temperamentul este un dar minunat atunci când este ţinut sub control.

Revenind la sentimente, ele se năpustesc asupra noastră şi caută mereu să preia controlul şi pericolul cu care ne confruntăm este să să ne lăsăm controlaţi de ele toată ziua în cazul în care aşa ne-am trezit şi acesta este un lucru greşit.

• Un alt pericol este să judecăm mântuirea din perspectiva sentimentelor. Vă puteţi aduce aminte de experienţe uimitoare ale unor oameni care au avut diferite experienţe şi sentimente înălţătoare în umblarea lor cu Dumnezeu sau experienţa mântuirii, însă a vă compara cu ei din acest punct de vedere este greşit pentru că mântuirea este prin credinţă nu prin sentimente. Un alt pericol care nu e mai slab decât acesta este acela de a crede că lipsa sentimentelor din această experienţă anulează autenticitatea mântuirii, astfel suntem predispuşi spre o viaţă nefericită şi trăită în goliciune cu toate că noi suntem creştini.

• Cum trebuie să tratăm problema sentimentelor?

Nu încerca niciodată să cauţi problema în altă parte dacă cumva ai probleme cu un anumit păcat şi eşti conştient de asta, nu încerca niciodată să treci peste imboldul  Duhului de a-ţi rezolva problema aceasta pentru că vei rămâne în nefericire. Dacă ai un păcat nemărturisit şi-l treci cu vederea sau îl ascunzi atunci ne pierdem vremea, nu căuta problema în altă parte.

Nu plasa sentimentele în centru, nu te concentra asupra lor mai mult pentru că Biblia nu le pune pe primul loc, ele au un rol important însă nu sunt pentru primul loc. De exemplu, după ce înţelegem şi ne supunem unui adevăr prima întrebare care urmează nu ar trebui să fie aceasta Ce simt despre aceasta? ci  ea ar trebui să fie Cred acest lucru? Şi apropo de mântuire, nicăieri nu ni se spune în Scriptură că am fost mântuiţi prin sentimentele noastre ci prin credinţă.

Cred că regula cea mai importantă este să nu ne concentrăm asupra sentimentelor prea mult, ele vor avea grijă de ele însele, nu-ţi fă probleme pentru acest lucru.

• Nu căuta fericirea, nu asta este porunca Scripturii, caută neprihănirea, nu căuta senzaţii. Poate vreau să fiu fericit, însă mai mult decât acest lucru vreau să fiu neprihănit, vreau să fiu ca El, vreau să fiu sfinţit, vreau să trăiesc ca Domnul meu.

Vorbeşte cu tine însuţi, nu poţi să te faci singur fericit însă poţi să-ţi aminteşti crezul tău: Pentru ce te mâhneşti suflete şi gemi înlăuntrul meu? ... nădăjduieşte...Îndreaptăţi scopurile spre neprihănire şi sfinţire.

Nu te compătimi, nu te deprima, du'te la El cu problema, nu încerca să te ascunzi, caută faţa Sa, nu căuta să improvizezi ceva, El este bucuria noastră, fericirea noastră, El este pacea şi viaţa noastră. El este totul

• Un bun manager nu e şef, e lider
• 50% din afacere e motivarea echipei
• Un bun manager trebuie să vadă în cea mai mare nenorocire cea mai mare oportunitate.

Ha, la ce vă aşteptaţi, la o formulă secretă de făcut bani cu lopata?! Cred că nu există. Un alt milionar mi-a zis că secretul lui stă în risc şi noroc. Al drac' noroc. Eu încă mai aştept, totuşi, formula.

Prin urmare, răspundem la următoarele întrebări

1. Ziua cea mai frumoasa?
2. Lucrul cel mai usor?
3. Cel mai mare obstacol?
4. Cea mai mare greseala?

1. 24 februarie 1999

2. să zâmbesc (chiar şi atunci când unele lucruri mă copleşesc)

3. ziua de mâine

4. să uit să iubesc

şi dăm leapşa la ritchiu, că el e obişnuit cu aşa ceva, cum sunt florile obişnuite cu ploile primăverii..., dar şi la iubika... pentru că ea e o stea ce a răsărit mai târziu pe blog-ul meu şi trebuie să se obişnuiască cu leapşa :D

Era să uit... Am citit undeva că există 4 lucruri ce nu pot fi recuperate:

1. Piatra... după ce ai aruncat-o;

2. Cuvântul... după ce l-ai spus;

3. Ocazia... după ce ai pierdut-o;

4. Timpul... după trecerea lui!

• Prea târziu îţi dai seama cât e de frumoasă viaţa

• Faptul că urmăreşti să nu repeţi greşelile altora nu te scuteşte să greşeşti oricum

• Întotdeauna se va găsi cineva care îţi va demonstra că ceva nu ai făcut bine

• Faptul că ai un picior fracturat sau eşti răcit te bucură doar în copilărie. La maturitate înseamnă că nu vei putea plăti facturile

• Înveţi că pisoii (şi nu numai) sânt dulci doar când sânt mici. Apoi afli că pot zgârâia

• Afli că nătărăii şi lingăii au salarii mai mari

• Minciuna atât de adânc ne-a pătruns că nici singuri cu noi nu sântem sinceri

• La spital te poţi îmbolnăvi

• Şi o viaţă activă, plină de evenimente poate obosi - devine rutină

• Visul oricărui bărbat - o maşină scumpă

• O nefericire o poţi descrie foartea amplu, dar când eşti fericit, nu îţi ajung cuvinte

• şi poate altceva dar nu îmi amintesc la moment...

LA MULŢI ANI!!!

Să ştiţi că mă bucur mai mult de ziua Franţei decât de cea a Americi.. fără supărare... mi se pare că Franţa merită multe, dar mult mai multe laude decât America...

Iubesc Franţa... sau nici nu ştiu dacă iubesc Franţa la fel de mult pe cât iubesc limba franceză şi francofonia în general... Este o limbă minunată... destul de grea... la fel ca româna...

Vive la France et tout les français!

Dacă vroiai să-ţi faci prieteni noi trebuia doar să ştii că respectivu' are vreun apelativ, de orice natură oficială sau vreo poreclă inventată pe loc. Aveai nevoie de ea, să-l strigi la jocuri, jocuri de care mulţi am uitat, dar mulţi nu le mai învaţă. Şi e păcat...

Apar noi jocuri, care te consumă psihologic în loc să elibereze energia specifică vârstei. Zicea un artist dinăsta mai obscur pe la noi, Bitză parcă... cum că generaţia lui e formată din copii îmbătrâniţi înainte de timp. Oare doar generaţia aia?

Nu impun să facă toţi ce vreau eu că nu-s un copil rău... dar rog să-mi dea fiecare câte o poreclă să-i strig la joc... orice joc... numai să fie suficient de simplu să poată fi jucat de oricine şi pe oricine să pot numi prieten pe baza poreclei respective. E chiar aşa de greu?

Nu vă imaginaţi cât e...

Vă recomand o notă muzicală, ascultaţi cu atenţie şi încercaţi să eliminaţi ideea: voi fi copil cu nepoţii mei... când voi avea totul asigurat. Niciodată nu poţi garanta asta... dar ce e garantat e că-ţi va fi mult mai greu să fii copil cu un şold artritic, osteoporoză, tensiune deviată de la normal sau alte minuni. Ar mai fi şi problema cu care s-a confruntat chiar interpreta melodiei...

Nu era frumos când o minge şi fuga ţineau de foame? Sau când aveai telefon mobil care nu ştia decât "Hello, operator here!" şi vreo 5 tipuri de bipuri? Sau când stăteai pur şi simplu şi te uitai la trenuri, la maşini sau după avioane şi-ţi ziceai... Vreau să mă fac...!

Trec printr-o perioada foarte happy a vietii mele. :D De ce? Pai n-am motiv sau fie altfel. Mi-am dat seama de asta ascultand o melodie ieri la tv, Jason Mraz - I`m Yours. O pun mai jos. Mi-a dat un chef de viata incredibil si mi-am dat seama ca n-am motive sa fiu trist. Cum zice un prieten aproape mai mereu. "Don`t worry, be happy!" Gata, pun si link de download! :)) Merita! :D  :)

In al doilea rand, aseara am gasit un joc neverending. Adica, se termina, la nivelul 182. Eu am ajuns pe la 41. E foarte misto daca te plictisesti si ai o senzatie anume cand gasesti solutia fiecarui nivel. Se poate juca aici. Puteti da reply daca va incurcati sau sa spuneti nivelul la care ati ajuns. :D Daca il terminati sunteti tari.

"so i won't hesitate no more
no more it cannot wait i'm sure
theres no need to complicate
our time is short
this is our fate, i'm yours"

Download song.

edit: sunt la level 78 99 101 :D

E duminica si maine mergem la munca. Asa ca nu avem de ales. Am mai spus eu mai de mult, daca zambesti chiar o sa incepi sa te simti mai bine. Tot corpul se revigoreaza. Oamenii posomorati nu ar trebui sa mai existe. Sa ne facem cu totii operatii estetice si sa ne intiparim pe veci un zambet pe fata. ehe de-ar fi asa de usor. Ce-i drept e nevoie de efort. Mi s-a spus de multe ori: "Cum sa zambesc asa daca nu am motiv?" . Da ai dreptate, ar trebui sa-ti creezi singur aceste motive. Spor la treaba daca e asa. In primul rand trebuie sa te faci tu pe tine sa zambesti apoi sa te faca altii. Tu ce crezi, ca cei care te fac pe tine sa zambesti nu s-au inveselit inainte?

Astept un comentariu la sfarsit de zi, sa-mi spui daca aceasta zi de duminica a fost mai placuta doar pentru ca ai zambit mai mult.

P.S nu te ajuta cu nimic daca stai in casa si zambesti de unul singur! :)

P.S2 E deja duminica desi arata altceva data de la post, va garantez ca e trecut de 12 noaptea.

Niciodată n-o să găsesc ceea ce caut, şi nimeni n-o să mă găsească pe mine aşa cum sînt. De-aici ţîşneşte caleidoscopul tristeţilor mele. Vă invit să-l admiraţi.

Acum mi-e foarte somn, pentru că sînt după 8 ore de împărţit fluturaşi, dar singurul lucru după care tînjesc e fericirea omului simplu, aşezat la casa lui, cu rate la bancă, socri-hienă, bibliotecă modestă şi mulţi prieteni…

In ziua in care am citit respectivul articol, inainte de a-l citi, am ajuns la concluzia ca sunt plictisitoare! Am incercat sa imi imaginez ce cred ceilalti despre mine sau cum ma vad si mi-am dat seama ca nu sunt absolut deloc interesanta, nu am nimic deosebit, nu debitez nimic deosebit in general, nu am preocupari iesite din tipar, nici macar nu ma imbrac altfel! Nu, stati, nu va imaginati ca acum trec printr-o depresie si consider ca sunt o nulitate! In nici un caz! Doar ca asta este adevarul! Sunt extraordinar de banala! Ceea ce nu e neaparat un lucru rau! Insa pentru mine a fost asa...un mic soc....Si am incercat sa aflu CAND am ajuns asa??? Unde, pe drumul asta pe care il parcurg de 20 si ceva de ani, s-a produs schimbarea?? Eram o rockeritza rebela in liceu, citeam mult, aveam o atitudine pozitiva si un chef de viata fantastic! Mai tarziu, in facultate, am avut grija sa adun amintiri, bune sau rele, am avut pareri despre orice, am citit, m-am distrat, am suferit, etc... Dupa facultate... am avut vise (care nu s-au implinit in maaaaareaaa lor majoritate, dar ce bine este sa visezi), m-am jucat, m-am distrat, am muncit, am plans, am ras, am trait.... Si iata-ma acum...amortita, fara nici un relief, cu procupari de genul faiantei din baie sau mobilei de bucatarie, facand compromisuri despre care imi jurasem, cand eram tanara si plina de vise, ca nu le voi face, asteptand sa primesc, luand cand mi se da... Nu stiu daca e bine sau rau...Bine ar fi fost sa fie, toate aceastea, o completare la personalitatea speciala care ma caracteriza, nu sa o inlocuiasca, asta stiu sigur!

Ieri am cunoscut o persoana, mai in varsta decat mine, care mergea la un concert Judas Priest...Fara bani, facand autostopul...Era o persoana atat de vesela, de lipsita de griji (e drept ca nu mai lucra de aproximativ un an), de pozitiva!! Si a tot povestit despre concertele la care a mers, despre ea.... M-am trezit ca afisez o grimasa acra de m-am speriat! Eram muta, nu reuseam sa scot nici un sunet si simteam cum mi se strang buzele de frustrare si ma acresc!! Constientizam chestia asta si nu puteam sa ma abtin, totusi! Si mi-am dat seama ca tot echilibrul meu interior este cladit pe niste temelii subrede, pe frustrari ingropate! Am inteles ca nu sunt plictisitoare, de fapt, ci doar nu mai am aceleasi ocazii de a demonstra contrariul, nu imi mai fac timp, nu mai am curaj, ma las condusa mai mult de "a trebui" decat de "a-mi placea"! Mi-am ingropat dorintele pentru ca "nu se cade", am facut compromisuri pentru ca "asa se face", mi-am sters lacrimile pentru ca "esti prea sensibila", mi-am taiat aripile pentru ca "a venit vremea" practic! As vrea atat de multe si POT sa fac atat de putin! Si, probabil, sunt singura vinovata ca am crezut ca pot fi linistita si echilibrata daca imi reprim pornirile in loc sa le accept si sa le adaptez, cumva, la mersul "firesc" al lucrurilor!

Acum am facut o mica pauza din scris la acest articol si m-am certat putin :"Sunt chiar nefericita??" Nu cred ca sunt nefericita, sunt multumita!! Ma bucur ca voi avea alta chirie, ma bucur sa stiu ca pot sa ma organizez cum vreau, ca vom fi doar noi doi acolo, ca am un frigider doar al meu, o bucatarie doar a mea, abia astept sa decorez, sa aranjez, sa fac sa fie cat mai primitor pentru amandoi.... E un lucru bun asta, nu?? Sau, parafrazand-o pe Simona Catrina, daca stai mai bine si te gandesti, nici nu conteaza daca nu ai parte de mai micile sau mai marile placeri ale vietii, poti obtine orgasmul doar admirand chiuveta de inox!

Nu sunt nefericita, e adevarat, m-ar bate Dumnezeu daca as spune ca asa e.... Dar EU sunt atat de lipsita de stralucire!! Si incepe sa imi pese din ce in ce mai putin, asta ma ingrijoreaza, paradoxal!! :))

Am oprit timpul, am oprit timpul o secundă doar pentru a dori să-l pornesc din nou. Nu–mi place rutina, nu-mi place eternitatea. Ce poate fi atât de frumos încât să vrei să trăieşti îngheţat într-un moment o eternitate fie el şi apogeul fericirii. Fericirea nu există. În orice caz nu aşa cum o vedem noi, toată colorată şi cu zâmbetul pe buze aşteptând cu mâna-ntinsă spre bieţii muritori care nu o pot ajunge. Fericirea trebuie câştigată, trebuie meritată.

Eu nu îmi permit să ating fericirea fiindcă mă doare; dacă nu acum, mai târziu cu siguranţă, fiindcă ea nu durează. Nimic frumos nu durează, iar eu nu mai vreau să opresc timpul. Numai când opreşti timpul vezi cu adevărat ce eşti în micimea-ţi proprie. Doar când opreşti timpul, destinul îţi arată ce ai fi putut avea şi nu ai avut şi te face să te temi de superioritatea sa...

Azi am oprit timpul într-o imagine de neuitat, dar atât de dureroasă încât încă mai păstrez golul din stomac şi încă simt tremurul mâinii stângi:

 „Vreau să ating curcubeul!...Ah...am uitat.....eu nu pot...mâna nu mă ascultă. N-ar fi pentru prima oară. Mă enervează când tremur. Parcă m-ar scutura cineva fără voia mea. Parcă ar lua altcineva controlul...poate frigurile sunt semnalul de alertă că nu sunt numai eu stăpână pe propria persoană... Nu, curcubeul nu-l pot atinge, atunci oare ce aş putea fi lăsată să ating...?”