1. Mahabharata
2. Ramayana
3. Homer – Iliada, Odiseea
4. Hesiod – Munci şi zile
5. Eschil – Prometeu înlănţuit
6. Sofocle – Oedip rege
7. Herodot – Istorii
8. Platon – Dialoguri
9. Aristotel – Poetica, Etica nicomahică
10. Plutarh – Vieţile
11. Esop – Fabule
12. Cartea egipteană a morţilor

Primul post si primele observatii. Cat de yankee poate fi wordpress sa te salute cu "Howdy!" ? Noroc ca e un site apreciat caci altfel nu si-ar fi permis administratorii sa se traga de sireturi cu tine...

Jos de tot in pagina : "Thank you for creating with WordPress". Oh, added pressure. Bine ca imi indica ce ar trebui sa fac pe un astfel de site.

Pentru a-mi justifica username-ul voi scrie 4 fabule pentru fiecare din animalele pe care le posed. Cate una pe luna. Aceste povestioare vor include si aparitii surpriza ale unor personaje inradacinate in cultura pop. O sa vedeti voi.

All this is magical... Si se extinde universul meu virtual. Sigur o sa ramana in paragina din Octombrie. Dar o sa-mi donez blog-ul unui coreean anxios si urmarit de stalinisti, care o sa fie extrem de incantat sa-si poata scrie memoriile, mult mai interesante ca ale mele.

Stay tuned!

Currently listening to: Gogol Bordello - Through the Roof & Underground

de Hugh Lincoln

O poveste despre corectitudinea politica, sentimentul vinovatiei creat de aceasta si despre cum leii nu se schimba niciodata…

Într-o bună zi, un bărbat şi soţia lui stăteau în sufrageria lor când un leu african, scăpat de la Gradina Zoologică, dădu buzna în casă şi alergă spre camera unde se afla bebeluşul celor doi. Bărbatul i-a şoptit panicat soţiei sale:

– Trebuie să ne salvăm copilul! şi şi-a apucat puşca de vânătoare.

Dar femeia a sărit să-l oprească:

– Stai! De ce reacţionezi pe negândite?

– Ce vrei să spui? o întrebă bărbatul.

Femeia îl apostrofă cu degetul:

– De unde ştii că leul vrea răul copilului nostru?

– Păi nu ştiu sigur, îi răspunse bărbatul frecându-şi bărbia.

– Doar pentru că vezi lei violenţi la TV nu înseamnă că toţi sunt violenţi, îi spuse femeia. Bărbatul devenea însă tot mai agitat şi îşi încărcă puşca.

– Dar am învăţat la şcoală că leii ucid oameni, spuse acesta.
Femeia scutură din cap:

– Asta este o porcărie spusă de oamenii cărora le e frică de lei. De fapt, leii sunt nişte animale minunate, parte a naturii.
Omul îşi lăsă şovăind puşca.

– Cred ca ai dreptate. De fapt, nu prea sunt lei în cartierul nostru. Nu întâlnesc lei în fiecare zi, nu îi cunosc. Poate sunt iraţional şi am prejudecăţi. Să te arunci în raţionamente bazate pe stereotipuri e incorect.
Femeia începu să zâmbească.

–Da. Ai început să înţelegi. De ani de zile îi tratăm incorect pe lei, omorându-i doar pentru distracţie, punându-i în cuşti şi ţinându-i departe de locul unde locuim noi. Toate acestea sunt din cauza urii împotriva leilor. Jignim sentimentele leilor când facem asemenea lucruri. Trebuie să ne adresăm lor, să le dăm mâncare şi adăpost, să-i mângâiem pe cap şi pe spinare şi să le arătăm cât de mult îi iubim. Atunci nu va mai trebui să ne fie frică de ei. Vom putea trăi împreună în pace şi armonie. Bărbatul şi femeia au continuat să vorbească, bucuroşi de valul de iluminare care trecuse peste ei. Stăteau în fotoliile lor şi discutau despre modalităţi de a crea drepturi egale pentru lei, de a cere programe guvernamentale pentru a-i sprijini şi pentru a le crea o imagine pozitivă în mass-media.

Deodată bărbatul a sărit din fotoliul său:

– Ştii ce? În timp ce noi stăm aici şi discutăm, am ratat ocazia de a-i arăta leului afecţiunea noastră!

– Ai dreptate! îi spuse femeia. Putem începe chiar acum, aici, în casa noastră. Haide să mergem la el şi să-i arătăm că nu avem prejudecăţi.
Bărbatul şi femeia se luară de mâini şi porniră spre camera copilului. Au fost îngroziţi să vadă că leul le mâncase copilul şi că toată camera era plină de sânge. Leul plecase pe uşa din dosul casei…

– Este groaznic! spuse femeia. Singurul motiv pentru care leul ne-a mâncat copilul este pentru că străbunii noştri l-au urât, au fost intoleranţi şi l-au persecutat.
Bărbatul ridică mâna teatral şi rosteşte cuvintele:

– Da, ai putea spune că merităm ceea ce ni s-a întâmplat. Noi am creat această problemă. Pentru ceea ce am făcut, ar trebui să fim şi noi mâncaţi de leu!

Aşa că bărbatul şi femeia au plecat în căutarea leului, cu speranţa că acesta le va accepta scuzele şi îi va ierta…

Primit de la Eugen Serea.

pentru domniile sale: colegii mei,

Mιccυς Teοloguς & Erυdiτuς Gigαnτicυl

Gigαnτicυς : Din αgοrα, ori încotro Teοloguς?

Teοloguς: Din αgοrα, Gigαnτicυς, de la Sfatul Sapienţilor.

Gigαnτicυς: Tu la Sfat? Nu cumva socoteşti că ai ajuns unul dintre spudaxiţi şi maeştrii epitafi şi mulţumit de tine însuţi năzuieşti să fii precum Logosul cel Mare? Eşti atât de tinerel şi încă te pregăteşti să devii un Grafon ca noi?

Teοloguς: Dacă şi tu Gigαnτicυς îmi îngădui şi mă sfătuieşti să devin unul dintre ei, mă voi strădui s-o fac cât mai bine. Dacă nu, nu... Destui sunt cei din cetate care mă muştruluiesc spre deosebire de străinii indigeni care mă blagoslovesc.

Gigαnτicυς: Mιccυs, Mιccυs Teοloguς, mă-nvrednicesc să fiu un strălucit vorbitor şi Grafon iar în ochii neamurilor devin simandicos. Dar tu ce vrei, să te asemeni cu menexenii sau patriarhii logosului ?

Teοloguς: E vrednică ţara de laudă şi mereu îți bați joc de novicii Retori, Giganticus. De aceea nu cred că o să-i fie uşor lui Academicus şi Ereticus mâine în faţa poporului !

Gigαnτicυς: Cine eşti tu micuţule să te lupţi cu lacedemonienii? Te crezi tu mai viteaz decât barbarul şi luptătorii de pe corăbiile Eurymedon? Cumplitul război de pe Gog şi Magog de abia a început, şi totuşi va ţine de la Câmpul Adânc până la Scaunul de Domnie.

Teοloguς: Nu vreau să fiu nepoliticos, dar mărite Giganticus, tu care vorbeşti de adevărata înrudire care duce, nu în vorbe, ci în fapte, la prietenia temeinică şi frăţească a tuturor Grafonilor şi Retorilor nu vrei să te ajutăm deloc?

Gigαnτicυς: Adevăr grăieşti tu Mιccυlε şi chiar dacă eşti un tinerel merită să vii cu noi, dar să nu mă pârăști în faţa Consiliului pentru că am să vă învăţ tainele biblios-ului.

Teοloguς: Nici o grijă, ne-am înţeles, numai să nu ne uiţi !

George Toparceanu

Sus, pe gardul dinspre vie,
O găină cenuşie
Şi-un cocoş împintenat
S-au suit şi stau la sfat:
- Ia te uită, mă rog ţie,
Cât de sus ne-am înălţat!...

Şi deodată, cu glas mare,
Începură amândoi,
Să cotcodăcească-n soare:
- Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!...
Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!...

Dar de sus, din corcoduş,
Pitulându-se-ntre foi,
Mititel şi jucăuş,
Le-a răspuns un piţigoi:
- Câţi-ca-voi! Câţi-ca-voi!...