După ce îl privi, cu fulgere în ochi, pe Caius, preţ de câteva secunde care păreau veacuri, în timp ce respiraţia celor trei protagonişti devenea alertă purtând spre creier şi muşchi râuri de adrenalină, Marieta găsi în mintea ei înceţoşată de gânduri contradictorii o întrebare:

- Ce faceţi voi aici?

Răspunsul lui Caius, care s-ar fi dorit declicul destinderii atmosferei încărcate din spaţiul îngust şi urât mirositor, nu făcu decât să aprindă fitilul:

- Ne cântărim. Ce crezi că facem?

- Escroc sentimental ce eşti! Nenorocitule şi mizerabile! Împuţit beşinos şi nespălat! izbucni Marieta, violetă de furie, cu ochii lucind ca două mărgele galbene.

- Da’ de ce sunt, eu, mă rog, escroc sentimental? Dacă eu sunt escroc, atunci tu eşti escroafă! inventă Caius, improvizând, căutând, în continuare, să ducă discuţia înspre rizibil şi futil.

- Ai venit, ca un motan în călduri până la Satu Mare, să mă iei pe mine din liniştea căminului meu, şi de la sirviciul meu elegant, ca să mă aduci în spelunca asta plină de drojderi rataţi cu care-ţi faci tu veacul, spălându-i la cur!

- Daaaa, ce mai servici elegant aveai tu! Ce să-ţi zic! O fi vreo diferenţă între a spăla weceurile la o redacţie şi a spăla weceurile la un restaurant! Şi ce linişte? Ce cămin? Păi dacă aveai linişte şi cămin, nu veneai ca o uşuratică după mine! Ce? Te-am chemat eu să stai cu mine? Nu-mi amintesc.

- Acuma nu-ţi aminteşti, destrăbălatule!… Nu-ţi aminteşti, că ai găsit-o pe fufa asta muistă, îşi îndreptă Marieta atenţia asupra Ciprianei.

- Auzi, bă, başoldito şi baborniţo! Să nu mă faci pe mine fufă muistă, auzi! Dacă îi dădeai ce-i trebuia, nu căuta pe la altele, să-ţi fie clar! Câinele nu fuge de bine de-acasă! Eşti o vacă, asta eşti! Că mi-a zis mie Caius că nici nu te speli şi puţi ca o herghelie de cai morţi. Şi că stai ca o vacă când te fuţi!

- Caius! Cum ai putut să vorbeşti despre intimităţile noastre cu curva asta? Şi când mă gândesc că azi, de dimineaţă, venisem cu gândul să ştergem tot şi să ne-mpăcăm! Să uităm tot ce-a fost şi să ne clădim o viaţă fericită împreună! Şi când colo, când intru la Patricia, beţivii ăştia pe care-i speli tu la cur mi-au zis că câr, că mâr, că nu eşti aici. Dacă nu mă trecea, nu aflam niciodată ce fel de om îmi eşti! Şi Marieta curse pe lângă perete şi aşezată ciuci, începu să plângă sfâşietor.

Caius, neştiind cum să reacţioneze, înduioşat şi contrariat, îşi trase pantalonii şi şi-i încheie şi se aşeză şi el pe vine lângă Marieta, încercând s-o consoleze. Cipriana, simţindu-se-n plus, obişnuită cu ofense de acest fel care se întâmplau, în viaţa ei aventuroasă, cu frecvenţă de fapt banal, găsi cu cale să iasă din scenă. Trase de uşă şi, când să iasă, ridicând ochii, dădu nas în nas cu 5 capete care stăteau cu urechile ciulite.

- Poftim, Cipriana! Daţi-vă bă, la o parte, pe toţi v-a apucat căcarea? rezolvă, cu tact şi autoritate situaţia, domnul plutonier-major Onici, cel care era aproape lipit de uşa closetului.

- Voi ce păziţi aici? Să nu iasă căcaţii din budă? Nu vă e ruşine, oameni în toată firea, ascultaţi pe la uşi! se stropşi Cipriana.

- Eu, personal, supravegheam obiectivul, să nu escaladeze conflictul şi să devină sângeros, spuse, profesional, domnul plutonier-major.

- Cu tine sunt lămurită, zise Cipriana. Eşti un porc voaiorist fără scrupule. Tu i-ai stricat relaţia lu’ Caius, aşa să ştii!

- Şi tu i-ai reparat-o! interveni Remus.

- Tu mai bine-i tăcea, cu scula ta ca o trompă de ţânţar, ai nevoie de lupă ca s-o găseşti, îl puse la punct Cipriana.

- Că şi fofoloanca ta e ca Google Earth, interveni şi Filaret. Dai click şi intri în Paris, mai dai un click şi găseşti Venezuela!

- Dacă se vede şi Hugo Chavez, transmite-i salutări, Filaret, interveni şi Teodosie.

- Băi labagiu nefericit, de unde ştii tu cum arată păsărica mea, că tu stai numa cu nasu-n coctail şi-n display?!

- A pus Raul poze cu tine pe internet, toanto! De-acolo ştiu. Că nu m-aş apropia de “cioroiul tău” - de-i zici tu păsărică - nici dacă am rămâne numai noi doi în întreg Universul.

- Raul? Tocmai Raul? De unde ai tu poze cu mine, băi impotentule? Că în singura dată când am încercat să ne-o punem erai preocupat să ţi-o pui în atele sau să-i bagi scobitori, să stea cât de cât sculată… nu de fotografii îţi ardea? lămuri Cipriana situaţia.

- Vulpea când n-ajunge la struguri, zice că-s acri! zise şi Evtihie, care stătea sprijinit de canatul uşii ce dă în Patricia, cu mâinile adâncite în buzunare. Dacă am ajunge la un nivel de dezvoltare superior, sexul ar deveni cibernetic, astfel că ar fi evitate nenumărate neajunsuri omeneşti…

- Şi tu erai pe-aici, ascetule? îl interpelă Cipriana. Parcă tu erai îndepărtat de cele lumeşti.

- Mă interesează orice fapt de viaţă ca fenomen unic în ciclicitatea lui… zise Evtihie.

- Pe tine te interesează orice fapt de viaţă altul decât tine, i-o reteză, scurt, Raul.

- Da’ ce, Evtihie e fapt de viaţă? El e un duh… interveni şi Teodosie.

- Duhurile nu consumă optişte cotailuri letale pe zi … rânji Remus.

- Tu n-ai dreptul să vorbeşti, că o ai minusculă, zise Raul.

- Între minusculă şi bleagă, să decidă Cristiana care are dreptul să vorbească, zise Remus.

- V-aţi îndepărtat de la esenţa problemei, replică Evtihie.

- Şi care era esenţa problemei? întrebară toţi, ironic.

- Marieta şi Caius.

Domnul plutonier-major Onici avu impulsul de a deschide uşa closetului, însă Filaret ridică arătătorul a “atenţie” şi îl legănă apoi ca pe un ştergător de parbriz. Onici înţelese aluzia şi se trase înapoi făcându-i loc, spre uşă. Filaret întredeschise puţin uşa closetului atât cât să-i încapă capul. Şi-l trase înapoi cu o privire contrariată şi înspăimântată. Împinse uşa şi o luă, bodogănind, înspre sala restaurantului. După el, în ordine, toţi ceilalţi cinci - Cipriana plecase în toiul disputelor intelectuale - făcură acelaşi gest ca Filaret. Băgaseră capul pe uşă curioşi şi ieşiseră cu aceiaşi privire uluită. Ultimul, Evtihie, nici nu mai intră. Se opri în faţa uşii şi zise ca pentru el: “încă un caz de evanescenţă…”.