Ziceam ca o sa ma duc la bucuresti, si ca n`o sa am destinatie ... si asa a fost ... si ca am cateva target-uri, ca sa zic asa, pentru ziua aia.

Pai ... o iau cu inceputul. Mi-am baut cafea cu Dia in gara la coffee right, asa cum planuiam :). A fost foarte bine. Punct ochit, punct lovit :). Apropo, imi place Dia, e foarte diferita de mine si tot ce e diferit de mine ma fascineaza si ma incurajeaza sa analizez. E trista ca nu are decat linia a 2-a de la Versace, si isi dotreste linia I. Sper cu toata fiinta sa reuseasca sa ajunga la nivelul financiar la care sa aiba toate colectiile de la toate firmele de imbracaminte de marca care ii plac ei, si toate LV, si sa se marite cu minunata ei feblete. Cred ca v-am innebunit cu febletea lu` Dia, pe care inca nu l-am iertat ca l-am visat intr-o seara ... si ce vis ... dand un examen la scoala vietii, AMANDOI, la care o babuta vroia sa-l lase repetent DOAR PE EL, si eu o rugam sa nu faca asta, ca e mai fandosit el asa, dar o sa scrie pe foaie, sa aiba rabdare cu el :))). Ciudat vis, ciudata feblete, foarte vinovata Dia. Aaaa ... tot despre Dia. Mi-a placut de ea, de cat cunosc inca din ea.

Apoi, vroiam sa ajung la scoala, sa-mi vad colegii, ca asa, stiam in ce consta prima zi de facultate. Si am ajuns ... n-am vazut decat unul dintre colegii dragi mie .. pe Stef ... restul nu erau, dar am realizat ca de fapt mi-a fost dor si de alti colegi si n-am stiut. Sparky, de exemplu. Aaaa ... sa va povestesc ...! Am un coleg de serie, de la alta grupa, dar aceasi serie, Flip, un sarb nebun. E foarte inteligent si foarte nebun. A terorizat-o pe profa de Quality Management ... si nu pentru ca ar fi facut ceva rau, ci pentru ca aducea contra-argumente pentru toate regulile pe care profa le stabilea pentru bunul mers al cursului pe parcursul semestrului. Nu mai stia ce sa-i mai zica saraca, a dus-o pana acolo incat a acceptat sa modificam unele chestii. Intr-un sfarsit cursul propus de ea a fost un dezastru, se vedea pe ea, pe cum vorbea, ca e afectata.

Nu l-am vazut pe turcul meu. Am fost foarte sad din cauza asta ...! Imi doream sa vina la scoala ... dar n-a venit ... mai ales acum ca l-au mutat in serie cu mine, ca era la B anu` trecut :D. I`m happy :D. O veni el candva. Punct ochit, punct ratat :).

Apoi, vroiam sa vad un fost drag mie ... l-am vazut. Nu doar ca l-am vazut ... dar ne-am si amintit de vremurile bune :)). If you know what i mean ...! E prima data cand m-am culcat cu un fost de-al meu din nou, din perspectiva de prieteni, nu am mai facut asta niciodata, am auzit povesti la fete despre asta, si evitam sa le judec, sau sa analizez daca e bine sau e rau, sunt mandra de mine, acum, ca atunci ziceam in sinea mea: frate, nush, eu n-am patit, o avea dreptate asta cand spune ca e foarte usor ca daca n-ai pe nimeni, si mai esti si intr-o pasa proasta, sa ajungi din nou in pat cu fostul. Da, acum pot sa spun, ca asa este, si ma bucur ca nu am judecat-o atunci. Nu stiu, dar e muuuuult mai simplu decat sa te culci cu un tip nou. Plus ca daca ti-a fost drag cand ai fost cu el il simti ca pe un om apropiat tie, un om fata de care nu mai ai nici un fel de inhibitie si nici o chestie ...! A fost destul de bine, nu am ce sa-i reprosez, decat sa-i multumesc ca s-a purtat cum s-a purtat, ca nimic nu s-a schimbat intre aseara si atunci, si ca ma pupa mult si bine :)). Punct ochit.

Apoi ... vroiam sa ma intalnesc cu tipul care e pe o scara sociala mult mai inalta fata de mine. L-am apreciat foarte mult si mi-a placut de el, desi stiam ca nu e pentru mine. Pur si simplu il uram ca m-a bagat in seama, si inainte sa-l vad, si cand l-am vazut. Pentru prim data m-am straduit sa fiu dezagreabila cu cineva. Eu sunt un om placut, de obicei, prietenoasa. Probabil din bun simt m-a intrebat daca vreau sa mergem sa bem ceva ... eu, nu din bun simt, i-am zis ca nu, sa stam de vorba putin in masina. Plus ca nu prea am vorbit, nu vroiam sa vorbesc prea mult si sa zic vreo chestie interesanta, nu stiu cat mi-a iesit asta, dar oricum, nu prea am vorbit si i-am raspuns evaziv la toate intrebarile lui, si totul parea sumbru la mine. Imi venea sa-l bat, pur si simplu, pentru ca era bine crescut, vorbea frumos cu mine, era dragut, si nu m-a facut sa ma simt prost nici o clipa, desi el e foooooarte sus fata de mine, din toate punctele de vedere. Si eu nu puteam sa-l ajung deloc, si vroiam sa cobor cat mai repede, sa ma lase in pace, sa nu mai aud de el ca exista. Mi-a zis ca mai vorbim la telefon, in nesmtirea mea numai NU pe fata nu i-am zis ..., dar i-am zis ca aaaa daaaa , mai vedem, sigur, putem fi amici, eu n-o sa te sun niciodata, oricum, si alte asemenea chestii. A ramas si el putin blocat asa, cred ca nici el nu stia ce sa mai creada. Si azi, cand ma uit pe hi5, alt tip frumos imi scrisese mesaj ca sa ii dau id si nr de tel ...! I hate hi5. Evident n-o sa fac aceasi prostie, ca si tip asta e tot un fel de tip ala si mai bine ma las la mana mea, sa isi gaseasca si ei pe cineva pentru ei, si eu pe cineva pentru mine. Nu imi mai reactivez contul, neve` eve`, clar, mai rau imi fac sange rau!

Apoi ... problema patului de maxim 500 de euro. Mi-am gasit si loc in camin, cum mi-am dorit, de la colega de facultate, de serie chiar ... deci super safe ... cu 400 de euro ...! Pentru maxim 5 luni cat mi-am propus sa nu am o casa a mea, e mai mult decat perfect, mai ales ca se incadreaza in planul meu de economisire, pentru ca nu ma costa decat in jur de 70 de ron lunar ... sper deosebire de minim 1100 1200 lunar cat plateam pe chirie inainte ... :). E parfum ... :). I`m happy. Dumnezeu exista si mi-a implinit dorinta :).

Deci ... intr-un sfarsit, mai nimic n-a semanant cu 30 septembrie 2003 ...! Totul a fost mult mai bine :). Si, nu stiu daca e un nou inceput sau nu, dar, per total, a fost o zi foarte buna :).

Sa revin. Azi plec la bucuresti. E octombrie 2008. Prima daca cand am mai plecat la bucuresti ca in octombrie 2008 era 30 septembrie 2003. M-au dus ai mei la gara ... aveam un rucsac cu cateva chestii in el, foarte putine chestii, 100 de dolari pe care ii aveam sa imi cumpar un loc intr-un camin, si cateva sute de mii, nu mai stiu exact cate, ca sa mananc :). Am coborat in Gara de Nord, si nu aveam destinatie, pentru ca nu aveam unde sa ma duc. Cunosteam o singura persoana in Bucuresti, pe vremea aia, si imi era rusine sa o sun, imi lipsea curajul. Nu aveam unde sa dorm, unde sa locuiesc, nimic.

Mi-am zis sa ma duc la intalnirea cu colegii de anul 1, poate cineva din anul 1 de la facultatea mea are un loc in camin de vanzare, pentru asta ii aveam pe cei 100 de dolari de la ai mei. M-am tot plimbat ... pentru ca era dupa-amiaza intalnirea respectiva, si eu am ajuns cam dimineata. Imi amintesc ca ma plimbam prin Bucuresti, pe jos, si mi se parea fascinant. Multe masini, multe masini frumoase, multi oameni, caldiri vechi, nu semana mai deloc cu partea din orasul meu cu care eu eram obisnuita. La noi lumea nu se plimba pe centru, care seama cu bucurestiul la cladiri, niciodata. Sunt alte zone de interes pentru pustime. Ma rog. Stiu ca mi-a placut foarte mult, eram foarte incantata de orasul ala, mi se parea mare, important, imi spuneam mereu ca tre sa fie bine sa locuiesti acolo, ca probabil sunt alte posibilitati, ca oamenii sunt mai dezghetati, ca acolo poti sa faci o cariera cumva, la un moment dat. Pe vremea aia imi doream sa fiu diplomat. Ma ia rasul acum :))). Pe vremea asta realizez ca n-am nici un gram de diplomatie in mine, si, cel mai important, realizez diferenta intre a fi mic si a fi putin mai mare :)). Vroiam multe pe vremea aia, si nimic nu era de mine, a trebuit sa mai cresc putin ca sa realizez :).

Ma rog, astazi, o iau de la capat. Am venit acasa 2 luni si ceva, am renuntat la orice locuinta din bucuresti cand am plecat de acolo, si azi ma intorc inapoi, culmea, fix ca in prima zi de atunci :). Si e prima data cand se intampla asta in ultimii 5 ani. O sa cobor in gara de nord si n-o sa am destinatie, desi o sa fiu lesinata de somn :)). Ma rog.

Azi, e diferit, totul. Azi am 500 de euro dispusa sa ii cheltuiesc pentru a-mi achizitiona un pat, oriunde. Mai mult nu, sub nici o forma, am nevoie de bani pentru altele mai importante decat confortul :). Azi nu vreau sa ma fac diplomat, azi vreau sa-mi strang bani sa ma joc la bursa, si multe altele pe care le vreau. Azi ma intalnesc cu Dia in gara la cafea cand ajung. Azi o sa ma intalnesc cu inca un prieten, apoi, cu un alt prieten, care de fapt e un fost de-al meu, care mi-a fost drag, trebuie sa recunosc, cel mai drag dintre toti fostii mei, azi ma intalnesc cu colegii mei preferati de la scoala, mi-e foarte dor de ei, abia astept sa-i pup, azi o sa-l revad pe turculetz ala sexy si o sa ma intreb daca mai simt ca vreau sa rup un pat cu el sau nu, dupa 3 luni de cand nu l-am mai vazut. Azi poate o sa am curaj sa il cunosc pe tipul care imi place, fizic vorbind, de pe hi5, sau poate n-o sa am curaj ...! Cred ca asta e singura chestie care azi seamana cu ce a fost atunci ... lipsa curajului pentru a suna pe cineva sa-i spun ca am ajuns in Bucuresti ...! A ... si faptul ca nici azi nu stiu unde o sa dorm.

Azi n-o sa imi mai iau un meniu de la mc si o sa caut un parc sa-l mananc acolo singura, ca mi-e rusine sa mananc singura la mc, ca atunci, azi nu-mi mai e rusine de asa ceva, azi mananc oriunde vreau singura la masa, fara sa am nici cel mai mic stres din lume, pentru ca azi am mai crescut putin, aaa ... si azi nu mai mananc meniuri de la mc, cel mult o salata ... o sa mananc o ciorba de vacuta undeva, clar!

Se aseamana atat de mult, si totusi e diferit. Atunci am gasit chiar in seara aia loc in camin, sa cumpar, in Occidentului ... minunate aminitiri am de acolo :), azi nu stiu daca voi gasi ceva, dar azi nu-mi pasa, atunci ma simteam disperata, in fundul prapastiei :)). O sa-l tin treaz pe fostul drag mie toata noaptea, sa-mi tina de urat, si gata, daca nu gasesc nimic :))). Sau poate o sa fac sex toata noaptea ... asa ... ca la 20 de ani fara griji si fara bani! Atunci imi pasa. Apoi ... atunci unica cunostinta a mea din bucuresti m-a sunat pe seara sa ma intrebe daca am mai ajuns la bucuresti la intalnirea cu anul 1 ... azi nu stiu daca tipul pentru care n-am curaj sa-l sun, o sa ma sune sa ma intrebe daca am mai ajuns la bucuresti :). Atunci a fost un nou inceput in viata mea, azi, nu stiu in ce masura va fi la fel.

Oricum, 3 momente n-o sa uit niciodata. Atunci, ca am coborat din tren cu un rucsac in spate si nu aveam destinatie, la un an distanta, cand am hoinarit pe strazile bucurestiului 3 zile si 2 nopti tot cu un rucsac in spate, ca nu aveam unde sa dorm :))), e poate cea mai tare amintire a mea asta, nu uit cat traiesc, si ziua de azi, cand din nou o sa cobor din tren la bucuresti fara sa am o destinatie, numai ca de data asta doar cu o poseta in care o sa trantesc cateva smacuri, si eventual un pantalon de pijama, si muuuuuult mai relaxata :)).

Cred ca aici se va opri aventura mea cu lipsa destinatiei, cel tarziu in februarie imi fac credit la aparatament, ca nu mai tine, deja m-am plictisit si eu de ce tot patesc :))). Am 24 de ani, am experiementat destul, am patit destule cu mutatul, chiriile, caminele, ne avut unde sa dorm, si, practic, tot ce tine de lipsa unei locuinte proprii intr-un oras strain ... da` chiar absolut prin toate am trecut, singura situatie necunoscuta mie, care asa va si ramane, e aia in care vine proprietarul sa ma violeze, cred ca atat ar mai fi ramas :)). O sa povestesc alta data despre unii dintre fostii mei proprietari ... bucuresteni get-beget ... sa mai rada si sa se mai mire si altii, sa nu fiu egoista. Dar in alta zi :).

Asa, ma imbrac si plec la drum, mai vesela si mai optimista ca oricand. Daca nu mor de somn pana diseara, inseamna ca e de bine, va mai plictisesc cu ce aberez eu pe aici si alta data :)). Mda, se pare ca azi marea problema pe care o am e ca n-am dormit si deja mi-e foooooarte somn :)))). Tare.

Mă regăsesc plimbându-mă la întrepătrunderea dintre apă şi uscat, pe portativul melodiilor difuzate de postul Radio Vacanţa sub soarele unui Septembrie ce îşi neglijează soţia, Toamna, pe care nu o însoţeşte cel puţin deocamdată în natura ce va face obiectul înmormântării nu peste mult timp. Parcă şi oamenii au omis că septembrie e luna toamnei şi a spectacolului frunzelor ce cad legănându-se asemeni unor eroine ce au rezistat în războiul caniculei şi acum părăsesc realitatea vegetală.

Pe plajă se construiesc castele de nisip sortite demolării, se aleargă, se face plajă, se socializează, se plimbă, se spintecă apa cu sky-jeturile, în contextul algelor ce nu au dispărut şi, pentru ca descrierea să fie completă, nu departe, la sediul PD-L Constanţa, se desfăşoară excluderi şi conflicte, proteste şi nemulţumiri... dar las măcar acum politica în pace.

Remarc şi câteva aspecte interesante: o fată sensibilă desenează atent pe nisipul umed o inimă. Doresc să îi spun că e-n zadar... dar mă abţin gândindu-mă că mai bine ar încerca să contureze inima aceea, a ei, pe suprafaţa conştiinţei şi a inimii unui alt suflet. La câteva şezlonguri depărtare, o altă fiinţă feminină se admiră în oglindă. E mai departe de mine şi nu intenţionez să-i spun nimic. Şi nici nu o fac. Dar mă gândesc că ar fi mai bine să se oglindească în oglinda unui alt suflet, oglindă realizată din adâncimea ochilor, pentru a primi o confirmare mai autentică şi mai reconfortantă.

La mare mă simt super, fiindcă marea, în absenţa unei alte entităţi feminine, rezonează cu sufletul meu ce emite unde în eter...

Dintr-un timp în altul aud invitaţii la mini plimbări cu barca pe mare în următoarele formule::

„Nu mai staţi pe gânduri şi poftiţi în rânduri!

Profitaţi de mare, profitaţi de soare!

Grăbiţi pasul, să nu pierdeţi vasul!

Mai avem locuri libere.”

Sau

„Pentru omul pe felie dăm bilet pe datorie,

Pentru oameni cu mustaţă avem locuri chiar în faţă,

Pentru fete părăsite, avem bilete gratuite!”

În aşteptarea trenului spre Bucureşti, am măsurat peronul gării din Constanţa cu pasul meu gigantic (câţi paşi am făcut? Hmmm... nu mai ştiu). M-a luat prin surprindere din nou Nostalgia, neschimbată, în rochia ei albastră, pentru a-mi prezenta câteva imagini din copilăria decedată (să fi avut patru ani?) când mă găseam în aşteptare, pe acelaşi peron, împreună cu mama, pentru a urca în trenul de Suceava după o vacanţă de vis la mare...

Fiecare venire a mea la mare se lasă cu aduceri aminte şi păreri de rău, fiindcă, părăsesc marea iar sufletul meu ar dori să prelungească şederea.

Dacă ar fi să iau ceva din Constanţa sau Mamaia, ar fi faleza din apropierea binecunoscutului cazinou şi marea cu valurile sau briza inconfundabilă. Aş lăsa în locul celor luate „marea” de timp zbuciumat ce a trecut fără să iubesc şi să fiu iubit...

Vagonul trenului în care mă găsesc la întoarcere este aproape gol, abundenţa locurilor libere vorbindu-mi de singurătate, neiubire, dezolanţă, lipsă de semnificaţie sau de tăcerea specifică cimitirelor pentru a reflecta, probabil, realitatea sufletului meu... Asemeni, majoritatea ferestrelor sunt triste fiindcă aduc în zadar razele unui apus de soare splendid pe materialul stacojiu al scaunelor libere. Iar seara se amornizează cu defilarea trenului aducând, fără rost, atmosfera romantică ce se va destrăma la sfârşitul călătoriei din vagonul tăcut. Încerc să nu disper fiindcă pe când mă plimbam pe plajă, de la Mamaia la Constanţa, am văzut dintr-o dată, la mal, o barcă de croazieră botezată cu numele "Speranţa".

La final, surprind analogia dintre tren şi viaţa fiecăruia din noi. Trenul circulă pe şinele reci tâind câmpuri pustii în cea mai mare parte a înaintării sale. Asemeni, viaţa... Trenul ajunge la destinaţie indiferent de locurile pe care le traversează. Şi viaţa noastră va ajunge la destinaţie. Distincţia constă în a defini destinaţia. Fiecare ne-o conturăm într-un fel sau altul. Cert este că, dincolo de moarte voi ajunge la o destinaţie. Mă întreb: mi-am definit favorabil destinaţia finală a vieţii mele? Şi dacă da, voi merita să ajung acolo? Pentru un călător ce a ieşit momentan din vagon „mangă” (era băut), în timp ce problematizam „destinaţia”, aceasta din urmă e clară pentru el, cel puţin în prezent. Pentru mine şi pentru tine, cel ce citeşti aceste rânduri e clar unde vei ajunge după moarte?

Calatoria e cea care ne aduce fericirea, si nu destinatia.
................................................

Unde esti? Aici
Cat e ceasul? Acum
Ce esti tu? Momentul asta!

Se pare că cei ce au cumpărat pământ pe Lună, Venus sau Marte au ştiut ei ce-au ştiut. Cei 1000 de români care sunt deja proprietarii de teren pe planetele sus amintite (conform cu ziua) au fost vizionari. Au fost profeţi ce au vorbit fără glas despre viitoarele scumpiri care ne vor face viaţa din ce în ce mai greu de trăit.

Acum, ideea de a cumpăra pământ pe Lună, Marte sau Venus începe să-mi suscite şi mie interesul. Probabil că acolo se găsesc zăcăminte de petrol încă neexploatate care se poate lua moca, departe de privirea unui Patriciu, Tender sau ştiu eu ce Năstase doritor să se reprofileze pe o afacere mai profitabilă; nu de alta dar dacă în viitor ne va surprinde filmul evenimentelor „Gripa aviară II” sau „Gripa aviară reloaded”, ce se face domnia sa fără ouă?

Scriu acestea asemeni unui Marin Preda în romanul Moromeţii. Se pare că timpul nu mai are răbdare cu noi. Realitatea ar dori să ne alunge pe noi, românii fără averi, din spaţiul acesta mioritic al Terrei. Prezentul ar dori să ne lase fără cetăţenie şi, oricum, dacă dorim cetăţenie italiană sau spaniolă riscăm să fim ucişi cu sânge rece.

Dar cum ar arăta oare România fără noi? Cum ar fi România doar cu  stimabilii conducători ai ţării, din Parlament, din opoziţie şi din clasa oamenilor de afaceri? Pe spatele biciuit al cui ar mai beneficia, stimabilii din propoziţia anterioară, de concedii în cine ştie ce ţară încă nemaiauzită de badea Ion din vârful satului şi el necunoscut clasei selecte a României? Cine ar mai aduce profitul nenorocit pentru care unii îşi câştigă pâinea din sudoarea inundată de soare? Cine le-ar mai repara maşinile made in Germany în care se plimbă proprietarii cadavrelor încă nedecedate?

Aş fi curios să vizionez un film, chiar şi din domeniul SF-ului, în care toţi oamenii simpli să nu mai existe în România, locul lor să fie preluat de nişte umbre, imensele absenţe umblătoare care să nu mai aibă nevoie să muncească pentru a se hrăni, a-şi cumpăra îmbrăcăminte sau a-şi achita facturile la plata întreţinerii. Oare ce ar face clasa selectă a României fără robii ei, fără oamenii simpli luaţi de fraieri şi expluataţi până la epuizare? Cred că atunci am putea vedea nişte parodii, nişte caricaturi de fiinţe care încearcă să ia locul celor ce mai ieri i-au servit. Abia atunci ar putea conştientiza importanţa oamenilor care sunt cu mult mai mult decât simple resurse producătoare de profit.

România este o naţiune liberă spre cer. Românii sunt liberi să moară pentru că nimeni în afară de Dumnezeu nu le-ar regreta decesul şi nimic nu îi mai ţine pe pământul patriei. Ţara aceasta nu mai este ţara românilor, a acelor fiinţe care s-au născut aici şi sunt conduse de persoane care să le reprezinte interesele.A fost vândută de băieţii răi ce dau tunuri oriunde sesizează teren prielnic pentru acestea, de indivizii numiţi oameni politici, de palavragii de profesie ce-au instaurat încremenirea în proiect a progresului şi dezvoltării reale, indiferenţa şi lipsa de acţiune favorabilă maselor.                        

sho(r)t thought-ul prezent, poate si cel precedent, contin doze de pseudo-pesimism; de fapt sunt supradoze de realism.

daca ar fi sa dau un argument... ar fi ploaia rece din ultimele zile; imi afecteaza direct rationamentul prin simplul motiv ca nu suport umbrelele, nu simt nevoia sa tin de un picior un nor impermeabil.