Am mancat azi paella care n-a fost deloc nemaipomenita, insa arata super fain. Cred ca jumatate din apetitul meu a disparut cand Peculiaru a inceput sa scobeasca in crevetii cu mustati si in scoici si alti carcalaci de mare cu par si copite. Mi s-a aplecat totalmente. Plus ca io am horoare de fructele de mare. In schimb, i-am mancat chocolate cakeul Peculiarului pentru ca el se saturase cu scoicile si oricum e invizibil asa ca daca mananca, mancarea cade direct pe jos.

Booon. Si am facut azi o chestie pur romaneasca. Deci m-am dus la farmacie sa iau una pastila con ibuprofeno. Si aci astia nu vand medicamente la bucata. Nu ca asa as cumpara in general, dar mi s-a parut aiurea sa iau 40 de pastile de ibuprofen. Evident, mi-am dat seama in acel moment ce penibil era cand romanu' cumpara tigari la bucata.

E superb aici, ce sa va zic. In afara de peisaje, oamenii sunt total altceva. Aici este locul in care, daca ai peste cineva din greseala, iti zambeste instantaneu, isi cere scuze si se da la o parte. Aici este locul in care ti se deschide usa. Aici sunt indivizi care cumpara Estrella (bere) de la alimentara si o vand noaptea pe strada... asta cand nu e politie prin preajma; si iti zambesc, iar cand le zici "no, gracias", iti raspund cu "buenas noches". Aici chelnerii si vanzatorii sunt draguti si zambitori, politicosi si bine crescuti, cu toate ca-s toate natiile lumii.

Ma simt bine departe de casa, desi mi-e pofta de niste sarmale.:D Buna, mamaaaa!:)

Mi-ar placea sa locuiesc aici. De fapt, m-am gandit la o super afacere. Am pus-o la punct cu Peculiaru'. Ne vom deschide aici un restaurant cu specific romanesc. Vom sparge piata. Se va numi "La Mitica". Si am super idei de marketing. Abia astept.

Si, asa departe de casa, ma simt ca acasa. Ma plimbam azi pe Rambla si Peculiaru' are o obsesie bolnava cu filmatu'. Si-s o gramada de statui vii p'aici. Le dai bani si nu stiu ce fac. Sunt simpatice, dar ma rog. Si ajungem noi langa un schelet intr-o cutie care vorbea. Numai ca atunci cand a deschis Peculiaru' camera, ala a tacut. Imi zice sa-i dau bani sa vorbeasca. Io nu voiam ca toti se holbau. Pana la urma i-am zis ca-i dau bani si ma indepartez. Nu-mi plac sperietoarele astea umane. Ca ma apuca rasu' si nu ma mai opresc.

Asa ca se duce Peculiara si tranteste cativa oirocenti in cutia de conserva a scheletului si pleaca. Ala intinde mana dupa mine si ma apuca de mana. Ma trec brusc transpiratiile. Ooooolaaaa! OMG! Ma uit speriata la Peculiar, ala rade si filmeaza. Where are you from, ma intreaba. Romania, zic eu cu teama ca poate nu-i raspunsul corect. Intre timp, desi nu-i vedeam fata, l-am vazut ca-i cam colorat si avea niste taieturi selfinflicted pe mana. Incepe sa vorbeasca cu mine intr-o spanioengleza pocita si nu-mi dadea drumul la mana. Cu cealalta mana, pe care era un cap de mort, ma musca de tot ce prindea. Trebuia sa-mi dau seama ce om e din momentul in care m-a apucat de fund si de... altele. M-am speriat putin ca prea nu-mi dadea drumul si prea se uita Rambla la noi si ne poza. Eres mui hermosa, mui nush ce, mui altceva. Where from in Romania? Bucharest, zic. Aaa... nice. How do you say "what's your name" in romanian? Io pic si-i zic si ma trage si mai tare de mana si-mi zice: Deci te cheama X! Aha! Si unde stai in Bucuresti? OMG OMG OMG! Roman! Yuck! Go away! OMG! Ma fura! Ma omoara! Fugiti! Mi-a promis ca ne vedem in curand in parcul tineretului. lol. Ca peste doo luni vine si el in tara. Bai, deci nu scap nicaieri. Ca tot ma trimitea Gogu aka Goja pe Passeig de Gracia sa vad romani. Na ca-s si mai aproape. And they bite. Nu ma voi mai apropia de statuile vii.

Oricum, Peculiaru a fost tare fericit ca a prins toata panica mea pe film. Poate ajung pe youtube.

In oras colcaie stirile si ziarele despre accidentul aviatic de la Madrid, iar de maine urmeaza doliu national. Am citit si eu un ziar despre asta si ma gandeam cum de au mai dat drumul unui avion care oricum avea probleme tehnice din cauza carora a intarziat decolarea si dupa ce pilotul incercase sa decoleze o data si n-a reusit. Si uite asa, peste 150 de morti. Doamne fereste!

In mod evident, dupa aceasta poveste, eu ma voi intoarce in Romania pe jos. Va dura ceva, dar si asa mor de frica avioanelor. Si nu mai stau nici in dreptul motorului ca daca explodeaza, ma face terci sigur.

Am mai observat o moda aici, in afara celei conform careia magazinele se deschid tarziu, se inchid la pranz, se deschid seara si se inchid iar devreme. In plus, o zi pe saptamana nu-s deloc deschise, iar unele sunt mereu inchise in august. Farmaciile sunt multe, majoritatea inchise. Dar ai suveniruri. Bon, moda asta se refera la pantalonii in vine. Dar nu ca cocalarii romani. Nu, deci in vine in vine. Adica la genunchi. Adica in chiloti, cu pantalonii la genunchi. Se aplica si la fete. E sinistru.

Oricum, ceva e foarte tare. Faptul ca e un oras bilingv. Adica daca nu stii spaniola, nu-i nimic. Totul e tradus si in catalana. Good luck with that.

La metrou totul e in catalana. S, desi ai zice ca nu difera mult, ei bine, difera. Ce e bine e ca la metrou nu te poti pierde. E fantastic de fain facut totul. Chiar daca atunci cand iei metroul mergi mai mult pe jos decat cu metroul propriu-zis, pentru ca au pasaje de te apuca durerea de cap si de picioare. Totul e perfect marcat. Statiile sunt pe culori, e plin de harti si de sageti. N-ai cum sa te pierzi. Evident, daca stii catalana.:D

Am descoperit un bar misto in care au o biblioteca pentru bookswap. Iei ce carte vrei, atata timp cat pui alta in locul ei. Erau carti din toata lumea acolo. Mi s-a parut o chestie misto de tot. Pana am ochit un ditamai Larousse. Gizas, cine se cara cu Larousse-ul dupa el? E ca si cum as fi venit eu cu DEX-ul sau, vorba lu' Peculiaru', cu Istoria Literaturii a lu' Calinescu. Si ma intreb cat a cantarit la bagaj. Dubios...

Atat pentru azi. Adios!

Numai bulibase si potentiale prostituate cu zece copii dupa ele. Toata lumea se intorcea acasa, in Spania, la furat de capsune in Valencia sau portocale in Malaga. Avand in vedere ca am asteptat imbarcarea impreuna cu lumea buna care pleca spre Valencia, am sperat ca majoritatea tiganilor nu va merge la Barcelona. Am avut dreptate. Si asta pentru ca stiam ca cel mai mult se fura in Valencia. Mai ales frauda pe internet. E o intreaga retea acolo.

In mod inevitabil, a trebuit sa existe o panarama care sa faca scandal. Parea a fi basarabeanca si m-a amuzat teribil cand a inceput sa zbiere ca ea nu tolereaza jigniturile care i s-au adus.

M-am bucurat in zadar insa cand am vazut ca bulibasele s-au dus pa cu avionul de Valencia. In avionul meu (ce bine suna... dar nu e chiar al meu) s-au suit numai mame cu copii sub 2-3 ani. A fost o placere, avand in vedere ca 50% dintre pasageri erau sugari. A fost o intreaga simfonie de 3 ore, timp in care si asa tremuram pentru ca am o oarecare oroare de avioane.

Ce a fost si mai fain: mamele care ramasesera bortoase pe la 16 ani, preconizez eu, isi imagineaza CA COpilu' mic, de tzatza, stie sa-si dsfunde urechile singur. Asa ca plodu' care urla nevinovat din cauza urechilor infundate a trebuit sa suporte tratamentul vitreg al mamei idioate. Respectiv, ma-sa il tinea de nas. Numai vaci in avion.

Si, in afara de faptul ca mor de frica avioanelor, m-au mai asezat si la emergency exit pentru ca aveam fata de vorbitoare de limba engleza. Ca afltfel nu pupam. Stewardesa a vorbit cu Peculiaru' si ce am prins eu a fost "sit here and ... in case of a crash". Say what? No crash! I don't crash today! I didn't pay for this! I want my money back. Am stat 3 ore cu frica in suflet si am tot citit instructiunile de deschidere a usii. Nici acu' n-am priceput de ce eu. Adica si daca stiu engleza, ce? Daca ne prabuseam, deschideam usa si o tuleam. Engleza m-ar fi ajutat dar in momentul in care as fi spus: OMG! YOU are goin' to DIE, i'm outta here!

Ma rog, si la ce mi-ar fi folosit? Ca oricum as fi murit si eu. Si de ce am iesi pe usa daca ne prabusim? Ca sa mor mai repede? Ca oricum nu stiu sa inot, daca picam in apa. Deci m-as fi inecat. Nu e bine.

Ideea e ca m-am ales cu o ditamai durerea de cap de la zbieretele copiilor. Se mai si incitau reciproc, lucru care mi-a agravat patologia. Nici dupa 24 de ore nu a trecut durerea. Si acum aud tipete de copii.

Dupa aterizare, da-i si cauta-ti bagaju'. Am crezut ca va fi complicat, insa m-am inselat. Cu toate ca nu era nimic afisat, m-am ghidat dupa banda la care se buluceau toti. Orice alta natie statea civilizat si astepta. Numa romanu' se tiganea si pe plaiuri straine.

M-am bucurat enorm dupa ce am plecat din grupul animalelor... asta pana am dat 3 euro pe o cola la jumate, moment in care am simtit un junghi in inima.

Bah, astia n-au praf!

Acu' astept sa ma intrebe careva daca imi plac palmierii lor. Am pregatit bine si raspunsul: Pfff... d'astia am si io acasa, mah... la metrou. S-a ocupat Piedone si la voi vad.

Va pup din inima Barcelonei! Ma duc sa ling pe jos. Pana si gunoiul e curat aici. Si nu pute. Nimeni nu pute. Nimic nu pute. Nici macar homelessii. Lucru care ma bucura caci voi cauta nestingherita in gunoi pentru ca mancarea e cam scumpa.

Adios!

Am avut grija sa subliniez ce-i mai rau in oameni. Am oferit cat se poate de multe argumente pentru care oamenii mint, tradeaza, urasc, omoara etc. Si probabil ca voi face asta in continuare. Insa, consider, de asemenea, ca fiecare are ceva bun. Fie ca e la vedere, fie ca nu, cu totii avem si parti bune. Conteaza sa stii sa atingi acel punct sensibil si ne deschidem. N-am sa vorbesc de aceasta data despre toate relele care se pot intampla cand te consideri vulnerabil.

Stiu ca exista cativa oameni (destui, mai multi chiar decat mi-as fi imaginat vreodata) care ma citesc constant. Cei mai multi n-au comentat niciodata si n-am putut interactiona cu ei. Altii mi-au scris direct pe mail, niciodata in vazul lumii. Important este ca stiu ca acesti oameni exista.

Nu ma intereseaza cine sunteti (nu luati asta mot-a-mot), nu ma intereseaza cate rele ati facut, pe cine ati mintit, cate vieti paralele duceti, pe cine ati inselat si de ce. Acum vreau sa apelez la partea buna din voi. Si, poate pentru prima oara, sunt sincera. Nici asta nu trebuie luat mot-a-mot. Nu inseamna ca pana acum am mintit. Nicidecum. Iau multe lucruri in ras. Poate ca asa e mai simplu. Dar cred ca, in ciuda lumii in mare de doi lei si in ciuda tarii necivilizate in care traim, putem face ceva bun.

Stiu ca eu vreau sa fac ceva bun, sa fac o diferenta. Singura este mai greu, poate chiar imposibil. De aceea va scriu voua.

Asa ca am cateva intrebari pentru voi, intrebari la care nu trebuie sa raspundeti aici, nici macar mie. Raspundeti-va voua.

1. De cate ori ai fost ajutat complet dezinteresat si de cate ori ai ajutat tu complet dezinteresat?

2. De cate ori ai avut nevoie de ajutorul cuiva si ar fi fost atat de simplu sa ti-l acorde si totusi n-a facut-o? Si cati au facut-o totusi?

3. Cand erai copil, a fost ceva ce ti-a lipsit? Si daca da, ce anume? A existat cineva care ti-ar fi putut oferi acel ceva (nu conteaza cine, poate fi si un necunoscut)? Raspunsul la aceasta intrebare conteaza mult si mi-ar placea sa-l stiu. Cum te-ai fi simtit daca ai fi avut ce ti-a lipsit?

4. Cate persoane pe care le-ai strange in brate si dupa 20 de ani de absenta exista? Si cate persoane te-ar imbratisa pe tine?

5. Daca ai avea ocazia sa ajuti pe cineva necunoscut, fara sa obtii nimic concret, nimic material ai face-o? Si de ce?

Exista ceva la care m-am gandit de multa vreme. Probabil ca n-am avut curajul sa ma arunc la asa ceva. Poate ca n-am stiut daca as avea sprijin. Am tot amanat, am avut alte treburi, am asteptat un anumit moment. Insa nu exista "momentul potrivit" (exista in schimb "momentul nepotrivitt", dar in acest caz e exclus).

Mai devreme m-a intrebat cineva pe Meebo daca sunt un om rau sau bun. Mi s-a parut o gluma asa ca am raspuns in consecinta. Totusi, ma consider un om bun. Doar cei din jurul meu pot confirma sau infirma asta. Apoi, persoana respectiva, mi-a spus ca are 17 ani si ca nu dorea decat sa afle ca mai exista si oameni buni in lumea asta, ca altfel nu doreste sa traiasca. Si a iesit. A ramas cu impresia ca nu sunt un om bun si sper din toata inima ca partea cu dorinta de a muri sa fie o gluma nereusita. Daca totusi nu este, sper sa-mi mai urmareasca blogul.

Am sa va spun doua povesti adevarate din viata mea.

Povestea lui Luca - Acum cativa ani, cand eram in anul 1 de facultate, am facut practica de vara la pediatrie. Iubesc copiii foarte mult. Insa pe atunci nu stiam cat ma va durea sa-i vad suferind. In plus, sectia de oncologie pediatrica era chiar langa. A fost o vara crunta. Acolo am cunoscut un baietel. Se numea Luca si avea in jur de 1 an si putin, pana in 5 luni. Era adorabil. Ochii mari si migdalati, negri ca pacura si un zambet care facea ca toate grijile sa-ti dispara in ceata. M-am indragostit instantaneu de el. Imi lumina fiecare zi. Nu era decat racit, ceea ce m-a bucurat. Ajunsesem sa stau cu el aproape toata ziua, si dupa program. Atunci am stiut ca nu vreau sa fac pediatrie niciodata.

Ce observasem era ca nimeni nu venea la el. Era singur. Poate ca de asta si stateam atat de mult cu el. Si ii placea la nebunie. Plangea in hohote si nimeni nu stia ce sa-i faca. Nu tacea decat atunci cand veneam eu la el. Cand imi zambea, mi se topea inima instantaneu. Cand intram in salon, se oprea din plans ca si cum ar fi fost totul doar o scena pentru a ma atrage acolo. Probabil ca asta si era. Luca a fost cel mai frumos copil pe care l-am vazut pana acum. Cand il luam in brate, ma apuca cu manutele de gat, isi punea capul pe mine si adormea. Imi venea sa-l iau acasa.

Ulterior am aflat avea parinti, care nu stiu unde erau, insa cu siguranta nu la el. Apoi am aflat ca venise de la un centru de plasament al copiilor abuzati. M-a infuriat foarte tare treaba asta. Cum poti da intr-un copil? Iar Luca te topea complet, ramaneai fara grai. Era un copil vesel, in ciuda problemelor pe care le avea. Muream de dragul lui. Cand s-a externat, eram foarte trista. M-am interesat de la ce centru era, i-am luat o jucarie si m-am dus sa-l vad intr-o zi. Din pacate, era dupa orele de vizita si nimeni nu s-a deranjat sa-mi spuna cand il pot vedea. Au urmat cateva zile in care imi doream sa merg la el, dar ceva ma tragea inapoi. Stiam ca m-am atasat prea mult de el si mi se rupea inima ca nu aveam cum sa-l ajut. Au trecut cativa ani si eu n-am mai ajuns niciodata acolo. Zilele trecute am gasit jucaria pe care i-o cumparasem. Am s-o pastrez. Ma intreb ce mai face. Mi-e dor de el. Am fost proasta ca nu m-am dus atunci la el. Acum nu cred ca il mai pot gasi. As fi putut sa-i fac viata mai frumoasa. As vrea sa dau timpul inapoi si sa ma straduiesc mai mult sa ajung la el. Dar nu mai pot.

Povestea din Vama - Anul trecut am fost la Vama Veche. S-a nimerit sa fie o seara tarzie si eu sa fiu foarte nervoasa. I-am spus unei prietene pe un ton urat ca ma urc in tren si plec acasa, ca nu ma suport. Un barbat care lucra la niste cercei a venit la mine si mi-a intinso pereche de cercei facuti de el. M-a rugat sa nu mai fiu nervoasa ca nu-mi sta bine. In plus, viata e frumoasa. Eram atat de suparata incat nu l-am luat in seama. A venit dupa mine si m-a rugat sa iau cerceii, m-a rugat sa nu-l refuz. Mi-a spus ca-s facuti de el si s-ar simti jignit. Mam simtit incredibil de prost ca eram atat de concentrata pe supararea mea incat l-am facut sa vina dupa mine, incat l-am ignorat. Am fost foarte socata. Nu ma asteptam la un asemenea gest din partea unui necunoscut. Mi-a trecut orice suparare. I-am multumit din suflet, mi-a zambit si am plecat. Nu l-am mai vazut.

***

Pentru ca am fost suficient de proasta incat sa nu-l mai caut pe Luca niciodata, pentru ca omul necunoscut din Vama mi-a facut un cadou dezinteresat care m-a facut sa zambesc, fie el si o strategie de marketing (motivele nu-s importante), pentru ca n-am facut multe lucruri pe care le-as fi putut face si pentru ca am facut altele care au adus multe zambete, pentru ca mai exista oameni si suflete care merita, m-am hotarat sa schimb lumea.

Da, vreau sa salvez lumea. Poate ca suna aberant pentru unii din voi, dar eu tot vreau s-o fac. Daca nu, macar sa incerc. Dar nu pot singura. Nu putem ajuta pe toata lumea, asta e clar. Dar si un zambet conteaza. Si acel om va tine minte ca cineva l-a facut sa zambeasca si poate, sper eu, va oferi acelasi lucru la randul lui. Si nu se stie niciodata cat bine poti ajunge sa faci.

Asadar, scriu pentru toti cei care ma citesc. Scriu pentru cei care comenteaza des, pentru cei care comenteaza putin si pentru cei care nu comenteaza deloc. Si va intreb: Ma ajutati sa salvez lumea?

Nu, nu e o gluma. Nu e nici macar un lucru abstract. E un lucru concret pe care nu il pot face singura. Asa ca am nevoie de cativa oameni buni si dornici sa aduca zambete unor necunoscuti care inca nu stiu ce le va scoate viata in cale. Nu stiu cum vreau s-o fac, nu stiu peste cata birocratie voi da, dar asta e prea putin important. Stiu doar ca am o idee pe care vreau neaparat sa o pun in practica.

Voi pleca o saptamana, insa astept raspunsuri. Imi puteti scrie la peculiarme@gmail.com sau la Contact. Astept orice fel de gand, orice fel de sugestie, orice fel de rand. Nu va spun acum mai mult, nu va spun de ce sa o faceti, nu va dau nici un motiv. Motivele trebuie sa fie ale voastre. Poate nu voi primi nici un mail in legatura cu asta, dar merita sa incerc.

Asadar, vreti sa salvam lumea?

Cucoana de la receptie, ai idee mataluta cine-ti plateste tie salariu? EU! Eu si toti prostii care se cazeaza in hotelu' ala de toata jena. Radeam de moldoveni, dar acolo, un hotel de 4 stele inseamna un hotel de 4 stele si aia stiu ce e aia CS. Vai de capu' vostru!

S-a semnat un contract, tie ti-au platit unii niste camere. Pai muiere proasta, ai idee ce e aia clientela? Bine ca te lauzi cu arhitectura, liniste si preturi piperate, cand nu esti in stare sa te porti cu clientii.

Cateva sfaturi daca nu vrei sa dai faliment:

Nu conteaza cine se cazeaza in jegu' tau de hotel. Am venit la munte, deci nu-s la costum. Da, sunt in tenisi, bocanci sau in ce vreau eu sa pun pe mine. Nu te intereseaza pe tine cine sunt sau ce fac atata timp cat imi este platita sederea. Daca am chef, vin si in chiloti la matale. Evident, asta e o exagerare, pentru ca aratam chiar bine (modesta de mine) si n-am avut nici o legatura cu circul pe care l-ai facut matale. Dar m-am enervat oricum. Ca esti proasta. Si nu ma asteptam la asa ceva in Brasov.

Pe langa faptul ca proasta de la receptie ma intreaba cate nopti stau cand camera era platita, rezervarea facuta, deci stia panarama, se mai uita si crucis la mine. Ce credeai, fa, ca i-am dat lu' clientu' adevarat in cap, i-am furat cartela si vreau si eu sa dorm intr-un pat o noapte? Ca pe gura de canal nu-i asa comod.

Mai avea putin si se punea in fata mea sa nu urc in camera. Ce-ai, ti-e ciuda ca n-ai 2 milioane jumate sa dai pe noapte ca sa stai intr-o camera asa ca stai in picioare la receptie? Na, mori de ciuda!

Auzi, ma intreaba daca am venit sa iau bagajele si plec. Adica nu stau, nu-i asa? Da' ce-am cucoana, lepra? Ciuma? Malarie? Crezi ca vin cu barosu' si-ti dau in cap la noapte si facem macel in receptie? Ce te intereseaza pe tine cine sta in camera aia atata timp cat e platita? Ce te intereseaza pe tine cati oameni se perinda pe acolo? Stai in mama mea in spatele tejghelei daca n-ai fost in stare sa termini 4 clase. Si ce te uiti asa la mine? Imi curge cumva o bala pe tejgheaua ta de 3 stele? Sa ma pupi! Si stii de ce? pentru ca clientu' e ala care nu numai ca-ti plateste salariul, dar mai esti si angajata sa-l pupi in fund cand vrea si de cate ori vrea. Si Peculiaru', prietenu' meu imaginar, mi-e martor ca sunt mai mult decat politicoasa, zambesc frumos si-s la locul meu. Ba mai mult, ma mai si imbrac bine, am unghiile facute, sunt maniaca, aranjata, calcata, incheiata la slit, cu mucii stersi si balele in gura. In plus, daca n-aveai nasul infundat cu rahat, ai fi simtit mirosul de parfum care e cat salariul tau pe-o luna. Hai ca m-am si enervat.

Revenind, aceasta pensiune/hotel/dracu sa-l pieptene suge. Si eu nu vorbesc urat decat in cazuri de forta majora. Dar suge.

Revenind, am zis ca mimoza de la receptie e o excpetie. Doar o taratura care nu stie ce e aia customer service. Ulterior am aflat ca patroana e mai rau. Da-r-ar falimentu'-n voi si jur daca mai calc pe acolo vreodata! Sa nu mai spun ca am sa imprastii si vestea despre cat rahat mancati.

Ah, si dupa ce ca in camera DUBLA trebuia sa stea DOI oameni, ne intreaba de ce suntem doi. Ca e regim de single. Regim single e ma-ta. Adica ne duce cineva bagajele. Sunt 3 camere. Le spui ca ca stau cate doi in camera si pe urma imi zici ca e single? Nu ti-e bine? Nu ti-e bine! Mori!

Si urcam in camera dupa ce ma irit bine SI, cu toate astea, TOT II ZAMBEAM. Am zis ca-i dau cateva ponturi despre ce e ala client cand plec, dar n-am mai avut ocazia ca a dat bir cu fugitii.

Era trecut de 12, facem un dus, ne culcam intr-un pat moale, pufos, DUBLU, PENTRU DOO PERSOANE. Si la ora 9 vine un prieten sa ne spuna sa plecam ca iese cu scandal. Pe langa faptul ca eram ciufulita si adormita, nu pricepeam care e problema. La nici 5 minute suna telefonul din camera. Cine sa fie? Patroana lu' peste prajit. Norocul ei ca n-am raspuns eu ca altfel ma duceam si-i dadeam foc.

"Plecati acum! Ca stiu eu ce s-a intamplat azi-noapte in hotelul meu! Daca nu plecati acum, chem politia!"

Ce??? Unu la mana, noi nu stiam ce s-a intamplat azi-noapte si nici n-a fost destul de amabila incat sa ne informeze. Doi la mana, WTF?!

Deci, cucoana paranoica, nu stiu ce rahat ai mancat cand erai mica, dar nici matale n-ai idee de unde iti vin banii. Nu vorbesti asa cu un client nici daca te scuipa in fata. Daramite cand n-a facut nimic. Esti oficial dusa cu capu'!

Ce se intamplase de fapt era ca dupa noi a venit si restul lumii si probabil ca a trezit-o pe receptionista si aia s-a enervat. N-am priceput nici in ziua de azi care a fost de fapt problema, dar stiu ca oamenii aia nu-s intregi la cap si nu merita sa le bagi nici un ban in buzunar, oricat de moale ar fi pilota din camera.

A doua zi, suna telefonul. Omul care aranjase rezervarea ne intreaba ce s-a intamplat de a iesit scandal. El a inteles mai bine: s-a intamplat ceva cu scandal, bataie, sange etc. De unde au scos pitipoancele alea povestea asta, nu stiu. Sange cu siguranta n-a fost. Nici bataie. Eventual ceva galagie ca de, asa e cand sunt mai multi oameni la un loc.

Asa ca, madam, ce anume te-a deranjat pe tine avand in vedere ca minunatia ta de palat era COMPLET GOL, NOI ERAM SINGURII CLIENTI, HOTELUL E PERFECT INTREG, FARA NICI O ZGARIETURA, NIMENI N-A PATIT NIMIC, NIMENI N-A SANGERAT, NIMENI NU S-A CERTAT CU NIMENI?

ESTI NEBUNA!

Pentru cine vrea numele unei pensiuni pe care sa o ocoleasca de acum inainte, se numeste pensiunea Rainer si e situata in Brasov. Nu merita sa aruncati banii acolo. Patroana nu-i sanatoasa la cap. Angajatele de asemenea. E o mare zona crepusculara in care nimeni nu-si ia medicamentele.

Parerea mea.

Ca orice copil, am avut si eu animalele mele. Pe la inceputul liceului, am primit de la o prietena o broscuta testoasa. Era ciudat de mica. M-am gandit ca e un soi mai aparte si oricum nu ma pricepeam. Nu mai voia sa aiba grija de ea ca uita, asa ca m-am oferit s-o adopt. Am botezat-o Ebola.

Era mica, verde si... verde. N-am cuvinte s-o descriu, caci nu stiu cum poti descrie o broasca. I-am luat o piatra de pe caldaram, i-am spalat-o frumos si i-am pus-o in acvariu/vas/bol/whatever. Ii schimbam apa, aveam grija sa nu fie prea rece, prea calda. In rest, habar n-aveam ce sa fac cu ea.

Ii mai povesteam ce am facut, ce am dres, purtam discutii si ne-am imprietenit repede.

Dupa vreo 2 saptamani, devenise cam apatica Ebola mea. Statea numai afara din apa, pe piatra. Eu stiam ca broastele astea, fie ele si testoase, stau mult prin apa. Asa ca o luam de pe piatra si o bagat la loc in apa. Ebola hopa sus la loc pe piatra. Eu iar o bagam in apa. Ma gandeam ca-i deprimata, ca e singura, ca vrea si ea un brosc, un Ebol, cu care sa-si duca zilele.

In ultima zi in care mi-o amintesc, am gasit-o pe piatra, cu ochii intredeschisi. Am luat-o in mana si i-a picat capul. Am zis ca a atipit pe afara. Era cam bleaga. Eu eram ingrijorata. Ebola era blonava. M-am dus repede cu ea la doctor.

Am intrat in cabinet, doctorul a luat-o pe Ebola in mana, a zambit si mi-a zis: "E moarta! 15.000 de lei."

M-a busit un plans din ala isteric. Nu mi-a venit sa cred ca Ebola a murit. Oare de cat timp era moarta? Oare am inecat-o eu?

Si, ca sa vezi cum e natura umana, mi-a mai cerut si 15.000 de lei ca sa-mi spuna ca e moarta. Gee, Sherlock! (In fine, a profitat de faptul ca eu nu m-am prins.)

Mi-a zis: "Lasa ca-ti iei tu alta!". Cum adica??? Ebola e unica. Nici o alta broasca nu va fi ca Ebola. Niciodata!

"Domnisoara, cat e ceasul ca trebuie sa inchid cabinetul?"

"E ora 16. 30.000 de lei."

Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

Traiam intr-un cartier linistit si eram in regula cu capu'. Asta pana acum vreo 2 ani, cand s-a razvratit romanu' si si-a dat seama ca daca are bani, poate plati orice si pe oricine. Asadar, hai sa ne calcam semenii in picioare. Legile nu mai conteaza, nimic nu mai conteaza.

Pentru cititorii mei fideli, pe care tin sa ii salut pe aceasta cale, sa le urez numai bine si drum bun caci deja cred ca s-au plictisit de toate izbucnirile mele anti-oameni, este lucru bine cunoscut ca am un vecin taran si idiot, care ma terorizeaza de 2 luni de zile cu pereti daramati si zgomote infernale.

Anul trecut, sub mine s-a mutat o coafeza proasta, venita din mahala, unde peretii erau din chirpici si carton, si a dat peste beton si a zis WOW, trebuie sa-l daram!

Si tot asa s-au perindat numai idioti prin blocul meu, toti cu idei marete si planuri arhitecturale de inghesuire a unei vile intr-un apartament de 2 camere.

Si uite asa am ajuns sa mor incet, sa ma topesc de nervi, sa-mi pierd linistea si pacea, sa urasc romanii si taranii de orice fel. Cand vad un bou pe strada, ma uit crucis la el. Pun pariu ca darama ceva pereti acasa la el si imbolnaveste de nervi 5 copii mici si 10 batrani. Unde-mi sunt medicamentele???

Nu stiu daca ma intelegeti. Daca nu locuiti intr-un bloc in care sa aveti macar un vecin care va terorizeaza, n-aveti cum sa intelegi.

Si dupa luni de zile in care am vorbit frumos si politicos cu taranii picati din Cuca Macaii, s-a dus Peculiaru' de dimineata la vecinu' de sus si l-a rugat frumos sa lase ciocanu' jos pret de cateva ore. Aia, muncitori speriati, au dat vina pe proprietar.

Io, mai din topor, asa, cand am vazut ca la ora 2 nu e liniste, mi-am adunat rabdarile de sub covor si am asteptat pana la 2 jumate. Si ce sa vezi? Zgomotele se inteteau. Si mai am si de lucru. Si nu mai suport. Si e prea mult. Si pun mana pe telefon si sun la politia de "promiscuitate".

Acolo, alti tampiti. Dar nu m-am mai mirat. Ca putine-s lucrurile care ma mai mira in Romania. Cristinel nu-stiu-cum, al de se ocupa de blocu' meu, era in concediu. Ala care trebuia sa-i tina locu' - de negasit. Nimeni nu stia nimic.

M-a intrebat un nene ce sa intamplat. Eu, calma si politicoasa (ca inca nu mi-am pierdut bunul simt odata cu mintile), ii povestesc despre putza asta de la 5 care n-are nici un an de acasa si clase nici cat trenul si cu care nu ma inteleg, desi am incercat in repetate randuri. Domnule politist, io o iau razna. Asta imi zice sa sun la 112 ca se rezolva.

Bun. Faptul ca imi pierd mintile e o urgenta. Deci sun. Vorbesc cu alt nene care ma intreaba ce si cum. Imi da dreptate, dar imi zice ca cica ce e alea ore de liniste. Ca ar fi unele legale, dar sunt intre 22 si 6 dimineata. Ca la pranza stabileste asociatia de locatari si etc. Ca el trimite un echipaj, cand li s-o scula alora, si se rezolva.

Da-i si cauta in lege. Nu exista ore de liniste la pranza. Ce? Ai copii mici? Cine te-a pus??? Batrani bolnavi? La groapa cu ei! Traiasca discoteca! Si cautand legi, aflu ca politia romana stie sa vorbeasca romaneste... sau au avut un traducator:

ART. 2

Constituie contraventie savarsirea oricareia dintre urmatoarele fapte, daca nu sunt comise in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa fie considerate infractiuni:

28 ) tulburarea, fara drept, a linistii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larma;

29) tulburarea linistii locatarilor intre orele 22,00-8,00, prin producerea de zgomote, larma sau prin folosirea oricarui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare in localurile sau in sediile persoanelor juridice situate in imobile cu destinatia de locuinte sau in imediata vecinatate a acestora;

Deci domnule vecin si politist care mananci gogosi si stai cu picioarele pe birou, orele de liniste sunt chiar pana la 8, nu pana la 6, precum era parerea matale (mai pune mana pe legislatie!). Si alo, ma incadrez la alin. 28. Vezi? Vezi? E FARA DREPT! Nu mi-am dat acordul pentru daramarea blocului si nici n-am fost de acord sa ma ucideti lent! VAX! Hai sictir!

In fine, ma irit ce ma irit si incep sa ma batai in scaun, in ritmul batailor de ciocan. Sunt vreo 3 diferite daca ma concentrez bine. Ba nu, 4. Ba nu, 3. Uh, asta da provocare.

Si bate la usa mahalaua de sus. Ma ia omu' frumos, isi cere scuze si imi zice ca nu el face galagie. Cum domne? Ca aud de parca esti in casa cu mine! Si ma duce de mana la... la... etajul DOI! Unde, ce sa vezi, am un nou vecin! Yupee! Alt marlan! Alt handicapat! Zgomotele se aud de la etajul 2, nu de la 5! Puteam sa jur ca e un muncitor in capul meu care bate cu ciocanul in timpan, in masele si in osul occipital. Ca aud cu ecou.

Deci un nou jeg care isi face vila in blocul meu.

In mod oficial, eu ma dau batuta si ma sinucid. Asta seara ma voi arunca in cap de la balcon si, daca am noroc, mor mai repede, inainte sa ajung jos, izbita cu capul de balcoane si de tevile de scurgere. Sau, daca n-am asa mult noroc, mor dupa un SPLASH pe asfalt... ca s-a dus dracu' si verdeata, iarba, copaci etc. Acum avem garduri, betoane. Nici macar o sansa sa n-am... ca pic direct pe beton. Macar scapati de mine.

Plus ca de dimineata, dintre doua pachete de tigari, l-am ales pe cel care nu avea un picior de mort cu name tag pe el. Le prefer pe alea cu plamani terminati. Imi luati si placerea din fumat.

V-a scris Peculiar, in ritm de ZBANG, ZBANG, ZBANG!

Zeeeen!

Sunt atat de pornita impotriva oricarui individ in ultima vreme ca, daca as fi fost de fata, m-as fi vazut luandu-i pe toti la bataie. Nu-s antisociala, dar sunt intr-o perioada in care mi-e sila de oameni. Mi se par cele mai josnice forme de viata, cele mai neevoluate, cele mai jenibile. Ma apuca batzul cand va vad pe toti!

O sa ajung sa ma baricadez in casa, desi nici aici nu-i bine, ca am vecini. Sa nu mai dau ochii cu nimeni, sa nu mai aud minciunile tuturor si sa am metoclopramid la indemana in caz ca ma apuca iar greata.

Voi scoate telefonul din priza. Sparg mobilele cu un ciocan, schimb incuietorile si-mi iau o arma de foc. Care-mi adreseaza un cuvant sau imi iese in cale, moare. E pura evolutiei a anilor petrecuti in jegul asta de oras, alaturi de toate scursorile umane. Ce bine era acu cativa ani cand adoram sa cunosc oameni, sa stau de vorba cu ei, sa ii psihanalizez. Azi am ajuns la concluzia ca mare diferenta intre ei nu e si-i vad pe toti ca pe o apa si-un pamant.

Sa nu mai vad pipite si pitipoance, cocalari si toti taranii care au venit din Cocarlati si Tiganesti si si-au facut vila la bloc in Bucuresti. Peste tot pute a oameni, peste tot le aud vocile infecte si le vad fetele jegoase. Dar sunt tare prietenoasa, de altfel.:)

M-am rupt de multa lume ca sa nu comit crime oribile. Sper sa fie doar o faza, sa-mi revin si sa-i ucid pana la urma.

La polul opus e petrecerea afro la care am participat aseara. A fost o atmosfera fantastic de multiculturala si placuta. Mi-a fost dat sa vad un dans traditional irakian si am ascultat muzici cantate de africani faini. Am vazut copii mici si negri mai frumosi ca multi copii mici si albi. Erau veseli, alergau si se simteau bine. Am vazut si la ei o mama idioata care statea cu un nou-nascut in ditamai harmalaia, la ora 12 noaptea.

Oamenii astia stiu sa se distreze, sa manance si sa bea. Aveau dansatoare sumar imbracate care erau tare faine. Nu erau nici anorexice ca parasutele noastre, nici vulgare ca romancele.

I-am cerut barmanului cel mai bun cocktail pe care il stie. Mi-a dat un Orgasm. Bailey's ma incanta mereu. Apoi m-am oprit la Marguerita. Si azi mi-a fost rau pentru ca, in capul meu, treaba cu amestecatul bauturilor era un mit. Se pare ca m-am inselat. Voi tranforma acest blog in "degradarea treptata a unei minti stralucite". Pentru ca da, am o minte stralucita. Si pentru ca da, o iau razna in porcaria asta de tara. Daca nu m-as plimba cand vreau eu, daca n-as fi suficient de desteapta incat sa castig bine si de acasa, daca nu m-as duce la petreceri, daca nu m-as plimba noptile, daca n-as iubi si daca n-as scrie, as innebuni subit. Avand un IQ peste medie, sunt predispusa unei psihoze.

Am devenit extrem de antisociala, iar oamenii care ma inconjoara trec prin mii de filtre. Majoritatea se pierd pe drum. Sa nu mai vad zdrente de oameni!

Ma rog, cred ca o sa-mi treaca si o sa incep sa iubesc iar oamenii. Pana atunci, iubesc lucruri si cat mai putini oameni. Iar vecinul de deasupra mea, care a devenit o obsesie pentru mine, va avea un grav accident la cat l-am blestemat.

Ma mai uitam si la statisticile lu' peste prajit cum ca natalitatea sade. Unde, frate? Ca e plin de bortoase cu varste cuprinse intre 10 si 40 de ani. Cum se plictisesc acasa, cum toarna un plod. Pacat ca nu stiu sa-l si creasca daca tot il fac. Si ieri, in drum spre Bucuresti, pe langa toate bodegile si restaurantele pe langa care am trecut, era cate o nunta. Nunta si pe teren viran, nunta in padure, mirese care se pozau cu o caramida, cu un copac, cu o floare, cu un boschetar, cu un pod, cu o baltoaca etc. Plin de ele. Numai divorturile au loc indoor.

Nu m-am nascut in lumea potrivita, in tara potrivita sau la timpul potrivit. Sunt o acritura.

Hai sictir!

P.S.: M-a intrebat cineva pe meebo daca sunt Marian. Hai ca asta-i culmea! Sunt Gelu toata ziua.

Am descoperit ca vecinul de deasupra poate fi si mai taran decat imi puteam imagina. In afara faptului ca a mituit tot blocul sa-l poata darama si orele nu stau in calea bocaniturilor lui, am descoperit ca e asa de smecher incat poate sa dea drumul ciocanului pe jos, de la cel putin un metru, dupa fiecare bocanitura.

Am descoperit ca nu stiu exact de cati ani nu am mai vazut ceva desenat cu creta pe asfalt. Nu mai exista sotron, frunza si alte jocuri ale copilariei mele. Nimeni nu mai sare coarda, nimeni nu se mai joaca cu maruntisuri. Acum exista PSP, Nintendo, calculatoare de ultima generatie. Copiii nu-si mai dezvolta imaginatia si nu li se mai permite s-o faca. Probabil ca cel care vrea sa joace sotronul este un fraier. Ce, n-are mama lui bani sa-i ia un Wii?

Am descoperit ca eu n-am nevoie de bliss daca asta presupune sa fiu ignoranta. Ar fi ca si cum mi-as vinde sufletul si valorile.

Am descoperit ca nu deranjeaza pe nimeni canalele fara capac din Bucuresti, nici gunoaiele, nici nesimtirea, nici semintele aruncate peste tot, nici atitudinea de jungla si de mahala.

Oare mai exista copii care se joaca cu plastilina sau si asta e overrated? Copiii mai deseneaza sau acum se joaca Counter Strike in retea?

Am descoperit ca nu mai exista desene animate ca pe vremuri. Sau mai exista, dar partial. Mai exista iepurasi dragalasi si amuzanti, dar, in 2008, acestia mor in chinuri groaznice, ucisi de o forta supranaturala si malefica.

Am descoperit ca din ce in ce mai multi copii se nasc in familii nefunctionale. Din ce in ce mai multi copii au probleme psihice din cauza parintilor si din ce in ce mai multi parinti au probleme psihice si punct.

Am descoperit ca suntem la un pas de a ne trimite toti copiii sa cerseasca, sa se prostitueze, sa fure, sa insele, sa ucida.

Am desoperit ca nu mai exista copii fericiti sau parinti inteligenti.

Am descoperit ca din ce in ce mai multi romani nu stiu sa scrie.

Am descoperit ca toata lumea se joaca de-a "treaba serioasa" fara sa stie ce face. Am bani, imi fac o firma, nu stiu ce-mi trebuie, nu am ce-mi trebuie, dar am auzit ca e cool sa ai firma.

Am descoperit ca traiesc intr-o lume degradata care se degradeaza din ce in ce mai mult, pe zi ce trece, pana nu va mai ramane nimic.

Am descoperit ca as da bani grei ca sa intalnesc oameni asa cum erau in alte vremuri. Sau oameni care inca mai au valori, si nu false, oameni care inca nu-si mai incalca principiile si oameni care gandesc. (Astept mail - vezi Contact. Ofer recompensa.)

Am descoperit ca am prieteni adevarati putini, dar buni. Si am mai descoperit ca dupa o discutie cu ei, despre orice, respir usurata si imi mai creste nivelul de speranta.

Am descoperit ca si in mediile viciate si cat se poate de degradate moral, exista si oameni faini. Milena este una dintre aceste persoane. Este o persoana unica, minunata, pe care o iubesc mult si pentru care sunt in stare sa fac multe. Ma bucur nespus ca exista.

Ma bucur ca exista Alex pe care il iubesc mult, indiferent de perioadele lui de egoism care, in acest context, mi se par dragute si amuzante. Ii doresc sa nu-si piarda niciodata simtul umorului ca nu stiu ce m-as face fara el.

Ma bucur ca exista Claudiu, un om pe care il pretuiesc la fel de mult, desi nu m-am priceput sa-i arat si care, desi trecut prin viata, nu si-a pierdut avantul si nici speranta. Si pentru asta il admir. Si ii doresc si lui sa nu-si piarda simtul umorului pentru ca are niste glume nesarate care ma amuza totusi foarte mult. Uneori rade singur, lucru care ma amuza si mai mult.

Ma bucur ca exista G. Are trei glume mari si late pe care le repeta pana la epuizare. Ma scoate din sarite si-l iubesc. Daca il rog sa cumpere 3 chestii, pe 2 din ele le uita inevitabil. De asta evit sa-l suprasolicit, cerandu-i sa tina minte 4 chestii. Mi-e ca daca il bombardez cu informatii, uita altele. Ma amuza... pana la un punct. Eventual cel in care ma loveste o masina, sunt pe moarte, il rog sa sune la salvare si el uita.

Ma bucur ca exista si alte persoane cu care desi vorbesc mai rar (circumstante), sunt la fel importante pentru mine.

Si sunt convinsa ca toti acesti oameni la care tin au desenat cu creta pe asfalt, au sarit coarda, s-au jucat cu bete de chibrit si si-au julit genunchii de multe ori pana sa ajunga cei care sunt astazi.

Si va astept pe toti intr-o zi, sa iesim in parc, sa desenam cu creta colorata, sa umplem parcurile de copilarie si de parinti care-si invata copiii sa mearga pe bicicleta in loc sa stea la calculator.

Si asteptam liftul. Si cum este un lift vechi, venea greu si scartaia din toate incheieturile. Niste oameni de plastic care stau la parter se certau cu foc. Un el si o ea, batrani. N-au niciodata nici o expresie pe fata, nici un zambet, nimic. Sunt teleghidati si plictisiti. Cam ca majoritatea oamenilor pe care ii vad. Nu ma mai inspira nimeni. Traiesc printre decedati. Oameni tineri fara perspective, fara viata. Oameni batrani care nu fac decat sa se taraie de pe-o zi pe alta. E dezolant.

Si m-au apucat bufeurile. Valuri de caldura veneau si treceau, iar cand treceau, imi doream sa strang din dinti, poate asa nu mai reveneau. Dar nu era asa. Si incepusera sa fie din ce in ce mai dese.

Oamenii de plastic zbierau unul la celalalt cum ca si-au distrus viata impreuna, tineretea, nervii. Se acuzau reciproc de toate neajunsurile. Am urcat in lift. Si m-a apucat greata. Simteam gust de suc gastric in gura. Un tiuit in urechi imi asurzea gandurile. Imi venea sa ma scurg in casa liftului si sa mor acolo. Sau sa fug departe, dar peste tot ar fi la fel.

Asa ajunge majoritatea. Ne acuzam unii pe altii de toate nefericirile. Mereu exista alt responsabil. Regrete. Sila. Tristete. Urlete. Plansete. Durere. Lacrimi. Si apoi murim. Aruncam viata la gunoi si ne complacem in toate mizeriile pentru ca ne e frica. Pentru ca suntem egoisti si pentru ca nu avem incorporat curajul.

Liful era atat de mic. Aerul era inchis si apasator. Mirosea a jeg. Pe usa de la lift era scrijelita o "sugi ...!". Am inchis ochii si am numarat pana la 5, incercand sa fac sa dispara toata sila, greata, teama, jegul, vecinii si liftul.

N-a disparut nimic dupa ce am terminat de numarat. Totul era tot acolo. N-aveam aer. Picioarele mi se scufundau in podeaua liftului si peretii se prelingeau peste mine. Nu puteam sa mai fac nici un pas. Nici nu aveau unde. Voiam sa tip, sa apas haotic pe toate butoanele. Sa cada liftul. Sa explodeze blocul. Sa moara vecinii. Sa vina un fum verde care sa faca totul sa dispara.

Vreau o tigara. O tigara m-ar linisti. Asta daca nu m-ar face sa vomit. As vomita o bucata de sunca. Am chef sa vomit sunca. Dar n-am mancat sunca. Alta suparare. Vreau sa vomit vecini. Dar n-as putea niciodata sa mananc vecini. Sunt atosi. Pana la urma am vomitat guacamole. Se confunda cu peretii si cu podeaua liftului. Vreau benzina sa dau foc. Sa arda tot.

Si liftul se facea din ce in ce mai mic. Era sudoare pana la gat. Urma sa mor pentru ca nu stiu sa inot si nici n-am loc. Mi s-au infundat urechile si nasul. Respiram pe gura. Macar nu mai simteam mirosul de jeg, de vecini, de dezastru si de vieti irosite.

Plamanii mi s-au colabat. Ochii mi-au iesit din orbite. Limba imi atarna in sudoare. Plutea nestingherita. Era alba cu pete verzi, de la voma.

Mana dreapta imi era paralizata si cu stanga trebuia sa tin usa liftului. De ce o tineam? Ce se intampla daca dadeam drumul. Mi-am taiat mana dreapta si mi-am pus-o cu stanga peste gura. Mi-am bagat limba la loc. M-am izbit cu capul de butoanele liftului pana a pornit alarma. Dar vecinii n-au auzit-o. Ca-s toti de plastic si-s toti morti. Sa mai moara o data. A auzit-o totusi vecina de la 4. Ea sta mereu calare pe vizor. Ca un sobolan infect, fara viata si fara ocupatie. Gadila mereu vizorul cu mustatile albite.

S-a auzit un ZBANG din senin. Dar nu era din senin. Era din lift. S-a oprit liftul. Sobolanul era in fata usii. L-am inundat cu sudoare, voma, sange si bucati de plaman. L-am batut cu mana mea dreapta pe care am aruncat-o apoi pe scari. Femeia de serviciu aduna voma intr-o galeata crapata.

M-am tarat pana in casa si am inceput sa cotrobai prin toate sertarele. capul imi ramasese in lift. Am gasit medicamentele. Dupa 1 minut de la administrare, voma a intrat la loc in mine, mana s-a lipit la loc, plamanul s-a umflat, liftul a plecat la parter si sobolanul a intrat in casa lui, la loc, la vizor.

M-am linistit.

Am cateva carti care ma astepta de vreo 2 luni si de care n-am avut timp. Trebuie sa ma apuc sa le citesc ca sa nu creada ca le iubesc. De la Martin Page, cel care s-a hotarat sa devina prost, mi-am mai depozitat doua carti. "O perfecta zi perfecta" care mi se pare ca bate spre acelasi subiect. Sinuciderea. Cred ca Martin are o problema... norocul lui ca scrie fain. "Despre ploaie" este alta carte a aceluiasi autor, carte care-mi face cu ochiul de prin martie. In primul rand, ma fascineaza coperta (vezi link). Are ceva care... are ceva. Lasand la o parte faptul ca este o carte despre ploaie, iar pe umbrelele celor din carte e zapada.

Cand am vazut-o, marea mea curiozitate a fost sa vad ce anume poti scrie despre ploaie in 105 pagini. In plus, ador ploaia.

Ma mai astepta "memoriile unui antisemit", "se face tot mai tarziu" si niste Garcia Marquez. Desigur, si munca. Nu te poti relaxa toata ziua.

Ce mai e fain, in afara de carti, este ca am fost ieri la o conferinta de presa, din plictiseala. Nu ma privea deloc. Era cu baietii de la Def Leppard. Si iar si-a scos romanu' educatia la iveala. Desi a fost putina lume, romanul tot toapa e. Desi am fost rugati sa fotografiem primele 2-3 minute si apoi gata, taranu' nu s-a oprit. In afara de asta, ei parea oameni faini si extrem de sictiriti la auzul intrebarilor de doi lei. "Ce v-a facut sa alegeti rock-ul?". Gizas. Pe bune? Oamenii astia canta de zeci de ani si tu ii intrebi ce i-a facut sa aleaga rock-ul, de unde vine numele formatiei si ce parere au despre fotbal.

Apropo, habar n-am cine-s Def Leppard astia. Rusine mie. Ah, si merg si la concertul lor asta seara. De fapt, merg pentru Whitesnake. In deschidere va canta Iris pe care daca ii mai aud o data, ma urc pe pereti. Nu ca nu mi-ar placea, ci pentru ca i-am auzit de atatea ori ca deja fac bube. Si cand il vad pe Cristi al lor cat s-a ofilit, ma apuca intrebarile medicale privind stadiul cirozei, incep sa-l compatimesc si uit sa ma bucur. Iris ma indispune pentru ca are ciroza.

Ce ma mai bucura in rest este ca toate magazinele din jurul meu se desfiinteaza. Era un non-stop tare folositor. Acum e Volksbank. Era un pet shop. Acum e BCR. Era o alimentara, acum e ING. E si un spital langa mine. In curand va fi, probabil, o alta banca. Se vor desfiinta banci ca sa se faca alte banci in locul lor. Vom avea banci supraetajate. Vom avea banci in apartamente de bloc, pe scara blocului si, vorba Peculiarului, prietenul meu imaginar, "maine dimineata ne vom trezi sa mergem la birou si in lift va fi o banca. Cum vom pasi in lift, ne va intreba cineva daca nu dorim un credit."

Imi doresc un mall intreg in care sa fie numai banci.

Detest cuvantul "litoral", fara nici o legatura cu nimic. Nu exista cuvant mai urat ca "litoral". E un termen ceausist care ma dezgusta. Mergi pe litoral? Doamne apara si pazeste! Ma duce cu gandul la vederile alea vechi, din vremea comunismului, in care viata era in alb si negru si totul se derula cu intreruperi, cu purici si cu zgomotul unui proiector. Si statiunea Mamaia. Mamaia??? Gizas, cine a fost atat de neinspirat? Takes the fun out of everything.

In concediu plec la Juan Carlos si la Marimar, unde va invit cu draga inima, sa fim departe de tarani.

Si in continuare vreau sa scriu o carte. Mi-as lua liber de la lume pret de cateva luni, sa merg sa prind inspiratia din zbor. Provin dintr-o familie de scriitori, ma gandesc ca o fi ceva si de capul meu. As vrea un spiridus care sa-mi arunce idei si sugestii, cuvinte alandala care sa clickuiasca in capul meu si sa nasca o poveste.

Si am inceput sa-mi indragesc vecinul de sus, care ma innebuneste cu zgomotul. Vorba vine, indragesc. In afara de faptul ca are familie, copil mic, si-i sta capul la femei, e mai bine sa ii aud lui rotopercutoarea decat sa merg la birou, unde e o liniste de inmormantare si toata lumea doarme. It sucks the life out of me.

Pana una, alta, haideti sa ne plimbam cu rolele pe toti coclaurii.

Desi era o dimineata apasatoare, atat din cauza caldurii sufocante, cat si din cauza zgomotului infernal care reusea sa-mi imprastie orice gand si orice tentativa de a-mi sistematiza simtirile, stiam ca nu avea cum sa fie mai rau, mai greu de suportat.

Era 7 dimineata, cand nici natura nu se trezise bine, cand nici ploaia nu imbibase bine pamantul care se lasa sub fiecare pas. Stiam ca urmeaza inca o zi ale carei evenimente vor depinde in prea mare masura de trairile altora, de dispozitia lor. Si cu toate astea, o liniste aparte pusese stapanire pe mine.

Dupa o tigara a carei fum urma sa-mi prinda bine si sa-mi alunge din temerile si nesiguranta care aveau sa urmeze, cele patru etaje, cu fiecare scara parca mai inalta decat cealalta, au alungat parca si din stresul generat de oboseala, ganduri si confuzie.

Era incercanata si bruneta, cum este si de obicei. Cu inelul intors pentru a parea verigheta, aranjata si parfumata, frumusica si prezentabila, ceva ii declansa mereu accese de furie. Furie pe noi, ca nu suntem ca ea, furie pe viata, ca nu i-a scos de toate in cale, furie pe meseria care i-a furat din tinerete, furie pe dezechilibrul dintre viata profesionala si cea personala. Zambitoare si copila, ca la 20 de ani, uneori reusea sa-ti redea increderea si speranta, pentru ca apoi, in momentele mai gri, sa ti le smulga cu cruzime, fara nici cea mai rea intentie, de altfel.

La 81 de ani, doborata de prea multa viata si de prea multe suparari, fericita totusi ca s-a putut odihni in ultimele zile, mintea. Ca s-a simtit din ce in ce mai rau, ca s-a prabusit, ca varsa, ca ii e rau, din ce in ce mai rau. Apoi se razgandea, uita ce-a spus cu doua minute inainte si se enerva daca ii aminteai. Te acuza de lipsa de respect si te privea cu ura, pentru ca apoi sa te ia de mana si sa-ti spuna ca e prea batrana, mult prea batrana.

Tanara neimplinita, cu 3 ovule viabile ramase si nici o speranta si batrana de 81 de ani, bolnava si inraita de viata, s-au intalnit. O zi, un moment, doua vieti diferite, acelasi loc si aceeasi ora. Tanara stia cat de putine sanse mai are, batrana nu mai avea nici macar una, dar nici nu-si mai dorea. Batrana avea o fata, dar nu conta. Tanara isi dorea una, dar nu mai putea avea.

Tanara voia sa inceapa din nou, sa fi ales altceva. Batrana dorea ca totul sa se termine. Una voia un nou inceput, cealalta nu dorea decat sfarsitul. Nici una nu stia nimic.

Tanara, iritata de neimpliniri si de neputinta apasatoare, nu mai stia sa aiba rabdare. Nu mai stia sa spere si sa viseze. Se agita usor, isi pierdea cumpatul si sarea la gatul oricui era in preajma atunci cand isi amintea ca la peste 35 de ani nu era maritata, nu avea copii, nu reusise sa plece din tara, prietenii erau multi, dar de fapt putini, nu avea casa ei, iar meseria nu mai compensa nimic din toate acestea. Spera totusi ca va mai trai ceva din ce n-a apucat.

Batrana fabula. Fabula cat putea in speranta ca asa se va termina totul mai repede. Si ea spera, insa speranta ei era ca se va stinge mai repede.

Batrana isi spunea povestea derutanta si fara nici un fir logic, se contrazicea singura, cauta disperat o portita spre alta lume.

Tanara era din ce in ce mai iritata. Nu suporta pierderea de vreme. Cum sa-i rapeasca din timp? Si asa nu mai are. Cum s-o ajute pe batrana cand nici pe sine nu poate sa se ajute? Cum sa faca sa castige anii pierduti, iar batrana cum sa piarda anii ramasi?

Tipau una la cealalta, iar realitatea se scurgea usor, neputincioasa, din jurul fiecareia. Pierdusera contactul cu lumea si se razbunau pe cine puteau.

In cele din urma, totul s-a sfarsit cand batrana a spart tacerea. "Domnisoara, eu nu vreau decat sa mor!"

Tanara a tacut brusc. In sfarsit, aici li s-au intalnit vietile. Complet diferite, isi doreau totusi acelasi lucru.

Alo, buna! Ce mai faci?

E 5 dimineata. Dorm.

Eh, daca tot te-am sunat, am o problema. Ma ustura o nara! Sunt super ingrijorat!

La 5 dimineata te ustura o nara? Pa!

Un mic pont de inceput: Daca te doare o unghie, nu e cancer. De fapt, cel mai probabil, nu e nimic. NIMIC! Nu trebuie sa ma scoli din somn, nici sa te panichezi, nici sa faci din tantar armasar.

Discutie:

Auzi, ma simt cam ametit. Ma deranjeaza lumina puternica si ma dor ochii. Ce crezi ca am? Recomanda-mi si mie un internist.

Stai toata ziua cu ochii in calculator, nu?

Da.

There you go!

Da, dar ma dor ochii de la lumina.

Poarta ochelari de soare.

Hai serios.

Serios!

Deci sunt 40 de grade afara, te simti ametit si te dor ochii. Mhm... suna tare grav. Cheama salvarea! ACUM!

Crezi ca e de la aerul conditionat?

Poate sa fie si de la asta.

Si n-am nici boala aia la cap.

Ce boala la cap?

Aia cu M...

Madness?

Aia cu pielita creierului inflamata.

Meningita. Pielita...

Asa, da. N-am, ca am facut testu' cu barbia si n-am treaba.

Mhm... si testul de mers 6 minute l-ai facut? Ca de fapt ala e concludent.

Ce test e ala?

E un test in care mergi 6 minute.

Si ce se intampla?

Pai asta e surpriza. Se poate intampla orice. Poate ai IC clasa III NYHA.

Ce?

Exact! Mergi la un medicul de familie daca tii mortis.

La cine? Recomanda-mi pe cineva ca tu stii mai bine.

Mergi la medicul tau, la oricine, nu conteaza.

Cum nu conteaza?

Pai nu conteaza ca si o gaina iti va spune acelasi lucru.

Adica ce?

Sa bei lichide, sa nu stai in soare, sa nu mananci grasimi, sa nu mai stai atat la calculator etc.

Pai beau lichide si mananc sanatos si iau si vitamine.

(Eu, murind inceeeeeet, incet.)

Du-te si fa-ti niste analize daca te linisteste asta.

Ce analize?

Analizele uzuale.

Si ma duc si cer analize UZUALE?

Nu, ceri analize si punct. Stie medicul ce analize sa-ti faca.

De unde stie?

Pentru ca e medic! Nu ceri tu. Sau vrei exemple?

Da, zi-mi ce cer.

HLG, AST/ALT, ionograma, VDRL, EKG etc... si niste troponine I ca poate ai facut un IMA.

Ce?

Exact! Nu ceri nimic in mod deosebit.

Si nu-mi poti recomanda pe nimeni?

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!

Ma doare in partea dreapta, jos.

Unde in partea dreapta, jos?

La degetul mic.

Te-ai lovit?

Nu.

Atunci o sa-ti treaca.

Cum adica? Pai ma doare! Ce fel de medic esti tu?

Cateva reguli:

Mergi la doctor daca te doare ca nimeni nu te consulta prin telefon sau via ym.

Daca te-ai zgariat, ai mari sanse sa supravietuiesti.

Nu te doare nimic pana in ora 8 dimineata in zilele lucratoare si pana in ora 9 in weekend.

Cel mai probabil ai nevoie de psihoterapie, nu de analize.

Da, ai cancer.

Nu, nu se vindeca.

Da, traieste-ti viata.

Gizas Craist!

Si tare de tot este si faptul ca a reusit sa gaureasca una. Acum am o gaura in tavan si zoaie care se scurge din ea si sper doar sa nu fie de la wc.

Dar, tot raul spre bine, caci oricum trebuia sa-mi renovez baia si mi-era ca ma costa prea mult. Dar vecinul se va oferi sa mi-o aranjeze gratis. In plus, o idee m-a izbit acum... il voi pune in baie, cu gura deschisa, sa prinda toate picaturile care curg din tavan.

Raspuns: Daramatul peretilor.

In mod normal, o camera are 4 pereti. Un apartament de 2 camere are cel putin 12 pereti, plus holuri daca exista... ma rog, si baie. Cativa dintre acestia sunt de rezistenta. Un perete de rezistenta nu se darama. Vecinii mei nu par a sti de ce. In fond si la urma urmei, e simplu: PENTRU CA PICA BLOCUL PE NOI.

Pentru a darama pereti, ai nevoie de autorizatie de la autoritatea de daramat pereti si alte constructii inutile si inumane. Nimeni nu-ti da aprobare in mod normal. Dar noroc ca suntem romani si merge cu spaga.

In plus, autorizatia, cand se da, presupune si acordul scris al vecinilor. Pe aceasta cale, tin sa mentionez ca nu-mi amintesc sa fi fost de acord, in scris sau verbal, cu demolarea blocului.

Exista animale care vor sa-si faca vila in apartament. Asadar, darama toti peretii. Exemplu: vecinul mei de deasupra.

Pe langa faptul ca si-a pus 3 aere conditionate intr-un apartament de 2 camere de am inceput sa cred ca isi omoara iubitele si la criogeneaza acolo, mai este si un taran infect care n-a auzit de ore de liniste sau de pereti de rezistenta. Ca la el la tara peretii-s facuti din balega si se descompun usor si nici nu sustin mare branza.

Pana la urma nu ma priveste ce face el cu 3 aere conditionate in 90 mp, dar ma priveste faptul ca in jungla nu l-a invatat nimeni bunele maniere. De exemplu, nu stia ca e urat si de toata jena sa arunci bucati de pereti peste rufele vecinei de mai jos aka eu. de trei ori la rand.

De o luna de zile, ugga-chaca-ugga darama pereti, iar blocul se zgaltaie din toate incheieturile. Ce nu inteleg eu este ce anume a mai ramas de daramat. Inaintea lui a locuit altcineva sus... a daramat si ala toti peretii posibili pret de o vara intreaga. Acum s-a mutat Cheetah sus si darama in continuare. Simt ca deja a trecut la podea si ma voi trezi cu el in casa. Asta dupa ce vara trecuta, mahalagioaica de jos, impreuna cu barba-su, mare sofer de TIR, a procedat la fel. In plus, si-a inchis si balconul. Asadar, ma terezeam dimineata si in fata geamului ma trezeam cu un barbat beat si slinos care batea tabla sub geamul meu. Si mentionez ca numai la parter nu stau. Deci mare mi-a fost socul.

A terminat familia Bundy de jos, s-a apucat maimuta ala de sus, apoi a venit alt taliban si a continuat. Mai am putin si-mi pierd mintile.

Totul a culminat cu 3 chestii majore... nu cu una pentru ca-s intelegatoare.

1. Dupa ce mi-a umplut de moloz toate hainele puse la uscat, mi-a mai si strigat de pe balcon un "domnisoara, mai bine va strangeti rufele ca eu n-am timp sa stau dupa dvs." I-auzi Franz, te incurc acum? Imi cer scuze, sunt o impertinenta.

2. La montarea celui de-al treilea aer conditionat, a picat jumatate de balcon in capul cui s-a nimerit sa treaca pe acolo. Mi-a iesit voit pe gura un "Dom'ne, tu nu esti intreg la cap?". "Domnisoara, lasati-ma sa-mi fac treaba!" Nu stiam ca treaba matale e sa demolezi cartierul si sa distrugi orice forma de viata. Acoperisul mahalagioaicei de sub mine a fost avariat de balconul care s-a prabusit. Dar nu-i nimic. Bine ca sta aerul conditionat.

3. In aceasta dimineata, dupa ce m-am culcat la ora 4 si jumatate, pentru ca unii au joburi mai importante si mai pline de responsabilitate decat are Gica de sus, care mananca seminte la chioscul matusii si care face frauda pe net in timpul liber, am fost trezita la ora 7 dimineata, pentru ca Hopa Mitica si-a amintit ca mai are in casa un perete care inca mai sta in picioare si asa ceva este de neconceput. Asa ca l-a daramat si pe ala.

Asa ceva este inadmisibil, motiv pentru care, dupa discutii calme si relaxate in urma carora taranu' nu intelege nimic, ma voi interesa ce autorizatie are terchea-berchea asta, ca-s curioasa ce amenda plateste.

Mentionez ca mi-a cazut tencuiala de pe pereti de la atata uruit si, in curand, va trebui sa ma feresc de tavan care probabil ca will come crawling down on me.

Cu ocazia asta am invatat si ce e ala predesinte de bloc sau scara sau ce mama lui e. E un om foarte important pentru care se fac alegeri. Bine e sa n-ai treaba sau minte.

Cand handicapatul de sus n-a raspuns la usa, m-am dus la presedintele blocului. Ca e mai greu sa auzi usa sau soneria cand darami peretii. PRESEDINTELE a fost de acord cu mine... e inadmisibil, mergem impreuna, rezolvam cumva, il potolim, il speriem. Am zis ok.

A venit cu mine la putza cel fortos care da pumni in pereti si pica tot, a batut la usa tot rosu la fata. Putza a deschis, iar faimosul presedinte a intrat tare in el:

"Ce mai faci dom'ne? (cu zambetul pe buze) Uite, ai aici o problema (si arata spre mine)... nu vreau sa facem probleme, dar domnisoara are ceva de obiectat. Nu zic sa nu darami peretii, dar fa-o mai incet ca domnisoara, care e vecina cu tine, are mult de lucru. Bate si tu mai incet. Si asta seara vezi ca-i meciul... sa vii sa ne uitam. Iau eu bere."

In acel moment mi-am dat seama ca doar o bomba atomica ar educa romanul. Dialogul este, desigur, reconstituit. Pentru ca presedintele de bloc n-are atata vocabular si nici nu stie prea bine limba materna.

Omu' de sus si-a cerut scuze. Desigur, doar ca sa-mi inchida gura. Caci nu s-a schimbat nimic. In rest, zambea foarte amabil si cu ochii sclipiciosi ca s-a gandit ca daca e tanar si are ochi frumosi, trec peste faptul ca este un animal jegos.

In concluzie, vreau permis de port-arma. Nu ca as face ceva cu ea, ci doar asa, s-o am. Nu se stie niciodata ce infractor da buzna peste tine in casa.

Si da, voi incerca sa emigrez asta seara. Ma voi urca intr-un camion plin cu gaini infecte si cubanezi sifilitici si voi trece ilegal toate granitele. Daca nu merge, ma voi agata de roata unui tir. Daca am noroc, soferul va fi chiar betivul de la 3 care, cand nu isi inchide balconul cu toata zarva din lume, se da hutza cu tiru'.

Mi se pare intr-un fel fascinant cum cresti alaturi de un om pret de o perioada de timp definita, pentru ca apoi sa o luati pe cai diferite. Tu simti cum ideile tale incep sa se schimbe, sa evolueze. Poti privi in urma, poti analiza lucid evenimentele pe care le-ai trait si reactiile pe care le-ai avut. Si lucrurile incep sa se departeze din ce in ce mai mult de tine, tu, el care esti acum. Parca trecutul nu-ti mai apartine, intr-un sens teoretic, desigur. Incepi sa-ti judeci singur trecutul si realizezi cat erai de mic atunci. Privesti in urma cu calm si liniste, impacat de faptul ca, desi n-ai luat cele mai bune decizii in trecut, acum ai mai mult decat miezul cu care ai pornit la drum. E o virtute sa te poti modela in functie de mediul in care traiesti si de ce realizezi sau in functie de ce esecuri suferi. Si prin aceasta modelare inteleg o influenta benigna venita din exterior.

Si trece vremea, tu te rostogolesti in zapada ca un bulgare mic si pe masura ce aluneci la vale, cresti, acumulezi experienta si inveti cate ceva la fiecare pas. Sa refuzi aceasta "lipire" a evenimentelor inseamna sa te plafonezi, sa traiesti intr-o cutie, departe de lume, sa nu cresti niciodata.

Si, ca atunci cand tii un discurs de jumatate de ora, avand impresia ca celalalt de intelege, pentru ca apoi sa-ti puna o intrebare care n-are nici o legatura cu nimic, afli cum tu poti creste si cum altii raman in acelasi loc in care i-ai lasat.

Se asteapta de la tine la aceleasi reactii, la aceleasi atitudini. Nu-si imagineaza cum se schimba lucrurile, pentru ca in bula lor totul e mereu la fel.

Si nu poate decat sa te bucure faptul ca tu cresti, tu te modelezi, in timp ce altii isi irosesc timpul, batand pasul pe loc. Trist pentru ei, bine pentru tine, te face totusi sa te intrebi alaturi de cine poti creste totusi in acelasi ritm. Si te mai intrebi uneori si ce-i face sa fie inghetati atata vreme, departe de orice alt eveniment. Sa fie rutina, nefericirea, vreo depresie?

Cert este ca aceasta incremenire pe care unii se incapataneaza sa o perpetueze dauneaza grav calitatii vietii, iar restitutio ad integrum nu se mai petrece niciodata.

In final, va doresc sa cresteti mereu, sa invatati in fiecare zi si sa va formati bazele unei vieti sanatoase din punct de vedere psihic. Pentru ca in ritmul alert in care se petrec lucrurile in secolul nostru, este usor sa deraiezi si sa pierzi firul.

Vreau mult de tot si ma mananca sa scriu despre un anumit blogger care-si traieste viata prin, din si oe blog, scriind 10 posturi pe zi despre chestii care nu intereseaza pe nimeni. Da 1000 de mass-uri pe zi in care anunta ce balarie a mai scris. Emite live pe blog, comentand chestii, mai ales nimic. Am incercat sa il ascult o data, dar nu inteleg nimic din ce spune pentru ca nu deschide gura cand vorbeste. Face review-uri blogurilor, despicand firul in patru de parca ar interesa pe cineva ce parere are el sau oricine altcineva despre feed-uri in general etc. Deci n-am putut sa-mi tin gura si deja am zis prea multe. Ia sa va vad, se prinde cineva despre cine vorbesc?:D In plus, se lauda cu o meserie inca onorabila, iar eu fiind in bransa, nu pricep cum are atata timp pentru nimicuri. Dar in fine...

Vreau sa scriu despre ce inseamna medicina si sistemul sanitar in Romania, ce merita si ce nu, de ce, cum si cand. Sunt multe de zis si de multa vreme vreau sa scriu despre asta, insa va mai dura ceva.

Vreau sa scriu si despre presa din Romania si despre ce fel de oameni ajung sa detina functii de top-management.

Vreau sa vorbesc despre CS-ul de la noi si lipsa pretentiilor romanului, despre impactul acestora asupra calitatii serviciilor si de ce nu se va imbunatati nimic prea curand.

Romanul e toapa, iar eu voi emigra cand imi termin treburile pe aici.

Mai nou, am aflat ca nici grecii nu-s mai brezi. S-a deschis un nou centru de... chestii in Bucuresti. M-am dus astazi sa-mi iau cate ceva. Am platit cu cardul, tranzactia s-a efectuat, am semnat si nu-mi dadeau produsele. Am stat cel putin 50 de minute si m-am uitat la ei. Erau unii care balmajeau ceva in greaca, lucru care nu ma ajuta deloc si eu nu intelegeam de ce nu pot sa plec de acolo. Mi-au trecut produsele pe la 5 case diferite, dar cum stam prost cu tehnologia, am aflat ca le dadea nu stiu ce eroare si nu-mi puteau da bon fiscal. Erau si 2 casierite romance care nu vorbeau nici romana bine, daramite greaca sau, doamne fereste, engleza. Nimeni nu se intelegea cu nimeni, iar eu nu mai puteam de bonul lor fiscal.

Intr-un final, si-a cerut o grecoiaco-romanca scuze, foarte amabila. Era mult prea draguta asa ca n-am putut sa ma supar. In plus, sunt mai relaxata decat eram pana acum pentru ca lucrez de acasa. Hahaha! Lucrez de acasa... e cea mai tare chestie inventata vreodata, lucrul de acasa. Asa ca i do the cha-cha every day. Revenind, am vazut acasa ca mi-au pus in punga 9 servetele umede (probabil ca sa am cu ce sa-mi sterg transpiratia de pe frunte dupa ce astept 7 ore sa-mi de produsele pe care le-am platit acum 2 zile), 3 brichete, 2 pixuri, o balarie din aia de pus pe ochi noaptea... n-am inteles niciodata la ce foloseste treaba asta. Adica noaptea e oricum intuneric, la ce sa-ti mai pui o banda pe ochi? Plus ca nu poti clipi, te apasa ceva pe ochi, nu stii cine se poate strecura sa te sugrume in somn. In fine. Si un gel de dus. Simpatici oameni. Putin cam dezorientati, dar n-am putut sa ma supar pe ei.

Vara asta am de gand sa ma plimb temeinic. Ca there is actually life out there, am observat si eu saptamana asta. Adica in spatele teancurilor de carti si a jobului, lumea traieste. Am avut un soc... afara e soare, unii chiar au timp sa se plimbe. N-am mai citit de placere o carte de... anul trecut. Nu mi-am mai gatit ceva sau n-am mai mancat ca lumea de... anul trecut. Acum nu stiu decat semi-preparate, red bull-uri si alergaturi. E frumos asa, n-am de ce sa ma plang. Dar parca as sta si pe o banca in parc.

Va doresc o vara frumoasa, plina de soare si bucurii. Sa va faceti timp si pentru voi. E mai presus decat orice. Si am sa mai scriu si despre asta intr-o buna zi.

Se iau minimum 30 de oameni si se trimit in teambuilding. Nu mai putini de atat ca doar o echipa inchegata, legata, care lucreaza bine impreuna, productiva si misto se formeaza cu cat mai multi oameni astfel incat sa se piarda cat mai multa informatie, sa iasa cat mai multe conflicte si sa existe cat mai multe idei diferite. Ergo ai obtinut ce ai dorit: scarba.

Se face un program fix, cat mai fix, care sa le umple oamenilor tot timpul, sa n-aiba loc sa mearga nici la baie. Teambuildingu nu inseamna distractie si veselie, ci munca si biciuire. Asadar, alegi o locatie cat mai departe de orice mijloc de transport, eventual intr-o statiune, in capat, intr-un colt intunecat.

Alegi un hotel de 4 stele astfel incat sa n-aiba nimeni ce comenta. Ii duci la mare eventual. Candva cand e chiar frig, astfel incat sa nu fie tentati sa faca plaja sau balarii d'astea.

Ii tii incuiati in hotel ca sa se distreze fortat, la cablul de net si tv, lipiti eventual de un geam care nu se deschide decat un sfert.

Programul de teambuilding trebuie sa fie unul de relaxare si relationare. Asa ca organizezi activitati indoor si outdoor (mama, ce ne-am englezit!) care sa cuprinda lucruri total diferite de ceea ce fac ei zi de zi. de exemplu, daca lucreaza oamenii in presa, ii duci la mare si ii pui sa faca reportaje video si sa le monteze. sa faca stiri si sa le prezinte, sa se joace de-a reporterii si cameramanii. Va fi super distractiv pentru toata lumea. Si deconectant, n-am ce zice... nu ar fi ca si cum fac asta toata ziua.

Ofera-le un meniu variat, astfel incat sa le iei gandul de la faptul ca au venit in timbilding ca sa munceasca. De exemplu, fa-le un meniu cu cartofi fierti la micul dejun, cartofi prajiti la pranz si cartofi taranesti la cina. Se vor bucura sigur.

Daca vor ceva de baut, sa-si cumpere. Ca nu e 100 de mii o bere la un hotel de 4 stele. Si oricum nu-s magazine. Deci sa nu le platesti consumatia... dupa ce ca i-ai dus la 4 stele, sa inghita.

Da-le ordine, multe ordine. Nu-i lasa sa miste sau sa aiba idei ca dauneaza grav muncii de echipe.

Si, nu in ultimul rand, nu uita sa faci un teambuilding cu oameni care nu s-au vazut in viata lor, care nu lucreaza si nu vor lucra niciodata impreuna.

In ziua plecarii, nemai fiind program stabilit, alunga-i cat mai repede. Pune plecarea la ora 12. Sa se trezeasca cu noaptea-n cap, sa-si faca bagaju, sa manance pe fuga, sa plateasca minibaru' si alte seminte aruncate pe parcurs.

Mai departe, mult succes! Vei avea niste oameni fericiti!

De la Mamaia (cine naiba o fi avut ideea unui asemenea nume pentru o statiune?!), transmite Peculiar.

In mare, exista doua etape pe care le parcurgi in Ikea. Prima, cea faina: showroom-ul. Intri, vezi, te minunezi, iti place, iti alegi, iti notezi cu creioanele lor, iti incanta simturile. A doua parte este aia mai nasoala, caci dupa ce iesi din Raiul mobilei, ajungi in depozit, unde te cam pierzi si nu-ti spune nimeni cat trebuie sa mergi la sala inainte ca sa ridici un cadru de canapea. In afara de asta, sa-l gasesti printre miile de cutii este inca o provocare. E drept, pretul de vanzare este scazut datorita operatiunii "do-it-yourself".

Revenind la showroom, unde totul straluceste si te incanta, strategiile de marketing abunda. Nu poti taia raioane, nu exista scurtaturi, pentru ca altfel n-ai putea sa vezi toata marfa. Drept pentru care, trebuie sa parcurgi un intreg labirint pentru a iesi la lumina zilei. Si asta am aflat cand am dorit sa ies la o tigara pentru ca, in Suedia, la ei, nu exista fumatori care intra in sevraj, drept pentru care nu au locuri special amenajate in interiorul cladirii. Mi-au trebuit 20 de minute sa gasesc iesirea, timp in care muream din ce in ce mai mult dupa o tigara.

Intorcandu-ma, dupa ce mi-am rupt picioarele in cautarea produselor potrivite, da-i si noteaza randuri si sectiuni care corespund rafturilor din depozit. La categoria produse, exista o buba. Si anume, unele produse iti sunt aduse dupa ce le platesti. Faci o preforma, platesti la casa si astepti 5 ore sa ti le culeaga din depozit. Insa nu stii asta de la inceput.

Si asa, daca vrei o canapea extensibila, toate se vand separat. Partea si mai idioata este ca nu-ti spune nimeni ce bucati iei si de unde. Cadrul, salteaua si husa sunt in depozit, ti le cari singur. Pernele, mama lor stie unde sunt. Husele pentru perne sunt in showroom, insa asta ti se spune cand ajungi in depozit si dupa ce discuti cu 10 muncitori care nu stiu pe ce lume traiesc. Si asta doar ca sa te mai intorci 5 km degeaba. Pentru ca, vezi tu, iei toata canapeaua, cu husa cu tot si cu perne, insa uita sa-ti spuna ca nu mai au huse pentru perne. Asa ca te cheama in alta zi sa le iei si pe alea.

La articolele pe care le comanzi din showroom ti se face o factura si, normal, te astepti sa le mai si primesti. Ei bine, nu. Dupa toata harababura, te trimit de un punct de informatii la altul pentru ca aici sunt dulapurile, mergeti la perne. Aici sunt mesele, mergeti la canapele. Aici sunt bibliotecile, mergeti la accesorii. Aici e Ikea, mergeti la camera de gazare. In final, ajungi la casa, platesti tot, realizezi ca nu mai ai bani de paine si te duci la punctul de ridicare a marfii comandate in showroom. Iei bon de ordine, astepti 10 ore sa te cheme si, cum am patit eu azi, auzi ca... stiti, ne cerem scuze, dar n-avem nu stiu ce pe stoc. Va dam banii inapoi. Domnule, da' asta nu stiati si cand eram sus, la mama naibii. De ce am platit ceva ce nu exista?

Cand aduceti produsul? pai, nu stim. peste o saptamana, doua, trei. Ah, bun. Ce bine. De mica mi-am dorit sa stau cu niste cutii depozitate in mijlocul casei pentru ca matale iti lipseste un corp si nu te duce capu' sa le spui si colegilor de la etaj. Apoi mai stai 10 ore sa te ia in primire baiatu' de la transport la domiciliu.

Deci am o canapea cu juma de husa, husa pe care nu stiu daca o voi mai gasi maine. Si niste corpuri suspendate dintre care iti lipsesti o bucata ca nu mai era pe stoc. Si un asternut foarte frumos care are numai fete de perna si husa pentru pilota, ca suedezii dorm pe paie si n-au nevoie de cearsaf.

Ce e bine e ca au de mancare. Si e bun si ieftin. Problema e ca e in Romania. pentru ca bauturile au parte de reumplere gratuita si taranu' de roman vine cu bidonu' de acasa ca sa ia la pachet.

De livrat, ti le livreaza repede. De montat, ti le monteaza in 3 saptamani. Ideea e sa le montezi tu, dar sunt curioasa ce-o sa-mi lipseasca din pachete. Ma trezesc cu un picior lipsa la birou pentru ca se cumpara separat, cu un raft in minus la biblioteca pentru ca am pierdut numaratoarea lor in timp ce aveam o criza de sciatica la caratu' celui de-al 5-lea raft.

Cat despre corpul suspendat pe care l-am platit, nu-l aveau in stoc si pe care mi-au dat banii inapoi... va rugam sa sunati dvs. din cand in cand sa va interesati, dati codul 08675479964434tgg786t6ihgfe5788 si intrebati daca e in stoc.

Do it yourself, do it yourself, dar arat io o cucoana capabila sa care o canapea? In rest, toata lumea super draguta. La carat, te ajuta niste femei firave, daca vrei. Deci promitator.

Sunt curioasa ce-o iesi si cat o dura. Ikea e frumoasa. Romanul tot roman e. Mi-a placut, am luat chestii faine si nu mai merg niciodata acolo.

Daca mi se va darama ceva de la ei, o sa ma duc sa-i bat cu un picior de birou pana le sare sangele pe urechi. In rest, sunt relativ amabila.

Imi amintesc cum faceam misto la inceput, cand mi-a spus un prieten ceva de emo. Ma amuza ideea, insa mai mult pentru ca nu imi venea sa cred ca ar putea fi adevarat.

E plin pe strazi de ei. Sunt copii din ce e in ce mai deprimati, din ce in ce mai suparati pe viata si mai obsesivo-compulsivi. Au un site cu "It doesn't hurt me... you wanna feel how it feels?" si e plin de filme despre "cum sa fii emo".

In afara faptului ca nu vad ce probleme existentiale ai la varsta de 10 ani. In mod evident, acest "curent" a pornit de la niste copii cu probleme psihice destul de seriose. Restul care a urmat a fost reprezentat de pustii prosti si nesupravegheati, carora li s-a parut cul sa se taie, sa arate suparati pe viata si, ulterior, chiar sa devina suparati pe viata. Au reusit sa-si autoinduca un anumit comportament pentru ca, mai tarziu, sa-l insufle si altora.

Pe vremea mea, erau la moda bentitele, pantofii de lac, corzile si creta colorata. Astazi e la moda sa te tai, sa te sinucizi, sa ai parul in ochi, sa ai carbune la ochi, sa pari furios sau deprimat chiar daca nu ai motive sa fii.

Pe vremea mea se purta optimismul, se purtau rochite, pantaloni cu turul la genunchi. Se purtau pantofi de lac, nu conversi negri pictati cu pete de sange. Se purtau codite, nu 220W style.

Ma jucam cu prietenii, saream coarda, alergam, radeam, ma jucam cu papusi, masinute, pictam si ma uitam la desene animate, nu ma intalneam cu prietenii ca sa ne taiem in grup si sa punem pariu pe "al cui sange se coaguleaza mai repede".

In cazul fetei care s-a sinucis, colegii ei si-au impartit veste tragica prin sms:

"Badescule sti k a murit andrada sa aruncat de la etajul 10 si a kazut in kap."

Ceva mai sinistru si mai infernal ca asa ceva nu am mai vazut de multa vreme. Imi dau seama cat sunt de deranjati acesti copii si cum, intr-o societate plina de astfel de comportamente, nu au nici o sansa sa-si revina.

In afara faptului ca nu realizeaza gravitatea evenimentului, batjocura e la ordinea zilei. Asemenea vesti se dau prin sms ka asa e kul. Nu ma scandalizez ca adopta aceasta modalitate. Ma scandalizez ca nu realizeaza cum omoara toate valorile, cum respetul se dezintegreaza. Acesti copii sunt marcati pe viata si vor deveni adulti fara simt de responsabilitate, fara notiuni de baza ale comportamentului uman si fara discernamant. Iar asta mi se pare foarte grav.

Sa spunem ca sunt copii, ca sunt usor de manipulat, ca le place sa faca parte din anumite cercuri "cul", ca sunt prosti, iar asta e o varsta la care iti mai poti permite sa fii prost, dar parintii ce pazesc?

Ce fac parintii acestor copii? Nu-i vad? Cred ca problema de aici pleaca. Oricata influenta ar avea mediul asupra unui individ, educatia primita acasa va fi de baza. Copiii lui 2008 sunt mult prea rebeli, nascuti din parinti poate mult prea tineri, mult prea needucati sau poate doar neputinciosi psihic, indiferenti etc.

Cei care mai au inca parinti mai scipitori in ceea ce priveste punctele de mai sus, nu stiu ce fel de relatie trebuie sa aiba cu copiii lor. Violenta, interdictii peste interdictii, lipsa discutiilor calme, lipsa sfaturilor parintesti, razvratirea copiilor etc. Motivele sunt multe.

Cu siguranta mama fetei de 12 ani, pe langa faptul ca este nenorocita pe viata, se mai simte si vinovata ca n-a stiut, ca n-a putut, ca n-a aflat, ca etc. Poate ca ar trebui sa fie, acest eveniment nefericit, un semnal de alarma pentru parintii care ignora orice comportament deviat al copiilor lor pe motiv ca "sunt copii".

Cat despre acesti emo , vorba lui Andrei Craciun, nu va e, ma, rusine?!

Acum putin timp cred ca am avut o mica vedenie. In urma acestui fapt, preconizez ca piata aromatizatoarelor (sau cum le cheama), alea de fac puf-puf si miros frumos, se va bucura de cresteri fenomenale in urmatorii ani. Revenind si legand treaba de aceste pufaitoare, daca nu mi s-a parut mie... vedenia mea era de marimea unui complex rezidential... langa Glina. Si va zic ca ceva e putred la mijloc si nu e gunoiul.

Cine ar vrea sa locuiasca langa Glina? Lasa peisajul, dar mirosul... mirosul! Oh, odoarea! Oferim piscina, parcare, spatii verzi, terase, apartamente extrem de mari la preturi extrem de mici, promotii, bonusuri si jaluzele. Ma intreb daca apartamentele au geamuri. Si daca au, se deschid?

Eh, pana la urma poate mi s-a parut mie si nu erau decat niste cladiri inalte, in constructie, care semanau cu un complex dintr-asta.

"Universitatea Bath din sud-vestul Angliei va adăuga din acest an în oferta de studii un curs de doi ani despre deces şi funeralii, pus la punct în colaborare cu Asociaţia Naţională a Conducătorilor Serviciilor Funerare, potrivit AFP." - Asta mi-a placut mult si am zis sa v-o zic si voua. Sunt tare tare tare curioasa ce poate contine un curs de deces, care este programa.

"Cursul îi va învăţa pe studenţi toate aspectele profesiei, de la consilierea persoanelor îndoliate până la legislaţia aferentă, conducerea de servicii funerare, înhumare sau incinerare. Cei interesaţi pot obţine o diplomă de studii superioare dacă mai urmează încă un an în cadrul şcolii. Instituţia are deja în programă un masterat în „deces şi societate“." - Ha Ha HA HAAA! Deci absolventi de pompe funebre. Deci masterat in deces. Ha ha ha! Tare! Deci bravo. Cum de nu m-am gandit inaintea lor la asa ceva?

Si daca tot sunt la capitolul decese si pompe, mi-am amintit cum ajungem in criza de spatiu si nu mai stim cum sa ingropam mortii. Orizontal, pe diagonala, in genunchi, cu capu-ntre picioare. Si, cum americanii isi ingroapa cetatenii pe vertical si cum, in Romania, asistentele se pozeaza cracite peste un pacient pe moarte, propun sa-i facem bucati pe mortii nostri. Pe principiul "ce are volumul cel mai mic? cubul sau bulina?", ii transam, sa ocupe mai putin spatiu aka sa incapa mai multi. Zic sa aruncam oasele ca ocupa mult alea si-s mai dificil de rupt in bucati. Si, in final, ne asezam peste ei sa incapa mai bine, ca atunci cand te asezi pe geamantan ca sa indesi hainele.

Si daca tot vand bilete, am si un frigider foarte functional, care zace degeaba. Si mai am si un trenulet electric. Si haine pe care nu le mai port. Mhm...

Sambata, intre orele 16-10, pana la urma, voi fi in fata Stadionului Cotroceni (daca dau de el) si voi pune in vanzare urmatoarele: 2 bilete la Kylie Minogue, la suprapret, un frigider, un trenulet electric, un pupitru lucrat manual (foarte frumos, pe asta nu-l dau usor), o biblioteca, un pat, un birou si o noptiera, plus alte maruntisuri si niste saci cu haine. La trei produse cumparate, ai 50% reducere la al patrulea si un pachet de servetele!

Ce pot sa zic, redecorez...

Frati fiind, este doar logic sa aiba gusturi diferite in ceea ce priveste muzica. Fara bun simt fiind, este si mai logic sa asculte muzica la maximum. Amandoi, in acelasi timp, muzici diferite.

I-am rugat o data, i-am rugat de doua ori, de trei, patru, x ori. Va rog frumos, unii din noi CHIAR muncesc. Chiar mi-ar prii putina liniste. Stii, sa-mi aud putin gandurile, nu de alta.

Inainte de omucidere, as dori sa explic putin diferenta dintre CASTI si BOXE. Castile se baga in urechi, stii, sa auzi numai tu. CASTILE NU SE PUN PE BIROU, CU MUZICA DACA LA MAXIMUM PENTRU CA MA ENERVEAZA SI TE OMOR! Bun, ma bucur ca am lamurit acest aspect.

Propun sa va intelegeti de acasa cine si ce asculta si sa faceti in asa fel incat sa nu mai aud doua melodii in acelasi timp. Dupa ce am lamurit si asta, va tai castile.

"Firma chiar incurajeaza ascultarea muzicii in casti." - Da, draga, IN CASTI, dar CASTILE SA FIE IN URECHI.

In plus, esti prost!

"Eu ascult muzica tare pentru ca nu pot sa ma concentrez cand aud sunetul tastelor." - WTF? Si te concentrezi cand rage muzica? In plus, cum nu auzi tastele daCA CAstile sunt pe BIROU, si NU IN URECHI???

Inca un pont: Thalia e fumata, Rammstein nu e muzica (si are mai mult de 2 melodii), daca mai aud o data trei sud est, va dau cu capul de pervaz si, nu in ultimul rand, de ce anume suferiti daca rezistati atatea ore cu 3 melodii pe repeat?

Mie deja imi pulseaza capul si nu va mai suport!

Nu stiti ce e aia muzica, bun simt sau IQ. Inteleg ca munca voastra e putin mai braindead, dar eu am nevoie de liniste pentru ca fac ceva care chiar necesita un IQ>10. Mori!

Asadar, va rog sa depuneti armele la sediul companiei. In weekend voi da o petrecere la care vom juca darts cu colegii mei. Prima runda se va numi "Poke him in the eye!". A doua va fi "Pinch the scrotum!" si ultima va fi destinata unei morti lente.

Cat m-am saturat de atata lume nesimtita si de toti incompetentii...

Nemultumit de sectorul 4?

Deci m-am ras 2 zile cand am citit. Pentru cei care nu cunosc, mosio Inimaroiu a fost primaru' sectorului 4 si in ultimii 4 ani. Si, dupa 4 ani, ne intreaba daca suntem nemultumiti de sectorul 4. Pai, cam da. N-ati facut nimic asa ca imi permit sa ma rad la intrebare. E retorica? Si care sunt solutiile posibile?

(a) Si ce daca?

(b) Ha ha ha!

(c) Ma rog.

Domnule Inimaroiu, sunteti ca in bancu' cu surzii care merg la peste. Il stiti? Mergi la peste? Nu, merg la peste. Ah, si eu care credeam ca te duci la peste.

Inimaroiu - sectorul 4 - o campanie a absurdului.

Deci sunteti super amuzant. Tin sa va felicit pentru un asa dezvoltat simt al humorului.

Dar e ceva ce-mi place la anu' asta helectoral. E o strada pe langa mine, scurtatura nemaipomenita si destul de circulata. Era plina de gropi. Iti rupeai masina in prima treime a ei. Acum e cam asfaltata. Chiar asa domnule primar? Trei sa vina alegerile ca sa va dezmeticiti?

Mai mult de atat, domnu' I. si-a tras www pe care a pus poze cu ce-a realizat in cei 4 ani de domnie. Cei 4 ani sunt 2007 si 2008. Si marile realizari includ: Colinde la City Mall, Festivalul de colinde "Azi s-a nascut Hristos!", Casatorii la City Mall si niscaiva parculete amenajate. Ce n-am inteles este de ce exista un folder cu "Vandalisme" in aceasta categorie. V-ati vandalizat singur?

Propun sa va faceti blog si va dau o leapsa surpriza.

Si, fara nicio legatura, mi-am amintit de un afis pe care l-am vazut in holul blocului meu, acum cateva saptamani. Era vorba de renovarea scarii si de o propunere de gresie si faianta. Nu inteleg de ce trebuie gresie si faianta intr-o scara de bloc. Am flashuri cu wc-uri publice. In fine, dupa prezentarea ofertei, scria asa:

"Ramane la latitudinea dvs. daca vreti ca scara noastra sa arate frumos ca la alte blocuri". Deci foarte tare, foarte de la tara si am murit de ras. Este o adevarata meserie asta de managementul scarii de bloc. Ar trebui sa facem si o facultate despre asta. As angaja si un PR care sa se ocupe de relatiile cu publicul si daca vrei sa locuiesti aici, sa vii la un interviu, la o preselectie. Ca nu oricine poate sta intr-o scara de bloc care va arata la fel de frumos ca la alte blocuri.

Eu, daca as fi manager de scara de bloc, as personaliza casutele postale. As pune poza cu familia pe fiecare, brauleti parfumati din 2 in 2 metri, as customiza si liftul, in care as pune parchet. Pentru intrarea in bloc, as opta pentru marmura neagra, cavou look, si neaparat o icoana mare.

Si mai am cateva idei, dar nu vreau sa-mi fie furate asa ca le voi pastra pentru mine pana voi reusi sa urc atat de mult pe scara profesionala incat sa ajung sa gestionez o intreaga scara de bloc.

Asta face parte din meseriile pe care nu inteleg cine si le-ar dori. Printre astea se mai numara: controlor de RATB si gunoier.

Tu ce vrei sa te faci cand o sa fii mare? Manager de bloc!

Sunt si multe sedinte. Cred ca la urmatoarea ma duc numai ca sa ma rad si ca sa scriu pe blog, sa va povestesc expresia mutarii taranului la oras.

Cu prima ocazie, emigrez in Uganda, imi fac o casa in copac si mananc pamant. Sigur voi fi mai linistita decat in tara noastra fantastica si ugandezii, sau cum ii cheama, nu pot fi mai rau decat romanii.

Romanii sunt niste rudimente. Ei nu se pricep, in principiu, la nimic. Nu-s in stare sa faca nimic ca lumea. Partea proasta este ca tot incearca. Nici macar din maimuta nu mai cred ca ne tragem. Maimutele sunt chiar inteligente.

Daca ar fi sa fac un top al joburilor pe care le fac cel mai prost romanii, ar intra absolut toate, dar, in acest moment, pe primul loc as pune Customer Service-ul. Deci suntem bestiali la partea asta.

Chelnerii au un bun simt de nu-ti vine sa crezi. Vrei sa comanzi ceva? Du-te frate intr-un loc unde exista cineva caruia ii pasa ce vrei tu. Chelnerul are mereu o zi proasta, e suparat si deranjat de faptul ca ai indraznit sa il pui sa faca un drum pana la bucatarie. Si, culmea nesimtirii, ii mai ceri si nota. Din cauza multitudinii de complexe, datorate celor 12 clase lipsa, te privesc inmarmuriti cand li te adresezi. Adica tu, client ordinar, te uiti la mine de parca as fi chelner? Crezi ca esti mai bun ca mine? Sa vad io cine-i mai bun cand iti trantesc un scuipat in supa de taitei!

Taximetristii sunt alta minune a Romaniei. Deci nu numai ca-s cei mai tari, pentru ca au Logan, dar sunt si super importanti si ocupati. Si, cum se grabea Peculiar intr-o dimineata, da sa ia un taxi din STATIA DE TAXIURI! Stii, acolo unde e statie, e mai multe taxiuri. Si era asa, vreo zece. Toate marcile posibile... meridian, cobalcescu, leone etc. Care de care mai taximetrist.

Alege Peculiar un taxi din cele minim 10 si intreaba, din politete, daca e liber. Era liber, in mod evident, dar am zis sa nu ma trantesc ca la tara. Raspunsul vine, tipic romanesc, "NU!". Cum adica nu? Adica cum trei sa arate un taxi liber daca asta e ocupat? Ma uit in fata, nimeni. Ma uit in spate, nimeni. Era liber.

L-am observat ca era cu cafeaua intr-o mana si cu japita de Libertatea in cealalta. In mod evident, el era ocupat, nu taxiul. Insa intrebarea mea fusese alta. Nu-i nimic, zic. Alt nesimtit. Dar de ce sa-mi stric eu ziua? Iau altul, doar am de unde alege.

Da, am de unde alege. BA NU! Pentru ca, vezi tu, statia de taxiuri nu e locu' ala de unde iei tu un taxi, ci locu' in care se intalnesc toti taximetristii, isi beau cafeaua si se uita la poze cu labiile proaspat marite ale Simonei Senz(/s)ual. Si se rad. Ca ei n-au treaba. Ah da, si fac glume prin statie. Si, la cele 2 clase si un permis cat. B, ce glume in afara de "Hahaha! Ai vazut ce numar are ala la masina? hahaha! Ce ratat!" poate avea un taximetrist? In momentele de maxima plictiseala, se bipaie prin statie si se joaca. "Hai ba sa numaram benveurile care trece pe langa noi! Ha ha, sa vezi ce o sa mai ne amuzam!", "Tarane, le numaram numa p'alea albe.". "Care numara mai multe castiga". Haha!

In mod clar, nici unul din cele 460 de taxiuri nu era disponibil. Pentru ca soferii aveau treaba.

Din categoria "azi m-a scos din sarite", o introduc pe vita de la curatatorie. Pentru ca mimoza aia habar n-are cine-i plateste salariul, o informam acum. Eu si toti clientii! Si, auzi, fata, stii cine poa' sa te dea afara? Tot io, fata! Si daca nu mai ai slujba, mergem la mine, in fata blocului, si mancam seminte ca proastele. Lasa fata, mai bine asa, ca oricum nu esti in stare sa faci o treaba pe care si o gaina cu un singur picior si fara ochi ar fi in stare sa o faca.

Ma intreb cate haine distrug spalatoriile zilnic. De fapt, vacile care lucreaza acolo. Nu inteleg de ce te angajezi sa faci ceva ce habar n-ai cum se face. Du-te fata si da cu mopu' ca acolo n-ai cum sa gresesti asa tare. Am zis sa fiu si io verde si mi-am dus o haina la o spalatorie ecologica. Acu, sa ma ierte cine-o fi, dar nu scrie pe usa ce e aia ecologic la ei. Adica care sunt, mai exact, metodele prin care mi-au curatat ei haina? Nu de alta, dar captuseala este facuta praf si-s curioasa cum au reusit. Adica se plictiseau si au inceput sa traga de ea si sa se invarta? Io zic ca ar fi fost mai amuzant daca luau un cutit.

Din nefericire, nu am luat eu haina de la curatatorie caci acea panarama si-ar fi pierdut inalta functie de maturatoare cat ai zice "mori!". Din alta nefericire, azi nu am cum sa ajung acolo. Dar, din fericire, am suficienti draci incat sa fac tot posibilul sa ajung in zilele urmatoare si sa o sufoc cu captuseala ramasa.

In plus, as vrea sa vorbesc si cu patronul, daca nu e si asta vreun Gigi Becali, sa-l intreb de ce si-a deschis el o spalatorie de jucarie si ce anume doreste sa obtina din asta. Daca vrea faliment, il ajut cu cea mai mare placere. Iar pe mimoza o intreb simplu si raspicat: "Matale vrei sa mai lucrezi vreodata intr-o spalatorie?" (Haha, mereu mi-am dorit sa zic asta.).

Serviciile, in absolut orice domeniu, in Romania, sunt jenibile. Mi-e sila de toate lucrurile care nu merg niciodata, la nici un nivel. De la curier care n-are chef sa livreze un colet, de la faimosii Mobexpert, Neoset si alte tampenii asemanatoare care, la preturile care este, mai au si tupeul sa nu livreze la timp... si pana la leaderii care habar n-au sa conduca o echipa, pana la jurnalisti care habar n-au sa scrie un articol, pana la specialisti care nu au nici macar bazele domeniului in care sunt specialisti etc.

Nu suntem in stare de nimic. Da, mai exista, pe alocuri, cate unii care se mai pricep la cate ceva. Dar aia or sa moara in curand. Si gata. Prostia e pretutindeni, dar in Romania migreaza toata. Aici se strang ultimele gunoaie, cele mai puturoase si mai infecte forme de viata.

Chiar ca Romania, simply surprising... si, traducerea adaptata, vorba lui Turcescu, Romania, nu-ti vine sa crezi...

Partea intai:

Si partea a doua:

Vrei sa pleci undeva departe, intr-un loc cu mult soare, o piscina, cearsafuri din matase, perne pufoase si covoare moi. Cu siguranta un loc frumos. Insa de cate ori te gandesti cu cine sa mergi si cum sa ramai cat mai mult? Cauti oferte de vacanta, cauti hoteluri de 4 stele. A ajuns sa fie locul mai important decat omul.

Sunt foarte cusurgioaica si scot defect din piatra seaca, insa atunci cand sunt in preajma unor oameni nemaipomeniti, restul nu mai conteaza. Crezi ca daca te dai peste cap pentru peisajul perfect vei avea parte de cele mai frumoase amintiri. Numai eu stiu cate locuri extraordinare am vazut si care imi vor ramane mereu in suflet. Privesc pozele pastrate, dar nu-mi amintesc cu atata claritate locul in sine. In schimb, imi amintesc fraze, zambete, replici, plansete, plimbari si gesturi ale oamenilor cu care eram. Imi amintesc emotii.

Cunosc locuri extraordinare in care imi va face mereu placere sa revin. Daca nu singura, cu siguranta cu cineva anume. Vreau sa vezi si tu acele locuri, vreau sa-ti arat ce imi place si vreau sa simti pentru o clipa ce simt si eu cand sunt in varf de munte, cand este atata liniste si pace, cand vezi toata lumea de sus, cand toate problemele sunt atat de departe. Vreau sa stai langa mine pe acea stanca pe care ma odihneam dupa ce urcam pret de 3 ore. Vreau sa vezi ce flori frumoase cresc acolo si ce racoritor poate fi izvorul dintre copaci.

Dar vreau sa-ti arat tie, nu vecinei de la 3, nu baiatului de la spalatorie, nu domnului amabil care-mi deschide usa in fiecare dimineata. Nici macar nu vreau atat de mult sa le arat prietenilor. Vreau sa revad acele locuri cu tine pentru ca tu contezi altfel, pentru ca bucuria ta e cea mai mare bucurie a mea. Pacea si linistea s-ar putea sa nu mai aiba atata insemnatate daca n-ai fi tu acolo. Vreau sa-ti daruiesc tie coltul meu de rai, doar tie. Pentru ca atunci cand voi inchide ochii si-mi voi aminti, te voi vedea pe tine, cu pacea si linistea din jur, dar pe tine.

Nu locul in sine ne-ar uni, ci sentimentele traite acolo, in varf, departe de lume. Nu ma intelege gresit, iubesc natura extrem de mult, dar si pe tine te iubesc. Doua iubiri diferite care se pot potenta reciproc. Vreau sa-ti arat unde am cazut in apa si vreau sa-ti arat unde m-am trantit in iarba. Sunt locuri frumoase oricum, sunt locuri frumoase doar cu tine, dar cu tine ar fi frumos oriunde.

Un loc intunecat, neaerisit, relativ urat mirositor, nici prea curat, deloc atragator gol. Si totusi cateva zeci de oameni l-au transformat, pentru o seara, in cel mai minunat loc din Bucuresti. Niste baieti foarte talentati, o muzica buna, un solist si un om extraordinar in aceeasi persoana si cateva grupulete necunoscute, adunate pentru o seara ce se dorea a fi una de relaxare. Cred ca a fost mai mult de atat. Atmosfera a fost fantastica si sincera sa fiu, in locul acela mic si inghesuit, sufletul meu era atat de mare si incapator. Pentru cateva ore, ma cuprindeau valuri de bucurie pe care le resimteam pana si fizic.

Nimeni nu se astepta sa fie atat de frumos. Pana la final, nu mai statea aproape nimeni jos, desi in picioare nu prea aveai cum sau pe unde sa stai. Toata lumea si-a abandonat berile, vinul si scaunele. Toti erau in picioare, toti dansau si nu era o figura trista, adormita sau plictisita.

Stateam in fata si nu reuseam sa ma decid in ce directie sa privesc. In fata mea erau vocea fenomenala, colegul care in scurt timp mi-a devenit foarte drag, si colegii sai de trupa, transpirati si uimiti de reactiile pe care au reusit sa le genereze. In spatele meu erau toti cei care venisera sa asculte muzica, dar nu se asteptau sa primeasca atat de mult. Se simteau atat de bine incat intreaga incapere era plina de energie.

Acel loc intunecat, mic si deloc modern, a fost transformat, de o mana de oameni, pentru o seara, in cel mai minunat loc in care ma puteam afla in acel moment. A fost unul dintre acele momente care poate pentru unii nu inseamna prea mult. Un moment in care locatia nu avea nici o importanta, un loc in care n-a mai contat faptul ca dansai si zambeai unor oameni pe care nu ii mai vazusei pana atunci si pe care probabil nu-i vei mai vedea vreodata.

Poate ca momentul a fost de asa natura incat m-am putut bucura atat de mult sau poate ca oamenii se simteau atat de bine incat imi crestea inima cand ii vedeam. Poate ca vocea fenomenala mi-a incalzit simturile, poate ca efortul bateristului m-a facut sa intru in atmosfera. Sau poate toate la un loc. Ce a fost si mai fain a fost faptul ca nu eram singura care simtea asta.

Si asa am ajuns sa ma gandesc ce lucruri simple ii pot uni pe oameni, de cat de putin este nevoie pentru a te bucura de ceva si cat de mult poate insemna acel putin.

Ce-ar fi daca am abandona lucrurile si ne-am concentra mai mult pe oameni?

Astept cu nerabdare urmatorul moment in care sa nu simt altceva in afara de pura bucurie. Si astept momentul in care iti voi arata acele locuri incredibile in care doar cei cu dorinta si putere ajung. Astept sa vina ziua in care iti voi putea darui cele mai alese bucurii.