În vara anului 2005, fotograful Cristian Movilă ajungea la Spitalul Marie Curie cu dorinţa realizării unui reportaj despre drama trăită de copiii bolnavi de cancer. Un reportaj care a fost gândit iniţial ca unul obişnuit, dar care în final avea să dureze mai bine de doi ani. Şi asta pentru că, din prima zi, Cristian Movilă a simţit că nu poate fi doar un martor tăcut. A înţeles rapid că nu este o poveste în mod obligatoriu cu final trist.

Că boala nu îi condamnă pe copii.

Că resursele financiare le-ar putea da o şansă nu la o alta viaţă, nu la o viaţă mai bună, ci pur şi simplu la viaţă.

Că nepăsarea şi neimplicarea semenilor lor sunt cele care ar echivala cu o condamnare.

În România, unul din doi copii bolnavi de cancer moare.

Ştiţi de ce?

Pentru că nu sunt diagnosticaţi suficient de devreme.

Şi ştiţi de ce nu sunt diagnosticaţi suficient de devreme?

Pentru că nu există aparatura necesară.

Dar ştiţi de ce nu există?

Costă 3 milioane de euro.

Şi ştiţi de ce nu se strânge această sumă?

Poate pentru că nu v-a rugat nimeni până acum să o donaţi.

Anamaria Marinca. Spot realizat de regizorul Cristian Mungiu

Site STOP CANCER – aici. Despre Campania Stop Cancer – aici. Dă mai departe: WIDGETS – aici.

Despre Fundaţia Scheherazade – aici. Despre Wajiha Haris – aici. Site Fundaţia Scheherazade – aici.

Site Cristian Movilă – aici. Despre Cristian Movilă şi surse foto: Jurnalul Naţional – aici; site-ul Ambasadei României la Paris - aici; site-ul BRD – aici; Foto Magazin - aici şi aici; Mediafax - aici.

Colaj foto: Cristian Movilă, Unfinished dreams

.

Paris, 2 iunie 2008, Ambasada României la Paris.

În seara zilei de 29 mai 2008 a avut loc, la Hôtel de Béhague, reşedinţa ambasadei României la Paris, un dublu eveniment, cu scop caritabil. Cunoscutul tenisman Ilie Năstase şi-a lansat în Franţa cartea autobiografică „Monsieur Năstase”, iar fotograful Cristian Movilă a prezentat expoziţia „Unfinished dreams” dedicată copiilor bolnavi de cancer. Toate acestea cu scopul de a ameliora condiţiile copiilor bolnavi de cancer din România, internaţi în spitalul „Marie Curie” din Capitală. Cristian Movilă a demarat acum câteva luni campania STOP CANCER, derulată prin intermediul Fundaţiei Scheherezade. Impresionat de drama pe care o trăiesc copiii bolnavi de cancer, acesta a urmărit timp de doi ani evoluţia copiilor spitalizaţi la Marie Curie, observând îndeaproape evoluţia bolii acestora. În cele 29 de fotografii Cristian Movilă surprinde într-un mod emoţionant tragedia cancerului juvenil. Campionul român de tenis Ilie Năstase nu a putut rămâne insensibil în faţa acestei campanii şi a donat totalitatea drepturilor de autor obţinute din cartea sa, „Monsieur Năstase”, pentru ajutorarea copiilor bolnavi de cancer. Acestei campanii i s-au asociat şi regizorul Cristian Mungiu care a realizat un spot pentru sensibilizarea opiniei publice în faţa dramei cancerului juvenil. Anual, peste 200.000 de copii din întreaga lume sunt diagnosticaţi cu cancer. Statisticile arată că în ţara noastră anual 500 de copii sunt identificaţi ca suferind de această boală, ceea ca face ca 10 din 100.000 de copii cu vârste între 0 şi 19 ani să sufere de această boală. Problema principală o constiuie faptul că aceste cazuri nu sunt identificate din timp de medicii români, lucru căruia i se adaugă şi condiţiile mizere din spitalul Marie Curie. Campania urmăreşte schimbarea acestor lucruri. Momentul desfăşurat la ambasada României a inclus o sesiune de autografe pe care Ilie Năstase le-a dat celor care au cumpărat cartea sa autobiografică, a fost prezentat spotul realizat de Cristian Mungiu, iar cei prezenţi au vizitat expoziţia de fotografie, fiind invitaţi să se implice în susţinerea acestei campanii, donând bani Fundaţiei Scheherezade. În cuvântul pronunţat la acest eveniment, ambasadorul Teodor Baconschi a descris evenimentul ca încadrându-se în povestea populară în care un ochi râde, iar altul plânge. Astfel, dacă succesul lui Ilie Năstase şi lansarea cărţii sale i-a făcut pe invitaţi să se bucure, expoziţia de fotografie şi scopul serii au adus în prim plan o realitate nu foarte plăcută, prezentând prin intermediul fotografiilor şi al spotului realitatea pe care o constituie cancerul juvenil.

Reportaj Realitatea TV

Reportaj TVR

STOP CANCER.

DONAŢII (şi online) – aici. http://www.stopcancer.ro/AcumTuStopCancer-4-21

Ca alternativă la donaţia prin CARD puteţi dona direct în unul din conturile bancare ale fundaţiei. BRD – sucursala jolie ville

RON: RO97 BRDE 445S V000 3119 4450

EUR: RO89 BRDE 445S V000 3135 4450

USD: RO81 BRDE 445S V000 3151 4450

Fundaţia Scheherazade. Cod fiscal: 21888424

În România, unul din doi copii bolnavi de cancer moare.

Ştiţi de ce?

Pentru că nu sunt diagnosticaţi suficient de devreme.

Şi ştiţi de ce nu sunt diagnosticaţi suficient de devreme?

Pentru că nu există aparatura necesară.

Dar ştiţi de ce nu există?

Costă 3 milioane de euro.

Şi ştiţi de ce nu se strânge această sumă?

Poate pentru că nu v-a rugat nimeni până acum să o donaţi.

3 milioane de euro. 3 milioane de români care să dăruiască câte 1 euro. Trei lei şi optzeci de bani, adică. Eu, dacă aş avea fundaţia, aş împrumuta o maşină cu platformă (ca alea de la partide, din campania electorală). Aş pune pe platformă fotografiile copiilor bolnavi de cancer şi aş duce maşina, în fiecare zi, în toate locurile importante din Bucureşti. Pentru fiecare euro aş da un tichet cu însemnele şi ştampila fundaţiei. Dacă nu s-ar strânge toţi banii în Bucureşti aş pleca apoi prin ţară. Şi când banii s-ar strânge şi aparatul ar fi cumpărat, aş pune pe el o plăcuţă: „Mămicilor, spuneţi bogdaproste românilor care au dăruit viitor copiilor voştri”.

.

Weekend-ul trecut am revăzut pentru a treia oară, parcă cu o şi mai mare plăcere, filmul lui Cristian Mungiu, Occident. O serie de cadre tragicomice ce transfochează momente din viaţa unor personaje pe care anul 2000 încă i-a prins între graniţele unei ţări proaspăt dedată democraţiei şi valorilor occidentale, pe numele ei din buletin, România. Tema filmului se învârte în jurul ideii emigrării în occident, în căutarea mai binelui, a unor tineri pe care revoluţia din '89 i-a prins cu cravata de pionier la gât. Occident oferă însă mult mai mult privitorului. Este un film în care orice cadru şi orice replică transmit; nimic nu este ales întâmplător de către regizor; jocul actorilor excelează la rându-i.

Cu un scenariu fragmetar, care nu este dispus cronologic - un artificiu tehnic inspirat şi reuşit, regizorul izbuteşte să îmbine destinul unor personaje - cu decepţiile şi aspiraţiile lor, menţinând acţiunea în limitele pertinente ale cotidianului de la finele mileniului trecut.

Filmul parcă se vrea o replică actuală lucidă a melodiei Pionierii - Noi în anul 2000, inspirat aleasă pentru a susţine coloana sonoră, melodie pe care v-o propun spre audiţie:

"4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", al regizorului român Cristian Mungiu, va fi proiectat la Festivalul de Film de la New York, în secţiunea World Cinema Showcase, ce mai cuprinde şi filmele "Volver", de Pedro Almodovar, "Operation Filmaker", de Nina Davenport, şi "In Between Days", de So Yong Kim. Filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", de

Potrivit site-ului boxofficemojo.com, în prezent, filmul are încasări de 9,75 de milioane de dolari. În cadrul seriei de evenimente speciale care vor fi găzduite de Festivalul de Film de la New York a fost inclusă şi o proiecţie a filmului ""Pandora and the Flying Dutchman", de Albert Lwein, care va fi prezentat de Martin Scorsese. De asemenea, cineaşti precum Darren Aronofsky şi Wong Kar Wai vor lua parte la seria anuală de interviuri organizată în cadrul festivalului.Cea de-a 46-a ediţie a Festivalului de Film de la New York va avea loc între 26 septembrie şi 12 octombrie.

Evenimentul va prezenta, printre altele, premiera nord-americană a celei mai recente producţii regizate de Clint Eastwood, "Changeling", cu Angelia Jolie în rolul principal.

Sursa: Mediafax

That's why I maintain a list on the website of my supplier of rented DVDs, the online service zip.ca

I will link most of the movie titles in this blog to imdb.com, for your convenience.

Of course, that's where I get my art cinema from, and concert movies too. I've just had MORE (Pink Floyd), PERSONA (Ingmar Bergman) and Jim Jarmuch's YEAR OF THE HORSE (if you are into air-guitar stuff, get this. Forget Guitar Hero, get a friend and ride the Crazy Horse together).

Every once in a while I look back at the movies I rented in the last 3-4 months, and the feeling is good: they still do 5-star movies. On any scale you would think of, one can find a recently-produced movie to top it.

Here's a sample from my list, hopefully you'll say "Hey, I haven't seen this one, let's check Georgies taste"

I know, these are last year's movies, but I know some of you might have missed them.

BEFORE THE DEVIL KNOWS YOU'RE DEAD ( 5 stars out of 5)

• hot, hot, hot sex scene opening the movie (Maria Tomei stars at the receiving end)
• great, rich, life-like acting from Philip Seymour Hoffman. As one comment on IMDB puts it, "severely flawed, broken, manic" I love his character, and his chemistry with Ethan Hawke.
• Sidney Lumet is like in his 80s. He directs the movie like a man who just got a transplant of corrida bull-cojones

EASTERN PROMISES (4/5)

• I thought I closed my catalogue of violent scenes in the movies when I saw "A History of Violence". Nothing would be better than Viggo there. Wrong! Watch Viggo Mortensen in Eastern Promises, being audited by Tchechen mafia while he is naked in a bath house.
• Speaking of "A History of Violence"... did you savor the sex scene on the stairs? Maria Bello delivers.

3:10 to YUMA (4/5)

• If you thought western movies are not about the hotties....well, that changed. Watch the girls, and then fall for the spell of the thickly-rich story.

432 (4 months, 3 weeks...) - Palme d'Or 2007

• The director is a Romanian guy my age, so his movie accurately depicts the hell I've escaped from. Bye bye Ceausescu, bye-bye Iliescu, bye-bye leftists, adios pro-life activists.

Here's some more from my recent rental history:

• The Darjeeling Limited (Wes Anderson, the guy who also directed Rushmore)
• The Worst Week Of My Life (top-Brit humor in this TV series)
• Good Night, and Good Luck (Clooney directs with style and love)

Any suggestions for a Sunday night movie on DVD?

M-am intrebat:

As fi avut curajul sa apelez la un necunoscut in cazul unui avort ilegal?

As fi putut sa risc si sa pierd atat de mult pentru a ajuta o prietena?

Filmul nu este despre avort. Nu pentru mine, in orice caz! Avortul face parte din poveste, e un motoras, dar nimic mai mult. Nu se discuta o problema morala, nu este nici pro-avort, nici contra-avort. E despre oameni in timpul comunismului, care fac si ei ce pot pentru a isi acorda iluzia unei libertati.

Cele doua fete lupta pentru dreptul de a-si continua viata asa cum isi doresc ele. In mod paradoxal, cea insarcinata, Gabita, este si cea care lupta cel mai putin pentru aceasta intrerupere de sarcina. Cea care isi da mai putin interesul. Cea care accepta sacrificii imense din partea prietenei ei si da la schimb un simplu “mersi”, in loc sa isi ceara iertare. Otilia cea curajoasa este un personaj diametral opus fata de naiva ei prietena.

Otilia este cea care preia initiativa, care umbla singura noaptea pe strazi cu un fetus in geanta, cea care face rezervare la hotel, se cearta cu receptionerele artagoase, cea care face rost de bani sau care ofera altceva in locul banilor-lipsa si cea care il aduce pe villain in scena.

Personajul negativ este Domnul Bebe (ce ironie a numelui!). Sau oare este personaj negativ? Stiu ca atunci cand a intrat in “scena” am simtit de la inceput ca il voi detesta. Dar oare un om care “faciliteaza” avorturile poate fi altfel decat transant, plin de tupeu, obsedat de detalii, suparat cand cerintele lui nu sunt indeplinite?

O spune DL Bebe (Vlad Ivanov) himself: “Pe mine ma aresteaza primul, eu o sa fiu condamnat pentru omor”. Atunci il putem condamna pe acest “adaptat “ la regim ca face tot ce poate pentru a-si salva propria piele? Daca ar fi vorba doar de aceasta dorinta de a nu fi arestat, atunci poate mi-ar putea fi chiar simpatic. Dar Vlad Ivanov il joaca intr-o asemenea maniera, incat simti ceva tarandu-ti-se sub piele. Eu una l-am vazut libidinos, schimbator, cu doua fete. Dar un personaj incredibil, jucat la perfectiune, care te face sa-l urasti cu pasiune.

Una din scenele cele mai interesante este cea de la o aniversare. Adi, iubitul Otiliei, un aparent “Fat-Frumos” care se pregateste sa fie medic, o santajeaza emotional pe fata sa vina la ziua mamei lui (jucata de minunata Luminita Gheorghiu din “Moartea Domnului Lazarescu”). Si sa-i cumpere si gladiole! Iar Otilia, fidela cuvantului dat, reuseste sa strecoare si aceasta petrecere in “programul” ei pentru acea seara.

Experienta se dovedeste a fi benefica pentru ea: ii deschide ochii, ii arata de fapt ce fel de relatie are. Atata timp cat ea apare la bairam fiind tulburata profund, iar el ii reproseaza ca a uitat gladiolele, puteti sa va dati si voi seama.

Scena banchetului este “graitoare” mai ales pentru ca toti am trait-o. Cand am mers la rubedenii in camere minuscule, inghesuiti in jurul unei mese, stand pe scaunele si taburete. Eu una simteam ca timpul se dilata in acele momente, ca este o suferinta mult prea mare de suportat: zgomotul, agitatia, discutiile politice... Iar o fata care traieste o trauma emotionala profunda, cu atat mai mult are o expresie de disperare absoluta.

Mie mi-a placut impartialitatea filmului, constructia asemanatoare cu un film documentar, mi-a placut ca Mungiu nu judeca pe nimeni, nu condamna, nu ridica in slavi. Eu am ales sa fiu de partea Otiliei si sa o dispretuiesc pe Gabita pentru slabiciunea ei. Otilia este genul de personaj care nu are cum sa nu te atinga. Filmul este construit in jurul ei.

In timpul scenelor filmate cu camera de mana, noaptea, prin Bucuresti, am avut senzatia ca ma aflu in spatele ei. Era intuneric, frig, camera tremura iar putinele luminite se vedeau slabe, in fata. Am avut senzatia ca nu am nicio scapare de acolo. Am avut senzatia ca nici ea nu are nicio scapare. Si poate asa si este. Sau a fost atunci.

As vrea sa mai vorbesc si despre controversele iscate pe marginea filmului.

Scena cu fetusul pe podeaua din baie nu mi s-a parut exagerata. Mi s-a parut integrata in contextul filmului ca intreg. Ma intreb de ce nu sar catolicii si atunci cand se sfarteca oameni in Saw?

Am mai citit un comunicat de presa al Asociatiei Provita Media care sustine ca “protejeaza” copiii. Folosind cuvinte “extrem de originale” (uratenie sufleteasca) si limbaj pompos, ei spun ca eroinele filmului “n-au nici o tresarire sufleteasca ce ar putea sa le opreasca de la avort. Pentru asta, ele sunt de acord sa se lase violate si nu se linistesc pana cand fatul de patru luni nu este scos afara din pantecele acelei tinere fete. Actiunea avortarii acestui copil, care se desfasoara de-a lungul întregului film, este redata ca o simpla operatie medicala. Autorii filmului, cu un cinism maxim, dau imaginea copilului ucis pe mozaicul unei bai de hotel, iar aruncarea lui la tomberon are încarcatura unui happy end.”

Puritanismul lives on, indoctrinarile la fel, exista oameni care inca mai au curajul sa vorbeasca despre valori morale in timp ce ei sunt cei mai mari ipocriti. As vrea sa le transmit ca filmul nu spune ca e bine sa avortezi, asta te lasa sa decizi singur, dupa vizionare.

Si as mai vrea sa-i intreb: ei considera ca un copil nascut in bratele unei tinere care nu are cu ce sa-l hraneasca, e data afara de la facultate, nu poate sa se angajeze si il creste intr-o camaruta undeva, pentru ca alta optiune nu are, ei considera ca acest copil ar creste normal si fericit???

Concluzie: Nu m-am dus sa il vad pentru Palmierul de Aur sau orice alta distinctie sau pentru ca au existat scene care au indignat Vaticanul. M-am dus fara sa citesc cronici in prealabil, fara sa am vreo asteptare, fie ea buna sau rea. Duceti-va si voi sa il vedeti si judecati singuri!

Despite being set during the 80's Cristian Mungiu's film has neither the comforting historical distance provided by Mike Leigh's Vera Drake or any overt moralising (on either side of the debate) to provide a barrier. Instead the film maker has opted for a straight-on portrayal of events that leaves (or even forces) the viewer to make up their own mind about the rights and wrongs of the situation.

As a piece of film making 432 is faultless. The direction and script favour a 'less is more' approach that manages to convey a sense of immediacy without simply turning the film into a docu-drama. In keeping with this aesthetic the performances are uniformly unfussy, not to mention excellent.

This is, in many senses, a difficult film. It's combination of a refusal to actively seek allegiances on either side of the emotive subject matter and it's cold, simple cinematography will leave many viewers feeling isolated and somewhat detached but, for myself, it is completely engaging and it's winning of the Palme D'or at Cannes 2007 is indicative of it's high quality.

Of course many people will give it a wide berth purely because of the uncomfortable subject matter. If this applies to you please still take note of the name Cristian Mungiu - this is a director to look out for in the future.

8/10

cast & crew info

trailer

He hablado con varias personas sobre el film. Incluso he leído algunas reseñas en Internet. En ambas situaciones he encontrado favoritismos hacia la historia que se desarrolla y la puesta en escena. Y seguramente tienen la razón, porque en cuestión de gustos todos la tenemos. Yo sólo sé que para mí resultó ser una película tediosa y aburrida.

A pesar de algunos momentos en que la película captaba mi atención por el contenido o el montaje, el film no logró impactarme ni generar esa magia necesaria como para engancharme de principio a fin. Así que sólo dejé que el tiempo pasara y esperé pacientemente que algo sucediera y cambiara el ritmo que llevaba. Al final nunca sucedió y me quedé con ganas de ver la película que proyectaron en la otra sala.

Aunque considero que tengo buen ojo para elegir las películas que veo no puedo negar que a veces se me vuelve miope y me pego unas equivocadas. Sin embargo, esas experiencias también le suman al gusto por el cine. En este arte, como creo que en todos, hay que conocer lo bueno y lo malo para exaltar aún más la belleza de los que la tienen. Al final es así como se crean los puntos de comparación, de lo contrario, sería imposible.

4 luni, 3 saptamini si 2 zile (Cuatro meses, tres semanas, dos días), Rumania, 2007. Dirección y guión: Cristian Mungiu. Producción: Oleg Mutu y Cristian Mungiu. Fotografía: Oleg Mutu. Montaje: Dana Bunescu. Diseño de producción: Mihaela Poenaru. Vestuario: Dana Istrate. Reparto: Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov, Alex Potocean, Luminita Gheorghiu, Adi Carauleanu, Madalina Ghitescu, Catalina Harabagiu, Sanziana Tarta, y Mihaela Alexandru.

rumania, fines de los 80. tras 4 meses, 3 semanas y 2 días de estúpida espera, gabita, una joven estudiante de tecnología,  aborta ilegalmente en estéril hotel tras experimentar un festival de horrores, que van desde un “abortero” pasado de verga (vlad ivanov) a una innumerable lista de trabas burocráticas que le impone la dictadura a cada aspecto de la vida cotidiana. la peor parte del viacrucis, sin embargo,  lo sufre su amiga otilia (anamaria marinca, intachable), quien además de pagar con “cuerpomático” parte del aborto de su amiga, debe de deshacerse del feto y cumplir con agobiantes deberes sociales clasemedieros frente a la familia de su machín novio.

4 meses 3 semanas y 2 días, de cristian mungiu, es una cinta notable en su exactitud narrativa; una morality tale ultra redonda donde todo es más complicado de lo que podría suponerse inicialmente:  la embarazada es una tipa que, sea por pendejez, sea para no asumir culpas, transfiere tardíamente la toma de decisiones de los procesos que implica su aborto a otilia; la disposición fraternal de otilia es harto cuestionable  en su martirio (¿acaso el ser cómplice de la pendejez de su amiga no justifica su incapacidad de luchar contra un sistema que se beneficia de  la complacencia dizque solidaria y la falta de ímpetu insurreccional?); el abortero “sr.” bebe  es un monstruo –el único personaje no pasivo de la cinta, todo un depredador--, pero una presencia  necesaria en la rumania de ceausescu donde el embarazo equivalía a la muerte social en términos de superación; la familia del novio es menos ilustrada y más calculadora de lo que se ve; la extrema vigilancia de la burocracia autoritaria termina por engendrar complejos laberintos donde la corrupción sirve como aceite para que fluya la maquinaria del país,  y  hasta la misma estructura narrativa, en apariencia simple, in your face  y “más real que la vida misma”, resulta ser un andamiaje  sumamente planificado  y ajeno a cualquier sentido de explotación (el logradísimo plano secuencia donde otilia soporta el agobio de fumarse la fiesta familiar, así como la angustiante secuencia nocturna para deshacerse del feto tienen que ser, forzosamente, fruto de numerosos ensayos) .

la cinta carece de epifanías inmersivas y genera distancia frente a cualquier enajenación sentimental, lo que redunda en que sea una cinta más admirable que disfrutable.  el film de mungiu -- junto con trabajos de los hermanos dardenne, su compatriota  cristi puiu (la muerte del sr. lazarescu) y hasta lilya 4ever, del sueco  lukas moodyson  --, es una de las expresiones más acabadas de un cine europeo directo de cámara en mano que se ha abocado a abordar con frialdad y distancia duras temáticas sociales en los últimos 10 años.  no sé si esta sea la clase de cine que celebraremos en las décadas por venir, en verdad no lo sé, pero hoy vale la pena dejarse llevar por  su influencia.  

p.d. y si no celebráramos este neorrealismo europeo posmo, por lo menos terminaremos por reconocer su importancia, así sea como mero estilo estético. acabo de ver, por ejemplo, la primera temporada de la muy recomendable the wire, un policial gringo que en más de una forma le debe mucho a esta clase de cine directo, frío, antimusical y no explotativo. y como the wire podría citar varias decenas de trabajos más de diversos géneros y nacionalidades.

p.d. 2 4 meses, 3 semanas y 2 días fue la película con mejor crítica del año pasado. se merece el apoyo. empero, me pregunto si a veces los críticos no deciden jugar a la segura votando por esta clase de trabajos a sabiendas de que hay un consenso en su irreprochabilidad,  que por películas más polémicas y jugadas (inland empire, there will be blood y hasta luz silenciosa, por mencionar tres que yo hubiera puesto antes que ésta entre lo mejor del año pasado).

Pick of the Week

4 Months, 3 Weeks, 2 Days - The hugely acclaimed Cristian Mungiu humanist thriller about two girls seeking an abortion in communist Romania. A Palme D'Or winner and mini-masterpiece, this should be required watching for any film student or anyone put off by subtitles and tough subject matter. It's an intense watch but rewarding on any level you need.

Also Out

In The Valley of Elah - Paul Haggis' flawed but decent fist at exploring the difficulties of readjustment for homecoming Iraq soldiers in the US. The central performance from Tommy Lee Jones is great but again with Haggis the script is overwritten and loses its power due to stagy dialogue and a pretty awful turn from Charlize Theron.
Weeds: Season 3 - Mary Louise Parker shines as a suburban mom with a pot-dealing empire. She's the star and the beating heart of the series but most of the adult performances are strong even if the series as a whole never rises beyond being just 'good'.
The Hills: Season 1 - The Hills baffles me to my core. This is a show so post-modern that its almost post-post-modernist. Staged reality. It's hideous, vacuous, irratating and manipulative. But I love it.
The Savages - Mostly loved actorly drama starring Philip Seymour Hoffman and Laura Linney as grown-up kids dealing with the deterioration of their father.
Before The Devil Knows You're Dead - Another Philip Seymour Hoffman movie, this time an uneven film overall but still interesting for his performance and the quality of Sidney Lumet's direction.
Wristcutters: A Love Story - Awful, pretentious nonsense derived from a great concept: a purgatory for people who commit suicide. Only good when Tom Waits turns up for a cameo.
I'm a Cyborg - Oldboy director Park Chan-Wook makes a robot love story. Not seen it but his previous films are great so it's likely worth a look.
The Sun's Burial - Cult Japanese work from Nagisa Oshima that I'm really looking forward to checking out.
Alice in the Cities - Wim Wenders' breakthrough film. Another I'm anticipating greatly. You can check out my review of the film on Screenjabber.
Paul Verhoeven Collection - The early Dutch films of the provocative and wildly unpredictable director of Showgirls. Likely better than that makes it sound.
Over the Edge - Matt Dillon-starring late-70s exploration of teen dislocation in small town America.
He Was a Quiet Man - Christian Slater plays loner psycho turned hero who forms a relationship with a disabled Elisha Cuthbert. Could be awful but seems at least interesting.

Region 1

Rambo - Literally nothing else of note from the US so it's down to Sly Stallone to keep it going. This is a ridiculously violent 'exploration' of the human rights crisis in military-occupied Burma. It's watchable but I would not allow the kids anywhere near it.

Espiazione, con James McAvoy (che era bravo già lo avevo capito), e con Keira Knightley (che ha acquisito la personalità necessaria ad evitare che le ritocchino le tette digitalmente), propone molti temi: dalla innocenza dell'infanzia, le cotte adolescenziali, il rimorso, la guerra. Nel film non c'è un'espiazione vera e propria però le sequenze che raccontando gli orrori della seconda guerra mondiale sono come un gioello raro: tolgono il respiro.

Caramel di Nadine Labaki. Convivenza tra diverse culture, scontro tra nuove mode e tradizione, questi sono i temi trattati. Cinque amiche, un salone di bellezza. Ci puoi giurare che è un bel film, anche se apparentemente se non succede nulla. In realtà succede tutto: le protagoniste vivono la vita, quella di tutti i giorni.

Tre film che mi hanno emozionato molto per un post che vede la luce solo dopo aver riflettuto molto sul ruolo dei nuovi media.

Que una película trate el tema del aborto ilegal no es ninguna novedad y así es fácil que nos vengan a la memoria títulos como “Un asunto de mujeres” (1988) de Claude Chabrol o “El secreto de Vera Drake” (2004) de Mike Leigh. En ambas cintas el protagonismo de la historia recaía en las mujeres (Isabelle Huppert e Imelda Staunton respectivamente) que llevaban a cabo las interrupciones de embarazo. Tanto en un caso como en otro, la falta de dinero abocaba a dichas mujeres a esa práctica perseguida por la ley. Marie (Isabelle Huppert) mantenía a su familia en la difícil Francia ocupada de la Segunda Guerra Mundial y Vera (Imelda Staunton) aportaba unas libras extras para su modesta y humilde familia en el Londres de los años 50. Tal vez la diferencia entre ambas radique en el hecho de que Vera despertaba la ternura del espectador, mientras que la fría ambición de Marie conseguía todo lo contrario.

En “4 meses, 3 semanas y 2 días” (2007), Cristian Mungiu parece que también utiliza el tema del aborto ilegal, pero creo que sólo lo toma como pretexto para contarnos lo que es vivir bajo el yugo del miedo y de la falta de libertad de una dictadura. Además, introduce una novedad, puesto que el peso de la historia no descansará sobre quien practica el aborto o sobre la joven que no desea el embarazo, sino que lo hará sobre la amiga de esta última.

Otilia (una estupenda Anamaria Marinca) y Gabita (Laura Vasiliu) son dos jóvenes estudiantes universitarias que comparten habitación en una residencia de Bucarest. Gabita se ha quedado embarazada, pero abortar es ilegal en la comunista Rumanía de Ceaucescu. Una amiga común les recomienda los servicios del Sr. Bebe que, a cambio de una suma considerable de dinero, “solucionará” el problema de Gabita. Otilia reservará una habitación en un hotel, acabará de reunir el dinero, contactará con el Sr. Bebe y lo llevará hasta la habitación 206 donde Gabita les espera. A partir de aquí la vida de ambas jóvenes (sobre todo la de Otilia) dará un giro radical.

Mungiu no da concesiones de ningún tipo y nos muestra una historia dura (durísima) donde el espectador se verá asaltado por una serie de imágenes (creo que algunas de ellas son innesariamente atroces) ante las que es imposible no retorcerse en la silla. El aborto de Gabita no es lo más desolador que se narra en la película, lo terrible es el marco de opresión y terror que rodea a dicho acto.

Rodada en gran parte cámara en mano (por ello se le ha llegado a comparar con los hermanos Dardenne), la película tiene un cierto regusto documental que magnifica el realismo que se trasmite en cada fotograma. Tampoco se hace uso de ninguna BSO (si exceptuamos la música que suena durante la boda que se está celebrando en el hotel y que funciona a modo de contrapunto) y lo único que escuchamos es el sonido de la ciudad o el de la desesperación que destilan cada una de las palabras de sus protagonistas.

Bucarest aparece como una fría y gris ciudad en la que Otilia se enfrentará (sin paliativos) a la crueldad en todos sus aspectos y será ella (sin comerlo ni beberlo) la que acarreará con las consecuencias del embarazo no deseado de su amiga. No solamente deberá “contentar” a un Sr. Bebe que no está conforme con la cantidad de dinero que las jóvenes han conseguido, sino que también será la encargada de deshacerse del feto lo que la llevará a un angustioso periplo (que pone los pelos de punta a cualquiera) por las oscuras calles de la ciudad.

En esta línea es interesante destacar la excelente escena en la que Otilia debe dejar a Gabita en el hotel (a la espera de que las prácticas del Sr. Bebe causen efecto y con el miedo a una posible hemorragia) para acudir a la fiesta de cumpleaños de la madre de Adi (su novio) y donde su desolación contrasta con la alegría que reina en la casa.

Mungiu, además, consigue crear una constante tensión expectante en varios momentos del film con la que mantiene la atención del espectador y así, por ejemplo, durante los primeros 30 minutos de la película no tenemos ni idea de lo que va a suceder. Hábilmente el director emplea esos 30 minutos para mostrarnos esa Rumanía sumida en una feroz dictadura comunista en la que los coches son todos iguales, en la que las residencias de estudiantes más parecen un albergue para indigentes donde hay que recurrir al estraperlo para comprar una simple pastilla de jabón o un paquete de cigarrillos, en la que abortar un feto de cuatro meses está tipificado por la ley como un asesinato, en la que se vive codo a codo con el miedo.

A pesar de que existen algunos cabos sueltos (demasiado obvios para que sean errores del director) de los que no acabo de entender su finalidad, la premiadísima “4 meses, 3 semanas y 2 días” (Palma de Oro en Cannes 2007, Gran Premio FIPRESCI a la Mejor Película del año en el Festival de San Sebastián 2007 y Premios Europa a la Mejor Película y al Mejor Director 2007) es un film que vale muy mucho la pena no perderse.

Trailer

Para ver la ficha de la película pinchad aquí

Briony     

O Cinema na OCA volta às atividades nesta quarta-feira com o longa do diretor romeno Cristian Mungiu, 4 meses, 3 semanas e 2 dias. O drama de cores pálidas é mais um dos bons filmes que ficaram de fora das salas de cinema comerciais e será exibido pelo projeto no auditório da ADUFMAT hoje a partir das 19h, com entrada, claro, franca. Pra ver o trailer do filme que levou a Palma de Ouro no Festival de Cannes em 2007 dê o play na imagem acima ou clique aqui para ver no YouTube.

Ficha técnica: 4 luni, 3 saptamâni si 2 zile (4 meses, 3 semanas e 2 dias), 2007, Romênia. Roteiro e direção: Cristian Mungiu. Com Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov, Alexandro Potocean e Ion Sapdaru.

Para a semana que vem, o Cinema na OCA exibe Código Desconhecido - Relato Incompleto de Diversas Viagens do austríaco Michael Haneke. E fique ligado no www.cinemanaoca.blogspot.com que vem disponibilizando para download os filmes exibidos.

Ainda não metemos os pés (nem as mãos) em nenhuma das Lisbon Talks e pouco vimos desse herói independente chamado Novo Cinema Romeno. A escolha é muita, os filmes ainda mais, e por isso há que optar. São mesmo assim, os grandes festivais de cinema.

Mas para tomar o gosto a tudo, propomos para quarta-feira, às 17h00 no Maria Matos, a talk dedicada a’O Cinema Romeno e o Cinema Português. No dia seguinte, quinta-feira, às 15h45 no Cinema Londres, recomenda-se o conjunto de filmes Novo Cinema Romeno 4, com fitas de Cristian Mungiu (Paulistas’s Hand), autor do êxito Quatro Meses, Três Semanas e Dois Dias, Catalin Mitulesco (17 Minutes Late) e finalmente, de Cristi Puiu, Stuff and Dough, primeira longa deste realizador que ‘cometeu’ A Morte do Senhor Lazarescu, filme premiado no Indie em 2006.

ARGUMENTO

Dos estudiantes Otilia (Anamaria Marinca) y Gabita (Laura Vasiliu) son explotadas cruelmente cuando una de ellas aborta ilegalmente en Rumanía en el final de la era comunista.

PREMIOS

Ganador de la Palma de Oro de 2007. Premio a la mejor película europea (Premio del cine europeo) de 2007, además de otras 3 nominaciones.

Premios

Globos de Oro

Not Rated, 113 minutes, IFC Films

The film '4 months, 3 weeks and 2 days' (4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile) is a film created by Romanian film director Cristian Mungiu. The film, made in a very modern way (it represents a current actually, but I`m not going to write about this now) shows how during communist times a young girl wants to make an illegal abortion, as she was not allowed to do one legally. This was something very popular before the `89 revolution, people were actually forced to have babies, they had no means they could use in order not to have children.

The film hit it big at Cannes film festival (which is something like the European Oscars) and won the greatest award, the "Palme d`Or". After this, it has won award after award. It has recieved even a nomination at the Golden Globes, for best non- English language film, but it did not win. He almost made it up to the Oscars, but it was not ment to be.

It has become a world wide thing. Some cinemas were against the film, others promoted it even in schools, everybody has seen it everywhere. What makes it so big? Watch it and tell me.

I`ve seen it and I don`t know if I want to see it again.

Categorii cu cite 2 (doi) nominalizati, glume de doi bani, oficiali ritosi si discursuri previzibil-gaunoase asezonate cu greseli organizare care faceau ca mai fiecare al doilea vorbitor sa primeasca ceva muzica peste dinti inainte sa isi termine propozitia. Era greu sa nu vezi jena din ochii unora prezenti acolo.

Invocarea permanenta a lui Cristian Nemescu si prezenta in exces a lui Cristian Mungiu pe scena a facut ca totul sa aiba aspectul unei suse organizate de o baba spiritista si snoaba la Caminul Cultural din Oltenita.

De ce naiba or simti ei nevoia sa maimutareasca Cannes-ul si Oscarul intr-o tara in care se fac 'fo 6-7 filme anual, nu pricep.

"Premiile" aici.

Poques vegades m'he sentit tant malament després de veure una pel·lícula. Sí ja sé que no és la forma millor d'engrescar-vos a veure '4 mesos, 3 setmanes i 2 dies' però no us precipiteu en les conclusions.

'4-3-2' arriba després d'haver vist ja bona part de les superproduccions hollywoodianes aspirants a Òscars i que ens mostraven les millors interpretacions del 2007 acompanyades de la màgia del cinema, la fotografia, la música, els decorats...  '4-3-2' és en canvi una pel·lícula nua, cinema en estat pur, amb un pressupost baixíssim on el director, Cristian Mungiu, vol transmetre'ns un missatge i no li cal més artilugis que tres personatges per poder arribar a nosaltres. I de quina manera !

És aquesta una pel·lícula de por, d'angoixa.. molt més que 'REC', on se'ns mostra la terrible situació que es vivia a Romania al final dels 80's. Una por que la sents des del primer minut i que aconsegueix de forma brillant captivar-te en aquesta historia angoixant de la que no pots sortir ni molt després d'haver aparegut els títols de crèdit del final de la pel·lícula.

He passat mala nit. No he deixat de pensar amb la esperpèntica situació que l'il.luminat del Ceaucescu va provocar al que creia que era el país que li pertanyia. El seu decret 770 obligava a les famílies a tenir fills per 'obligació', arribant a declarar que 'l'embrió humà pertany a l'Estat'. En els tres anys següents a la posada en marxa del decret van néixer més de 2 milions de nens, molts d'elles van ser abandonats acabant en els malauradament coneguts orfandats de Ceaucescu, per no dir morts pels carrers de Bucarest.

L'avortament era per tant absolutament il·legal i perseguit pro-activament, encara avui Romania té la mortalitat infantil més alta d'Europa producte d'anys de falta d'educació social i sexual.

La pel·lícula tracta de la historia d'un avortament a l'entorn de repressió que hi havia al país. Les escenes i diàlegs tenen una força tan real, tan propera que et provoquen angoixa i ràbia creixent al llarg dels minuts, en bona part provocada per Anamaria Marinca que està absolutament fantàstica, capaç de transmetre a l'espectador els seus propis sentiments. Pateixes, penses i sents com ella...

La història és en essència senzilla i és el seu desenvolupament i la tètrica visió que càmera en mà ens dona el director el que la fa digna dels premis obtinguts (Palma d'Or a Cannes 2007). Escenes amb el desconegut que 'facilita l'avortament' o la festa d'aniversari de la família del novio de la Otilia (Anamaria Marinca) encara em fan efecte hores després d'haver-les vist. Realista i crua, amb tocs de marginalitat, però que no cau mai en el melodramatisme que històries com aquesta haguessin provocat en altres directors.

El poder-se apartar de la tendenciosa influència mediàtica sobre els ciutadans de l'Europa de l'est, rumans especialment, presentats a la societat com delinqüents i centre de protestes ciutadanes demanant la seva expulsió, i concedir el temps necessari per entendre una mica més el perquè una societat és com és, trobo que és necessari i convenient per la nostra salut mental.

És curiós com en aquests dies coincideix en cartellera amb una altra pel·lícula 'Juno' i és precisament aquest fet el que crea encara més distància de la que ja existeix entre les dues cintes, de temàtica al voltant de l'avortament però absolutament diferents en el seu missatge. Cal veure les dues per apreciar-les encara més.

Espero que us provoqui la mateixa remoguda cerebral i emocional que m'ha provocat. No us la perdeu (i ja posats si podeu fer doblet no us perdeu tampoc 'Juno').

Si us interessa saber més sobre l'etapa 'Ceaucescu' ací teniu alguns links:

Article 1  Article 2 Article 3 Article 4

Ainda numa Romênia comunista... duas estudantes diante de uma decisão: fazer um aborto. Apenas uma delas é que está com essa gravidez indesejada. Cabendo a outra, mais do que a companhia, ser cúmplice nesse ato.

Entre mentiras e omissões, o preço a ser pago é muito maior a essa amiga. E por que? Amizade acima do limite? E é isso que a mim, chamou mais atenção nesse filme: o valor de uma amizade. Otilia foi amiga a toda prova.

Ao longo do filme somos levados a sentir o seu drama. E em certos momentos, quase sem respirar, acompanhamos sua longa jornada noite adentro... Sem julgá-la, apenas querendo entendê-la; querendo ser-lhe solidária... Aquele preço... o porque de ter aceito... Méritos da jovem atriz; grandiosa a sua atuação!

Um dia pesado na vida de ambas, é o que temos nesse filme.

Gabitza é a jovem que precisa fazer o aborto. E por que? Ou, por que chegou até aí? Aqui, eu convidaria também os homens para assistirem esse filme. Se esse aborda um universo feminino, é algo que partiu dos dois sexos - a concepção. Se cabe o direito à mulher de fazer o aborto, é preciso que o homem veja o drama que uma transa sem sem pesar as conseqüências, acarretará. Para o homem, após o prazer do gozo... Pode partir para outra transa... Mas se nessa transa, geraram um novo ser... Cabe a mulher o peso maior. Sendo assim, abortar... Deveria lhe ser de direito. Mas... À penas, a serem pagas.

O filme traz à mesa de discussões, o aborto. Legítimo até pelo fato que atualmente ainda há muitas gravidez precoces. Cada vez mais, mais jovens se engravidam, por não se precaverem. Sendo assim, manter, ou trazer o tema do aborto, já merece meus aplausos. Nunca fiz, nem faria um aborto. Não julgo quem o faça; muito menos sem antes saber dos motivos. Que venham mais filmes levantando esse tema. Ainda mais, com um Papa tão reacionário, fechando a questão e ponto final.

Agora, como falei no início, o calvário maior foi para a amiga. Que após uma noite tenebrosa... Vejam a "preocupação" da Gabitza no final...

Àqueles que não gostam de filmes lentos, não irão apreciar esse. Mas perderão mais um belo filme. Pois esse, traz cenas onde as horas, parecem passar lentamente para a Otília, e de cá, suas angústias, fica em nós um querer que passem logo.

Eu gostei desse filme! Nota: 09.

Por: Valéria Miguez (LELLA).

4 Meses, 3 Semanas e 2 Dias (4 luni, 3 saptamani si 2 zile). 2007. Romênia. Direção e Roteiro: Cristian Mungiu. Com: Anamaria Marinca (Otilia), Laura Vasilu (Gabita). Gênero: Drama. Duração: 113 minutos.