Unul dintre amicii mei imi facuse un cadou. Era un CD cu muzica folk. In pustietatea noptii, atunci cand eram aproape de Arad, in urechile mele  rasuna cantecul urmator.

E un cantec trist. Foarte trist! Si nici acum nu stiu de ce acest CD a ajuns la mine si nici macar de ce, in noaptea aceea, am ascultat la nesfarsit piesa Tatianei Stepa. Pur si simplu nu ma puteam satura de ea.

10 aprilie 2008.  Tot noaptea si intunericul ma invaluia inca o data. Nu mai eram singur in masina dar rasuna aceeasi cantare. Conduceam spre Vicov si cantecul devenise laitmotiv al zilelor acelea.

De atunci au trecut mai mult de 3 luni si cantecul a rasunat adeseori. Asa cum "o noua zi" era cantecul vietii, "in  noaptea asta" devenise imnul despartirii. Nu al mortii, pentru ca moartea nu poate zmulge nimic din Mainile Domnului meu, ci al unei dureroase despartiri.

Am hotarat sa continui sa scriu pe blog dar eram dator cu un ultim post celui ce va ramane in mintea, inima si sufletul meu atat cat eu voi mai pribegi prin viata. Iosif nu va putea fi niciodata inlocuit! Acum, cand praful durerii s-a asternut greu in mine, acum imi este mai usor. Dorul revine deseori, dor dupa discutiile cu el, dupa blandetea si sfaturile lui, dupa linistea pe care o raspandea prin simpla prezenta. Revine si parerea de rau ca a lasat asa de putine in urma, el cel ce putea sa ne imbogateasca mai mult. Dar poate ca Stapanul a avut trebuinta de el in alta parte...

La final, in dimineata invierii ne vom reintalni. Nu numai cred asta ci o stiu cu siguranta! Ne vom imbratisa si vom povesti. Nu vom plange, pentru ca acolo nu este locul lacrimilor! Ci doar ne vom fi sfarsit amandoi pribegia si adevarata viata abia va avea sa inceapa!

Pana atunci, adio draga Iosif... dar ramai in mine!

In discutiile cu tinerii am observat ca unii recomanda sa fie vizionat acest film ca sa ne lamurim cum e cu credinta crestina. Am facut aceste scurte comentarii, nu pretind a fi perfecte comentariile mele, sau lipsite de greseala, pot fi inbunatatite, insa cat inteleg incerc sa explic folosind dovezi.

La un moment dat la inceputul filmului apare expresia: “Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi.” Cine a spus asta? Iisus!!! Si autorul a folosit ideea ca sa faca pe grozavul in fata auditoriului, incercand tocmai pe Cel ce a spus aceste lucruri sa il surpe. Nu poti sa furi de la Hristos doar ce iti doresti, ca sa fi mai pertinent, si apoi sa pretinzi ca dovedesti realitatea.

Si care realitate?

Se leaga la un moment dat, in badjocora, de condamnarea legii. Cele 10 porunci. Daca ai calcat una singura esti osandit ca si cum le-ai calcat pe toate. Esti blestemat. Dar.. Dumnezeu te iubeste (spune autorul in mod ironic). Si… are nevoie de banii tai. De multi bani. Cine a vazut filmul recunoaste expresiile acestea.

Legat de blestemul legii, este corect, asa spune si biblia. Apoi in dispreti spune: “Dar Dumnezeu te iubeste!” Care iarasi este adevarat, asa spune Biblia. Autorul creind un paradox, vrea sa dovedeasca, cum pretind ei, ca mesajul bibliei este ridicol.

Explicatie:

Standardul lui Dumnezeu este foarte inalt, din 6 miliarde de oameni, unul singur nu ar putea sa il implineasca. Asa este Legea lui Dumnezseu, si legile Lui nu sunt pentru ca sa fie calcate. La El chiar se plateste orice vorba nefolositoare. Dumnezeu pentru ca a vrut totusi sa creeze o cale pentru cei ce vor sa iasa din situatia asta nefavorabila in care a intrat omenirea, a trimes pe Fiul Sau, in trup ca al nostru, Iisus Hristos, acum 2000 de ani, traind El pentru noi standardul legii, a fost fara pacat, si platind pentru noi plata pacatului. Ce plata? In biblie scrie Romani 6,23 “Plata pacatului este moartea”. Deci la Dumnezeu pacatul se plateste cu moartea, nu cu penitente cum spun unii. Hristos a murit pentru noi, El nu a avut pacat, insa a murit pentru pacatele noastre. Si toti cati cred in Iisus, adica isi dedica viata lui Iisus, primesc de la Dumnezseu iertarea si primirea in Imparatia Vesnica.

Deci asa se explica faptul ca Dumnezeu te iubeste, in ciuda asprimii legii, si a imposibilitatii omului de a intra in gratia lui Dumnezseu.

Doua intrebari.

1. Spun unii: daca este imposibil sa tii legea, de ce a dat’o Dumnezseu? Biblia spune ca Legea este un indrumator catre Hristos. Legea te face sa vezi cat de neajutorat este fara Hristos. Legea ne arunca in bratele lui Hristos, aratand ca fara ea omul este intr'o stare disperata. Cine nu vine la Hristos adus de acest "indrumator", mi-a teama ca nu a fost indrumat bine, si cine stie cat va mai merge pe urmele lui Hristos?

2. Daca omul nu poate sa faca nimic pentru sine, de ce il mai osandeste Dumnezeu? Nu esta nedreptate? Legea lui Dumnezeu nu este facuta in functie de om si puterea Lui. Omul este o piesa in creatia lui Dumnezeu, Hristos este centrul Iparatiei, si cu responsabilitate spun, nu omul. Dragostea Lui Dumnezeu nu trebuie sa ne deregleze prioritatile.

Dumnezeu si-a stabilit standardul imparatiei Sale, omul prin ispitirea Satanei a cazut sub incidenta acestei legi, si acum este o faptura disperata si neajutorata. De aceea Hristos devine singura lui salvare. Daca Dumnezeu nu ar fi trimes pe Hristos, ar fi ramas sfant si drept in continuare. Caderea umanitatii in robia pacatului, s-a datorat caderi lui Adam. Dumnezeu il instiintase. Dar totusi Dumnezeu ne arata ca a iubit rasa umana, ca a trimes pe Fiul sau ca jertfa pentru noi.

* Conceptul de jertfa. In justitia lui Dumnezeu orice pacat putea fi platiti prin plata proprie pentru pacat, moartea celui ce l-a savarsit, sau sa se aduca o jertfa pentru pacatul faptuit: un miel, un vitel, sau o turture, dupa caz. Hristos este jertfa lui Dumnezeu pentru pacatele intregii omeniri, ca potential, dar in mod activ este jertfa mantuitoare doar pentru cei ce se pocaiesc si vin la El cu credinta.

La un moment dat se spune ca Dumnezeu vrea bani. In legea lui Dumnezeu se spune ca 90% din venitul unui om sa fie al lui, iar 10% sa il aduca la Casa lui Dumnezeu. Asta ca semn de recunostinta ca Dumnezeu i-a dat minte si putere ca sa ii castige. Apoi Dumnezeu cere sa ajutam pe cei in nevoi cu cat ne lasa inima. Dumnezeu primeste darurile daca sunt facute cu inima buna, altfel nu sunt primite. Odata un credincios a venit la casierul bisericii sa spune: “Domnule va rog sa ma scuzati, am facut o greseala. Ce greseala? Am pus o suta de dolari in loc sa pun 10 in cutia cu bani. La care ii raspunde casierul. Stai linistit atat iti considerea Dumnezseu!”

Cand “zeitgeist” ataca crestinismul ia pe cei care Hristos ii numea “lupi in piei de oaie” sau “prooroci mincinosi” si descrie crestinismul bazat pe viata lor, vezi lacomii de bani, si atrocitatile inchizitiei catolice.

Aceasta succesiune de idei este asa aranjata ca sa starneasca intriga si sa puna blama pe Dumnezeu si randuielile Lui. Insa… este ieftina aceasta subtilitate..

va urma

* from Victoria D.

http://www.greco-catolica.org/c125-Articole-de-Cristian-Badilita.aspx

Totul e cum îl ştiaţi (care îl ştiaţi, ciobanilor !), şi savantlâcul, şi săriturile peste cal - tot ce face farmecul dubios al acestui personaj controversat.

Mai sunt câteva noutăţi de anul ăsta şi pe site-ul personal al ipochimenului. De exemplu, încă un şut în fundul din ce în ce mai mare al lui Liiceanu :

http://www.cristianbadilita.ro/ianuarie.html#Când

(Şi eu i-am luat în balon lui Humanitas "hamletismul", ridicol la un Polonius ca 'mnealui. Acuma, nici Bădiliţă nu-i mai breaz, dar, cum v-am mai scris, simt o plăcere vinovată văzând cum jigodiile se încaieră-ntre ele, nemaiajungându-le ciolanul ! Măcar atâta lucru...)

Sau o apologie a orgoliului ... bun, căci există şi aşa ceva, urmată de o denunţare a celui rău, atât de prezent în România :

http://www.cristianbadilita.ro/ianuarie.html#Preacuvioasa

(Remarcaţi cum vă dau link-urile, mură-n gură, cât mai explicit, doar-doar v-o duce capul până la urmă să apăsaţi pe ele şi să citiţi articolele, 'telectualilor !)

Sau încă un şut în fundul proastelor obiceiuri băştinaşe în general :

http://www.cristianbadilita.ro/februarie.html#Românul

Încă unul, în fundul politicii băştinaşe, mai precis în cel al celor care se dau oportunist de dreapta :

http://www.cristianbadilita.ro/februarie.html#Nedumeririle

Şi-ncă unul, în fundul "jurnalismului" rrrumânesc :

http://www.cristianbadilita.ro/martie.html#Jurnalismul

Concluzia e, totuşi, tristă... Chiar dacă Bădiliţă are dreptate, e numai de formă. Pentru că fondul lui rămâne acelaşi: de băiat provincial, de neam prost, care s-a suit în copac numai ca să-i scuipe pe alţii de-acolo... Şi, oricâte cărţi ar fi citit, doctorate ar fi luat, talente ar fi avut, originea lui joasă tot se ridică la suprafaţă, jucându-i festa de a-l arăta în toată splendoarea neam-prostiei pe care o reproşează cu atâta frenezie indignată celorlalţi... Ştiţi cum se spune, nu există snob mai scârbos decât parvenitul.

Piramida a fost construita în timpul dinastiei a IV-a (acum 4500-4700 de ani),si face parte din complexul de la Giseh, oras egiptean situat in apropierea orasului Cairo. Alaturi de Marea Piramida, din complex mai fac parte: piramidele lui Khefren si Mykerinos si Marele Sfinx.

Printre interesantele caracteristici ale Marii Piramide este situarea ei precisa fata de punctele cardinale: laturile de N-S au o abatere de numai 2′28″, cele de la V-E de 5′30″ si respectiv 2′30″.

Cel caruia i se atribuie deschiderea piramidei lui Kheops este fiul lui Harun al Rasid, califul arab al-Mamum, care a adus la poalele piramidei, pe atunci inca placata cu stralucitoare placi lustruite, o intreaga armata de cioplitori, arhitecti si forta de munca. Se spune ca intre placile invelisului piramidei nu putea fi introdusa nici macar varful unei lame damaschinate. Scopul califului era sa descopere tezaurul faraonilor, dar mai ales, armele inoxidabile, sticla incasabila si alte minuni despre care se credea ca ar fi abundat in camera mortuara. Desi Strabon spunea ca pentru a intra in piramida trebuia sa:”ridica lespedea de pe partea laterala a piramidei, la o inaltime nu prea mare de sol, si sub ea ai sa dai de intrarea care duce la mormant”, lucrurile nu au fost atat de simple. Au durat luni de zile de munca asidua pana cand au perforat in piramida un culoar de treizeci de metri.

Iar culoarul relizat ducea intr-un coridor ingust ce facea parte dintr-un adevarat labirint, care i-a condus, pana la urma, la un sarcofag gol, din granit, asezat in camera mortuara. Unii cronicari arabi afirmau insa ca sarcofagul continea “corpul unui barbat acoperit cu o cuirasa de aur, incrustata cu diferite pietre pretioase; pe piept era asezata o sabie de o valoare inestimabila, iar in apropierea capului se gasea un rubin cat un ou de gaina”, iar altii ca ar fi continut doar”un cadavru descompus de timp”. Dar cei mai multi oameni de stiinta considera aceste afirmatii nefondate. Una din ipotezele emise ar fi ca mormantul sa fi fost jefuit inca din timpul construirii sale. Dar faptul ca ii lipsea capacul si ca nu existau urme de efractie in jur, ar indica mai bine ca mormantul n-ar fi fost folosit niciodata.

Alti faraoni din dinastia a patra (2600-2480 i.C.) - Khefren si Mykerinos - si-au construit piramide proprii, inconjurate, dupa modelul Marii Piramide, cu altele mai mici pentru sotii si cu morminte destinate marilor dregatori.

Cele trei mari piramide seamana nu numai la infatisarea exterioara, dar si prin structura interna, cel putin in ceea ce priveste culoarul descendent si camera subterana. In piramida lui Kheops ea are o destinatie necunoscuta, in cea a lui Khefren serveste drept capela mortuara, la fel ca si in piramida lui Snefru (intemeietorul dinastiei a V-a 2723-2563 i.C.), construita in jurul anului 2600 i.C. Dar cea mai complicata arhitectura interioara, prin dispunerea complexa a spatiului este tocmai Piramida lui Kheops.

Schema interiorului, aceeasi pentru cateva din cele mai importante piramide, ridica indoieli serioase in ceea ce priveste parerea generala, dupa care ele ar fi monumente funerare inaltate deasupra unui mic cavou si avand scopul de a proteja ramasitele pamantesti ale faraonului, pentru ca spiritul (corpul astral) - Ka - sa nu paraseasca trupul. Pare bizara, astfel, lipsa de inventivitate in gasirea unei solutii de inchidere a incaperilor mortuare, care se multumesc sa copieze modelul celei mai vechi piramide, a lui Snefru; si cel mai curios este ca nu au zidit macar culoarul catre camera mortuara.

Amplasarea intrarilor, pare de altfel dictata de considerente rituale, mai mult decat de ratiuni de securitate. Inca de la prima piramida - de tip mastaba - construita in jurul anului 2700 i.C. de Imhotep pentru faraonul Zoser, culoarele de acces si cele de iesire erau orientate spre Steaua Polara

Ipoteza conform careia piramidele ar fi fost “observatoare astronomice perfectionate, cu temperatura constanta, create in camera mortuara”, nu sunt foarte reusite, locul neoferind lucruri cu adevarat interesante.

Mai corecta pare totusi ideea piramide=monumente funerare extrem de fastuoase. Mai ales ca, dupa vechile credinte egiptene (ipotetic), in lumea de dincolo muritorul ar fi putut lua cu el tot confortul posibil: servitorii (sub forma unor statuete care, insuflandu-li-se viata, puteau sa-l serveasca pe raposat), obiecte uzuale si de fast, sau alimente de cea mai buna calitate.

Conform estimarilor, construirea piramidelor ar fi costat foarte mult, dar numai in mormantul din Valea Regilor a faraonului, nu foarte important, Tutankhamon, s-a descoperit o imensa cantitate de obiecte pretioase: numai valoarea sicriului interior, facut in intregime din aur. Daca acest rege, in timpul domniei caruia: decazuse credinta in zei, existau numeroase conflicte interne, si alte catastrofe, valoarea tezaurului era atat de mare, dar la ceilalti faraoni, mai bogati si mai puternici?

Un argument contra ipotezei mai sus numite este acela ca in nici o piramida nu s-au gasit ramasitele pamantesti ale faraonului, nici chiar atunci cand se sconta pe prezenta lor.

Astfel, in Marea Piramida a disparut capacul sarcofagului, si nu sarcofagul in sine care este din granit rosu. Sau poate nu a fost niciodata asezat la locul sau.

In piramida lui Khefren, in care a patruns, in 1818, se credea pentru prima data cineva, tot printr-o deschizatura, Giovani Bathista Belzoni, desi mormantul era acoperit pe jumatatede o placa grea de piatra, se gaseau inauntru cateva vase si o inscriptie araba care dovedea ca nu Belzoni fusese primul. Dar camera mortuara era goala, iar sarcofagul cu greu ar fi putut fi scos prin usa pe jumatate zidita, si nici nu existau urme de efractie.

Egiptologul Zaharie Gonem, directorul santierului arheologic din Saqqara a descoperit in noiembrie 1953 o piramida noua, necunoscuta pana atunci, a unui faraon necunoscut. Pe drumul pana la camera mortuara s-au gasit o multime de obiecte de cult si podoabe, cara ar fi putut fi luate de jefuitorii de morminte care ar fi putut intra mai inainte in piramida, fapt ce a intarit speranta descoperirii unui mormant nejefuit. Dupa cartusul din jurul semnelor hieroglife parea sa fie vorba intr-adevar de un faraon: Sekemkhet. Culoarul principal se termina in fata unui zid intact, in spatele caruia a aparut camera mortuara cu “un splendid sarcofag alb din alabastru transparent, care stralucea ca soarele”, care la prima vedere parea un monolit. Pa acesta se mai vedeau inca resturi din “coroana de inmormantare”. Dar, la deschidere, s-a dovedit ca sarcofagul era gol.

Ipoteza inmormantarii simbolice in sarcofag doar a spiritului faraonului Ka, ridica numeroase semne de intrebare, izvorate mai ales din interpretarea credintei vechi egiptene. Desi credinta ca imbalsamarea se facea tocmai pentru a asigura existenta lui Ka, faptul ca invelisul fizic, trupul, cu creierul, si organele interne depuse in “canope”, este descompus morfologic, inseamna ca nu poate exista nici Ka, trupul astral. Egiptologul ceh Lexa spune ca:”Afirmatia lui Herodot, potrivit careia spiritul - in credinta vechilor egipteni - traieste cata vreme cadravul ramane intact, este inexacta. Nu am gasit pana acum nici o referire in acest sens in vechile texte egiptene. Ca existenta spiritului nu depinde de starea trupului lipsit de viata, ne-o arata textul Pir.653…”

Dupa credinta vechilor egipteni, se putea ca spiritul sa fie insuflat, prin ritualuri magice, unei statui, ce ar fi reprezentat persoana defuncta. Dovada o gasim pe peretele de nord al piramidei lui Zoser, intr-o incapere de mici dimensiuni, “serdab”, unde se afla statuia faraonului. De ce atunci o piramida?

Sub piramida lui Zoser, in labirintul coridoarelor, se afla un basorelief ce-l reprezinta pe faraon alergand. Este vorba probabil de reprezentarea artistica a sarbatorii “seda”, initiata cu prilejul comemorarii jubiliare a 30 de ani de domnie a unei dinastii, prilej cu care fiecare faraon, dupa scurgerea “mandatului de functionare”, trebuie sa faca dovada conditiei sale fizice si a fertilitatii sale. In epoci mai vechi, faraonul care nu facea fata la probele respective era suprimat. In timpul lui Zoser se renuntase la acest obicei.

Desi cei care “sponsorizau” construirea piramidelor, erau preotii, tot ei erau cei carora le era supusa aprobarea construirii, si acceptau. De ce?

Pe masura ce Egiptul si istoria sa devin tot mai cunoscute, piramidele sunt considerate, pe rand: un “bilant de piatra” al succeselor curtezanei Rhodopis”, iubitii ei trebuind sa contribuie fiecare cu cate o piatra; ca monumente in memoria atragerii lui Sufis(Kheops) la dreapta credinta (idee venita pustnicului Syncellus in secolul 8); ca hambare de cereale ale biblicului Iosef; ca monument al victoriei tribului hicsosilor asupra Egiptului; ca o previziune cifrata a viitorului lumii; ca sculpturi de proportii desavarsite; ca observatoare astronomice.

Pornind de la constatarea ca erau mai multe piramide decat faraoni-domnitori in perioada construirii acestor monumente, fizicianul englez Kurt Mendelsohn apreciaza ca motivele trebuie sa fi fost de ordin economic. Prin construirea continua s-au evitat crizele economice, framantarile sociale, si eventual, participarea la o lucrare comuna, unifica si centralizeaza triburile.

S-a ajuns mai apoi la intrebarea daca mumificarea nu avea ca scop conservarea unor tesuturi, intr-o anumita stare care sa permita clonarea acestei culturi de tesuturi pe un individ, in primul rand faraonul. Dupa ce s-a dat publicitatii stirea, mai putin demna de incredere, dupa care biologii de la Universitatea din Oklahoma ar fi descoperit in luna martie a anului 1963, la mumia printesei egiptene Mene, celule epiteliale capabile de a fi revitalizate.

Ritualurile de inmormantare ale tuturor popoarelor, totusi, nu urmaresc si nu incearca sa asigure defunctului o viata fizica viitoare, ci dimpotriva, vor sa previna revenirea lui, orice forma ar fi imbracat ea. Cu atat mai putin o dinastie domnitoare al carei urmas abia asteapta sa ajunga pe tron.

Interpretarea autorului arab Abdul Ali Masudi atribuie actiunea de construire a piramidelor regelui Surid, caruia astrologii i-ar fi destainuit taina unei proorociri asupra viitorului sumbru al lumii. Astfel el a dat ordin sa se ridice piramidele, adaposturi rezistente chiar si incazul impactului cu stele cazatoare. Ca in tainite ascunse ar fi depozitate: tezaurul vechii intelepciuni egiptene, al aritmeticii si geometriei, astrologiei si medicinii, instrumente din otel inoxidabil, sticla flexibila, licoarea nemuririi si otravuri groaznice, a fost o urmare fireasca a evolutiei ipotezei.

Tocmai in scopul descoperirii acestor tainite au fost amplasate sub piramida lui Kheops calculatoare ultrasensibile, actionate de particule de radiatie cosmica, ce inlocuiau intr-o anumita masura razele roentgen. Astfel s-a obtinut imaginea tridimensionala a interiorului piramidei.

Sectiunea prin Marea piramida prezinta un mare interes. Felul in care sunt dispuse incaperile din interior fac dovada celei mai mari ingeniozitati si complexitati: interiorul ei destinat - dupa pareri unanime - a adaposti trupul faraonului mort, sau macar a simula acest lucru, demonstreaza cu totul altceva: spatiile interioare erau construite pentru a servi unor oameni vii.

Ele sunt aerisite prin doua guri de ventilatie, ce comunica la nord si la sud cu cele mai spatioase incaperi interioare, desi pastrarea lor ridica o problema serioasa constructorilor. In plus, daca prototipul, piramida din Meidum, are doar un coridor simplu care respectand schema initiala, porneste din extremitatea nordica, trece exact pe sub centrul bazei si de aici, urmand o linie ascendenta, da intr-o incapere spatioasa la nivelul bazei piramidei, Marea Piramida prezinta un mecanism foarte complicat, compus in esenta din 3 nivele: unul la mare adancime, sub baza piramidei, altul putin deasupra bazei si al treilea cam la jumatatea inaltimii. Ipotezele dupa care aceste spatii ar constitui un labirint ce ar avea ca scop ratacirea, si in ultima instanta moartea eventualului profanator, sunt putin romantice. Astfel s-a adoptat ipoteza unanima ca ar fi vorba de spatii construite in interiorul piramidei din motive pur tehnice, acelea de a micsora suprasolicitarea. Ludvik Soucek sustine ca din contra acestea ar fi ridicat probleme pe care o piramida compacta nu le-ar fi pus.

Astfel ca afirmatia lui Masudi poate contine si un graunte de adevar - poate ca piramida ar fi trebuit sa salveze viata faraonului in caz de primejdie. Acest fapt ar explica si amplasarea pirmidelor in imediata apropiere a palatelor faraonilor.

Constructii asemanatoare mai sunt in imprejurimile Egiptului si in zona Marii Mediterane, dand nastere unei ipoteze conform careia ar fi aparut in urma socului provocat in trecut de o catastrofa a carei recidiva ameninta ca sabia lui Damocles.

Se mai vehiculeaza ideea conform careia coridorul de acces in Marea Piramida are un unghi de inclinatie astfel incat sa se orienteze spre Alfa Dragonis, fapt care ar fi putut sa se intample sau in 3400 i.C. sau in 2100 i.C., ambele date fiind departe de anii domniei dinastiei a patra. Problema deschisa (daca intr-adevar orientarea era dupa Alfa Dragonis).

Despre piramide s-au emis si ipoteze mai simpliste, si poate de aceea mai adevarate. Se afirma ca acestea precizeaza pentru prima oara în istoria agriculturii aparitia unor norme, “legiferari”, bazate pe o îndelungata practica agricola, obligatorii pentru intreaga populatie: “In ziua in care locuitorii din Delta Nilului vedeau in timpul pranzului ca fata de nord a piramidei este umbrita, insemna ca se putea incepe semanatul. Fenomenul se petrecea la 14 octombrie, data care si astazi determina in Egipt inceputul muncilor campului” (dupa lucrarea arhitectilor Georgeta si Traian Chitulescu: “Sapte monumente celebre”).

In aprilie 1977 la congresul de astronomie de la Acapulco profesorul J.J.Hurtak a prezentat pentru prima oara in public 2 imagini senzationale, facand parte din setul trimis de sonda spatiala americana Mariner 9, inca din 1972, dar uitate. Obtinute la un interval de 6 luni, sub unghiuri diferite dovedeau ca pe solul martian se afla un ansamblu de 4 piramide tetraedrice, cu fetele si muchiile regulate, identice ca aspect cu piramida lui Kheops, insa de 10 ori mai mari. Langa ele, un chip uman urias, sculptat intr-o stanca avand 1500 m. diametru si 500 m. inaltime, care priveste spre cer cu un zambet prietenesc.

Explicatiile oferite de NASA atunci au fost: aglomerare de stanci sculptate de vant. In 1976 statia automata Viking-Orbiter a fotografiat “complexul piramide-sfinx” sub un unghi diferit si de la o inaltime mai mica. Richard Hoagland spune ca fotografiile reprezinta “indicii serioase privind prezenta unor vechi civilizatii martiene”

Aveti aici mai multe informatii.

PS Nu uitati ca dupa ce cititi / priviti sa puneti o recenzie aici sa stiu si eu despre ce e vorba ;)

Puncte de reflectie:

- De ce Iisus a intrebat: "care iti este numele? "

- De ce locuitorii gadarei au alungat pe Domnul din tinutul lor?

- De ce Domnul nu a acceptat ca omul sa il insoteasca?

M-am gandit la versetul acesta spus de David: "Fericirea si indurarea ma vor insoti in toate zilele vietii mele", oare asa sa fie? Ce, David nu a avut necazuri? A fost numai fericit in toate zilele vietii sale? Eu cred ca expresia se explica prin partea doua a versetului "si voi locui in Casa Domnului pana la sfarsitul zilelor mele". Aici intradevar este un loc de unde pur si simplu nu vei auzi vre'odata vesti rele: "Dumnezeu a fost dat jos din domnie prin uneltire", "Imparatia Cerurilor nu mai are resurse pentru noii convertiti", etc. Insa pentru a putea trai aceasta realitate perfecta si indistructibila a lui Dumnezeu trebuie sa intri in casa lui Dumnezeu, dar nu pe usa, ci prin "Usa" care este Iisus Hristos (adica facand legamant de credinta cu Hristos). El a spus: "Eu sunt usa oilor", "Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine". Daca crezi in Fiul, vei primi dreptul sa te numesti copil de Dumnezeu. Asta te va face ca sa traiesti in inima ta stabilitatea imparatiei lui Dumnezeu. Stii ca niciodata nu va trece, nu se va clatina, ea continua sa creasca. In toate zilele vietii tale te poti gandi la ea si ea nu se va schimba. Un "american" in vizita prin romania, nu prea gusta saracia, nedreptatea, umilinta romanului de rand, pentru ca el are o alta cetatenie, o cetatenie care ii face cinste, si ii aduce o multime de avantaje si privilegii. Ceva similar este si cu noi atunci cant prin Hristos primim aceasta "cetatenie cereasca".

Eu cred ca atunci putem sa il intelegem mai bine pe David: "Da, fericirea si indurarea ma vor insoti in toate zilele vietii mele"

Doamne ajuta!

Dar oare cati inteleg aceste realitati?

Iata ca azi s-a insinuat cu un copy-paste, acelasi, caci deh, pana mare de inspiratie si argumentatie (i-o fi scris-o careva si pe asta, ca singur nu-i capabil, pare-mi-se), la care Mogre, om obosit dupa travaliul pisicii, a raspuns surprinzator de asertiv.

Eu, care sunt o mitocanca, am sa iau saracia de "scrisoare de intentie" si am s-o disec fara anestezic. Cere si ti se va da. Eufrosin, ai cerut-o.

Si zice Eufrosin (marcat cu italice):

De-acolo vin si eu.

De unde, de acolo? Cluj? Io-s bucuresteanca. Mogre e aradean.

Nu gaseai un fan mai mare a Metallica decat mine in tot Clujul.

Pfuai, te-am ratat. Cat de mare? Ca la 1.90, asa, mustacioara tipica si privire inocenta sub un breton cretz? Duboaza de bere sau Saniutza alaturea? Asa ti-ai distrus neuronii?

In adolescenta si mai apoi in facultate, am mancat si respirat muzica rock, in special hard rock si heavy metal, mai apoi am “progresat” la Pink Floyd , Genesis, Marillion, etc.

Pacat ca de fapt n-a fost asa, si minti de igheata apele (nu cred ca lu' Shefu' cel Mare ii place treaba asta cu minciunicile). Daca ar fi fost asa, ai fi priceput macar un pic din ce canta trupele de care amintesti si nu ai mai fi insirat aberatii pe net...

A fost o mare lovitura cand un prieten de familie al parintilor mei, un om pe care-l apreciam imens, m-a tras deoparte si mi-a explicat despre influenta satanica a muzicii rock.

Si pentru mine ar fi o lovitura sa vad ca un om pe care il respect s-a imbecilizat. Influenta satanica au aia ca tine, pentru ca (am mai spus asta si o repet) genereaza repulsie, care, la randul ei, genereaza respingerea ideii, conceptului intreg de credinta, Dumnezeu si asa mai departe. Un fel de "uite ce idioti is crestinii, si io nu-s idiot, deci ma feresc de ei".

La inceput nu l-am inteles, dar mesajul a ramas cu mine si-am inceput sa dau mai multa atentie la ce ascultam.

Cred ca n-ai ascultat nimic. Orbecai printre niste subiecte de care nu ai habar. Ca tot te luai de Metallica, stii care e ideea in "Sad but True"? Sau in "Master of Puppets?" Sau "Leper Messiah"? Iti spun eu, desteptule... incerc sa scriu pe intelesul tau, sunt mesaje sociale, impotriva nedreptatii, autodistrugerii, minciunii, drogurilor, violentei, impotriva "apucaturilor satanice", ca poate, daca folosesc sintagma asta aberanta, pricepi, ca e pe limba ta...

Trebuie sa-ti mai spun ca am locuit foarte mult in SUA si inteleg perfect versurile in l. engleza.

Poate stii cuvinte, dar asta nu inseamna ca si intelegi. Mai citeste, poate cu un dictionar in fata si cu cineva de clasa a X-a zecist la comentarii literare alaturi. Nu ti-e rusine sa comentezi ceva ce n-ai citit/ascultat in viata ta? Sau te bazezi pe indemnul cretin crestin la ignoranta, "crede si nu cerceta"? Te bazezi pe faptul ca se vor gasi superficiali care sa nu verifice ce tampenii spui si s-o ia de buna si apoi sa raspandeasca idioteniile pe care le afirmi cu aerul ca ai avea habar?

Treptat au inceput sa mi se deschida ochii, cand am vazut chiar pe copertile CD-urilor pe care le primeam in posta de la un club, mesaje clar anti-Crestine: cruci intoarse, pentagrame, scene de vrajitorie si de batjocura la adresa Celui in al carui nume sunt botezat, Iisus Hristos.

Spanac. Da' pe peretui bisericilor n-ai vazut niciodata cranii si draci si foc si pucioasa? Buhuhu, biserica e pictata cu insemne ale lui Satan, mi-e frica, io nu mai intru in biserica! Drept e ca daca vad si popa cu mutra incalcita in barba si tzolul cu fir pe el, nu prea am nicio tragere de inima sa ma inghesui cu babele la pupat icoane. Lucrul dracului.

M-am intebat apoi, ce-au astia cu credinta mea, chiar daca eu nici macar nu mergeam la biserica. Prin mila lui Dumnezeu, am vazut mai apoi intreg adevarul.

Cred ca Dumnezeu s-ar milostivi de tine daca ti-ar da un pic de minte.

Asi vrea sa fiu eu pentru tine ca si omul acela care mi-a spus pe vremuri ceva. Chiar daca te vei revolta acum, mai tarziu vei intelege cu siguranta.

Ai vrea tu, da' nu se poate. Nu toti oamenii sunt oi. Nu ma revolta decat faptul ca faci spam. Prostia imi inspira cel mult dispret.

Ai sa ai familia ta si copii si acolo incep brusc sa se schimbe toate perspectivele, pentru un om normal, care mai are simtul prezervarii.

Am familia mea si copil si perspectivele s-au schimbat, intr-adevar - de unde nu observam imbecilii ca tine care umba liberi si spun enormitati, acum observ, nu de alta, dar fii-mea la un moment dat va invata sa citeasca... ceea ce inseamna ca trebuie sa-i formez abilitatea de a gandi sigura si pentru ea insasi inainte sa invete sa citeasca. Si am numai 3 ani la dispozitie pentru asta.

Iar simtul "prezervarii" n-are nicio legatura cu obstinatia de a fi si de a ramane un incuiat, dimpotriva. Pacat ca ai tai n-au avut simtul prezervativului. Sunteti multi si va inmultiti in continuare. Involutia e mai usoara.

Probabil ca Dumnezeu va exista fix pana in momentul in care omenirea va fi stiut tot. Si mai e cale lunga. Dar asta e deja filosofie si nu asta era scopul meu acum.

Scopul meu e sa folosesc ca axioma existenta, nu inexistenta divinitatii, pe care o numim, conventional, Dumnezeu.

Si, pornind de la asta si de la cele cateva principii - culmea! - crestine, ajung la o concluzie clara.

Principiile sunt:

Dumnezeu a creat omul => ca orice creator, trebuie ca-si iubeste creatia, o contempla cu atentie si in amanunt si vrea sa o perfectioneze, ciocanind ici, lipind colo - in niciun caz, daca n-a facut-o pana acuma, nu vrea sa o distruga sau sa o strice. Daca ii iesea teribil de urat creatia asta, o arunca oricand intr-un colt de galaxie si nu-si batea capul cu ea, nici s-o perfectioneze, nici s-o pedepseasca. Sau o distrugea din start, cum mototolesc eu hartiile cu desene care nu-mi ies cum vreau.

Omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu => Omul trebuie ca e inteligent, creativ, liber, puternic, voluntar, ambitios, constructiv, constiincios, nu perfect inteligent, creativ, liber, puternic, voluntar, ambitios, constructiv, constiincios, dar asemanator, tinzand catre perfectiunea chipului, adica a caracteristicilor divine. Omul beneficiaza de prezumtia de asemanare, nu de cea de indepartare de Creator. Dumnezeu nu ar fi plecat din start cu ideea ca omul e rau (altminteri l-ar fi distrus), ci ca e bun, asemenea lui, si ca e perfectibil; nu este din start pervers, desi e pervertibil.

Omul este copilul lui Dumezeu si ne referim la el ca fiind Dumezeu-Tatal => relatia intre om si Dumnezeu este relatia directa intre progenitura si genitor. Am un copil, sunt om facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, deci stau si cuget ca, daca fii-mea face o tampenie, desi o cert, o iubesc; desi o pedepsesc, o iubesc; cand o cert si o pedepsesc este spre binele ei, ea nu intelege inca, dar va intelege. Asta e unul dintre modurile in care justifica popii multe lucruri, desi o fac intr-un mod mult mai putin logic. DAR (si este un mare DAR) NICIODATA nu voi voi ca fii-mea sa se teama de mine, sa actioneze corect din frica de pedeapsa - pentru ca actiunile ei, obtinute asa, ar fi fals-pozitive.

Asadar Dumnezeu trebuie ca vrea sa actionam pozitiv, sa ne perfectionam, din convingere, NU DIN FRICA.

Dumnezeu trebuie ca vrea respectul fiintei umane datorat genitorului, celui care a inzestrat progenitura cu darurile constiintei si abilitatii de a gandi autonom si de alua decizii corecte in urma propriilor rationamente si nu sa-i fie linse talpile in genunchi.

Eu cred ca Dumnezeu vrea ca progeniturile sale sa-i intalneasca privirea, ceea ce nu poti face fata de un parinte decat daca ai constiinta curata si stii ca va fi mandru de tine, si nu sa si-o plece - nu sa stai cu capul plecat in tarana, ca un vinovat, plin de cainta ipocrita, decat daca esti si te simti vinovat.

Dumnezeu a dat omului liberul arbitru => Dumnezeu a vrut ca progenitura lui sa fie autonoma, sa isi ia propriile decizii si sa-si faca propriul destin, asumat, constient. Dumnezeu nu a vrut progenituri care sa i se supuna fara cracnire, ci intelegand de ce binele e bine si raul e rau si ce este bine si ce este rau. Dumnezeu a vrut progenituri care sa prefere binele in detrimentul raului, cunoscandu-le si experimentandu-le pe amandoua.

Pe de alta parte, religiile crestine spun ca Dumnezeu vrea sa i te rogi, sa fii umil, sa te caiesti si sa te pocaiesti, sa te prosterni si sa-l adulezi fara cracnire, sa crezi si sa nu cercetezi, fara a analiza si a rationa de ce e sau nu indicat un anumit comportament. Femeia nu e om, din punctul de vedere al religiei.

Religia spune ca-s femeie pacatoasa si murdara. Eu nu sunt murdara, murdar era barbosul nespalat, cu par incleiat la axile si o carpa jegoasa in loc de chiloti care a scris chestia asta misogina in Carte acum ceva sute de ani si a avut tupeul sa pretinda ca l-a inspirat Dumnezeu, pentru ca prostii si mai ales proastele sa-l creada. Iar de pacatoasa - e treaba divinitatii sa judece si sa-mi dea inspiratia de a nu mai fi. Educatia ti-o face Dumnezeu prin suflet, constiinta si gandire, nu cu patrafirul, matania si prescura. De pacate ma curata faptele mele ulterioare constientizarii lor, nu marturisirile sub patrafirul unui necunoscut barbos si aghiasma.

Religia spune sa fii umil, dar umilinta inseamna sclavie, supunere oarba, plecarea capului chiar si in fata nedreptatii, si asta se contrazice grav cu liberul arbitru ce mi s-a dat.

Religia spune sa te caiesti cu matanii, post, rugaciuni si altele asemenea, in loc sa isiste sa NU MAI FACI. "Sa nu mai pacatuiesti" e asa, o completare la post, rugaciuni si taratul in genunchi prin biserici si pupat icoane si mana popii si cantatul cronofag de osanale.

Religa spune sa te rogi zilnic, de cateva ori pe zi chiar. Eu nu ma rog decat arareori, si atunci cand o fac imi doresc puterea de a merge inainte, inspiratia de a gasi solutiile bune... Altmiteri, eu MULTUMESC. Multumesc divinului ca mi-a dat urechi si cap sa aud si gandesc si maini si picioare, ochi si gura, ca sa duc la ideplinire si sa vad si sa spun. Una din cele 10 porunci spune sa nu iei numele lui Dumnezeu in desert... dar rugaciunea zilnica si de trei ori pe zi ce este? Ce ai avea atat de important de comunicat atat de des? Sa te rogi ritualic, ca si cum ai merge la serviciu, nu inseamna sa iei numele lui Dumnezeu in desert? Sa-l deranjezi pentru ca ti s-a facut sau pentru ca esti obligat de regulament sa-i zici ca-l iubesti cand, daca e adevarat, el, Omniscientul, STIE asta?

Nu, pentru ca religiile cer adulare. Osanale. Imnuri. Ritualuri de adoratie si supunere. Eu nu ridic osanale nimanui in public. Cand iubesc, fie ca e vorba de barbat, copil, parinti, frati, o fac in mine insami si numai in fata lor si cu ei. Nu adun intreg orasul sa le arat ca uite ce-mi iubesc eu barbatul, copilul, fratele... La imnuri au pretentia totalitarii. Cand a dat omului liberul arbitru dumnezeu a aratat clar ca e liberal. Daca Dumnezeu era totalitar, nici nu am fi avut capacitatea de a actiona de unii singuri, am fi fost spectatorii neputinciosi ai propriilor noastre existente.

Religiile instituie popi, pastori, mullahi si alti reprezentanti ai lui Dumnezeu. Ca niste tutori. Ortodocsii, dar si catolicii, si nu doar ei, au si pretentia sa le spunem respectuos "Parinte". Sunt un fel de tutori, care suplinesc divinitatea si isi asuma rolul de a ne educa in spiritul Tatalui Ceresc.

Eu nu am nevoie de tutori. Daca mi-ar fi necesari tutorii, ar insemna ca Dumnezeu a murit.

Iar Dumnezeul meu traieste.

Si, nu, bai crestinule, nu-i vorba de Satan. E tot ala la care te inchini tu si pe care il faci sa roseasca divin cu fiecare moment in care te lasi spalat pe creier si te obstinezi in a-ti refuza liberul arbitru. Ca un sclav ce esti.

Turneul este sustinut de biserica "Bethany" Chicago, vorbitorul acestui proiect fiind Luigi Mitoi

Aici aveti traseul turneului:

Si aici o statistica comparativa pentru rugaciune:

Pentru mai multe informatii intrati in boxa laterala si puteti lua documentul pps cu numele "Prezentare turneu"

* stire preluata de aici: http://www.bethany.cc

]]> http://hristofor.wordpress.com/?p=410 Sat, 19 Jul 2008 17:31:29 +0000 Hristofor http://hristofor.wordpress.com/?p=410 "Am primit spre publicare urmatorul articol din partea colaboratorului nostru Paul Curca, articol al carui duh si al carui continut le impartasim si noi, fiind de un folos incontestabil si imediat, in special intrucat vine sa lamureasca, cu dreapta-socoteala, in Duh si Adevar, multe dintre confuziile si dilemele care sunt vehiculate astazi in spatiul ortodox, real sau virtual, si care, din pacate, ii imping pe multi in greseala, la o margine sau la alta… Va incredintam deci cuvantul fratelui nostru cu indrazneala nadejdii ca “intelepciunea va fi gasita dreapta de toti fiii ei”:"

Cum putem să nu exprimăm adevărul, când ştim că asta este datoria noastră cea mai de seamă în momentul în care învăţătura cea dreaptă a lui Hristos este pusă la îndoială? Şi cum putem să îl exprimăm totuşi când ne ştim cât de păcătoşi, cât de slabi şi netrebnici suntem faţă de acest adevăr? Poate Duhul Sfânt se va milostivi de noi şi va face ca şi de data asta adevărul să rămână întreg în Biserica Sa. Avem parte, în momentul de faţă, de o spiritualitate bleagă, acomodantă, care vorbeşte despre virtuţile ortodoxiei după Sfinţii Părinţi trăgând însă cu ochiul la bogăţiile şi confortul lumii. Vorbim în continuare, în mare parte, în slova cea dreaptă a ortodoxiei dar nu mai avem duhul ei dătător de viaţă. De aceea nu ni s-ar părea vreo problemă, majorităţii dintre noi, dacă am accepta câteva mici modificări prin care să alăturăm la festinul nostru şi pe catolici, urmând apoi, probabil, protestanţii, neoprotestanţii, necalcedonienii şi tot ce a mai dat naştere mintea umană atunci când s-a rupt de adevărul cel veşnic. Noi le oferim lor confortul spiritual, căci le dăm dintr-o bogăţie imensă din care pot să se adape, iar ei ne dau confortul material pe care îl deţin deja, dar la care noi încă nu am ajuns.

Diferenţele de doctrină ar părea mici şi fastidioase, ele scapă imensei majorităţi a credincioşilor şi doar câţiva teologi care studiază textele cu acrivie îşi pot da seama de ele şi discuta pe marginea lor. Dar aceste mici diferenţe sunt menite să sucească total adevărul, să schimbe perspectiva, să transforme în minciună tot restul de care, aparent, nu s-au atins cu nimic. Cei care vor să rămână în dreapta credinţă, dar nu pot aduce dovezi, nu pot demonstra cu argumente pertinente adevărul revelat al tradiţiei, pot spune simplu că ei respectă învăţătura cea veche, dar în niciun caz nu pot nesocoti aceste diferenţe ca şi cum nu ar conta. Dificultatea constă în aceea că denaturarea adevărului de către câţiva, dar aflaţi în frunte, aduce denaturarea generală a adevărului, punerea la îndoială a mântuirii poporului binecredincios dar lipsit de cunoştinţe adecvate de teologie. Adevărul teologic e un lucru de viaţă şi de moarte, şi să fim bine înţeleşi: de viaţă şi de moarte veşnică.

Unora înfruntarea aceasta pentru câteva chestiuni legate de dogmă li se poate părea superfluă, ca o disputa între persoane cu idei fixe (puţine dar fixe, cum spune o butadă) şi fiinţe largi la suflet şi la minte, gata să accepte, să primească cu bucurie noutăţile, inclusiv în materie de dogmă. În fapt însă, lucrurile stau exact pe dos. Laxiştii, liber-schimbiştii, ecumeniştii sunt „specialişti” ai duhului lumesc, umanişti lipsiţi de substanţă, şi tocmai de aceea gata să renunţe la rigoarea adevărului şi a modului de viaţă pe care îl subsumeză recunoaşterea acestuia. Cei ce par conservatori în materie de credinţă - “fanatici ai ortodoxismului”, cum am vazut că spunea cineva - vor să păstreze plenitudinea adevărului, singurul care ne poate mântui. Păstrarea nealterată a Predaniei, necedarea la vreuna din tentaţiile lumeşti, este garanţia că ne aflăm pe drumul cel bun. Suntem, într-adevăr, păcătoşi, dar nu suntem în eroare, n-am căzut în erezie şi astfel putem invoca plini de curaj numele Domnului.

Nu se cuvine să se facă din devierile ecumeniste prilej de dispute şi polemici în Biserică, după modelul a ceea ce se întâmplă în viaţa publică, mai ales în politică. Există, pe alocuri, tendinţa aceasta, dar este marginală şi sper să rămână astfel. În disputele teologice trebuie să biruie un duh al durerii pentru cei căzuţi în greşeală, combinat cu fermitatea nestrămutată a păstrării neştirbite a devărului de credinţă.

Mişcarea ecumenică face parte, ca şi principiile politically corectness, ca şi atâtea alte lucruri din cultura şi civilizaţia contemporană, din tăvălugul nivelator la care este supusă omenirea astăzi. Tot ceea ce este deasupra mediei, tot ce înseamnă tradiţie, excelenţă, profunzime, tot ce are însemnătate pentru viaţa duhovnicească a omului, trebuie redus la un palier cât mai de jos, astfel încât să nu mai influenţeze, să nu mai însemne ceva, să nu-i mai deranjeze pe cei care au pierdut o asemenea trăire, iar amintirea ei vie, concretă, în Biserica Ortodoxă, le-ar trezi mustrări de conştiinţă. Astfel că avem de aşteptat o ofensivă împotriva ortodoxiei dusă atât din răutate cât şi din ignoranţă, dar indiferent de cauze, va fi un război de care nu vom scăpa nicicum.

Odată ce, prin pronia cerească, ne-am învrednicit de a primi adevărul, nu avem dreptul să îl ascundem: „Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeşnic?” (Marcu 4,21). Fiecare după puterea şi îndemânarea noastră, după nivelul intelectual şi duhovnicesc la care ne situăm, suntem datori să spunem adevărul. Poate fi periculos să spui adevărul în lume, căci lumea nu e pregătită şi va vrea să îşi apere cele ale ei. Dar, după cum spunea părintele Amfilohie recent, răspunzând la întrebarea: „Nu va este frica?”: “Dragul meu, fricosii nu se mantuiesc! Iubiti adevarul si adevarul va va face liberi”. Nu trebuie să ne fie teamă decât de propria frică, de a nu fi demni de adevărul pe care îl purtăm şi pe care trebuie să îl lăsăm moştenire urmaşilor noştri. Adevărul însuşi, dacă se va sălăşlui întru noi, ne va da putere să mărturisim, căci Hristos însuşi este “Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14,6). Oricum, situaţia este dificilă, căci dacă se va cere cumva socoteală, dacă va fi nevoie de spirit de sacrificiu, nu ştiu cum vom reacţiona mulţi dintre noi care acum ne batem cu pumnii în piept că apărăm ortodoxia.

Mulţi dintre noi ne prefacem că nu există probleme acute, acum, care cer o luare de poziţie, o cernere a apelor, ci totul se rezumă la lupta cu păcatul, la provocările soft ale contemporaneităţii lipsite de spirit creştinesc. Desigur, sunt şi acestea, au locul lor, şi niciun credincios conştient nu le ignoră. Dar nu sunt singurele. Lor li se adaugă altele, provenite din starea actuală a Bisericii Ortodoxe Române, din duhul lumesc şi ecumenist care răzbate din multe locuri. Fireşte, poţi ignora aceste pericole, rămânând ancorat în lupta cu păcatele proprii, părându-ţi-se că doar de acestea vei da socoteală în faţa lui Dumnezeu. Că această luptă ar duce la mândrie câtă vreme ne ocupăm de chestiuni teologice complicate, dar de ale sufletului nostru uităm. Mă tem însă că nu e chiar aşa. Dumnezeu are să ne întrebe ce am făcut pentru semenii lângă care ne-a fost dat să trăim, cum i-am ajutat să se mântuiască, vom da seama de felul cum am păstrat talanţii ortodoxiei pe care ni i-a dat în păstrare.

Activitatea cotidiană în lumea care ne este pusă la dispoziţie ne pune în postura de a fi alături atât de indiferenţi religioşi, de atei dar şi de eterodocşi care încearcă să ne spună că diferenţele dintre noi şi ei sunt minore, că ceea ce ne uneşte este mai important decât ceea ce ne desparte şi că ar trebui să existe o unire a tuturor celor ce cred în Dumnezeu. Aceasta unire ecumenică a tuturor într-un glas pare convenabilă tuturor. Eterodocşii pot prelua învăţătura ortodoxă, cărţile de învăţătură fiind disponibile oricui, dar o vor prelua fals şi trunchiat şi în felul acesta ne-o vor preda nouă înapoi. Este însă şi vina noastră, a ortodocşilor aici. Dacă dreptslăvitorii creştini ar fi rămas în duhul cel bun, n-ar mai fi dat naştere la atâtea şi atâtea interpretări, schisme, depărtări de la credinţă. Adevărul este luminos prin el însuşi, cei plini de Duhul cel Sfânt ar fi adus lumina credinţei prin simpla lor prezenţă. Eterodocşii nu trebuie lăsaţi în înşelare, având impresia că sunt în adevăr. Dar propovăduirea nu ţine atât de cuvintele rostite către ei, împotriva eresurilor lor, ci de exemplul viu de viaţă oferit de dreptcredincioşi. Nu este suficientă Tradiţia adevărată, căci cea mai bună tradiţie, în lipsa exemplului viu, a trăirii ei zilnice, este literă moartă, cuvânt gol lipsit de orice consistenţă. Cel mai bun răspuns la încercările lor de a falsifica adevărul de credinţă este să le contrapunem adevărul trăirii în duh, bucuria care se revarsă dintr-o astfel de viaţă. Dacă am fi capabili de aşa ceva sigur mulţi din cei aflaţi în greşeală s-ar întoarce la dreapta credinţă. Desigur, asta nu înseamnă că nu trebuie luate atitudini punctuale în locurile care lovesc învăţătura.

Lupta nu trebuie să fie spre osândirea cuiva, spre demonstrarea dreptăţii noastre, oricât ar fi ea de valabilă în literă, ci spre zidirea aroapelui pierdut, spre ajutorarea lui. Încerc să îl scot din rătăcire din iubire, din compasiune, nu pentru că aş fi superior lui cu ceva, iar scoaterea lui din rătăcire este echivalentă cu afirmarea propriei mele superiorităţi. Decât un asemenea ajutor, care îl păgubeşete atât pe fratele meu, căci îl jigneşte, cât şi pe mine, mai bine îmi văd de treabă şi nu mai fac nimic. Ortodoxia însă ne oferă dreaptă socotinţă şi echilibru care ne vor îndruma în raporturile cu cei de altă credinţă, numai să păstrăm, cu smerenie, calea ei.

Unul din argumentele cele mai însemnate legate de ecumenism este iubirea. Iubirea scuză totul, în numele ei este permis orice compromis. Aceasta însă, ne spun Sfinţii Părinţi, precum şi părinţii înduhovniciţi din timpurile noastre, nu este iubirea adevărată, ci un simulacru care urmăreşte doar binele pământesc al celor ce îl rostesc. Iubirea este o vorbă în spatele căreia se ascund interesele lor meschine. Iubirea caută adevărul şi binele celui iubit, nu confortul lui, mai ales dacă este obţinut cu preţul renunţării la dreapta credinţă. Se bate multă monedă (de obicei e calpă) pe iubirea de aproapele astăzi. În numele acesteia se poate face orice, se poate pretinde orice. Adevărurile de credinţă devin relative, simple cuvinte înşirate în cărţi vechi care nu pot stânjeni dorinţa de comuniune situată, zic ei, dincolo de dogme şi de confesiuni. Străşnicia cu care unii încearcă să păstreze neatinsă învăţătura ortodoxă pare fixism rigid, înapoiere faţa de spiritul vremii, lipsă de iubire condamnabilă. De fapt, tocmai în păstrarea intactă a comorii ortodoxiei stă iubirea, împreună cu rugăciunea pentru toată lumea, dar făcută în taină, nu în adunări ecumenice televizate. Clamarea acestei iubiri în public e cu atât mai intensă cu cât nu îi corespunde nimic înăuntru. Adevărata iubire e aspră, căci încearcă să scoată din greşeală, să ajute, să spună falsităţii pe nume pentru a da şansă răscumpărării celor căzuţi în erezie.

Care e, de fapt, principiul care îndeamnă astăzi la unire, la ştergerea diferenţelor dintre oameni, indiferent de rasă, de sex, de convingeri şi de orice ar putea să ne facă diferiţi unii de alţii? Acest principiu se aplică întregii civilizaţii contemporane şi aplicarea lui, prin ecumenism, la religie este doar un caz particular. Mă tem că ideea de bază care ne leagă este doar apelul la o natură umană comună, în numele căreia orice deosebiri dintre oameni sunt socotite ca nesemnificative. Astfel se ajunge la un umanism integral care găsindu-şi împlinirea exclusiv în propria imanenţă, în ciuda bogăţiei şi a varietăţii pe care le face să se manifeste nu poate duce decât la nihilism.

Actualul context al Bisericii ne obligă pe fiecare la luarea unei poziţii, la o despărţire a apelor. Există un mod elegant de a refuza să alegi, de a te situa într-un loc sau altul. Legat de viaţa creştină, ai mereu ceva de făcut şi de spus, iar aceasta se leagă de actualitate. Dar este o actualitate, ca să zic aşa, perenă. Lucruri care persistă: lupta cu patimile, de pildă e oricând potrivită, fiindcă este o luptă permanentă. Pe lângă acestea însă, există momente istorice stringente care impun o atitudine în chestiuni punctuale, legate tot de viaţa ortodoxă. Dacă atunci te referi tot la chestiunile perene, şi numai la ele, de fapt ocoleşti răspunsul la ceea ce e mai grav. Nu se pot ignora problemele pe care istoria le pune creştinului practicant. Dumnezeu s-a întrupat istoric, ceea ce se întâmplă cu noi sunt lucruri istorice, nu ne putem ascunde că nu ar exista. Lipsa de preocupare, de implicare sunt sinonime cu individualismul nepăsător faţa de semeni şi, am convingerea, sunt vinovate în faţa lui Dumnezeu, oricât de buni creştini ar fi în rest cei ce nu se implică. Lucrurile trebuie spuse pe nume, pentru a avea conştiinţa împăcată, oricare ar fi consecinţele ce decurg de aici.

Lucrurile stau cumva la modul în care Părinţii Bisericii, preocupaţi fiind de lupta cu patimile proprii, nu s-ar mai fi adunat în vreun sinod ecumenic ca să dezbată ereziile care bântuiau Biserica, căci o asemenea adunare ar fi fost prilej de vorbe deşarte, de mândrie, de ură şi de tot ce mai poate coborî omul din viaţa duhovnicească dusă în singurătate. Chestiunile teologice subţiri ar fi fost lăsate pe mai târziu, într-un nu se ştie ce viitor, sau pur şi simplu ignorate în numele nevredniciei proprii, iar ereticii puteau să-şi facă de cap cum vroiau ei, ca lupii lăsaţi liberi în staulul oilor. Vă daţi seama ce fel de ortodoxie am mai fi avut atunci? Dumnezeu însă a avut grijă de Biserica Lui şi a trimis la timp sfinţi care să o salveze.

Apelul la Sfinţii Părinţi, la literatura patristică în general, nu este, prin sine, un indiciu suficient al păstrării dreptei credinţe. Noi suntem aici, într-un mediu cultural cu totul diferit de al lor. Ceea ce au creat ei, chiar dacă îşi păstreză întreaga semnificativitate pentru noi, nu poate fi preluat întocmai, ci trebuie înţeles în contextul de atunci, şi apoi adaptat la necesităţile timpului nostru.

Mai departe însă, nu trebuie căzut în ispite negativiste. Oricât ne-am implica subiectiv, sau odată cu implicarea, trebuie să crească echilibrul, dreapta socotinţă. Adevărul trebuie spus ferm şi răspicat, dar în duhul dragostei creştine, încercând să îl îndrepte pe cel ce greşeşete, nu să îl distrugă, să-l facă harcea-parcea. Dacă nu reuşim să păstrăm dreapta măsură în criticile noastre, atunci mai bine este să tăcem. Multe din cele pe care le rostim nu sunt adeverite şi sfinţite în noi de Duhul lui Dumnezeu, din cauza păcătoşeniei noastre şi a neputinţei noastre de a vorbi în duh de rugăciune.

În vremea noastră scade nevoinţa, ne mulţumim cu din ce în ce mai puţin în privinţa postului şi a ascezei practicate. Iar pentru a avea cugetul împăcat (dar îl vom avea oare împăcat astfel?) ne străduim să avem cât mai mult un creştinism după chipul şi asemănarea noastră, chiar dacă asta nu ne-ar fi de niciun folos. Am vrea să reducem lucrurile, să fie după măsura noastră făcând din slăbiciunea pe care ne-am împropriat-o printr-o viaţă păcătoasă măsura generală, regula ce trebuie urmată de toţi. De aceea şi acceptăm cu uşurinţă tot felul de pogorăminte care să ne uşureze nevoinţa, tot felul de scăderi ale credinţei şi de întâlniri cu ecumeniştii. Între duhul lumesc şi ecumenism, conform definiţiei fiecăruia în parte, nu este vreo asemănare. Totuşi, ambele îşi trag seva din aceeaşi secătuire a vieţii duhovniceşti, sunt fraţi care împreună lucrează pentru desfiinţarea adevărului de credinţă.

Faptul că eu mă aflu în adevărul şi dreptatea ortodoxiei faţă de un ateu, un eretic sau un mare păcătos îmi dă o anumită superioritate faţă de acesta, sentiment care generează mândria, starea cea mai cumplită a omului, căci atunci se apropie cel mai mult de diavol. Aceasta este evoluţia normală a minţii umane căreia, pe o cale logică, îi este imposibil să nu se trufească. Păstrarea literei credinţei, fără duhul ei, fără realizarea ei în practică, nu foloşeşte la nimic. Să încercăm, de aceea, să păstrăm un duh al smereniei, adică să mă pun pe mine mai prejos decât toţi oamenii, inclusiv a celor ce se află în greşeli evidente, în erezie sau în păcate de moarte. Aşa ceva nu îmi e cu putinţă, dar Dumnezeu poate da celui ce se roagă. Trebuie ca mintea, care judecă cele ale lumii în chip lumesc, să fie ţinută legată de a face judecăţi de valoare, şi atunci Dumnezeu se va milostivi de noi şi ne va da starea cea bună.

Ţinerea Predaniei neatinsă nu este dovada incapacităţii de schimbare, a neacceptării noutăţii, a neputinţei adaptării. Ci este menţinerea acelei căi de urmat care, ea singură între multe altele posibile, poate asigura mântuirea. Şi numai înăuntrul acestei căi este posibilă schimbarea, înnoirea, căci se schimbă omul cel vechi, supus morţii şi păcatului cu omul nou, născut în Duhul Sfânt. Adevărul nu ţine de un set de propoziţii, ci este un adevăr viu, lucrător care îi propune celui ce îl primeşte cea mai înaltă ipostaziere a fiinţei umane, apropierea de Dumnezeu prin sfinţenie. Cu toate că nu suntem noi capabili să o urmăm, trebuie totuşi să o ţinem cu orice preţ şi să nădăjduim în mila Domnului.

Sursa

Cunoasterea de sine este necesara in viata, dupa cum este necesar sa inveti sa conduci o masina inainte sa mergi pe strada cu ea.

Iata ce rezultat mi-a dat mie acest test:
= Right-brained. Most right-brained people like you are flexible in many realms of their lives. Whether picking up on the nuances of musical concerto, appreciating the subtle details in a work of art, or seeing the world from a different perspective, right-brained people are creative, imaginative, and attuned to their surroundings.

People probably see your thinking process as boundless, and that might translate to your physical surroundings as well. Some people think of you as messier than others. It's not that you're disorganized, it's just that you might use different systems to organize (by theme, by subject, by color). Straight alphabetization and rigidly ordered folders are not typical of right-brained behavior.

You are also more intuitive than many. When it comes to reading literature, you probably prefer creative writing or fiction over nonfiction. And when it comes to doing math, you might find you enjoy geometry more than other forms like algebra.=

Tu cum esti?

Va mai recomand articolul acesta si acesta pe aceeasi tema.

Toate cele bune!

Impreuna cu fratele sau, Sfantul Vasilie, au intemeiat, apoi, doua manastiri in Pont, una pentru femei si alta pentru barbati, condusa, una, de Sfantul Vasilie cel Mare, iar alta, de femei, unde era egumena Macrina, care, dupa moartea mamei sale, si-a impartit averea saracilor. Si a trait fericita asa, cu multa cuviinta si sihastreste, in rugaciuni si castigandu-si, prin munca, cele de trebuinta, pana la cea din urma suflare a ei.

Cercetand pe sora sa, in boala ei cea de pe urma, Sfantul Grigorie de Nyssa, a gasit-o cu totul slabita de friguri si culcata pe o scandura. Si saracia in manastirea fecioarelor era asa de mare, incat deabia s-a gasit un val invechit, spre acoperirea trupului Macrinei, cand au dus-o la mormant. Atunci, Sfantul Grigorie a pus deasupra ei mantia sa de episcop. In viata ei, Sfanta Macrina a facut si multe minuni, dand tamaduire bolnavilor si indracitilor, cu rugaciunile ei. Si a murit Fericita, in anul 380, si a fost ingropata in biserica "Celor patruzeci de Mucenici", alaturi de mormantul maicii sale, iar pomenirea ei se face, in toti anii, la 19 iulie. Dumnezeului nostru slava!

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iulie/Proloage19Iul.shtml

Vizitati si site-ul Centrului Sfanta Macrina - o sansa pentru copiii fara sansa, din Bucuresti:
http://www.macrina.ro/ro/despre_noi.php?id=1

Savatie Baştovoi,

Probabil Părintele trecea printr-o criză gurmandă. Poate ar fi vrut şi el un berbec la groapă sau nişte caşă bine preparată. Căci uită-te, cititorule, şi dă-te cu capu de pereţi dacă îţi simţi creeeerul cum se năpusteşte pe veşnicile câmpii de vânătoare a libertăţii:

Având în vedere că McDonald’s este prezentă si în România si că a reusit, după multi ani de functionare în pierdere, să treacă pe profit, recomandăm cititorilor nostri si publicului să boicoteze această firmă, dată fiind sustinerea pe care aceasta o acordă în Statele Unite actiunilor imorale ale homosexualilor.

Hă??? ...P...pp...pp.pppoftim????? Şi dacă poftim, ce dracu să mai poftim că ţi se taie orice poftă. Cartofiorii bine rumeniţi şi crocanţi, sosurile canceroase şi E-izate până la refuz, dar atât de gustoase, Big Mac-ul, Le Big Mac-ul de care se hlizeşte Samuel Jackson în Pulp Fiction, Mac Chickenu, pulpiţele dătătoare de senzaţii ierotice fomiştilor grăbiţi de pretutindeni, ei bine, toate astea se ascund în cel mai întunecat cuptor pe care-l găsesc, de ruşine că şi homosexualii le mănâncă.

Cartofii sar din punguţe şi o iau la goană când zăresc vreo mână de homosexual prin preajmă, sosurile, ketchupsurile şi maionezele cu usturoi se topesc literalmente de jenă, puiul învie şi o tuleşte şi el la vederea reprobabilă a unui homosexual. Sau la vederea unui homosexual reprobabil.

Bre, tu eşti normal la hipotalamus? Ce treabă are sula cu prefectura, adicăcu stomacul?

Baştovoi-san nu se opreşte aici. Nuuuuuuu, el are şi păreri referitoare la...Nietzche. Nu-i aşa, n-am mâncat nimic azi, era plin de homosexuali la McDonalds, ce pot să fac decât să-mi dau cu părerea despre Nietzsche cel Rău, Anticreştin, Anticristic, Psihopat:

Aşadar, este greu de înţeles această admiraţie nestăvilită pe care evreii o arată, brusc, faţă de acest psihopat de geniu, şi totuşi psihopat. Faptul că Nietzsche nu era antisemit nu înseamnă că psihopatia lui extinsă asupra umanităţii capătă o valoare pozitivă. Creştinii, faţă de care Nietszche respiră o ură criminală, numindu-i cu cele mai murdare insulte, ar putea să se simtă lezaţi şi atacaţi de reabilitarea pe care evreii o cer pentru autorul Anticristului.

Deci şi Zarathustra s-a dus să se ascundă. În dulap. Creştinii ar putea să se simtă lezaaaaaaţi? Nu mă-nnnnnebuni, probabil toţi sfinţii se răsucesc în morminte, zornăind din moaşte, de nervi şi supărare pe mîrlanii de jidani qui eseiază reabilitarea lui Nicinici. Creştinii ar putea să se simtă atacaaaaaţi? Să mori tu....Care creştini, bre? Ăia 95% carele n-au auzit în viaţa lor de Nietzsche, darămite de vreo bucoavnă de-aleluia? Sau ăia 4, 9 la sută care cred că era vărul lui Hitler?

Deci dacă mai prind vrun creştin orthodoooocsss pe la Mac, îi rup picioarele. De-a dracului. Sau îl întreb dacă nu a aflat încă de caterisirea anatemizatoare a Sf. Sinod asupra hamburgerilor.

Le Pere Bastovoios nu se lasă. Domniile lor, căci sunt mai mulţi probabil, adunaţi într-unu singur, altfel nu văd cum atâtea varii tâmpenii se regăsesc launloc într-o singură persoană. Iată ce crede fater Savatie despre...artişti:

Mai toate numele mari ale artei si literaturii moderne au fost fie homosexuali, fie pedofili, zoofili, fie toate acestea la un loc. Acesti oameni nici cu femeile nu pot avea relatii normale, ci practica cele mai ciudate perversiuni. Oamenii perversi, chiar daca nu sunt niste artisti in sensul tehnic al cuvantului, au aceasta sensibilitate "artistica" care, mi se pare mie, nu difera prea mult de fondul psihic al marilor genii.

Văleu! Haoleu! Ce-mi făcui, artistule?....and it.s getting even better:

Daca prima experienta sexuala a fost cu un baiat, el ramane marcat pe viata de ea, devine homosexual. La fel daca este cu un copil sau animal. Aceasta nu-i impiedica sa aiba relatii cu femei, ei devin ceea ce se cheama heterosexuali, dar vor tanji dupa vraja senzatiei pe care au simtit-o in prima lor experienta sexuala, chiar daca nu vor mai reveni niciodata la ea.

Aici are dreptate! Deşi nu sunt nici artist, deci nici homosexual, şi eu tânjesc câteodată după acea preafrumoasă găină din vara aceea....din păcate a murit la scurt timp după ce-am iubit-o.  La final, logica baştoviană ie fascinantă, dacă ar fi:

Se pare ca homosexuali pasivi sunt numai impotentii, acesta e si motivul pentru care nu se culca cu femei.

Părinte, mă scuzaţi de întrebare, mneavoastră v-aţi băgat vreodată un deşt în cur? Ei bine, vă spun eu, e foarte plăcut.

Sau poate părintele n-are nici cur, nici prostată.

Savatie, lăsând la o parte opiniile tale Inchizitorice regarding ză matherfakăr popoguys, tu chiar gândeşti ce crezi?

]]> http://papershit.wordpress.com/?p=84 Fri, 18 Jul 2008 15:14:26 +0000 Triky http://papershit.wordpress.com/?p=84 "Noul Ordin Mondial, este proiectul de a unii intreaga lume sub un SINGUR GUVERN MONDIAL condus de Satana in persoana ! Este datoria ta sa arati acest videoclip tuturor prietenilor tai. Prin a fi un ignorant activ, sustii sistemul satanic international".

Triky: "Shtrul, imi pare rau dar te-au demascat frate ! Te-au prins ! Acum ce te faci ?"
Shtrul: "Nu mai platesc 1 mil. de euro in impozite. Sa am bani de bilet spre Israel! Hahahaha."

Mai sorbim o gura de bere. Shtrul: "Unde ma-nscriu in sistemul satanic international ? Zice ? Hahahahaha"

Tot aici, in biblioteca noastra draga, unde imi petreceam pauzele si chiulurile, si pe care la intoarcerea din armata am gasit-o transformata in depozit de materiale de constructie, am descoperit frumusetea scrierii Domnitei Gherghinescu Vania, despre care putini stiu ca a existat vreodata. Desi numele ei este asociat de Lucian Blaga, opera mica si ignoranta generala o arunca in derizoriu. Am ras, am plans, m-am regasit si am visat citind “Cartea Pierduta”, din care port cu mine fragmente de aur ce inca ma misca pana la lacrimi sau ma ajuta sa calatoresc peste tot in propria-mi existenta zbuciumata...

"Uneori am impresia ca dragostea e ca zapada: atata timp cat calci usor, e frumos... Dar cum pui piciorul apasat, adanc, totul se preface sub pasi in noroi..." spune Domnita in cartea ei si niciodata in momentele intense de viata nu am putut sa nu-mi reamintesc zbaterea ei. Asa o fi oare? Presupunand faptul ca termenul dragoste nu se reduce simplist la semnificatia erotica, romantica, sentimentala ci ca poarta in el chipul a tot ceea ce omul poate iubi in scurta-i viata, asa e? Nu pot filosofa, parca nu am energie pentru asta, insa de cate ori imi proptesc nasul in pamant ca efect al sutului perfid al tradarii sunt tentat sa uit toata teoria pe care mi-am dezvoltat-o pe parcursul unei vieti crestine nu mai lungi de zece ani.

Mai stim noi oare sa iubim? Mai stim noi oare sa fim loiali? Mai stim noi oare sa NU tradam? Mai poti avea incredere ca exista dragostea adevarata (si ma refer la 1 Corinteni 13 si nu la Cartea Pierduta...). Ce se intampla cu lumea asta? Ce se intampla cu crestinul modern? Unde este frumusetea relatiei divine exemplificata pe pamant? O lume intreaga, bolnava de ignoranta si pacat, moare incet, dar sigur si urat, iar noi, crestinii, vrem posturi, vrem titluri, vrem putere, vrem... gologani? Liderul unei lucrari crestine poate face orice, pentru ca putini sunt cei care vor lua atitudine, atata timp cat el este cel care imparte banii. Oare banii pot cumpara ORICE? Prietenii uita de prietenie, iubitii uita de familie, parintii uita de copii, crestinul uita de Dumnezeu, Singurul care l-a iubit vreodata cu adevarat... In urma se casca fioros haul naucitor si dizgratios al tradarii, al dragostei contra cost.

Nu stiu daca cineva va dori sau nu sa ma contrazica. Stiti ceva? Parca asta nici nu mai conteaza acum. Nu e important cine are sau nu dreptate. Ma doare si punct, pentru ca experienta m-a traumatizat destul, pana la nivelul cel mai de jos, afectandu-mi credinta, nadejdea, nu si dragostea cred...

Doamne, da-ne dragostea adevarata!...

]]> http://romoflorin.wordpress.com/?p=1391 Sun, 13 Jul 2008 17:33:54 +0000 romoflorin http://romoflorin.wordpress.com/?p=1391 1

2

3

4

5

6