Am ceva probleme cu învăţatul.. aparent creierul meu nu se simte destul de bine dacă nu fac 2 lucruri o dată.. nu pot învăţa decât dacă mai e ceva care să mă ţină ocupat pe lângă. Am căutat metode de îmbunătăţire a memorie, metode alternative de învaţat.. care-i cea mai bună metodă de învăţat.. etc.

Am sfârşit prin a mă întreba ce e memoria de fapt.. şi cum funcţionează ea.. ce şi cum.. aşa că după ceva cercetări am reuşit să ma gândesc la articolul ăsta. Ar trebui să fie destul de interesant. Ne vedem pe partea cealaltă a articolului...

Ca să poţi îmbunătăţi un lucru, trebuie să ştii cât mai multe despre acel lucru. Sper, ca prin articolul ăsta să reuşesc să vă fac să înţelegeţi ce e memoria, cum funcţionează ea şi ce puteţi face pentru îmbunătăţirea ei.

Ce este memoria?

Nu există încă o definiţie a memoriei.. nu a celei umane cel puţin. Aparent e capacitatea de a stoca informaţii pe termen scurt sau îndelungat. Totodata memoria este vitală vieţii. Fără memorie nu am exista, fără memorie nu am putea fi persoane unice.

Toate experienţele vieţii constituie memoria şi ne definesc personalitatea. Memoria joacă rolul unui fel de fundaţie pentru continuitatea vieţii. Deşi o denumim memorie şi vorbim despre ea ca şi o parte a corpului nostru, ea nu este deloc aşa... e mai mult un ansamblu, decât orice altceva. E un concept legat de amintiri şi de capacitatea de reţine.

Memoria e atât de complexă, că abia acum neurologii reuşesc să desluşească o infirmă particică din tainele ei. Până şi ei sunt conştienţi că n-au reuşit decât să zgârie suprafaţa. De fapt.. nu există diferenţe ferme între procesul de gândire şi cel de amintire. Aparent memoria e bazată pe un sistem similar pânzei de păianjen. Imediat vă explic şi la ce mă refer.

Să luăm un obiect simplu ca exemplu: un pix. Să îţi aduci aminte de un pix, e foarte simplu. Dar procesul din spatele amintirii este extrem de complex. Informaţiile sunt stocate în diferite regiuni ale creierului, în funcţie de tipul de informaţie. Fiecare părticică din amintirea pixului vine dintr-o regiune distinctă a creierului. Culoarea vine dintr-o anumită regiune, forma din alta, sunetul pe care-l face când scrie pe hârtie vine din altă regiune şi tot aşa, ca la urmă să se încropească imaginea pixului în mintea noastră. Încă nu există nici o informaţie foarte clară cu privire la memorie.. însă s-a descoperit că are 3 etape: codarea memoriei, depozitarea memoriei şi recuperarea ei.

Codarea memoriei?

Înainte de toate percepem un obiect. Următorul pas este codarea lui la nivelul creierului. Informaţia se codează în limbaj electric şi chimic. Limbajul electric este reprezentat de impulsurile nervoase iar cel chimic de neurotransmiţătorii eliberaţi pentru a realiza sinapsele necesare transmiterii impulsurilor.

Conexiunile acestea, care se formează, nu sunt niciodata identice. Diferă pentru fiecare bucăţică de informaţie, deci pentru cea mai mică diferenţă între informaţii avem conexiuni diferite. Ce e interesant, e că prin repetiţie aceste conexiuni se fac din ce în ce mai puternice, astfel unele lucruri fiind foarte uşor de amintit, şi unele acţiuni fiind executate cu mare uşurinţă, dacă nu intră în reflex. Dacă repetiţia nu are loc, memoria se pierde uşor uşor.

Cum e stocată memoria?

Din momentul în care o amintire a luat naştere, ea trebuie stocată, indiferent pentru cât timp va rămâne ea stocată. Momentan se crede că nu sunt decât trei moduri de stocare: senzorială (pe moment), memorie de scurtă durată şi memorie de lungă durată.

Durează o fracţiune de secundă să percepi un obiect. E codificat, după care începe procesul de stocare. Memoria de termen scurt este foarte limitată. Ea nu poate ţine mai mult de 7 module de informaţii diferite. De exemplu un numar de telefon: 0747648125. Dacă încerci să îl reţii în forma "zero şapte patru şapte şase patru opt unu doi cinci" în maxim 30 de secunde l-ai şi uitat. Îl poţi repeta de foarte multe ori, resetând astfel "cronometrul" memoriei de scurtă durată. Dacă încerci în schimb să îl ţii minte în forma "şapte sute patruzeci şi şapte şase sute patruzeci şi opt o sută douăzeci şi cinci" s-ar putea să ai mai mult succes în a-l reţine mai mult.

Memoria de lungă durată e o altă poveste. Mulţi oameni se referă la această parte de memorie ca pur şi simplu "memorie". Ca să intre în memoria de lungă durată o informaţie trebuie mai întâi să treacă prin memoria senzorială şi memoria de scurtă durată. Vă explic o dată cu explicaţiile recuperării memoriilor, ca să întelegeţi mai bine.

Cum ne amintim?

Amintirea are loc la nivel subconştient, dar e adusă în mintea conştientă în mod voit. Când nu ne putem aminti ceva, nu înseamnă neaparat că amintirea e pierdută ci că în momentul ăla, o parte din sistemul memoriei nu face conexiunile necesare.

Deci memoria de lungă durată se află la nivel inconştient şi în ea ajung informaţiile de zi cu zi, filtrate cu grija de creierul nostru. Ne putem aduce aminte aproape tot ce se întâmplă în jurul nostru, dar nu în mod conştient, nu voit. De exemplu: probabil vi s-a întâmplat să vă amintiţi aspecte cărora nu aţi dat pic de importanţă şi nu aţi avut vreo intenţie să le reţineţi. Lucrul acesta s-a întâmplat sub acţiunea unui stimul: o întrebare legată de detaliul respectiv; un cuvânt legat de detaliul respectiv; etc. Şi spre surprinderea voastră v-aţi adus aminte tot cu lux de amănunte.

Aparent emoţiile au şi ele un rol asupra procesului de memorare, şi în funcţie de cât de tare, cât de bine, cât de rău ne afectează stimulii, în aceeaşi măsură sunt stocaţi în memorie.

That'd be it...

Pe viitor, dupa examenul de admitere, o să revin cu un articol legat numai de metode de memorare, eficiente sau nu, şi o să încerc să explic şi cum am reuşit eu să învăţ pentru admitere (eu am o problemă mare cu învăţatul de pe cărţi). Sper să nu vă fi plictisit articolul ăsta.

To be continued...

Ca prin minune, noaptea asta a trecut fără probleme. Am reuşit să dorm cum trebuie. Acum sorb tradiţionalul 3 în 1, şi ştiu că mulţi se întreabă de ce 3 în 1 şi nu cafea.. încerc să mă las de cafea, am un tremurici nasol la mâini şi aş vrea să dispară, dat fiind că intenţionez să umblu cu bisturiul... În fine..

Când am deschis ochii azi dimineaţă, pe la 7 şi ceva, mi-am apărut în cap întrebarea "ce se întâmplă cu al nostru corp cât dormim?". Aşa că m-am pus pe făcut ceva cercetări în privinţa asta, şi o să încep dimineaţa asta cu un articol stufos despre somn. Ne vedem pe partea cealaltă a articolului...

O să încep cu o oarecare definiţie a somnului, pentru că din ea derivă restul articolului:

Somnul este o stare naturală periodică de odihnire pentru minte şi corp, în care în general ochii se închid şi cunoştinţa este pierdută parţial sau în totalitate, mişcările corporale scad ca numar şi frecvenţă, şi totodată scade capacitatea de a raspunde la stimul externi. În timpul somnului creierul oamenilor şi a altor mamifere trece printr-un ciclu de unde cerebrale care provoacă vise, periodic, de-a lungul perdioadei în adormire.

Ce caracteristici are somnul?

Ni se întâmplă uneori să nu ne dăm seama când o persoană doarme, dar de cele mai multe ori persoana respectivă, va prezenta următoarele "simptome":

Dacă are posibilitatea, persoana va sta întinsă.

Persoana are ochii închişi.

Persoana nu e deranjata de sunete, decât dacă sunt foarte puternice.

Respiraţia devine foarte lenta şi ritmică în acelaşi timp.

Muşchii se relaxează complet. Dacă persoana stă pe scaun, poate să cadă.

În general, o persoană care doarme, periodic se întoarce când pe o parte, când pe cealaltă. Treaba asta e foarte interesantă şi e uimitor unde ne-a adus evoluţia. Omul îşi rearanjează corpul o dată sau de două ori într-o oră. Probabil asta e modalitatea corpului de a se asigura că nici o parte din corp sau din piele nu e strangulată şi întreruptă de la circulaţia sanguină pentru prea mult timp.

Pe lângă caracteristicile astea care se văd cu ochiul liber, totodată inima încetineşte foarte mult şi creierul începe să facă lucruri ciudate.

Reptilele, păsările şi mamiferele, toate dorm, în sensul că devin inconştiente de mediul înconjurător pentru anumite perioade de timp. Câţiva peşti şi amfibieni îşi reduc anteţia şi sensibilitatea la mediul înconjurator, dar nu cad în inconştienţă absolut deloc, pe toată durata perioadei de odihnire. Aparent insectele nu dorm, deşi devin inactive pe durata zilei sau a nopţii, în funcţie de caz.

Studiile asupra creierului în timpul somnului arată că reptilele nu visează, păsările visează un pic şi că toate mamiferele visează în timpul somnului.

Ce face creierul când dormim?

Creierul uman emite în continuu unde de electricitate. Aşa funcţionează el. O persoană conştientă, relaxată, emite unde alfa, care oscilează cam 10 cicluri pe secundă. Când o persoană devine atentă, alertă, creierul începe să emită unde beta, care-s cam de doua ori mai rapide decât cele alfa. În timpul somnului astea două tipuri de unde sunt înlocuite cu unde teta şi unde delta, care sunt mult mai lente. Undele teta au o oscilaţie undeva între 3,5 şi 7 cicluri pe secunda. Undele beta au oscilaţia mai mică de 3,5 cicluri pe secunda. Undele scad în intensitate pe masură ce somnul se adânceşte. O persoană a carei creier emite unde delta, este foarte greu de trezit, ea fiind în cel mai adânc somn.

Chestia e că de câteva ori pe noapte, ceva ciudat se întâmpla. Ochii încep să se mişte foarte repede în sus şi în jos, şi se mişcă aşa de tare că e vizibil printr-un ochi închis. În perioadele astea activitatea creierului creşte până aproape de nivelul pe care-l are când creierul e treaz. Treaba asta se întâmplă de la 3 până la 5 ori pe noapte.

Mişcările astea rapide din ochi, au loc atunci când visăm, şi durează de la 5 până la 30 de minute. Iar perioadele dintre, creierul scade din nou în activitate. E nevoie de alternanţa asta ca somnul să fie odihnitor şi benefic pentru corp. Din durata completă a somnului, cam 25% omul visează.

Ce sunt visele?

Înainte să încep să explic ce sunt visele o să explic altceva, şi anume de ce ne aducem aminte uneori visele, şi alte dăţi avem impresia că nu am visat deloc: dacă o persoană se trezeşte pe durata unuia din intervalele în care au loc mişcările rapide de ochi, îşi va aduce aminte foarte clar visele; dacă e trezită între perioadele astea, nu îşi va aduce aminte nimic.

Visele iau naştere din unde emise aleatoriu de către creier. Aleatoriu, fără nici un scop, fără nici o direcţie. O dată la 90 de minute, creierul începe să emita astfel de unde, fără a avea vreo ţintă sau vreun scop. Porţiunea analitică din creier (neocortexul), încearcă disperat să pună cap la cap ce face creierul, aşa că alcatuieşte ceea ce ar fi logic, rezultând visul.  Încă nu se ştie exact ce încearcă creierul să facă, prin haosul de unde emise, şi se cercetează treaba asta. Ar putea fi pur şi simplu subconştientul care încearcă să vină cu o soluţie la problemele de peste zi, sau ar putea fi ceva şi mai profund.

Pe viitor o să scriu un articol numai despre vise.

Cât ar trebui să dormim?

Teoretic.. de la 7 la 9 ore pe noapte. Dar în ziua de azi mai greu.

Totodată durata somnului scade cu vârsta. De exemplu: un bebel doarme până la 20 de  ore pe zi. Pe la 4 ani, un copil doarme cam 12 ore pe noapte. Pe la 10 ani, doarme cam 10 ore pe noapte. Adulţii se descurcă şi cu 6 sau 7 ore de somn.

De ce avem nevoie de somn?

Sunt n ipoteze asupra nevoii de somn, dar eu o să înşir aici doar alea care mi s-au părut mie interesante:

Somnul oferă ocazia corpului să repare muşchii şi alte ţesuturi, să înlocuiască celule moarte sau îmbătrânite.

Tot în somn se eliberează hormoni de creştere şi sunt secretate chimicalele esenţiale sistemului imunitar.

Somnul scade consumul de energie.. şi în felul acesta avem nevoie de trei mese pe zi şi nu cinci sau şase. Din moment ce nu putem face nimic pe întuneric, corpul decide să intre în "Stand By".

Somnul oferă creierului ocazia să pună ordine în gânduri şi memorie. Se presupune că visele ajută la procesul acesta.

Totodată ştim că dimineaţa suntem cu toţii fresh, şi gata de treabă. Deci somnul e bun pentru corp, şi ăsta e un motiv destul de bun sa dormim.

O să închei articolul cu ceva curiozităţi ale somnului întâlnite în lumea animalelor:

Vacile dorm în picioare, dar visează numai când stau întinse pe jos.

Balenele şi delfinii respiră conştient. Dacă ar adormi ca oamenii nu ar mai respira deloc. Ca soluţie la treaba asta, jumătăţile creierului dorm pe rând.

To be continued..

Am promis într-un articol, acum ceva vreme, că revin cu un articol asupra Sindromului Reye. Sindromul ăsta e ocazia perfectă să scriu un articol zemos şi plin de detalii.. dar o să mă limitez la ceea ce trebuie să ştiţi despre el (ce anume îl provoacă, cum se manifestă, cum se tratează, etc).

Nu.. aia din poză nu-i o nucă, e un creier uman într-un borcan.

Ne vedem pe partea cealaltă a articolului...

Ce este Sindromul Reye?

Chestia asta numită Sindromul Reye, e o encefalopatie însoţită de o degenerescenţă grasă a ficatului, hiperamoniemie... nu.. deci Sindromul Reye e o hepatită fulminantă combinată cu edem cerebral (ce-i ăla edem? în cazul nostru, inflamaţie).

Ce provoacă Sindromul Reye?

Absolut orice infecţie virală. O persoană e predispusă sindromului Reye şi în timpul unei răceli. S-a descoperit totuşi că aspirina măreşte şansele de apariţie.

Adică pot să mă fac cu sindromul ăsta dacă sunt răcit?

Nu. Adică depinde... iniţial apărea la copii sub 4 ani, după aia la copii sub 12, acum la persoane sub 18 ani. Cazurile adulte, au fost extrem de rare. Cred ca unul sau două cazuri din 1929 (când a fost descoperit) până în prezent. Totodată, Sindromul Reye apare extrem de rar, ca de exemplu un caz la 100.000 de persoane. Deci nu, nu poţi să te faci cu sindromul ăsta daca eşti răcit. Dacă eşti răcit şi iei aspirină e posibil ca brusc statisticile sa arate că sunt 2 cazuri la 100.000 de persoane.

Da' cum îmi dau seama dacă am sindromul ăsta?

Păi.. ameţeşti, ţi-e greaţă, vomiţi, organismu slăbeşte. Şi cu cât micşorăm vârsta ajungem la simptome de genul: halucinaţii, comportament iraţional, ritmul respiraţiei crescut. Cu cât boala se agravează ficatul creşte, ceea ce e rău, bolnavul se poate sufoca, şi este predispus riscului de a intra în comă. Următorul pas e moartea.

Văleiii... se vindecă drăcia asta?

Depinde... incubaţia în general durează de la 1 zi până la 14 zile. Cu cât ţine mai mult cu atât se poate trata mai repede şi te vindeci. Poţi să ai noroc sa se manifeste în timp, să fie detectat şi să ţi se administreze cele necesare, saaaaaaau.. poţi sa mori în cateva ore de la instalarea sindromului. Şansele să trăieşti/să mori sunt de 50%-50%. Motiv pentru care Sindromul Reye e încadrat la boli mortale. Deci.. văleiii...

Şi e contagios?

Nu. În schimb e contagioasă boala care a cauzat apariţia sindromului :)

Sper că a fost un articol plăcut. Ştiu că e provocator de morcovi.. dar sper că a fost plăcut.

To be continued...

Suntem în anul 2008. E greu de crezut că undeva în trecut se efectuau proceduri medicale complexe, provocatoare de durere, fără anestezie. Bineînţeles nu se taiau oamenii, dar totodată nu taieturile sunt cele mai dureroase şi cele mai dăunătoare. Prima înregistrare a anestezicului datează prin 1846, când un stomatolog din Boston i-a dat unui pacient să inhaleze eter, pentru a-i curma durerea.

Mai întâi să înţelegem cuvântul şi forma sa. Cuvantul anestezie vine din cuvântul grecesc anaisthesis (an = fără şi aisthesis = senzaţie). Cuvântul a fost pus la un loc de către un anume american Sir Oliver Wendell Holmes, şi a fost folosit pt prima oară într-o scrisoare scrisă de el către un anume William T.G. Morton (stomatologul de care vă vorbeam mai devreme).

Ce este anestezia?

Anestezia este o formă reversibilă de pierdere voita conştiinţei. Dar asta ştie toată lumea, toţi ştim că dacă ne-au anesteziat, am adormit. Păi nu e tocmai aşa. Anesteziile diferă în funcţie de necesităţi, şi de ce nu, de posibilităţi. Pentru o mai bună înţelegere.. să intrăm în detalii...

Anesteziile sunt de două feluri: anestezii care actionează în creier şi anestezii care acţionează în afara creierului. La rândul lor, astea două ramuri se împart în alte subramuri.. deci să intrăm şi mai adânc în detalii..

Anesteziile care acţionează în interiorul creierului se împart în:

1. Anestezie generală - o pierdere a conştiinţei prin administrarea de droguri. În cazul acestei anestezii pacientul este total rupt de realitate şi nimic nu îl poate trezi, nici măcar durerea extremă. În majoritatea cazurilor, pacienţii care sunt supuşi unei astfel de anestezii au nevoie de asistenţa aparatelor pentru a putea respira. Deşi în cele mai multe cazuri, acest tip de anestezie e indusă prin cale respiratorie, se poate induce si prin agenţi intravenoşi.

2.Analgezia - acest tip de anestezie pur şi simplu blochează senzaţia conştientă de durere.  Au fost cazuri în care pacienţii nu reuşeau să respire pe cont propriu.

3.Anxioliza - o formă blândă de anestezie, indusă prin droguri. Pacientul este oarecum conştient, deşi concentraţia, coordonarea şi memoria sunt drastic îngreunate. În ciuda celor menţionate, pacientul poate respira singurel, fără probleme.

Anesteziile care acţionează în afara creierului se împart în:

1. Anestezie regională - genul acesta de anestezie duce la pierderea senzaţiei de durere, şi relaxare musculară în diferite zone ale corpului. Până nu demult genul acesta de anestezie era indusă printr-o singură injecţie. Mai nou, însă, anestezia regională se induce prin administrare locală constantă sau intermitentă de anestezice locale, printr-un sistem de catetere.

La rândul ei anestezia regională se clasifică în anestezie spinală (care se face direct în canalul spinal) şi anestezie epidurală (se face în spaţiul din jurul canalului spinal). Anestezia epidurală este frecvent indusă femeilor aflate în travaliu.

2. Anestezie locală - este similară anesteziei regionale, numai că afectează zone mai reduse ale corpului.

Cum funcţionează anestezia?

Deşi suntem în anul 2008 şi anestezia se foloseşte de peste 150 de ani, încă nu se ştie exact cum funcţionează. O anestezie nu este indusă doar printr-un singur drog/sedativ/medicament, ci printr-o gamă mai largă, fiecare agent acţionând asupra a diferite arii. Anesteziile generale, de exemplu, sunt constituite din medicamente, care, pe rând, te paralizează, îţi blochează receptorii de durere, îţi blochează restul simţurilor şi în final te adoarme complet. Deşi sunt extrem de eficiente, statisticile arată, că la 700 de pacienţi, unul nu prinde decât paralizia. Pacientul acela are ocazia să simtă operaţia în toată splendoarea ei. Nu dau mai multe detalii.

Concluzii

Nu o înţelegem, dar profităm de ea din plin. E bine că a fost descoperită, e bine că o avem azi şi e bine că avem anestezişti care să se ocupe de noi cât suntem operaţi.

PS: Referitor la 1 caz din 700, vă recomand filmul Awake, film care ecranizează, fictiv, cazul unui pacient la care nu a prins anestezia cum trebuie.

To be continued...

A trecut un pic de când am scris ultimul articol măcar un pic interesant, aşa că m-am decis să mai bag o fisă în tonomatul de informaţii şi să apăs butonul "Dragoste". Cu puţin noroc articolul o să vi se pară pe puţin interesant şi deloc plictisitor. Enjoy!

♥ Şi o să încep cu o întrebare clasică... Ce e dragostea?... şi nu.. nu o să vă răspund la această întrebare.. în schimb o să scriu un paragraf cu multe informaţii care sugerează un raspuns.

Dragostea ne motivează.. ne dă o stare de euforie.. fără dragoste am trăi într-o societate total diferită, în mare parte asemănătoare cercurilor sociale ale animalelor. Când iubim, creierul e inundat cu chimicale, fiecare cu scopul său, dar toate au ca scop unitar perpetuarea speciei. Chimicalele astea ne fac să ne dorim să întemeiem o familie cu cineva anume.. să ne dorim un copil cu acel cineva. O dată ce s-a născut copilul, aceleaşi chimicale ne fac să ramânem împreună să îl creştem. Într-un fel, dragostea e o dependenţă de aceste chimicale, care se repetă iar şi iar, pentru continuitatea speciei.

♥ De ce ne îndrăgostim.. Conform unei cărţi pe care am răsfoit-o (Dragoste şi sexualitate), fiecare are în subconştient un model al partenerului ideal, şi de-a lungul vieţii nu facem decât să găsim, ici-colo, pe câte cineva care se apropie mai mult sau mai puţin de acel model. Şi acum probabil vă întrebaţi cum şi ce crează modelul acesta: cursul propriei vieţi şi experienţele trăite de-a lungul timpului. Un model al partenerului ideal are trei componente mari şi late (sau cel puţin aşa zic savanţii): aspectul fizic, personalitatea şi feromonii (care sunt mai mult un aditiv, dar despre asta discutăm un pic mai jos în articol).

Ce-i cu aspectul fizic? Deşi mulţi susţin că dragostea e oarbă, şi prea puţin contează cum arată persoana atâta timp cât o iubeşti, totul are o rădăcină foarte bine înfiptă în subconştient, şi totodată aici discutăm de îndrăgostire. De cele mai multe ori o persoana îşi alege drept pereche, o persoană care însumează o parte din calităţile parinţilor săi. La prima vedere aberant, dacă vă analizaţi situaţia, se schimbă punctul de vedere.

Undeva in Scoţia, un psiholog , David Perrett îl strigă lumea, a făcut un experiment: a luat ceva studenţi, le-a făcut câte o poză, după care le-a modificat pozele transpunându-i pe fiecare în sexul opus. După ce a făcut asta, a mai luat nişte poze şi le-a amestecat cu cele modificate de el. A rugat fiecare student să aleagă poza cu persona care îl atrage cel mai mult. Domnul Perrett ne spune că majoritatea studenţilor au ales imaginea cu ei transpuşi în sexul opus. Deci da.. suntem narcisişti până în măduva oaselor.

Ce-i cu personalitatea? Aceeaşi lungă explicaţie ca şi cu aspectul fizic, numai că aici discutăm de comportament.

Ce-i cu feromonii? Păi.. în lumea animalelor urina şi transpiraţia poartă un rol foarte împortant în atracţia reciprocă... dar din fericire suntem mai civilizaţi... şi nu mirosim transpiraţia cuiva ca să vedem dacă ne atrage.. cu atât mai puţin urina... Totuşi sunt excepţii (a se vedea ţumpalacii care au 2 cm de jeg, miros a cadavru fiert, şi umbla cu o fată finuţă).

În lumea umană folosim parfumuri îmbietoare şi ispititoare, care conţin fel de fel de chimicale, printre care şi feromoni. Cu cât miroase mai bine parfumul, cu atât fata pică mai rapid în plasă, şi la fel funcţionează şi pentru bărbaţi. A se observa industria înfloritoare a parfumeriei.

♥ Chimia dragostei... vorbeam mai devreme de chimicale care inundă creierul... să intrăm un pic în detalii.

Un cocktail de hormoni şi alte minuni alcătuit din: estrogen(femei), testosteron(bărbaţi), dopamină, norepinefrină, feniletilamină şi multe altele, dar astea sunt ingredientele principale. Estrogenul şi testosteronul provoacă comportamentul sexual, deci sunt esenţiali în începerea unei relaţii. Dopamina este cunoscută ca şi "formula plăcerii", deci ne oferă euforia specifică statutului de îndrăgostit. Norepinefrina este ceva asemănător cu adrenalina, şi e responsabilă pentru ritmul cardiac accelerat şi toată agitaţia îndrăgostitului. Conform antropologului Helen Fisher, dopamina şi norepinefrina, combinate, oferă o stare de bună dispoziţie, energie intensă, insomnie, dorinţă, lipsa foamei şi atenţia sporită pe subiectul în cauză. Combinaţia asta provoacă persoanele îndrăgostite să nu se concentreze pe altceva decât pe relaţie. De unde şi vorba "am ochi numai pentru ea/el".

O altă descoperire, relativ recentă, arată că oamenii îndrăgostiţi au un nivel de serotonină scăzut. Nivel atât de scăzut de serotonină s-a găsit şi la cei care sufera de tulburări obsesiv-compulsive, de unde acum înţelegem cum o persoană îndrăgostită devine obsedată de perechea sa.

Sper că v-a plăcut articolul.

To be continued...

]]> http://iulianmd.wordpress.com/?p=21 Wed, 18 Jun 2008 21:21:32 +0000 iulianmd http://iulianmd.wordpress.com/?p=21 Articolul acesta va fi unul despre alcool şi cum funcţionează el (sau cum ne afectează) . Enjoy!

Originile alcoolului?

Primul beţiv.. conform Vechiului Testament, primul beţiv a fost Noe.. dupa ce a cules roadele primei culturi de vie de pe planeta noastră.

Berea? Berea a apărut... de fapt a apărut o industrie a berii undeva prin anul 1300, în Europa Centrală.

Ce este alcoolul?

Alcoolul este doar un altfel de drog. Iniţial avea utilizări practice.. care, uimitor, mereu au dus la abuz, adică la beţie. În timp a devenit un obicei, o placere pentru unii, iar în ziua de azi până şi minorii îl consumă, chiar dacă e ilegal.

Revenind: alcoolul este o substanţă psihoactivă şi un toxic celular cu un efect tranchilizant asupra sistemului nervos central. El inhibă impulsurile nervoase. Totodată alcoolul creşte viteza de reacţie, dar scade nivelul atenţiei.

Din punct de vedere psihologic, alcoolul îţi dă curaj. Te face să suporţi mai uşor singurătatea şi totodata te face să te simţi mai superior decât eşti cu adevărat.

În timp te şi îmbolnăveşti de la alcool. Nu mă apuc să înşir acum bolile.. dar afectează destul de aiurea.

De ce consumăm alcool?

Consumăm alcool cu fiecare ocazie. De ce? Păi e o modalitate rapidă şi plăcută de a schimba starea emoţională, sentimentală şi stările de dispoziţie în general. Consumăm alcool când ne temem de ceva, când aşteptăm ceva plăcut sau când aşteptăm ceva neplăcut.

Ce e bine de ştiut?

Păi în primul rând e bine să ştii cât ai băut. Totodată, cât de repede bei (cu cât ai băut mai repede, cu atât alcoolemia e mai mare). Un pahar de vin.. o bere.. trece prin ficat în aproximativ o oră. Aşa că dacă serveşti mai multe într-o oră, ce nu e procesat de ficat, se plimbă prin sânge până îi vine rândul să treacă prin ficat.

Trebuie să mai ştii că dacă eşti slăbănog, dolofanu' de lângă tine o să se îmbete mult mai greu, chiar dacă beţi cot la cot. A, da, şi mânacarea! E bine să ai mâncare în stomac înainte să bei. Multă şi grasă dacă-i posibil, asta încetineşte alcoolul şi scade alcoolemia.

Cu cât băutura e mai tare, cu atât e mai rapid absorbită şi te matoleşti mai rapid. Ordinea descrescătoare a principalelor băuturi, în funcţie de viteza de absorbţie, este următoarea:

Distilatele de alcool (de-alde ţuică)

Vinul

Berea

Mai trebuie să mai ştii că sucurile naturale şi apa încetinesc asimilaţia alcoolului, pe când bouturile carbogazoase o accelerează. Temperatura e iar un factor important: o ţuică fiartă sau o cană de vin fiert, sigur te încălzesc mai rapid decât un whiskey cu gheaţă.

Efectele alcoolului..

Alcoolul afectează diferit organele cu care intră în "contact". Iată câteva dintre efecte:

Efectele asupra stomacului şi intestinelor

Alcoolul nu se digeră. El e absorbit. O dată în stomac, şi ce rămâne, în intestinul subţire. Alcoolul absorbit în intestinul subţire, trece direct în sânge. Alcoolul sporeşte secreţiile gastrice, dând senzaţia de foame. Alcoolul în cantităţi mari poate provoca gastrita.

Efectele asupra ficatului

Ca să fiu cât mai succint, ficatul nu poate filtra decât o cantitate mică de alcool. Suprasolicitat, el se strică şi apare ciroza hepatică.

Efectele asupra creierului

Fiindcă se absoarbe rapid, alcoolul pătrunde la fel de rapid în sânge şi în câteva minute e deja la creier. Fiind un bun tranchilizant, odată ajuns la creier, alcoolul încetineşte activitatea lui. Obţinerea de informaţii devine greoaie, nu mai vorbim de stocarea informaţiilor. Dacă prea mult alcool ajunge la creier, începi să vezi iepuraşi roz şi elefanţi dungaţi. Următorul pas e coma. La copii alcoolul întârzie dezvoltarea intelectuală. Aşa că dacă eşti plod bătut în cap şi vrei să fii şi retardat, apucă-te de băut.

Efecte asupra muşchilor

Muşchii sunt sub controlul creierului. Dacă-i creierul afectat, clar şi controlul musculaturii devine greoi, poate chiar imposibil.

Şi acum câteva sfaturi...

1. Dacă ai băut ca porcu' s-ar putea să vrei să bei multă apă înainte de somn. Alcoolul deshidratează, chiar dacă-i lichid, aşa că rişti să te trezeşti cu gâtul uscat şi răguşit. Dacă ai băut ca porcu' e puţin probabil că ai să-ţi aduci aminte de articolul asta, aşa că ia un pix şi o foaie şi scrie un bilet mamei/nevestei/colegului de cameră în cazul în care apari beat.
2. Dacă ai băut ca porcu' ai să vomiţi inevitabil. Nu o să-ţi mai aduci aminte cât şi cum ai vomat, dar n-o să fie plăcut, aşa că bagă rapid ceva pufos pe gât (pâine de preferat). Iarăşi.. ia un pix şi o foaie.
3. Ca să eviţi durerea de cap, ia o aspirină înainte de culcare. Mahmureala devine mult mai uşoară cu o aspirină.

To be continued...

Dacă o vezi învîrtindu-se spre dreapta, înseamnă că îţi foloseşti (predominant) emisfera dreaptă a creierului, dacă o vezi învîrtindu-se spre stînga, îţi foloseşti emisfera stîngă. E posibil sa poti sa o vezi invartindu-se in ambele sensuri (evident nu simultan :P). In cazul asta te numeri printre "the select few" :).

Left brain functions: sequential, analytical, verbal, logical, linear algorithmic processing, mathematics: perception of counting/measurement, present and past, language: grammar/words, pattern perception, literal.

Right brain functions: simultaneous, holistic, imagistic, intuitive, holistical algorithm processing, mathematics: perception of shapes/motions, present and future, language: intonation/emphasis, prosody, pragmatic, contextual.

http://en.wikipedia.org/wiki/Cerebral_hemispheres

Somnul de buna calitate este un ingredient fara de care nu putem trai in bune conditii. Cei care au tulburari de somn ajung, in timp, la tulburari psiho-somatice mai mult sau mai putin grave in functie de gravitatea si de frecventa primelor. In mod normal, ar trebui sa dormim cam 7 1/2 - 8 ore pe zi. In functie si de ritmul si natura activitatii noastre zilnice, ar mai putea fi nevoie de un somn de dupa-amiaza.

Am vazut niste documentare deosebit de interesante despre somn si rolul lui. Creierul nostru este atat de minunat incat pur si simplu rezolva in somn o gramada de probleme cu care ne confruntam in timpul zilei. El cauta experientele anterioare asemanatoare cu situatiile ce trebuie rezolvate, identifica si compara modele de actiune, recombina anumite elemente pentru a genera solutii etc. Este de-a dreptul minunat! Chiar se spune ca "noaptea este un sfetnic bun"! Acest lucru nu este doar o simpla afirmatie ci un adevar.

Toate actiunile despre care am pomenit se intampla dupa o anumita ciclicitate. Exista trei stadii de profunzime. Trecem prin toate trei intr-un interval de 2 ore de somn. Asta numai daca exista conditiile necesare pentru un somn bun. In cazul in care dormim cu lumina aprinsa, cu galagie, sau suntem deosebit de stresati, nu mai reusim sa atingem stadiul cel mai profund al somnului care este si cel mai important. Poate fi surprinzator dar, in timpul somnului, creierul are o activitate deosebit de intensa. Foarte intensa! Si mult mai ampla! Daca in timpul zilei, "luminitele" se aprind ici si colo in functie de ariile pe care le "chemam" la apel, in timpul noptii, creierul apare ca o metropola noaptea, adica luminata complet!! Sunt furtuni de impulsuri.

Ei bine, creativitatea este si ea influentata de odihna. O serie de cercetari din ultimii ani demonstreaza faptul ca un somn de aproximativ doua ore dupa amiaza face minuni in ce priveste procesele creative. Dobandim o anumita claritate si o anumita flexibilitate pe care numai o minte odihnita le pot avea. Daca nu ati incercat pana acum, va invit sa o faceti! Iar atunci cand va treziti, luati un pix si un carnetel si scrieti! Ideile va vor curge fluviu! Pentru cei ce contesta necesitatea somnului de la amiaza, vreau sa spun si ca s-au facut experimente cu oameni inchisi in pestera, izolati de exterior si fara ceasuri, pentru a li se observa ritmurile. La ce credeti ca s-a ajuns?? Aveau un somn lung de 7-7 si1/2 ore care corespundea chiar noptii, si un somn scurt de 1 1/2 - 2 ore la amiaza. Acesta este, asadar, ritmul nostru natural!

Opt - noua ore de somn pe zi este destul de mult, dar va garantez ca nu inseamna o viata pierduta ci o viata implinita! Insa, atentie, dormiti sa va refaceti, dormiti sa fiti creativi, dar nu dormiti ca sa fugiti de viata!

Pe de altă parte, femeile văd viaţa în felul lor, un fel pe care bărbaţii nu pot să îl priceapă oricât ar încerca. Deşi suntem atât de diferiţi culmea, parcă fără diferenţele astea nu se poate şi drept urmare ajungem la concluzia că extremele se atrag. Am găsit pe Internet un clip în care sunt prezentate diferenţele dintre creierul bărbaţilor şi creierul femeilor. Foarte adevărat şi în acelaşi timp comic :P Vă las să-l vedeţi apoi dacă aveţi ceva de completat chiar vă rog să o faceţi :)

   Nu-i prea interesant să citeşti , nu-i aşa ? N-ai mai avea timp şi preferi să faci altceva . Preferi să-ţi pierzi orele "distrându-te" cu mirodenii nepiperate îndeajuns şi cu prea puţină sare . Un film prost , aparent drăguţ , o plimbare pe malul râului sau o ieşire cu al tău câine credincios . Chiar , de ce te-ar interesa ce se întâmplă în jur , când ţi-e mai bine aşa . "Be smart , stay stupid" , aşa-i ? Te simţi bine , câştigi un ban , ai o familie fericită . Îţi permiţi discuţii piperate cu oameni adevăraţi . Preferi să-ţi creezi o cultură "virtiuală-socială" pe site-uri de renume de dating , porniş.. -uri , irc-uri , chaturi . Discuţii cu şi despre nevoile primare ale animalului numit om . Discuţii la voia întâmplării căci nu putem merge pe stradă ca muţii . E bine să ne băgăm în seamă , să părem interesanţi ori să reţinem citate de pe net . Te respect .. sau .. ? Creierului tău i-e foame de informaţii . De scurtcircuite şi chestii lipsite de aberaţii . Creierul tău se teme de necunoaştere , gol şi non-sens . Ajută-l ! Hrăneşte-l zilnic cu şi fără doar şi poate .

   Pentru cine a înţeles cât de cât la ce mă refer .. îi urez o seară plăcută . Pentru cine nu a înţeles am să "repet" . Scriu într-un limbaj "subţire" , niţel ironic, jucăuş , banal pentru a capta cât mai multe persoane . Nu adresez mesajul celor care se hrănesc .. căci n-ar avea sens , ci acelora care în ciuda faptului că ar putea să fie mai buni , le e lene să o facă . Când îţi propui să agăţi o fată .. e uşor . De ce nu-ţi propui să-ţi agăţi creierul în mreaja cunoştinţelor ? Aştept răspuns :)

Îmi pun semne de întrebare atunci când aud că cei mai buni prieteni s-au tăiat între ei după un pahar de tărie sau când aud la persoane la care nu m-am gândit vreodată, niște idei care cel mai bine ar fi îngropate cât mai adânc cu putință ca să nu le mai găsească nimeni. Te gândești că e greu să îi înțelegi pe oameni.

E foarte greu să îți dai un răspuns atunci când îți amintești ce îți spuneai în copilărie: ”Eu vreau să fiu mare! Abia aștept să cresc!„ și când ai ajuns mare știi doar că vrei să oprești timpul în loc, ba chiar să îl dai înapoi. Și mai mult. Te uiți pretudindeni în jurul tău și vezi oameni care își risipesc sănătatea în schimbul banilor, iar când au ajuns bogați și-ar da toată bogăția pentru a-și recâștiga sănătatea. Și ajungi din nou să îți pui întrebări la care cu greu poți găsi câteva explicații relative. Cert este că nu poți înțelege de ce gândim așa sau de ce gândim invers. Lucruri care deși le știm că nu sunt bune pentru noi, continuăm să le facem pentru că așa simțim pe moment, apoi de cele mai multe ori ne cercetăm și vedem că trebuia acționat altfel. Să mai îmi pun întrebarea: de ce apreciem ceva sau pe cineva doar după ce l-am pierdut?  

Dar dragostea te face poet? De câte ori nu ți s-a întâmplat să te străduiești din răsputeri să încerci să scoți ceva din minte și să pui pe o coală de hârtie și nu ai putut, iar atunci când te-a lovit dragostea să înceapă să curgă toate cuvintele ca o avalanșă din toate direcțiile? Și din nou te întrebi care este raționamentul după care funcționează creierul uman. Atât de complex și totuși atât de frumos... 

Diferenţa dintre non sequitur şi non causa pro causa e că în cazul lui non sequitur, cele două părţi ale expresiei pot foarte uşor să fie alese arbitrar, fără ca măcar să existe o legătură între ele!

Cele mai comune exemple:

- "Am văzut nişte lumini pe cer azi noapte, deci există civilizaţii extraterestre care ne vizitează"
- "Complexitatea vieţii e uimitoare, deci ea a fost creată de dumnezeu"
- "Persoana X s-a vindecat miraculos după tratamentele magice, deci rugăciunile/homeopatia/etc funcţionează".

Pune orice altceva în concluzie şi propoziţia rămâne la fel de "adevărată".
Asta-i din cauză că propoziţia e nonfalsifiabilă, adică e imposibil să îţi imaginezi o situaţie în care ar fi falsă. Fiind nonfalsifiabilă, ea de fapt nu spune nimic şi asta e problema...
Nu-i nici măcar un sofism. E "not even wrong". ]]> http://sanatateatv.wordpress.com/?p=375 Fri, 04 Jul 2008 09:22:50 +0000 sanatateatv http://sanatateatv.wordpress.com/?p=375 Descoperiţi secretul sănătăţii creierului cu Omega-3 Lysi!

În întreaga lume s-au efectuat, pe scară largă, cercetări cu privire la efectele terapeutice benefice ale acizilor graşi Omega-3, EPA (acid eicosapentaenoic) şi DHA (acid docosahexaenoic), în cazul unor diverse tipuri de afecţiuni, precum cele cardiovasculare, boli psihice (depresii, sindromul hiperactivităţii şi deficitului de atenţie etc.), reumatism, artrită etc. S-a acordat o deosebită atenţie dizabilităţilor de învăţare şi problemelor de comportament, în cazul cărora administrarea de Omega-3 s-a dovedit a fi foarte benefică.

Dr. Adrew Stoll, de la Brigham and Women’s Hospital din Boston, SUA, a efectuat un studiu experimental pe 30 de voluntari care sufereau de tulburare psihică bipolară, caracterizată de episoade frecvente de manie, alternate cu depresie.

Nu a fost nici o problemă în a găsi voluntari, deoarece tratamentele existente sunt adesea însoţite de efecte secundare neplăcute - de exemplu creşterea în greutate, somnolenţă, acnee etc.,pe când Omega-3 este atractiv, fiind natural. Unii pacienţi primeau unul sau mai mulţi stabilizatori de dispoziţie pentru ameliorarea severităţii tulburării bipolare. S-a folosit sistemul dublu orb, în care jumătate din numărul pacienţilor luau placebo, iar cealaltă jumătate luau ulei de peşte, dar nici pacienţii, nici asistentele, nu ştiau cine ce lua. După patru luni de utilizare a cca 1000 mg ulei de peşte/zi, s-a efectuat o analiză preliminară a rezultatelor pentru cei 30 de pacienţi şi s-a descoperit o discrepanţă semnificativă între grupul de control care luase placebo şi grupul celor cărora li se administrase Omega-3.

Mulţi dintre pacienţii care luaseră ulei de peşte Omega-3 îşi reveniseră în mod spectaculos, iar cei care primeau placebo lâncezeau sau chiar făcuseră o recădere. În urma obţinerii acestor rezultate, s-a decis întreruperea studiului şi administrarea de Omega-3 tuturor celor 30 de pacienţi, considerând că ar fi fost imoral ca aceia din grupul placebo să fie lăsaţi să sufere, când remediul era atât de la îndemână.
Mecanismul prin care uleiul de peşte influenţează procesele cerebrale nu este în totalitate descifrat,dar s-a observat că acizii graşi de tip Omega-3 din uleiul de peşte ajută la reglarea serotoninei, DHA regăsindu-se în 50% din grăsimile membranelor celulare, pe care le face mai flexibile, favorizând activitatea neurotransmiţătorilor.

Analizele arată că pacienţii depresivi au un nivel sanguin de Omega-3 foarte scăzut. De asemenea, uleiul de peşte bogat în Omega-3, prin componentul EPA, ajută la protejarea creierului de inflamaţie, prin limitarea producerii de substanţe puternic inflamatoare. Este cunoscut faptul că uleiul de peşte poate proteja arterele împotriva obturării, inima de boli şi creierul de depresie, astfel putându-se explica de ce depresia precede şi prezice adesea boala de inimă şi de ce ambele atacă de multe ori aceiaşi indivizi. Hipocrat a spus primul: „Hrana bună pentru inimă face bine şi creierului.”

Studii recente arată că, deoarece acidul gras DHA este o parte constitutivă majoră a creierului şi a lipidelor din nervi, el este vital pentru funcţionarea adecvată a acestor ţesuturi, dovedindu-se că DHA joacă un rol decisiv în timpul sarcinii şi al dezvoltării creierului şi oaselor copiilor sugari, precum şi pentru menţinerea sănătăţii creierului la bătrâneţe. Aşadar, pentru a-i satisface necesităţile, trebuie să-i furnizaţi continuu DHA, adevărată hrană pentru creier.

Acizii graşi Omega-3, DHA şi EPA sunt importanţi în toate fazele vieţii şi trebuie să constituie o parte a vieţii noastre zilnice, pentru toată viaţa.
Descoperiţi secretul sănătăţii creierului cu Omega-3 Lysi!

Bibliografie:

1. Factorul Omega-3, Dr. Andrew Stoll
2. Cum să-ţi protejezi sănătatea creierului, Jean Carper

Autor: sagasanatate www.sagasanatate.ro

Ei bine, relaxarea s-a dus cu pluta pe Dambovita din secunda in care am auzit prima data " da ce tricou EMO ti-ai tras".... ce pula mea e faza asta cu EMO. Cand a aparut si de unde atat de multa valva si, si mai mult de atat, cand dracu au devenit craniile simbolul emotionatilor astia de viata? Cand au fost inlocuiti roacarii suparati cu niste mici "daca imi da mama prea multi bani de buzunar imi tai venele de deprimare"?

Plus ca probabil nu m-as fi enervat atat de tare daca EMo astia ar fi avut si ei niste principii solide. Nu ma enerveaza cum se imbraca, nu ma enerveaza cum se tund, nu-mi place sa incerc sa schimb pasaricile altora cand eu am uns tol. Ma enerveaza in schimb atata emotivitate. De  unde dreacu aduna un integrat mintal atatea emotii si sensivitati intr-un creier de 17-18 ani? Si clasica scuza cu sunt destepti si d-aia nu tine. Mai sunt destepoti si oamenii f tari care nu simt nevoia sa ia praf de pizda (tantum roza) ca sa faca tripuri in lumea celor care nu crapa de ura ca sunt deprimati.

Sa culegeti flori pe campii foarte roz mah EMO-tionatilor!!!!

P.S. si de acum in colo craniilor vor fi simbolul recalcitrantilor de luni

Facusem eu niste cercetari pe net, aflasem eu unele lucruri, intrasem pe forumuri sa vad cum a reactionat lumea la asa experienta.SI trasesem cateva concluzii: ca lumea se sperie cand intra in tubul acela (aparatul magnetic in cauza) nerecomandat claustrofobilor (asta m-a pus si pe mine pe ganduri ca nu-mi plac spatiile inchise dar sa mai stau si jumatate de ora inchisa in tub). De ce se mai speria lumea? ei bine , de zgomotele puternice ( provenite de la undele magnetice).Mai aflasem ca poate fi folosita sau nu substanta de contrast (injectata in vena), aceasta ajutand aparatul sa vizualizeze mai bine vasele, suprafetele in general.

Cu informatiile astea am plecat eu azi in cap cu gandul de "trece testul" acestui "experiment".Mi-am facut de ieri programare pentru azi la ora 13h00.Eu insa fiind extrem de nerabdatoare am zis sa ajung si eu din timp. Asa ca la 10h30 eram acolo :) . Da exact, foarte nerabdatoare. Am mai intrat in vorba cu colegii-pacienti, am mai citit nitel (asta apropo de postul meu cu statul la coada, ei la doctor e un pic diferit :) ).

Eram vreo 6 RMNisti, altii din provincie veniti special , intre timp au mai aparut si urgente (care aveau prioritate) si uite asa imi dadeam eu seama ca tot la 13 o sa intru. Dupa vreo cativa pacienti primim vestea ca aparatul s-a stricat (adica antena) , ceea ce in termenii mei insemna ca RMNul cerebral este imposibil de efectuat. Doar cei pentru RMN cervical (la coloana) mai intrau. Nasol, ghinion de nesansa. O asistenta ma linisteste insa dupa o vreme : "Nu plecati , ca o sa va rezolvam si pe dvs" . Ok . Au scos de fapt aparatul din priza si l-au lasat o vreme (ca sa vezi, in acelasi perete lucrau pe hol niste muncitori cu bormasina ) pai mama lor de unde magnetice cum sa nu fie bruiate , cum sa mai mearga aparatul ala , ca la nebuni :) sau ca la romani. In fine , mai aflu intre timp de la o colega-pacient ca primim rezulatatele in 10 minute. In sinea mea imi zic ca e foarte bine ( nu ma asteptam sa fie asa rapid), cu cat mai repede, cu atat mai bine, trebuia sa stiu si eu cum imi planific restul zilelor din viata :) .

Se apropia ora 13 , era clar dupa cum evoluasera lucrurile ca o sa intru mai tarziu. Pana acum terminasera cativa pacienti, o batranica a iesit plangand si foarte speriata de acolo, apoi iarasi o tanti a iesit ametita si era sa pice jos, au luat-o cu targa apoi. Deci , acolo trebuie sa intru eu...mmm ma cam luase cu friguri.

Deodata aud: domnisoara Manolache . Cu vocea un pic mai vlaguita (mi se facuse si foame si sete de atat asteptat) zic : Eu sunt. -Va rog intrati . SI intru , sfatuita sa dau tot ce aveam metalic pe mine , imbrac apoi "camasa de forta" si intru in the ROOM. O camera cu o usa imensa la intrare, iar in mijloc vad aparatul de tortura . Ma asez, sunt introdusa inauntru si mi se dau ultimele sfaturi : primesc o "jucarie" albastra din plastic ,plasata pe piept, pe care trebuia sa apas daca vreau sa intrerup, sau mi se face rau.Deasemenea ma avertizeaza ca o sa aud o serie de zgomote puternice (in casca de pe cap) si capot sa respir dar sa nu ma misc. Asta a fost tot trainingul. Incepe distractia...

Si intru . De jucarie nu vreau sa ma ating. Nu o sa mi se faca rau. Eu sa intrerup ?Nici nu ma gandesc la asta. Nu, eu sunt viteaza. Primele 20 de secunde, liniste. Odata intrata acolo am inchis insa ochii, mi-am zis ca o sa fie mai bine asa. (De fapt stiti ca asta e tendinta atunci cand iti este teama de zgomot..) Oricum bataile inimii mi s-au intensificat ca niciodata, odata intrata acolo, desi nu se intampla nimic deocamdata.Si asa stateam cu ochii inchisi , si aud primele sunete . Semanau ca loviturile mecanicului care verifica rotile la tren tic-tac .Acum incercam sa ma detasez de sunete si sa ma imaginez intr-o situatie care sa-mi aduca un confort interior, sa ma linisteasca ca sa nu-mi mai bata inima asa tare. Si stand eu cu ochii asa inchisi, imi trece prin minte imaginea unui sicriu ( f oarte macabru, nu nu asta, altceva). Si apoi am deschis ochii. Am deschis ochii si am vazut o dunga albastra , era o dunga albastra pe mijlocul aparatului. Si am mai descoperit ceva, ca era lumina si nu intuneric si ca nu era un spatiu foarte , foarte inchis. Asta m-a linistit. Inima si-a mai revenit.La ce sa ma mai gandesc? Sa gasesc seminificatii metafizice dungii albastre? Hopa , n-am avut timp. Loviturile mecanicului s-au intetit, si mai tare, ...apoi s-au linistit. Au mai trecut cateva secunde dar desi incercam sa nu fiu atenta la sunete, sa le las sa bata campii, am remarcat ca loviturile mecanicului anuntau de fapt o alta nuanta de sunete si mai intense si debfiecare data cand se auzea tic-tac, treceau cateva secunde si apoi incepeau alte zgomote .De data asta erau unele puternice rau, parca eram captiva intr-o boxa la un house party. Asta m-a amuzat. Am inceput sa ma imaginez dansand, si cred ca am si zambit. Ok, nu mai zambesc , pentru ca nu trebuie sa ma misc.A mai durat un pic party ul , apoi iarasi mecanicii , niste rockeri pe sfarsit.Iarasi mecanicii, apoi liniste. Hopa, linistea nu-i buna, nu, nu. Cand incep niste vibratii, tremura aparatul cu totul, cred ca facea parte din "operatiune", sper sa nu se fi stricat.Si apoi se lasa liniste iar.

Si aud o usa.Dar n-au trecut nici 15 minute. Doamna dinainte , tot cu RMN cerebral a stat vreo 45 de minute ( si injectata cu substanta de contrast). Ma gandesc ca ceva nu-i in regula.Ma scoate de acolo o asistenta . Eu cu ochii mari : Asta i tot? Pai a fost o experienta unica, ce sa mai zic. In gandul meu si cand tocmai obisnuisem.Credeam ca o sa mai dureze :) Ea zice: da , e gata. Nu e cazul, imi zice. Ultimele cuvinte le-am luat drept incurajare la gandul unor rezultate pozitive. Ies din camasa de fortza, las papuceii movi de plastic de acolo , ma imbrac si ma simteam incredibil de bine.Imi venea chiar sa rad de ce trairi am avut parte. Oricum am luat o fata serioasa si am iesit din the ROOM, urandu-le viitorilor "subiecti de tortura" bafta si sanatate.

N-au trecut decat vreo 10 minute si am primit rezultatul, intr-un plic format mare ( de doua ori A3).Ies , afara cald si soare (am uitat sa zic ca in the ROOM era foarte frig), mainile reci , deschid plicul, era un film cu vreo 48 de pozitii ale craniului meu si cu un CD si o hartiuta. Iau hartiuta si citesc: numele, prenumele , data, etc, etc. Ma duc cu privirea direct la concluzii, sa nu ne complicam cu detaliile. Citez concluzia: Aspect RM cerebral in limite normale. Super. Stiam eu , stiam eu. Mi-ama mai aruncat un ochi si asupra detaliilor: etaj infratentorial, supratentorial, regiune sfenoidala, orbite si masiv facial inferior, peste tot scria fara anomalii, sau in limitele normale. Totul e bine cand se termina cu bine .

Asta a fost experienta mea cu RMN ul , acum o sa ma mai delectez cu CDul pe care am inregistrate imagini ale craniului meu , sa-l admir din toate pozitiile.

Cam asta-i povestea mea de weekend :)

Dar de cealalta parte am intalnit si oameni care nu prea pot sa se desprinda de televizor.Ceea ce ar trebui ei sa stie e ca statul indelung in fata televizorului are efecte nocive asupra dezvoltarii si functionarii normale a creierului.

Si pentru ca stiinta vorbeste cel mai bine , s-a publicat o carte pe aceasta tema , care trateaza in detaliu efectele televiziunii asupra mintii noastre . Nu am citit-o inca, dar am lecturat recenzia ei si mi-a fost suficient sa ma determine sa v-o aduc si voua la cunostinta.

Iata aici un rezumat al cartii lui Virgiliu Gheorghe, "Efectele televiziunii asupra mintii umane".

Oamenii care înnebunesc au nişte idei fixe pe care se încăpăţânează să le ducă la capăt. Vor să facă neapărat ceva anume. Şi, pentru că se chinuie foarte tare şi nu reuşesc şi pentru că nu vor să renunţe sub nicio formă, înnebunesc. Li se blochează creierul atunci când îşi dau seama că au încercat tot ce le-a trecut prin minte să reuşească şi nu au avut succes şi nici nu mai ştiu ce ar putea face în plus.

Două idei foarte puternice care se anulează reciproc duc la colapsul creierului. Este ca şi cum intră un virus în minte, o restartează, dar ea nu mai porneşte pentru că a fost şters ceva din program. Şi atunci creierul ia o pauză temporară sau definitivă, în funcţie de cât de distrus este. Dacă ajungi într-un astfel de moment când îţi dai seama cât de aproape eşti de marginea prăpastiei, ştii ce trebuie să faci, dar nu mai găseşti puterea şi dorinţa de a o face, eşti condamnat la nebunie.

„Învată pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze si, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Prov. 22,6)

O profesoară de la colegiul de asistenti medicali a venit la o scoală generală aducând de la laboratorul de anatomie patologică diferite organe din corpul omenesc – inimă, plămâni, ficat, rinichi si creier – si le-a spus elevilor si profesorilor povestea fiecărui organ.

• Inima fusese a unui tată care a murit de insuficientă cardiacă. Din cauza stresului exagerat, a lipsei de miscare si a alimentatiei bogate în grăsime, hipertensiunea arterială l-a despărtit de familie înainte de vreme.

• Un plămân era al unei femei nefumătoare, care murise de cancer pul-monar înainte de a ajunge bunică, din cauza fumului de la tigările sotului. Inhalarea de fum la mâna a doua, timp de două ore, este echivalentă cu fumatul unui pachet de tigări. Un alt plămân provenea de la un bărbat care fuma trei pachete pe zi. Plămânul era negru si mutilat din cauza otrăvii pe care o adunase. Fiecare tigară scurtează viata fumătorului cam cu sapte minute, iar nicotina omoară plămânii. Cei care au fumat vreme îndelungată au plămânii pe jumătate morti, iar respiratia lor are miros de mortăciune.

• Ficatul mărit de volum era al unui bărbat care băuse de tânăr. Ficatul este un organ vital; dacă deteriorarea produsă de alcool depăseste posibi-litatea sa de regenerare, produsii de metabolism nu mai pot fi eliminati.

• Un rinichi atrofiat era al unui bărbat supraponderal, cu diabet si hiper-tensiune arterială netratată. Fără rinichi, care filtrează toxinele din corp, ar trebui să fim conectati continuu la un aparat complex, care să ne curete sângele.

• Creierul imatur era al unui copil mic, a cărui mamă a consumat băuturi alcoolice în timpul sarcinii. Un creier imatur este „ars” de prea mult alcool. si copiii, si tinerii trebuie să fie atenti cu alcoolul, deoarece creierul încă nematurizat este mai usor lezat si nu va mai functiona niciodată la întreaga sa capacitate.

Acesti elevi nu vor uita lectiile pe care le-au învătat atunci. Dacă îi învătăm pe copiii nostri să trăiască sănătos când sunt mici, atunci ei vor trăi ca să ajungă la vârste înaintate!

Dumnezeule Creator, iartă-mă pentru răul pe care l-am făcut organelor pe care Tu le-ai creat în mine. Dă-mi tăria de a face alegeri sănătoase.

Kevin si Sandra Clay

Nu e ceva particular creştin.
- unii vor vedea nori în formă de animale
- anticii au văzut stele în formă de personaje mitice (constelaţiile)
- musulmanii văd numele lui Allah pe unde apucă (în limba arabă arată ca o linie şerpuită, cam ca toate cuvintele lor :P). Serios, cât de greu e să găseşti linii şerpuite?

Care-i problema cu ea?
Păăăăi, problema e destul de evidentă: selectând (de cele mai multe ori inconştient) doar acele informaţii care îţi convin, rămâi cu o imagine distorsionată asupra realităţii.

Poţi ajunge să decazi de la gândire raţională la gândire magică, şi să crezi în noţiuni gen noroc/ghinion, în false minuni (vindecări la Lourdes, tratamente naturiste, homeopatie), în pseudoştiinţe (astrologie), etc.
Dacă asta nu ţi se pare o problemă, atunci ai o problemă! :)*

Un exemplu amuzant întâlnit recent e al unui amic care avea nişte "semne" pe piele în poziţii asemănătoare poziţiilor celor 3 mari piramide din Giza. Asta, credea el, e un semn divin...
Dar cine a spus că anumite evenimente rare (ex: aranjarea semnelor în respectiva conformaţie) n-au voie să aibă loc?
Sunt rare, da, sunt coincidenţe, dar nu sunt cenzurate de natură, de fapt legea numerelor mari le obligă să apară eventual!
Unele evenimente rare au o însemnătate specială pentru observatorul uman, dar asta nu înseamnă că apariţia unui eveniment semnificativ pentru om e altceva decât o banalitate pentru Univers.

*Desigur, poţi aplica un Pariul al lui Pascal (trage-n tufiş că nu ştii de unde sare iepurele), nu te împiedică nimeni, însă dacă întâmplător găseşti un iepure mort când tragi orbeşte, nu te lăuda cu poveşti vânătoreşti :)
Eu personal n-aş apela nici în situaţii de criză (boli incurabile) la metode fantomă (medicină alternativă, rugăciune). ]]> http://theluciferprinciple.wordpress.com/2008/04/30/non-causa-pro-causa/ Wed, 30 Apr 2008 22:26:49 +0000 TLP http://theluciferprinciple.wordpress.com/2008/04/30/non-causa-pro-causa/ Non causa pro causa e o eroare de gândire/argumentare ce se referă la confundarea corelaţiei cu cauzalitatea.

Ce anume înseamnă asta?
Doar pentru că între două evenimente există o relaţie de corelaţie (au avut/au loc împreună) nu înseamnă că ele sunt legate de o relaţie de cauzalitate (unul trebuie neapărat să îi urmeze celuilalt, sau unul este cauza celuilalt).

Repeat after me: corelaţia nu implică în mod necesar cauzalitate.
:)
Indiferent cât de mare e corelaţia, ea nu implică o cauzalitate.

Această plagă a gândirii e sursa interpretărilor greşite, gen:
- superstiţii (am purtat medalionul fermecat şi am ştiut la examen, deci medalionul aduce noroc. Fals!)
- vindecări miraculoase (omul s-a rugat şi s-a vindecat, deci rugăciunile l-au vindecat. Fals!)
- acuzatii nefondate (Hitler avea mustaţă şi a omorât milioane de evrei, deci mustaţa provoacă holocausturi. Fals!)
- interpretări eronate ale datelor (o corelaţie în tabele a creşterii debitului Dunării şi creşterea ratei suicidului nu implică şi cauzalitate, adică nu demonstrează că oamenii se sinucid fiindcă a crescut Dunărea).

Exemplele de la ultimele două liniuţe ar putea părea amuzante şi evidente, însă înlocuiţi mustaţă cu evoluţionism, Dunărea cu salarii şi o să descoperiţi "argumente" creaţioniste şi marxiste.
Cool trick, nu?:)

Vestea bună e că odată ce devii conştient de diferenţa corelaţie-cauzalitate, o să fii mereu atent să nu le confunzi pe cele două.
Vestea şi mai bună e că există o metodă prin care poţi demonstra cauzalitatea (dacă există): metoda ştiinţifică :).. adică din corelaţie extrapolezi o ipoteză falsificabilă ce face predicţii verificabile şi purcezi să faci experimente.

Fii raţional! Nu confunda corelaţia cu cauzalitatea. :)