[Matei 18.3]

Cind nu mai sintem copii, sintem deja morti.

Constantin Brancusi

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

La capitolul valori umane stăm bine. Valori am avut şi avem. Nu puţine. Problema valorilor noastre este că acestea se aseamănă cu o recoltă bogată strânsă de pe câmp care, în loc să fie descărcată şi valorificată în România, s-a pierdut şi „se pierde” pe drumuri, în Occident - în Franţa, Anglia, Spania sau Statele Unite.

Am avut un Henri Coandă, inventatorul avionului cu reacţie, ce nu a avut loc de îngustimea minţii unora pe pământ românesc. La data de 16 decembrie 1910 a reuşit să îşi ridice avionul pe câmpul Issy Les Moulineaux, în apropierea Parisului. Asemeni, România nu a avut un loc liber pentru savantul român ce s-a lansat în Franţa, Anglia fiind ţara care i-a oferit un loc de muncă în cadrul uzinelor de avioane şi motoare pentru avioane „Bristol”.

Am avut un Constantin Brâncuşi.

Avem un Costel Bucuioc, care, din ignoranţa Ministerului Culturii şi Cultelor a rămas la periferia atenţiei Statului Român, atenţia focalizându-se asupra sa abia după ce a câştigat concursul „Hijos de Babel” din Spania câştigând astfel ca premiu un contract cu casa de discuri Sony.

Mi se pare un gest ce se încadrează la capitolul „Penibilitate mioritică” gestul Statului Român de a-l numi consilier cu rang de Ministru al Consiliului de Stat şi membru al Academiei Române pe Henri Coandă abia în anul 1966.

În cazul lui Constantin Brâncuşi, penibilitatea creşte, el fiind ales membru al Academiei Române postum, când de fapt orice distincţie i s-ar mai oferi cuiva nu mai are valoare. E ca şi cum ai onora cadavrul sau structura osoasă lipsită de viaţă a acelei persoane. La ce bun? Se aseamănă cu scena din finalul romanului Cu inima smulsă din piept, de Radu Paraschivescu, un roman în care Pedro, noul rege al Portugaliei, o ridică pe Ines (ce a fost ucisă la porunca regelui – Afonso, încă rege al Portugaliei şi tatăl lui Pedro) acea fiinţă feminină pe care a iubito, la rang de regină. Ines nu reprezenta decât un cadavru intrat în putrefacţie iar gestul noului rege reprezenta cel puţin o expresie a dezgustului dacă nu al unei forme de patologie.

Lui Costel Busuioc i se oferă din partea Ministerului Culturii şi Cultelor o bursă pentru a studia canto şi teoria muzicii la Bucureşti. E un gest a cărei penibilitate este minoră, deşi nu este scutit de ea.

În timpul regimului comunist non-valorile umane, inculte şi nepregătite erau urcate artificial pe piedestal. Lichelele ocupau poziţii nejustificate în detrimentul celor ce deţineau potenţialul şi pregătirea necesară justificării acelor poziţii care li se refuzau. Ei, intelectualii ocupau locul lichelelor şi astfel erau siliţi să meaergă să îşi exerseze lopata în locul condeiului la canal. Chestia asta transmite multe despre situaţia de atunci cât şi despre prezentul ocupat tot de lichelele comuniste metamorfozate peste noapte în agenţi ai apărării democraţiei prost înţelese. Prezentul ne vorbeşte despre nepăsarea faţă de valorile contemporane. Ne vorbeşte despre acele persoane nevoite să plece în afara ţării pentru a fi valorizate de vestici. Oare esticii balcanici chiar nu sunt în stare să-i valorizeze?  De fapt cred că o Nonvaloare nu este capabilă să focalizeze şi să păstreze Valoarea, fiind împiedicată de invidia cronică ce tinde spre extrema marcată de crimă.

Când vorbim de valorile umane mai puţin cunoscute, de acele persoane care nu şi-au cultivat un nume prin ceea ce au făcut, sau, nu s-au remarcat prin ceva deosebit, mintea mă trimite la românii plecaţi în afara graniţelor ţării, la cules de căpşuni în Spania sau la trebeluit pe şantierele italiene. Ba chiar la birourile NASA. Românii aceştia mă trimit cu gândul la valoare şi la faptul că aici, în ţară nu au fost valorizaţi suficient încât au plecat, determinaţi să părăsească România pentru a li se oferi oportunitatea unui loc de muncă mai bine plătit. Subiectul luatului peste picior, a bătăii de joc, a pretextelor de expulzare, a mobilelor ce au determinat crime nefondate, constituie un efect implicit al emigrării.

Acum doresc să vorbesc de valori ca despre ceva ce nu se leagă în mod direct de fiinţele umane, dar care există în vecinătatea lor, care au tangenţă cu acestea.

Pentru români McDonald’s-ul a devenit un restaurant mai valorizat decât restaurantele cu specific românesc. O maşină scumpă şi o locuinţă au devenit scopul fundamental în viaţă. O viaţă fără griji e visul spre care se îndreaptă visele, eforturile şi aspiraţiile tinerilor. Altceva nu mai importă!

Axele de valori ale românilor se trasează pe coordonata rapidităţii – cuvântul „fast” devenind unul din numitorii comuni ai românilor. Asemeni, pe coordonata visului american, al îmbogăţirii rapide, se mulează şi tendinţa acumulărilor materiale şi financiare.

Avem valori...  

NB: Mai avem un român în top - Victor Brauner - pe locul 151. Votaţi în unanimitate!

BRANCUSI era pe locul 2 (doi) la 300 (trei sute) de voturi distanta de Picasso.

Acum e #15.

Voteaza si TU. Arata ca iti pasa de artisti si mai ales de artistii romani.

Click aici pentru a vota! http://www.saatchi-gallery.co.uk/artvote/

Era pe locul 4 când am intrat eu.

Click aici pentru site-ul de vot.

O stire preluata dupa site-ul colegului Laurentiu Dumitru

Site-ul celebrului muzeu de arta contemporana Saatchi Gallery din Marea Britanie realizeaza un top al primilor 500 de artisti ai secolului 20, bazat pe voturile internautilor. Romania este reprezentata de Constantin Brancusi (aflat acum pe pozitia 6 – cand eu l-am votat).

VOTATI-L PE BRANCUSI la linkul de mai jos!

http://www.saatchi-gallery.co.uk/artvote/

sursa

Dupa marele eveniment al camapaniei TVR 1 pentru a afla care e cel mai mare roman, unde a iesit castigator Sfantul Stefan cel Mare si Sfant, acum romanii au sansa sa-l voteze pe Constantin Brancusi, care poate iesi pe locul 1 in topul primilor 500 de artisti ai secolului XX, topul fiind alcatuit din artisti din toate colturile lumii. Din aceasta recurg multe consecinte> promovarea spiritualitatii operelor si a persoanei lui Brancusi, promovarea Romaniei pe planul artistic international, cresterea cotatiei valorii lui Brancusi la nivel mondial, deci si a opereleor sale implicit etc.

Inainte de toate as aminti si de ‘ortodoxia’ lui Brancusi care e transpusa in operele sale, dar si in viata sa autentica; aceasta ‘ortodoxie’ poate fi promovata atat in lume dar si in Romania unde arta cunoaste un declin prin abstractizarea excesiva si prin ‘destrabalarea’ ca tema promovata excesiv in opere artistilor.

dan.camen.

cind a devenit brincusi no. 1? brancusi e big, e cool, e cel mai tare artist al nostru, dar de cind il iubeste toata lumea, asta nu stiu...

brancusi e pe primul loc in top 500 al artistilor din sec. 20, inainte de picasso, dali si ceilalti. sa nu ne lasam pina ce costel va fi nambăr one in sec. 21.

[foto e din atelierul lui brancusi, pe care francezii l-au inchis taman cind vizitam eu pompidou. rusinica!]

Constantin Brancusi was a Romanian sculptor who trained initially as a carpenter and stonemason. He settled in Paris in 1904 where his early influences included African as well as oriental art. Although Rodin was another early influence, Brancusi decided he wished to make much simpler work and began an evolutionary search for pure form. While never entirely rejecting the natural world, Brancusi undoubtedly succeeds in conveying a sense of gravity by reducing his work to a few basic elements. Paradoxically, this process also tends to highlight the complexity of thought that has gone into its making. Witness the studied serenity and distilled eroticism of Sleeping Muse, for example. In contrast to his many polished works in marble and bronze are his roughly hewn works in wood. Brancusi did much to encourage a revival of carving and great respect for an artist's materials. During his later years, he polished the surface of his earlier works. Monumental, subtle and intimate, Brancusi's sculptures are rightly now considered to be the work of a modern master.
http://images.google.com/images?sourceid=navclient&ie=UTF-8&rls=GGLD,GGLD:2004-02,GGLD:en&q=%22Constantin+Brancusi&um=1&sa=N&tab=wi

Ideologiile secundare conduc la eşec, pot fi date multe exemple, dar vezi numai ideologia comunistă a Europei de Răsărit. China comunistă actuală face excepţie doar pentru că ‚burghezia naţională’ a fost păstrată ca o „steluţă” pe steagul ei roşu. Dar în România,  un partid „ţărănesc comunist” destinat păstrării spiritului chiaburesc  a fost hulit din toate părţile, deşi  el ar fi păstrat capetele  ca recipienţi pentru cunoaşterea  prudenţială care adaugă totdeauna valoare în managementul economic şi în strategia politică.  “Dar capetele noastre, dacă sunt,/ Ovaluri stau, de var, ca o greşală.", scria poetul Ion Barbu în poezia «  Grup ». Din păcate, în “obsedantul deceniu”, capetele chiaburilor au ajuns să fie doar “ovaluri de var"  în gropile comune ordonate  de comuniştii internaţionalişti precum Silviu Brucan,  Valter Roman şi Gizela Vass. „Trădarea”  cărturarului de robustă condiţie care a fost Mihail Ralea (1896-1964),  judecând lucid şi corect că sîntem prinşi toţi în plasa Marelui Joc,   a permis  un cadru de viaţă  lipsită de mizerie,  --fizică şi intelectuală--, pentru fiica sa Catinca Ralea (1929-1981),  avatar  de Scaloiţă, altă Ana Comnena, dar pentru Limba Română.

Catinca Ralea  ne-a dăruit traducerea O poveste  cu un hobbit, după J.R.R. Tolkien, care prefigurează sau prefaţează trilogia Stăpânul Inelelor. Textul propus nouă de Catinca Ralea, într-o  Limbă Română de excepţie, este încântător. Exemplarul cărţii O poveste  cu un hobbit cumpărat de mine era citit şi recitit de membrii fondatori ai cenaclului Henri Coandă de la Craiova. Apoi ea va fi cartea privilegiată de lectură după care va învăţa bine româneşte  fiul meu  cel mic. De ce mi se pare că ordinea şi curăţenia care domneau în locuinţa micului hobbit  semănau celor din locuinţa lui Constantin Brâncuşi ? 

Poetul american Ezra Pound, pentru care „ispita latină”  era predominantă, vizitează atelierul românului Constantin Brâncuşi care venea la Paris din zona ripariană înaltă a Jiului. Să reamintesc că rîul fusese   traversat de împăratul Traian,  însoţit de legiunile lui,  pe la Iaşii Gorjului. Ezra Pound scrie apoi un eseu despre acel  spaţiu magic pe care îl găsea în atelierul lui Brâncuşi. Este  aproape imposibil ca un om de litere din Accademia engleză,  aşa cum a fost J.R.R. Tolkien, să nu fi citit articolul lui  Ezra Pound.  Bineînţeles,  a- l citi şi a-l cita astăzi pe Ezra Pound  nu este „politiceşte corect”.  

După lectura textului  englezesc scris  de  Ezra Pound,  este plauzibil ca scriitorul J.R.R. Tolkien, fără faima lui viitoare,  să fi vizitat  şi el  în calitate de “ilustru anonim” atelierul lui  Constantin Brâncuşi din Paris. Acolo, sculptorul oltean de la Hobiţa Gorjului rearanja altfel spaţiul, reinventând  realitatea. O Nouă Realitate a discursului sculptural unde s-ar fi putut ascunde şi lumea hobbitului. Apoi, se poate pune întrebarea legitimă: Există  vreo legătură între cuvintele ‚hobbit’ şi ‚Hobiţa’?  Cred că un Isidor din Sevilla,  --actualmente Sfântul Patron al Internetului--, ar fi tratat împreună cele două cuvinte în ‚Etimologiile’ sale.

Legătura etimologică  între cuvintele hobbit şi Hobiţa  pare a fi sugestia subliminală a textului Doamnei Catinca Ralea.  „O poveste  cu un hobbit”  ne propunea pagini pe româneşte unde reprezentarea ontologică nu era decalată faţă de acurateţea ontică. Sunt pagini care ne propun acum şi valori prudenţiale pe care le putem folosi. De altminteri valorile prudenţiale perene sunt prezente în toate celelalte tălmăciri ale textelor  scrise de J.R.R. Tolkien (1892-1973). Mi se pare semnificativ faptul că începând cu anul 2008, tălmăcirile  din  J.R.R. Tolkien sunt prinse de noul discurs ideologic liberal, vezi  episodul Sauron. Dar numai Catinca Ralea augmentează în traducerea pe româneşte dimensiunea magică pe care filmele cu efecte speciale despre lumea inventată de Tolkien nu reuşesc, vor reuşi vreodată?,  să o prindă. Titus Filipas

Constantin Brâncusi

Brancusi este un nazdravan ; el isi economiseste banii de tren si calatoreste fara tinta ; un nazdravan cu bagajele gata si fara nici un orar ; ei da, Bancusi e un nazdravan ; el intelege pasarile si craniile atat de bine ; stie cum atarna parul in cocul si-n cozile de pe capul femeii ; de-atata vreme le stie incat stie de unde vin si unde se duc ; el patrunde tainelor primilor, celor mai vechi creatori de forme.
Sa nu vorbim deocamdata cu gura prea sloboda a lui Brancusi caci abia a pornit ; nici nu se poate spune inca numele locului incotro se va duce cand va avea vreme si va fi gata de drum ; o, Brancusi, tu care pastrezi la soare, in preajma usii tale, scanduri de lemn tare, asteptand ca lemnul tare sa devina mai tare pentru ca mainile tale tari sa-l modeleze, tu, Brancusi, cu daltile si ciocanele tale, cu pasarile care devin conuri, craniile ce devin oua - cat de adanca e-n inima ta speranta ca odata si-odata vei gasi un con, un ou, atat de tari incat atunci cand pamantul se va petrece in ceata, ultimul ce va disparea va fi un con, un ou.
Brancusi, tu nu vei da un anunt in ziare scriindu-i lui Dumnezeu ca e spre binele lui de va veni el la tine : nu vei deveni prea limbut impuindu-i urechile lui Dumnezeu cu rugaciuni ; nu vei deveni impertinent si nici familiar ca si cum Dumnezeu ti-ar fi vecinul caruia nu o data i-ai numarat camasile pe franghia de rufe ; tu vei vorbi-ntotdeauna cu indoieli si abia auzit sau vei fi tacut ca soarecele-ntr-un pod de biserica la ceasul cand se deslantuie orga revarsand valuri oceanice pe stancile insorite ale tarmului. Daca Domnul pastreaza in ceruri cate un colt pentru muritorii ce se luptara aprig cu viata, atunci va fi unul si pentru tine, unul fi-va desigur si pentru tine.Traducere A. E. Baconsky, din volumul "Carl Sandburg - Versuri", Editura Tineretului, Colectia Cele mai frumoase poezii, Bucuresti, 1966.

De la Wikicitat

Constantin Brâncuşi - sculptor român
"Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe".
"Frumosul este echitatea absolută".
"Arhitectura este sculptură locuită".
"Teoriile nu-s decât mostre fără de valoare. Numai fapta contează."
"Gloriei nu-i pasă de noi când alergăm după ea. Când însă îi întoarcem spatele, ea va alerga după noi."
"Să creezi ca un zeu, să porunceşti ca un rege, să munceşti ca un rob!"
"Să fii abil e ceva, dar să fii cinstit, asta merită osteneală."
"La ce bun să lucrezi după model? N-ajungi decât să sculptezi cadavre."
"Există un scop în orice lucru. Pentru a-l atinge, trebuie să te lepezi de tine însuţi."
"A vedea departe este ceva, a merge acolo este cu totul altceva."
"În clipa în care am încetat a mai fi copii, am murit."
"Simplitatea nu este un ţel în artă, dar ajungi fără voie la ea pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor."
"Nudurile din arta plastică nu sunt atât de frumoase ca nişte broaşte râioase."
"Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face."
"Prietenia rămâne oglindirea în alter-ego..."

http://en.wikipedia.org/wiki/Amedeo_Modigliani

"Amedeo Modigliani wird am 12. Juli 1884 in Livorno geboren. Schon früh beschäftigt er sich mit Literatur und Kunst und erhält 1898-1900 im Atelier von Guglielmo Micheli seinen ersten Zeichen- und Malunterricht. Der italienischen Frührenaissance gilt seine Begeisterung, er gründet 1902 in Florenz eine Ateliergemeinschaft mit Oscar Ghilia und wird Schüler der freien Aktschule. Im Jahr 1903 wechselt Modigliani an die Akademie in Venedig, wo er sich im Selbststudium mit den Werken der Alten Meister beschäftigt und sich mit den internationalen zeitgenössischen Kunstströmungen vertraut macht. Drei Jahre später begibt sich Modigliani nach Paris, um an der freien Akademie Colarossi zu studieren. Dort lernt er 1907 den Arzt Paul Alexandre kennen, der sein erster Förderer wird, der Gemälde und Zeichnungen von ihm erwirbt und darüber hinaus Modigliani zu ersten Aufträgen verhilft. Noch Im selben Jahr stellt der Künstler im Herbstsalon aus, 1908 im "Salon des Indépendents". Die wenigen erhaltenen Werke aus dieser Zeit spiegeln Einflüsse durch die Fauves, Matisse, Toulouse-Lautrec, Picasso und Cézanne wieder. Durch Paul Alexandre lernt er den Bildhauer Constantin Brancusi kennen und beginnt unter dessen Einfluss auch bildhauerisch zu arbeiten. Um 1914/1915 gibt Amedeo Modigliani die Bildhauerei wieder auf und widmet sich der Malerei, in der jedoch diese Stilmerkmale weiterwirken; trotz maskenhafter Stilisierung bewahren seine Bildnisse eine besondere Anmut und Spiritualität. Seinen Ruhm erlangt der Künstler aber v.a. durch seine nach 1914 entstandenen Künstlerporträts. Bei Ausbruch des 1. Weltkrieges meldet sich Modigliani freiwillig, wird allerdings aufgrund seines schlechten Gesundheitszustandes vom Militärdienst befreit. Amedeo Modigliani beginnt mit dem Künstlerhändler Paul Guillaume zu arbeiten. Unterstützung findet der Künstler zudem bei dem polnischen Dichter Léopold Zborovski und seiner Frau, von denen er zahlreiche Porträts anfertigt. Am 3. Dezember 1917 findet in der Galerie Berthe Weill Modiglianis erste Einzelausstellung statt, die jedoch nach wenigen Stunden geschlossen wird, da seine Aktdarstellungen einen Skandal hervorrufen. 1918 wird Paris durch die Deutschen belagert, er verlässt die Stadt, mit seiner Geliebten Jeanne Hébuterne Richtung Nizza. In Nizza entstehen einige seiner bekanntesten Bilder und einige der wenigen Landschaftsgemälde. Darüber hinaus wird dort Amedeo Modiglianis Tochter geboren. Modigliani kehrt im Mai 1919 nach Paris zurück und reist anschließend mehrfach nach England, wo er seine Werke erfolgreich verkaufen kann. Anfang des Jahres 1920 erkrankt der Künstler erneut an Tuberkulose und verstirbt am 24. Januar in Paris."

"Amedeo Modigliani (1884–1920) has a reputation as a tragic figure: a handsome womaniser who was consumed by alcohol and drugs, and who died young, poor, and relatively unknown..." so beginnt eine Ausführung von Kenneth Wayne, Modigliani and His Models, The Sackler Wing, Royal Academie of Arts.

Mick Davis- Modigliani

http://www.youtube.com/watch?v=dtef6vVuO5w

Elsa Zylberstein

Andy Garcia

Beschreibungen dieser Art waren sicher auch Skizzen zu Mick Davis Film Modigliani. Andy Garcia und Elsa Zylberstein erheben den im Grunde drittklassigen Film zu einem sehr eindringlichen Erlebnis. Der Film scheitert an der Schwierigkeit, Künstlerbiographien filmisch darzustellen. In Davis Film geraten Figuren wie Maurice  Utrillo, Gertrude Stein und vor allem Picasso und  Olga zum Personal einer  oberflächlichen Groteske.  Ohne Garcia und Zylberstein wäre der Film indiskutabel.

Davis Film beschreibt den Moment des Rausches hervorragend, er beschreibt die aufgferegten Vorbereitungen zu einer entscheidenden Competition ( Salon des Indépendents ) selbst zu unpassender Musikuntermalung ausgezeichnet. Er geht mit dem Sterben Modiglianis und dem Selbstmord  von Jeanne  Hébuterne subtil und unsentimental um. Hätte er mehr Sensibilität und Anstrengung  auf  Utrillo, Picasso und kunstgeschichtliche Faktizitäten übertragen, so wäre dieser Film ein Meisterwerk. So ist er aber lediglich eine von vielen gescheiterten filmischen Annäherungen an Künstler und deren  Leben.

Vermutlich sind Künstlerbiographien nicht verfilmbar.

Aus der verständlichen Hochachtung wird dann unverständlicher Kitsch.

Heldengesänge. Die gesellschaftlichen und finanziellen Schwierigkeiten werden zu häufig als Bedingungen der Hochbegabung dargestellt, statt zu analysieren, welche Gesellschaftsform jeweils wie mit Künstlern umgeht. Bei Modigliani war der frühe Tod ( hier im Film als Folge einer Schlägerei dargestellt ) eine chronische TBC , bei  Vincent van Gogh eine zu der Zeit nicht behandelbare Syphilis,  die zu Wahrnehmungsverzerrungen und Depression führte,  bei  Paul Gauguin die nicht behandelten Folgen einer  Schlägerei, sowie eine Syphilis und so weiter. Nicht die Hochbegabung machte den frühen Tod zwingend. Die Hochbegabung führte naturgemäß zu gesellschaftlicher Ausgrenzung, die zu psychischen Belastungen führte, nicht aber filmgerecht zu raschem Sterben.

Man braucht Genies wie Modigliani nicht beschreiben, die Arbeiten sprechen eine umfassende und das Werk eine abschließende Sprache. Es ist auch überflüssig, zu ergründen, woher die spirituelle Kraft seines Werkes rührt. Sein Werk ist still, tief und so fern jeder Vulgarität, dass es den modernen Menschen schon fast schmerzt.

Mick Davis Film Modigliani ist trotz großer Schwächen dennoch ein starker Film, da er die Unmöglichkeit einer Annäherung an ein Genie wie Modigliani verdeutlicht. 

Es ist anzunehmen, dass Filme über Maler generell einen schweren Stand haben. Ich warte immer noch auf einen Film über  Maurice Utrillo- vermutlich gibt es einen oder mehrere, aber ich finde sie nicht. Einen Film über Suzanne Valadon,  einen Film über Francis Bacon, einen Film über Auguste Renoir, einen über Alfred Sisley usw. Einen sehr gelungen Film über einen Künstler allerdings gibt es: einen über David Hockney, gedreht von David Hockney selbst.

Modigliani als junger Mann, Öl auf Leinwand, 70 x 70, 2005, Detlev Foth

Modigliani, Öl auf Leinwand, 70x70, 2005, Detlev Foth

http://de.wikipedia.org/wiki/Detlev_Foth

LSD-25 1938 - 1973

Timothy Leary 1920 - 1996

Ecstasy (MDMA) 1912 - 1985

Sigmund Freud 1856 - 1939

Cocaina 1855 - 1916

Constantin Brancusi 1876 - 1957

Brâncuşi prăfuit
duhnind a Carpaţi
sculptând la poalele Coloanei Infinitului:
Crocodilul de Nil.
La o treime de vârf,
Eu, domnişoara Pogany
cu picioarele înfipte-n planşetă
exersând sporturi extreme,
eu, înlăuntru urcând/coborând
spre Masa tăcerii,
spre Poarta sărutului
sub care mereu mă aşteapta un zeu.

>>> autor: Carmen Mihaela Visalon