Acest articol este mai mult un demers intelectual si practic in acelasi timp, in sensul ca, pot fi picioare care te conduc pe un drum, capul insa, tu trebuie sa fii, pentru a auzi, a simti si a vedea.

Cine sunt eu?

Suntem de obicei experti in a ne da cu parerea despre ceilalti si despre ceea ce fac ceilalti. Ne place sa criticam mult si mai putin sa apreciem meritele celorlalti. Cand vine vorba de noi, tendinta este de a ne evalua nerealist. Sunt intradevar persoane care se autoevalueaza foarte dur, acestea mergand mai degraba pe o panta a lipsei de incredere in fortele proprii.

Revenind insa, care sunt punctele tale tari si care sunt punctele tale slabe? Chiar daca pare usor, multi dintre noi prefera sa se minta singuri, raportandu-se prea mult la valorile sociale, la parerile celor din jur. Astfel, oamenii ajung sa creada ca sunt buni organizatori, chiar daca n-au excelat niciodata in acest domeniu, sau se cred experti in cate un domeniu si lista poate continua.

Din nefericire, oamenii care cred acest lucru, nu au nici o vina. Presiunea sociala este atat de mare si apare, astfel, urmatoarea confuzie intre:

Cum sunt eu ?< >Cum as vrea sa fiu?

Totusi, pana la urma, care este problema in a-ti urmari obiectivele, si in a-ti proiecta imaginea a ceea ce vrei sa fii? Chiar consider ca este un lucru excelent sa stii exact ceea ce vrei sa fii.

GRESEALA apare insa, in urmatorul punct: atunci cand oamenii vor sa fie intr-un anumit fel care nu-i definesc.

Apar astfel, cazuri de oameni, care, dupa un an, doi sau 10 ani, fac anumite lucruri. Daca-i intrebi acum, iti vor spune ca fac exact ce si-au dorit. Dupa 10 ani, insa, acesti oameni ajung des la concluzia: Locul meu nu este aici, nu vreau sa fac acest lucru toata viata, m-am saturat, eu nu asta mi-am dorit, etc.

Probabil, fiecare dintre noi cunoaste asemenea persoane, si sunt foarte multi oameni care ajung in situatia aceasta.

Ca un corolar, retineti, nu-i nici o problema sa tinzi sa fii intr-un anumit fel, sa fii privit intr-un anumit fel, sa ai un anumit job sau sa ai un anumit comportament social.

Intrebarea magica pe care tu trebuie sa ti-o pui, este urmatoarea: Chiar imi doresc acest lucru cu adevarat?

Ne place sa credem ca ne-ar placea sa facem un anumit lucru. Discrepanta apare atunci cand acest lucru nu ne reprezinta. De exemplu, ar putea sa-ti placa ideea de a fi seful unei echipe. Iti doresti acest lucru, insa, acest lucru este cel care te reprezinta? Aici apare diferenta intre ceea ce ti-ar placea ca idee si ceea ce ti-ar placea cu adevarat, diferenta care, pe cat este de fina, pe atat este de importanta. Fiind cinstit cu tine, coborand din lumea ideilor in lumea realitatii , castigi foarte mult: scapi de stress, scapi de bataie de cap, economisesti timp (chiar ani de zile), etc.!

Bun... si urmatoarea intrebare din partea ta ar putea fi: De unde stiu ce mi se potriveste? Fara prea multe discutii raspunsul ar fi ca ti se potriveste ceea ce te defineste cu adevarat. Ai putea intreba, insa, de unde stiu ce ma defineste cu adevarat?

Frumoasa intrebare. Am si raspunsuri frumoase la aceasta intrebare. Daca gasesti raspunsul acestei intrebari, atunci vei putea face rapid o conexiune intre: Ceea ce-mi doresc ma defineste.

Scurt ghid in a afla ce te defineste

Raspunzand la urmatoarele intrebari vei afla cu adevarat ce te defineste. Ce-l defineste pe un om, nu-l defineste pe celalalt, astfel ca, raspunsurile trebuie sa fie personale, unice si sincere in acelasi timp.

1. Cand ai avut ultima realizare? Ce abilitate de-a ta te-a ajutat sa ai acea realizare?
2. Ce faci intotdeauna cu o placere deosebita?
3. Ce-ti doreai sa faci atunci cand erai mic?
4. Care sunt acele lucruri pe care le faci mai usor decat ceilalti oameni?
5. Ce autor iti place si de ce? Ce simti atunci cand il citesti si ce ganduri iti vin in minte?
6. Daca ai avea o bagheta magica si ai putea saschimbi lumea, ce ai schimba la ea, astfel incat sa ti se potriveasca?
7. Cu ce anume nu sunt de acord ceilalti la tine, de cele mai multe ori?
8. Iti place sa lucrezi singur sau sa lucrezi alaturi de cineva?
9. Daca faci o comparatie intre activitatile pe care le faceai acum doi ani si cele pe care le faci acum, care ar fi diferenta? Cand ti-a placut mai mult si de ce anume crezi acest lucru?
10. Preferi sa lucrezi direct cu oamenii, sau preferi mediul online, sau poate lucrul cu documente si strategii, etc.? Care dintre aceste trei lucruri le faci mai bine?
11. In dezvoltarea ta, iti place sa inveti de la ceilalti sau iti place sa inveti singur?
12. Iti este usor sa vorbesti cu oamenii?

Lista de intrebari poate continua. In principiu, trebuie sa dai raspunsuri sincere, urmand ca apoi sa ajungi la anumite trasaturi, abilitati, comportamente si talente.

Raspunde la intrebarile de mai sus. Este important sa le pui pe hartie, va fi un prim pas. O sa ajungi la concluzia ca te definesc talentele tale, iar raspunsurile de mai sus te vor ajuta sa gasesti repere in identificarea talentelor tale.

Mai jos ai exemple de talente pe care le poti avea: Lista poate fi completata cu inca alte sute de talente.

Amplificator: Vezi potentialul in ceilalti si stii cum sa-l amplifici.
Comunicare: Iti place sa explici, sa descrii.
Cuceritor: Doresti cu orice pret sa cistigi oamenii de partea ta.
Empatie: Poti simti cu usurinta starile emotive ale celor din jur.
Focalizare: Incotro ma indrept? Ai o abilitate deosebita de a-ti stabili obiectivele.
Importanta: Vrei sa fii „recunoscut”, sa fii auzit.
Inovatie: Esti fascinat de idei si concepte (noul , provocatorul, ineditul).
Intelect: Iti place sa ai o activitate mentala constanta.
Implinire: Nevoie constanta de obtinere a succesului.
Leadership: Vrei sa preiei controlul pentru ca simti ca vei avea rezultate.
Mediator: Cauti intotdeauna sa ajungi la un consens.
Ordine: Totul in jurul tau trebuie sa fie disciplinat si organizat.
Organizare: Care este cea mai buna cale de a rezolva lucrurile? – incepi organizarea.
Perfectionist: Excelenta, si nu media, este unitatea ta de masura.
Pozitivism: Vezi partea plina a paharului.
Responsabilitate: Scuzele nu sunt de ajuns cand nu ai reusit un lucru.
Siguranta de sine: Increderea pe care o ai in fortele proprii.
Solutionare: Iti plac solutiile.
Spirit de echipa: Vrei sa-i faci pe oameni sa faca parte dintr-un grup.
Strateg: Cauti cea mai buna cale de a merge mai departe. Ai viziune.

Atentie! Tendinta de a-ti revendica foarte multe talente este mare. Incearca sa le alegi pe acelea care ti se potrivesc cel mai mult. Alege maxim 3-5 talente in care tu excelezi si te definesc cu adevarat. Aceste talente pe care tu le vei identifica, vor reprezenta ceea ce te defineste pe tine. Confirma talentele alese de tine, cu raspunsurile date mai sus?

Esti pe drumul cel bun. Acest lucru te va ajuta. Sunt convins insa, ca macar putin te va pune pe ganduri. Reintorcand-ne la problema de mai sus, anume, la ce ar trebui sa fac pentru a ma defini, raspunsul este simplu: Trebuie sa-ti folosesti talentele in ceea ce faci. In ce masura talentele tale se regasesc in ceea ce faci acum?
- Daca raspunsul tau este „in mica masura”, probabil nu esti pe drumul cel bun si tu simti acest lucru.
- Daca raspunsul tau este „in oarecare masura”, atunci probabil din nou simti ca lipseste ceva.
- Daca raspunsul tau este „in foarte mare masura” probabil este o activitate care intradevar iti place, care te defineste si care te reprezinta.

Zilnic: Noutăţi despre Motanes

Prin intermediul SMS-urilor, publicate pe cirip veţi fi ţinuţi la curent. Click pe poză sau ne auzim când mă întorc. Comentariile le puteţi lăsa la acest post. O să-mi fie dor de voi. (Zici că plec pe Lună  :P )

Eu vroiam să testez acest serviciu pentru perioada în care sunt plecat în concediu. Prin intermediul SMS-urilor şi a unui cont de twitter linkuit pe blogul meu am zis că găsesc, cât de cât, o cale de comunicare cu voi. Dar twitter face curăţenie. Să vedem cum e cu omologul în limba română, Cirip.ro. Între timp îi sun pe cei de la Vodafone să vedem dacă reuşesc să activez internetul pe telefonul mobil.

„Sfârşitul lumii va veni

când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin.”

Patericul românesc[1]

Un personaj ambivalent

Ipoteza încălzirii globale are confirmări certe pe meleagurile noastre. Gestul IPS Nicolae Corneanu de-a se împărtăşi din potirul Bisericii Greco-Catolice a stârnit febra printre ziarişti, membrii Sinodului şi, mai ales, în sânul laicatului ortodox. Manifestările de revoltă faţă de acest demers necanonic au depăşit uluirea societăţii civile la aflarea veştii că acelaşi cleric a fost răsplătit până în 1989 de Securitate pentru a turna confraţi, ortodocşi şi eterodocşi, tineri şi bătrâni, cetăţeni ai lumii fără deosebire de naţionalitate. În 1963, când Nicolae Steinhardt mai era încă la Aiud, organele de anchetă au oferit această caracterizare: „Se manifestă ca unul ce nu crede în preceptele şi dogmele bisericeşti fiind convins că biserica a fost întotdeauna un mijloc de înşelare a maselor populare. [...] A rezultat că s-a preocupat de studiul ştiinţei marxist leniniste şi de însuşirea ei ce l-au făcut să fie convins de netemeinicia dogmelor pe care încă mai trebuie să le <apere> şi în acelaşi timp să îşi dea seama perfect că viitorul nu poate aparţine decît comunismului.”[2] Alianţa cinică cu religia politică a totalitarismului roşu a indignat mai puţin decât concelebrarea cu preoţii românilor uniţi ambivalent cu Roma. Au existat şi declaraţii romantice, desigur, grăbite să vadă într-un defect clar de rectitudine ecleziologică semnul profetic al unirii. Mulţi intelectualii timişoreni a uitat că acelaşi ecumenism oportunist l-a făcut pe IPS Nicolae să părăsească, în 17 decembrie 1989, urbea asediată de tancurile generalilor Stănculescu şi Chiţac de dragul dialogului interconfesional. Ceauşescu venea de la Teheran iar Corneanu pleca la Cairo, lăsând uşile bisericilor închise, iar treptele catedralei gata să primească sângele nevinovat al protestatarilor.

După 1989, IPS Nicolae a încercat să-şi expieze nevredniciile (între care şi caterisirea preotului Calciu-Dumitreasa) printr-o generozitate necondiţionată faţă de solicitările patrimoniale Bisericii unite şi printr-o neobişnuită disponibilitate faţă de intelectualii pro-democraţi, deci antifesenişti, ai tranziţiei. Tabloul faptelor acestui ierarh vârstnic este deconcertant: aderenţă la frazele lui Marx despre religie ca „opium pentru popor”, pe de o parte, şi prietenia tardivă faţă de ideea monarhică, pe de altă parte. Amfitrion al evangheliştilor americani, dar şi patron al unei remarcabile reviste teologice ortodoxe. Laureat al premiului „Pentru întreaga activitate închinată adevărului, dreptăţii şi libertăţii, valori supreme ale umanităţii” oferit de GDS în 1997, IPS Nicolae este autorul unor controversate opinii în domeniul bioeticii. Pe scurt, figura acestui ierarh a dezbinat multe sensibilităţi până la pasul făcut în direcţia „intercomuniunii.” Acest din urmă moment a reuşit să fie proba de turnesol a Ortodoxiei româneşti, divizată între polul gândirii apocaliptice, nelipsită de barbarii retorice, şi mediile ecleziastic concesive, aflate la limita senilităţii dogmatice.

Temporizări sinodale

În rândurile de mai jos doresc să fac doar câteva comentarii privitoare la stilistica dezbaterii teologice din ultimele două luni. Să introducem actorii scenei: IPS Nicolae Corneanu, Sinodul, polul „pro” şi polul „anti,” priviţi cu nedumerire sau ironie condescendentă de jurnaliştii seculari. Mai întâi, mitropolitul Banatului a avut un comportament nu doar ereziarh, ci şi indecent. La început a minţit, negând şi abia apoi reconfirmând veridicitatea relatărilor din presă (ajutate de ubicuitatea camerelor foto digitale). La sfârşitul dramei, a oferit o lamentabilă probă de „pocăinţă” – cu nimic mai prejos decât codicilul de trei paragrafe cu care a comentat cei peste cincizeci de ani de turnătorie în slujba Securităţii. A lăsat impresia că nu acceptă verdictul Sinodului decât forţat de împrejurări, iar nu dintr-o convingere interioară. IPS Nicolae a dat proba slăbănogelii doctrinare de care nici un ortodox nu poate fi mândru. Lipsiţi multe secole de splendorile civilizaţiei apusene, creştinii răsăriteni doresc să rămână binecuvântaţi cu reperele neschimbate ale sfinţeniei: frumuseţea cultului şi perfecţiunea dogmei trebuie să rămână intacte.

IPS Nicolae n-a părut abătut de gândul că diferenţele între Ortodoxie şi catolicism rămân evidente şi pentru cineva cu minimă instrucţie catehetică: infailibilitatea papală, juridiscţia universală a Romei, filioque, dar mai ales transformarea cadrelor duhovniceşti ale Apusului după Vatican II (renunţarea la regula postului, transformarea liturghiei, ş.a.m.d). Fireşte, nimeni nu i-a interzis IPS Nicolae să-l citească pe Charles Péguy ori să promoveze opera ştiinţifică a unui Pierre Duhem. I s-a cerut să înţeleagă doar că dialogul onest între Biserici presupune recunoaşterea punctelor de dezacord. Răgazul de aproape şase săptămâni pe care Sinodul i l-a acordat n-a condus la adâncirea conştiinţei teologice, episcopale şi călugăreşti a IPS Nicolae (în tinereţe, traducător al Sf. Ioan Scărarul). Când declaraţiile unui ierarh ating acest record de coerenţă interioară şi argumentaţie etică este greu ca el să câştige respectul publicului, chiar şi cel neangajat în controversa euharistică.

Dacă ar fi fost judecat după litera canoanelor, IPS Corneanu se putea alege cel puţin cu o admonestare fermă. N-a fost să fie. Cu excepţia IPS Bartolomeu Anania, Sinodul a văzut altfel acest autogol notoriu al episcopului timişorean. După cum ne-au obişnuit şi în cazul discuţiei despre Biserică şi Securitate, ierarhii au tăcut. Elementele de pragmatică a comunicării au rămas cantonate la  un nivel precar. Imobilitate rece de-o parte iar, la celălalt pol, frământare febrilă potenţată de mediul atât de dinamic al Internetului. Un număr pletoric de bloguri au tras semnale de alarmă, în timp ce situl Patriarhiei române a preferat să ignore semnele de întrebare. Teama că lucrurile se vor muşamaliza a inflamat mediile monahale, rămase în mod tradiţional vigilente faţă de alunecările doctrinare ale conducătorilor Bisericii (mai grave decât greşelile morale de ordin personal). Călugări venerabili, duhovnici iubiţi şi respectaţi, vetre mănăstireşti unde rugăciunea şi contemplaţia au rămas vii şi-au exprimat îngrijorarea faţă de starea de fapte din BOR. Peste 56 de asociaţii şi fundaţii, la care s-au alăturat mai mult de 100 de mănăstiri, au cerut caterisirea IPS Nicolae alături de PS Sofronie Drincec (învinuit pentru concelebrarea cu greco-catolicii), ambii acuzaţi de apostazie. Alţii, mai moderaţi, au aşteptat măcar o sancţiune prin retragerea la o mănăstire. Tonul pledoariilor „contra” n-a fost întotdeauna acelaşi: smerenia şi cumpătarea, pe de o parte, au fost contrazise de vehemenţe isterice (cum ar fi aluziile la porţile iadului ori profeţiile despre soarta cadavrelor de episcopi eretici, pe care nici viermii nu-i mănâncă, ş.a.m.d.). Lipsa unui dialog transparent cu reprezentaţii laicatului şi, mai ales, cu păstorii spirituali ai turmei ortodoxe din ţară şi de peste hotare, limbajul evaziv, codificările eufemistice, tăcerile asurzitoare ale teologilor de catedră – toate acestea au alimentat suspiciunea că decizia finală va fi supusă judecăţilor politicianiste.

Trustul media „Basilica” a reflectat cu atenţie modică această dispută. Cancelaria patriarhală n-a girat nici ideea unei vizite la muntele Athos, pentru discuţii între Patriarh şi autorităţile duhovniceşti ale peninsulei greceşti. Pe acest fundal s-a născut teama că sentinţa finală va face ca nu adevărul mărturisirii Bisericii Ortodoxe despre Hristos să prevaleze, ci nevoia de adecvare la priorităţile geopolitice imediate (relaţia cu Vaticanul, în primul rând). Ca şi în disputa despre dosarele CNSAS, practica temporizării a avut efecte ambivalente. Sub silentio, unii au citit confirmarea complicităţii dintre episcopi, iar alţii au sperat mimat soluţia unei reconcilieri miraculoase. Rezultatul final? Sinodul dezavuează gestul mitropolitului Corneanu, invocă o presupusă pocăinţă individuală şi promite aplicarea canoanelor cu proxima ocazie. Tonul căldicel al documentului oficial n-a recâştigat, în mod sigur, încrederea radicalilor, dar transmite Bisericilor surori hotărârea de a nu tolera pe viitor asemenea iniţiative necanonice şi unilaterale.

Socialism şi ecumenism

Cei care şi-au declarat simpatia faţă de gestul IPS Nicolae Corneanu au fost nu doar câţiva scriitori bănăţeni, ci şi o mare parte din clerul şi laicatul Timişoarei. În numeroase alte părţi ale României credincioşi mai mult sau mai puţin îmbisericiţi şi-au exprimat solidaritatea. N-a fost vorba niciodată doar despre „elite urbane” cu orientări pro-ecumeniste. Deşi bine-intenţionată, ca pornire sufletească, teoria ecleziologică şi viziunea duhovnicească a acestui grup nu se susţine. Biserica Ortodoxă Română nu-şi poate asuma rolul de avangardă într-o reflecţie teologică crucială pentru identitatea creştinismului răsăritean. În plus, nimeni nu mai poate trece cu vederea în 2008 miopia ecumenismului instituţional. Nu este aici locul unei istorii detaliate, dar putem observa aplecarea membrilor acestui curent spre relativism epistemologic, practici economice de tip socialist, incapacitatea pronunţării adevărului din grijă pentru „binele comun” tot mai vag şi nedefinit.

Suntem foarte departe de epoca în care pr. George Florovsky dezbătea cu teologul elveţian Karl Barth fundamentele scripturistice ale Crezului niceean. Deriva majoră a mişcării ecumenice a fost sesizată şi de cei mai deschişi autori ai Ortodoxiei secolul XX. Într-o scrisoare datată 12 februarie 1968, pr. Andrei Scrima îi mărturisea ieromonahului Benedict Ghiuş următoarele: „pentru mine, cel puţin, lucrarea Duhului nu mai trece neapărat astăzi prin servituţile aparatului ecleziastic oficial, aparent, kirchenpolitisch; ecumenismul, de pildă, după perioada de foc a marilor riscuri creatoare, tinde să devină rutină, Conseil Oecuménique des Eglises, neinteresant şi apăsător, e locul unei sterilităţi spirituale şi al unei confuzii doctrinale.”[3] Nimeni nu poate să nu îşi amintească modul în care relaţiile externe ale BOR s-au salvat între anii 1965-1989 prin ataşamentul faţă de ideologia marxistă a luptei pentru pace. S-a născut în acei ani o generaţie întreagă de clerici ataşaţi valorilor ecumenice din raţiuni de oportunism personal. Birocraţii aparatului eclezial au cedat treptat unei viziuni holistic-egalitare despre religiile lumii, eliminând nu doar triumfalismul bizantin, ci şi logica elementară a competiţiei. Întrunirile interconfesionale s-au supus unor „planificări raţionale” de la centru, fiind tot mai mult detaşate de preocupările poporului viu al lui Dumnezeu. Idealuri precum eliminarea discriminării şi reducerea efectului de seră au început să înlocuiască discursul tradiţional al Bisericii despre suflet, vindecare, mântuire.

Judecată după roade, apartenenţa Bisericii ortodoxe la World Council of Churches pare complet nejustificată, costisitoare şi inutilă. Banii şi energiile organizatorice cheltuite pentru aceste angajamente publice ar merita oricând o destinaţie concretă: de la un hidrofor donat palestinienilor creştini din Israel, până la burse de limbă greacă oferite studenţilor români la Atena. Universalitatea abstractă a creştinismului anulează particularităţile bisericilor concrete, construite şi populate din făpturi unice, cu griji şi angoase neplanificate pe următorul cincinal. Ecumenismul condamnă astăzi misionarismul drept prozelitism, legând astfel mărturisirea persuasivă a credinţei Bisericii de sentimentul culpei (urmărirea tipic capitalistă a propriului „profit”). În acest fel, s-a născut casta liderilor religioşi transformaţi în manageri ai incertitudinii. Dispare riscul, curajul întreprinderii, aventura căutării personale. Era firesc aşadar ca mulţi tineri convertiţi după 1989 să nu poarte la inimă ideile clericilor transformaţi în comis-voiajori ai birocraţiei ecleziastice. (va urma)

Mihail NEAMŢU

(textul integral va fi publicat la 06.08.2008, simultan cu apariţia numărului Idei în dialog, luna august, a.c.)

Ca de inceput de saptamana, zambete muzicale pentru voi ! Spor, impliniri si ... muzika srpska, alegeti ... ?

VUCE J MITAR MIRIC - VOLIM NARODNO :

Muzica este vibraţia iubirii pe înţelesul fiecărei inimi. ( Ioan Gyuri Pascu )

Muzica este sufletul limbajului. ( Max Heindel )

PREDRAG ZIVKOVIC TOZOVAC - TI SI ME CEKALA ( RUJNO VINO ) :

Muzica este vinul care umple cupa tăcerii. ( Robert Fripp )

Muzica este stenografia emoţiei. ( Lev Tolstoi )

“Du-ma, fericire, în sus si izbeste-mi / Tâmpla de stele, pâna când / Lumea mea prelunga si în nesfârsire / Se face coloana sau altceva / Mult mai înalt si mult mai curând.” ( Nichita Stanescu )

SIBILLA POESIS

citate preluate de pe citapedia.ro

MOTO :

" Sunt succese care te injosesc si infrangeri care te innalta ! "

Nicolae Iorga

Multi oameni, fac inca o mare confuzie intre a fi asertiv si a fi agresiv. Cei care sunt persoane asertive, isi exrima punctele de vedere , respectand si opiniile celorlalti, pe cand persoanele agresive, fie ataca in permanenta, fie ignora cu buna stiinta opiniile celorlalti, din lipsa de argumente sau, din dorinta de a-si impune opinia celorlalti. Persoanele pasive, pe de alta parte, aleg sa " asiste ", nu-si exprima opiniile, isi ascund sentimentele, pentru ca sa evite conflictele, si, de regula aleg a se exprima prin comentarii indirecte.

Persoanele asertive, respecta opiniile celor cu care iau contact direct sau indirect, au o stima de sine ridicata, si au o influenta pozitiva asupra celorlalti. Persoanele asertive au o influenta pozitiva asupra celorlalti, sunt respectati de catre acestia, si au un mod clar, limpede de gandire si de impartasire a ideilor .

Persoanele agresive, in incercarea de a-si impune tot timpul punctul de vedere, apeleaza la limbajul abuziv, la lipsa de respect, doresc sa domine orice conversatie, devin in scurt timp abuzivi si in ultima instanta amenintatori, chiar si fizic. Spun lucruri care ii ranesc pe cei carora de fapt ei nu le permit sa-si exprime opinia, manifestarile lor sunt cele de tip violent , cea mai des intalnita manifestare a lor fiind violenta verbala .

Secretul, esenta asertivitatii adecvate, cu rezultate pozitive in conturarea, inchegarea si mai apoi consolidarea relatiilor interpersonale benefice, constructive, consta in a avea abilitatea de a-ti sustine punctul de vedere intr-o discutie deschisa, dialog, , fara a surescita reactii de aparare celorlalti participanti la discutie, respectandu-le dreptul la exprimare a opiniilor , ascultand si alte opinii, folosind un limbaj civilizat, explicand limpede ce si cum vezi tu insuti " lucrurile ", si, evitand sa impui opinia ta celorlalti , decizia apartinand fiecaruia. Discutiile in contradictoriu sunt constructive atunci cand participantii la discutie sunt persoane asertive. Discutiile sunt degenerate in conflicte deschise sau induse de comportamentul unui interlocutor, atunci cand la o discutie, fie si o singura persoana este agresiva, acea persoana cautand in permanenta sa-si impuna tuturor celorlalti punctul de vedere, cautand sa fie in permanenta in centrul atentiei, dorindu-si cu orice pret ca opinia sa sa fie adevar absolut, neconcepand cale de mijloc, sau o alta opinie. Atunci cand apeleaza la tertipuri pentru a-si atinge scopul, persoana agresiva cauta aprobare din partea unor alte persoane, pozeaza de regula in victima, cu alte cuvinte isi cauta " acoliti " , desi " racneste cel mai tare " in incercarea de a-si impune punctul de vedere, sau considerandu-se leader intr-un grup, pentru a atrage atentia asupra sa, pentru a-si pastra locul vizat, acel de a fi mereu in centrul atentiei . Desigur ca nu este de indicat, ci de evitat ca intr-o discutie de grup, dialog deschis, sa ne prezentam opiniile plecand de la premisa " cum va raspunde celalalt sau nu ", existand riscul sa cazi in propria-ti capcana si sa pici in situatia de a fi ridicol. Iata, din nou o situatie care duce la victimizare si nu la rezultatul pe care l-ai anticipat gresit. Mai mult, este o risipa de energie, , se pierde in timp respectul celorlalti. Limbajul iritant va antrena in majoritatea cazurilor un raspuns negativ sau ignorare din partea celorlalti, e indicat sa nu fortam raspunsuri dorite ci sa afirmam cu claritate opiniile noastre, respectand si alte opinii, chiar daca nu concorda cu ale noastre, Aceasta presupune sa ai si alte abilitati, calitati, trasaturi  dezvoltate, cum ar fi : maleabilitate, empatie, siguranta de sine si stima de sine, maturitate si echilibru emotional.

Persoanele asertive, isi exprima cu claritate opiniile, mesajul, asculta si respecta si alte puncte de vedere caci sunt bine intentionate, nu lezeaza niciodata persoanele participante la discutie asadar, aceasta insamnand respect, buna credinta, bune intentii, un pas intr-o directie buna, o discutie constructiva. Nu umilirea celorlalti va fi succesul sau rezultat pozitiv, dimpotriva. Desigur, este nerealist sa afirmam ca persoanele asertive pot rezolva intotdeauna probleme, ca detin cheia tuturor solutiilor, dar, cu siguranta nu sunt persoane de evitat de catre ceilalti, deoarce au abilitatea de a-se exprima ferm, clar, rezista in timp atacurilor, celor agresivi, isi controleaza pornirile spre deosebire de cei care-si impun punctul de vedere jignind. Asertivitate adecvata, inseamna aplicarea strategiei de a ataca problema in discutie si nu persoanele participante la discutie, chiar si atunci cand nu esti inteles, sau, atunci cand doresti sa schimbi parerea celuilalt, sa te faci inteles, trebuie sa reiei explicatia, sa aduci noi argumente in discutie pentru a-ti intari afirmatiile, opiniile, si nu apeland la lipsa de respect, comportamente necivilizate, umilinte sau jigniri, limbaj trivial , neadecvat si care nu au nimic de-a face cu tema discutiilor. Atunci cand iti exprimi o opinie, pornesti de la ideea ca este opinia ta, faci aprecieri curate, limpezi asupra temei in discutie, lucrurilor care se doresc schimbate sau rezolvate, asupra modului in care ne dorim ca acestea sa se prezinte, si aceasta nu peste noapte. Daca celelalte persoane decid altfel, depinde numai de acele persoane, decizia apartinand fiecaruia. Cele mai bune si mai rapide rezultate le obtin persoanele asertive , abilitatile posedate conferindu-le beneficiile respectului celorlalti, sunt ascultati cu atentie atunci cand au ceva de spus, pentru ca abordeaza discutiile , problemele si nu persoanele , pentru ca atitudinea lor este lipsita de expectatii, mesajul fiind curat si " tonul " abordat adecvat, atunci si ceilalti participanti la discutie, vad lucrurile clar, si vin prin decizia lor in intampinarea asteptarilor , se stabileste acel echilibru si punte de comunicare, se gasesc noi posibilitati de abordare a problemelor, temelor, si in final solutii.

Pana si conflictul poate deveni un prim pas in rezolvarea problemelor, imbunatatirii comunicarii, a construirii increderii in noi si in ceilalti si a celorlalti in noi, daca atitudinea si modul de abordare sunt adecvate . Aceasta presupune sa nu uiti nici o clipa ca si ceilalti sunt fiinte umane, care ca si tine au asteptari, sperante, imperfectiuni si temeri, idealuri, abilitati, sentimente, etc. Niciodata nu trebuie sa facem greseala de a nu face distinctia intre oameni si probleme. Respectand persoanele, abia atunci poti ataca problemele, gasesti echilibrul potrivit si calea adecvata de rezolvare, si cel mai indicat ar fi prin a incuraja participarea tuturor in gasirea unor solutii. Chiar si un simplu exercitiu de imaginatie, sa-ti inchpui , inainte de a inainta in atacarea problemei, nu a persoanei, ca se poate ajunge la o cale de mijloc care sa vina in intampinarea a cat mai multor asteptari.

Concluzionand, suntem cu totii oameni, si totusi diferiti, suntem unici, insa, cu totii avem asteptari , sperante, avem nevoi psihologice, nevoi care vor fi satisfacute abia atunci cand ne vom simti capabili, cand simtim siguranta de sine si aceasta nu apeland la terte persoane, cand suntem responsabili, cand ne simtim acceptati in si de un grup, prin respect reciproc, prin renuntarea la ideea gresita ca suntem atotsiutori. Toti avem nevoia de a fi iubiti, acceptati, respectati si, inainte de orice altceva, cu totii suntem oameni. A leza persoane, nu inseamna nici a-ti castiga respectul, nici nu-ti creste popularitatea , nu-ti aduce faima, dimpotriva,  nu vei rezolva nici o problema, ci, te vei indeparta de scopul initial, de tema, de asteptarile pe care le ai. Cei care sunt nesiguri pe ei insusi, nu privesc niciodata conflictul ca pe o parte pana la urma fireasca a procesului de comunicare.

Modul de abordare , putinta fiecaruia , decizia care apartine fiecaruia in parte , respectul reciproc trebuind sa primeze, caci in noi insine sta puterea de a-i influenta pe ceilalti in bine sau rau, de a opri sau dimpotriva degenera un conflict. Lipsa de respect, limbajul inadecvat, tonul necivilizat, lipsa abilitatii de a asculta si alte opinii, etc, nu ne fac nici mai prejos, nici mai presus de ceilalti, pentru ca sunt la indemana fiecaruia. Atitudinea si abordarea echilibrata, au insa sanse si perspective in atacare problemelor, in nici un caz a persoanelor.

" Toti traim sub acelasi Cer, dar nu toti avem acelasi orizont . " ( Konrad Adenauer )

" O coarda prea intinsa se rupe, o coarda prea slaba nu vibreaza asa cum trebuie . "

SIBILLA POESIS

citate preluate de pe citapedia.ro

]]> http://suzique.wordpress.com/?p=340 Thu, 26 Jun 2008 22:32:24 +0000 suzique http://suzique.wordpress.com/?p=340 Metamorfozele publicului de teatru. Definirea publicului din perspectiva evoluţiei artelor spectacolului

Lucrarea mea de licenţă. Scurtă poveste. Am pornit de la ideea că vreau să scriu despre teatru. Iniţial mă gândeam să fac o lucrare despre teatrul de stradă ca formă contemporană a dramaturgiei, bazându-mă pe practica de vara trecută de la Institutul Cultural Român, cu care am colaborat în vederea organizării Festivalului de Teatru în aer liber ApăAerFoc. Mi-am spus că nu e destul. Cum puteam să leg ştiinţele comunicării de teatru? ... publicul de teatru ( învăţasem la seminariile de Istoria Comunicării despre Gabriel Tarde, dinsticţia public- mulţime) . Într-o noapte, în somn, îmi visez tema. Oare cum s-a dezvoltat publicul de teatru? S-a tot scris despre marii dramaturgi, curentele teatrale...dar despre public ? Istoria teaturlui este şi istoria spectatorului de teatru. Mă trezesc. Iau o foaie şi un pix.  Structura lucrării:

Capitolul 1 - Definirea publicului de teatru din perspectiva teatrologilor, sociologilor. Delimitări conceptuale.

Capitolul 2 - Metamorfozele publicului de teatru. Evoluţia publicului din Antichitate până în perioada contemporana.

Capitolul 3 - Studiu de caz. Definirea publicului de teatru de stradă. Metodă de cercetare: Interviul aplicat membrilor trupelor de teatru cu care am păstrat legătura prin mail.

Dintr-o dată s-a conturat ceva deosebit. Am nevoie de prof. coord. Complicat. Dl. Prof. Grigore Georgiu - Cultură şi comunicare ( m-ar putea coordona pe partea de teatru). Publicul..desigur..Dna Nicoleta Corbu. Oare pot să am 2 profesori coordonatori? Simţeam potenţialul temei. Primesc răspuns pozitiv din partea ambilor prof. Sunt plăcut surprinşi de temă. Un început promiţător. Eu sceptică. Oare în ce m-am băgat?

Perioada de cercetare mi-a mâncat sufletul (de plăcere). Zile întregi la BCU, căutând prin diferite cărţi informaţii despre publicul de teatru. Termin primul capitol: Aristotel, Umberto Eco, Wald, autori români, Engels, Marx, o nebunie. Încununat cu Gabriel Tarde. Aveam primele 15 pagini. Încep să citesc istoria teatrului din 3 lucrări de specialitate. Încep să-mi dau seama de munca titanică. Dar aşa bine mă simţeam..Ce selectez? Ce e mai important? Aveam 25 de pagini. În luna martie alfăm că lucrarea de licenţă trebuie sa aibă maxim 50 de pagini. Criză de nervi. Cât să mai tai? Întalnire cu prof. coord. Este bine, greşeli de formă. Merg mai departe. Studiul de caz. Fac grila de interviu ( 10 întrebări). Le traduc în engleză. Le trimit pe mail. Interviu şi cu Mihaela Neţoiu (organizator festival). Panică. Nu primesc răspunsurile după o săptămână. Panică. Sigur sunt prin turnee. Mai aştept. Inbox 4. Fericire maximă. Traduc, interpetez, finalizez studiul de caz. Concluzii..ohoo...Limitele cercetării. Partea asta mi-a plăcut foarte mult pentru ca mi-a dat posibilitatea să fiu sinceră şi să punctez exact părţile slabe: istoria teaturlui privită schematic, limite de spaţiu, definirea publicului de teatru de stradă din spaţiul european..deci limită geografică :)

Prof. mulţumiţi. Chiar foarte mulţumiţi. Aud de la colegi cum că se spune că lucrarea mea are sclipire. De necrezut. Mai ales ca aveam pe consţiinţă al doilea capitol ciopârţit pentru a mă încadra în numărul de pagini. Predare licenţă. Ziua susţinerii...fluturi în stomac plus toate gâzele pământului. Pregătesc slide show. Pregătesc filmulet:1 min 41 de secunde. Montat de mine din ce-am filmat la festival. Tare inspirată am fost. Comisia mă primeşte toată un zâmbet. Eu cam tremuram. Fâstâceli. Glas dârdâit că doar deh...la examenele orale se întampla să plâng dacă primeam vreo laudă. Copil nebun. Încep să prezint. Dintr-o dată mi se umple sufletul de bucurie şi de entuziasm, îmi dau seamă ca prezint lucrarea mea de suflet. Dl. Georgiu foarte mândru..foarte bine, foarte bine...ceva deosebit...mai ales când am prezentat filmuleţul. Comisia mă privea admirativ. Simţeam.. ehe, dar ce nu simţeam. Intră domnul decan...Dl. Georgiu: Domnulee deecaan, vă rog, veniţi să vedeţi ceva deosebit..teatru de stradă. Se blochează laptopul facultătii. Nu mai porneşte nici măcar prezentarea. Asta e. Prezint concluziile.. răspund la întrebări. Foarte frumos. Nu-mi venea să cred că reuşisem.

Cel mai frumos an, cele mai multe cunoştiinţe dobândite. Profesori minunaţi. Tristeţe maximă pentru că s-a terminat. Le mulţumesc profesorilor. Ei au fost de nota 10.

în timp ce scriam aceste rânduri, primesc felicitări pe mail:

“Bravo, Suzana, ai muncit mult la lucrare şi a iesit într-adevăr o lucrare
foarte buna. Tot meritul e al tău. Bravo”. Nicoleta Corbu

“Doamna Suzana Macarie,

Felicitări! E meritul dvs. A contat calitatea lucrarii, dar şi calitatea
susţinerii. Sunt şi eu bucuros pentru succesul dvs. Aţi meritat nota zece
cu prisosinţă.

Cele bune,
Gr. Georgiu”

Cum să nu verşi câteva lacrimi de bucurie?

Mă gândesc serios să încerc să public lucrarea. Cred că e destul de complicat. Să vedem ce visez în legătură cu asta.

Iată şi filmuleţul, parte din prezentare:

io l'ho convinta a fare skype

ora possiamo comunicare di più :)

Logic, proceduri interne. Şedinţe. Implementare de sisteme informatice. Şi totuşi, apar frustrări. Tensiuni. Blocaje. Rezultatul? Ca într-o faimoasă reclamă: "comunicarea e de vină"... Ce uşor, banal şi de nerezolvat.

Nu, lucrurile nu stau deloc aşa. Iar soluţia stă în adoptarea inteligentă şi susţinută a marketingului intern. Le spui clienţilor cât de bun eşti. Angajaţii cred în ceea ce se spune în exterior? Dacă da, de ce sunt tensiuni? Dacă nu, de ce ai eşuat chiar la tine acasă? Poate că este cazul să discutăm mai mult, în cursuri, despre acest subiect...

La comunicazione è un processo di scambio di informazioni e di influenzamento reciproco che avviene in un determinato contesto.

La comunicazione è un'esperienza usuale e continua di relazione con gli altri, tende quindi ad influenzare reciprocamente le persone in relazione.

Elementi generali

E' impossibile non comunicare: anche l'intenzionale assenza di comunicazione verbale, di fatto, comunica la nostra volontà di non entrare in contatto con l'altro.

Ogni comunicazione contiene un aspetto di contenuto, la "notizia", i "dati", e un aspetto di relazione che definisce i rapporti tra gli interlocutori; infatti definisce il modo in cui i dati vengono trasmessi e permette di capire come deve essere interpretato il messaggio (si tratta della metacomunicazione). Ad esempio, si può dire "Bene!" con l'intenzione di lodare qualcuno o con tono sarcastico per metterlo in ridicolo.

A sottolineare l'importanza degli aspetti relazionali nella comunicazione vi sono alcuni dati statistici che mostrano che in una comunicazione il contenuto ha un "peso" soltanto del 10%, il tono della voce del 30% e la gestualità del 60%.

Tono della voce e gestualità definiscono con il 90% la relazione!
 

Elementi della comunicazione

 
Ancora la ricerca (W.Bennis) ci dimostra che esiste una distorsione del messaggio che desideriamo inviare perchè, oltre a quello che intendiamo comunicare, si aggiunge ciò che non era nostra intenzione comunicare, per cui il messaggio percepito è diverso da quello inviato.

Principio della comunicazione di Warren G. Bennis

 
Questo avviene perchè la comunicazione è costituita, oltre che dalla componente razionale, anche da quella emotiva ed è fortemente influenzata dalle personalità diverse che si mettono in relazione e ai meccanismi della percezione e di difesa.

Ogni persona infatti, possiede un proprio sistema di riferimento legato al proprio modo di rapportarsi al mondo e, in particolare, determinato dal proprio sistema percettivo, il concetto di sè, la storia personale, i bisogni affettivi, le capacità cognitive, la cultura e i valori di riferimento, le motivazioni e aspettative, i ruoli sociali e professionali, ecc.

Se una persona non riesce a decentrarsi dal proprio sistema di riferimento non è in grado di comprendere quello di un altro e ne risulta una comunicazione viziata.

Anche i meccanismi percettivi hanno la loro parte di responsabilità nel rendere problematica l'efficacia della comunicazione: l'esempio più classico ci è dato dalla figura ambigua di donna che viene percepita come "donna giovane" da alcuni e come "donna vecchia" da altri.

Per difenderci dal bombardamento di stimoli cui siamo permanentemente sottoposti (10.000 stimoli al secondo) usiamo selezionare le informazioni che provengono dal mondo esterno attraverso l'uso di "filtri" fisiologici, emotivi e culturali.

Questi filtri agiscono strettamente connessi ai meccanismi di difesa che scattano automaticamente nel momento in cui un soggetto ha bisogno di escludere dalla consapevolezza informazioni o impulsi giudicati inaccettabili (ad es. la notizia di un tumore) che gli provocherebbero sofferenza. Questi filtri ignorano o distorcono le informazioni che non confermano il nostro sistema di riferimento.

E' infatti proprio la nostra identità che è costantemente in gioco nei processi di comunicazione e spesso è il desiderio di sentire confermata la propria identità o il timore che questa possa essere minacciata che influenza pesantemente la nostra capacità di ascolto e di comprensione.

Finestra di Johary

La finestra di Johary è un modello teorico che ci permette di comprendere le dinamiche delle relazioni sociali. Abitualmente tendiamo a fornire un'immagine di noi stessi e ad accettare l'immagine che gli altri ci forniscono di sè: "La norma sociale impone di non dire ad altri la nostra impressione su di loro se differisce dall'immagine che essi presentano di se stessi"

Le quattro aree della "finestra" sono:

• area pubblica: corrisponde a quello che io so di me e a quello che gli altri sanno di me
• area cieca: corrisponde a quello che io non so di me ma che gli altri sanno di me
• area privata: corrisponde a quello che io so di me , ma che gli altri non sanno di me
• area inconscia: è sconosciuta a me e agli altri.

Per una buona comunicazione è importante saper cogliere il feed-back (informazione di ritorno) che ci viene sempre veicolato dall'interlocutore sia verbalmente che non.

Il feed-back è la risposta che si ottiene dopo aver inviato un messaggio e che produce, a sua volta, un altro feed-back e così via.

Il feed-back può essere considerato un fattore di controllo della comunicazione, perchè consente di verificare l'effetto che i nostri messaggi producono sull'altro. Attraverso il feed-back esprimiamo assenso o dissenso, accettazione o rifiuto, comprensione o incomprensione, chiarezza o confusione.

Abbiamo tre possibilità di risposta:

• il feed-back positivo: è un messaggio di conferma, nel quale si approva ciò che l'altro ha detto (ad es. la lode). Significa "Tu esisti, sono d'accordo con te".
• il feed-back negativo: è un messaggio di negazione di quanto è stato detto (ad es. la critica). Significa "Tu esisti, ma non sono d'accordo con te".
• la disconferma: è una comunicazione patologica perchè non prende in considerazione ciò che l'altro ha detto. Spesso è veicolata attraverso una comunicazione non verbale (ad es. voltare il viso dall'altra parte). Significa "Tu non esisti".

Le variabili della comunicazione

Nella comunicazione intervengono alcune variabili che influenzano gli esiti di una comprensione efficace.

La simmetria è basata sull'uguaglianza delle posizioni delle persone in relazione (ad es. due amici o colleghi); questa interazione generalmente facilita l'efficacia comunicativa, ma , a volte, può alimentare un competizione quando si cerca di controllare la relazione: si tratta di un processo inconsapevole che individua nel disaccordo sui contenuti quello che , in realtà, spesso è una divergenza sulla relazione.

La complementarità prevede che i due partner in relazione siano in posizione diversa: supremazia e dipendenza. La persona che si trova in posizione di superiorità dà consigli, suggerimenti o rivolge critiche all'interlocutore. E' importante tener presente che la persona in posizione di inferiorità avrà più difficoltà a comunicare.

Il modello circonflesso

Il modello circonflesso ci ricorda la corresponsabilità che abbiamo con l'interlocutore nel definire una relazione comunicativa; questo modello afferma che un atteggiamento di predominio induce nell'altro un atteggiamento di sottomissione, ma anche un atteggiamento sottomesso induce il suo opposto.

Simmetria e complementarità non sono posizioni rigide: ci sperimentiamo continuamente in queste diverse collocazioni, a seconda del contesto in cui comunichiamo, infatti questo chiarisce ulteriormente la relazione fra i partner: ad es. una frase detta in un'importante riunione assume un significato diverso se detta durante un intervallo.

Un'altra variabile che incide sulla comprensione del messaggio è il tipo di "punteggiatura" che ciascun individuo attribuisce alla sequenza di eventi comportamentali: il diverso modo di "mettere le pause" in una stessa sequenza di eventi si trova alla radice di innumerevoli conflitti. Ogni comunicazione infatti, è un processo circolare e quindi non ha un inizio definito: sono gli interlocutori che attribuiscono il valore di inizio ad un punto qualunque del processo comunicativo. La scelta può non coincidere dando origine a incomprensioni.

A questo punto è importante soffermarci su alcuni aspetti della comunicazione non verbale.

La teoria dei "primi cinque minuti" dimostra quanto sia potente l'impatto iniziale di una nuova relazione, tanto potente da influenzarne gli esiti futuri.

Se in una nuova relazione i primi cinque minuti lasciano un'impressione favorevole, le relazioni future saranno orientate positivamente nel 50% dei casi, ma se i primi cinque minuti hanno lasciato un' impressione sfavorevole, le relazioni future saranno improntate negativamente nel 90% dei casi.

Che cosa si conosce dell'altro in cinque minuti? L'aspetto esteriore, le sue scelte in fatto di abbigliamento, i gesti, la posizione che assume nello spazio, il tipo di vicinanza fisica che propone, il tono della voce ecc. I primi cinque minuti ci permettono di acquisire informazioni sull' interlocutore solo attraverso la comunicazione non verbale.

Ricordiamo che gestualità (al 60%) e tono della voce (al 30%) costituiscono il 90% di una comunicazione.

Come fare a rendere più efficace la comunicazione ?

Molto dipende dalla sensibilità personale di ognuno e dalla conoscenza di sè e dell'altro, oltre che dal reale desiderio di "mettersi sulla stessa lunghezza d'onda", ma ci sono degli accorgimenti che ciascuno di noi può mettere in atto per facilitare la comunicazione:

• l'uso di un codice comune con l'attenzione al contesto culturale dell'interlocutore
• l'ascolto di ogni feed-back anche non verbale
• la disponibilità a modificare il messaggio se comprendiamo di non essere stati chiari
• le riflessioni sui nostri atteggiamenti e le corrispondenti forme linguistiche che possono facilitare la comunicazione: far domande aperte, evitare affermazioni perentorie, usare frasi di comprensione piuttosto che di valutazione...
• la consapevolezza di essere agiti dai meccanismi di difesa e da quelli della percezione.

Cercare quindi di essere più in ascolto, più osservatori...

Non ci è possibile entrare nelle teste delle persone, anche perchè ognuno ha una sua personalità e specificità, ma possiamo immaginare lo stato di una persona .

Il rapporto col proprio corpo, in quanto rispondente o meno alle aspettative di movimento e di autonomia, sarà un elemento determinante per la relazione con gli altri: un cattivo rapporto col proprio corpo renderà più difficile la relazione.

Per concludere, possiamo utilizzare una lista di domande da utilizzare per definire la "relazione aiutante" allo scopo di verificare la nostra reale volontà di entrare in comunicazione :
 

Una buona comunicazione dipende da

  La mente è come una vela funziona solo se è aperta !

Din experienta, iata cateva situatii care te descurajeaza complet atunci cand oferi feedback:

• completely waste of time: situatia in care cel caruia ii oferi feedback te asculta de la cap la coada, da din cap incuviintator dar rezultatul final arata ca nu-i pasa catusi de putin de parerea ta;

• pozitia ghiocelului: interlocutorul pune capul in pamant si poftim: ofera feedback unui crestet! Cum ramane cu ascultarea activa? Si la feedback se poate da feedback: intristeaza-te, razi, fii indignat, vino cu argumente. Intr-un cuvant, reactioneaza. Arata-i celui care iti vorbeste ca esti acolo si ca esti la fel de interesat de un rezultat bun.

• atitudinea de je m'en fiche, asemanatoare cu prima situatie, la care se adauga insa o lehamite nedisimulata. De regula, apare atunci cand celui in cauza nu-i place catusi de putin ceea ce face;

• atitudinea irascibila: celui caruia ii oferi feedback este din start pe o pozitie ofensiva si, chiar daca nu ti-o spune in fata, simti ca te "iubeste" din tot sufletul. Pont: oricat de mult si-ar ascunde interlocutorul sentimentele, se simte si e foarte descurajant.

In concluzie, atunci cand ofer feedback, nu ma astept sa fiu aprobata din capul locului. Dar nici nu-mi doresc sa pierd timpul. Pentru ca feedback-ul presupune o investitie, atat din partea celui care ofera, cat si a celui care primeste. Investitie (de timp, sentimente) la capatul careia se afla un rezultat. Daca nu ni-l dorim amandoi, why bothering?

Dar sa incepem cu inceputul:vreo 9 ore din Timisoara pana in Predeal cu trnul plus inca vreo 20 de minute cu taxiul din Predeal pana la Paraul Rece.Intr-un final am ajuns la destinatie-un peisaj extraordinar care te farmeca.

Cazarea a fost la un hotel de 2 stele ,conditiile camerelor fiind impecabile.

Ce am facut acolo?

Scopul intregii excursii a fost comunicarea(scopul,metode de comunicare,barirere ale comunicareii,tipuri,etc)

Intregul "ansamblu" ne-a fost predat de niste traineri specializati ,care au fost extraordinari si foarte de treaba.

Trainig-urile incepeau la ora 10 pana la 2,cu pauza de cafea la 11:30,si de la 4 pana la 6.

Mentionez ca si - conducerea hotelului pentru felul cum s-a comportat si cum au inteles ei aceste training-uri.Ei comportandu-se foarte rece si oarecum distant.

Au venit tineri din Bucuresti,Constanta,Craiova,Botosani,Galati,Bacau,Timisoara si Brasov.

La final am invatat multe lucruri noi si folositoare,am legat prietenii si ne-am distrat .

Pentru cei care vor sa participe si care sunt membrii unui ONG : cursurile incep in 01.07 si tin pana in 19.09,exista diferite module acreditate(18-35  ani)si neacreditate(14-35).Cursurile sunt gratis ,doar transportul si bani de buzunar iti trebuie.Ca sa participi trebuie sa fi recomandat de un ONG.

Parerea mea e ca merita ,sigur nu vei regreta!

Mai multe informatii: www.ansitromania.ro

www.ansitromania.ro/upload/brosura_UV_2008.pdf

Ultima zi de dezbateri a inceput cu prezentarea domnului prof. dr. Andrei Marga, rectorul UBB. In debut, domnul prof. Marga a remarcat efortul Catedrei de Jurnalism şi a Catedrei de Comunicare şi Relaţii Publice de a demara realizarea unei şcoli de comunicare.
Temele dezbătute au fost situaţia societăţii mediatice, răspunderea personală. Există mai multe încercări de diagnoză a societăţii contemporane, dar mulţi autori o definesc în calitate de societate mediatică. Caracteristica centrală a acestui tip de societate este, parafrazându-l pe Descartes: eşti mediatizat, deci exişti, nu eşti mediatizat, deci nu exişti. Andrei Marga face referire la celebra carte a lui Horkheimer şi Adorno, reprezentanţii Şcolii de la Frankfurt Dialekthik der Aufklaerung, carte în care sunt pentru prima oară definite industriile culturii ca industrii de producţie a adevrărului. Cu toate că volumul a fost amplu dezbătut, după câteva secole însuşi Joseph Razinger, celebrul teolog, devenit Papa Benedict al XIV-lea, recunoaşte într-o lucrare publicată în anul 1992 faptul că cei doi filosofi germani au avut dreptate în evaluările şi proiecţiile lor.
În societatea mediatică interogaţiile devin contextuale, cultura contemporană restrânge valorile şi are ca atare un rezultat paradoxal la nivel global.
Michael Foucault realizează în opera sa o descriere a mecanismelor puterii şi în acest mod tematizează la rândul său societatea contemporană. Gianni Vattimo vorbeşte în lucrările sale despre efectul neaşteptat al societăţii mediatice, acela că omul contemporan nu mai înţelege lumea în totalitate, fapt pe care filosoful italian îl consideră pozitiv, un tablou unitar al lumii fiind apanajul sistemelor totalitare. Filosoful german Reinhardt merge chiar mai departe şi numeşte lumea în care trăim o lume a minciunilor. Juergen Habermas şi Niklas Luhmann sunt cei doi filosofi germani care prin teoriile lor despre filosofia comunicării au impus două curente majore. Habermas este adeptul unui interacţionism riguros, iar Luhman este funcţionalistul prin excelenţă. Virtuţile filosofiei lui Habermas sunt faptul că a radicalizat discursul în favoarea democraţiei. Acest lucru nu merge însă în lipsa înţelegerii conştiinţei de sine.
Prof. Andrei Marga a vorbit despre performanţă în societatea mediatică. Orice instituţie, organizaţie are nevoie de indivizi performanţi. Conştiinţa de sine a individualităţii contează şi de asemenea contează indivizii care aduc cu sine un set bine definit de valori asumate.
Schimbarea de paradigmă în asumarea conştinetă a limbajului a fost de asemeni discutată. Întrebarea formulată de asist.dr. Mihaela Mureşan a fost legată de acest subiect. Raymond Boudon, fiind sociologul francez care tematizează, sub influenţa lui Rorty democraţia covârşită de relativism. Conf.dr. Delia Balaban a formulat o întrebare legată de efectele new media asupra societăţii contemporane. Exemple concrete au venit însă să consolideze locul şi rolul media clasice. Prof. Andrei Marga s-a exprimat ca promotor al cititului, al frecventării bibliotecilor. Conf.dr. Elena Abrudan a ridicat problemele reconstructiei realitatii de catre media, responsabilitatii jurnalistului si reinterpretarii in momentul receptarii mesajului. Dialogul dinamic a fost continuat de întrebarea Laurei Petrehuş, senior PR Officer Banca Transilvania legată de relaţia dintre jurnalism şi PR. Răsunsul lui Andrei Marga a fost unul cât se poate de pertinent, jurnaliştii şi oamenii de PR au profesii care se intersectează, dar care sunt diferite. Ceea ce trebuie dezbătut este ideea interesului public. Acest interes trebuie definit. Prof. dr. Olivier Feix de la Universitatea Paris 1, Sorbona a vorbit despre alţi teoreticieni francezi relevanţi pentru domeniul media cum este Jean Baudrillard si despre impactul noilor media.
Conf. dr. Flaviu Călin Rus a vorbit despre comunicatul de presă atât prin prisma teoreticianului cât şi a practicianului. Laura Petrehuş a realizat o amplă prezentare despre comunicatele de presă pe baza unor exemple concrete nu doar din domeniul bancar, dar şi din alte domenii.
Conf.dr. Dumitru Borţun de la SNSPA Bucureşti a vorbit despre relaţia dintre jurnalism şi PR. Este necesară o etică şi o colaborare între curriculele programelor de PR şi a celor de jurnalism pentru o colaborare mai bună în viaţa profesională.
Ultima zi de dezbateri s-a încheiat cu prezentarea doamnei Mihaela Danga, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, despre activitatea acestui centru şi despre proiectele în derulare.
Concluziile workshopului au fost formulate de conf.dr. Elena Abrudan. Ideile extrem de importante dezbatute in cadrul manifestării vor fi concretizate în poiecte de cercetare comune.

Expoziţia de fotografie "Texturi urbane"

Cea de-a doua zi a workshopului a debutat cu prezentarea doamnei conf.dr. Elena Abrudan despre impactul publicitatii asupra produsului mediatic. Influenta publicitatii asupra jurnalismului economic a constituit unul dintre aspectele caruia i s-a acordat o atentie speciala. Lect.dr. Ioan Hosu de la UBB, lect.dr. Radut Bilbiie de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Paul Niculescu, redactorul sef de la Monitorul de Cluj, conf.dr. Dumitru Bortun de la SNSPA Bucuresti au avut interventii pe aceasta tema.

Despre rolul fotografiei, respectiv a fotojurnalismului in publicitate a vorbit asist.drd. Andreea Mogos, referindu-se in principal la cunoscutul caz Benetton-Oliviero Toscani. Relevanta sociala a publicitatii, precum si functia artistica a publicitatii au fost puse in discutie prin interventiile Deliei Balaban si ale Veronicai Campian.

Prezentarea cunoscutului realizator TV Constantin Trofin despre pauza publicitara in televiziune a constituit o ocazie pentru participantii la workshop sa cunoasca opinia unui practician despre publicitate. Dezbaterea s-a concentrat in jurul publicitatii mascate si din nou asupra instrumentului product placement. Andrei Palatkas, redactor la Cluj Express (editia on-line), Adrian Chirca, redactor sef la Infosatelit au participat de asemeni la dezbatere.

Asist.dr. Mihaela Muresan a abordat tema presei de entertainment din Romania. S-a discutat despre pozitionarea distincta a revistelor pentru femei din Romania cat si despre profilul cititoarelor. Lect.dr. Radut Bilbiie a vorbit despre functia de orientare a media, functie tematizata in lucrarile profesorului Mihai Coman de la FJSC, Universitatea Bucuresti.

Lect.dr. Magor Kadar a accentuat diferentele entice in comportamentul de consum media a populatiei de etnie maghiara din Romania in comparatie cu populatia majoritara. Televiziunea romana, a concluzionat colegul de la linia maghiara a Catedrei de Comunicare si Relatii Publice, se bucura de aceeasi credibilitate in ceea ce priveste formatul de stiri atat pentru romani, cat si pentru maghiari. Campaniile mari de publicitate necisita initierea la nivel de televiziune, permitand abia ulterior utilizarea modelelor BTL.

Despre specificul presei locale cat si despre importanta comunitatilor locale si respectiv a informatiilor cu caracter local intr-o lume globala a vorbit lect.dr. Gyorffy Gabor.

Conf.dr. Delia Balaban (argumentand pentru publicitate) si asist.drd. Mirela Abrudan (argumentand pentru PR) au avut o prezentare comuna sub forma unui dialog menit sa ilustreze relatia dintre publicitate si PR. Conf.dr. Dumitru Bortun si lect.dr. Radut Bilbiie au adus greutate taberei relatiilor publice, alti participanti exprimand insa si avantajul publicitatii. Din perspectiva paradigmei dominante in stiintele comunicarii, cea functionalista, este cat se poate de evident faptul ca relatiile publice si publicitatea nu sunt domenii dihotomice, rolul comunicarii integrate fiind evidentiat de cele doua colege de la Catedra de Comunicare si Relatii Publice a UBB.

Lect.dr. Radut Bilbiie a prezentat nu doar din perspectiva teoreticianul, ci in primul rand prin prisma vastei sale experinete in presa scrisa si in radio genurile si formatele moderne. Mihaela Danga, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent din Bucuresti a fost in acest punct un participant activ la dezbatere.

A doua zi de workshop s-a incheiat cu prezentarile doamnei prof.dr. Nilufer Pembecioglu, a doamnei prof.dr. Serra Goerpe si a lui Aytem Adem de la Universitatea de Stat din Istambul despre campaniile de PR si publicitate.

no comment :)

link aici

Qualche giorno fa, mi sono capitati in mano alcuni vecchi floppy nei quali ho ritrovato delle cose che avevo scritto in passato e che avevo quasi dimenticato. Me le sono rilette con interesse per capire se, e come, fosse cambiato il mio modo di pensare e di scrivere.
Ho fatto le mie considerazioni e poi mi sono chiesta: ma tutto questo lavoro, paginate e paginate di scritti, lettere mai giunte a destinazione, altre invece spedite ma, alla luce degli eventi, rivelatesi inefficaci, appunti, riflessioni che senso hanno avuto? Scritti che nessuno ha letto o leggerà mai e che certamente non avevano la pretesa di cambiare il corso della storia, a chi erano destinati?
E ancora... Da quando ho questo blog e ancor prima, quando per anni ho amministrato un forum con una mansione che definirei "coordinatrice editoriale", spesso mi sono domandata, e mi sono sentita chiedere, se valeva la pena continuare a scrivere, specie in quei momenti di delusione e di scoraggiamento che capitano di frequente, soprattutto quando forse ci si aspettava una maggiore partecipazione degli altri, e invece sembra che nessuno apprezzi e legga quello che ci è costato, fatica, impegno, ricerche. La mia risposta è sempre la stessa: "Continua a scrivere, sempre e comunque"
Non si scrive per gli altri, si scrive soprattutto per se stessi.
Il primo destinatario delle cose che scriviamo siamo noi stessi. Scrivere è una forma di dialogo con la nostra parte più intima. In genere, chi scrive molto ha vissuto dei periodi di forte interiorizzazione, il cui effetti in emozioni e sensazioni, per qualche verso, devono venire a galla per essere esternate, quasi a volersene liberare.
Lo "scrittore", in genere, non è un gran parlatore, e usa la scrittura quasi come una terapia, quando non lo diventa davvero.
In ogni caso, sono convinta  che le parole scritte partano da noi e a noi ritornino. Qualche volta nel loro cammino passano sotto gli occhi di altra gente: qualcuno le apprezzerà, altri le disprezzeranno, altri ancora le dimenticheranno. Qualcuno invece le ignorerà.
Ma quando torneranno a noi chi mai potrà dire quali effetti avranno prodotto o produrranno?

Astfel se poate comunica pe cale ierarhica sau orizontala, formal si informal, in mod public sau privat. Se pot incarca diverse tipuri de obiecte (text, imagini, audio, video, multimedia). Pentru ca nu toti colegii aveam un mail academic, dar si pentru ca acela nu permitea atat de multe optiuni, calea spre o mai buna comunicare intre noi este deschisa, ramane de vazut in ce masura noi vom fi capabili sa fructificam aceste oprtunitati.

Desi este inca intr-un stadiu incipient, cam asa arata platforma, denumita Academic FSP:

Scenariul lui adi_ocs este interesant prin multitudinea de varianta prezentate, dar cred ca doar senariile 3 si 4 merita sa fie luate in considerare acolo. Pana la urma in mintea mea PD-L si PNL nu se mai apropie unul de celalalt acar vreo 4 ani.

E interesant si indemnul lui Mihnea legat de o intoarcere la origini a presendintelui care ar favoriza partidul sau. Dar parca nici o "reintoarcere" fara o oarescare evolutie nu da bine la electorat.

O sa fie interesant de vazut daca vreunul dintre partide reuseste sa se adune si sa prezinte o imagine coerenta (oameni, program, comunicare relevanta) in campanie. S-ar putea sa ia ceva voturi printr-un efort bine construit...

Mai multe vom vorbi incepand cu data viitoare, oricum, sper sa descoperiti acest blog si sa facem din el un loc al alinarii, al intelegerii, al libertatii, al fraternitatii, astfel, vom deveni nu doar prieteni viartuali ci chiar reali, pt ca nu ne va fi deloc greu sa ne cunoastem, sa bem prieteneste o bere sau un suc. Toate cele bune!

        Evenimentul face parte din cadrul unui proiect iniţiat de Fundaţia germană Hanns Seidel în colaborare cu OTPDL, Cursuri de comunicare pentru tinerii politicieni români, şi s-a aflat la cea de-a doua etapă din cele 4 ce se deruleaza pe perioada întregului an.

             Timp de 5 zile membrii OTPDL din toată ţară au acumulat cunoştiinţe de la specialişti în domeniu, conf. univ. dr. Dumitru Borţun şi Ion Caramitru, director TNB, implicându-se cu mult succes şi în activităţile practice organizate, precum interviul de televiziune, discursul politic sau adresarea verbală şi nonverbală în diferite conjuncturi comunicaţionale.

          Cursurile desfăşurate pe perioada celor 5 zile au fost:
1. Comunicarea şi cultura comunicaţională: scopurile comunicării, tipuri şi forme de comunicare, obstacole comunicaţionale şi căi de depăşire

2. Importanţa culturii şi a experienţei de viaţă în valorificarea conjuncturilor comunicaţionale

3. Adresarea verbală şi nonverb