Pe scurt: presiune mare, tentaţia rezistă!

Concluzia primei zile: înfrânt!!!

M-am trezit de dimineaţă cu aceleaşi vechi tabieturi în gând: ness şi ţigări. Deşi ştiam că azi e 1 iulie, ziua în care mi-am promis că mă las de tutun. Şi n-am fumat. N-a fost foarte greu să nu fac asta, e o treaba de alegere: o faci sau nu! Trebuie să fii atent totuşi la consecinţe. Care la mine sunt sub control. Încă. Adică nu am visat cai verzi pe pereţi, nici nu am vrut să mă arunc pe geam după o ţigară.

Am un singur regret: ultima ţigară a mea de azi noapte a fost Kent din ăla subţire şi negru, Nanotek. Mi se terminaseră alea mari, n-am vrut să-mi cumpăr pachet nou şi am fost împrumutat cu trei ţigări mici. Rămâne regretul că n-am mai tras unul d-ăla lung...

Iar acum, pe final, parcă şi simt o anumită stare de rău...

... voi reveni!

Şi revin, cu o veste proastă: n-am rezistat să nu fumez, mi s-a făcut rău, dar nu renunţ. Cu o oarecare invidie, aş putea puncta că nu mă credeam atât de vicios.

Concluzia: nu renunţ! Mai e şi mâine o zi...

Bun, deci! Mă las de fumat de la 1 luna viitoare, adică peste câteva zile. Mi-am pus asta în cap încă din iarnă, de pe la Revelion. Într-o zonă a Sibiului extrem de mishteaux, n-am putut să fac doi paşi pe pârtiile alea, iar un mers pe jos alături de prietenii mei s-a transformat aproape fără excepţie în febră musculară şi transpiraţie în exces. Astea-s doar două motive, restul ţinând de viaţa mea în general. Sincer să fiu, nu-mi fac probleme decât pentru trezitul de dimineaţă, când leg vreo trei-patru Kenturi cu cana de ness. Fără excepţie, aşa fac! Mai puţin când ajung acasă, adică la Brăila, la părinţi, anti-fumători convinşi! Dar atunci e un calvar! Sper ca de la 1 să fie o binecuvântare!

De ce coincidenţă? Pentru că, surprinzător pentru mine, în ultimele zile am tot văzut în mijloacele de informare în masă diverse activităţi legate de abandonarea tutunului începând cu 1 iulie! De la această dată pachetele vor conţine imagini despre cât de nocive sunt ţigările, iar Centrul pentru Jurnalism Indepent va lansa o expoziţie de fotografii numită Puterea Comunicării în Campania Anti-fumat! În sfârşit, Ministerul Sănătăţii a făcut ceva bun sub domnia lui Nicolaescu!

Concluzii:

- de la 1 iulie, 40 la sută din spaţiul pachetelor de ţigări va fi umplut cu imagini elocvente. Şi înfricoşătoare, vă spun eu!

- de la 1 iulie, barurile, cafenelele etc. vor fi obligate prin lege să aibă spaţii separate pentru fumători. Iar aceste camere vor ocupa maxim 50 la sută din spaţiul respectivei locaţii!

- de la 1 iulie, mă las de fumat! acest blog va fi martorul trăirilor mele de zi cu zi. Sper să rezist, asta şi pentru a le da peste nas cârcotaşilor!

„Daţi unui cerc să tragă dintr-o ţigară şi va deveni vicios”

Eugene Ionesco

Am scris rândurile de mai sus după ce am meditat la o ţigară pe hol :) De la 1, sper să nu mai fie nevoie! Ne vedem marţi!

In fine, ideea e ca am revenit...in ultima vreme mi s-au intamplat destule evenimente neplacute, unele chiar amuzante , altele mai degraba tragice. Dar acum nu as vrea sa povestesc despre ceva urat, pentru ca azi ma simt cuprinsa de un optimism ciudat; nu stiu exact din ce cauza, poate ca de vina e vremea de afara, deoarece incepe ca acest Bucuresti sa se transforme intr-o sauna...si ma gandesc cu groaza ce o sa fie la vara..uff..hate it..love it in the same time...de multa vreme ( mai exact din anul I de facultate) ma chinui sa fac un abum foto cu imagini din Bucuresti: contraste intre ce imi place si ce nu..cum pana asta iarna aveam scuza ca nu am camera mea foto, acuma presupun ca pot da vina pe faptul ca nu am timp.

Oricum, sa spunem ca va ramane un proiect de viitor:) de care cu siguranta nu voi uita.

Spuneam mai sus ca am avut o saptamana interesanta, pentru ca am avut festivitatea de absolvire (desi teoretic mai am o lunga sesiune si o licenta de dat pentru a absolvi, dar ma rog, la ASE k la nimeni)...nu a fost asa de emotionanta precum ma asteptam, dar a fost destul de frumoasa..mai ales robele in care majoritatea fetelor ne impiedicam:) si pozele facute cu colegii. Ma intreb daca peste un an sau doi ne vom mai intalni, ne vom mai cunoaste cu totii sau daca vom mai ramane prieteni aia care suntem acuma??!! Probabil ca totul va depinde de ce ne va oferi fiecaruia viata.Sper totusi sa mai tinem legatura in timp...

Revenind la absolvire...aproape ca nu imi vine sa cred ca s-au dus anii de studentie...nu stiu cand au trecut si imi pare tare rau ca se termina asa de repede...poate k e lipsa de maturitate sau refuzul de a ma lasa coplesita de la o varsta asa de frageda de grijile vietii...

In final, intrebarea mea este: de ce ne vrea societatea oameni maturi, ingrijorati si stresati??!

Trei zile n-am mai băgat nimic pe blog, din lipsă de chef, timp şi inspiraţie. Nici acum nu-s foarte inspirat, aşa că nu-mi rămâne decât să mă fac de râs.

Mi-am umplut timpul cu un somn foarte util într-o perioadă atât de inutilă. Am mers într-un club în care m-am simţit viu abia la plecare, apoi am mers la o cârciumă unde mi s-au adus ficăţei la grătar ce nu mi-au plăcut, dar pe care i-am plătit cu bacşiş cu tot, după care am încercat să scriu la ziar şi nu ştiu dacă mi-a ieşit. În schimb, m-a amuzat asta. Citesc tot mai puţin, dar destul bun, încerc să mă îndrept, dar nu prea am cum. Viaţă de huzur!

Era un tip la vreo treizeci si ceva de ani, cu dintii stricati si ochelari de soare. La brau purta o borseta in care tinea o sticla goala de cola la 250 de ml. Am vazut asta mai tarziu, cand a incercat sa indese acolo si sticla de mountain dew din care bause un lichid rosu cu spuma. (Suc de visine? Vin? Detergent de spalat parbrize?) Purta ochelari de soare si vorbea extrem de zgomotos la un telefon mobil Nokia de pe vremuri, cu antena topita. Prima oara am crezut ca e un cocalar, numai ca un cocalar n-ar tipa la telefon, catre un interlocutor de a carui existenta nu sunt sigur:

"Bai, iti zic eu ca Vadim a lucrat in laboratoarele de la Auschwitz, unde a descoperit ca tiganii au codul genetic infectat si nu se mai pot face bine. A vazut el ca au genele infectate si vine acum cu nationalistii sa ne scape de tigani si de americani..."

Vorbea repede si zgomotos, fara nicio pauza, astfel incat un interlocutor n-ar fi avut cand sa intre, propriu zis, in vorba.

"Nici catolicii nu-s mai smecheri, zic de noi ortidocsii ca suntem comunisti, da si ei sunt la fel. Dupa ce au facut schisma cu noi, au facut pe urma si cu protestantii o schisma. Schisma! Fii atent ce urat suna. Daca iti zic ca schimsa nu-i un lucru bun..."

La un moment dat, si-a incheiat discursul cu un "Bine, suna-ma mai tarziu!", spus pe nerasuflate, in continuarea explicatiilor cu privire la evrei, arabi si conflictele din Orientul apropiat si felul in care s-a implicat Ceausescu in afacerile cu petrol.

Nu am fost atent daca, la urmatoarea repriza de expunere a problemelor care framanta lumea, telefonul lui chiar a sunat sau l-a dus la ureche doar asa, ca avea chef de vorba. Oricum, s-a lansat intr-un discurs nationalist de prea marire a valorilor romanesti de ziceai ca suntem primul popor de supraoameni. Si incepe omul sa enumere:

"Nadia Comaneci, primul zece la gimnastica, Rodion Camataru, cele mai multe goluri inscrise intr-un campionat, Elisabeta Lipa, cinci titluri olimpice, Mihai Eminescu, cel mai bun poet din lume. Si aici citez din arhivele ONU, unde zicea: Best poetry in the world! Asa... Gheorghe Hagi, singurul fotbalist roman selectionat intr-o reprezentativa mondiala..."

A se avea in vedere marea performanta a lui Hagi. Cred ca brazilienii isi rod unghiile de invidie. Cum ar veni, romanii sunt atat de smecheri incat unul dintre ei e mai bun la fotbal decat compatriotii lui.

Cand am ajuns la destinatie, am coborat uitand ca ma aflu intr-un taxi si nu am mai platit. In aceeasi noapte, intr-un local din Regie, m-am intalnit cu una dintre prostituatele taximetristului, care mi-a spus ca seful ei angajase niste recuperatori sa ma caute pentru ca i-am dat teapa. "Ce bine ca am lasat impresia ca locuiesc in Grozavesti!", m-am gandit eu in momentul ala, insa nu fara sa ma trezesc imediat dupa cu senzatia ca am avut un cosmar.

Era 6 fara ceva dimineata, cand am observat ca adormisem cu calculatorul deschis. Lupu era pe messenger, asa ca i-am povestit si lui visul.

Nu inteleg de ce e un motiv de bucurie pentru fiecare dintre noi ca mai imbatranim cu un an...ma rog, petrecem, bem, suntem inconjurati de toti cei dragi, primim urari de bine de la toata lumea, avem parte de cadouri, dar sunt curioasa daca de la o varsta incolo o sa ne mai bucuram asa...la primul fir de par alb o sa dam de baut la toata lumea, la aparitia primelor riduri ( si aici nu vreau sa par ca sunt obsedata de estetic) oare o sa mai primim cadouri??

Oricum, revenind...

Am avut parte de multi prieteni din trecut, asta ca sa ne reamintim inca mai traim si legaturile nu s-au rupt total, multe cadouri, insa cel mai important pentru mine au fost acele clipe in care chiar m-am simtit fericita...nu stiu de ce, dar in ultima vreme am trecut prin stari mai proaste, iar acum, cu ocazia acestei zile mi-am revenit..Am baut, am petrecut in Club A (vesnica mea iubire) si m-am simtit extraordinar.

Tot ce imi doresc este sa ma simt in fiecare zi ca atunci cand este ziua mea si sa fiu mereu inconjurata de prieteni!

Ne vedem la urmatoarea bauta!