Hm... Ok, nu vreau sa vb despre cei care "incearca" tot timpul fiindca au fost setati de mici pe frecventa asta si care, desi esueaza lamentabil, persista in greseala, si nici n-am chef sa le arat/demonstrez sau incerc macar sa-i fac sa inteleaga in ce fel sint perceputi de o femeie normala, care nu e nici fatala, nici usoara, si ea, pe-acolo, prin imprejurimi. Din punctul meu de vedere, acestia sint umplutura ieftina pe care o dai la o parte pentru ca sa apreciezi corect un barbat delicat, atunci cind apare, cu acel je ne sais quoi fermecator. sa-l recunosti prin contradictie. prin contrast, cum ar veni. sa-l accepti in viata ta ca amic, prieten, iubit sau sot, pentru ca nu vrea sa-ti demonstreze nimic, fiindca e lipsit de acele bale de care fug speriate, oripilate si zapacite de cine stie ce vini inchipuite sarmanele femei.

Am citit de curind o carte. De curind adica de fapt de-acum citeva luni. In hopuri am citit-o pentru ca nu sint adepta cititului de pe un computer. Imi place sa adorm cu cartea in brate. Astfel ca, atunci cind a iesit din tipografie, am reluat-o. De data asta am citit-o pe indelete. Era vorba in ea despre un barbat care se indragosteste de vecina lui de palier si care este atit de emotionat cind o zareste incit parca iti transmite si tie starea aceea uitata pe care o aveai atunci cind inlemneai de fericire numai la aparitia celui drag in preajma ta. O spun la modul cel mai nebunesc, fiindca nu stiu cui ar folosi aceasta informatie, ca am lesinat o data, sau am cazut (nu stiu care e diferenta, pentru ca nu mi s-a mai intimplat niciodata asta) pentru ca mi se taiasera picioarele, numai la gindul c-o sa ma intilnesc cu cel pe care-l iubeam. pare incredibil pentru o femeie lucida, dar aceasta carte mi-a adus aminte de cit de frumos poti sa gindesti despre cineva, atit de frumos incit placerea sa se confunde cu lesinul simturilor, un fel de catalepsie a grijilor, probabil de-aici expresiile "batut cu leuca in cap/ l-a apucat amocul". ei bine, eu cred ca cei care nu au trait asa ceva, sint pur si simplu ghinionisti.

Romantism. S-a diluat termenul in citeva cine romantice si valentine`s days, luminari si inimioare. Ce ne facem cu cei care ajung la capatul pamintului pentru a respira acelasi aer cu persoana iubita? cu conditia ca si ea sa-si doreasca asta, desigur.

Eu am ajuns la capatul tramvaiului intr-o noapte citind cartea lui Eddie. ploua ca naiba si era ultimul tramvai, a trebuit sa ma intorc patru sau cinci statii inapoi, nu aveam umbrela si nici bani de taxi. dar am zimbit tot drumul pina acasa. nu sint nici acum suparata pe el ca m-a facut sa uit sa cobor din cel mai urit tramvai din bucuresti din care, de obicei, tisnesc ca din pusca, multumita ca mai am 200 m pina acasa. am zimbit in sinea mea tot drumul, cu ploaia dupa mine si pe mine (fugeam ca o muratura prin baltoacele din borcanul numit bucuresti si cu cartea lipita strins de piept), pentru ca mi-am zis ca atit timp cit mai exista barbati precum cel descris in "castelul printesei de caramel", pot avea oricind o discutie normala despre femei si barbati cu femei si barbati, indiferent de problemele pe care le au, daca le au.

Nu vreau sa intru in amanunte, nu ma pricep sa fac recenzii de carte, dar imi place sa-i citesc pe contemporanii mei ca sa inteleg ca lumea asta mai are o sansa sa fie buna, frumos colorata, sau dramatic-romantata, sau asa cum naiv mi-am imaginat-o eu cindva (adica mii de curcubee de oameni - fiecare persoana intilnita - un nou arc-en-ciel - un nou tobogan de lumina), atit timp cit unii scriitori dezgroapa din mine partile bune si uneori - cred ca din ce in ce mai des totusi - uitate.

Cu Eddie nu stiu daca am schimbat doua discutii cap-coada vreodata, e mai mult taciturn, iar mailurile sint de genul trimite articolul, vezi ca mai ai 5 zile pina se incheie revista, ai primit cartile alea, multumesc, sa ai o zi buna etc., sau... sau... ma lasi, ma, cu ametitele alea? de cind se chinuie sa ajunga sub reflectoare? si hahahahahaha... e singurul barbat pe care-l cunosc si care inca se mai inroseste usor cind il enerveaza ceva sau cind saluta o femeie. Dar nu, nu despre asta voiam sa vorbesc. Nici despre stilul sau cit de la tanc a picat cartea lui pentru sufletul meu. Aveam nevoie de asa ceva, ca o ploaie care sa ma spele de toate mizeriile inghitite de-a lungul ultimilor sase luni de la unii si altii si in urma carora trasesem linie, pregatita sa spun: la dracu, lumea asta e o ripa, ori ies din ea, ori ma prabusesc.

Anyway, pot sa dau si exemple de a caror plasticitate sa tremure genunchii altora, daca tot nu sint in stare sa tremure de feelinguri veridice, care sa aiba un fundament solid, nu asa, jocuri de iele, intrigi de culise sau basini amoroase, dar la ce bun? sa va stric ziua?

Mai bine cititi o carte.