De pe Grupul Pro-Vita

"Nu-mi puteti ucide copilul!"

Articol aparut in "Orthodoxos Typos" ("Presa Ortodoxa", Grecia), 18.04.1986.

Cu cativa ani în urma am parcurs cartea lui Hans Killian "In spatele nostru sta Dumnezeu" (Editura "Kadmos", Atena, 1960). Ultimul capitol, intitulat "Mostenire", m-a cutremurat.

Acum câteva zile am relatat întâmplarea descrisa în carte într-o noua discutie despre avorturi (spun noua discutie, deoarece a existat o continuare a ei prezentata de "Presa Ortodoxa"; vezi nr. 692/4.4.1986) . Nu gasesc cuvinte sa descriu impresiile ce le-a pricinuit. Deoarece o mare parte a cititorilor "Presei ortodoxe" n-au bagat-o în seama, consider oportun sa o repet:

Pe scriitorul cartii, renumitul medic chirurg, l-a vizitat o tânara doamna ca sa-i solicite ajutorul medical. Era sotie de medic, avea doi copii, de cinci si trei ani, si era însarcinata în luna a patra. Sotul ei fusese mobilizat si se afla pe Frontul de Rasarit. Doamna avea dureri la sânul stâng si sub bratul stâng depistase o mica umflatura tare. Medicul, dupa ce a ascultat-o, a început s-o examineze. Dar este mai bine sa lasam cartea sa continue:

"...Am palpat si am simtit un ganglion foarte tare, dar degenerat; de altfel putea simti oricine un întreg lant de astfel de ganglioni. Fara sa arat nici o expresie de surpriza, am palpat întreg sânul stâng, ce era înconjurat de o retea venoasa subtire de culoare neagra... M-a cuprins teama. Dupa ce am examinat, ca sa compar si sa controlez, precum fac totdeauna - si sânul ei cel drept, am depistat îngrozit ca si la acesta se puteau simti umflaturi tari. La un anume loc pielea se vedea primejdios de trasa. Si sub bratul drept se puteau simti, sub piele/ ganglioni mici si tari, si doua umflaturi mai mari lânga vasele de sânge ce duc la mâna. Era îngrozitor! Un cancer în crestere rapida la amândoi sânii...

In timp ce bolnava se îmbraca, cugetam în sinea mea, cum oare as putea sa-i spun crudul adevar în modul cel mai potrivit...

Dupa ce bolnava s-a îmbracat si s-a asezat pe scaun, i-am spus imediat:

- Doamna, faptul ca lucrurile sunt foarte serioase îl cunoasteti si dumneavoastra. Ca ne aflam în fata unor hotarâri dificile, nu pot si nici nu trebuie sa va ascund.

Nu s-a pierdut, nici n-a început sa plânga:

- Trebuie sa vorbesc imediat cu sotul dumneavoastra. Trebuie sa-l chemam imediat de pe front. De aceasta data însa ochii ei au lacrimat.

- Nu stiu unde este barbatul meu. De câteva luni nu avem nici o veste de la el.

Faptul acesta a îngreunat si mai mult situatia, pentru ca acum saraca femeie trebuia sa ia singura hotarârea, o hotarâre ce va însemna moartea sau viata copilului ce-l purta sub inima sa. Trebuia sa-i explic ca este nevoie sa ia o hotarâre si de aceea am continuat pe un ton aspru:

-Sunteti grav bolnava, doamna, si va aflati fara îndo iala în mare pericol. Schimbarile aparute la pieptul dum neavoastra depind în mod sigur de sarcina. Ganglionii dumneavoastra se afla în neregularitate si au degenerat prin influenta unor hormoni produsi din cauza sarcinii. Trebuie sa întelegeti va rog, ca din pricina aceasta trebuie sa va propun întreruperea sarcinii. Asa cum se prezinta situatia dumneavoastra, nu va pot lasa copilul. Trebuie sa încercam sa depistam cauzele acestor umflaturi de la sâni si, pe cât ne sta în putinta, sa oprim cresterea lor. Dar asta nu se poate face atunci când în corpul dumneavoastra circula cantitati mari de hormoni datorita starii de graviditate, care, desigur, sunt folositori pentru copil, însa pentru dumneavoastra constituie un pericol aproape mortal. De aceea trebuie sa se întrerupa sarcina. Dupa parerea mea, nu avem alternativa.

M-a privit înspaimântata si, dupa ce si-a miscat capul în semn de dezaprobare, mi-a explicat cu o voce calma:

- Nu! niciodata! Copilul nu-mi apaitine numai mie, ci si barbatului meu niciodata nu-mi voi da consintamântul ca sa-mi fie luat. Imi este cu desavârsire indiferent ceea ce s-ar putea întâmpla cu mine. Este o mostenire pentru barbatul meu; de la lucrul acesta nu pot da înapoi. Stiu ca viata mea se primejduieste. Si, ca s-o spunem deschis: Stiu ca sunt pierduta. Asta o simt si numai pentru asta va rog: tineti-ma în viata pâna ce va veni copilul. Va implor pentru asta.

Am tacut mult timp, biruit de cuvintele ei.

Dupa aceea am mai încercat o data s-o fac sa-si schimbe parerea. Accentuându-mi cuvintele, i-am spus:

- Nu trebuie sa vorbiti asa. Va aflati în mare pericol asta este sigur, dar înca nu sunteti pierduta. Nimeni nu ar putea argumenta un astfel de lucru. Avem chiar o posibilitate. Poate as putea s-o formulez astfel: Ar fi cu putinta sa va salvam, daca am micsora lucrarea hormonilor sarcinii printr-o întrerupere urgenta a ei, sau prin oprirea lor, dupa care sa operam. Insa este sigur ca mergeti spre catastrofa daca nu se face lucrul acesta, chiar daca v-as scoate din radacina amândoi sânii...

Când am terminat m-a privit direct în fata si mi-a raspuns aproape cu dusmanie:

- Lucrul acesta nu-l vreau. Nu-mi puteti lua copilul. NU MI-L PUTETI OMORÎ!

Niciodata, în numerosii mei ani de chirurgie, n-am întâlnit ceva asemanator. Miscat, am luat-o de mâna.

- Bine, ati biruit! Se va împlini dorinta dvs. Va rog sa va aranjati toate acasa, pe cât de repede puteti, si imediat dupa aceea veniti la clinica. Nu putem pierde timp.

Doua zile mai târziu se afla în clinica noastra într-un salon linistit. La prima mea vizita am aflat-o linistita, manifestând o pasivitate aproape vesela. Din pacate era de datoria mea sa-i fac noi comunicari triste. I-am spus ca nu îmi puteam asuma riscul sa îi scot amândoi sânii deodata. A doua zi, la ora 7, trebuia sa operam o parte si daca mergea bine, dupa 2-5 saptamâni trebuia sa operam, cât se poate de adânc, si cealalta parte...

Organismul tinerei femei era, pentru moment, înca în stare buna. Umflaturile, ce se mareau asa de repede, cu toate ca pricinuisera o vlaguire, nu influentasera înca în mod dramatic starea ei generala.

Am discutat amanuntit despre operatie cu seful meu si mi-am ales ajutorii cei mai buni... Toate aceste masuri, spre a ajuta cât mai mult la protejarea mamei si a embrionului. .. Când am intrat sterilizat în sala de operatie, toate erau gata. Locul care trebuia operat era descoperit. L-am examinat înca o data, mi-am luat manusile de cauciuc, le-am tras pe mâini si am început.

Am taiat direct, cu atentie, de jur-împrejur întreg sânul stâng, împreuna cu pielea ce ne trebuia mai târziu. Am prins imediat cu pensete venele, din care curgea sânge. Am mers mai adânc, am lasat neatinsa întreaga glanda a sânului lipita de muschii cei mari ai pieptului si le-am desprins pe toate împreuna de pe peretele toracic...

Dupa aceea a început partea a doua: Curatirea totala a ganglionilor de la subsuori si încheieturi. A fost o mun ca obositoare, deoarece întreaga zona se umpluse cu mici umflaturi canceroase. Toate tesuturile atacate s-au separat si mi-am întregit treaba mea ajungând pâna la buzele muschilor ce închid înspre înapoi adâncitura subsuorii. Aici exista totdeauna ganglioni periculosi si acestia trebuiau negresit indepartati. ..

Toata ziua dintâi am tinut-o sub observatie continua pe tânara femeie. Eu însumi mergeam foarte des la patul ei ca sa ma conving ca nu i s-a întâmplat nimic copilului. Din fericire, primele patru zile au trecut si copilul era în stare buna. Astfel, pentru moment, acest pericol fusese limitat...

In salon simteam ca plutea o întrebare nepusa. Si într-adevar, într-o zi, zâmbind nevinovat femeia mi-a pus urmatoarea întrebare:

- Domnule profesor, cam cât voi mai trai oare?

Am înteles imediat. Voia sa afle daca i-a ramas înca destula vreme sa aduca copilul pe lume. N-am putut si n-am vrut s-o mângâi într-un mod ieftin. De aceea i-am spus numai atât:

- Nu ma mai întrebati despre asta, iubita doamna.

O data cu trecerea timpului am observat cu teama ca slabea continuu...

Subiectul discutiei noastre era aproape întotdeauna în jurul copilului ce îl astepta si, când încercam sa schimb vorba spre altele, ea îl readucea din nou cu insistenta la acelasi punct, în jurul caruia, precum se vede, se învârteau mereu toate gândurile ei. Cu o vie emotie, observam continuu ca era atasata de ideea ca, pe acest copil ca marturie a dragostei ei, sa-l lase barbatului ei spre a-l afla atunci când acela se va întoarce de pe front.

Nu puteam s-o las sa îsi dea seama ca nu eram în stare sa iau parte la nadejdea ei. In taina, cautasem sa aflu unde se afla barbatul ei si, de la Cartierul General, am aflat confidential ca întreaga grupare în care se afla si el se pierduse pe Frontul din Rasarit.

Intr-o zi i-am spus ca în ziua urmatoare voiam sa-i fac a doua operatie. A dat numai din cap.

Aceasta a doua operatie a fost mult mai pretentioasa si mai periculoasa decât prima, deoarece starea generala i se inrautatise. ..

Am lucrat repede si cu atentie, pe cât am putut mai bine. Cu cea mai mare grija am oprit hemoragiile, ca sa protejez circulatia sângelui. Ne aflam în luna a sasea si, prin urmare, copilul n-ar fi putut trai daca s-ar fi pricinuit o nastere prematura. Dar, în ciuda marii noastre concentrari, de data aceasta a trebuit mult mai mult timp ca sa elimin sânul si sa curat subsuoara si ganglionii de la încheietura. Tesuturile devenisera un cocolos si mereu atingeam în adânc noi mase canceroase.

Am terminat, am cusut rana mare si am aranjat instalatia de drenare. Am terminat fara a se ivi complicatii, dar ma îndoiam ca vom avea o vindecare completa, deoarece numarul de globule albe din sânge era scazut, în pofida tuturor efortunlor noastre. Am ramas asadar cu prins de o mâhnire profunda atunci când au scos-o pe bolnava din sala de operatie. Faptul era înfricosator si simtamântul ca, în cele din urma, toate vor fi zadarnice, ne îngreuia pe toti.

Pe mine ma chinuia înca o grija cu desavârsire dife rita, pe care o ascundeam cu precautie de femeie: ca faptura aceea mica ar putea muri în ea. De aceea, ime diat dupa operatie, am mers sus, în camera ei, si am ascultat inima copilului. Bataile erau slabe, dar totusi se simteau. Si au ramas asa si în urmatoarele zile. Intr-o dimineata m-a înstiintat, radiind de bucurie: copilul se miscase în pântecele ei. Simtise clar loviturile pricinuite de micile lui picioruse...

Ne apropiam de luna a saptea. Incepuse ultima lupta cu timpul. I-am propus sa faca niste iradieri, ca sa neu tralizam niste celule maligne ce ramasesera. Deoarece am prevazut ca s-ar putea teme sa nu vatame copilul am încredintat-o, fara ca ea sa ma întrebe, ca am putea izola copilul de influenta razelor. Dar nu a fost de acord si mi-a spus:

- Pentru care motiv sa le facem? Stiu unde ma aflu.

Din zi în zi se vedea mai obosita... Rana nu se închidea. Locul care ramasese deschis nu se vindeca. Puterile renascute ale organismului ei ajunsesera la sfârsit...

A trecut si luna a saptea. Astfel ca într-o zi am mers la ea si i-am spus:

- Daca copilul vine acum, va putea ramâne în viata!

Niciodata nu voi uita manifestarile care au urmat acestei vesti. Lacrimi de bucurie au stralucit în ochii ei si fata-i palida si slabita se vedea a se lumina dinlauntru cu o stralucire de fericire.

Pentru putine zile s-a îmbunatatit si starea ei. A prins putina culoare, dar dupa aceea, extenuarea trupeasca a progresat în mod nemilos.

In luna a opta i-am propus sa i se provoace o nastere prematura. Ar fi mers la clinica ginecologica si ar fi adus copilul pe lume. Insa a refuzat. Voia sa mearga acasa. Astfel a venit ziua când a parasit clinica noastra. Sora ei s-a prezentat ca sa o ia...

Le-am însotit pe amândoua pâna la masina. Pentru o clipa am mai ramas singur cu bolnava mea si am simtit ca se lupta cu ea însasi dar la sfârsit i-a scapat de pe buze întrebarea de care ma temeam:

- Cât mai am înca de trait?

Am evitat sa raspund, miscând tacut din cap. Nu voiam ca în ultima clipa sa-i spun minciuni.

- Instiinteaza- ma când se va naste copilul, am rugat-o.

Iar ea mi-a fagaduit.

Am asteptat sa-mi trimita vre-o carte postala, dar am ramas uimit când, într-o zi, am primit o scrisoare scrisa de ea însasi:

"Iubite domnule profesor, - îmi scria - deoarece ati luat parte cu atâta caldura la lupta mea, veti fi si singurul care veti afla de la mine însumi vestea cea mare. Sunt foarte slabita si trebuie sa-mi economisesc puterile ce mi-au ramas. Deci: Acum zece zile a venit copilul pe lume. Un baietel. Un copilas mititel...

Inima îmi este atât de plina de recunostinta, încât îmi este cu neputinta sa exprim prin cuvinte simtamintele mele. Recunostinta fata de Dumnezeu si recunostinta fata de dvs., iubite domnule profesor.

Ultimele saptamâni au fost destul de grele si uneori ma gândeam ca nu voi putea rezista pâna în sfârsit. Ma rugam într-un mod cu desavârsire copilaresc care, poate, pe un teolog l-ar fi putut face sa râda dispretuitor: Daca Tu esti acolo sus, si daca Tu esti Dragoste, atunci daruieste-mi acest copil! Asa îi spuneam si El, în nemarginita Sa milostivire, a auzit rugaciunea mea, care era ca o silire.

Faptul acesta pentru mine înseamna nespus de mult. Este cea mai mare mângâiere a mea pe ultima parte a drumului care se mai afla înaintea mea. Moartea vine... Sfârsitul se apropie... Nu vreau sa par mai buna decât sunt: si eu simt adeseori frica de moarte. Acea frica adân ca pe care faptura o simte înainte de a pleca din aceasta viata, si aceasta o patimesc mai ales în timpul noptilor, când stau singura cu ochii deschisi în întuneric. Dar atunci ma mângâi cu gândul la copil care pentru mine consti tuie dovada vie a dragostei lui Dumnezeu...

Ieri am fost nevoita sa-mi întrerup aici scrisoarea mea. A venit sora mea si m-a certat de-a binelea. Voia sa ma faca sa înteleg ca de dragul copilului am datoria sa ramân în viata. Acum, afara de faptul ca nu sta deloc în propriile mele puteri sa-mi prelungesc viata, consider ca o usurare acest punct de vedere: ca la urma urmelor, chiar si cei mai iubitori dintre parinti nu pot face decât putine lucruri pentru copiii lor. Soarta lor, precum si a noastra, se afla în mâinile lui Dumnezeu. In aceste puternice mâini parintesti încredintez acum cu desavârsire pe toti cei pe care îi las în urma mea...

M-am trudit sa fiu o mama buna pentru copiii mei, care au fost pentru mine darul cel mai de pret. Vreme de zece ani întregi am fost legata de barbatul meu cu o dragoste care n-a cunoscut niciodata nici cea mai mica umbra. Ca sa le lasi pe toate acestea nu este usor. As vrea însa, ca si alta data, sa va asigur - deoarece m-ati sprijinit în cele mai grele ceasuri ale mele - ca merg înainte cu siguranta ca le voi regasi acolo pe toate învaluite în stralucire si eliberate de nimicnicia pamânteasca. Adio pentru totdeauna!

P.S. Când vreodata se va întoarce barbatul meu, dati-i va rog, scrisoarea aceasta".

Dupa 14 zile am primit o hârtie care îmi vestea moartea ei. Scrisoarea n-am putut-o da, deoarece barbatul ei nu s-a mai întors niciodata de pe Frontul de Rasarit".

Articol aparut in "Orthodoxos Typos" ("Presa Ortodoxa", Grecia), 18.04.1986.
Reproducere dupa www.sfaturi- ortodoxe. ro

Preluat de AICI

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”
Ed. Sophia
Bucureşti, 2004

In 1997, în familia noastră era o situaţie critică din cauza certurilor permanente. Soţul mă alunga de acasă. Eu ba plecam, ba mă întorceam, însă împăcarea nu dura mult timp. Toate încercările mele de a ne păstra căsnicia erau inutile. Pe zi ce trecea, noi ne îndepărtam tot mai mult unul de altul. Şi iată că, după o nouă ceartă, soţul mi-a arătat uşa şi am înţeles că încă o împăcare nu mai avea sens. M-am îmbrăcat ca să plec. Imi era greu. Căsnicia noastră se destrăma din cauza unor fleacuri. Deodată, în minte mi-a apărut chipul Sfântului Nicolae. Pe suflet mi s-a aşternut pacea. Câteva minute am stat la balcon şi am admirat copacii, iar apoi am intrat în casă şi cu hotărâre am spus: „Nu plec de aici. Mă vei răbda aşa cum sunt!” Nici nu vă închipuiţi cât de mult s-a bucurat soţul meu auzind acestea! Eu cred că de fapt nu el mă alunga, ci demonul din el. De atunci, aproape că nici nu ne mai certăm. Din păcate, familia noastră a rămas o familie bolnavă, pentru că soţul meu este departe de biserică. Sfinte Nicolae, ajută-ne să dobândim duhul credinţei!

In 1998, Dumnezeu m-a învrednicit să săvârşesc un pelerinaj în Ţara Sfântă şi în oraşul Bari, la moaştele sfântului lui Dumnezeu. Inainte de călătorie, am citit timp de 40 de zile Acatistul Sfântului Nicolae. Dumnezeu mi-a trimis multe ispite, necazuri şi boli. Odată, când aveam febră mare, în somn, l-am văzut pe Sfântul Nicolae, care mergea pe malul mării, îmbrăcat în veşminte. Era încă departe de mine, dar ştiam că venea anume în întâmpinarea mea. Mă temeam că Dumnezeu nu mă va lăsa pe mine, nevrednica, să ajung la locurile sfinte. Dar, prin rugăciunile sfântului, am ajuns pe corabia „Dmitri Şostakovici”.

Pe 21 mai [după calendarul vechi], în ajunul sărbătorii sfântului, am ajuns în oraşul Bari. Cu procesiune ne-am îndreptat spre biserică pentru priveghere. Oare nu a fost aceasta o minune? Sfântul Nicolae, atât de mult iubit în Rusia, a adunat la sărbătoarea sa, tocmai în depărtata Italie, peste 500 de oameni din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Estonia. Arhiepiscopul Nifon de Luţk şi Volânsk, care era în fruntea pelerinajului, a ţinut o predică emoţionantă. Lacrimile curgeau din ochii femeilor şi ai bărbaţilor, ai copiilor şi ai preoţilor; plângea chiar şi arhipăstorul. El spunea cât de apropiat este Sfântul Nicolae de fiecare dintre noi şi că încă înainte de creştinarea Rusiei el venea în ajutorul ruşilor. Când din Ţarigrad au venit preoţi ca să boteze poporul, în una din icoane oamenii îl recunoşteau pe sfântul: „El mi-a întins o vâslă când mă înecam!”, spunea unul; „El mi-a arătat drumul prin pădure!”, striga altul. Şi până în prezent rugătorul milostiv ne ajută pe fiecare dintre noi.

In biserica catolică nu există icoane, de aceea unui ortodox îi vine greu să se roage. In timpul Liturghiei, întâmplător, am ridicat ochii în sus - şi am înlemnit: pe cupolă apăruse o icoană, formată din umbrele becurilor. Se vedeau clar conturul capului, umerii şi o mână binecuvântând. In mijlocul nostru se afla Sfântul Nicolae! El ne binecuvânta pe toţi cei adunaţi la sărbătoarea sa. Acum mă puteam ruga, cu ochii aţintiţi în sus, asupra icoanei nefăcute de mână omenească. Minunile Sfântului Nicolae sunt nenumărate.

Nu demult, câteva zile la rând m-a durut un dinte pe care abia îl tratasem. Aplicam pe el un tampon cu ulei sfinţit de la moaştele sfântului şi mă rugam: „Sfinte Nicolae, vindecă-mi dintele, iar eu, în schimb, voi trimite o scrisoare în Sankt-Petersburg cu minunile tale!” Dintele însă continua să mă doară. Cu smerenie m-am adresat medicului. S-a constatat că nu era bine pusă plomba. Medicul a făcut toate cele necesare, fără să-mi ia bani şi durerea a trecut. Din spital am ieşit mulţumind Domnului şi Sfântului Nicolae.

Olga Zubkova

MICHEL PHILIPPE LAROCHE

UN SINGUR TRUP - Aventura mistică a cuplului

EDITURA „AMARCORD”
Timişoara, 1995
Lucrurile mărunte le ţin în viaţă pe cele măreţe. Împărţirea treburilor casnice bunăoară e o dovadă de iubire prin care voia cea bună a inimii e eliberată astfel ca soţii, lucrînd împreună, să se ajute mereu unul pe celălalt, slujindu-şi unul altuia.

O femeie ortodoxă foarte credincioasă spunea cîndva, pe bună dreptate: „Eu Îl aflu pe Hristos ori de cîte ori spăl vasele". Pe bună dreptate pentru că, trăit ca o ofrandă adusă celuilalt, spre slujirea în folosul lui, pînă şi spălatul vaselor te poate ajuta să simţi prezenţa reală a lui Hristos. Şi acesta nu e decît un exemplu. Căci, pentru acea femeie, Hristos e cu siguranţă prezent în toate actele vieţii sale cotidiene, cîtă vreme ea le trăieşte în rugăciune şi, ca rugăciune, chiar în adevărata comuniune cu Dumnezeu.

Dar, pentru a ajunge la această sacralizare a activităţilor de zi cu zi, cîteva reguli cît se poate de precise se cer respectate.

Mai întîi conştientizarea faptului că, pentru creştin, orice faptă, orice lucrare, nu e dreaptă dacă nu e înfăptuită înaintea lui Dumnezeu.

Pentru creştinul care lucrează într-un birou, într-o societate, într-o uzină, adevăratul şef nu e directorul său, ci Hristos Iisus Însuşi. Dacă e cineva care are îndoieli în această privinţă, să asculte cuvîntul Mîntuitorului care spune: ,,Nimeni nu poate să slujească la doi domni"1. Cel care are ca „şef" pe Hristos, Îi pune înainte, în mod firesc, totul.

În rugăciunea la începutul lucrului, Îi cere să fie păzit astfel ca toate demersurile sale să fie drepte înaintea Lui.

În faţa fiecărei dificultăţi, în loc să înceapă cu acuze la adresa cuiva, care i se pare lui că împiedică realizarea unui proiect, credinciosul se roagă lui Dumnezeu pentru a descoperi ce atitudine interioară ar trebui el să adopte.

Căci adeseori, prin greutăţile de care ne lovim la locul de muncă Dumnezeu ne dezvăluie nu piedici exterioare, ci piedici interioare, care se opun devenirii noastre duhovniceşti.

De pildă, dacă cel care se roagă realizează că suferă de un prea mare ataşament la cele lumeşti şi se smereşte pe sine în faţa Domnului, această modificare de atitudine va rezolva o situaţie exterioară care, înainte, nu părea să aibă vreo legătură evidentă cu problema interioară şi, în plus, părea imposibil de rezolvat.

Cel care se roagă află astfel că obstacolele exterioare nu sînt decît semne de recunoaştere ale unor piedici interioare şi descoperă că între sine şi lume există o minunată armonie, o nouă armonie, bazată pe Hristos Iisus, Care a biruit lumea2.

În al doilea rînd, se pune problema responsabilităţii.

În cadrul existenţei, există două categorii de fiinţe: victimele de profesie şi responsabilii sau cei care se simt responsabili.

Cei dintîi socotesc că toate nenorocirile şi toate dificultăţile li se întîmplă din cauza întregii lumi.

În raport cu existenţa, aceştia sînt iresponsabili. Cei din a doua categorie, ,,iau seama cu grijă cum umblă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărînd vremea, căci zilele rele sînt"3.

A răscumpăra vremea unei zile rele înseamnă a lucra cu discernămînt duhovnicesc. Aceştia, departe de a pune încercările zilnice pe seama „ghinionului", pe seama inexorabilei „fatalităţi", îşi întorc privirea spre sine şi, învinuindu-se pe sine, se descoperă; „tot ce este pe faţă se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit, lumină este. Pentru aceea se zice:   „Deşteaptă-te   cel   ce dormi, şi te scoală din morţi, şi te va lumina Hristos"4.

Sfinţii Părinţi socotesc învinuirea de sine ca pe una dintre cele mai mari virtuţi ale vieţii spirituale: „toate virtuţile şi-au aflat un sălaş, numai învinuirea de sine nu are unde să-şi plece capul, şi cu mare greutate răzbeşte omul fără aceasta" — spune atît de frumos Avva Pimen5.

Cel care se învinuieşte pe sine, arată Părinţii, îşi atribuie sieşi toate nenorocirile care i se întîmplă. Astfel, chiar dacă istoric vorbind e nedreptăţit, el va descoperi ce anume din sine e nedrept, murdar, întunecat şi va profita de ocazie pentru ca, prin lumina necreată, să împrăştie tenebrele, să cureţe mizeria şi să îndrepte strîmbătatea. El se va ridica din somnul morţii interioare, pentru a învia împreună cu Hristos. Bineînţeles că o asemenea atitudine nu presupune o demisie a creştinului din faţa nedreptăţii.

Dimpotrivă, după regăsirea păcii interioare, va putea să acţioneze cu mai multă forţă şi mai eficient. De aceea spun Părinţii că, atunci cînd încercarea vine pe neaşteptate, nu trebuie să ne legăm de cel prin care am fost surprinşi, de vreme ce mai de folos ne este atît nouă, cît şi aceluia, să descoperim care e adevărata ţintă, pentru a putea dobîndi un cîştig6. În fond, aceasta e şi voia lui Dumnezeu7.

Adeseori,  aceste  atacuri  au ca scop curăţirea sufletului de păcatele trecutului, care întotdeauna lasă în urma lor adînci răni duhovniceşti8. „Omul cuminte, gîndindu-se la puterea tămăduitoare a judecăţilor dumnezeieşti, poartă cu mulţumire necazurile venite prin ele, nefăcînd pe nimeni vinovat pentru ele, decît păcatele sale"9.

„Iar cel nebun, necunoscînd Providenţa atotînţeleaptă a lui Dumnezeu, păcătuieşte şi cînd e mustrat, socotind fie pe Dumnezeu, fie pe oameni ca pricinuitori ai relelor sale"10.

Astfel, e deosebit de important pentru viaţa de zi cu zi ca fiecare să-I ajute pe celălalt în sensul dobîndirii unei asemenea conştientizări.

Seara, după săvîrşirea rugăciunii împreună, o convorbire duhovnicească e de mare folos atît pentru clarificarea tuturor momentelor zilei trecute, cît şi pentru aprofundarea comuniunii dintre cei doi. Dar, încă de dimineaţa, omul trebuie să-şi înceapă ziua cu hotărîrea de a I-o oferi lui Dumnezeu.

Mare nevoie avem să cerem să fim călăuziţi! Ziua, fie că e petrecută la locul de muncă sau acasă, dacă nu e începută cu rugăciune, nu are nici un temei. Nu poate fi rodnică de vreme ce, nereculegîndu-se, credinciosul nu e cu gîndul la Dumnezeu. Lui trebuie să-I încredinţăm, prin rugăciune, toate greutăţile şi neputinţele noastre; Lui trebuie să-i cerem, prin rugăciune, lumina, ajutorul şi discernămîntul harului ceresc.

Astfel, toate problemele noastre se vor rezolva în modul cel mai firesc. Aşa cum deschidem uşa, în fiecare dimineaţă, pentru a ieşi din casă, la fel avem nevoie să deschidem uşa fiecărei zile, cu Dumnezeu, printr-o rugăciune cît de mică. Şi tot aşa cum păşim pe drum spre serviciu, avem nevoie să păşim pe drumul rugăciunii inimii, pe tot parcursul care ne desparte de locul de muncă. „Doamne Iisuse Hristoa-se, Fiule al lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul" — aceste cuvinte, repetate neîncetat, sînt o armă de neînvins împotriva spiritului lumii.

Pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu.(Luca, 1:44)

Autor: dr. Angela Lanfranchi, membru al Colegiului Medicilor Chirurgi din SUA

Există multe cauze bine stabilite şi cunoscute ale cancerului de sân, cum ar fi gena BRCA (o
genă defectuoasă asociată cu risc crescut de cancer mamar) şi expunerea la contraceptivele orale
şi la terapia cu înlocuitori de hormoni. Există cauze mai puţin cunoscute ale cancerului mamar,
cum ar fi fumatul înaintea unei sarcini dusă până la capăt şi avortul provocat. Dar chiar dacă
numai 15% din oamenii care fumează fac cancer pulmonar şi chiar dacă numai 5-10% din
femeile care suferă de cancer mamar fac această boală deoarece au făcut un avort, trebuie, totuşi,
să informăm publicul despre aceste riscuri care pot fi evitate, oricât de mici ar fi ele. Marea
majoritate a femeilor cu cancer mamar nu au făcut avort, dar în cazul unor femei cu cancer
mamar avortul este un risc asociat. Femeile au nevoie de această informaţie pentru a lua o
decizie informată şi pentru a şti când să facă un screening pentru cancer, dacă au un risc crescut,
începând cu aproximativ 8 sau 10 ani de la asumarea acelui risc.
Cu peste 50 de ani în urmă, în aprilie 1957, într-o importantă revistă medicală, a fost publicat
primul studiu care relata despre legătura dintre avort şi riscul crescut al cancerului mamar. Într-o
perioadă când puţine ţări legalizaseră avortul, autorii au descoperit că femeile japoneze, care
făcuseră un avort, aveau un risc aproape de trei ori mai mare de a face cancer mamar faţă de cele
care nu făcuseră nici un avort.1 Până în 1995, după ce avortul a fost legalizat pe larg în Vest, 17
studii din toată lumea (8 dintre acestea realizate pe femeile din SUA), arăta că există o legătură
importantă, din punct de vedere statistic, dintre avort şi cancer mamar (numită şi legătura ABC,
din engleză, abortion-breast cancer – nota trad.).2 Totuşi, puţini dintre medicii de profesie sau
membri ai publicului general au aflat despre aceste studii importante.
În ultimii 30 de ani, în SUA, au fost făcute 48 de milioane de avorturi, iar incidenţa cancerului
mamar a crescut cu 40%. Modelul a fost observat, de asemenea, şi în alte ţări. România avea una
dintre cele mai scăzute rate ale cancerului mamar, cât timp avortul a fost ilegal, însă a atins ratele
cele mai înalte din lume, de când avortul a fost legalizat. În Marea Britanie, cancerul mamar are
rate egale cu ale avortului, cu cele mai mari rate în Anglia şi cele mai mici în Irlanda de Nord. În
China, ratele cancerului mamar au crescut cu 40%, de la implementarea politicii unui singur
copil pe familie şi a avortului impus. Agentul de asigurări Patrick Carroll, care a examinat datele
din câteva ţări, a ajuns la concluzia că avortul este cel mai important indiciu prevestitor al ratei
cancerului mamar al unei ţări.3
Cu peste 10 ani în urmă, în 1996, dr. Joel Brind şi colegii săi de la Universitatea Statului
Pennsylvania au publicat un studiu de sinteză (meta-analiză) a tuturor studiilor cunoscute
publicate până atunci despre cancerul mamar asociat în mod diferenţiat cu avortul provocat şi
avortul spontan.4 Acea analiză riguroasă cantitativă a demonstrat că exista un risc crescut de 30%
de cancer mamar la femeile care aveau un avort provocat. Studiul concluziona că avortul
provocat reprezintă un risc independent al cancerului mamar, în afară de faptul indiscutabil că
femeile care avortează pierd protecţia împotriva cancerului de sân ce apare în mod natural prin
1 M. Segi et al., „An epidemiological study on cancer in Japan”, GANN 48 (supliment) (1957): 1-63.
2 A. Lanfranchi, cap.8, în E. Bachiochi, The Cost of Choice, Women Evaluate the Impact of Abortion (San
Francisco: Encounter Books, 2004).
3 P.Carroll, „Trends and Risk Factors in British Female Breast Cancer,” Joint Statistical Meeting 2005, American
Statistical Association Statistics in Epidemiology, 2511-2519.
4 J.Brind et al., „Induced Abortionas an Independent Risk Factor for Breast Cancer: A Comprehensive Review and
Meta-Analysis,” Journal of Epidemiology and Community Health 50 (octombrie 1996):481-496.
ducerea la termen a sarcinii. Publicarea acestor descoperiri a creat senzaţie în rândul celor care
credeau că aceste date vor afecta „alegerea” reproductivă în mod nefavorabil. Dr. Stuart Donnan,
editorul revistei britanice, în care a fost publicat studiul, comenta că anumiţi critici încercau să
practice „o cenzură excesiv de autoritară... a datelor” privind legătura ABC.5
În Statele Unite, dr. Janet Daling de asemenea a stârnit o controversă când a publicat concluziile
sale în The Journal of the National Cancer Institute (Revista Institutului Naţional pentru
Studierea Cancerului), în 1994.6 Studiul lui Daling a arătat un risc semnificativ crescut din punct
de vedere statistic al cancerului mamar asociat avortului provocat, în special la tinerele femei cu
un istoric de cancer în familie. Însă un editorial care a însoţit acest studiu a subestimat
rezultatele, subliniind că „este greu de înţeles modul în care datele vor ajunge la public.”7 Dr.
Daling răspunde criticilor că ea a avut o atitudine fermă pentru alegere („pro-choice”), avea trei
surori bolnave de cancer mamar şi dorea ca studiul să aibă alte concluzii, însă datele sale erau
„temeinice şi de netăgăduit”.8 Când i s-a cerut să vorbească despre acest subiect, ea a refuzat,
spunând că „a obosit să i se mai arunce în cap atâtea pietre.”9
În ultimii zece ani, au fost publicate mai multe studii care pretindeau că nu există nici o legătură
între avort şi cancerul mamar. Dr. Brind a publicat o analiză a acelor studii în 2005 şi a
demonstrat existenţa de falsuri în conceperea, metoda şi analiza statistică a lor.10 Pentru a
înţelege aceste neadevăruri este bine să reanalizăm faptele biologice care stau la baza legăturii
dintre avort şi cancerul mamar şi o explică şi motivele pentru care unele dintre aceste studii au
intenţia de a nega adevărul incomod.
BIOLOGIA DEZVOLTĂRII SARCINII ŞI RISCUL CANCERULUI MAMAR
În anii ’70, când cercetătoarea Irma Russo a cumpărat câţiva şobolani pentru cercetarea
cancerului mamar, dealer-ul a asigurat-o că aceştia vor face cancer mamar cu siguranţă dacă li se
dă un carcinogen, cu condiţia ca femelele să nu fie lăsate să rămână însărcinate.11 Cercetătoarea a
decis să investigheze de ce un carcinogen n-ar trebui să provoace cancerul la şobolanii care au
fătat. În 1980, medicii Jose şi Irma Russo au făcut publice concluziile lor: aproape 70% din
şobolanii care au avortat şi din cei virgini dezvoltau cancer mamar, după ce erau expuşi la un
carcinogen, iar şobolanii care fătaseră înainte de a fi expuşi la carcinogen aveau protecţie la
cancer.12
Studiile publicate de-a lungul anilor au făcut lumină asupra procesului de maturare a sânului,
proces responsabil de efectul protector la cancer al sarcinii duse la termen.13 În timpul sarcinii,
sânul creşte, dublându-şi volumul. Datorită hormonilor stimulatorii, progesteron şi estrogen,
numărul lobulilor (unităţilor de ţesut mamar compuse dintr-un canal (duct) lactic şi câteva glande
lactice) creşte, pregătind lactaţia. Sub influenţa feromonilor hCG şi hPL, emişi de bebeluş în
uterul mamei, sânul mamei se maturează aşa încât lobulii de Tip 1 şi 2 vulnerabili la cancer
devin lobuli de Tip 4 rezistenţi la cancer, lobuli ce conţin lapte. Lobulii de Tip 4 regresează mai
târziu, după înţărcat, în lobuli de Tip 3 însă reţin schimbările genetice, care îi fac rezistenţi la
cancer.
În mare parte, maturarea necesară sânului pentru rezistenţa la cancerul mamar nu se produce,
totuşi, până la 32 de săptămâni de sarcină,14 şi capătă o protecţie maximă la 40 de săptămâni (la
termen). Iată de ce o naştere prematură, înainte de 32 de săptămâni, mai mult decât dublează
riscul cancerului mamar.15 Avortul provocat, înainte de 32 de săptămâni, de asemenea creşte
riscul direct proporţional cu perioada sarcinii în care s-a produs avortul.16 O sarcină care se
încheie la 32 sau 36 de săptămâni, are un efect protector de aproximativ 90% faţă de o sarcină
dusă la termen de 40 de săptămâni.17 În termeni de cancer mamar, nu există nici o diferenţă între
naşterea prematură şi avortul tardiv la 32 de săptămâni, deoarece schimbările hormonale ale
sânului sunt aceleaşi şi ele diferă doar dacă bebeluşul este viu la încheierea sarcinii.
Aproximativ 23% din sarcini sfârşesc prin avort spontan (pierdere de sarcină) în primele 11
săptămâni (primul trimestru) de sarcină. În majoritatea sarcinilor din primul trimestru care
sfârşesc prin avort spontan, hormonii de sarcină sunt mai reduşi decât într-o sarcină normală, din
cauza unei anomalii fie ovariene, fie fetale. (Iată de ce femeile care suferă un avort spontan, în
această perioadă, pot declara că nu s-au simţit deloc însărcinate). Prin urmare, sânul nu dezvoltă
un număr important de lobuli de Tip 1 şi 2 (locul unde începe cancerul mamar), ca reacţie la
sarcină. Avorturile spontane din primul trimestru de sarcină, prin urmare, nu cresc riscul
cancerului mamar la fel ca şi avortul provocat, care pune capăt unei sarcini normale.
O femeie însărcinată poate alege în mod legal să facă un avort sau să ducă copilul la termen.
Ducându-şi copilul la termen, aproximativ 85% din ţesutul mamar al mamei se maturează în
lobuli rezistenţi la cancer, diminuându-i riscul cancerului mamar pe termen lung, prin chiar acest
simplu fapt. Femeia pierde efectul protector, dacă face un avort.
„Riscul independent”, adică lăsarea sânilor femeilor cu mai multe locuri vulnerabile la
dezvoltarea cancerului, este contestat de unele studii epidemiologice, însă corespunde tuturor
datelor cunoscute despre dezvoltarea sânilor în textele şi literatura de specialitate. Femeia are
schimbări permanente ale sânilor cauzate de hormonii de sarcină şi de feromonii copilului.
Aceste schimbări nu vor reduce riscul cancerului dacă sarcina nu continuă până la cel puţin 32 de
săptămâni. Dacă sarcina este întreruptă, sânii femeii sunt lăsaţi cu mai mulţi lobuli susceptibili
la cancer decât în momentul în care sarcina a apărut.18
În plus, 49 de studii au ajuns la concluzia că avortul provocat creşte riscul naşterii premature
într-o sarcină ulterioară. Astfel, avortul nu numai că afectează în mod nefavorabil sănătatea
următorilor copii, care pot fi născuţi prematur, ci, de asemenea, poate creşte riscul mamei de a
face cancer mamar.
14 L.J.Vatten et al., „Pregnancy related protection against breast cancer depends on length of gestation”, British
Journal of Cancer 87 (2002): 289-290.
15 M.Melbye et al., „Preterm delivery and risk of breast cancer”, British Journal of Cancer 80 (1999): 609-613.
16 M.Melbye et al., „Induced Abortion and the Risk of Breast Cancer,” New England Journal of Medicne 336.2 (9
ianuarie 1997): 81-85.
17 J.M.Thorp et al., „Long-term physical and psychological health consequences of induced abortion: a review of the
evidence”, Obstetrical and Gynecological Survey 58 (2001): 1.
18 Breast Cancer Prevention Institute, Reproductive Breast Cancer Risks and Breast Lobule Maturation
(Poughkeepsie, N.Y.: Breast Cancer Prevention Institute, 2007); disponibil la www.bcpinstitute.org la secţiunea
Resurse.
DACĂ EXISTĂ O LEGĂTURĂ ATÂT DE EVIDENTĂ DINTRE AVORT ŞI CANCERUL
MAMAR, DE CE ATÂT DE PUŢINI MEDICI ŞI FEMEI CUNOSC ACEST LUCRU?
Ideologie, cancer mamar şi avort
Studiile din ultimii 10 ani care arată că există o mică asociere sau nici o asociere dintre avort şi
cancerul mamar au atât de multe falsuri, încât l-au făcut pe dr. Edward Furton, etician cunoscut
de la Centrul Naţional Catolic de Bioetică, să scrie articolul „Coruperea ştiinţei prin ideologie”,
în 2004. Dr. Furton a denunţat „nedorinţa oamenilor de ştiinţă de a vorbi public împotriva
falsurilor din cercetare, aduse în faţă de cei care neagă legătura dintre avort şi cancerul
mamar”.19
De exemplu, în 2004, revista britanică Lancet, publica un studiu de sinteză semnat de Valerie
Beral et al. a 52 de studii despre avort şi cancerul mamar.20 Într-o meta-analiză, sunt reanalizate
de obicei datele studiilor existente pentru a se arăta tendinţa generală. Rezultatele pot fi
falsificate prin includerea de studii ce nu se bazează pe o metodologie ştiinţifică temeinică şi prin
ignorarea studiilor ce contrazic rezultatele dorite de cercetători. În mod inexplicabil, datele din
peste o jumătate din studiile selectate de către Beral (28 din 52) nici măcar nu au fost publicate
în revistele academice de specialitate. Beral a exclus de asemenea 15 studii publicate şi recenzate
în reviste de specialitate – ale căror concluzii sprijineau legătura dintre avort şi cancerul mamar –
din motive neştiinţifice, nefondate (adică principalul investigator nu a fost găsit, probabil din
cauza decesului său sau din cauza retragerii sale din domeniu din ultimii 20 de ani). Zece din
cele 15 studii excluse arătau o asociere importantă din punct de vedere statistic dintre avort şi
cancerul mamar. Luate împreună, studiile excluse arătau un risc crescut de cancer mamar după
avort de aproape 80%. În afară de aceasta, Beral includea trei studii ce conţineau falsuri
metodologice majore, inclusiv unul care clasifica incorect 60.000 de femei în rândul celor care
nu ar fi făcut avorturi, când statisticile guvernamentale arătau contrariul.21
O altă eroare al studiului lui Beral, obişnuită în cazul studiilor care nu găsesc vreo legătură între
avort şi cancerul mamar, este desconsiderarea datelor din studii retrospective din motive de
„erorii determinate de respondenţi” (când respondentul nu-şi mai aminteşte exact momentul
evenimentului). Presupunerea lor era că femeile cu cancer mamar, când sunt intervievate despre
istoricul lor de avort redau şi relatează cu o exactitate mai mare avorturile prin care au trecut
decât cele fără cancer mamar. „Eroarea determinată de respondenţi” a fost analizată de câteva ori
şi s-a dovedit a fi inexistentă”.22
O a treia eroare făcută de Beral et al., a fost să folosească un grup de comparaţie inadecvat. De
exemplu, ei compară femeile care au avortat o sarcină cu femeile care nu au fost niciodată
însărcinate. Cea mai valabilă comparaţie ar fi fost compararea unor femei care au avortat cu un
grup de femei însărcinate care au dus sarcina la capăt. În momentul în care o femeie devine
însărcinată (chiar înainte de implantare), nivelul său de estrogen începe să crească, făcând să
crească şi numărul lobulilor de Tip 1 şi Tip 2. Prin urmare, o femeie în această situaţie este
complet diferită din punct de vedere fiziologic de o femeie care nu a fost niciodată însărcinată.
Două studii publicate în 1999 au arătat că riscul cancerului mamar creştea de peste două ori
19 E.Furton, „The Corruption of Science by Ideology”, Ethics & Medics 29: 12 (decembrie 2004): 1-2.
20 V.Beral et al., „Breast Cancer and Abortion: Collaborative Reanalysis of Data from from 53 Epidemiological
Studies, Including 83,000 Women with Breast Cancer from 16 Countries”, Lancet 363:9414 (27 martie 2004):
1007-1016.
21 A. Lanfranchi, „The Abortion-Breast Cancer Link Revisited”, Ethics & Medics 29:11 (noiembrie 2004).
22 Lanfrachi, nota 21.
atunci când sarcina se sfârşea înainte de 32 de săptămâni prin avort provocat, pierdere tardivă de
sarcină sau naştere prematură.23
Un studiu efectuat de către Karin Michels et al.,24 publicat în aprilie 2007 în Archives of Internal
Medicine, citat de The New York Times şi alte publicaţii, afirma precum că „Nu există vreo
legătură între cancerul mamar şi avort.”25 Acest studiu a început cu examinarea a peste 100.000
de femei cu vârste între 29 şi 46 ani şi intervievarea lor la fiecare doi ani despre avorturi,
pierderi de sarcină şi noi diagnostice de cancer mamar. Nedescoperirea nici unei asocieri
importante din punct de vedere statistic între cancerul mamar şi avort dovedeşte că cercetătorii
au făcut cel puţin 5 erori grave, detaliate recent în literatura medicală.26 În special evidentă a fost
ştergerea din rezultatul general a unei rubrici importante, cea a avorturilor spontane. Numai acest
fals a redus creşterea riscului raportat de la un procent important de aproape 10% la unul
nesemnificativ de 1%. La fel de surprinzător a fost ca autorii să omită complet menţionarea unui
alt studiu fundamental de cercetare a legăturii dintre avort şi cancerul mamar, având în vedere că
unul din co-autorii săi a fost chiar Karin Michaels. Este vorba de studiul din 1995, făcut pe
femei din Grecia, care arăta o creştere importantă, din punct de vedere statistic, de 51%, a
riscului cancerului mamar. Referitor la această creştere, s-a afirmat în mod specific că rezultatele
nu s-au bazat pe „eroarea determinată de respondenţi”. Dar, în ultimul său studiu, Michels s-a
bazat totuşi pe ipoteza discreditată a „erorii determinate de respondenţi” şi menţionarea studiului
său anterior ar fi contrazis această afirmaţie.
CE AR PUTEA DETERMINA RESPINGEREA LEGĂTURII DINTRE AVORT ŞI
CANCERUL MAMAR?
În primul rând, în timp ce noi îi idealizăm pe oamenii de ştiinţă, considerându-i deasupra
oricăror erori şi influenţe personale, realitatea este că şi ei sunt oameni şi pot fi influenţaţi de
multe lucruri, altele decât faptele ştiinţifice. Astfel de influenţe pot include prejudecăţi culturale,
surse de finanţare a cercetării şi chiar simpla rezistenţă la ideile noi şi „nebinevoitoare”.
Într-un studiu din 2005, „Scientists Behaving Badly” („Oameni de ştiinţă care se comportă rău”),
revista ştiinţifică Nature27 arăta că, într-un chestionar anonim, 15,5% din oamenii de ştiinţă care
au primit finanţări de la institutele naţionale de sănătate (din SUA – nota trad.) recunoşteau că
schimbau pe parcurs conceptul studiului, rezultatele şi metodologia „ca reacţie la presiunea din
partea unei surse de finanţare.” Oamenii de ştiinţă care studiază cancerul depind în mare parte de
finanţările de la Institutul Naţional de Cercetare a Cancerului din SUA, iar acest institut a
manifestat o părtinire categorică în această chestiune, neinvitând nici un apărător al ideii legăturii
dintre avort şi cancerul mamar la seminarul de discuţii din 200328, şi s-a arătat ostil discutării
acestei chestiuni.
Rezistenţa la informare a cărei sursă este considerată „în afara tendinţei generale” este des
întâlnită în cercurile ştiinţifice, fiind cunoscută după numele fenomenul Semmelweis. În 1840,
23 M.Melbye et al., „Preterm Delivery and Risk of Breast Cancer”, British Journal of Cancer 80.3-4 (mai 1999)
609-613; C. Hsieh et al., „Delivery of Premature Newborns and Maternal Breast Cancer Risk”, Lancet 353.9160
(10 aprilie 1999) 1239.
24 K. Michels et al., „induced and Spontaneous Abportion and Incidence of Breast Cancer Among Young Women”,
Archives of Internal Medicine 167 (aprilie 2007) 814-820.
25 Nicholas Bakalar, „Breast Cancer Not Linked to Abortion, Study Sazs”, New York Times, 24 aprilie 2007,
Secţiunea Sănătate.
26 J.Brind, „Induced Abortion and Breast Cancer Risk: A Critical Analysis of the Report of the Harvard Nurses
Study II”, Journal of American Physicians and Surgeons 12.2 (vara 2007); în presă.
27 B. Martinson et al., „Scientists Behaving Badly”, Nature 435:439 (2005) 737-738.
28 J. Brind, „Early Reproductive Events and Breast Cancer: A Minority Report”, (10 martie 2003); Disponibil la
http://www.bcpinstitute.org/nci_minority_rpt.htm (Breast Cancer Prevention Institute).
înainte ca teoria bolilor produse de microbi să fie pe larg acceptată, dr. Ignaz Semmelweis a
dovedit că spălatul pe mâini salva vieţile mamelor în maternităţi, reducând mortalitatea cu 3%
până la 30%. Totuşi, instituţia medicală a ignorat descoperirea acestei constatări timp de mai
multe decenii.
Ideologia avortului „sigur”
Această tendinţă de a ignora şi a nega informaţiile incomode este în special puternică atunci când
se referă la avort. Documentarea şi cunoaşterea de către public a efectelor negative ale avortului
– în special legătura dintre avort şi cancerul mamar şi problemele psihologice şi emoţionale de
după avort – pun în pericol Industria Avortului, în acelaşi fel în care studiile despre legătura
dintre cancer şi ţigări pune în pericol Industria Tutunuli.
Primul studiu care face legătura dintre tutun şi cancerul pulmonar a fost publicat în 1928, iar
avertismentul ministrului Sănătăţii, fără sprijinul Asociaţiei Medicale Americane, a venit abia în
1964. Criteriile epidemiologice Bradford-Hill, concepute pentru a evalua cauzalitatea, utilizate în
final pentru a arăta legătura dintre tutun şi cancerul pulmonar în anii ’60, sunt aceleaşi criterii
care susţin legătura dintre avort şi cancerul mamar.29
Legătura dintre avort şi cancerul mamar nu pare a fi contestată, deoarece această concluzie se
bazează pe fapte biologice ale modului în care este creat organismul nostru. Editorialista Ellen
Goodman, care are o atitudine „pentru alegere” (pro-choice), a declarat, în 2004, că cercetările
privind legătura dintre avort şi cancerul mamar „continuă să se înmulţească indiferent de câţi
oameni de ştiinţă vor să elimine această legătură o dată şi pentru totdeauna.”30 Dar legătura
avort şi cancerul mamar se bazează pe modul în care noi suntem creaţi şi această realitate nu va
dispărea nicicând.
Angela Lanfranchi, medic, membru al Colegiului American de Medici Chirurgi, este
conferenţiar în chirurgie la Şcoala de Medicină Robert Wood Johnson UMDNJ, vicepreşedinte
şi co-fondator al Institutului de Prevenire a Cancerului Mamar. Face parte din comitetul
consultativ al Comisiei de Stat de Experţi Medico-Judiciari din New Jersey, din Comisia
Medicală Consultativă a Comunităţii Wellness din Central New Jersey şi din Coaliţia privind
Cancerul din Districtul Somerset (SUA). Practică chirurgia din 1984 şi este specializată în
tratamentul cancerului mamar.
Programe pentru parohii/dieceze
· Luna octombrie este luna conştientizării populaţiei asupra cancerului mamar. Distribuiţi
acest articol ca buletin informativ pe 14 sau 28 octombrie 2007.
· Păstraţi un pliant cu acest articol la îndemână şi oferiţi copii ale sale medicilor şi
prietenilor.
· Prezentaţi filmul „Legătura din avort şi cancerul mamar” (sau alte materiale video
menţionate la pagina Resurse) la întâlnirea grupului de femei din parohia/dieceza dvs şi
invitaţi un medic cunoscut pe plan local să răspundă la întrebări după film.
29 A. Lanfranchi, „The Breast Physiology and the Epidemiology of the Abortion Breast Cancer Link”, Imago
Hominis (2005) Band 12: Heft3: 228-236.
30 Ellen Goodman, „Just the Schmacks, Ma’am”, Bostom Globe, 13 mai 2004.
· La următoarea dvs conferinţă pro-vita a diecezei invitaţi un vorbitor de la Institutul de
Prevenire a Cancerului Mamar sau de la Coaliţia privind Avortul şi Cancerul Mamar să
ţină un discurs. Programaţi un interviu cu el în mass-media.
· Cancerul mamar este principalul tip de cancer la femei în toată lumea şi cea mai comună
cauză de deces din cauza cancerului din SUA, printre femeile de 20-59 de ani. Aproape
240.570 de femei americane sunt diagnosticate cu cancer mamar în fiecare an şi peste
43.000 de femei din SUA mor de această boală anual. Colectaţi fonduri pentru
conştientizarea populaţiei şi prevenirea cancerului mamar cu ajutorul unei campanii de
genul „Pentru prevenirea cancerului mamar”. Un număr de organizaţii de consiliere şi
educare privind cancerul donează bani Federaţiei Planned Parenthood sau sprijină altfel
avortul sau cercetarea imorală pe celule embrionare stem. De exemplu, veniturile din
sponsorizare ar putea fi utilizate pentru conştientizarea oamenilor şi eforturile de
prevenire a cancerului mamar în dieceză sau donaţi către Institutul de Prevenire a
Cancerului Mamar sau Colaiţiei privind Avortul şi Cancerul Mamar. Ambele reprezintă
organizaţii de caritate 501(c)3 consacrate conştientizării populaţiei privind legătura dintre
avort şi cancerul mamar şi modurile în care femeile pot reduce riscul de a dezvolta cancer
mamar. Materialele pentru sprijinirea acestui tip de informare şi a efortului de strângere
de fonduri vor fi disponibile în curând la Institutul de Prevenire a Cancerului Mamar şi
vor include un fluturaş cu titlul „Zece moduri de a-ţi reduce PROPRIUL risc al
cancerului mamar” şi instrucţiuni pas cu pas pentru organizarea unei campanii sau a unui
marş pentru prevenirea cancerului mamar în dieceza dvs.
Resurse
Site-uri pe Internet:
Fiecare dintre site-urile enumerate aici au la rândul lor o largă varietate de resurse, referinţe şi
legături către alte surse importante
Institutul de Prevenire a Cancerului Mamar
www.bcpinstitute.org
Coaliţia privind Avortul şi Cancerul Mamar
www.abortionbreastcancer.com
Life Issues Institute
www.lifeissues.org/AbrotionBreastCancer/index.html
Stop the Cover Up Campaign, Canada
www.abortionbreastcancer.ca
Materiale video
„Abortion Breast Cancer Link: What Every Woman Has the Right to Know” (DVD; 26:32)
disponibil la www.bpcinstitute.org
Open Forum IV: The Link Between Abortion and Breast Cancer (VHS)
Cu experţi inclusiv: dr. Angela Lanfranchi, Joel Brind Ph.D., John Kindley şi Serrin Foster.
Disponibil la www.bcpinstitute.org
Breast Cancer, Abortion and the Birth Control Pill (VHS)
Joel Brind, Ph.D şi Chris Kahlenborn, M.D.
Disponibil la www.bpcinstitute.org
Cărţi
Chris Kahlenborn, M.D. Breast Cancer: Its Link to Abortion and the Birth Control Pill. Dayton,
Ohio: One More Soul, 2000. Disponibil la www.omsoul.com/catalog
Broşuri
Breast Cancer Risks and Prevention (Riscul cancerului mamar şi prevenirea lui), ed. III-a, 33p.
Disponibil la www.bpcinstitute.org (Breast Cancer Prevention Institute/Institutul de Prevenire a
Cancerului Mamar)
A Woman’s Right to Know (Dreptul femeii de a cunoaşte (19 p.)
Disponibil la www.righttolifetoronto.org/resources/?id=6
Pliante
Abortion Raises Breast Cancer Risk (Avortul creşte riscul cancerului mamar)
Disponibile la www.abortionbreastcancer.com
(Coalition on Abortion/Breast Cancer)
The Deadly After-Effect of Abortion: Breast Cancer (Efectul mortal al avortului: cancerul
mamar)
Disponibil la www.lifeissues.org/AbortionBreastcancer/brochuretext.html (Life Issues Institute)
If it is not OK for him to take steroids, why is it OK for her?(Dacă Lui nu-i fac bine steroizii, de
i-ar face bine Ei?)
Disponibile la www.abortionbreastcancer.com
(Coalition on Abortion/Breast Cancer)
Reproductive Breast Cancer Risks and Breast Lobule Maturation (Riscurile cancerului mamar
reproductiv şi maturarea lobulilor sânului)
Disponibil la www.abortionbreastcancer.com
(Coalition on Abortion/Breast Cancer)
Why Aren’t Women Being Told (De ce nu li se spune femeilor?)
Available at www.abortionbreastcancer.com
(Coalition on Abortion/Breast Cancer)
Tradus şi distribuit de Asociatia Provita Media, str. Leonida nr.27, Sector 2, Bucureşti,
www.provita.ro, provitamedia@gmail.com
Copyright © 2007, Conferinţa Episcopilor Catolici din Statele Unite, Washington, D.C.

Din „Langa Parintele Porfirie”
Editura Bunavestire 2002

Intorcîndu-se un frate odată de la biserică, intră în casă şi-şi văzu soţia şi copiii care nu se duseseră la biserică.

«Ia uite, e Duminică, şi nu s-au dus la biserică să ia binecuvîntare. Ce să le spun?», îşi zise în sinea lui, necăjindu-se foarte tare pentru negrija lor.
Peste cîteva zile se întîlni cu Părintele Porfirie, căruia nu-i spuse nimic despre acestea, ci despre alte păcate ale sale. Atunci părintele îi spuse:

-  Am lămurit ce mi-ai spus pînă acum, dar să nu mai faci niciodată ce ai făcut Duminică.

- Ce anume, Bunicuţule? îl întrebă fratele.

-  Adică faptul că ai intrat în casă şi, văzînd că ai tăi nu s-au dus la biserică, te-ai indignat, te-ai ener¬vat şi te-ai supărat.

- Ce să fac, Bunicuţule? îl întrebă iar fratele.

- Ei bine, venind de la biserică de unde ai luat binecuvîntare şi văzînd că familia ta nu s-a dus la bi¬serică, să-ţi spui liniştit în sinea ta «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!» şi să te linişteşti şi mai mult. Fiindcă altminteri, din pricina supărării, ţi se irită intestinele şi te doare burta, nu-i aşa?

-  Da, aşa este, răspunse fratele, cerînd iertare Părintelui Porfirie.

Când a intrat pofta, a intrat şi căsătoria ca să tae obiceiul cel neînfrânat şi să convingă ca să   ne    mulţumim cu o   singură   femee.

Căci pentru naştere de fii nu căsătoria face atât cât acel cuvânt al lui Dumnezeu, care zice: «Creşte-ţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul». (Gen. I. 18).

Şi martori sunt câţi au fost căsătoriţi şj n-au avut copii. Aşa că pricina adevărată este aceea a curăţeniei şi mai cu seamă acum când tot pământul este plin de neamul omenesc.

La început era de dorit să ai copii, pentru ca fiecare să lase amintire şi urmă (rămăşiţă) a vieţei sale. Fiindcă nu era nici o nădejde de înviere, ci moartea era puternică şi cei ce mureau socoteau că sunt distruşi cu totul după aceasta viaţă, a dat Dumnezeu această mângâere, făcerea de copii, ca să rămâe chipurile vii ale celor ce mor (se duc) şi ca neamul nostru să se păstreze şi ca să pregătească pentru cei ce mor şi pentru familiile lor, o mângâere foarte mare în lăsarea de urmaşi.

Şi ca sa înţelegi că mai ales pentru aceasta au fost doriţi copii, ascultă de ce se plânge după toate suferinţele lor, femeea lui Iob: «Iacă zicea ea, a perit amintirea după pământ, şi fii tăi şi ficele talei» (Iob XVIII 17). Şi iarăşi, Saul către David : « Acum dară jură-mi pe Iohova, că, tu nu vei extermina sămânţa mea după mine, şi că tu nu vei nimici numele meu din casa părintelui meu». (I Reg. XXIV, 22).

Dar, fiindcă învierea este la uşă şi moartea nu înseamnă nimic, dar ne îndreptăm spre altă viaţă cu mult mai bună, este zadarnică munca pentru acestea. Dacă doreşti copii, cu mult mai buni şi mai folositori poţi să dobândeşti acum, când îmbrăţişări spirituale ni s'a adus şi naşteri (faceri) mai bune şi toege de bătrâneţe mai folositoare.

Deci o singură pricină are căsătoria, să nu ne pângărim şi de aceia s'a găsit acest leac. Iar dacă ai de gând şi după căsătorie să te pângăreşti de prisos şi în zadar ai venit la căsătorie; ba încă nu numai în zadar şi de prisos, dar chiar spre nenorocirea ta.

Căci nu este acelaşi lucru dacă te pângăreşti neavând soţie şi dacă având soţie faci iarăşi acest lucru. Căci aceasta nu este aprindere ci adulter. De şi se pare lucru de necrezut cea ce am zis totuşi aşa este în adevăr.

din "STUDII OMILETICE ASUPRA CELOR TREI CUVANTARI ALE SF. IOAN CHRISOSTOM DESPRE CASATORIA LOR SI TRADUCEREA LOR"

Teza pentru licenta

Bucuresti 1908

Am ales să tratez în acest număr una dintre cele mai semnificative cauze ale supărărilor, care apar în zilele primare ale unei căsnicii şi anume: aşteptările neîmplinite. Nu cred că vreun cuplu care se pregăteşte de nuntă, care îşi alege hainele de nuntă, invitaţiile, florile şi locaţia lunii de miere, nu dezvoltă în inima lui aşteptări cu privire la ceea ce ar trebui să fie căsnicia. Nu cred că mirii intră în căsnicie sperând să dea greş, sperând să iasă totul rău. Nu cred că doi oameni se căsătoresc sperând să aibă o relaţie de cuplu mediocră, o căsnicie de nota 7. Deşi nu cred că un cuplu tânăr se aşteaptă să aibă o căsnicie de nota 10 cu felicitări, vreau să cred că toate cuplurile doresc să aibă o astfel de căsnicie. De aici încep aşteptările neîmplinite pe care le poate avea un cuplu.

În Luca 15, Domnul Isus ne vorbeşte despre un tată care avea doi fii. Fiul cel tânăr deseori este numit „fiul risipitor." A venit o zi în viaţa acestui fiu, în care a dorit să plece de acasă şi să trăiască după cum dorea el, şi nu după cum îi dicta tatăl său. El s-a dus la tatăl său şi i-a spus: „Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine." (Luca 15.12) Nu ştim dacă tânărul avea vârsta pentru a primi o avere de la tatăl său, cert este faptul că acel tânăr cerea ceea ce simţea că ar trebui să primească.

Aşteptări corecte sau incorecte?

În căsnicie, nu cred că este greşit să ai anumite aşteptări în drepturi şi privilegii. Un soţ are dreptul să aştepte credincioşie din partea soţiei lui şi o soţie are dreptul de a aştepta credincioşie din partea soţului ei.  Soţia are dreptul să aştepte de la soţul ei să îi poarte de grijă din punct de vedere financiar, fizic sau material.  Nu cred că un soţ greşeşte având aşteptări în ce priveşte curăţenia în casa cuplului. Cred că aceste aşteptări sunt corecte. Totuşi, dacă aceste aşteptări sunt foarte sus şi dacă acel cuplu e neexperimentat şi imatur, se deschide o uşă a neîmplinirilor. De ce? De exemplu, un bărbat se căsătoreşte şi aşteaptă ca soţia lui să fie o bucătăreasă de nota 10, însă soţia lui înainte de a se căsători nu a petrecut prea multe ore în bucătărie şi ca rezultat ea este o bucătăreasă de nota 5. De cele mai multe ori soţul e nemulţumit şi această nemulţumire devine câmpul de luptă între cei doi. În anumite momente intense, soţul poate folosi neîmplinirea lui din domeniul culinar ca o armă, cu care loveşte în soţie prin cuvinte nepotrivite. Sau poate soţia a crescut într-un cămin în care tatăl avea un servici bun şi posibilitatea de a purta de grijă familiei. Poate standardul material din trecutul soţiei să fie mult superior standardului prezent, deoarece soţul ei nu are o slujbă la fel de bună ca cea a tatălui ei şi nu aduce în casă acelaşi venit ca tatăl ei. Cu siguranţă, soţia ştia aceste lucruri când a decis să se căsătorească şi totuşi soţul nu se ridică la aşteptările financiare ale soţiei. Ea aşteaptă ca soţul ei să fie notat cu 10 la acest capitol, când în realitate el cu greu se ridică la un 5. Dacă soţia este imatură, cu siguranţă va fi neîmplinită la acest capitol, ceea ce va da naştere multor frustrări. La fel ca soţul, şi ea se poate folosi de cuvinte dure care înţeapă, care distrug, care lasă răni.

Aşteptările neîmplinite pot distruge o căsnicie

Aşteptările neîmplinite pot produce slăbiciuni în căsnicie. Dacă o anume slăbiciune nu este rezolvată ea va da naştere în timp la amărăciune, iar amărăciunea va măcina căsnicia precum cancerul în trup, până când temelia căsniciei va fi compromisă şi căsătoria se va dărâma la prima furtună a vieţii. Căsniciile rareori dau greş datorită problemelor „mari" cum ar fi moartea unui copil sau o boală terminală a unuia dintre soţi. De cele mai multe ori, dificultăţile minore, dar nerezolvate sau aşteptările neîmplinite sunt cauza distrugerii unei căsnicii. Diferenţa dintre ceea ce aşteaptă o persoană şi ceea ce primeşte este măsura nefericirii sau fericirii acelei persoane.

Dacă un tânăr intră în căsnicie aşteptând ca soţia lui să fie de nota 7 la gătit cu siguranţă nu va fi neîmplinit şi nemulţumit când va descoperi că a avut dreptate. Sigur îl va slăvi pe Dumnezeu dacă descoperă că soţia lui e de nota 8 sau 9 în acest domeniu. Acceptarea abilităţii ei de către soţ îi oferă soţiei spaţiul în care ea poate să crească pentru    a-şi mulţumi soţul şi mai mult, dar aceeaşi acceptare îi oferă soţului spaţiul în care măsura fericirii lui poate să crească odată cu experienţa şi abilităţile soţiei.

Trebuie să precizez aici că există anumite domenii, cum ar fi credincioşia sau loialitatea, în care aşteptările cât şi împlinirea acestora trebuie să fie de nota 10. Nu poţi spune unui soţ că e bine şi dacă ia o notă de trecere în purtarea lui cu persoanele de sex opus.

Procesul maturizării într-o căsnicie

Deoarece aşteptările soţului sau ale soţiei vor fi împlinite pe măsură ce fiecare în parte se maturizează în noua poziţie pe care o are, ar fi bine ca la începutul căsniciei nivelul aşteptărilor fiecarui partener să fie scăzut pentru a se acomoda cu nivelul de îndemânare pe care îl are celalalt  partener în ziua nunţii şi nu nivelul pe care îl va dobandi  peste 5 sau 10 ani de la căsătorie. Aş vrea să ne gândim la această idee luând ca exemplu un copilaş care învaţă să umble şi chiar să alerge. O mamă nu îşi ceartă copilul care cade în timp ce încearcă să facă primul pas. De fapt, în ziua de azi mulţi părinţi îşi filmează copilul, când acesta încearcă să facă primul pas, când încearcă să umble. Acei primi paşi aduc bucurie şi multe zâmbete pentru părinţi. Aşa ar trebui să se bucure şi cuplul tânăr în zilele primare ale căsniciei lor, acele zile de maturizare şi creştere.

La începutul căsniciei noastre nu am aşteptat ca soţia mea să gătească la fel ca mama. Noi bărbaţii, deseori greşim când afirmăm că mama noastră nu făcea aşa un anume fel de mâncare, sau că sarmalele mamei erau mai bune ca ale soţiei. E normal să fie aşa deoarece mama a gătit pentru tata zeci de ani. Astăzi însă, după 13 de căsnicie soţia mea face anumite specialităţi pe care mama nu mi le-a făcut niciodată, şi dacă aş pune-o să mi le facă sigur nu  i-ar ieşi din prima. Aşteptările pe care le am acum în ce priveşte mâncarea sunt împlinite oridecâte ori stau la masă cu soţia şi copiii mei.

La începutul lucrării mele de predicator, cu siguranţă nu predicam la fel de bine ca socrul meu, care e păstor, însă soţia mea nu a venit să-mi spună că tatăl ei e un predicator de o sută de ori mai bun ca mine, ci a avut răbdare cu mine, a aşteptat să mă maturizez, a aşteptat să îmi dezvolt abilităţile de orator. Nu vreau să spun că sunt un mai bun predicator ca tatăl soţiei mele însă îi mulţumesc soţiei mele că a decis în inima ei la începutul lucrării mele să nu compare un predicator tânăr şi neexperimentat cu unul trecut prin viaţă şi veteran în această artă.

« Tată, dă-mi » versus « Tată, iartă-mă »

Daţi-mi voie să mă întorc la pilda fiului risipitor. Aşa cum am spus mai înainte, fiul cel tânăr a făcut următoarea afirmaţie: „Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine." Deşi cerea ceva ce de drept urma să îi aparţină, caracterul acestui fiu nu era la nivelul în care să poată face faţă acelei averi. Deşi avea un drept de moştenitor, nu era pregătit să moştenească acele bunuri. Mai târziu în viaţă, după ce a făcut greşeli tragice risipind ceea ce tatăl îi dăruise, fiul cel tânăr a ajuns în punctul din viaţa lui, în care a spus: „Tată am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău." (Luca 15.21b)  Acest fiu a crescut de la „Tată, dă-mi" la „Tată, iartă-mă."

Cu siguranţă şi în căsnicia ta vor fi momente în care se vor face greşeli, vor fi momente de neînţelegere şi acestea deseori apar datorită aşteptărilor neîmplinite. Nu îţi cere drepturile, ci fii gata să recunoşti că „nu eşti vrednic..."  În loc să spui „dă-mi ce mi se cuvine", fii gata să spui „iartă-mă".

George Pordea

"Vrajmasul omului, diavolul, uraste cel mai mult familia "

P.S NU UITATI DE CONCURS

1. De doua ori pe saptamana mergem intr-un restaurant dragut -companie placuta, mancare buna, bem vin...Ea merge marti si joi, eu miercuri si vineri.

2. Dormim in paturi separate, eu la Bucuresti, ea la Cluj.

3. O duc peste tot, dar ea reuseste mereu sa gaseasca drumul inapoi.

4. Am intrebat-o unde vrea sa mearga pentru aniversarea casatoriei si mi-a raspuns: "Intr-un loc unde nu am mai fost demult". I-am sugerat bucataria.

5. Ne tinem de mana mereu. Daca nu o fac, incepe sa cheltuiasca.

6. Are un robot de bucatarie electric, un storcator electric, un prajitor electric si zice ca sunt prea multe in casa, nu are loc de ele unde sa stea. Asa ca i-am cumparat un scaun electric.

7. Mi-a spus ca masina nu merge, ca are apa in carburator. Am

intrebat unde e masina si mi-a raspuns: "In lac".

8. Si-a facut o masca de argila. Pentru doua zile a fost frumoasa foc. Apoi s-a spalat .

9. A fugit dupa camionul de gunoi, urland: "Sunt in intirziere pt. gunoi?"Soferul i-a raspuns: "Nu, salta inauntru!"

10. Aminteste-ti mereu : "casatoria e prima cauza a divortului."

11. Nu i-am vorbit sotiei timp de 11 luni. Nu indrazneam sa o intrerup.

12. Ultima cearta a fost din cauza mea. A intrebat "Ce e pe televizor?", Iar eu i-am raspuns: "Praf".

13. La inceput, Dumnezeu a creat pamantul si s-a odihnit.Apoi a creat barbatul si s-a odihnit. Apoi a creat femeia. Si nici omul, nici Dumnezeu nu s-au mai odihnit niciodata.

Si a fost nevoit sa inventeze bautura.

10x O.

Barbatii e porci pentru ca unei dame blonde si caracteristic in vesnica intarziere nu i s-a oferit loc de catre nici un domn bine sau mai putin bine. In timpul asta, fara sa-mi pot ocupa timpul cu revista din cauza careia am intarziat la microbuz sau cu telefonul pentru ca aveam mainile ocupate cu mentinerea echilibrului, am gandit acest blog. Dar sa trecem peste, pana la urma am loc revendicat in microbuz, timp sa imi astern ganduri (pe bucati de hartii gasite in geanta si pe spatii libere din revista - bine ca imi inteleg inca scrisul) si cel mai important ... am loc rezervat pe viata intr-o inima mare. Exista de mult, astepta doar sa fie revendicat, astepta sincronizarea.

Cateodata aspiratiile de cuplu cer rabdare, au nevoie de sincronizare si tatonarea terenului propriu. Si mai ales toleranta, pentru ca atunci cand te afli in faza de asteptare, de fapt intelegi contratimpii. Sunt lucruri pe care acum tu ai inceput sa ti le doresti, aspiratii spre care acum tinzi, dar spre care celalalt s-a dezobisnuit, intre timp, sa tinda. Totul din cauza unei banale nesincronizari. Lucruri pe care amandoi si le doresc, dar pe rand.

Probabil ca punctul critic coincide cu ceea se numeste "maturizarea cuplului". Mi-au spus oameni mai mari si mai stiuti decat mine ca intr-o casnicie exita "pragul de 5 ani". Ne-am impiedicat de acest prag si amandoi cu stangul. Cica daca te impiedici cu dreptul e loc de ghinion. La noi a fost cu noroc. A fost momentul in care ne-am lovit cap in cap si ne-am spus, uitandu-ne unul la altul, "Doamneee, da' ce batuti in cap suntem".

Am intampinat acest prag datorita ambitiilor si am realizat acum ca NU suntem in concurenta. Doi oameni care au ales un drum impreuna nu trebuie sa fie in concurenta. Ei iau un start de mana si trec finish-ul tot tinandu-se de mana. Ceea ce vreau eu sa creierez aici seamna cu atletismul, numai ca proba de stafeta. Cand unul alearga putin mai incet, celalalt alearga mai tare, pentru ca alearga spre acelasi lucru.

Pragul de 5 ani inseamna ... multe lucruri ... cel mai important este autocunoasterea si decizia. Decizia vine ascultandu-ti inima, care acum este atat de sensibila si de receptiva incat iti va spune exact ce isi doreste.

Maica Siluana: "Apucăturile" cu care intrăm în familie

În numărul acesta, un fragment din conferinţa pe care Maica Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli“ din Craiova a susţinut-o la Drobeta Turnu Severin, în luna aprilie a acestui an. Vorbind „Despre familia creştină“, Maica Siluna a atins şi problema moştenirilor cu care cei doi soţi intră în căsnicie.

Transformarea cere timp

Sunt oameni care se deşteaptă, se întorc la Dumnezeu, vin la Biserică, vin cu râvnă. De obicei imediat ce ne întoarcem în Biserică avem multă mângâiere, harul vine la noi şi ne mângâie şi atunci am vrea ca într-o lună, două, trei, să ne schimbăm cu totul şi să se schimbe şi toţi cei din jurul nostru.

Trebuie însă să înţelegem că suntem trup şi suflet, că trupul nostru are scris în rânduiala lui viaţa pe care l-am învăţat. Ca să facem ceva nou, trebuie să ne dezvăţăm de vechi şi să învăţăm lucrul nou, iar asta se face cu trudă, cu repetiţie. Gândul rău, gândul de judecată, pofta ochiului, trufia vieţii, toate astea sunt fixate pe creierul nostru cu nişte legături numite sinapse, şi care trebuie dezlegate. Când părintele, la Taina Sfintei Spovedanii, la sfârşit spune: „şi te dezleg cu puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu“, se rup sinapsele acelea care ne ţin legaţi de şuşoteala dracului: „Să faci aşa, să faci aşa… că nu eşti mai proastă etc“. În clipa în care ajung acasă trebuie să fac canonul pe care mi-l dă părintele, sau rugăciune şi fapte bune, ca să se formeze legături noi, să învăţ „năravurile“ lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu mă schimbă fără voia mea şi fără truda mea. Asta este asceza. De-aia facem mătănii, de-aia ne rugăm, de-aia postim, ca să se înscrie în trupul nostru noua rânduială a vieţii, rânduiala sfântă, şi să nu mai izbucnească cea veche.

„Apucăturile“ de acasă ne fac căsnicia grea

De multe ori mergem bine, ne lepădăm de păcate, nu mai facem păcatele de moarte, ne spovedim, ne împărtăşim, nu mai drăcuim, nu mai înjurăm, nu ne mai jignim unii pe alţii. Dar se întâmplă unele lucruri, în momente de „stres“, cum zice lumea, şi ne purtăm ca nişte copii, mai ales la furie. Când omul se înfurie că cineva nu face voia lui şi depăşeşte puterea lui de răbdare, sunt oameni care se pierd cu firea şi se poartă ca nişte copii: trântesc, sparg, urlă, se întorc cu spatele, pleacă de acasă, se trântesc pe jos, aruncă cu pietre sau cu cuvinte dure. Toate aceste lucruri aparţin copilului din noi. Sunt lucruri pe care noi le-am învăţat acasă, în familie, până la 7 ani, şi pe care nu le-am dezvăţat. Ne-am impus ca oameni mari să ne purtăm frumos, dar la o adică uităm acest lucru şi repetăm ce am învăţat acasă. Aceste „apucături“ de acasă sunt cele care ne fac căsnicia foarte grea; multe din necazurile familiei creştine vin din faptul că nu respectăm porunca lui Dumnezeu care spune „Îşi va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va face una cu femeia sa“.

Băieţii de obicei sunt foarte ţinuţi, mai ales de mame. Dacă în familie comunicarea dintre soţ şi soţie nu e bună, dacă soţul este violent şi există un băiat în acea familie, mama şi-l va face aliat pe băiat. O să îi spună lui toate necazurile, o să îşi pună în el toată nădejdea, el o să se simtă foarte important, va fi copleşit cu atenţii şi cu tandreţe şi acesta este ceea ce numim noi „băiatul mamei“. Dar şi când se înţeleg bine părinţii şi băiatul este bine crescut, el zice: „La noi acasă aşa era, aşa e bine!“ De ce? Pentru că „Aşa făcea tata!“
Deci noi pornim de acasă cu nişte apucături, bune sau rele, şi le impunem celui cu care ne căsătorim. Aşteptăm ca celălalt să fie ca mama, şi asta este o piedică foarte mare. Când vrem să ne căsătorim trebuie să ne lepădăm de părinţi în sensul că ne lepădăm de toate apucăturile şi ne ducem într-o lume nouă, într-o casă nouă, învăţăm obiceiuri noi împreună. De aceea şi ea îşi lasă familia, şi el; şi nu vom face niciodată comparaţie cum era şi nu vom impune modelele. Dacă spun: „Ştii, acasă făceam aşa şi aşa“ şi ea zice: „Hm, mi-ar plăcea şi mie!“, atunci putem să facem ca pe un model, dar nu să impunem. Un băiat care a avut o mamă excesiv de grijulie care i-a îndeplinit toate dorinţele va căuta în căsătorie o mamă. Va aştepta de la soţie să îl alinte, să îi aducă cafeaua la pat, „unde sunt cămăşile?“ etc. deci va avea aceleaşi aşteptări ca de la mama. Dacă altul a avut o mamă rea, se va aştepta să aibă o soţie bună, pentru a compensa. La rândul ei, fata va avea model pe tata. Dacă a avut un tată bun se va aştepta ca soţul să se comporte ca el, iar dacă a fost rău se va aştepta ca soţul să se comporte invers decât tata.

Să ne vindecăm iertând

Să devenim conştienţi de toate aceste lucruri şi să ne lepădăm de ele, iar lepădarea se face prin iertare. Noi pornim cu râvnă pe drumul Bisericii, ne spovedim păcatele foarte mulţi dintre noi, mulţi însă spun: „Părintele m-a iertat, Dumnezeu m-a iertat, dar eu nu mă pot ierta!“ De unde ne vine această neiertare, faptul că nu ne putem ierta? De la faptul că nu i-am iertat pe ceilalţi. Noi nu am descoperit ce înseamnă Tatăl nostru: şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. Noi nu iertăm, din multe motive. Unul dintre ele este faptul că ni se pare că o să ne abuzeze, că o să ne creadă proşti şi o să ne facă iar. Nu e adevărat! Apoi nu iertăm pentru că: „Da’ n-am ce să iert… Era beat, nu şi-a dat seama… N-am nimic cu el!“ E o minciună! N-ai nimic cu el până când te-o supăra! Şi atunci îţi aduci aminte „că şi acum 15 ani, că şi tu şi maică-ta şi taică-tu şi toţi cei din sat de la tine sunteţi la fel!“ Deci nici vorbă, n-am iertat nimic, n-am uitat nimic.

Apoi nu iertăm pentru că: „Ei cum o să fiu eu supărată pe tata? Nu-i frumos să fiu supărată pe tata!“ Dar să înţelegem că eu nu sunt supărată pe tata, eu sunt supărată pe ce mi-a făcut tata. Faptul că se îmbăta şi o bătea pe mama pentru mine e o durere şi o rană şi trebuie să îl iert, pentru că, dacă nu îl iert în sufletul meu, voi duce cu mine această rană în familia mea. Şi mă voi purta fie ca el, pentru că l-am judecat, fie voi avea parte de un soţ care seamănă cu tata. Este uimitor cum fetele care au trăit într-o familie unde erau alcoolici se simt atrase irezistibil de viitori alcoolici. Şi „Vai da’ îl iubesc, nu pot să trăiesc fără el!“ Este această tendinţă a păcatului de a se repeta, această tendinţă a victimei de a fi victimizată în continuare. De ce? Pentru că nu a spus răului pe nume, nu a iertat, nu a învăţat o viaţă sănătoasă şi nu a învăţat să recunoască semnele. Când pornim la drum pentru a forma o familie Dumnezeu ne dă semne dacă va fi bine sau nu.

Dacă te-a jignit, dacă te-a rănit, e un semn că ceva nu e în regulă. Dar biata fată zice: „Ei, las’ că îl fac eu om!“ Şi pe urmă o face el „neom“, că n-ai cum să îl faci tu om, dacă nu se face el…

Apoi, când ne căsătorim, trebuie să fim atenţi la familia celuilalt: ce fel de familie e, în ce relaţii e cu familia, ce a învăţat de-acasă, cât s-a desprins de ce a învăţat acasă? Ori noi ne căsătorim în perioada oarbă, în care dragostea e oarbă. Nu face nuntă până nu ţi se deschid ochii! Nu înseamnă că dacă cineva a avut necazuri în familia de origine va avea şi în familia lui, pentru că pocăinţa, iertarea şi viaţa duhovnicească schimbă, dar noi trebuie să fim realişti, să nu ne îmbătăm cu apă rece.

Maica Siluana Vlad

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr.17 - iunie 2008

Tot mai mulţi dintre cunoscuţii mei s-au hotărât să îşi întemeieze o familie, lucu care, într-o Românie perfectă, ar trebui să le ofere o anumită stabilitate. De unde!

Decizia de a te căsători şi de a pune bazele unei familii e o povară: o nuntă pe care trebuie să o organizezi şi pe care nu poţi să o faci oricum, gândul că nu poţi sta cu părinţii şi că trebuie să îşi cumperi o locuinţă, sosirea unui copil, care aduce cu sine noi responsabilităţi - sunt probleme presante, pe care dacă nu ai banii necesari nici nu poţi visa că le vei realiza.

Şi atunci, ce să faci? În asemenea situaţii, când trebuie să faci rost de zeci de mii de euro pentru nuntă şi locuinţă, ai putea avea impresia că un credit bancar e soluţia care să te scape de presiune.

Soluţie de moment cum nu se putea mai proastă! Intri în căsnicie cu un credit pe care îl plăteşti minim 25 de ani, care va fi o sursă continuă de presiuni dacă nu vei avea un loc de muncă foarte bine plătit, prin care banca te va jupui la propriu nu numai de suma pe care o împrumuţi, ci te va împovăra cu dobânzi, taxe, penalizări, creanţe şi alte porcării bancare.

Şi-atunci, ce e de făcut? De unde să scoţi atâţia bani, atâta timp cât în România se câştigă cum se câştigă? Personal, dacă aş fi într-o asemenea situaţie, mi-aş lua consoarta, aş pleca pentru doi ani în Suedia sau Luxemburg, de exemplu, unde, deşi am avea joburi de care unora le-ar fi ruşine, am reuşi să câştigăm suficient pentru o nuntă frumoasă şi o locuinţă decentă în România. Poate că am pierde doi ani, dar măcar scăpăm de povara a 40 de ani de credite şi jecmăneli bancare.

„Domnul Dumnezeu a zis: ’Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Gen. 2,18 )

Care este secretul unei căsnicii sănătoase? Cum pot fi satisfăcute cu adevărat cele mai adânci nevoi ale unui bărbat de a fi masculin si ale unei femei de a fi feminină?

În lucrarea sa Pe o altă voce, Carol Gilligan spune că un bărbat se consideră competent si matur dacă poate să trăiască în lumea lui ca un om de sine stătător, liber de a lua decizii, si dacă are un sentiment de sigurantă. Prin contrast, o femeie este preocupată mai ales de cultivarea unor relatii strânse cu membrii familiei si cu prietenele. Pentru ea, a fi o femeie realizată depinde de atasamentul cald fată de altii.

Deosebirile dintre bărbati si femei pot fi urmărite în trecut, până în Grădina Eden. În cartea sa Bărbati si femei: savurând deosebirile, Larry Crabb, scrie: „Judecata lui Dumnezeu asupra Evei a avut în vedere atât capacitatea ei, în mod unic feminină, de a naste copii, cât si relatia ei cu Adam. Cu alte cuvinte, atasamentul ei fizic fată de Adam avea să ducă la momente de durere extrem de intensă (în nasterea de copii), iar atasamentul de ordin personal urma să implice durere si luptă sufletească.

Pedeapsa lui Adam a fost diferită. Dumnezeu i-a cerut să îndure dificultăti mai înainte necunoscute... Urma să lucreze într-un mediu ostil, adesea să sufere esecuri si să trăiască alături de o femeie mai preocupată de propriile nevoi decât de ale lui” (p. 134, 135).

Pedeapsa lui Adam viza munca lui, care urma să fie mai grea. Dar pedeapsa Evei viza nevoia ei de a stabili relatii la un nivel adânc cu sotul ei. Dumnezeu l-a creat pe bărbat pentru a satisface nevoia cea mai adâncă de relatie a sotiei lui. si pe femeie, pentru a satisface nevoia cea mai adâncă a sotului ei – aceea de a fi aprobat, în timp ce el trăieste în această lume având un scop. În planul lui Dumnezeu, ei se potrivesc minunat unul cu altul. Fiecare are de oferit exact ce îi trebuie celuilalt. Sunt complementari. si pentru că noi toti suntem diferiti într-o manieră cu totul deosebită, fiecare cuplu are o „potrivire” unică, valabilă doar pentru cei doi.

Îti multumesc, Doamne, că ne-ai creat bărbati si femei, diferiti si comple-mentari într-un mod unic, remarcabil. Dă-mi întelepciunea de a Te proslăvi prin satisfacerea celor mai adânci nevoi ale sotului meu [sotiei mele].

Beverly Chilson Brandstater

Aflati mai multe aici!

va multumesc!

cu respect

Asta a fost primul lucru care mi-a atras atentia. M-ati putea intreba: "Bine, bine. Dar de ce?".

De ce? Pentru că sunt prea preţios şi nu-mi doresc soarta unui măr, din care muşcă mai multe şi apoi ma aruncă.

Daca asta nu este de ajuns, atunci citez din invataturile noilor mei prieteni:

- dragostea adevărată înseamnă cu mult mai mult decât o porţie de sentimente şi un contact sexual. Ea se dezvoltă dintr-o relaţie de prietenie reală bazată pe respect autentic şi dedicare totală.
- viaţa sexuală ajunge desăvârşită numai în relaţia de căsnicie lipsită de comparaţii şi suspiciuni
- este singura protecţie sigură faţă de sarcină sau avort
- este singura protecţie reală pentru inima ta
- numele tău nu va fi „aia...” sau „ăla...”
- trupul tău curat şi neatins este prea preţios pentru a fi aruncat
- îţi vei păstra o relaţie autentică cu părinţii tăi în cea mai critică perioadă a vieţii umane: adolescenţa
- vei putea într-o zi să te uiţi în ochii soţului/soţiei tale şi să-i spui: „Te-am iubit înainte să te cunosc !”

Asa ca nu mai asteptati! Join me! Join us! We have cookies! Best of them all!

http://www.asteapta.ro/club_daa.php

Va astept!

P.S.

Acest post este un pamflet si trebuie tratat ca atare!

Am incercat sa ma abtin, sa incerc sa ma fac ca imi pasa,dar nu pot; asa ca hai sa recapitulam impreuna:

1. dragostea adevărată înseamnă cu mult mai mult decât o porţie de sentimente şi un contact sexual. Ea se dezvoltă dintr-o relaţie de prietenie reală bazată pe respect autentic şi dedicare totală.

R: Asa...si? Dragostea este ceva, sexul este altceva. Conteaza cum le imbini de la bun inceput, nu cand le imbini.

2. viaţa sexuală ajunge desăvârşită numai în relaţia de căsnicie lipsită de comparaţii şi suspiciuni

R: Ohhhh da. Clar. Apropo, cum stiti voi asta, daca teoretic nu ati incercat-o pe cea dinaintea casniciei?

3. este singura protecţie sigură faţă de sarcină sau avort

R: Da, si singura protectie sa nu ma calce o masina este sa stau toata ziua inchis in casa. Sunt in siguranta, nu? Nu conteaza ca nu, stiu eu...traieeeesc !?!?!.

4. este singura protecţie reală pentru inima ta

R: Unde esti tu, Mircea Radu, sa ma ajuti in momentele mele de ratacire...sniff...sniff...

5. numele tău nu va fi „aia...” sau „ăla...”

R: Pai, corect. Numele meu este Cosmin. Asa a fost dintotdeauna si asa va si fi.

6. trupul tău curat şi neatins este prea preţios pentru a fi aruncat

R: Asta m-a lasat masca. Nu stiu ce sa zic. Nu stiu daca ar trebui sa zic ceva de fapt

7. îţi vei păstra o relaţie autentică cu părinţii tăi în cea mai critică perioadă a vieţii umane: adolescenţa

R: Mdap...nu e nimic in neregula daca vei ajunge la 40 de ani sa locuiesti cu ai tai... E complet stupid normal.

8. vei putea într-o zi să te uiţi în ochii soţului/soţiei tale şi să-i spui: „Te-am iubit înainte să te cunosc !”

R: Prima oara nu m-am prins la ce se referea fraza asta. Pe urma am rumegat subtilitatile si mesajele ascunse dinauntrul acesteia. Smooth...smooth... "sa te cunosc".

SI ca sa fim si mai patetici romantici: Te-am "cunoscut" pentru ca te iubeam! Nu? Vorbesc cu baietii acestia veseli, poate mai adauga un nou legamant de prostie slogan.

Later edit: Am atasat si o poza cu niste discipoli ai acestei miscari. Se pot observa inocenta din priviri si daruirea fata de legamintele facute.

No comment.

Hey!

Am incercat sa vorbim astazi pe messenger. Poate n-a fost cea mai inspirata
alegere pentru a vorbi cu tine.
Dar nu vad alta varianta decat asta de a iti scrie un mesaj la care as vrea
sa ai bunavointa sa-mi si raspunzi. Telefonul sau sa ne intalnim depind si
de tine si atata vreme cat nu ai nimic impotriva le putem folosi ca si
mijloace de comunicare.
Sunt inca la hotel parcata pentru inca 2-3 zile si pana la finele saptamanii
sper sa se rezolve inchirierea apartamentului in care voi sta.
Vreau sa vin sa-mi iau tot restul lucrurilor, asa cum m-ai rugat si tu in
cateva randuri. N-am facut-o pana acum pentru ca asa cum iti spuneam nu am
unde sa le duc...
Ma gandesc ca sambata asta, in cursul diminetii am putea rezolva aceasta
chestiune si, pentru a o face mai suportabila pentru TOATA LUMEA, as vrea
s-o fac singura... Daca am fi rezolvat toate astea intre noi... Daca ar fi fost macar
posibil..Dar iata ca nu a fost si sunt nevoita sa iti cer sa facem lucrurile astfel
incat sa minimizam implicarea celorlalti.
As vrea sa mai existe o ocazie pentru noi doi pentru a avea o discutie poate
mai detasata decat cele de pana acum... Si cand vom fi pregatiti pentru
asta, sunt convinsa ca vom putea s-o avem.
Masina in weekendul trecut nu ti-am lasat-o pentru ca ai facut gestul de a-l
fi amestecat pe x in problema noastra si, in mod tendentios, recunosc,
eu mi-am zis ca daca tot sunteti voi asa buni prieteni ii poti cere si o
masina, asa cum de altfel aveai in intentie.
Tu as vrea sa cred ca esti mai bine... Sunt convinsa ca nu vei spune decat
ca "am foarte mult tupeu" sa indraznesc sa dau un semn dupa aproape o
saptamana de cand am plecat... As vrea sa intelegi ca dimensiunea emotionala
a problemei n-ar fi facut altceva decat sa vicieze relatiile normale pe care
le-am putea avea dupa incheierea acestui mare capitol dintre noi.
Lucrurile nu stiu daca vor fi asa cum ni le dorim, dar la fel de bine stiu
ca am ca si tine dreptul ca incerc sa am viata pe care mi-o doresc. Eu imi
pun TOT la bataie pentru sansa asta!!
Toata familia mea imi spune cat de mult gresesc... EI sau mai bine zis ELE
n-ar face si n-ar fi facut asa ceva niciodata. Din punctul lor de vedere nu
sunt decat o mare dezamagire.
Sper sa invete sa inteleaga ca vietile celorlalti sunt responsabilitatea
fiecaruia, ca nu exista o responsabilitate colectiva, cum nu poate exista o
vina colectiva.
In ceea ce ma priveste, lucrurile cu siguranta mai puteau sa astepte ca si
derulare pana dupa sarbatori sau chiar pana dupa ce mi-as fi gasit o slujba.
Ele au fost grabite cu siguranta de sentimentul meu de vinovatie de a
continua sa traiesc in minciuna. Minciuna fata de tine, fata de care mi-am
schimbat atitudinea in ultimele cateva saptamani din cauza duplicitatii
vietii mele.
Mi-ai spus ca nu ti-am dat nicio sansa sa indrepti lucrurile. Nu vreau sa ne
certam asupra acestui subiect, desi eu cred ca noi doi am avut in ultimii
ani toate sansele pentru a reusi sa avem ceea ce ne doream fiecare si
impreuna: eu sa ma simt implinita alaturi de tine si impreuna sa avem
familia pe care am planificat-o atunci cand am hotarat ca mergem impreuna pe
acelasi drum. Lucrurile insa nu au mers in directia aia absolut deloc si am
ales sa-mi caut fericirea altfel...
Am sa renunt la a mai face pe martira si n-am sa mai amintesc nimic despre
frustrarile ultimilor ani. Dar chiar daca pare superficial motivul, aceasta
a stat la baza 'disponibilitatii' mele pentru o alta relatie. Intre timp insa in
aceasta relatie s-au nascut sentimente fara putinta de a fi ignorate,
planuri si visuri impartasite peste care nu pot sa trec...
Ce vreau sa spun e ca lucrurile au luat-o inainte si o intoarcere a mea este
exclusa.
Cu tine sper sa ma pot vedea pentru a discuta ultimele detalii legate de
separarea noastra oficiala. Sper ca nu te-ai razgandit in privinta alegerii
unui singur avocat care sa ne reprezinte pe-amandoi pentru a simplifica
lucrurile.
As vrea sa am si din partea ta un feedback si un raspuns cat mai curand
privind lucrurile pe care vreau sa mi le iau sambata...

Cu bine,
Mihaela

nota bene: mail-ul e real si viata bate filmul. Personajele au nume schimbate din motive lesne de inteles. Limbajul de agentie folosit poate ca spune multe, poate nu. Povestea vazuta din afara e simpla: dupa multi ani petrecuti impreuna intr-o casnicie, ea alege, brusc sa dispara cu un altul. Dupa cateva zile confuze, el primeste mail-ul de mai sus. Reactia? Imagineaza-ti-o. Concluziile le tragi singur: ce e demagogie, ce e real, ce e declamativ-teatral, a meritat, nu a meritat etc etc. Parerea mea nu conteaza, cunosc personajele, deci, sunt subiectiv. Sunt curios insa cum vezi tu, simplu spectator necunoscator, la rece, limbajul si atitudinea scrisorii. In necunoastere de personaje, deci, neimplicat. Mi-am permis sa subliniez cateva cuvinte si propozitii care mi s-au parut cel putin goale si nelalocul lor. Poate tu vei gasi altele, poate tu nu vei gasi nimic nelalocul lui, poate totul e normal si doar mi se pare.

eu (18.04.2008 00:21:39): bai
eu (18.04.2008 00:21:46): tu gandesti urat
eu (18.04.2008 00:21:50): in postul pastelui
eu (18.04.2008 00:21:53): e acelasi lucru
eu (18.04.2008 00:21:59): ba' chiar mai pacatos
amicul (18.04.2008 00:22:00): ( icon de ras in hohote ) 
eu (18.04.2008 00:22:03): decat actul in sine
eu (18.04.2008 00:22:09): gandul e pacatul
amicul (18.04.2008 00:22:11): mai bine merg la femei                                                           eu (18.04.2008 00:22:13): actul e consecinta
eu (18.04.2008 00:22:18): pe bune
amicul(18.04.2008 00:22:24): dupa Paste
eu (18.04.2008 00:22:25): nu cu mintea
eu (18.04.2008 00:22:31): esti doar fariseu
amicul (18.04.2008 00:22:33): am o tipa in stand bye
eu (18.04.2008 00:22:42): ai atata pacat in sinapse
eu (18.04.2008 00:22:52): incat a executa animalicul act
eu (18.04.2008 00:22:55): e nimic
amicul (18.04.2008 00:23:07): bine mai purule

Desigur, amicul nu e decat un biet muritor. Executa aceleasi lucruri invate de la mama, simte la fel ca majoritatea crescuta la tzatza dreapta, repeta aceleasi baliverne de grup fara sa stea prea mult pe ganduri. La ce bun? Gandul e durere si tristete deci, duca-se. Pastele sta cu ochiul pe noi si cum ne bagam p...., cum Doamne Doamne ne arata cu degetul si ne pune la rece cazanul. Sau la cald. Culmea, amicul, dealtfel baiat simpatic ( poate prea baiat pentru varsta lui ) e doar un caz dintr-o multime dezordonata. Si dezlanata. Mai stiu si alte vietuitoare bipede care se abtin de la trupestile pacate. Care tin (si) post sexual ca sa respecte niste traditii pe care oricum nu au stat foarte mult sa le cerceteze sau sa le inteleaga. Desigur, exista varianta ( cu care se bat toti in piept si dealtfel e si cea mai comoda ) ca "O fac pentru mine". Alta minciuna. De fapt, corect ar fi:"N-o fuck pentru mine in postul Pastelui, dar o gandesc. Si gandul murdar nu e pacat pana nu ma deschid la slitz". "O fac pentru mine" insa e o buna, comoda si eleganta modalitate de a scapa de carcotasii cinici si sarcastici descrisi mai sus. Cateodata, nu intotdeauna. Pentru ca exista cazuri in care atitudinea "o fac pentru mine" isca rasete si hohote. Si cum "nimic din ce e uman nu ne e strain", ajungem la ultima solutie de a iesi din chingi:"Oi fi tu vreun pur si nu stiam". Ce spui tu si incerci sa arati si ce intelege el. De fapt nu intelege nimic, dar ataca. Nu dur, dar e o reactie de aparare a organismului. Spontana. "Oi fi tu vreun destept, ce sa zic". Si daca nu punem si putin botic si nu ne suparam ca magarul pe sat, nu are farmec. Concluzie: pe baiatul asta l-a parasit nevasta. Nu ma mai mir. Si pentru ca tot veni vorba: copii, aveti dezlegare la orice puturos gand dar va rog io frumos, hai sa rezistam tentatiei si sa ne bagam p.... dupa Paste. C'asa se face. Amin!

Preot Gh. T. Tilea
Probleme fundamentale in opera moral-sociala a Sfantului Ioan Gura de Aur
III. Familia Crestina
Tipografia Eparhiala-Curtea de Arges
1947

2. Soţii creştini

Fundamentul adevăratei vieţi familiare şi sociale nu poate fi decât omul acesta: omul definit de culorile şi de chipurile virtuţi. Numai el poate fi făuritorul adevăratei familii şi societăţi de mâine, prin înfăptuirea lui cea mai măreaţă: prin creşterea copiilor în duh creştin.

O bună familie creştină este întemeiată din buni membri creştini. Aci rezidă, în acelaş timp, condiţiunile determinante ale bunei societăţi creştine, sub toate raporturile, pentru care lucru, formarea moral-socială a familiei creştine ocupă în mod deosebii predica Sfântului Ioan Gură de Aur, fie lămurind raporturile dintre soţi, fie îndemnând Ia o aleasă creştere a copiilor, fie conturând raporturile dintre stăpâni şi servitori.

Soţia este fiinţial legată de bărbatul ei prin creaţie şi haric prin sfânta taină a căsătoriei creştine. Astfel ea este egală întru toate cu soţul ei. Dacă insă în practică lucru mai este şi altfel, el nu-şî are fundament nici în natură şi nici în Sfânta Scriptură.

Este adevărat că Sf. Ioan Gură de Aur şi Sfinţii Părinţi în genere vorbesc de supunerea, de starea de sclavie a femeii faţă de bărbatul ei, însă ei nu uită să lămurească că această stare de lucruri nu este un fapt natural, ci o stare ulterioară, o consecinţă a păcatului original, intrat în lume prin Eva. Mai înainte însă, argumentează el cu spusa Scripturii (Geneză III, 16; I Timotei, II, 11-12, 14), femeia era deopotrivă cu bărbatul ei. Justiţia naturală a fost însă restituită prin opera răscumpărării, sclavia femeiei fiind amestecată cu o bunăvoinţă divină, cu un gingaş ataşament de iubire, pentru care fapt spunea şi Apostolul: «Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre» (10). Gândul acesta al Sfântului nostru se vede destul de limpede în comentarul pe cere-l face la capitolul al 11-lea al Genezii. Deşi luată din coasta lui Adam, spune el, femeia rămâne e-gală cu bărbatul eî. Ea este un ajutor «după el» şi «asemenea cu el». Expresiunea „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră", din convorbirea dintre Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiu, se referă deopotrivă şi la femee. Adam, de altfel, putea avea ajutor în toată creaţia pe care, în ordinea chemării la existenţă, avea s'o pună Dumnezeu la dispoziţiunea lui; numai că ajutorul acesta, oricât de mult, nu era „asemenea lui".

Ajutor „asemenea lui" nu putea avea decât tot în o fiinţă raţională, ca şi el. Consubstanţialitatea aceasta dintre bărbat şi femeie, prin aceea că era împreună din aceeaşi plămadă, şi faptul de a fi amândoi fiinţe înzestrate cu ra-ţiune şi capabili deopotrivă de evlavie şi virtute, învederează egalitatea lor naturală şi indisolubila legătură dintre ei (11).

Egalitatea aceasta naturală şi substanţicrea ei harică aduc iubirea şi armonia dintre soţi, lucru echivalent cu ocrotirea existenţii şi conservarea universului. Şi lucrul se realizează dela sine, când fiecare contribuie conştiincios cu ceeace îi aparţine în propriu: bărbaţii cu iubirea, femeile cu supunerea: dacă fiecare contribuie cu ceeace ii aparţine în propriu, atunci toate sunt temeinice. Când femeia se simte iubită, devine şi ea iubitoare. Când este supusă faţă de bărbatul ei, atunci şi el devine blând"(12).

Deci: „Nimic să nu fie mai de cinste pentru o femee decât bărbatul ei, iar de bărbat nimic să nu fie iubit mai cu aprindere decât femeea lui. Armonia dintre femeie şi bărbat păzeşte împreună viaţa noastră a tuturor şi face să se susţină lumea întreagă. Căci după cum a-tunci când temelia se clatină, se prăbuşeşte întreaga locuinţă, la fel şi soţii când trăiesc în neînţelegere, se răstoană întreaga noastră viaţă. Căci vezi: lumea este alcătuită din cetăţi, cetăţile sunt alcătuite din case, casele sunt alcătuite din bărbaţi şi din femei. Dacă deci a intrat războiul intre bărbaţi şi femei, el a intrat în casc, iar când sunt turburate casele, sunt răsturnnte şi cetăţile, iar când are loc o răsturnare de cetăţi, atunci, cu necesitate, s'a umplut de turburare, de război şi de luptă şi lumea întreagă. Deaceea a pus Dumnezeu multă purtare de grijă în cazul acesta; deaceea nu a permis el ca să fie alungată de bărbatul ei femeia, decât numai din pricină de adulter" (13).

Armonia dintre