Aceste resurse, prezentate sub forma de articole SEO, pot fi folosite pentru optimizarea de site-uri Web sau pentru intelegerea anumitor actiuni, termeni sau realizari specifice SEO.
Pentru a putea obtine rezultate multumitoare la cautarile pe motoare de cautare, ar trebui sa detineti o setie de informatii sumare in legatura cu anumite elemente si aplicatii necesare in practicare SEO pentru site-urile Web, cum ar fi:

* Stapanirea si alegerea corecta de cuvinte cheie potrivite domeniului de activitate a site-ului Web pe care il detineti; Cuvintele cheie alese pentru crearea de continut optimizat pentru motoare de cautare tinand cont de domeniul de activitate pe care site-ul Web il prezinta.
* Realizarea site-urilor Web cu o anumita accesibilitate Web, astfel incat o gama larga de vizitatori sa poata avea acces la site-ul dumneavoastra, in special persoanele cu handicap care pot crea un numar consideratil de vizite.
* Ce este Page Rank ? Cum putem obtine Page Rank si ce repercurisiuni poate avea el asupra unu site Web.
* Care sint factorii de evaluare in optimizare si cum puteti evita anumite penalitati SEO cunoscand relatia negativa dintre motoarele de cautare si SPAM-ul creat in scopuri imediate, dar fara un efect scontat de durata.
* Care sint acele garantii SEO ce va pot oferi siguranta si ce intrebari pentru un potential client SEO ar putea pune un prestator de servicii SEO. Cunoastrea domeniului in care doriti sa angajati o persoana, va poate scuti de unele neplaceri.
* Intelegerea conceptului de inscriere in directoare Web si confuzia facuta cu inscrierea in motoare de cautare sau inscrierea in Google, inscriere in Yahoo!. Site-urile se inscriu in directoare web si nu in motoare de cautare.
* Ce implica procesul de validare HTML in raportul direct cu vizitatorii, browsere, motoare de cautare, etc. Un moft al webmasterilor sau o neintelegere a termenilor si utilitatii unei astfel de aplicatii.

Toate aceste articole SEO ar trebui sa va creeze o imagine aproximativ clara legata de optimizarea site-urilor Web pentru motoarele de cautare, dar nu in ultimul rand nu trebuie sa uitati ca vizitatorul e cel care apreciaza un site si nu un motor de cautare, el fiind defapt doar calea catre site-ul dumneavoastra. Livia

recomand toate articolele lui (care acum le preluam si pe BestJobs, atat de mult imi plac :) )

  Personal nu ma mira decizia. Reclama aceasta este diferita de ceea ce se vede in general in Romania, deoarece ridica unele semne de intrebare telespectatorilor, iar cum multi au inca mentalitatea de comunist, CNA trebuia sa isi spun cuvantul.  Sincer pe mine ma infiora spotul, mi se face frica de parca as urmari un film de groaza.. probabil aceasta fiind dorinta creatorilor, care in viziunea mea si-au atins scopul, desi cu certitudine multi romani nu au inteles reclama. Un singur lucru mi se pare deplasat; alaturarea presedintelui actual al tarii, Traian Basescu, cu fostul lider comunist Ceausescu. Consider ca totusi multe lucruri s-au schimbat in bine de atunci, iar o comparatie intre cei doi este inutila.

Pentru cei curiosii ,pe fundal se aude melodia Russian Folk Songs - Volga Boatmen's Song .

Rezultatele predicilor nu vor fi criticate pentru consecventa sistematica sau teologica, ci mai de graba, acestea vor fi examinate si expuse la lumina datorita neintelegerii contextului de care suntem complesiti cu provocarile acestui veac.

John Stott este constient de aceasta dilema, despre care scrie in cartea sa (The Living Church) urmatoarea afirmatie: `o predica autentica este o predica contemporana`. Stott doreste sa intelegem ca o predica autentica, este o predica contemporana. Prin contemporan intelegem faptul ca rezonanta predicii contemporane - il leaga pe predicator cu situatia ascultatorului (sau adudienta sa). Nu doar ca situatia acestuia este conectata cu Cuvantul predicat, dar cu ajutorul acestui Cuvant si adaptarea Acetuia fiecarui context, omul isi va putea gasi rezolvarea oricarei probleme.

Pentru a recapta acesta arta, trebuie sa ne asiguram ca fiecare discutie sau predica, este strans legata de contextul in care fiecare ascultator este localizat, adica de contextul acestuia. Daca continua sa ne desprindem de acest context, mesajul pe care-l predicam este lipsit de realitate, si asta nu din cauza mesajului, ci dimpotriva, din cauza predicatorului, care nu cunoaste nevoile si problemle oamenilor. Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa atinga viata omului si nu daor amvonul.

John Stott ne implora `sa consideram ca in dorinta noastra de a fi conservatori biblici, noi nu vom refuza sa cadem in irevelenta, ci dimpotriva, atunci cand predicam, cautam sa relatm textul antic unei lumi moderne (si post-moderne)`. Pentru a atinge acest scop, trebuie sa ne asiguram ca pastram legatura si contactul cu situatiile fratiilor si suroriilor din biserica. In acelasi timp, trebuie sa ne asiguram ca colaboram cu societatea in care, si cu care, interactionam saptamanal. Aceasta nu este o optiune, ci o necesitate pentru predicarea Cuvantului lui Dumnezeu.

Eddie Gibbs ne sfatuieste acelasi lucru in cartea sa, Church Next, unde scrie ca` predicatorii intampina provocarea de a comunica contextul Scripturii, intr-o modalitate prin care audiatorii vor avea oportunitatea de a recepta Cuvantul intr-o forma proaspata, si nu sub o forma antica`.

In alte cuvinte, Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa atinga si sa combata situatiile fiecarei ascultator. Astfel dar, scopul predicatorului este de a explica ascultatorilor Cuvantul lui Dumnezeu in contextul in care au fost asezati de Dumnezeu. Asta rezulta in faptul ca pastorul bisercii si predicatorul, trebuie sa fie in mod constant in legatura strana cu ceea ce se intampla in viata oamenilor si in viata societatii, din care acesta face parte. O esuare a acestei responsabilitati, va rezulta intr-o predica rerevelanta  si necontemporana.

Note de subsol:
John Stott, The Living Chruch, IVP, 2007, p 107
Eddie Gibbs, Church Next, IVP, 2001, p178
 

Se întâmplă, din ce în ce mai adesea pe la noi, să stai faţă în faţă cu un om şi să te simţi televizor. Cum aşa? Nu că pe faţa ta ar rula programe sau meciuri de fotbal, dar aşa eşti privit. Ţintă, fără scop şi fără atitudine. Te întorci pe toate părţile, te întrebi ce ţi s-o fi deschiat sau ce s-o fi rupt pe tine sau ce-ai îmbrăcat pe dos. Sau poate ai ceva în păr. Nimic. Atunci? Şi totuşi eşti focalizat în continuare, minute în şir.

Asta o dată, de două ori, de trei ori... de zece ori, până nu te mai întrebi dacă o fi bluza de vină. Nu te mai întrebi. Te uiţi şi tu mustrător la cel care te filmează cu ochii, care te bagă cu forţa în telenovela minţii lui. Ai înţeles deja că pentru fantezia lui telenovelistică eşti un stop cadru dintr-un final de secvenţă. Nu are rost să te descoşi ce ar fi rău cu tine, să-ţi roteşti ochii din cap până-n picioare, doar-doar oi pricepe motivul atentei examinări.

Şi asta pentru simplul motiv că nu e atentă şi nici măcar nu e examinare. Ci e o simplă holbare, năucă, prăpăstioasă. Poţi să te dai pe tobogan pe o asemenea privire, pentru că aluneci în hăuri subterane unde nu e nimic, nicio gândire, nicio raţiune. Omul te priveşte fix, nici cu ură, nici cu simpatie, nu înţelege nimic despre tine, nu te evaluează în nici un fel, dar i se pare că eşti un personaj bun de privit, o escapadă pentru relaxarea ochilor săi. Dacă nu are televizor la el, dacă încă nu-şi poate cumpăra ochelari cu televizor miniatural montat pe ei, atunci alege din mulţime personaje care să joace în filmele reveriilor lui terne. Tu poţi să fii unul dintre ele.

Habar aveai când ai plecat de-acasă că o să ajungi să joci într-un film, în cutiuţa de filmare a unui creier obosit, care cere o pauză de televizor. Poţi să nu dai importanţă. Poţi să treci mai departe nepăsător sau poţi să trezeşti omul din visare şi să-i spui politicos, pe stradă sau în metrou: Să vă dau şi o telecomandă? Uneori reacţia e promptă, alteori tot mai întârzie o secundă-două, până se trezeşte omul. Înţelege că s-a uitat a prost şi e disconfortat. Întoarce capul, dar nu spune „mă scuzaţi".

E lezat că filmul acesta l-a inclus pe el ca personaj negativ, când el vroia să-i manipuleze pe ceilalţi, fără consecinţe. Până acum n-a mai întâlnit filme care să iasă din ecran şi să îl ia la rost pentru felul cum le priveşte. De aceea e înciudat, dar va ajunge el acasă şi se va răzbuna uitându-se la vreo 5-6 emisiuni una după alta. Şi ele n-o să riposteze.

Psa. Gianina.

Iata cateva exemple:
Mihai
"... spiritul Rapidului nu inseamna sa urasca Steaua..."
borges-olive
"... e mai important sa fi inainte de toate RAPIDIST,..., decat sa fii anti- oi, anti- caini, etc..."
ZEVE
"... cunosc spiritul Rapidului de la ursitori si din perioada interbelica, dar la momentul actual nu prea mai seamana cu ceea ce a fost..."
arthur
"...daca mai continua cu ura asta viscerala pentru Steaua se strica tot spiritul competitiei si spiritul rapidist..."
iulian (comentariu vadit ironic pe tot parcursul sau)
"... spiritul Rapidului inseamna sa impiedici rivalii sa castige titlul, nu sa castigi tu... sa nu participe la Liga, nu sa participi tu,...; ...mi-e rusine..."
fan Rapid
"...imi este rusine..., mare rusine... ...ca au facut asa ceva..."

Interesante au fost si insertiile unor membri ai altor galerii:
Alexandru I. (fan stelist)
"...respecte sincere jucatorilor adevarati (n.r. - se refera la antenumitii Culai Lupescu, Rica Raducanu, Dan Coe...) si suporterilor adevarati, indiferent de culoarea tricoului..."
dinamo
"...ati intrat in aceeasi oala cu tata jan, netzoiu si toti blatistii; lumea va considera o echipa de suflet, frumoasa..., dar se pare ca nu mai e chiar asa..."

Am incercat sa pastrez ortografia si punctuatia originala, dar nu peste tot mi-am permis. Semnaturile lor (pseudonimele), le-am pastrat intacte. Narcisismul meu nu-mi permite sa va vaduvesc si de propriu-mi comentariu, de data aceasta integral:
"Corsicanul nu e rapidist. Corsicanul este doar seful unei gasti, bande sau cum vreti voi sa-i spuneti. Jucatorii sunt pe teren sa joace, iar suporterii sa-i sustina. Daca exista un Becali nu este neaparat sa existe si antiBecali.
In politica pentru ca exista UDMR s-a infiintat Vatra Romaneasca. Ce frumoasa denumire ar fi fost pentru o fundatie culturala..."

Punct şi de la capăt

Emil HUREZEANU

Ritualul de pasaj la Kremlin ne obligă la constatări devenite de rigoare.

Prin repetarea truismelor şi practicarea în exces a spiritului speculativ intrăm însă în logica acelui filozof francez care susţine că, într-un climat de supracomunicare, verbul, singurul care dă sens frazei, riscă să nu se mai audă. În cazul nostru: ştim totul (sau nu) despre intenţiile lui Putin, despre noul preşedinte Medvedev. Bănuim, dacă folosim grila geopolitică germană, că Rusia este o democraţie particularistă cu care merită să ai relaţii economice, orice s-ar întâmpla.

Vedem cu ochii minţii, dacă privim lumea de la Washington sau de la Londra, calul troian cu emanaţii de gaz metan strecurat în curtea interioară a alianţelor euroatlantice.

Ne dorim cu toţii în acelaşi timp, şi la Bucureşti, precum ,,surorile'' lui Cehov, marele voiaj la Moscova, în aşteptarea unei experienţe a mai binelui şi mai frumosului, care, din păcate, în istoria acestui mare popor, nu s-a cosumat efectiv decât în literatură.

Acum preferăm să ne ocupăm de partea întunecată a lunii, de zăcămintele ascunse de energie, de zona de reflecţie ideologică.

În ianuarie 2008 apărea în librăriile din Moscova şi din Sankt Petersburg un opus de 850 de pagini, intitulat ,,Doctrina Rusă-Proiectul «Rusia»''. În 2005, organizaţia ortodoxă Soborul Mondial al poporului rus a intrat într-un dialog cu 70 de reprezentanţi ai cercurilor de afaceri, militare şi ecleziastice.

Oameni influenţi, dar de plan secund. Sponsori sunt fundaţia privată Întreprinzătorul rus şi Agenţia federală pentru cooperare tehnico-militară. Câteva luni mai târziu, într-un hotel de lux din Kerkika, în insula grecească Corfu, acest nou organism a declarat că Rusia se situează în aceeaşi ierarhie de valori precum Dumnezeu, Sfinţenia şi Credinţa.

În mai 2007, mitropolitul Kiril, virtualul urmaş al actualului Patriarh şi mai-marele teologiei ortodoxe ruse, i-a primit oficial pe autorii noii doctrine. În ianuarie 2008, doctrina a fost difuzată sub formă de carte, apoi, în mai 2008, îndată după transferul de putere de la Kremlin, va fi convocată Adunarea episcopilor Bisericii Ortodoxe, pentru finisări canonice.

Ideea de bază este înlocuirea ţesutului social al epocii sovietice cu un ţesut nou de reţele ierarhizate, pe baza unei ,,supernaţiuni ruse''. Avem de-a face cu o ideologie a ,,supernaţionalismului'', în care Stalin este elogiat pentru că a ,,ştiut să transfere conflictul civilizaţiilor în sfera serviciilor secrete''. Se recunoaşte faptul că, în perioada sovietică, în spatele retoricii internaţionaliste ,,s-au ascuns mereu valorile naţionale ale supernaţionalismului rusesc''.

Premisa este că Rusia rămâne un stat uniconfesional ortodox. Valorile sunt: ortodoxia, monarhia, imperiul, mesianismul. Cine este pravoslavnic este loial şi statului. Biserica nu se uneşte cu statul, dar lui i se cere ,,să plonjeze în oceanul spiritual al ortodoxiei''.

Reperele sunt desprinse explicit din perioada ultimilor doi ţari şi a lui Stalin. Puterea legislativă, executivă şi judiciară trebuie concentrată în mâinile şefului statului. Statul ideal este monarhia, dar în aşteptarea ei se recomandă un regim autocratic. Documentul include şi o organigramă a structurii puterii civile şi militare, de tip corporatist. Serviciile secrete se bucură de maximă atenţie.

Este prevăzut un sistem de pedepse pentru opozanţi. Se solicită stabilirea unor criterii de evaluare a gradului de loialitate cetăţenească, pornind de la concluziile experţilor sovietici în materie. Este apreciat rolul represiunii, dar aflăm că nu e vorba de represiunea utilizată ,,sub Stalin sau Ivan cel Groaznic''. Cert este că noţiunea ,,drepturile omului'' din lumea apuseană este respinsă în favoarea unui sistem etic în care ,,originea binelui rezidă în forţă''. Forţa de a-i combate pe inamicii interni şi externi ai Rusiei şi ai bisericii sale.

Există trei căi pentru atingerea obiectivelor. Calea pesimistă: victoria va fi câştigată chiar şi în urma unui război de partizani. Versiunea administrativă: crearea unei entităţi statale alternative, cu concursul adepţilor din puterea actuală.Versiunea optimistă: doctrina rusă îşi atinge scopurile prin consolidarea actualei puteri.

Pentru autorii documentului, viitorul sună bine. În 5o de ani, Rusia devine o superputere, Europa va cunoaşte o prăbuşire totală, iar Statele Unite îşi pierd unitatea. ,,Atunci noi vom guverna planeta cu chinezii, indienii şi musulmanii. Şi dacă şi China se dislocă... „Nu mai urmează nimic.

Nu este vorba de o doctrină a statului rus, nici de o strategie a actualei puteri. N-a devenit nici măcăr un document oficial al Bisericii Ortodoxe ruse. Dar în sistemul de putere Putin-Medvedev sunt mulţi cei care gândesc aşa. În jurul lor, destui ruşi sunt pregătiţi de o astfel de opţiune. Noi ceilalţi, euroatlanticii, ar trebui să cădem serios pe gânduri înainte de a ne îmbrăca gros.

sursa> http://www.cotidianul.ro/punct_si_de_la_capat-45251.html

foto1> http://en.wikipedia.org/wiki/National_emblems_of_the_Russian_Empire

foto 2>

http://thelede.blogs.nytimes.com/2008/02/29/putin-vs-medvedev-a-struggle-for-portraits/

foto 3> http://www.tribuneindia.com/2002/20020506/world.htm

In Romania sunt 3 mil de internauti, dupa estimarea mea, 3.5 manafu si pana la 7 mil conform trafic. Din acestia sub 2 mil sunt cei care ar fi interesati de un job. Daca am considera ca *ipoteza! joburile postate sunt diferite, dar ca impreuna reprezinta totalitatea joburilor postate online, reiese ca cca 1% din persoanele care lucreaza si care acceseaza internetul, pot sa isi gaseasca un job in acest moment.

       Interesante nu sunt atât schimburile de replici schimbate între cei doi, practic se reiau acuzaţii şi etichete mai vechi,. Interesantă e miza acestui atac. Traian Băsescu s-a hotărât să apese pedala electorală lovind în Ion Iliescu. De ce oare? În loc să se certe Blaga cu Diaconescu avem o polemică între un fost şi-un actual preşedinte şi asta în plină campanie pentru alegerile locale. La ora aceasta românii sunt din ce în ce mai lipsiţi de reacţie la stimulii politici agresivi din declaraţiile pe care le-ar putea lansa majoritatea dintre cei ce formează clasa politică. E greu să mai impulsionezi un electorat suprasaturat de tiribombe politice, atunci când te numeşti Blaga, Diaconescu, Orban, Videanu, Guşă şi lista politicienilor de tip second hand poate continua mult şi bine. Doi oameni politici mai deţin la ora aceasta, puterea de a prinde electoratul în cătuşele hipnotice ale charismei lor. E vorba de Traian Băsescu şi de Ion Iliescu. Cei doi sunt cu adevărat ceea ce se cheamă animale politice pur sânge fiind în stare să provoace adevărate băi de mulţime şi să ridice libidoul electoral al cetăţenilor, până la a-i face pe aceştia să lipească orgasmic ştampila pe buletinul de vot. Aşa că un atac la adresa lui Ion Iliescu e cea mai grea lovitură pe care Traian Băsescu ştie că o poate da PSD-ului, atât de hulit de bucureşteni. Plus de asta, se cunoaşte faptul, că opiniile lui Ion Iliescu pot influenţa în continuare, atât unele mişcări de culise din partid, cât şi percepţia publică a cetăţenilor asupra vreunui personaj politic. Aşa că e foarte probabil ca acest duel să continue pe parcursul acestor doi ani electorali, cei doi fiind singurii care mai pot suscita ceva din patima politică de odinioară.

Sinopsis

Intr-o Nouă Ordine Mondială, un Guvern unic este doar începutul. Ajuns la putere, acesta îsi va pune în aplicare planul de exterminare a majoritătii populatiei lumii, în timp ce va asigura unei infime elite o viată lungă si fără griji, cu ajutorul tehnologiilor moderne.

Acesta este terifiantul scenariu analizat în “Endgame” („Joc final”), cel mai recent documentar al jurnalistului si regizorului american Alex Jones, cunoscut pentru incisivitatea si constanta cu care urmăreste cele mai incomode subiecte.

„Joc final” este, in fapt, o cronologie a cursei spre puterea absolută a unui număr foarte restrâns de oameni – astăzi, mai aproape ca niciodată de telul lor.

Alex Jones documentează în „Joc final” evenimente în desfăsurare, precum un apropiat colaps al Statelor Unite ale Americii si formarea Uniunii Nord-Americane, structura care va pune capăt suveranitătii nationale a statelor din America de Nord si care va forma, împreună cu Uniunea Asiatică si Uniunea Europeană, nucleul viitoarei Guvernări Unice Mondiale.

Totodată, Jones si echipa sa urmăresc de câtiva ani reuniunile secrete ale Grupului Bilderberg si pregătirile pe care membrii acestuia le duc pentru declansarea celui de-Al Treilea Război Mondial.

Documentarul include imagini video si interviuri de la reuniunea din 2007 a Grupului Bilderberg de la Istanbul, Turcia, imagini realizate de către Paul Dorneanu, primul jurnalist român ce s-a deplasat la o reuniune Bilderberg.

Documentarul mai atrage atentia că adeptii malthusianismului si eugeniei au preluat controlul asupra guvernelor lumii si sunt pe pragul de a începe o politică de depopulare fortată, cu scopul exterminării majoritătii locuitorilor planetei.

Pentru o mai bună întelegere a originii acestor evenimente, „Joc final” ne propune si o incursiune cuprinzătoare în trecutul recent, arătând cum elitele globaliste au sprijinit dictaturile si finantat cele mai sângeroase războaie, pentru a clădi, pe ruine, o Nouă Ordine Mondială, primul Imperiu Mondial adevărat, în care libertatea va fi doar o amintire. Mass media, aflată sub controlul acelorasi elite, ascunde de decenii informatii cruciale, pentru a păstra secret programul de dominatie asupra întregii lumi, spălând în schimb creierele oamenilor cu spectacole de divertisment de cea mai joasă spetă.

Niciodată pana acum vreun documentar nu a reusit să semnaleze mai convingător si mai alarmant planurile din agenda celor care doresc să controleze lumea. Mai mult decât obisnuita „teorie a conspiratiei”, „Joc final” reuneste piesele ascunse si cenzurate ale unui Joc având ca miză însusi viitorul omenirii.

Alex Jones (34 de ani) este un jurnalist american de orientare paleo-conservatoare (traditionalist si anti-autoritar) binecunoscut în tara sa si în Canada pentru opozitia vehementă fată de institutiile si organizatiile internationale precum ONU, Banca Mondială sau Grupul Bilderberg. Jurnalist de radio, realizator al emisiunii zilnice The Alex Jones Show, transmisa în direct de peste 60 de posturi de radio din SUA, regizor, documentarist, autor a 15 documentare de lung metraj despre pericolul unei dictaturi mondiale si al instaurării unui stat politienesc în SUA. Fondatorul unei retele de website-uri de informare alternativă (Prisonplanet.com, Infowars.com etc.)

„Joc final” este a treia premieră pe care Altermedia o propune publicului roman, după alte două documentare de exceptie: „Pace, propagandă si pământul făgăduintei” si „Interventia Independentă” prezentate în 2006 si respectiv 2007.

Pentru mai multe amănunte puteti contacta organizatorii proiectiei la telefoanele 0722 190 685 sau 0722 643 640.

După publicarea articolului Rugăciunea Pioasă, care a fost pus şi pe internet, am primit mai multe mesaje de le diferiţi credincioşi care mi-au spus că ar vrea să ştie mai mult cum să se roage. Le-aş putea spune că aceste rugăciuni se găsesc în orice Carte de Rugăciuni. Am preferat însă să scriu cele mai importante rugăciuni cu mâna mea dorind ca Dumenzeu să-mi socotească această puţină osteneală ca o uşurare a multelor mele păcate.

Rugăciunile Incepătoare sau ale Trisaghionului

Impărate Ceresc

Cea mai veche banca din Romania, fondata in 1864 de Alexandru Ioan Cuza, sufera o schimbare de imagine. Logo-ul nouil aveti sus.Mai multe detalii aici.

Psih. GABRIELA CLEMENT
psihologie@eva.ro

Părintele Calciu, 26 noiembrie 2001

In sfarsit, Adevarul pe TV National.

Fiica lui Billy Graham a fost intervievata pe EARLY SHOW si Jane Clayson a intrebat-o: “Cum a putut Dumnezeu lasa sa se intample acest lucru”?

Si Anne Graham a dat un extrem de profund raspuns de investigatie interioara. Ea spus:

Cred ca Dumnezeu a fost foarte intristat de cea ce s’a petrecut, asa cum suntem si noi, dar, de ani de zile, noi Ii tot spunem lui Dumnezeu sa plece din scolile noastre, sa plece din guvernul nostru, sa plece din viata noastra. Si, ca un gentleman ce este, cred ca El s’a retras in pace. Cum sa asteptam noi ca Dumnezeu sa ne dea binecuvantarea si protectia Lui, daca noi Ii cerem sa ne lase in pace?

Sa ne uitam putin. Eu cred ca totul a inceput atunci cand Madeline Murray O’Hare (ea a fost ucisa si cadavrul ei a fost descoperit de curand) s’a plans ca nu doreste nici un fel de rugaciune in scolile noastre si noi am raspuns: OK

Dupa aceea, cineva a spus ca este mai bine sa nu se citeasca Biblia in scoli… Biblia care spune: Sa nu ucizi, sa nu furi, sa iubesti pe aporoapele tau ca pe tine insuti. Si noi am raspuns: OK

Apoi doctorul Benjamin Spock a spus ca nu trebuie sa tragem nici o palma copiilor nostri cand fac rele, pentru ca mica lor personalitate ar putea fi denaturata si le-am putea dauna propria lor parere despre ei. (Fiul doctorului Spock s’a sinucis). Si noi am zis: un expert stie ce spune cand vorbeste asa despre ceva, astfel ca am raspuns: OK

Apoi cineva a spus ca profesorii si principalii ar face mai bine sa nu aplice pedepse disciplinare cand copiii nostri fac rele. Si administratorii de scoli au spus ca nici un membru al facultatii nu se va atinge de vreun student, cand acesta face rele, pentru ca nu vrem sa avem o proasta publicitate si, cu siguranta, nu vrem sa fim dati in

judecata. (Este o mare diferenta intre a aplica pedepse disciplinare si a lovi, a bate, a pocni, a umili, a izbi, etc.) Si noi am raspuns: OK

Apoi altcineva a spus sa lasam fiicele noastre sa faca avort, daca vor si nici macar nu trebuie sa spuna parintilor lor. Si noi am raspuns: OK

Acelasi intelept membru al conducerii scolii a spus ca deoarece baietii vor fi ca baietii si ca, oricum o vor face, hai sa dam prezervativele cuvenite copiilor nostri ca sa aiba placerile pe care le doresc si nu vom spune parintilor lor ca ei le primesc de la scoala. Si noi am spus: OK.

Apoi unii dintre oficialii nostri de varf au spus ca nu conteaza ce facem noi in viata noastra particulara, atata vreme cat ne indeplinim munca. Si, fiind de acord cu ei, am spus ca pentru mine nu conteaza ce face fiecare, inclusiv Presedintele, in viata lui privata, de vreme ce eu am un serviciu si economia este buna.

Apoi cineva a spus ca putem publica reviste cu fotografii de femei goale si sa le numim nevatamatoare, o prozaica apreciere a frumusetii corpului feminin. Si noi am zis: OK.

Si iarasi cineva a luat aceasta apreciere ca buna si a facut un pas in plus, publicand fotografii cu nuduri de copii si a mai facut un pas punand aceste nuduri pe internet ca sa fie accesibile tuturor. Si noi am zis: OK ei au dreptul la libertate cuvantului.

Dupa aceea, industria distractiilor a zis: Sa facem show-uri de TV si filme care sa promoveze profanitatile, violenta si sexul ilicit. Sa dam pe piata muzica prin care sa incurajam violul, drogurile, crima, sinuciderea si alte teme satanice. Si noi am zis: toate astea nu sunt decat distractii si nu au nici un efect advers, nimeni nu le va lua in

serios oricum, asa ca mergeti inainte.

Si ne mai intrebam acum de ce copiii nostri n’au nici o constiinta, de ce nu deosebesc ce este bine de ce este rau si de ce nu le pasa cand ucid straini, colegi de clasa, sau pe ei insisi. Probabil ca daca ne-am gandi mai indelung si mai adanc, ne-am putea inchipuie de ce.

Cred ca NOI CULEGEM CEEA CE AM SEMANAT!

Demult mă gândeam să pun pe internet acest articol al d-lui Mircea Platon din Convorbiri Literare (Mai 2004). Subtilitatea psihologică a articolului şi, mai ales, şansa pe care o da cititorului de a pătrunde mai adânc în semnificaţia mistică evenimentelor grosiere ale istorie, mă fac să cred ca autorul este mult mai mult decât un om informat şi mult mai mult decât un mânuitor al limbii. Destinul Delfinului se apropie, într’un fel, de destinul nostru, al celor care am trecut pe la Piteşti. Mulţumesc autorului pentru pătrundere. Parintele Calciu.

Reeducarea Delfinului

Mircea Platon

Convorbiri Literare Mai, 2004

"Libertate, Egalitate, Fraternitate!" a fluturat Revoluţia Franceză. Unii încă se declară împotriva acestui trilob. Alţii încă sunt pentru. Si unii, şi alţii greşesc. Greşesc pentru că iau în discuţie un aspect complet lipsit de relevanţă al Revoluţiei, şi anume, proclamaţiile ei. Se uită la vorbele, nu la faptele care au definit acel sfârşit de veac în Paris.

"Să faci ce zice popa, nu ce face popa" e un proverb mult mai puţin anticlerical decât se crede. Nu îl incriminează pe popă, care, dacă nu se poate întotdeauna ridica la înălţimea a ceea ce predică, e din cauză că predică sfinţenia. Adică transfigurarea persoanei în lumina Adevărului revelat. Dacă sacerdotul nu se poate ridica întotdeauna până la trăirea celor de Sus, minima sa datorie e să propovăduiască în continuare ceea ce lui însuşi nu i s’a dat să facă. Să meţină direcţia privirii ridicată la Cer. Uneori, el nu poate să salte, că e îngreuiat de păcatele pe care i le deşertăm în ureche la spovedanie, de cârtelile preotesei celei cu mulţi copii, de vastitatea pântecului rotunjit cu merindea praznicelor. El nu poate, săracu', da' alţii pot. Si, propovăduind Revelaţia, el îi ajută să poată.

Căderile persoanei nu ştirbesc cu nimic consistenţa adevărurilor revelate. Din contra, cu cât suntem mai împiedicaţi, cu atât avem mai mare nevoie de trepte spre înălţimi; cu cât suntem mai îndepărtaţi de învăţăturile lui Hristos, cu atât avem mai multă nevoie de ele. Când vom reuşi să postim, să ne rugăm şi să facem milostenie "aşa cum scrie la carte", atunci vor dispărea postul, rugăciunea şi săracii. Deocamdată asceza e cu atăt mai de preţ cu cât are mai puţină căutare. Goliciunea noastră nu poate aboli plinul, ci din contra. Daca asupra adevărurilor revelate căderile mele nu se pot răsfrânge nefavorabil, în privinţa adevărurilor circumstanţiale lucrurile stau tocmai invers. Pentru că acestea sunt adevăruri la îndemână. Sunt adevăruri care îşi au sursa doar în noi. Dacă eu nu le trăiesc, le răpesc din consistenţă. Pentru că, dacă Dumnezeu şi dracu nu mai există, înseamnă că nu am nici un motiv să nu fac ce-am promis. Sau, din contra, că am toate motivele să nu duc la îndeplinire nimic, că lumea e aşa un haos de atomi că aş face mai bine să nu zidesc nimic. Să nu-mi fixez nici un principiu. Dumnezeu ne-a poruncit să ne iubim fiindcă El Insuşi ne iubeşte. Noi putem să nu ne iubim, dar izvorul iubirii rămâne, neîntinat de ura sau indiferenţa noastră, în El. Dar dacă ne edictăm în nume propriu egalitatea şi fraternitatea şi apoi facem ca porcii din Ferma lui Orwell, se cheamă că însuşi principiul proclamaţiei e dubios şi amar. De aceea e greşit să ne uităm la ce-a spus Revoluţia Franceză, care şi-a infirmat singură şi premisele şi scopul când a pornit, cu mijloace sălbatice, dar în numele autonomiei raţiunii secularizate, la reclamarea demnităţii omului.
Smalţul frunzelor vine din ţărână şi sănătatea cuvântului urca din temeiul lui. Al popii, e Dumnezeu. Al revoluţionarului, el însuşi. De aceea nu mă interesează vorbele, conştientul Revoluţiei, ci faptele, adică măduva sanchilotismului.

Una dintre cele mai lipsite de apărare victime ale Revoluţiei e micul Louis-Charles, duce de Normandia, Delfin al Franţei. Născut la Versailles în 1785, devine moştenitor al tronului în 1789, la moartea fratelui sau mai mare. In 13 august 1792 e închis împreună cu familia sa în Temple. Toate mărturiile epocii ni-l prezintă ca pe un băieţaş extrem de simpatic. Petion, unul din deputatii trimişi de Adunarea Naţională la Varennes să escorteze familia regală înapoi în Paris, nota în jurnalul său, după ce mersese o zi întreagă în trăsură înghesuit între Rege şi Regină: "Eram foarte înghesuiţi. Tânărul Prinţ mi-a stat pe genunchi şi s’a jucat cu mine; era plin de voioşie şi foarte neastâmpărat". După întemniţarea în Temple, Ludovic al XVI-lea s’a folosit de biblioteca Ordinului Ioanit, care rămăsese acolo, pentru a-i face educaţia micului prinţ. L-a învăţat să recite pasaje din Racine şi Corneille, l-a învăţat să deseneze hărţi, Regele însuşi fiind un pasionat al geografiei. "Inteligenţa precoce a tânărului Prinţ", nota J.-B. Clery, "răspundea perfect atenţiei tatălui". Incercarea lui Clery de a-l învăţa pe Delfin tabla înmulţirii s’a lovit de vigilenţa gărzilor care au obiectat că băiatul e învăţat să comunice cifrat. In 20 Ianuarie 1793, când familiei regale i s’a îngăduit să-şi ia rămas bun de la Rege, care urma să fie executat a doua zi, micul Louis-Charles, înşelând vigilenţa temnicerilor, s’a strecurat până în curtea închisorii şi a început să fugă cât îl ţineau picioarele spre ieşire. Oprit de strajă şi întrebat unde se duce, el a răspuns: "Mă duc să vorbesc poporului şi să-l conving să nu-l ucidă pe dragul meu papa. Pentru numele lui Dumnezeu, nu mă împiedicaţi să-i vorbesc poporului". Bineînţeles că l-au trimis la loc în celulă.

După moartea Regelui, singurul lucru care i-a mai rămas Reginei a fost micul prinţ. S’a străduit să-i continue educaţia cu ajutorul abatelui Davaux care a devenit tutorele băiatului. Deşi regularitatea lecţiilor era deseori întreruptă de intruziuni politice, inteligenţa sa nu se dadea bătută. F. Hue îşi aminteşte că, după o asemenea lungă întrerupere a lecţiilor, abatele Davaux i-a spus Delfinului: "Ultima noastră lecţie, dacă nu mă înşel, a fost despre cele trei grade de comparaţie - pozitiv, comparativ şi superlativ. Dar cred că ai uitat". "Ba nu, i-a răspuns Delfinul. Ascultă şi vei vedea. Pozitiv e când spun abatele meu e bun; comparativ e când spun abatele meu e mai bun decât ceilalţi abaţi; iar superlativ e când spun mama e cea mai iubitoare şi bună dintre toate mamele".

Chiar şi cruntul Hebert a simţit şarmul copilului şi îi scria unui prieten: "Am văzut micul copil din Turn; e frumos ca lumina zilei şi extrem de interesant". Drept urmare, s’a hotărît să-i ia Reginei copilul. In data de 3 Iulie, la nouă jumătate seara, o echipa de comisari ai poporului au intrat în apartamentul "văduvei Capet", i-au citit un decret al Comitetului de Salvare Publică şi i-au luat copilul. Lacrimilor şi disperatelor încercări ale Reginei de a-şi apăra fiul li s’a răspuns cu ameninţări cu asasinarea Delfinului şi a unicei lui surori. Luat de sub aripa mamei lui, Louis-Charles a fost pus sub supravegherea lui Antoine Simon, un pantofar beţiv, unul din cei mai exaltaţi iacobini, recomandat pentru această slujbă de Marat şi Robespierre. Misiunea sa era să-l transforme pe micul Capet într’un bun cetăţean al noii republici, să-l dezbare de prejudecăţile trecutului. Drept urmare, Simon a purces la reeducarea micului prizonier. Mai întâi, l-a privat de somn. Noaptea, dupa ce Charles-Louis adormea, Simon începea să strige: - Capet! Capet! Si prinţul trebuia să răspundă: - Aici sunt, cetăţene! - Vino aici, să te văd! răcnea Simon. După ce prinţul dădea fuga la el, Simon îl trimitea înapoi cu un şut, strigând: - Du-te la loc, pui de căţea ce eşti! Si tot aşa, de mai multe ori, noapte de noapte. Când s’a revoltat şi a întrebat în virtutea cărei legi a fost el despărţit de mama sa, Simon i-a răspuns: - Tacere, Capet! Sau am să le arăt acestor cetăţeni cum te pocnesc când o meriţi! Până şi acest nume, "Capet", nu era decât o ficţiune iacobină, o încercare de spălare de creier şi o înjosire.
Ludovic al XVI-lea, la procesul său, protestase că numele său nu e Capet. Copilul era obligat să cânte cântece revoluţionare, La Marseillaise şi La Carmagnole, cu voce tare, ca să-l audă gărzile. A fost învăţat să-şi înjure familia, aristrocraţia, şi să hulească. A fost forţat să bea şi, în cele din urma, s’a deprins cu băutura. Au fost aduse prostituate şi a fost forţat să se culce cu ele. S’a molipsit de boli venerice. Suferea de diaree continuă. Hebert îl ameninţa constant cu ghilotina, provocându-i bietului copil frecvente leşinuri. In cele din urmă, l-au pus să semneze o declaraţie prin care recunoştea că mama sa îl învăţase să se masturbeze şi că s’a culcat cu ea. L-au luat şi l-au pus să repete aceste lucruri în faţa mamei şi a mătuşii sale şi mărturia lui a fost folosită la procesul în urma căruia Regina a fost condamnată la moarte.

La proces, Hebert a oferit şi interpretarea ideologică a presupuselor relatii incestuoase: "Avem motive să credem că aceste relaţii criminale au fost instigate nu de plăcere, ci din speranţa de a slabi constituţia acestui copil despre care familia sa încă mai credea că va putea ocupa tronul şi pe care voia să fie sigură că-l poate domina moral". In 16 Octombrie, 1783, Maria-Antoaneta a fost ghilotinată. Delfinul, sau Louis XVII cum îl numeau monarhiştii, s’a stins în sordida mizerie, în anul 1795.

A adus Revoluţia franceză libertatea, egalitatea şi fraternitatea între oameni? Nu ştiu. Ceea ce ştiu e că, printre altele, a adus reeducarea. Profanări de biserici s’au mai văzut în epoca Reformei; asasinarea regelui, în lovituri de palat; masacre, în războaie civile. Dar înjosirea sistematică, pângărirea minuţioasă a chipului lui Dumnezeu din om, nu s’a mai văzut. Inchizitia şi alte instituţii asemănătoare te torturau ca să scoată de la tine o mărturisire şi apoi te ucideau sau te lăsau în plata Domnului, după ce abjurai rătăcirea. Nimeni însă, până la Revoluţia Franceză, nu a căutat să pervertească omul. E prima dată în istorie când găsim această intenţie pusă în aplicare cu metodă, vreme de luni de zile, şi încă asupra unui copil. Acolo, în inima Parisului, nu în îngheţata Rusie, s’a născut fenomenul Piteşti. Nu e vorba de libertate, egalitate, fraternitate. Nu e vorba de meritele democraţiei atee. Nu e vorba de sângeroasele gratii ale lui Nero sau de milităroasele stângăcii ale unui dictator nătâng. Sau de lăcomia unui fanariot. Nu e vorba de lucruri rele. Ci de abolirea binelui. De întunecarea diferenţei dintre victimă şi călău. Intunecare făcând imposibilă ipocrizia şi pe toţi la fel de naturali în monstruozitatea lor. Dumnezeu a lăsat răul pentru ca noi să avem libertatea şi meritul de a alege binele. Dracul nu vrea să ne lase nici o libertate. Vrea să nu putem respira decât răul. Să piară până şi amintirea frumuseţii ascunsă în suspinul victimei. Diluată în vasele comunicante ale mass-media, şcolii şi tribunalului, reeducarea a devenit principiul lumii în care trăim. Pângărirea sistematică, impersonală, pietrificată, a binelui strălucind în oameni, fapte, locuri. Nimeni nu mai e bun, nimeni nu mai e rău. Toţi suntem inverşi.

            Pe noi ca români însă, toată această psihoză a promoţiilor, a sărbătorilor şi a zilelor eveniment, ne loveşte direct în cap. Exact în locul în care suntem mai sensibili. Ce putea să procure o mai mare fericire, acestui popor, care ştie să petreacă, să se bucure şi să o ţină din chermeză în chermeză, decât hemoragia sărbătorilor de fiecare zi. O sărbătoare continuă, că doar viaţa e grea şi nu ne-a fost uşor niciodată. Românul are senzaţia mereu, că merită tot felul de compensaţii, prin sărbători şi chefuri, pentru greutăţile vieţii lui. Pe principiul, mai bine un cântec vesel să cântăm, iar când ne-o fi mai rău, aşa să ne fie, Amin! Revenind la sărbătorile noastre cele de toate zilele, şi chiar că sunt de toate zilele, mira-m-aş să fi scăpat una din cele 365, nu putem decât să ne uităm la noul tovarăş capitalist, care ne îndeamnă mereu: sărbătoriţi, sărbătoriţi, sărbătoriţi! sau altfel spus, consumaţi, consumaţi, consumaţi...