"They keep finding new ways to celebrate mediocrity...",  

Bob Parr/Mr. Incredible - "The Incredibles"

Cea mai de căcat zi de naştere... De obicei nu mi-ar fi păsat ca, deh, oricum e de căcat treaba... Dar acum au fot mai mulţi factori care au făcut tort cu ciocolată...

Nu mă plîng. Zic doar că e mai bine că am ales să scriu decît să îmi pierd ultimele minute din "ziua mea" stînd supărat pe fata care m-a luat în primire la ea... Nu e vina ei că nu ştie ce vreau eu, că "nu îmi poate citi gîndurile", cum mi s-a mai zis... Apăi pe penisul meu dacă mi se pare normal, pentru că:

1.am început să mă satur să trebuiască să cer ceea ce eu cred că mi se cuvine. Sunt conştient de noţiunea de echilibru, dar simt că de cînd m-am născut şi pînă acum a trebuit să mă mulţumesc numai cu "jumătăţi de măsură". Să fie oare, totuşi, un semn că şi eu-s juma de om? Dacă da, aş dori să personific în acest moment karma, sau ce căcat ar fi responsabil pentru semnul acesta, într-un personaj obişnuit, să-l iau de braţe si să îi urlu: "MAI EVIDENT, COAIE, FĂ CĂCATU ĂSTA DE SEMN MAI EVIDENT, CĂ-S CHIOR ŞI OBOSIT ŞI BOU ŞI NU-L VĂD, FUTE-M-AŞ PE EL ŞI PE TINE DE SEMN SĂ MĂ FUT, CĂ ŞI-AŞA NU MĂ FUTE NIMENI..."

Ups! Am defulat... Aş dori nişte "hîrtie igienică" în momentul ăsta...

2. faptul că mi se dă de înţeles că de multe ori mi se dau ceea ce eu consider drepturi drept privilegii, şi că mi-a intrat în cap cum că ză gud gai e ok, şi priveşte drepturile ca pe privilegii... Dar să fiu gud gai mi se pare patetic. Să fiu ză bed gai mi se pare şi mai patetic, pentru că ar însemna să fiu frustrat, pe lîngă faptul că sunt patetic...

Apropos, mai patetic şi chiar penibil decît ză bed gai? Ză darc eingiăl... Penibilitate, ştift, kici (ştiu cum se scrie dar prefer aşa, boule/vito...)

Pe scurt: problema mea e excesul de bun simţ că mă simt eu pentru toţi proştii de pe lumea asta... Nu ca legenda cu Isus, ci ceva... antagonic. O să mi se pună pata şi-o să violez bestialmente un/o prost(ă) o dată... Cu coada de mătură în anus... Dar mi-e că situaţia tot o să miroasă a căcat...

Tiii, iete că făcui o revenire la leitmotivul iniţial. Trăiţear! De azi înainte nu mai menajez... Asta ca să şi conluzionez şi să las totuşi o asimetrie artistică. Muuuuuuuuu... boule!

“Out of the night that covers me,
      Black as the Pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
      For my unconquerable soul.

In the fell clutch of Circumstance
      I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeonings of Chance
       My head is bloody, but unbowed.

Beyond this place of wrath and tears
      Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
      Finds, and shall find me, unafraid.

It matters not how strait the gate,
      How charged with punishments the scroll,
I am the master of my fate:
      I am the captain of my soul."

William Ernest Henley - "Invictus"

nyilatkozta leibniz a minőségbiztosító
szakértőnek estefele, amikor
surlófényben ragyog minden

na meg a hangokat. tényleg.

îmi plac la fel de mult ca sunetele.

a marketing major.

A poem’s eyes are like two magic eight balls staring back at me.
And I’ll hold my poem up to the sky, and we’ll dance in a tribal way
that tells a tale of the measures we took
to discover one another.
And I’ll know that it was sent to save me from
buying a cow simply for milk and meat
and not with the hopes of composing a symphony
to the tune of its musical moo.

“Why can’t you just say it?” a friend asks.
Well, now what good would that do?
I’d say such things; I am sad, I love flowers,
life is interesting.

And with nowhere to go, the rest would all leak out my ears
and stain my shirt
that was carefully stitched by a medium-sized child,
who smelled faintly of fish,
and overlooked the numbness of her calloused hands
as she pictured a princess cloaked in her hard work.
So, who am I to stain it with unwanted poetry?

Without poetry, I would drive down one-way streets
thinking only of my love for U-turns.
Never noticing the sole pigeon-pecked mitten
lying lonely on the sidewalk,
and never worrying
that there was a peanut-butter crusted child somewhere
crying grape-sized tears
because he knew he’d have to tell his grandma
on Christmas Eve.

Never caring.
Never learning how to hear with my lips
and smell with my eyes and sing with my fingertips
that trickle with blood from squeezing metaphors out of my ball-point pen;
metaphors that make sense of my very existence
and purpose.

ahogy így elnézem, nem is esik le. jól pozicionált. bizony.

este o procedură întotdeauna incorectă politic

Mă regăsesc în postura ingrată de a găsi o justificare a formei textelor, încadrîndu-le forţat în cea mai liberă de constrîngeri specie publicistică, tableta. Se impune judecata individualistă a faptului că poate fondul e îndeajuns de permisiv pentru a se plia pe toate persoanele şi de a transcede în timp complexul struţului, la clipa t(n) cînd ideea va fi înfăşurată estetic într-un cocon de cuvinte.

lent a magyar földön a hortobágyon

Asta ar fi la categoria cenuşă în cap din start (un fel de anti-argument la blogul meu). Mi-am spus că nu o să ajung să înşirui penibilităţi pe net, că mă voi feri de expunerea gratuită şi necondiţionată, că voi aştepta constrîngeri din exterior pentru a-mi justifica eventuala deschidere a unui blog. Toate peste toate, faptul deja comis îşi cere măcar o susţinere din partea celei careia i se datorează şi îmi voi asuma gestul, cu măsura lui de penibil şi de balast, încercînd să (pre)fac unele experienţe, trăiri, întîmplări în fapte, nu de presă (neapărat), dar măcar în coerenţe cu ecou în coştiinţa celor care încă mai văd sau mai aud idei. Poate reuşesc să pun la bătaie şi cîteva petarde jurnalistice - aşa, mai mult ca să mai aduc şi avalanşe printre piscuri.  

Cît despre veridicitatea a ceea ce voi scrie, nu pot decît să-l citez pe Llosa, aici, poate, mai mult decît m-aş legitima s-o fac în cazul altor scrieri: „Prin scris, realitatea devine ficţiune”.

*versión de selma ancira

este piramida în care
zace un suflet
străin

He Is Calm, and I Am Too
He is calm,
And I am too.
He drinks lemon tea,
And I drink coffee.
(this is the only thing different about us)
He, like me, wears a loose striped shirt,
And I stare, like him, in a monthly magazine.
He does not see me as I eye him discreetly;
I do not see him as he eyes me discreetly.
He is calm,
And I am too.
He asks the waiter for something;
I ask the waiter for something.
A black cat passes between us,
And I touch its night of fur;
He touches its night of fur.
I do not tell him: The sky is clear today,
More blue;
He does not tell me: the sky is clear today.
He is the seen and the one who sees;
I am the seen and the one ho sees.
I move my left leg;
He moves his right leg.
I hum the melody of a song;
He hums the melody of a song.
I wonder: Is he the mirror wherein I see myself?
Then I look towards his eyes, and I do not see him.
I leave the coffee shop in a hurry,
I think: Maybe he is a killer,
Or maybe he is only a man passing through
And thought I am a killer.

-- Mahmoud Darwish (15 March 1941 – 9 August 2008 )

na meg a rock and lol

cînd soare arzător
ermetic valul taie
toarnă că-i bun
tataie

a tej: lebegő tehénszagot áraszt, mi száll, mint lópehely, és fáraszt...
a hely: pimasz kisleánypúder-illat, férfit és csődört egyként izgat.
a lej: izgága piac-bűz, szelídet-vadat összefűz!

sfidează legile firii
în schimb respectă cu stricteţe
canoanele iubirii

ne siránkozz

2.
Aspiro a un verso avezado en el deporte, con el que se pueda practicar el crawl en las piletas
y zumbar en el vórtice del automóvil desenfrenado.
Elástico para que rebote si en un descuido escapa a la memoria,
y veloz para salvar sobre su proa el agua antigua de nuestro río inmenso y ocre.
Un verso que pueda alinearse decúbito a lo largo de todo el horizonte,
o ascender vertical los meridianos has dar con la vuelta de la tierra.
Verso libérrimo que no agoste su libertad entre el rosario de las sílabas,
y que ordene su música multánime sobre el rumor en fa de mi planeta.

3.
Ansío un verso probado en las contingencias y eventos que distraen al hombre y su conciencia, dispersados.
Que madure en su entraña las contradicciones de la euforia y la muerte de un pariente querido;
la agonía infinita de un enfermo irresoluto y la voluptuosidad para gustar un cuadro alucinado de Dalí.
Un verso que conserve su calma ante los recursos convincentes del crédito hipotecario.
Un verso ersatz para los calambres del hambre,
y que disimule con decoro las miserias del vestuario.
Que permanezca impávido si una dolencia solapada nos atenaza el cerebro y la garganta,
y proque desde una muela clama la viva raíz del nervio, no pierda su eficacia reveladora de la vida y del ser.

4.
Quiero un verso total y universal, surto en la raigambre de la sinrazón y en el asombro de lo inverosímil.
Dúctil frente a la incertidumbre de la subsistencia
y maleable entre las dificultades de la convivencia.
Un verso permeable a la comprensión de que si el capital
produce intereses, también florece el almendro en primavera.
Un verso cuya substancia sea solícita a la brújula del amor y la amistad,
y presta para arder su fibra generosa en las llamas de un júbilo entusiasta.
Verso gimnasta con el que se pueda orar a Dios en las actitudes de todas las religiones,
y que, sensible a la alegría de la fuerza, sea idóneo en la fuerza de la alegría.

5.
Para cuando la marea del silencio revierta su pleamar sobre la calle y sobre el alma,
y nada turbe ni conturbe a las cuerdas sin cuento del corazón,
y el espíritu cuele en su aire diáfano la transparencia lúcida del éxtasis,
mi verso luzca con luces multiplicadas de diamante manifiesto,
mi verso vuele sobre el viento que le anima,
mi verso alcance la realización de su destino en su delicia fugitiva
o en su victoria definitiva,
o en la justa muerte de lo inane y lo inconsútil.

îl contemplez lucid nu are nici o şansă
îl dezvrăjesc util în loc de transă
ce să îi spun să nu mă pierd?

recalling reverberating
the body of the language
just like a summernight
dream out of sight

nem könnyű dolog mondom én