1. Mahabharata
2. Ramayana
3. Homer – Iliada, Odiseea
4. Hesiod – Munci şi zile
5. Eschil – Prometeu înlănţuit
6. Sofocle – Oedip rege
7. Herodot – Istorii
8. Platon – Dialoguri
9. Aristotel – Poetica, Etica nicomahică
10. Plutarh – Vieţile
11. Esop – Fabule
12. Cartea egipteană a morţilor

+In legatura cu alegatiile privind constituirea „Fratiei Ortodoxe" la Cluj, rectorul UBB, Andrei Marga, precizeaza urmatoarele:

1. Nu am semnat nicio adeziune la astfel de initiative si nu am participat la nicio discutie in aceasta privinta. Nu am avut si nu am nicio legatura cu respectiva initiativa.

2. Sint dator sa precizez cel putin trei lucruri:

a) solutiile la problemele Romaniei nu se afla nicidecum in trecut;

b) abordarea problemelor religiei nu are alternativa la ecumenism;

c) imaginea asupra lui Iisus si asupra crestinismului este schimbata complet, gratie cercetarilor istorice, biblice, teologice din ultimele decenii, incit relatia dintre cultura si religie se pune in termeni complet noi in epoca de fata.

Andrei Marga+

Este de domeniul evidenţei faptul că trebuie recurs la un model occidental pentru transformarea culturii române. Acest model occidental adecvat nu poate fi iniţiat de Universitate, pentru moment  controlată  de internaţionalişti ce îşi arogă  agresiv rolul  managerial pentru cultura română. Acest model de ameliorare în  cultura română  poate fi iniţiat numai de Biserica Ortodoxă Română.  Însă care model occidental ni se potriveşte ? Dacă studiem istoria culturală a Occidentului în general, si istoria Bisericii Occidentale în particular, observăm că rolul liderului cultural novator în Occident îi revine Sfântului Anselme din Aosta (1033-1109), numit de asemenea Anselme de Cantorbéry. În anul 1060, Anselme din Aosta intra la mănăstirea benedictină din Bec, în Normandia. Acolo studiază cu atenţie şi diligenţă  doctrina teologică a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Orientale dimpreună cu Logica ! Mănăstirea benedictină era deja organizată după modelul oferit în scrierile călugărului scit Ioan Cassian. Sfântul Anselme,   născut din părinţi lombarzi (tatăl  era Gundulph, iar mama - Ermenberga),  va condensa pentru uzul occidentalilor cea mai clară sinteză a teologiei Părinţilor Bisericii Orientale din secolul IV.  ‘Softul’ anselmian,  extras din doctrina cappadocienilor, continuă în Europa Occidentală elanul de civilizaţie a excelenţei, elanul Romaniei Orientale din veacurile IV, V, VI.

Dar hai să vorbim acum numai despre importanţa argumentului ontologic al lui Anselme pentru  toată cultura Europei occidentale, pentru felul în care evoluează prin ceea ce numim ‚progres’ spre ‚modernitate’. De obicei argumentul ontologic al lui Anselme este formulat printr-o înşiruire de trei propoziţii : « Avem o idee despre Fiinţa  perfectă; perfecţiunea comportă existenţa ; deci Fiinţa  perfectă  există. » Totuşi,  dacă în argumentul ontologic al lui Anselme  este implicat ca un datum predefinit principiul logic al identităţii, atunci ultimele două propoziţii devin redundante. Principiul identităţii era cunoscut încă de pe vremea lui Aristotel. Cu acesta, argumentul ontologic al lui Anselme se reduce la o singură propoziţie : « Avem o idee despre Fiinţa  perfectă. ». Or, această idee vagă despre Fiinţa  perfectă  este numai caz particular de reprezentare ontologică. Şi, în general, argumentul lui Anselme este asigurat şi validat  prin orice reprezentare ontologică. Reductibil la o formulare mai inteligibilă, avem demonstrat faptul că Dumnezeu există prin  însuşi faptul că omul este capabil să construiască reprezentări ontologice. Dar, bineînţeles, mai este implicat aici, predefinit,  principiul scolastic enunţat de Sfîntul Anselme: „Fides quoerens intellectum.” - ‚Credinţa caută inteligenţa, eu nu caut să înţeleg pentru a crede, ci cred în Absolut şi astfel înţeleg’. Argumentul ontologic constituie nucleul ‚softului’ anselmian ce va permite europenilor occidentali să construiască reprezentări ontologice despre realitate. Aceste reprezentări ontologice constituie instrumentalitatea  raţională cu ajutorul căreia europenii occidentali vor descoperi şi cuceri lumea.

Ce înseamnă  sloganul despre  ‘Înnoirea Bisericii’ pe care îl tot auzim după  1989 ?  Înseamnă el cumva renunţarea la tradiţia isihastă? Căci insistăm, numai Biserica Ortodoxă Română  tradiţională  poate conduce procesele de transformare a României după un ‘soft’ anselmian care a dus la progres în Occidentul European. Pentru că ‘softul’ anselmian reprezenta cea mai condensată şi clară sinteză a teologiei Părinţilor Bisericii Orientale din secolul IV. Constantin Rădulescu- Motru, singurul creator de sistem filosofic  din cultura română  (Andrei Marga nu este, oricât ar impreca spre noi lăudătorii lui) intuia toate acestea într- o carte publicată  la 1904.  Într – adevăr, primul dintre cugetătorii români care dovedeşte intuiţia raţionalităţii  instrumentale pe linia scolastic– anselmiană a fost Constantin Rădulescu –Motru. Era nepotul acelui Eufrosin Poteca (1786 - 1859),  discipolul  ideologiei  Şcolii de la Sfântu Sava. Constantin Rădulescu –Motru a fost năpăstuit ulterior de comunişti, urgisit chiar şi acum de potera internaţionalistă din pricină că nu a fost „politiceşte corect”. Indicaţiile cominterniştilor care au luptat în Spania şi au dominat  politica românească neîntrerupt din 1945 şi până acum  l- au lăsat să moară de foame. Se spune chiar şi în prezent, fie direct,  fie indirect însă ameninţător la adresa potenţialelor dezvoltări independente şi pozitive  din cultura română, că  năpăstuitul Constantin Rădulescu- Motru şi- a meritat cumplita soartă! 

În lucrarea ‚Cultura română şi politicianismul’,  Constantin Rădulescu - Motru punea un accent extraordinar pe utilitatea  principiului identităţii, exact în sensul că reprezentarea ontologică în limba română este un construct necesar al realităţii pentru românii care doresc integrarea în societatea modernă. La Constantin Rădulescu – Motru, postulatul logic al  identităţii  ne dă adevărul. Filosoful român are totuşi certitudinea dificultăţilor   extraordinare pentru românii aflaţi în căutarea adevărului. De asemenea  filosoful posedă  certitudinea aproape mesianică a succesului nostru ca naţie : "Iubirea de adevăr... trebuie cucerită, prin forţele noastre proprii. Va veni şi vremea ei odată". Constantin Rădulescu – Motru rămâne pe linia abordării de tip anselmian în aceeaşi carte şi atunci când  leagă principiul identităţii  în logica sa, de ortodoxism scriind în mod expres :  "Biserica Ortodoxă a fost neclintit conducătoare sufletească a românilor." Dacă interpretăm şi  cele spuse de Constantin Rădulescu – Motru în cealaltă lucrare extrem de importantă, ‘Personalismul energetic’ – chiar şi din titlul cărţii se vede influenţa ideilor Sfântului Ierarh Vasile cel Mare--, putem afirma că dogma de sprijin a filosofiei lui este, la fel ca la Sfântul Anselme,  doctrina Sfintei Treimi a  Cappadocienilor Sfinţi Părinţi de Civilizaţie.

Anul 1648 marca pentru Europa nu doar sfârşitul "războiului de 30 de ani", ci şi începutul de epocă pe care Leibniz o caracteriza prin  asertarea ce- i părea mirobolantă lui Voltaire : "Trăim în cea mai bună dintre lumile posibile!". Leibniz  realizase o sinteză a filosofiei aristotelice cu filosofia carteziană, având natura unei teologii pozitive. Dar,  în alt chip, el mergea pe urmele părinţilor filosofi cappadocieni care incorporaseră  filosofia greacă într- o teologie nouă. Ştim că această sinteză a sfinţilor părinţi ai bisericii constituie unul dintre pilonii civilizaţiei create în Romania Orientală în secolele IV,  V, şi VI. Iar lucrarea  de cugetător  a lombardului Anselme, din veacul al XI-lea, asupra dogmei cappadociene a Sfintei Treimi fondează de facto Scolastica. Mulţi dintre noi nu înţelegem prea bine importanţa majoră a Scolasticii  pentru cultura lumii,  pentru descoperirea faţetelor sale,  datorită ideologiei ateiste ce ne -a spălat creierele (iar Andrei Marga a fost un asemenea ideolog comunist).

Titus Filipas

Oricum, notarea asta abstracta matematica mi-a chinuit intotdeauna creierii. Cand vezi o formula numai cu litere grecesti in loc de cifre, de unde poti ghici ca e matematica si nu  literatura veche, de exemplu? E.. mi-au trebuit 4 ani de facultate, dar am aflat si misterul asta: te uiti dupa semne si paranteze. Daca vezi un +, un = sau vreo trei paranteze drepte urmate de una rotunda, cam in felul asta: [[[(δ^2/ζ! - 3*μ/2*δ) * 20^ζ/2*δ] / (ν+1/2)! + ε] - ζ^3 + ε] + 3*ε^2 atunci nu-ti mai faci griji, sigur nu e un citat din Aristotel (Ἀριστοτέλης sau Aristotélēs).

Dar ziceam ca de-acum e la vale, in titlu, si zic ca explic si de ce prealuminatei audiente care n-are chef oricum sa auda nici de formule matematice, nici de Aristotel si nici de epsiloni sau de ce ! (semnul exclamarii) inseamna factorial si nu mirare ca ce cauta literele alea acolo asa pe nepusa masa.

Am depus actele la starea civila, azi dimineata. Deci gata, nu mai sunt dubii, chiar vrem sa ne casatorim, in fata primarului urbei noastre dragi. N-a fost o gluma, chiar urmeaza nunta... in 11 zile. De unde si aia cu Zet minus 11. Va prinseserati voi de la inceput si nu era nevoie sa va explic, dar cum era sa-l bag pe Aristotel in discutie altfel?  :)

E cineva interesat ce acte trebuie?

Excelenta morală este un rezultat al felului în care trăim. Devenim corecţi, făcând fapte corecte, devenim temperaţi comportându-ne temperat şi devenim curajoşi făcând acte curajoase.

Aristotel

Voinţa omului este un privilegiu, o idee înaltă, chiar când nu se ia în consideraţie folosirea ei morală. Simpla voinţă ridicată deja pe om deasupra animalităţii, iar voinţa morală îl saltă până la divinitate.

Friedrich von Schiller

Mulţi te preţuiesc pentru câte o faptă a ta; te preţuieşte cu adevărat numai acela pentru care exişti întreg, pentru tine însuţi.

Nicolae Iorga

.

Ştefan. Tetrapareza spastica forma severa. Orfan de tată.

Are 10 ani. Pe 18 iunie 2008 îi împlineşte, mai precis.

Sta intins in pat si isi priveste prietenul cum se joaca. Plange stins, pentru ca nu se poate ridica si nu poate spune ca sufera.

Mama lui nu mai are lacrimi sa mai planga. Soarta a fost necrutatoare cu ea.

La varsta de 4 luni, Geta l-a dus pe Stefan la medic. Trebuia sa-i faca vaccinul, insa micutul era racit. “Doctorita a considerat ca nu are nimic, asa ca i-a facut injectia”, isi aminteste mama.

Dupa 5 zile insa, bebelusul a facut febra, convulsii si a intrat in coma.

“Nimeni nu a fost tras la raspundere, iar noi am ramas cu copilul condamnat pe viata. A stat 5 zile in coma, iar cand si-a revenit, medicii i-au stabilit diagnosticul. Oricum, ei se asteptau sa moara…”, spune cu amaraciune femeia.

In 2003, Ştefanica si-a pierdut tatal. Un cancer galopant.

Ştefan nu poate sta in sezut, nu-si poate tine capul drept si nu poate merge, nu poate vorbi.

Din 30 de kilograme, cate ar trebui sa aiba un copil la varsta lui, Stefan nu are decat 15 kg.

Sansa lui Stefan este o un transplant de celule stem, la o clinica din China. Pentru asta are nevoie de 30.000 de euro.

Pe 23 aprilie 2007, Stefanica trebuia sa fie in China. A pierdut insa programarea la operatie pentru ca in conturile lui nu s-au strans decat jumatate din banii necesari plecarii, iar medicii din Beijing cer ca interventia chirurgicala sa fie achitata cu doua luni inainte de internarea pacientului.

Geta Craiu a reusit, dupa multe insistente, sa obtina o alta programare.

Cei 30.000 de euro trebuie insa trimisi in contul clinicii pana pe 15 iunie 2008.

.

Daca puteţi să dăruiţi, măcar 10 RON:

Cont: BCR, sucursala Galati

Titular: Craiu Geta

RON - RO83RNCB0141032266760003

EURO - RO56RNCB0141032266760004

USD - R002RNCB0141032266760006

.

Telefon dna. Craiu: 0740.493.059

.

*

Domnule Zoso: am citit pe un blog că dacă cineva scrie Zoso pe undeva, dumneavoastră apăreţi imediat. Am şi aflat cum, vă ajută “nea” Google.

Domnule Zoso: dumneavoastră aveţi trafic mare-mare. Sunteţi tânăr, inteligent şi priceput cu tehnica asta “de net”.

Domnule Zoso: credeţi că puteţi sprijini câteva bloguri, care se ocupă doar de cazuri umanitare, să facă mai bine cunoscute cazurile dramatice ale unor copii şi tineri grav bolnavi, în speranţa că se vor strânge ceva bănuţi pentru ei?

Blog de Suflet: http://sminchy.wordpress.com

Mecenatro : http://mecenatro.wordpress.com

Susţin Mecenat : http://sustinmecenat.linecreation.com

Dasanti: http://dansantimbreanu.wordpress.com

Mariela: http://mariela71.wordpress.com

Cam atât, domnule Zoso. Mulţumesc.

.

Update

DANA DEAC, directorul postului naţional de televiziune, TVR, a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cîteva luni. Săptămîna trecută, ea a suferit o a doua intervenţie chirurgicală, într-o clinică din Viena.

LUPTA CU SISTEMUL. Povestea cunoscutei realizatoare de televiziune este una cutremurătoare. Dana a descoperit că are cancer la sîn după repetate analize. Iniţial, după ce a făcut o mamografie de rutină, a fost asigurată că e perfect sănătoasă. După patru luni, un alt medic i-a arătat, pe aceeaşi mamografie, celulele canceroase.

Premiată de patru ori de APTR şi o dată de Clubul Român de Presă pentru emisiuni de televiziune remarcabile, precum "Reporter Tele 7 abc", "Prezentul simplu" sau "Cafeaua cu sare", Dana Deac s-a văzut nevoită să se lupte cu toate tarele sistemului medical românesc.

"Pentru mine, cancerul nu este doar o cumplită maladie. E o schimbare de destin. Au rămas cu mine doar cei care mă preţuiesc cu adevărat", declara Dana Deac într-un interviu acordat Q Magazine. Boala a făcut-o să se implice mai mult în acţiuni umanitare şi să fie alături de cele care trec prin aceeaşi traumă ca şi ea. Pentru că avea nevoie de mai mulţi bani, s-a asociat Fundaţiei Renaşterea, care vine în ajutorul femeilor bolnave de cancer.

Acum, Fundaţia Renaşterea a deschis un cont în care cei care doresc să o ajute pe Dana să suporte costurile operaţiei şi ale tratamentului pot face donaţii:

RO60BACX0000000031173000,

deschis la Banca Unicredit Ţiriac,

sucursala Charles de Gaulle.

.

Sursa Jurnalul Naţional

De la Petrişor

Ако е точно тврдењето на многубројните православни отци дека Хростос е над Истокот и Западот, од каде тогаш толку често сретнуваната безрезервна самоидентификација на православието со идејата за Истокот, доживеан како своевиден негатив на Западот? Како да постои некаква пубертетска зависност од христијанскиот Запад. Пубертетска – затоа што е по правило „контрашка“. Формулата за „пресметување“ на православниот став по определено богословско прашање доста често знае да гласи отприлика вака: за што и да се застапи Западот се множи со „минус еден“ и се добива православната вредност! Многу убаво!

Римокатолиците имаат филиокве, а ние немаме филиокве! Римокатолиците немаат епиклеза, ние имаме епиклеза! Они имаат папа, ние немаме! Они имаат чистилиште, ние немаме! Они имаат бесквасен леб, ние – квасен! Сега, да не се разбереме погрешно, ништо од сево ова не е неточно, ама духот на ваквата „контра-генерализација“ е длабоко навлезен во начинот на размислување на „источно-православниот“ богословски стил...

Затоа, по инерција, сега воопшто нема да биде тешко списокот да продолжи да се надополнува. Па така, ако римокатоличката црква (во првата половина на 20. век) почне да се застапува за редовен евхаристиски живот на верниците, тогаш и оние православни кои го прават тоа од памтивек, од „источно-православните“ биваат најкомотно прогласени за жртви на Западот. Уште подраматична е историјата на современиот екуменски дијалог. На западното „за“, „источњаците“, без многу да му ја мислат, а користејќи се со веќе добро испробаната формула, одговараат со категорично „против“! Ваквиот стил е забележлив и во веќе надминатите, по потекло западни, генерализации од типот: западната мисла тежи кон рационалното, а источната кон мистичното, или западната е аристотеловска, источната платоновска (што е веќе сосема бесмислено – најнамразениот антички философ во историјата на Византија е без конкуренција Платон, чие учење не еднаш, туку дури три пати бива осудено од византиската Црква)!

(Продолжува...)

O data cu aparitia cretinismului consemnam aparitia omului modern, acel individ ce isi pune intrebari si se poate detasa de cotidian pentru a se evalua.Omul modern este un individ aflat intre mit (mythos) si ratiune (logos). Modernismul in schimb nu poate fi inteles o data cu aparitia lui ci abia in secolul al XIX-lea in context cu teoriile utopice si ale idealului transparentei plecand de la lumea déjà existent, de la inradacinare. Iluministul Ernest Cassirer (1874-1945) in Filozofia formelor simbolice a aplicat principiile gândirii kantiene în directia elaborarii unei teorii a culturii prin care afirma ca limba, miturile, religia, arta, stiinta sunt forme simbolice, de unde si conceptul de om ca "animal simbolic".Acesta afirma ca adevarul filosofic este deasupra celui mitologic.[...]

Omul modern relativeaza cu lucrurile si se plimba printre culturi. Omul modern poate sa-si puna intrebari si poate sa-si aleaga credintele, poate sa-si formeze propriile pareri si idei si cel mai important omul modern foloseste  intrebarea : De ce ?  si se asteapta sa gaseasca un raspuns. Omul modern da vietii o valoare si se intreaba despre sensul acesteia, in cultura antica viata este lipsita de valoare pentru simplu fapt ca omul antic nu se poate detasa de viata, el o traieste exact asa cum o primeste fara sa-si puna intrebari, deoarece el se integreaza in formele de viata, iar treapta cea mai inalta in ascensiunea sa o reprezinta cetatea. [...]

Arhitectura reprezinta arta constuctiei, stiinta careia ii sunt subordinate scopurile celorlalte stiinte. Kant vede arhitectura ca fiind arta sistemelor, deoarece unifica cunostintele si le configureaza stiintific. Pentru Aristotel exista doua aspect ale lucrurilor: o forma care face lucrul sa fie ceva si o materie care reprezinta suportul formei. [...]

Arhitectura se dezvolta in spatiu.

Jean Baudrillard: “Arhitectura consta fara indoiala in a lucra pe un fond de deconstructie a spatiului” . Jean Baudrillard este de parere ca arhitectura seduce spatial si il face sa fie seducator, deasemenea este de parere ca intre arhitectura si spatial ei trebuie sa existe un duel, sa se confrunte arhitectura cu spatiul sa se produca actul seducerii prin comunicare.

Spatiul din punct de vedere al geometriei, spatial este o reprezentare abstracta, lipsit de materie, fiind omogen, izotrop, continuu, nelimitat. Einstein percepe spatial in 4 dimensiuni folosinduse de cele 3 dimensiuni ale spatiului cunoscute si ceea a timpului, crezand ca pentru a repera un fenomen sunt necesare 4  variabile. Arhitectura  este si ea solidara  cu pozitia sa in spatiu dar si in timp. Arhitectura se dezvolta in spatiu si timp. Omul este atasat de ideea de a anula efectele unui timp a carui ireversibilitate suscita  angoasa unui sfarsit apropiat. Pe de alta parte omul (arhitectul) trebuia sa cunoasca evolutia in timp a constructilor ca forma, trebuia sa stie simbolista ei si materialitate acesteia, arhitectul trebuie sa cunoasca trecerea timpului pentru a putea evolua si a nu cadea prada crevaselor necunoasterii. Arhitectul trebuie sa stie ce neaga si de ce neaga trecutul si nu trebuie sa se foloseasca de negare doar pentru a se pune contra unui curent existent.

Jean Baudrillard “Arhitectura este un amestec de nostalgie si anticipare  estrema”.

Dupa cum se stie lumea e intr-o continua miscare, curentele arhitecturale  in trecut obisnuiau sa se pastreze de alungul unei perioade de durata lunga in aceasi directia poate si pentru faptul ca tehnologia s-a dezvoltat mai greu dar si pentru faptul ca din lipsa cunoasterii si prezenta unei credinte  in niste idei bine stabilite omul nu a avut posibilitatea in a jongla cu fenomenul arhitectural. In secolul al XX-lea arhitectura a suferit niste transformarii majore si rapide, iesind din tipare, progresand prin aparitia unor noi programe arhitecturale, functionale dar avand ca suport noua tehnologie. Arhitectura moderna a trecut prin multe etape intr-un timp extreme de scurt, a fost consumata inainte de a fi inteleasa in adevaratul ei sens. Omul s-a dezradacinat in secolul trecut a avut libertatea de a gandi mai mult decat si-a putut imagina vreodata astfel s-a aruncat cu toate ideile sale asupra prezentului (acum trecut). Fiecare  arhitect s-a exprimat diferit, a privit spatiul diferit, a negat timpul sau s-a impletit cu acesta, a pastrat istoria sau a injunghiat trecutul. Datorita acestor cauze arhitectura si nu numai se afla intr-un impas major si o cautare continua, poate o reintoarcere in trecut sau poate o gandire comuna ar putea fi un raspuns. Directia a existat, dar drumul a fost ratacit.

Astazi datorita a gandirii atat de diferite, a tehnologiei care face ca orice sa fie posibil, a miscarii, a dinamismului ce ne inconjoara, a progresului rapid omul nu are un singur raspuns, nu apartine unui curent, nu gaseste o singura solutie, nu poate alege un singur concept, isi poate exprima gandurile dar este intampinat de nehotarare, are mai multe raspunsuri pentru o singura intrebare si nu-si poate stabili un adevar pentru simplu fapt ca nu exista doar o solutie valabila, astfel acest present il frustreaza pe arhitect si il face captive haosului format de proprile sale ganduri nelimitate in acest secol si foarte diferite. Atunci cand un singur om are mai multe raspunsuri si mai multe ganduri e foarte dificil de adunat mai multi oameni cu acelasi gand si foarte greu de asamblat o idée comuna. Un gand poate fixa un obiect arhitectural, gandirea unui om poate face asta prin simplu fapt ca omul poate crede in gandurile sale, dar intrebarea ramane deschisa in ceea ce priveste un curent arhitectural sau ne vom obisnui cu o arhitectura pestrita?

Jean Nouvel “Viitorul arhitecturii nu este arhitectural”

 Student Arhitect Sinziana Balosin

    Grupa 51 A

Grecii au fost incubatorul primordial, originea ideii de democratie, unul dintre primii ganditori filozofi mari in antichitate, ce s-au ocupat prioritar de o prima analiza teoretica a conceptului "demos-kratos" fiind Aristotel in lucrarile Politica, Etica si Constitutie.

O tema permanenta de meditatie si diputa in practica vietii sociale ale acelor vremuri a fost, ca si in prezent de altfel, problema formei de guvernamant, a mecanismelor detinerii si exercitarii ei, a principiilor si valorilor pe care aceasta se intemeiaza. In mod deosebit atentia critica meditativa a fost indreptata pe ratiunea de a fi a grupurilor si claselor sociale, a modului in care acestea isi disputa puterea politic-administrativa a cetatii. Astfel, societatea greceasca a cristalizat doua grupari social-politice antagonice respectiva aristocratia si democratia.

Aristocratia a fost asociata unei modalitati de impunere a actului de conducere politic-administrativ de sus in jos, pe baza unui asa zis drept funciar, "de viata si de moarte", cu valente si filiatii vrut demiurgice (un asa zis dat al destinului de a fi conducatori), in timp ce democratia a fost asociata de la bun inceput "dreptului" oamenilor nascuti egali sa se manifeste in continuare ca o comunitatea sociala de egali, printr-o judicioasa impartire a actului politic-administrativ "de jos in sus", conform unor reguli si cutume stabilite de comun acord.

De altfel si Platon in lucrarea Republica-Politeia dezvolta subtilitatea necesitatii de act democratic, facand o trimitere social-educativa la dreptate, la necesitatea unei bune oranduieli dupa perceptele bunului simt, la necesitatea sinceritatii si fair-play-ului ca o conditie precursoare instaurarii unui bine ideal in societate.

Revenind la Aristotel, dominat de ideea realizarii "binelui general", in acceptiunea mea de filozof de duminica acesta greseste asociind democratia unui act impur moral, pe fond demagogic. Cu alte cuvinte acesta sustinea ca cei ce vorbesc din postura de "avuti" o fac intemeiat, indreptatit, cu referiri subsidiare egotice, iar cei "neavuti" o fac cu gandul la inavutirea posibil viitoare, o fac neintemeiat pe experinta administrarii si necesitatii de inmultire a propriei avutii, in fapt demonstrandu-si incapacitatea funciara de administrare a unei avutii macro, cand nu au fost in stare sa o genereze la nivel micro (individual). Acest model parsiv de interpretare a  "indreptatirii sau neindreptatirii actului de conducere" a servit ulterior unei intregi pleiade de filozofi moderni in aglutinarea unor ideologii si doctrine justificante pentru finalele neoliberalism si corporationism. 

Aristotel comite o confuzie impardonabila intre democratie ca fiind sinonima cu saracia (demagogia) si bogatia cu aristocratia, in cele din urma oligarhica. Persistenta in falsitatea de apreciere trimite ca o prima sursa originara a fenomenului coruptiei in actul impunerii conducerii colective sub auspicii democratice,  "in dauna" unui mai firesc si discretionar "abosolutism monarhic" pe fundament aristocrat.

Si totusi, trecand peste obscurantismul pe fond religios din feudalism, in anii modernitatii democratia va cunoaste o consolidare a continutului si statutului sau, prin promovarea conceptiei de egalitate intre oameni, a dreptului tuturor cetatenilor de participare la actele de conducere sociale. Transfigurarea ulterioara a actului democratic pur intr-un concept contractual intre cetateni si autoritatea virtuala a statului (actul de constituire a statului), prin legitimarea inlaturarii acestuia ("contractului") cand autoritatea democratica nu isi indeplinea obligatiile asumate fata de societate, a permis prin feed back inlocuirea puterii, alternanta de oferte politice (democratice), dar toate mentinandu-se sub auspicii cetatenesti-civice, determinand in timp conturarea principalelor doctrine politice de esenta democratica: social-democratia, liberalismul si conservatorismul.

 Totusi esenta acestui mesaj nu se doreste ancorat pe o scolastica dialectica doctrinara a actului democratic, ci pe o posibila analogie intre modul duplicitar (aristoteliana demagogie de mai inainte) in care este promovat actul politic de mediatorii sai (politicienii); acestia desi se afirma formal ca aparatori a actului democratic pur, informal, prin procesul slab perceptibil de castizare, duc mai mult in aristocratizare actul politic, declansand tensiuni si nemultumiri crescande in societate, afectand posibil insasi ratiunea si identitatea de a fi a democratiei, astfel favorizand infiriparea si dezvoltarea unor nise politice de extremism ori cultivarea totalitarismului ca un feed back de nemultumire si razbunare tacita a celor egali fata, de cei ce se pretind mai egali decat egalii...

 1=  

Πηγή: Κέντρο Ελληνικής Γλώσσας

Από το οπισθόφυλλο: "[...]Στο λεξικό αυτό παρουσιάζονται όλες οι έννοιες, οι Θεωρίες , τα Ρεύματα, τα πρόσωπα , η ζωή και η δράση των εισηγητών  και των δημιουργών φιλοσοφικών ρευμάτων , αλλά και εξάγλωσση ορολογία φιλοσοφικών εννοιών, προσώπων κ.α."

ΕΙΣΑΓΩΓΗ

Σωκράτης :σ. 34-39 (Κεφ. Δ2: Οι φιλοσοφικές ιδέες του Σωκράτη. Διαλεκτική, μαιευτική, ειρωνεία. Η αναζήτηση των ορισμών, η επαγωγική μέθοδος και η ηθική,Κεφ. Δ3 : Η δίκη και ο θάνατος του Σωκράτη).

Πλάτωνας: σ. 40-42 (κεφ. Ε1: Ο βίος του), "Πρωταγόρας"α) σ. 49-52 (Α. Η διάρθρωση του διαλόγου και τα πρόσωπα: «Εισαγωγή…» έως και «Η απάντηση του Πρωταγόρα…»)β) σ. 56-57 (Β. Η φιλοσοφική σημασία του διαλόγου), "Πολιτεία"α) σ. 92-93 (1. Νεανικές φιλοδοξίες και απογοητεύσεις, 2. Η συγγραφή της Πολιτείας και 3. Η σκηνοθεσία και τα πρόσωπα του διαλόγου) β) σ. 96-102 (6. Οι τρεις τάξεις, 8. Η αγωγή των φυλάκων, 12. Οι φιλόσοφοι-βασιλείς, 13. Η δικαιοσύνη και 14. Οι φαύλες πολιτείες),γ) σ. 113 (Η αλληγορία του σπηλαίου),δ) σ. 124-126 (Ο μύθος του Ηρός)

Αριστοτέλης: α) σ. 139-141 («Πότε και πού γεννήθηκε ο Αριστοτέλης-Λίγα λόγια για την καταγωγή του» και «Ο Αριστοτέλης στην Ακαδημία του Πλάτωνα: μαθητής πρώτα, δάσκαλος στη συνέχεια»). β) σ. 145-149 («Ο Αριστοτέλης στη Μακεδονία: δάσκαλος του Αλεξάνδρου», «Επιστροφή του Αριστοτέλη στην Αθήνα: αρχίζει η τρίτη περίοδος της φιλοσοφικής του δραστηριότητας. Ο Αριστοτέλης διδάσκει στο Λύκειο» και «Ο Αριστοτέλης εγκαταλείπει οριστικά την Αθήνα-Το τέλος της ζωής του»),Αριστοτέλη Ηθικά Νικομάχεια, σ. 151-153,Αριστοτέλη Πολιτικά, σ. 178-179

KEIMENA

Πλάτωνας: Πρωταγόρας: οι ενότητες 1, 2, 3, 4, 5, 6 και 7, Πολιτεία: οι ενότητες 11, 12, 13, 14 και 15.

Αριστοτέλης:

Ηθικά Νικομάχεια: οι ενότητες: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 και 10,Πολιτικά: οι ενότητες: 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19 και 20

ΑΔΙΔΑΚΤΟ ΚΕΙΜΕΝΟ

1. ΚΕΙΜΕΝΟ

Αδίδακτο πεζό κείμενο αρχαίων Ελλήνων συγγραφέων της αττικής διαλέκτου.

2. ΓΡΑΜΜΑΤΙΚΗ - ΣΥΝΤΑΚΤΙΚΟ

α. Η ύλη που περιλαμβάνεται στα βιβλία του Γυμνασίου «Αρχαία Ελληνική Γλώσσα» Α΄, Β΄, Γ΄ Γυμνασίου, έκδοση Ο.Ε.Δ.Β. 2005.β. Ολόκληρη η ύλη που περιλαμβάνεται στο βιβλίο της Α΄ τάξης Ενιαίου Λυκείου «Εγχειρίδιο Γλωσσικής Διδασκαλίας», έκδοση Ο.Ε.Δ.Β. 2006 (ενότητες 1 - 21).

Αρχαίο Κείμενο

Διττῆς δὴ τῆς ἀρετῆς οὔσης, τῆς μὲν διανοητικῆς τῆς
(15) δὲ ἠθικῆς, ἡ μὲν διανοητικὴ τὸ πλεῖον ἐκ διδασκαλίας ἔχει
καὶ τὴν γένεσιν καὶ τὴν αὔξησιν, διόπερ ἐμπειρίας δεῖται
καὶ χρόνου, ἡ δ’ ἠθικὴ ἐξ ἔθους περιγίνεται, ὅθεν καὶ τοὔνομα
ἔσχηκε μικρὸν παρεκκλῖνον ἀπὸ τοῦ ἔθους. ἐξ οὗ καὶ δῆλον
ὅτι οὐδεμία τῶν ἠθικῶν ἀρετῶν φύσει ἡμῖν ἐγγίνεται· οὐθὲν
(20) γὰρ τῶν φύσει ὄντων ἄλλως ἐθίζεται, οἷον ὁ λίθος φύσει
κάτω φερόμενος οὐκ ἂν ἐθισθείη ἄνω φέρεσθαι, οὐδ’ ἂν μυ-
ριάκις αὐτὸν ἐθίζῃ τις ἄνω ῥιπτῶν, οὐδὲ τὸ πῦρ κάτω, οὐδ’
ἄλλο οὐδὲν τῶν ἄλλως πεφυκότων ἄλλως ἂν ἐθισθείη. οὔτ’
ἄρα φύσει οὔτε παρὰ φύσιν ἐγγίνονται αἱ ἀρεταί, ἀλλὰ
(25) πεφυκόσι μὲν ἡμῖν δέξασθαι αὐτάς, τελειουμένοις δὲ διὰ τοῦ
ἔθους. ἔτι ὅσα μὲν φύσει ἡμῖν παραγίνεται, τὰς δυνάμεις
τούτων πρότερον κομιζόμεθα, ὕστερον δὲ τὰς ἐνεργείας ἀποδί-
δομεν (ὅπερ ἐπὶ τῶν αἰσθήσεων δῆλον· οὐ γὰρ ἐκ τοῦ πολ-
λάκις ἰδεῖν ἢ πολλάκις ἀκοῦσαι τὰς αἰσθήσεις ἐλάβομεν,
(30) ἀλλ’ ἀνάπαλιν ἔχοντες ἐχρησάμεθα, οὐ χρησάμενοι ἔσχο-
μεν)· τὰς δ’ ἀρετὰς λαμβάνομεν ἐνεργήσαντες πρότερον,
ὥσπερ καὶ ἐπὶ τῶν ἄλλων τεχνῶν· ἃ γὰρ δεῖ μαθόντας
ποιεῖν, ταῦτα ποιοῦντες μανθάνομεν, οἷον οἰκοδομοῦντες οἰκο-
δόμοι γίνονται καὶ κιθαρίζοντες κιθαρισταί· οὕτω δὲ καὶ τὰ
[1103b] μὲν δίκαια πράττοντες δίκαιοι γινόμεθα, τὰ δὲ σώφρονα
σώφρονες, τὰ δ’ ἀνδρεῖα ἀνδρεῖοι. μαρτυρεῖ δὲ καὶ τὸ γινό-
μενον ἐν ταῖς πόλεσιν· οἱ γὰρ νομοθέται τοὺς πολίτας ἐθί-
ζοντες ποιοῦσιν ἀγαθούς, καὶ τὸ μὲν βούλημα παντὸς νομο-
(5) θέτου τοῦτ’ ἐστίν, ὅσοι δὲ μὴ εὖ αὐτὸ ποιοῦσιν ἁμαρτάνουσιν,
καὶ διαφέρει τούτῳ πολιτεία πολιτείας ἀγαθὴ φαύλης. ἔτι
ἐκ τῶν αὐτῶν καὶ διὰ τῶν αὐτῶν καὶ γίνεται πᾶσα ἀρετὴ
καὶ φθείρεται, ὁμοίως δὲ καὶ τέχνη· ἐκ γὰρ τοῦ κιθαρίζειν
καὶ οἱ ἀγαθοὶ καὶ κακοὶ γίνονται κιθαρισταί. ἀνάλογον
(10) δὲ καὶ οἰκοδόμοι καὶ οἱ λοιποὶ πάντες· ἐκ μὲν γὰρ τοῦ
εὖ οἰκοδομεῖν ἀγαθοὶ οἰκοδόμοι ἔσονται, ἐκ δὲ τοῦ κακῶς
κακοί. εἰ γὰρ μὴ οὕτως εἶχεν, οὐδὲν ἂν ἔδει τοῦ διδάξοντος,
ἀλλὰ πάντες ἂν ἐγίνοντο ἀγαθοὶ ἢ κακοί. οὕτω δὴ καὶ ἐπὶ
τῶν ἀρετῶν ἔχει· πράττοντες γὰρ τὰ ἐν τοῖς συναλλάγμασι
(15) τοῖς πρὸς τοὺς ἀνθρώπους γινόμεθα οἳ μὲν δίκαιοι οἳ δὲ ἄδι-
κοι, πράττοντες δὲ τὰ ἐν τοῖς δεινοῖς καὶ ἐθιζόμενοι φοβεῖ-
σθαι ἢ θαρρεῖν οἳ μὲν ἀνδρεῖοι οἳ δὲ δειλοί. ὁμοίως δὲ καὶ
τὰ περὶ τὰς ἐπιθυμίας ἔχει καὶ τὰ περὶ τὰς ὀργάς· οἳ μὲν
γὰρ σώφρονες καὶ πρᾶοι γίνονται, οἳ δ’ ἀκόλαστοι καὶ ὀρ-
(20) γίλοι, οἳ μὲν ἐκ τοῦ οὑτωσὶ ἐν αὐτοῖς ἀναστρέφεσθαι, οἳ δὲ
ἐκ τοῦ οὑτωσί. καὶ ἑνὶ δὴ λόγῳ ἐκ τῶν ὁμοίων ἐνεργειῶν αἱ
ἕξεις γίνονται. διὸ δεῖ τὰς ἐνεργείας ποιὰς ἀποδιδόναι·
κατὰ γὰρ τὰς τούτων διαφορὰς ἀκολουθοῦσιν αἱ ἕξεις. οὐ
μικρὸν οὖν διαφέρει τὸ οὕτως ἢ οὕτως εὐθὺς ἐκ νέων ἐθίζεσθαι,
(25) ἀλλὰ πάμπολυ, μᾶλλον δὲ τὸ πᾶν.

Μετάφραση

Δ. Λυπουρλής. 2002. Αριστοτέλης. Ηθικά Νικομάχεια. Βιβλίο Β'. Εισαγωγή, μετάφραση, σχόλια. Θεσσαλονίκη: Ζήτρος.

Δύο είναι, όπως είδαμε, τα είδη της αρετής, η διανοητική και η ηθική. Η διανοητική αρετή χρωστάει και τη γένεση και την αύξησή της κατά κύριο λόγο στη διδασκαλία (γιαυτό και εκείνο που χρειάζεται γι' αυτήν είναι η πείρα και ο χρόνος), ενώ η ηθική αρετή είναι αποτέλεσμα του έθους (και το ίδιο της το όνομα, άλλωστε, μικρή μόνο διαφορά παρουσιάζει από τη λέξη έθος). Αυτό ακριβώς κάνει φανερό ότι καμιά ηθική αρετή δεν υπάρχει μέσα μας εκ φύσεως. Πραγματικά, δεν υπάρχει πράγμα εφοδιασμένο από τη φύση με κάποιες ιδιότητες, που να μπορείς να το συνηθίσεις να αποκτήσει άλλες ιδιότητες. Παράδειγμα η πέτρα: καμωμένη από τη φύση να πηγαίνει προς τα κάτω, δεν είναι δυνατό να συνηθίσει να πηγαίνει προς τα πάνω, έστω κι αν χιλιάδες φορές προσπαθήσει κανείς να της το μάθει πετώντας την και ξαναπετώντας την προς τα πάνω· ούτε η φωτιά μπορεί να συνηθίσει να πηγαίνει προς τα κάτω· γενικά δεν υπάρχει πράγμα καμωμένο από τη φύση να συμπεριφέρεται με έναν ορισμένο τρόπο, που να μπορεί να συνηθίσει να συμπεριφέρεται με άλλον τρόπο. Συμπέρασμα: οι αρετές δεν υπάρχουν μέσα μας εκ φύσεως ― ούτε όμως και είναι αντίθετη προς τη φύση μας η γένεσή τους μέσα μας: η φύση μάς έκανε επιδεκτικούς στις αρετές, τέλειοι όμως σ' αυτές γινόμαστε με τη διαδικασία του έθους.

Επίσης: Για καθετί που το έχουμε από τη φύση, πρώτα έχουμε τη δυνατότητά του να ενεργήσει· στην ενέργεια την ίδια φτάνουμε ύστερα (το πράγμα γίνεται φανερό στις αισθήσεις μας· πραγματικά, τις αισθήσεις της όρασης ή της ακοής δεν τις αποκτήσαμε έχοντας δει ή έχοντας ακούσει πολλές φορές, αλλά αντίθετα: έχοντάς τες τις χρησιμοποιήσαμε· δεν τις αποκτήσαμε με τη χρήση)· τις αρετές όμως τις αποκτούμε αφού πρώτα τις εφαρμόσουμε στην πράξη ― όπως ακριβώς γίνεται και στις άλλες τέχνες· τα πράγματα δηλαδή που πρέπει πρώτα να τα μάθουμε προτού αρχίσουμε να τα κάνουμε, τα μαθαίνουμε κάνοντάς τα· π.χ. οικοδόμοι γίνονται χτίζοντας σπίτια, κιθαριστές παίζοντας κιθάρα· με τον ίδιο τρόπο γινόμαστε: δίκαιοι κάνοντας δίκαιες πράξεις, σώφρονες κάνοντας σώφρονες πράξεις, ανδρείοι κάνοντας ανδρείες πράξεις.

Την επιβεβαίωση μας την προσφέρει και αυτό που γίνεται στις πολιτείες· πραγματικά, οι νομοθέτες κάνουν καλούς τους πολίτες τους ασκώντας τους να αποκτούν τις συγκεκριμένες συνήθειες ― αυτή είναι η θέληση του κάθε νομοθέτη, και όσοι δεν τα καταφέρνουν σ' αυτό, δεν πετυχαίνουν στο έργο τους· σ' αυτό, άλλωστε, και διαφέρει τελικά το ένα πολίτευμα από το άλλο, το καλό από το λιγότερο καλό.

Επίσης: Η γένεση κάθε αρετής και η φθορά της έχουν την ίδια αρχή και γίνονται με τα ίδια μέσα ― έτσι ακριβώς γίνεται και στις τέχνες: παίζοντας κιθάρα γίνονται και οι καλοί και οι κακοί κιθαριστές· το ίδιο και οι οικοδόμοι και όλοι οι άλλοι: χτίζοντας με καλό τρόπο σπίτια θα γίνουν καλοί οικοδόμοι, χτίζοντάς τα όμως με κακό τρόπο θα γίνουν κακοί· αν δεν ήταν έτσι, δεν θα υπήρχε ανάγκη δασκάλου, και όλοι θα ήταν καλοί ή κακοί εκ γενετής. Το ίδιο συμβαίνει και με τις αρετές: κάνοντας αυτά που κάνουμε στην καθημερινή μας συνάφεια με τους άλλους ανθρώπους άλλοι γινόμαστε δίκαιοι και άλλοι άδικοι· επίσης: κάνοντας αυτά που κάνουμε στις επικίνδυνες και φοβερές περιστάσεις της ζωής και αποκτώντας σιγά σιγά τη συνήθεια να αισθανόμαστε φόβο ή θάρρος, άλλοι γινόμαστε ανδρείοι και άλλοι δειλοί. Το ίδιο ακριβώς συμβαίνει και σε σχέση με τις επιθυμίες και την οργή: άλλοι γίνονται σώφρονες και πράοι και άλλοι ακόλαστοι και οργίλοι, οι πρώτοι με το να συμπεριφέρονται έτσι στις περιστάσεις αυτές και οι άλλοι με τον αντίθετο τρόπο. Με δυο λόγια: οι έξεις γεννιούνται από την επανάληψη όμοιων ενεργειών. Γι' αυτό και πρέπει να φροντίζουμε οι ενέργειές μας να έχουν συγκεκριμένα χαρακτηριστικά, αφού οι έξεις είναι τελικά αντίστοιχες προς τις διαφορές που οι ενέργειες αυτές παρουσιάζουν μεταξύ τους. Δεν έχει λοιπόν μικρή σημασία να αποκτά κανείς όσο γίνεται πιο νέος αυτές ή εκείνες τις συνήθειες× ίσα ίσα έχει πολύ μεγάλη σημασία, ή μάλλον σημαίνει το παν.

Κεφάλαιο 2o :η υπερβολή και η έλλειψη αποτελούν τα δύο άκρα τα οποία πρέπει να αποφεύγονται, προκειμένου να κατακτηθεί η ηθική αρετή. Η μεσότητα ή αλλιώς " το μέσον" ορίζεται ως το μέσο σημείο ανάμεσα στην υπερβολή και την έλλειψη , και αναδεικνύεται ως ο μοναδικός δρόμος για τον προσδιορισμό και την κατάκτηση της ηθικής αρετής

Αρχαίο Κείμενο

Ἐπεὶ οὖν ἡ παροῦσα πραγματεία οὐ θεωρίας ἕνεκά
ἐστιν ὥσπερ αἱ ἄλλαι (οὐ γὰρ ἵνα εἰδῶμεν τί ἐστιν ἡ ἀρετὴ
σκεπτόμεθα, ἀλλ’ ἵν’ ἀγαθοὶ γενώμεθα, ἐπεὶ οὐδὲν ἂν ἦν
ὄφελος αὐτῆς), ἀναγκαῖον ἐπισκέψασθαι τὰ πε