Ai ascultat vreodată o melodie.. care te-a făcut să plângi?
...
Ai văzut vreodată o imagine.. care te-a făcut să „decolezi” din lumea asta cu direcția.. cosmos?
...
Ai atins vreodată vârful muntelui.. care te-a făcut pentru o fracțiune de secundă nemuritor?
...
Ai fost vreodată langă un lac.. care ți-a „șoptit” toate secretele lumii?
...
Ai „atins” vreodată esența celuilalt.. încât să știi că orice s-ar întâmpla, legătura nu va putea fi nicicând ruptă?
...
Ai rostit vreodată o rugăciune din tot sufletul încât.. ai simțit atunci și acolo.. că nu ești singur?
...
Ai ascultat vreodată ciripitul păsărelelor.. care te-au făcut să te simți din nou copil?
...
Ai citit vreodată ceva atât de tulburător.. încât te-a făcut să simți durerea celuilalt deși nici măcar nu ați împărtășit aceleași timpuri?
...
Ai simțit vreodată lipsa cuiva atât de tare.. dar te-ai liniștit la gândul că e acolo.. undeva.. sus.. de unde te privește și te ghidează?

So.. why worry?

P.Ţ. :Cu religia intri în cimitir la plimbare. Cu filozofia intri în cimitir cum a intrat prietenul meu Cioran: prin disperare.

Eliade s-a detaşat conştient teoretic de istorism. Cioran s-a înecat în istorie. Nu ştiu de ce gluma asta de a face istorie se duce atât de mult. Au făcut grecii antici istorie. Mai sunt? Dacă ai cultul istoriei, ai cultul mişcării.. apariţiei şi dispariţiei. Faci jocul acesta al istoriei universale între apariţie şi dispariţie. E consolator acest lucru? Pentru că civilizaţia greacă a dispărut chiar dacă ne mai mângâiem în universul ideilor platonice. Nu se mai trăieşte la Bucureşti ca la Atena antica, nu? Cotidianul bucureştean nu e cotidianul atenian antic. Singura noastră scăpare, ceea ce a neliniştit omul modern a fost istorismul. Perspectiva istorică a vieţii şi lumii. Aceasta a dus în cimitir. Fiindcă istoria nu te învaţă numai că faci ceva, ca popor.

Tot ce însemnezi în popor devine discutabil prin faptul că nu porţi la infinit facerea ta, ci dispari şi apare altcineva care chiar dacă nu te înlocuieşte, te prelucrează. Dacă nu poţi ieşi din devenire, nu poţi scăpa de tristeţe. Tristeţea metafizică e fructul devenirii. Omul se naşte, creşte, îmbătrâneşte şi moare. Toată tristeţea metafizică a omului se cheama devenire. Sunt proştii istoricizanţi care se consolează prin devenire.. zice devenim mai civilizaţi, nu? Sau mai culţi. Şi.. adică murim ca şi capre.. mai mare lucru că există Immanuel Kant, există Descartes, există, mă rog, Newton, există, mă rog, atâţia mari creatori de cultură şi că există şi făuritorul de religie Cristos, da nu ne interesează. Ne înecăm în istorie. Păi tot pesimismul lui Cioran se cheamă historism. El nu e trist metafizic propriu zis - deşi aşa credea - pentru că îl întristează condiţia umană în genere, că omul e un animal muritor. E premisa cea mai concludentă că omul e un animal raţional şi muritor. Mai puteţi adăuga un atribut? Nu. Omul e un animal raţional şi muritor. Asta e cea mai bună definiţie a omului. Şi ceea ce e ciudat la Cioran nu este numai neliniştea de a fi om, e şi neliniştea de a fi român.

J: Credeţi că are vreun complex?

P.Ţ.: Se poate, din moment ce s-a manifestat disperat în ceea ce priveşte destinul nostru. El nu a crezut în destinul poporului român. E un pesimist.

J: Dar care credeţi că este raportul dintre universalismul şi enciclopedismul lui Eliade? Între puterea lui de a asimila pluralitatea de religii şi de idei religioase, pe de o parte, şi faptul că poporul român este un popor creştin şi cumva există o...

P.Ţ.: Uite ce vă spun eu. Eu mă gândesc la aceşti doi prieteni ai mei. Eu sunt prieten şi cu Mircea Eliade, am fost, şi cu Cioran. Şi am spus la un al treilea prieten al meu că Mircea Eliade este un om informat şi Emil Cioran un om foarte inteligent. Pesimismul lui Cioran, am scris eu, nu e pesimism de fapt ci el e revoltat. Păi toţi marii revoltaţi ai marilor popoare... păi şi ruşii au revoltaţi care sunt întristaţi de mărginirea rasei/neamului rusesc. Şi germanii. Neliniştea metafizică a limitării vizitează toate popoarele şi mari şi mici.

J: Păi, totuşi, în cadrul acestei limitări, Dostoievski era un mare creştin.

P.Ţ.: Păi dacă nu era creştin, la densitatea tristeţii lui metafizice ar fi fost cel mai dizolvant scriitor din istorie. Dar el s-a salvat prin creştinism. Acuma, să vă spun drept, am impresia, deşi Dostoievski a afirmat că nu poate să nu fie creştin, ar innebuni dacă nu ar fi creştin. Toţi oamenii care trăiesc metafizic neliniştit creştinismul sunt inferiori unei babe rurale care este bătută de imaginea Maicii Domnului când se închină. Cum încerci să gândeşti poziţia ta în raport cu.. adică în raporturi fundamentale cu tine insuţi, cu semenii, cu comunitatea, cu specia, universul şi cu Divinitatea, cum începi să te situezi în raporturile acestea, chiar daca esti genial, îţi simţi drama limitelor tale.

Acesta este unul din articolele recent produse de presa românească. Şi acum întrebările:

E oare adevărată ştirea?
Ce implică ea?
Vrea China să se afirme şi din punct de vedere militar?
Afirmarea asta are o tentă ofensivă, îi apucă nebunia expansionistă sau îşi văd în continuare de treabă ?
Putem pune problema în zona alterităţii? Ne creem un nou duşman la care ne raportăm, acel celălalt?
Cum rămâne cu islamismul?
Are vreo legătură cu religia?
De când ştiu americanii de baza chinezilor?
Publicarea chestiunii e pusă la cale de americani doar ca să îşi legitimeze nişte posibile şi viitoare acţiuni?
E în stare China să îşi atingă scopurile aparent declarate?
A mai rămas ceva din vechea civilizaţie chineză înlăuntrul actualului popor chinez?
Se va modifica şi mai tare balanţa mondială a puterilor?
În cazul unui conflict "pe faţă", cine va avea de suferit şi în ce mod?
Va fi o altă cursă a înarmărilor dar cu actori diferiţi de această dată?
Va fi vorba de NATO versus Shanghai 5?
Ce mai era.. hmm.. a da.. alte întrebări "la modă": se va adeveri previziunea lui Nostradamus cum că rasa galbenă va controla pământul? O face deja economiceşte? şi sunt evidente semnele Apocalipsei ce va să vie?

Nu voi răspunde deocamdată la nici una din întrebările care îmi tot zumzăie pe la urechi, cel puţin nu acum (licenţaaaaaaaaa).
Dar mi-a venit în cap o chestie spusă la un moment dat nenea Einstein: I know not with what weapons World War III will be fought, but World War IV will be fought with sticks and stones.

Însă ceva ciudat s-a petrecut. În capul meu, trei chestiuni au căpătat un caracter simultan, aproape straniu. În timp ce completam un formular prin care declar că îmi asum răspunderea pentru conţinutul lucrării, mi-am adus aminte de postul foarte bun al lui Ciutacu cu privire la declaraţiile preşedintelui Băsescu (referitoare la calitatea învăţământului superior versus calitatea propriei "fătuci")... şi apoi îl aud pe neica Grigore Leşe, în căşti, spunând următoarele:

"Domne, sunt solişti şi să ştiţi că m-am deşteptat de când îs între două drumuri Cluj şi Bucureşti.. dom'le cei care preiau melodiile trebuie să aibe puterea să spună de unde ştiu textu' şi din ce suflet de om vine".

(Extras din varianta live a melodiei Nu-i lumină nicări)

Superbe cuvinte, nu? Dar stau şi mă gândesc.. atunci cum pot eu să îi privesc în ochi pe colegii mei care şi-au cumpărat lucrările şi nu au nici o grijă? Cum pot să vorbesc cu cei care, de-a lungul facultăţii, s-au confruntat cu situaţii de plagiat dar au scăpat cu basmaua curată? Cum poţi să îţi menţii principiile când cei din jur fac fără conştiinţă unele lucruri şi sunt promovaţi datorită lor - ca să nu mai vorbim de pedeapsă? A devenit mediul academic doar un mediu propice pentru "paraziţi"? Pentru cei descurcăreţi? Ne învaţă acuma doar cum să supravieţuim într-un mediu "otrăvit" şi în loc de şcoală ne oferă o "şcoală a vieţii" corupte? Sper din suflet că nu.. încă sunt înconjurată de oameni care vreau să cred că nu sunt excepţii de la regulă, ci REGULA în sine. Dar exemplele de mai sus sunt doar din "aria" cea mai restrânsă şi accesibilă mie..

Ce s-a întâmplat cu acea ierarhie a competenţelor şi a valorii? Vorbele unor oameni dragi mie sau cuvintele din cărţi prăfuite pe care nimeni nu le mai bagă în seamă (că deh..sunt retrograde, fasciste, comuniste, naţionaliste sau Dumnezeu ştie cum mai sunt numite) mai aduc în discuţie ceva posibil/realizabil sau.. mereu totul a fost aşa de strâmb? Zicea nenea Durkheim că normalitatea vine odată cu practicare acelui fapt de o majoritate.. păi şi-atunci eu mi's anormală?

..cred că o să revin mai încolo cu alte câteva însemnări.. numai să am timp.. am cam intrat în panică :)

Dar un lucru e cert: cei ce fac asta acum, o vor face şi mai încolo cu aceeaşi lipsă de vinovăţie, obţinând aceleaşi foloase "de după". Sunt sigură că, peste ani, anumiţi colegii de-ai mei vor ajunge în acest fel în poziţii sus-puse(bine.. mai este încă o categorie de oameni care ajung acolo şi care aleg o cale diferită ca drum dar construită cam în acelaşi mod.. vom avea o "discuţie" pe viitor).

Uite-aşa ajungi repede la răspunsul următoarei întrebări: de ce sunt atât de frustraţi intelectualii în genere (inclusiv cei ce sunt neştiutori de carte dar care au acces la un alt tip de cunoaştere şi cărora le pasă..).

Este atât de trist.. dar, momentan, tot ce-mi rămâne de făcut e să spun Hai.. caramba, domnilor, doamnelor şi domnişoarelor care promovaţi şi sunteţi promovaţi în "spiritul" acesta comprador, egoist şi fără de substanţă! şi să-mi văd de treabă.. pentru că este multă şi înspăimântătoare, dar parcă mai terifiant e să întorc spatele..

Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi Biserica Creştină
Cu pietre vii zidite-n temelii.

Veniţi, creştini, luaţi Lumină,
Cu sufletul senin, purificat!
Veniţi, flămânzi, gustaţi din Cină,
E Nunta Fiului de Împărat!

Să crească-n inimile noastre-nfrânte
Un om născut din nou, armonios,
Pe chipurile voastre să Se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul nopţii bate,
Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile voastre-nsângerate
Răsună Imnul Învierii Sfânt.

Smulgeţi-vă din ceata celor răi,
Intraţi în cinul oastei creştineşti,
Priviţi spre Porţile Împărăteşti,
Căci cei din urmă fi-vor cei dintâi.

     „Statul duce mai departe însuşirile poporului, coordonând şi conducând,  silinţile pentru a-l face să înainteze, dar el nu se cade să se îndepărteze de la însuşirile poporului din care şi pentru care este creat, şi el e dator să rămână credincios acestor însuşiri deosebitoare, să se ferească de a întrece posibilităţile care se găsesc în acest popor.

     E trist când statul e inferior poporului de care e legat şi nu ştie să se folosească de tot ce acesta-i poate pune la îndemână, dar e foarte periculos când el urmăreşte ţinte care sunt cu mult mai presus de ce poate da voinţa cea mai încordată şi cea mai sfântă putere de sacrificiu a poporului." - p.78

Nicolae Iorga, Hotare şi spaţii naţionale. Afirmarea vitalităţii româneşti, studiu introductiv de Mihai Ungheanu, postfaţa de Sever Ardelean, Editura Porto Franco, Galaţi, 1996

George Pruteanu (secvență TV)

(N.Iorga, Ce e Patria? – Conf.1910)

M: Nu.

O: Păi de ce?

M: Îl doare-n tuhăsu' național!

_____________________

O: Uite, a ieșit soarele afară!

M: Adă-l înăuntru!

_____________________

O: Ce faci?

M: Stau.

O: De ce țipi? Ce te doare..?

M: Nimic.

O: Păi și-atunci.. de ce țipi?!

O: De-a dracu'! .. ca să mă bagați în seamă..

...

S: Iar te vaiți?

M: Da.

S: Ce te doare?

M: Amoru' propriu!

_____________________

O: La ce te gândești?

M: Că vreau acasă.

O: Știi că nu se poate.. nu depinde de noi..

M: Știu..  da' vreau acasă.. cu avionu'!

_____________________

M: Unde-i doctoru'?

O: Care doctor?

M: Ăla.. în negru.

O: Aa.. păi ăla nu e doctor de oameni... e doctor de suflete.

M: ... atunci dă-l în brânză!

_____________________

M: Unde-i Raluca?

S: La facultate. De ce?

M: Întrebam si eu...

S: Ți-e dor de ea?

M: Nu.

S: Păi să îi zic atunci.. să nu mai vină.

M: NU! Ce fleață ești! Am glumit.. lasă, e mai bine-așa.. fiecare cu-ale lui.. morții cu morții și viii cu viii.

_____________________

M: Of..

O: Ce vrei?

M: Încă 30 de zile..

O: Bine.. o să punem „pilă” acolo, sus...

_____________________

M: Hai.. caramba! Cărați-vă acasă, ați obosit!

S: Bine, am plecat.

M: Da' să nu mă uitați aici!

(Mihai Eminescu, art. Revista ziarelor apud Opera etico – socială, vol I: 1870 – 1879, Ed. Cugetarea Georgescu Delafras, București, 1989, p. 118)

(Mihai Eminescu, art. Optimism apud Opera etico – socială, vol I: 1870 – 1879, Ed. Cugetarea Georgescu Delafras, București, 1989, p. IX)

ps: în plus, mama proștilor e întotdeauna gravidă.. doar geniile apar (aproape ciclic), la perioade lungi de timp.. :(

(Mihai Eminescu, Timpul, 17 decembrie 1881)

Dar nu vreau să văd turma și nu simt că îi sunt parte componentă! Eu vreau să văd lumea ACEEA adevărată și de Dumnezeu dată.. problema mea e că mai vreau să o vadă și ceilalți.. ceilalți care înjură, ponegresc și reneagă specificul nostru raportându-se la ce văd zilnic pe străzi (par example).

Dar schimbați-vă, domnilor, ochelarii și scoateți-vă din vocabular expresia brand de țară (apropo de ce scria și Fane pe blogul lui..). Recăpătați-vă demnitatea că nu se mai poate așa, lucrurile scârțâie prea tare și vaselina-i scumpă! Degeaba ai cunoștințe cu duiumul sau te plimbi prin toată lumea dacă nu faci și experiența trăirii și simțirii  - întru ființă..

Sau poate că.. nu se poate să fim toți la fel în privința asta.. poate că nici nu trebuie.. vorba ceea cine crede că se trage din maimuță, se trage din maimuță.. cine crede că vine de la Dumnezeu, vine de la Dumnezeu și pace! Amândoi sunt mulțumiți cu perspectiva adoptată. Numai să.. nu o dăm în extreme, vorba lui Țuțea „Când va dispărea ultimul țăran din lume - la toate popoarele, vreau să spun - va dispărea și ultimul om din specia om. Și atunci or să apară maimuțe cu haine.” (Cugetări memorabile, p. 22)

Petre Țuțea

(A. Vlahuţă, Scrieri alese, vol. I, Bucureşti, 1963)

Dan Puric

Victor Hugo