Satul cu nume comunist a dat în judecată Consiliul Judeţean Constanţa pentru a căpăta titlul de staţiune.

Pe drumul dinspre comunism spre capitalism, 23 August a transpirat din greu în lupta cu deviza „mergem înainte, că înainte era mai bine“. Cum ar spune înţelepţii satului, amorţiţi la un joc de table în faţa alimentarei, „asta e o comună obosită“. De câţiva ani, localitatea cu nume de sărbătoare comunistă dintre Costineşti şi Neptun se chinuieşte să capete titlul de staţiune. Investitorii au finisat machetele de cinci stele, însă pe câmpiile din jurul satului nu creşte nicio clădire, deşi peste 80% din terenuri sunt deja în mâinile lor.

Bunăstarea comunei stă într-un aviz de principiu al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, care nu mai vine de un an.

Well nobody likes to lose hence naturally I am a little disappointed…but if I think about d larger picture then I guess m glad that i got out coz i didn’t feel any kinda connection with either of d boys…I was trying really hard throughout d show to find some damn similarity or something to attract me to them but it was all in vain…I guess I have gained as much as I could from d show n i have absolutely no regrets.

Reason for elimination?

I wish i knew why Varun wrote Shradha’s name instead of Heena…. According to d circumstances it was obvious on Varun’s part to put Heena in d safe zone which would have led to me winning d show according to d twist…but i really don’t know why he chose Shradha who he knew will never ever choose him in d end….lol…

I guess he just started thinking too much bout d game n lost out on simple logic….it was a big shock to not only me but everyone on d show that how could Varun choose Shradha knowing that she will never let him win n specially considering d fact that Varun was merely there to win d game.

CLICK HERE TO READ MORE >>>

CLICK HERE TO SEE MORE >>>

“Sărbătoarea” asta mă scârbeşte. La propriu. Pe 23 august a fost un act militar cu totul dezonorabil din partea României. Deşi soarta ne era pecetluită, tot a fost urât. Chiar dacă Mihai I a fost, pare-se, silit de comunişti, pardon, şantajat cu uciderea unor nevinovaţi. Nu bag mâna în foc, dar sunt tentat să cred asta. Apoi l-au arestat pe Antonescu. Trist. Mai mult, se zice că ruşii ar fi trecut prin România în 4-6 luni dacă nu era actul de la 23 august. Au trecut în sub o lună, şi, culmea, au ucis, au jefuit şi au violat totul în cale. Practic noi eram aliaţii lor, dar ei nu ne recunoşteau pe noi.

După proclamarea republicii a fost zi de mare sărbătoare. Am văzut la VisUrât pe blog un film cu reprezentaţiile. Scârbos. Şi marea întrebare - ce se sărbătorea? Şantaj? Crimele ruşilor? Please.

On a lighter note. Foarte multe nunţi azi. Nu ştiu de ce, o fi fiindcă e sâmbătă. E una în fostul lacto-bar de la scarabei. Eu am balconul în uşa lor din spate şi se aude până aici. Da’ ca chestie. La nuntă pui melodii de genul Ducu Bertzi- M-am îndrăgostit numai de ea? Care nu ştiu cum le sună unora, da’ mie îmi pare tristă. Sau Sanie cu zurgălăi în miezul verii. C’mon dude…

23 AUGUST 1944 a insemnat pentru Romania
o mare nenorocire: intrarea tarii in sfera de influenta a URSS, cu urmarile stiute. Nelecuiti de comunism (doar sunt aceiasi) astazi guvernantii romani serbeaza, ca inainte de 1989, acest eveniment nefericit din istoria tarii. Ceea ce putina lume stie, este ca la 23 august 1944 regele Mihai a mintit nerusinat intreaga tara. In “Proclamatia catre tara” difuzata in seara acelei zile - si redactata se pare de Lucretiu Patrascanu - suveranul a pretins ca intoarcerea armelor a fost rezultatul unor negocieri si ca Romania a beneficiat de conditii acceptabile.

Acest lucru nu este adevarat. Dimpotriva, de la inceputul anului 1944, Ion si Mihai Antonescu incepusera tatonari diplomatice atat pe langa aliatii occidentali, cat si cu inamicul numarul unu, URSS. Mihai Antonescu tratase pentru iesirea Romaniei din razboi la Ankara, Berna, Madrid si Lisabona. Trimisul lui Ion Antonescu, ambasadorul roman in Suedia, Frederic Nanu, purtase discutii directe cu sovieticii la Stockholm.

Alti doi diplomati, printul Barbu Stirbei si Constantin Visoianu negociasera la Cairo cu aliatii vestici, trimisi de Iuliu Maniu cu stirea si acordul sefului statului. Regele Mihai insa, desi stia toate acestea, a preferat sa angajeze unilateral Romania intr-un armistitiu - care insemna de fapt o capitulare. El nu a tratat nimic. Mai mult, armistitiul s-a semnat abia pe 12 septembrie 1944, iar regele a refuzat sa puna in garda armata romana aflata in calea bolsevicilor asupra prevederilor reale ale acestuia, gest ce a dus la caderea in prizonieratul sovietic a circa 130.000 de soldati romani, ulterior deportati in Siberia.

Dupa incheierea razboiului, Stalin i-a acordat regelui cea mai inalta decoratie sovietica, “Ordinul Pobeda”; insa nu in semn de recunostinta, ci ironic, in bataie de joc. “Tatucul popoarelor”, cat era de criminal, ii detesta pe tradatori. Tot drept “rasplata” l-a lasat pe tron pana in ultima clipa inainte de a-l expulza, ca sa admire in voie nenorocirea in care angajase tara.

Se spune ca la discutiile privind “armistitiul”, intre delegatia romana, condusa de Lucretiu Patrascanu, si cea sovietica, avand in frunte pe odiosul Comisar al Poporului V. Molotov, Patrascanu ar fi intrebat pe oficialul sovietic care este motivul pentru care conditiile impuse sunt atat de dure, “cand Antonescu avea conditii mai bune” (cu referire la tatonarile diplomatice mentionate anterior). Raspunsul nu mai lasa loc de nici un comentariu: “Antonescu reprezenta poporul; voi nu reprezentati pe nimeni”.

Regele Mihai poate purta in fata istoriei un singur nume: ACELA DE TRADATOR DE TARA. Posteritatea il va judeca pentru raul pe care l-a facut, atunci cand realitatea despre evenimentele din acele zile va iesi la iveala, iar la conducerea tarii nu se vor mai afla fosti demnitari comunisti, a caror putere isi trage seva din consecintele “revolutiei antifasciste si antiimperialiste”.

CLICK HERE TO SEE MORE PICS

E dimineaţă. Razele calde ale soarelui mă încălzesc, de afară se aud păsărele ciripind, eu mă întorc de colo colo în pat, având pe faţă un zâmbet inexplicabil, şi încerc, ca adeseori pe la orele astea, să mă culc la loc, spunându-mi că am dormit puţin şi probabil în curând o să sune ceasul, deci trebuie să profit de timpul pe care îl mai am. Da’ chiar, cât o fi ceasul? Mă întorc pe partea cealaltă şi mă uit la fostul meu ceas de mână, actualmente uşor dezmembrat. Mă uit la ceas şi el se uită la mine şi-mi spune sec 10:46. Ce, ce, ce, ce? Mă uit şi la mobil, cel care avea responsabilitatea să mă trezească în această mirifică dimineaţă, care îmi spune şi el, pe acelaşi ton, 10:46. Ouch.

După câteva secunde de ”WTF dude?” şi o perioadă mai lungă în care înjur ceasul, pe mine şi pe dobitocul care a pus meciurile din B la 11, încerc să salvez ce se mai poate. Jumate de oră mai încolo sunt la metrou, unde murmur încontinuu “Haide! Haide!” şi mă auto-înjur pentru că mi-a luat jumate de oră să mă târâi din casă. Îmi îndes căştile în urechi. Mic dialog intern: “-Am ceva nervos pe-aici? -Nu cred -Atunci, dă-i shuffle şi Dumnezeu cu mila”, după care drăcovenia începe să-mi servească piese liniştito-ambientale. Mai bine, pentru că ăsta a fost un meci cu care se potriveşte starea de floricele pe câmpii.

Grozăveşti, mereu fermecător

Zece minute de la Grozăveşti la stadion. Nu-i chiar de record mondial, dar s-ar putea să fie un personal best. Ajung la pauză şi înţeleg că-i 1-0 pentru noi, după o repriză solidă, dar nici ei nu-s desculţi. Centrare Curelea, cap Ferfelea din plonjon, plus încă o ocazie la care un fundaş de-al lor a scos mingea de pe linie. Ambele pe final, deci trebuia să mă mai grăbesc puţin şi le prindeam. În rest, să vă povestească repriza a doua cine a văzut-o.

După pauză au venit câteva atacuri şi ocazii mai mărunţele de-o parte şi de alta, dar ei s-au potolit repede. Noi, câteva centrări periculoase la care, dacă punea cineva caul, mingea era în poartă. Varga în vervă, aleargă, centrează, se zbate, tot tacâmul. La un moment dat e aproape de accidentare după ce respinge o minge din foarfecă în apărare, dar îşi revine. Cazan, peste forma cu care ne-a obişnuit. Apărarea solidă, plasament bun, multă încredere. Patriche scoate tot, iar când nu scoate nici el, nici vreun coleg din defensivă, îl avem pe Samoilă, care e portar. În sfârşit.

Stângă intră în locul lui Posto şi arată ca un jucător mai.. nu ştiu, echilibrat decât sezonul trecut. În sensul că în continuare e foarte bătăios şi poate uşor individualist, dar pare că ştie să-şi conserve mai bine energia. Sau poate e doar faptul că azi chiar i-a ieşit, nu ştiu, dar în orice caz e de bine. Într-o fază trece de trei fundaşi adverşi, după care trage însă slab, drept pe direcţia portarului. Mai trec câteva minute şi iarăşi întoarce doi apărători, dar din nou şutul dezamăgeşte. Însă e un progres evident.

Şi aici vine cel mai nesimţit moment pe care mi-a fost dat să-l văd pe un stadion. Bine, sunt proaspăt, deci poate o să văd şi mai rele, dar mă îndoiesc. Aut pentru Sportul, undeva la 20 de metri de poarta Sucevei. Jucătorul de la Suceava nu-i dă mingea celui de la noi, care ia alta de la băiatul de mingi şi bate. Între timp, ăsta de la Suceava vine cu mingea în mână şi o lasă în teren. Arbitrul nu vede că-s două mingi (sau se face) şi atacul continuă. Mi se pare că cineva a vrut să dea mingea afară, dar nesimţitul de la Suceava a fost mai rapid şi a şutat-o spre locul unde se mutase acţiunea, cu tot cu adevărata minge. Arbitrul se face în continuare că nu vede, faza se termină cu un şut care vâjâie pe lângă vinclu, iar suceveanul nostru vesel primeşte galben. Pentru momente ca ăsta ar trebui introdusă pedeapsa capitală în fotbal.

Mai departe meciul a cam degenerat într-o serie de hârjoneli, lovituri libere, vaiete, galbene, simulări jenibile, faulturi fără minge, bătăi şi negri, şi de-o parte, şi de alta, dar parcă tot ei au fost mai mârlani. L-am reşinut pe numărul 7 de la Suceava, un domn cu gura mare care a bătut o lovitură liberă fix în braţele portarului nostru. Hei, are precizie, nu-i puţin.

Jucator luat cu targa

Pe final, în timp ce galeria îl salută pe Lungu, Ferfelea trage un şut pe colţul lung de pe la marginea careului şi e 2-0.

Primul meci al Sportului Studenţesc ca student, I guess. Sau, mai exact, prima repriză secundă a unui meci al Sportului Studenţesc în calitatea de student, presupunând că aia e o calitate. Îmi pare rău pentru că am dormit ca porcu şi am venit doar la pauză, dar o să mă revanşez eu cumva. Deşi nu ştiu cum.

Un început bun, dar hai să nu ne îmbătăm cu apă rece iarăşi. Echipa se încheagă, are multă încredere, dar mai e mult până departe, iar adversarul a venit din C.

După meci, am trecut şi pe la 23 august, având în vedere că azi e azi şi mâine nu-i. Parcul Naţional se simte bine, răcoros şi umbros, dar parcă tot are nevoie de un nume decent. Patinoarul..e OK, e-n picioare. Despre stadion vă pot spune ce v-a spus şi primăria: o să fie construit în locul turnului de paraşutişti, care încă e în picioare. De după gardul care marchează fosta intrare se vede un mare munte de pământ, ceea ce în interpretarea mea optimistă înseamnă că se mişcă ceva. Terenurile de atletism arată bine. La Copaci era închis, iar piaţa volantă zbura, puiule, zbura.

Mi se pare că de pe Basarabia cel mai bine arată spitalele. Urmează terasele (deşi nu-s cine ştie, dar asta spune mai mult despre Basarabia decât despre ele), iar chestiile sportive sunt pe la coadă.

La un moment dat, după ce am cotit-o pe Grigorescu, am dat de un domn uşor întunecat şi burtos, care a venit spre mine şi m-a întrebat duios: “Mă, ce muzică asculţi, mă? Hă?” Am trecut mai departe, spunând în gând ceva gen “Doamne, ştiu că ţi-am cerut multe, şi n-am făcut nimic ca să le merit, dar de data asta aş aprecia dacă nu mă trezesc cu vreun cuţit sau alt obiect contondent în spate”.

Două imagini au încheiat această fantastică epopee: aurolacul cartierului gonind un maidanez, şi o nuntă la care nuntaşii se puseseră pe dănţuit în mijlocul străzii. Îmi iubesc cartierul.

Nuntă în stradă

Apropo, de ce s-ar chema Cetate Suceava, că toate-s articulate?
Şi mai apropo, data trecută când am jucat cu Suceava, în poartă era un negru. Acest post istoric, portarul Sucevei, ajunsese să fie ocupat de un camerunez, ceea ce mi se părea o mărturie tulburătoare despre pericolele globalizării. Acum nu mai e cazul. De ce scriu asta? Nu ştiu.

Alte impresii de la meci aici şi aici. Video aici.
Haide Sportul!

Today, 23rd August, Episode 12, we saw winner of MTV Splitsvilla in GREAT manner. Yes, you are right, as early expected Shraddha will win MTV Splitsvilla, and now she is the WINNER or you can say or Rannvijay told SHRADDHA “QUEEN OF SPLITSVILLA“.

CLICK HERE TO READ FULL ARTICLE >>>

Si - as a total rambling, sa nu dea cuiva prin cap ca e cine stie ce mesaj antinational sau procomunist, ptiu! drace! - parerea mea e ca au ales bine aia pe atunci ca ziua nationala sa fie vara - se bucura omul altfel (bineinteles, dupa parada bombastica) la o iarba verde, o plimbare… unii erau pe litoral, altii la munte, te prindea sarbatoarea in vacanta, erai relaxat, prilej de zi libera si iesire din casa.

Acuma e cam nasol, ca ziua nationala actuala e cam rece.

Chiar nu se gasea un eveniment important pentru Romania, mai varatic asa, sau macar primavaratic sau tomnatic, sa nu-i inghete romanului tartita si steagul in mana pe gerul lui 1 decembrie?

Unde mai pui ca sarbatoarea Craciunului, asta e, eclipseaza ziua nationala? Plus ca, ok, ai zi libera, dar ce naiba faci cu ea? Te duci la munte, la zapada, asta daca stii si iti place sa schiezi, in rest… ce faci? Stai acasa si te plictisesti cu familia iar la televizor nu vezi decat chestii cu si despre ziua nationala, in timp ce mai sucesti de rotita de la calorifer in speranta ca o sa ai o factura mai mica la caldura. Unde naiba sa iesi pe frigul ala?

Si, pentru cati romani mai are un sens evenimentul istoric din spatele notiunii de zi nationala? (grav, da, dar hai sa fim realisti)

Toti se bucura ca au o zi libera si cam asta e tot. De ce sa nu fie ziua aia vara? In iunie, iulie, august…?

“O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944

Pentru cei care nu cunosc, acum 19 de ani s-a sărbătorit ultima oară ziua României. Astăzi nu mai are importanţă deosebită pentru noi.

23 august 1944: trecerea României din tabăra Axei în tabăra Aliaţilor. Declararea zilei oficiale a României Comuniste.

23 august 1990: proclamarea independenţei Armeniei. Zi naţională.

Deci în această zi mai putem să le urăm „La mulţi ani” doar armenilor  şi nostalgicilor.

Pentru nostalgici am doar fostul imn naţional al R.S România. Mi se pare destul de frumos :).

Pentru armeni nu am nimic… poate un La mulţi ani!

Cine-si mai aduce aminte de reprezinta ziua de 23 August ? Foarte putini. Cei mai in varsta, cei care cunosc istorie, cei care au trait acele vremuri. O zi controversata din punct de vedere politic, fosta zi nationala a Romaniei inainte de 1989, o zi libera pentru clasa muncitoare, o zi cu defilare pe strazile oraselor. O data cu ziua de 23 august 1944 Romania a intrat sub aripa “protectoare” a URSS. Ma intreb de multe ori care era soarta acestei tari daca al II-lea Razboi Mondial nu se termina asa ! Daca nu eram “eliberati” de armata sovietica. Probabil era sacrificata o generatie, asa sunt si vor mai fii sacrificate multe generatii si din pacate inca nu gasim directia buna.

]]> http://equalathletics.wordpress.com/2008/08/22/cos-essential-series-2008/ Fri, 22 Aug 2008 06:17:55 +0000 Equal Athletics TM http://equalathletics.wordpress.com/2008/08/22/cos-essential-series-2008/

Samstag, 23. August
Skatepark Wörth

www.woerthboarder.de

“Chill & Grill” mit Euren PROS !!!

TEILNEHMEN KANN JEDER !!!

C.O.S., das sind doch die mit dem Contestgeballer?!
Richtig, aber fernab von Wettkampfdenken, Bewertungspunkten und
präzisen Zeitplänen ist der C.O.S. in erster Linie ein Verbund von
Skateboardern und Leuten, die Skateboarding lieben. Deshalb war es
immer schon wichtig, dass die Werte und die Identität von Skateboarding
in den Eventkonzepten zu berücksichtigen, die unter dem Namen C.O.S.
verwirklicht werden.

The sound of crisp stiletto Gucci heels scrunched on the wooden floor. The sweet smell of Bois de Violette whistled through the air.

“Working very late, Mr. Malcaluffin” cooed Senya

“The IQL are meeting on the 23rd” he said stiffly. “KN, Samba, Hantan, and Pantan, JK, the works…but is not gonna be the typical whist and cognac affair this time”

“Let’s hope they all bring 10 questions.”

He turned round very slowly and spat a crimson cataract of chewed Virginia tobacco onto the sand. “What’s that supposed to mean?”

Senya’s voice grew huskier “I have seen them doing sinister chants and emote unimaginable expressions after seeing the questions. Do you know where they are roosting this time? “

“Our spy in Chennai, Kolandaisamy texts me that it’s at the Crossword bookshop in T.Nagar at half-past –three local time”

Senya’s eye’s glistened. “We’ll have to do it this time Sir, the time is running out”

Malcaluffin gathered her in his arms “Trust me dear” he said; and walked onto the golden sands of Bondi beach, where the cool waves beckoned them for a dip.

Cheers
Vinod

Sa fii vecin toata viata cu cel mai mare stadion din tara e un lucru de mare onoare. Cand il darama ca sa faca unul mai frumos, sentimentele dau navala.

Mult timp l-am vazut pe dinafara, de pe terenurile de tenis de la capatul troleelor. Mergeam cu taica-meu sa ma invete, sa ma uit cum joaca el cu alti oameni mari, sa dau la perete, sa ma certe cand isi pierdea rabdarea ca nu faceam miscarea cum imi spunea el. Taica-meu nu apreciaza fotbalul si nici activitatea de a sta in tribune la un meci, asa ca pana am intrat pe “23 August” a durat ceva, cam pana in 1989, cand aveam 12 ani.

Cred ca prima data a fost la o porcarie de ziua pionierului, spectacol monstru cu litere formate din oameni, cu defilare, cu copii adusi cu clasa. In anul ala, prin mai, ma muscase un caine si incepusem sa fac injectii in burta. Ca urmare imi era interzis efortul, statul in soare, ciocolata si inca alte cateva. Pentru acest motiv am fost scutit de cele trei saptamani cat am fost luati de la scoala ca sa repetam coregrafia unei litere uriase prin care multumeam partidului. De spectacolul in sine n-am scapat, a trebuit sa stau in tribune, pana la urma cu toata clasa, caci se pare ca ai mei nu executau corespunzator si au fost reciclati. Am asteptat intr-un soare puternic vreo 2-3 ore, undeva langa stadion, sa intram. Si pe stadion ar fi fost la fel de soare, dar oricum ne chemasera mai devreme degeaba si stateam acolo ca animalele. Eram curios sa vad cat e de mare.Va spun sincer ca muream de sete, nu puteam pleca nicaieri si nici n-aveam unde merge dupa apa decat acasa. Chioscuri nu erau, aprozarele (se gasea cico la aprozar, poate n-ati apucat, va spun eu) cofetaria de langa scoala si alimentara erau inchise, din motiv de spectacol omagial. La un moment dat au lasat langa noi un morman de navete pline cu pepsi. Nu mai bausem pepsi de ani buni, cand inca se mai gasea la mare. Asteptam sa ni le imparta, chiar si una la doi copii ar fi fost bine. Dupa vreo jumatate de ora le-au dus inauntru pe la intrarea spre tribuna oficiala. Defilarea n-o mai tin minte, stiu doar ca la un moment dat trebuia sa intoarcem spre Ceausescu, sa filfaim o carpa rosie si sa strigam “Ura!”. Am strigat cu ne-au zis si la un moment dat l-am auzit pe Oaie huiduind in ritmul multimii. Mi-a fost cam frica dar nu s-a intamplat nimic.

Tot in ’89 am vazut repriza a doua din finala cupei Steaua-Dinamo, meciul ala cu scandal. Cand am iesit de pe stadion era un vuiet teribil, lumea alerga care incotro, injuraturi, nemultumiri, am luat-o la goana pe niste stadute pana acasa si am scapat.

Fiecare 23 august se lasa cu dezastru in cartier. Oamenii adusi cu camioanele la repetitii si lasati sa astepte, se refugiau la umbra prin gradinile blocurilor. Lasau in urma tot ce le prisosea, inclusiv nevoile. Si erau multi, sa stiti.

Primul concert: Phoenix in ’90. Inainte de incepere ploua sanatos si am crezut ca se amana. Chiar l-am vazut pe Baniciu iesind pe portile stadionului, conducea un Oltcit albastru. Pana la urma a stat ploaia si a fost extraordinar. Probabil ca azi mi s-ar parea jalnic, dar atunci era ceva nemaipomenit. La Michael Jackson n-am fost, nici prima oara si nici a doua. Cand a venit Metallica nu-mi ardea de ei. Enrique m-a trezit din somn, era cald si dormeam cu geamul deschis. In semn de protest, m-am imbracat si m-am dus in Club A. Depeche Mode n-am servit, George Michael la fel. De altii nici nu-mi amintesc.

Stadionul asta comunist, cu tribuna lui oficiala odioasa, plina de-alungul timpului de tot felul de personaje dezagreabile, de la un taran analfabet erou al poporului, pana la sulfe poleite care au ingropat fotbalul, sportul si bunul simt in general, si-a luat la revedere de la mine cum numai el putea. Ati fost la Rolling Stones?  Atunci am inteles ce inseamna sa fii un groupie. Mai aveau doua concerte dupa Bucuresti si as fi plecat sa-i vad din nou imediat dupa focurile de artificii. Pe care nici nu le-am vazut, de fapt, pentru am luat-o la fuga spre o terasa din apropiere ca sa prindem ultimele locuri la masa si ultimele beri de la bar.

Asa a fost sa fie, ne-am cunoscut la o mare sete, langa niste navete de pepsi din care n-am gustat nimic, si ne-am despartit la o alta mare sete, langa butoaie de bere din care n-am apucat macar un strop. Motivul pentru care eram acolo face toata diferenta.

Dupa multe planuri, schite, dezbateri, propuneri etc etc etc…. in sfarsit s-a ajuns si la partea practica. Pe Lia Manoliu, au inceput lucrarile de “modernizare” ca asa ne laudam, si s-a inceput prin demolarea tribunelor, acolo mareeee supriza, stadionul nu avea fundatie, deci pur si simplu, tribunele stateau pe pamant, nu pe o fundatie de ciment, cum ar fi logic, si cum trebuie sa se intample. Nici cei care darama acolo nu si-au imaginat cum au reusit sa stea in picioare tribunele ZECI DE ANI de zile, fara sa se darame…

Aceste tribune de care precizez mai sus, au fost construite in anii ‘50, iar pentru a le face cat mai repede nu s-a contruit o fundatie de ciment.

D-aia nu spalau astia cu furtunul, scaunele, p-acolo pe jos, daca intra apa in pamantu ala se surpa.:)

La cate meciuri am fost eu p-acolo… de cate ori am sarit pe acele scaune, la cate meciuri a fost acel stadion plin, cate meciuri s-au disputat pe acel stadion…..

Bine ca nu -sa intamplat nimic, trecem peste asta si speram sa terminam stadionul… nu ca asa ar fi romanul incepe ceva si lasa neterminat, dar….

Joi 23 august 2007, 10:39

VEZI VIDEO !

23 august 1944 este o zi controversată din punctul de vedere al semnificaţiei politice.

Timp de peste patru decenii, până la căderea regimului comunist, 23 august a fost ziua naţională a României, marcată cu serbări de stradă în toate oraşele, pionieri şi muncitori scoşi la defilare, flori şi eşarfe fluturate, cântece “patriotice şi revoluţionare”.

Acum 63 de ani, Regele Mihai I, într-o proclamaţie către ţară, anunţa ieşirea României din războiul contra Naţiunilor Unite, în timp ce mareşalul Ion Antonescu şi miniştrii săi erau arestaţi.

La putere era înscăunat un guvern format de noua coaliţie Blocul Naţional Democratic, din care făceau parte ţărăniştii, liberalii, social-democraţii şi comuniştii.

La 23 august 1944, România a intrat în sfera de influenţă a URSS, cu urmările ştiute. Dincolo de implicaţiile politice ale evenimentelor de la 23 august, armata română a jucat un rol determinant, spun unii istorici, în desfăşurarea celui de-al doilea Război Mondial. Alături de sovietici, militarii români au eliberat Transilvania şi au ajuns, luptând împotriva armatei germane, până la porţile Berlinului.

După război, 23 august a devenit ziua naţională a României fiind sărbătorită cu fast, în fiecare an, de regimul comunist.
Sursa :Realitatea TV

23 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

23 august este ziua care odată era sărbătorită cu parade miliare, steaguri şi spectacole grandioase ţinute pe stadioanele ţării. Astăzi, pentru români, această dată aproape că şi-a pierdut semnificaţia. Manualele de istorie reţin totuşi, că în urmă cu 63 de ani, ţara noastră s-a aflat într-un moment de răscruce. În seara zilei de 23 august 1944, regele Mihai anunţa la radio Bucureşti, ieşirea din războiul alături de Germania nazistă şi alăturarea ţării noastre la Coaliţia Naţiunilor Unite. O răsturnare de situaţie care a influenţat cursul conflagraţiei mondiale şi al istoriei României.Din 22 iunie 1941 trupele române se luptau în Uniunea Sovietică cu pierderi însemnate. După Stalingrad, sovieticii au preluat iniţiativa strategică şi pe 20 august 1944 au spart frontul la Iaşi-Chişinău. Mareşalul Antonescu spera să oprească înaintarea sovietică pe un aliniament fortificat din Moldova, pentru a negocia un armistiţiu favorabil. Pe 23 august regele îl convoacă pe mareşal la Palat pentru a-i cere să încheie armistiţiul imediat. Refuzat de şeful guvernului, suveranul îl demite şi îl arestează, iar România întoarce armele împotriva Germaniei hitleriste.23 august a fost o adevărată catastrofă pentru Hitler. Pe lângă pierderea petrolului românesc, tot flancul sudic german a fost dat peste cap. Unii istorici apreciază că actul de la Bucureşti a scurtat războiul cu şase luni. România era deja în sfera de influenţă sovietică. Guvernul Rădescu a demisionat la câteva luni de la semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite şi la Bucureşti s-a impus, cu sprijin sovietic, un regim pro-moscovit. Artizanul loviturii, regele Mihai, a fost nevoit să abdice şi a plecat în exil câteva decenii.Ulterior, istoria a fost falsificată grosolan. Comuniştii nu au jucat un rol important în evenimentul de la 23 august 1944, asta nu i-a împiedicat însă să confişte actul de la 23 august în folos propriu. De la „insurecţie armată”, evenimentul a fost denumit „revoluţie de eliberare socială şi naţională antifascistă şi antiimperialistă”, iar regimul comunist şi-a arogat timp de peste patru decenii paternitatea actului istoric. În ultimii ani ai regimului, manifestaţiile de 23 august au servit la cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu, acesta devenind o figură centrală a momentului.Stadioane pline cu oameni aduşi din întreprinderi, programe speciale la singura televiziune, defilări megalomane şi petreceri muncitoreşti, aşa se serba până înainte de revoluţie 23 august muncitoresc.

“Noi v-am aparat, voi ne-ati impuscat”

23 August 2007 Florian Bichir La 63 de ani de la “actul de la 23 august”, “Evenimentul zilei” va prezinta o marturie unica. Acum in varsta de 76 de ani, Wilfried H. Lang, fost “soldat minor” - ajutor de antiaeriana (Flackhelfer) - in Wehrmacht, rememoreaza clipele dramatice pe care le-a trait in 1944. Astazi se implinesc 63 de ani de la „Actul de la 23 august”, data la care, prin vointa regala, Romania a intors armele impotriva Germaniei, alaturandu-se aliatilor. Citeste - Evenimentul Zilei

CEASUŞESCU - PARTIDUL - POPORUL

Puţini sunt cei care observă că astazi se împlinesc 18 ani de la ultima “manifestaţie grandioasă” a Zilei de 23 August. O zi ce marchează unul dintre cele mai importante, tensionate, dar şi controversate momente ale istoriei recente a României. Menirea acestei “sărbători” a fost însă deturnată prin demonstraţiile colosale, dedicate la finele verii, an de an, timp de decenii, partidului şi conducătorului iubit. 23 august 1944 a fost ziua când Regele Mihai îl destituia pe mareşalul Antonescu şi ordona arestarea lui. Iar apoi, în cursul serii, la ora 20:20, proclama la radio părăsirea Axei şi trecerea României alături de Aliaţi. Timp de patru decenii, 23 August s-a lepădat de intelesurile sale istorice şi a devenit, treptat, o sărbătoare a revoluţiei socialiste. O zi în care, după cum ne amintesc ziarele an de an, cu această ocazie, muncitorii din Bucureşti şi alte câteva orase din ţară îşi blestemau zilele la manifestaţii nesfârşite pe stadioane şi în pieţe centrale. Restul poporului adult tragea la masea - deh, aveau liber de la serviciu - la iarba verde sau prin birturi.

23 August 1944 a însemnat predarea noastră necondiţionată în faţa Uniunii Sovietice. Al doilea gest lamentabil al unei politici oarbe duse la Bucureşti, primul fiind acceptarea fără luptă a ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940 şi soldat cu pierderea Basarabiei şi a nordului Bucovinei (50.762 km2 şi 3.776.309 locuitori).

Aşa cum a spus Mareşalul Antonescu “Istoria ne va judeca!”