La începutul epistolei 2 Corinteni, Pavel face referire la un „necaz” care l-a lovit în Asia atât de puternic, încât aproape că renunţase la speranţa că va mai trăi. Despre ce să fie vorba? O boală? Hm, indiciile sunt puţine în acest sens. Atunci ce să fie? Să fi fost vorba de un proces judiciar prin care a trecut şi care aproape i-a adus o sentinţă de condamnare la moarte? Nu am acum răgazul să fac o cercetare amănunţită, dar cert este că termenul apokrima (”sentinţă juridică”), folosit în v. 9 sugerează aceasta. Tradus literal spune: „Şi simţeam în noi înşine condamnarea la moarte; asta ca să nu ne bizuim pe noi înşine ci pe Dumnezeu care învie pe cei morţi.”

Pavel ar putea să folosească ideea de „sentinţă” în mod metaforic. Adică să fi simţit moartea aproape din alt motiv şi să se folosească de imaginea condamnării la moarte pentru a sublinia iminenţa sfârşitului (care s-ar fi putut datora unui alt factor).

Cornilescu traduce de o manieră care neglijează metafora: „Ba încă ne spunea gîndul că trebuie să murim; pentruca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii.

Ce spun alte traduceri?

NTR: „Ne-am simţit ca şi cum am fi primit condamnarea la moarte…”

Catolică 2002: „Ba chiar încă ne-am socotit în noi înşine nişte condamnaţi la moarte….”

B. Anania: „Dar noi întru noi înşine ne-am socotit osândiţi la moarte…”

Galaction: „Ci noi, în noi înşine, ne socoteam ca osândiţi la moarte…”

Vremea acestui Acum…

2 Corinteni 6:2

De la venirea Domnului Isus Hristos pe pământ până va reveni El, sau vei pleca în nefiinţă, este vremea acestui acum!

Vremea acestui acum este:

1. Vremea ascultării (v.2a, c)

-Dumnezeu din cer îşi face timp pentru tine, şi la vremea potrivită te ascultă. Atunci când îţi este mai greu, când toţi prietenii cei mai apropiaţi te părăsesc, Dumnezeu îşi face timp pentru tine şi te ascultă… E Vremea acestui Acum

2. Vremea mântuirii (v.2b,d)

-azi e ziua mântuirii tale, nu pierde această şansă.

Câtă vreme se zice astăzi, nu amăna întoarcerea ta înspre Dumnezeu. Poate nu vei mai apuca ziua de mâine… Poate ziua de mâine nu va mai deveni nicioadată un acum pentru tine.  De aceea cât încă se mai poate, împacăte cu Dumnezeu. Pocăieşte-te de păcatele tale, crede că în jertfa care s-a depus pe Golgota (în Persoana Domnului Isus Hristos) este iertare şi pentru tine. Recunoaşte-l ca Domn şi Mântuitor, El va intra în inima ta şi îţi va schimba prezentul, viitorul şi destinul. E  vremea mântuirii tale… Vremea acestui Acum…

3. Vremea închinării reale (Ioan 4:23)

Lumea e plină de tot felul de închinători. Cei mai mulţi sunt marcaţi de locul închinării, însă Biblia ne spune că pentru ca o închinare să fie reală, nu trebuie să fie făcută într-un anumit loc.

Închinarea reală (adevărată) este închinarea în duh şi în adevăr. Cei mai mulţi spun că închinarea reală este în duh dar uită că ea trebuie să fie şi în adevăr (adică trebuie să trăiască în adevăr). Acum este vremea închinării reale, închinării în duh şi în adevăr.

Să nu uităm că închinarea reală:

a. este atribuită numai lui Dumnezeu (nu oamenilor, nici măcar sfinţilor)- “…şi acum a şi venit, cînd închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui …” (v. 23a)

b. este în duh (v. 23b)

c. este în adevăr (v. 23c)

d. este cerinţa divină -” fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl” (v. 23d)

]]> http://gindul.wordpress.com/2008/07/10/1007-2/ Thu, 10 Jul 2008 18:01:48 +0000 alteritas http://gindul.wordpress.com/2008/07/10/1007-2/

Caci intristarile noastre usoare de o clipa lucreaza pentru noi tot mai mult o greutate vesnica de slava.

[2 Corinteni 4.17]

Tristetea este doar un zid intre doua gradini.

Khalil Gibran

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

by Rick Warren

Admit it pastors. Sometimes we get tired, burnt out, and all we want to do is quit. But God has called us to keep going. Ministry isn’t a 100-yard dash. It’s a marathon. If you’re going to fulfill your calling, you’ve got to keep going. But how?

The Apostle Paul understood the demands of ministry. He understood what it was like to sacrifice everything to fulfill God’s calling. He understood what it was like to be misunderstood, underappreciated, and physically exhausted. In 2 Corinthians 4 he shares seven principles for lasting in ministry.

1. Learn to enjoy the grace of God. “Therefore, since God in his mercy has given us this new way, we never give up” (2 Corinthians 4:1 NLT). Paul knew the only reason he had a ministry was because of God’s grace. So often we hear Satan whispering in our ears that we’re not good enough, not smart enough, and not “spiritual” enough to be a pastor. We need to remember that God does everything to us, through us, and for us by grace through faith. It’s all a gift. God knows every stupid thing I will ever do in ministry and he still chose me.

Give up the pretense that there’s anything you’ve done to earn your place in ministry. If you don’t get it, you’ll be in the performance trap all your life. You’ll never be good enough. And you’ll burn out in no time.

2. Be authentic. “Instead, we have renounced shameful secret things, not walking in deceit or distorting God’s message, but in God’s sight we commend ourselves to every person’s conscience by an open display of the truth” (2 Corinthians 4:2 NLT). Paul tells his readers, “What you see is what you get.” He wasn’t hiding anything. If you’re going to last in ministry, you’ve got to be what God has called you to be. You’ve got to take off the mask. If you try to live your life on someone else’s script, you’ll always be afraid of being exposed, and you’ll always be under stress. You don’t have to be perfect for God to use you, but you do have to be honest.

3. Remember it’s not about you. If you don’t, you’ll either get bitter or prideful. When you don’t remember it’s not about you, you take everything personally. Someone looks at you cross-eyed, and you’re ready to quit. The average pastor quits because of seven critics. In 29 years as pastor of Saddleback, I’ve discovered that the critics leave. On the other hand, if the critics stay, the pastor goes. You’ve got to decide, who is going to stay – you or your critics? If it’s not about you, then the criticism isn’t about you either.

To last in ministry, you’ve got to check your motivation. The why always determines the what and the how long. If you’re doing ministry for yourself or the approval of others, you’re not going to last. If you want the approval of others, there are far easier ways to do it than being a pastor. So you’ve got to be constantly asking the question, “Why am I doing what I’m doing?”

Twice in this passage (in verses 5 and 11), Paul tells his readers why he does what he does – for Jesus’ sake. Why does he deal with the whippings, imprisonments, and criticism (2 Corinthians 11)? For Jesus’ sake. His motivation isn’t his own well-being, but the global glory of God. And he’d do whatever it takes to see that expand.

You’ve got to live for an audience of one. If you don’t get over the fear of criticism, you’ll never last in ministry.

4. Accept your own limitations. “Now we have this treasure in clay jars, so that this extraordinary power may be from God and not from us” (2 Corinthians 4:7 NLT). Paul says we’re all fragile and breakable. And that’s a good thing. It’s through our weakness that others can see God’s power.

Unfortunately, we don’t like being clay pots. Instead we try to be invincible. The quickest way to burn out in ministry is to try to be Superman. You can’t solve everyone’s problem. The pastor who is available to people all the time isn’t worth much when he’s there. Even Jesus couldn’t be everywhere at one time when he was on this earth. Why would you think you can be in four meetings at the       same time?

I remember the end of my first year at Saddleback. We had about 150 people. About 80 of those were new believers. I felt like the caretaker of an orphanage. And I was burnt out. I was working 18 hours a day and doing everything. The last Sunday of 1980, my exhaustion led to me fainting during a sermon. I couldn’t do everything. Neither can you.

5. Do everything out of love. “For all this is because of you, so that grace, extended through more and more people, may cause thanksgiving to overflow to God’s glory” (2 Corinthians 4:15 NLT). Paul says everything he does is for the benefit of others. He doesn’t do it for himself; he does it for others. He does it for love. Many people throughout the years have criticized Saddleback for using seeker sensitive services. Being seeker sensitive is just about being polite. It’s thinking of people who don’t know Christ before yourself. When you have guests over for dinner, you do some things differently than you might if it were just family. You use the right utensils, you use the nice dishes, and you make every effort to be extra friendly. Why? You recognize that you have guests.

Ministry has to be based on that kind of love. You’ve got to think of others before yourself. If you don’t love those you’re ministering to, ministry will be a long, almost unbearable road. You won’t make it. You must be motivated by love – love for God and love for others.

6. Make time for daily renewal. “Therefore we do not give up; even though our outer person is being destroyed, our inner person is being renewed day by day”      (2 Corinthians 4:16 NLT). We’re all getting older and breaking down physically. We can slow the process, but we can’t reverse it. But we don’t have to break down internally. How do we avoid that? Paul says we get renewed “day by day.” Paul got recharged every day, and we should too.

I once owned a car that lasted 20 years because it was serviced regularly. You’re not going to last 20 years in ministry if you aren’t serviced regularly. You’ve got to divert daily, withdraw weekly, and abandon annually. Do something fun every day. Take a Sabbath day of rest every week. Get away for a vacation every year. You need to rest and recharge. In fact taking a Sabbath is so important that God commands it right along with not lying and not killing people. You need rest if you’re going to last in ministry.

7. Live in light of eternity. “For our momentary light affliction is producing for us an absolutely incomparable eternal weight of glory. So we do not focus on what is seen, but on what is unseen; for what is seen is temporary, but what is unseen is eternal” (2 Corinthians 4:16-17 NLT). Remember Paul experienced all kinds of trials. He was beaten, shipwrecked, and criticized, but he called them just momentary afflictions. Why? He had an eternal perspective.

That was Jesus’ perspective. The author of Hebrews tells us that Jesus endured the cross for the joy set before him. If we’re going to deal with the demands of ministry, we must focus ourselves on eternity. When you have your eyes on eternity, your struggles will seem small. Only he who sees the invisible can do        the impossible!

You’ve been called to be on the front lines of what God is doing in the world. I’m convinced that pastors are the most underappreciated change agents on the planet. God wants to change the world through you. But it won’t happen today. And it won’t happen tomorrow. You’ve got to be committed to ministry for the long haul. These seven principles can help you do just that.

…pentru ca umblam prin credinta, nu prin vedere.

[2Corinteni 5.7]

Credinta este increderea in ceea ce nu  poate fi vazut; rasplata credintei este vederea lucrurilor pe care le-ai crezut.

Augustin

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

În 2 Corinteni, în traducerea Cornilescu, Pavel spune de două ori (în 2:17 şi în 4:2) „noi nu stricăm Cuvântul”. Totuşi, în originalul grecesc sunt folosite două verbe diferite, nu unul singur, de aceea se impune o analiză mai atentă a nuanţelor mesajului paulin. Să luăm versetele pe rând.

2 Cor. 2:17 Căci noi nu stricăm Cuvîntul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi (gr. ou gar esmen ōs hoi polloi kapēleuontes ton logon tou theou).

Verbul tradus prin a strica este kapēleuō, care înseamnă de fapt „a vinde cu amănuntul, a negustori”, cu o conotaţie negativă însă care trimite la speculă. Desigur, dat fiind că mulţi dintre vânzători (mai ales cei care ţineau dughene sau taverne) mai „botezau” mărfurile (şi în special vinul), verbul a ajuns să facă referire, prin extensie, şi la ideea de falsificare, adulterare, stricare.

Totuşi, în contextul nostru Pavel accentuează faptul că el nu propovăduieşte Cuvântul lui Dumnezeu pentru un câştig, ci din sinceritate (eilikrineia; Cornilescu - „inimă curată”). De altfel în secolele dinainte şi de după Hristos, mulţi filozofi ambulanţi (mai ales sofiştii) obişnuiau să dea lecţii în schimbul unui câştig. În lucrarea Viaţa lui Apollonios din Tyana, (biografia unui filozof trăitor între 40 şi 120 d.Hr.) întâlnim acelaşi verb, pus în relaţie cu filozofia. Apollonios încearcă să-l convingă pe Euphrates să se îndepărteze de „câştigul necinstit şi de negustoria cu lecţiile de filozofie” (I.13, gr. tou chrēmatizesthai te kai tēn sophian kapēleuein). Există multe alte exemple de acest fel în scrierile de limbă greacă.

Aşadar, versetul din 2 Cor. 2:17 ar trebui tradus astfel:

Căci noi nu facem din Cuvântul lui Dumnezeu obiect de negustorie, [pentru câştig,] cum fac mulţi, ci vorbim dintr-o motivaţie sinceră…

Bartolomeu Anania surprinde bine sensul versetului: Că noi nu suntem precum cei mulţi, care negustoresc cuvântul lui Dumnezeu…
Traducerea catolică (2002) preferă o exprimare mai neologică: Căci noi nu suntem ca cei mulţi care comercializează cuvântul lui Dumnezeu…
În schimb, Galaction ( 1938 ) „amestecă” bine de tot sensurile: Căci nu suntem la fel cu cei mulţi care amestecă cuvântul lui Dumnezeu… (Te şi întrebi: cu ce-l amestecă?)

2 Cor. 4:2 Ca unii, care am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvîntul lui Dumnezeu (gr. mēde dolountes ton logon tou theou)

Verbul doloō are într-adevăr sensul de „a falsifica, a adultera” şi se aplică uneori vinului (îndoit cu apă). Pavel spune în esenţă că mesajul său nu amestecă idei autentice şi neadevăruri, că nu a strecurat nimic în el (i.e. pentru a-l face pe placul destinatarilor etc.)

Bartolomeu Anania spoieşte traducerea mai mult decât e cazul: nici poleind cuvântul lui Dumnezeu… [notă la „poleind”: Falsificând prin disimulare. E discutabil dacă la asta avea în minte apostolul Pavel].

Galaction (1938): nu prefacem cuvântul lui Dumnezeu [Nu e cea mai bună alegere, fiindcă a preface necesită adesea un complement.]

Traducerea catolică (2002): nici nu falsificăm cuvântul lui Dumnezeu…

În 2 Cor. 3:1, Pavel se întreabă: “Începem noi iarăşi să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuinţă, ca unii, de epistole de laudă, către voi sau dela voi?“

Cu ceva vreme în urmă, într-o discuţie pe blogul unui teolog care este şi clasicist, îmi exprimam îndoiala că astăzi multă lume (mai ales tinerii) ar înţelege ce vrea să spună Pavel printr-o “scrisoare de laudă”. Argumentul meu era că ar fi nevoie de o primenire a vocabularului în traducerea Bibliei pe care o folosesc evanghelicii

Astăzi, citind un material scris de un student de anul I, ajung la ceva de genul “Trebuie să fim epistole vii, epistole de laudă (2 Cor. 3:1) pentru Dumnezeul nostru”. Iată deci proba concludentă că oamenii sunt duşi în eroare cu succes de terminologia biblică.

Sintagma grecească sustatikē epistolē înseamnă “scrisoare de recomandare” şi face referire la o practică destul de răspândită în Antichitate: aceea de a recomanda pe cineva unui personaj sus-pus, prin intermediul unei epistole pe care o duce la destinaţie tocmai persoana recomandată.

Traducerea catolică (2001) foloseşte chiar sintagma “scrisori de recomandare”; Bartolomeu Anania traduce cu “scrisori de’nfăţişare”, dar nota explicativă spune că este vorba de “scrisori de recomandare”.

P.S. Pentru mai multe detalii despre scrisorile de recomandare, vezi Clinton W. Keyes, “The Greek Letter of Introduction,” în American Journal of Philology, 56 (1935), unde sunt prezentate peste 40 de exemple.

P.S. 2 Verbul “a se lăuda”, din 2 Cor. 3:1 merită şi el un comentariu detaliat, mai ales deoarece Cornilescu amestecă lucrurile: traduce şi kauchaomai şi sunistēmi cu “a se lăuda”, ceea ce deturnează intenţiile Sf. Apostol Pavel.

Text: 2 Cor. 9:15; Isaia 9:6-7

Introducere: Acest verset apare intr-un context care vorbeste despre darnicia crestina. Concluzia lui Pavel este ca “noi dam pentru ca El ne-a dat mai intai”, tot asa cum “noi Il iubim, pentru ca El ne-a iubit mai intai”.Ce ne-a daruit Dumnezeu? Este suficient astazi sa citam doua texte despre Domnul Isus: Ioan 3:16 si Isaia 9:6-7. Dumnezeu ne-a daruit toate lucrurile “in Christos”. Cine este acest “dar nespus de mare”, pe care ni L-a trimis Dumnezeu?

1. Umanitatea Lui. v.7Textul din Isaia spune: “ni s-a nascut”. Noua ni s-a nascut, tot asa cum spui lui Doru i s-a nascut un copil. Tot asa cum ingerii le-au spus pastorilor: “Astazi in cetatea lui David vi s-a naascut un Mantuitor, care este Christos, Domnul”.Dumnezeu Ceator venit in chip de creatura este unul dintre cele mai imense daruri facute omenirii. “Darul Lui nespus de mare”. Cine ar putea sa explivce aceasta intrupare? Dumnezeu adevarat si totusi si … om adevarat!

2. Dumnezeirea Lui. v.7“Un Fiu ni s-a dat”. La sfarsitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul”. Cine este El. Textul din Evrei 1:1-14 ni-L prezinta in toata maiestatea Lui. Veacuri la rand vom descoperi in Domnul Isus lucruri noi si nepatrunse. El s-a facut ca noi pentru o vreme, dar va fi totdeauna deosebit de noi. Intre fii de Dumnezeu, El este Unicul Fiu, Cel intai nascut din toata creatia. Ca si Toma, vom spune mereu: “Domnul meu si … Dumnezeul meu!”Intr-o polemica cu mormonii, un pastor le-a spus la un moment dat: stiti ca invatatura dumneavoastra este biblica?” Surprinsi, mormonii au ridicat mirati din sprancene. “Da, le-a spus pastorul, va rog sa cititi Geneza 3:5. Acolo se afla pentru prima oara expusa doctrina dumneavoastra despre dorinta omului de a deveni Dumnezeu. Numai ca este o invatatura a … diavolului!”

3. Demnitatile Lui. v.7a. Minunat - tradus si prin “tainic”, ca in Judec. 13:18. Domnul Isus este o minune pe care nu o vom putea pricepe nicodata.

b. Sfetnic - El stie toate lucrurile, pentru ca toate lucrurile au fost facute prin El.c. Dumnezeu tare - EL GHIBOR - Cel Atotputernic.

d. Parintele vesniciilor - AV AD - Iata doar cateva texte care ni-L prezinta asa: Ioan 1:3; Col. 1:6; Evrei 1:2e. Domn al pacii - SAR SALOHIM - Cel prefigurat de Solomon si de Melhisedec.

4. Lucrarea Lui v.7.“Eu pentru aceasta am venitt in lume” ca sa fiu Imparat. In rugaciunea Domneasca, El ne-a invatat sa zicem: “Vie imparatia Ta”.Sa nu credeti vreodata ca ne-a lasat pe noi sa-i zidim Imparatia. El i-a zi lui Petru: EU voi zidi Biserica Mea”. Dincolo de toate stradaniile noastre trebuie sa fie intotdeauna initiativa Lui. Altfel zidim degeaba, in firea paminteasca.Uitati-va la felul de lucru din Bisericile crestine de astazi. Vai, de cite ori lucrarea este mai mult a noastra, decit a Lui! Zidim cu strategiile noastre, dar nu tinem cont de strategia Lui. Ne intereseaza mai mult cladirile, formatiile muzicale, numarul de ascultatori si diplomele celor ce predica. Din cauza aceasta obtinem rezultatele noastre, nu rezultatele Lui. Din motivatii firesti si cu metode si mijloace firesti, umplem cladirile adunarilor cu multimi de oameni “firesti”.
O, de-am sti sa-L chemam mai mult pe El la lucru si sa-L lasam pe El sa ne foloseasca asa cum vrea El, cu dragostea Lui de oameni, cu chemarea Lui la neprihanire, cu invazia sfinteniei si cu roadele binecuvantate ale Duhului Sau!

5. Rivna Lui. v.7“Iata ce va face rivna Domnului ostirilor”. Daca cineva poate face ceva in universul acesta, atunci Dumnezeu poate! Este minunat sa stim ca El este la lucru. “Ma duc sa va pregatesc un loc” etc. Cine stie ce ne va mai darui Dumnezeu prin Christos?

Incheiere: “Darul Sau nespus de mare”, este o expresie cum nu se poate mai nimerita pentru ziua nasterii Domnului. Deschide-ti inima sa primesti darul trimis de Creatorul lumii.