Sâmbătă, 22 noiembrie, orele 15, la standul Editurii Vinea din cadrul Târgului de Carte “Gaudeamus” (Romexpo), va avea loc lansarea celui de-al doilea volum al meu de poezie, URBAN.

fotografia: © gallery.hd.org
coperta: Andrei Ruse

Tot atunci vor mai fi şi următoarele lansări:
“Ruleta cu nebun” - Ofelia Prodan
“aşa cum a fost” - Daniel D. Marin
“Poziţia Lotus” - Ion Maria

Participă: Ion Zubaşcu, Mihail Gălăţanu, Lorena Lupu, Şerban Axinte, Răzvan Ţupa, Nicolae Tzone.

mulţumesc Nicolae Tzone, mulţumesc Andrei Ruse pentru copertă.

vă aştept,
dan cârlea

am facut si blogul volumului, unde am spus povestea

discursurile
lui mircea geoană sunt mari -
şi totuşi MICI MICI

 __________________

Vadim vorbeşte,
clăbuci cât vezi cu ochii -
spot la detergent

__________________ 

Cârmaciul nostru
înoată ca peştele -
deasupra flotei

 ________________

PD-ul e sus
Băse destupă sticla -
BOC ! şi apoi fâs

 _________________

Tăriceanu bea
doar cu gândul la popor -
Citroen-adă

dimineaţa te întinzi
pentru a te refixa în tine

palmele în palme
tălpile în tălpi
sânii în sâni

în curând va veni ziua când
îţi vei arunca rochia de mireasă
cu un gest graţios şi total

va cădea
încet
încet
timp de o viaţă de om
şi albul ei se va sparge
odată cu noi
în mii de păsări strălucitoare

ne va cuprinde tunelul acela
de care vorbesc toţi

va aluneca în jurul nostru
atingându-ne
peste tot în acelaşi timp

ne vom simţi ca atunci când mergeam cu metroul
şi geamurile fotografiau
ba întunericul
ba lumina

peronul pulsa

peronul
îşi deschidea
oamenii
mereu
în partea cealaltă

iraq

de câţiva ani
arabii urcă în moarte cum intrăm noi pe bloguri

bombele argintii cad tocmai din al nouălea cer
copiii îşi înalţă castele de nisip şi sânge
din vârful lor râd în sus doar o dată

avioanele invizibile îşi trec prin ochii lui dumnezeu dârele strălucitoare

carnea vaporoasă de copil şi furnicile se adună
iubito
hai să ne cununăm peste o săptămână

braţul drept mi l-am înfipt în LCD - ul de 17 inch
până la umăr
e răcoare
pixelii îmi intră prin pori

furnicături înnebunitoare

bâjbâi după ceva
foarte departe

prin sala cu mii de calculatoare
care ne sug realitatea

vârtejuri uriaşe
dispar în ecrane

The reality cannot be displayed

uneori vă simt ca un cheag de sânge în inimă

dimineaţa mă piş tremurând
să nu mă înfund cu vreunul din voi

bucureşti -

căldura se prăbuşeşte
în canale & subsolurile blocurilor
peste ţevile ca de orgă

apa rece
apa caldă
&
rahatul
călătoresc prin sufletul oraşului

de la mine
se aude cum vă apar ridurile
picăturile de apă vă împodobesc şobolanii

inimile pline cu ruj ale iubitelor noastre
s-au desprins
au căzut cu încetinitorul
cât le e trupul
de lung
de înalt

autişti scăpaţi din realitate gonesc nebuneşte în bătaia vântului

poate mă veţi învinge

proştilor

mă sparg de voi ca o sticlă de şampanie

lăptărie

ne-am flegmat
ne-am înjurat
ne-am fi luat la omor
dar am fost ţinuţi de prieteni

/ ţi-am zis că eşti un puştan orgolios
şi nu ştii să fii prieten la greu
şi te-am dat draq-n
plm

mi-ai zis că sunt un ţăran tractorist
şi îţi pierzi timpul cu mine
m-ai dat draq-n
plt /

aşa ne trăim noi verticalitatea urbană
sentimentele fast-food

fiindcă noi
trăim din picioare
mâncăm din picioare
iubim din picioare
futem din picioare
zburăm din picioare
murim din picioare

nu
aici am greşit
murim ca toţi
morţii care se respectă
drepţi pe un pat alb
în aşteptarea unui coşciug de firmă
perfect lăcuit
pe care să alunece în groapă
zoaiele bleu din cer

ajunşi acasă
ne-am spurcat şi pe mess
ne-am dat ignore
ne-am băgat reciproc în listele de spam pe bloguri

şi am plecat să ne răcorim
fiecare la altă bere

urma
desigur
o nouă poezie
de dragoste

pot confirma acestea

+

că în viaţa asta de FKL
dai de câte un nespălat
şi plin de brânză pe dinăuntru
care îţi zice :
ia-mi sufletul în gură bă

şi tu îi arzi una peste muie
şi încă una

aloooo aloooo strigă toţi prietenii lui
domnu’ domnu’
ce ai domne eşti sonat
ce-ai cu omu ?

şi atunci stai şi de întrebi dacă
tu eşti tâmpit sau ei
ori poate e vremea să nu ţi se mai scoale
viaţa din tine
niciodată

şi să trăieşti cu gura pungă
în care toţi să-şi bage
uitând să-şi scoată

prezervativele luate la mâna a doua
amintirile fast-food

fiindcă ei

trăiesc din picioare
iubesc din picioare
fut din picioare
zboară din picioare
mor din picioare

ba nu
pe asta am greşit-o
ei mor culcăcaţi
sau culcaţi

ca toţi morţii care se respectă

 asculta varianta audio

sunt un tip urban
iubesc asfaltul fiert cu urme de toc înalt
noxele
soarele trântit ca o pleaşcă într-o nesimţire aproape umană peste piaţa universităţii
ora când curentul alunecă moale şi cald pe liniile tramvaielor care se retrag
mirosul lor de fiare brute care au cărat toată ziua

oameni obişnuiţi
cretini
genii
târfe
aurolaci
femei fatale
ţigani scuipători de seminţe
elevi
studenţi
puşcăriaşi evadaţi
criminali neştiuţi de nimeni
medici care salvează condamnaţi

iubesc pasajul dintre unirii 1 şi unirii 2
puhoiul de oameni care gâlgâie prin el ca printr-o venă
pentru a se sparge mai adânc sub pământ

iubesc cimitirul bellu unde scheletul lui nichita levitează în cavou
luminându-l
şi toţi morţii bucureştiului care se răcoresc sub marmura albă ca zăpada
a lui videanu

iubesc traseul lui 311
îmi place să mă urc la billa în titan
> trec podul peste parcul ior
copacii se lipesc şi se dezlipesc de retină
cu viteză mare şi verde
> bulevardul mihai bravu
unde şi astăzi mă uit la geamurile mădălinei
habar n-am dacă mai locuieşte acolo
nici dacă mai trăieşte măcar
mulţi în locul meu şi-ar fi impus să nu se mai uite
dar mie nu-mi place să-mi umplu sufletul cu polistiren expandat
cu tot albul lui de serafim în fluturare
> când trec prin faţa pro tv-ului mă uit după
feţele pe care le ştiu de pe sticlă
uneori văd pe cineva şi simt o bucurie de copil
când ajung acasă e primul lucru pe care îl povestesc

în stânga la mătăsari seara se adună curvele
chiar lângă biserică
le privesc feţele pe care şi le vulgarizează voit
ca să te convingă că nu mai au nimic pur în ele
şi să nu te simţi vinovat

uneori poţi auzi chipurile încă inocente cum se topesc sfârâind
sub faţa de lucru plină de ruj ieftin
când pe cealaltă parte a bulevardului
trece o pereche de îndrăgostiţi

sunt urban şi iubesc rahatul ăsta de bucureşti
cu toată inima mea umflată
ca o pâine turcească plină de aditivi

tot ce-am iubit se leagă de el

departe mă simt

boţit

o poezie ratată pe o foaie mototolită

ca toma caragiu între scările raiului

noi

d.

nu suntem oameni

ci o stare

pe care nişte oameni o vor trăi

şi muri

uite

inima mea bate

de la un nor la altul

mint

e zbârcită

între fotoliile noastre

seara

când stăm la televizor

şi nu ştim cu precizie dacă schimbăm canalele

sau cineva ne modifică permanent

unghiul din care privim lumea

clic

clic

clic

pe varul alb

exploziile

par o stare de agregare

a celorlalţi

Planul era ca în volumul meu “Zeppelinul” să apară şi nişte grafică, realizată de Radu Dobre, un artist care mie îmi place mult.
Din motive obiective, de natură editorială, s-a renunţat la idee, dar mi-ar face plăcere ca oamenii să vadă desenele, poate cineva doreşte să aibă vreo colaborare cu artistul.
Pentru această eventualitate pot fi contactat.

[ clic pe poza pt marire ]

amnezie

de fiecare dată în zori mă mir
cât de bine îţi vine lumina
parcă pentru tine a fost făcută

şi tu zâmbeşti simplu şi nevinovat stingherită
cu aerul acela de după mine
de după prima iubire din zi

atunci pari cea mai vie fiinţă
trăită de toate lucrurile la ambele capete

de toate lucrurile pe care eu le mângâi
dinăuntrul lor

nici nu mai ştiu exact de ce

iertare

acum când citeşti aceste cuvinte
undeva
în lume
un om îşi pierde vederea

un altul este călcat de maşină

un sfânt poate intră în Rai chiar acum
cu un ditamai soarele-n braţe plângând
şi marile ziduri de apărare
izbucnesc în ferestre

un copil admiră o parte din aerul dimineţii
care stă pe ape
în lotuşi departe
şi nu orice aer
cea mai aleasă parte a lui

uneori mă simt vinovat pentru toate

iniţiaţii spun că suntem legaţi prin fire nevăzute
şi eu cred asta

oftatul unuia ar trebui să se prelungească în fiecare –
principiul dominoului la nivel înalt

vă rog să mă iertaţi că am uitat să mor tânăr

voi
plăti
pentru
asta

schiţă

herăstrău

un câine bea dintr-o baltă
umbrele frunzelor muribunde

în loc de cer kantian
înstelat deasupra mea

ochii tăi migdalaţi şi uzi
ca două mandale sparte

liniştea se prelinge pe copaci
în sus

nimeni

poezia anului 2100

stau şi mă întreb cum va fi poezia anului 2100
când fosforescenţa oaselor noastre va fi ieşită din pământ ca aburul
şi va pluti în nori colosali pe deasupra oraşelor

cavourile vor fi microscopice
/ eprubete cu adn /
într-un singur zgârie-nori construit
pe uriaşe perne antigravitaţionale roz

va fi o plutire generală

poezia va fi ciudată
ciudată rău
de tot
de nerecunoscut
ca poezie

se va scrie la esenţă
nu va fi un sens unitar
doar stări smulse prin cuvinte
fără mare legătură
unele cu altele
numai
subînţelesuri
căci ele ne unesc cel mai profund

ciocolată
miros
portocale
piele
iubire
limbă
peşte
cornee
patru mâini prin două trupuri
hai
ah
uşor
fâlfâit
alb-negru
atât

nu ?

ieri ne-am plimbat din lume în noi

sufletele noastre pluteau peste bulevard
ca baloanele pentru reclame
se loveau de blocurile de pe
theodor pallady
de antenele parabolice
se încurcau în rufele din balcoane

câţiva şi-au stins ţigările pe ele

trecătorii priveau pe sus
căutând locul de unde cad peste ei
clinchetele ciudate
ca de tubuleţe chinezeşti
care sperie demonii când adie vântul

noi am căzut
nu ştim care în care
şi nici nu contează
dar am concluzionat că
asfinţitul nu a mai fost atât de frumos populat
de când a murit pe un deal
omul ăla
care avea mâinile împodobite cu sânge

ultimul care a mers pe ape

apoi ne-am întors

vorbim in soapta
- trebuie sa facem revizia masinii
- unde pasam copilul la sfarsit de saptamana ?

sentimentele de latex au inceput sa ne faca bine
nu ne pun in pericol si sunt perfect asortate
cu viata noastra de unica folosinta

si azi a fost canicula
drogatii dorm in jurul garii
visand cu venele intredeschise
dumnezei din praf alb care
se sparg in cadere
de capetele oamenilor

dimineata o vom lua de la capat
vom reintra in urban
ca si cum am zbura prin parbriz
intr-o aura de cioburi

e 12 noaptea
somn usor

girofarul racoros al unei ambulante
mangaie geamurile aburite

pe bulevard fiarele verzui ale lui Prigoana
ne rostogolesc visele rare

tu omori de frică
toate lumile nenăscute
îmi spunea cineva demult

parcă dumnezeu

stă chircit în inima mea
cu genunchii la gură
plin de sânge
şi cântă la pereţii ei mişcători

d
uite cum mă rod pe la coate
zidurile fără număr

aşa cum te mănâncă
încet
milimetric
şi calculat
fiinţa
de sub sânul stâng

până se va elibera
de tine
şi
tu de ea

mi-am înfipt mâinile în piept
să nu îmi zboare
colivia

d
trebuie să îţi spun astăzi
că
eu
sunt bătrân

atât de bătrân încât
am prins vremea când
zeii mureau în minţile oamenilor

ca să-ţi testezi bărbăţia nu este nevoie de ritualuri sângeroase
nici de acte nemaipomenite
nici de recorduri doborâte

stai singur în casa ta
închide-ţi telefoanele
uită-te câteva minute în oglindă
şi spune privindu-te în ochi :
suflete nu vom mai fi tineri niciodată
trebuie să acceptăm asta
ca şi schimbarea anotimpurilor
ca legile cosmice

poate vei plânge zguduitor
vei retrăi momentele când ai fost părăsit
pentru prima oară
în mijlocul tău
pe vremea când încă visai poveşti
şi erai împărţit între

jocul cu mingea

frunza

baba oarba

şi iubirea ascunsă

ca să-ţi testezi bărbăţia nu este nevoie de ritualuri sângeroase
nici de acte nemaipomenite
nici de recorduri doborâte

este suficient să fii cu fiecare zi tot mai sincer cu ceilalţi
fără să devii insensibil şi bădăran
şi în primul rând cu tine însuţi

să ridici ştacheta
mâine să mori puţin mai înalt

iată
sunt sincer sută la sută când spun această banalitate :
mi-e cumplit de dor de tine
visez să ne deschidem braţele
să alergăm din toate puterile unul spre altul
legaţi la ochi

poate fiecare va trece prin celălalt
spărgându-i zidurile interioare
trimiţând peste lume o ploaie de cărămizi calde

ori poate ne vom amesteca
într-un androgin fraged şi odihnit

sau vom fi încă doi zei
cu capetele crăpate
şi ierburi ridicându-se din ele